< Întrebare biblică din Tit

Î: În Tt 1:1, care este schița epistolei către Tit?

R: Iată o schiță.

1:1-4 Salut

1:5-16 Numirea bătrânilor împotriva falsilor învățători

. 1:5-9 Numirea bătrânilor, calificările și îndatoririle acestora

. 1:10-16 Apărarea împotriva falsilor învățători

2:1-15 Cum și de ce ne comportăm

. 2:1-10 Îndrumări pentru diferite etape ale vieții

. 2:11-15 Să ne bazăm comportamentul pe harul lui Dumnezeu față de noi

3:1-11 Să ne concentrăm pe ascultare și să ne îndepărtăm de certuri

. 3:1-8 Amintire să ascultăm și să fim pregătiți

. 3:9-11 Să evităm dezbinările nesăbuite

3:12-15 Mesaje personale

Î: În Tit 1:1, ce este interesant în descrierea pe care Pavel o face aici despre sine?

R: Dintre toate lucrurile pe care Pavel le-ar fi putut spune lui Tit, el a subliniat doar două lucruri aici.

Pavel era un sclav, un rob, sub autoritate. Pavel folosește întotdeauna termenul „slujitor al lui Isus Hristos”, cu excepția acestui loc, unde Pavel spune „slujitor al lui Dumnezeu”.

Pavel era un apostol, un trimis, care avea autoritate.

Acest lucru este potrivit, deoarece multe dintre problemele pe care Pavel dorea ca Tit să le abordeze în Creta aveau legătură cu autoritatea.

Î: În Tit 1:2, Tit 3:7 și 1 Timotei 6:16, creștinii au viața veșnică acum, sau este doar speranța vieții veșnice după moarte?

R: Ambele; acesta este un exemplu al paradoxului „deja / încă nu”. Avem promisiunea certă și existența continuă de acum până în veșnicie. Cu toate acestea, trebuie să trecem prin câteva lucruri, precum moartea și judecata de la scaunul de judecată, înainte de a primi trupurile noastre veșnice și glorificate. Vezi și răspunsul la 1 Timotei 6:16. Vezi discuția despre 1 Corinteni 3:12-15 pentru mai multe informații despre judecata de la scaunul de judecată.

Î: În Tit 1:2, ar trebui să scrie că Dumnezeu „nu minte” sau „nu poate minți”?

R: Transcrierea literală este „Dumnezeul care nu minte”. Deși cuvântul grecesc din acest verset anume ar putea fi interpretat în ambele sensuri, intenția versetului din Tit 1:2 este aceea că putem avea încredere că Dumnezeu nu-Și încalcă cuvântul. Evrei6:18 spune, de asemenea, fără echivoc că este imposibil ca Dumnezeu să mintă.

Î: În Tt 1:2, expresia „înainte de începutul timpurilor” înseamnă că timpul, așa cum îl cunoaștem noi, a avut un început, sau este doar o expresie care se referă la o perioadă îndepărtată?

R: Creștinii de astăzi au păreri diferite. Cu toate acestea, ideea că timpul are un început era cunoscută de scriitori antici precum Filon cel Evreu (15/20 î.Hr. – 50 d.Hr.), în lucrarea „Despre Creație”, capitolul 7 (26), p. 5.

Î: În Tit 1:5, când l-a lăsat Pavel pe Tit în Creta?

R: Pavel se afla în Creta în Faptele Apostolilor 27:7-9. Dar mulți oameni consideră că nu a fost suficient timp pentru ca Pavel să-l lase pe Tit acolo și cred că Pavel s-a dus în Creta după aceea. Asta ar însemna că Pavel a fost întemnițat de două ori la Roma, iar între aceste două perioade s-a dus d , în Creta. Pe de altă parte, este posibil ca Pavel să-l fi „lăsat” pe Tit în Creta fără ca el însuși să fi debarcat acolo.

Nu știm prea multe despre Tit. El este menționat doar în 2 Corinteni 2:13; 7:6, 13, 14; 8:6, 16, 23; 12:18; Galateni 2:1-3; 2 Timotei 4:10

Î: În Tit 1:5, ce știm despre Creta?

R: Creta este o insulă mare, cu o lungime de aproximativ 160 de mile (260 km) de la est la vest și o lățime maximă de 37 de mile (60 km) de la nord la sud. A fost populată cu mult înainte de Avraam, iar Geneza 10:14 îi numește pe locuitorii ei „caftoriți”, de la Caftor, numele antic al Cretei. Unii dintre popoarele mării, care mai târziu au devenit filistenii, proveneau din rândul lor. Creta era o insulă populată. În vremea lui Homer (și a lui David), existau între 90 și 100 de orașe, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 2134. Astăzi, insula are o populație de aproximativ 630.000 de locuitori.

Creta a avut o civilizație minoică oarecum misterioasă, între anii 2700-1800 î.Hr., care s-a încheiat în jurul epocii lui Moise, când grecii micenieni au invadat-o. Creta era o escală evidentă pentru navele care treceau din Cipru, Siria și Iudeea spre Roma și în sens invers.

Cretanii erau renumiți ca mincinoși; termenul grecesc „kritizo” („a cretiza”) însemna „a minți”. Tit s-a confruntat cu câteva provocări. Dar, la fel ca noi, Tit a trebuit să-și amintească că lupta nu era a lui, ci a Domnului.

Î: În Tit 1:5, 10, 12, de ce ar avea nevoie Biserica lui Hristos să fie întărită de noi?

R: Deși Dumnezeu lucrează în biserică, El folosește de obicei oamenii ca mijloace ale lucrării Sale. Ne place să credem că bisericile primare nu aveau probleme. Dar bisericile din Corint, din Galatia, din Creta și șase dintre cele șapte biserici din Apocalipsa arată că aceasta este o viziune idealizată asupra lor. La fel cum o casă poate avea probleme legate de starea de degradare, de termite și de fundație, pot exista cel puțin trei tipuri de întărire necesare într-o biserică.

a) Tit 1:5 arată că chiar și într-o biserică adevărată pot exista lucruri care lipsesc cu desăvârșire.

b) Tit 1:10 arată că pot exista obstacole trimise de Satana pentru a ataca biserica, chiar din interiorul bisericii însăși.

c) În Tit 1:12, afirmația despre cretani ne amintește că o anumită cultură este adesea mai predispusă să comită sau să treacă cu vederea anumite păcate decât altele. Liderii bisericii trebuie să cheme biserica din acea cultură înapoi la adevărurile veșnice ale lui Isus Hristos.

Î: În Tt 1:5, când avem nevoie de organizare într-o biserică și când poate ceva să fie prea organizat?

R: Se pare că Dumnezeu a dorit o anumită organizare; Pavel i-a spus lui Tit să numească bătrâni în fiecare biserică, în Tit 1:5. Bătrânii/supraveghetorii/prezbiterii din biserică sunt menționați în Faptele Apostolilor 14:23; 15:2,4,6; 15:22,23; 16:4; 20:17; 20:28; 21:18; Filipeni 1:1; 1 Timotei 4:14; 5:17; Tit 1:5; și Iacov 5:14. Un bătrân este menționat individual în 1 Timotei 3:1,2; Tit 1:7.

Diaconii sunt menționați în Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:8-13. Diaconițele sunt menționate în 1 Timotei 3:11. Organizarea, într-o biserică sau în orice altă organizație, de altfel, poate lua o turnură negativă atunci când încurajează interesul personal în detrimentul organizației, devenind elitistă și o ierarhie care se perpetuează de dragul ei însăși. În Bisericile Catolică și Ortodoxă, funcțiile ulterioare de cititori, lectori, corepiscopi (episcopi rurali sau itineranți), arhiepiscopi, cardinali, prelați, mitropoliți, călugări, abați, călugărițe, starețe, frați, frați mendicanți, băieți și fete de altar, papi, patriarhi, nu sunt menționate nicăieri în Biblie.

Î: În Tit 1:6, ce înseamnă să ai o singură soție sau să fii „un bărbat al unei singure femei”?

R: Aici există patru subîntrebări: poligamia, divorțul, recăsătorirea și celibatul. Evident, cineva care are mai mult de o soție în același timp este un bărbat „cu mai multe soții”. Un bărbat care a păcătuit alegând să divorțeze de soția sa (cu excepția cazului de adulter) și apoi să se recăsătorească cu altcineva nu ar putea fi nici el prezbiter. În afară de aceste cazuri evidente, există dezacorduri.

Istoricii Bisericii menționează că Petru era căsătorit și că, după învierea lui Hristos, Petru a rămas căsătorit. Când soția lui Petru a fost martirizată, el i-a strigat din mulțime: „Adu-ți aminte de Domnul”. Dar, întrucât Petru era probabil căsătorit înainte ca acest text să fie scris, acest lucru nu este relevant aici.

Mulți episcopi creștini din primele veacuri erau celibatari.

În bisericile ortodoxe orientale, un preot poate fi căsătorit sau poate depune un jurământ de celibat. Dar dacă un preot este căsătorit și soția lui moare, preotului nu i se permite să se recăsătorească și să rămână preot.

În bisericile biblice, o femeie poate fi pastor pentru femei și copii. Dar, pentru ambele sexe în bisericile biblice, un pastor este considerat fără vină dacă soția a divorțat de el, dar nu și dacă el a divorțat de soție (cu excepția cazului de adulter).

Creștinii nu sunt de acord dacă o persoană îndeplinește această condiție dacă se recăsătorește după moartea soțului sau a soției.

Î: În Tit 1:6, poți fi prezbiter dacă nu ai copii?

R: Da, uneori oamenii nu pot avea copii. Mulți episcopi creștini din primele veacuri nu aveau soție sau copii.

Î: În Tit 1:6, un prezbiter este descalificat dacă copiii săi adulți sunt necredincioși sau doar copiii care locuiesc sub acoperișul său?

R: Creștinii au păreri diferite. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 2136, precizează că se referă doar la copiii aflați sub autoritatea părintească în cămin.

Î: De ce Tt 1:6-8 și 1 Timotei 3:2-7 diferă ușor în ceea ce privește calificările necesare pentru un prezbiter?

R: Pavel a oferit două descrieri complementare ale unui bătrân calificat, dar nu a dat o definiție a acestuia. Pavel nu a stabilit o listă exhaustivă de reguli, deoarece, în diferite epoci și culturi, ar putea exista și alte aspecte de luat în considerare. Mai degrabă, liderii creștini trebuie să-și folosească judecata plină de evlavie în alegerea bătrânilor, iar calificările din Tit 1:6-8 și 1 Timotei 3:2-7, luate împreună, constituie o listă minimă, nu una exhaustivă.

Î: În Tit 1:7, cuvintele „prezbiter” și „episcop” sunt interschimbabile în Biblie?

R: Da. Biserica are nevoie de lideri evlavioși, dar rețineți că calitățile care fac ca un om să aibă succes în afaceri nu sunt toate aceleași cu calitățile necesare pentru ca cineva să fie potrivit să fie bătrân, deși există o oarecare suprapunere.

Î: În Tit 1:7,11 și 1 Petru 5:2, cum pot banii să fie „murdari”?

R: Aceasta înseamnă „câștig necinstit”, nu doar furt sau jaf. Se poate referi la orice situație în care o persoană obține profit din ceva din care nu ar trebui să profite. În Evul Mediu, oamenii mergeau la Liturghie cu o monedă în mână. Preotul lua moneda și le dădea o ostie. De multe ori, laicii nu primeau vinul; doar clerul îl bea. Fără monedă, fără ostie. Exista o problemă legată de călugării rătăcitori care treceau prin diverse locuri, oficiau liturghii și ascultau spovedi, primind bani pentru indulgențe, iar preoții vedeau cum veniturile lor scădeau atunci când călugării se aflau în zonă.

Oamenii pot urmări, de asemenea, câștiguri necinstite care nu sunt direct bani. Ei pot urmări poziția și puterea, care, deși pot duce la mai mulți bani și la un salariu mai mare, pot fi mai mult despre putere decât despre bani.

Î: În Tit 1:9, ce înseamnă „a rămâne ferm în cuvântul credincios” față de a nu rămâne?

R: Poți negocia și face compromisuri în privința unor lucruri, dar adevărul Evangheliei nu ar trebui să fie unul dintre ele. Desigur, a nu ține cu tărie poate însemna a nega adevărurile Evangheliei, cum ar fi faptul că nu există altă cale spre cer decât prin Isus. Cu toate acestea, a nu ține cu tărie se poate referi și la învățătura conform căreia adevărurile Evangheliei sunt simple opinii sau nu sunt esențiale.

Î: În Tit 1:10, de ce erau atât de numeroși adversarii lui Pavel?

R: Într-o perioadă atât de scurtă de timp, s-au ridicat numeroși oameni care să se opună lui Pavel. Probabil că acest lucru s-a întâmplat deoarece Pavel depunea eforturi mari pentru a-i aduce pe oameni la Hristos, iar Satana a încercat să mobilizeze pe toți cei pe care i-a putut pentru a se opune lui Pavel. O parte din opoziție provenea din doctrine false, o altă parte din dorința de a duce o viață păcătoasă, iar o altă parte s-ar putea să nu fi fost determinată în primul rând de niciuna dintre acestea, ci doar de o respingere generală a autorității. Uneori, când o persoană are mare succes în ceva, există oameni răi care vor să o doboare, chiar și numai pentru că nu vor să vadă pe altcineva reușind.

Î: În Tit 1:11, în ce fel răspândirea învățăturilor false provoacă pagube?

R: Chiar și atunci când nu este vorba de o erezie care duce la pierderea sufletului, aceasta poate crea confuzie în rândul creștinilor și poate diviza biserica. Când se spune că trebuie să li se închidă gura, înseamnă că trebuie excluși din biserică. Chiar dacă sunt creștini, dacă împrăștie turma lui Dumnezeu prin învățăturile lor false, ar trebui expulzați.

Î: În Tit 1:11, care sunt interpretările calviniste și necalviniste ale acestui verset și ale oferirii Evangheliei tuturor?

R: Unii calviniști spun că Evanghelia nu este oferită tuturor. Hipercalvinistul A.W. Pink, în lucrarea sa *Suveranitatea lui Dumnezeu*, afirmă: „În ceea ce privește caracterul și conținutul Evangheliei, astăzi domnește cea mai mare confuzie. Evanghelia nu este o «ofertă» cu care să se joace negustorii evanghelistici. Evanghelia nu este o simplă invitație, ci o proclamare... Nimănui nu i se cere să creadă că Hristos a murit special pentru el. ... Pe scurt, Evanghelia este aceasta: Hristos a murit pentru păcătoși, tu ești un păcătos, crede în Hristos și vei fi mântuit.” (p. 209, cursiv în original). Observați subtilitatea de aici: întrucât Hristos a murit pentru păcătoși, iar tu ești un păcătos, un păcătos ar putea crede cu ușurință că Hristos a murit pentru el. Cu toate acestea, Pink crede de fapt că Hristos a murit pentru unii păcătoși, dintre care tu poți face parte sau nu. Pentru a completa viziunea lui Pink, acesta credea în predicarea Evangheliei (ibid., p. 210) și că ar trebui să fim activi și nu fatalisti în predicare și în îndeplinirea lucrării creștine.

Non-calviniștii și alți calviniști cred că Evanghelia este oferită tuturor. Ceea ce urmează este extras dintr-o broșură scrisă de un calvinist.

În broșura *Păcătoșii pe care Isus îi va primi*, prefața scrisă de James Boice spune: „Conform modului în care hipercalviniștii gândesc astăzi despre astfel de lucruri, Isus trebuie să fi făcut o greșeală când i-a explicat atât de mult din Evanghelie lui Nicodim, așa cum este consemnat în Ioan 3. ... Nicodim nu era născut din nou. Așadar, conform modului în care gândesc aceste persoane, Isus ar fi trebuit să oprească discuția chiar acolo. «Vino mai târziu, când te vei naște din nou», ar fi trebuit să spună... Isus știa exact ce făcea. ... Pastorul Bill Payne din Canada știe acest lucru și își dorește ca toți ceilalți calviniști să îl știe și ei, motiv pentru care a scris această mică broșură. În special, îl întristează faptul că atât de mulți folosesc o teologie bună pentru a submina responsabilitatea pe care o avem ca creștini de a face lucrarea la fel de bună de a-i invita pe păcătoși să vină la Isus Hristos.”

William Payne, în broșura sa, *Sinners, Jesus will Receive* (Păcătoșii, Isus îi va primi), la pagina 23, spune: „Problema menținerii echilibrului între credința reformată – din care face parte doctrina ispășirii limitate – și oferta universală a fost observată și în Anglia. Acest lucru poate fi observat în istoria lui Andrew Fuller, unul dintre marile nume asociate pentru totdeauna cu William Carey în lucrarea misionară. Fuller, născut în 1754, fusese crescut într-un mediu pastoral influențat de un tip de predicare care nu credea în oferta universală. Era, după cum a exprimat-o cineva, «predicarea de tipul lui Gill». Fuller a fost chemat la pastorat la vârsta de 21 de ani și, la începutul slujirii sale, a primit ajutor din scrierile lui Bunyan și Gill. Cu toate acestea, el și-a dat seama curând că exista o mare diferență între cei doi oameni. Deși amândoi aderau ferm la teologia calvinistă, inclusiv la ispășirea limitată, Bunyan nu simțea, în mod evident, nicio ezitare în a-i invita pe toți păcătoșii de pretutindeni să vină la Hristos, în timp ce Gill nu ar fi făcut niciodată așa ceva. După multe rugăciuni și studii, Fuller a ajuns la concluzia că Bunyan era în conformitate cu Scriptura în această privință, iar Gill nu. Convingerile lui Fuller l-au determinat în cele din urmă să scrie celebra carte intitulată *The Gospel Worthy of All Acceptation* (Evanghelia demnă de toată acceptarea), iar plecarea lui Carey cu Evanghelia în India a fost o consecință directă a acestei cărți... Am dori să adăugăm această precizare la încheierea acestei scurte schițe istorice: prin faptul că s-au îndepărtat de poziția hipercalvinistă, în care nu exista o ofertă liberă a Evangheliei, oameni precum Boston și Fuller nu au devenit arminieni!” p. 23

La p. 22, Payne spune: „Faptul că hipercalvinismul acaparase o mare parte din Biserica Scoției la acel moment este atestat de faptul că reeditarea lucrării *Marrow* a provocat o mare agitație și că a fost condamnată de Adunarea Generală a Bisericii Scoției.”

Însuși Ioan Calvin credea că Evanghelia era oferită tuturor. „Milostivirea lui Dumnezeu este oferită în mod egal atât celor care cred, cât și celor care nu cred”, conform broșurii *Sinners Jesus Will Receive* (p. 21). Toți creștinii
calviniști cred cu toții că oferta de mântuire a Evangheliei ar trebui proclamată tuturor.

Î: În Tit 1:12, de ce a citat Pavel dintr-o sursă nebiblică?

R: Pavel era liber să citeze orice zicător adevărat dorea. Vezi discuția despre Faptele Apostolilor 17:16-34 pentru mai multe informații.

Î: În Tit 1:12, de ce pare că Pavel îi insultă pe cretani?

R: De fapt, Pavel cita din propria lor literatură, dintr-un faimos poet cretan, Epimenide (c. 600 î.Hr.). Același Epimenide pe care Pavel l-a citat în Faptele Apostolilor 17:28. Nici Pavel, nici Epimenide nu au vrut să spună că fiecare cretan, inclusiv Epimenide, nu a spus niciodată un singur adevăr. Mai degrabă, cretanii erau înclinați spre minciună. Iată citatul pe care Epimenide îl pune în gura lui Minos, fiul lui Zeus.

„Au zidit un mormânt pentru tine, o, sfântule și înălțatule – cretanii, mincinoși veșnici, fiare rele, burți leneșe! Dar tu nu ești mort; tu trăiești și rămâi în veci, căci în tine trăim, ne mișcăm și existăm.” (din M.D. Gibson, ed. Horae Semiticae, p. 40, în siriacă).

Pavel nu este nici amuzant, nici jignitor aici. Adevărul obiectiv este că oamenii din anumite culturi sunt mai predispuși la anumite păcate. Uneori există o bază genetică, cum ar fi cazul indienilor nord-americani și al alcoolismului, iar alteori o cultură are păcate predominante fără nicio bază genetică, ci datorate unor factori externi. De exemplu, la un moment dat, un număr mare de oameni din China erau dependenți de opiu, din cauza victoriei britanicilor în războaiele opiului, menite să le protejeze presupusul „drept” de a exporta opiu în China. Care credeți că sunt păcatele dominante ale culturii voastre?

Clement din Alexandria (Stromata (193-202 d.Hr.), cartea 1, cap. 14, p. 313) confirmă cuvintele lui Pavel despre cretani. Termenul grecesc kritizo, „a cretaniza”, însemna a minți, conform The Expositor’s Bible Commentary, vol. 11, p. 433.

Poetul grec Callimachus a spus, de asemenea, ceva foarte asemănător. Atenagora (177 d.Hr.) citează din „Imnul lui Callimachus către Jupiter”, versetul 8 și următoarele: „Cretanii mint mereu; căci ei, o, rege, ți-au zidit un mormânt ție, care nu ești mort.” „A Plea for Christians”, cap. 29, p. 145. Origen folosește, de asemenea, același argument în lucrarea sa „Origen împotriva lui Celsus”, cartea 3, cap. 43, p. 481. Acest citat este interesant deoarece evidențiază o inconsistență în religia păgână greacă. Dacă cretanii au construit un mormânt pentru a-l cinsti pe Jupiter cel mort, cum ar mai putea fi acesta venerat dacă este încă mort și trupul său se află în mormânt? Dacă Jupiter nu trăiește, atunci nu are rost să-l venerezi sau să te rogi pentru ajutorul lui. Dar dacă grecii credeau că Jupiter a înviat, atunci nu ar fi trebuit să considere învierea morților ca fiind ceva imposibil. Așadar, practic, o formă de minciună este „minciuna instituțională”, în care întreaga cultură afirmă în mod explicit ceva despre care toată cultura poate vedea că nu este adevărat.

Î: În Tit 1:13, ce faci când oamenii cărora le slujești nu par prea „promițători”?

R: Ar trebui să ne rugăm cu smerenie pentru discernământ. Pe de o parte, nu știm cu siguranță, pentru că Dumnezeu le cunoaște inima, nu noi. Pe de altă parte, când constatăm că există mai multe oportunități de a-L sluji pe Domnul decât timpul pe care îl avem la dispoziție, atunci, pe baza celor mai bune cunoștințe pe care le avem, creștinii ar trebui să meargă în locurile unde nevoia este cea mai mare și unde pot avea un impact. Dar, în loc să fie „cavalerii singuratici”, creștinii ar trebui să lucreze împreună, ca unul singur.

Î: În Tit 1:14, la ce fabule evreiești se referă Pavel?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Dar știm că evreii aveau un număr mare de cărți cu fabule și tradiții, păstrate astăzi în apocrife și pseudepigrafe. Acestea făceau probabil parte din miturile pe care Pavel i-a spus lui Timotei să le interzică oamenilor în 1 Timotei 1:4. Ca creștini, ar trebui să facem o distincție clară între Cuvântul lui Dumnezeu și interpretarea noastră a Cuvântului lui Dumnezeu. Vezi Proverbe 30:5-6 și 1 Corinteni 4:6 pentru mai multe informații despre acest subiect.

Î: În Tit 1:15, în ce sens toate lucrurile sunt curate pentru cei curați?

R: Acest lucru este adevărat în mai multe sensuri.

Pe de altă parte, oamenii integri nu se gândesc mereu la modalități de a fi necinstiți sau nu bănuiesc că toți ceilalți acționează din motive necinstite.

Pe de altă parte, o persoană, fără să gândească lucrurile până la capăt, s-ar putea pune într-o situație în care ar putea fi suspectată că face ceva rău, chiar dacă nu a făcut-o și nu aceasta a fost intenția ei. Așadar, ar trebui să evităm chiar și aparența sau forma răului, așa cum spune 1 Tesaloniceni 5:22. De asemenea, ar putea să nu fie suspicioși față de altcineva atunci când ar trebui să fie. Pot fi lenți în a observa că persoana respectivă acționează în mod consecvent ca cineva care face lucrurile din motive ascunse.

În Predica de pe Munte, Matei 5:8 spune: „Fericiți cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Dar Isus ne-a spus, de asemenea, să fim înțelepți ca șerpii, dar nevinovați ca porumbeii, în Matei 10:16 și următoarele.

Î: În Tit 1:15, având în vedere că toate lucrurile sunt curate, cum rămâne cu marijuana, LSD-ul, șantajul, violul etc.?

R: Pavel spune că toate alimentele nutritive sunt permise pentru consum. Oamenii nu ar trebui să-și injecteze sau să înghită droguri care distrug mintea, precum cocaina sau LSD-ul, la fel cum nu ar trebui să mănânce excremente.

Î: În Tit 1:16, în ce sens sunt unii oameni nepotriviți să facă orice lucru bun, fiind „reprobați în orice faptă bună”?

R: Dacă caracterul lor este o rușine pentru Hristos și pentru biserică, nici măcar lucrurile bune pe care încearcă să le facă nu vor fi luate în considerare în ochii lumii. Pentru unii, nu este vorba doar de ceea ce nu știu, ci și de lucrurile pe care le cred și care nu sunt adevărate, precum și de lucrurile pe care le consideră importante, dar care nu sunt. Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la p. 2138: „Viața falsilor învățători era mai degrabă o calomnie decât o Biblie.”

Î: În Tit 1:16, cum ar trebui să se procedeze cu oamenii care dăunează sau distrug biserica sau o organizație?

R: Ar trebui să procedați la fel ca în cazul în care fratele vostru păcătuiește împotriva voastră, conform Matei 18:15-17. Mai întâi, încercați să-i corectați în particular. Sperăm că își vor da seama de greșeala lor și că ei înșiși le vor spune celorlalți că au greșit și care este punctul de vedere corect. Dar dacă acest lucru nu funcționează, să ia cu ei încă una sau două persoane, ca martori, și să încerce să-i arate greșeala. Dacă nici acest lucru nu funcționează, atunci întreaga biserică trebuie să afle, iar persoana respectivă, chiar dacă este credincioasă, ar trebui excomunicată din biserică.

Cele menționate anterior se aplică atât în chestiunile private, cât și în cele publice. Dar, în plus, în cazul învățăturilor false, eroarea trebuie semnalată și combătută în fața întregului public căruia i-a fost predată inițial acea eroare. Așadar, dacă eroarea a fost predată într-o întreagă clasă de școală duminicală sau în cadrul unui serviciu religios, atunci combaterea motivului pentru care acea persoană a învățat greșit și explicarea învățăturii corecte ar trebui să se facă în fața întregii clase de școală duminicală sau a întregii biserici.

Î: În Tit 2:1, care sunt câteva exemple în care un creștin ar putea spune ceva nepotrivit?

R: Există diverse moduri în care creștinii pot spune, accidental sau nu, dar din neglijență, ceva ce nu este potrivit.

Lucruri care îi încurajează pe alții să păcătuiască.

Bârfa sau calomnia

A face mișto de creștinism, de alți creștini sau a-i desconsidera pe ceilalți în general

Lucruri care Îl dezonorează pe Dumnezeu sau nu Îl slăvesc.

Amintiți-vă că, în orice situație, aveți întotdeauna opțiunea de a nu spune nimic. Așa cum a spus odată cineva: „Este mai bine să taci și să fii considerat prost, decât să deschizi gura și să înlături orice îndoială.”

Î: În Tit 2:2-6, dacă Tit trebuie să-i învețe el însuși pe bărbații în vârstă, pe femeile în vârstă și pe tinerii bărbați, de ce nu le învață și pe tinerele femei?

R: Biblia nu spune acest lucru. Cu toate acestea, creștinii au observat această „omisiune deliberată” și pot identifica cel puțin trei motive.

1. O posibilă ispită pentru Tit.

2. A da impresia de rău celorlalți, chiar dacă atât Tit, cât și femeile erau curați. (2 Corinteni 8:21; 1 Tesaloniceni 5:22)

3. Nu doar ispita pentru femei, ci și distragerea atenției de la învățătura lui Tit despre adevărul lui Dumnezeu.

Când eram student la Universitatea din Texas, nu luasem în considerare adevărul sugerat de „omisiunea deliberată” din epistola către Tit. Odată, am adus o creștină atrăgătoare în camera mea din căminul universitar, am închis ușa și am studiat Biblia împreună. După ce a plecat, ceilalți băieți (necreștini) m-au tachinat cu privire la ceea ce mă acuza că aș fi făcut singur în camera mea cu fata aceea. Aproximativ o săptămână mai târziu, o altă fată a venit în camera mea și am studiat Biblia împreună, iar băieții au crezut același lucru, în ciuda protestelor mele de nevinovăție. Săptămâna următoare, ambele fete au venit împreună și, după cum mi-au spus mai târziu, fie eram un tip extraordinar, fie poate că spuneam adevărul până la urmă. Deși, în cele din urmă, m-au crezut pe deplin, a fost o greșeală din partea mea că nu am evitat aparența răului.

În Tit 2:7, cuvântul „lor” nu se află în textul grecesc. Așadar, Tit nu trebuie să le dea [bărbaților mai tineri] un exemplu, ci să dea un exemplu [pentru toți].

Î: În Tt 2:6, care ar fi diferența dintre doi creștini care au un caracter creștin bun, cu excepția faptului că unul este stăpân pe sine, iar celălalt nu?

R: Cuvântul grecesc de aici, sophron/sophronas, din 1 Timotei 3:2; Tit 1:8; 2:4, are un sens larg. Înseamnă a nu fi sub influența nimicului, a avea mintea limpede și a fi stăpân pe sine. Implică a spune „nu” păcatului în Tit 2:12.

Î: În Tit 2:9, de ce ar trebui sclavii să fie ascultători față de stăpânii lor?

R: Imperiile antice se bazau pe sclavie, iar supunerea față de stăpâni era, de obicei, singura opțiune. Deși unii stăpâni erau buni, mulți nu erau. Având în vedere că mulți creștini erau sclavi, lucrurile le mergeau, în general, mai bine dacă se supuneau decât dacă nu se supuneau.

Acesta este, de asemenea, un caz specific al ceea ce a spus Isus în general în Matei 5:39: „Dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și celălalt.” 1 Petru 2:18-25 vorbește, de asemenea, despre sclavi care îndură sub stăpânii lor, chiar și pe cei aspri. Vezi și discuția despre 1 Corinteni 7:21-23.

Î: În Tit 2:9, ar trebui sclavii să fie ascultători față de stăpânul lor în toate lucrurile, inclusiv în cele neevlavioase?

R: Nu. Ei trebuiau să fie un exemplu prin ascultarea față de stăpânii lor, dar nu trebuiau să-L nesocotească pe Dumnezeu, care este autoritatea supremă.

Î: În Tit 2:10, de ce li se spune în mod special sclavilor să nu fure / să nu sustragă?

R: Sclavii din gospodărie se aflau într-o poziție în care puteau fura lucruri, iar stăpânul nu avea cum să știe niciodată care dintre sclavi a furat. Ar fi fost ușor pentru un sclav să-și justifice furtul; întrucât stăpânul (despot în greacă) mă obligă să fiu sclavul lui, ar trebui să primesc ceva în schimb. O justificare a păcatului ar putea avea sens pentru persoana respectivă, dar nu este acceptabilă în fața lui Dumnezeu.

Î: În Tit 2:11, cum ar putea harul care aduce mântuirea să se arate oamenilor, având în vedere că nu toți sunt mântuiți, contrar ereziei universalismului?

R: A fost vestită tuturor de pe pământ, dar aceasta nu înseamnă că toți vor alege să beneficieze de ea. Oferta gratuită a Evangheliei trebuie prezentată tuturor, așa cum a făcut Petru în Faptele Apostolilor 2:38. Plângi pentru cei pierduți din Luca 19:41? Vezi și 2 Tesaloniceni 2:8; 1 Ioan 2:2; și 1 Timotei 4:10.

Î: În Tit 2:11, cum a putut harul care aduce mântuirea să se arate tuturor oamenilor, din moment ce nu toți L-au văzut pe Isus?

R: Termenul grecesc folosit aici este la cazul dativ și poate fi tradus prin „tuturor oamenilor” sau „pentru toți oamenii”. Harul care aduce mântuirea se poate arăta tuturor în cel puțin trei moduri.

1. În cele din urmă, toți oamenii care trăiesc pe pământ vor afla despre Isus și despre Evanghelie și vor lua o decizie.

2. Ea a fost vestită chiar și celor care au murit, conform 1 Petru 3:19 și 1 Petru 4:6.

3. În Mileniu, toți vor învia și vor afla despre Isus, conform Apocalipsei 20:5.

Î: Oare Tit2:13 ne învață că Isus este Dumnezeu?

R: Da. Deși textul grecesc este ambiguu, conținutul este clar. Câte apariții există și care dintre ele este a lui Dumnezeu Tatăl? Există o singură apariție, și anume a lui Isus Hristos, nu a lui Dumnezeu Tatăl. Din punct de vedere gramatical, propoziția greacă ar putea fi parafrazată în două moduri:

(a) apariția a doi: 1) marele nostru Dumnezeu și 2) Mântuitorul nostru, Isus Hristos. (două ființe)

(b) apariția unuia: marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos. (acesta fiind)

Totuși, dacă ar fi fost prima variantă, când va apărea Dumnezeu Tatăl la a doua venire a lui Hristos? Deoarece toți sunt de acord că Iisus, și nu Tatăl, este cel care apare la a doua venire a lui Hristos, sensul original era cel de-al doilea și nu primul. Acesta este un punct important de discutat cu Martorii lui Iehova.

Limba greacă a lui Ioan Gură de Aur era atât de elocventă, încât a fost numit „Chrysostom”, adică „cu gura de aur”. Înainte de martiriul său din anul 407 d.Hr., el a scris, de asemenea, despre acest verset că acesta nu se poate referi în niciun fel la o „apariție” a Tatălui.

Așadar, varianta (b) este corectă, iar aceasta se referă la Isus ca Dumnezeu.

Î: În Tit 2:15 și 1 Timotei 4:12, cum puteau Tit și Timotei să nu lase pe nimeni să-i disprețuiască?

R: Pe cât era posibil, ei trebuiau să reziste atât creștinilor, cât și celorlalți care îi priveau de sus din cauza tinereții lor.

Pavel menționează acest lucru în două locuri, adresându-se la două persoane diferite, așa că Pavel a considerat aceasta o potențială problemă importantă. Când Pavel a ales să-i trimită pe Timotei și pe Tit, s-ar putea ca Pavel să nu fi ales persoanele cu aspectul cel mai impresionant, dar Pavel nu era obligat să o facă. Pavel ar fi vrut să aleagă cele mai bune persoane pe care să le trimită. Uneori, slujirea noastră și reputația noastră pot fi minimalizate de disprețul public manifestat de alte persoane. Ar trebui să-ți aperi reputația, dar fără a te lăsa târât în noroi.

Î: În Tit 3:1, creștinii din Creta probabil că auziseră deja majoritatea acestor lucruri. Cum le putem reaminti oamenilor, într-un mod util, lucruri pe care le știu deja?
R: Puteți repeta mesajul folosind cuvinte diferite. Dar trebuie să realizați că există moduri complet diferite de a transmite un mesaj. Puteți prezenta informațiile sub formă de schiță sau puteți povesti întâmplări. Puteți da exemple de urmare a unui principiu sau contraexemple de oameni care nu îl respectă. Uneori, întrebările voastre pot pătrunde mai adânc în sufletul unei persoane decât afirmațiile voastre.

Poate ar trebui să încerci să afli ce altceva îi împiedică să urmeze aceste lucruri.

Î: În Tit 3:1 și Rom 13:1, ar trebui creștinii să se supună guvernului tot timpul?

R: Nu. Primii creștini făceau distincție între ceea ce numeau, cu un joc de cuvinte, „legi legale” și „legi ilegale”, cum ar fi aducerea de jertfe împăratului roman. Ei se supuneau tuturor legilor care nu încălcau Legea lui Dumnezeu, dar alegeau să moară mai degrabă decât să respecte legile care erau împotriva lui Dumnezeu.

Î: În Tit 3:2, cum se poate întâmpla, poate din greșeală, să nu dăm dovadă de smerenie față de toți?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Să nu faci ceea ce crezi că ar fi lipsit de respect. Acesta este doar un răspuns parțial, deoarece ar putea exista lucruri pe care noi nu le-am considera lipsite de respect dacă ni s-ar face nouă, dar pe care ei le consideră foarte lipsite de respect. Ceva ar putea să nu fie mare lucru și să ni se pară amuzant, dar să ofenseze profund pe altcineva.

Răspunsul: Fii respectuos față de ei, așa cum ei ar considera că sunt respectuoase lucrurile, atâta timp cât acest lucru nu îți compromite credințele sau mesajul. Ca exemplu de a nu ne compromite mesajul, dacă cineva îl consideră pe fondatorul religiei sale un profet, iar acesta a fondat o religie falsă, nu vorbi de parcă ai fi de acord că el este un profet. Dar poți respecta o persoană, fără a-i respecta religia falsă.

Fiți blânzi și politicoși (1 Petru 3:8), nu răsplătiți răul cu rău, ci mai degrabă binecuvântați (1 Petru 3:9).

O motivație pentru a fi răbdători cu ceilalți este să ne reamintim cât de nechibzuiți eram înainte de a ne maturiza în Domnul, așa cum spune „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 444.

Nu spuneți lucruri care îi desconsideră. Cineva ar putea fi excesiv de preocupat de aspectul său fizic, de abilitățile sportive, de inteligență, de cunoștințele într-un anumit domeniu, de bunurile pe care le deține etc., iar dacă spuneți ceva care ar putea discredita unul dintre aceste aspecte , ați putea fi surprinși dacă acea persoană se va simți profund jignită pentru un lucru mărunt. Și, mai ales, nu spuneți ceva neglijent de genul acesta în fața altcuiva.

Ascultă-le criticile; s-ar putea să te înșeli. Unele ar putea fi adevărate, altele ar putea fi total nefondate, iar altele ar putea fi nefondate, dar totuși să conțină o parte valabilă. Unul dintre motivele pentru care unii L-au respins pe Isus este că El nu se potrivea cu noțiunea lor despre un Mesia de succes. Poate că altcineva nu se potrivește cu definiția noastră de succes, dar problema ar putea fi la definiția noastră.

Dacă cineva îți spune ceva în particular, în confidență, nu-i trăda încrederea și nu spune altora, cel puțin decât dacă este vorba de o chestiune de viață și de moarte sau de o altă situație gravă.

Î: În Tit 3:2, având în vedere că nu trebuie să vorbim de rău pe nimeni, de ce a vorbit Pavel de rău despre Figel și Hermogen (2 Timotei1:15 ) și despre Himeneu și Filet (2 Timotei2:17 )?

R: Pavel nu a vrut să spună că nu trebuie să vorbim niciodată negativ despre nimeni, pentru că Isus i-a numit pe farisei ipocriți, ucigași și pui de vipere în Matei 23:13-36. Pavel, Ioan Botezătorul și toți profeții Vechiului Testament au spus cu acuratețe multe lucruri negative despre oameni.

Versiunea NIV traduce acest lucru prin „a nu calomnia” pe nimeni. Calomnia este o vorbă negativă care este falsă și despre care se știe că este falsă, sau care este rostită fără a ține cont dacă este adevărată sau nu.

A spune ceva negativ despre cineva înseamnă a spune ceva ce acea persoană nu ar vrea să spui. Există un moment și un loc potrivit pentru a face asta, și un moment și un loc în care nu trebuie să o faci. Deci, când ar trebui să spui ceva negativ despre cineva anume? Înainte de a spune ceva negativ despre cineva, ar trebui să-ți „păzești” cuvintele și să nu spui nimic dacă nu îndeplinește oricare dintre aceste patru condiții.

Este totul adevărat (nu este calomnios): Știi că totul este adevărat? Dacă este adevărat doar parțial, sau o parte este adevărată, iar tu nu știi dacă restul este adevărat sau nu, atunci nu o spune. Dacă o parte este adevărată, dar contextul este înșelător, atunci, în ansamblu, nu este adevărat.

Este util sau necesar: Chiar dacă totul este adevărat, în ce fel este util sau necesar ca o a treia persoană să afle acest lucru? De exemplu, dacă o a treia persoană este pe punctul de a încheia o afacere cu cealaltă persoană, iar aceasta din urmă s-a comportat necinstit în tranzacții anterioare, ar fi util pentru a treia persoană să știe acest lucru. Dar dacă nu este util pentru o terță persoană să afle ceva, cum ar fi un păcat din trecut de care cealaltă persoană s-a pocăit deja, nu este nevoie să menționezi asta.

Oare Hristos vrea ca tu să spui asta: Este ceva ce Isus ar vrea ca tu să spui?

Care este tonul tău: spui adevărul cu dragoste sau spui adevărul din alt motiv? Dacă ai un ton greșit, uneori ceea ce spui te pune într-o lumină mai proastă decât pe persoana respectivă.

Î: În Tit 3:8, faptele bune ale creștinilor aduc folos tuturor, inclusiv necredincioșilor?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. În Tit 3:8, Pavel spunea că punerea în practică a învățăturii sale era de folos „celor care au crezut în Dumnezeu”.

2. Faptele bune ale creștinilor sunt de folos tuturor, inclusiv necredincioșilor, în cel puțin două moduri. Viața de mărturie consecventă a unui creștin este de folos necredincioșilor, ajutându-i să vină la Hristos.

3. Din punct de vedere practic, faptul că creștinii îi ajută pe săraci, pe orfani și pe cei asupriți este de folos necredincioșilor. În multe părți ale Indiei, de exemplu, la un moment dat, majoritatea spitalelor au fost înființate de misiuni și biserici creștine.

4. În cele din urmă, creștinii funcționează ca sare și lumină în societate (Matei 5:13-14). Lumina scoate la iveală lucrurile ascunse în întuneric, iar sarea poate încetini ritmul de descompunere al unor lucruri.

Î: În Tit 3:9, ce se consideră a fi întrebări/dispută nechibzuite și de ce ar trebui să le evităm?

R: Întrebările pe care o persoană le pune încercând sincer să afle adevărul despre Dumnezeu sau să verifice adevărul unui lucru nu sunt întrebări nesăbuite. Pe de altă parte, atunci când răspunsul la o întrebare nu are nicio importanță nici pentru cel care întreabă, nici pentru cel care răspunde, aceasta poate fi o pierdere de timp care distrage oamenii de la ceea ce ar trebui să învețe.

Î: În Tit 3:9-11 și 1 Timotei 6:4-5a, Pavel a contestat, a dezbătut sau, cel puțin, a dialogat cu fariseii, saducheii și politeiștii greci. Care este diferența dintre o „dispută nesăbuită” și o „dispută utilă”?

R: Oamenii se ceartă adesea în mod nechibzuit atunci când își pierd simțul proporțiilor. O întrebare pe care ar trebui să ți-o pui este „Și ce dacă?”. Dacă faptul că o parte are dreptate, în comparație cu cealaltă, nu schimbă cu nimic situația, atunci poate că ai lucruri mai importante despre care poți discuta.

Cuvintele în detrimentul sensului

Să cerneți țânțarul și să înghițiți cămila.

Când pun accentul pe metode și procese în detrimentul realităților spirituale

Interpretarea alegorică a scripturilor care nu sunt alegorii.

Pierderea timpului cu lucruri mărunte, ignorând în același timp lucrurile importante.

Credincioșii care se comportă astfel reprezintă, de fapt, o amenințare serioasă pentru biserică. Dacă o persoană nu este credincioasă, ci un eretic care îndepărtează oamenii de Hristos, aceasta ar trebui expulzată din biserică sau ar trebui să ne retragem de lângă ea, așa cum spune 1 Timotei 6:5. Dar aici, chiar și o persoană care provoacă dezbinare ar trebui expulzată din biserică, chiar dacă este credincioasă. Acest lucru ar trebui făcut de către bătrânii bisericii (nu doar de o singură persoană). Ar trebui să se procedeze astfel după ce i s-a dat un avertisment și s-a încercat mai întâi să fie corectată.

Î: În Tit 3:10, credincioșii care trăiesc în păcat ar trebui corectați cu smerenie sau ar trebui expulzați, așa cum spune 1 Corinteni 5:5?

R: Ambele fac parte din proces, dar trebuie să înțelegem diferența dintre corectare și mustrare. Corectarea înseamnă a-i spune cuiva că greșește atunci când nu este conștient de asta, iar corectarea înseamnă, de asemenea, a ajuta pe cineva care se află într-un păcat de dependență și care a venit să ceară ajutor. Mustrarea înseamnă a avertiza din nou pe cineva după ce acesta continuă în mod conștient să greșească.

Un enoriaș ar trebui corectat, cu smerenie, atunci când greșește fără intenție sau când cere ajutor. Un enoriaș ar trebui mustrat și apoi excomunicat, dacă persistă în rebeliune.

Î: În Tit 3:12, ce știm despre orașul Nicopolis?

R: Pavel urma să ierneze acolo înainte de a pleca în Dalmația, conform 2 Timotei 4:10; în Croația și Bosnia de astăzi, acesta era cel mai important dintre orașele numite Nicopolis. Acest Nicopolis era un port mare din Epir, pe țărmul vestic al Greciei (în Grecia de astăzi). Era numit „Nicopolis”, adică „orașul victoriei”, deoarece Octavian (viitorul împărat Augustus) a întemeiat orașul după ce l-a învins pe Marc Antoniu în bătălia navală din Golful Actium, în apropierea acelui loc, în anul 31 î.Hr. Mai existau și alte șase orașe mai mici numite Nicopolis în Cilicia și Tracia, dar acesta este singurul oraș portuar care se afla pe ruta lui Pavel.

Faptul că Pavel se hotăra unde să-și petreacă iarna indică faptul că nu era prizonier când a scris cartea lui Tit.

Nicopolis era un oraș strategic pentru a pătrunde în Dalmația. În Tit3:12 , Pavel i-a cerut lui Tit să se întâlnească cu el în Nicopolis, iar în 2 Timotei4:10 , Pavel spune că Tit a plecat în Dalmația. Acest indiciu sugerează că 2 Timotei a fost scrisă după Epistola către Tit.

Î: În Tt 3:13, cine era Zenas, avocatul?

R: Tot ce știm despre Zenas se bazează pe acest verset. Numele ar putea fi o formă prescurtată a lui Zenodorus sau Zenodotus. Unul dintre primii bibliotecari ai Bibliotecii din Alexandria, cu mult înainte de această perioadă, se numea Zenodotus. Ar putea însemna „darul lui Zeus” sau „cel care dăruiește de la Zeus”, adică înțelepciunea lui Zeus. Așadar, întrucât numele său făcea referire la Zeus, era aproape sigur grec, spre deosebire de evreu, roman sau egiptean. Avocații din acea vreme lucrau la fel ca avocații de astăzi, pledând în procese și întocmind documente. A existat un proces faimos în care, după ce un avocat a pledat cu succes pentru un client, iar clientul a refuzat să-l plătească, avocatul s-a întors a doua zi și a pledat împotriva clientului.

Vezi https://www.abarim-publications.com/Meaning/Zenas.html pentru mai multe informații.

Î: În Tit 3:14, cum putem „învăța” să ne menținem sau să fim dedicați să facem fapte bune?

R: Este posibil ca unele fapte bune să nu ți se pară atât de naturale; poate că trebuie să te schimbi. Le poți face mai naturale prin practică. Am avut o relație de mărturisire îndelungată cu cineva care a devenit ulterior creștin, iar acea persoană a decis să organizeze o petrecere de bun venit pentru un copil al unui coleg de muncă. Nu erau prieteni apropiați, iar colegul respectiv nu putea face nimic pentru ei, dar nimeni altcineva nu urma să organizeze o astfel de petrecere pentru ei. Așa cum au spus după ce au organizat petrecerea: „Cred că a fost prima dată când am făcut ceva bun pentru altcineva!”

Î: În Tit 3:14, cine sunt „ai noștri” aici?

R: Aceștia sunt frații și surorile noastre în Hristos, indiferent de rasă, origine etnică, sex, avere sau statut social. Pavel nu le-a spus credincioșilor să-i bată la cap pe cei din lume să facă fapte bune, dar le-a spus, într-un fel, să-i bată la cap pe „ai noștri”, adică pe ceilalți creștini, să facă fapte bune.

Î: În Tit 3:15, unde se afla Pavel când i-a scris lui Tit?

R: Avem un indiciu în versetul 15. Pavel spune: „Toți cei care sunt cu mine”, ceea ce nu ar fi spus dacă s-ar fi aflat în mijlocul unui grup mare de oameni dintr-o biserică locală. Așadar, Pavel era probabil în călătorie, iar oamenii care îl însoțeau erau tovarășii lui. Presupunem că se afla în apropierea Corintului.

Î: În Tit 3, care este principalul beneficiu al epistolei către Tit pentru noi?

R: Poți învăța să fii mai evlavios citind Epistola către Tit, dar totuși poți rata ideea principală. Ideea principală nu este cum să fii mai evlavios, ci mai degrabă cum poți ajuta alți credincioși să fie mai evlavioși. Epistola către Tit este o carte pentru pastori. Dar toți creștinii maturi, bărbați și femei, ar trebui să fie pastori într-un anumit sens, chiar dacă s-ar putea să nu avem o ocupație formală de pastor. Trebuie să fim păstori, ajutând la păstorirea familiei noastre, a credincioșilor mai tineri din biserică, precum și a creștinilor și necreștinilor pe care îi întâlnim. Această abilitate, sau a fi un bun păstor, nu este o abilitate de care credincioșii mai tineri au neapărat nevoie sau pe care o au, ci ceva ce ar trebui să dezvoltăm pe măsură ce ne maturizăm în Domnul.

Î: În Epistola către Tit, de unde știm că Pavel a scris cu adevărat această carte?

R: Tit 1:1 spune acest lucru, iar Biserica primară nu a pus niciodată la îndoială faptul că Pavel a scris cartea lui Tit. Clement din Alexandria menționează că Pavel a scris cartea lui Tit în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 14, pagina 313. Pavel a scris scrisoarea către Tit după anul 64 d.Hr.

Î: În Epistola către Tit, de unde știm dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din Epistola către Tit de aproximativ 22 de ori, fără a număra aluziile. Ei au citat 33% din Epistola către Tit, considerând versetele fracționare ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 15,04 din totalul de 46 de versete.

Iată cei unsprezece scriitori din perioada pre-niceeană care au făcut referire la versete din Epistola către Tit.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează jumătate din Tit 3:1b: „Niciodată nu ați refuzat vreo faptă de bunătate, fiind «gata pentru orice faptă bună».” (6 din 13 cuvinte) 1 Clement, cap. 2, vol. 1, p. 5

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) Indexul din „Părinții ante-niceeni”, volumul 1, arată, de asemenea, referințe la Tit 1:2 și2:14 , dar acestea sunt aluzii foarte slabe.

Ignatie din Antiohia (c. 110-117 d.Hr.) face aluzie la Tit 1:2 „înainte de începutul timpurilor”. Scrisoarea lui Ignatie către magnezieni, cap. 6, p. 61

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează o parte din Tit 3:10, spunând că este scrisă de Pavel. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 1, cap. 16.3, p. 341

Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.), ANF, vol. 5, p. 603, menționează Epistola lui Pavel către Tit, precum și celelalte 12 epistole ale lui Pavel.

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează versetele din Tit 1:12,13 ca fiind ale lui Pavel din Epistola către Tit. „Stromata”, cartea 1, capitolul 14, p. 313

Tertulian (206/207 d.Hr.) menționează două epistole către Timotei și una către Tit în „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 5, capitolul 21, p. 473

Tertulian (198-220 d.Hr.) face aluzie la Tit 3:10,11, spunând că este „către Tit” în *Despre prescripția împotriva ereticilor*, cap. 6, p. 245

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează jumătate din Tit 2:13. Tratat despre Hristos și Anticrist, capitolul 65, p. 219

Origen (c. 240 d.Hr.) „Dar Pavel, apostolul din Israel, un om fără prihană potrivit dreptății Legii, spune” și citează Tit 3:3. „Omiliile asupra lui Ieremia”, Omilia 5, cap. 1, p. 41 (tradusă de Ieronim)

Novatian (250-257 d.Hr.) citează integral versetul din Tit 1:15. Despre mâncărurile evreiești, cap. 5, p. 648.

Ciprian a fost episcop al Cartaginei din jurul anului 248 până la martiriul său în anul 258 d.Hr. El citează din Epistola către Tit, numind-o pur și simplu „Către Tit” în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cartea a treia, 78, p. 552.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) menționează că Pavel a scris Epistola către Efeseni, Prima Epistolă către Timotei și Epistola către Tit în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cartea a treia – Mărturii, cap. 70-78, p. 552.

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) citează din Tit 3:10 ca fiind scrisă de Pavel. „Comentariu la Eclesiastul”, capitolul 3.9, p. 114

Peste 35 de scriitori de după Niceea

Eusebiu din Cezareea (318-339/340 d.Hr.)

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în Scrisoarea de sărbătoare 39, p. 552

Canonul de la Cheltenham (= Catalogul Mommsen) (ca. 360-370 d.Hr.) face referire la Tit

Hilariu din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează Tit 1:9-10 ca fiind scrisă de „Fericitul Apostol Pavel” în lucrarea Despre Sfânta Treime, cartea 8, capitolul 1, p. 137

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350–370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Pavel către Tit ca parte a Noului Testament. Ea citează Tit 1:1–2a.

Schismaticul Lucifer din Cagliari/Calaris (370/371 d.Hr.) face referire la Tit 1:10

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.)

Sinodul de la Laodiceea (din Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.) face referire la Tit 1:4,10 (3:1)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează Tit 2:11 ca fiind scris de Pavel în Predica 1.2, p. 104

Ambrozie al Milanului (370–390 d.Hr.) citează întregul verset din Tit 2:1 ca fiind al Apostolului. „Datoriile clerului”, cartea 1, capitolul 10, p. 6

Grigorie de Nazianzen (330-391 d.Hr.) citează jumătate de verset din Tit

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.)

Amfilochie Iambi ad Seleucum (-394 d.Hr.) face referire la Epistola către Tit

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) menționează Tit 2:13 ca fiind „scris către discipolul său Tit” în *Împotriva lui Eunomius*, cartea 11, capitolul 2, p. 232

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) se referă la Tit 2:9 ca fiind scris de Apostol în lucrarea „Împotriva lui Eunomius”, cartea 2, capitolul 14, p. 130

Didim cel orb (398 d.Hr.) se referă la Tit 1:5-9 ca fiind scris de apostol către Tit. Comentariu la Zaharia 8, p. 162

Cartea siriacă a Pașilor (Liber Graduum) (350-400 d.Hr.) citează jumătate de verset din Tit

Catalogul siriac al Sfântei Ecaterina (ca. 400 d.Hr.) menționează Epistola către Tit.

Epifanie al Salamisei (360-403 d.Hr.) menționează Epistola către Filimon, Epistola către Evrei, cele două epistole către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Romani, Epistola către Galateni, Epistola către Filipeni și Epistola către Efeseni. „Panarion”, secțiunea 3, din scholionul 1 și 5, p. 334

Papa Inocențiu I al Romei (ca. 405 d.Hr.) menționează Epistola către Tit.

Comentariul lui Rufinus la Crezul Apostolic (374-406 d.Hr.) se referă la epistolele lui Pavel, sugerând existența epistolei către Tit.

Ioan Gură de Aur (396 d.Hr.) a redactat șase predici despre Epistola către Tit, care s-au păstrat până în prezent. În predica nr. 1, el afirmă că Pavel i-a scris lui Tit, unul dintre tovarășii săi.

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) a scris comentarii la Evanghelia după Ioan, Epistola către Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, 1 Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni, 1 Timotei, 2 Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon și Epistola către Evrei.

Sinodul de la Cartagina (218 de episcopi) (393-419 d.Hr.) face referire la cartea lui Tit.

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Noului Testament. El abordează în mod specific fiecare dintre cele patru Evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei, scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim discută apoi despre Faptele Apostolilor. Apoi discută despre cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el discută despre Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, p. 101-102.

Sozomen (370/380-425 d.Hr.) numește Epistola către Tit „1:15 ” Cuvântul divin. Istoria ecleziastică a lui Sozomen, cartea 1, cap. 11, p. 247

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) afirmă că Pavel a scris Epistola către Tit. Despre iertarea păcatelor și botez, cap. 49, p. 33. El face referire și la Tit 2:10; 3:1

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează Tit 2:11-13 ca fiind scrisă de Pavel în „Cele șapte cărți”, cartea 2.5, p. 559

Vincențiu din Lerins (c. 434 d.Hr.)

„Istoria ecleziastică” a lui Socrate (c. 400-439 d.Hr.) se referă la Epistola către Tit ca fiind scrisă de apostol.

Eutalius din Sulca (c. 450 d.Hr.)

Speculum (secolul al V-lea)

Teodoret din Cyrus (423-458 d.Hr.) face referire la Epistola către Tit

Papa Leon I al Romei (440-461 d.Hr.) se referă la un verset din Epistola către Tit ca fiind scris de apostol

Prosper din Aquitania (425-465 d.Hr.) se referă la Tit 3:3-5 ca fiind scris de Tit

Printre eretici și cărți apocrife

Ereticul encratit Tatian (-177 d.Hr.) citează o pătrime din Epistola către Tit d1:12 : „deși unii spun că cretanii sunt mincinoși”. Discursul lui Tatian către greci, cap. 27, p. 76

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.) face referire la Tit 1:10; (3:15)

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

Le avem pe toate și astăzi.

Ereticul Marcion a respins epistola lui Tit, așa cum a făcut cu multe alte cărți ale Bibliei

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din Epistola către Tit arată că există mici variații manuscrise, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

p32 Tit 1:11-15; 2:3-8 (a doua jumătate a secolului al II-lea) Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie a unei părți din p32 la p. 124.

c. 200 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

p. 61 Romani 16:23, 25-27; 1 Corinteni 1:1-2, 2-6; 5:1-3, 5-6, 9-13; Filipeni 3:5-9, 12-16, Coloseni 1:3-7, 9-13, 1 Tesaloniceni 1:2-3; Tit 3:1-5, 8-11, 14-15; Filimon 4-7. c. 700 d.Hr.

c. 700 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1975 – Aland et al., a treia ediție.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Epistola către Tit nu a fost păstrată în Vaticanus

Alexandrinus [A] c. 450 d.Hr.

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

I Washington D.C., secolul al V-lea (Titus2:10 , altele?)

Gotic 493-555 d.Hr.

Efraim Rescriptus [C] secolul al V-lea

Claromontanus [D] secolele V–VI

Etiopic [Eth] din cca. 500 d.Hr.

Vezi www.BibleQuery.org/Titus Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale lui Titus.