< Întrebare biblică din Mica

Î: Care este ideea principală a cărții Mica?

R: La fel ca multe alte cărți profetice minore, Mica se adresează în primul rând celor rebeli, despre care se speră că se vor schimba și vor deveni pocăiți. Ea abordează două întrebări: unde ne aflăm acum și încotro putem merge de aici?

Î: În cartea lui Mica, care sunt asemănările cu cartea lui Isaia?

R: Mica și Isaia au trăit în aceeași perioadă și este foarte posibil să se fi cunoscut și să se fi ascultat unul pe celălalt. Deși nu există citate exacte, există o serie de asemănări în expresii și gândire.

Mica are 105 versete, deci este o paralelă la fiecare 7 versete. Prin comparație, Cartea Apocalipsei are o paralelă cu restul Bibliei la fiecare 5 versete.

În schimb, iată o listă mai scurtă de paralele cu Ieremia.

Î: În Mica 1, când a fost scrisă această carte?

R: Deoarece Mica menționează orașul Samaria, iar acest oraș a existat începând cu aproximativ 880 î.Hr., cartea Mica a trebuit să fie scrisă după acea dată. Deoarece Samaria a fost distrusă în 722 î.Hr., cel puțin o parte din cartea Mica a fost scrisă înainte de acea dată. Mica a trăit cam în aceeași perioadă cu Isaia. Mica 3:12 a fost citat un secol mai târziu, în timpul lui Ieremia, în Ieremia 26:18. Mica spune că a fost scrisă în timpul a trei regi, ceea ce ar plasa-o între 750/740 și 687/686 î.Hr.

Î: În Mica 1:1, ar putea acest Mica să fie același cu Micaia, cel care i-a profețit lui Ahab în 1 Regi 22:8?

R: Nu. Deși „Mica” este o formă prescurtată a numelui „Micaia”, Micaia a profețit în jurul anului 854 î.Hr., în timp ce Mica, despre care este vorba aici, a trăit cu peste o sută de ani mai târziu.

Î: În Mica 1:1, unde se afla Morashet?

R: Orașul natal al lui Mica se afla la aproximativ 40 de kilometri, sau 25 de mile, sud-vest de Ierusalim. Nu știm cu exactitate unde se afla acest mic sat, dar direcția indicată îl plasează aproape de orașul filistean Gat.

Î: De ce menționează Mi 1:1 orașul Samaria, având în vedere că samaritenii au apărut abia un secol mai târziu, după exil?

R: Deși samaritenii nu au existat până la exil, orașul Samaria era mai vechi decât ei. Orașul Samaria a fost capitala regatului de nord al Israelului încă din timpul lui Omri, care l-a construit în jurul anului 880 î.Hr. (1 Regi 16:24).

Î: În Mihe 1:2, în ce sens este Dumnezeu martor împotriva unor oameni?

R: Dumnezeu vede totul și știe totul. Ca judecător al omenirii, Dumnezeu este martor al răului pe care oamenii îl spun și îl fac. Totuși, acest verset subliniază faptul că Dumnezeu este martor împotriva lor. Cei care fac răul ar prefera ca Dumnezeu să nu știe ce fac. Deși Septuaginta ar putea fi tradusă ca „martor printre” sau „martor împotriva”, contextul indică faptul că Dumnezeu este martor împotriva păcatului.

O întrebare care se pune este: împotriva cui este Dumnezeu martor? Versetele următoare vorbesc doar despre Iuda și Samaria. Dacă Dumnezeu nu acuză toate națiunile, atunci El acuză Iuda și Samaria, iar toate națiunile trebuie să asculte și să ia aminte.

Î: În Miheiu 1:4, când se vor topi și se vor despica munții?

R: Acest lucru și ceea ce se menționează în Mica 4 se vor întâmpla în zilele de pe urmă. Zaharia 14 descrie mai în detaliu cum Muntele Măslinilor se va despica în două.

Î: În Mica 1:5, de ce Mica numește păcatul lor „păcatul lui Iacov”?

R: După cum vedem în Mica 1:10-15, Mica este foarte precis în termenii și expresiile sale. Mica folosește numele „Iacov” pentru a le aminti de strămoșii lor și de cine sunt ei. Adesea, când mustrăm pe cineva pentru păcatul său, este bine să-i reamintim cine este și de unde vine. Mustrarea poate fi zgomotoasă și aspră; dar mustrarea poate fi și liniștită și plină de înțelegere.

Î: În Mica 1:6, cum urma să devină Samaria ca un morman pe câmp și ca plantațiile unei vii?

R: Aceste metafore sunt amintiri vizibile ale deșeurilor și materialelor inutile curățate anterior. Pentru creștini, 2 Timotei 2:20-21 și 2 Petru 1:8 ne reamintesc că trebuie să avem grijă ca neascultarea noastră să nu ne facă inutili.

Î: În Mi 1:7, onorează Dumnezeu vreodată ofrandele aduse Lui din bani câștigați prin mijloace nelegiuite?

R: Dumnezeu este liber să facă ce dorește cu banii obținuți prin mijloace necinstite. Cu toate acestea, nu ar trebui să-I dăm niciodată lui Dumnezeu câștigurile noastre obținute pe căi necinstite; pe de altă parte, nici nu ar trebui să avem astfel de câștiguri în primul rând. Dumnezeu dorește să-I dăm din rodul muncii noastre cinstite și onorabile. Chiar și David, în 2 Samuel 24:24, nu a vrut să aducă Domnului o jertfă care să nu-l coste nimic. David a insistat să-i plătească lui Arauna pentru ceea ce urma să sacrifice. În Marcu 12:41-44, Isus a lăudat generozitatea văduvei care a dat cu sacrificiu. Banii obținuți prin mijloace imorale sau ilegale, sau prin exploatarea altora, sunt inutili ca ceva plăcut lui Dumnezeu.

Î: În Mica 1:8-9, care este semnificația apariției împreună a șacalului și a bufniței? Cum se leagă acest lucru de Mica?

R: Ambele sunt animale care se mișcă (și scot sunete) noaptea. Poate că scot sunete înfricoșătoare, dar nu le vezi. Poate că, într-un mod similar, Mica va plânge pentru ei, indiferent dacă îl văd sau nu. La fel, Dumnezeu îi avertizează cu privire la păcatul lor, iar ei trebuie să asculte chiar dacă nu-L văd pe El sau efectele păcatului lor — încă.

Î: În Mica 1:9; 2:10 și Ieremia 30:12, 15, când sunt rănile spirituale ale oamenilor incurabile pentru Dumnezeu?

R: Pentru unii oameni, anumite păcate par mai ușor de mărturisit decât altele. Deși Dumnezeu este Atotputernic, există anumite lucruri pe care El alege să nu le facă. Când cineva nu dorește ca Dumnezeu să-l vindece de răul său și Îl respinge pe Dumnezeu, Dumnezeu nu are nicio obligație să-i impună cu forța ceea ce acea persoană nu dorește. În acest caz, rana este incurabilă, așa cum se arată în Osea 5:13.

Î: În Miheiu 1:10-14, de ce folosește acest profet jocuri de cuvinte într-o situație atât de gravă?

R: Aceste jocuri de cuvinte nu sunt umor, ci un procedeu literar din poezia ebraică antică. Era bine ca profețiile să fie transmise într-un mod ușor de reținut, deoarece oamenii își aminteau cuvintele atunci când profeția se împlinea. Mica nu a fost un caz izolat, întrucât prima dată când Dumnezeu i-a dat lui Ieremia o viziune, a făcut-o sub forma unui joc de cuvinte.

Deși acestea, împreună cu pildele și zicătorile repetate, pot servi ca mijloc de memorare, a spune că este vorba doar de un mijloc de memorare înseamnă a subestima importanța lor. De fiecare dată când oamenii auzeau numele acestor orașe cunoscute, își aminteau de acest poem și de judecata care urma să vină. De asemenea, nu era vorba doar de faptul că judecata urma să vină asupra țării în general, ci că aceste orașe specifice (precum și celelalte) urmau să fie afectate.

Î: În Miheiu 1:10a și 1:15b, cum se leagă aceste versete și care este semnificația lor?

R: Mica 1:10a nu este un text original al lui Mica. El citează din 2 Samuel 1:20, când Saul și Ionatan au fost uciși de filisteni. Mica 1:15b menționează Adullam, locul unde David s-a ascuns de Saul într-o peșteră, conform 1 Samuel 22:1. Acestea sunt prezentate în ordine cronologică inversă.

Î: În Mica 1:13, în ce sens unele păcate sunt asemănătoare cu porunca de a „înjuga caii carului tău”?

R: Unele păcate, odată comise, sunt practic definitive. Alte păcate creează dependență și se extind, ca un cancer. Dar există și alte păcate care pot fi numite „păcate de trecere”. La fel cum marijuana poate fi un drog de inițiere către droguri mai dure, unele păcate dărâmă barierele sau îi permit persoanei să comită mai multe păcate. De exemplu, furtul și obținerea de bani din acesta pot permite persoanei să se îmbete, să plătească o prostituată, să consume droguri sau să facă alte lucruri. Unele păcate sunt exact ca și cum ai înșeua caii carului tău.

Lachiș era un oraș mare din Șefela, câmpia Iudeei, cunoscut pentru grajdurile sale de cai. Deuteronomul 17:16-17 spune că împăratul nu trebuie să adune un număr mare de cai sau de soții. Cu toate acestea, începând cu Solomon, regii lui Israel și ai lui Iuda au avut turme numeroase. Dar caii sunt mai importanți în războiul ofensiv și mai puțin importanți atunci când se apără un oraș. Sennacherib era atât de mândru că l-a cucerit, încât a pus o reprezentare în relief a acestuia pe palatul său din Ninive. Totuși, nu a existat niciodată o reprezentare a Ierusalimului.

Î: În Mi 1:16, de ce își radeau capetele în semn de doliu?

R: Ei nu jeleau pierderea caselor sau a averilor lor, ci pe propriii lor copii, care fie muriseră, fie fuseseră luați în sclavie și nu mai fuseseră văzuți niciodată.

Î: În Mi 1:16, având în vedere că se va ajunge la o chelie ca a vulturului, existau vulturi pleșuvi în Palestina?

R: În Palestina nu existau păsări din specia pe care o numim „vultur pleșuv”, deoarece aceste păsări trăiesc în America de Nord. Mica 1:16 spune: „faceți-vă pleșuvi ca un vultur”, iar cuvântul ebraic pentru vultur poate însemna și vulturul de munte.

Vulturii negri, numiți și ospreys, erau chei pe cap și pe gât, la fel ca multe alte păsări care se hrănesc cu animale moarte.

Vulturii gier, numiți și vulturi egipteni, au și ei capul chel, cu pene galbene pe gât.

Vulturii grifoni, numiți și pur și simplu vulturi, au gâtul chel sau acoperit foarte subțire cu puf alb.

Două specii de vulturi adevărați din Palestina, vulturul imperial și vulturul auriu, nu au capul sau gâtul chel.

Lipsa penelor împiedică aglutinarea acestora din cauza coagulării sângelui, atunci când pasărea se aruncă cu capul înainte în măruntaiele animalului mort.

Î: În Miheia 2:1, ce semnificație are faptul că oamenii puneau la cale răul în paturile lor?

R: Oamenii nu numai că făceau rău atunci când erau ispitiți într-o anumită situație și nu numai că făceau rău cu premeditare, ci chiar stăteau treji noaptea în paturile lor, punând la cale cum să facă rău. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care Psalmul 4:4 îi îndrumă pe oameni: „În patul tău, cercetează-ți inima și rămâi liniștit.” (Berean Standard Bible)

Î: În Mica 2:1-2, cum pot oamenii să comploteze răul financiar astăzi?

R: Mica 2:2, 4, 9 vorbește în mod specific despre acapararea câmpurilor și înșelarea bărbaților și femeilor de casele lor, precum și despre dăruirea câmpurilor trădătorilor. Astăzi, acest lucru poate include și însușirea investițiilor, economiilor și fondurilor de pensii ale oamenilor, fie prin mijloace ilegale, fie prin mijloace legale, dar fără scrupule.

Iată un exemplu simplist. Imaginați-vă o firmă de investiții fără scrupule care are 8 fonduri, iar fiecare dintre ele își investește toți banii în investiții la fel de riscante ca în Las Vegas. Șansele de a obține un randament de 48% erau de 50%, iar șansele de a pierde totul erau de 50%. În medie, jumătate dintre fonduri au pierdut totul și au dispărut în tăcere. Jumătate dintre fonduri au obținut un randament de 40% (păstrându-și restul de 8% pentru comisioanele de administrare și bonusuri). Acum repetați acest scenariu încă doi ani. În medie, un fond ar avea un randament anual de 40% timp de trei ani consecutivi, ceea ce pare un istoric extrem de impresionant. Nu auziți niciodată de celelalte fonduri, cu o strategie aproape identică, care dispar.

Un exemplu mai realist este un serviciu de buletine informative de investiții pe care l-am urmărit timp de câteva luni. Când spuneau că o acțiune va crește, de obicei creștea – cam o treime din timp. Cam o treime din timp scădea. Și cam o treime din timp nu se întâmpla nimic. Așadar, în realitate, a urma sfaturile lor era ca și cum ai arunca zarurile. Cu toate acestea, puteau să-și promoveze investițiile câștigătoare pe care le-au prevăzut corect și să păstreze tăcerea cu privire la celelalte două treimi.

Î: În Mi 2:2b, cum poate o persoană să înșele pe cineva în privința moștenirii sale?

R: În vremurile Vechiului Testament, pământul se transmitea prin intermediul clanului. Chiar dacă pământul era vândut, trebuia să revină proprietarului inițial în Anul Jubiliar, care avea loc la fiecare cincizeci de ani (Leviticul 25:10-13). Totuși, în acea vreme, Israelul și Iuda erau ca națiunile din jurul lor și nu respectau această regulă. Ei încălcau legea și păstrau pentru totdeauna pământul pe care nu ar fi trebuit să-l păstreze. Astăzi, oamenii pot să ia lucruri fără scrupule prin intermediul sistemului judiciar, dacă depun procese costisitoare sau au martori mincinoși.

Î: În Miheiu 2:3, ce este greșit în a „merge cu mândrie” sau a „merge cu capul sus”?

R: A fi mândru poate indica faptul că te bazezi mai mult pe tine însuți decât pe Dumnezeu. Te poate face să te simți superior celorlalți. Cineva a spus odată că, în limba engleză, litera din mijloc atât în cuvântul „sin” (păcat), cât și în cuvântul „pride” (mândrie) este „I”. Când cineva se prețuiește pe sine sau își acordă o importanță mai mare decât iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți, acesta nu respectă cele două porunci cele mai importante date de Isus.

Î: În Miheiu 2:3, ce se poate spune despre oamenii care afirmă că Domnul nu se mânie și nu are mânie?

R: Ei trec cu vederea un aspect esențial al caracterului lui Dumnezeu. Oare nu au citit niciodată Apocalipsa? Oare nu au citit niciodată cărțile Vechiului Testament, în afară de Cântarea Cântărilor, Rut și Estera? Fiecare carte din Vechiul Testament, cu excepția acestor trei, menționează mânia și furia lui Dumnezeu. De altfel, fiecare carte din Noul Testament menționează mânia și furia lui Dumnezeu, cu excepția următoarelor: Filipeni, 1 și 2 Timotei, Tit, Filimon, 1 Petru, 1, 2 și 3 Ioan. Iată o listă parțială de referințe.

Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Exodul 20:5; 34:14; Deuteronomul 4:24; 5:9; 6:15; Iosua 24:19; Naum 1:2; Zaharia 8:2; 1 Corinteni 10:22

Dumnezeu pedepsește. Geneza 3:14-19; 4:13; 15:14; Exodul 32:34; Leviticul 18:25; 26:18, 28; Deuteronom 22:18; 1 Samuel 15:2; 2 Samuel 7:14; Iov 21:19; 37:13; Psalmul 59:5; 89:32; 94:10; Isaia 10:12; 13:11; 24:21; 26:21; 27:1; Ieremia 5:9,29; 6:15; 9:9,25; 11:22; 14:10; 21:14; 23:34; 27:8; Ezechiel 5:8-10; Zaharia 10:3; (implicit) Țefania 3:15; Matei 25:46; Faptele Apostolilor 7:7; 2 Corinteni 10:6; 1 Tesaloniceni 4:6; 2 Tesaloniceni 1:8-9; Evrei 2:2; 10:29; 12:6; Iuda 7; Apocalipsa 17:1; pedepsirea Babilonului Ieremia 25:12

Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Galateni 6:7

Dumnezeu răzbună. Deuteronom 32:35,43; 1 Samuel 24:12; 2 Regi 9:7; Isaia 1:24; 65:6; 66:6; Ieremia 5:9,29; 9:9; 15:15; 51:6b,36; Romani 12:19; 2 Tesaloniceni 1:6; Evrei 10:30; Apocalipsa 6:10; Implicit în Psalmul 79:12; 94:2; Plângerile lui Ieremia 3:64

Dumnezeu are mânie. Exodul 15:7; 22:24; 32:10-12; Leviticul 10:6; Numeri 11:33; 16:46; Deuteronomul 9:7-8,22; 11:17; 29:23,28; 1 Samuel 28:18; 2 Regi 22:13, 17; 23:26; 1 Cronici 27:24; 2 Cronici 12:7, 12 (mânia a fost îndepărtată); 19:2, 10; 24:18; 28:11, 13; 29:8,10; 30:8; 32:25-26; 34:21,25; 36:16; Ezra 5:12; 8:22; 10:14; Neemia 13:18; Iov 14:13; 21:20,30; 32:2; Psalmul 2:5,12; 21:9; 59:13; 78:31,38,49; 79:6; 89:46; 90:7,11; 95:11; 102:10; 106:23,40; 110:5; 124:3; Proverbe 11:4; Isaia 9:19; 10:6; 13:13; 14:6; 60:10; Ieremia 7:29; 10:10; 18:20 (a îndepărta mânia); 21:5; 32:37; 50:13; Plângerile lui Ieremia 3:1; Ezechiel 7:12, 14, 19; 21:31; 38:19; Osea 5:10; 13:11; Amos 1:11; Naum 1:2; Habacuc 3:2, 8; Țefania 1:15, 18; Zaharia 7:12; 8:14; Matei 3:7; Luca 3:7; 21:23; Ioan 3:36; Romani 1:18; 2:5; 9:22; Efeseni 2:3 (copiii mâniei); 5:6; Coloseni 3:6; 1 Tesaloniceni 1:10; Evrei 3:11; 4:3; Apocalipsa 6:16-17; 11:18; 12:12; 14:8,10,19; 15:1,7; 16:1,19; 18:3; 19:15

Dumnezeu se mânie. Exodul 4:14; Numeri 11:10; 12:9; 22:22; 25:3-4; 32:10; Deuteronomul 4:25; 6:15; 7:4; 9:18-19; 13:17; 29:20,23-24,27-28; 31:17,29; 32:16,21-22; Iosua 7:1,26; 23:16; Judecători 2:12,14,20; 3:8; 10:7; 2 Samuel 6:7; 24:1; 1 Regi 11:9; 14:9,15; 15:30; 16:2,7,13,26,33; 21:22; 22:53; 2 Regi 13:3; 17:11,17-18; 21:6,15; 22:17; 23:19,26; 24:20; 1 Cronici 13:10; 2 Cronici 25:15; 33:6; 34:25; Ezra 9:14; Neemia 4:5; 9:5,13; Psalmul 2:12; 6:1; 7:6,11; 21:9; 27:9; 38:3; 56:7; 69:24; 74:1; 76:7; 78:21,49,50; 79:5; 80:4; 85:3-5; 90:7,11; Eclesiastul 5:6; Isaia 1:4; 5:25; 9:12,17,21; 10:4-5,25; 12:1; 13:3,9,13; 42:25; 48:9 (Dumnezeu își amână mânia); 63:3,6; 65:3; 66:15; Ieremia 3:12; 4:8,26; 12:3; 15:14; 17:4; 18:23; 21:5; 23:20; 25:37-38; 30:23; 32:37; 33:5; 36:7; 42:18; 44:3,6; 49:37; 51:45; 52:3; Plângerile lui Ieremia 1:12; 2:1,3,6,21-22; 4:11,16; Ezechiel 5:13,15; 7:3,8; 13:13; 20:8,21; 22:20; 25:14; 43:8; Daniel 9:16; Osea 8:5; 11:9; Iona 3:9; Mica 2:3; 5:15; Naum 1:6; Țefania 2:2-3; Zaharia 10:3

Încet la mânie (dar totuși se mânie). Ioel 2:13b; Iona 4:2; Naum 1:3

Nu rămâne mânios pentru totdeauna. Mica 7:18

Dumnezeu distruge [în mânia Sa] Geneza 6:13 (potopul); 19:12-13 (Sodoma și Gomora); Amos 6:11; 9:8; Obadia 8,15; Habacuc 1:5-11; Hagai 2:22; Maleahi 1:3; 2:16; Marcu 12:9; 1 Corinteni 3:17; 10:8; Iacov 4:12; 2 Petru 2:4-9,12

Mânia lui Dumnezeu. Daniel 9:16

Indignarea lui Dumnezeu. Maleahi 1:4

Dumnezeu poate fi provocat la mânie. Psalmul 78:58; 106:29; Ieremia 7:18-20; 8:19; 11:17; 25:6-7; 32:29-32; Ezechiel 8:17; 16:26

Dumnezeu poate fi provocat la gelozie. 1 Corinteni 10:22

Dumnezeu este cea mai iubitoare ființă din univers, dar El are și cea mai mare mânie.

Î: În Miheia 2:9, cum poate cineva să-I ia lui Dumnezeu slava de la un copil pentru totdeauna?

R: În voința noastră și chiar în felul în care ajungem să fim, avem un anumit grad de interdependență cu cei din jurul nostru.

Î: În Miheia 2:11, de ce este potrivit ca profeții falși să profețească vin pentru acest popor?

R: Un astfel de profet ar profeți atât ceea ce voia poporul, cât și ceea ce urma să primească. Nu era nevoie de niciun dar supranatural pentru o profeție pe care poporul ar fi împlinit-o cu mare bucurie chiar el însuși. 2 Timotei 4:3 vorbește despre oameni care au „urechi mâncărimi” și vor asculta doar de predicatorii care spun ceea ce vor ei să audă.

Î: În Mi 2:11, de ce oamenii tind să creadă lucruri care le sunt plăcute?

R: Aceasta este o trăsătură comună a naturii umane căzute; oamenii au o versiune căzută a speranței. Vrem să credem lucruri pe care sperăm că sunt adevărate și ne putem înșela singuri. Oamenii vor să numească lucrurile neplăcute, care sunt aproape sigure, ca fiind total incerte, iar lucrurile plăcute, care sunt foarte incerte, ca fiind sigure. Dacă ai număra de câte ori în știri cineva a afirmat ceva ca fiind un fapt, când de fapt nu putea ști că era un fapt, ai ajunge la un număr foarte mare.

Î: În Miheia 2:12-13, nu se dă absolut niciun motiv pentru aceste cuvinte de promisiune din Miheia 1-2:10. De ce crezi că Dumnezeu promite acest lucru?

R: Nu are nimic de-a face cu poporul, în sine. Are de-a face, în parte, cu Dumnezeu și, în parte, cu relația lui Dumnezeu cu poporul. Dumnezeu a făcut promisiuni lui Avraam, lui David și altora, și Dumnezeu Își va ține promisiunea indiferent de circumstanțe. Dar Dumnezeu îi iubește și pe descendenții lui Avraam și va face acest lucru din cauza iubirii Sale pentru ei. Totuși, nimic nu indică faptul că ei ar merita acest lucru.

Î: În Mihe 2:12 și Isaia 34:6, unde se află Bozra?

R: Se afla în Edom, conform Amos 1:12. Bozra era capitala Edomului; este actualul Buseirah, situat la 25-30 de mile sud de Marea Moartă.

Î: În Mi 3:1-2, de ce unii conducători urăsc binele și iubesc răul?

R: Răul poate fi ceea ce fac infractorii, dar răul poate fi și de natură politică, juridică și religioasă. Unii conducători pot fi „simbioți”, conștientizând că puterea lor provine doar din favorizarea nedreaptă a unora în detrimentul altora.

Unii oameni practică răul fără alt motiv decât propriul câștig sau propria siguranță. Dar asta nu înseamnă neapărat că iubesc răul. Alții, însă, doresc să aibă ca aliați oameni „viclean de deștepți”, despre care știu că vor ocoli regulile atunci când le este în folos. Iar alții simt o plăcere personală în a-i face pe cei drepți să cadă sau în a-i vedea suferind.

Î: În Mica 3:2-4, este vorba despre canibalism propriu-zis?

R: Nu. Este vorba despre devorarea sufletelor oamenilor de dragul banilor. Mica folosește un limbaj atât de dur și de viu pentru a transmite profunzimea și încăpățânarea răului din partea liderilor politici, juridici și religioși.

Î: În Mica 3:4, Dumnezeu își reține vreodată binecuvântarea de la oamenii care o cer?

R: Adesea o face. Trebuie să ne întrebăm de ce oamenii cer binecuvântările lui Dumnezeu. Când oamenii doresc binecuvântările unei relații strânse cu Dumnezeu, evitând în același timp o relație strânsă de ascultare față de El, nu primesc întotdeauna ceea ce își doresc. Iacov 4:3 vorbește despre oamenii care Îl roagă pe Dumnezeu și nu primesc pentru că cer să folosească binecuvântările pentru propriile lor dorințe.

Î: În Mica 3:5-7,11, de ce le dă Dumnezeu uneori doar tăcere celor care spun că vor să-L audă?

R: Profeții falși „vestesc pacea, în timp ce mușcă cu dinții” (Mica 3:5); adică, îi mușcă pe alții în timp ce vorbesc despre pace. Cuvântul ebraic pentru a mesteca sau a mușca, nasak, poate însemna mușcătura dinților, mușcătura unui șarpe și dobânda la un împrumut.

Î: În Mica 3:9, care este diferența între a nu-ți păsa de dreptate și a disprețui dreptatea?

R: Mai întâi, câteva informații de context, apoi răspunsul. Cuvântul ebraic pentru „a disprețui”, ta’ab, este unul foarte puternic, care înseamnă „a detesta”. Începând cu anul 701 î.Hr., conducerea din Ierusalim a fost foarte slabă. Regele a fost deportat puțin peste o sută de ani mai târziu, în 597 î.Hr., iar Templul a fost distrus în 586 î.Hr.

Unii conducători țin la dreptate pentru toți, chiar și pentru cei care nu i-au susținut. Alți conducători nu le pasă cu adevărat dacă se face dreptate sau nu, atâta timp cât obțin ceea ce au nevoie. Poate că preferă să nu se gândească la nedreptate. Alții, din nou, cred că „scopul scuză mijloacele” și că orice mijloc, just sau nu, este justificat pentru a obține ceea ce își doresc. Unii doresc un lucru specific, cum ar fi câștigarea alegerilor. Alții vor tot ce pot obține, pentru ei înșiși și pentru susținătorii lor loiali, iar încercarea de a satisface aceste nevoi nu este niciodată suficientă încât să se gândească: „Acum pot să mă opresc.”

Î: În Mi 3:9, care sunt câteva exemple din istorie de lideri care au disprețuit dreptatea?

R: Via lui Nabot

Decretele false

Decretalele false sunt 100 de scrisori care stabilesc autoritatea papilor. În ele, Petru spune că i s-a dat autoritatea de a conduce Biserica lui Hristos pe pământ. Petru a transmis această autoritate următorului papă și așa mai departe.

Majoritatea decretalelor false sunt decretale „pseudo-isidoriene”, numite după un om care se descria drept „Isidor Mercator”, care se pare că le-a scris în Franța și le-a adus la Metz, Franța, între anii 847 și 859 d.Hr. Ele pretind a fi scrisori ale papilor și ale sinodurilor bisericești din perioada 78-731 d.Hr. Există multe citate plagiate, dar, în ansamblu, stilul este al unei singure persoane.

Se pare că motivul principal din spatele decretalelor a fost acela de a asigura o mai mare independență episcopilor locali, afirmând că aceștia nu erau responsabili față de mitropoliți, sinoduri sau stat, ci doar față de papă. Decretalele false au avut efectul profund de a-i ridica pe papi la o poziție superioară oricărei alte persoane de pe acest pământ.

Decretalele au fost utilizate la sinodurile de la Worms (868), Köln (887), Metz (893) și Tribur (895). Biserica Ortodoxă nu le-a acceptat niciodată, iar în Occident au fost respinse ca fiind falsuri în jurul anului 1100 d.Hr. Două probleme insurmontabile sunt faptul că nimeni nu auzise de ele înainte de anul 850 d.Hr. și că prezintă numeroase anacronisme istorice, de exemplu: „cum se face că papii citează persoane născute după moartea lor?” Cu toate acestea, chiar și în 1580, Corpus Juris-ul catolic a folosit decretalele false pentru a dovedi că catolicismul era corect. În 1628, protestantul David Blondel a fost încă nevoit să combată falsurile.

Caracterul unor papi:

Ar trebui să ne alăturăm armatei papei Iuliu al II-lea (Papa Războinic, 1503-1513), care a capturat, ucis și jefuit orașe italiene pentru a le adăuga la „Împărăția lui Dumnezeu”, adică la Statele Papale?

Cât de răi au fost unii papi? Conform lucrării lui Austin, *Topical History of Christianity*, p. 148,

„Apoi [după 904] a început așa-numita «pornocrație», în timpul căreia Teodora și cele două fiice ale sale, Teodora cea Tânără și Marozia, controlau practic Roma și însăși Biserica. Fiind curve seducătoare, aceste femei și-au vândut trupurile pentru funcții, titluri și pământuri, ceea ce le-a conferit o putere extinsă. Marozia a avut o relație ilicită cu papa Sergius al III-lea, din care s-a născut un fiu care a devenit mai târziu papa Ioan al XI-lea. Când Marozia a încercat să se încoroneze împărăteasă, fiul ei mai mic, Alberic, a răpit-o și a închis-o pe mama sa, l-a încarcerat pe fratele său vitreg, papa, și a devenit el însuși împărat. El a domnit între anii 932 și 954, exercitând un control absolut asupra papalității. După moartea lui Alberic, fiul său, Octavian, a fost ales ca papa Ioan al XII-lea și s-a dovedit a fi cel mai detestabil membru al acestei familii depravate.

b. Regimurile lui Otto. În 962, ticălosul Ioan al XII-lea l-a încoronat pe regele german Otto I ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Crezând că are un aliat în depravare, Ioan a descoperit curând că noul împărat era un om de caracter, dedicat restabilirii decenței și onoarei papalității. Când Otto a convocat un sinod pentru a discuta detronarea lui Ioan, papa i-a amenințat pe toți cu excomunicarea, dar aceștia l-au detronat oricum. Trei luni mai târziu, Ioan a convocat un alt sinod care a anulat hotărârile sinodului lui Otto. Prin urmare, Otto a decis să recurgă la forță pentru a scăpa papalitatea de conducătorul său rău.

... Următorii patruzeci și doi de ani [după 1004] din istoria papală au fost marcați de o rivalitate intensă, de o mediocritate oportunistă, de impotență spirituală, de viciu și de corupție. Se părea că lucrurile au atins punctul cel mai de jos odată cu alegerea unui băiat degenerat de doisprezece ani, Papa Benedict al IX-lea (1032-1045), care, după o desfrânare rușinoasă și o administrare haotică, a vândut tiara sfântă (adică funcția de Papă) celui care a oferit cel mai mult. El a fost cunoscut sub numele de Grigorie al VI-lea (1045-1046)….”

Î: În Mi 3:11-12, de ce unii dintre cei care îl ignoră pe Dumnezeu încă se încred în El să-i protejeze?

R: În loc să se sprijine pe Domnul, unii încearcă să-L refacă pe Dumnezeu după chipul lor.

Oamenii se înșală singuri când consideră creștinismul ca fiind nimic mai mult decât o asigurare împotriva incendiilor. De multe ori, ei îl consideră pe Dumnezeu important, dar nu consideră că ascultarea lor este la fel de importantă. Un cântec american spune „Dumnezeu să binecuvânteze America”, dar a fost amplasat un panou publicitar care punea întrebarea: „Oare America îl binecuvântează pe Dumnezeu?”

Î: De ce credeți că Mi 4:1-3 este aproape identic cu Isaia 2:2-4?

R: Acest lucru indică faptul că se referă la același eveniment. Nu va exista doar pace, ci nici o amenințare de război; nu va mai fi nevoie de incinte fortificate și de orașe. Indiferent de câtă prosperitate va exista, va fi suficient pentru toți.

Î: În Mi 4:9-13, cine este femeia aflată în suferință?

R: Aceasta este o alegorie a poporului lui Iuda și al lui Israel. Ea plânge din cauza pierderii sale. Este, de asemenea, ca o femeie în travaliu, deoarece, după exil, cei care s-au întors au dat naștere din nou națiunii lor.

Î: În Mihe 4:10, această referire la Babilon arată oare că, dacă nu a fost vorba de o viziune profetică a viitorului inspirată divin, cartea lui Mihe a fost scrisă mai târziu?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Babilonul nu a devenit puterea mondială dominantă decât la aproape un secol după distrugerea Samariei.

2. Deși aceasta este o profeție inspirată divin, există aici și o parte de istorie trecută. Imediat după ce asirienii au fost opriți în afara Ierusalimului, regele Merodac-Baladan al Babilonului a trimis ambasadori în Iuda pentru a încheia o alianță. Regele Ezechia le-a arătat tot ce este menționat în 2 Regi 20:12-15 și 2 Cronici 32:31. Dumnezeu l-a folosit pe Isaia pentru a-i spune lui Ezechia că poporul va fi exilat în Babilon, conform 2 Regi 20:16-18.

Pe scurt, vizita babilonienilor, combinată cu profeția publică a lui Isaia din această perioadă a exilului lui Iuda, nu ar face ca Mica să fie anacronic.

Î: De ce reprezintă Mi 4:11-13 o justiție poetică pentru națiunile adunate împotriva Ierusalimului?

R: Ele s-au adunat pentru a devora și a obține prada de război. Dar Dumnezeu avea un alt plan. Ele ajung să se adune pentru a fi devorate și pentru a deveni ele însele pradă de război.

Î: În Mica 5:2, de ce ar menționa Mica „Efrata” aici?

R: Existau două Betleeme, unul în nord și unul în Iuda; Betleem-Efrata era Betleemul din Iuda. Așa cum spune Walter Kaiser în „Hard Sayings of the Bible”, p. 335-336: „Efrata este denumirea mai veche a Betleemului. Provine de la cuvântul «a fi roditor», iar acest nume este cel mai potrivit pentru locul de naștere al Celui care urma să aducă mântuirea pe pământ.” Betleemul este numit Efrata în Geneza 35:19 și 48:7.

De asemenea, una dintre soțiile lui Caleb se numea Efrata. Hur era fiul lor, Salma era fiul lui, iar despre Salma se spune că era tatăl lui Betleem în 1 Cronici 2:19, 50-51.

Î: În Mica 5:2, ce este surprinzător în legătură cu Betleemul?

R: Deși Betleem se afla la doar 5 sau 6 mile sud-sud-vest de Ierusalim, era departe de acesta în ceea ce privește importanța. Era atât de mic și de nesemnificativ încât nici măcar nu era menționat printre orașele din Iosua 15 și Neemia 11. Deoarece David se născuse în Betleem, acesta era numit Orașul lui David. Dacă nu ar fi fost acest lucru, ar fi fost aproape necunoscut, deoarece acolo nu se întâmplase aproape nimic altceva demn de menționat.

Î: În Miheiu 5:2b, în ce sens sunt originile conducătorului lui Israel „din vechime”?

R: Termenul ebraic folosit aici înseamnă literalmente „zile de timp nemăsurat”. Isus a existat încă din veacuri de demult (Ioan 1:1; 17:5; Evrei 7:3). Înainte chiar de prima secundă a timpului, Isus fusese deja născut din Dumnezeu Tatăl.

Î: Deoarece Mica 5:2 spune „mii” în textul masoretic și în Septuaginta, de ce Matei 2:6 spune „guvernatori/conducători”?

R: Indiferent de ce spune Mica 5:2, aceasta este ceea ce, se pare, le-au spus preoții și învățătorii lui Irod. Să analizăm patru puncte care ar putea explica de ce au spus ei asta.

1) Mica 5:2 spune: „Tu, Betleem Efrata, cea mai mică dintre miile lui Iuda, din tine va ieși Cel care va fi conducător în Israel...” (Traducerea literală a lui Green). Ideea este că, deși Betleemul era mic ca dimensiune, va deveni mare ca importanță.

2) Cuvântul ebraic pentru „mii” (plural) din Mica 5:2 este ‘alapim. Echivalentul grecesc este chiliasin. Cuvântul ebraic pentru guvernatori/conducători (plural) este ‘allupe. Echivalentul grecesc este hegemosin. În timp ce cuvintele grecești sunt total diferite, cuvintele ebraice sunt foarte similare, dacă nu ținem cont de vocale. Vechiul Testament a fost scris inițial fără vocale; acestea au fost adăugate abia în jurul anului 700 d.Hr. Acest lucru indică faptul că ei nu citeau din Septuaginta greacă, ci fie din ebraică, fie din aramaică, fie, posibil, dintr-o altă traducere greacă.

3) Aceste cuvinte au fost rostite de preoți și de învățătorii Legii. Este posibil ca aceștia să fi făcut o greșeală sau să-i fi citat lui Irod o traducere greacă, alta decât Septuaginta. Totuși, este mai probabil ca ei să fi tradus verbal din ebraică în aramaică sau greacă pe măsură ce vorbeau.

4) De fapt, preoții și învățătorii Legii nu au greșit în transmiterea sensului: micul Betleem NU este cel mai neînsemnat pentru conducătorul care va veni de acolo.

Î: În Miheiu 5:3, care profețește că Israelul va fi părăsit până la venirea lui Mesia, de ce crezi că a făcut Dumnezeu asta?

R: Deși Scriptura nu spune acest lucru, ar putea fi ca în cazul unui dramaturg care stabilește ritmul poveștii, creând o perioadă de calm înaintea scenei importante.

Î: În Mi 5:4-5a, credeți că aceasta este o promisiune pe care o putem revendica astăzi, sau este valabilă doar pentru noi când vom ajunge în cer?

R: Se menționează „pământul”, deci se împlinește pe pământ. Deși se împlinește în cele din urmă în Mileniu și în cerul și pământul noi, este o promisiune pe care o putem revendica într-o oarecare măsură chiar acum. Astăzi Dumnezeu ne susține prin puterea Sa. Mica 5:5a spune că acesta va fi pacea noastră, iar Acesta este Isus. Astăzi trebuie să rămânem în Dumnezeu și să-I slăvim Numele până la marginile pământului.

Î: În Mica 5:5, de ce se spune „șapte păstori, ba chiar opt conducători ai poporului”?

R: Conducătorii din Orientul Mijlociu erau adesea numiți păstori. Această tehnică literară de îmbinare a numerelor se regăsește și în Amos 1:3, 6, 9, 11, 13; 2:1, 4, 6 și în Proverbe 30:15, 18, 21, 29. Aceasta înseamnă că numărul exact nu este important; ceea ce contează este mărimea numărului. Așadar, în contrast cu lipsa totală de conducători evlavioși, sau chiar de orice fel de conducători, din vremea lui Mica, vor exista suficienți conducători pentru a conduce poporul.

Î: În Mi 5:7, în ce fel este poporul lui Dumnezeu asemănător cu roua de la Domnul?

R: Roua nu este vizibilă, dar udă peste tot. În Palestina, în timpul sezonului uscat, roua era principala sursă de umiditate pentru culturi. Roua nu se concentrează selectiv asupra câtorva locuri; ea ajunge peste tot. Așa cum suntem martori pentru lume, s-ar putea să nu fim vizibili, dar creștinii ar trebui să meargă peste tot. Suntem ca o scrisoare din partea lui Hristos (2 Corinteni 3:3) și singura scrisoare din partea lui Hristos pe care o văd unii oameni.

Î: În Miheiu 5:12, de ce practică oamenii vrăjitoria și descântecele, și cum se leagă Miheiu 5:12 de versetele 5:11 și 5:13?

R: Unii fac asta pentru că cred că ar putea funcționa, iar alții poate nu sunt siguri, dar o fac pentru orice eventualitate și pentru că cred că nu le poate face rău. Unii vor să manipuleze natura, forțele spirituale etc., pentru a-și îndeplini propriile dorințe. Un alt motiv este sentimentul de control asupra forțelor supranaturale. Unii oameni îi roagă pe alții să-i ajute să obțină anumite lucruri, cum ar fi o relație amoroasă sau să-i blesteme pe alții. Uneori, oamenii care aduc jertfe idolilor sau se implică în ocultism nu doresc nimic, decât să fie lăsați în pace de demoni. Ei se tem de forțele malefice.

Dar și mai rău decât aceștia sunt oamenii care fac asta doar pentru a câștiga bani, încurajând și pe alții să procedeze la fel.

Î: În Miheiu 5:12, de ce crezi că Dumnezeu se opune atât de tare vrăjitoriei și ghicitorilor?

R: În esență, aceasta înseamnă să recunoști că crezi în supranatural, să recunoști că ai nevoie de ajutor și să te îndrepți către altcineva în loc de Dumnezeu. Imaginați-vă săptămânile dinaintea balului de absolvire al liceului, când un băiat o invită pe o fată să meargă cu el. Cum credeți că s-ar simți el dacă ea i-ar spune: „Chiar vreau să merg la balul de absolvire, dar nu am cu cine să merg și aș prefera să merg cu aproape oricine altcineva în locul tău.” Asta ar putea fi oarecum asemănător cu ceea ce îi spun oamenii lui Dumnezeu atunci când vor să-I respingă ajutorul și protecția și să se îndrepte în schimb către demonii răi.

Î: În Miheia 6:1-2, de ce se adresa Miheia dealurilor și munților?

R: Aceasta este o utilizare poetică a unei figuri de stil numită personificare. Dumnezeu chema dealurile și munții ca martori ai credincioșiei Sale față de israeliți și ai necredincioșiei acestora față de El. Ca o notă marginală, Isaia, care a trăit în aceeași perioadă, a folosit figuri de stil similare.

Î: În Mica 6:3, în ce sens sunt unii obosiți de religie și obosiți de Dumnezeu? Care este diferența?

R: Unii cred că sunt sătui de Dumnezeu, dar nu-și dau seama că sunt de fapt sătui de religie. Sunt sătui să facă aceleași lucruri, care pentru ei nu au sens, și nu văd niciun rezultat. Dar Dumnezeu spune că, chiar și atunci când Îi cerem ceva, cu îndoială în loc de credință, nu vom primi nimic (Iacov 1:6-7). Unii sunt de fapt sătui de Dumnezeu, deoarece consideră că ascultarea de Dumnezeu îi împiedică să se bucure de plăcerile pe care și le doresc cu adevărat. Ei nu văd că multe dintre poruncile lui Dumnezeu nu sunt doar pentru slava Lui, ci și pentru protecția și binele nostru.

Î: În Mica 6:4-5, care este remediul atunci când ne simțim obosiți să-L slujim pe Dumnezeu?

R: Apropie-te de Dumnezeu printr-un moment de rugăciune.

Amintiți-vă ce a făcut Dumnezeu pentru alții în trecut; citiți Cuvântul Său.

Amintiți-vă ce a făcut Dumnezeu pentru voi.

Planifică cum să începi să-L slujești din nou mai bine pe Dumnezeu de acum înainte.

Î: Ce spune Mi 6:6-8 despre jertfele din Vechiul Testament?

R: Aici nu există nicio poruncă de a înceta jertfele. Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Cel care vorbește în acest pasaj poetic este Mica, și nu Dumnezeu.

2. Nici Mica nu spune niciodată că își va înceta jertfele. El va continua să se închine înaintea lui Dumnezeu și să aducă jertfe arse.

3. Mica însuși întreabă dacă Domnul ar fi mulțumit de ofrande extravagante, pe care Dumnezeu nu le-a cerut, cum ar fi mii de berbeci, zece mii de râuri de untdelemn sau jertfa umană a întâiului său născut. Răspunsul implicit este, desigur, nu.

4. Unii ar putea să nu observe că Mica vorbește aici despre priorități. Cele mai extravagante ofrande de bunăvoie imaginabile nu sunt la fel de plăcute lui Dumnezeu ca a acționa cu dreptate, a iubi milostivirea și a umbla cu smerenie înaintea Lui.

5. Contextul istoric imediat aici este probabil marele sacrificiu pe care l-a adus Ezechia în 2 Cronici 30:24, care a inclus 1.000 de tauri și 7.000 de oi. Mica a pus oarecum „o frână” acestei situații. Oricât de impresionant ar părea acest sacrificiu, Dumnezeu ar fi mai impresionat de faptul că tot poporul umblă cu ascultare alături de El decât de această etalare exterioară.

Î: În Mica 6:6-8, de ce este „a umbla” mai important decât jertfele?

R: Jertfa fără ascultare este inutilă și obositoare pentru Dumnezeu, așa cum spune Isaia 1:14. Dacă Îi faci plăcere lui Dumnezeu prin ascultare, vei dori să aduci jertfele pe care Dumnezeu le dorește. Lui Dumnezeu Îi pasă atât de inima ta, cât și de faptele tale. Isus a arătat în Matei 5:23-24 că, dacă fratele tău are ceva împotriva ta, amână jertfa până când rezolvi mai întâi problema cu fratele tău.

Î: În Mica 6:6-8, cum trebuia ca oamenii să obțină mântuirea aici?

R: Deși oamenii obțin mântuirea prin faptul că Dumnezeu le-o dăruiește, Mica 6:6-8 nu vorbește despre mântuire. Mai degrabă, pentru cineva care este deja credincios, Mica întreabă:

1) Ce ar trebui să-I aducă lui Dumnezeu

2) Ce I-ar face plăcere lui Dumnezeu

3) Ce a arătat Dumnezeu că este bun și ce cere Domnul.

Este interesant faptul că la primele două întrebări se răspunde prin următoarele întrebări.

1) Pentru a ști ce ar trebui să aduci lui Dumnezeu, ar trebui să întrebi ce L-ar mulțumi pe Dumnezeu.

2) În loc să-ți imaginezi ce L-ar mulțumi pe Dumnezeu, întreabă ce a arătat Dumnezeu că este bun și ce cere Dumnezeu.

3) Dumnezeu a arătat că trebuie să acționăm cu dreptate, să iubim milostivirea și să umblăm cu smerenie înaintea lui Dumnezeu.

Î: În Mi 6:8, ce este semnificativ în legătură cu subiectul propoziției de aici?

R: Cuvântul ebraic de aici, „adam”, înseamnă „om”. Prin urmare, acest verset nu se adresează doar poporului Israel, ci tuturor oamenilor.

Î: În Miheia 6:6-8, de ce unii oameni au idei greșite despre cum să-I fie pe plac lui Dumnezeu?

R: Când ceva ți se pare logic la prima vedere, ești mai înclinat să crezi în acel lucru; chiar dacă nu este corect.

Au fost învățați greșit de alții: fie au auzit doar lucruri greșite, fie au auzit atât lucruri corecte, cât și greșite, și au ales să creadă lucrurile greșite.

Mai ușor de definit: A spune că Dumnezeu vrea doar să respecți legile pare oarecum logic. La urma urmei, Dumnezeu a dat multe legi. De asemenea, Dumnezeu este un judecător, iar aceste legi sunt SMART: specifice, măsurabile, aplicabile, realiste (sau relevante) și limitate în timp. Este o chestiune mai simplă decât a avea o relație cu Dumnezeu.

Aproape imposibil să dai greș: A spune că trebuie doar să ai sentimente de iubire față de Dumnezeu sună mai atractiv. Nu există luptă și nici responsabilitate, iar asta sună frumos. Când cineva privește oamenii religioși cărora le pasă doar de respectarea regulilor, uneori poate reacționa la extrema opusă și să creadă că poruncile lui Dumnezeu nu sunt altceva decât sugestii.

Te simți mai bine când realizezi ceva: În Matei 7:21-23, mulți vor încerca să-I spună lui Hristos ce au realizat, dar Hristos le va spune că nu i-a cunoscut niciodată și îi va numi „lucrători ai fărădelegii”. Unii se pot concentra doar pe evanghelizare, sau pe evanghelizare și ucenicie, și dacă muncesc suficient de mult, atunci lipsa lor de ascultare față de Dumnezeu nu mai contează. Se spune că Robin Hood avea ca mod de operare să ia de la bogați și să dea săracilor. Cu alte cuvinte, dacă dai niște bani săracilor, asta te scuză că jefuiești pe cei bogați. În Evul Mediu și mai târziu, penitența a devenit un mijloc prin care, dacă plăteai ceva bisericii sau renunțai la ceva, păcatul tău era iertat.

Exista o grădiniță care se confrunta cu problema părinților care își luau copiii cu întârziere. Personalul nu putea pleca acasă la ora la care trebuia. Așa că au început să perceapă o taxă de la părinți atunci când aceștia întârzieau. Problema s-a agravat în loc să se îmbunătățească, deoarece părinții nu mai simțeau nicio vină pentru că își luau copiii cu întârziere, având în vedere că plata banilor rezolva totul.

În cele din urmă, un motiv este că, în ultimă instanță, ei nu urmăresc să-L mulțumească pe Dumnezeu, ci au ca scop principal altceva.

Î: În Mi 6:10-12, cum îi înșeală oamenii pe alții dându-le mai puțin decât li se cuvine?

R: Pe vremuri, negustorii cântăreau cereale, metale sau alte lucruri folosind greutăți, adică o bară cu greutate cunoscută. Totuși, dacă făceau în mod deliberat unele bare mai ușoare sau mai grele, atunci îi înșelau pe alții. Ar fi cam ca o pompă de benzină la care, de fiecare dată când ar indica că ai alimentat un galon, de fapt ai alimentat doar 0,95 galoane. Ar fi ca și cum ai vinde o casă sau o mașină despre care știai că are o problemă, dar nu ai dezvăluit-o cumpărătorului.

Î: În Mi 6:11, ce este o „greutate falsă”?

R: Este o greutate pe care un negustor o prezintă în mod înșelător fie ca având o anumită greutate, fie ca fiind echivalentă cu o altă greutate, așa cum arată Deuteronomul 25:13. De exemplu, un negustor necinstit, atunci când cântărește ceva pentru a-l vinde, folosește o greutate etichetată cu un kilogram, care are de fapt 0,95 kilograme. Când cântărește ceva pentru a-l cumpăra, folosește o greutate etichetată cu 1 kilogram, care are de fapt 1,05 kilograme.

Î: În Mica 6:13-15, cum le va reduce Dumnezeu prosperitatea și fericirea?

R: Ei vor „mânca, dar nu se vor sătura”. Curios, Dumnezeu le va da totuși hrană și bogăție. Cu toate acestea, ei nu își vor păstra și nu își vor folosi bine hrana sau bogăția. Dacă ei cred că răspunsul la fericirea supremă constă în multă hrană și bogăție, Dumnezeu le va arăta acest lucru, lăsându-i să aibă aceste lucruri, dar fără să se simtă satisfăcuți.

Există o asemănare între un acumulator de bunuri și cineva care merge mai departe, ajungând să fie necinstit pentru a acumula bogăție. Aceștia nu folosesc greutăți false, nu jefuiesc și nu obțin comori dobândite pe căi necinstite pentru că ar fi flămânzi. Probabil că sunt deja înstăriți, dar vor să acumuleze și mai mult.

Î: În Mi 7, de ce Dumnezeu nu arată milă și apoi arată milă?

R: Trei aspecte de luat în considerare cu privire la mila lui Dumnezeu.

1. Milostivirea este nemeritată. Mai precis, milostivirea înseamnă să nu primești lucrurile rele pe care le meriți.

2. Dumnezeu nu are nicio obligație să acorde milă nimănui. Cu toate acestea, Dumnezeu este foarte milostiv și Îi face plăcere să arate milă.

3. Dumnezeu nu este obligat să acorde aceeași măsură de milă tuturor. După cum arată Romani 9, Dumnezeu a fost drept atât față de Esau, cât și față de Iacov, dar El a avut o milă specială față de Iacov pe care nu i-a acordat-o lui Esau.

Î: În Miheia 7:1, ce este rău în a mânca fructe de vară?

R: Încă nu este vremea recoltei. Fructele pot fi mici, amare și verzi. Chiar și așa, a mânca puțin acum înseamnă mult mai puțin la vremea recoltei. Oamenii ar putea totuși să facă acest lucru, ipotecându-și viitorul, dacă ar fi disperați după hrană în prezent.

Î: În Mihe 7:1, cum mănâncă oamenii astăzi fructele de vară?

R: Oamenii își ipotechează viitorul în diverse moduri.

În mod drastic, își dăunează corpului prin dependența de droguri, alcool și fumat.

Mai subtil, își pot ipoteca sănătatea viitoare prin somn cronic insuficient, lipsa exercițiilor fizice și o alimentație nesănătoasă în prezent. Ocazional, oamenii își pot ipoteca sănătatea viitoare prin exerciții fizice excesive sau prin activități periculoase și pline de adrenalină.

Din punct de vedere financiar, se poate face o „ipotecă inversă”, în care banca le plătește bani în fiecare lună timp de atâția ani, iar la sfârșitul perioadei banca devine proprietara întregii case. Uneori, însă, o persoană ar putea primi înapoi doar 50% din ceea ce a investit, ceea ce ar face din aceasta o investiție groaznică, cu excepția cazului în care persoana respectivă este disperată.

În ceea ce privește relațiile, oamenii pot trăda sau distruge o prietenie de lungă durată pentru un câștig imediat în prezent.

Din punct de vedere spiritual, se pot implica în ocultism sau în alte lucruri care pot permite demonilor să exercite o „influență” asupra lor pentru tot restul vieții.

Din punct de vedere al caracterului, se pot implica în pornografie, într-un stil de viață petrecăreț sau în alte lucruri care pot, de asemenea, să le ofere demonilor o „influență” asupra lor pentru tot restul vieții. De aceea este atât de important să-ți crești copiii bine în Domnul.

Î: În Mi 7:3, ce înseamnă „a face rău cu ambele mâini”?

R: Ei nu se mulțumeau doar să facă ceva rău pentru a obține câștiguri materiale. Voiau să obțină câștiguri și mai mari făcând și mai mult rău.

Î: În Mi 7:3, ultima frază înseamnă literalmente „țesând totul împreună”. Cum își țes astăzi unii asupritori aflați la putere plasa lor?

R: Cei asupriți sunt loviți din mai multe părți: legi nedrepte, un sistem judiciar prea costisitor pentru ei și oameni care impun nedreptatea prin legi. Oamenii îi rănesc violent, îi jefuiesc sau îi asupresc ilegal, iar ei nu au nicio cale de apărare.

Î: În Mi 7:4, în ce fel sunt unii oameni ca mărăcinii sau spinii?

R: Unii sunt ca niște trandafiri frumoși, dar te înțepi în spini când te apropii de ei. Alții arată urât și au și ei spini. Animalele își rănesc gura dacă pasc pe lângă ei.

Î: În Mi 7:5, cine este femeia la care se face referire aici?

R: Această femeie ar fi soția celui care ascultă. Limbajul folosit aici este neobișnuit, sugerând o distanță sau o separare. El sugerează nu doar o lipsă de comunicare, ci indică faptul că există motive întemeiate pentru a-i ascunde informații și a nu avea încredere în ea. Aceasta este o descriere tristă a unei căsătorii, atunci când această situație este reală. Căsătoriile ar fi așa în aceste vremuri de neascultare.

Î: În Mi 7:5-6, de ce există adesea certuri în cadrul unei familii?

R: Membrii familiei au adesea așteptări privind o loialitate neclintită și necondiționată. Poate fi un șoc pentru membrii familiei să vadă că moștenirea sau banii sunt mai prețuiți decât oamenii alături de care au crescut. Dependențele pot fi, de asemenea, o sursă de certuri.

Î: În Mi 7:7-8, cum așteaptă unii credincioși pe Dumnezeu în întuneric, așteptând lumina mântuirii și a îndreptățirii lor?

R: Este posibil ca ei să fie asupriți de alții. Sau ar putea avea necazuri legate de sănătate sau de situația financiară. Sau ar putea fi descurajați, ceea ce îi face să se întrebe dacă munca și slujirea lor sunt chiar importante, atunci când un profet fals spune minciuni.

Î: În Mi 7:14, de ce este important toiagul păstorului și în ce sens are Dumnezeu, în sens metaforic, un toiag?

R: Un toiag are o curbură, astfel încât păstorul să poată scoate o oaie dintr-un loc îngust. De asemenea, poate fi folosit ca baston împotriva prădătorilor.

Î: În Miheia 7:16, ce este simțul rușinii și de ce oamenii îl au uneori, iar alteori nu îl au?

R: Oamenii simt rușine când sunt jenati de ceea ce au spus, de ceea ce au făcut sau chiar de cine sunt. În cultura chineză, rușinea înseamnă „a avea fața roșie”. Dar unii oameni au conștiința atât de amorțită încât nu mai au niciun simț al rușinii.

Î: În cartea lui Mica, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (300-200 î.Hr.) Există două copii ale cărții lui Mica printre manuscrisele de la Marea Moartă, numite 4Q81 (=4QXIIf) și 4Q82 (=4QXIIg). Există, de asemenea, un comentariu la Mica numit 1Q14 (=1QpMic).

4Q81 conține Mica 5:1-2

4Q82 conține Mica 1:7,12-15; 2:3-4; 3:12; 4:1-2; 5:6-7; 7:2-3,20

Nahal Hever este o peșteră situată lângă Engedi, care conține un fragment din cei doisprezece profeți minori în limba greacă (8 Hev XIIgr). Se consideră că a fost scris între anii 50 î.Hr. și 50 d.Hr. A fost ascuns în timpul revoltei lui Bar Kokhba împotriva Romei. Este o revizuire a Septuagintei, realizată în Iudeea, și aproape identică cu textul masoretic. Conține Mica 1:1-8; 2:7-8; 3:5-6; 4:3-10; 5:1-6 [LXX 2-7].

Sulul de la Wadi Murabb’at (MurXII) datează din jurul anului 132 d.Hr. Acesta conține Mica 1:1-16; 2:1-13; 3:1-12; 4:1-14; 6:1-7,11-16; 7:1-20.

În ansamblu, în sulurile de la Marea Moartă, Nahal Hever și wadi Murabb’at sunt păstrate următoarele versete din Mica: 1:2-5,6,7,8,9,12-15; 2:2-3,6,10-11; 3:12; 4:1-2,13; 5:1-2, 6-7,14-16; 7:2-3,11,20.

Manuscrisele creștine ale Bibliei, datând de aproximativ 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv cartea lui Mica. Cartea lui Mica este completă atât în Vaticanus (325-350 d.Hr.), cât și în Alexandrinus (c. 450 d.Hr.), unde cărțile celor Doisprezece Profeți Mici erau plasate înaintea cărții lui Isaia.

Osea, Amos și Mica nu erau prezenți în Sinaiticus (340-350 d.Hr.).

Noul Testament citează din Mica de două ori: Matei 2:6; 10:35-36.

Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Mica?

R: Scriitorii din perioada pre-niceeană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Mica sunt:

Iustin Martirul (c. 138–165 d.Hr.) îl menționează pe Mica ca fiind unul dintre cei doisprezece [profeți minori]. „Dialogul cu Trypho Iudeul”, cap. 108, p. 253

Melito/Meleto din Sardes (170-177/180 d.Hr.)

Melito din Sardis (170-177/180 d.Hr.) (implicit) menționează „Vechiul Testament” și enumeră cărțile. El nu enumeră individual cei doisprezece profeți minori, ci îi numește „Cei Doisprezece”. Fragmentul 4 din Cartea Extraselor, vol. 8, p. 759

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) a citat din Mica

Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, cap. 20.4, p. 451, a citat din greșeală Mica 7:9 ca fiind din Amos.

Canonul Muratorian (190-217 d.Hr.), p. 603 (parțial), menționează „scrierile Vechiului Testament”

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) „Aceștia sunt cei despre care profetul Mica spune: «Ascultați cuvântul Domnului, voi, popoare care trăiți în suferință.»” Stromata, cartea 4, cap. 26, p. 440

Tertulian (198-220 d.Hr.) „De aceea, întrucât fiii lui Israel afirmă că greșim primindu-L pe Hristos, care a venit deja, să le aducem o obiecție chiar din Scripturi, în sensul că Hristosul care a făcut obiectul profeției a venit; deși, prin vremurile profeției lui Daniel, am dovedit că Hristosul care a făcut obiectul anunțului a venit deja. Acum, era cuvenit ca El să se nască în Betleemul lui Iuda. Căci astfel este scris în profet: «Și tu, Betleem, nu ești cea mai mică dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși un Căpetenie care va paște poporul Meu, Israel.»” [Mica 5:2] Un răspuns adresat iudeilor, cap. 12, p. 169

Tertulian (207/208 d.Hr.) „Cu privire la iertarea păcatelor, spune și Mica”, și citează Mica 7:18-19. Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea 4, cap. 10, p. 358

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) „prin care Cuvântul lui Dumnezeu, cel care nu poate suferi, a ajuns să sufere, după cum îmi mărturisesc și profeții. Căci astfel vorbește binecuvântatul Mica:” și citează Mica 2:7,8. Împotriva ereziei lui Noet, cap. 13-14, p. 228

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) „Căci astfel vorbește binecuvântatul Mica: «Casa lui Iacov a stârnit mânia Duhului Domnului. Iată ce urmăresc ei. Oare cuvintele Lui nu sunt bune pentru ei, și oare umblă ei în dreptate? Și s-au ridicat cu dușmănie împotriva chipului Său de pace și I-au dezbrăcat slava.»” Împotriva ereziei lui Noetus, cap. 15, p. 229

Origen (240 d.Hr.) citează Mica 2:9 spunând că „asta este ceea ce exprimă Sfânta Scriptură”. Omilii la Ieremia, omilia 28, cap. 5, p. 264 (tradusă de Ieronim)

Origen (240-254 d.Hr.) (greacă) „După ce am vorbit pe scurt despre inspirația divină a Sfintelor Scripturi, este necesar să trecem la (analiza) modului în care acestea trebuie citite și înțelese,...” apoi el face referire la Zaharia 9:10; Isaia 7:15; Isaia 11:6,7; Ieremia 15:14; Exodul 20:5. El citează 1 Samuel 15:11; Isaia 45:7; Amos 3:6; Mica 1:12 și o parte din 1 Samuel 16:14; 18:10. Apoi Origen spune: „și nenumărate alte pasaje ca acestea – nu au îndrăznit să le respingă ca fiind Scripturile lui Dumnezeu”; Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 6, cap. 47, p. 595

Origen (225-254 d.Hr.) „profetul Mica va dovedi acest lucru când spune” și citează Mica 6:8. *De Principiis* [greacă], cartea 3, cap. 1.6, p. 305

Tratatul „Împotriva lui Novatian” (c. 248-258 d.Hr.), capitolul 12, p. 661, citează Mica 7:8-10 ca fiind inspirat de Duhul Sfânt.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din Mica 6:6-9; 7:14-18 ca fiind de la „Mica” în Tratatul 12, al treilea capitol, 20, p. 541.

Victorin din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) se referă la Mica ca la o Scriptură.

Metodiu din Olimp și Patara (270–311/312 d.Hr.) citează Mica 4:4 ca fiind de la Mica. „Banchetul celor zece fecioare”, Discursul 10, p. 350

Atanasie (c. 318 d.Hr.) citează jumătate din Mica 4:3 (care este identic cu Isaia 2:4). Despre Întruparea Cuvântului, cap. 52

Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.) „Căci Mica a vestit că El va da o lege nouă, în următorii termeni: «Legea va ieși din Sion, și cuvântul Domnului din Ierusalim. Și El va judeca printre multe popoare și va mustra națiunile puternice.»” „Instituțiile divine”, cartea 4, cap. 17, p. 118

După Niceea (325 d.Hr.):

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) (Implicit, deoarece menționează cei doisprezece profeți) „Există, așadar, în Vechiul Testament, douăzeci și două de cărți; … apoi Profeții, cei doisprezece fiind considerați ca o singură carte….” Atanasie, Scrisoarea de Paște 39, cap. 4, p. 552.

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr.)

Efraim Sirul (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează jumătate din Mica 2:7. Despre Duhul, cap. 50, p. 31

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează cărțile profeților, atât ale celor Doisprezece, cât și ale celorlalți. Mica 3:8, așa cum apare în Mica, Ioel 2:28, așa cum apare în Ioel, Hagai 2:4, așa cum apare în Hagai, Zaharia 1:6, așa cum apare în Zaharia. Prelegeri catehetice, Prelegerea 16.29, p. 122

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Grigorie Nazianzen (330-391 d.Hr.)

Didim cel Orb (398 d.Hr.) citează Mica 7:1-3 ca fiind al profetului Mica. Comentariu la Zaharia 12, p. 294

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Rufinus (373-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) se referă la Mica 6:1 ca fiind scris de Mica. Comentariu la Romani, Omilia 5, p. 366

Ieronim (373-420 d.Hr.) analizează cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Pentateuhul, Iov, Iosua, fiul lui Nave [Iosua], Judecători, Rut, Samuel, Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia. Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.) (implicit)

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) citează Mica 6:6-8 în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 10, capitolul 5, paginile 183. El menționează cartea Mica în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 17, capitolul 30, pagina 376.

Printre eretici și cărțile apocrife

Tatian (decedat în 172 d.Hr.) citează din Mica.

Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) a scris un comentariu întreg asupra cărții Mica, pe care îl mai avem și astăzi.

După Conciliul de la Niceea au mai existat și alți scriitori.

Î: În cartea lui Mica, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Iată câteva dintre diferențele de traducere din Mica 1:1-10, prima fiind din ebraică, iar a doua din traducerea greacă a Septuagintei, dacă nu se specifică altfel.

Mica 1:1 „din Moreshet” (textul masoretic) vs. „fiul lui Moreshet” (Septuaginta)

Mica 1:2 „Să audă popoarele” (textul masoretic) vs. „ascultați [aceste] cuvinte, voi, popoarele” (Septuaginta)

Mica 1:2 „mărturie împotriva voastră” (textul masoretic) vs. „printre voi, ca mărturie” (Septuaginta)

Mica 1:4 „munții se vor topi” (textul masoretic) vs. „munții se vor clătina” (Septuaginta)

Mica 1:4 „văile se vor despica” (textul masoretic) vs. „văile se vor topi” (Septuaginta)

Mica 1:6 „ruinele câmpului” (textul masoretic) vs. „depozitul roadelor câmpului” (Septuaginta)

Mica 1:7 „idolii ciopliți vor fi zdrobiți în bucăți” (textul masoretic) vs. „vor tăia în bucăți toți idolii ciopliți” (Septuaginta)

Mica 1:7 „toate darurile ei [sau curvia] vor fi arse cu foc” (Masoretic) vs. „tot ce a închiriat ea, vor arde cu foc” (Septuaginta)

Mica 1:7 „se vor întoarce la răsplata unei curve.” (Masoretic) vs. „a adunat [avere] din câștigurile curviei” (Septuaginta)

Mica 1:8 „Voi plânge și voi urla; voi umbla dezbrăcat și gol; voi scoate un țipăt ca al șacalilor” (Masoretic) vs. „ea se va plânge și va urla, va umbla desculță și, fiind goală, va scoate un țipăt ca al șerpilor” (Septuaginta)

Mica 1:8 „fiicele struților” (textul masoretic) vs. „fiicele sirenelor” (Septuaginta)

Mica 1:9 „rănile ei sunt incurabile” (textul masoretic) vs. „răul ei a devenit cumplit” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Mica 1:10 „Nu vestiți [asta] în Gat; nu plângeți amarnic în casa lui Leafra, nu vă tăvăliți [în] țărână.” (textul masoretic) vs. „Voi (plural) care sunteți în Gath, nu vă mândriți, iar voi, Enakim, nu reconstruiți din [ruinele] casei în batjocură: presărați țărână [în locul] râsului vostru.” (Septuaginta)

Mica 2:6 „Ei nu vor răsplăti insulta cu insultă” (Masoretic) vs. „El nu va îndepărta ocările” (Septuaginta) vs. „El nu va accepta rușinea” (Vulgata)

Mica 3:2 „să-i taie ca pe un cazan” (textul masoretic) vs. „să-i taie ca pe carne într-un cazan” (Septuaginta)

Mica 4:10 „și eu voi” (textul masoretic) vs. „și [voi] veți” (Septuaginta, siriacă, Targum)

Mica 5:5 „Asirienii... vor călca în palatele noastre” (textul masoretic) vs. „Asirienii... vor călca pe pământul nostru” (Septuaginta)

Mica 6:13 „au îmbolnăvit” (textul masoretic) vs. „au început” (Septuaginta, Teodotion, siriacă, Vulgata). (Din punct de vedere tehnic, aceasta nu este o variantă manuscrisă, deoarece consoanele sunt aceleași, iar vocalele nu erau scrise inițial.)

Mi 6:14 „Foamea va fi în mijlocul vostru” (textul masoretic) vs. „Veți pune mâna” (Targum, Vulgata) vs. „va fi întuneric peste voi” (Septuaginta)

Mi 6:16a „statutele/legile lui Omri sunt respectate” (textul masoretic) vs. „ați respectat statutele/legile lui Omri” (Septuaginta, siriacă, Vulgata, Targum)

Mica 6:16b „rușinea/disprețul poporului meu” (Masoretic, Targum, Vulgata) vs. „rușinea/disprețul neamurilor” (Septuaginta)

Mi 7:19 „aruncă toate păcatele lor” (textul masoretic) vs. „aruncă toate păcatele noastre” (Septuaginta, siriacă, Vulgata, Targum)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea în ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. De asemenea, au fost utilizate „The Expositor's Bible Commentary” și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.

Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din „The Holy Bible, Berean Standard Bible” (BSB), care a fost pusă în domeniul public: https://berean.bible