Î: De ce această carte din Cartea Numeri se numește „Numbers” în limba engleză?
R: Acest nume provine din traducerea greacă Septuaginta (arithmoi), de la care provine și cuvântul englezesc „arithmetic” (aritmetică). Denumirea se datorează recensămintelor menționate în carte. Numele ebraic este preluat din primul verset: „În deșert”. Faptul că unii oameni se pot simți pierduți în deșert când vine vorba de matematică nu are nicio relevanță! 😉
Î: Care este ideea principală a cărții Numeri?
R: Se poate înțelege tema centrală a cărții Numeri pur și simplu amintindu-ne că este cartea cu numeroase genealogii și recensăminte. Ideea principală se referă la responsabilitatea individuală și colectivă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi consideră pe oameni vinovați individual pentru propriile lor păcate, dar oamenii suferă adesea și consecințele faptelor altora.
Pentru unii, Cartea Numeri este atât o ofensă, cât și o enigmă. Dumnezeu este cea mai iubitoare ființă din univers, dar unii Îl imaginează pe Dumnezeu ca fiind doar iubire. Cartea Numeri este o carte care arată oricui dorește să vadă că Dumnezeu este mai mult decât atât. Dumnezeu este sfânt și are și mânie.
Î: Care este structura generală a Cărții Numeri?
R: Există diverse moduri de a structura această carte. Majoritatea comentatorilor sunt de acord cu privire la secțiunile mici, de aproximativ un capitol, dar nu sunt de acord asupra faptului care dintre aceste secțiuni mici sunt independente și care fac parte din secțiuni mai mari. Iată o structură care subliniază ce putem învăța și aplica din Cartea Numeri în viețile noastre, atunci când, metaforic vorbind, „trecem dincolo de vârf: deșertul de la Sinai până în Țara Promisă”.
I. Pregătirea de 19 zile la Sinai (Numeri 1-10:10)
A. Așezarea poporului (Numeri 1-4)
1. Numărarea la primul recensământ: 603.550 (Numeri 1)
2. Porunci și obligații (Numeri 2-4)
B. Puritatea poporului (Numeri 5-10:10)
1. Puritatea și gelozia (Numeri 5)
2. Separarea nazireului (Numeri 6:1-21)
3. Îndatoririle legate de templu (Numeri 6:22-7:89)
4. Îndatoririle leviților (Numeri 8)
5. Proviziile lui Dumnezeu: Paștele, norul și trâmbițele de argint (Numeri 9-10:10)
II. Gestionarea opoziției din interior: călătoria de 34 de ani prin pustie (Numeri 10:11-20:13)
A. De la Sinai la Cades (Numeri 10:11-12:16)
1. Plecarea din Sinai (Num. 10:11-36)
2. Focul de la Tabera, prepelițele și ciuma (Numeri 11)
3. Miriam și Aaron se opun lui Moise (Numeri 12)
B. Catastrofa de la Cades (Numeri 13-20:13)
1. Raportul celor 12 iscoade; îndoieli și întârzieri (Numeri 13)
2. Răzvrătirea duce la înfrângere (Numeri 14)
3. Jertfele și ciucurii de amintire (Numeri 15)
4. Revolta lui Core printre conducători (Numeri 16)
5. Toiagul lui Aaron, un semn pentru rebeli (Numeri 17)
6. Îndatoririle preoțești și întreținerea preoților (Numeri 18)
7. Vaca roșie și apa de purificare (Numeri 19)
8. Păcatele lui Moise (Numeri 20:1-13)
III. Câmpiile Moabului: Gestionarea opoziției: (Numeri 20:14-25:18)
A. Gestionarea înstrăinării și a morții (Numeri 20:14-27)
1. Edom: când rudele refuză (Numeri 20:14-21)
2. Moartea lui Aaron (Numeri 20:22-27)
B. Învățarea de a duce diferite tipuri de bătălii (Numeri 21)
1. Micul atac al lui Arad (Numeri 21:1-3)
2. Cum să te lupți cu veninul șerpilor (Numeri 21:4-9)
3. Lupta împotriva lui Sihon și Og (Numeri 21:10-35)
C. Moab împotriva lui Israel (Numeri 22-25)
1. De la blestemul lui Balaam la binecuvântare (Numeri 22-24)
2. Seducerea și ciuma (Numeri 25)
IV. Pregătirea pentru Țara Promisă (Numeri 26-36)
A. Numeri 26: Numărătoarea celui de-al doilea recensământ: 601.730
B. Obligațiile: familiale, publice și personale (Numeri 27-30)
C. Cucerirea Transiordaniei (Numeri 31-32)
1. Judecata asupra madianiților (Numeri 31)
2. Mai puțin decât ce era mai bun: oprirea înainte de a ajunge în Țara Promisă (Numeri 32)
D. Trecerea în revistă a trecutului și pregătirea viitorului (Numeri 33-36)
1. Importanța retragerii asupra trecutului (Numeri 33)
2. Stabilirea dinainte a granițelor viitoare (Numeri 34)
3. Cunoaște-ți locurile de refugiu (Numeri 35)
4. Alegeri pentru păstrarea moștenirii (Numeri 36)
Î: În Numeri 1 și Exodul 1, cum au putut israeliții să aibă o rată a natalității atât de mare încât să ajungă la 602.000 de bărbați pornind de la 67 de bărbați în 430 de ani?
R: Aceasta ar însemna 2,15% pe an, ceea ce nu reprezintă o rată anuală de creștere a populației atât de mare. Pentru comparație, ratele anuale de creștere a populației din 1983 pentru Noua Guinee, Indonezia și Malaezia au fost de 2,5%. Rata anuală de creștere a populației din America Centrală în 1983 era de aproximativ 3,16%. De asemenea, ca referință, ratele anuale ale natalității din Noua Guinee, Indonezia și Malaezia erau de 4,2%, 4,15% și, respectiv, 3,07%. Rata anuală a natalității din Mexic era de 4,2%, iar în alte țări din America Centrală varia între 3,5% și 4,86% pe an.
Dacă israeliții ar fi fost feriți de război și de foamete timp de 430 de ani și ar fi avut o speranță de viață mai lungă (așa cum se menționează în Exodul 6:16-20), populația lor ar fi putut crește cu 2,15% doar din cauze naturale. O mulțime amestecată de neisraeliți a plecat împreună cu ei (Exodul 12:38, Leviticul 24:10), iar Dumnezeu a promis, de asemenea, să sporească numărul urmașilor lui Avraam în Geneza 17:2. Vezi „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, pag. 311-312, pentru mai multe informații despre mulțimea amestecată.
Î: În Numeri 1 și Exodul 1, cum ar fi putut Peninsula Sinai să susțină peste 600.000 de bărbați, plus femei și copii?
R: Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, p. 166, afirmă că acest număr este improbabil de mare. Chiar și cu precipitații mai abundente pe atunci, tot nu ar fi putut să-i susțină, așa cum indică Exodul 16:3. De aceea, minunile manei și ale prepelițelor (Exodul 16) nu au fost doar de ajutor, ci necesare.
Î: În Numeri 1, ar putea numărul să fie de 30.000 în loc de 600.000 de bărbați?
R: Nu. Această teorie a fost publicată pentru prima dată în jurul anului 1955, propunând traducerea cuvântului ebraic (‘eleph) ca „clan” în loc de „mie”. Cu toate acestea, atunci când se folosește acest cuvânt, cuvintele care urmează sunt „sute”, apoi „zeci” și „unități”. În plus, numărul total, peste 600.000, este în concordanță cu interpretarea cuvântului („eleph”) ca „mii”, și nu este în concordanță cu interpretarea cuvântului („eleph”) ca „clan”.
Î: În Numeri 1 și Numeri 3, care este un răspuns scurt la întrebarea de ce a existat un număr relativ mic de fii întâi-născuți?
R: Numărul de 22.273 probabil că i-a numărat doar pe cei născuți în cei doi ani în care au rătăcit prin pustie. Paștele îi acoperea deja pe ceilalți. Alternativ, este posibil ca Faraon să fi ucis mulți fii întâi-născuți în Egipt.
Î: În Numeri 1 și Numeri 3, de ce a existat un număr relativ mic de fii întâi-născuți?
R: Mai întâi, faptele de bază și informațiile mai puțin relevante, apoi răspunsul.
Fapte de bază: Numeri 1:46 și Numeri 2:32 spun că, la primul recensământ, erau 603.550 de bărbați care nu erau leviți, cu vârsta de cel puțin douăzeci de ani, apți să servească în armată. Numeri 3:42 spune că numărul bărbaților întâi-născuți, cu vârsta de o lună sau mai mult, era de 22.273. Aceasta dă un raport de 27:1. Raportul ar putea fi considerat chiar mai mare, întrucât primul număr se referă la bărbați sănătoși cu vârsta de 20 de ani sau mai mult, iar al doilea număr la bărbați cu vârsta de o lună sau mai mult.
Informație mai puțin relevantă: deși există un procent mai mic de fii întâi-născuți în cazul familiilor numeroase, acesta nu este probabil motivul principal al raportului ridicat. Desigur, Dumnezeu ar fi putut modifica în mod miraculos raportul dintre femei și bărbați, dar Biblia nu a afirmat niciodată că Dumnezeu a săvârșit această minune, iar apelarea la această minune nu este necesară pentru a răspunde satisfăcător la întrebare.
Răspunsul are trei părți.
Amintiți-vă de ce s-a făcut acest lucru. Toți întâii născuți care au părăsit Egiptul erau deja „acoperiți” de sângele Paștelui, așa că nu era nevoie să se aducă jertfă de două ori pentru aceiași întâi născuți. Egiptenilor care nu erau acoperiți li s-au ucis deja întâii născuți. Prin urmare, nu era nevoie de o jertfă sau de un schimb pentru acești întâi născuți. Nevoia unui schimb sau a unei plăți pentru întâii născuți se referea doar la acei bărbați care s-au născut în perioada de după plecarea din Egipt.
Cât a durat această perioadă? Numeri 1:1 spune că primul recensământ a fost efectuat în prima zi a lunii a doua a celui de-al doilea an după ieșirea din Egipt. Deoarece băieții cu vârsta sub o lună au fost excluși, aceștia ar fi băieții întâi-născuți născuți într-o perioadă de 24 de luni. Rata de creștere a populației israeliților din Egipt părea să fie de aproximativ 2,15% pe an, iar rata anuală a natalității din țările de astăzi cu o rată de creștere anuală similară variază între 3 și 4,86%. (A se vedea discuția privind Numeri 1 și Exodul 1 pentru aceste cifre.) În doi ani, 603.550 de bărbați și o rată a natalității de 3–4,86% ar fi dus, în condițiile unui raport egal între bărbați și femei, la nașterea a încă 37.000–61.000 de nou-născuți de sex masculin. Desigur, decesele copiilor cu vârsta sub doi ani ar reduce această cifră, dar faptul că cuplurile care ar fi putut fi adesea despărțite din cauza bărbaților angajați în proiecte de construcții erau acum împreună tot timpul ar compensa probabil cu prisosință mortalitatea infantilă.
Intervalul de 37.000 până la 61.000 de bărbați în total corespunde, de fapt, cu aproximativ 22.273 de prim-născuți de sex masculin, având în vedere că unii dintre aceștia au fost probabil uciși la naștere în Egipt. (Apropo, Exodul 13:12 arată că, fie că este vorba de om sau de animal, cel care se ia în calcul pentru consacrare este primul născut al mamei, nu al tatălui. Deși moștenirea era adesea considerată a fi a primului născut al tatălui, aceasta se referea la moștenire, nu la jertfă.)
Decretul faraonului: Dacă nu acceptați că jertfa era destinată doar celor născuți după plecarea din Egipt, ci tuturor primilor născuți de sex masculin, atunci luați în considerare următorul aspect: dacă legea faraonului ar fi fost aplicată cu strictețe, nu ar mai fi existat niciun prim-născut israelit de sex masculin. Deși Exodul 1:15-20 spune că Șifra și Puah au lăsat în viață băieții prim-născuți, acest lucru s-a întâmplat cu 80 de ani înainte de Exod. Cartea Exodului nu menționează dacă succesorii lui Șifra și Puah au avut o libertate similară în conducerea moașelor, mai ales în perioada imediat anterioară Exodului.
Concluzie: Este îndoielnic ca cineva din anul 1400 î.Hr. să fi putut gândi la toate calculele matematice și ratele de natalitate necesare pentru a inventa aceste cifre. Numărul primilor născuți servește ca o validare a acurateței recensământului, având în vedere înregistrarea adevărată a evenimentelor.
Î: În Numeri 1, de ce a poruncit Dumnezeu lui Moise să numere doar bărbații?
R: Numeri 1:3,49 oferă răspunsul. Nu erau numărați toți bărbații, ci doar războinicii. Cei care nu puteau lupta și leviții, care nu trebuiau să lupte, au fost excluși.
Î: În Numeri 1, în al doilea an al Exodului, recensământul a fost efectuat în a doua lună sau în prima lună, așa cum sugerează [presupus] Exodul 40:2?
R: Recensământul militar a avut loc în a doua lună. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.
1. Numărarea pe triburi în scopuri militare (Numeri 1:46) a avut loc în a doua lună (Numeri 1:1-2).
2. Deși Cortul Întâlnirii a fost ridicat în prima lună (Exodul 40:2), nu se menționează că impozitul pentru Cortul Întâlnirii a fost colectat imediat în acel moment.
3. Dacă ar fi existat un singur recensământ, în a doua lună, atunci, desigur, numărul total și suma triburilor s-ar fi potrivit.
4. Dacă ar fi existat două recensăminte, unul în prima lună pentru impozitul destinat Cortului Întâlnirii și unul în a doua lună în scopuri militare, cifrele s-ar potrivi, deoarece erau foarte apropiate una de alta.
Î: În Numeri 1:2-42, există vreo dovadă extrabiblică că unele triburi israelite se aflau în Palestina cu mult înainte de Exod?
R: Nu. La începutul secolului al XX-lea, unii au indicat cuvinte din epopeile ugaritice care prezentau asemănări cu cuvintele Așer și Zabulon. K.A. Kitchen, în lucrarea sa *Ancient Orient and Old Testament*, p. 71, afirmă: „Presupusele referințe la Așer, Zabulon etc. din epopeile ugaritice s-au dovedit a fi inexistente cu mult timp în urmă.” În notele de subsol, el menționează lucrările lui W.F. Albright, *BASOR* 63 (1936), p. 27-32 și *BASOR* 71 (1938), p. 35-40, precum și lucrarea lui R. de Langhe, *Les Textes de Ras Shamra-Ugarit…*, vol. II, 1945, p. 469-519.
Î: În Numeri 2, unde și-au așezat tabăra „mulțimile amestecate” neisraelite menționate în Exod 12:38?
R: Unii probabil și-au urmat propriul drum și au părăsit grupul israeliților. Alții dintre ei s-au așezat, fără îndoială, la marginea taberei israeliților, precum acel jumătate-israelit blasfemiator din Leviticul 24:10. Dacă puteau obține și mană și prepelițe, ar fi meritat efortul. Alții, probabil, trăiau în mijlocul unui anumit trib israelit.
Î: În Numeri 3:12, având în vedere că primii născuți ai tuturor triburilor trebuiau să fie dăruiți Domnului, de ce a fost dăruit lui Dumnezeu, în schimb, întregul trib al lui Levi?
R: Scriptura nu spune de ce a fost înlocuit tribul lui Levi. Desigur, întrucât toți erau oricum poporul lui Dumnezeu, El putea stabili lucrurile așa cum dorea. Ca o notă marginală, în Geneza 49:7, Iacov a profețit că tribul lui Levi va fi risipit.
Î: În Numeri 3:13, cum face faptul că Dumnezeu a ucis pe întâii născuți ai egiptenilor ca pe întâii născuți ai israeliților să aparțină lui Dumnezeu?
R: Nu există nicio cerință logică ca lucrurile să se fi întâmplat neapărat așa. Scriptura nu ne spune de ce Dumnezeu a ales să includă acest lucru ca parte a legământului dintre El și poporul Său. Cu toate acestea, putem specula asupra a trei motive.
Amintire a trecutului: Acest obicei urma să servească drept o amintire importantă a eliberării lor din Egipt.
Adevăr etern: De fapt, toată lumea aparținea oricum lui Dumnezeu; deși Dumnezeu ar fi putut cere acest lucru de la toată lumea, El a ales să-l ceară doar de la unii.
Scopul viitor: această practică putea servi ca o formă de protecție împotriva imitării obiceiului canaaniților de a-și jertfi primii născuți idolilor.
Î: În Numeri 3:16-34, de ce au fost numărați doar bărbații din tribul lui Levi?
R: Recensământul avea scopul de a efectua munca fizică legată de Cortul Întâlnirii și de jertfe, iar bărbații se ocupau de aceasta. Vezi și următoarea întrebare.
Î: În Numeri 3:16-34, de ce au fost numărați leviții începând de la vârsta de o lună, având în vedere că bărbații de o lună nu erau numărați în cazul celorlalte triburi?
R: Scriptura nu precizează acest lucru. Un posibil motiv ar putea fi faptul că raportul dintre bărbați și băieți nu a fost afectat de război, întrucât leviții nu mergeau la război.
Î: În Numeri 3:28, de ce totalurile nu se potrivesc?
R: Probabil este vorba de o eroare de copiere, fiind notat 8.600 în loc de 8.300.
Î: În Numeri 3:42-46, de ce procentul de băieți întâi-născuți pare scăzut?
R: Fie este vorba de primii născuți în pustie, fie Faraon a poruncit uciderea majorității primilor născuți din Egipt. Vezi discuția din Numeri 1 pentru răspuns.
Î: În Numeri 3:48, de ce a trebuit să plătească pentru numărul impar?
R: Dumnezeu putea să se ocupe de israeliți așa cum dorea El. Se pare că Dumnezeu a dorit să se ocupe de ei într-un mod pe care ei îl puteau înțelege.
Î: În Numeri 4:3, leviții au început să slujească la vârsta de treizeci de ani, la douăzeci și cinci de ani, conform Numeri 8:24, sau la douăzeci de ani, conform Ezra 3:8?
R: Numeri 8:24 spune că toți leviții, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, trebuie să ia parte la lucrarea din Cortul Întâlnirii.
Numeri 4:3 spune să se numere bărbații din neamul lui Kehat cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, „toți cei care sunt calificați să slujească în lucrarea din Cortul Întâlnirii”. Nu se spune nicăieri că cei din neamul lui Kehat cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani nu slujeau, ci doar că nu trebuiau numărați. Acest lucru s-ar fi putut datora faptului că leviții aveau o perioadă de ucenicie.
În Ezra 3:8, când exilații construiau Templul, au fost numiți leviți cu vârsta de 20 de ani și peste, nu pentru a sluji în Templu, ci pentru a supraveghea construcția acestuia. Vârsta tânără ar fi putut fi o considerație practică, datorită numărului redus de leviți.
Î: În Numeri 4:6, stâlpii trebuiau îndepărtați din Chivotul Legământului sau trebuiau să rămână în Chivot, așa cum sugerează Exodul 25:15?
R: Numeri 4:6 spune că stâlpii erau [*] în chivot atunci când acesta era transportat. Cuvântul din [*] poate însemna „fixați”, „introduși” sau, eventual, „ajustați”.
Exodul 25:15 spune că stâlpii nu trebuiau să se îndepărteze de chivot. Acest lucru ar putea însemna, de asemenea, că stâlpii nu trebuiau scoși din orificiile din chivot.
Există două răspunsuri posibile.
1. Când chivotul era în repaus, stâlpii erau scoși din chivot, dar păstrați lângă acesta.
2. Stâlpii rămâneau întotdeauna în orificiile chivotului, dar erau reglați și fixați înainte de transport.
Î: În Numeri 5:8-10, de ce se pune accentul pe dăruirea către preot?
R: Dacă există o persoană care a fost nedreptățită, atunci acea persoană trebuie despăgubită, plus o cincime în plus. Dar dacă nu mai este nimeni în preajmă care să primească despăgubirea, atunci cel care a greșit nu ar trebui să scape complet nepedepsit. Nici nu ar trebui să fie o jertfă de fațadă, prin care se dă jertfa, iar la final se păstrează pentru sine. Mai degrabă, ei aduc jertfa, preoții o acceptă, iar aceasta aparține preoților.
Î: În Numeri 5:13-22, dacă toți beau aceeași apă, nu pare oare o superstiție?
R: Deloc. Nu exista nicio cauză naturală pentru care vinovatul să se umfle, iar cel nevinovat să nu se umfle. Dumnezeu ar fi provocat această diferență în mod supranatural.
Î: În Numeri 6:2, putea o femeie să fie naziree?
R: Desigur. Numeri 6:2 învață în mod expres că și femeile puteau fi naziree.
Î: În Numeri 6:5, având în vedere că un nazireu nu trebuia să-și taie părul, iar Pavel a spus că bărbații nu ar trebui să aibă părul lung în 1 Corinteni 11:14, ar putea fi doar bărbații chei nazirei?
R: În primul rând, Pavel se referea la viața de zi cu zi, nu la jurământul special al unui nazireu, deoarece, după ce a scris 1 Corinteni, Pavel însuși a plătit cheltuielile nazireilor în Faptele Apostolilor 21:23-24. În al doilea rând, jurămintele naziree nu erau menționate pentru cei care nu erau evrei, inclusiv pentru creștinii neevrei.
Î: În Numeri 7:9, de ce a poruncit Dumnezeu ca obiectele sanctuarului să fie transportate pe spatele bărbaților, când carele trase de boi puteau transporta orice altceva?
R: Probabil că Dumnezeu a dorit acest lucru din două motive.
Practic: Obiectele se zgârie și se lovesc mai puțin dacă sunt transportate cu grijă de oameni decât dacă se află într-o căruță trasă de boi, care ar putea circula pe teren accidentat.
Simbolic: aceasta urma să fie o ilustrație pentru israeliți că obiectele asociate cu închinarea preoțească trebuiau tratate cu respect, chiar și atunci când nu se desfășura închinarea. În 2 Samuel 6:6-7, Uza a fost ucis de Dumnezeu când a atins chivotul în timp ce acesta era transportat într-o căruță.
Î: În Numeri 8:17-19, de ce a „schimbat” Dumnezeu aici pe întâii născuți ai israeliților cu leviții?
R: Patru puncte de luat în considerare pentru o posibilă explicație.
1. Dumnezeu, în calitate de Creator, poate revendica dreptul asupra primilor născuți, a celor de-al doilea născuți și a tuturor celor născuți.
2. Faptul că Dumnezeu a spus acest lucru a servit ca o reamintire a faptului că El a salvat pe întâii născuți ai israeliților în timpul Paștelui, când toți întâii născuți ai Egiptului au fost uciși.
3. Pentru a servi drept amintire, Dumnezeu a cerut „jertfa” primilor născuți dintre toate animalele și oamenii. Deoarece oamenii nu trebuie uciși fizic în niciun fel de jertfă, ei puteau fi dedicați lucrării Domnului pe toată durata vieții.
4. În loc ca primii născuți ai lui Israel să fie dedicați pe viață lucrării Domnului, Dumnezeu a rânduit ca leviții să le ia locul.
Î: În Numeri 8:24, trebuiau oare toți bărbații leviți cu vârsta de 25 de ani și peste să vină să ia parte la lucrarea cortului întâlnirii, sau au fost numărați în recensământ doar toți bărbații leviți cu vârsta de 30 de ani și peste care au venit să lucreze la cortul întâlnirii, așa cum spune Numeri 4:3?
R: Ar putea fi vorba de o eroare de transcriere, dar „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 2, p. 770, sugerează că ar fi putut exista o perioadă de ucenicie de cinci ani.
Î: În Numeri 8:24, trebuiau leviții să participe la lucrarea din templu la vârsta de 25 de ani, sau leviții care lucrau aveau 20 de ani, așa cum se menționează în Ezra 3:8?
R: Ambele variante, deoarece se referă la lucruri diferite. Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.
Ce nu este răspunsul: Numeri 8:24 prezenta legea pentru leviți din vremea lui Moise, iar Ezra 3:8 spune că Zorobabel a numit leviți cu vârsta de 20 de ani și mai mari pentru circumstanțele speciale dintr-o altă perioadă. Acesta nu este răspunsul, deoarece implică faptul că Zorobabel a ignorat Legea lui Moise, iar există o explicație mult mai simplă care nu necesită acest lucru.
Răspunsul: Un ajutor la jertfe este diferit de un muncitor în construcții. Reglementările din Numeri 8:24 se refereau la leviții cu vârsta cuprinsă între 25 și 50 de ani care îndeplineau sarcina de a-i ajuta pe preoți în cortul întâlnirii și, mai târziu, în templu. Ezra 3:8 vorbește despre faptul că Zorobabel a numit leviți cu vârsta de 20 de ani și peste ca supraveghetori ai construcției.
Î: În Numeri 9:15-21, cum puteau norul ziua și stâlpul de foc noaptea să-i urmeze pe israeliți?
R: Evident, acestea erau semne supranaturale pe care Dumnezeu le folosea în mod simplu și foarte vizibil pentru a-i asigura de prezența Sa. Chiar și așa, israeliții erau adesea neascultători. Astăzi, când Dumnezeu locuiește în noi, dar nu avem astfel de semne vizibile ale prezenței Sale, ar fi ușor să spunem: „Dacă aș vedea mai multe minuni, aș fi mai ascultător.” Ei bine, israeliții au văzut multe minuni, dar totuși au fost neascultători. De asemenea, mulți dintre cei din mulțimile care L-au urmat pe Isus mai târziu nu L-au urmat până la capăt. Așadar, nici măcar semnele supranaturale nu sunt suficiente, de una singură, pentru a convinge pe unii oameni.
Î: În Numeri 10:30-31, de ce i-a cerut Moise lui Hobab să-i călăuzească pe israeliți, având în vedere că în Numeri 10:34 și Exodul 13:21-22 se spune că Dumnezeu îi conducea printr-un nor și un stâlp de foc?
R: Un răspuns ar fi că, probabil, Moise s-a înșelat pur și simplu crezând că nu era nevoie de Hobab, având în vedere că Dumnezeu îi călăuzea. Totuși, acest lucru probabil nu este corect; chiar și cu Dumnezeu călăuzindu-i, Hobab ar fi fost totuși de folos.
Exodul 13:21-22 și Numeri 10:34 indică faptul că scopul norului și al stâlpului de foc era să le arate când să pornească la drum, să le ofere lumină pentru călătoriile lor nocturne și să-i călăuzească pe drumul lor.
În Numeri 10:30-31, lui Hobab nu i s-a cerut să le spună unde să călătorească, ci mai degrabă să le indice unde să-și așeze tabăra, să le fie ochii în deșert.
Astăzi, unii oameni se bazează exclusiv pe judecata omenească și nu se îndreaptă spre Dumnezeu. Alții se îndreaptă spre Dumnezeu pentru îndrumare și disprețuiesc orice ajutor uman. Ar trebui să fim călăuziți de Dumnezeu, dar trebuie să recunoaștem, de asemenea, că uneori Dumnezeu ne pune în cale, prin providență, oameni care să ne ofere ajutor și sfaturi înțelepte.
Î: În Numeri 10:33, chivotul se afla în fața taberei sau în mijlocul acesteia, așa cum spune Numeri 2:17?
R: Fiecare trib avea propria tabără, orientată spre centru. Astfel, chivotul se afla în mijloc, în fața taberei fiecărui trib (cu excepția leviților, care se aflau în centru).
Î: În Numeri 11:4-6, poporul avea o poftă puternică de carne și a început să se plângă. Mă întrebam – nu ar fi putut oamenii să sacrifice niște miei și să mănânce din aceștia? În versetul 22, Moise chiar îl întreabă pe Dumnezeu dacă animalele ar trebui sacrificate pentru a asigura hrană întregii națiuni. Știu că Moise a vorbit din frustrare, dar poate că ar fi putut fi sacrificate niște miei doar pentru cei care aveau această poftă intensă. Din câte am înțeles, poporului i se permitea să mănânce miei, vaci etc., și aveau acces la aceste animale în acel moment, deoarece trebuiau să le sacrifice pentru jertfe de ispășire, jertfe de expiere etc., cât timp se aflau în pustie. Am dreptate în ceea ce privește înțelegerea mea despre acea perioadă? Nu ar fi putut să sacrifice o parte din turmă în loc să se plângă de Dumnezeu? Nu cred că Moise le-ar fi refuzat cererea. Aștept cu interes părerile dumneavoastră și orice clarificare pe care o puteți oferi.
R: Deși nu cunoaștem toate detaliile, putem face câteva observații cu privire la situația lor. Din punct de vedere climatic, acea regiune a lumii era ceva mai ploioasă în trecut decât astăzi. Dar, chiar și așa, rămânea totuși un deșert arid. Moise a indicat în Numeri 11:21-22 că țara nu ar fi putut susține turmele și cirezile necesare pentru a hrăni pe toată lumea. Ei aveau o nevoie legitimă de mai multă hrană decât le puteau oferi pământul și turmele lor, iar Dumnezeu le-a asigurat mană. Sunt sigur că au completat mana ucigând câteva oi și vite. Nu se spune că nu mâncau nimic în afară de mană, ci doar că se plângeau de parcă ar fi fost așa. Dar s-au săturat de situația actuală și, în loc să-I ceară respectuos lui Dumnezeu ceea ce își doreau, au spus cu lipsă de respect: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care îl mâncam din belșug în Egipt, împreună cu castraveții, pepenii, prazul, ceapa și usturoiul. Dar acum ne-a trecut pofta de mâncare; nu vedem nimic altceva decât această mană!” (Numeri 11:4b-6 BSB).
Dumnezeu nu s-a mâniat în Numeri 11:10 pentru că I-au cerut ceva, ci mai degrabă din cauza modului în care au cerut. Există o lecție și pentru noi aici. Când avem nevoi, dar și dorințe, este în regulă să-I cerem lui Dumnezeu, dar trebuie să avem grijă să cerem cu respect.
Î: În Numeri 11:8, mana avea gust de pâine făcută cu ulei sau avea gust de pâine făcută cu miere, așa cum se menționează în Exod 16:31?
R: Cele două nu se exclud reciproc, mai ales având în vedere că gustul de ulei ar fi fost mai pronunțat după ce mana era gătită în ulei.
Î: În Numeri 11:16, 25, cei șaptezeci de bătrâni au fost ideea lui Dumnezeu sau a lui Ietro, așa cum se menționează în Exod 18:14-27?
R: În loc ca Dumnezeu să-i spună direct lui Moise această idee, Dumnezeu știa că Ietro va vedea această soluție și i-o va sugera lui Moise. Deoarece aceasta era o idee bună, pe care Moise știa că Dumnezeu o aproba, Moise a procedat corect urmând-o, indiferent de faptul că a auzit-o mai întâi de la Ietro, și nu de la Dumnezeu.
Acest mic detaliu din trecut ar fi putut fi ușor omis din Biblie, dar cred că a fost inclus pentru a ne învăța o lecție atemporală. Când știm că ceva este corect și că Dumnezeu vrea ca noi să facem acel lucru, nu contează dacă l-am auzit direct de la Dumnezeu, de la un creștin sau de la un necreștin.
Î: În Numeri 11:24, având în vedere că trebuiau să iasă din tabără pentru a ajunge la Cortul Întâlnirii, cum se poate ca Cortul Întâlnirii să fi fost în interiorul taberei, așa cum se menționează în Numeri 2?
R: Cortul întâlnirii înconjura chivotul; a se vedea discuția referitoare la Numeri 10:33.
Î: În Numeri 11:27-29, de ce a avut loc această situație cu Eldad și Medad?
R: Fie nu au putut să vină, ceea ce ar fi destul de ușor de înțeles, fie nu au vrut să vină, ceea ce este mai probabil. Dacă ar fi fost nefericita situație în care ar fi putut să vină, dar nu au vrut, această situație ar fi similară cu cea a lui Iona și a lui Balaam. Vezi discuția despre Iona pentru mai multe informații.
Î: În Numeri 11:31, prepelițele erau îngrămădite la trei picioare deasupra solului sau zburau la trei picioare deasupra solului?
R: Cuvântul ebraic poate însemna fie „pe”, fie „deasupra”. În cartea „Poate arheologia să dovedească Vechiul Testament?”, la pagina 30, se spune că astăzi, uneori, roiuri de prepelițe zboară la câțiva picioare deasupra solului și sunt prinse în plase.
Î: În Numeri 11:31-34, de ce i-a pedepsit Dumnezeu pe israeliți pentru că au mâncat prepelițele pe care tocmai le-a dat?
R: Aproape tot poporul era mai preocupat de a mânca carne decât de a-L urma pe Dumnezeu, Cel care le putea da carne. Așadar, Dumnezeu le-a dat toată carnea pe care și-o doreau, iar Dumnezeu a ucis pe unii dintre ei ca exemplu pentru ceilalți. Deși moartea ar fi putut fi cauzată de o intoxicație alimentară, nu știm cu siguranță.
În fiecare primăvară avea loc o migrație a prepelițelor din Africa peste Marea Roșie. Dacă un vânt puternic le împingea spre est, prepelițele ajungeau deasupra Peninsulei Sinai.
Î: În Numeri 11:31-34, de ce i-a pedepsit Dumnezeu pe israeliți pentru că s-au plâns, având în vedere că Dumnezeu nu i-a pedepsit când s-au plâns cu un an înainte, în Exod 16:11-18?
R: Deși Scriptura nu precizează acest lucru, putem observa o combinație de patru motive.
1. Neascultarea repetată și continuă este mai gravă decât neascultarea de prima dată.
2. A doua oară a fost probabil mai mult decât o simplă nemulțumire. A fost, de asemenea, o contestare a bunătății și a providenței lui Dumnezeu.
3. Unii consideră semnificativ faptul că acest lucru s-a întâmplat după legământul de la Muntele Sinai, în timp ce Exodul 16:11-18 a avut loc înainte ca ei să primească Legea Legământului mozaic. Vezi „735 de întrebări biblice derutante la care s-a răspuns”, p. 73, pentru mai multe detalii în acest sens.
4. Murmurul nu a provenit doar dintr-o lipsă de credință, căci Dumnezeu le asigurase hrana în anul precedent. Locul a fost numit Kibroth-hattaavah, ceea ce înseamnă „mormintele poftei”, deoarece problema centrală era dorința de a fi satisfăcuți în afara lui Dumnezeu. Astăzi, oamenii se pot rătăci, chiar până la moarte, dorind satisfacție, pace sau senzații tari care nu provin de la Dumnezeu și, de fapt, spunându-I lui Dumnezeu că disprețuiesc ceea ce El le-a asigurat.
Î: În Numeri 12:1-6, de ce s-a căsătorit Moise [presupus] cu o femeie egipteană, când Exodul 34:16 și 1 Regi 11:2 spun că nu trebuiau să se căsătorească cu persoane din alte națiuni? (Un musulman a afirmat acest lucru.)
R: Ea nu era din Egipt (Mizraim), ci era o cușită. 1 Regi 11:2 menționează o interdicție de a se căsători cu persoane din anumite națiuni, dar nu cu cele din Cuș, iar Legea a fost dată după ce Moise s-a căsătorit cu cușita. Oricum, Exodul 34:11,16 menționează interdicția căsătoriilor mixte cu popoarele canaanite, care, din nou, nu sunt cușiți. În Numeri 12:1-6, când Miriam și Aaron s-au opus căsătoriei lui Moise cu o cușită (nu o egipteancă sau o mizraimită, ci o cușită), sunt oarecum nedumerit cu privire la modul în care acest musulman a considerat că acest lucru arată că regulile lui Dumnezeu nu se aplică favoriților Lui, bărbații.
Î: În Numeri 12:1, a avut Moise dreptate să se căsătorească cu o etiopiană (cușită) neisraelită?
R: Deși Legea care impunea căsătoria doar cu un credincios nu fusese încă dată, putem presupune că ea era credincioasă, pentru că altfel de ce ar fi vrut să-și petreacă viața rătăcind prin pustie? În aceste condiții, numai omul, nu Dumnezeu, este cel care restricționează căsătoria între oameni pe baza rasei lor.
Î: În Numeri 12:1, ar fi putut femeia „etiopiană” să fie, de fapt, o arabă, având în vedere că cuvântul ebraic este „Cushi”?
R: „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, pag. 167-168, menționează această posibilitate. Nu am găsit niciun trib arab din acea perioadă cu acest nume. Cu toate acestea, a existat un trib mesopotamian cu acest nume și poate la acesta se referea Isaac Asimov.
Deși este o posibilitate îndepărtată ca femeia să fi provenit din acel trib destul de îndepărtat (la est de Babilon), este mai probabil ca femeia să fi fost din Etiopia, iar „cușită” ar fi termenul care ne-ar indica acest lucru.
Î: În Numeri 12:1, ar fi putut această femeie „cușită” să fie Zippora, așa cum sugerează „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 168?
R: Cel mai probabil nu, întrucât Zippora provenea din tribul madianit, și nu din cel al cușiților. Cu toate acestea, dacă unii oameni de culoare erau acceptați ca parte a madianiților, este posibil ca Zippora să fi fost de culoare și, prin urmare, numită „cușită”.
Chiar dacă Zippora avea pielea închisă la culoare, cel mai probabil nu era femeia menționată în Numeri 12:1, întrucât Moise se căsătorise cu Zippora înainte de a-i conduce pe israeliți afară din Egipt.
Î: În Numeri 12:3, de ce ar fi scris Moise că era un om smerit?
R: Acest verset a fost scris (de cineva) pentru a explica de ce Moise nu a făcut niciun efort să se apere în această situație. În lucrarea „Presupusele discrepanțe ale Bibliei” a lui Haley (p. 248) se consideră că acest verset a fost consemnat de Moise pentru a explica în mod obiectiv de ce nu s-a apărat. Alte exemple din literatura antică de persoane care au scris despre ele însele la persoana a treia sunt Iulius Cezar (Războiul din Alexandria 75), Pavel din Tars (2 Corinteni 11:5; 12:11-12), probabil Ioan și, cel mai probabil, Marcu.
Cu toate acestea, mulți alți creștini consideră că este mult mai probabil ca acest text să fi fost consemnat în timpul lui Moise, de către un scrib sub supravegherea lui Moise.
Î: În Numeri 12:14, de ce ar scuipa vreodată un tată în fața fiicei sale?
R: Acest verset nu poruncește și nici nu încurajează așa ceva. Mai ales în Orientul Mijlociu, a scuipa pe cineva este o modalitate de a arăta dispreț. Acest verset spune că, dacă un tată ar scuipa în fața fiicei sale, ar arăta cât de disprețuitoare consideră tatăl acțiunile fiicei sale. Dumnezeu nu le spune taților să facă asta, ci îi spune lui Moise că, din punctul Său de vedere, critica adusă de Miriam la adresa lui Moise era la fel de gravă.
Î: În Numeri 13:3, cei doisprezece iscoade au venit din Paran sau din Cades-Barnea, așa cum spune Numeri 20:1?
R: Această întrebare este similară cu următoarea: guvernatorul Californiei locuiește în California sau în Sacramento (capitala Californiei)? În același mod, Cades-Barnea era un loc situat în pustia Paran.
Î: În Numeri 13:16, cum a putut Moise să-l redenumească pe Hoshea în Iosua, având în vedere că Iosua era deja menționat ca Iosua în Exodul 17:9; 24:13?
R: Evenimentele din Exodul 17 au precedat primirea noului nume de către Iosua. Cu toate acestea, Moise sau scribii săi au consemnat, evident, Exodul 17 după ce Iosua a primit noul său nume. Era mai potrivit să se folosească noul nume în Numeri 13:16, întrucât cititorii de atunci și cei de astăzi ar fi mai familiarizați cu noul nume decât cu cel vechi. Pentru un exemplu similar din Noul Testament, Matei se referă la Simon ca Simon Petru de trei ori și la Petru de trei ori înainte ca Isus să-l numească Petru.
Î: În Numeri 13:32, cum ar fi putut Canaanul să-și „devoreze locuitorii”, având în vedere că era o țară atât de bună, după cum se menționează în Numeri 13:27?
R: Acest paradox nu a reprezentat o problemă pentru israeliți și nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru nimeni altcineva. Țara era fertilă, însă oamenii care locuiau acolo erau războinici și violenți.
Î: În Numeri 13:33, cum au putut iscoadele israelite să spună că au văzut pe nefilimi, având în vedere că nefilimii au fost uciși în potopul din Geneza 6?
R: Ei au spus doar că au văzut pe nefilimi, iar ceea ce spun oamenii nu este întotdeauna adevărat. Fie:
1. Au folosit acest termen în sens metaforic.
2. Au confundat oamenii de statură mare cu nefilimii.
3. Iscoadele care au vorbit nu spuneau adevărul, ci exagerau.
Î: În Numeri 14:15, de ce se gândea Dumnezeu să-i omoare pe toți israeliții?
R: Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, știa că nu îi va omorî pe toți israeliții. Dumnezeu a amenințat că îi va omorî pe israeliți pentru că voia să le arate cât de periculos trăiau. Ascultarea față de Dumnezeu nu este ceva ce trebuie luat în derâdere. În acel moment, Dumnezeu ar fi avut dreptate să-Și revarsă mânia asupra lor, și voia ca ei să conștientizeze că, în acel moment, erau în viață datorită milostivirii Sale, nu pentru că ar fi meritat să fie.
Î: În Numeri 14:18, îi pedepsește Dumnezeu pe copii pentru păcatele părinților lor?
R: Copiii nu poartă vina pentru păcatele părinților lor (Ezechiel 18:4, 17-20). Cu toate acestea, Biblia, începând cu vremea lui Abel, arată că oamenii suferă în această viață consecințele unor păcate pentru care nu sunt vinovați. În plus, pe măsură ce copiii cresc, ei pot alege dacă vor participa sau nu la păcatele pe care le-au văzut pe părinții lor săvârșindu-le încă de când erau mici.
Î: În Numeri 14:20-23,29, din moment ce Dumnezeu a iertat poporul, de ce nu i-a lăsat să intre în Țara Promisă?
R: Dumnezeu poate ierta oamenii pentru păcatele lor, dar totuși îi poate disciplina, atât pentru binele lor, cât și ca exemplu pentru alții.
Î: În Numeri 14:31-34, cum le spui copiilor tăi sau altora care îți urmează exemplul să se asigure că nu imită ceea ce ai făcut tu în trecut când ai greșit grav?
R: În primul rând, trebuie neapărat să le spui, altfel vor avea tendința să creadă că, dacă lucrurile s-au rezolvat bine pentru tine, nu este prea grav dacă o fac și ei. În al doilea rând, nu este nevoie să intri în toate detaliile păcatului, mai ales dacă asta i-ar putea ispiti să facă la fel. Oamenii ar putea dori să intre în mai multe detalii pentru a-și scuza, sau a-și scuza parțial, ceea ce au făcut, iar tu nu vrei să faci asta. În cele din urmă, subliniază faptul că, atunci când păcătuiesc, fie în felul acela, fie în alte feluri, se pot pocăi și pot merge mai departe, deși există cazuri în care, metaforic vorbind, ar putea să-și fi pierdut șansa de a intra ei înșiși în Țara Promisă.
Î: În Numeri 14:34, de ce a considerat Dumnezeu că o zi de iscoadă echivalează cu un an de pedeapsă?
R: Scriptura nu spune acest lucru. Cu toate acestea, o întârziere de patruzeci de zile pentru patruzeci de zile de neascultare unitară ar părea foarte blândă. Uneori, dacă oamenii se angajează să rămână în aceeași stare și refuză să avanseze pentru a-L sluji pe Dumnezeu, pare potrivit ca ei să rămână așa.
Î: În Numeri 14:34-35, având în vedere că toți adulții, cu excepția a doi, au murit în pustie în această perioadă de patruzeci de ani, unde se află astăzi oasele lor?
R: Dacă nu au îngropat cadavrele la adâncime, acestea s-ar fi descompus sau ar fi fost luate de animalele sălbatice.
Î: În Numeri 15:5,10, având în vedere că consumul de vin este [presupus] rău, de ce i s-a oferit vin lui Dumnezeu?
R: Niciun verset din Vechiul sau Noul Testament nu spune că a bea vin este greșit. Totuși, multe versete ne învață că a te îmbăta este greșit. Vezi discuția despre 1 Timotei 5:23 pentru mai multe informații.
Î: În Numeri 15:16, de ce există o singură lege atât pentru israeliți, cât și pentru neisraeliții din țară?
R: Nu exista nicio discriminare în instanțele de judecată. Legile privind crima, furtul, mărturia mincinoasă și așa mai departe erau aceleași atât pentru israeliți, cât și pentru neisraeliți. Mărturia unui neisraelit era considerată la fel de valabilă ca cea a unui israelit, iar mărturia unei femei era egală cu cea a unui bărbat, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în multe țări musulmane. Cu toate acestea, este adevărat că neisraeliții care locuiau în Israel trebuiau să respecte unele dintre legile religioase, dar nu erau obligați să aducă jertfe.
Î: În Numeri 15:32-36, de ce a fost ucis un bărbat pentru că a adunat lemne în ziua Sabatului?
R: Adunarea de lemne era permisă în celelalte zile. Cu toate acestea, acțiunile sale în acel moment au arătat un dispreț total față de legea lui Dumnezeu. Omul a fost ucis cu pietre pentru manifestarea unei atitudini de dispreț, nu pentru faptul că a adunat lemne.
Î: În Numeri 15:35-36, ce este neobișnuit la acest pasaj?
R: Este structurat ca un chiasm ebraic.
- Și Domnul a zis lui Moise:
- - „Omul acela trebuie cu siguranță omorât.
- - - Întreaga adunare trebuie să-l ucidă cu pietre în afara taberei.”
- - - Așa că întreaga adunare l-a dus pe om în afara taberei și
- - l-a ucis cu pietre,
- așa cum poruncise Domnul lui Moise.
Î: În Numeri 16:6-7, de ce le-a spus Moise să pună foc în cădelnițele lor, din moment ce Moise știa ce s-a întâmplat cu Nadab și Abihu?
R: Ei știau la fel de bine ca Moise ce se întâmplase cu Nadab și Abihu. Au făcut-o oricum pentru că erau atât de hotărâți să se opună lui Moise. Poate că Moise nu era nici bun, nici rău față de ei, dar dacă doreau să se închine lui Dumnezeu în felul lor propriu, Moise le-a spus să o facă, și vom vedea ce va face Dumnezeu.
Î: În Numeri 16:13-14, ce putem spune despre plângerea lui Datan și Abiram? Dumnezeu le-a promis că vor intra în țara în care curge lapte și miere, dar Numeri 14:29-34 a arătat clar că, până la urmă, Dumnezeu nu-i va conduce niciodată acolo, ci doar pe copiii lor.
R: Poporul a înțeles cu siguranță promisiunea în sensul că israeliții vor ajunge în Țara Promisă, și nu neapărat că fiecare persoană prezentă va trăi suficient pentru a intra acolo. Dumnezeu nu a spus că îi va forța pe oameni să intre în Țara Promisă. Când au refuzat să intre, Dumnezeu a pedepsit revolta lor deschisă onorând definitiv decizia poporului care s-a răzvrătit.
Dacă alegi de bunăvoie să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, El ți-ar putea acorda mai târziu o inimă pocăită pentru a veni la El. Pe de altă parte, Dumnezeu s-ar putea să nu o facă, și El nu este obligat să procedeze astfel.
Î: În Numeri 16:31, au fost Korah și cei 250 de adepți ai săi înghițiți de pământ, sau cei 250 de adepți au fost arși de vii în Numeri 16:35?
R: Numeri 16:31 arată că pământul i-a înghițit pe Core, Datan, Abiram și familiile lor. Numeri 16:35 arată că focul i-a mistuit pe ceilalți 250 de bărbați care nu erau rude cu Core.
Î: În Numeri 16:31-35, cum a fost drept ca pământul să-i înghită chiar și pe cei mici (Numeri 16:27) ai lui Core, Datan și Abiram?
R: A fost drept pentru că Dumnezeu are dreptul de a aloca fiecărui individ durata de viață pe care o alege El, și El nu S-a obligat să ofere tuturor aceeași durată de viață. Acest lucru este foarte asemănător cu întrebarea de ce Dumnezeu a poruncit uciderea chiar și a pruncilor canaaniți. Vezi discuția din Iosua 6:21 pentru răspuns.
Î: În Numeri 16:32, au fost uciși toți bărbații lui Core, sau doar unii, așa cum se menționează în Numeri 26:11?
R: Toți bărbații lui Core care l-au urmat pe Core au fost uciși, dar cei care nu l-au urmat pe Core nu au fost uciși. Numeri 26:11 arată clar că unii dintre descendenții lui Core nu s-au răzvrătit și nu au fost uciși. De fapt, profetul Samuel era descendent al lui Core (1 Cronici 6:22-28).
Î: În Numeri 16:37-38, cum au devenit sfinte cădelnițele bărbaților răzvrătiți?
R: Numeri 16:39-40 răspunde la întrebarea de ce a ales Dumnezeu să le desemneze ca să fie pomenite ca sfinte.
Origine: A fost oferit lui Dumnezeu.
Utilizare: Bronzul a fost folosit pentru a acoperi altarul.
Reamintire: Acesta trebuia să fie un semn că israeliții nu vor încerca să se apropie de Dumnezeu pe cont propriu.
Nu există nicio indicație că cei 250 de bărbați ar fi făcut mai multe lucruri rele decât oricine altcineva. Cu toate acestea, ei au crezut că pot veni înaintea lui Dumnezeu în felul lor, nu în felul Lui, bazându-se pe propria lor neprihănire în loc să se bazeze pe jertfele cerute de Dumnezeu. Oamenii încă mai încearcă lucruri similare și astăzi.
Î: În Numeri 16:45-47, de ce a început Dumnezeu să-i omoare pe toți israeliții?
R: Întreaga comunitate murmura împotriva lui Moise și Aaron. Deși acțiunea lui Dumnezeu i-a protejat pe Moise și Aaron, Dumnezeu i-ar fi putut proteja și în alte moduri. Scopul principal pentru care Dumnezeu a trimis această plagă de o rapiditate supranaturală pare să fi fost disciplina, pentru a-i învăța pe israeliți să nu-și împietrească inimile în rebeliune împotriva Lui.
Î: De vreme ce Numeri 17:5 spune că Dumnezeu a folosit toiagul lui Aaron pentru a opri murmurul israeliților, cum se face că ei încă murmurau în Numeri 20:2-5?
R: Miracolul toiagului lui Aaron a avut efectul pe termen scurt de a opri murmurul lor în Numeri 17. De fapt, israeliții au ajuns aproape la extrema opusă în Numeri 17:12-13.
Când israeliții au murmurat mai târziu în Numeri 20, același toiag a fost folosit (Numeri 20:8-9) pentru a opri murmurul de atunci.
Din păcate, miracolul exterior al toiagului lui Aaron nu a schimbat inimile oamenilor în interior și nu a putut opri definitiv nemulțumirile.
Î: În Numeri 17:8-10, cum a putut o ramură tăiată să înflorească și să dea migdale, având în vedere că lemnul de migdal nu are această proprietate?
R: Dumnezeu, care a făcut plantele capabile să crească și să producă semințe, a făcut ca acest lucru să se întâmple în mod miraculos.
Î: În Numeri 18:1-2, de ce i-a făcut Dumnezeu pe acești oameni și pe fiii lor responsabili pentru lucrurile lor?
R: Casa strămoșească a lui Aaron este tribul lui Levi, ceea ce înseamnă că leviții, inclusiv Aaron și fiii săi, erau responsabili pentru încălcările comise împotriva cortului întâlnirii. Numai Aaron, fiii săi și descendenții lor erau responsabili pentru încălcările comise împotriva preoției.
Acești oameni nu erau trași la răspundere doar pentru ceea ce făceau personal, ci erau responsabili și pentru încălcările aduse sanctuarului și preoției. Oamenii nu se puteau apropia de Cortul Întâlnirii fără permisiunea lor, așa că, dacă erau neglijenți în paza Cortului Întâlnirii și alții îl pângăreau, ei erau responsabili și pentru propria lor neglijență.
Î: În Numeri 18:2, ce este neobișnuit la acest verset?
R: Numeri 18:2 este un joc de cuvinte, în care „se va alătura ție” (weyillawu) este un joc de cuvinte pentru „levit” (lewi). Așadar, o interpretare extrem de literală ar fi „tribul lui Levi… se va «levi» cu tine”.
Î: În Numeri 19:8, de ce era preotul necurat până seara, având în vedere că se supunea lui Dumnezeu în ceea ce privește jertfa vițelei roșii?
R: Iată o situație interesantă în care un preot, împlinind cu ascultare voia lui Dumnezeu, devine necurat. Nu se spune că preotul a păcătuit sau că Dumnezeu era nemulțumit de el, ci doar că era necurat și nu se putea apropia de lucrurile sfinte pentru o perioadă. Astfel, există o distincție clară între necurăția ceremonială și vina personală.
Când Isus a murit pe cruce, El a devenit necurat pentru o vreme în ochii lui Dumnezeu Tatăl. Acest lucru s-a întâmplat din ascultare, pentru a lua asupra Sa pedeapsa pentru păcatele noastre. Isus nu era păcătos, iar Satana nu a „intrat în Isus”, așa cum învață unii adepți ai sectelor; dimpotrivă, Isus a devenit pur și simplu necurat.
Î: În Numeri 20:1, se afla Kades în pustia Zin sau în pustia Paran, așa cum spune Numeri 13:26?
R: Peninsula Sinai avea patru regiuni de pustie:
Pustia Șur în nord-vest, mărginită de Egipt la vest și de Râul Egiptului la est, și de Elim la sud. Geneza 16:7; 20:1; 25:18; Exodul 15:22; 1 Samuel 15:7; 27:8
Pustia Sin, în sud-vest. Se afla între Elim [la nord] și Sinai [la est], conform Exod 16:1. Exod 17:1 și Numeri 33:11,12 menționează, de asemenea, Pustia Sin.
Pustia Paran, în sud-est. Era mărginită de Pustia Sin la nord-est și de Cades la vest. Geneza 21:21; Numeri 10:12; 12:16; 13:3,26; Deuteronomul 1:1; 33:2; 1 Samuel 25:1; 1 Regi 11:18.
Pustia Zin, situată în nord-est, se întindea până la Marea Moartă și Arabah în est și până la orașul Kadesh în vest. Numeri 13:21; 20:1; 27:14; 33:36; 34:3,4; Deuteronom 32:51; Iosua 15:1,3
Cades se afla la granița dintre Pustia Paran și Pustia Zin.
Î: În Numeri 20:8, pronumele ar trebui tradus ca „al lui”, așa cum spune versiunea KJV, sau „al său”, așa cum fac alte traduceri?
R: Din punct de vedere gramatical, pronumele ebraic poate fi tradus corect fie ca „al său”, fie ca „al ei”. Dar, în acest context, ar trebui probabil să fie „al ei”, deoarece lui Moise i se spune să vorbească stâncii.
Î: În Numeri 20:10-13, de ce s-a mâniat Dumnezeu pe Moise, având în vedere că Moise a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu?
R: Moise a făcut ceea ce trebuia, dar a avut o atitudine greșită și a manifestat această atitudine greșită față de ceilalți. În loc ca lovirea stâncii să fie un miracol care să atragă atenția asupra providenței milostive a lui Dumnezeu, Moise se pare că a lovit stânca parcă în furie, spunând: „Ascultați acum, rebeli...”
Aici avem o lecție de învățat. Dacă facem lucrurile pe care le dorește Dumnezeu, dar cu o atitudine greșită, nici Dumnezeu nu este mulțumit de ceea ce facem.
Î: În Numeri 20:12, i s-a interzis lui Moise să intre în Canaan din cauza necredinței, a rebeliunii (Numeri 27:12-14), a încălcării legii (Deuteronom 32:51-52) sau a cuvintelor nechibzuite (Psalmul 106:32-33)? (Această întrebare a fost pusă de un ateu.)
R: A existat un singur incident, la apele Meriba, iar toate cele patru versete descriu același motiv.
Numeri 20:12 spune că Moise nu a crezut în Dumnezeu, adică nu L-a cinstit în fața israeliților.
Numeri 27:12-14 spune că Moise s-a răzvrătit împotriva poruncii lui Dumnezeu de a-L venera.
Deuteronomul 32:51 spune că Moise a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu L-a cinstit în fața israeliților.
Psalmul 106:32-33 spune că ei (israeliții) s-au răzvrătit împotriva Duhului lui Dumnezeu la apele certurii (Meriba), și astfel Moise a vorbit nechibzuit.
Toate versetele transmit un mesaj consecvent. Israeliții s-au împotrivit lui Moise (Numeri 20:2-5, Psalmul 106:33), iar Moise nu credea în providența lui Dumnezeu (Numeri 20:12). Faptul că a vorbit fără chibzuință (Numeri 20:10; Psalmul 106:33) a dus la lipsa de respect față de Dumnezeu în rândul israeliților (Numeri 20:12; 27:12-14; Deuteronomul 32:51).
Nu există nicio îndoială cu privire la ceea ce s-a întâmplat, iar ultimele trei pasaje sunt pur și simplu amintiri ale ceea ce oamenii ar putea citi singuri în Numeri 20.
Î: În Numeri 20:16, a fost un înger cel care i-a condus pe israeliți afară din Egipt, sau a fost Dumnezeu Însuși, așa cum se menționează în Exod 3:8?
R: Multe versete spun că Dumnezeu a fost Cel care i-a scos din Egipt. Numeri 20:16 spune în ebraică că Dumnezeu a trimis un înger și [*] ne-a scos din Egipt. Simbolul [*] nu este menționat explicit în verset și s-ar putea referi fie la înger, fie la Dumnezeu Însuși.
[*] nu trebuie neapărat specificat, deoarece este adevărat în ambele cazuri. Dumnezeu ar fi putut să-Și pună îngerii să creeze norul și stâlpul de foc și să trimită vântul puternic care a despărțit Marea Roșie. Dumnezeu Însuși a fost implicat în cel puțin două moduri.
1. Îngerii acționau în deplină ascultare față de poruncile lui Dumnezeu.
2. Dumnezeu Însuși a avut, de asemenea, o prezență localizată acolo, ceea ce ar putea explica severitatea pedepsei pentru păcatele lor.
Î: În Numeri 20-24, care este dovada extrabiblică că Balaam a fost o persoană reală?
R: În 1967, în Valea Iordanului, la Beir Allah (sau Deir ‘Alla), arheologii au descoperit un exercițiu de scriere al unui elev în care era menționat de trei ori Balaam, fiul lui Beor. Acesta a fost datat prin metoda radiocarbonului la 800/760 î.Hr. Descoperirea a fost publicată pentru prima dată în 1976. A se vedea, de asemenea, J. Hoftijzer, „The Prophet Balaam in a 6th-century Aramaic Inscription” în Biblical Archaeologist 39 (1976), pp. 11-17, și Jo Ann Hackett, The Balaam Text from Deir ‘Alla (1984).
Consultați teoria J.E.P.D. a lui Walter Kaiser, Jr., în The Expositor’s Bible Commentary, vol. 4, p. 759, sau în The NIV Study Bible, p. 223, sau ascultați caseta lui John Ankerberg intitulată „Exploding the J.E.P.D. Theory” de Walter Kaiser, Jr.
Î: În Numeri 21:6, 8, în ce sens erau acești șerpi „foc”?
R: Acest lucru nu înseamnă neapărat că străluceau sau că aveau o culoare roșu aprins. Mai degrabă, înseamnă că mușcătura lor se simțea ca focul.
Î: În Numeri 21:9, de ce a trebuit ca israeliții să privească spre un șarpe de aramă după ce au fost mușcați, având în vedere că acest lucru pare a fi idolatrie?
R: Dumnezeu le-a poruncit să privească șarpele de aramă ridicat pe un stâlp, pentru ca ei să se vindece de mușcătura de șarpe. Cu toate acestea, în vremurile ulterioare, oamenii au transformat acest lucru într-un idol, numind șarpele de aramă „Nehuștan”. Din cauza acestei idolatrii, Ezechia a poruncit distrugerea șarpelui, după cum se menționează în 2 Regi 18:4.
Primul scriitor cunoscut care a răspuns la această obiecție a fost Tertulian, în lucrarea „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a 2-a, capitolul 22, p. 314 (207/208 d.Hr.). Înainte de aceasta, „Epistola lui Barnaba” (c. 70-130 d.Hr.), capitolul 12, p. 145, și „Prima Apologie a lui Iustin Martirul” (150 d.Hr.), capitolul 50, p. 183, au abordat, de asemenea, acest subiect, dar se pare că nu au considerat că ar fi vreo dificultate de discutat.
Î: În Numeri 21:14, ce este „Cartea Războaielor Domnului”?
R: Știm despre această carte doar din mențiunea ei din Biblie. Se pare că această carte conținea detalii istorice concrete despre aceste evenimente. Nu se menționează nicăieri că ar fi fost Cuvântul lui Dumnezeu sau că ar fi trebuit să se regăsească în Scripturi.
Î: În Numeri 21:29 și Ieremia 48:46, cine este Chemosh?
R: Chemosh era idolul poporului moabit. 2 Regi 3:27 spune că pruncii erau sacrificați lui Chemosh.
Î: În Numeri 22:1; 26:3; 31:12; 33:48; 34:15; 35:1 și 36:13, ce este neobișnuit la această expresie?
R: Expresia „Iordanul din Ierihon” este o modalitate neobișnuită de a descrie acest râu. Ar putea fi doar o descriere a locului unde se afla râul Iordan, dar notele de subsol din NIV spun că ar putea fi un nume foarte vechi pentru acel râu.
Î: În Numeri 22:5, avem vreo dovadă extrabiblică privind orașul natal al lui Balaam, Pethor?
R: Este posibil. O inscripție a lui Salmanasar al II-lea menționează un oraș situat pe râurile Eufrat și Sagur, chiar la vest de Carchemish, numit Pitru, iar acesta ar putea fi Pethor. Ghidul lui Asimov pentru Biblie, p. 183, adaugă, de asemenea, că egiptenii îl numeau Pedru.
Î: În Numeri 22:5-7, a fost Balaam în primul rând un adevărat profet al lui Dumnezeu, care a fost rătăcit de lăcomie, sau a fost în primul rând un ghicitor păgân, prin care Dumnezeul cel Adevărat a vorbit în această situație?
R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, având în vedere sfaturile rele pe care le-a dat ulterior, inima lui Balaam nu era cu siguranță îndreptată spre Dumnezeu și poporul Său. Dacă ne putem baza pe exercițiul școlar din 800/760 î.Hr. care a fost descoperit, s-ar părea că Balaam era un ghicitor păgân prin care Dumnezeul Adevărat a vorbit în acel moment.
Î: În Numeri 22:7, cum a putut Dumnezeu să dea o profeție cuiva care practica ghicirea?
R: Dumnezeu poate da profeții oricui dorește. Scriptura nu precizează dacă Balaam a practicat mai întâi divinația sau dacă i s-a dat mai întâi profeția; ar fi putut fi în ambele moduri.
Dacă Balaam a încercat mai întâi să practice divinația pentru a-L găsi pe Dumnezeul adevărat, Dumnezeu i-a permis ceea ce a făcut din ignoranță și nu l-a corectat în acel moment.
Dacă lui Balaam i s-a dat mai întâi darul profeției, iar mai târziu a păcătuit încercând să-și „stimuleze și să-și sporească” darul profetic prin divinație, acesta ar fi un exemplu al faptului că Dumnezeu nu ne ia darurile atunci când păcătuim. Pentru un exemplu oarecum similar, când Isus a vindecat zece leproși în Luca 17:12-17 și doar unul s-a întors să-I mulțumească, Isus a întrebat unde erau ceilalți nouă, dar nu i-a „nevindecat” în mod specific.
Î: În Numeri 22:7, când Balaam a folosit divinația pentru a blestema alte popoare în afară de israeliți, au avut vreodată efect blestemele sale?
R: Deși oamenii care l-au plătit pe Balaam credeau că blestemele ar putea avea efect, Scriptura nu spune dacă acestea au funcționat cu adevărat sau nu. Cel puțin în ceea ce privește Israelul, Balaam știa că blestemele sale erau inutile.
Vezi Astrologie și fenomene psihice pentru mai multe informații despre punctul de vedere conform căruia niciuna dintre blestemele lui Balaam nu a fost vreodată eficientă, cu excepția efectului placebo.
Î: În Numeri 22:12-17, de ce a fost Dumnezeu foarte mânios pe Balaam, când totuși i-a permis să plece?
R: Din dorința de a câștiga bani, Balaam a vrut să se apropie cât mai mult de neascultarea față de Dumnezeu. Așa cum se menționează în cartea „735 de întrebări biblice derutante, cu răspunsuri”, la paginile 74-75, Dumnezeu i-a dat permisiunea, dar nu și îndrumare. Deși Balaam a ascultat porunca lui Dumnezeu de a nu blestema pe Israel, el l-a sfătuit pe Balac cum să-i corupă moral pe israeliți și să-i facă să atragă nemulțumirea lui Dumnezeu (Numeri 31:16; 25).
Î: În Numeri 22:22-33, de ce s-a mâniat Dumnezeu pe Balaam, având în vedere că acesta se pare că L-a ascultat?
R: Citirea întregului capitol ne învață despre felul de ascultare pe care Dumnezeu o dorește. Balaam nu a făcut niciodată vreo acțiune care să fie o neascultare directă față de Dumnezeu. Cu toate acestea, când au venit mesagerii, Balaam nu le-a spus să plece și că nu dorea să meargă cu ei, pentru că acest lucru nu L-ar fi mulțumit pe Dumnezeu. În schimb, chiar dacă Balaam știa ce voia Dumnezeu, el a spus că dorea să meargă cu ei, dar Dumnezeu l-a refuzat. Balaam a încercat să se îndepărteze cât mai mult posibil de a face ceea ce voia Dumnezeu, fără a-L nesocoti în mod direct. De aceea Dumnezeu s-a mâniat pe el.
Vezi „Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 140, și mai ales „Cuvintele greu de înțeles din Biblie”, p. 166-168, pentru o discuție detaliată.
Î: În Numeri 22:27-28, este absurd ca un măgar să vorbească? (Un musulman susține acest lucru.)
R: Dacă o persoană ar crede cu adevărat că Dumnezeu este Atotputernic, Dumnezeu poate face orice.
Este posibil ca musulmanul respectiv să nu fie la curent cu ceea ce se găsește în propriile sale hadith-uri. „Profetul obișnuia să stea lângă trunchiul unui palmier de curmale (în timp ce ținea o predică). Când i s-a așezat amvonul, am auzit trunchiul acela plângând ca o cămilă gestantă, până când Profetul a coborât de pe amvon și și-a pus mâna peste el.” (Bukhari, vol. 2, cartea 13, capitolul 24, nr. 41, p. 19). Acum, eu nu cred că s-a întâmplat asta, dar nu resping faptul că Dumnezeu Atotputernicul ar fi avut puterea să facă ca asta (sau orice altceva) să se întâmple.
Î: În Numeri 22:34, l-a ascultat Balaam pe Dumnezeu, spunând doar ceea ce Dumnezeu i-a poruncit să spună?
R: Conform Numeri 22:38, Balaam s-a supus în acel moment. Cu toate acestea, ceva mai târziu, el a dat un sfat rău (dar corect) cu privire la modul în care să-i îndepărteze pe israeliți de Dumnezeu.
Î: În Numeri 22:41, este adevărat că Baal, care înseamnă „Domn”, nu a fost niciodată numele vreunui zeu anume, așa cum susține scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie”, la pagina 185?
R: Isaac Asimov oferă aici informații eronate. Pe lângă Biblie, literatura ugaritică menționează un idol specific numit Baal, așa cum se menționează în „Wycliffe Dictionary of Biblical Archaeology”, la pagina 121. La pagina 593, o scriere specifică este denumită „Epopeea lui Baal”.
Î: În Numeri 23:10, cum se face că profeția lui Balaam privind moartea ca a celor drepți nu s-a împlinit în mod cert?
R: Balaam i-a sfătuit pe moabiți și pe madianiți să-i îndepărteze pe israeliți de Dumnezeu, trimițându-și femeile să întrețină relații sexuale cu ei (Numeri 31:16). Israeliții l-au executat pe Balaam conform Numeri 31:8 și Iosua 13:22.
Balaam nu afirma un fapt profetic, ci doar dorința sa de a muri ca un om neprihănit. Dorința lui nu s-a împlinit din cauza propriului său păcat. La fel, oamenii de astăzi pot avea sincer dorințe bune, care nu se împlinesc din vina lor.
Î: În Numeri 23:24, de ce a profețit Balaam că israeliții vor fi ca un leu care bea sângele prăzii sale, având în vedere că consumul de sânge este interzis?
R: Leii ucideau animale necurate și beau sânge. Ambele lucruri erau interzise oamenilor, dar nu și leilor. Ideea nu era să trăiască ca un leu, ci ca israeliții să fie la fel de puternici și de feroce în luptă ca un leu.
Î: Ce spune Numeri 23:19 despre conceptul lui Dumnezeu care stă la baza mormonismului (LDS), și anume că „așa cum este omul, așa a fost odată Dumnezeu; așa cum este Dumnezeu, așa poate deveni omul”?
R: Contrar teologiei mormone, se spune că
a) Adevăratul Dumnezeu nu este un om.
(Un mormon ar putea spune că Dumnezeu nu mai este om, dar a fost odată om și este acum un om glorificat. Totuși, nu am auzit niciodată un mormon folosind această afirmație.)
b) Adevăratul Dumnezeu nu este nici fiu, nici descendent al unui om, ceea ce exclude punctul a).
Vezi și 1 Samuel 15:29 și următoarea întrebare.
Î: Care sunt răspunsurile mormonilor cu privire la Numeri 23:19?
R: Un bărbat mormon cu care am vorbit părea să aibă un mare respect pentru Biblie. Cu toate acestea, când l-am rugat să citească acest verset, fără să-i dau nicio explicație, el a spus: „Ei bine, ei bine, asta e pur și simplu greșit.” Nu am mai vorbit prea mult, dar am simțit că mi-am îndeplinit datoria. I-am arătat diferența dintre Biblie și ceea ce îl învățase mormonismul, iar acum el avea de făcut o alegere.
Am vorbit cu mai mulți mormoni decât îmi pot aminti despre acest verset, precum și despre 1 Samuel 15:29, și, cu o singură excepție, niciunul nu a avut un răspuns.
Totuși, un misionar mormon cu care am vorbit a avut un răspuns. El a spus că versetul acela înseamnă: „Dumnezeu nu este genul de om care să mintă, nici genul de Fiu al omului care să se căiască.”
Câteva observații aici:
1. Cuvintele „gen de” nu se regăsesc în ebraică.
2. Interpretarea inedită „gen” era necunoscută tuturor scriitorilor evrei, creștini și chiar eretici până la apariția mormonismului în secolul al XIX-lea.
3. Deoarece niciun credincios vorbitor de ebraică sau greacă nu ar înțelege versetul în acest fel, atunci, dacă aceasta ar fi interpretarea corectă, ar fi un „cod secret” înțeles doar de mormoni.
Fii atent dacă, pentru ca teologia ta să supraviețuiască, trebuie să interpretezi o propoziție într-o limbă străină în așa fel încât să nu se găsească niciun vorbitor nativ al acelei limbi care să o înțeleagă în acest mod.
Î: În Numeri 23:19, de ce ar trebui să acordăm atenție cuvintelor rostite de un om care practica divinația?
R: Deși Balaam a păcătuit grav mai târziu, în acel moment, când Balaam rostea aceste cuvinte, el rostea cuvintele pe care Dumnezeu i le pusese în gură (Numeri 23:16) și numai cuvintele pe care Dumnezeu i le pusese în gură (Numeri 22:38).
Î: În Numeri 23:19, de ce se spune că Dumnezeu nu se pocăiește / nu-Și schimbă părerea, când 1 Samuel 15:35 și Exodul 32:14 spun că o face? (un musulman a spus acest lucru)
R: Voia revelată a lui Dumnezeu este adesea oportună și condiționată, iar uneori este explicată ca o expresie antropomorfă.
Oportună: Dumnezeu le-a spus generației rebele că nu va merge cu ei. Toți au murit, iar Dumnezeu a mers cu generația următoare.
Condițională: Multe dintre amenințările sau promisiunile lui Dumnezeu au o condiție explicită sau implicită. Pentru câteva exemple de amenințări condiționale implicite, vezi Iona 3 și Geneza 20:3.
Antropomorfă: Dumnezeu, care este dincolo de timp, știa deja ce vor face ei și știa deja ce va face El. Cu toate acestea, uneori este dificil pentru oameni să înțeleagă acest lucru și, în același timp, să înțeleagă că oamenii aveau totuși o alegere reală. Cu siguranță, dacă Dumnezeu le-ar fi spus pur și simplu ce vor face ei cu siguranță și ce va face El cu siguranță, asta le-ar fi limitat alegerea.
O persoană nu trebuie să fie de acord cu conceptul că Dumnezeu este dincolo de timp, nici măcar să-l înțeleagă. Nu este nevoie să mediteze asupra atemporalității înainte ca Dumnezeu să comunice cu ea într-un mod semnificativ. Dumnezeu comunică cu oamenii în termeni pe care toți îi pot înțelege.
Î: În Numeri 24:7, cum ar fi putut Agag să fie în viață la acel moment, având în vedere că Agag a trăit în timpul regelui Saul, conform 1 Samuel 15:8?
R: Există două răspunsuri posibile.
Doi regi cu același nume: Nu este neobișnuit ca regii să poarte numele unui rege anterior. Există numeroase exemple, precum mulți regi britanici numiți Henric, doi regi din nordul Israelului numiți Ieroboam, doi regi fenicieni numiți Hiram și mulți faraoni egipteni numiți Thutmose și Ramses. Astfel, Agag din vremea lui Saul era un succesor al lui Agag menționat aici. Așadar, această întrebare este similară cu: „Cum ar fi putut Henric [al VIII-lea] al Angliei să-și execute soțiile, când Henric [cel I] murise cu secole înainte ca ele să se nască?”
Agag, un titlu, la fel ca „Faraon”: Corpus Inscriptionum Semiticarum I 3196, din Fenicia, menționează un Agag într-o altă perioadă și într-un alt loc decât acești doi Agag. Nu știm prea multe despre amaleciți, iar „Agag” ar fi putut fi un titlu pentru conducătorul amaleciților, la fel cum „Faraon” era un titlu pentru conducătorul Egiptului. Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 1, p. 189, susține această opinie.
Î: În Numeri 24:8 și Isaia 34:7, de ce unele traduceri în limba engleză menționează acest animal ca fiind un unicorn?
R: Traducerea este incorectă. În Deuteronom 33:17 se folosește același cuvânt ebraic, iar animalul are mai mult de un corn.
În deșertul arab există o specie de antilopă, numită oryx, care, deși are două coarne lungi și drepte, acestea sunt foarte apropiate una de alta, iar privită din profil pare că are un singur corn. Este posibil ca de aici să fi provenit legenda europeană a unicornilor.
A se vedea Stephen Caesar, „Zoologia în Pentateuh: Trei pretinse erori”, Știință, Cercetare și Scriptură în The Christian News, 2 iulie 2001, p. 26. A se vedea, de asemenea, Hoch, E. (1979), „Reflecții asupra vieții preistorice la Umm an-Nar (Omanul Trucial) pe baza rămășițelor faunistice din mileniul al treilea î.Hr.” În *South Asian Archaeology*, 1977. Și Harrison, D.L. și P.J.J. Bates (1991) „The Mammals of Arabia”, ediția a II-a. Sevenoaks, Kent (Anglia): Harrison Zoological Museum.
Î: În Numeri 24:17, despre cine se face profeția?
R: Există două interpretări.
Imediată: Pentru distrugerea imediată a Moabului și a Edomului, se face profeție cu privire la regele David sau la tribul lui Iuda.
Mesianică: Aceasta este probabil și o prefigurare a lui Isus, tot din Iuda, care urma să vină și să distrugă toate oștirile adunate împotriva Lui. Esenienii și alții credeau, de asemenea, că aceasta este o profeție mesianică. Simon bar Kosiba, care a condus o revoltă împotriva romanilor în anii 132-135 d.Hr., a fost numit „Bar Kochba”, sau „fiul stelei”, datorită acestui verset.
Printre scriitorii care au considerat acest lucru ca fiind de natură mesianică se numără Iustin Martirul (care a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr.), Atanasie (296-373 d.Hr.), precum și scrierile evreiești Targum Onkelos, Targum Jonathan și Talmudul din Ierusalim, Taanith 68:4; Debarim Rabba (secțiunea 1), Pesikta Sotarta 58:1. Dintre Manuscrisele de la Marea Moartă, Documentul de la Damasc (CD 7:9-20) și Sulul Războiului (1 QM:7).
Î: În Numeri 24:24, cum pot veni corăbii să lovească Asur, având în vedere că Asur era un oraș situat în interiorul țării?
R: Numeri 24:24 menționează „Ashur”, nu împrejurimile imediate ale orașului „Ashur”. Atât fenicienii, cât și grecii erau o adevărată pacoste pentru Imperiul Asiriei. Pentru a vă face o idee despre influența Feniciei, The New Bible Dictionary (1978), p. 1194, menționează că fenicienii făceau comerț chiar și cu India. Pentru mai multe informații despre fenicieni, consultați revista „National Geographic” din august 1974, pp. 149-189.
Î: În Numeri 25:1, ce este neobișnuit în alegerea cuvintelor de aici?
R: Ar putea fi vorba aici de un joc de cuvinte sau de un sens dublu. În timp ce „wayyahel” înseamnă „a început”, rădăcina „halal” înseamnă „a polua, a pângări sau a profana”.
Î: În Numeri 25:7-13, de ce l-a lăudat Dumnezeu pe Fineas pentru că i-a ucis pe Cozbi și pe Zimri?
R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.
1. Poporul era pe punctul de a se angaja într-o întreprindere serioasă, invadarea Țării Promise. Fineas a arătat că a înțeles gravitatea sfințeniei lui Dumnezeu. Într-un mod viclean, Balaam a înțeles importanța sfințeniei. De aceea, Balaam a dat sfaturi eficiente pentru a le face rău israeliților. Cu toate acestea, Balaam a fost ucis împreună cu Cozbi și Zimri în Numeri 31:8.
2. Vinovat de o crimă capitală pentru imoralitate sexuală.
3. Este posibil (dar nu s-a dovedit) ca această imoralitate să fi avut legătură cu practicile religioase.
4. Crima a fost cu atât mai gravă cu cât a fost comisă cu tupeu și sfidare în fața întregii adunări.
5. Fineas nu a acționat ca un justițiar. Deoarece crima era o infracțiune capitală, iar Fineas se afla într-o poziție de autoritate în calitate de preot, el a pus în aplicare legea lui Dumnezeu pentru israeliți.
Î: În Numeri 26:5-50; 57-62, ar trebui să studiem aceste genealogii, având în vedere că 1 Timotei 1:4 și Tit 3:9 spun să nu ne dedicăm genealogiilor?
R: Ar trebui să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu chiar dacă nu înțelegem motivul pentru care Dumnezeu a vrut să-l citim. Probabil că aceste genealogii însemnau foarte mult pentru evreii din Vechiul Testament care le citeau. Cu toate acestea, nu obținem aceeași cantitate de înțelepciune, îndreptare și încurajare pe care o obținem din alte tipuri de versete biblice. 1 Timotei 1:4 spune că nu trebuie să ne dedicăm genealogiilor nesfârșite.
Î: În Numeri 26:14-18 și Numeri 1, cum se face că tribul lui Simeon a pierdut aproximativ 60% din membrii săi?
R: Majoritatea triburilor au pierdut câțiva membri, întrucât numărul total a scăzut de la 603.550 la 601.730. Cu toate acestea, tribul lui Simeon a scăzut de la 59.300 la 22.200, după cum subliniază „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la pagina 166. Și „Dicționarul biblic Wycliffe”, la p. 1592, menționează acest lucru și spune că un motiv probabil este faptul că mulți dintre ei ar fi putut fi executați împreună cu conducătorul lor, Zimri, în timpul incidentului legat de Baal-Peor din Numeri 25:1-15.
Î: În Numeri 26:51, cum se face că acest număr, 601.730, este aproape identic (cu 0,3% mai puțin) cu cei 603.550 de bărbați din recensământul efectuat cu peste patruzeci de ani mai devreme, în Numeri 2:32?
R: Scriptura nu spune de ce aceste cifre sunt atât de apropiate, dar se pot observa două motive concomitente:
Uman: Rătăcirea prin pustie, bătăliile și plagile și-au lăsat amprenta asupra israeliților, iar populația lor nu a crescut.
Divin: Dacă numărul ar fi fost mai mare, ar fi putut considera că cei patruzeci de ani suplimentari de rătăcire au fost un lucru bun, deoarece aveau mai mulți războinici. Dacă numărul ar fi fost mult mai mic, atunci fie Dumnezeu ar fi avut mai mulți soldați decât era nevoie prima dată, fie ar fi avut prea puțini soldați pentru a lupta. Faptul că numerele sunt aproape identice ilustrează faptul că neascultarea lor și pedeapsa lor nu i-au ajutat și nici nu i-au prejudiciat în ceea ce privește numărul de războinici.
Î: În Numeri 27:5, de ce a trebuit Moise să se consulte cu Domnul în loc să le rezolve cererea în mod rezonabil?
R: Deși nu cunoaștem acest caz specific, există cel puțin patru motive generale pentru care este bine să ne rugăm și să ne întoarcem la Domnul.
1. Poate că Moise simțea deja că ele ar trebui să primească o moștenire, dar totuși s-a rugat pentru că și-a dat seama că era om și putea greși.
2. Alți oameni au concepții diferite despre moștenirea femeilor. De exemplu, în islam, fiicele primesc doar jumătate din moștenirea fiilor, conform Sura 4:11. În unele culturi, femeile nu puteau moșteni deloc.
3. Exista un precedent: Iov le-a dat o moștenire fiicelor sale (Iov 42:15). Uneori, cineva ca Moise poate avea deja ideea corectă, dar are totuși nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu pentru anumite detalii. De exemplu, deși fiicele lui Țelofhad și descendenții lor au moștenit pământul pentru totdeauna, ele trebuiau să se căsătorească în cadrul tribului, conform Numeri 36:6-9.
4. Chiar dacă Moise știa deja exact ce avea de făcut, cunoștea toate detaliile și era conștient de aceste informații, faptul că s-a rugat Domnului și a așteptat un răspuns nu numai că L-a cinstit pe Dumnezeu și a recunoscut că Dumnezeu știa mai bine decât el, ci le-a arătat și celor care ar fi putut avea opinii diferite că Moise nu a luat o decizie pripită.
Î: În Numeri 28, care este un rezumat al jertfelor poruncite de Dumnezeu?
R: Existau jertfe legate de evenimente și circumstanțe, precum și jertfe la un moment dat. Numeri 28 se referă la jertfele la un moment dat. Acestea sunt:
Zilnice: (Exodul 29:38-42; Numeri 28:3-8)
Săptămânale: (Leviticul 23:3; Numeri 28:9-10)
Lunare, la luna nouă: (Numeri 28:11-15)
Pâinile fără drojdie și Paștele (Leviticul 23:4-14; Numeri 28:16-25; Deuteronomul 16:1-8)
Sărbătoarea Săptămânilor (Rusaliile) (Leviticul 23:15-21; Numeri 28:26-31; Deuteronomul 16:9-12)
Sărbătoarea Trâmbițelor (Leviticul 23:23-25; Numeri 29:1-6)
Ziua Ispășirii (Leviticul 16:1-28; 23:26-32; Numeri 29:7-11)
Sărbătoarea Corturilor (Leviticul 23:33-39, 43; Numeri 29:12-38; Deuteronomul 16:13-17)
Consultați „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 248, pentru un tabel cu detalii foarte precise privind jertfele calendaristice.
Î: În Numeri 30:1-15, de ce a dat Dumnezeu aceste reguli privind jurămintele, când, secole mai târziu, Iacov 5:12 spune să nu juri deloc?
R: Iacov 5:12 se referă la depunerea unui jurământ, nu la a face orice fel de promisiune. Numeri 30:1-15 are un caracter mai general, referindu-se la a face o promisiune, fie că aceasta este însoțită de un jurământ sau nu.
Î: În Numeri 30:3-16, de ce se spune că jurământul unei femei poate fi anulat de tatăl sau de soțul ei? (Această întrebare a fost pusă de un musulman.)
R: Femeile căsătorite, precum și cele care nu erau încă căsătorite (și care, probabil, locuiau în casa părinților lor), puteau avea jurămintele anulate de soțul sau, respectiv, de tatăl lor. În lumea antică, soțul sau tatăl era cel responsabil în primul rând de câștigarea banilor, iar un jurământ putea implica costuri financiare semnificative. Cu toate acestea, așa cum se menționează în cartea „735 de întrebări biblice derutante, cu răspunsuri”, la pagina 75: „Este important de remarcat că unei văduve sau unei femei divorțate, care era responsabilă de propria sa întreținere, nu i se impunea o astfel de restricție. Prin urmare, această regulă privind jurămintele nu era în niciun fel o jignire adusă femeilor. Dimpotrivă, ea reflecta pur și simplu realitățile economice ale vremii și implicarea plină de grijă a lui Dumnezeu în fiecare detaliu al vieții poporului Său.”
Acest lucru ilustrează într-adevăr rolul de cap al familiei pe care îl are tatăl, precum și autoritatea soțului asupra soției. Musulmanii, în general (cu excepția celui de față), nu ar avea nicio problemă cu acest lucru. Din moment ce a dorit să abordeze acest subiect, este invitat să explice următoarele aspecte din perspectiva islamului.
O soție nu poate posti (postul voluntar) și nici nu poate permite cuiva să intre în casa lor fără permisiunea soțului. Abu Dawud, vol. 2, nr. 2452, 2453, p. 677-678. (postul voluntar înseamnă dincolo de ceea ce este obligatoriu)
În afara lunii Ramadan, o soție poate posti numai cu permisiunea soțului ei. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1761-1762, p. 62
Mohammed nu l-a mustrat pe un soț care și-a bătut soția pentru că se ruga și postea în plus. Abu Dawud, vol. 2, nr. 2453, p. 677-678
Bărbații le spun soțiilor când să facă baie. „Dacă cineva o pune (pe soția sa) să se spele și se spală el însuși vineri, iese devreme (pentru rugăciunea de vineri), participă la predică de la început, mergând pe jos, nu călare, își ocupă locul lângă imam, ascultă cu atenție și nu se lasă pradă vorbelor deșarte, va primi răsplata unui an de post și rugăciune nocturnă pentru fiecare pas pe care îl face.” Abu Dawud, vol. 1, nr. 345, p. 91. Nu se menționează în mod explicit nicio răsplată pentru soție.
O femeie nu ar trebui să ofere un cadou din averea comună cu soțul ei. Abu Dawud, vol. 2, nr. 3539, p. 1006. Acest lucru se datorează, în general, faptului că femeii îi lipsesc înțelepciunea și inteligența. Abu Dawud, vol. 2, nota de subsol 2991, p. 1006.
O soție nu poate oferi un cadou fără consimțământul soțului ei. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 2388, p. 423
Î: În Numeri 31:1-24, a fost războiul cu madianiții o poveste neistorică menită să mascheze un război fără rezultat cu moabiții, așa cum afirmă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 190?
R: Israeliții au luptat împotriva madianiților din cauza incidentelor descrise în Numeri 22:4 și 25:14-18. În mod caracteristic, Asimov nu oferă nicio dovadă pentru afirmația sa. Cu toate acestea, bunul simț sugerează că, dacă un popor antic ar fi trăit în vecinătatea unui alt popor timp de mulți ani, fie ar fi devenit prieteni, fie ar fi avut câteva bătălii între ei. Israeliții și madianiții nu au devenit niciodată prieteni.
Î: În Numeri 31:1-24, de ce un Dumnezeu drept și bun le-a poruncit israeliților să-i nimicească pe madianiți?
R: Israeliții au luptat împotriva madianiților din cauza incidentelor descrise în Numeri 22:4 și 25:14-18.
Dumnezeu este Sfânt, iar distrugerea răului este în concordanță cu dreptatea, bunătatea și sfințenia Sa. Madianiții erau descendenți ai lui Avraam, conform Genezei 25:1-4. Nu numai că strămoșii lor cunoșteau pe Dumnezeul lui Avraam și au încetat să-L urmeze, dar i-au ispitit în mod deliberat pe bărbații israeliți să păcătuiască.
Alte popoare din alte părți ale lumii ar fi putut fi la fel de rele ca midianii și totuși nu au fost nimicite imediat. Cu toate acestea, midianii știau mai multe, întrucât proveneau din Avraam, iar cu cât cunoașterea este mai mare, cu atât este mai mare și responsabilitatea. (Vezi Romani 4:15; 5:12; ~Ioan 9:41) De asemenea, Dumnezeu este drept, dar nu este neapărat echitabil în această viață. Dumnezeu va îndrepta totul în ziua judecății, dar până atunci unii oameni sunt nimiciți când ar fi trebuit să fie cruțați, iar alții care ar fi trebuit să fie nimiciți scapă, pentru o vreme.
Î: În Numeri 31:16, a întărit oare amintirea incidentului de la Peor poziția yahviștilor ulteriori împotriva căsătoriilor mixte cu străini?
R: Asimov presupune că Vechiul Testament nu provine de la Dumnezeu. El încearcă să interpreteze textul ca pe o luptă politică între cei care erau împotriva căsătoriilor mixte și cei care erau în favoarea lor.
Deși în Vechiul Testament au existat conflicte între israeliții care luau în serios respectarea Legii lui Dumnezeu și cei care nu o făceau, data timpurie a compunerii Genezei este anterioară presupuselor grupuri politice pe care Asimov încearcă să le creeze.
Î: În Numeri 31:17, de ce au fost uciși pruncii midianiți de sex masculin?
R: Aceasta este foarte asemănătoare cu întrebarea de ce Dumnezeu a poruncit uciderea chiar și a pruncilor canaaniți. Vezi discuția despre Iosua 6:21 pentru răspuns, precum și următoarea întrebare.
Î: În Numeri 31:17-18, de ce au fost uciși toți băieții madianiți, dar nu și femeile fecioare și fetițele?
R: Scriptura nu precizează. Poate pentru că descendența familială israelită se transmitea prin linie masculină, băieții nu s-ar fi integrat la fel de bine în societate, întrucât nu proveneau din cele douăsprezece triburi, iar adopția nu era o practică obișnuită la ei.
Scriptura relatează aici doar cu sinceritate ceea ce a poruncit Moise. Nu există nicio indicație că Dumnezeu ar fi aprobat sau dezaprobat acest lucru. Vezi și următoarea întrebare.
Î: În Numeri 31:17-18, de ce a poruncit Moise păstrarea tinerelor femei captive din motive sexuale? (Această întrebare a fost pusă de un ateu.)
R: În primul rând, expresia „din motive sexuale” este o insinuare care nu se regăsește în Scriptură. Acești soldați erau israeliți, nu musulmani (pe care unii atei americani se pare că nu-i deranjează prea mult).
Femeile urmau să fie sclave, iar bărbații se puteau căsători cu ele dacă doreau. Cu toate acestea, pentru bărbații care întrețineau relații sexuale cu femei, chiar și cu femei captive, fără a deveni soții lor, Biblia spune că urmau să fie pedepsiți cu moartea.
Î: În Numeri 31:18, de ce puteau bărbații, chiar și cei căsătoriți, să păstreze pentru ei femeile capturate, având în vedere că Exodul 20:14 și Deuteronomul 5:18 poruncesc oamenilor să nu comită adulter?
R: Căsătoria nu este adulter. Această întrebare confundă căsătoria legitimă cu o femeie capturată cu adulterul. Prin căsătoria cu o femeie, fie ea capturată sau liberă, copiii erau legitimi, purtau numele tatălui și făceau parte din tribul ancestral al acestuia. În ceea ce privește moștenirea, suspiciunea de adulter și alte chestiuni, soția care fusese anterior capturată avea toate drepturile unei soții care nu fusese niciodată capturată.
Î: În Numeri 31:18 și în alte pasaje, de ce li s-a permis israeliților să se căsătorească cu femeile pe care le-au capturat?
R: Clement din Alexandria, în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 2, capitolul 18, pagina 367, explică bine acest obicei. „Mai mult, se interzice relația sexuală cu o femeie captivă, pentru a nu o dezonora. «Dar acordă-i», se spune, «treizeci de zile să jelească după cum dorește, și, după ce își schimbă hainele, unelează-te cu ea ca cu soția ta legitimă.» … Vedeți cum umanitatea se îmbină cu continența? Stăpânului care s-a îndrăgostit de servitoarea sa captivă nu i se permite să-și satisfacă plăcerea, ci i se pune frâu poftei prin stabilirea unui interval de timp; și, mai mult, i se taie părul captivei, pentru a rușina o iubire dezonoantă: căci dacă rațiunea îl determină să se căsătorească, el va rămâne alături de ea chiar și după ce ea a devenit desfigurată [tunsă].”
Î: În Numeri 32:1-2, de ce s-au stabilit Ruben și Gad în afara Țării Promise?
R: Limitele menționate în Numeri 34:12 arată clar că aceasta se afla în afara Țării Promise. Motivele practice pentru care s-au stabilit pe malul estic al râului Iordan sunt:
1. Această țară fusese deja cucerită,
2. Au văzut că țara era bună pentru creșterea vitelor
3. Moise și ei au convenit că o pot avea dacă ajută celelalte triburi să lupte pentru Țara Promisă.
În ceea ce privește întrebarea dacă ar fi trebuit să ocupe această țară, consultați următoarea întrebare.
Î: În Numeri 32:1-2, ar fi trebuit ca vreunul dintre israeliți să se stabilească pe malul estic al râului Iordan?
R: Biblia spune că trebuiau să se stabilească în Țara Promisă. Celelalte triburi au menționat în Iosua 22:19 că țara ar putea fi pângărită și că ar trebui să treacă în Țara Promisă. În viitor, triburile din Țara Promisă aveau nevoie de mai multă forță de muncă pentru a-i învinge pe restul canaaniților și filistenilor. Privind la destinul viitor al celor două triburi și jumătate, acestea au fost atacate constant de edomiți, amoniți și moabiți, până când toți descendenții lor care nu au fost uciși au fost asimilați de celelalte națiuni și au uitat complet de Domnul, Dumnezeul lor. Spre sfârșitul cuceririi lui Iosua, cele două triburi și jumătate au văzut că celelalte triburi ar putea să le neglijeze (Iosua 22:24-28).
Aici se află o lecție pentru creștinii de astăzi. 1 Corinteni 12:21-27 spune că toate părțile trupului lui Hristos au nevoie unele de altele. Când nu suntem acolo unde Dumnezeu vrea să fim, nu există o singură problemă, ci două. O problemă este că, prin neascultarea noastră, pierdem aspecte ale părtășiei cu Dumnezeu. O a doua problemă este că și alții, care au nevoie de ajutorul nostru și de darurile date de Dumnezeu, pierd la rândul lor.
Î: În Numeri 32:13, mânia lui Dumnezeu împotriva israeliților a durat 40 de ani sau a durat doar un minut, așa cum spune Psalmul 30:5? (O întrebare pusă de un musulman)
R: Poate exista o diferență între cât timp, în timpul lui Dumnezeu, El este mânios, și cât timp, în timpul nostru, durează consecințele. Indiferent de asta, însă, Psalmul 30:5 nu spune „60 de secunde”; spune că mânia Lui este „trecătoare” (cuvântul ebraic înseamnă „un moment”). Mânia și disciplina lui Dumnezeu față de poporul Său sunt doar de scurtă durată în comparație cu favoarea Sa, care rămâne cu ei pentru totdeauna.
În ceea ce privește israeliții din pustie, precum și pe ceilalți care au refuzat să-L urmeze, Dumnezeu îi trimite pe acești oameni în Iad pentru totdeauna. Cu toate acestea, mânia lui Dumnezeu față de poporul israelit s-a manifestat prin faptul că nu le-a permis să intre în Țara Promisă timp de patruzeci de ani. Dar pedeapsa pe pământ, chiar dacă durează patruzeci de ani, nu este decât o clipă în comparație cu eternitatea.
Î: În Numeri 33:4, cum a executat Dumnezeu judecata asupra idolilor egipteni?
R: Idolii în sine erau lipsiți de viață, dar se pare că Dumnezeu a „practicat judecata” pentru a le demonstra celor care se închinau la acești idoli cât de neputincioși erau aceștia, într-un mod foarte specific.
Cele mai multe dintre cele zece plăgi din Exod erau simbolul unei zeități egiptene specifice.
1. Nilul însângerat: Apis, Isis și Khnum erau zei ai Nilului.
2. Broaștele: Zeița Heqet, care ajuta femeile la naștere, avea cap de broască.
3. Țânțarii: Set era zeul deșertului. El era considerat bun în mitologia egipteană timpurie, dar a fost considerat rău, ca cel care l-a dezmembrat pe Osiris, în mitologia egipteană ulterioară.
4. Muștele: Probabil legate de Ra, zeul soarelui.
5. Animale moarte: Zeul Hathor avea cap de vacă, iar zeul Apis avea cap de taur.
6. Furuncule: Sekhmet era zeița care vindeca bolile; Sunu era zeul ciumei, iar Isis era zeița vindecării.
7. Grindina: Nut era zeița cerului.
8. Lăcuste: Osiris era zeul recoltelor și al fertilității.
9. Întunericul: Re era zeul soarelui.
10. Paștele: Se credea că zeița Isis proteja copiii. Desigur, fiul faraonului, viitorul faraon, era considerat un zeu.
După această perioadă, egiptenii aveau mai puțin respect pentru idolii lor decât majoritatea culturilor. Când se rugau unui idol și rugăciunea nu era ascultată, se știe că luau un bici și băteau idolul. (Viața de zi cu zi în EGIPTUL ANTIC de Jon Manchip White (Dorset Press 1963) p. 131.)
Î: În Numeri 34:5, cum ar putea granița sud-vestică a Țării Promise să fie [presupus] Nilul, râul Egiptului?
R: „Pârâul Egiptului” (așa cum îl redă BSB; unele traduceri folosesc „Râul Egiptului”) nu se referă la marele fluviu Nil. Ci se referă la un pârâu mic care separa Egiptul de Canaan. Multe hărți arată acest râu, în partea de nord-est a Peninsulei Sinai, unde se varsă în Marea Mediterană.
Î: În Numeri 34:11, Deuteronom 3:17, Iosua 12:3 și Iosua 13:27, unde se află Marea Kinneret?
R: Marea Kinneret este un nume antic pentru Marea Galileei. Conform „The NIV Study Bible”, Kinneret înseamnă „harpă”, iar Marea Galileei are forma unei harpe antice.
Î: În Numeri 34:13-15, având în vedere că Moise a murit înainte de a intra în Canaan, cum se face că le-a spus evreilor că triburile lui Ruben, Gad și jumătatea tribului lui Manase aveau deja pământul de la est de Iordan?
R: Râul Iordan reprezintă granița Canaanului, așa că țara lui Ruben, Gad și jumătate din Manase, situată la est de râul Iordan, se află în afara Canaanului. Moise însuși s-ar fi putut afla în țara deja dată celor 1,5 triburi și ar fi putut vedea Canaanul de pe un munte situat la est de Iordan, dar lui Moise i-a fost interzis să treacă râul Iordan.
Din punct de vedere teologic, există câteva aspecte interesante aici. Dumnezeu le-a promis israeliților țara Canaanului. Dar aceste două triburi și jumătate de israeliți s-au uitat în jur și au considerat că această țară era destul de bună, așa că au ales să nu locuiască în Țara Promisă de Dumnezeu. Țara părea acceptabilă, cu excepția faptului că era mai vulnerabilă la atacuri, iar după epoca lui David nu mai auzim prea multe despre aceste triburi. Unii dintre ei au fost uciși, iar alții s-au asimilat, pierzând conștiința identității lor. Astăzi, Dumnezeu ne-ar putea promite ceva, iar noi am putea privi în jur și a trăi în altă parte ar putea părea mai atrăgător decât a trăi sub promisiunea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu cunoaște viitorul, și este întotdeauna mai sigur să trăiești sub promisiunea lui Dumnezeu, amintindu-ți cine ești.
Î: În Numeri 34:14; 1:18-44 și Leviticul 24:10, se spune că descendența tribală evreiască se transmitea doar prin tatăl biologic. Dacă Isus nu a avut un tată uman, atunci cum ar fi putut avea apartenență tribală la Iuda?
R: Înainte de a răspunde la această întrebare, să clarificăm mai întâi ce NU spun versetele respective. Numeri 34:14 NU spune că apartenența tribală se transmite doar prin tatăl biologic. Versetul spune: „Căci triburile rubenite și gadite, împreună cu jumătatea de trib a lui Manase, și-au primit deja moștenirea.” Numeri 1:18-44 se limitează la enumerarea triburilor și a recensământului bărbaților. Nici Leviticul 24:10 nu abordează direct această chestiune, dar, întrucât fiul avea o mamă israelită și un tată egiptean, iar fiul făcea parte din grup, acest lucru ar tinde să indice că era considerat israelit. Mai mult, versetul menționează de fapt apartenența tribală a lui Dan – prin mamă.
Două răspunsuri complementare: apartenența la trib/clan se făcea, de obicei, prin tată; totuși, în câteva cazuri, se lua în considerare apartenența prin mamă. De asemenea, putea proveni de la tatăl legal.
Ascendența biologică provenea în întregime din Iuda: Isus nu avea altă ascendență umană în afară de cea evreiască. Deoarece Maria era descendentă a lui David (din tribul lui Iuda), din punct de vedere biologic Isus era afiliat tribului lui Iuda. Vechiul Testament ne oferă trei exemple în care apartenența tribală se transmitea prin mamă.
Attai: În tribul lui Iuda, Șeșan nu avea fii, ci doar fiice. Așadar, și-a dat fiica de soție servitorului său egiptean, Iarha, și au avut un fiu pe nume Attai. Genealogia lui Attai este prezentată alături de cea a celorlalți israeliți în 1 Cronici 2:34-41.
Iair era nepotul lui Hezron din tribul lui Iuda și al fiicei lui Makir, un manasit. În 1 Cronici 2:21-23, Iair stăpânea douăzeci și trei de cetăți în Galaad (pe teritoriul lui Manase). Cu toate acestea, chiar dacă tatăl lui Iair era din Iuda, Iair este totuși numit manasit în Numeri 32:41 și Deuteronom 3:14.
Fiii unei fiice a lui Barzilai. Un al treilea exemplu se găsește în Ezra 2:61 și Neemia 7:63, unde fiii unui preot care s-a căsătorit cu o fiică a lui Barzilai erau numiți fiii lui Barzilai.
Descendență legală tot din Iuda: Era important ca și tatăl adoptiv/legal al lui Isus să fie din Iuda. Dacă Iosif nu ar fi fost descendent al lui David, Isus nu ar fi avut niciun drept asupra tronului lui David.
Deuteronomul 25:5-10 arată că drepturile ancestrale se transmiteau prin tatăl legal și nu prin tatăl biologic. Când un bărbat căsătorit murea fără copii, fratele său trebuia să se căsătorească cu văduva, iar tatăl legal al fiului era cel decedat, nu tatăl biologic. Deuteronomul 25:6 spune: „Primul fiu pe care îl va naște va purta numele fratelui decedat, astfel încât numele acestuia să nu fie șters din Israel” (BSB). Rut 4:5-6 arată că tatăl legal, și nu tatăl biologic, era cel care influența moștenirea.
Apartenența tribală era importantă pentru distribuirea pământului, iar aceasta se transmitea, de obicei, prin tată. Cu toate acestea, atunci când nu exista tată sau bărbat, Numeri 27:1-11 arată că se făceau excepții pentru situații speciale.
În rezumat: din punct de vedere biologic, Isus era doar din Iuda, iar în Vechiul Testament apartenența tribală se transmitea uneori prin mamă. Isus era, de asemenea, din Iuda prin tatăl său adoptiv, iar legea căsătoriei levirate arăta că tatăl legal, nu tatăl biologic, era cel important în acest sens.
Î: În Numeri 34:24 (NIV) ar trebui să scrie „fiul lui Iosif” înainte de „din tribul lui Efraim”?
R: „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 2, p. 998, precizează că această mențiune nu se regăsește în textul ebraic. Traducătorii englezi au adăugat-o pentru a face textul mai paralel și mai ușor de înțeles, întrucât sensul era deja implicit.
Î: În Numeri 35:31, cum se face că nu exista răscumpărare pentru crimă, având în vedere că, probabil, era permisă o răscumpărare pentru alte infracțiuni?
R: În Tora existau o serie de infracțiuni pedepsite cu moartea. Cu toate acestea, pentru majoritatea acestor infracțiuni, vinovatul putea plăti o amendă convenită și putea scăpa de pedeapsa cu moartea. Două excepții erau omorul și blasfemia împotriva lui Dumnezeu.
Î: În Numeri 35:30, putea o persoană să fie condamnată pentru omor pe baza probelor circumstanțiale?
R: Da, dacă ar fi existat mai mulți martori. Numeri 35:30 spune că sunt necesari doi martori, dar nu precizează că aceștia trebuie să fie martori oculari. Leviticul 5:1 arată că un martor nu este neapărat un martor ocular, ci cineva care deține cunoștințe relevante cu privire la ceva „la care a fost martor, fie că a văzut, fie că a aflat despre acel lucru”. De exemplu, dacă o persoană l-a auzit pe ucigaș lăudându-se cu fapta sau amenințând că o va comite, acea persoană ar fi martor la ceea ce a auzit.
Î: În Numeri 35:33, întrucât pământul nu poate fi curățat de sângele vărsat pe nedrept, este oare tot pământul necurat astăzi?
R: Nu. Pământul nu poate fi curățat, de către om, de sângele vărsat pe nedrept. Cu toate acestea, Dumnezeu poate sfinți chiar și locul în care Isus a fost ucis pe nedrept pentru păcatele noastre.
Î: În Numeri 36, de ce femeile [se presupune că] nu puteau moșteni aici? În islam, de exemplu, fiicele au dreptul să moștenească, deși moștenesc jumătate din cât primesc fiii.
R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.
Fiicele lui Zelofhad au moștenit de la tatăl lor. Acest lucru a fost corect și potrivit, conform voinței lui Dumnezeu, conform Numeri 27:7-8. Mai mult, Numeri 36:8 vorbește, de asemenea, la viitor despre fiecare fiică care moștenește pământ, deci ele puteau moșteni.
Chiar și înainte de aceasta, fiicele lui Iov au moștenit alături de frații lor, conform Iov 42:15.
Problema de aici este moștenirea care se transmite de la un trib la altul, conform Numeri 36:9, nu proprietatea fiicelor lui Zelofhad.
Soluția a fost ca fiicele să păstreze pământul, dar trebuiau să se căsătorească în cadrul propriului lor trib, Manase. În viitor, toate femeile care moșteneau pământ trebuiau să se căsătorească în cadrul tribului lor.
În Noul Testament, 1 Petru 1:3-4 arată că toți cei care cred au cea mai importantă moștenire dintre toate, o moștenire în ceruri păstrată pentru noi.
Ca o notă marginală, în islamul ortodox, fiicele primesc doar jumătate din moștenirea fraților lor. Sura 4:11 spune: „Allah vă poruncește astfel în ceea ce privește moștenirea copiilor voștri: bărbatului îi revine o parte egală cu cea a două femei:…” (traducerea lui Yusuf Ali, p. 209).
În concluzie, întrucât Numeri 36:8 vorbește despre fiicele care moștenesc pământ, iar Numeri 27:7-8 vorbește despre moștenirea fiicelor în general, ar fi împotriva Vechiului Testament să nu li se permită fiicelor să moștenească. Galateni 3:28 spune că în Hristos nu există nici bărbat, nici femeie, iar în restul Bibliei, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, nu există nimic care să restricționeze drepturile femeilor la moștenire sau oportunitățile economice în general. Spre deosebire de islam, femeile din creștinism au la fel de multe motive de bucurie în ceruri ca și bărbații.
Î: În Numeri, ce referințe avem în scrierile lui Filon, evreul din Alexandria?
R: Ca creștini, avem încredere că Vechiul Testament validat de Hristos este Vechiul Testament pe care îl avem. De altfel, pentru musulmani, Coranul lor spune că lui Isus i-a fost dată Tora în Sura 5:46. Avem manuscrise timpurii din vremea lui Hristos, despre care se vorbește în următoarea întrebare. Cu toate acestea, există o linie suplimentară de dovezi. Filon din Alexandria a fost un erudit evreu care a trăit între anii 15/20 î.Hr. și 50 d.Hr. El a scris în limba greacă, dar este curios faptul că citatele sale din Vechiul Testament în limba greacă se potrivesc mai bine cu textul masoretic ebraic decât cu Septuaginta greacă. El a analizat în detaliu semnificația diferitelor versete. Iată capitolele și versetele la care s-a referit în Cartea Numeri:
3:12; 5:2, 14, 15, 18, 27; 6:2, 9, 14, 18; 7:5, 14; 8:24; 9:10; 10:29; 11:4, 5, 7, 8, 11, 16, 17, 20, 23, 31; 12:6, 7, 12-14; 13:18, 23, 25; 14:1, 9, 11, 20, 24, 44; 15:19, 30; 16:1, 15, 48; 18:12, 20, 26, 28, 31; 19:1, 15; 20:17, 25; 21:5, 6, 17, 18, 27, 30; 22:29, 31; 23:7, 8, 19; 24:7, 17, 20; 25:1, 4, 7, 8, 11, 12; 26:16; 27:3, 4, 16, 17; 28:2; 29:13; 30:10; 31:8, 26, 28, 40; 35:1, 5, 25, 30
Pentru mai multe informații, consultați „Operele lui Filon: versiunea completă și neprescurtată, actualizată”.
Î: În Cartea Numeri, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?
R: Iată care sunt cele mai vechi.
Sulurile de la Ketef Hinnom datează din perioada 650-587 î.Hr., sunt scrise pe argint (de aceea au supraviețuit) și conțin fragmente din Exodul 20:6; Numeri 6:24-26; Deuteronomul 5:10; 7:9; Neemia 1:5; și Daniel 9:4.
Manuscrisele de la Marea Moartă ale Bibliei: (înainte de Hristos) 8 exemplare. (The Dead Sea Scrolls Today, p. 30; The Dead Sea Scrolls in English, ediția a IV-a; și The Dead Sea Scrolls Translated: The Qumran Texts in English, ediția a II-a). Manuscrisele de la Marea Moartă conțin fragmente din fiecare capitol al cărții Numeri, cu excepția capitolelor 6 și 14. Manuscrisele de la Marea Moartă sunt:
1Q3 150-100 î.Hr. (paleo-Leviticul, dar conține 8 cuvinte din Numeri 1:48-50 și 36:7-8?).
2Q6 (=2QNum(a)) (două fragmente separate) 40-60 d.Hr. (24 de cuvinte) Numeri 3:38-41,51; 4:1-3
2Q7 30-1 î.Hr. (19 cuvinte)
2Q8 (=2QNum(b)) 20-50 d.Hr. Numeri 33:47-53
2Q9 (posibil același manuscris ca 2Q7) 30-1 î.Hr. (3 cuvinte) Numeri 7:88
4Q23 (=4QLevNum(a)) 150-100 î.Hr. (710 cuvinte) Dintre cele 40 de variante textuale din aceste părți ale cărții Numeri, 4Q23 este în concordanță cu textul masoretic în 30 dintre ele, cu Pentateuhul samaritean în 12, cu Septuaginta în 8 și nu este în concordanță cu niciun alt manuscris în 5. 1:1-5, 21-22, 36-40; 2:18-20, 31-32; 3:3-19,51; 4:1-2, 40-49; 5:1-9; 8:7-12, 21-22; 9:3-10, 19-28; 10:13-23; 11:4-5, 16-22; 12:3-11; 13:21; 26:5-7; 30:3?, 7?, 9?, 13?; 32:8-15, 23-42; 33:5-9, 22-34, 52, 54
4Q27 400-20 î.Hr. (1528 cuvinte) Aceasta reprezintă aproximativ 9% din întreaga carte. Conține Numeri 11:31-35; 12:1-6,8-11; 13:7,10-13,15-24; 15:31; 16:1-11,14-16; 17:12-17; 18:25-32; 19:1-6; 20:12-13b, 16-17, 19-29; 21:1-2, 12a-13a, 20-21a; 22:5-21, 31-34, 37-38, 41; 23:1-4, 6, 13-15, 21-22, 27-30; 24:1-10; 25:4-8,16-18; 26:1-5,7-10,12,14-34,62-65; 27:1-5,7-8,10,18-19,21-23b; 28:13-17,28,30-31; 29:10-13, 16-18, 26-30; 30:1-3, 5-9, 12-17; 31:2-6, 21b-25, 30-33, 35-36, 38, 43-44, 46-54; 32:1, 4-5, 7-10, 13-17, 19, 21-30, 35, 37-39, 41; 33:1-4, 23, 25, 28, 31, 45, 47-48, 50-52; 34:4-9, 19-21, 23; 35:3-5, 11-12, 14-15, 18-25, 27-28, 33-34; 36:1-2a, 4a-7;
4Q121 (4QLXXNum) 25 î.Hr. – 25 d.Hr. (134 de cuvinte) Acesta este un manuscris destul de curios, redactat în limba greacă. Textul masoretic și Septuaginta sunt destul de apropiate în cartea Numeri, dar 4Q121 se situează între ele. Cercetătorii dezbat dacă 4Q121 seamănă mai mult cu versiunea originală a Septuagintei, iar versiunile ulterioare ale acesteia s-au abătut mai mult, sau dacă 4Q121 a reprezentat o încercare de a apropia și mai mult Septuaginta de textul masoretic. Numeri 4:1?, 5-9, 11-16; 3:3a?, 40-43, 50-51?
Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 436-438, menționează că există 6 exemplare. Nathan Jastram, cercetător al Manuscriselor de la Marea Moartă, a afirmat că un exemplar al cărții Numeri datează din perioada 30-50 î.Hr. (emisiunea radio „Issues etc.” din 17 aprilie 1999)
Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 2, p. 551, afirmă: „Textul ebraic (MT) al Cărții Numeri este relativ lipsit de dificultăți. Deoarece Tora era deosebit de venerată în antichitate, transmiterea ei pare să fi fost mai curată decât în cazul majorității celorlalte cărți biblice.”
Manuscrisele de la Marea Moartă parabiblice: Textele nebiblice de la Qumran care fac referire la Cartea Numeri includ 4Q364-366; 4Q423 5.2; 11Q19 49.5-51.6; 4Q251 6.2-6; 4Q276-277; 4Q284 4; 4Q394-399 B 13-17, 72-74; 11Q19 13-14, 17-19, 25-29; 11Q19 52:13-54.5;
Sulul 1 de la Wadi Murabba’at, rândurile 6-7 (75-125 d.Hr.), conține 31 de cuvinte din Numeri 34:10; 36:7-11
Nahal Hever din Peștera Scrisorilor (=5/6Hev 1a) (50 î.Hr. – 50 d.Hr.) conține Numeri 19:2-4; 22:7-8.
Nahal Hever (X Hev/SeNum) conține Numeri 27:2-13; 28:11-12
În total, în Manuscrisele de la Marea Moartă sunt păstrate următoarele 461,5 versete din cele 1.288 de versete din Numeri.
Numeri 1:1-5, 21-22, 36-40, 48-50; 2:18-20, 31-32; 3:3-19, 38-43, 50-51; 4:1-16, 40-49; 5:1-9; 6:niciunul; 7:88; 8:7-12, 21-22; 9:3-10, 19-20; 10:13-23; 11:4-5, 16-22, 31-35; 12:1-11; 13:7, 10-13, 15-24; 14:niciunul; 15:41; 16:1-11, 14-16; 17:12-17; 18:8-9 (sau Lev 23:1-3), 25-32; 19:1-6; 20:1-2, 7-8, 12-13, 16-17, 19-29; 22:5-24, 31-34, 37-38, 41; 23:1-4, 6, 13-15, 21-22, 27-30; 24:1-10; 25:4-8, 16-18; 26:1-10, 12, 14-34, 62-65; 27:1-13, 18-19, 21-23b; 28:11-17, 28, 30-31; 29:10-13, 16-18, 26-30; 30:1-3, 5-9, 13?, 15-17; 31:2-6, 21b-25, 30-33, 35-36, 38, 43-44, 46-54; 32:1, 4-5, 7-17, 19, 21-42; 33:1-9, 22-34, 45, 47-53; 34:4-10, 19-21, 23; 35:3-5, 11-12, 14-15, 18-25, 27-28, 33-34; 36:1-2a, 4a-11
Samarii și-au realizat propria copie a Torei în secolul al II-lea î.Hr., deși cele mai vechi copii samariteane păstrate până în prezent datează din Evul Mediu. A se vedea The Dead Sea Scrolls Today, pp. 125-126.
Manuscrisele creștine ale Bibliei, datând de la aproximativ 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv Cartea Numeri. Conform lucrării *The Encyclopedia of Religious Knowledge*, p. 746, papirusurile Chester Beatty (secolele II-IV d.Hr.) conțin Cartea Numeri.
Chester Beatty VI (Numeri-Deuteronom) secolul al II-lea (Kenyon) sau 117-138 d.Hr. (Wilcken).
Vaticanus (325-350 d.Hr.) conține întreaga carte a Numeri.
Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține Numeri 5:26-6:18; 6:22-7:20; 16:7-16:31; 16:31-20:28; 23:22-26:2.
Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) conține întreaga carte a Numeri.
O traducere siriacă a Septuagintei a fost realizată de episcopul Paul de Tella (616-617 d.Hr.), pe care o mai avem și astăzi.
Într-o peșteră de lângă Ierusalim a fost descoperit un sul de argint din secolul al VII-lea î.Hr., care conține Numeri 6:24-26.
Scriitorii bisericii timpurii au recunoscut Cartea Numeri ca o scriptură cu autoritate. Vezi următoarea întrebare pentru o listă completă anterioară Conciliului de la Niceea.
Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Cartea Numeri?
R: Scriitorii din perioada pre-niceeană care au citat sau au făcut aluzie la versete din Cartea Numeri sunt:
Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Numeri 12:7: „Binecuvântat fie și Moise, un «slujitor credincios în toată casa sa», care a consemnat în cărțile sfinte toate poruncile care i-au fost date...” 1 Clement, cap. 43, p. 16
Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 12, p. 145, face referire la Numeri 21:8-9: „Și Moise le-a vorbit, zicând: «Când vreunul dintre voi va fi mușcat, să vină la șarpele ridicat pe stâlp; și să spere și să creadă că, chiar dacă este mort, acesta este în stare să-i dea viață, și îndată va fi vindecat.» Și așa au făcut.” Și în aceasta ai [o dovadă a] slavei lui Isus;”
Iustin Martirul (150 d.Hr.) vorbește, de asemenea, despre șarpele de aramă din Numeri 21:6-9. El începe cu: „Căci în scrierile lui Moise se povestește cum, în acea vreme, când israeliții au ieșit din Egipt și se aflau în pustie, au dat peste animale veninoase, atât vipere, cât și aspide…” Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 50, p. 183.
„Păstorul lui Hermas” (c. 115-155 d.Hr.), cap. 3, p. 12, face aluzie la Eldad și Modat din Numeri 11:26-27.
Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) a inclus cartea Numeri printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim. Este neobișnuit faptul că el inversează ordinea cărților Numeri și Leviticul. Despre Paște, p. 72. Păstrată în Istoria ecleziastică a lui Eusebiu, 4.26.
Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) citează Numeri 16:15 ca fiind cuvintele lui Moise. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 3, cap. 26.4, p. 497
Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Numeri 6:9 ca fiind spus de „Învățătorul” prin intermediul lui Moise. „Învățătorul”, cartea 1, capitolul 2, p. 210.
Tertulian (198-220 d.Hr.) analizează incidentul de la Baal-Peor „așa cum ni se relatează în Cartea Numeri”, Scorpiace, cap. 3, p. 636. De asemenea, el comentează Numeri 21 în lucrarea „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a II-a, cap. 22, p. 314 (207/208 d.Hr.).
Ipolit (222-235/6 d.Hr.) a scris o lucrare intitulată „Binecuvântările lui Balaam”. S-a păstrat un paragraf (81 de cuvinte în limba engleză), care se găsește în „Părinții ante-niceeni”, vol. 5, p. 160.
Origen (240 d.Hr.) face referire la Exodul, Leviticul și Numeri. Comentariul la Cântarea Cântărilor, prolog, p. 47
Tratatul anonim împotriva lui Novatian (c. 246-258 d.Hr.), cap. 2, p. 658, citează Numeri 5:2 ca fiind spus de Moise.
Tratatul anonim despre Botez (c. 248-256 d.Hr.), cap. 15, p. 676, citează Numeri 11:17 ca fiind spus de Dumnezeu lui Moise în Vechiul Testament.
Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din „Numeri” în Tratatul 12, cartea a treia, capitolul 14.
Arhelau (262-278 d.Hr.) Creștinul Diodor discută despre porunca lui Moise de a-l ucide cu pietre pe omul care aduna lemne în ziua Sabatului, din Numeri 15:32. „Disputa cu Manes”, cap. 40, p. 214. El face, de asemenea, aluzie la Numeri 15:32 în „Disputa cu Manes”, cap. 31, p. 204.
Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) face aluzie la Numeri 23 atunci când discută despre Balaam și Balak, care au pus o piatră de poticnire în calea lui Israel. Comentariu la Apocalipsa, din capitolul al doilea, versetele 14-16, ANF, vol. 7, p. 346-347.
Metodiu din Olimp și Patara (270–311/312 d.Hr.) citează Septuaginta din Numeri 6:2 ca fiind „Ceea ce este stabilit în Cartea Numeri”. „Banchetul celor zece fecioare”, Discursul 5, cap. 4, p. 326.
Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.): „[Moise spune, de asemenea:] În Numeri” și parafrazează Numeri 23:19 în Epitome a Institutelor divine, cap. 46, p. 241
După Conciliul de la Niceea, alții care fac referire la Cartea Numeri sunt (în ordine cronologică): Eusebiu de Cezareea, Afrahat Sirianul, Atanasie, Efrem Sirianul, Vasile din Capadocia, Chiril al Ierusalimului, Ambrozie al Milanului, Grigorie de Nazianzus (aluzie), Grigorie de Nyssa, Rufinus, Ieronim, Sinodul de la Cartagina (393–419 d.Hr.), Epifanie din Salamina, Ioan Gură de Aur, Orosius din Braga (aluzie), ereticul Teodor din Mopsuestia (aluzie), Augustin din Hippo, Ioan Cassian și alții.
Ieronim (373-420 d.Hr.) analizează cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Tora, Iov, Iosua, fiul lui Nave [Iosua], Judecătorii, Rut, Samuel și Regii (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia, Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.
Î: În Numeri, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic, Septuaginta greacă și alte traduceri?
R: Iată câteva dintre diferențele de traducere, precum și câteva alte incertitudini legate de manuscrise din cele 1.288 de versete din Cartea Numeri. Acestea se concentrează în special pe Numeri 21. Cu excepția cazurilor în care se menționează altfel, prima frază este din textul masoretic (MT), iar a doua din Septuaginta (LXX).
Numeri 2:14: numele „Reuel” față de „Deuel” în Pentateuhul Samaritean, Vulgata și multe manuscrise masoretice. Literele ebraice pentru „r” și „d” sunt foarte asemănătoare, iar acest lucru este similar cu „Rodanim” față de „Dodanim” din Geneza 10:4. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 2, p. 715, afirmă că „Deuel” este probabil varianta preferabilă.
Numeri 3:9 „lui” vs. „mie” în Pentateuhul Samaritean, Septuaginta și unele manuscrise masoretice.
Numeri 3:12 „I-am luat pe leviți… în locul fiecărui întâi-născut” (MT și 4Q23) față de „I-am luat pe leviți… ei vor fi cei răscumpărați în locul fiecărui întâi-născut” (Pentateuhul Samaritean)
Numeri 3:28 „8.600” față de „8.300” în unele manuscrise ale Septuagintei
Num 3:39 „și Aaron” cu puncte speciale deasupra cuvântului (multe texte masoretice) vs. „și Aaron” (Septuaginta) vs. absent în numeroase manuscrise ebraice, siriace și în Pentateuhul Samaritean. Scriitorii făceau acest lucru pentru a exprima îndoiala cu privire la verset. A se vedea The Expositor’s Bible Commentary, vol. 2, p. 728 pentru mai multe informații despre acest subiect.
Num 4:3 „de la vârsta de 30 de ani” (MT, 4Q23, Pentateuhul Samaritean) vs. „de la vârsta de 25 de ani” (Septuaginta)
Num 6:2 „va face jurământul special al unui nazireu” (MT) față de „va face un jurământ special de a se separa” (Septuaginta, Metodiu (270-311/312 d.Hr.), „Banchetul celor zece fecioare”, discursul 5, cap. 4, p. 326)
Numeri 9:3 „seara” (MT, Pentateuhul Samaritean, Septuaginta) vs. „ziua” (4Q23)
Numeri 9:16 „acesta” vs. „acesta în timpul zilei” (greacă, siriacă, Vulgata)
Numeri 10:11 este precedat imediat de Deuteronom 1:6-8 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Numeri 13:8 Hoshea (ebraică) vs. „Oshea” (Septuaginta, Vulgata)
Numeri 14:33 „păstori” vs. „rătăcitori/nomazi” (Vulgata)
Num 14:41 este precedat imediat de Dt 1:20-23 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Num 20:13 este urmat imediat de Dt 3:24-28 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Numeri 20:13b este urmat imediat de Deuteronom 2:2-6 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Numeri 21:1 „locuiau în sud” vs. „locuiau lângă pustie”
Numeri 21:2 „mână” vs. „putere” (același sens în acest context)
Numeri 21:2 „să le distrugă cu desăvârșire cetățile” vs. „să le dedice pe ele și pe cetățile lor”
Numeri 21:3 „i-a dat pe canaaniți” vs. „l-a dat pe canaanit în puterea lui”
Numeri 21:3 „să-i nimicească cu desăvârșire pe ei și cetățile lor” vs. „să-l dedice pe el și cetățile lui”
Numeri 21:4 „nerăbdători” vs. „și-au pierdut curajul”
Numeri 21:5 „De ce ai adus” vs. „De ce este așa? De ce ai adus”
Numeri 21:6 „șerpi de foc” vs. „șerpi mortali”
Numeri 21:7 „Și Moise s-a rugat pentru popor” vs. „Și Moise s-a rugat Domnului pentru popor”
Numeri 21:8 „să-l pună pe un stâlp” vs. „să-l pună pe un stâlp de semnal”
Numeri 21:8 „ori de câte ori cineva este mușcat” vs. „ori de câte ori un șarpe va mușca un om,”
Numeri 21:8 „când o va vedea, va trăi” vs. „oricine va fi mușcat și se va uita la ea, va trăi”
Numeri 21:9 „cupru… stâlp… cupru” vs. „arame… stâlp de semnalizare… aramă”
Num 21:11 „Ije-abarim, în pustia care este înaintea Moabului, spre răsăritul soarelui” vs. „Achalgai, în partea îndepărtată a pustiei, care este vizavi de Moab, spre est”
Num 21:11 este urmat imediat de Dt 2:9 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Numeri 21:12 este urmat imediat de Deuteronom 2:17-19 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Numeri 21:13 „care se află în pustie” vs. „în pustie”
Numeri 21:14 „Waheb în Supha” vs. „Ce a făcut El la Marea Roșie” (Vulgata)
Numeri 21:20 este urmat imediat de Deuteronom 2:24-29,31 în Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)
Numeri 21:28 „ca Ar [regiunea sau orașul] din Moab” vs. „ca Moab” (Septuaginta)
Numeri 21:28 „și stăpânii înălțimilor” vs. „și a înghițit înălțimile”
Num 21:30 „am tras asupra lor; Hesbonul a pierit” vs. „Astfel, urmașii lor au pierit din Hesbon” (Septuaginta)
Num 22:20; 23:4,5,16 „Dumnezeu” (MT) vs. „un înger al lui Dumnezeu” (Pentateuhul Samaritean) (The Anchor Bible Dictionary vol. 5)
Numeri 24:6 Tetragramul (pentru DOMNUL) a fost omis în 4Q27, dar a fost corectat.
Num 24:9 4Q27 a inversat din greșeală două litere într-un cuvânt.
Num 24:17 (incert) vs. „craniile” în Pentateuhul Samaritean
Num 26:17 „Arod” față de „Arodi” în Pentateuhul Samaritean și în siriacă
Num 26:23 „prin Puvah/Puwah/Puwwah, punitul” (multe manuscrise ebraice) față de „prin Pu’ah, puitul” în Septuaginta, Pentateuhul Samaritean, Vulgata și siriacă.
Numeri 26:39 „Shephupham” vs. „Shupham” în Pentateuhul Samaritean, Vulgata, siriacă, Septuaginta și unele manuscrise masoretice
Numeri 26:40 absent față de „prin Ard” în Pentateuhul Samaritean și Vulgata
Num 27:7 genul feminin pentru pronume față de genul masculin pentru fiicele lui Zelofhad.
Num 27:22 „l-a luat pe Iosua” față de „l-a luat pe Iosua, fiul lui Nun” (Manuscrisele de la Marea Moartă 4QNumb)
Num 27:23 Pentateuhul Samaritean adaugă „și i-a spus” și apoi adaugă Deuteronomul 3:21-22. The Expositor’s Bible Commentary, vol. 2, p. 947
Num 27:23 „prin Moise” față de „de către Moise. [Și Moise] i-a spus: «Ochii tăi au văzut ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, celor doi împărați; așa va face Domnul tuturor împărățiilor în care te duci. Să nu te temi de ele, căci Domnul, Dumnezeul tău, El este Cel care luptă pentru tine.]” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4QNumb) Cartea „The Meaning of the Dead Sea Scrolls”, p. 110, numește 4QNumb (30 î.Hr.) „Biblia vie evreiască”, prezentând acest exemplu ca fiind doar unul dintre numeroasele completări care au fost adăugate.
Numeri 31:6 „preot de război” vs. „preot” (Septuaginta)
Numeri 32:11 „de douăzeci de ani și mai mult” vs. „de douăzeci de ani și mai mult, care cunosc binele și răul.” (Septuaginta)
Numeri 32:29, 31, 33 „Gad… Ruben” de trei ori (textul masoretic, 4Q23) vs. „Ruben… Gad” de trei ori (Pentateuhul samaritean, Septuaginta)
Numeri 33:8 „din fața Hahiroth” vs. „Pi Hahiroth” în Pentateuhul Samaritean, Vulgata și multe manuscrise masoretice
Numeri 33:52 În Manuscrisul de la Marea Moartă 2Q7, primul „toți” lipsește.
Numeri 34:6 „și țărmul” față de „și țărmul său” (siriacă)
Bibliografie pentru această întrebare: traducerea în ebraică provine din lucrarea „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary”, „The Anchor Bible Dictionary” vol. 5, precum și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.