Î: Care este ideea principală a cărții?
R: Rut este una dintre cele cinci cărți ale Vechiului Testament numite „Megilloth”, care erau citite cu ocazia sărbătorilor. Cartea Rut era citită în timpul Sărbătorii Săptămânilor, sau Rusaliilor. Cartea Rut îndeplinește câteva scopuri esențiale în Biblie.
Din punct de vedere istoric, Rut ne arată ascendența lui David. Acesta este în mod explicit unul dintre scopuri, conform Rut 4:18-22. Rut se regăsește în genealogia lui Iosif din Matei 1:5.
Din punct de vedere conceptual, cuvintele „a răscumpăra” sau „răscumpărare” (ga’al) apar de 23 de ori în carte, iar acest concept urma să fie util mai târziu, la venirea lui Mesia.
Cartea „735 de întrebări biblice derutante la care s-a răspuns”, la pagina 98, subliniază că perspectiva oferită de Rut servește, de asemenea, ca o contrapondere la imaginile tragice din Cartea Judecătorilor.
Î: Care este una dintre valorile literare ale cărții Rut?
R: Pe lângă valoarea spirituală, cartea Rut este și un excelent exemplu de literatură. „The Believer’s Bible Commentary”, pag. 287-288, relatează următoarele.
Odată, când Benjamin Franklin se afla la Curtea Franței, a auzit niște aristocrați francezi vorbind cu dispreț despre Biblie. Deși Benjamin Franklin nu era el însuși creștin, aprecia Biblia ca operă literară, așa că iată ce a făcut. Franklin a scris de mână povestea lui Rut, schimbând toate numele cu unele franceze. Apoi le-a citit povestea aristocraților. Aceștia l-au întrebat: „Dar unde ați găsit această bijuterie literară, domnule Franklin?” Franklin a răspuns: „Provine din acea carte pe care o disprețuiți atât de mult, la sainte [Sfânta] Biblie!”
Î: Care este schița Cărții lui Rut?
R: Rut 1:1-5 Întoarcerea, după fuga în Moab
Rut 1:6-22 Întoarce-te, dacă nu vrei cu adevărat binecuvântarea
Rut 2 Rut culege spicele și îl vede pe Boaz
Rut 3 Vizita la aria de treierat
Rut 4:1-12/17 Răscumpărarea lui Rut și modul în care Dumnezeu ne poate călăuzi
Planificarea, revendicarea, angajamentul și așteptarea răscumpărării
Rut 4:13/18-22 Nașterea plină de bucurie a unui fiu și o descendență regală
Î: În Rut și Deuteronom 23:3, nu ar fi Rut exclusă din adunarea Domnului?
R: Mai întâi, câteva informații de context, apoi două răspunsuri posibile.
Context: Unul dintre motivele acestei restricții era ca copiii pe jumătate israeliți să nu crească închinându-se altor dumnezei. Soțul israelit al lui Rut a încălcat legea când s-a căsătorit cu Rut, moabita. Cu toate acestea, Dumnezeu poate folosi chiar și neascultarea în planul Său. Dincolo de aceasta, creștinii sunt împărțiți între două răspunsuri.
Da, Rut ar fi fost exclusă din adunare, dar chiar dacă cineva ar fi avut acest statut inferior și ar fi fost exclus din adunare, ar fi putut totuși să se închine lui Dumnezeu și să-L urmeze. Uneori, creștinii sunt excluși de la anumite oportunități de slujire din cauza păcatului (divorțul de soț/soție etc.) sau pur și simplu pentru că oamenii cărora li se adresează au prejudecăți față de naționalitatea lor. Dar ei pot totuși să-L slujească pe Dumnezeu într-un nou rol pe care Dumnezeu le-a dat-o acum.
Nu: „Poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut1:16 ). Dacă o persoană era clasificată ca unul dintre „străinii care se alătură Domnului” (Isaia 56:6), așa cum era Rut, atunci ea ar fi fost o israelită prin adopție. De fapt, regele David era strănepotul lui Rut (3 generații), conform Rut4:21 -22, Matei 1:5-6 și Luca 3:31-32. La fel, Isaia 56:3 spune că străinii care s-au alăturat Domnului nu vor fi excluși din poporul Său.
Un ultim aspect este că, în aceste vremuri întunecate din Israel, atât Rut, cât și sătenii ar fi putut să nu fie la curent cu această restricție. Uneori, Dumnezeu se folosește chiar și de ignoranța noastră. De exemplu, israeliții au încheiat un tratat cu gabaoniții în Iosua 9.
Î: În Rut 1, a fost această carte scrisă în secolul al V-lea pentru a încerca să contracareze interdicția lui Neemia privind căsătoria cu neevrei, așa cum susține „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 265?
R: Nu, Asimov face o afirmație fără dovezi. Există patru puncte de luat în considerare în răspuns.
1. Faptul că Boaz a fost un strămoș al lui David, a cărui domnie a început în jurul anului 1010 î.Hr., a fost consemnat ulterior și într-o narațiune istorică: 1 Cronici 2:11-12.
2. Deși nu știm exact când a fost scrisă cartea Rut, cel mai probabil a fost scrisă înainte de moartea lui David, întrucât nu face nicio mențiune despre faimosul fiu al lui David, Solomon.
3. De asemenea, faptul că Rut era moabită explică ceea ce altfel ar fi rămas un mister: când lucrurile s-au complicat, David și-a dus părinții în Moab ca să se refugieze, conform 1 Samuel 22:3-4.
4. În cele din urmă, autorul nu pare înclinat să insereze fapte proprii. În Rut 1:7 ar fi fost ușor să numească pur și simplu un oraș din Moab. Cu toate acestea, autorul a spus doar că Naomi „a părăsit locul în care locuia”. Autorul nu a încercat să ne spună unde locuia Naomi în Moab, întrucât se pare că nici el însuși nu știa.
S-ar putea argumenta că nu avem dovezi în afară de ceea ce au scris oamenii în Rut și în 1 Cronici. Deși acest lucru este adevărat, nu avem dovezi despre nimic din istorie în afară de artefacte și de ceea ce au scris oamenii. De exemplu, nu avem dovezi că Iulius Cezar ar fi avut măcar o mamă (oare a ieșit din ou?) în afară de ceea ce au scris oamenii. La fel, nu avem dovezi că David ar fi avut o străbunică, în afară de ceea ce au scris oamenii.
Î: În Rut 1:1, era Elimelec sărac din cauza foametei, sau era Naomi „înstărită”, așa cum spune Rut1:21 ?
R: Nu ai nevoie de mulți bani pentru a avea o viață de familie împlinită. Ei au părăsit Iuda din cauza foametei. Faptul că Naomi a plecat „împlinită”, după cum se menționează în Rut 1:21, se referă la faptul că avea un soț și doi fii, care au murit ulterior. Oamenii pot fi săraci din punct de vedere financiar, dar pot avea totuși o viață împlinită. Vezi „Dificultăți în Biblie”, pag. 335-336, pentru un răspuns în esență identic.
Î: În Rut 1:1, de ce părăsesc oamenii ceea ce le-a dat Dumnezeu pentru ceva mai bun?
R: Așa cum spune proverbul, „iarba e mai verde dincolo de gard”. Moab, situat la est de Iordan, avea pământ fertil la est de Marea Moartă. Mai târziu în istorie, Meșa, împăratul Moabului, putea fi numit „împăratul oilor”, deoarece pământul era atât de propice pentru creșterea oilor.
Dumnezeu le-a spus atât lui Moise, cât și lui Iosua că El a dat țara Canaanului israeliților. În timp ce mulți oameni din Betleem nu vedeau necesitatea de a pleca din cauza foametei, Elimelec a decis că se va descurca mai bine pe cont propriu, mergând spre pășuni mai bogate care nu erau cele pe care Dumnezeu le dăduse lor.
Uneori, oamenii au atâtea lucruri care le distrag atenția – fie că e vorba de divertisment, de situații pe care nu le pot controla sau de chestiuni mărunte – încât nu au timp să se întrebe dacă trăiesc cu adevărat așa cum își doresc.
Astăzi, credincioșii care spun că cred în Dumnezeu trebuie să-și pună o a doua întrebare: cred ei cu adevărat că calea lui Dumnezeu este cea mai bună cale? Cred ei cu adevărat că, în cele din urmă, vor fi mai fericiți rămânând în cadrul planului pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ei, sau cad în ispita de a crede că pot fi mai fericiți urmărind ceva „în plus”, dincolo de ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru ei?
Î: În Rut 1:2, de ce erau numiți efrațiți locuitorii din Betleem?
R: Acest lucru se datorează faptului că existau două orașe numite Betleem, iar ei s-au născut în cel din sud. Orașul din sud se numea Betleem-Efrata, așa cum arată Geneza 35:19, 1 Samuel 17:12 și Mica 5:2.
Î: În Rut 1:2, Betleemul, nu Moab, era locul în care Dumnezeu urma să-i binecuvânteze. Care sunt câteva moduri în care s-ar putea să nu ne aflăm astăzi în locul binecuvântării lui Dumnezeu?
R: Uneori punem altceva înaintea locului în care Dumnezeu vrea să fim. Mai mult, uneori facem asta în numele slujirii lui Dumnezeu. Am auzit de numeroase cazuri în care bărbați, fie din armată, fie din afara ei, se înrolează sau acceptă un loc de muncă știind că vor fi despărțiți de soțiile lor timp de câțiva ani, cu doar vizite ocazionale. Acest lucru pune o presiune majoră asupra căsniciei, ceea ce duce adesea la eșecul căsătoriilor. Faptul de a fi plecat de acasă tot timpul, sau cel puțin în fiecare zi lucrătoare, îți poate afecta, de asemenea, eficacitatea în creșterea corespunzătoare a copiilor tăi. Înainte de a te hotărî să faci asta, fie că este vorba de mai mulți bani pentru a-ți întreține familia, mai mulți bani pentru facultatea copiilor tăi sau mai mulți bani pe care să-i dai Domnului, asigură-te că întrebi: „Doamne, chiar vrei ca eu să fac asta?”
O a doua posibilitate este aceea că s-ar putea să-L iubim pe Dumnezeu și să vrem să-L slujim, dar avem o dependență pe care o iubim atât de mult încât pur și simplu nu vrem să renunțăm la ea. Vrem să-L slujim pe Dumnezeu și să avem și o dependență. Dar lucrurile nu funcționează așa.
O a treia modalitate este aceea de a face compromisuri, făcând ceva neetic sau ilegal pentru a câștiga mai mulți bani. Chiar dacă dăm o parte din câștigurile noastre obținute pe căi necinstite bisericii, Dumnezeu nu dorește niciun ban provenit din astfel de surse.
O a patra modalitate, care poate distruge căsătoriile pastorilor, este aceea de a petrece atât de mult timp slujind altora, încât să neglijezi timpul și grija pe care Dumnezeu vrea să le arăți soției și copiilor tăi.
Î: În Rut 1:2, numele Mahlon (care înseamnă „boală”) și Chilion (care înseamnă „slăbire”) sunt mai potrivite pentru ficțiune, așa cum susține „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, pag. 263-264?
R: S-ar putea presupune că acestea nu au fost neapărat numele lor originale, ci denumirile pe care le-au primit ulterior, după moartea lor.
Totuși, un răspuns mai plauzibil se găsește studiind culturile non-occidentale. Israeliții, la fel ca mulți africani chiar și în secolul al XX-lea, dădeau nume a căror semnificație se baza pe evenimentele curente, fie ele bune sau rele. Așadar, dacă fiii s-au născut în vremuri grele, ar fi fost firesc ca israeliții să le dea nume potrivite.
Ca dovadă a acestui lucru, Rahela și-a numit fiul Ben-Oni (fiul durerii mele) în timp ce era pe moarte, în Geneza 35:18, iar soția lui Fineas și-a numit fiul Ichabod (fără glorie, sau gloria a plecat) în timp ce era pe moarte, în 1 Samuel4:19 -20. Osea a primit porunca de la Dumnezeu să-și numească primul fiu Iezreel, după masacrul de la Iezreel, pe fiica sa Lo-Ruhama (ne iubită), iar pe al doilea fiu Lo-Ammi (nu este poporul meu). Dumnezeu i-a poruncit lui Isaia să-și numească fiul Maher-Shalal-Hash-Baz (repede la pradă, iute la jefuire) în Isaia 8:1-4.
În concluzie, nu era neobișnuit ca oamenii să fie numiți după vremurile în care trăiau, chiar și în vremuri grele. În ceea ce-i privește pe copiii mei, însă, cred că voi rămâne la nume mai simple.
Î: În Rut 1:4, au procedat corect aceia care și-au luat soții moabite?
R: Indiferent dacă au avut dreptate sau nu, Biblia consemnează pur și simplu ceea ce au făcut acești oameni de rând. Acest lucru nu ar fi înțelept, întrucât copiii moabiților ar fi excluși din adunarea religioasă.
Î: În Rut 1:1-5, Dumnezeu ne dă binecuvântări atunci când ne încredem în El și împlinim voia Lui. Cum ai sfătui un credincios care se gândește să ocolească acest lucru, asigurându-și singur traiul, fără ajutorul lui Dumnezeu?
R: Chiar crezi că știi mai bine decât Dumnezeu ce îți va aduce fericirea, fără să atragi asupra ta regreturi și suferințe și mai mari? Majoritatea oamenilor nu sunt deloc conștienți de toată durerea sufletească, mizeria, tristețea, jalea (și perioada petrecută în închisoare) pe care au evitat-o prin faptul că nu au făcut lucruri rele. Chiar vrei să experimentezi aceste lucruri oribile? Calea lui Dumnezeu este cea mai bună cale, și poți învăța asta fie pe calea ușoară, fie pe calea grea.
Î: În Rut 1:6, ce înseamnă că „Domnul a avut grijă de poporul Său, asigurându-le hrană”?
R: La prima vedere, răspunsul este simplu: foametea se terminase. Totuși, nu este clar dacă
a) foametea a fost cauzată de lipsa ploii, sau
b) foametea a fost cauzată de raiduri și război, iar Dumnezeu i-a eliberat de asupritorii lor.
În orice caz, esențial era faptul că foametea se sfârșise.
Î: În Rut 1:6-18, de ce a încercat Naomi să-și convingă cele două nurori să nu se întoarcă împreună cu ea?
R: În Rut 1:6, ambele nore intenționau inițial să o urmeze pe Naomi. Putem presupune că ea probabil a considerat că nu era cea mai bună soluție din două motive.
Din punct de vedere financiar, ea nu era în măsură să-și întrețină cele două nurori. S-ar părea că acestea ar fi avut șanse mai mari să se căsătorească sau, cel puțin, să găsească sprijin printre rudele lor de sânge din Moab. Foametea și înfometarea erau realități foarte grave.
Din punct de vedere spiritual, nu avea rost ca ele să vină în Israel, dacă nu aveau de gând să se închine Singurului Dumnezeu Adevărat.
Rut a renunțat de bunăvoie la perspectiva siguranței și fericirii alături de un nou soț moabit, în favoarea incertitudinii de a trăi alături de o femeie în vârstă. Fără fii, Naomi nu ar fi avut niciun mijloc de întreținere financiară. Ce promisiune avea Rut? Naomi i-a spus clar lui Rut că nu avea nicio promisiune, nicio garanție sau altceva. Naomi voia să se asigure că Rut înțelegea ce anume decidea.
Acesta este cel puțin al patrulea exemplu din Biblie în care cineva face parte din poporul lui Dumnezeu prin propria alegere activă, mai degrabă decât pur și simplu prin naștere. Vezi și discuția despre Rut 1:15 pentru mai multe informații.
Î: În Rut 1:6-18, când îi spui cuiva să „se întoarcă la zeii tăi”?
R: Dacă acea persoană nu și-a părăsit niciodată zeii, poți sublinia care este decizia ei actuală. Un creștin adevărat „nu se poate întoarce la zeii săi” (plural), deoarece, indiferent de trecutul său precreștin, acei idoli nu mai sunt zeii lui.
Î: În Rut 1:7, ce i-ai spune unui credincios care a greșit grav și acum vrea să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu?
R: Uită-te la povestea fiului risipitor. Când a decis să se întoarcă (ajutat, fără îndoială, de faptul că era falit și flămând), tatăl său în vârstă a alergat imediat cu bucurie să-l întâmpine. Așa ne primește Dumnezeu înapoi. Când te pocăiești și te întorci, nu ești un fel de „creștin de mâna a doua”, ci un slujitor al lui Dumnezeu la fel ca oricine altcineva. Deși s-ar putea să existe unele lucruri pentru care un om să nu mai fie calificat, cum ar fi să fie prezbiter sau diacon, există totuși multe modalități de a-L sluji pe Dumnezeu. Nu rata bucuria și oportunitățile amânându-ți întoarcerea!
Î: În Rut 1:10, cele două tinere au vrut să rămână cu Naomi după ce aceasta le-a spus inițial să se întoarcă. Cum cultivăm o atitudine atrăgătoare, astfel încât oamenii să dorească să fie alături de noi?
R: În acel moment, Rut a intrat în relație cu Dumnezeul lui Naomi prin intermediul lui Naomi. Prin Naomi, Rut a dorit să-L cunoască pe Dumnezeul lui Israel. În general, fii sincer interesat de cealaltă persoană și de bunăstarea ei. Preocupă-te de ea și exprimă-ți grija. Acordă-i timp, bucură-te de victoriile ei și compătimește-o în înfrângerile ei.
Î: În Rut 1:11, când ar avea sens să ne întoarcem de la binecuvântarea lui Dumnezeu?
R: Pentru cineva care nu dorește să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ajută să încerci fără convingere sau să vii la Dumnezeu cu condiții pe care El trebuie să le îndeplinească.
Dacă nu ai de gând să te supui lui Dumnezeu, este mai bine să nu știi care ar fi voia și binecuvântarea Lui, decât să le cunoști și să le întorci spatele. Citește despre greșeala gravă pe care a făcut-o poporul cerându-i lui Ieremia să-L roage pe Dumnezeu să le răspundă la întrebare în Ieremia 42:19-22.
Pentru un creștin ascultător, poate exista un loc fericit și plăcut pe care Dumnezeu vrea să-l părăsim pentru a predica celor care au mai multă nevoie să audă Evanghelia. Aceasta nu înseamnă a te întoarce cu spatele la binecuvântarea lui Dumnezeu (asta ar însemna să te întorci pentru a rămâne), dar uneori poate părea așa în acel moment.
Î: În Rut 1:12-13, Naomi însăși se confrunta cu unele probleme, numindu-se „amărâtă”. De ce credea Naomi că mâna lui Dumnezeu era împotriva ei?
R: Naomi încă Îl urma pe Dumnezeu, dar, având în vedere foametea și moartea soțului și a celor doi fii ai ei, precum și lipsa oricărei speranțe de a avea urmași, ea cu siguranță cunoscuse vremuri mai bune. Însă, chiar dacă Naomi greșea fiind amărâtă și spunându-le oamenilor că era amărâtă, ea totuși își păstra speranța în Dumnezeu și continua să-L slujească.
Vezi și discuția despre Rut 1:20 pentru mai multe detalii despre reacția ei.
Î: În Rut 1:13 și 1:20, cuvintele aramaice din cartea Rut indică faptul că aceasta a fost scrisă în secolul al V-lea?
R: Nu. Chiar și scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie”, la pagina 262, susținea că a fost scrisă în secolul al V-lea î.Hr. În cele ce urmează vom discuta, în primul rând, de ce presupusele cuvinte aramaice nu sunt relevante și, în al doilea rând, de ce este probabil ca ea să fi fost scrisă mai devreme.
1. Cuvântul „lahen” din Rut1:13 înseamnă într-adevăr „prin urmare” în aramaică, dar înseamnă și „către ei” în ebraică. Cuvântul „mara” din Rut 1:20 este scris în stil aramaic, dar în ebraică are un sunet identic și diferă doar ușor în ortografie. Desigur, pe măsură ce cartea a fost copiată de-a lungul anilor, scribii care cunoșteau aramaica ar fi putut introduce cu ușurință această a doua modificare.
2. Autorul Gleason Archer subliniază, de asemenea, că probabil a fost scrisă între epoca lui David și cea a lui Solomon. Deși David nu face parte din poveste, el a fost menționat în mod specific. Probabil că și Solomon ar fi fost menționat, dacă ar fi domnit în momentul în care a fost scrisă. De asemenea, cartea Rut arată în mod clar o perioadă anterioară momentului în care moabiții îi urau pe israeliți din cauza subjugării lor constante.
Î: În Rut 1:15, de ce i-a spus Naomi lui Rut să se întoarcă la zeii ei [moabiți], așa cum a făcut cumnata ei?
R: În această situație, Naomi ar fi putut ști ce făcea. Naomi a presat-o pe Rut să-și întărească hotărârea. Naomi nu voia ca Rut să vină cu ea din motive financiare sau emoționale. Nici faptul ca Rut să pretindă că dorește să-L slujească pe Dumnezeul cel Viu nu ar fi ajutat la nimic, dacă ar fi fost doar o prefăcătorie. Această conversație arată că nu era o prefăcătorie și că, cu siguranță, Rut, și nu Naomi, era cea care dorea să-L urmeze pe Dumnezeul lui Naomi.
Uneori, în evanghelizarea de astăzi, trebuie să le oferim oamenilor spațiu pentru a lua propria decizie și să-i lăsăm să-și dea seama că este într-adevăr decizia lor. Pentru un al doilea exemplu care prezintă unele asemănări cu acesta, vezi Iosua 24:14-25.
Î: În Rut 1:20, a avut dreptate Naomi să dorească să fie numită Mara, care înseamnă „amară”?
R: Naomi a avut o ședere tragică, o goliciune deprimantă și o întoarcere dulce-amăruie. Cu trei decese în familie, Naomi nu mai avea nicio speranță rezonabilă de a avea urmași, lucru important în acea cultură. Ea a continuat să-L urmeze pe Dumnezeu, dar dorința ei de a fi cunoscută drept „amară” este de înțeles. A fi de înțeles nu înseamnă însă că a fost un lucru bun. Credincioșii pot greși în diferite moduri, iar ea devenea foarte descurajată. Dumnezeu a ridicat-o cu îndurare din disperarea ei și i-a dat o mare speranță.
Astăzi s-ar putea să te simți uneori foarte descurajat; așa s-a simțit și Pavel în 2 Corinteni 1:8-10. Poate simți că „vești proaste” sau „amărât” ar trebui să fie și numele tău. Dumnezeu te poate ridica din această stare și îți poate arăta o speranță adevărată. 1 Petru 1:3-12 ne vorbește despre marea noastră speranță, la fel cum o face și Pavel în Romani 8:18. Evrei 12:1-3 vorbește despre perseverența și speranța lui Isus și a altora în fața suferinței și despre cum trebuie să avem aceeași speranță. Nu o speranță slabă și timidă, ci una care ne dă puterea de a face față oricărei încercări.
Î: În Rut 2:4 (de două ori), 2:12, 2:19, 2:20, care ar trebui să fie rolul binecuvântării în viețile noastre?
R: Primul lucru care îi vine în minte unei persoane este cum putem fi în binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar se sugerează că există două lucruri mai importante decât acesta. În primul rând, cum putem să-L binecuvântăm pe Dumnezeu în viețile noastre? Al doilea este: cum putem să-i binecuvântăm pe ceilalți?
Naomi a cinstit-o și a binecuvântat-o pe Rut, numind-o „fiica mea” de opt ori în cartea Rut.
În cartea Rut, fiecare rugăciune este o rugăciune de binecuvântare, iar fiecare rugăciune primește răspuns.
Boaz a vorbit limba credinței, binecuvântându-i pe ceilalți. Ce iese din gura noastră?
Î: În Rut 2:4 (de două ori), de ce ar trebui să fim atenți la saluturile (și la rămas-bunurile) noastre?
R: Salutările și rămas-bunurile noastre nu ar trebui să fie banale, ci ar trebui să însemne ceva. Vrem ca ele să aibă o semnificație bună, și de ce să nu le transformăm într-o rugăminte adresată lui Dumnezeu de a-i binecuvânta pe ceilalți?
Î: În Rut 2:6-7, de ce a permis slujitorul șef lui Rut să culeagă spicele rămase în urma secerătorilor fără să-l informeze în prealabil pe Boaz?
R: Scriptura nu spune, dar ar putea exista două motive.
Din punct de vedere legal: În legea israelită (Leviticul19:10 ;23:22 ; și Deuteronomul 24:21) fermierilor li se poruncea să nu treacă a doua oară prin câmpuri, ci să lase spicele rămase pentru străini și săraci.
Relațional: Se pare că relația dintre Boaz și slujitorul șef era de așa natură încât acesta din urmă putea să ia inițiativa, înainte de a-l informa pe Boaz, fără nicio îndoială că Boaz ar fi vrut să fie zgârcit și să încalce legea. Într-o relație șef-subordonat, una dintre cele mai apreciate trăsături ale unui subordonat este aceea că se poate avea încredere în el că va face ceea ce șeful dorește să se facă.
Ca o notă marginală, astăzi, în relațiile de afaceri, una dintre părți va beneficia adesea mai mult dacă „lasă puțin bani pe masă” pentru cealaltă parte. Când ambele părți se află într-o situație în care toată lumea câștigă, ambele au un stimulent pentru a continua relația benefică.
Î: În Rut 2:12, cum a ajuns Rut „sub aripile lui Dumnezeu” și sunt oare unii creștini sub aripile lui Dumnezeu, iar alții nu?
R: Cuvântul ebraic pentru colțul unei haine este „kanap”. Acesta poate însemna și „aripă”.
Într-un sens juridic, fiecare credincios adevărat se află sub aripile lui Dumnezeu, în sensul că sângele lui Isus îl mântuiește de pedeapsa pentru păcat. Dar, în sensul vieții de zi cu zi, un creștin nu ar trebui să creadă că se poate baza pe aripile protectoare ale lui Dumnezeu atunci când merge pe o cale pe care Dumnezeu i-a spus să nu o urmeze și când aleargă spre lucruri spre care Dumnezeu i-a spus să nu alerge. Totuși, chiar și atunci când trăim în ascultare față de Dumnezeu, sub aripile Sale, ne pot lovi boli, accidente și alte lucruri dureroase, dar nimic altceva decât ceea ce permite Dumnezeu și prin ceea ce El va fi alături de noi pentru a le depăși.
Î: În Rut 2:15-16, de ce crezi că Boaz a spus acest lucru despre Rut către secerători, sau crezi că a spus asta pentru toată lumea?
R: Deși ar fi putut simți acest lucru față de toți cei din câmpul său, este foarte probabil că le-a spus în mod special culegătorilor săi aceste cuvinte despre Rut. Îi plăcea de Rut și o admira pentru că rămăsese lângă soacra ei ca să aibă grijă de ea. Astăzi, când o persoană își caută un partener de viață, s-ar putea să se întrebe lucruri precum „este plăcut să fii în preajma lui?”, „cât de atrăgător este?” sau „cât de bogat este?”. Însă întrebările mai importante sunt: „Este un credincios matur?”, „Ce fel de caracter are?” și „Este genul de persoană care va rămâne alături de mine, chiar dacă circumstanțele mele s-ar înrăutăți?”. Cel mai bogat, cel mai atractiv și cel mai distractiv soț sau soție din lume nu-ți oferă nicio fericire după ce te părăsește.
Î: În Rut 2:19, de ce a spus Naomi acest lucru?
R: Când Naomi a văzut că suma era de un efă întreg, și-a dat seama ce se întâmplă. Cineva o remarcase pe Rut și era deosebit de generos cu ea.
Î: În Rut 3:1, cum găsim „un loc de odihnă” (un cămin)?
R: Cuvântul ebraic pentru odihnă, menuhah, este aproape identic cu cuvântul pentru casă, manoah. Ca credincioși, nu ar trebui să fim niciodată mulțumiți, ci să ne străduim mereu să fim mai aproape de Dumnezeu și să facem mai mult pentru a-L slăvi. Dar, în același timp, ar trebui să fim mulțumiți și să ne simțim „acasă”, odihnindu-ne în voia lui Dumnezeu.
Î: În Rut 3:7-9, ce au făcut Rut și Boaz aici?
R: Deși unii încearcă să interpreteze acest pasaj ca și cum ar fi avut relații sexuale aici, cartea Rut nu menționează în mod specific acest lucru. În Biblie, expresia „a se culca cu cineva” înseamnă a avea relații sexuale cu cineva, dar Rut nu a făcut asta. Faptul că Rut s-a culcat înseamnă doar că s-a întins să doarmă.
Așa cum se menționează în *Hard Sayings of the Bible*, pp. 199-200, Boaz a fost „speriat” în miezul nopții când i s-au descoperit picioarele și a văzut-o pe Rut acolo. Așadar, în mod evident, înainte de acest moment, Boaz nu avusese nicio legătură cu Rut, altfel nu ar fi fost surprins. Atât această explicație, cât și cartea „735 de întrebări biblice derutante, cu răspunsuri”, p. 98, explică faptul că gestul lui Boaz de a-și întinde colțul hainei peste ea era un obicei care însemna că o va lua de soție. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, p. 200, menționează, de asemenea, că și astăzi există încă obiceiul printre unii arabi ca un bărbat să arunce o haină peste femeia cu care urmează să se căsătorească.
Faptul că Rut a venit noaptea nu ar fi exercitat o presiune publică asupra lui Boaz pentru ca acesta să o accepte. Conform cărții „When Critics Ask”, p. 153, gestul lui Rut de a-i descoperi picioarele lui Boaz era o practică obișnuită prin care își demonstra supunerea față de el.
Î: În Rut 3:7-9, cererea îndrăzneață a lui Rut a fost, de fapt, o cerere în căsătorie adresată lui Boaz, și a fost corectă această acțiune?
R: Într-un mod indirect și respectuos, Rut a fost de fapt foarte îndrăzneață. În viața noastră există momente în care trebuie să fim îndrăzneți și momente în care nu trebuie să fim. Dar chiar și atunci când trebuie să fim îndrăzneți, putem fi îndrăzneți cu smerenie, respectându-i pe ceilalți.
Î: În Rut 3:11, de ce l-a numit Boaz pe Rut „o femeie de caracter nobil”?
R: Pentru că Boaz a văzut că loialitatea lui Rut față de el era mai mare decât dorința ei de a se căsători cu un bărbat mai tânăr.
Î: În Rut 3:12-13, de ce nu a acceptat Boaz propunerea lui Rut atunci?
R: Se pare că lui Boaz îi plăcea Rut și era atât fericit, cât și flatat că ea dorea să se căsătorească cu el. Dar era cuviincios să se întrebe mai întâi pe cel mai apropiat rudă. Așadar, în ciuda plăcerii sale, Boaz a prețuit ceea ce era drept și cuviincios mai mult decât a prețuit căsătoria cu o anumită fată. Pe de o parte, se pare că Boaz ar fi fost de acord dacă ruda mai apropiată ar fi decis să se căsătorească cu Rut. Dar, pe de altă parte, Boaz știa deja cine era ruda cea mai apropiată.
Î: În Rut 3:14, de ce nu a vrut Boaz să se afle că o femeie a venit la aria de treierat?
R: Probabil că Boaz se temea de aparența răului (2 Corinteni8:21 ; 1 Tesaloniceni5:22 ). În plus, dacă s-ar fi aflat că Boaz i-a permis lui Rut să vină, atunci și alte femei, cum ar fi soțiile lor, ar fi putut dori să vină și să-i viziteze pe tinerii bărbați. Sunt momente în care trebuie să ne protejăm reputația, chiar și atunci când nu am făcut nimic rău.
Î: În Rut 3:18, de ce atât Naomi, cât și Rut păreau atât de liniștite în acel moment, când se decidea o schimbare dramatică în viitorul lui Rut?
R: Urmând sfatul lui Naomi și prin acțiunile lui Rut, amândouă făcuseră tot ce le stătea în putință. Nu mai era nimic de făcut acum. Totul era în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu, care aranjase ca Rut să culeagă spicele, aparent din întâmplare, în câmpul lui Boaz, putea continua să aibă grijă de ele. Când ne aflăm într-o situație similară, fără să mai putem face nimic, trebuie să învățăm să ne odihnim liniștiți în mâinile lui Dumnezeu, indiferent cât de important va fi rezultatul.
Î: În Rut 4:1-9, a folosit Boaz o strategie bine gândită?
R: Poate că da. Dacă ruda mai apropiată locuia în afara orașului și lucra în oraș, Boaz știa că acesta urma să intre pe poartă la un moment dat.
Salutul lui Boaz nu are un echivalent exact în limba engleză. „Prietene” este ca și cum ai spune „John Doe” sau un salut pe care îl folosești când cunoști persoana, dar nu vrei să-i spui numele în mod formal. Poate că Boaz a vrut să-i faciliteze bărbatului retragerea fără ca numele acestuia să fie pus într-o situație jenantă.
Mai întâi, Boaz a prezentat aspectul pozitiv: terenul era de vânzare, iar dacă bărbatul avea bani, ar fi putut dori să-l cumpere. Boaz a spus că voia să-l cumpere el însuși, dar i-a permis cu amabilitate (de fapt, în conformitate cu legea) bărbatului să-l cumpere, întrucât acesta avea dreptul în calitate de rudă cea mai apropiată.
Apoi Boaz i-a adus-o pe Rut în discuție. Aceasta înseamnă că moștenirea terenului ar fi fost atribuită lui Elimelec și Mahlon, nu familiei bărbatului. Mai mult, dacă bărbatul nu avea încă copii, acest fiu născut din Rut ar fi fost primul născut și ar fi avut o moștenire dublă.
De asemenea, i-a reamintit bărbatului că Rut era moabită, ceea ce ar fi putut să-l descurajeze să se căsătorească cu ea.
În cele din urmă, menționându-le atât pe Naomi, cât și pe Rut, este posibil ca, având în vedere moartea prematură a soțului lui Naomi și a soțului lui Rut, Mahlon, bărbatul să fi avut temerea că și el ar putea muri prematur.
Cu toate acestea, deși Boaz a prezentat bine situația, nu exista nicio garanție că acest plan va funcționa. Tot ce putea face Boaz era să lase rezultatul în mâinile Domnului.
Î: În Rut 4:3-8, era oare acest lucru împotriva legilor privind căsătoria unui bărbat cu soția fratelui său decedat, așa cum se menționează în Deuteronom 25:5-10?
R: Deloc. Șase puncte de luat în considerare în răspuns.
1. Nu mai era niciun frate în viață. În schimb, se apela la cea mai apropiată rudă de sex masculin.
2. Rețineți că, în Rut 4:4, ruda cea mai apropiată a fost inițial dispusă să cumpere proprietatea, până când a aflat că Rut urma să devină soția sa în urma tranzacției. Ruda cea mai apropiată, al cărei nume este acum uitat, era mai preocupată de faptul ca toți descendenții săi să poarte numele său, decât de bunăstarea lui Rut sau chiar de proprietate.
3. Rut nu era israelită, ci moabită, ceea ce ar putea explica reticența rudăi masculine celei mai apropiate.
4. Poruncile din Deuteronom 25:5-10 nu se aplicau în acest caz, deoarece bărbatul nu era fratele soțului. Cu toate acestea, ei încercau să urmeze principiul și spiritul din Deuteronom 25:5-10.
5. Deoarece Deuteronomul 25:5-10 nu era o poruncă în acest caz, nici pedeapsa nu a fost respectată cu strictețe. Bărbatul și-a scos singur sandala; Rut nu i-a scuipat în față. Archer subliniază că, aparent, Rut nu a dorit să-l pună în încurcătură pe bărbat.
6. Au existat diferențe între legea din Deuteronom 25:5-10 și ceea ce au făcut ei în Cartea Rut. Cartea Rut consemnează pur și simplu ceea ce au făcut acești oameni.
Î: În Rut 4:3, cine deținea pământul înainte de această vânzare?
R: Probabil că Elimelec o ipotecase când a plecat în Moab, așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la pagina 292. Cu alte cuvinte, el a vândut pământul altcuiva, dar, dacă nu era răscumpărat, acesta urma să revină „moștenitorului” lui Elimelec (oricine ar fi fost acesta), în al cincizecilea an al Jubileului.
Î: În Rut 4:6, de ce a fost de acord inițial ruda mai apropiată să cumpere pământul, iar apoi s-a răzgândit?
R: Motivul pe care l-a invocat a fost că nu se putea căsători cu Rut, altfel și-ar fi pus în pericol propria moșie. Deoarece poligamia era practicată pe atunci, adevăratul motiv este că, dacă Rut ar fi născut un fiu întâi-născut al său, alții ar fi putut considera că acest fiu ar moșteni atât numele soțului lui Rut, cât și proprietatea bărbatului respectiv. Deuteronomul 25:5-10 specifică că un bărbat trebuie să se căsătorească cu văduva fratelui său dacă frații locuiau împreună. Cu toate acestea, în acest caz ei nu erau frați și nu locuiau împreună.
Î: În Rut 4:8, există vreo altă dovadă a mărturisirii unei tranzacții prin schimbul de sandale?
R: Da. Nu numai că Deuteronomul 25:7-10 spune că trebuiau să facă acest lucru, dar și tăblițele de la Nuzi (sfârșitul secolului al XIV-lea î.Hr., imediat după vremea lui Moise) consemnează renunțarea la drepturile de proprietate prin transferul unei sandale către noul proprietar, conform The NIV Study Bible 1985, p. 369.
Schimbul de sandale poate însemna, de asemenea, în sens metaforic, dreptul de a păși pe terenul vândut, conform „The Nelson Study Bible”, p. 447. Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 2, p. 490, menționează că și popoarele din Germania și India aveau obiceiul de a intra în posesia proprietății cumpărate prin pășirea pe pământ.
Î: În Rut 4:12, de ce a fost menționată Tamar aici?
R: Probabil că oamenii au adus acest lucru în discuție deoarece acesta era un alt exemplu de căsătorie levirată, deși unul imperfect. Când „Iuda a luat o soție pentru Er, primul său născut” (Geneza 38:6), Scriptura nu spune că ea era o nepoată a lui Iacov. Așadar, acesta ar fi un alt exemplu de căsătorie levirată, deși a avut loc înainte ca Dumnezeu să dea Legea prin Moise. Când Er a murit, Iuda i-a căsătorit pe Onan și pe Tamar pentru a continua neamul lui Er. Când Onan a murit, Iuda i-a promis Tamarei că se va putea căsători cu Șela, deși nu și-a respectat promisiunea. Așadar, neamul a fost păstrat prin Iuda însuși.
Tamar a făcut rău, prostituându-se cu Iuda, socrul ei. Dar poporul și-a cinstit strămoșul, amintindu-și rodnicia ei de după aceea și trecând cu vederea păcatul ei. Ea a fost credincioasă unui bărbat, Iuda, care se temea să se căsătorească cu ea.
Î: În Rut 4:10, de ce este Rut o soție cumpărată? (Un musulman a menționat că acest lucru este foarte rău.)
R: Boaz a „cumpărat-o” pe Rut (adică a plătit o zestre pentru ea) prin achiziționarea terenului de la Naomi. Boaz a avut grijă de Rut și de soacra sa, văduva Naomi, și nu îmi este clar de ce acest musulman are o problemă cu gestul plin de compasiune al lui Boaz. Sper că nu a luat la întâmplare orice verset din Biblie pe care l-a putut găsi.
Dacă acest musulman are o problemă cu zestrea soțiilor, rețineți că Mahomed a plătit 4.000 de dirhami pentru soția sa, Umm Habibah (Abu Dawud, vol. 2, nr. 2103, p. 565). De asemenea, ‘Ali bin Abi Talib a cumpărat-o pe fiica lui Rab’iah pentru el însuși. Ea i-a născut o fiică pe nume Umm Ruqayyah (al-Tabari, vol. 11, p. 66).
Î: În Rut 4:13, de ce Mahlon și Rut nu aveau deja un fiu?
R: Mahlon și Rut erau căsătoriți de aproximativ zece ani și nu aveau copii. Este posibil ca fie Mahlon, fie Rut să fi fost infertili. Rut 4:13 spune că „Domnul i-a dat puterea să rămână însărcinată”.
Î: În Rut 4:16-17, a adoptat Naomi pe fiul acela?
R: Probabil că nu. Dar Naomi era atât de bucuroasă pentru nepotul ei, încât bucuria ei era aceeași cu cea pe care ar fi avut-o o mamă. Pentru o altă perspectivă, „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 428, consideră că aceasta ar fi putut fi o adopție formală din partea lui Naomi.
Î: În Rut 1-4, în ce fel această răscumpărare este un tip al răscumpărării noastre de către Hristos?
R: Să „descifrăm” cartea Rut și să vedem douăsprezece moduri în care aceasta se leagă de Hristos și de noi.
1) Probabilitatea ca, din întâmplare, Rut să aibă un descendent care să devină rege al Israelului era practic zero. Acest lucru nu s-a întâmplat niciunei alte moabite. Culesul din câmpul lui Boaz, faptul că Boaz a remarcat-o, faptul că Boaz era un răscumpărător de rudă, faptul că ruda mai apropiată nu a vrut să se implice etc. – toate acestea trebuiau să se potrivească perfect.
2) În Rut 1:1-2, familia lui Naomi a ales să părăsească Țara Promisă și a trăit în Moab timp de zece ani. Ar fi putut fi pur și simplu uitați, la fel ca atâția alți israeliți care s-au asimilat în țările din jur. La fel, oamenii au ales să-L părăsească pe Dumnezeu și „umbrela” protecției și voinței Sale și să plece spre propria lor țară străină.
3) În Rut 3:10, Rut ar fi putut ignora această chestiune a răscumpărătorului de rudă, întrucât era oricum moabită, și ar fi putut pur și simplu să-și găsească un tânăr, poate prosper și fără prea multe bătăi de cap, în Moab. La urma urmei, Orpa a făcut asta. Rut își cunoștea locul ca străină în Rut 2:10, dar a acceptat acest lucru și a primit bunătatea lui Boaz.
4) În Rut 3:11-13, Boaz i-a promis lui Rut că va rezolva problema, iar atât Rut, cât și Naomi au crezut pe deplin în promisiunea lui Boaz.
5) Rut nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu, ci era o străină moabită, iar moabiții erau înstrăinați de israeliți. Și noi am fost odată înstrăinați și dușmani ai lui Dumnezeu, conform Coloseni 1:21. Dar așa cum Boaz a adus-o pe Rut în poporul lui Dumnezeu, Hristos ne-a adus pe noi în poporul Său ales.
6) Totuși, în Rut 4:17, Rut nu a devenit doar o israelită, una dintre poporul lui Dumnezeu; ea a devenit strămoașa liniei regale a lui David. La fel, noi suntem o preoție regală, regi și preoți, în Hristos, conform 1 Petru 2:9-10.
7) În Rut 3:1-9, Naomi a sugerat ce era de făcut, iar Rut și-a jucat rolul, dar nici Naomi, nici Rut nu se aflau în poziția de a cumpăra pământul și de a se căsători; trebuia să fie Boaz.
8) Boaz, răscumpărătorul de rudă, era un tip al lui Hristos. Hristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii. Dar, în timp ce Boaz a folosit bani pentru a cumpăra pământul și pe Rut și pentru a duce mai departe linia de sânge a lui Mahlon, Hristos a folosit propriul Său sânge pentru a ne răscumpăra pe noi, poporul Său sfânt.
9) În Rut 4:3, „ruda mai apropiată” poate simboliza Legea. Legea avea un drept prioritar asupra noastră, dar Legea nu a fost în stare să ne răscumpere. Nu știm cu certitudine de ce Boaz a vrut zece martori, dar acest lucru ne amintește de Cele Zece Porunci.
10) Când suntem martori la botezul cuiva, să ne gândim la Rut. În Rut 4:2, bătrânii și locuitorii din Betleem au fost martori ai acelei răscumpărări de atunci.
11) În Rut 4:13-17, Rut și Boaz s-au căsătorit „ca să fie roditori”, pentru a avea urmași care să ducă mai departe neamul lui Elimelec și al lui Mahlon. La fel, noi suntem mântuiți ca să fim roditori, creați „pentru a face fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca mod de viață al nostru” (Efeseni 2:10).
12) Dumnezeu folosește adesea mijloace umile și improbabile pentru a-Și manifesta slava. Providența lui Dumnezeu poate lucra în circumstanțe neobișnuite, iar oricine poate deveni credincios, poate fi răscumpărat și poate primi binecuvântările lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a folosit pe Boaz și Rut nu numai pentru neamul lui David, ci și pentru neamul lui Hristos, atât din punct de vedere legal, prin Iosif, cât și din punct de vedere biologic, prin Maria. Chiar și astăzi, Dumnezeu îi răscumpără pe păcătoși, pe oameni improbabili, nepotriviți pentru cer, și îi aduce în familia Sa și în poporul Său, iar în cele din urmă în cerul Său desăvârșit.
Î: În cartea Rut, care sunt scriitorii creștini timpurii care au făcut referire la această carte?
R: Singurul scriitor creștin din perioada pre-niceeană care a făcut referire la Rut este Melito/Meleto din Sardes (170-177/180 d.Hr.). El enumeră toate cărțile Vechiului Testament și include toate cărțile pe care le avem, cu excepția celor ale lui Neemia și Estera. Fragmentul 4 din „Cartea extraselor”, p. 759.
După Niceea
Eusebiu din Cezareea (318-339/340 d.Hr.)
Sinopsis Scripturae Sacrae, autor necunoscut (350-370 d.Hr.)
Atanasie (367, 325-373 d.Hr.)
Efraim/Efrem (350-378 d.Hr.)
Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) face aluzie la Rut
Grigorie de Nazianzus (330-391 d.Hr.) a enumerat fiecare carte a Scripturii într-un poem, afirmând că orice carte dincolo de acestea nu face parte din Scriptura autentică. Lista sa era aceeași cu cea folosită astăzi de protestanți, cu excepția faptului că el nu a inclus Neemia, Estera sau Apocalipsa. El nu a menționat Plângerile, dar este posibil să fi considerat că acestea erau incluse în Ieremia. Nu a menționat pe nume scrisorile lui Pavel sau Epistola către Evrei, dar a spus că Pavel a scris paisprezece scrisori. Poezia lui Grigorie se găsește (în limba greacă) în volumul 37 al Patrologia Graeca a lui Migne, coloanele 471-474 (Carmina Dogmatica, Cartea 1, secțiunea 1, Carmen XII). Pentru mai multe informații, consultați http://www.bible-researcher.com/gregory.html.
Epifanie al Salamisei (360-403 d.Hr.)
Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)
Rufinus (374-406 d.Hr.)
Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Pentateuhul, Iov, Iosua, fiul lui Nave, Judecători, Rut, Samuel, Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia, Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.
Al XVII-lea Sinod de la Cartagina (393-419 d.Hr.) (218 episcopi)
Î: În Ru, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există și astăzi?
A: Manuscrisele de la Marea Moartă: (c. 1 î.Hr.) 4 exemplare distincte, conform lucrării *The Dead Sea Scrolls Today*, p. 30, și *Wycliffe Bible Dictionary*, p. 436-438. Acestea sunt denumite 2Q16, 2Q17, 4Q104, 4Q105. („The Dead Sea Scrolls in English”, ediția a IV-a, pag. xxix–xlii) 2Q17 este de fapt format din două fragmente, 4Q104 din trei fragmente, dintre care unul reprezintă începutul. 4Q105 este format din trei fragmente foarte mici dintr-o altă copie a cărții Rut. („The Dead Sea Scrolls Translated: The Qumran Texts in English”, ediția a II-a, pag. 471, 481)
4QRuth(a) 1:1-12;2:13 -23; 3:1-8; 4:3-4
4QRuth(b) 1:1-6, 12-15;3:13 -18
În ansamblu, în sulurile de la Marea Moartă sunt păstrate următoarele versete din Rut: 1:1-12;2:13 -23; 3:1-8, 13-18; 4:3-4. Pentru mai multe detalii, consultați „Semnificația sulurilor de la Marea Moartă”.
Manuscrisele creștine ale Bibliei, datând de aproximativ 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv cartea Rut.
Vaticanus (325-350 d.Hr.) a păstrat întreaga carte a Rut.
Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) a păstrat întreaga carte a lui Rut.
Nu avem nicio parte din această carte din Sinaiticus (340-350 d.Hr.).
Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la cartea Rut?
R: Singurul scriitor din perioada pre-niceană care a făcut referire sau a aluzie la versete din cartea Rut este Melito/Meleto din Sardes (170-177/180 d.Hr.), care a menționat-o pe nume.
Iulius Africanus, în Scrisoarea sa către Aristide, capitolul 5, menționează genealogiile lui Achior amonitul și ale lui Rut moabita, dar nu a menționat cartea Rut pe nume.
Î: În cartea Rut, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?
R: Iată câteva dintre diferențele de traducere. Pentru a oferi un exemplu al variațiilor dintre textul masoretic ebraic (primul) și traducerea greacă din Septuaginta (al doilea), această parte se concentrează asupra capitolului 1.
Rut 1:1 „câmpurile Moabului” vs. „țara Moabului”
Rut 1:2 numele sunt ușor diferite (Naomi, Mahlon, Chilion vs. Noemin, Maalon, Chelaion)
Rut 1:3 cumnata lui Rut „Orpa” vs. „Orfa”
Rut 1:6 „câmpurile Moabului” vs. „țara Moabului”
Rut1:13 : „Este mult mai amar pentru mine decât pentru tine” vs. „Sunt îndurerată pentru tine”
Rut1:14 „a sărutat-o pe soacra sa” vs. „a sărutat-o pe soacra sa și s-a întors la poporul ei”. (Implicația că s-a întors la poporul ei este aceeași în ambele cazuri.)
Rut1:18 „a încetat să-i mai vorbească” vs. „a încetat să-i mai vorbească” (În ambele cazuri, contextul sugerează că nu i-a mai vorbit despre acest subiect.)
Rut1:19 „s-a înduioșat” vs. „s-a înduioșat profund”
Rut1:20 „cu amărăciune” vs. „cu mare amărăciune”
Rut1:21 „și-a îndreptat ochiul împotriva mea, și Cel Atotputernic mi-a făcut rău?” vs. „m-a umilit, și Cel Puternic m-a chinuit?”
Rut1:22 „câmpurile Moabului” vs. „țara Moabului”
Rut3:15 „apoi s-a întors el” (multe texte ebraice) vs. „apoi s-a întors ea” (multe manuscrise ebraice, Septuaginta, siriacă) (Manuscrisul de la Marea Moartă 2QRuth(b) [=2Q17] se referă la Rut3:13 -18, dar nu este clar ce anume spune.) Scriitorii bisericii din perioada pre-niceeană nu fac referire la acest verset.
Rut 4:4 „dar dacă nu vrei” (majoritatea textelor masoretice, Septuaginta) vs. „dar dacă el nu vrea” (multe manuscrise ebraice)
Rut 4:5 „Naomi și pe Rut, moabita, o achiziționezi pe văduva celui decedat” (textul masoretic) vs. „Naomi și pe Rut, moabita, soția celui decedat, trebuie să o cumperi și pe ea” (Septuaginta) vs. „Naomi, o achiziționezi pe Rut, moabita, văduva celui decedat” (Vulgata, siriacă)
Rut4:20 : „Salma” (majoritatea textelor masoretice) vs. „Salmon” (câteva manuscrise ebraice, unele din Septuaginta, Vulgata)
Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary” și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV 1985, NKJV și NRSV.