< Întrebare biblică din Vechiul Testament

Î: În Vechiul Testament, cine a fost primul din Biblie care a răspuns la întrebări dificile?

R: Prima persoană menționată care a făcut acest lucru a fost Moise, în Exodul 18:13-16, care, ulterior, la sugestia lui Ietro, a numit judecători pentru a decide asupra problemelor mai puțin dificile, conform Exodului 18:22-26. Solomon, când regina din Saba i-a pus întrebări dificile, în 2 Cronici 9:1-2. Probabil că multe dintre aceste întrebări se refereau la Dumnezeu și la legea Sa.

Î: De ce aveți încredere în Vechiul Testament?

R: Atât Scriptura, cât și arheologia indică faptul că nu există modificări semnificative în exemplarele noastre de astăzi, din cel puțin cinci motive:

Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; 59:21; 1 Petru 1:24-25, Matei 24:35. Putem avea încredere în Dumnezeu.

Isus și Noul Testament au confirmat scripturile Vechiului Testament în Matei 19:4; 22:32, 37; 39; 23:35; Marcu 10:3-6; Luca 2:23-24; 4:4; 11:51; 20:37; 24:27, 44

Dovezi arheologice: În Septuaginta, Tora a fost tradusă în limba greacă în jurul anului 400 î.Hr. Manuscrisele de la Marea Moartă datează din perioada cuprinsă între aproximativ 250 î.Hr. și după vremea lui Hristos, iar noi le putem compara cu Bibliile noastre de astăzi. Targumurile aramaice sunt traduceri realizate în jurul vremii lui Isus. Manuscrisele de la Marea Moartă cuprind aproximativ 95.000 de fragmente provenite din 867 de manuscrise ale Vechiului Testament și din alte scrieri. Aproximativ o treime din Manuscrisele de la Marea Moartă sunt manuscrise ale Vechiului Testament, conform „The NIV Study Bible”, p. 1432. Arheologia demonstrează că Biblia pe care o cunoștea Isus a fost păstrată. Nahal Hever (= Wadi Habra) este o peșteră situată lângă Engedi, care conține fragmente din 35 de suluri. Unul dintre acestea este un fragment scris între anii 50 î.Hr. și 50 d.Hr., aparținând profeților minori în limba greacă; sulul 5/6HevPs din Nahal Hever conține o parte din Psalmul 22, iar altul conține Psalmul 15:1-2.

La Masada s-a găsit un exemplar al Cărții lui Iosua datând din perioada 169-93 î.Hr.; de asemenea, se menționează că textele de la Masada provin din Geneza 46:7-11, Leviticul 4:3-9; 8:31-11:40, Deuteronomul 33:17-24; 34:2-6, din Psalmi 150:1b-6 și din Ezechiel 35:11-15; 36:1-10, 13-14, 17-35; 37:1-14, 16, 23, 28; 38:1-4, 7-8 (cu lacune). Romanii au cucerit Masada în aprilie 73 d.Hr., așa că sulurile trebuie să fi fost scrise înainte de acea dată.

De remarcat că, în ceea ce privește fragmentul din Geneza (Geneza 46:7-11), Talmon consideră că ar putea proveni dintr-o parafrază a Genezei inclusă în Cartea Jubileelor.

Papirusul Nash, datat în anul 150 î.Hr., conține Cele Zece Porunci combinate din Exodul 20:2-17 și Deuteronomul 5:6-6:4f. În acesta, poruncile a șasea și a șaptea sunt inversate.

La Wadi Muraba’at/Murabba’at, un sul ebraic (Mur.88) conținând zece dintre cei doisprezece profeți minori datează din jurul anului 132 d.Hr. În peștera 2 au fost găsite fragmente mici din Geneza, Exodul, Numeri, Deuteronomul și Isaia. Toate sulurile de la Muraba’at sunt practic identice cu textul masoretic.

Scriitorii bisericii timpurii, încă din anii 96-98 d.Hr., făceau referiri ample la Vechiul Testament.

Scriitorii evrei, deși ostili creștinismului, au păstrat același Vechi Testament care se găsește astăzi în fiecare Biblie protestantă.

Ca o notă marginală pentru musulmani, Coranul spune că musulmanii trebuie să creadă în toți profeții și că Dumnezeu i-a dat lui Isus Tora și Evangheliile.

Sura 4:150-151 spune: „Cei care îl neagă pe Allah și pe mesagerii Săi și doresc să facă deosebire între Allah și mesagerii Săi, spunând: «Credem în unii, dar îi respingem pe alții», și doresc să urmeze o cale de mijloc, (151) aceștia sunt, în adevăr, necredincioși;...”

Sura 3:48 spune: „Și Allah îl va învăța [pe Iisus] Cartea și Înțelepciunea, Tora și Evanghelia. Dacă lui Iisus i s-a predat Vechiul Testament, iar noi avem Vechiul Testament din vremea lui Iisus, atunci lui Iisus i s-a predat ceea ce avem noi.

Sura 3:50 spune: „«Eu [Iisus] am venit la voi pentru a confirma Tora care a fost înaintea mea. ... Am venit la voi cu un semn de la Domnul vostru. Așadar, temeți-vă de Allah și ascultați-mă.»” Oamenilor le este aproape imposibil să încerce să facă următoarele.

Sura 5:47 spune: „Oamenii Evangheliei să judece după ceea ce Allah a revelat în ea...” Dacă Oamenii Evangheliei trebuie să judece după ceea ce Dumnezeu a revelat în Evanghelie, atunci cum se poate ca Evanghelia după care trebuie să judece să nu fie tocmai Evanghelia după care Dumnezeu le-a poruncit să judece?

Sura 5:48 spune: „Ție (Oamenilor Cărții) ți-am trimis Scriptura în adevăr, confirmând Scriptura care a venit înaintea ei și păzind-o în siguranță: așa că judecă între ei după ceea ce a revelat Allah și nu urma dorințele lor deșarte, care se abat de la adevărul care ți-a fost revelat...”

Sura 15:9-10 spune: „Noi am trimis, fără îndoială, Mesajul; și Noi îl vom păzi cu siguranță [de corupție]. Am trimis mesageri înaintea ta printre sectele din vechime.” Sura 15:9 nu spune că doar „Coranul” a fost păzit, ci „mesajul”.

Pe scurt, Dumnezeu este Atotputernic, Atotștiutor și departe de a fi neglijent. Putem avea încredere că El a păstrat întotdeauna calea cea dreaptă pentru cei care doresc să-L urmeze oriunde îi conduce.

Î: În Vechiul Testament, câte versete și câte cuvinte există?

R: Potrivit lui Wick Allison în cartea „That’s In the Bible? – The Ultimate Learn-As-You-Play Bible Quiz Book” (Dell Trade, 1994), p. 18, Vechiul Testament (în versiunea KJV) are 23.214 de versete și 647.000 de cuvinte în limba engleză. Aceste versete includ Geneza: 1.533, Exodul: 1.213, Leviticul: 859, Numeri: 1.288 și Deuteronomul: 959, totalizând 5.852 de versete în Tora.

Î: Ce dovezi există că evreii au recunoscut că nu au existat profeți în perioada de 400 de ani?

R: Există cel puțin patru surse de dovezi.

1 Macabei 4:45; 9:27; 14:41 spune că poporul aștepta „până când se va ridica un profet”.

Și „Manualul de disciplină” din Manuscrisele de la Marea Moartă aștepta „venirea unui profet”.

Talmudul babilonian 7-8 spune: „După ultimii profeți, Hagai, Zaharia și Maleahi, Duhul Sfânt s-a îndepărtat de Israel”.

Noul Testament nu citează niciodată vreo carte scrisă după Maleahi.

Î: În câte secțiuni au împărțit evreii Vechiul Testament?

R: După cum arată „O Introducere Generală în Biblie”, p. 243, diferiți evrei aveau clasificări diferite.

Nu există nicio clasificare în Septuaginta, în manuscrisele creștine Vaticanus și Sinaiticus, nici în lista convertitului evreu Epifanie din Salamina (c. 315-403 d.Hr.).

Legea și profeții sunt menționați de Isus în Matei 7:12; 22:40

Moise și toți profeții sunt menționați în Luca 24:27.

Legea lui Moise, Profeții și Psalmii sunt menționați de Isus în Luca 24:44.

Legea (Tora), Profeții și Scrierile sunt menționate pentru prima dată în Prologul la Ecleziasticul (c. 132 î.Hr.), dar nu se precizează care cărți se află în fiecare secțiune.

Iosifus (c. 100 d.Hr.) menționează, de asemenea, trei secțiuni, dar numai patru cărți în categoria „Scrierile”. Se pare că cartea Rut a fost inclusă în cartea Judecătorilor, Plângerile lui Ieremia au fost incluse în cartea lui Ieremia, iar cartea Estera și cartea lui Daniel au fost incluse printre profeți.

Filon cel Iudeu (a trăit între 20 î.Hr. și 50 d.Hr.) a menționat „Legea, Profețiile, precum și imnurile și celelalte care cultivă și desăvârșesc cunoașterea și evlavia”. (Viața contemplativă 3.25)

Talmudul babilonian a stabilit împărțirea modernă în trei părți.

Legea (Tora): (Cele cinci cărți în ordinea: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul)

Profeții: 8 cărți în ordinea: Iosua, Judecători, 1 și 2 Samuel (ca o singură carte), 1 și 2 Regi (ca o singură carte), Isaia, Ieremia, Ezechiel, Cei doisprezece profeți minori (de la Osea până la Maleahi). În Biblia ebraică, cei doisprezece profeți minori urmează imediat după Ezechiel.

Scrierile (Ketubim): 11 cărți în ordinea: Iov, Psalmii, Proverbele, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Rut, Estera, Plângerile, Daniel, Ezra-Neemia (ca o singură carte) și 1 și 2 Cronici (ca o singură carte).

Î: Când au fost scrise cărțile Vechiului Testament și unde le citează Noul Testament?

R: Vechiul Testament este una dintre cele mai uimitoare cărți din întreaga lume. Cele treizeci și nouă de cărți ale sale au fost scrise pe parcursul a o mie de ani de către regi, sclavi, preoți, războinici, păstori, bogați și săraci. Iată un tabel cu datele de scriere și o listă parțială a referințelor din Noul Testament. Pentru o listă completă a referințelor, consultați Kurt Aland et al., „The Greek New Testament”, ediția a III-a, 1975, pp. 897-903.

Autorul este persoana căreia Dumnezeu i-a revelat Cuvântul Său. Cuvintele au fost consemnate fie de el însuși, fie de secretari. De exemplu, Baruc, scribul lui Ieremia, a consemnat multe dintre profețiile acestuia. Ieremia 51:64 spune: „...aici se sfârșesc cuvintele lui Ieremia.”

În Noul Testament există aproximativ 250 de referințe la pasaje din Vechiul Testament. Scriitorii Vechiului Testament se menționau adesea unii pe alții.

Cele cinci cărți ale Legii: Iosua 1:7; 8:31; 23:6; 1 Regi 2:3; 2 Regi 14:6; 17:37; 18:6; 1 Cronici 16:40; 2 Cronici 17:9; 23:18; 30:5, 16, 18; 31:3; 35:26; Ezra 3:2, 4; 6:18; 7:6; Daniel 9:11, 13; Osea 8:12

Ezra: Neemia 8:1; Neemia 12:32

Neemia: Ezra 2:2

Isaia: 2 Regi 19:2; 2 Cronici 32:20

Ieremia: Daniel 9:2; 2 Cronici 36:22

Iona: 2 Regi 14:25

Mica: Ieremia 26:18

Hagai: Ezra 5:1; Ezra 6:14

Zaharia: Neemia 12:1, 4, 16; Ezra 5:1; 6:14

Ideea este că cărțile Vechiului Testament se potrivesc între ele, ca piesele unui puzzle care se îmbină.

Î: Ce cărți antice sunt menționate în Vechiul Testament, dar nu se regăsesc în Vechiul Testament?

R: În vremurile străvechi, la fel ca și acum, existau numeroase scrieri religioase și istorice, multe dintre ele de calitate variabilă. Pe lângă cărțile apocrife, există și așa-numitele „cărți pseudo-apocrife”, care nu sunt acceptate de nimeni în prezent. Acestea sunt adesea opere false care pretind că au fost scrise de o personalitate istorică, dar care, de fapt, nu sunt. Desigur, dacă ceva este fals, nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Alte cărți, deși nu sunt perfecte, nu sunt chiar atât de rele. Desigur, dacă o persoană evlavioasă scrie ceva adevărat, asta nu înseamnă neapărat că este Cuvântul lui Dumnezeu, și nici nu a pretins ea că ar fi așa. La fel, o carte creștină bună scrisă astăzi poate fi bună, dar nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Unele cărți, precum 1 Enoh, sunt mai complicate. Prima carte a lui Enoh este o carte compusă, cel mai vechi autor scriind probabil cea mai mare parte a primei secțiuni. Apropo, Iuda 14-15 citează din cea mai veche parte a Primei cărți a lui Enoh.

Chiar Vechiul Testament menționează unele cărți și însemnări de care nu mai avem astăzi niciun exemplar.

Faptele lui Solomon 1 Regi 11-41

Cronicile Regilor 1 Regi 14:19, 29, 2 Regi 19:9-12, 11

Regii lui Iuda/Israel 2 Cronici 16:11; 25:26; 28:26,32; 27:2; 35:27; 36:8

Regii lui Israel 2 Cronici 20:34; 33:18; 24:7; 1 Regi 14:19

Jasher (Cel Drept) Iosua 10:13; 2 Samuel 1:18

Războaiele Domnului Numeri 21:14

Acestea nu au fost niciodată considerate scripturi, ci pur și simplu alte înregistrări de încredere, care s-au pierdut pentru lumea modernă.

Î: Ce liste de cărți ale Vechiului Testament avem, în afară de textele biblice?

R: Iată listele.

Ben Sira, în secolul al II-lea î.Hr. cu excepția lui Ezechiel

Filon din Alexandria, evreu (De Vita Contemplativa 25) 3 secțiuni

Iosifus, scriitorul evreu <100 d.Hr. Contra Apion 1.8.

Sinodul evreiesc de la Jamnia, 90 d.Hr. fără apocrife

Sinodul de la Cartagina, 397 d.Hr. conține apocrife istorice (inclusiv 1 și 2 Esdras și Rugăciunea lui Manase, care nu se regăsesc astăzi în apocrifele catolice)

Î: Unde se găsesc chiasmele în Vechiul Testament?

R: Chiasmele sunt o structură poetică simetrică, frecventă în poezia ebraică. Iată câteva dintre ele.

Geneza 7:4-8:12; 7:21-23a

Leviticul 24:13-23

Leviticul 25:14-17

Numeri 15:35-36

1 Samuel 2; 3:17; 3:1-4:1; 8:5-22 și 18:20-26

2 Samuel 1:19-27; 5:17-8:18; și 23:1-7

Iov 4:5-5:27

Psalmul 3:7-8; 51, 58. Psalmul 109 se apropie de un chiasm.

Isaia 15:1-14; 21:1-10; 22:8-11; 22:1-4; 22:8-11; 22:12-14; 23:1-14; 24:1-13; 26:1-21; 27:1-13; 29:9-14; 32:1-5; 37:14-20; 38:1-8; 38:10-20; 41:17-20; 42:1-4; 42:13-17; 43:1-7; 43:8-13; 43:22-24; 43:25-44:5; 44:6-8; 48:17-22; 51:1-3; 51:7-8; 51:13-15; 55:1-13; 56:9-12; 59:14-20; 61:5-9; 63:15-64:12; 65:1-66:24; 65:17-18b; 65:18c-20; 66:5-14; 66:18-24.

Ieremia 9:1-11; 20:24-18

Zaharia 6:9-15

Ezechiel 26:3-14 are o structură chiastică, deși nu este un chiasm perfect.

Unii comentatori consideră că întreaga carte a Esterei și cea a lui Matei au o structură chiastică.

Î: Unde se găsește arameica în Vechiul Testament?

R: Enciclopedia Britannica, volumul 1 (1956), p. 684, spune: „Cele mai vechi înregistrări în limba aramaică datează din jurul anului 800 î.Hr. … Alfabetul din acea perioadă diferă puțin de cel de pe Piatra Moabită.” Se menționează că au existat două tendințe care s-au concretizat în timpul persanilor

Pasajele biblice în limba aramaică sunt următoarele:

Geneza 31:47 (doar două cuvinte)

Daniel 2:4b-7:28

Ezra 4:8-6:18

Ezra 7:12-26

Ieremia 10:11

Eclesiastul conține câteva expresii aramaice

Unele nume sunt atât în ebraică, cât și în aramaică

El, Mordecai, Mara (Rut 1:20), Tobias, Geshem

Alte cuvinte sunt atât în ebraică, cât și în aramaică.

lahen („de aceea” în aramaică, „către ei” în ebraică) (Rut 1:13)

Două inscripții din sălile unor peșteri situate la 11 mile (18 km) vest de Amman, în Iordania, menționează numele „Tobiah” în aramaică. (Din anul 590 î.Hr. până în anul 200 î.Hr.)

Toate cărțile Vechiului Testament de după exil conțin unele expresii babiloniene sau arameice, conform cărții When Critics Ask, p. 265-267. Ca referință, cartea Isaia nu conține termeni arameici.

Diverse cuvinte din Evangheliile din Noul Testament sunt, de asemenea, în aramaică.

Î: În Vechiul Testament, care este diferența dintre o eroare de scriere (sau de copiere) și o eroare din original? Care explicație ar fi mai rezonabilă?

R: Erorile de scriere sunt de obicei greșeli ortografice, schimbări ale câtorva litere sau, ocazional, omisiunea sau repetarea unei linii de text. Există, de asemenea, modificări deliberate ale scribilor, în care aceștia schimbau sau adăugau un cuvânt, sau adăugau un cuvânt sau o frază pentru a scoate în evidență sensul, similar cu ceea ce fac astăzi parafrazele.

În cazul unui pasaj anume, dacă am avea doar Vechiul Testament, ar fi dificil să spunem care variantă este mai plauzibilă, deoarece nu dispunem de suficiente manuscrise. Cu toate acestea, putem face o comparație prin analogie cu cele peste 10.000 de manuscrise ale Noului Testament. Manuscrisele Noului Testament prezintă numeroase variații de una, două sau trei litere, datorate erorilor de copiere și greșelilor ortografice. A afirma că manuscrisele Noului Testament conțin numeroase erori de copiere, deoarece dispunem de multe manuscrise care să dovedească acest lucru, iar Vechiul Testament nu conține aproape deloc, deoarece nu avem multe manuscrise care să prezinte variații, nu ar avea sens, pentru că nu dispunem de atât de multe manuscrise ale Vechiului Testament. Nu, dimpotrivă, frecvența erorilor de copiere în Vechiul Testament este probabil de o magnitudine aproximativ similară cu cea a erorilor de copiere din Noul Testament.

Î: Denominațiunile Bisericii lui Hristos cred că Dumnezeul Vechiului Testament este diferit de Dumnezeul Noului Testament? (o întrebare pusă de un creștin)

R: Nu, aceasta este o acuzație falsă pe care am auzit-o. Unele biserici din Biserica lui Hristos au câteva erori grave legate de ideea că botezul cu apă mântuiește efectiv oamenii, contrar Faptelor Apostolilor 10:44-48, și o viziune pelagiană asupra naturii omului, contrară Ioan 6:44, 65 și Romani 3:10-18. Totuși, din câte știu eu, niciun membru al Bisericii lui Hristos nu a afirmat vreodată că Dumnezeul Vechiului Testament este diferit de cel al Noului Testament. Diversele școli gnostice, un tip antic de erezie, erau cele care susțineau acest lucru și refuzau să se închine Creatorului.

Î: De ce Dumnezeu pedepsește oamenii în stânga, în dreapta și peste tot în Vechiul Testament, dar nu mai face acest lucru acum?

R: Dumnezeu a avut o relație cu israeliții înainte de venirea lui Isus oarecum diferită de cea pe care o are cu creștinii de la răstignire încoace.

În Vechiul Testament, Dumnezeu și-a creat un popor din descendenții lui Iacov. Aceștia nu dețineau toată cunoașterea care ne-a fost dată astăzi, dar cunoșteau importanța necesității jertfelor și gravitatea păcatului. Deși aproape fiecare temă majoră din Noul Testament se regăsește și în Vechiul Testament, adesea aceasta era neclară, prezentată într-o formă voalată.

De când a venit Isus, Dumnezeu se poartă mai blând cu copiii Săi, din toate națiunile și popoarele. Pentru evreii care L-au respins pe Isus și pentru descendenții lor, se pare că Dumnezeu nu mai are nimic de spus sau de făcut cu ei, deși aceștia vor reapărea în scenă în timpul sfârșitului veacurilor.

Desigur, s-ar putea argumenta că mânia lui Dumnezeu nu s-a schimbat, întrucât oamenii încă se duc în Iad. Doar că, în vremurile Vechiului Testament, când cunoștințele erau mai puține, Dumnezeu a dat mai multe avertismente, în timp ce în vremurile Noului Testament am fost deja avertizați.

Î: Care dintre scriitorii timpurii s-au referit la Vechiul Testament ca fiind Vechiul Testament?

R: Iată lista. Dacă un scriitor menționează Noul Testament, dar nu și Vechiul, atunci se subînțelege Vechiul Testament. Dacă este doar subînțeles, numele nu este scris cu caractere aldine și apare mențiunea „Subînțeles”.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) menționează „modul în care Noul Testament, pe care Dumnezeu l-a vestit mai înainte” în *Dialogul cu Trypho iudeul*, cap. 51, p. 221.

Melito din Sardes (170-180 d.Hr.) menționează „Vechiul Testament” și enumeră cărțile în fragmentul 4 din Cartea extraselor, vol. 8, p. 759

Irineu (182-188 d.Hr.) menționează Noul Testament și Vechiul Testament în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 5, capitolul 34.1, p. 563. El îl menționează, de asemenea, la p. 564

Canonul Muratorian (c. 170 d.Hr.), capitolul 3, p. 603, menționează Vechiul Testament.

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.): „Căci Dumnezeu este cauza tuturor lucrurilor bune; dar a unora în mod primordial, precum Vechiul și Noul Testament”; *Stromata*, cartea 1, capitolul 5, p. 305. A se vedea, de asemenea, *Stromata*, cartea 4, capitolul 21, p. 434

Tertulian (c. 213 d.Hr.): „El ne este clar definit în toate Scripturile – în Vechiul Testament ca Hristosul lui Dumnezeu, în Noul Testament ca Fiul lui Dumnezeu.” *Împotriva lui Praxeas*, cap. 24, p. 620

Tertulian (207/208 d.Hr.) menționează Vechiul și Noul Testament în Cele cinci cărți ale lui Tertulian împotriva lui Marcion, cartea 4, capitolul 6, p. 351.

Ipolit (225-235/6 d.Hr.) (implicit) face referire la Noul Testament în „Fragmente din comentarii: Comentariu la Geneza 49:11”, p. 165

Asterius Urbanus (c. 232 d.Hr.) „Dar ei nu vor putea niciodată să arate că vreunul dintre profeții Vechiului Testament sau vreunul dintre cei ai Noului...” *Exordium*, vol. 7, cap. 9, p. 337

Commodianus (c. 240 d.Hr.) „Acum, uimit, jură că vei crede în Hristos; căci Vechiul Testament vesteste despre El.” „Instructiunile lui Commodianus”, cap. 25, p. 207

Origen (225-254 d.Hr.) se referă la „Vechiul Testament” în lucrarea sa „Împotriva lui Celsus”, cartea 7, capitolul 24, p. 620. El menționează Vechiul și Noul Testament în „Comentariul la Ioan”, cartea 5, capitolul 4, p. 348.

Novatian (250-257 d.Hr.) menționează Vechiul Testament și Noul Testament în Tratatul lui Novatian privind Trinitatea, cap. 7, p. 617. El menționează, de asemenea, adevărul atât al Vechiului, cât și al Noului Testament în cap. 17, p. 627

Tratatul anonim despre rebotezare (c. 248-256 d.Hr.), capitolul 15, pagina 676, citează Numeri 11:17 ca fiind cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Moise în Vechiul Testament.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) menționează Vechiul Testament în „Tratatele lui Ciprian”, Tratatul 12, cap. 4, p. 509

Dionisie al Romei (259-269 d.Hr.) afirmă că Trinitatea se găsește în Scriptură, dar că doctrina „celor trei dumnezei nu este învățată nici în Vechiul, nici în Noul Testament”. Împotriva sabelienilor, cap. 1, vol. 7, p. 365

Archelaos (262-278 d.Hr.) menționează că nu există nici două Vechi Testamente, nici două Noul Testamente. (Vorbește creștinul Diodor) „Disputa cu Manes”, cap. 45, p. 220

Archelaos (262-278 d.Hr.) face referire la Vechiul Testament. Disputa cu Manes, cap. 42, p. 217

Anatolius din Alexandria (270-280 d.Hr.) se referă la „Vechiul Testament”, ceea ce implică existența unui Noul Testament. Canonul pascal al lui Anatolius din Alexandria, cap. 8, p. 148

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) menționează Vechiul și Noul Testament în „Comentariul său la Apocalipsa Sfântului Ioan”, p. 345

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) „Vă voi prezenta, o, fecioare, din Vechiul Testament, o profeție scrisă din Cartea Judecătorilor, pentru a arăta că spun adevărul”, „Banchetul celor zece fecioare”, Discursul 10, cap. 2, p. 348

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) „Și pe lângă credința pioasă privind pe Tatăl și pe Fiul, mărturisim un singur Duh Sfânt, așa cum ne învață Sfintele Scripturi; Cel care i-a hirotonisit atât pe sfinții din Vechiul Testament, cât și pe învățătorii divini ai celui numit Noul Testament.” Epistole privind erezia ariană, Scrisoarea 1, cap. 12, p. 296

Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.) „Dar întreaga Scriptură este împărțită în două Testamente. Ceea ce a precedat venirea și patimile lui Hristos – adică Legea și Profeții – se numește Vechiul Testament; dar lucrurile care au fost scrise după Învierea Sa sunt numite Noul Testament.” Instituțiile divine, cartea 4, cap. 20, p. 122

După Niceea

Eusebiu (318–339/340 d.Hr.)

Atanasie (367 d.Hr.) menționează „Vechiul Testament” și enumeră cărțile acestuia în „Scrisoarea festivă” a lui Atanasie, cartea 39, capitolul 4, pagina 552

Efraim/Efrem (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-379 d.Hr.) face referire la Noul Testament în „Scrisoarea 42”, capitolul 3, paginile 144-145.

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează Vechiul și Noul Testament în Prelegerea 2.4, p. 8 și 3.6, p. 15

Sinodul de la Laodiceea (343-381 [sau 363] d.Hr.), canonul 59, p. 158, menționează Vechiul și Noul Testament.

Grigorie de Nyssa (382-383 d.Hr.) menționează Vechiul Testament în lucrarea „Împotriva lui Eunomius”, cartea 11, capitolul 5, p. 238

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) menționează Vechiul și Noul Testament în lucrarea „Despre credința creștină”, cartea 1, capitolul 8.57, p. 210

Grigorie de Nazianzus (330-391 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) menționează Noul Testament în lucrarea „Despre pocăiți”, capitolul 4.1, p. 74

Didim cel orb (398 d.Hr.) face referire la Vechiul și Noul Testament. „Comentariu la Zaharia” 8, p. 201

Cartea siriacă a Treptelor (Liber Graduum) (350-400 d.Hr.)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) menționează Vechiul și Noul Testament. „Panarion”, secțiunea 3, scholion 1 și 5, p. 334

Comentariul lui Rufinus la Crezul Apostolic (374-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (martirizat în 407 d.Hr.) se referă la „Vechiul Testament” Părinții niceni și post-niceni, Seria I, vol. 11, p. 349

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Ieronim (317-420 d.Hr.)

Augustin din Hippo (338-340 d.Hr.) menționează Vechiul Testament în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 17, capitolul 5, p. 345 și cartea 17, capitolul 7, p. 347. De asemenea, în „Comentariul la Psalmi”, la versetele 405, 521, 531 și 681

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) Noul Testament este menționat pe nume în „Institutele” lui Ioan Casian, cartea 1.1, p. 201, și în „Conferința abatelui Paphnutius”, capitolul 15, p. 327

Vincențiu de Lerins (c. 434 d.Hr.) face referire la „Vechiul Testament”. „Cele douăsprezece cărți”, cartea 1.1, p. 201

Socrate (c. 400–439 d.Hr.) „Istoria ecleziastică” a lui Socrate

Teodoret din Cyrrus (423-458 d.Hr.)

Sinodul de la Calcedon (451 d.Hr.)

Papa Leon I al Romei (440-461 d.Hr.)

Printre eretici și cărți apocrife

Marinus (c. 300 d.Hr.), un bardasenean, în disputa sa cu Adamantius, a făcut apel la „Vechiul Testament” și s-a referit la David ca la un profet. Dialogul despre credința adevărată, cap. 862a 20, p. 173

Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) menționează Vechiul Testament și cei șaptezeci de traducători ai Scripturii divine. Comentariu la Zefania, cap. 1, p. 289

Î: Care sunt principalele manuscrise ale Vechiului Testament care s-au păstrat până astăzi?

R: Există șase familii principale.

1. Textul masoretic este familia pe care evreii înșiși au păstrat-o de-a lungul Evului Mediu.

2. Pentateuhul samaritean se aseamănă foarte mult cu textul masoretic și cu sulurile de la Marea Moartă, cu excepția unor modificări evidente (Muntele Gerizim în loc de Ierusalim etc.). Toate manuscrisele Pentateuhului samaritean sunt însă medievale. Printre acestea se numără Codexul Add. 1846 (1100 d.Hr.), Codexul B (1345/1346 d.Hr.), Manuscrisul E (1219 d.Hr.) și sulul „Sepher ‘Abisha’” (secolele XII–XIII). De asemenea, ei și-au tradus Tora în aramaică, greacă și arabă.

3. Septuaginta greacă, inclusiv recenzia lucianică și scrierile creștine,

4. Hexapla lui Origen conținea o a cincea coloană a Septuagintei. Pamphilus și Eusebiu au dispus copierea și distribuirea ei de multe ori. Am păstrat un manuscris al acesteia, numit Codexul Sarravianus din Leiden (secolul al IV-lea sau al V-lea d.Hr.). Părinții niceni și post-niceni, Seria a II-a, vol. 1, p. 38

5. Traducerea siriacă nu numai că ne oferă indicii despre anumite cuvinte greu de stabilit cu certitudine în ebraica antică, ci ne arată și modul în care erau înțelese versetele în vremea lui Hristos.

6. Manuscrisele de la Marea Moartă, datând aproximativ din vremea lui Hristos. Majoritatea acestor manuscrise sunt foarte asemănătoare cu textul masoretic, dar unele seamănă mai mult cu Septuaginta. Pe lângă manuscrisele biblice, ele conțin și numeroase comentarii asupra Scripturii, precum și alte cărți religioase.

În plus, iată și alte manuscrise care au fost descoperite.

Papirusul Nash, datat în anul 150 î.Hr., conține Cele Zece Porunci combinate din Exodul 20:2-17 și Deuteronomul 5:6-6:4f. Acesta a fost cel mai vechi text biblic cunoscut până la descoperirea sulurilor de la Marea Moartă. O fotografie a acestuia se găsește în „New International Dictionary of the Bible”, p. 228.

La Masada a fost găsită o copie a cărții Iosua, datată între anii 169-93 î.Hr. prin datare cu radiocarbon folosind spectrometrul de masă. („The Dead Sea Scrolls Today”, p. 18). Romanii au cucerit Masada în aprilie 73 d.Hr., așa că manuscrisele trebuie să fi fost scrise înainte de acea dată.

Nahal Hever este o peșteră situată lângă Engedi, la vest de Marea Moartă, care conține un fragment din profeții minori în limba greacă (8 Hev XIIgr). De asemenea, conține Cartea Numeri (5/6 Hev 1a) și Cartea Psalmilor (5/6 Hev 1b). Conform lucrării „Manuscripts of the Greek Bible”, p. 34, acestea au fost scrise între anii 50 î.Hr. și 50 d.Hr. O femeie înstărită pe nume Babatha s-a refugiat acolo la începutul revoltei lui Bar Kochba împotriva Romei. Este vorba de o revizuire a Septuagintei, realizată în Iudeea, și aproape identică cu textul masoretic.

Sulul de la Wadi Muraba’at al Profeților Mici (Mur 88) datează din jurul anului 132 d.Hr. Acesta conține Habacuc 1:3-2:11 și 2:18-3:19. Wadi Muraba’at conține, de asemenea, câteva scrieri ale lui Bar Kokhba însuși din anul 132 d.Hr.

Î: Ce este Septuaginta?

R: Septuaginta (prescurtată LXX) este o traducere a Vechiului Testament în limba greacă. Ea cuprinde întregul Vechi Testament evreiesc, plus câteva texte suplimentare. Septuaginta a fost tradusă între anul 285 (în cazul Torei), iar Vechiul Testament a fost finalizat înainte de anul 160 î.Hr. Traducerea Torei a fost de înaltă calitate, dar alte cărți, precum unele dintre profeții minori, erau pur și simplu parafraze; Isaia a fost cea mai parafrazată. Cu toate acestea, este interesant să citim Septuaginta din două motive:

a) Pentru a vedea ce diferă de versiunea masoretică și

b) Pentru a vedea cum interpretaseră evreii din perioada precristică sensul Vechiului Testament pe măsură ce îl traduceau într-o altă limbă.

Trebuie reținut faptul că dialectul grecesc alexandrin din perioada de dinainte de Hristos nu dispunea de termenii teologici existenți în ebraică și în greaca de după Hristos. Într-adevăr, Septuaginta și studiul Vechiului Testament în limba greacă ar fi putut contribui la adaptarea termenilor teologici la limba greacă până în vremea lui Hristos. În plus, unele pasaje din Noul Testament sunt mai în concordanță cu Septuaginta decât cu textul masoretic.

Denumirea „Septuaginta” provine de la cuvântul care înseamnă „șaptezeci”. Legenda din așa-numita Scrisoare a lui Aristeas spune că 72 de evrei din Ierusalim au venit la Alexandria și au tradus-o în 72 de zile. Filon spune, de asemenea, că au tradus-o în apropierea Alexandriei.

Există diferite versiuni ale Septuagintei. Pe lângă linia textuală principală, există ceea ce se numește „textele lucianice” ale Septuagintei. Lucian a fost învățător la biserica din Antiohia.

„New International Dictionary of the Bible”, p. 1002, menționează că cea mai veche copie cunoscută a Septuagintei este un fragment din Deuteronom 25:1-3, datat în anul 150 d.Hr. Cu toate acestea, „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 436-438, menționează că cea mai veche copie cunoscută a Septuagintei este o copie a cărții Leviticul din anul 100 î.Hr., găsită printre Manuscrisele de la Marea Moartă în peștera 4. În ceea ce privește Bibliile complete, Vaticanus (325-350 d.Hr.) și Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) conțin amândouă Vechiul Testament al Septuagintei. Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține cea mai mare parte a Vechiului Testament din Septuaginta, cu excepția Deuteronomului 4:22-28:67 și a capitolului 30, de la versetul 17 până la sfârșit.

Î: Septuaginta conținea toate cărțile apocrife?

R: Creștinii protestanți conservatori au două puncte de vedere.

a) Da, întreaga literatură apocrifă se regăsește în manuscrisele Vaticanus (325-250 d.Hr.) și Alexandrinus (c. 450 d.Hr.). Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține Tobit, Iudita, 1 și 4 Macabei, Înțelepciunea și Sirach. Aproximativ 19 scriitori ai Bisericii din perioada pre-niceană au citat din cărțile apocrifelor istorice. De exemplu, Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din Ecleziasticul în Tratatul 8, cap. 2, p. 476 și din Tobit în Tratatul 8, cap. 5, p. 477. Unii scriitori ai Bisericii primare le considerau Scriptură, iar alții nu.

b) Nu, astăzi există doar cartea Sirach și, eventual, fragmente din cartea Tobit despre care se poate dovedi că au fost scrise înainte de Hristos. Dintre sulurile de la Marea Moartă, 2Q18 (= 2 Qsir) conține Sirach 6:14-15, 20-31, iar 478 din Peștera 7 conține, probabil, fragmente din cartea Tobit. Peștera 4 conține cinci fragmente din Tobit (de la 4Q196 până la 4Q200), patru în aramaică și unul în ebraică. De asemenea, în cartea „Răspunsuri la 101 de întrebări despre sulurile de la Marea Moartă”, la pagina 25, se menționează că sulurile de la Masada includ Sirach 39:27-44:17c în ebraică. O fotografie a fragmentului din Tobit 6:12-7:10 din 4QTobitb (=4Q197) se găsește în lucrarea „The Meaning of the Dead Sea Scrolls”, p. 184. 11QPs(a) conține Sirach 51:13-30; o traducere a textului se găsește în lucrarea „The Meaning of the Dead Sea Scrolls”, p. 186.

Alte cărți: Manuscrisele de la Marea Moartă conțineau, de asemenea, o serie de imnuri și alte cărți care nu se regăsesc în apocrife, inclusiv 1 Enoch, Jubileele și multe scrieri cunoscute doar în cadrul Manuscriselor de la Marea Moartă. Astfel, prezența cărții Sirach și, posibil, a cărții Tobit printre Manuscrisele de la Marea Moartă nu dovedește că cineva, nici măcar comunitatea de la Qumran, le-ar fi considerat neapărat scripturi.

Cărți biblice: Manuscrisele de la Marea Moartă conțineau copii din Septuaginta ale Exodului 28 (7Q1 = 7QLXXExod din Exodul 28:4-7), Leviticul (4Q119, 4Q120), Numeri (4Q121) și Deuteronomul (4Q35; 4Q122). Se pare că sulurile de la Marea Moartă nu conțineau copii ale niciunei alte cărți din Septuaginta și, cu siguranță, nici ale cărților apocrife din Septuaginta.

Cartea „The Dead Sea Scrolls Translated”, paginile 467-518, oferă numeroase detalii despre manuscrisele Septuagintei. 4Q51 este cel mai neobișnuit. Este o copie a cărților 1 și 2 Samuel sub forma unui manuscris ebraic al cărui text pare să fie textul ebraic care stă la baza Septuagintei lui Samuel. 4Q75 conține Zaharia, Maleahi și Iona și pare să se situeze la jumătatea distanței între textul masoretic și Septuaginta.

„Enciclopedia arheologică a Țării Sfinte”, p. 114, menționează că, spre deosebire de cărțile Bibliei, copiile manuscriselor apocrife nu au fost scrise de scribii care locuiau în Qumran, ci aceste manuscrise au fost aduse la Qumran.

Deși cărțile apocrife au fost, fără îndoială, scrise înainte de vremea lui Hristos, lucrarea *When Cultists Ask*, p. 287, observă că nu putem afirma cu certitudine dacă acestea au fost adăugate la Septuaginta înainte sau după vremea lui Hristos.

Concluzie: Deși nu avem dovezi directe care să indice dacă cărțile apocrife au fost considerate pentru prima dată de unii ca făcând parte din Biblie înainte sau după Hristos, Clement din Roma a citat din Iudita în 1 Clement, capitolul 55, fără a preciza că nu era vorba de Scriptură. Întrucât întreaga colecție apocrifă a fost copiată în Septuaginta până în anul 325 d.Hr. și nu există nicio mențiune conform căreia creștinii sau evreii ar fi știut că aceasta a fost adăugată abia după venirea lui Hristos, atunci putem afirma cu certitudine:

Concluzia 1: Nu putem dovedi că se aflau în Septuaginta înainte de Hristos, dar,

Concluzia 2: A fost introdusă la un moment dat, iar dovezile unei adăugiri după Hristos nu există.

Î: Ce este recenzia lucianică a Septuagintei?

R: Lucian a fost un prezbiter (bătrân) al bisericii din Antiohia, care a murit ca martir în anul 312 d.Hr. El a realizat o copie a Septuagintei în care a corectat imperfecțiunile de gramatică și stil din limba greacă.

Nu avem păstrate scrieri despre teologia lui Lucian. Cu toate acestea, unul dintre discipolii săi a fost Arius, iar altul a fost ereticul arian Eusebiu din Nicomedia (nu Eusebiu, istoricul bisericii). Vezi „Primele șapte sinoade ecumenice (325-787)”, p. 51-53, 77 pentru mai multe informații.

Î: Ce alte traduceri grecești ale Vechiului Testament au fost realizate?

R: Pe lângă Septuaginta și recenzia lucianică a acesteia, au existat alte trei traduceri în limba greacă.

Aquila: După ce creștinismul a început să se răspândească, Aquila, un prozelit al iudaismului din Pont, a realizat o traducere în anul 126 d.Hr., cu scopul de a se opune Septuagintei, întrucât creștinii foloseau Septuaginta pentru a-i converti pe iudei.

Symmachus: Ebioniții erau o sectă creștină care păstra multe practici iudaice și nu credea că Iisus era Dumnezeu. Symmachus Ebionitul a realizat o traducere în secolul al II-lea.

Teodotion a fost un alt ebionit care a realizat o traducere în același secol. Totuși, dispunem doar de fragmente mici din textele lor.

Î: Care este o prezentare generală a Manuscriselor de la Marea Moartă și a comunității de la Qumran care le-a păstrat?

R: Dumnezeu a promis că va păstra Cuvântul Său în Isaia 59:21; 40:8; Psalmul 119:89 și 1 Petru 1:23-25. Cu toate acestea, întrucât existau puține manuscrise ale Vechiului Testament anterioare anului 950 d.Hr., cineva ar putea fi curios să afle cât de precis a fost transmis Vechiul Testament înainte de acea perioadă. Totuși, în 1947, un băiat beduin, Muhammad Adh-Dhib, a aruncat o piatră într-o peșteră de la Qumran și a auzit zgomotul unor vase de lut spărgându-se. Astfel a fost descoperită o bibliotecă ascunsă, conținând între 500 și 867 de manuscrise din vremea lui Isus, dintre care între un sfert și o treime proveneau din Biblie.

În Qumran locuiau în orice moment doar aproximativ 200-300 de persoane. Qumran era asemănător unei mănăstiri, întrucât dintre cele 1.200 de morminte din cimitir, doar 6 erau ale unor femei și 4 ale unor copii. Existau aproximativ 200-300 de peșteri, iar oamenii locuiau în 30 dintre ele. Cu toate acestea, majoritatea locuiau în colibe sau corturi. Monedele găsite la Qumran arată că oamenii au locuit acolo de la aproximativ 135 î.Hr. până la distrugerea bruscă din anul 68 d.Hr. Romanii au cucerit Qumran și i-au ucis sau i-au transformat în sclavi pe toți cei care nu au reușit să scape.

Credințele sectei evreiești „Copiii Luminii”: Cercetătorii moderni i-au confundat odată pe locuitorii din Qumran cu esenienii, din cauza asemănărilor dintre ei. Această sectă, care se numea pe sine „Copiii Luminii”, a luat naștere în jurul anului 200 î.Hr. Ei credeau în învierea morților (la fel ca fariseii), practicau botezul prin scufundare și aveau supraveghetori asemănători episcopilor creștini. Ei considerau că Melchisedec era o ființă cerească și că cei răi urmau să fie nimiciți.

Comentariile de la Qumran la Geneza 49:10 și Isaia 11:1-3 arată că ei recunoșteau aceste pasaje ca profeții mesianice. La fel ca alții, comunitatea de la Qumran credea că Mesia va face minuni și vindecări. De asemenea, ei credeau că Mesia îl va ucide personal pe împăratul roman. Ar fi fost nevoie de ani întregi pentru a îngropa toți morții din urma victoriilor militare ale lui Mesia. Astfel, după cum spune Christian News (23 noiembrie 1998), „Acum știm că, atunci când Caiafa a condus procesul lui Isus, tot ce trebuia să facă era să-l determine pe Isus să recunoască că era Mesia. Deoarece Isus, care a săvârșit minunile prezise, a făcut această mărturisire, a fost considerat vinovat de trădare împotriva împăratului.”

Să vizităm „Biblioteca”: Unsprezece peșteri au păstrat aproximativ 95.000 de fragmente, dintre care 40.000 numai în peștera 4. Printre fragmentele care nu provin din Biblie se numără mezuzot (versete purtate pe braț) și filacterii (versete purtate pe frunte) din Exodul și Leviticul. Iată câteva dintre textele păstrate din Vechiul Testament.

Niciun comentariu asupra altor cărți nu a arătat că acestea erau considerate scripturi.

Una dintre funcțiile importante ale Manuscriselor de la Marea Moartă este aceea de a arunca lumină asupra culturii evreiești din acea vreme.

O credință pe care comunitatea de la Qumran o împărtășea cu alții era aceea că Mesia va face minuni și vindecări. Ei credeau, de asemenea, că Mesia îl va ucide personal pe împăratul roman. Ar fi fost nevoie de ani de zile pentru a îngropa toți morții din urma victoriilor militare ale lui Mesia. Astfel, după cum afirmă Christian News (23 noiembrie 1998): „Acum știm că, atunci când Caiafa a condus procesul lui Isus, tot ce trebuia să facă era să-l determine pe Isus să recunoască că era Mesia. Deoarece Isus, care a săvârșit minunile prezise, a făcut această mărturisire, a fost considerat vinovat de trădare împotriva împăratului.”

Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 441, afirmă că sulurile de la Marea Moartă arată că Evanghelia după Ioan, în loc să fie un document elenistic din secolul al II-lea, „se dovedește mai clar ca niciodată a fi un produs al Palestinei din secolul I, datorită numeroaselor sale paralele cu textele de la Qumran”.

Un manuscris din peștera 4 de la Qumran este Exodul din Pentateuhul samaritean. Unul dintre cele mai vechi suluri este 4Q17, care conține Exodul 38 până la Leviticul 2. Este unul dintre cele mai vechi manuscrise, copiat în jurul anului 250 î.Hr. Este practic identic cu textul masoretic. Sulul Isaia conține textul complet al cărții Isaia. Acesta și cealaltă copie din peștera 1 erau identice cu Biblia ebraică standard în proporție de 95% din text, conform lucrării *A Survey of Old Testament Introduction*, p. 25. (Ca verificare aleatorie, din propriul meu eșantion am constatat o concordanță completă de 94,6% la nivel de consoană cu consoană.)

Există o serie de mici variații între textele masoretice și cele de la Qumran, care ar putea fi datorate diferențelor dialectale și schimbărilor, precum diferența dintre engleza britanică și engleza americană de astăzi. Iată câteva dintre variațiile mai mari sau mai importante. De asemenea, cercetătorii atrag atenția asupra faptului că, în timp ce scribii masoretici acordau o atenție extremă copierii precise a fiecărui sul, secta de la Qumran s-ar putea să nu fi avut un standard la fel de ridicat în ceea ce privește copierea.

Exodul 1:5 din textul masoretic spune că 70 de persoane au intrat în Egipt. Când Ștefan a spus 75 în Faptele Apostolilor 7:14, s-ar putea presupune că Scriptura consemna (fără eroare) faptul că Ștefan recita dintr-o eroare a Septuagintei, care menționa 75. Cu toate acestea, și Manuscrisele de la Marea Moartă menționează 75, așa că poate Ștefan și Septuaginta aveau dreptate în acest caz.

Deuteronomul 32:43 conține expresia „toți îngerii lui Dumnezeu să-L venereze”, în timp ce textul masoretic nu o menționează. Evrei 1:6 citează acest verset.

Textul masoretic din 1 Samuel 17:4 spune că Goliat avea 6 coți și o palmă, adică aproximativ 9 picioare și 9 inci. Cu toate acestea, Septuaginta și Manuscrisele de la Marea Moartă menționează 4 coți și o palmă, adică aproximativ 6 picioare și 9 inci.

Printre Manuscrisele de la Marea Moartă s-au descoperit targumuri, adică parafraze în limba aramaică, ale cărții Leviticul, precum și două targumuri referitoare la fragmente din cartea Iov. Printre Manuscrisele de la Marea Moartă se găsesc comentarii la Geneza, Psalmul 37, posibil Cântarea Cântărilor, Isaia, Mica, Naum, Țefania, două fragmente din Osea și unul grav deteriorat din Habacuc 1:2 până la sfârșitul capitolului 2. Autorii au încercat să relaționeze totul cu evenimentele din vremea lor.

Septuaginta: Peștera 4 conține cea mai veche copie a unei părți din Septuaginta, și anume textul din Leviticul, datat în anul 100 î.Hr. Peștera 7 conține o copie a capitolului 28 din Exodul. Alte suluri conțin o copie a cărții Numeri și două copii ale cărții Deuteronomului. Două suluri sunt foarte interesante. Unul dintre ele pare să fie textul ebraic care a stat la baza Septuagintei pentru 1 și 2 Samuel. Un alt sul, conținând Zaharie, Iona și Maleahi, este în ebraică și pare să se situeze între Septuaginta și textul masoretic. Versiunea din Septuaginta a cărții Ieremia are cu 60 de versete mai puțin (cu 1/8 mai scurtă) decât textul masoretic. Sulul de la Marea Moartă 4QJerb confirmă unele dintre aceste omisiuni. Un sul conținea textul ebraic al Psalmului 151, care se regăsește și în Septuaginta.

Apocrifele și alte cărți: 2Q18 (= 2QSir) conține capitolul 6 din Sirach (Ecclesiasticus), iar Peștera 7 conține fragmente din Tobit. Peștera 4 conține, de asemenea, 5 fragmente din Tobit (de la 4Q196 până la 4Q200). Enciclopedia arheologică a Țării Sfinte, p. 114, menționează că, spre deosebire de cărțile Bibliei, exemplarele manuscriselor apocrife nu au fost scrise de scribii care locuiau în Qumran, ci au fost aduse la Qumran. Deși cărțile apocrife au fost, fără îndoială, scrise înainte de vremea lui Hristos, cartea *When Cultists Ask*, p. 287, observă că nu putem afirma cu certitudine dacă acestea au fost adăugate la Septuaginta înainte sau după vremea lui Hristos.

Un sul, 11QPs, conține psalmi suplimentari, așa-numiții psalmi 152-155. În afară de sulurile de la Marea Moartă, diverse versiuni ale acestora sunt cunoscute doar în limba siriacă.

Manuscrisele de la Marea Moartă conțineau, de asemenea, o serie de imnuri și alte cărți care nu se regăsesc în apocrife, inclusiv 1 Enoch (cu excepția secțiunii 2), 14 exemplare ale cărții Jubileele în ebraică și multe altele cunoscute doar printre manuscrisele de la Marea Moartă. Astfel, prezența cărților Sirach și Tobit printre manuscrisele de la Marea Moartă nu dovedește că cineva, nici măcar comunitatea de la Qumran, le-ar fi considerat neapărat scripturi.

Manuscrisele de la Marea Moartă sunt utile pentru a arunca lumină asupra gândirii iudaice din acea perioadă. Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 441, afirmă că Manuscrisele de la Marea Moartă arată că Evanghelia după Ioan și scrierile lui Pavel, în loc să fie doar documente elenistice din secolul al II-lea, prezintă de fapt unele paralele cu Manuscrisele de la Marea Moartă.

Rezumat: Peșterile de la Qumran au furnizat o bogăție de manuscrise ale Vechiului Testament din vremea lui Hristos, cu aproximativ o mie de ani mai vechi decât textele masoretice. Alte scrieri oferă, de asemenea, informații de context pentru unele părți ale Noului Testament.

Î: Care sunt unele dintre diferențele dintre textul masoretic și Manuscrisele de la Marea Moartă?

R: Iată o selecție a unora dintre citirile „cele mai semnificative”. Cu excepția cazurilor în care se menționează altfel, textul masoretic (MT) este prima citire, iar un sul de la Marea Moartă este a doua.

Deuteronom 5:5 „cuvânt” (MT) vs. „cuvinte” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, siriaca, Vulgata, Targum)

Deuteronom 10:13 „Domnul” vs. „Domnul Dumnezeul tău” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriaca)

Deuteronom 31:1 „s-a dus și a vorbit” vs. „a terminat de spus totul” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 32:8 Textul masoretic: „copiii lui Israel” vs. Septuaginta: „îngerii lui Dumnezeu” vs. un sul de la Marea Moartă: „fiii lui Dumnezeu”

Deuteronom 32:15 „Ieșurun” vs. „Iacov s-a săturat; Ieșurun” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Pentateuhul Samaritean, Septuaginta)

Deuteronom 32:19 „a văzut” vs. „a văzut și a devenit gelos” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 32:43 „neamuri” vs. „ceruri” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 32:43 (lipsit) (textul masoretic) vs. „Toți îngerii lui Dumnezeu să-L venereze.” (Septuaginta, Evrei 1:6 și Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) Omilii la Epistola către Evrei, Omilia 4, nr. 2, p. 382-383)

Deuteronom 32:43 „slujitori” vs. „copii” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Septuaginta)

Deuteronom 32:43 (lipsă) vs. „îi va răsplăti pe cei care îl urăsc” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Septuaginta)

Deuteronom 32:43 „își curăță țara și poporul său” vs. „curăță țara pentru poporul său” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, Vulgata)

Dt 33:8 „Thummim-ul tău” vs. „Dă-i lui Levi Thummim-ul tău” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 33:17 „Taurul său întâi-născut” vs. „un taur întâi-născut” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă, Vulgata)

1 Sam 1:23 „cuvântul lui” (MT, sulul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)) „cuvântul tău” (Septuaginta, siriacă)

1 Sam 1:24 „cu trei tauri” vs. „cu un taur de trei ani” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)), Septuaginta, siriacă)

1 Sam 2:1 „Domnul” vs. „Dumnezeul meu” (Septuaginta)

1 Sam 2:1 „victoria ta” vs. „victoria mea” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:20 „îți voi da” vs. „îți voi răsplăti” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:20 „rugămintea pe care a adresat-o” vs. „darul pe care l-a oferit” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:21 „Când Domnul” vs. „Și Domnul” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:27 „când se aflau în casă” vs. „când erau sclavi ai casei” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:29,32 „a lovi cu piciorul” vs. „a privi cu ochi lacomi” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:33 „ochii tăi… inima ta” vs. „ochii lui… inima lui” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 2:33 „vor muri tineri” vs. „vor muri de sabie” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 3:4 „l-a chemat pe Samuel” vs. „a strigat: «Samuel! Samuel!»” (Septuaginta, Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)))

1 Sam 14:49, 1 Sam 18:17 „Merab” vs. „Merob” în Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)) pentru 1 Sam 14:49, Manuscrisul de la Marea Moartă 1Q7 (=1QSam) pentru 1 Sam 18:17 și Septuaginta (Expositor’s Bible Commentary vol. 3, p. 669)

Iov 22:8 (lipsit) vs. „Și tu spui” (Targumul din Manuscrisele de la Marea Moartă al cărții lui Iov 11Q10 (=11QtgJob)).

Iov 22:17 „lor” vs. „nouă” (Septuaginta, siriacă, Targumul din Manuscrisele de la Marea Moartă)

Ps 119:37 „pe calea Ta” (textul masoretic ebraic, Septuaginta, Vulgata) vs. „după cuvântul Tău” (două manuscrise masoretice, Manuscrisele de la Marea Moartă și Targumurile aramaice)

Isaia 7:14 Masoretic: „ea îi va pune numele” vs. Septuaginta și sulul „Marele Isaia” de la Marea Moartă „Numele lui va fi numit”. Diferența constă într-o singură consoană.

Isaia 53:9 „suferința sufletului său și va fi satisfăcut” vs. „suferința sufletului său, va vedea lumina vieții și va fi satisfăcut”

Isaia 61:1 (lipsit) (MT, Septuaginta) față de „morții sunt înviați” – sulul de la Marea Moartă 4Q521.

Ieremia 3:1 „Zicând: «Dacă»” (MT) vs. „Dacă” (sulurile de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă)

Ieremia 3:8 „Am văzut că am dat” (MT) vs. „Ea spune, de asemenea, că am dat” (1 manuscris MT, sulurile de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă)

Dan 10:16 „cineva care arăta ca un om” vs. „ceva care arăta ca o mână de om” (Septuaginta, sulurile de la Marea Moartă, un text masoretic ebraic)

Hab 2:16 „va fi dat la iveală” (MT) vs. „se va clătina” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, Aquila Iudeul (126 d.Hr.) și siriaca)

Pentru detalii privind toate diferențele dintr-un pasaj, consultați comparația din Isaia 53 de la sfârșitul întrebărilor referitoare la Isaia.

Schimbarea concluziilor: Înainte de descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, Septuaginta era considerată doar o traducere inferioară a textului masoretic. Cu toate acestea, multe dintre diferențele dintre sulurile de la Marea Moartă și textul masoretic se regăsesc în locuri în care sulurile de la Marea Moartă și Septuaginta sunt de acord. Astfel, se pare că Septuaginta a fost mai degrabă o traducere a unei familii diferite de manuscrise ebraice decât a sulurilor de la Marea Moartă. (deși există încă pasaje în care traducătorii Septuagintei au fost confuzi sau au greșit)

Bibliografie pentru această întrebare: notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV, precum și „The Expositor’s Bible Commentary”. Traducerea masoretică a fost comparată cu „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar redarea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”.

Î: Ce este textul masoretic?

R: Masoreții erau scribi, din tradiția fariseilor, care au trăit după vremea lui Isus. Există multe manuscrise masoretice, dar toate datează de după anul 900 d.Hr. Codex Leningradensis din anul 1008 d.Hr. a fost un text masoretic bine conservat care a stat la baza traducerii NIV, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 3, p. 246.

Î: Este Dumnezeul Vechiului Testament o ființă diferită, rea sau rătăcită, în comparație cu Dumnezeul Noului Testament?

R: Aceasta este una dintre cele două sau trei învățături comune tuturor ramurilor unei erezii antice numite gnosticism. Unele dintre argumentele lor se bazau pe faptul că Noul Testament a abrogat legile alimentare din Vechiul Testament, că universul prezenta un contrast între vizibil și invizibil și pe convingerea că, întrucât materia era în întregime rea, numai un dumnezeu rău ar fi putut crea materia.

În afara Bibliei, încă de pe vremea lui Clement din Roma (96-98 d.Hr., 1 Clement, cap. 4, vol. 1, p. 6), creștinii afirmau că Dumnezeul Vechiului Testament era bun. Putem spune că Cel care este prietenul lui Abel și prietenul lui Avraam este și prietenul meu.

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.) a fost unul dintre primii scriitori creștini care a menționat Creația și a spus în mod explicit: „căci nimic rău nu a fost făcut de Dumnezeu” (Către Autolic, cartea 2, capitolul 17, p. 101).

Tertulian a respins în mod convingător teoria unui Dumnezeu diferit al Vechiului Testament în lucrarea sa „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, din 207/208 d.Hr. Iată o sinteză incompletă a ceea ce a scris el.

a. Tertulian spune că nu se poate găsi o biserică de origine apostolică care să-L fi negat pe Creator. „Dar dacă se va dovedi că bisericile au fost corupte încă de la început, unde se vor găsi cele pure?… Arătați-ne, atunci, una dintre bisericile voastre, care își trage originea de la un apostol, și veți fi câștigat disputa.”

b. De ce ar salva Dumnezeul cel bun omul, dacă nu l-ar fi creat?

c. De ce ar fi profețit zeul rău venirea lui Hristos în Vechiul Testament? Noul Testament se referă la acestea ca la profeții despre Hristosul cel bun.

d. Dacă zeul rău a profețit un Hristos rău, de ce zeul bun a împiedicat venirea Hristosului rău și l-a trimis pe Hristosul bun în locul lui? Zeul bun ar fi trebuit să-l lase pe Hristosul rău să vină mai întâi, în loc să inducă oamenii în eroare, făcându-i să creadă că zeul rău l-a profețit pe Hristosul bun.

e. De ce a citat Isus din Vechiul Testament ca având autoritate?

f. De ce a trebuit Marcion să respingă anumite pasaje din Luca și alte părți din Noul Testament pentru a-și susține punctul de vedere?