< Întrebare biblică din Matei

Întrebările comune atât pentru Matei, cât și pentru celelalte Evanghelii sunt discutate în secțiunea dedicată lui Matei sau în secțiunea „Evangheliile”.

Î: În Matei, care sunt unele dintre elementele distinctive ale acestei Evanghelii?

R: Matei îl pune în evidență pe Hristos, Regele promis, care instaurează Împărăția lui Dumnezeu și este împlinirea Legii. Hristos este speranța împlinită. Dintre toți evangheliștii, Matei este cel care arată cel mai mult cum profețiile Vechiului Testament se împlinesc în Hristos. Aproximativ o treime din Evanghelia după Matei este alcătuită din predici, iar evanghelia pare organizată în jurul a cinci mari discursuri.

În ceea ce privește limba, Papias, un ucenic al apostolului Ioan, a spus că Evanghelia după Matei a fost scrisă inițial în ebraică/arameică. Isus este „tipul” lui Israel, iar unii consideră că Matei folosește tehnici midrașice familiare evreilor din acea vreme.

În ceea ce privește religiile false, Matei 20:1-16 este un pasaj potrivit pentru a le explica mormonilor și Martorilor lui Iehova ce înseamnă harul. Matei 18:21-35 este, de asemenea, potrivit pentru a le arăta mormonilor că nu avem cum să începem măcar să-I răsplătim lui Isus harul Său prin faptele noastre bune.

Î: În Matei, cum au fost prezentate unele dintre profețiile menționate în această carte despre Hristos?

R: Înainte de a răspunde la întrebare, să enumerăm mai întâi câteva dintre profețiile în cauză.

1. Chemarea de către Dumnezeu a copiilor lui Israel din Egipt (Osea 11:1; Matei 2:15)

2. Rahela plângându-și copiii la Rama (Ieremia 31:15; Matei 2:18)

3. Profeția despre Zabulon și Neftali (Isaia 9:1,2; Matei 4:15-16)

4. Plătirea a 30 de monede de argint lui Zaharia și dăruirea lor olarului (Zaharia 11:12-13; Ieremia 32:6-9; Matei 27:9-10)

Răspunsul: Evanghelia după Matei, mai mult decât celelalte Evanghelii, a fost scrisă pentru un public evreu care era familiarizat cu Vechiul Testament și cu metodele midrașice. Papias, un scriitor al Bisericii primare, a scris că Evanghelia după Matei a fost scrisă inițial în ebraică, nu în greacă. Matei, referindu-se la copiii care ieșeau din Egipt, la Rahela plângând pentru copiii ei etc., face aici ceva deliberat. El arată cum viața Mesiei lui Israel este paralelă cu viața copiilor lui Israel. Am putea considera profeția doar ca niște detalii izolate prezise care se împlinesc, dar aceasta este o viziune prea limitată. Matei arată că viața copiilor lui Israel, în general, a fost o profeție despre Isus.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 344-345, și „Bible Difficulties and Seeming Contradictions”, p. 168, pentru mai multe informații.

Î: În Matei, spre deosebire de celelalte evanghelii, [se pretinde că] se încearcă mereu să-L descrie pe Isus ca pe un Domn aproape impasibil, care își ascunde adesea emoțiile, în timp ce restul evangheliilor îl înfățișează pe Isus ca pe un om cu toate emoțiile și reacțiile Sale și, aparent, cu defecte. De ce?

R: Premisa acestei întrebări este eronată. Isus nu este „impasibil” și nu-și ascunde emoțiile atunci când plângea pentru Ierusalim în Matei 23:37-38. Asta nu înseamnă deloc „impasibilitate”. Nu văd ca vreuna dintre Evanghelii să arate vreo „imperfecțiune” a lui Isus. Isus a fost flămând, a plâns, a simțit și a suferit agonie pe cruce. Acestea nu erau însă imperfecțiuni, ci erau manifestări ale naturii umane.

Î: În Matei 1:1-17, care era scopul genealogiei strămoșilor lui Iosif până la David, având în vedere că Maria era fecioară când s-a născut Isus?

R: Urmărirea genealogiei până la David era importantă pentru a stabili dreptul lui Isus de a fi rege peste Israel. Deși Iosif nu era tatăl biologic al lui Isus, el era în toate privințele tatăl legal al lui Isus. Astfel, promisiunile făcute lui David s-au împlinit atât în sensul legal al relației tată-fiu, cât și în sens biologic, prin descendența Mariei, așa cum se arată în Evanghelia după Luca. „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 780, ridică această problemă. Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 18, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1203-1204.

Î: În Matei 1:2-17, de ce sunt 27 de generații de la David la Isus, în timp ce Luca 1:23-31 menționează 42 de generații?

R: Deși nu există neapărat același număr exact de generații în arborele genealogic al lui Iosif și al Mariei, Matei are, fără îndoială, unele lacune. Deoarece termenul „fiu” poate însemna descendenți de sex masculin, nu există nicio problemă aici. Ieconia (Ioiachim) a domnit în jurul anului 604 î.Hr., așa că au existat 14 generații de la David până la Ieconia în aproximativ 400 de ani, adică 29 de ani pe generație. Din 604 î.Hr. până în 4 î.Hr. ne-am aștepta la 20 de generații și jumătate, iar Matei menționează doar 13, adică 46 de ani pe generație.

Poate că Matei nu a menționat mai mult de 14 generații după exil deoarece nu cunoștea celelalte nume și a scris doar ceea ce știa. Alternativ, el a folosit trei seturi de câte paisprezece nume ca mijloc de memorare.

„Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 69, ne vorbește despre „coincidența” că numele lui David în textul masoretic ebraic (dwd) are valoarea numerică 4 + 6 + 4 = 14.

Î: În Matei 1:3, 5, 6, de ce sunt menționate patru femei: Tamar, Rahab, Rut și soția lui Urie (Bat-Șeba)?

R: În primul rând, în lumea antică, includerea femeilor în genealogie, care se transmitea pe linie masculină, era extrem de neobișnuită. Deși nu cunoaștem motivul exact al lui Matei și al lui Dumnezeu, putem observa o serie de aspecte.

Celebre: Aceste patru femei erau „celebre” în sensul că erau cunoscute de toți evreii.

Străine: Rahab și Rut erau amândouă străine care s-au alăturat poporului lui Dumnezeu, ceea ce subliniază faptul că Isus avea origini mixte. Bat-Șeba era evreică, fiind căsătorită cu Urie, un hitit.

Rușinoase: Tamar s-a dat drept prostituată pentru a-l seduce pe Iuda. Rahab fusese prostituată. Bat-Șeba și David au comis adulter, iar David a comis o crimă. Dacă Dumnezeu poate folosi aceste persoane în descendența legală (a lui Iosif) și pe toate, cu excepția Bat-Șebei, în descendența biologică (a Mariei), atunci Dumnezeu poate folosi pe oricine, indiferent cât de grav ar fi greșit. Pe de altă parte, Iacov a fost un înșelător, iar Manase a fost un rege cu totul rău, care mai târziu s-a pocăit.

O tăcere curiosă: Matei ar fi putut menționa trei femei distinse: Sara, Rebeca și Rahela, dar le ocolește și se concentrează în schimb pe acestea.

A se vedea „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 724, „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 63, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 66, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 18, pentru mai multe informații.

Î: În Mt 1:5, având în vedere că bunica lui David era Rut, moabita, cum a putut David să facă parte din adunare, când Deuteronomul 23:3 spune că un moabit nu poate intra în adunare până la a zecea generație?

R: Mai întâi, ceea ce probabil nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Probabil nu este răspunsul: Chiar dacă faptul că David făcea parte din adunare era împotriva Deuteronomului 23:3, Biblia consemnează totuși că David era alături de popor și se închina împreună cu ei. Oamenii puteau să facă lucruri greșite din ignoranță. De exemplu, Iosua a încheiat un tratat cu gabaoniții, iar acest lucru era împotriva Legii lui Dumnezeu. Odată ce acest lucru s-a întâmplat, Dumnezeu a vrut totuși ca ei să respecte tratatul. Într-adevăr, Dumnezeu, în providența Sa, le-a permis să comită această greșeală și i-a folosit pe gabaoniți mai târziu.

Răspunsul: Se poate susține că David nu a încălcat Deuteronomul 23:3 în acest caz.

1. Oamenii își urmăreau descendența pe linia tatălui, nu a mamei. Prin urmare, este posibil (dar nu sigur) ca Deuteronomul 23:3 să se fi referit la strămoșii de sex masculin.

2. Rut „și-a schimbat poporul”. Ea i-a spus lui Naomi: „Poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. În timp ce astăzi oamenii își pot schimba cetățenia dacă atât ei, cât și poporul noii țări sunt de acord, acest lucru a fost cu atât mai dramatic; Dumnezeu i-a permis, la fel ca lui Rahab, să devină una dintre aleșii lui Israel.

Î: În Matei 1:8, a fost Ioram tatăl lui Ozia, sau a fost stră-străbunicul său, așa cum se menționează în 1 Cronici 3:11-12?

R: De fapt, ambele, dacă înțelegem corect modul în care erau folosite cuvintele. Evreii înțelegeau că termenul „tată” însemna și „strămoș” (ca în Faptele Apostolilor 7:19; 1 Regi 15:24; 22:50; 2 Regi 15:38), la fel cum „fiu” însemna și „descendent”.

Regele Ioram era stră-străbunicul regelui Ozia. Pentru mai multe informații, consultați „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, p. 58, și „Când criticii întreabă”, p. 325.

Î: În Matei 1:9, de ce este menționat că Ozia a fost tatăl lui Iotam, când 2 Regi 15:1-7 și 1 Cronici 3:12 spun că Azaria a fost tatăl lui Iotam?

R: Ozia era un alt nume pentru Azaria, după cum reiese din 2 Regi 15:32, 34 și 2 Cronici 26:1-23; 27:2; Isaia 1:1; 6:1; 7:1. Mulți regi aveau atât un nume personal, cât și un nume regal pe care îl dobândeau ulterior. Însă, atât în cazul regilor, cât și al celor care nu erau regi, acest lucru nu ar fi considerat anormal în cazul lui: Avram/Avraam, Sarai/Sara, Iacov/Israel, Ben-Oni/Beniamin, Zaphenath-Paneah/Iosif, Osea/Iosua, Ghedeon/Ierubbaal, Ammiel/Eliam, Bat-Șeba/Bat-Șua, Azaria/Ozia, Abiam/Abia, Ioahaz, fiul lui Iosia/Șalum, Eliakim/Ioiachim, Ioiachin/Ieconia/Conia, Zedechia/Matania, Hanania/Șadrac, Mișael/Meșac, Azaria/Abed-Nego, Daniel/Belteshazzar, Simon/Petru, Iosif/Barnaba și Saul/Pavel.

Vezi „When Critics Ask”, pp. 325-326, și „Encyclopedia of Bible Difficulties”, pp. 316-317, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 1:11, 16, de ce genealogia arată că Isus provine dintr-o linie blestemată a lui Ieconia/Ioiachin, așa cum spun Ieremia 22:28-30 și Ieremia 36:30? (Vezi și 1 Cronici 3:16). Ieconia (Ioiachin) și tatăl său, Ioiachim, au fost amândoi blestemați de Dumnezeu Însuși, care a spus că niciunul dintre acești bărbați nu va avea vreun descendent pe tronul lui David. Cum ar putea Isus să fie Mesia, destinat să domnească pentru totdeauna pe tronul lui David, dacă ar fi descendent al unuia dintre acești bărbați?

R: Genealogia lui Iosif din Matei arată, într-adevăr, că Iosif provenea dintr-o linie blestemată. Aceasta ar fi o adevărată problemă dacă Iosif ar fi fost tatăl biologic, deoarece Ieremia a profețit că Ioiachim nu va avea urmași pe tron. Cu toate acestea, genealogia Mariei din Luca arată că Isus NU era descendent biologic al lui Ieconia și al lui Ioiachim, deoarece strămoșii Mariei s-au separat de linia regală. Privind înapoi, putem observa că lui David și lui Solomon li s-au făcut promisiuni ușor diferite. Numai Iosif era descendent al lui Solomon, iar atât Iosif, cât și Maria erau descendenți ai lui David.

Apropo, în Matei 1:16, expresia „din care”, cel puțin în limba engleză, pare că s-ar putea referi la Maria, la Iosif sau la amândoi. Dar în limba greacă, „din care” este în mod specific la singular feminin, ceea ce înseamnă că Iisus era doar din Maria.

Din punct de vedere istoric, Irineu, episcopul Lyonului din Galia, a răspuns la această obiecție privind genealogia lui Iosif din Matei în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 21.9, paginile 453-454, scrisă între anii 182-188 d.Hr.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 18, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1204, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 1:17, au fost într-adevăr 3 x 14 = 42 de generații, sau doar 41 de generații, așa cum susțin un ateu (Capello) și scepticul „Asimov’s Guide to the Bible”, pag. 777-778?

R: Există trei serii de câte 14 nume, dar acestea nu se adună, deoarece prima listă cuprinde de la Avraam până la David inclusiv, iar a doua listă de la David până la exil. Am fi avut o problemă dacă Matei ar fi afirmat că erau 42 de generații, dar Matei nu a spus niciodată că suma era 42. Se presupune că Matei a menționat în treacăt cele trei serii de câte 14 nume ca un mijloc de memorare. Oamenii au observat, de asemenea, că literele din numele David însumează 14.

Primul scriitor creștin despre care știm că a observat aceste trei „intervale mistice” a fost Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) în „Stromata”, cartea 1, capitolul 21, p. 334

Pentru mai multe informații, consultați „When Critics Ask”, p. 326, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 69.

Î: În Matei 1:17, cum se face că au fost omise atât de multe nume?

R: Scriptura nu precizează, dar multe nume au fost omise. De exemplu, între Nahșon și Hezron au existat doar două nume, iar intervalul de timp a fost de 400 de ani. Unul dintre motive ar putea fi pur și simplu faptul că Matei nu cunoștea numele respective. Dar ar fi putut obține mai multe nume din 1 Cronici, dacă ar fi dorit. Poate că intenția lui nu a fost să se piardă în detaliile fiecărui nume, ci să includă suficiente nume pentru a arăta că tatăl adoptiv al lui Isus era într-adevăr descendent al lui David și, prin urmare, Isus avea un drept natural de a fi rege al Israelului. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 1, pp. 64-65 pentru mai multe informații.

Î: În Mt 1:17 și Lc 1, de ce cele două genealogii se separă după Solomon, dar se reunesc din nou la Șealtiel?

R: Ghidul sceptic al lui Asimov asupra Bibliei, p. 939, menționează acest lucru. Matei 1:12 menționează Ieconia (Ioiachin), Șealtiel și Zorobabel, în timp ce Luca menționează Neri, Șealtiel și Zorobabel. Motivul direct al acestei diferențe este prezentat în 1 Cronici 3:17-19. Linia regală, care se transmitea aproape întotdeauna de la tată la fiu, a trecut în schimb de la Șealtiel la Zorobabel, fiul lui Pedaia, fratele lui Șealtiel.

Motivul nu este precizat, dar se presupune că Șealtiel nu avea fii, sau cel puțin fii în viață, când a murit. Astfel, Șealtiel l-a adoptat probabil pe fiul fratelui său. Cercetătorii consideră fie că Pedaia a murit și Șealtiel l-a adoptat pe Zorobabel ca orfan, fie că Șealtiel a transmis linia regală lui Zorobabel pur și simplu pentru că nu avea fii.

Î: În Matei 1:18-19, de ce s-ar fi gândit Iosif să divorțeze de Maria dacă nu erau deja căsătoriți?

R: Probabil că Iosif a considerat că fie ar fi fost o rușine pentru el dacă alții ar fi crezut că au avut relații sexuale înainte de căsătorie, fie ar fi fost o rușine pentru amândoi dacă Iosif i-ar fi permis Mariei să se întâlnească cu alți bărbați. Astfel, se poate înțelege de ce Iosif ar fi vrut să pună capăt logodnei.

Dar de ce ar fi divorțat dacă nu erau încă căsătoriți? Obiceiurile lor erau diferite de ale noastre. Un bărbat și o femeie erau uniți prin logodnă, deși nu aveau relații sexuale decât după nuntă. În cultura lor, o logodnă putea fi ruptă oficial doar prin divorț.

Perioada de așteptare de un an putea dovedi că femeia era credincioasă și nu era însărcinată cu un copil care nu era al soțului ei. Dar când îngerul i s-a arătat lui Iosif, acesta a luat-o imediat pe Maria în casa sa.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1205, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 20, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 1, p. 68-69.

Î: În Matei 1:18, Maria a fost lăsată însărcinată de Duhul Sfânt, sau a fost Isus rodul coapselor lui David, așa cum se menționează în Faptele Apostolilor 2:30?

R: Fecioara Maria era fecioară; Biblia spune că Duhul Sfânt a „umbrit-o” pe Maria, nu într-un sens sexual. Iosif era doar tatăl legal, adoptiv al lui Isus, nu tatăl biologic. Dar Isus era descendent biologic al lui David prin Maria, întrucât Luca 3:23-37 prezintă genealogia Mariei. Alte versete care spun că Isus este fiu (descendent) al lui David sunt Matei 12:23; 15:22; 20:30; 21:9,15; Marcu 10:47-48; 12:35; Luca 18:38-39; 20:41; Ioan 7:42; 2 Timotei 2:8; Apocalipsa 5:5; 22:16.

Î: În Matei 1:20; 2:12; 2:13; 2:19; 2:22; 27:19, de ce Matei menționează visele, iar ceilalți evangheliști nu, așa cum observă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 795?

R: Matei menționează doar patru sau cinci vise:

Trei sau patru din perioada copilăriei lui Isus: Matei 1:20 (ia-o pe Maria de soție); 2:12 (nu te întoarce la Irod); 2:13 (du-te în Egipt); 2:19 (întoarce-te la Nazaret); 2:22 (nu te duce în Iudeea). Matei 2:22 ar putea fi un vis separat sau același vis ca cel din Matei 2:19.

La judecata lui Isus, soția lui Pilat, în Matei 27:19.

Marcu și Ioan nu vorbesc despre copilăria lui Hristos, așa că nu ne-am aștepta ca ei să consemneze aceste vise. Deoarece Luca nu spune nimic despre magi și (aproape) nimic despre Iosif, nu ne-am putea aștepta ca el să consemneze acele vise.

Rămâne un singur exemplu în Matei (soția lui Pilat), care este un detaliu neînregistrat în celelalte evanghelii.

Pe baza acestui fapt, nu se poate concluziona însă că ceilalți autori ar fi fost împotriva consemnării viselor. În Faptele Apostolilor 16:9, noaptea, Pavel a avut o viziune cu un bărbat din Macedonia care îl implora să vină și să-i ajute.

Î: Oare Matei 1:23 traduce greșit Isaia 7:14 prin folosirea cuvântului „fecioară”, așa cum susține scepticul Asimov în Ghidul său al Bibliei, la p. 781?

R: Nu. Nu numai că cuvântul ebraic poate însemna fie „fecioară”, fie „tânără”, dar chiar Asimov, la p. 780, a recunoscut că Septuaginta a tradus acest cuvânt prin „parthenos”, care înseamnă fecioară. Desigur, Asimov nu crede în niciun miracol al Bibliei, așa că nu ar alege să creadă că Isaia s-ar referi la o fecioară.

Î: Numele „Emmanuel” din Matei 1:23, unde apare acesta în cărțile profeților sau în cărțile Vechiului Testament? Cum este legat de Isus? Și de ce nu îl găsim în restul evangheliilor?

R: Titlul „Emmanuel” se regăsește în profeția mesianică din Isaia 7:14. Dintre toți evangheliștii, Matei este cel care pune cel mai mult accent pe împlinirea profeției, așa că nu este surprinzător faptul că el menționează acest lucru.

Următorii opt creștini din primele veacuri au scris, de asemenea, despre Isaia 7:14 ca fiind o profeție mesianică: Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.), Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.), Tertulian (207-220 d.Hr.), Origen (225-253/254 d.Hr.), Novatian (250-257/258 d.Hr.), Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.), Atanasie din Alexandria (c. 318 d.Hr.) și Lactanțiu (c. 303-325 d.Hr.). Veziwww.biblequery.org/history/churchhistory/WhatEarlyChristianTaughtOnDoctrine.html (sau .docx) pentru citate.

Î: În Mt 1:23 și Lc 1:26-35, cum ar putea Isus, născut dintr-o fecioară, să fie descendent al lui David?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Isus nu era fiul biologic al lui Iosif. Dacă ar fi fost, Ieremia 29:32 ar fi o profeție falsă.

2. Isus era fiul lui Iosif în ochii legii. Astăzi, un bărbat care se căsătorește cu o femeie care are un copil devine tatăl copilului în ochii legii, deși nu este tatăl biologic.

3. Isus era fiul biologic al Mariei, o descendentă a lui David.

Isus era din casa lui David din punct de vedere legal prin Iosif, iar din punct de vedere biologic, Isus provenea din neamul lui David prin Maria.

Î: În Matei 1:23, ce este atât de important în faptul că Isus este „Emmanuel”, adică Dumnezeu cu noi?

R: Acesta este un punct important al acestui capitol, care nu este evidențiat la fel de clar în restul Evangheliei după Matei. Aici sunt doi factori.

Dumnezeu S-a întrupat ca om. Isus era Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. Într-un mod pe care nimeni de pe pământ nu-l poate defini pe deplin, Dumnezeu a ales să Se coboare pe pământ și să trăiască ca un om deplin (Evrei 2:6, 14, 17), cu un trup uman real, care avea nevoi umane reale (Ioan 19:28) și sentimente umane reale (Luca 22:42). Isus nu doar părea a fi om; dimpotrivă, era 100% om, la fel de om ca tine sau ca mine, cu excepția faptului că Isus era fără păcat (Evrei 4:15). Cu toate acestea, pe pământ, în același timp, Isus era în continuare 100% Dumnezeu. Isus putea fi ispitit, dar nu păcătuia niciodată (Evrei 4:15, Matei 4:3-12; Marcu 1:13; Luca 4:2-13). Așa cum spune „The Tony Evans Bible Commentary” la pagina 865, Isus era „divinitatea în scutece”.

Isus trăiește în noi. Isus este chiar și acum Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. Prin mijlocirea Duhului Sfânt, Hristos trăiește în noi. Dumnezeu nu numai că ne spune ce să facem și ce să spunem, dar Filipeni 2:13 spune că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi. Când am venit la Hristos, Dumnezeu nu ne-a bătut pe spate și nu ne-a spus: „Bravo până acum, de acum încolo vă descurcați singuri.” Dimpotrivă, acesta este începutul unei relații mai strânse chiar decât o relație de căsătorie, pentru totdeauna cu Mirele Bisericii, Hristos.

Î: În Matei 1:25, având în vedere că Isaia a spus că El va fi numit Emanuel, de ce I-au pus numele Iisus?

R: „Iisus” în ebraică este același cu Iosua, ceea ce înseamnă „Domnul mântuiește”. Iisus este un nume potrivit, dar ei (și noi) îl numim pe Iisus „Dumnezeu cu noi”. Un prieten creștin chinez al meu era îngrijorat de acest lucru. El avea atât un nume chinezesc, cât și unul englezesc. Așa că i-am spus că mama lui i-a dat numele chinezesc, dar în America este numit după numele englezesc. Nu este neobișnuit ca o persoană să aibă două nume sau un nume și un titlu.

Î: În Matei 1:25, a mai avut Maria alți copii?

R: Ultima frază a acestui verset ar fi atât lipsită de sens, cât și înșelătoare dacă Iosif și Maria nu ar fi avut niciodată relații intime.

Pe lângă acest verset, Matei 12:46; 13:55-56; Marcu 6:3; Ioan 7:3-5; Faptele Apostolilor 1:14; 1 Corinteni 9:5; Galateni 1:19; și (implicit) Iuda 1 menționează, de asemenea, că Isus a avut frați. Istoria ecleziastică a lui Eusebiu (318 d.Hr.) 2:23 și 3:20 menționează, de asemenea, că cei patru frați ai lui Isus erau Iacov (numit Cel Drept), Ios (sau Iosif), Iuda și Simon.

Un răspuns catolic este că Iosif a avut copii dintr-o căsătorie anterioară, dar nu și Maria. Cu toate acestea, nu există dovezi în istoria bisericii că Iosif ar fi fost căsătorit anterior sau că vreunul dintre frații lui Isus nu ar fi fost al lui Iosif și al Mariei. Dacă Isus ar fi avut un frate vitreg mai mare prin Iosif, atunci acel frate vitreg mai mare ar fi avut dreptul la tron, nu Isus. A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 299, pentru mai multe informații.

Un alt răspuns catolic este că, în culturile mediteraneene, termenul de „frați” putea însemna veri și rude apropiate de vârstă similară, și nu doar frați de sânge. Cu toate acestea, aplicarea la israeliți a ceea ce ar putea fi valabil pentru italienii din epocile ulterioare și pentru alte popoare este problematică.

După Biblie, primii scriitori creștini cunoscuți care au afirmat că Maria a avut copii au fost Hegesippus (170-180 d.Hr.), Origen (un învățător ciudat) (225-253/254 d.Hr.) și Eusebiu de Cezareea (318-325 d.Hr.). Hegesippus ne oferă un detaliu interesant: el menționează un frate al lui Iisus numit Iuda, care „a suferit pentru credința în Hristos în timpul domniei lui Domițian” („Cele cinci cărți de comentarii asupra Faptelor Bisericii”, secțiunea 1, p. 764). Eusebiu din Cezareea (318-325 d.Hr.) spune că cei patru frați ai lui Isus erau Iacov (numit Cel Drept), Iosif (sau Iosés), Iuda și Simon. „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, 2:23; 3:20. După Conciliul de la Niceea, Helvidius/Helvetius (înainte de 383 d.Hr.) a susținut, de asemenea, acest lucru.

După Biblie, cei mai vechi scriitori creștini cunoscuți care au afirmat că Maria a fost vreodată fecioară, sau ceva similar, au fost Hippolytus (225-235/236 d.Hr.), Petru din Alexandria (306, 285-311 d.Hr.) și, implicit, Origen (un învățător ciudat) (225-253/254 d.Hr.). Iată ce spune Origen în anii 246-248 d.Hr.: „Unii spun, bazându-se pe o tradiție din Evanghelia după Petru, așa cum este intitulată, sau din «Cartea lui Iacov», că frații lui Isus erau fiii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, cu o soție pe care o luase înainte de Maria. Cei care susțin acest lucru doresc să păstreze onoarea Mariei în virginitate până la sfârșit… Și consider că este în armonie cu rațiunea faptul că Iisus a fost primul rod printre bărbați al purității care constă în castitate, iar Maria printre femei; căci nu ar fi pios să atribuim altcuiva decât ei primul rod al virginității.” Comentariul lui Origen la Matei, cartea 10, capitolul 17, p. 424

După Conciliul de la Niceea, Atanasie (331 d.Hr.), Ambrozie al Milanului (340-397 d.Hr.) și Ieronim (383 d.Hr.) au învățat că Maria a fost mereu fecioară. Cu toate acestea, Ambrozie a precizat clar că Iisus nu avea nevoie de ajutor pentru a mijloci între om și Dumnezeu, iar Maria nu trebuia adorată (Despre Sfântul Duh, cartea 3, capitolul 11, nr. 80, 381 d.Hr.). El a spus: „Și nimeni să nu aplice acest lucru Fecioarei Maria; Maria era templul lui Dumnezeu, nu Dumnezeul templului. Și, prin urmare, numai Cel care lucra în templul Său trebuie să fie venerat.”

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 81, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1206.

Î: În Matei 2:1-4, 9-12, câți magi au fost mai exact?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Oamenii cred adesea că au fost trei, pur și simplu din cauza cântecului „We Three Kings of Orient Are” și a faptului că au fost trei daruri, dar numărul magilor ar fi putut fi oricare. Consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 865, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 726, „The New Unger's Bible Dictionary”, p. 799, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 21, pentru un răspuns practic identic.

Ideea că au fost trei regi datează de la Origen (225-253/254 d.Hr.), dar majoritatea celorlalte tradiții inventate despre magi au apărut în secolul al VI-lea și mai târziu. Ideile conform cărora numele lor erau Caspar, Melchior și Balthasar, sau că proveneau din Etiopia, sau că unul era din fiecare rasă de oameni, au fost toate invenții ulterioare. Dacă erau „Magii”, un trib de preoți zoroastrieni, atunci ar fi provenit probabil din Persia (Iranul de astăzi) sau din Mesopotamia (Irakul de astăzi). Cu toate acestea, dacă termenul „Magii” însemna pur și simplu un funcționar religios, atunci ar fi putut proveni și din alte locuri.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 85, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 73, și lucrarea lui Ulrich Luz, „Matthew 1-7: A Commentary”, p. 140.

Î: În Matei 2:1, când au venit magii?

R: Scriptura indică doar că au venit la ceva timp după naștere. Isus s-a născut într-un staul (care ar fi putut fi o peșteră). Dar, în momentul în care au venit magii, menționați în Matei 2:11, se aflau într-o casă. Matei folosește termenul „prunc” (paidion), în loc de cuvântul „copil mic” (brephos). Deoarece Irod a ucis toți băieții de la Betleem cu vârsta de doi ani sau mai mici, acest lucru s-a întâmplat înainte ca Irod să-și dea seama că magii nu se vor mai întoarce la el. Așadar, ar fi putut fi la câteva luni sau chiar la un an sau cam așa ceva după naștere. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 20, pentru mai multe informații.

Ca o notă marginală, această practică de a aduce daruri unui rege nu era ceva neobișnuit. Când Nero era împărat al Romei, regele Tiridates al Armeniei a venit la Roma în anul 66 d.Hr., aducând daruri pentru Nero. Vezi Ulrich Luz, „Matei 1-7: Un comentariu”, p. 131, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 2:1-4, 9-12, cine erau magii?

R: Magii erau oameni religioși din Orientul Mijlociu care practicau astrologia. Deși Biblia nu specifică faptul că erau trei magi, există trei puncte de vedere cu privire la identitatea „magilor de Crăciun”.

Inițial, așa cum leviții erau un trib de preoți printre israeliți, magii de mai târziu erau tribul de preoți printre medi, potrivit lui Herodot. Acest lucru este analog cu faptul că leviții erau un trib de preoți printre israeliți. Magii aduceau jertfe în fața focurilor, interpretau visele și practicau astrologia. Deși cuvântul englezesc „magician” provine de la „Magi”, cu excepția unui pasaj din Herodot, nu există dovezi că aceștia practicau magia. Medii erau politeiști (nu zoroastrieni). Când Daniel 5:11 vorbește despre magi, se referă la acești magi.

Mai târziu, după ce un mag numit „falsul Bardiya” a preluat controlul tronului persan timp de șapte luni în anul 522 î.Hr., regele Cambyses a înlocuit mulți dintre magii medii cu magi persani. Magii persani erau zoroastrieni. Zoroastrienii credeau în ființe divine egale și opuse, una bună, reprezentată de lumină, și una rea, reprezentată de întuneric. În timpul și după secolul al IV-lea î.Hr., zoroastrienii credeau în înviere. Grecii spuneau, în general, că magii erau zoroastrieni. Clement din Alexandria credea că magii care au venit la Betleem erau zoroastrieni. Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, la pagina 788, îi menționează doar pe aceștia ca fiind magii.

În vremea lui Hristos, grecii îi numeau „magii” și pe caldeeni, care practicau astrologia. Mulți astrologi au călătorit spre vest pentru a preda, inclusiv babilonianul Berossus, care a predat pe insula greacă Cos după anul 281 î.Hr. Tacitus spune că magii practicau vrăjitoria, iar Pliniu susține că magia a început cu Zoroastru. Scriitorul bisericesc timpuriu Origen, printre numeroasele sale critici la adresa ereticului Celsus, a afirmat că acesta nu a făcut distincția între magi și caldeeni în lucrarea sa „Împotriva lui Celsus”, cartea 1, capitolul 58, p. 422. „Noul dicționar internațional al Bibliei”, p. 612, îi menționează pe aceștia ca fiind magii.

Indiferent de originea exactă din Orientul Mijlociu a „magilor de Crăciun”, magii practicau astrologia. Pentru mai multe informații, consultați „Wycliffe Bible Dictionary”, paginile 1067-1068, și în special capitolul despre magi din „Persia and the Bible”, paginile 467-491.

Î: În Matei 2:2, s-a afirmat că și alți conducători au avut semne cerești?

R: Se spune că o cometă a apărut la nașterea lui Nero (15 decembrie, 37 d.Hr.), potrivit lui Suetonius (de Divinatione 1.47), precum și la nașterea regelui Mitridate al Pontului (135 î.Hr.). Cometele vizibile cu ochiul liber apar de aproximativ 2 până la 5 ori pe secol. Cometa Halley apare la fiecare 75 de ani, inclusiv în anul 87 î.Hr. și în 12/11 î.Hr. Pentru mai multe informații, consultați Ulrich Luz, Matei 1-7: Un comentariu, p. 131 și The Expositor's Bible Commentary, vol. 8, p. 83.

Î: În Matei 2:2, care au fost unele „semne” cerești din acea perioadă?

R: Iată câteva fenomene naturale.

Cometa lui Halley a apărut în 12/11 î.Hr. (Lagrange a menționat acest lucru, dar este prea devreme pentru a fi relevant.)

O conjuncție a planetelor Jupiter (reprezentând regalitatea) și Saturn (reprezentând evreii) a avut loc în iulie/iunie î.Hr. Kepler (înainte de 1630 d.Hr.) a fost primul care a menționat acest lucru, deși el a preferat teoria supernovei.

O cometă sau o nova menționată de astronomii chinezi în anul 5/4 î.Hr.

Cu toate acestea, ceea ce părea a fi o stea a mers înaintea lor și s-a oprit deasupra casei menționate în Matei 2:9-10. Deși termenul grecesc ar putea însemna doar orașul, nu casa, conform „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 88, o conjuncție planetară între Jupiter și Saturn, precum și o cometă, nu pot face acest lucru. Indiferent dacă au observat sau nu inițial o conjuncție sau o cometă, până când au ajuns în Palestina, un înger îi ghida în mod supranatural folosind o lumină.

Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 85 și Ulrich Luz, „Matei 1-7: Un comentariu”, p. 132 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 2:6, de ce se spune „nu mic”, având în vedere că în Mica 5:2 se spune „mic” în textul masoretic și „foarte mic” în Septuaginta?

R: Așa au spus cărturarii și, deși ar fi putut pur și simplu să se înșele, mai ales dacă traduceau verbal, sensul lor era corect în acest caz. Mica 5:2 spune: „Tu, Betleem Efrata, cea mai mică dintre miile lui Iuda, din tine va ieși Cel care va fi stăpân în Israel...” (Traducerea literală a lui Green) Ideea din Mica 5:2 este că, deși Betleemul era mic ca dimensiune, va deveni mare ca importanță. Așadar, învățătorii Legii nu s-au înșelat, în sensul că Betleemul va avea o mare importanță, în ciuda dimensiunilor sale reduse.

A se vedea „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 318-319, și „Când criticii întreabă”, p. 327, pentru răspunsuri suplimentare.

Î: În Matei 2:6, cum se pronunță cuvântul „magi”?

R: Se pronunță „MA-ji”, cu ambele vocale lungi, conform „Wycliffe Bible Dictionary”.

Î: În Matei 2:6, de ce se spune „guvernatori/conducători”, având în vedere că în Mica 5:2 se menționează „mii” în textul masoretic și în Septuaginta?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1) Mica 5:2 spune: „Tu, Betleem Efrata, cea mai mică dintre miile lui Iuda, din tine va ieși Cel care va fi conducător în Israel...” (Traducerea literală a lui Green). Ideea este că, deși Betleemul era mic ca dimensiune, va deveni mare ca importanță.

2) Cuvântul ebraic pentru „mii” (plural) din Mica 5:2 este ‘alapim. Echivalentul grecesc este chiliasin. Cuvântul ebraic pentru guvernatori/conducători (plural) este ‘allupe. Echivalentul grecesc este hegemosin. În timp ce cuvintele grecești sunt total diferite, cuvintele ebraice sunt aproape identice, cu excepția vocalelor. Vechiul Testament a fost scris inițial fără vocale; acestea au fost adăugate abia în jurul anului 700 d.Hr. Acest lucru indică faptul că ei nu citeau din Septuaginta greacă, ci fie din ebraică, fie din aramaică, fie, posibil, dintr-o altă traducere greacă.

3) Aceste cuvinte au fost rostite de preoți și de învățătorii Legii. Este posibil ca aceștia să fi făcut o greșeală sau să-i fi citat lui Irod o traducere greacă, alta decât Septuaginta. Totuși, este mai probabil ca ei să fi tradus verbal din ebraică în aramaică sau greacă pe măsură ce vorbeau.

4) De fapt, preoții și învățătorii Legii nu au greșit în transmiterea sensului: micul Betleem NU este cel mai neînsemnat pentru conducătorul care va veni de acolo.

A se vedea „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 318-319, „Comentariul biblic al Expozitorului”, vol. 8, p. 88, și „Testamentul grecesc al Expozitorului”, vol. 1, p. 72, pentru răspunsuri complementare.

Î: În Matei 2:8, 12, a poruncit oare Dumnezeu magilor să nu-și țină cuvântul dat lui Irod, având în vedere că li s-a spus să nu se întoarcă la el?

R: Irod era îngrijorat, întrucât, de la bun început, nu se afla în linia de succesiune la tron. Tatăl său era edomit, mama sa era arabă, iar el era doar un convertit la iudaism. Când a devenit rege în anul 40 î.Hr., i-au trebuit trei ani și ajutorul romanilor pentru a înăbuși revoltele împotriva sa. Când Irod le-a cerut magilor să se întoarcă la el, se pare că Irod avea deja un plan de a-l distruge pe acest rege și a încercat să-i implice pe magi în planul său malefic. Probabil că lui Irod nu i-a trecut prin minte că, deși era supărat pe magi pentru că l-au păcălit, el însuși încercase mai întâi să-i păcălească pe magi spunându-le că și el voia să se închine lui Isus. Apropo, Betleem se afla la doar 5 mile (9 km) sud-sud-est de Ierusalim. În ceea ce privește magii, așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la pagina 1207: „Nimeni care îl întâlnește pe Hristos cu o inimă sinceră nu se întoarce niciodată pe același drum.”

Timpul verbal al întrebării nu înseamnă „unde este cel care va deveni în cele din urmă regele iudeilor”, ci mai degrabă „unde este cel care este acum regele de drept al iudeilor”, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 86.

Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Matei 2 nu menționează nicăieri că magii i-au promis lui Irod că se vor întoarce.

2. Matei 2 nu spune nicăieri că magii i-au spus lui Irod că intenționau să se întoarcă. Chiar dacă ar fi făcut-o, după vis, intenția lor s-a schimbat.

3. Chiar dacă i-ar fi promis lui Irod, o promisiune nu trebuie neapărat respectată dacă:

3a) A fost făcută în condiții înșelătoare,

3b) promite ceva care este în contradicție directă cu voia lui Dumnezeu;

3c) Respectarea promisiunii tale înseamnă că o persoană nevinovată va muri.

De exemplu, să presupunem că un bărbat îți cere să-l suni când o femeie iese din casă, pentru că spune că vrea să-i lase flori la ușă, iar tu promiți că o vei face. Mai târziu afli că bărbatul a jefuit mai multe case și intenționează să jefuiască și casa acelei femei. Când o vezi pe femeie ieșind din casă, ar trebui să-l suni pe hoț, pentru că asta ai promis? Nu!

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 21-22, „The Believer's Bible Commentary”, p. 1207, „Matthew 1-7: A Commentary” de Ulrich Luz, p. 136, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 84, și „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 69 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 2:11, având în vedere că astrologia este greșită, de ce au urmat magii steaua?

R: Mai întâi să aflăm câteva lucruri despre magi, iar apoi să vedem ce ne învață acest lucru despre Dumnezeu.

Magii erau un trib de preoți mediani, oarecum asemănători preoților israeliți care proveneau din tribul lui Levi. Puteți citi mai multe despre magi în excelenta carte „Persia and the Bible”. Se știa că magii practicau astrologia.

Profeția despre o stea care va răsări din Iuda datează încă de pe vremea lui Balaam, în Numeri 24:17.

Astrologia este împotriva Bibliei: cel mai probabil, magii nu știau că Vechiul Testament spune că astrologia era greșită (Lev 19:26; 20:27; Dt 18:11-14; 2 Împ 17:16; 21:3,5; 2 Cr 33:3-6). Pe de altă parte, steaua nu a prezis venirea lui Hristos, ci a anunțat-o.

Iată ce a scris Tertulian (198-220 d.Hr.), un scriitor al Bisericii primare, despre astrologi în lucrarea sa *Despre idolatrie*, capitolul 9 (vol. 3), p. 66: „Nu știi nimic, astrologule, dacă nu știi că ar trebui să fii creștin. Dacă ai fi știut asta, ar fi trebuit să știi și faptul că nu ar mai trebui să ai nimic de-a face cu profesia ta, care, prin însăși natura ei, prezice momentele decisive ale altora și ar putea să te avertizeze asupra propriului ei pericol. Nu ai niciun rol și nicio parte în sistemul tău acela. Cel al cărui deget sau baghetă abuzează de cer nu poate spera la Împărăția cerurilor.”

Dumnezeu nu a spus niciodată că ar fi limitat la folosirea doar a mijloacelor bune pentru a-i atrage pe oameni la Sine. Uneori, Dumnezeu folosește mijloace cu adevărat rele, precum armata babiloniană (Habacuc 1:6, 13). Dumnezeu poate folosi boala, oamenii răi și chiar păcatul neintenționat (ca în cazul magilor) pentru a-i atrage pe oameni la Sine.

Cel mai ciudat lucru dintre toate este că Dumnezeu a folosit păcatul deliberat și voit al credincioșilor pentru a-i salva pe aceiași credincioși. Puteți citi totul despre acest lucru în povestea lui Iosif și a fraților săi, în Geneza 37 și 50, și mai ales în Geneza 50:20. De fapt, Dumnezeu poate face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine (Romani 8:28) și spre scopurile Sale (Efeseni 1:11)

În concluzie, așa cum faptul că Dumnezeu a folosit răpirea lui Iosif pentru scopurile Sale nu justifică răpirea, nici faptul că Dumnezeu folosește astrologia pentru scopurile Sale nu justifică astrologia.

Consultați „Cartea completă a răspunsurilor biblice”, p. 55; „Expresii dificile din Biblie”, p. 353-354; „Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 317-318; „Când criticii întreabă”, p. 326-327; și „Când adepții sectelor întreabă”, p. 93, pentru răspunsuri suplimentare.

Î: În Matei 2:11, darurile au vreo semnificație?

R: Darurile aveau o valoare mare, iar acest lucru era important pentru a-i susține în Egipt timp de doi ani. Dar, dincolo de aceasta, Biblia nu le atribuie nicio semnificație. Unii au speculat că aurul este potrivit deoarece reprezintă regalitatea. Tămâia făcea parte din rețeta de tămâie folosită de preoți. Smoala este o substanță amară, prețioasă în pregătirea trupurilor pentru înmormântare. Există și alte puncte de vedere. Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 89, și „Matthew 1-7: A Commentary” de Ulrich Luz, p. 138, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 2:15 și Osea 11:1, în ce fel este „din Egipt am chemat pe fiul meu” o profeție despre Hristos?

R: Osea 11:1 s-a referit inițial la poporul israelit. Matei folosește nu numai Osea 11:1, ci și multe alte versete din Vechiul Testament pentru a arăta că viața lui Hristos a fost paralelă cu cea a poporului israelit (cu excepția păcatului). Matei scrie pentru evrei bine versați în Vechiul Testament și, aparent, folosește ceea ce cărturarii evrei din acea vreme ar recunoaște ca fiind tehnici midrașice. El folosea interpretarea midrașică evreiască pentru a descoperi sensul și aplicarea din spatele fiecărui cuvânt.

Ca o paranteză, Filon spune că în vremea sa, în jurul anului 40 d.Hr., trăiau aproximativ un milion de evrei în Egipt.

Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 22, „New International Bible Commentary”, p. 1122, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 90, 91-92.

Î: În Matei 2:16, există vreo altă relatare despre regele Irod cel Mare care a masacrat copii în Betleem?

R: Betleemul era un oraș mic; este posibil să fi fost uciși doar câteva zeci de prunci, iar acest număr era mic în comparație cu alte execuții pentru care Irod era mai cunoscut.

Există multe lucruri despre care nu am ști că s-au întâmplat sau cum s-au întâmplat, dacă nu ar exista o singură mărturie istorică. De exemplu, nu avem nicio mărturie despre cucerirea Galiei de către romani sau despre modul în care au cucerit-o – cu excepția unei singure surse, scrierile lui Iulius Cezar. La fel, nu există nici relatări necreștine despre răstignirea lui Isus; se menționează doar în treacăt că Hristos a fost executat (adică a suferit pedeapsa extremă).

În acest caz, în afară de Biblie, alți scriitori care menționează că Irod cel Mare a masacrat pruncii înainte de Conciliul de la Niceea sunt:

Iustin Martirul, în „Dialogul cu Trypho”, cap. 78, p. 238 (c. 138-165 d.Hr.), menționează că magii l-au vizitat pe Irod, iar Irod a masacrat toți copiii din Betleem.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) spune că [Dumnezeu] „i-a luat pe acei copii din casa lui David, cărora le-a revenit norocul să se nască în acea vreme, pentru a-i trimite mai întâi în Împărăția Sa” – Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 16.4, p. 442

Origen (225-254 d.Hr.) spune că Irod a ucis toți pruncii din Betleem și din împrejurimi, în speranța de a-l ucide pe Regele iudeilor. *Împotriva lui Celsus*, cartea 1, cap. 61, p. 423

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) (implicit, fără mențiune despre Irod) menționează că, la nașterea lui Hristos, pruncii cu vârsta de doi ani și mai mici au fost uciși din cauza lui Hristos. „Scrisoarea 55”, cap. 6, p. 349

Petru din Alexandria (306, 285–311 d.Hr.) menționează pruncii pe care Irod i-a măcelărit din cauza lui Hristos. Epistola canonică, Canonul 13, p. 277

După anul 325 d.Hr.

Hegemonius (mijlocul secolului al IV-lea) spune că, pe vremea lui Iisus, Irod a ucis „toți pruncii de sex masculin dintre iudei”. Disputa cu Manes, cap. 44, p. 220

În concluzie, „Este adevărat că Iosifus, sursa noastră de informații despre istoria evreilor, nu spune nimic despre masacrul pruncilor; și este, de asemenea, adevărat că pasajele din operele istoricilor care menționează efectiv acest eveniment sunt atât de târzii și atât de probabil derivate din Evanghelia după Matei, încât au o valoare redusă. Dar argumentul tăcerii este, în acest caz, complet lipsit de greutate. Fără îndoială, din punctul nostru de vedere, masacrul copiilor mici ar fi o formă deosebit de atroce de crimă, care ar trebui menționată în orice relatare detaliată a evenimentelor curente — chiar și, poate, în Chicago! Însă în antichitate, când abandonarea nou-născuților era o practică obișnuită — fapt la care se face aluzie, de exemplu, într-unul dintre papirusurile neliterare, în cel mai dezinteresat mod posibil, ca o trăsătură obișnuită a vieții de atunci,¹ —, uciderea copiilor probabil că nu ar fi fost privită cu vreo oroare deosebită. În plus, nu ar trebui să exagerăm numărul pruncilor care ar fi fost uciși. Dacă Betleemul era un sat mic, așa cum probabil era, atunci numărul copiilor de sex masculin cu vârsta sub doi ani nu ar fi depășit, probabil, douăzeci sau treizeci. În orgiile de sânge și cruzime care au marcat ultimii ani ai domniei lui Irod, eliminarea a douăzeci de copii dintr-un sat obscur ar fi putut foarte bine să scape de sub atenția singurului nostru istoric. Dar chiar dacă Iosifus ar fi știut de incident și chiar dacă l-ar fi considerat demn de menționat în sine, în acest caz exista un motiv special pentru tăcerea sa. Incidentul se referea la speranțele mesianice ale evreilor; și, fără îndoială, Iosifus a evitat în mod intenționat să menționeze astfel de lucruri în istoria pe care a scris-o pentru cititorii romani. Nu există, așadar, niciun motiv să presupunem că, dacă masacrul pruncilor ar fi avut loc cu adevărat, Iosifus l-ar fi inclus neapărat în opera sa istorică.

Dar trebuie spus și ceva mai concret. Deși masacrul pruncilor nu este atestat direct de istoria seculară, acesta se potrivește perfect cu ceea ce știm despre caracterul lui Irod în ultimii ani ai vieții sale. Irod cel Mare a fost un monarh capabil, dar în ultimii ani ai domniei sale a intrat pe o cale a cruzimii care a atins pragul nebuniei. Faptele sale de a-și ucide propriii copii și pe iubita sa soție, precum și planul său (întrerupt doar de moartea sa) de a-i măcelări pe toți cetățenii de seamă ai Ierusalimului în teatru, prezintă exact acea calitate de sete de sânge sălbatică și inutilă care se regăsește în masacrul pruncilor din Betleem. Niciodată o poveste nu a fost mai în concordanță cu caracterul său decât aceasta. În general, putem spune că dificultatea constatată în tăcerea istoriei seculare cu privire la fapta sângeroasă de la Betleem nu înseamnă absolut nimic.” J. Greshem Machen, Nașterea din Fecioară a lui Hristos, cap. 10, p. 239

Vezi „Believer's Bible Commentary”, p. 1208, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 94, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 2:16, în afară de uciderea pruncilor din Betleem, a mai fost Irod cel Mare vreodată crud față de altcineva?

R: Da. În *Asimov’s Guide to the Bible*, p. 799, se spune că este greu de crezut că uciderea lui Irod a avut loc vreodată. Cu toate acestea, având în vedere că secolul al XX-lea, considerat a fi mai civilizat, a cunoscut figuri precum Pol Pot din Cambodgia, Idi Amin din Uganda, Hitler, Stalin și Mao Tse-Tung, nu este greu de crezut că Irod ar fi făcut acest lucru.

Consultați întrebarea anterioară pentru a afla numele a șase scriitori din perioada pre-niceeană care au scris despre masacrul pruncilor comis de Irod. Apropo, nu-l confundați pe Irod (cel Mare), care domnea la nașterea lui Isus, cu Irod (Antipa), pe care Isus l-a mustrat chiar înainte de a fi răstignit.

Caracterul lui Irod cel Mare era de așa natură încât a ucis mulți oameni în cei 36 de ani ai domniei sale. Irod a executat-o sau a pus să fie asasinată pe soția sa, Mariamne, precum și pe cei doi soți ai surorii sale, Salomeea. Irod a pus să fie înecat în Iordan pe cumnatul său și a ordonat uciderea soacrei sale, Alexandra. L-a ucis pe Hyrcanus, ultimul reprezentant al dinastiei hasmoneene. A ucis mulți farisei și a exterminat numeroase familii nobile. Rabinii evrei Iehuda ben Saripha și Matatia ben Margoloth au fost arși de vii. Irod a pus să fie uciși propriii săi fii, Alexandru și Aristobul. A aranjat ca sute de lideri evrei să fie uciși în ziua morții sale. Deoarece Irod, ca majoritatea evreilor, nu mânca carne de porc, acest lucru l-a determinat pe împăratul roman să glumească spunând că ar prefera să fie scroafa lui Irod decât fiul său. În limba greacă, cuvântul „scroafă” este huos, iar cuvântul „fiu” este huios. Cu cinci zile înainte de moartea lui Irod, acesta l-a ucis pe fiul său Antipater. (Trei fii mai mici, Arhelau, Irod Antipa și Filip, i-au supraviețuit). Nu există nicio îndoială că Irod avea lipsa de principii morale necesară pentru a ucide pruncii. Având în vedere toate celelalte „știri” pe care le-a generat Irod, uciderea pruncilor într-un orășel ar putea părea mai puțin demnă de știri.

După moartea lui Irod, în anul 4 î.Hr., a izbucnit o revoltă, iar Arhelau a trimis trupe la Ierusalim și a ucis 3.000 de oameni într-o singură zi. Când Arhelau și Irod Antipa s-au dus la Roma, Sabinus, un agent al Trezoreriei Imperiale, a venit să verifice impozitele. El a luat 400 de talanți din Trezoreria Templului. A avut loc o revoltă în anul 9 d.Hr., iar trupele siriene sub comanda lui Quintilius Varus au înăbușit-o.

Cartea 17, capitolul 213 [ix.3] din „Antichitățile iudeilor” de Iosifus și lucrarea „Biblia ca istorie”, p. 358, menționează că a avut loc o eclipsă de lună la moartea lui Irod cel Mare, ceea ce ar plasa data decesului în 12/13 martie, anul 4 î.Hr.

Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 23, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 84.

Î: În Matei 2:16, au fost și alți regi la fel de răi ca Irod?

R: Unii ar putea spune că Irod nu era diferit de mulți oameni din zilele noastre; el nu lăsa loc pentru niciun alt rege în afară de el și ar fi folosit toate mijloacele de care dispunea pentru a se asigura de acest lucru, indiferent de cine ar fi avut de suferit.

Unii regi erau mai buni decât alții, dar unii erau foarte răi. De exemplu, regele part Phraates al IV-lea și-a ucis tatăl, Orodes al II-lea, în anul 37 î.Hr. Romanii i-au trimis o sclavă italiană pe nume Musa. Phraates a avut un fiu cu ea, pe Phraataces (= Phraates al V-lea). Musa l-a otrăvit pe soțul ei, Phraates al IV-lea, în anul 2 î.Hr. Apoi s-a căsătorit cu propriul ei fiu în anul 2 d.Hr. Phraates al V-lea a fost exilat în anul 4 d.Hr. Aceste informații sunt preluate din Encyclopaedia Britannica din 1972.

Î: În Matei 2:18, cum se împlinește în Isus profeția lui Ieremia despre Rahela?

R: În Geneza 35:16-19, Rahela a murit dând naștere lui Beniamin. În momentul în care Ieremia a scris aceste cuvinte despre Rahela, soția lui Iacov, ea era deja moartă de peste 1.000 de ani. Cuvintele lui Ieremia nu au două sensuri, ci mai degrabă un singur sens cu două împliniri, plus o a treia împlinire încă din Geneza. Sensul lui Ieremia este că, la fel cum Rahela ar fi fost îndurerată de moartea și sclavagizarea urmașilor ei, fie de către egipteni, fie de către babilonieni, Rahela ar fi fost îndurerată de moartea urmașilor ei de mâna lui Irod. În vremea lui Ieremia, profetul a repetat cuvintele pentru a profeți aceleași sentimente de durere față de pierderea evreilor exilați în Babilonia, lângă mormântul Rahelei.

La fel, Matei folosește aceleași cuvinte pentru a arăta pierderea cauzată de moartea pruncilor băieți din Betleem, care se afla lângă mormântul Rahelei.

Dacă un sceptic are o problemă cu faptul că Matei folosește cuvintele lui Ieremia, ar putea avea o problemă similară cu faptul că Ieremia folosește cuvinte din Geneza. Esența problemei este următoarea: la fel cum evreii din vremea lui Ieremia au înțeles interpretarea spunând că captivitatea se va referi la durerea Rahelei din Geneza, evreii din vremea lui Isus ar fi înțeles acest tip de interpretare midrașică folosită de Matei.

A se vedea „The Tony Evans Bible Commentary”, pp. 866-867, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, pp. 91-92, și „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, pp. 75-76 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 2:22, având în vedere că fiii lui Irod cel Mare domneau atât în Iudeea, cât și în Galileea, de ce ar fi decis Iosif să meargă în Galileea în locul Iudeei?

R: Cartea sceptică „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 800, oferă două observații utile în acest sens.

1. Arhelau, care a domnit ca rege în Iudeea începând cu anul 4 î.Hr., ar fi putut auzi despre Isus, un rege prunc, și ar fi putut fi dornic să-L omoare și pe El. Irod Antipa, care era tetrarh al Galileei, ar fi putut avea o atitudine diferită.

2. Asimov subliniază că Arhelau era atât de ostil încât evreii și samaritenii, dușmani unii altora, s-au unit în apelul lor către Roma pentru a-l înlătura pe Arhelau. Când Irod a murit, Arhelau domnise doar 10 ani. Pe de altă parte, Irod Antipa a domnit pașnic în Galileea timp de peste 40 de ani.

Cu toate acestea, există un motiv mult mai evident în Luca 2:39. Iosif era din Nazaret, nu din Betleem. Nu numai că Iosif se îndrepta spre țara unui conducător mai blând, dar, pur și simplu, se întorcea acolo de unde provenea.

Î: În Matei 2:23, din punct de vedere arheologic, este adevărat că nu există dovezi ale existenței unui oraș numit Nazaret, așa cum a susținut un ateu?

R: Nu. Ateul Frank Zindler a susținut acest lucru într-un articol intitulat „Where Jesus Never Walked” („Unde Iisus nu a pășit niciodată”), conform cărții *The Case for Christ*, p. 102 (p. 137-138 în ediția de buzunar). Talmudul menționează alte 63 de orașe din Galileea (dar nu și Nazaretul), iar Iosifus menționează alte 45 de orașe din Galileea (dar nu și Nazaretul). Nazaretul este menționat la începutul secolului al IV-lea d.Hr., iar în literatura evreiască începând cu aproximativ secolul al VII-lea d.Hr.

Cu toate acestea, arheologii au descoperit la Nazaret vestigii care datează din anul 900 d.Hr. (după ce Solomon a început să domnească) și care acoperă perioadele greco-romană și bizantină. În 1962, la Cezareea a fost găsită o inscripție referitoare la rotația preoților. Inscripția a păstrat următoarele: „... Mamliah ... Nazaret ... Akhlah ... Migdal [Magdala]” Cartea „The Case of Christ”, la pagina 103, menționează că, după distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr., arheologii au găsit o listă în aramaică a preoților care au fost relocați, iar unul dintre ei era consemnat ca s-ar fi mutat la Nazaret. Au fost descoperite morminte din secolul I chiar în afara orașului Nazaret. În cele din urmă, în 1955 au fost găsite vestigii precreștine sub Biserica Bunei Vestiri din Nazaretul de astăzi.

Nazaretul era, de asemenea, privit cu dispreț deoarece, potrivit lucrării „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 23, Nazaretul găzduia garnizoana romană pentru partea de nord a Galileei.

Pentru mai multe informații, consultați „https://www.ministrymagazine.org/archive/1975/12/nazareth-attested-in-caesarea-fragments” și „New International Bible Commentary”, p. 1123.

Î: În Matei 2:23, potrivit arheologilor, cât de mare era Nazaretul?

R: Conform cărții „The Case for Christ”, pag. 103-104, Nazaretul era un oraș foarte nesemnificativ. Avea o suprafață de aproximativ 60 de acri, cu o populație maximă de aproximativ 480 de locuitori la momentul nașterii lui Isus.

Î: În Matei 2:23, unde este profețit că Isus va fi numit nazareean?

R: Mai întâi vom prezenta răspunsul scriitorului bisericesc din primele veacuri, Tertulian (care este probabil incorect), iar apoi răspunsul cel mai probabil.

Plângerile lui Ieremia 4:7 (Septuaginta) Tertulian, în anul 207 d.Hr., a răspuns la această întrebare în lucrarea sa „Împotriva lui Marcion”, cartea a 4-a, capitolul 7. În timp ce textul masoretic din Plângerile lui Ieremia 4:7 spune: „prinții ei erau mai albi decât zăpada”, Septuaginta spune: „nazireii ei erau mai albi decât zăpada”. Tertulian menționează acest lucru în sensul atât al „naziriților” (cei care fac un jurământ înaintea lui Dumnezeu să se abțină de la alcool, cadavre și alte necurății), cât și al „nazarenilor”, cei care provin din Nazaret.

Tertulian a spus: „Hristosul Creatorului trebuia să fie numit nazareean, conform profeției; de aceea și iudeii ne numesc, tocmai din acest motiv, nazareeni, după El. Căci noi suntem aceia despre care este scris: «Nazireii ei erau mai albi decât zăpada»”;

Lăstarul: Mesia este numit „lăstarul” în Isaia 11:1, Ieremia 23:5, 33:5 și, probabil, Zaharia 3:8; 6:12. Consoanele din cuvântul „lăstar” sunt identice cu cele din „nazareean”, iar Vechiul Testament ebraic a fost scris inițial fără vocale. În plus, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 23, menționează că „lăstar” transmitea ideea unui început nesemnificativ, iar reacția fariseilor a arătat că Nazaretul avea aceeași conotație.

Vezi *When Critics Ask*, p. 328, și *The Expositor's Bible Commentary*, vol. 8, p. 97, pentru mai multe informații.

Î: Era o afirmație falsă din Matei 2:23 că faptul că Isus era din Nazaret împlinea profețiile Vechiului Testament (Isaia 11:1, Zaharia 6:12 și alte pasaje), așa cum susține scepticul „Asimov’s Guide to the Bible”, pag. 801-802?

R: Deloc. Mai întâi, iată ce spune Asimov, iar apoi răspunsul.

Cartea sceptică „Asimov’s Guide to the Bible”, pp. 801-802, menționează că „Matei ar putea vedea aici o asemănare cu termenul «nazareean». (De fapt, cele două cuvinte sunt identice în ebraică, deoarece vocalele nu se scriau.) Asimov, la p. 802, spune că Matei „se complace, în cel mai bun caz, într-un joc de cuvinte și nu se referă la nicio profeție reală conform căreia Mesia ar fi un locuitor al Nazaretului”.

Răspunsul este că Vechiul Testament spune că Mesia va fi numit „lăstarul”, fără a specifica unul sau mai multe motive pentru aceasta. Matei 2:22 nu îl împiedică pe Isus să fie, de asemenea, „lăstarul” lui Dumnezeu din care va crește Biserica Sa.

Î: În Matei 3:1-4, cum ar fi perceput oamenii pustia?

R: Era un loc uscat și arid, dar nu ca deșertul Sahara. Nu se puteau cultiva plante fără irigații ample, dar se puteau crește oi și capre dacă existau locuri unde să le poată adăpa. Nu era un loc al confortului și al entuziasmului, ci un loc pustiu, singuratic și liniștit, departe de civilizație. Israeliții se aflau în pustie în timp ce pregăteau următoarea generație să intre în Țara Promisă. Pavel s-a aflat în pustia din Arabia înainte de a-și începe slujirea.

Astăzi, uneori, Dumnezeu îi duce pe credincioși în pustie. Nu este un loc al entuziasmului, ci al liniștii. S-ar putea să nu fie un loc al slujirii active, deși, în cazul lui Ioan, a fost un loc al slujirii, iar pentru oameni, un loc al pocăinței și al dedicării. Poate fi un loc al pregătirii.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 867, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 3:4 și Marcu 1:6, lăcustele pe care le-a mâncat Ioan Botezătorul erau curate sau necurate?

R: Existau atât lăcuste curate, cât și necurate, iar Evangheliile nu precizează acest lucru în mod specific. Cu toate acestea, putem presupune că Ioan, fiind un iudeu ascultător, a mâncat varietatea curată. Animalele curate includeau „insectele zburătoare” cu aripi și picioare articulate, inclusiv lăcustele și greierii, conform Leviticul 11:21-22 și Deuteronomul 14:21. Animalele necurate includeau „zburătoarele”, conform Numeri 11:20,23 și Deuteronom 14:19. Chiar și astăzi, oamenii mai săraci vânează lăcustele curate, le îndepărtează aripile și picioarele, le fierb și le mănâncă.

Vezi „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 80, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 3:4 și Marcu 1:6, Ioan Botezătorul a mâncat insecte numite lăcuste, sau aceasta înseamnă că a mâncat din fructele arborelui de lăcustă?

R: Iată ce spun sursele antice și moderne despre cuvântul grecesc pentru lăcuste: akrides.

Ebioniții (o erezie antică) au încercat să-l prezinte pe Ioan ca fiind vegetarian. Astfel, ei au spus că erau prăjituri cu miere, egkrides, în loc de lăcuste.

Tatian a realizat un rezumat al celor patru evanghelii numit Diatessaron și a folosit cuvântul „lapte” în loc de „lăcuste”.

Teofilact 173 enumeră o serie de posibilități, inclusiv planta melagron.

Diversi călugări au numit roșcovul „copacul cu pâine al Sfântului Ioan”, deoarece credeau că acesta era un „copac de lăcuste”.

Teodor din Mopsuestia, poate ca răspuns la cei care spuneau că era vorba de altceva, a afirmat că erau lăcuste cu aripi.

Problema cu aceste interpretări este că, aparent, nu există manuscrise biblice care să spună că acestea ar fi fost altceva decât „lăcuste”. Creștinii timpurii, precum Clement din Alexandria, au scris despre Matei 3:4 și nu au văzut niciun motiv să considere lăcustele altceva decât insecte.

Referințele moderne care afirmă că lăcustele sunt insecte includ The NIV Study Bible, p. 1445, The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 104, The Expositor's Bible Commentary, vol. 8, p. 102, și New Bible Dictionary, p. 744.

Informațiile privind punctele de vedere alternative provin din cartea lui Ulrich Luz, „Matei 1-7: Un comentariu” (Augsburg Fortress, 1989) și din „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 80-81.

Î: În Mt 3:4, Mc 9:3 și Faptele Apostolilor 22:20 (KJV), ce înseamnă „raiment” și ce este un „fuller”?

R: „Raiment” înseamnă îmbrăcăminte, iar un „fuller” este o persoană a cărei meserie este să spele haine.

Î: În Mt 3:6, de ce îi boteza Ioan pe alții?

R: Era obișnuit ca o persoană să se boteze singură, într-un bazin special destinat acestui scop, atunci când se convertea la iudaism. Dar aceasta este cea mai veche mențiune despre cineva care botează pe altcineva. În Vechiul Testament, stropirea cu apă pentru purificare este menționată în Ezechiel 36:25-27, iar revărsarea Duhului lui Dumnezeu este menționată în Ezechiel 39:29 și Ioel 2:28.

Ioan a spus că boteza pentru pocăință, pentru a-i întoarce pe oameni la Dumnezeu și a pregăti calea pentru Mesia. Când un rege pământesc urma să viziteze un oraș îndepărtat din împărăția sa, muncitorii de la drumuri plecau cu luni înainte și reparau drumul. În mod similar, Ioan era acolo pentru a pregăti calea în inimile oamenilor pentru venirea lui Mesia.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 24, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 9, p. 286, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 3:7-9, de ce le-a vorbit Ioan atât de aspru fariseilor și saducheilor?

R: Ioan chema oamenii la pocăință, să-și mărturisească păcatele și să renunțe la vechile lor obiceiuri. Deși fariseii și saducheii veneau la el, el știa că majoritatea nu veneau cu acest scop. În cel mai rău caz, veneau să-l investigheze pe acest învățător excentric și, poate, să găsească un motiv pentru a scăpa de el. Chiar și în cel mai bun caz, căutau să preia câteva sfaturi pe care să le adauge la modul lor de viață existent. Ioan nu spune că ei trebuie doar să-și completeze cunoștințele; ei trebuie să se pocăiască și să renunțe la încrederea lor în un loc anume, în tradiții, în organizațiile lor sau în pozițiile pe care le dețin în cadrul acestor organizații. În fața unui incendiu de pădure, șerpii vor încerca să fugă; totuși, le este greu să ajungă departe. Este ca și cum ai fugi de mânia lui Dumnezeu fără pocăință. Dar Ioan nu a spus că nu pot rămâne să asculte. Dacă fariseii și saducheii ar fi fost sinceri în dorința lor de a se pocăi, ar fi putut alege să fie și ei botezați.

Pentru mai multe informații, consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, pp. 867-868, „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, pp. 82-83, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 103.

Î: În Matei 3:9, de ce a folosit Ioan expresia „să nu vă spuneți”, și cum se întâmplă ca unii să se mintă pe sine înșiși astăzi?

R: Ioan se referă la o minciună, dar cine minte? Demonii ne pot minți, iar alți oameni ne pot minți, dar, pe lângă acestea, adesea ne spunem minciuni nouă înșine. Rămâne tot o minciună, chiar dacă suntem singurii care o auzim. Putem minți spunând „păcatul acela nu e chiar atât de grav” sau „Dumnezeu înțelege de ce rămân aici”, când Dumnezeu ne cheamă să ne pocăim și să mergem mai departe. Alte minciuni sunt „întotdeauna e destul timp” sau „sunt, în esență, o persoană bună, așa că nu am nevoie să mă schimb”.

Î: În Matei 3:9, cum ar putea Dumnezeu să ridice copii ai lui Avraam din pietre, dacă ar vrea?

R: Dumnezeu Atotputernicul poate face orice, chiar și să transforme pietrele neînsuflețite în copii cu gene identice cu ale lui Avraam. De asemenea, aici există un joc de cuvinte. Atât în ebraică, cât și în aramaică, cuvântul pentru „pietre” este foarte asemănător cu cel pentru „copii”.

Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 103, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 3:10, ce a vrut să spună Ioan Botezătorul când a menționat că securea este pusă la rădăcina pomului?

R: Unele lucruri în viață sunt ireversibile, cum ar fi tăierea unui copac. Odată ce ai început, nu poți da înapoi ceea ce a fost început. La fel, aceasta era ultima lor șansă înainte de a fi tăiați. Timpul lor se terminase.

Î: În Matei 3:11, cum se aplică mărturisirea lui Ioan că el nu oferă o imagine completă la mărturisirea noastră?

R: Ioan a fost un precursor necesar, pentru a-i întoarce pe oameni spre Dumnezeu înainte de venirea lui Isus. Ioan nu voia ca oamenii să creadă cuvintele lui și să creadă că asta era tot ce trebuiau să facă. Nu, Ioan era doar „aperitivul”, iar Isus era „felul principal”. Chiar și așa, există câteva persoane în istorie care au ignorat cuvintele lui Ioan de aici. Aceste persoane aparțin religiei mandeene, practicată de arabii din mlaștinile din sudul Irakului. Ei cred că Ioan Botezătorul era trimis de Dumnezeu, dar că Isus nu era.

Astăzi trebuie să împărtășim Evanghelia cu oamenii acolo unde se află ei. Dacă nu cred că Dumnezeu există sau că există un singur Dumnezeu, trebuie să ne concentrăm asupra acestui aspect. Poate că împărtășirea altor aspecte – faptul că suntem cu toții păcătoși, că Isus a murit pe cruce pentru păcatele noastre și că trebuie să-L acceptăm pe Isus ca Domn și Mântuitor al nostru – va veni mai târziu. Dar când trebuie să amânăm împărtășirea unei părți din Evanghelie, fie din cauza timpului, fie din cauza stării spirituale în care se află persoana respectivă, ar trebui să le spunem că ceea ce am spus nu reprezintă întreaga poveste; urmează și altele.

Î: În Matei 3:11, cum îi botează Isus pe creștini cu Duhul Sfânt și cu foc?

R: Mesajul lui Ioan ne amintește de Ioel 2:28-29, care promite Duhul Sfânt, și de purificarea menționată în Maleahi 3:2-5. Credincioșii sunt botezați cu Duhul Sfânt atunci când cred pentru prima dată în Hristos. Deși expresia modernă „botezul cu foc” înseamnă o încercare grea, acesta nu este sensul aici, deoarece cel care botează este Isus, nu persecutorii, și este cu foc, nu prin foc.

Există trei interpretări cu privire la semnificația cuvântului „foc”.

(puțin probabil) Un al doilea botez cu Duhul Sfânt: Există o singură prepoziție, adică se spune „cu Duhul Sfânt și cu foc”, nu „cu Duhul Sfânt și prin foc”. Așadar, probabil că aceasta nu se referă la un al doilea eveniment.

(puțin probabil) Rusaliile: Apostolilor li s-a arătat o flacără deasupra capetelor lor când au predicat în timpul Rusaliilor, iar această interpretare ar însemna că Ioan Botezătorul profețea despre Rusalii. Tratatul despre rebotezare (c. 250-258 d.Hr.), cap. 2, p. 668, susține această interpretare. Biblia de studiu NIV, p. 1446, spune: „Demonstrat într-un mod dramatic la Rusalii (Faptele Apostolilor 1:5, 8; 2:1-13; 11:16), deși aici «focul» se poate referi la judecata viitoare (vezi v. 12).” Dar probabil că nu se referă la Rusalii din același motiv pentru care nu s-a referit la prima. Comentariul biblic al credinciosului, p. 1211, adaugă că acest lucru este puțin probabil, deoarece focul este echivalat cu judecata în versetul următor.

(puțin probabil) Lucrarea de curățire a Duhului Sfânt: „New Geneva Study Bible”, p. 1508, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 727, susțin această interpretare. Origen (225-254 d.Hr.) a susținut, de asemenea, această interpretare în „Comentariul la Ioan”, cartea 6, capitolele 16-17, p. 366-367. Cu toate acestea, acest lucru este puțin probabil, întrucât pleava este arsă cu foc nestins în Matei 3:12. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 104-105, susține această interpretare, deoarece prepoziția singulară din limba greacă ar indica nu două botezuri (Duhul pentru credincioși și focul judecății pentru necredincioși), ci un singur botez (Duhul și focul curățitor)

(puțin probabil) Focul judecății pentru lucrarea unui creștin a fost interpretarea lui Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) în *Despre Duhul*, cap. 15.36, p. 22.

Focul iadului pentru cei care îl resping pe Isus: a se vedea „Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice”, pp. 150-152, pentru punctul de vedere conform căruia aceasta înseamnă că Isus îi va boteza pe credincioși cu Duhul Sfânt, iar pe cei care îl resping pe Isus cu focul judecății. Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) a propovăduit această viziune în „Omiliile la Evanghelia după Matei”, Omilia 11, capitolele 6-7, paginile 71-72, subliniind continuitatea cu celelalte avertismente ale lui Ioan privind focul. În „Noul Testament grecesc al Expozitorului”, vol. 1, pagina 84, se menționează că Ioan s-a concentrat asupra a trei lucruri: apa, vântul/Duhul și focul. Ioan boteza cu apă, Mesia urma să-i boteze pe credincioși cu Duhul, iar un botez cu foc urma să-i distrugă în judecată pe cei care nu aveau parte de apă și de Duh. Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) folosește acest verset pentru a vorbi despre judecata lui Dumnezeu asupra necredincioșilor în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 4, capitolul 4.3, p. 466. Tertulian (198-220 d.Hr.) spune că botezul cu apă este spre mântuire, iar credința prefăcută și slabă este botezată cu foc, spre judecată („Despre botez”, cap. 10, p. 674).

Focul judecății din vremurile de pe urmă, când se va întoarce Isus. „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1211, susține această perspectivă.

Semnificații multiple: „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 25, afirmă că acest verset se referă atât la judecarea, cât și la curățirea credincioșilor. Teodot, probabil montanist, p. 124 (c. 240 d.Hr.), spune că focul este pur și simplu elementul distrugător, care curăță răul din credincioși și (sugerează el) îi distruge pe ceilalți.

Nespecificat: Următorii au citat acest verset, dar nu au menționat o interpretare anume.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) în „Dialogul cu Trypho iudeul”, cap. 49, p. 219

Ipolit (222-234/5 d.Hr.) în „Discursul despre Sfânta Teofanie”, cap. 3, p. 235

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) în „Tratatele lui Ciprian”, Tratatul 12, cap. 1.12, p. 511

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) analizează acest verset, dar nu menționează o interpretare anume (Armonia Evangheliilor, cartea 2, cap. 12.26, p. 117).

Vezi nota de subsol din NET Bible la Matei 3:11 pentru mai multe informații despre diferitele puncte de vedere.

Î: În Matei 3:12, cum funcționează vânturarea?

R: Când culegi grâu, cea mai mare parte a recoltei este necomestibilă. Ai sămânța bună înconjurată de pleavă, care este atașată de tulpină. Mai întâi are loc treieratul, în care boii calcă pe grâu pentru a separa semințele, care sunt mai dense, de restul. Apoi s-ar putea să folosești o furcă sau o lopată de vânturat, numită și evantai de vânturat, pentru a arunca amestecul în aer, astfel încât vântul să sufle pleava necomestibilă departe de semințele comestibile.

Imaginea de aici este că recoltarea grâului îți oferă o cantitate mare de material, dar doar o mică parte din acesta este de fapt utilă. Da, tăierea tulpinilor de grâu este atât importantă, cât și consumatoare de timp, dar separarea grâului de pleavă este la fel de importantă și de consumatoare de timp. A-i determina pe oameni să aibă o reacție pozitivă la mesajul Evangheliei este important, dar aceasta reprezintă, cel mult, doar jumătate din sarcina de a face ucenici din toate neamurile.

Vezi „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 84, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 868, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 105 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 3:14, de ce ar fi vrut Isus să fie botezat și de ce ar fi vrut Ioan să-L oprească?

R: Desigur, Isus nu avea niciun păcat de care să se pocăiască, dar El S-a identificat cu noi în toate privințele. Așa cum noi urmăm exemplul lui Isus, tot așa și Isus S-a botezat. De asemenea, Isus a validat aici slujirea lui Ioan.

Dar să privim din nou aceste versete din perspectiva lui Ioan. Scopul principal al vieții lui Ioan era să predice pocăința și ca oamenii să-și ia angajamentul public de a se pocăi și de a-L urma pe Dumnezeu prin botezul cu apă. Ioan era plin de Duhul Sfânt încă de la naștere și știa că înțelegerea lui era corectă. El știa că Isus era Mesia fără păcat. Așadar, Ioan era nedumerit de faptul că Isus dorea să fie botezat.

Punctul de vedere al lui Ioan era corect, cu excepția faptului că era prea simplificat. Ioan vedea că Isus nu avea nevoie să se pocăiască și considera absurd ca un simplu înaintemergător să-L boteze chiar pe Mesia. În sine, argumentele lui Ioan erau valabile. Dar ceea ce Ioan nu a văzut a fost că, pentru a împlini toată neprihănirea, Isus S-a identificat cu noi în toate privințele. Isus era mai mare decât Ioan Botezătorul; Isus nu a negat acest lucru. Dar Isus S-a smerit și a venit să slujească, așa că, în versetul 15, Domnul i-a poruncit, în esență, lui Ioan Botezătorul să-I permită lui Isus să ocupe aici poziția mai umilă.

Aici se dezvăluie ceva prețios despre inima lui Ioan. Ioan, deși nu avea dreptate 100%, considera că singura misiune a vieții sale era să predice și să-i boteze pe cei care aveau nevoie să se pocăiască. Botezarea lui Isus nu se încadra în percepția lui Ioan asupra lucrării sale de o viață. Așadar, ce era mai important pentru Ioan: să-L slujească pe Dumnezeu împlinind ceea ce el considera a fi scopul dat de Dumnezeu, sau să-L urmeze și să-L asculte pe Domnul oriunde îl conducea? Chiar dacă Ioan nu avea o înțelegere clară a tuturor lucrurilor, cel puțin până mai târziu, el a ales cea de-a doua opțiune. Nici noi nu ar trebui doar să-L urmăm pe Dumnezeu, ci să-L urmăm fără condiții prealabile.

A se vedea „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 868, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, pp. 85-86, „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 727, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1212, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 107-108 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 3:16, de ce „Vai, bietul Iisus (pacea fie asupra lui) a trebuit să aștepte TREIZECI DE ANI după naștere pentru a primi darul DUHULUI SFÂNT la botezul său din mâinile lui Ioan Botezătorul”, când darul Duhului Sfânt „este atât de ieftin încât 75.000.000 de „NAȘI UNII DIN NOU” din America se laudă, de asemenea, cu această posesiune”, iar în Luca 1:15 Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duhul Sfânt încă de la naștere. (Musulmanul Ahmad Deedat a adus acest lucru în discuție.)

R: În primul rând, ca o paranteză, Mahomed a așteptat PATRUZECI de ani înainte de a pretinde că era profet. Deedat confundă „gratuit” cu „ieftin”, și se pare că a uitat de învățătura biblică privind divinitatea lui Hristos. Deedat nu a primit niciodată darul Duhului Sfânt, așa că nu cunoaște diferența dintre darul Duhului Sfânt și coborârea vizibilă a Duhului Sfânt asupra lui Isus sub forma unui porumbel.

Gratuit, dar nu ieftin: Darul a fost foarte scump, a costat moartea lui Isus. Dar Dumnezeu îl dă gratuit tuturor celor care vor crede în Evanghelia Sa.

Divinitatea lui Hristos: „Săracul” Isus nu a trebuit să aștepte treizeci de ani; nu numai că harul lui Dumnezeu era asupra lui Isus încă din copilărie (Luca 2:40), dar Isus este Dumnezeu Însuși, iar Tatăl era în El. Isus nu a avut nevoie să fie umplut cu Duhul Sfânt așa cum avem noi; Tatăl și Isus ne-au trimis nouă Duhul Sfânt.

Coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus nu este darul Duhului Sfânt: Deedat interpretează greșit că Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt la botezul Său; nu se spune că Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt la botezul Său. Mai degrabă, Duhul Sfânt a coborât asupra lui Isus în formă trupească, vizibil, ca o porumbelă. Când creștinii sunt umpluți cu Duhul Sfânt, Duhul Sfânt nu coboară asupra lor ca o porumbelă, așa că aceasta este ceva diferit.

În cele din urmă, să comparăm experiența lui Isus cu cea a lui Mahomed.

1. Mahomed, despre care hadith-urile spun că, în calitate de profet, a fost supus unei vrăji malefice.

1a. Labid bin el-Asim, evreul, l-a vrăjit pe Mahomed. Ibn-i-Majah, vol. 5, nr. 3435, pp. 60-61

1b. Mahomed a fost supus unui blestem malefic, conform Sahih Muslim, vol. 3, cartea 24, nr. 5428-5429, p. 1192-1193; Sahih Muslim, vol. 2, cartea 4, nr. 1888, p. 411. A se vedea, de asemenea, Bukhari, vol. 8, cartea 73, cap. 56, nr. 89, p. 57 și Bukhari, vol. 8, cartea 73, cap. 59, nr. 400, p. 266.

2. Mohamed se temea de chinurile mormântului pentru sine însuși.

2a. O femeie evreică i-a spus lui Mohammed: „Fie ca Allah să te ferească de chinul mormântului.” După aceea, Mohammed s-a rugat să fie ferit de chinul mormântului. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1479, pp. 281-282

2b. „A’isha a relatat: Sfântul Profet (pacea fie asupra lui) a intrat în casa mea când o evreică se afla cu mine și ea spunea: «Știi că vei fi supus unei încercări în mormânt?» Mesagerul lui Allah (pacea fie asupra lui) a tremurat (auzind aceasta) și a spus: «Numai evreii vor fi supuși unei încercări.» A’isha a spus: Au trecut câteva nopți, iar apoi Mesagerul lui Allah (pacea fie asupra lui) a spus: «Știi că mi s-a revelat: «Vei fi supusă unei încercări în mormânt»?». Aisha a spus: «L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea fie asupra lui) căutând adăpost împotriva chinurilor mormântului după aceasta.»” Sahih Muslim, vol. 1, cartea 4, nr. 1212, p. 290

2c. Abu Huraira a relatat: „L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea fie asupra lui) căutând adăpost împotriva chinurilor mormântului după aceasta (după revelație).” Sahih Muslim, vol. 1, cartea 4, nr. 1213, p. 290

2d. „Ea (Aisha) a spus: «Niciodată nu l-am mai văzut (pe Sfântul Profet) după aceea fără să se adăpostească de chinul mormântului în rugăciune.»” Sahih Muslim, vol. 1, cartea 4, nr. 1214, p. 290

2e. „Masruq a relatat acest hadith pe baza mărturiei lui ‘A’isha, care a spus: «Niciodată el (Sfântul Profet) nu a rostit o rugăciune după aceasta în care să nu-l fi auzit căutând adăpost împotriva chinurilor mormântului.»” Sahih Muslim, vol. 1, cartea 4, nr. 1215, p. 291

2f. Mohammed a căutat refugiu împotriva chinurilor mormântului. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2065, p. 535; vol. 2, nr. 2069, p. 537; vol. 2, nr. 2071, p. 538

Acum, un musulman ar putea fi de acord, ar putea să nu fie de acord sau, mai probabil, să nu fi fost la curent cu ceea ce spun aceste hadith-uri. Indiferent de asta, însă, ei nu sunt de acord sau în dezacord cu mine, pentru că eu pur și simplu relatez ceea ce spun hadith-urile sunnite de autoritate.

Pe scurt, Isus ne-a trimis Duhul Sfânt. Speranța mea este ca voi să fiți eliberați de sub stăpânirea răului, să fiți eliberați de teama de chinurile mormântului și să-I cereți lui Dumnezeu să primiți Duhul Sfânt.

Î: În Matei 3:16 și Marcu 1:10, cine a văzut porumbelul?

R: Atât Matei 3:16, cât și Marcu 3:16 spun că Isus a văzut porumbelul, iar Ioan 1:32 spune că și Ioan Botezătorul a văzut porumbelul. Aceste versete nu precizează cine altcineva a văzut porumbelul, așa că este posibil ca și mulțimile să-l fi văzut.

Î: Mulți spun că „nu există poveste despre Isus fără teologie”. Așadar, în cazul Botezului, de exemplu, vedem că Isus este botezat, Duhul ca o porumbelă coborând asupra Lui și Vocea cerească: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Marcu 1:11). Este posibil ca acest eveniment să nu fi avut loc așa cum este consemnat în Evanghelii, adică dintr-o dată, ci treptat, pe parcursul vieții, morții și învierii lui Isus. Așadar, Duhul care s-a coborât asupra lui Isus se referă la epoca viitoare. De asemenea, cerul deschis, coborârea Duhului, glasul Tatălui și prezența lui Mesia acolo indică faptul că zilele de pe urmă au început să se ivească și că mântuirea este aproape. Ce părere ai despre asta? Crezi că Botezul lui Isus a fost alegoric-simbolic? De ce? Sau de ce nu?

R: În primul rând, nu am auzit niciodată expresia „nicio poveste despre Isus fără teologie”. Întrebarea sună aproape ca și cum i-ar acuza pe scriitorii Evangheliilor de necinste și de inducerea în eroare a oamenilor; eu cred că evenimentul a avut loc așa cum este consemnat în Evanghelii. Cred că autorii Evangheliilor ne-au oferit relatări adevărate, la nivelul de precizie necesar. Dacă ei afirmă că Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul și că acest lucru s-a întâmplat, atunci cred că au fost sinceri și că acest lucru s-a întâmplat. A spune parabole este în regulă, dar dacă cineva prezintă ca fapt istoric ceva ce nu este adevărat, atunci aceasta este o inducere în eroare, nu adevăr.

Cel care a pus întrebarea nu a oferit niciun motiv pentru care ar dori să pună la îndoială veridicitatea autorilor Evangheliilor, așa că nu pot aborda motivele îndoielii sale dacă nu sunt prezentate motive.

Î: Oare Matei 3:16-17 susține că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei persoane distincte, așa cum au susținut mormonii (Talmadge, 1977, pp. 39-40)?

R: Nu. Acest pasaj arată că ei sunt distincți, dar nu arată că sunt separați. În loc să fie împotriva Trinității, acest pasaj este important pentru a susține o parte a Trinității, și anume că cei trei sunt distincți. Totuși, acest pasaj se pronunță împotriva modalismului și a „pentecostalismului unitar”. Vezi When Cultists Ask, pp. 93-95 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 4:2, ce este atât de ironic în legătură cu slujirea lui Isus descrisă în Evanghelia după Matei?

R: Isus este flămând aici (Matei 4:2), și totuși i-a hrănit pe alții (Matei 14:13-21; 15:29-39).

Isus a obosit (Matei 8:24), dar le oferă odihnă altora (Matei 11:28).

Isus este Fiul Regelui (Matei 17:24-26), dar plătește impozite (Matei 17:27).

Isus este acuzat că folosește puterea diavolului (Matei 12:24), dar totuși alungă demonii (Matei 12:22-23).

Isus moare ca un criminal și un păcătos (Matei 27:37-38), dar El ne mântuiește de păcatele noastre (Matei 1:12).

Isus este vândut pentru treizeci de arginți (Matei 26:15), dar își dă viața ca răscumpărare pentru mulți (Matei 20:28).

Isus refuză să transforme pietrele în pâine (Matei 4:3-4), dar își dă simbolic propriul trup ca pâine pentru poporul Său (Matei 26:26).

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 112, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 4:3 și Luca 4:3-4, Isus era flămând, iar Tatăl nu-L hrănise; deci ce ar fi fost greșit dacă Isus și-ar fi făcut singur pâine?

R: Isus se angajase să postească, iar Tatăl putea să-L susțină, întrucât o persoană trebuie să mănânce în decurs de 40 de zile pentru a trăi. Dar Isus era extrem de flămând și ar fi putut să-Și folosească puterea supranaturală pentru a mânca, dacă ar fi ales să o facă. Însă Isus nu avea de gând să-Și folosească puterea supranaturală sau să facă ceva în afara voinței Tatălui Său. Iar Tatăl a trimis în cele din urmă îngeri să-L slujească pe Isus, după cum se vede în Matei 4:11.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 869, și „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 88-89, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 4:5-6 și Luca 4:9-12, despre ce a fost vorba în această ispită?

R: În primul rând, acest lucru demonstrează că Satana cunoaște Scriptura și poate chiar să încerce să o folosească în avantajul său pentru a-i face pe oameni să cadă. Fiind Fiul lui Dumnezeu, Isus știa că va fi protejat dacă ar fi sărit. Din punct de vedere geografic, Templul se afla deasupra Văii Kidron, iar diferența de nivel dintre punctul cel mai înalt al Templului și fundul Văii Kidron era de aproximativ 450 ft.

Această ispită este interesantă prin faptul că nu ar fi încălcat nicio lege din Vechiul Testament și, de fapt, ar fi contribuit la convingerea oamenilor că El era Mesia. Așadar, mai degrabă decât să ducă la ceva rău, aceasta este o „scurtătură dezaprobată de Dumnezeu” către ceva bun. Desigur, ar fi apelat și la mândria lui Isus de a se da în spectacol și de a-și spori popularitatea. Mai mult, ar fi fost ca și cum L-ai fi pus pe Dumnezeu la colț, forțându-L să te protejeze. Știm, desigur, că Dumnezeu nu vrea ca noi să facem lucruri rele; „scopul nu scuză mijloacele” atunci când folosim scurtături pentru a face lucruri bune. Așadar, dacă întârzii la biserică, ar trebui să depășești viteza legală? Dacă dorești să donezi mai mulți bani pentru lucrarea bisericii, ar trebui să trișezi la impozite și să folosești acei bani? Așa cum spune „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 869: „Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul lui Satan pentru a te duce acolo unde vrea El să ajungi.”

Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 729, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 89-90, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 4:8 și Luca 4:6-8, cum a putut Satana să-I ofere lui Isus lumea, având în vedere că Isus era Dumnezeu și deja deținea lumea, așa cum susține un ateu (Cappello)?

R: Aceasta este o întrebare interesantă. În răspunsul la aceasta trebuie luate în considerare patru puncte.

1. Isus era încă Dumnezeu, dar S-a golit de Sine în mod voluntar când a venit pe pământ, așa cum arată Filipeni 2:7 și Ioan 17:5.

2. Dumnezeu „deține” într-adevăr lumea, așa cum arată Psalmul 24:1. Cu toate acestea, când Isus S-a golit de slava Sa și a venit pe pământ, „ai Săi” nu L-au primit, așa cum arată Ioan 1:10-11.

3. Deși Dumnezeu și-a păstrat puterea supremă, El a acordat omenirii stăpânirea asupra acestei lumi, conform Genezei 1:28.

4. Deși Dumnezeu este proprietarul de drept, încă de la Cădere lui Satan i s-a acordat temporar un control considerabil asupra acestei lumi, după cum arată 1 Ioan 5:19. Conform 2 Corinteni 4:4, dumnezeul acestui veac este Satana. Satana este prințul acestei lumi în Ioan 12:31; 14:30, 16:11; Efeseni 6:12 și Coloseni 1:13.

5. În cele din urmă, Satana este marele înșelător, așa că nu poți fundamenta nicio doctrină pe ceea ce a pretins Satana, iar acest verset nu răspunde, așadar, la întrebare. Deși Satana este stăpânul lumii și, pe această bază, s-ar putea crede că el ar fi putut face acest lucru, Satana nu poate face nimic în afară de ceea ce îi permite Dumnezeu, așa că s-ar putea ca Satana să nu aibă această libertate. Însă, având în vedere că demonii și ispitele au făcut atâtea promisiuni încălcate oamenilor, nu există niciun indiciu că Satana ar deveni „cinstit” în acest caz și că tatăl minciunilor ar încerca măcar să îndeplinească ceea ce promitea.

Rezumat: Dumnezeu are dreptul de proprietate atât datorită Creației din trecut, cât și datorită Suveranității veșnice. Isus a renunțat temporar la cea de-a doua atunci când a venit pe pământ. Dar, de la Cădere încoace, Satana deține stăpânirea, deși nu și controlul suprem asupra acestei lumi.

Vezi „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, pp. 90-91, pentru mai multe informații.

Î: În Mt 4:10 și Mt 12:26, s-a vorbit despre rebeliunea lui Satana abia după ce evreii au fost exilați, așa cum susține scepticul „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 779?

R: Nu. Isaia 14:12-15, scris înainte de exil, vorbește, de asemenea, despre rebeliunea lui Lucifer.

Î: În Matei 4:14-16, versetele Isaia 9:1 și Isaia 9:2 fac parte din același context sau Matei a greșit când le-a pus împreună?

R: Ele fac parte din același context, deoarece Isaia 9:1 reprezintă o tranziție între cele două secțiuni.

Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, la p. 816, afirmă că Isaia 9:1 aparține secțiunii anterioare și este de fapt numit Isaia 8:23 în Bibliile evreiești moderne și în Biblia „New Jerusalem”. Isaia 8:22 și 9:1 sunt într-adevăr legate, deoarece Isaia 8:22 vorbește despre oameni aflați în întuneric, iar Isaia 9:1 spune că nu va mai fi întuneric.

Cu toate acestea, Isaia 8:22 vorbește despre oameni care vor fi alungați în întuneric, Isaia 9:1 spune că nu va mai fi întuneric pentru Zabulon și Neftali, iar Isaia 9:2-7 descrie cum oamenii care se aflau în întuneric vor vedea o lumină mare.

Este interesant faptul că Asimov încearcă să spună că cei care se aflau în întuneric, dar cărora li se va ridica întunericul în Isaia 9:1, nu au nicio legătură cu cei care se aflau în întuneric și au văzut o lumină mare chiar în versetul următor.

Vezi „When Critics Ask”, p. 329, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 4:15-16, cum se leagă profeția despre Zabulon și Neftali din Isaia 9:1-2 de Isus?

R: Se leagă în două moduri.

Copilăria: Isus și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Galileea, la vest de Marea Galileei.

Începutul slujirii: Începutul slujirii lui Isus a avut loc în Galileea, în principal la vest de Marea Galileei. Această regiune era țara strămoșească a lui Zabulon și Neftali.

Cuvântul grecesc folosit aici pentru „a răsări”, aneteilen, nu înseamnă că lumina a strălucit în altă parte și apoi s-a mutat în Galileea. Mai degrabă, lumina a strălucit mai întâi cu putere acolo. Acest lucru este conform cu „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 117.

Î: În Mt 4:18-22 și Mc 1:16-20, ce putem învăța de la acești pescari?

R: Isus se afla deja de ceva vreme în Galileea, iar ei fuseseră chemați la mântuire mai devreme, în Ioan 1:35-42. Aici au fost chemați la slujire. Acești pescari nu au încetat niciodată să pescuiască. Doar că ceea ce le-a spus Isus să pescuiască era altceva. Așa cum spune „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 870, dacă nu pescuiești, atunci nu-L urmezi. Ai putea spune că nu ești chemat să fii evanghelist sau pastor (să ai grijă de alții) pentru că nu ai fost chemat la slujire cu normă întreagă. Ia în considerare următorul lucru: fiecare creștin este chemat la slujire cu normă întreagă, deși nu neapărat la o slujire remunerată cu normă întreagă. Ai putea fi chemat, cu normă întreagă, să ai grijă de mama ta sau de familia ta, să slujești celor săraci și celor din jurul tău, să fii un exemplu evlavios și să-i conduci pe alții în slujire.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1214, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:4, pentru ce ar trebui oamenii să jelească aici?

R: Aici nu se specifică dacă este vorba de jale pentru soarta celor pierduți, de jale pentru o pierdere personală sau de alt fel de jale. Indiferent de asta, se poate referi la a fi întristat de lucrurile care întristează inima lui Dumnezeu. Scriitorul creștin A.W. Tozer a spus: „O descriere destul de exactă a rasei umane i-ar putea fi oferită cuiva care nu o cunoaște, luând Fericirile, întorcându-le pe dos și spunând: «Iată rasa voastră umană».” (The Believer’s Bible Commentary, p. 1216)

Mulți oameni nu au astăzi nicio noțiune despre doliu; o expresie obișnuită, care nu este biblică, este „fără regrete”. În al doilea rând, această poruncă și următoarele porunci ale lui Isus nu aveau cu adevărat niciun loc în neprihănirea fariseică.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 29, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 870, pentru mai multe informații.

Î: În Mt 5:5, Mt 11:29; Mt 21:5; 1 Petru 3:4, ce înseamnă exact blândețea?

R: Blândețea este legată de blândețe și de a nu insista să se facă după voia ta. Înseamnă a fi dispus să slujești, nu doar să fii slujit. Isus era blând.

Dar blândețea nu este slăbiciune. Gândiți-vă la un cal sălbatic care a fost „îmblânzit”. Calul este încă puternic și rapid, dar în loc să facă doar ce vrea el, va asculta de călăreț și va accepta să fie călărit. De obicei, dacă un lup sau o felină mare reușește să se urce pe un cal, cu excepția cazului în care calul îl scutură rapid de pe el, acesta este sfârșitul calului. Dar calul are atât încrederea, cât și ascultarea necesare pentru a permite unei persoane să-l călărească.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 871, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 29, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:6, ce înseamnă aici „foamea” și „setea”?

R: Ai poftă, o pasiune pentru creșterea spirituală? Sau nu reușești să crești, nu pentru că nu mănânci, ci pentru că îți umpli stomacul cu lucruri greșite?

Există câteva moduri de a privi acest lucru. În primul rând, se referă metaforic la cei care au o dorință puternică de neprihănire, pentru ei înșiși, pentru ceilalți, pentru biserica lor, pentru națiunea lor și pentru lume. În al doilea rând, se poate referi fizic la cei care trebuie să se abțină de la mâncare și apă pentru a face lucrarea lui Dumnezeu. În al treilea rând, se poate referi la cei care postesc pentru aceste lucruri. Postul nu se referă, în general, la a nu bea apă, așa că prima este semnificația principală.

Consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 871, , „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1216, , „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 134 și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 98-99 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:7, ce înseamnă „milă” în acest verset?

R: Milostenia poate însemna a lăsa pe cineva să scape de pedeapsă, dar aici înseamnă a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor și nu se pot ajuta singuri. Vezi „Believer's Bible Commentary”, p. 1217, pentru mai multe informații.

Î: În Mt 5:8, 1 In 3:2 și Apoc 22:4, cum vor vedea oamenii curați pe Dumnezeu, având în vedere că Ex 33:23 și alte versete spun că nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu și să rămână în viață?

R: De la Cădere încoace, niciun om muritor și păcătos nu poate să-L vadă pe Dumnezeu și să rămână în viață. Cu toate acestea, Îl vom vedea pe Dumnezeu față în față în Ceruri. Până atunci, ne străduim din răsputeri să trăim o viață bună și autentică pe pământ. Așa cum spune „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 135: „Cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu – acum cu ochii credinței și, în cele din urmă, în strălucirea orbitoare a viziunii beatifice, în lumina căreia nu poate exista nicio înșelăciune.” Pentru mai multe informații, consultați „When Critics Ask”, p. 403-404, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 871.

Î: În Matei 5:9, care sunt câteva modalități bune prin care putem fi făcători de pace astăzi?

R: Pacea este necesară între indivizi, la locul de muncă, în cadrul unui grup, între grupuri, în politică și între țări. Unul dintre primele lucruri este să învățăm de la oamenii evlavioși care sunt făcători de pace. Observați nu doar ce spun ei, ci și ce ar fi putut spune și au ales să nu spună. Reamintiți părților ce au în comun și provocați-le să se întrebe dacă diferențele lor sunt atât de mari încât să le despartă. Isus a spus că lumea va ști că suntem ai Lui prin dragostea noastră (Ioan 17:21).

În cadrul Trupului lui Hristos, avem porunca (activă) „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3), separându-ne în același timp de cei care trăiesc în păcat persistent (1 Corinteni 5:13) și respingând orice învățători care propovăduiesc erezii (1 Timotei 6:5 și 2 Timotei 3:5).

Î: În Matei 5:13, cum pot creștinii să fie sare?

R: Sarea se adaugă mâncării în cantități mici pentru a îndeplini unul dintre cele cinci roluri. Este interesant faptul că noi nu suntem recipientul de sare, care distribuie sarea lui Hristos. Mai degrabă, noi înșine suntem sarea. La fel, creștinii sunt sarea acestei lumi în patru domenii.

Viața – Sarea este esențială pentru ca noi să trăim. În orașul Timbuktu din Africa de Vest, unde aurul era din belșug, o livră de sare se vindea cu o livră de aur. Deoarece creștinii au viața lui Hristos în interiorul lor, ei trebuie să arate această viață lumii. Dumnezeu se folosește de predicarea, dragostea și slujirea noastră pentru a-i aduce pe alții la El și a le da viață.

Aromă – Sarea adaugă aromă mâncării și îi conferă un gust bun. La fel, noi suntem aroma lui Hristos (2 Corinteni 2:15-16) pentru cei mântuiți. Dumnezeu privește de sus și Se bucură să vadă creștini în această lume care Îl urmează.

Conservant – Când nu există frigidere, sarea este importantă și pentru conservarea mâncării, împiedicând dezvoltarea bacteriilor. La fel, creștinii trebuie să fie sare și lumină în această lume, având un efect conservator prin opunerea față de păcat.

Jertfă – În Leviticul 2:13, jertfele trebuiau să fie asezonate cu sare. Și noi trebuie să ne trăim viața ca o jertfă pentru Dumnezeu.

Sete – sarea stârnește setea, și de aceea multe baruri servesc mâncare sărată. Prin viețile noastre ar trebui, de asemenea, să-i facem pe oameni să „le fie sete” să audă despre speranța care este în noi: Hristos.

Așa cum spunea scriitorul roman secular Pliniu cel Bătrân (decedat la Muntele Vezuviu în anul 79 d.Hr.) în „Istoria naturală” 31.102: „Nimic nu este mai util decât sarea și soarele.” De multe ori, soldații romani erau plătiți lunar cu sare. Puteau folosi cât doreau și vinde cu ușurință restul. „Sal” este cuvântul pentru sare în latină, iar salariul lor se numea „salarium”, de unde provine cuvântul englezesc „salary”.

A se vedea „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 872, „Now That’s a Good Question”, p. 248-249, „Hard Sayings of the Bible”, p. 430-431, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 29, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 138, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 101, „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 729, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1217-1218, pentru mai multe informații.

Î: Oare Matei 5:13 se referă la oameni care își recunosc divinitatea în ei înșiși și îi ajută și pe alții să-și recunoască divinitatea, așa cum susțin unii adepți ai mișcării New Age? (Spangler, 1981, 80).

R: Deloc; sarea nu este divinitate. Afirmația că am putea deveni ca Dumnezeu a fost una dintre cele mai vechi minciuni spuse omenirii, încă din Grădina Edenului. Am fost creați pentru a-L iubi și a-L sluji pe Dumnezeu pentru totdeauna, nu pentru a deveni fie zei separați, care să fie venerați, fie o parte a lui Dumnezeu, care să fie venerată.

Această viziune ciudată pare să uite că Isus era evreu, iar iudaismul era o religie monoteistă. Consultați întrebarea anterioară pentru a afla ce reprezintă sarea și cartea „When Cultists Ask”, paginile 95-96, pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Matei 5:14a, noi suntem lumina lumii sau Isus este lumina lumii, așa cum spune Ioan 9:5?

R: Ambele: Isus a adus lumina în lume, iar noi avem responsabilitatea de a fi reflectoare ale luminii lui Isus. Pavel vorbește despre acest lucru în 2 Corinteni 4:6-7. Isus a spus că El era lumina lumii „cât timp sunt în lume”, în Ioan 9:5. Trupul lui Isus se află acum în cer, nu în această lume, dar prezența lui Isus este încă în lume prin Duhul Sfânt care este în noi. Ce face lumina, mai exact? Ea nu face nimic altceva decât să strălucească. Dar, pe măsură ce strălucește, ea îi luminează pe ceilalți și indică direcția căii. Așadar, fii tu însuți și strălucește. Vezi „When Critics Ask”, p. 329, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 872, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 29, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1218, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:15, ce reprezintă lumina de pe sfeșnic?

R: Suntem noi și mărturia noastră despre Isus, lumina lumii. Cu excepția cazurilor de persecuție, nu trebuie să ascundem faptul că suntem creștini și ar trebui să fim mereu pregătiți să împărtășim speranța dinlăuntrul nostru (1 Petru 3:15). Nu trebuie să păstrăm adevărul doar pentru noi înșine, ci trebuie să-l împărtășim cu ceilalți. Matei 5:15 nu spune doar „să strălucească lumina voastră”, ci „să strălucească înaintea oamenilor”. Din păcate, este mult prea ușor pentru credincioși să găsească scuze pentru a nu împărtăși Evanghelia. Trebuie să fim atenți să nu căutăm scuze.

Vezi „Believer's Bible Commentary”, p. 1218, și „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 103, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:17 și Faptele Apostolilor 10:10-16, având în vedere că Isus a spus că nu va desființa nimic din Lege, de ce creștinii nu respectă legile alimentare din Vechiul Testament, așa cum se presupune că o fac musulmanii?

R: Deși nici creștinii, nici musulmanii nu respectă legile alimentare din Vechiul Testament, creștinii nu o fac pentru că ascultă de Isus. Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

În acea vreme, urmașii lui Isus respectau legile alimentare din Vechiul Testament. De fapt, Isus a spus că nici o iotă, nici o tăietură nu va trece până când totul nu se va împlini.

Faptul învierii lui Isus a schimbat fundamental modul în care Dumnezeu se purta cu copiii Săi. Un înger l-a informat pe Petru, apostolul lui Isus, că Dumnezeu a făcut toate alimentele curate în Faptele Apostolilor 10:9-16. Rețineți că nu se spune că aceste animale erau întotdeauna curate, ci mai degrabă că Dumnezeu le-a făcut curate.

Chiar și musulmanii care ridică această obiecție trebuie să recunoască că unele dintre legile alimentare din Vechiul Testament nu trebuie respectate. Musulmanii consideră că pot mânca carne de cămilă (și Mahomed a făcut-o), însă Leviticul 11:3-8 și Deuteronomul 14:6-8 interzic consumul acesteia.

Ascultați-L pe Isus în Matei 15:10, 17-20 și Marcu 7:14-15. Isus a spus că ceea ce iese din om îl face necurat, nu ceea ce intră în el. Marcu 7:19 arată că, prin aceasta, Isus a declarat toate alimentele curate. Dacă îl numim pe Isus profet, ar trebui să ascultăm cuvintele Lui.

O voce din cer i-a poruncit lui Petru să mănânce în Faptele Apostolilor 10:10-16, arătându-i că legile alimentare erau valabile doar până la jertfa lui Isus, nu și după aceea. Ar trebui să ascultăm de vocea îngerului lui Dumnezeu și a apostolului lui Isus.

În concluzie, nu ar trebui să ignorăm ceea ce au spus profeții lui Dumnezeu, ci să-i ascultăm.

Î: În Matei 5:17, din moment ce Isus a spus că nu va desființa nimic din Lege, de ce nu mai sunt respectate sărbătorile evreiești?

R: Patru aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Cerințele morale ale Legii Vechiului Testament se aplică tuturor oamenilor și sunt neschimbate.

2. Se poate spune că jertfele sunt valabile pentru toți oamenii de astăzi într-un anumit sens, deoarece Isus este Marele nostru Preot și El a adus toată jertfa necesară.

3. Zilele de sărbătoare, care erau destinate poporului evreu și implicau jertfe, nu mai sunt respectate de către neevrei de la moartea lui Hristos.

4. Dacă un musulman ridică această obiecție, s-ar putea întreba de ce nici musulmanii nu respectă sărbătorile lui Dumnezeu din Vechiul Testament, dacă ei consideră că creștinii trebuie să respecte sărbătorile evreiești din Vechiul Testament.

Pentru mai multe informații, consultați „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pp. 234-235, „Când întreabă adepții sectelor”, pp. 96-98, și „Când întreabă criticii”, pp. 329-330.

Î: În Matei 5:18, ce înseamnă „o iotă și o tăietură”?

R: În scrierea ebraică, o iotă, sau yod, este a zecea și cea mai mică literă a alfabetului ebraic. Este, practic, un punct cu o linie mică și curbată care iese din partea de sus și o linie mică și curbată care iese din partea de jos. O tittle este un mic punct. În limba engleză, un „tittle” este tot ceea ce distinge un F majuscul de un E majuscul și un P de un R. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1218, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:20, cine sunt cărturarii și fariseii și ce nivel de neprihănire au aceștia?

R: În Matei 5:20, cărturarii erau de obicei de partea saducheilor, în timp ce fariseii erau împotriva lor. Din punct de vedere politic, saducheii se numărau printre acei evrei care erau în favoarea unei înțelegeri cu Roma, în timp ce fariseii se opuneau acestui lucru. Fariseii erau un grup mic, de 5.000 până la 6.000 de persoane, dar erau foarte influenți deoarece poporul îi respecta. Saducheii negau, în general, învierea trupească și susțineau că doar primele cinci cărți constituiau Scriptura. Faptele Apostolilor 23:8 menționează, de asemenea, că saducheii negau existența îngerilor și a spiritelor. Este semnificativ faptul că Isus i-a mustrat pe saduchei pentru că nu cunoșteau Scriptura și nici puterea lui Dumnezeu. El nu i-a mustrat niciodată pe farisei pentru că nu cunoșteau Scriptura.

În timp ce cărturarii și fariseii încercau să dea impresia că sunt drepți, Isus nu îi valida și nu spunea că erau drepți. Isus nu a spus că nu era nimic bun în ei, ci mai degrabă că nu erau suficient de buni. Mai degrabă, El a spus că oamenii aveau nevoie de mai multă neprihănire decât aveau ei pentru a intra în Împărăția Cerurilor. Acest lucru implică trei lucruri:

a) Cărturarii și fariseii nu aveau neprihănirea necesară pentru a intra în Împărăția Cerurilor

b) Ucenicii lui Isus trebuiau să fie mai drepți decât ei

c) De fapt, nimeni nu are suficientă neprihănire, prin propriile puteri, pentru a intra în Împărăția Cerurilor. Isus face aluzie la acest lucru mai pe larg în capitolele 6 și 7. Ucenicii au înțeles în cele din urmă acest lucru în Marcu 10:26-27.

d) Dacă nimeni nu este suficient de neprihănit, nu-i privi de sus pe cei care sunt păcătoși, pentru că și tu ești un păcătos. Spre consternarea fariseilor, Isus a mâncat împreună cu mulți vameși și păcătoși în Matei 9:9-12.

Irineu, în lucrarea sa „Împotriva ereziilor” (182-188 d.Hr.), cartea 4, capitolul 13, pagina 477, oferă un răspuns complementar. Iată o parafrazare a celor patru puncte ale sale:

1) În timp ce cărturarii și fariseii credeau în Tatăl, noi trebuie să credem și în Fiul.

2) Nu trebuie doar să spunem, ci trebuie să și facem; căci cărturarii și fariseii spuneau, dar nu făceau.

3) Nu trebuie doar să ne abținem de la faptele rele, ci chiar și de la dorința de a le face.

4) Isus nu ne-a învățat lucruri care se opuneau Legii, ci lucruri care o împlineau. Isus nu a desființat Legea, ci a împlinit-o, a extins-o și i-a conferit o sferă de aplicare mai largă.

Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, pp. 146-147, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:21, de ce oamenii ucid, ucid animale, criminali etc., din moment ce Isus a spus să nu ucidem?

R: Versiunea King James a tradus acest cuvânt prin „a ucide”, deși cuvântul grecesc phoneuo poate însemna „crimă”. Cel care face acest lucru, un phoneus, este un criminal sau un asasin, nu un călău sau un măcelar de animale. Dacă cineva ar fi crezut cu adevărat că porunca din Vechiul Testament „Să nu ucizi” se referea la animale și la execuția criminalilor, neînțelegerea acestui cuvânt ar fi transformat întregul sistem de jertfe din Vechiul Testament într-un mister de neînțeles pentru acea persoană.

Î: În Matei 5:22, de ce a spus Isus să nu numim pe nimeni „nebun”, din moment ce El și alții au făcut-o în Matei 23:17; Luca 24:25; 1 Corinteni 15:36; Galateni 3:1?

R: Isus nu a spus „prost” sau „nebun”, ci a folosit de fapt un termen argotic aramaic, care înseamnă „cap gol”, similar cu cuvântul argotic american „airhead”. Isus îi numește pe oameni și „proști”, „călăuze oarbe” (Matei 23:16) și chiar „hoți și tâlhari” și „vipere”. Isus și-a ales cuvintele cu grijă și nu a denigrat pe oameni.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pag. 358-359, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:22, Isus a spus: „Oricine va zice: «Nebunule!», va fi pasibil de focul iadului”. Cu toate acestea, El Însuși a făcut acest lucru în repetate rânduri, după cum arată Matei 23:17, Luca 11:40 și Luca 12:20. Nu ar trebui să fie și El pasibil de iad? La urma urmei, și-a încălcat propria lege!

R: Nu, din două motive.

a) Nu ar trebui să permitem altora să ne numească „Domn” sau să ne venereze, iar acest lucru este valabil pentru Isus. Prin urmare, ceea ce ne-a învățat Isus nu se aplică întotdeauna Lui însuși. La un nivel mai banal, când stabilesc o regulă pentru pasărea mea de companie, cum ar fi că poate mânca doar dintr-o hrănitoare, trebuie să respect și eu acea regulă?

b) De fapt, Isus nu a spus „nebun” (aceasta este o parafrază), termenul propriu-zis a fost „raca”, care se traduce cel mai bine prin „cap gol”. Isus i-a numit pe oameni „nebuni”, în sensul de oameni nebuni din Proverbe, dar nu a vrut să spună că mințile (sau viețile) lor nu valorează nimic.

Î: În Matei 5:25-26, de ce este adesea atât de dificil să te împăci cu adversarul tău?

R: De multe ori, aceasta înseamnă că una sau ambele părți ar trebui să-și recunoască vina sau să admită că au greșit, iar mândria oamenilor îi face să ezite să facă acest lucru.

Vezi „Believer's Bible Commentary”, p. 1220, pentru mai multe informații.

Î: Matei 5:26 susține oare doctrina romano-catolică a purgatoriului, așa cum a învățat profesorul catolic Ludwig Ott?

R: Nu, din șapte motive.

Nu se menționează nimic despre viața de după moarte: Textul nu menționează purgatoriul și nici măcar ceva legat de viața de după moarte.

Chiar și unii catolici, precum fostul cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), ar fi de altă părere. Iată ce a spus el: „Purgatoriul nu este un fel de lagăr de concentrare supraterestru în care cineva este forțat să îndure pedepse într-un mod mai mult sau mai puțin arbitrar. Ci este procesul interior necesar de transformare prin care o persoană devine capabilă de Hristos, capabilă de Dumnezeu [adică, capabilă de unitate deplină cu Hristos și cu Dumnezeu] și, astfel, capabilă de unitate cu întreaga comuniune a sfinților” (din cartea lui Ratzinger, Eschatologie (1990), p. 230. O parte din acest text este citată și în When Cultists Ask, p. 98-99)

Evrei 10:10-15 ne învață două lucruri: 1) Hristos și-a împlinit deja jertfa în Evrei 10-12 și 2) Hristos ne-a desăvârșit pentru totdeauna prin jertfa Sa din Evrei 10:13-15. Să nu-I spunem lui Hristos că jertfa Sa nu a fost suficient de bună, suficient de completă sau că nu a dus la bun sfârșit lucrarea pe care Cartea Evreilor ne spune că El a dus-o la bun sfârșit.

Romani 8:1 spune: „De aceea, acum nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus….” (BSB)

2 Petru 1:11 spune că, după ce vom muri, vom primi o primire bogată sau abundentă în Rai. (Nu o primire călduroasă, nici una înflăcărată, cu flăcări aprinse). Purgatoriul nu ar fi o „pridvor” prea primitoare către Rai.

2 Corinteni 5:8 spune: „Suntem, așadar, încrezători și am prefera să fim departe de trup și acasă cu Domnul.” (BSB) La fel, Filipeni 1:23 spune că Pavel fie va rămâne în viață în trup, fie „va pleca și va fi cu Hristos”. Vom fi cu Dumnezeu imediat ce vom muri, nu în purgatoriu cu promisiunea Raiului amânată.

Primii creștini, înainte de Conciliul de la Niceea, nu auziseră niciodată de purgatoriu și, cu siguranță, nu vedeau nimic asemănător cu purgatoriul în acest verset. În cele peste 5.235 de scrieri pe care le avem din perioada anterioară Conciliului de la Niceea, această interpretare a versetului din Matei 5:26 și ideea oricărui fel de purificare prin foc a credincioșilor după moarte sunt complet absente.

Vezi „When Cultists Ask”, pag. 98-99, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:27-29, cât de extinsă este interdicția împotriva adulterului?

R: Nu este ceva ce poate face doar o persoană căsătorită. Mai degrabă, Isus spune „oricine”. Nu este vorba doar de comiterea actului; ci chiar și de a privi cu poftă pe cineva, sau o imagine sau un videoclip cu cineva, incluzând, dar fără a se limita la, pornografie și cluburi de striptease. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 873, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:29, Iadul reprezintă o tortură conștientă sau doar mormântul?

R: Este ambele. Cuvântul grecesc „Hades” este analog cu cuvântul ebraic „Sheol”. În Matei 5:29 este evident vorba de un loc în care nu ai vrea să ajungi, așa că contextul se referă la „Iadul” unde ajung cei care mor departe de Dumnezeu.

Luca 16:22-23 arată că vor exista chinuri (basanois în greacă) (Luca 16:23, 28), conștiință (Luca 16:23) și suferință în flăcări (Luca 16:24, 25). Necredincioșii nu se află doar acolo; ei sunt pedepsiți veșnic acolo. Matei 25:41,46; Apocalipsa 14:9-11; ~19:3; ~22:15

Matei 13:40-42,50 spune că vor fi plâns și scrâșnire de dinți ÎN cuptorul aprins. (ekei „acolo” în greacă înseamnă acolo, „în acel loc”, nu acolo „se va întâmpla”.

2 Tesaloniceni 1 ne învață că aceasta este distrugerea veșnică; excluderea din prezența Domnului și a puterii Sale maiestuoase.

Apocalipsa 14:9-11 spune că cei care se închină fiarei vor fi torturați cu foc și pucioasă (sulf arzător) în prezența Mielului și a îngerilor Săi.

Necredincioșii au o conștiință dureroasă după moarte (Apocalipsa 20:10; Luca 12:5; 13:28; 16; Ezechiel 32:31-32; Matei 3:12; 5:21; 13:42,50; 22:13; 25:41; Isaia 50:11).

Necredincioșii vor pieri (Luca 13:3,5; Ioan 3:16; 2 Tesaloniceni 2:9) și vor fi nimiciți (2 Tesaloniceni 1:9; 2 Petru 3:16; Matei 10:28; 1 Corinteni 3:17; Filipeni 1:28; Iacov 4:12; Apocalipsa 11:18).

Vezi „When Cultists Ask”, pp. 99-100, și „When Critics Ask”, pp. 331-332, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:34, de ce a pus Isus accentul pe jurăminte?

R: Evreii din vremea lui Isus și din perioadele ulterioare aveau concepții ciudate despre jurăminte. Mishnah Shebuoth tratează acest subiect. Mishnah Sanhedrin 3.2 și Mishnah Tosephta Nedarim 1 (provenind inițial din SBK 1:321-336). Jurămintele nu erau obligatorii dacă se jura „pe cer și pe pământ”, „pe aurul templului” sau „pe Ierusalim”. Însă erau obligatorii jurămintele făcute „pe templu” sau „spre Ierusalim”. Deuteronomul 6:13 spune că, atunci când se depun jurăminte, acestea trebuie făcute în numele lui Dumnezeu. Dar Isus schimbă această regulă aici. Isus spune să nu mai depuneți jurăminte deloc; „da”-ul vostru să fie „da”, iar „nu”-ul vostru să fie „nu”. Și esenienii evitau să depună jurăminte.

Ca o paranteză, mulți greci dezaprobau, de asemenea, depunerea jurămintelor. Sofocle, Choerilus Epicus, Plutarh, Epictet (de evitat pe cât posibil) și Quintilian erau împotriva depunerii jurămintelor. Pitagora spunea să se depună jurăminte doar rar, iar mai târziu pitagoreicii au refuzat să depună jurăminte. În timpul Evului Mediu și al Reformei, valdenzii și mulți anabaptiști au refuzat să depună jurăminte. Vezi Ulrich Luz, „Matei 1-7: Un comentariu”, pp. 314, 316, 320, pentru mai multe informații în acest sens.

Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, pp. 153-154, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1222, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:34 nu trebuie să jurăm, sau trebuie să jurăm pe numele lui Dumnezeu, așa cum se spune în Deuteronom 10:20?

R: Când studiem Biblia, este important să cunoaștem contextul general; în acest caz, ce ține de Vechiul Testament și ce ține de Noul Testament. Isus a înlocuit sau a schimbat în mod explicit cinci porunci din Vechiul Testament și o zicere în Matei 5:21-48. Iată un rezumat al celor spuse de Isus.

Apropo, Iacov 5:12 reia, de asemenea, Matei 5:34, spunând că astăzi nu trebuie să depunem jurăminte.

Isus a arătat, de asemenea, că toate alimentele sunt acum curate în Marcu 7:19, lucru care este repetat în Faptele Apostolilor 10:9-16.

Întrebare: În Matei 5:39-40, cum ar trebui creștinii să întoarcă și celălalt obraz?

R: A fi lovit peste obraz nu este doar dureros, ci reprezintă și o insultă. Tratatul evreiesc „Mishnah Baba Kamma 8:6” abordează acest subiect. Cu toate acestea, creștinii nu trebuie să trăiască în mod natural, ci supranatural. Trebuie să ne permitem să fim vulnerabili (fără însă a avea o încredere naivă în cei răi), recunoscând că putem avea încredere în Dumnezeu că veghează asupra noastră și a familiei noastre. Uneori, musulmanii și alții ridiculizează această învățătură a lui Isus. Dar, indiferent de asta, noi, la fel ca această învățătură, trebuie să ne distingem într-o lume răzbunătoare și păcătoasă.

Vezi „Now That’s a Good Question”, pp. 522-524, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 136, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 5:39, de ce se opun creștinii răului?

R: Niciun verset din Biblie nu spune că creștinii nu trebuie să se împotrivească răului. Dimpotrivă, Matei 5:39 spune în mod specific să nu te împotrivești unei persoane rele, care îți face rău. Nu trebuie să căutăm răzbunare sau să le-o plătim altora. Trebuie să ne împotrivim diavolului, conform Iacov 4:7 și 1 Petru 5:9. La fel ca Ieremia în 7:6 și 22:16, ar trebui să luăm apărarea celor asupriți. În Vechiul Testament, Proverbe 28:4 spune că cei drepți „se luptă” cu cei răi care părăsesc Legea. Leviticul 5:1 spune că este un păcat să refuzi să depui mărturie în instanță despre un rău pe care l-ai văzut. Trebuie să ne ferim de învățătorii falși (1 Ioan 2:26; 3:7; 4:1; 2 Ioan 7-8; Apocalipsa 2:16; 2 Petru 2:2; Faptele Apostolilor 20:28-29). Trebuie să-i contrazicem pe falșii învățători (1 Timotei 1:3; Tit 1:9-11; Iuda 3). Trebuie să luptăm pentru credință (Filipeni 1:27; 4:3).

Pentru mai multe informații, consultați New International Bible Commentary, p. 1127.

Î: În Matei 5:42 și Luca 6:29-30, ar trebui creștinii să dea tuturor celor care le cer ceva?

R: Da: această învățătură nu este greu de înțeles, dar este dificil de urmat. Creștinii trebuie să-i considere pe ceilalți chiar mai importanți decât pe ei înșiși (Filipeni 2:3). Trebuie să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, așa că, desigur, nu trebuie să dăm cuiva ceva care i-ar face rău (cum ar fi drogurile), chiar dacă ne cere asta. Dar dacă vedem pe cineva cu o nevoie reală, ar trebui să încercăm să ne asigurăm că nevoile sale sunt satisfăcute. Acest lucru este valabil indiferent dacă persoana în nevoie este un frate creștin sau nu.

A ne iubi aproapele ca pe noi înșine implică faptul că este în regulă să ne iubim și pe noi înșine. Cu toate acestea, mulți oameni sunt vinovați că se iubesc pe ei înșiși mai mult decât pe ceilalți, dând mai puțin decât ar trebui, sau că nu se iubesc suficient și dau mai mult decât ar trebui.

Vezi „When Critics Ask”, p. 332-333, pentru un răspuns complementar.

Î: În Matei 5:43, unde se spune: „Iubește-ți aproapele și urăște-ți dușmanul”?

R: Acest lucru nu se găsește în Vechiul Testament, iar Isus nu a spus niciodată că ar fi așa. „Iubește-ți aproapele” se găsește în Leviticul 19:18, dar nu există nimic despre „urăște-ți dușmanul”. Totuși, evreii auziseră adesea acest lucru, deoarece era o tradiție a scribilor, conform „New Geneva Study Bible”, p. 1513, precum și „When Critics Ask”, p. 333, care adaugă că Isus nu a spus că se găsește în Vechiul Testament dintr-un motiv foarte bun: nu era acolo.

În secta de la Qumran, „Manualul de disciplină” prevedea că membrii trebuiau să jure să-i iubească pe Fiii Luminii (adică secta de la Qumran) și să-i urască pentru eternitate pe Fiii Întunericului. Vezi „Understanding the Dead Sea Scrolls”, p. 165, pentru mai multe informații.

Filozoful ateu Friedrich Nietzsche considera că iubirea față de dușmani era o slăbiciune și o lipsă de onestitate. Sigmund Freud considera că iubirea față de dușmani „este o încercare a superego-ului cultural de a transforma nevoia de agresiune în sentimente de vinovăție și, astfel, de a lupta împotriva ei, o încercare care a avut într-adevăr succes, dar care este ostilă fericirii”. Sigmund Freud, „Civilizația și nemulțumirile ei”, în Ediția standard a Operei complete psihologice a lui Sigmund Freud, vol. 21, p. 57-145. Mao Tse-tung a spus: „Nu putem să ne iubim dușmanii, nu putem să iubim relele sociale, iar scopul nostru este să le exterminăm.” Mao Tse-tung: O antologie a scrierilor sale, p. 260. Aceste citate sunt preluate din Ulrich Luz, Matei 1-7: Un comentariu, p. 350, 351. Unii autori nu au primit prea bine învățătura lui Isus de a-ți iubi dușmanii.

Î: În Mt 5:48, putem fi desăvârșiți?

R: Așa cum un diamant strălucește diferit din diferite unghiuri, Biblia prezintă patru fațete ale acestei chestiuni. Răspunsurile simple la această întrebare amplă sunt: Da, Da, nu și da.

Da, după moarte: ar trebui să medităm la adevărul că în Cer vom fi fără păcat, perfect sfinți. Ar trebui să așteptăm cu nerăbdare acest moment, iar dacă te gândești cu regret la faptul că lași în urmă unele dintre păcatele tale, atunci ceva nu este în regulă cu călătoria ta spirituală. După moarte, și numai după moarte, vom împlini pe deplin Matei 5:48.

Da, din punct de vedere juridic: Dumnezeu Tatăl ne-a declarat iertați, iar vina păcatului a fost iertată prin moartea lui Isus pe cruce. Evrei 10:14 ne spune în mod specific că, la cruce, Isus „i-a desăvârșit” pe cei care sunt sfințiți. Romani 4:17 ne amintește că Dumnezeul nostru cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. Deși am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și merităm iadul, dacă Dumnezeu ne promite iertarea și o viață fără păcat în cer, promisiunile Lui sunt 100% sigure. Într-un anumit sens, toți cei care s-au încrezut în Hristos, în moartea și învierea trupului Său, au fost declarați ca împlinind Matei 5:48.

Nimeni nu este așa pe pământ acum, dar totuși încercăm: nu vom fi desăvârșiți fără păcat pe pământ, iar oricine crede că a atins această stare se înșală pe sine însuși, așa cum spune 1 Ioan 1:8. Nici măcar Pavel nu era desăvârșit, după cum arată Filipeni 3:12. Deși nu vom atinge desăvârșirea fără păcat pe pământ, totuși trebuie să ne străduim să încercăm să atingem desăvârșirea fără păcat și asemănarea cu Hristos, fără însă a ne descuraja când nu reușim, așa cum se întâmplă tuturor credincioșilor. Așadar, porunca lui Isus din Matei 5:48 nu a fost doar o promisiune pentru viitor și o declarație, ci o poruncă pe care trebuie să ne străduim cu seriozitate să o împlinim astăzi.

Da, putem fi perfect în voia lui Dumnezeu: putem fi un credincios „perfect”, adică să fim desăvârșiți și să ne aflăm exact acolo unde Dumnezeu dorește să fim. Dar, la fel cum un bebeluș „perfect” nu este menit să rămână bebeluș pentru totdeauna, perfecțiunea aici înseamnă pur și simplu „atingem o etapă importantă pe calea noastră de a deveni mai asemănători cu Hristos în această viață?”. Termenul „perfect” este folosit în acest sens în 1 Ioan 2:5 și Filipeni 3:15. Așadar, deși trebuie să încercăm să ascultăm pe deplin de Matei 5:48 în viața noastră de astăzi și, deși inevitabil vom eșua, putem totuși să avem bucurie și pace desăvârșită rămânând în Dumnezeu acum.

Consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 33, pentru mai multe informații, și „When Cultists Ask”, p. 100-101, pentru un răspuns complementar.

Î: În Matei 6:1-4, trebuie să facem fapte bune în ascuns sau să lăsăm lumina noastră să strălucească înaintea oamenilor, așa cum spune Matei 5:16?

R: Ambele. Ar trebui să fim sârguincioși în a face fapte bune. Totuși, nu ar trebui să fie faptele noastre, ci mai degrabă pe Isus, Cel care trăiește în noi, pe care alții să-L vadă când ne privesc. Trebuie să fim oglinzi ale lui Hristos. Lumina noastră ar trebui să strălucească, nu noi.

Este un privilegiu faptul că Dumnezeu ne-a ales să-I aducem slavă lucrând prin noi. Vezi „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, p. 233-234, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:1-4, când aducem ofrande lui Dumnezeu, cum pot creștinii să nu lase mâna dreaptă să știe ce face mâna stângă?

R: La fel cum nu trebuie să facem mare caz de faptele noastre bune față de ceilalți, nici înaintea lui Dumnezeu nu trebuie să le scoatem în evidență. Nici să nu-ți rupi brațul bătându-te prea tare pe spate. ;-) Nu te gândi că îi faci lui Dumnezeu o favoare. Nu crede, în mod eronat, că îl îmbogățești pe Dumnezeu, care oricum deține totul, sau cât de norocos este Dumnezeu că te-a mântuit. Suntem mântuiți nu datorită vreunui merit al nostru, ci pentru că Dumnezeu a văzut cât de neajutorați eram și, în harul Său, ne-a iubit oricum. Vezi „Now That’s a Good Question”, p. 581-582, pentru un răspuns diferit, dar complementar.

Î: În Matei 6:1-4, din moment ce nu trebuie să dăm milostenie în fața oamenilor, de ce creștinii declară donațiile caritabile în scopuri fiscale și de ce unii au clădiri sau alte monumente în numele lor?

R: „În fața oamenilor” (la plural) înseamnă în fața publicului, așa că este în regulă să se declare donațiile caritabile în scopuri fiscale. Totuși, dacă cineva donează bani pentru ca o clădire sau un monument să fie ridicat în numele său, atunci acea persoană își primește răsplata pe pământ. Cu toate acestea, dacă cineva ridică un monument în numele altcuiva, iar prima persoană fie nu știe acest lucru, fie nu a făcut nimic pentru a încuraja ridicarea lui în numele său, atunci acest verset nu se aplică în cazul său.

Î: În Matei 6:5-6, având în vedere că trebuie să ne rugăm în ascuns, de ce mulți creștini doresc rugăciuni publice în școli?

R: Biblia oferă multe exemple de rugăciune privată și personală. Cu toate acestea, ea oferă și exemple de rugăciuni în grup, cum ar fi Iosua 7:6-9. Se poate ține o rugăciune colectivă în care vorbește o singură persoană, cum este cazul în 1 Regi 8:22-53. În aceste exemple de rugăciune publică, toată lumea este implicată în rugăciune, indiferent dacă vorbește sau nu.

În Faptele Apostolilor 16:25-26, Pavel și Sila se rugau împreună și cântau într-un loc unde alții îi puteau vedea. Totuși, fiind în închisoare, nu aveau de ales în privința locului în care se aflau.

Creștinii se puteau vedea unii pe alții, rugându-se în comun, în Faptele Apostolilor 2:42; 12:12; 13:3; 14:23; 20:36, așa că acest lucru este în regulă.

Ceea ce nu vedem aprobat este rugăciunea publică de fațadă sau rugăciunea publică în care o parte din mulțime nu participa, poate pentru că nu credeau în Dumnezeu.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1224, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:5-7, Isus condamnă toate rugăciunile publice?

R: Nu, acest verset nu spune asta. Mai degrabă, El condamnă rugăciunile care sunt doar de fațadă. De fapt, Isus S-a rugat în public în Ioan 11:41-42.

În Vechiul Testament, Solomon a rostit o rugăciune foarte publică în 1 Regi 8:22. Isus nu este împotriva rugăciunii publice, ci împotriva rugăciunii „ostentative”, adică a rugăciunii făcute pentru a fi văzut în public. Vezi „When Critics Ask”, p. 333-334, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:7, ar trebui să repetăm vreodată rugăciunile?

R: Este în regulă să repetăm rugăciunile, atâta timp cât ele au sens pentru tine atunci când le rostești. Dacă nu le rostești cu sens, atunci nu te mai obosi să le rostești. În cadrul rugăciunii sau în timpul închinării, repetarea unei fraze este acceptabilă, așa cum s-a făcut în unele psalmi. Vezi „Now That’s a Good Question”, p. 207-210, și „Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties”, p. 411-412, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:7-8, nu trebuie să folosim repetiții deșarte, sau ar trebui să ne rugăm neîncetat, așa cum a făcut văduva din Luca 18:5,7?

R: A te ruga neîncetat nu înseamnă neapărat că trebuie să folosești repetiții. Poți spune lucruri diferite în rugăciunile tale atunci când te rogi.

Isus nu a spus că repetiția este greșită, ci doar dacă este o repetiție deșartă sau fără sens. O anumită repetiție este acceptabilă dacă are sens. Ca exemplu, vezi Psalmul 118:1-4. Astfel, dacă într-o slujbă bisericească se folosesc unele dintre aceleași elemente în fiecare săptămână, acest lucru este acceptabil atâta timp cât are sens. Vezi „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, p. 236-237, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:7-8, de ce mulți creștini, în special cei din tradițiile mai liturgice (catolici, episcopali, anglicani, luterani etc.), se roagă cu aceleași cuvinte în fiecare duminică?

R: A repeta același lucru de mai multe ori este în regulă dacă are semnificație pentru ei de fiecare dată. Isus nu a criticat aici repetiția în sine, ci repetiția deșartă (fără sens). În unele psalmi, cum ar fi Psalmul 136, se folosește repetiția. Isus ne-a avertizat că repetiția poate fi lipsită de sens, dar asta nu înseamnă că orice repetiție este lipsită de sens.

Rugăciunile „Bucură-te, Marie” nu sunt rugăciuni bune, deoarece sunt adresate Mariei, nu lui Isus. Dar chiar dacă am avea „rugăciuni Bucură-te, Isuse” similare, nici acestea nu ar fi bune și ar presupune că am primi binecuvântarea pe baza frecvenței cu care recităm fraze memorate.

Vezi Ulrich Luz, Matei 1-7: Un comentariu, p. 366, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:9 și Iacov 3:9, evreii îl numeau frecvent pe Dumnezeu „Tatăl nostru”?

R: Cu siguranță era o practică obișnuită. O celebră lucrare evreiască numită „Cele optsprezece binecuvântări”, finalizată în jurul anului 110 d.Hr., conține 44 de rugăciuni scurte adresate lui Dumnezeu, fiecare începând cu „Tatăl nostru, Regele nostru”. Vezi The Expositor’s Greek Testament, vol. 4, p. 453 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:9-13 și Luca 11:1-4, ce învăța Isus în Rugăciunea Domnului?

R: Iată un rezumat foarte succint.

Tatăl nostru: ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl. Isus este Dumnezeu (Evrei 1:8-9), așa că rugăciunile adresate lui Isus sunt, de asemenea, acceptabile, așa cum a făcut Ștefan în Faptele Apostolilor 7:59.

Cel care este în ceruri: Deși Dumnezeu este pretutindeni în același timp, nu uitați niciodată că Dumnezeu este transcendent. Tronul Său este mai îndepărtat de noi decât stelele.

Sfințească-se numele Tău: Nu credeți că Dumnezeu este doar un prieten sau un „camarad”. Amintiți-vă cine este Dumnezeu.

Să vină Împărăția Ta: Acest tip de rugăciune este adesea neglijat astăzi. Pe lângă laudă/adorare, mărturisire, mulțumire și rugăciune de cerere pentru tine și pentru alții, mai există și rugăciunea pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să vină curând. 1 Tesaloniceni 4:18 este doar un verset care arată că trebuie să tânjim după Împărăția Lui. Versetele care arată că trebuie să veghem și să așteptăm Împărăția Lui includ 1 Tesaloniceni 4:18, 2 Petru 3:13 și 1 Petru 4:7.

Această frază nu indică o atitudine indiferentă. Dimpotrivă, prin ea ne exprimăm dorința arzătoare de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind curând.

Facă-se voia Ta: Trebuie să ne rugăm pentru voia lui Dumnezeu, nu doar să ne concentrăm asupra dorințelor noastre egoiste (Iacov 4:3). Când dorim ce este mai bun pentru Împărăția lui Dumnezeu, cine credem că este cel mai în măsură să hotărască acest lucru: noi sau Dumnezeu?

Pe pământ precum în ceruri: Nu trebuie să ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se împlinească în ceruri, unde nu există ispită, ci trebuie să ne rugăm ca voia dorită a lui Dumnezeu Atotputernicul să se împlinească pe pământ. Cerul este standardul nostru pentru cât de mult ne dorim ca voia lui Dumnezeu să fie ascultată.

Dă-ne astăzi: Trebuie să ne rugăm pentru a primi ceea ce ne este necesar, nu doar ceea ce ne dorim. Deși oamenii bogați și fără de Dumnezeu pot obține financiar tot ce le trebuie și chiar mai mult fără să se roage, noi trebuie să ignorăm acest lucru și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru nevoile noastre. (Vezi Proverbe 30:7-9.) Se pare că nu există un plan de a ne ruga într-o singură zi pentru tot ce ne trebuie pe parcursul întregii săptămâni, astfel încât să putem neglija cu totul rugăciunea în următoarele șase zile.

Pâinea noastră cea de toate zilele: Rugați-vă zilnic pentru nevoile noastre, nu pentru lăcomiile noastre. Nu vă rugați doar o singură dată pentru toate nevoile vieții voastre, ci rugați-vă zilnic. Din această rugăciune lipsește cererea pentru dorințele și poftele noastre egoiste, așa cum arată Iacov 4:3. Aceasta este o rugăciune pentru ceea ce avem nevoie în mod legitim.

Iartă-ne păcatele noastre: Avem nevoie de iertare pentru cuvintele, faptele și inacțiunile noastre exterioare. În plus, avem nevoie de iertare pentru gândurile noastre și de curățire pentru dorințele noastre păcătoase din interior. Unii susțin în mod eronat că nu ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte, odată ce am devenit creștini și am fost deja iertați. Această rugăciune arată contrariul. Iacov 5:16 arată, de asemenea, rugăciunea pentru un credincios, astfel încât păcatele lui să fie iertate (la timpul viitor). Iertarea păcatelor se bazează pe moartea lui Hristos pe cruce, nu pe vreun cuvânt al nostru, dar iertarea are un aspect trecut, prezent și viitor, care toate se întorc la cruce. Conform „New International Bible Commentary”, p. 1127, cea mai bună traducere aici este „păcate”; a le numi pur și simplu „greșeli” nu este foarte precis.

Așa cum iertăm pe cei care păcătuiesc împotriva noastră: iertarea lui Dumnezeu pentru cei care se pocăiesc și se întorc la El este deplină. Așa ar trebui să fie și iertarea noastră față de ceilalți.

Ca o paranteză, Rugăciunea Domnului este citată și în „Diatessaron” al lui Tatian, secțiunea 9:32-41, p. 58, precum și în scrierile creștine timpurii: „Despre rugăciune” al lui Origen, cap. 18.1, p. 65, și „Didache”, cap. 8, ANF vol. 7, p. 379. „Didache” adaugă că aceasta trebuie rostită de trei ori pe zi.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1224-1225, și lucrarea lui Ulrich Luz, „Matei 1-7: Un comentariu”, p. 369.

Î: În Mt 6:9-13 și Lc 11:2-4, de ce ar trebui să ne rugăm?

R: Rugăciunea nu înseamnă a-L informa pe un Dumnezeu atotștiutor, a-L împuternici pe Atotputernicul sau a schimba inima unui Dumnezeu plin de iubire. Ci este mai degrabă o poruncă, un privilegiu de a vorbi cu Dumnezeu și o promisiune că Dumnezeu ne va asculta rugăciunile. Rugăciunea este uimitoare, întrucât un Dumnezeu Atotsuveran nu numai că a consimțit, ci chiar El a inițiat ideea de a permite ca rugăciunile noastre să „aibă putere” (Iacov 5:16) în schimbarea lucrurilor de către Dumnezeu.

Consultați „Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice”, pag. 299-302, și „Cartea completă a răspunsurilor biblice”, pag. 160, pentru răspunsuri suplimentare.

Î: În Matei 6:10 și Luca 11:2, puteți explica de ce există două „în” și de ce „cerul” și „pământul” sunt inversate în KJV, față de „pe” și „în” din greacă și din alte traduceri?

R: Matei 6:10 în KJV sună astfel: „Să vină Împărăția Ta. Să se facă voia Ta pe pământ, așa cum se face în ceruri.”

În Matei 6:10 nu există variante semnificative ale manuscriselor, iar textul grecesc este așa cum spuneți. În Luca 11:2, există o variantă a manuscrisului, dar nici aceasta nu este ca în KJV.

Oricum, în greacă se spune „în” ceruri și „pe” pământ. Așa este în NKJV, NIV, traducerea literală a lui Green și în aproape toate celelalte versiuni, cu excepția KJV. Nu știu de ce KJV a tradus „în” pentru ambele, deși pot specula că pe atunci „în pământ” ar fi putut însemna același lucru cu „pe pământ” astăzi. Nu știu de ce au fost inversate; poate că traducătorii KJV au considerat că cuvintele ar suna mai bine inversate, dar nu există niciun temei pentru asta în limba greacă. Deși acesta este un caz în care KJV este mai puțin precisă decât ar trebui, nu este de fapt o eroare, deoarece sensul rămâne clar oricum.

Cred că KJV a fost o traducere bună, realizată de oameni evlavioși acum peste 400 de ani, dar astăzi avem traduceri mai bune.

Î: În Matei 6:13, de ce ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, când Iacov 1:13 spune că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni?

R: Sensul este redat mai bine prin modul în care mulți britanici rostesc această rugăciune: „salvează-ne în ceasul nevoii”. Dumnezeu nu ne ispitește, dar ne permite să fim ispitiți, așa cum a fost Isus și cum Pavel a fost ispitit să cadă în disperare în 2 Corinteni 1. Dumnezeu ne pune la încercare, dar nu permite să fim ispitiți peste puterile noastre (1 Corinteni 10:13a). Când suntem ispitiți și credem că suntem pe punctul de a depăși limita a ceea ce putem suporta, ne putem ruga lui Dumnezeu, iar El va găsi o cale de scăpare pentru noi sau o cale de a ne întări. Vezi „When Critics Ask”, p. 334, pentru un răspuns complementar.

Î: În Matei 6:14-15, trebuie să iertăm greșelile altora sau toate păcatele lor?

R: „Păcatele” înseamnă aici „păcate”, așa că nu există nicio diferență.

Î: În Matei 6:16-18, ar trebui creștinii să postească?

R: Da, postul este o modalitate prin care credincioșii își exprimă intensitatea sentimentelor față de Dumnezeu.

Ar trebui să postim pentru închinare (Faptele Apostolilor 13:2-3); pentru a ne ruga după ajutor (Isaia 58:3-9; Faptele Apostolilor 14:23; Psalmul 35:13; Neemia 1:4; Estera 4:3, 16; 1 Regi 21:27; Ezra 8:23) și pentru pocăința individuală și colectivă (Neemia 9:1; Daniel 9:3; Ioel 1:14; 2:12-15; Iona 3:5).

Nu ar trebui să postim din tradiție (Zaharia 7:5) sau pentru a ne da în spectacol (Matei 6:16-18).

A ține dietă pentru a slăbi este în regulă, dar asta nu înseamnă post, deoarece scopul principal este altul. A mânca în exces, alternând cu postul, nu este deosebit de sănătos și nici nu este conform cu Scriptura.

Vezi „Now That’s a Good Question”, pp. 229-230, „New Dictionary of Christian Ethics and Pastoral Theology”, pp. 377-378, și „1001 Bible Questions Answered”, pp. 463-464 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 6:19-21, de ce au creștinii bani și alte comori pe pământ?

R: A da lui Dumnezeu nu este opțional pentru credincioși (Maleahi 3:10-12). Ar trebui să dăm pentru lucrarea Domnului (2 Corinteni 8:1-8; 9:6-11; Proverbe 3:9,10; 11:24; 1 Corinteni 16:2; Tit 2:13). Este important să-i ajutăm pe cei săraci și pe alții care îi ajută pe alții (Proverbe 11:24-25; 14:21; 24:11-12; 28:22; 29:7; 31:9,20; 2 Corinteni 9:6-7).

Un număr mare de versete din Biblie ne îndeamnă să dăm celor săraci și altora: Proverbe 11:24-25; 14:21; 19:9-10,17; 21:13; 22:9; 24:11-12; 29:7; 31:9,20; Psalmul 41:1; Isaia 58:7-8,10; Ieremia 5:28; 22:16; Matei 6:2-4; 19:21; Galateni 2:10; Efeseni 4:28; 1 Timotei 6:18-19; Iacov 1:27; Deuteronom 15:11; Psalmul 68:5; Iov 29:12-13; 1 Ioan 3:17-19; Faptele Apostolilor 4:32-35

Cu toate acestea, recunoașteți și faptul că bogățiile pot fi o binecuvântare de la Dumnezeu, conform Proverbelor 28:20. Pentru creștini, este potrivit să facă următoarele.

a) Să dețină bunuri personale (2 Timotei 4:13).

b) Trebuie să ne întreținem familia (1 Timotei 5:4,8; Proverbe 31:13-15; Marcu 7:10-13; ~Luca 15:18-30).

c) Să asigurăm întreținerea slujitorilor noștri (1 Corinteni 9:4-12; 1 Timotei 5:18; Galateni 6:6)

d) Să ne întreținem pe noi înșine (Tit 3:14).

e) Să ne plătim impozitele (Matei 22:17; Romani 13:7).

f) Să punem deoparte pentru viitor (Proverbe 6:6-8; 10:5; 31:16; Luca 15:18-30; Tit 3:14).

g) Să lăsăm o moștenire copiilor noștri (Proverbe 13:22; 17:2; 19:14; Psalmul 17:14).

h) Ar trebui să avem grijă de bunurile noastre (ceea ce uneori necesită bani suplimentari) (Proverbe 12:10, 11, 27). Ar trebui să cunoaștem starea averii noastre, căci aceasta se poate pierde prin neglijență (Proverbe 27:23-24).

Totuși, nu este corect să facem lucrurile din lăcomie sau din frică. Dacă ești asigurat atât de mult încât poți să-ți întreții familia mai bine după moarte decât în viață, prioritățile tale sunt greșite. Vezi discuția despre Proverbe 3:9 pentru o analiză mai detaliată a atitudinilor și utilizărilor corecte și incorecte ale banilor.

Î: Se poate referi Matei 6:22 la un fel de „al treilea ochi” spiritual, așa cum susțin unii adepți ai mișcării New Age?

R: Niciun creștin din primele veacuri, și nici unul din zilele noastre, nu a interpretat vreodată acest pasaj în acest fel. Dacă aceasta ar fi fost cu adevărat intenția, așa cum susțin câțiva, atunci Dumnezeu nu a reușit să comunice într-un mod pe care orice creștin să-l poată înțelege. Când interpretăm un pasaj, nu trebuie să ne întrebăm: „pot să-i dau sensul acesta sau acela?”, ci mai degrabă: „ce a intenționat Dumnezeu să ne comunice?”. Mulți oameni fac primul lucru, deoarece există păcate ale intelectului, precum și păcate ale voinței și ale inimii. Vezi „When Cultists Ask”, p. 101, pentru un răspuns complementar.

Î: În Matei 6:24, ce spune Matei despre Dumnezeu și bani?

R: Aici este vorba despre stăpâni. Dumnezeu, în calitate de stăpân, ne cere slujirea și ascultarea deplină. Și goana după bani ne cere, la rândul ei, o slujire deplină față de aceștia.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 178-179, „New International Bible Commentary”, p. 1128, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 33.

Î: În Matei 6:25-26, de ce credeți că Dumnezeu ne spune să nu ne îngrijorăm pentru viața noastră?

R: Aceste versete nu ne spun să nu ne gândim niciodată la viața noastră sau să nu ne facem planuri, ci să nu ne îngrijorăm în legătură cu ea. De fapt, păsările muncesc foarte mult, își construiesc cuiburi, au grijă de puii lor etc., și totuși nu-și fac griji în legătură cu asta.

Î: În Matei 6:26, având în vedere că faptul că Dumnezeu veghează asupra păsărilor este un exemplu al grijii Lui, la ce fel de ajutor din partea Lui ne putem aștepta?

R: Acest verset nu înseamnă „să nu vă gândiți niciodată la”, ci mai degrabă „să nu vă îngrijorați”. Dumnezeu susține păsările cerului prin participarea lor activă la procurarea hranei. Iată cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Nu se întâmplă nimic altceva decât ceea ce permite Dumnezeu (Iov 1:12; 2:6).

2. Vom avea necazuri (2 Timotei 3:12; Iacov 1:2; Ioan 16:33 și următoarele), dar Dumnezeu ne va întări și ne va mângâia în necazurile noastre (2 Corinteni 1:4-5).

3. Dumnezeu nu permite ca credincioșii să fie ispitiți peste puterile lor. (1 Corinteni 10:13)

4. Unii credincioși vor suferi persecuție, iar unii chiar moartea (1 Petru 1:6).

5. Prețioasă este în ochii Domnului moartea sfinților Săi (Psalmul 116:15). Chiar dacă vom muri o moarte nedreaptă și dureroasă, Dumnezeu va avea totuși grijă de noi în Cer, iar suferințele noastre prezente nu sunt nimic în comparație cu bucuriile cerului (vezi 1 Corinteni 2:9)

Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 179, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 876, și „The Believer's Bible Commentary”, p. 1226-1227 pentru mai multe informații.

Î: Ce spune Isus aici, în Matei 6:33?

R: Isus nu spune că ei nu au căutat și alte lucruri bune. Dar Isus ne spune să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Așa cum spune „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 867, în baseball poți atinge baza a doua, baza a treia și baza de acasă fără să fii atins, dar dacă ratezi baza întâi, nu contează; ești eliminat.

Î: Matei 6:33 ne învață oare că ar trebui să facem din așa-zisa noastră divinitate interioară o prioritate absolută, așa cum susțin unii adepți ai mișcării New Age?

R: Nu, noi nu avem o divinitate interioară. Suntem creați după chipul lui Dumnezeu, iar credincioșii (atât bărbați, cât și femei) sunt fii ai lui Dumnezeu, dar nu avem o divinitate proprie. Acest verset nu spune nimic despre divinitatea noastră sau despre orice altceva care ne aparține. În schimb, ne învață să căutăm Împărăția Lui și neprihănirea Lui. Nu există alt Dumnezeu în afară de Cel Unul, așa cum v-ar spune orice monoteist evreu, iar Isus era evreu și a afirmat că există un singur Dumnezeu adevărat, ale cărui cuvinte trebuie să le ascultăm. Trebuie să ne supunem Scripturii, mai degrabă decât să o răstălmăcim pentru a o supune opiniilor noastre. Vezi „When Cultists Ask”, pag. 101-102, pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Mt 7:1-2, Lc 6:37, In 7:24, cum să nu-i judecăm pe alții, din moment ce ni se spune să judecăm în In 7:24, 1 Cor 5:12 și 1 Cor 6:2-5?

R: Biblia aprobă judecarea faptelor, dar nu și judecarea oamenilor. 1 Corinteni 6:5 folosește un cuvânt grecesc diferit, diakrinai, față de celelalte pasaje pentru „a judeca”. Acesta se referă la un arbitru creștin care pronunță o hotărâre într-o chestiune civilă între creștini.

Cuvântul grecesc folosit în celelalte pasaje, krinete, are o gamă largă de semnificații. Matei 7:1-2 și Luca 6:37 spun că nu trebuie să-i judecăm pe alții (nu se menționează nimic despre a nu judeca lucrurile sau faptele). Cu alte cuvinte, nu trebuie să judecăm valoarea altor oameni, să judecăm cât de buni creștini sunt sau cât de mari păcătoși sunt. Să lăsăm pe Dumnezeu să facă asta; noi nu avem nevoie să judecăm. Dar, deși ar trebui să scoatem bârna din ochiul nostru înainte de a încerca să scoatem paiul din ochiul fratelui nostru, totuși ar trebui să încercăm să scoatem paiul din ochiul fratelui nostru. Aici există două aspecte. Primul este ipocrizia de a-ți face griji mai mult pentru paiul din ochiul fratelui tău decât pentru bârna din ochiul tău. Al doilea este că nu poți vedea paiul suficient de bine pentru a-l scoate dacă ai o bârnă în ochi. Deși Isus a folosit o hiperbolă, este totuși uimitor în viața reală cum oamenii pot vedea o greșeală la altcineva și totuși să fie complet orbi față de aceeași greșeală la ei înșiși.

Ioan 7:24 folosește, de asemenea, cuvântul „krinete”, spunând: „Nu mai judecați după aparențe, ci judecați cu dreptate.” (BSB)

Este iresponsabil să le spui altora că Matei 7:1 ne învață să renunțăm la orice judecată, astfel încât să nu respectăm restul capitolului 7 din Matei. Trebuie să-i recunoaștem pe câini și pe porci (Matei 7:6) și trebuie să fim inspectori ai roadelor, conform Matei 7:16-20.

În ceea ce privește uciderea altora, Holocaustul, relațiile sexuale cu animale și copii etc., unii ar putea spune că nu ar trebui să impunem moralitatea sau, în esență, să nu judecăm ce este bine și ce este rău. Nu aceasta este învățătura Bibliei.

Vezi *Now That’s a Good Question*, pp. 163-164, „Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties”, pp. 369-371, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 33, „New International Bible Commentary”, p. 1129, „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1227-1228, „Evangelical Commentary on the Bible”, pp. 730-731, și „New Geneva Study Bible”, p. 1515, pentru răspunsuri complementare.

Î: În Matei 7:1-5, creștinii nu ar trebui să judece, sau ar trebui să judecăm așa cum spune 1 Corinteni 6:2-5?

R: Nu trebuie să judecăm pe alții, inclusiv valoarea lor, dar trebuie să discernem între faptele bune și cele rele, așa cum ne învață 1 Corinteni 6:2-5. Deși unele cuvinte sunt identice în limba greacă (derivate din „krino”), contextul este diferit.

Î: În Matei 7:6, ce a vrut să spună Isus prin „să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor”?

R: Nu lua ceea ce este prețios și nu-l da celor care nu îl apreciază și care l-ar putea folosi împotriva ta pentru a te ataca. Acest concept de a nu arunca mărgăritare stă la baza Proverbelor 9:7-9, unde ni se spune să nu încercăm să corectăm un batjocoritor sau un om rău. Isus nu a făcut multe minuni în fața celor necredincioși. De asemenea, este mai bine ca o persoană să nu cunoască calea adevărului, decât să o cunoască și să-i întoarcă spatele, așa cum spune 2 Petru 2:20-22.

Să analizăm gama largă de interpretări posibile și apoi să o restrângem pentru a determina cea mai bună alegere sau cele mai bune alegeri ale sensului dorit.

„A arunca” ar putea însemna:

C1. „Nu arunca” ar putea însemna „nu forța”.

C2. Nu cicăli.

C3. Nu face niciun efort să-i înveți.

C4. Ai mare grijă să nu spui niciodată.

Aici verbul „a arunca” este activ, așa că Isus nu a vrut să spună să-ți ascunzi perlele, să ascunzi faptul că ești creștin sau să nu lași nici o perlă pe pământ. Prin urmare, nu este vorba de C4.

„Perle” ar putea însemna:

P1. Învățătura divină

P2. Mesajul Evangheliei

P3. Orice lucru de valoare, privilegii speciale sau participarea la lucruri sacre. Cartea „Cuvintele grele ale Bibliei”, paginile 370-371, susține această interpretare.

P4. Ar putea însemna, de asemenea, că atunci când biserica este persecutată, să nu-i expuneți pe ceilalți creștini, dându-le numele oricui.

Isus a predicat învățăturile morale în mod deschis, așa că probabil nu se referă la P1.

„În fața porcilor” ar putea însemna:

S1. Cei care nu apreciază aceste lucruri („Hard Sayings of the Bible”, p. 370-371).

S2. Cei care nu sunt pregătiți să învețe („The NIV Study Bible”)

S3. Necredincioșii care nu doresc în mod activ să învețe.

S4. Necredincioșii care refuză să învețe

S5. Neamurile (conform lucrării sceptice „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 833-835). Cu toate acestea, Matei menționează neevrei care credeau, așa că nu se referă la neamuri în general.

„Porci” era un termen peiorativ, așa că este foarte probabil ca sensurile intenționate să includă pe cei care refuză să învețe.

Așadar, cea mai bună alegere ar putea fi C1 + C2 + C3, P2 + P3 și S1 + S2 + S3 + S4.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 370-371, și „Now That’s a Good Question”, pp. 585-586, pentru răspunsuri complementare.

Î: În Matei 7:7-11, de ce oamenii nu primesc tot ce își doresc?

R: Dumnezeu este mult mai mult decât un simplu Moș Crăciun cosmic. Oamenii nu primesc întotdeauna ceea ce își doresc din cel puțin cinci motive.

1. Oamenii nu cer aceste lucruri (Iacov 4:2)

2. Trebuie să se roage lui Dumnezeu, nu altcuiva. (~Deuteronom 5:6-7)

3. Trebuie să se roage în Duhul și în numele lui Isus (Coloseni 3:17; Ioan 14:13-14; 15:16; 16:26).

4. Dumnezeu nu ascultă pe cei răi (Proverbe 15:29; 1 Petru 3:12; Isaia 1:15; Ieremia 11:14; 14:12; Mica 3:4).

5. Ei luptă împotriva poporului lui Dumnezeu (Psalmul 18:41; 1 Samuel 22:16-17; 28:6).

Vezi și răspunsul la următoarea întrebare.

Î: De vreme ce Matei 7:7-8 spune că cel ce cere primește și cel ce caută găsește, de ce în Amos 8:12 ei caută cuvântul Domnului și nu-l găsesc?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Isus a rostit aceste cuvinte cu secole după Amos, iar lucrurile stau altfel în vremurile Noului Testament decât înainte. De asemenea, a existat o perioadă de tăcere de 400 de ani, în care nu a fost dată nicio scriptură, chiar înainte de venirea lui Isus. În cele din urmă, cunoștințele pe care ni le-a dat Isus nu erau disponibile nici măcar pentru oamenii evlavioși care au trăit înaintea Lui. Dar, deși aceste trei afirmații sunt toate adevărate, ele omit adevărul atemporal și avertismentul, care constituie punctul principal al versetelor din Amos 8:12-14.

Răspunsul: Există două niveluri ale răspunsului.

Mai precis, Amos 8:12-14 se referea la cei (în principal samariteni) din țara [Israelului] care se închinau atât idolilor regatului de nord, cât și lui Dumnezeu. Atâta timp cât încercau să-i urmeze pe amândoi, nu vor găsi Cuvântul lui Dumnezeu.

În general, Amos 8:12-14 este o avertizare pentru toți oamenii. Matei 7:7-8 nu înseamnă să ceri de la oricine; înseamnă că trebuie să-L ceri pe Singurul Dumnezeu Adevărat. Dacă vrei să combini adevărul lui Dumnezeu cu falsitatea idolilor și a altor religii, vei avea o foamete de adevăr, nu o împlinire a adevărului. Trebuie să-L cauți pe Dumnezeu din toată inima ta, nu ca o parte a inimii tale să-L caute pe Dumnezeu, iar cealaltă parte să caute idolii.

Î: În Matei 7:7-11, de ce creștinii nu primesc întotdeauna ceea ce cer lui Dumnezeu în numele lui Isus?

R: Dumnezeu răspunde la unele rugăciuni cu „da”, la altele cu „nu”, iar la altele cu „așteaptă”. Când nu primim niciun răspuns sau nu primim răspunsul pe care îl dorim, este bine să ne gândim de ce. Nu putem cunoaște fiecare caz în parte, dar, în general, există cel puțin 21 de motive legate de noi, de circumstanțe și de Dumnezeu.

Noi:

1. Ne rugăm unui Dumnezeu greșit, unui idol. 1 Regi 18:26-29

2. Cererile nu ar trebui să vizeze satisfacerea pasiunilor noastre. Iacov 4:3

3. Cererile trebuie să fie pentru lucruri bune. Matei 7:11

4. Nu este voia lui Dumnezeu să le primim. Marcu 14:36

5. Trebuie să așteptăm. Daniel 10:12-14

6. Rugăciunile noastre sunt doar o repetare zadarnică. Matei 6:7

7. Totuși, trebuie să perseverăm [în mod semnificativ]. Luca 11:5-10, 18:1-7

8. Păstrăm păcatul în inimile noastre (Psalmi 66:18-19), nu dăm atenție celor săraci (Proverbe 21:13) sau suntem răi (Proverbe 15:29, Isaia 59:1-3). Dumnezeu nu ne ascultă atunci când alegem să nu-L ascultăm pe El (Zaharia 7:11-14 și implicit în Proverbe 28:9).

9. Avem nevoie de stăpânire de sine. 1 Petru 4:7

10. Am păcătuit, de exemplu prin divorț. Maleahi 2:13-14

11. Îl ignorăm pe Dumnezeu și Legea Sa. Zaharia 7:13; Proverbe 28:9

12. Ignorăm strigătul celor săraci. Proverbe 21:13

13. Suntem nepăsători față de soțiile noastre. 1 Petru 3:7

14. Dumnezeu nu va asculta dacă ei continuă să se închine și la idoli. Ezechiel 8:8-18

15. Mâinile lor sunt pline de sânge. Isaia 1:15

16. Dumnezeu știe care sunt încercările cele mai bune. 2 Corinteni 12:7-9

17. Dumnezeu ne pedepsește. 2 Samuel 12:16-18; 22-24

Circumstanțe:

1. La timpul Său, Dumnezeu ar putea împlini rugăciunea, dar acum nu este încă momentul potrivit. Habacuc 2:3

2. S-ar putea să fie nevoie ca noi să ne schimbăm într-un fel sau ca altcineva să se schimbe. 1 Samuel 1:10-12; Exodul 2:23-24

Dumnezeu:

1. Poate că Dumnezeu ne răspunde la rugăciune cu „nu”

2. Poate că Dumnezeu ne permite să fim puși la încercare.

Uneori, așa cum arată cartea lui Iov și Daniel 10:2-3,12-14, nu avem absolut nicio idee despre tot ce se întâmplă în culise. Dar știm că răbdarea și perseverența noastră Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Î: În Matei 7:12a, care sunt exemple ale regulii de aur?

R: Observați că aici nu se spune „frați”, adică frați în credință, ci „vecini”, atât credincioși, cât și necredincioși. În afaceri, tratați furnizorii, clienții, colegii, superiorii și subordonații așa cum ați dori și v-ați aștepta să fiți tratați dacă situația ar fi inversă. În ceea ce privește concurenții, poți fi un concurent dur, dar totuși unul corect și onorabil. Când o situație, o vânzare sau o tranzacție se încheie, te-ai simți în largul tău să-i spui celeilalte părți că ești creștin, sau ți-ar fi rușine și ți-ar fi jenă să le spui că ești creștin?

Regula de aur a fost formulată, într-o manieră negativă, de Hillel cu o sută de ani înainte, de Filon din Alexandria, în Tobit 4:15 și de Confucius (Legge, Chinese Classics, vol. 1, p. 191 și următoarele).

Consultați New International Bible Commentary, p. 1129, Believer’s Bible Commentary, p. 1229, Evangelical Commentary on the Bible, p. 731, și The Expositor’s Greek Testament, vol. 1, p. 131-132 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 7:13-14, de ce credeți că poarta care duce la pierzare este largă, iar cea care duce la viața veșnică este îngustă?

R: Cele două porți duc către destinații diferite. Satana conduce lumea pe o cale care, în ultimă instanță, este egoistă și distructivă. Dar Dumnezeu are o cale diferită, iar noi trebuie să alegem dacă urmăm mulțimea sau îl urmăm pe Dumnezeu.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 34, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1229, și Ulrich Luz, „Matthew 1-7: A Commentary”, p. 435 pentru mai multe informații.

Î: Ne spune Matei 7:20 cum să discernem care grup religios reprezintă adevărata religie?

R: Da și nu. În fiecare religie există oameni care pretind că aparțin acelei religii, dar nu urmează ceea ce ea propovăduiește. Există mulți creștini de fațadă, musulmani de fațadă, hinduși de fațadă etc. Acest pasaj se adresează indivizilor, în special falsilor învățători. Așadar, acest verset se aplică fondatorilor unei secte sau ai unei religii. Vezi „When Cultists Ask”, p. 103, pentru un răspuns diferit.

Î: În Matei 7:21-23, cum se poate ca unii să se considere mântuiți și totuși să ajungă în iad?

R: Există un concept important numit „convertire falsă”. Oamenii nu numai că pot înșela pe alții, dar se pot înșela și pe ei înșiși. Nimic din acest text nu indică faptul că aceștia ar fi avut învățături eretice. Dar dacă roadele credinței și ale vieții lor nu se potrivesc cu ceea ce învață Noul Testament, atunci ar trebui să-și examineze propria credință, așa cum spune Pavel în 2 Corinteni 13:6. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 878, „New International Bible Commentary”, p. 1129, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1229-1230, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 34, și Ulrich Luz, „Matthew 1-7: A Commentary”, p. 442, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 7:24-29, cum se aplică acest lucru în viețile noastre?

R: Tony Evans oferă ilustrația că avea o crăpătură în perete pe care a reparat-o de multe ori, dar care reapărea mereu. Problema nu era peretele; nu, era ceva mai grav. Problema era la temelia. Dacă există o crăpătură în viața noastră, din punct de vedere spiritual, care reapare mereu, poate că nu trebuie să privim crăpătura ca fiind cauza principală. Cauza principală ar putea fi ceva în neregulă cu temelia. Din punct de vedere tehnic, această parabolă nu se referă la două temelii; ci mai degrabă la locul în care să-ți clădești temelia. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 878, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1230, „The Expositor’s Greek New Testament”, p. 135-136, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 34, 36 pentru mai multe informații.

Î: Oare Matei 7:24-29 arată că numai cei care își recunosc așa-zisa „divinitate interioară” pot rezista furtunilor vieții, așa cum susțin Spangler și alți adepți ai mișcării New Age?

R: Nu, vezi răspunsul la Matei 6:33. În acest pasaj nu se face nicio mențiune despre divinitatea noastră; adepții mișcării New Age interpretează astfel pasajul. Mai degrabă, problema este dacă viața noastră (casa noastră) este zidită pe temelia lui Dumnezeu sau pe nisip. Vezi When Cultists Ask, p. 103, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:2, de ce a formulat leprosul întrebarea în acest fel?

R: Leprosul avea îndoieli cu privire la capacitatea lui Isus de a-l curăți. Leprosul nu era sigur de dorința lui Isus de a-l curăți.

Lepra este, de asemenea, o bună metaforă pentru păcat. Are un aspect dezgustător, se răspândește pe corpul persoanei, este contagioasă pentru ceilalți și era incurabilă din punct de vedere uman.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1231, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:4, de ce trebuia leprosul să aducă jertfa ca mărturie în fața preoților?

R: Acest lucru urma să servească drept mărturie pentru a le arăta preoților că fusese curățat în mod miraculos și, de asemenea, urma să fie o mărturie pentru preoți că Isus încă respecta Legea. Probabil că foarte puțini leproși se duceau la preot să ceară să fie examinați, având în vedere că erau deja vindecați. Preotul, dacă era cu mintea la treabă, ar fi putut să investigheze cine era acest vindecător; totuși, nu se menționează că preotul ar fi cercetat mai departe acest lucru. Acesta ar fi putut fi motivul pentru care Isus „l-a pus la încercare pe preot”, făcându-l pe acesta să fie primul care îl examina pe om.

Un alt motiv era că Isus dorea nu doar vindecarea fizică a omului, ci și reintegrarea lui în societate. Dacă preotul ar fi auzit din auzite că acest om era „curat”, deși nu se prezentase la preot așa cum prevedea Legea lui Moise, atunci, din răutate, preotul ar fi putut refuza să-l declare curat.

Mai târziu, unii dintre farisei au devenit creștini, conform Faptelor Apostolilor 15:5. În ciuda numeroaselor lor greșeli, mulți dintre farisei aveau totuși virtutea de a lua în serios Cuvântul lui Dumnezeu și de a crede ceea ce spunea Dumnezeu despre înviere și viața de apoi.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1231, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 138, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 36-37.

Î: În Matei 8:5-13, centurionul a venit el însuși la Isus sau a trimis pe alții, așa cum spune Luca 7:1-10?

R: Există două răspunsuri posibile.

1) Centurionul a trimis pe alții înainte, iar apoi a venit el însuși.

2) Când se spune că centurionul „a venit”, aceasta nu înseamnă neapărat că a venit personal. De exemplu, când Ioan 19:1 spune că Pilat l-a biciuit pe Isus, aceasta nu înseamnă că Pilat a făcut-o cu propriile mâini.

Pentru mai multe informații, consultați „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pp. 174-175, și „Când criticii întreabă”, p. 334.

Î: În Matei 8:10 și Luca 7:9, de ce s-a mirat Isus de centurion?

R: Isus s-a mirat de comparația pe care a observat-o. Centurionul nu era evreu și nu fusese crescut în Lege toată viața, și totuși avea mai multă credință decât mulți evrei. Centurionul credea că Isus putea porunci bolilor la fel cum poruncea soldaților săi. A avea credință nu se bazează pur și simplu pe mediul înconjurător și pe educația primită. Centurionul ar fi putut spune că nu era vrednic fie din cauza obiceiurilor iudaice, fie, mai probabil, pentru că recunoștea puterea și autoritatea lui Isus. Centurionul ar fi putut fi la curent cu vindecarea anterioară din Ioan 4:46-54, iar acest lucru i-a dat speranță și curaj să se apropie de Isus.

Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, pp. 731-732, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 139, „New International Commentary on the Bible”, p. 1130, și „Tony Evans Bible Commentary”, pp. 878-879 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:12, se face referire la o pedeapsă temporară sau la una veșnică?

R: Versetul în sine nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, expresia „plânsul și scrâșnirea dinților” se referă în alte pasaje nu numai la agonie, ci și la onoare, privilegii și bucurie pierdute definitiv, așa că, cel mai probabil, aceasta se referă la pedeapsa veșnică.

Î: În Mt 8:12; 22:13; 25:30, Iadul este un loc al întunericului sau un loc al focului, așa cum se menționează în Apocalipsa 20:14; Marcu 9:48?

R: Ambele. Mai întâi un răspuns scurt, apoi unul mai detaliat.

Răspuns scurt: Acest foc nu este un simplu foc pământesc, iar Dumnezeu ar putea crea acest foc așa cum dorește El. Dumnezeu ne descrie ceva ce nu am văzut niciodată pe pământ și, deși nu știm cât de asemănător sau de diferit este focul pământesc față de focul iadului, este suficient de asemănător încât Dumnezeu să-l folosească ca metaforă descriptivă.

Răspuns detaliat: Din punct de vedere științific, focul este strălucitor deoarece emite fotoni de lumină în spectrul vizibil (de la roșu la violet). Se simte fierbinte deoarece ne iradiază cu fotoni de lumină și în alte părți ale spectrului, în principal în infraroșu, în timp ce lumina soarelui care traversează atmosfera conține mai multe raze ultraviolete. Cum ați descrie ceva care emite în principal raze X sau raze gamma? Acest lucru ar putea prăji ceva mult mai repede, dar ar părea întunecat ochiului uman. Lăsând la o parte fotonii, o stea neutronică și-ar emite cea mai mare parte a energiei sub formă de neutroni, așa cum o face o bombă atomică, dar ar fi întunecată dacă ar exista puțini fotoni. Acum, nu știm dacă Iadul este fierbinte din cauza fotonilor, a neutronilor sau a altceva cu totul diferit, dar aceste observații pământești arată pur și simplu că există multe posibilități cu privire la cum ar putea arăta întunericul și focul Iadului.

Vezi „When Cultists Ask”, pp. 104-105, și „When Critics Ask”, p. 335, pentru alte răspunsuri.

Î: În Matei 8:13, care este semnificația formulării folosite de Isus aici?

R: Nu se menționează că Isus ar fi spus acest lucru altcuiva. Centurionul avea o credință atât de mare, încât Isus a spus acest lucru și fiica lui a fost vindecată.

Î: În Mt 8,14 și 1 Cor 9,5, faptul că Petru era căsătorit contrazice oare practica catolică conform căreia preoții nu se pot căsători?

R: Vorbind ca protestant, acest verset anume nu dovedește și nici nu infirmă acest punct. Petru era căsătorit înainte de a deveni ucenic. În același mod, au existat preoți episcopali căsătoriți în secolul al XX-lea care s-au convertit la catolicism, iar Biserica Catolică le-a permis să rămână preoți catolici căsătoriți și să-și continue viața conjugală ca înainte.

Î: În Matei 8:15, ce este interesant în legătură cu vindecarea de febră de aici?

R: De obicei, când cineva își revine după o febră, este slăbit și are nevoie de timp pentru a-și reveni. A fi bolnav de febră nu era ceva neobișnuit, din cauza malariei. Soacra lui Petru nu a avut nevoie de niciun timp de recuperare înainte de a începe să-i servească.

A se vedea „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 37, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1232, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 204, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 140-141, și „New International Bible Commentary”, p. 1158-1159 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:17, Isaia 53:4 se referă la suferința pentru noi sau la vindecarea noastră?

R: Isaia 53:4 s-ar putea referi la ambele.

Mesia va fi rănit: După cum arată Isaia 53:5, acest pasaj se referă la Mesia (Slujitorul suferind) care suferă pentru noi. În mod similar, Isaia 53:6 spune că Domnul a pus asupra slujitorului suferind nelegiuirea noastră.

Poporul lui Dumnezeu va fi vindecat. Atât Isaia 53:5, cât și 53:4 arată că unul dintre beneficiile aduse de Mesia va fi vindecarea noastră. Nimic din Isaia 53 nu specifică că este vorba doar de vindecare spirituală sau doar de vindecare fizică. Cu siguranță, Dumnezeu a folosit exemplele de vindecare fizică pentru a indica, dincolo de ele, importanța mai mare a vindecării spirituale, făcută posibilă prin cruce.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 204-206, pentru o discuție mai detaliată.

Î: În Matei 8:20 și în alte pasaje, ar putea Isus să se refere la altcineva în afară de Sine când spune: „Fiul Omului”?

R: Nu, Marcu 14:41b arată că Isus se referea la Sine Însuși. În Grădina Ghetsimani, chiar înainte de arestarea Sa, Isus spune în Marcu 14:41b: „Încă dormiți și vă odihniți? Ajunge! A sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă, să mergem. Iată, cel care Mă trădează se apropie!” (BSB). A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 209-213, pentru o discuție detaliată a termenului „Fiul Omului”.

Î: În Matei 8:20 și în alte pasaje, de ce se numește Isus adesea pe Sine „Fiul Omului”?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1) Isus considera că acest termen era foarte semnificativ. Isus a folosit această expresie de 32 de ori în Matei, de 14 ori în Marcu, de 26 de ori în Luca și de 12 ori în Ioan.

2) În timp ce titlul de Fiu al lui Dumnezeu este folosit pentru a sublinia divinitatea lui Isus, „Fiul Omului” subliniază și umanitatea deplină a lui Isus. Dar, la fel cum „Fiul Omului” implică umanitatea deplină a lui Isus, „Fiul lui Dumnezeu” subliniază divinitatea deplină a lui Isus.

3) Daniel 7:13-14 vorbește profetic despre Fiul Omului. Probabil că Isus a vrut ca ei să se întoarcă și să citească acest pasaj. Acesta spune: „În viziunea mea din timpul nopții, am continuat să privesc și am văzut pe Unul asemănător Fiului Omului venind cu norii cerului. El s-a apropiat de Cel Vechi de Zile și a fost condus în prezența Lui. Și I s-au dat stăpânirea, slava și domnia, pentru ca popoarele de orice națiune și limbă să I se închine. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, care nu va trece, iar împărăția Lui este una care nu va fi niciodată distrusă.” (BSB)

Consultați „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 322-324, „Când criticii întreabă”, pp. 335-336, „Când adepții sectelor întreabă”, pp. 105-106 și „Noul comentariu internațional asupra Bibliei”, pp. 1130-1131 pentru răspunsuri mai detaliate.

Î: În Matei 8:21-22, de ce i-a spus Isus omului să lase morții să-și îngroape propriii morți?

R: Isus voia să spună că erau destui oameni morți spiritual în jur care să-i îngroape pe cei morți și că nu trebuie să fii legat de lucruri fără semnificație veșnică. Problema era cu cererea omului: „Doamne, lasă-mă mai întâi să...”.

Nu există nicio indicație că tatăl omului murise deja. Omul ar fi putut spune: „Așteaptă până când tatăl meu în vârstă va muri, și poate până când va primi moștenirea, iar apoi te voi urma”. Așadar, omul voia să-L urmeze pe Isus, dar voia să o facă în ritmul lui. Isus l-a respins. În contrast puternic cu aceasta, când lui Matei, autorul Evangheliei, i s-a cerut să-L urmeze pe Isus, Matei a plecat imediat și L-a urmat, după cum se menționează în Matei 9:9.

Consultați „Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 324, „Când criticii întreabă”, p. 336, „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1232-1333, „Comentariul cunoașterii biblice: Noul Testament”, p. 38, „Noul comentariu internațional asupra Bibliei”, p. 1130 și „Comentariul biblic al lui Tony Evans”, p. 879, pentru răspunsuri mai detaliate.

Î: În Matei 8:24-25, cum a putut Isus să doarmă în timpul acestei mari furtuni?

R: Cuvântul grecesc folosit aici, „seismos”, se poate referi la un cutremur, dar în acest context se referă la o „agitare” violentă a mării. Isus învinsese bolile omenești și nu se temea nici de forțele naturii. Există două posibilități.

Naturală: Isus era obosit după predica Sa și dormea foarte adânc. Pe atunci nu existau microfoane sau sisteme de sonorizare, așa că un vorbitor public trebuia să vorbească foarte tare. Amintiți-vă, de asemenea, că Isus nu avea nicio îngrijorare cu privire la traversarea spre malul celălalt. Dacă Isus putea dormi în mod normal într-o barcă mică, atunci El pur și simplu dormea chiar și când valurile erau mai înalte și vântul bătea mai tare.

Supranaturală: Dacă furtuna era atât de puternică încât nimeni nu putea dormi în timpul ei, atunci poate că Tatăl l-a făcut pe Isus să adoarmă într-un somn foarte adânc pentru a testa credința ucenicilor în faptul că Dumnezeu îl păzește pe Isus.

Consultați „Evangelical Bible Commentary”, p. 732, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 143, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:24-27, ce putem aplica din acest pasaj în viețile noastre?

R: Toată lumea se confruntă cu furtuni, unele atât de grave încât ne-ar putea scufunda barca. Cu toate acestea, perspectiva lui Isus asupra furtunii și perspectiva noastră asupra unei furtuni pot fi radical diferite. Ucenicii erau pescari și știau că pescarii pot muri în astfel de furtuni. Așa cum spune Matthew Henry, Isus nu i-a mustrat pentru că L-au trezit să-I ceară ajutor, ci mai degrabă pentru temerile lor și lipsa de credință. Ucenicii nu și-au dat seama că nu ar fi trebuit să se teamă că barca lor se va scufunda, având pe Isus în ea. Ucenicii aveau credință, dar nu aveau o credință pe care să se poată baza. Furtuna era cu adevărat violentă, dar ceea ce trebuia să facă era să-L roage pe Isus să potolească furtuna. Putem avea în viața noastră furtuni care nu numai că par violente, ci chiar sunt violente. Trebuie să-L rugăm pe Isus să potolească furtuna.

Isus a adresat aici două mustrări: una pentru vânt și valuri, și una pentru ucenici, din cauza credinței lor slabe. Este ca și cum ei nu și-ar fi dat seama pe deplin, sau nu și-ar fi amintit cu adevărat, cine se afla în barcă alături de ei. Poate că trebuie să ne pocăim atunci când uităm cine se află alături de noi în barca vieții noastre. Un aspect pozitiv al încercărilor din viața noastră este că ele ne ajută să înțelegem din nou, mai bine, cine este Isus.

În cele din urmă, când vântul s-a oprit, apa a mai rămas agitată încă o vreme. Dar ucenicii au fost uimiți, deoarece Matei 8:26 spune că nu numai vântul, ci și valurile s-au potolit. O barcă nu ar fi fost în siguranță până când valurile nu s-ar fi potolit, așa că Dumnezeu a potolit și valurile.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 38-39, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 215, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1233, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 880 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:28, erau doi bărbați posedați de demoni în ținutul Gergesenilor sau doar unul, conform Marcu 5:1-4 și Luca 8:26-33?

R: Deși ar putea fi vorba de două evenimente diferite, este mai probabil să fi fost același eveniment, iar în Evanghelia după Matei a existat o eroare de transcriere. Papias, un ucenic al apostolului Ioan, a scris că Matei și-a redactat inițial Evanghelia în ebraică/arameică. Cartea „When Critics Ask”, p. 337, adaugă că „dacă au fost doi bărbați, atunci ambele relatări sunt corecte, deoarece există o lege matematică fundamentală... – oriunde sunt doi, există întotdeauna unul. Nu există excepții!” Am avea o problemă dacă Marcu și Luca ar fi spus că a fost doar un singur bărbat, dar cuvântul „doar” nu apare acolo.

Î: În Mt 8:28, exact ce oraș se afla lângă omul posedat de demoni?

R: Ar fi fost fie în Gadara, fie în Gerasa. Dificultatea constă în faptul că existau trei orașe cu nume destul de asemănătoare. În plus, dacă acest text a fost transcris din ebraică, literele ebraice pentru „r” și „d” sunt foarte asemănătoare.

Gergesenes (din Gergesa), astăzi Khersa, este orașul menționat în majoritatea manuscriselor. Se află pe malul estic al Mării Galileei, iar dealurile coboară brusc spre mare.

Gadarenes (din Gadara), astăzi Um Qeis, se afla la doar 5–8 mile sud-est de Marea Galileei, iar „țara gadarenilor” se întindea până la Marea Galileei, așa cum o dovedesc mențiunea lui Iosif Flavius și o monedă din Gadara pe care este reprezentată o corabie. Vaticanus, textul lui Efrem Rescriptus și unele copii ale Diatessaronului menționează acest oraș.

X Gerașenii (din Gerasa) (actualul Jerash) se află la aproximativ 30 de mile de Marea Galileei, așa că nu ar fi vorba de acel oraș. Acest nume apare doar în manuscrisele italice, în Vulgată, în marginea (nu în textul propriu-zis) a manuscrisului siriac Harclean și în cel copt sahidic.

X Gersa din Galaad se află la 20 de mile est de râul Iordan

X Gaxarenes nu este un oraș care a existat vreodată. Această greșeală ortografică evidentă apare doar în manuscrisul original Siniaticus, iar un scrib ulterior a corectat-o în manuscrisul Sinaiticus, înlocuind-o cu Gergasenes.

A se vedea „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 324–326, „Cuvintele grele din Biblie”, p. 373, „Când criticii întreabă”, p. 336-337, „Comentariul cunoașterii biblice: Noul Testament”, p. 122, „Noul Testament grecesc” de Aland et al., p. 29, „Testamentul grecesc al expozitorului”, vol. 1, p. 144-145, și „Comentariul biblic al expozitorului”, vol. 8, p. 219-220 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:28-29, ce putem învăța din acest pasaj pentru viața noastră?

R: În primul rând, mormintele ar trebui să fie un loc liniștit, fără nimic viu în jur. Dar în tărâmul morților este locul unde acționează demonii. Cei posedați de demoni nu ar fi trebuit să se afle acolo; ar fi trebuit să trăiască alături de ceilalți oameni. Nu știm de ce se aflau acolo; poate pentru că au ales să se ferească de oameni, poate pentru că oamenii i-au alungat, poate pentru a jefui mormintele, pentru a jefui sau a ucide pe cei care veneau, sau din alt motiv. Dar ar fi surprinzător ca cineva să vină să-și prezinte omagiile la mormântul cuiva și apoi, dintr-o dată, să apară acești doi bărbați posedați de demoni.

În viața noastră și în viețile celor din jurul nostru, ar putea exista lucruri moarte din trecutul nostru care nu ar trebui revizitate, aduse în discuție sau chiar amintite în mod voluntar. Dar, brusc, din orice motiv, ceva ce nu ar mai trebui să fie acolo apare oricum. Ar trebui să fim fermi în convingerea că acest lucru nu se poate; că trebuie alungat, în Numele lui Isus. Suntem o creație nouă; parte din aceasta înseamnă că ceea ce este vechi și păcătos trebuie să moară – și să rămână mort.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 880, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 8:29, ce au vrut să spună demonii prin „ne chinuiești înainte de vreme”?

R: Demonii știau că vor fi trimiși în abis (Iuda 6; Apocalipsa 20:1-2) și mai târziu în Lacul de Foc (Apocalipsa 20:14-15).

Î: În Matei 8:32, de ce a îndeplinit Isus cererea demonilor de a intra în porci?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Dar se pare că intrarea în porci, care s-au înecat imediat, nu le-a adus niciun beneficiu demonilor. Este interesant faptul că locuitorii orașului erau mai preocupați de cei 2.000 de porci care s-au înecat decât de cei doi posedați. Ei pun mai mult preț pe pierderea financiară decât pe câștigul spiritual. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1233, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 219, și „Tony Evans Bible Commentary”, p. 880, pentru mai multe informații.

Î: În Mt 9:1, Mc 6:45 și In 6:17, de ce a petrecut Isus timp aici, în Capernaum, pe care Luca o numește „orașul Său”?

R: Amintiți-vă că locuitorii din Nazaret (aflat la aproximativ 20 de mile distanță) încercaseră să-L omoare pe Isus în Luca 4:29-31, iar locuitorii din Gergesa I-au cerut în mod expres lui Isus să plece după ce 2.000 de porci s-au înecat; așa că Isus și-a stabilit reședința în Capernaum. Este foarte probabil ca acesta să fie actualul Tell Hum, situat la aproximativ 2,5 mile sud-vest de locul unde râul Iordan se varsă în Marea Galileei, pe malul de nord-vest. Simon Petru, Andrei și Filip erau toți originari din Betsaida (Ioan 1:44; 12:21), care se afla foarte aproape. Ca adulți, ei lucrau în orașul Capernaum de pe malul lacului, împreună cu Iacov, Ioan și Matei (Marcu 1:29). Pentru mai multe informații, consultați Dicționarul biblic Wycliffe, paginile 66, 226 și 310, precum și Comentariul biblic al credinciosului, pagina 1234.

Î: În Matei 9:2-6, ce ar putea fi considerat greșit în faptul că Isus iartă păcatele?

R: Oamenii păcătuiau împotriva lui Dumnezeu și au dedus, pe bună dreptate, că Isus ar trebui să fie Dumnezeu pentru a ierta păcatele împotriva Lui. Observați că Isus nu a spus: „Dumnezeu m-a împuternicit sau m-a aprobat să spun că păcatele tale sunt iertate”. Mai degrabă, Isus a declarat pur și simplu: „Păcatele tale sunt iertate”. Deși evreii ar fi trebuit să aștepte un Mesia, ei nu se așteptau ca Mesia însuși să ierte păcatele. Atât iertarea păcatelor, cât și vindecarea bolilor sunt menționate în Psalmul 103:3, dar ambele sunt în mod specific sarcina Domnului.

Din punct de vedere natural, a-i spune omului „păcatele tale sunt iertate” ar fi la fel de ridicol ca și a porunci unui om infirm să meargă.

Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1131, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 732, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1234, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 148 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:9 (KJV), ce înseamnă „vamă”?

R: Înseamnă colectarea impozitelor.

Î: În Matei 9:9-10, care este contextul referitor la Matei și prietenii săi?

R: Matei (care înseamnă „darul lui Dumnezeu” sau, posibil, „credincios”) este aceeași persoană cunoscută sub numele de Levi în Evanghelia după Marcu. Ambele sunt nume ebraice. Acțiunea se petrecea în afara orașului Capernaum, unde se afla o garnizoană romană. Un vameș de acolo trebuia să vorbească fluent atât aramaica, cât și greaca, deși cunoașterea limbii latine ar fi fost, de asemenea, de ajutor. Nu știm cu certitudine care era limba principală vorbită la banchet, sau chiar dacă arameica era vorbită deloc. Indiferent de asta, niciun fariseu sau evreu care se respecta nu ar fi fost văzut acolo, mâncând alături de „păcătoși”.

Vameșii erau disprețuiți pentru că percepeau impozite pentru ocupanții romani. De asemenea, se aștepta ca aceștia să perceapă mai mult decât cerea guvernul și să păstreze diferența. Existau atât de multe ocazii de a percepe și mai mult și de a profita de alții, încât ar fi fost o ispită greu de rezistat.

Deoarece erau mulți oaspeți, poate că casa lui Matei era mare, sau cina s-ar fi putut desfășura într-o curte exterioară a casei. Probabil că la cină oaspeții au fost invitați să devină și ei ucenici. (Isus avea mulți ucenici în afară de cercul restrâns al celor doisprezece.) Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la pagina 1234 despre Matei: „A pierdut o slujbă confortabilă, dar și-a găsit un destin. A pierdut un venit bun, dar a găsit onoare. A pierdut o siguranță confortabilă, dar a găsit o aventură cum nu-și visase niciodată.” Imaginați-vă dacă Matei ar fi spus „nu” când Isus l-a întrebat. Matei nu ar fi fost apostol, nu ar fi scris Evanghelia și, în schimb, și-ar fi trăit zilele ca un om fără scop, destul de înstărit, dar disprețuit și, mai târziu, uitat, un om anonim.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 39, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 223-224, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, pp. 150-151, și „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 733 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:12, ce a vrut să spună Isus când a afirmat că numai cei bolnavi au nevoie de doctor?

R: Toți sunt bolnavi, dar numai cei care își dau seama că sunt bolnavi caută un doctor. Așadar, într-un anumit sens, acuzația pe care i-au adus-o lui Isus era absolut adevărată. Dar, mâncând cu fariseii – sau cu oricine altcineva, de altfel –, Isus mânca și cu păcătoșii! Deoarece Isus tocmai dovedise că putea ierta păcatele paraliticului, El putea ierta și păcatele vameșilor. Dacă cineva spune că nu vrea să meargă la biserică pentru că este plină de oameni imperfecți și păcătoși, spune-i că asta nu ar trebui să-l oprească, deoarece biserica are întotdeauna loc pentru încă o persoană! Vezi „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1234-1235, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 152, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:13, de ce a menționat Isus că Dumnezeu dorește milă și nu jertfă?

R: Isus face referire la Osea 6:6. Deși Dumnezeu a poruncit atât jertfa, cât și milostenia, El era mai interesat ca noi să avem o inimă miloasă decât să aducem jertfe. La fel ca în vremea lui Osea, unii oameni religioși din vremea lui Isus nu se preocupau prea mult de ceilalți și erau mai interesați să se înconjoare de oamenii „potriviți”. Isus era preocupat de vameșii și păcătoșii pierduți și i-a mustrat pentru că nu recunoșteau că toți sunt păcătoși înaintea lui Dumnezeu și că nu aveau niciun motiv să se considere mai buni decât alți păcătoși. Cărturarii și fariseii și-au arătat adevărata inimă, deoarece nu l-au acuzat niciodată pe Isus că ar fi vameș sau păcătos, ci că se însoțea cu ei. Vezi „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pp. 118-119, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 152, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:14, de ce nu posteau ucenicii?

R: Isus nu a spus că ucenicii Săi nu vor posti niciodată, ci mai degrabă că nu era nevoie să postească cât timp Isus era încă cu ei în trup. Pentru scopurile corecte ale postului, vezi discuția despre Matei 6:16-18. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 226-227 pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:16-17 și Marcu 2:21-22, care este sensul analogiilor cu hainele și burdufurile de vin?

R: Chiar și în lumea naturală, nu te poți adapta întotdeauna treptat la ceva nou. Uneori trebuie să „rupă tiparele”, să schimbi paradigmele sau să ai un nou început. Isus spunea aici că, pentru a accepta învățătura Sa, ruptura era atât de radicală, încât trebuie să te naști din nou (Ioan 3:5-7) și să devii o creație nouă (2 Corinteni 5:16-17). Vezi și discuția despre Marcu 2:21-22.

Din păcate, în vechime, oamenii împotriva cărora s-a pronunțat Pavel în Galateni, numiți iudaizatori, încercau exact acest lucru: să amestece harul și învățăturile lui Isus cu Legea și poruncile Vechiului Testament. Într-un mod diferit, unii adventiști de ziua a șaptea fac același lucru.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 227, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 40, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 153, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1235-1236, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:20, ce este special la tivul unei haine?

R: Probabil era vorba de ciucuri de la marginea veșmântului. Aceștia ar fi putut fi considerați o parte mai sfântă a veșmântului, deoarece ciucurii cu un fir albastru în mijloc erau porunciți în Numeri 15:38 și următoarele; Deuteronom 22:12.

Femeia părea foarte discretă în privința acestui lucru. Conform Leviticul 15:19-33, sângerarea ei continuă ar fi făcut-o necurată, așa că, în primul rând, nu ar fi trebuit să se amestece în mulțime, în spații înguste, pentru a ajunge la Isus.

Vezi „New International Bible Commentary”, p. 1131, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 154, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 733, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:20-22, Marcu 5:27-34 și Luca 8:43-49, de ce a chemat Isus în public femeia cu scurgerea de sânge?

R: Vindecarea fizică nu a fost motivul pentru care Isus a venit pe pământ. Isus era mai preocupat de credința femeii decât de boala ei fizică. Așa cum a remarcat ironic un pastor cu privire la această minune publică: „La capătul funiei noastre se află poala mantiei lui Isus.”

Î: În Matei 9:20-22 și Marcu 5:27-34, cantitatea de credință pe care o avem determină dacă rugăciunile noastre primesc răspuns?

R: Este un factor. Pentru rugăciunile care sunt în voia lui Dumnezeu, trebuie să avem credință atunci când ne rugăm. Iacov 1:6-7 spune că trebuie să cerem fără să ne îndoim, deoarece o persoană cu mintea împărțită nu va primi ceea ce cere. Totuși, dacă credem, dar avem încă unele îndoieli, putem cere, recunoscând totuși cu sinceritate necredința noastră, așa cum a făcut omul din Marcu 9:24, iar Dumnezeu ne va asculta rugăciunea. De asemenea, este bine de știut că Duhul Sfânt mijlocește pentru noi în rugăciune, după cum arată Romani 8:26-27.

Desigur, chiar dacă cerem ceva cu mai multă credință decât a cerut vreodată cineva înainte, iar voia lui Dumnezeu nu este să ni-l dea, atunci Dumnezeu nu o va face, așa cum arată Iacov 4:3. Aceasta face parte dintr-o întrebare mai amplă: când răspunde Dumnezeu la rugăciune și când spune Scriptura că El nu o face. Vezi discuția despre Matei 7:7-11 și „Cuvintele grele din Biblie”, pag. 419-421, pentru mai multe informații.

Consultați secțiunea „Evangheliile” pentru întrebări referitoare la fiica lui Iair.

Î: În Matei 9:23-26, de ce erau plângătoare profesionale?

R: Plângătorii plătiți erau o practică obișnuită, pentru a avea timp să te ocupi de toți oaspeții de la înmormântare. Conform Mishnah Ketuboth 4:4, chiar și o familie săracă trebuia să plătească pentru doi flautiști și o plângătoare profesionistă. Unii au numit acest lucru „doliu artificial”. Moartea este o afacere importantă, atât atunci, cât și acum. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 231, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1236, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:28-31, de ce acești doi orbi, care aveau credința de a crede în Isus, nu au avut ascultarea necesară pentru a se abține de la a face cunoscut acest lucru altora?

R: Aceasta este o chestiune interesantă. Acești orbi „au văzut” că Isus era Fiul lui David, adică Mesia, mai bine decât majoritatea celor care vedeau. Acești oameni au avut credința necesară pentru a se întoarce la Isus atunci când nu mai exista nicio altă alternativă. Cu toate acestea, deși s-au întoars la Isus cu credință pentru lucrurile mari, nu I-au ascultat în această chestiune minoră. Poate că au crezut că a face cunoscut acest lucru în acel moment ar fi fost de ajutor și, cu îndrăzneală, au crezut că știau mai bine decât Isus ce era de ajutor.

Iată situația interesantă, dar tristă, a unor oameni cu discernământ spiritual, care aveau o mare credință în Isus, dar care au ales în mod direct să nu-L asculte. Înțelepciunea și credința nu sunt de mare folos fără ascultare. Da, ei și-au recăpătat vederea, dar Isus nu a primit aici slujitori ascultători.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1236-1237, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 232-233, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 9:38, ar trebui să ne rugăm astăzi pentru mai mulți lucrători pentru seceriș?

R: Da, aceasta este o rugăciune adesea neglijată. Ne rugăm pentru seceriș, adică pentru ca oamenii să vină la Hristos și să devină ucenicii Lui, dar ar trebui să ne rugăm și pentru mai mulți secerători pe care Dumnezeu să-i folosească pentru a evangheliza pe cei necreștini, deoarece Isus spune că lucrătorii vor fi puțini, adică prea puțini. Uneori, când vremurile sunt grele și condițiile economice sunt dificile, chiar și cei care păstoresc și lucrează în câmpul misionar se pot simți descurajați și pot dori să plece. Lucrătorii sunt trimiși de Dumnezeu, dar ar trebui să rămână trimiși până când Dumnezeu îi cheamă să facă altceva. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1237, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 10:1, puteau ucenicii să vindece și înainte de aceasta?

R: Indiferent dacă au vindecat unele boli înainte de aceasta, aici Isus le dădea puterea asupra oricărei boli. Apropo, Matei 10:2 este prima dată când sunt numiți apostoli.

Î: În Matei 10:3 (KJV), cine este „Lebbaeus”?

R: Este același cu Tadeu.

Î: În Mt 10:4 și Mc 3:18, cum putea Simon cananeul să fie unul dintre ucenicii lui Isus, având în vedere că Simon [se presupune că] nu era evreu?

R: Versiunile KJV și NKJV folosesc termenul „canaanit”, iar NKJV are o notă de subsol care precizează că textul majoritar este „cananean”. Primele ediții ale NASB și NRSV folosesc „canaanean”. BSB și NASB 2020 folosesc termenul „zelot”.

Faptul că Simon nu era deloc evreu sau era parțial evreu nu este esențial. Isus putea chema ucenici de orice naționalitate. Ca o notă marginală, mulți din orașele neevreiești Tir și Sidon au venit să-L vadă pe Isus în Marcu 3:8. Tirul se afla la aproximativ 35 de mile de Marea Galileei, iar Sidonul la 25 de mile de Tir.

Cuvântul grecesc „Kananaios” ar putea fi o transliterare a cuvântului aramaic „qan’an”, care înseamnă „zelot”. În Luca 6:15 și Faptele Apostolilor 1:13 este numit „Simon Zelotul”. „Expositor’s Bible Commentary”, volumul 8, paginile 237 și 239, „Asimov’s Guide to the Bible”, pagina 840, și „The Expositor’s Greek Testament”, volumul 1, pagina 158, afirmă același lucru. Dar acest lucru ridică o problemă interesantă. Dacă unul dintre ucenicii lui Isus fusese odată un zelot, iar altul, Matei, un vameș, aceștia ar fi avut poziții politice diametral opuse, cel puțin înainte de a veni la Hristos. Vezi „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 734, pentru mai multe detalii în acest sens.

Î: În Mt 10:4; Mc 3:19; Lc 6:16; In 6:71, ce înseamnă „Iscariot”?

R: Tatăl lui Iuda se numește Simon în Ioan 6:71 și 13:26, așa că nu este numele tatălui său. Există două opinii cu privire la semnificația termenului „Iscariot”.

1. Iscariot ar putea însemna „omul cu pumnalul”.

2. Ar putea însemna „om (ish) din Kerioth”, care era numele a două orașe din Iuda. Consultați diverse surse, inclusiv Enciclopedia Arheologică a Țării Sfinte, p. 212, și Comentariul biblic al Expozitorului, vol. 8, p. 239, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 10:5-6, de ce le-a poruncit Isus în mod explicit ucenicilor Săi să nu intre în satele samaritenilor?

R: A fost o chestiune de moment, întrucât Isus le-a poruncit în mod explicit să meargă în Samaria în Faptele Apostolilor 1:8.

Isus a fost trimis mai întâi în Israel, iar apoi în restul lumii. Apostolii s-au dus mai întâi în Iudeea, apoi în Samaria și apoi până la marginile pământului. Când Pavel se ducea într-un oraș nou, și el urma modelul de a predica mai întâi în sinagogă. În multe aspecte ale vieții de astăzi ar putea exista, de asemenea, un moment potrivit pe care Dumnezeu dorește să-l respectăm.

Î: În Matei 10:5-6, ce părere aveți despre afirmația musulmanilor ahmadiyya că vor plăti 20.000 de dolari oricui poate găsi dovezi că Isus a venit pentru toți oamenii și nu doar pentru evrei?

R: Biblia, de la Vechiul Testament până la Apocalipsa, afirmă în mod consecvent că Isus este Mântuitorul tuturor oamenilor, nu doar al evreilor. Imaginați-vă pentru o clipă că mesajul lui Isus nu ar fi fost destinat neamurilor. Atunci le-ați fi spus tuturor celor aproximativ jumătate de milion de creștini din primele trei secole după Hristos: „Nu trebuie să urmați învățătura lui Isus; Dumnezeu vrea să vă întoarceți la închinarea la idolii voștri păgâni!” – desigur că nu, asta e o prostie! – la fel ca și această întrebare. Dar să o examinăm totuși în detaliu.

Pe de o parte, putem face distincția între lucrarea lui Isus înainte de răstignire, mesajul lui Isus și Isus după înviere. Dar, în toate cele trei cazuri, Isus nu s-a adresat doar evreilor. În timpul lucrării Sale pământești, Isus Însuși S-a îndreptat în primul rând (dar nu exclusiv) către „oile rătăcite ale casei lui Israel” (Matei 15:24). El a vestit mântuirea Sa mai întâi și în primul rând evreilor. Dar, de asemenea:

a) Vechiul Testament a profețit că Isus era pentru toți oamenii.

b) Isus s-a dus la samariteni, care erau pe jumătate evrei

c) Isus era destinat și neamurilor (ne-iudeilor); El a călătorit chiar și pentru a-i vizita pe neamuri din afara Israelului.

d) Isus a spus că mesajul Său era pentru toți, nu doar pentru națiunea evreiască.

e) Isus nu a spus niciodată că Evanghelia Sa se limitează la evrei.

f) În cele din urmă, apostolii lui Isus ar fi în cea mai bună poziție pentru a înțelege ce a învățat Isus.

Iată dovezile.

a) Dumnezeu a spus în Vechiul Testament că Mesia era pentru toți oamenii

Isaia 9:1-7 este o profeție mesianică celebră. În Isaia 9:1b se spune: „dar în viitor El va cinsti Calea Mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.”

Isaia 42:1-9 este o profeție mesianică. Isaia 42:6 spune: „Eu, DOMNUL, te-am chemat pentru un scop drept și te voi apuca de mână. Te voi păzi și te voi rândui să fii un legământ pentru popor și o lumină pentru neamuri [păgâni], ca să deschizi ochii orbilor, să scoți pe cei întemnițați din temniță și pe cei care stau în întuneric din casa de închisoare.”

Isaia 49:1-7 este, de asemenea, mesianic, dar priviți în special Isaia 49:6: „El zice: «Nu este de ajuns să fii Robul Meu, să ridici semințiile lui Iacov și să restabilești pe cei păziți ai lui Israel. Te voi face și o lumină pentru neamuri, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului.»”

b) Isus s-a dus la samaritenii pe jumătate evrei

În Ioan 4:1-42, Isus a predicat nu numai femeii de la fântână, ci și celorlalți săteni samariteni. Samaritenii L-au rugat pe Isus să rămână cu ei, așa că Isus a rămas cu ei două zile. „Și mulți alții au crezut datorită mesajului Său. Ei i-au spus femeii: «Acum credem nu numai datorită cuvintelor tale; am auzit noi înșine și știm că acest om este cu adevărat Mântuitorul lumii.»”

Însă Luca 17:11-18 arată că samaritenii erau încă considerați străini și nu evrei.

c) Isus a călătorit printre neamuri la est și la nord de Israel

Marcu 7:24-30 Isus a călătorit în regiunea Tirului (la nord de Israel, în Fenicia) și a vindecat fiica unei femei. Femeia aceasta nu era o evreică care locuia în afara Israelului. Dimpotrivă, textul spune în mod explicit că era grecoaică, de origine siro-feniciană. Deoarece se susținea că Isus era doar pentru evrei, și nu doar în primul rând pentru evrei, acest singur caz infirmă afirmația „doar”.

Matei 8:28-34 Isus i-a vindecat pe cei posedați din Gadara. Ținutul gadarenilor se afla pe malul estic al Mării Galileei, în regiunea neevreiască, vorbitoare de limba greacă, unde se creșteau porci, numită Decapolis. Vezi și Marcu 5:1-20 și Luca 8:26-39. La fel ca femeia siro-feniciană, aceștia nu erau neevrei care se aflau întâmplător acolo. Isus a călătorit în mod deliberat în afara Israelului pentru a predica și a transmite mesajul Său de mântuire acestor neevrei.

Marcu 7:31-37 Isus a săvârșit public o minune în Decapolis, care în greacă înseamnă „zece orașe”. Era o regiune a coloniștilor greci din teritoriile actuale ale Siriei și Iordaniei; nicio parte a Decapolisului nu se afla în Israel.

Marcu 8:1-10 După ce Isus a hrănit mulțimea de cinci mii de oameni în Israel, El a traversat mai târziu Marea Galileei, spre est, către partea neevreilor, și a hrănit cei patru mii. Și acest lucru s-a întâmplat în Decapolis, cele zece orașe ale coloniștilor greci.

d) Evanghelia lui Isus era destinată tuturor neamurilor

Isus le-a spus ucenicilor Săi să răspândească mesajul Său către „toate neamurile”, nu doar către poporul evreu.

Luca 24:45-47 „Atunci El [Isus] le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a spus: «Iată ce este scris: Hristosul va suferi și va învia din morți în a treia zi, iar în Numele Lui se va vesti pocăința și iertarea păcatelor tuturor neamurilor, începând cu Ierusalimul.»” Aici nu se spune doar „în toate neamurile”, ci mai degrabă „tuturor neamurilor”.

Matei 28:18-20 „Atunci Isus S-a apropiat de ei și le-a zis: «Mi-a fost dată toată autoritatea în cer și pe pământ. De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.»” Aici nu se spune doar „faceți ucenici în toate neamurile”, ci mai degrabă „faceți ucenici din toate neamurile”.

Matei 8:11-12 După ce Isus a vindecat pe slujitorul centurionului, Isus a zis: „Vă spun că mulți vor veni de la răsărit și de la apus ca să ia parte la ospățul cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Dar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plâns și scrâșnire de dinți.” Vezi și Luca 7:1-10 pentru slujitorul centurionului și Luca 13:28-30 pentru ceilalți care vor lua parte la ospăț. Isus NU spune doar că vor veni evrei din alte țări, deoarece fiii Împărăției sunt evreii, iar cei care nu sunt fii, din răsărit și apus, vor veni.

Marcu 3:7b-8 „… o mulțime mare din Galileea, Iudeea, Ierusalim, Idumeea, ținutul de dincolo de Iordan și împrejurimile Tirului și Sidonului. Mulțimea mare a venit la El când a auzit ce lucruri mari făcea El.” Dacă cineva ar încerca să spună că trebuiau să vină doar evrei din aceste locuri (altfel argumentul „numai” nu mai ține), predicarea mesajului Său de către Isus femeii grecoaice siro-feniciene din Tir infirmă această afirmație.

Luca 2:32 Când Isus era prunc, profetul Simeon a profețit despre El că va fi „o lumină, pentru revelație neamurilor și pentru slava poporului Tău, Israel”. În timp ce ultima parte a propoziției arată că Isus era destinat și evreilor, partea subliniată arată că Isus era o „revelație” pentru neamuri, iar neamurile sunt cei care nu sunt evrei.

Luca 3:14 Unii soldați romani l-au întrebat pe Ioan Botezătorul ce ar trebui să facă, iar el le-a spus. De ce le-ar fi poruncit Ioan Botezătorul acestor ocupanți neevrei ce să facă dacă Isus nu ar fi fost pentru ei?

Ioan 1:4 „În El [Cuvântul] era viața, și viața aceea era lumina oamenilor.” Ioan ar fi putut folosi cuvântul „iudei” aici, dar nu a făcut-o; Ioan a folosit cuvântul „oameni”.

Ioan 1:9-12 „Lumina adevărată, care luminează pe orice om, venea în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit, celor care cred în Numele Lui, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.”

Ioan 1:29 „A doua zi, Ioan L-a văzut pe Isus venind spre el și a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»” Ioan ar fi putut spune „care ridică păcatele iudeilor”, dar a spus: „care ridică păcatul lumii”.

Ioan 3:15b-17 „ca oricine crede în El [Fiul Omului] să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea prin El.”

e) Isus a arătat că Evanghelia Sa nu era destinată doar evreilor

Trebuie înțeles că, la început, Isus le-a spus să aștepte în Ierusalim, dar apoi le-a spus să meargă în lume.

Faptele Apostolilor 1:4-5 „Și, pe când erau adunați împreună, El [Isus] le-a poruncit: «Să nu părăsiți Ierusalimul, ci așteptați darul pe care l-a promis Tatăl, despre care M-ați auzit vorbind. Căci Ioan a botezat cu apă, dar în câteva zile veți fi botezați cu Duhul Sfânt.»” Dar apoi, în Faptele Apostolilor 1:8, Isus a spus: „Veți primi însă putere când Duhul Sfânt va veni peste voi și veți fi martorii Mei în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria și până la marginile pământului.”

Matei 25:31-46: Când Isus Se va întoarce în slavă, toate neamurile se vor aduna înaintea Lui, iar Isus va despărți oamenii în oi și capre. Oile, în sens figurat, L-au hrănit, L-au adăpat, L-au primit și L-au îmbrăcat pe Isus, în timp ce caprele, în sens figurat, nu au făcut acest lucru.

În Ioan 5:22-23, Isus vorbește: „Mai mult, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci a încredințat toată judecata Fiului, ca toți să-L cinstească pe Fiul așa cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-L cinstește pe Fiul, nu-L cinstește nici pe Tatăl care L-a trimis.”

Matei 21:43: Isus a spus: „De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu vă va fi luată și va fi dată unui popor care va aduce roadele ei.”

Matei 12:50: Isus a spus: „Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela este fratele Meu, sora Mea și mama Mea.” Vezi și Marcu 3:34-35. Isus nu a spus „iudeii care fac voia Tatălui Meu”, ci „oricine face voia Tatălui Meu”.

Matei 16:25 „Căci oricine vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își pierde viața pentru Mine, o va găsi.”

Ioan 8:12a „Eu [Isus] sunt lumina lumii.” A făcut Isus o afirmație falsă spunând că El era lumina lumii, dacă era doar o lumină pentru evrei? Nu, Isus nu ne-a indus în eroare!

Ioan 10:16 Isus a spus: „Mai am și alte oi care nu sunt din această turmă. Trebuie să le aduc și pe ele, și ele vor asculta de glasul Meu. Atunci va fi o singură turmă și un singur păstor.”

Ioan 12:32 „«Și Eu [Isus], când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage pe toți la Mine.» (12:33) A spus aceasta pentru a arăta felul morții pe care urma să o sufere.” A spus oare Isus atunci: „Glumeam! Voi atrage doar pe iudei”? – Desigur că nu.

Ioan 12:46 „Eu [Isus] am venit în lume ca o lumină, pentru ca nimeni care crede în Mine să nu rămână în întuneric.” De câte ori trebuie să repete Isus că lumina Sa sau mesajul Său este pentru toată lumea, înainte să începem să luăm în serios faptul că este pentru toată lumea?

Ioan 14:6 „Isus a răspuns: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.» Câte alte căi a creat Dumnezeu pentru ca oamenii să vină la El, în afară de Isus? Apropo, creștinii spun că și oamenii evlavioși dinaintea lui Hristos au ajuns în paradis prin Isus. Deși ei nu știau ceea ce știm noi despre Isus, ei așteptau cu nerăbdare venirea Mesiei, aducând jertfe de animale care le acopereau temporar păcatele, în timp ce noi privim înapoi spre Mesia, care, prin jertfa Sa, a ispășit definitiv păcatele noastre.

Ioan 17:20 „Eu [Isus] nu mă rog numai pentru ei [ucenicii], ci și pentru cei care vor crede în Mine prin mărturia lor.” Așadar, dacă un ne-iudeu a crezut în mărturia apostolilor (așa cum au făcut toți creștinii), atunci el este inclus printre cei pentru care se roagă Isus. Deși este adevărat că mulți iudei s-au numărat printre primii creștini, începând cu martirul Ștefan, tot mai mulți ne-iudei au devenit și ei creștini.

Ioan 18:37 Isus spune: „Oricine aparține adevărului ascultă de glasul Meu.” A asculta sau a nu asculta de glasul lui Isus, de mesajul Său, de Evanghelia Sa este o chestiune foarte serioasă. Isus nu a spus: „Numai iudeii care aparțin adevărului ascultă de glasul Meu, iar neamurile care aparțin adevărului nu Mă vor auzi.” Nu, Isus a spus că „oricine” care aparține adevărului ascultă de glasul Său.

f) Ce au spus ucenicii lui Isus despre lucrarea Sa

Petru a spus în Faptele Apostolilor 4:12: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor prin care să fim mântuiți.” Deși este adevărat că Petru se adresa poporului evreu, el le-a spus că nu există niciun alt nume 1) sub cer, 2) dat oamenilor.

1 Ioan 2:1b-2: „Isus Hristos, Cel Drept. El Însuși este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru păcatele întregii lumi.”

De ce s-a dus apostolul Ioan în Asia Mică, Toma spre est, probabil până în India, Andrei în Scitia, iar alți apostoli în alte locuri, pentru a vesti Evanghelia neevreilor? Ei, mai mult decât oricine, știau cui voia Isus să-I fie predicat mesajul Său, și au predicat mesajul în întreaga lume.

Concluzie

Nu este corect să omitem citirea sau să ignorăm toate aceste versete, date în momente diferite, și să ne uităm doar la un singur verset dat pentru o anumită perioadă de timp. Nu poți folosi Matei 15:24 ca argument că Isus, lumina lumii, era destinat doar oilor rătăcite ale lui Israel în acel moment al slujirii Sale, la fel cum nu poți folosi Matei 16:20: „Atunci El le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El era Hristosul.” (Hristos înseamnă Mesia). Isus a vrut să spună că nu trebuiau să spună nimănui că El era Hristosul ÎN ACEL MOMENT, deoarece mai târziu le-a poruncit să meargă în toată lumea, iar aceasta este ceea ce au înțeles ei. La fel, Isus a fost trimis în primul rând la oile rătăcite ale lui Israel ÎN ACEL MOMENT (înainte de răstignirea Sa), și nu numai că S-a dus la unii dintre neamuri atunci, ci le-a poruncit ucenicilor să răspândească mesajul Său în întreaga lume.

Dovezile că Isus a venit pentru toți oamenii sunt consecvente, cumulative și copleșitoare. Conform oricărui standard juridic (preponderanța probelor, dincolo de orice îndoială rezonabilă etc.), mărturia Bibliei și a istoriei dovedește că Isus a venit pentru toate popoarele. Numai un judecător sau un juriu părtinitor ar putea ajunge la o altă concluzie.

Toate citatele sunt din BSB. Vezi „When Critics Ask”, p. 339, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 10:5-6; 15:24-26, a fost Isus un rasist care a venit doar pentru evrei? (Musulmanul Ahmad Deedat a susținut acest lucru.)

R: Deloc, după cum putem vedea citind aceste 24 de pasaje. Matei 2:1; 3:9-10; 4:15-16; 5:13-16; 8:1-13; 8:18-28; 10:18; 21:43; 24:14; 25:31-46; 28:16-20; Marcu 7:24-30; 7:31-37; 8:1-10 (malul estic al Mării Galileei); Luca 8:22-33; 24:45-47; Ioan 1:9,29; 3:17; 10:16; 12:46; 14:6; 17:20; 18:27; Faptele Apostolilor 1:7-8. Totuși, Isus avea simțul momentului potrivit.

Înainte de Învierea Sa, Isus a vestit Evanghelia mai întâi poporului lui Dumnezeu, evreilor. Chiar și în Faptele Apostolilor 1:8, Isus a dat porunca de a fi martorii Săi în Ierusalim, Iudeea și Samaria, iar apoi până la marginile pământului. Cu toate acestea, înainte de moartea și învierea lui Isus, nu numai că El a slujit femeii siro-feniciene din Matei 15:24-26, ci a slujit și samaritenilor din Ioan 4:1-42, precum și neamurilor de la est de Marea Galileei.

După Învierea Sa, în Matei 28:19-20, Isus a spus: „De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Mesajul a fost subliniat din nou de Dumnezeu în Faptele Apostolilor 10.

Ca o notă marginală, musulmanii ahmadiyya susțin, de asemenea, că Isus a venit doar pentru poporul evreu.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 244-245.

Î: În Mt 10:10, Mc 6:8, Lc 9:3, 22:35, 36 și 1 Sam 17:40 (KJV), ce înseamnă „scrip”?

R: Această expresie din Versiunea King James înseamnă o geantă sau o pungă, care conține de obicei bani.

Î: În Mt 10:12 (KJV), ce înseamnă „a saluta o casă”?

R: Această expresie din Versiunea King James înseamnă a cere binecuvântarea lui Dumnezeu asupra casei și a celor din ea.

Î: În Mt 10:13, ce înseamnă că binecuvântarea ucenicilor se așează asupra unei case sau se întoarce la ei?

R: „Casa” se referă aici la cei care locuiesc în acea casă. Ei nu trebuiau să-și facă griji că ar putea binecuvânta „din greșeală” pe cineva care nu îi primea cu adevărat. Binecuvântarea vine de la Dumnezeu, nu din vreo magie a cuvintelor lor.

Î: În Matei 10:14 și Marcu 6:11, de ce trebuiau ucenicii să-și scuture praful de pe picioare în fața celor care nu-i primeau?

R: Aceasta era o mărturie împotriva lor. Adică, oamenii neprimitori s-ar putea răzgândi după ce vedeau această mustrare. De asemenea, ar fi o mărturie înaintea lui Dumnezeu împotriva celor care respingeau mesajul Său.

Î: Matei 10:14 și Marcu 6:11 înseamnă oare că nu ar trebui să ne certăm niciodată cu nimeni, ci pur și simplu să plecăm?

R: Nu, din mai multe motive: trebuie să luăm în considerare întreaga însărcinare specială dată în acel moment celor doisprezece, iar aceasta nu spune să plece dacă cineva li se opune. Ci mai degrabă să-și scuture praful de pe picioare ca semn ATUNCI CÂND pleacă, dacă nimeni nu-i primește. În cele din urmă, apostolii Petru și Pavel au discutat cu alții, iar Apolo, care nu era apostol, a discutat și el.

Însărcinarea specială din acel moment:

Matei 10:5-20 este probabil același eveniment ca Marcu 6:11, și trebuie să priviți întregul pasaj, nu doar o parte dintr-un verset. Cei doisprezece ucenici nu trebuiau să ia un toiag, nici bani, și să rămână în casa altcuiva. Acesta nu este modelul pentru toată evanghelizarea de după aceea. Faptul că nu trebuiau să rămână într-un singur loc pentru a discuta și a dezbate (spre deosebire de ceea ce a făcut mai târziu Pavel în Sala lui Tiranu, în Faptele Apostolilor 19:9-10) este rezonabil, având în vedere că se aflau la începutul răspândirii mesajului.

Chiar și atunci nu trebuiau să plece dacă cineva li se opunea. Mai degrabă, trebuiau să rămână în casa cuiva care îi primea cu bucurie. Dacă nimeni din oraș nu îi primea, atunci plecau, scuturându-și praful de pe picioare.

Să-și scuture praful de pe picioare CÂND pleacă

Textul grecesc de aici nu le spune de fapt să plece. Ci spune să-și scuture praful de pe picioare CÂND pleacă. Atât ei, viitorii creștini, cât și noi, ne-am confrunta cu situații în care, în același loc, unii oameni li s-ar opune, iar alții i-ar susține. În 2 Corinteni 10:3-6, Pavel spune: „Căci, deși trăim în trup, nu ducem lupta după trup. Armele luptei noastre nu sunt armele lumii. Dimpotrivă, ele au putere divină pentru a dărâma fortărețele. Dărâmăm argumentele și orice presupunere ridicată împotriva cunoașterii lui Dumnezeu; și luăm captiv orice gând pentru a-l face ascultător de Hristos.” (BSB)

Isus discutând cu alții

Isus a purtat o dispută cu fariseii folosind întrebări în Matei 22:41-46 și în alte pasaje.

Apoi, Isus și-a schimbat atitudinea și a folosit o mustrare foarte aspră în Matei 23:1-37.

Isus le-a spus fariseilor că ar putea comite păcatul de neiertat al blasfemiei împotriva Duhului Sfânt în Matei 12:22-33.

Isus a folosit injurii! El i-a numit pe acei iudei „o generație rea și adulterină” în Matei 12:39-41. El i-a numit pe cei care I se opuneau „fii ai iadului” în Matei 23:15.

Isus le-a spus în mod explicit saducheilor că se înșelau pentru că nu cunoșteau Scripturile sau puterea lui Dumnezeu, în Matei 22:29-32.

Petru, Pavel, Ștefan și Apolo au purtat dezbateri cu alții

Pe lângă Isus, Pavel dovedea că Isus era Hristosul în Antiohia, în Faptele Apostolilor 9:19-25. El se bucura atât de succes, cât și de opoziție. Nu a plecat decât atunci când iudeii au încercat să-l omoare.

Când Elima s-a opus lui Pavel în Faptele Apostolilor 13:8-12, Pavel l-a mustrat și nu a plecat.

Când a izbucnit o revoltă la Efes împotriva lui Pavel, acesta a dorit să le vorbească, după cum se menționează în Faptele Apostolilor 19:30.

La Ierusalim, Pavel a vorbit mulțimii ostile în Faptele Apostolilor 22:2-22.

Petru a purtat dezbateri cu necredincioșii în Faptele Apostolilor, iar Pavel a făcut acest lucru chiar mai des. Ca să nu spună cineva că aceasta era o sarcină rezervată doar apostolilor, trebuie menționat că Apolo nu era apostol, și totuși a purtat dezbateri. Cu toate acestea, nu este corect să presupunem că fiecare credincios în parte este pregătit să poarte dezbateri cu alții.

Primii creștini din perioada pre-niceană

Primii creștini din perioada pre-niceană, pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a transforma lumea romană, au folosit pe scară largă persuasiunea și argumentele în mărturisirea lor. Acestea au variat de la un dialog prietenos și îndelungat între Iustin Martirul și Trypho cel iudeu, la alții precum Aristide, Teofil din Antiohia, Mathetes către Diognet și Tertulian, care detaliau presupusele fapte rușinoase ale zeităților greco-romane, până la Irineu și Hipolit, care au respins pe larg toate școlile variate ale gnosticismului. Arnobius a folosit o ridiculizare plină de umor a păgânismului greco-roman. Lactanțiu a arătat de ce filosofia greacă era greșită. Puteți vedea o listă la

www.BibleQuery.org/History/ChurchHistory/WhatEarlyChristiansTaughtOnExperienceandPractice.html (sau .docx). Căutați începând cu „r1” cu litere mici.

În cele din urmă, dacă nu sunteți de acord cu mine și cu alții care locuiesc în același oraș și totuși considerați că nu ar trebui să convingeți sau să discutați cu cei care nu sunt de acord cu voi, ci mai degrabă să părăsiți orașul, pot să vă chem o mașină de mutări, dacă doriți. ;-)
Serios vorbind, acest lucru ridică de fapt două întrebări importante: cum au discutat Isus și primii creștini cu oamenii care nu erau de acord cu ei și în ce moment ar trebui să încetăm discuția și să plecăm? Următoarele două întrebări abordează aceste subiecte.

Î: În Mt 10:14 și Mc 6:11, când ar trebui să încetăm să mai dezbatem cu un necreștin și pur și simplu să plecăm?

R: Există cel puțin trei aspecte de luat în considerare.

Pericol iminent

Dacă viața ta, a familiei tale sau a altor creștini se află în pericol iminent din cauza prezenței tale, ar fi bine să te gândești dacă Dumnezeu vrea ca tu să pleci. Pavel a fugit din Antiohia când au încercat să-l omoare, iar creștinii fugeau frecvent când erau persecutați. Pe de o parte, ar trebui să fim dispuși să murim pentru Hristos, dar, pe de altă parte, Dumnezeu ar putea dori ca noi să mai trăim o vreme pentru a vesti Evanghelia mai mult, iar fuga noastră ar putea fi mijlocul ales de Dumnezeu pentru a ne păstra în viață.

Randament descrescător vs. alte oportunități

Am ajuns în punctul în care nu mai pot dedica tot timpul de care aș avea nevoie pentru a mărturisi cât mai mult posibil fiecărei persoane care îmi trimite un e-mail, și totuși să mai am timp să dorm, să fiu alături de familia mea și să-mi desfășor activitatea obișnuită. Unora le pot da doar răspunsuri scurte sau pot refuza anumite oportunități de slujire, pentru a avea timp să fac lucruri pe care le consider mai importante pentru mine. Odată, Pavel a mers într-un oraș, iar unii oameni L-au acceptat pe Hristos. Pavel ar fi putut alege să facă un lucru bun și să-și petreacă restul vieții în acel oraș, încercând să-i convertească pe toți ceilalți de acolo. În schimb, Pavel a plecat mai departe, spre alte orașe. Nu lăsați faptul că faceți lucruri bune să vă împiedice să faceți lucruri mărețe.
Pe de altă parte, am continuat să mă cert cu oameni din secte despre care aveam extrem de puține speranțe că se vor pocăi. Am făcut acest lucru pentru că acolo se aflau și alți necreștini și am vrut ca aceștia să fie avertizați să nu se alăture.

Dacă dezbaterile sau predicile tale ar fi dăunătoare sau ar face oamenii să-și închidă urechile

Ezit să menționez acest lucru deoarece majoritatea oamenilor se confruntă cu problema opusă, aceea de a nu fi suficient de îndrăzneți în predicarea Evangheliei. Isus a spus să ne rugăm pentru mai mulți lucrători pentru seceriș, iar Pavel, în Filipeni 1:14, s-a bucurat că suferințele sale i-au încurajat pe alți credincioși să predice mai curajos și fără teamă. Mai mult, 2 Corinteni 2:15 spune că (dacă facem lucrurile cum trebuie) vom mirosi a mirosul morții pentru cei care pier. Evanghelia este jignitoare, iar dacă cuvintele noastre nu jignesc niciodată, înseamnă că nu ne facem treaba. Cu toate acestea, oricât de jignitoare ar fi Evanghelia pentru unii, nu trebuie să adăugăm la această jignire. Trebuie să spunem adevărul în dragoste, așa cum ne îndeamnă Efeseni 4:15. Mai ales în cultura modernă, putem spune adevărul într-un mod enervant sau lipsit de tact și îi putem îndepărta pe oameni fără motiv. Putem împărtăși Evanghelia atât de des acelorași oameni, încât insistența noastră poate deveni enervantă. Nu vrem să sporim ofensă pe care o provoacă Evanghelia, dar nici nu vrem să-i luăm nimic din caracterul ei ofensator.

Î: În Matei 10:14-15, 40-42, de ce a învățat Isus că primirea unui om neprihănit era atât de importantă?

R: Primirea unui om neprihănit implica multe lucruri. Nu însemna doar să-l întâmpini, ci să-i oferi ajutor, sprijin și, în deceniile următoare, adăpost împotriva autorităților care îl urmăreau. Primirea unui om neprihănit presupunea, de asemenea, acceptarea învățăturii sale și disponibilitatea de a învăța de la el. De asemenea, ar fi însemnat să-i oferi o platformă pentru a-i învăța pe alții.

Î: În Matei 10:15, de ce va fi mai ușor de suportat pentru Sodoma și Gomora în Ziua Judecății decât pentru cei care nu i-au primit pe ucenici în casele lor?

R: Scriptura nu spune acest lucru, dar Dumnezeu judecă oamenii pe baza a ceea ce au putut să știe (Romani 4:15; 5:13). Deși locuitorii din Sodoma și Gomora erau foarte răi, ei știau foarte puțin despre Dumnezeu. Oamenii care nu sunt la fel de răi, dar știu foarte multe despre Dumnezeu și totuși îi resping pe ucenicii Lui, vor trebui să se confrunte cu o judecată severă.

Î: În Matei 10:16, cum trebuie ei (și noi) să fim înțelepți ca șerpii și totuși nevinovați ca porumbeii?

R: Foarte simplu, trebuie să fim conștienți de uneltirile și potențialele capcane pe care alții le-ar putea întinde, dar noi înșine nu trebuie să punem niciodată la cale uneltiri rele.

Î: În Matei 10:19, cum le dă Duhul Sfânt creștinilor cuvintele pe care să le spună atunci când sunt persecutați?

R: Indiferent dacă un creștin este persecutat într-un anumit moment sau nu, uneori Duhul Sfânt pur și simplu îi pune în minte cuvintele pe care trebuie să le spună. În al doilea rând, Dumnezeu te poate face să vezi sau să auzi lucruri cotidiene din jurul tău care au legătură cu mesajul pe care trebuie să-l transmiți. De exemplu, chiar înainte de a vorbi atenienilor, Pavel a văzut mulți idoli, precum și un altar dedicat unui zeu necunoscut. De asemenea, ni se reamintește adevărul prin citirea Bibliei. Chiar dacă un creștin ar cunoaște perfect fiecare poveste și fiecare învățătură din Biblie, ar fi totuși important să citească Biblia pentru a-și reaminti adevărul.

Î: În Matei 10:19-20, când Duhul Sfânt le dă creștinilor cuvintele pe care să le rostească, înseamnă asta că, în acel moment, cuvintele sunt inerante (fără nicio eroare) sau infailibile (fără erori teologice semnificative)?

R: Cu excepția cazului în care Duhul Sfânt ar da cuvintele exacte și s-ar putea fi siguri că persoana respectivă a auzit cuvintele fără eroare, atunci este posibil ca un creștin ascultător să vorbească totuși cu eroare.

Î: În Matei 10:21-22, 35-36, de ce s-ar ridica membrii unei familii creștine împotriva unui creștin?

R: Este un lucru rău ca membrii familiei unui credincios să se ridice împotriva lui sau a ei. Mi s-a povestit despre un băiat algerian care s-a convertit de la islam la creștinism. Când a refuzat să se lepede de credința sa, propria lui mamă i-a pus otravă de șobolani în mâncare.

Î: În Matei 10:23, de ce le-a spus Isus creștinilor să fugă de persecuție, din moment ce Dumnezeu îi protejează?

R: Dumnezeu ne poate proteja în orice fel dorește, iar una dintre modalitățile de a ne proteja este să ne spună când să fugim.
Pe de o parte, nu este nicio rușine în a fugi, așa cum au făcut mulți creștini după ce Ștefan a fost ucis cu pietre în Faptele Apostolilor 8:1-8. Pe de altă parte, există momente în care Dumnezeu nu dorește ca noi să fugim, ci să rămânem și să suferim pentru El. În diferite ocazii, atât Isus, cât și Pavel s-au dus în mod deliberat la Ierusalim, știind ce îi aștepta acolo.

Î: În Matei 10:23, oare venirea lui Isus nu s-a materializat niciodată, având în vedere că El urma să vină înainte ca ei să treacă prin toate cetățile lui Israel? (Musulmanul Ahmad Deedat a adus în discuție acest aspect.)

R: Nu, deoarece în fuga lor nu ar fi trecut prin fiecare oraș din Israel înainte ca Isus să vină, și ei nu au trecut niciodată prin fiecare oraș din Israel. Acest eveniment viitor se va întâmpla cel mai probabil în timpul necazului.

Î: În Matei 10:23, ce înseamnă că Isus va veni înainte ca ei să termine de străbătut toate orașele din Israel?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi câteva fapte și, în final, răspunsul.

Nu este răspunsul: Se spune că Isus va „veni”, așa că nu se poate referi la Înălțarea Sa, când Isus S-a îndepărtat. Unii cred că se referă la judecata viitoare a lui Isus privind distrugerea Ierusalimului, dar aici nu se menționează nimic despre un templu.

Câteva fapte: Nu avem dovezi că ucenicii ar fi suferit persecuții înainte ca Isus să fie răstignit. Deși distrugerea templului a avut loc în anul 70 d.Hr., dacă Isus ar fi venit atunci în secret și invizibil, nimeni din biserica primară nu ar fi avut habar despre asta. De fapt, după anul 70 d.Hr., aproximativ 14 creștini din primele veacuri au scris despre întoarcerea lui Hristos ca despre un eveniment viitor.

Două puncte în răspuns: În primul rând, în Matei 10:21-22, Isus nu vorbește despre predicarea Evangheliei, ci despre mersul din oraș în oraș pentru a scăpa de persecuție. Așadar, fuga de persecuție „pornește ceasul”, ca să spunem așa. La acel moment, creștinii nu vor mai avea orașe în care să fugă înainte de întoarcerea lui Hristos. Acest lucru se va întâmpla în viitor, probabil în timpul necazului.

În al doilea rând, indiferent de momentul în care se va întâmpla acest lucru, nu există dovezi că apostolii au reușit să treacă prin fiecare oraș din Israel, așa că acest lucru nu s-a întâmplat încă.

Î: În Matei 10:23, Evanghelia va fi predicată în fiecare oraș, sau nu va fi predicată, așa cum se menționează în Matei 24:14?

R: Este important să citim versetele cu atenție pentru a nu înțelege greșit ceea ce spun ele. Matei 24:14 spune că Evanghelia va fi propovăduită întregii lumi, ca mărturie pentru toate neamurile. Asta nu înseamnă că fiecare persoană este obligată să asculte; însă, prin intermediul televiziunii, radioului și internetului, Evanghelia a fost propovăduită astăzi aproape întregii lumi, cu excepția, poate, a unor zone tribale izolate.

Matei 10:23 nu precizează dacă Evanghelia va fi predicată în fiecare oraș din Israel sau nu. Mai degrabă, versetul se referă la fuga de persecuție, iar un creștin nu va rămâne fără orașe în Israel în care să se refugieze înainte de revenirea lui Hristos.

Î: În Mt 10:25, Mc 3:22 și Lc 11:15-19, cine este „Beelzebub”?

R: Acesta este numele unui demon cunoscut sub acest nume de către evrei. „Beelzebub” provine de la Baal, care înseamnă „Domn”, și de la zebub, care înseamnă „muște”.

Î: În Matei 10:26, ce înseamnă că nimic nu este ascuns care să nu fie dezvăluit?

R: În cele din urmă, totul va fi dezvăluit. Mai precis, la Judecata de Apoi, Dumnezeu va judeca fiecare faptă (Apocalipsa 20:13), fiecare cuvânt deșert (Matei 12:36-37) și va cunoaște chiar și toate gândurile noastre (Psalmul 139:2,4).

Î: În Matei 10:28, cine trebuie temut – Dumnezeu sau Satana – pentru că distruge atât trupul, cât și sufletul în Iad?

R: Acest pasaj se referă la Dumnezeu.

Î: În Matei 10:28, cum sunt distruse trupurile fizice în Iad?

R: Cuvântul grecesc folosit aici este „Gehenna”, care se referă la Iad, dar acest cuvânt se referă și la o mare groapă de gunoi situată la sud de Ierusalim. Indiferent de locul în care este distrus primul trup al unei persoane neluminoase, trupul ei de înviere ajunge în Lacul de Foc și este distrus pentru că acea persoană refuză să-L accepte pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al său.

Î: În Matei 10:33, dacă un creștin, într-un moment de slăbiciune, L-ar nega pe Hristos în fața oamenilor, ar fi acel creștin negat de Isus și ar merge în Iad?

R: Petru a făcut asta, dar Petru a fost iertat. A-L nega pe Hristos și a te pocăi nu este un păcat de neiertat, deoarece niciun păcat nu este de neiertat, cu excepția blasfemiei împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:31,32; Marcu 3:28-30; Luca 12:10-11).

Î: În Matei 10:34, cum se face că Isus, prințul păcii, a venit nu să aducă pace, ci o sabie?

R: Isus nu a ridicat sabia împotriva nimănui (cel puțin nu până la a doua Sa venire), totuși familiile s-au dezbinat, iar mulți creștini au fost uciși din cauza numelui lui Isus. Isus spune aici că, deși El este Prințul Păcii, să nu presupunem că El este aici pentru a aduce încă pacea pe pământ, deși Isus aduce pace acum în inimile credincioșilor, conform Efeseni 2:14-17 și Filipeni 4:6-7.

Î: În Matei 10:37, de ce trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât propria noastră familie?

R: În Marcu 12:29-30, Isus a spus că iubirea față de Dumnezeu este prima poruncă. Dumnezeu ne-a creat și ne iubește mai mult decât oricine, iar lui Dumnezeu ar trebui să-I acordăm cea mai mare loialitate.

Î: În Matei 10:41, cum primim răsplata unui profet sau a unui om neprihănit prin primirea unui profet sau a unui om neprihănit?

R: Acest lucru este valabil în cel puțin două moduri.

1. Când o persoană îi primește cu brațele deschise și le acceptă mesajul, acea persoană se poate converti la creștinism și poate deveni, la rândul ei, o persoană dreaptă.

2. Când primim un creștin în numele lui Isus, aceasta este o faptă dreaptă, și este ca și cum L-am primi pe Isus, așa cum spune Matei 25:33-40.

Î: În Matei 11:3, de ce l-a întrebat Ioan pe Isus dacă El era Mesia cel promis, din moment ce văzuse Duhul coborând asupra lui Isus ca un porumbel în Ioan 1:32?

R: Ioan Botezătorul se afla în închisoare în cetatea Machaerus de lângă Marea Moartă, conform cărții „Antichitățile iudeilor” a lui Iosifus, cartea 18, capitolul 119 (versetul 2). Poate că Ioan nu auzise de minunile și de lucrarea lui Isus. Sau poate că Ioan se întreba dacă Isus urma să-l elibereze în mod supranatural din închisoare. Există cel puțin patru posibilități complementare:

Îndoială: Poate că Ioan trecea printr-un moment de îndoială. Tertulian (198-220 d.Hr.), un scriitor al Bisericii primare, a fost primul care a sugerat acest lucru.

Confuzie: Poate că Ioan a văzut împlinindu-se profețiile privind prima venire și se întreba despre profețiile privind a doua venire.

Nerăbdare: William Hendriksen spune că „Poate că dificultatea lui Ioan nu era legată de credința sa, ci de răbdarea sa. Ioan a luat o decizie foarte înțeleaptă când, în loc să-și păstreze pentru sine dificultatea legată de Isus sau să o discute cu alții, dar nu cu persoana potrivită, a mers la Isus.” (Evanghelia după Matei, 1973, p. 84)

Îl provoca pe Isus: În mod similar, poate că Ioan îl provoca pe Isus să arate mai multă putere, sau ambele.

Î: În Matei 11:3-6, de ce nu a spus Isus pur și simplu „da” sau „nu”?

R: Este ușor să pretinzi că ești Mesia. Altceva este însă să susții această afirmație prin dovezi miraculoase. Isus le reamintea atât lui Ioan, cât și ascultătorilor Săi, dovezile pe care le-a oferit.

Î: În Matei 11:3, au existat momente în viața ta în care ai mărturisit și ai trăit pentru Dumnezeu, dar ai fost confuz sau dezamăgit?

R: Ioan Botezătorul a propovăduit Cuvântul cu îndrăzneală și L-a urmat cu credincioșie pe Dumnezeu. Pentru efortul său perseverent, Ioan a ajuns să treacă de la libertatea pustiei la închisoarea îngustă, unde urma să fie executat mai târziu. Dar a făcut acest lucru pentru marele Mesia, care urma să facă lucruri spectaculoase și să Se reveleze foarte curând în putere – doar că acest lucru nu părea să se întâmple, cel puțin nu în conformitate cu calendarul așteptat de Ioan. Ioan Botezătorul era confuz și voia doar să se asigure că tot ce a muncit și a îndurat nu a fost în zadar.

În loc să-l mustre pe Ioan, în particular sau în public, pentru că avea unele îndoieli, Isus a trimis un mesaj lui Ioan pentru a-i spune că lucrurile se vor întâmpla și că el putea privi minunile chiar acum, folosind limbajul din Isaia 35:5-6. Apoi l-a confirmat public pe Ioan, în ciuda îndoielii sale.

Ioan poate că a fost confuz, dar sunt momente în care și noi putem fi confuzi. Uneori, schimbarea în bine nu se produce conform calendarului nostru. Uneori poate părea că tot ce am făcut a fost în zadar. Uneori, la fel ca Iov, nu avem nicio idee de ce îl urmăm cu credincioșie pe Dumnezeu și totuși ni se întâmplă atâtea lucruri rele.

Î: Matei 11:11 și Luca 7:28 ne învață oare că Ioan Botezătorul a ajuns în Iad, așa cum susține „Principiul Divin” al reverendului Moon la pagina 161?

R: Nu. Ioan 10:41-42 arată că mărturia lui Ioan i-a determinat pe mulți să creadă în Isus. Ar trebui să fim precauți când condamnăm un martir care a murit pentru Dumnezeu, considerându-l un eșec și spunând că L-a jignit pe Dumnezeu. Când Isus spune că cel mai mic din Împărăția cerurilor este mai mare decât [Ioan Botezătorul], El se referă la faptul că Isus nu deschisese încă calea spre cer, iar Ioan Botezătorul era, de fapt, ultimul profet din cadrul Vechiului Legământ. De asemenea, dacă Ioan Botezătorul ar fi eșuat în învățătura sa, atunci de ce, în Matei 21:32, a spus Isus că oamenii trebuiau să creadă în Ioan Botezătorul?

Î: În Matei 11:11 și Luca 7:28, ce înseamnă că cel mai mic din Împărăția cerurilor este mai mare decât Ioan Botezătorul?

R: Aceasta nu înseamnă că Ioan nu a fost mântuit sau că era un om rău, deoarece Isus l-a lăudat foarte mult în prima parte a versetului, iar, în calitate de precursor ales, Ioan a avut un loc pe care nimeni altcineva din istorie nu l-a avut. Dar Împărăția Cerurilor nu venise încă pe pământ, așa că Ioan Botezătorul a fost ucis înainte de a putea face parte din ea. Mai mult, înțelegerea spirituală a credincioșilor urma să fie mai mare decât cea pe care o avusese Ioan Botezătorul.

Există, de asemenea, trei puncte de vedere suplimentare, și toate ar putea fi adevărate.

Idiom ebraic: Această expresie este foarte asemănătoare cu o zicală rabinică a lui Johanan ben Zakkai, unul dintre cei mai respectați învățați ai secolului I, fiind „cel mai mic dintre” cei optzeci de discipoli ai lui Hillel; această zicală nu avea scopul de a diminua statutul lui Ioan, ci de a-l spori pe cel al contemporanilor săi.

Nimeni până la Isus: Nici măcar Ioan Botezătorul nu se afla încă în Împărăția Cerurilor. Nimeni nu se afla acolo, până când Isus a deschis calea prin moartea și învierea Sa.

Poziția relativă în Ceruri: Amintiți-vă că Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duhul Sfânt încă dinainte de naștere. O speculație este că, poate, credincioșii din Ceruri, care au trebuit să fie regenerați după naștere, vor avea o poziție mai înaltă decât cei care nu au trebuit să treacă prin acest proces.

Î: În Matei 11:12-13, cum a suferit Împărăția Cerurilor violență?

R: De la momentul încarcerării lui Ioan Botezătorul (și, ulterior, al execuției sale) și până în prezent, există și vor exista acte de violență îndreptate împotriva Împărăției Cerurilor. Isus a spus acest lucru după ce Ioan Botezătorul, aflat atunci în închisoare la Irod, i-a trimis un mesaj. Mulți consideră că violența și oamenii violenți sau agresivi nu sunt un lucru pozitiv, ci unul negativ. Cu toate acestea, alții consideră acest lucru ca fiind pozitiv.

Î: În Matei 11:12-13, încă din vremea Noului Testament, cum au avansat sau au încercat să avanseze oamenii cu forță Împărăția lui Dumnezeu?

R: În termen de 50 de ani de la Conciliul de la Niceea I, membrii bisericii îi persecutau pe alții pentru a promova biserica. Ar putea fi o surpriză pentru unii creștini faptul că Satana și demonii NU își concentrează toate eforturile în încercarea de a distruge biserica. De ce să distrugi ceva dacă poți prelua o mare parte din acel lucru și să-l folosești ca instrument pentru scopurile lor malefice? Distrugerea este doar una dintre tacticile lui Satana; infiltrarea este o altă tactică. Deși Inchiziția spaniolă este cel mai cunoscut exemplu, există nenumărate cruciade și persecuții împotriva valdenzilor, evreilor, protestanților și altora.

Î: În Mt 11:14; 17:12; Mc 9:11-13 și Lc 1:17, în ce sens era Ioan Botezătorul în Duhul și puterea lui Ilie? Era el reîncarnarea lui Ilie?

R: Nu. El a venit în duhul și puterea lui Ilie, dar Ioan nu era Ilie reîncarnat. La prima venire a lui Isus, Ioan a avut scopul și misiunea lui Ilie. Desigur, Ilie (nu Ioan) însuși a apărut pentru scurt timp la Schimbarea la Față. Mulți cred că Ilie va fi unul dintre cei doi martori chiar înainte de a șaptea trâmbiță din Apocalipsa 11:3-12.

Primul scriitor cunoscut care a abordat acest verset este Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.), care a observat că conceptul de a avea duhul altuia nu este specific doar lui Ilie și lui Ioan Botezătorul. Dumnezeu a promis că Iosua va avea duhul lui Moise. („Dialogul cu Trypho evreul”, cap. 49, p. 220). De asemenea, Elisei a primit o porție dublă din duhul lui Ilie în 2 Regi 2:9-10.

Ioan a deschis calea pentru Isus, apoi s-a dat la o parte pentru Isus.

Î: În Matei 11:16-17 și Luca 7:32, în ce fel era acea generație asemănătoare cu niște copii agitați din piață?

R: Copiii pot asculta cu greu, au memoria scurtă și pot fi uneori foarte nerezonabili. Le poate fi greu să vadă altă perspectivă în afară de a lor. Isus explică de ce a spus acest lucru în Luca 7:33-35. Pe de o parte, îl criticau pe Ioan Botezătorul pentru că nu bea vin și nu mânca mâncare obișnuită, iar apoi se întorceau și îl criticau pe Isus pentru că bea vin și mânca mâncare obișnuită.

Am observat o situație similară în Salt Lake City, în timp ce slujeam printre mormoni. Mormoni mă întrebau dacă am fost vreodată mormon, iar eu răspundeam „nu”. Din moment ce nu am fost niciodată mormon, cum aș fi putut înțelege ceea ce predau ei? Le puneau aceeași întrebare creștinilor care fuseseră mormoni, iar aceștia răspundeau „da”. Cum ar fi putut să asculte pe cineva care era apostat și părăsise biserica lor? Se pare că nu există nicio cale de a ajunge la unii oameni.

Î: În Matei 11:20, de ce i-a denunțat Isus pe acești oameni, numindu-i pe nume?

R: Cuvântul grecesc pentru „a condamna” folosit aici, oneidizein, înseamnă o mustrare foarte puternică sau o indignare. Isus nu spunea doar că, dacă nu-L acceptă ca Mesia, vor fi pierduți. Ci, mai mult decât atât, Isus spune că, la judecata de apoi, va fi mai bine pentru orașele rele și nelegiuite precum Sodoma și Gomora decât pentru aceste orașe. Gradul pedepsei ține cont de oportunitate. În al doilea rând, Isus era indignat că ei nu voiau să creadă că El era de la Dumnezeu, chiar și după ce a făcut acele minuni în orașele lor.

Ca o notă marginală, nu suntem siguri unde se află Corazin, dar probabil era locul unde se află astăzi Khirbet Kerazeh, situat la două mile nord-est de Capernaum.

Î: În Matei 11:23-24, de ce ar fi dispusă Sodoma să se pocăiască aici?

R: Isus folosește aici o hiperbolă pentru a spune că, dacă locuitorii Sodomei ar fi avut cunoștința despre Dumnezeu pe care o aveau evreii, nu ar fi fost atât de răi încât să fie distruși. Chiar și asirienii s-au pocăit când Iona a venit la ei, dar unii dintre locuitorii Galileei nu s-au pocăit nici măcar când Dumnezeu Însuși a venit la ei.

Î: În Matei 11:25-26, de ce Iisus I-a mulțumit Tatălui că a ascuns adevărul de așa-zișii înțelepți?

R: Nu ar fi ciudat dacă cei mai inteligenți și cei care își puteau permite o educație mai bună ar fi, doar prin cunoștințele lor, mai plăcuți lui Dumnezeu sau mai aproape de Cer? Nu este așa; există condiții egale în ceea ce privește inteligența și educația. Cei care sunt dispuși să-și recunoască în fața lui Dumnezeu propria neputință sunt aproape de Dumnezeu, așa cum arată pilda fariseului și a vameșului.

Î: În Matei 11:25-26, care sunt câteva dintre modalitățile prin care Dumnezeu îi împiedică pe oameni să-I înțeleagă înțelepciunea?

R: Oamenii care erau atât de deștepți încât credeau că pot înțelege viața independent de Dumnezeu. A fi înțelept nu este rău, dar a te încrede în propria ta înțelepciune în loc să te încrezi în Dumnezeu este.

Î: În Matei 11:25-26, ar trebui să-I mulțumim vreodată lui Dumnezeu pentru că a ascuns adevărul?

R: Este mai bine să-I mulțumim pur și simplu lui Dumnezeu pentru adevăr și pentru modul în care El l-a revelat. Isus spune că oamenii mai inteligenți nu au niciun avantaj față de cei mai puțin inteligenți în a găsi adevărul despre Dumnezeu. Adevărul a fost ascuns în așa fel încât oamenii nu-l pot găsi prin propria lor înțelepciune, fără Dumnezeu. Totuși, în mod paradoxal, cei care doresc să cunoască adevărul îl vor găsi, chiar dacă sunt doar niște copilași.

Î: În Matei 11:27, cum sunt toate lucrurile încredințate lui Isus?

R: Toate lucrurile sunt încredințate lui Isus în mai multe feluri. Toți se vor închina lui Isus, Isus va judeca oamenii, iar Isus ne-a mântuit.

Cu toate acestea, ideea principală pe care Isus o subliniază aici nu este că Isus este „un” mântuitor, ci mai degrabă că nu există mântuire decât prin faptul că Isus ne mântuiește. Un adult modern, un bebeluș sau o persoană care a murit în vremuri mai vechi, înainte ca Hristos să le fie cunoscut, fie ajunge în Rai prin Isus, fie nu ajunge deloc.

Î: În Matei 11:27, cum se face că nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl, în afară de Fiul și de cei cărora Fiul le-L revelează pe Tatăl?

R: Acest lucru este adevărat nu doar într-un singur sens, ci în două.

Cunoaștere: Dacă Dumnezeu ar fi vrut, S-ar fi putut ascunde, astfel încât noi să nu putem ști aproape nimic despre El. Dumnezeu a ales să Se reveleze, parțial prin Avraam și prin profeți, dar revelația cea mai deplină a Sa a venit prin venirea lui Isus Hristos pe pământ.

Mântuirea: Toți cei care au fost mântuiți și toți cei care vor fi mântuiți sunt mântuiți prin Mesia, Isus. Chiar și oamenii care L-au urmat pe Dumnezeul cel Adevărat înainte de nașterea lui Isus și care nu cunoșteau numele lui Isus sunt mântuiți prin Isus. Faptele Apostolilor 4:12 spune că mântuirea nu se găsește nicăieri altundeva. Filipeni 2:9-11 spune că, la numele lui Isus, orice genunchi se va pleca, în ceruri, pe pământ și sub pământ, și orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul.

Î: În Matei 11:27, de ce spune Isus că nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și de cei cărora Fiul alege să li-L descopere, având în vedere că Psalmul 145:18 spune că Dumnezeu este aproape de toți cei ce-L cheamă?

R: Cartea „Cele nouă întrebări pe care oamenii le pun despre iudaism”, paginile 86-87, abordează acest subiect. În răspunsul la această întrebare trebuie luate în considerare trei aspecte.

Toți cei pe care îi alege Isus: Isus nu a spus niciodată că numai El Îl va cunoaște pe Tatăl. Mai degrabă, Isus a spus că numai El și cei pe care îi alege Isus Îl vor cunoaște pe Tatăl.

Perioada de timp: Isus nu a specificat dacă acest lucru se va întâmpla în viitor, la judecata de apoi, în prezent, în trecut sau în toate aceste perioade. Această afirmație este adevărată în viitor, deoarece, în cele din urmă, toți vor sta în fața lui Hristos, care este judecătorul nostru, așa cum arată Ioan 5:22-23. Cuvintele lui Isus erau adevărate și în timpul Său, așa cum le-a spus Isus iudeilor în Ioan 8:24 că, dacă Îl vor respinge, vor muri într-adevăr în păcatele lor. Acest lucru ar putea părea nedrept pentru cineva care credea că a ajunge în Rai înseamnă doar citirea Scripturii și bazarea pe cuvinte, mai degrabă decât pe ascultare. Cu toate acestea, Isus a spus în Ioan 14:6 că El este calea, adevărul și viața și că nimeni nu va veni la Tatăl decât prin El. Totuși, într-un anumit sens, cuvintele lui Isus erau adevărate și înainte de vremea Sa. Nu numai că El a fost alături de israeliți în pustie, conform 1 Corinteni 10:4, dar răstignirea și învierea Sa, care au adus viață tuturor credincioșilor, atât celor care au trăit înainte, cât și celor care au trăit după Hristos, au fost rânduite încă de la întemeierea lumii, conform Faptele Apostolilor 2:23.

Relație specială: Având în vedere toate cele menționate anterior, Isus și Duhul Sfânt au într-adevăr o relație specială cu Tatăl, pe care nimeni altcineva nu o are.

Î: În Matei 11:28, cum ne dă Isus odihnă?

R: Putem aplica acest adevăr în viețile noastre în cel puțin cinci moduri.

Eliberarea de frică: Dumnezeu va avea grijă de noi, și nu ni se va întâmpla nimic în afară de ceea ce permite Dumnezeu. 1 Petru 1:6-9 și 1 Corinteni 2:9 arată că slava cerului va face ca suferințele pe care le îndurăm pe pământ să pară mici.

Eliberarea de neliniște și îngrijorare: În Predica de pe Munte, Isus subliniază în mod specific valoarea noastră pentru Dumnezeu, precum și faptul că îngrijorarea este atât nedorită, cât și inutilă. Filipeni 4:6-7 spune că nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic, ci să ne prezentăm cererile înaintea lui Dumnezeu.

Eliberarea de propria noastră muncă, de obiectivele și ambițiile noastre: Când devenim creștini, criteriul nostru de succes este redefinit. Succesul nu înseamnă doar să împlinim ceea ce Dumnezeu vrea să împlinim, ci să fim tot ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să fim. Nu este nimic mai mult. Nu mai trebuie să ne facem griji că nu avem succes în ochii celorlalți sau că nu ne ridicăm la înălțimea idealurilor culturale.

Eliberarea de îngrijorarea legată de Judecată: În Ziua Judecății, creștinii pot sta fără teamă. Hristos îi va judeca pe creștini în funcție de răsplătirile lor (sau de pierderea acestora), dar creștinii pot avea siguranța mântuirii și a scăpării de Lacul de Foc.

Libertate veșnică: libertatea noastră începe chiar acum pe pământ, într-un mod limitat. Dar vom avea libertatea ca fii ai Împăratului din Ceruri, pentru totdeauna.

Cartea „When Critics Ask” (p. 342) rezumă bine acest lucru: „Viața unui credincios este «ușoară» în sensul că aduce «odihnă sufletelor voastre» (Matei 11:29), dar este grea pentru «trup», care are adesea nevoie de mâna disciplinatoare a lui Dumnezeu pentru a-l ține pe calea cea bună. Mântuirea aduce «pace cu Dumnezeu» (Rom. 5:1), dar aduce și conflict cu lumea (1 Ioan 2:15-17; Gal. 5:17).”

Î: În Matei 11:29-30, care este diferența dintre un jug și o povară?

R: Un jug trage o căruță, care transportă o povară. Un jug este tras împreună cu alții. Un jug, precum și povara pe care o trage, pot fi ușoare sau grele, iar Isus spune că jugul Său este ușor.

Un fermier trebuie să se asigure că jugul se potrivește corect, că orice căptușeală este la locul potrivit etc. Uneori ne întrebăm dacă este mai ușor sau mai greu pentru un fermier să înjuge boii împreună sau pentru Dumnezeu să înjuge creștinii împreună. Dacă un bou este mort sau refuză să se miște, nu ajută cu nimic fermierul să-l pună sub jug. Dacă Dumnezeu le oferă creștinilor o oportunitate prin a-i uni sub jug, dar dacă un creștin refuză să se miște, pentru că Dumnezeu nu le îndeplinește așteptările, acest lucru nu ajută pe ceilalți creștini cu care sunt uniți sub jug. Sau, și mai rău, dacă creștinul decide să o ia într-o direcție diferită de cea în care Dumnezeu vrea să are, atunci poate fi greu.

Uneori, creștinii se așteaptă ca, dacă Îl urmează și Îi ascultă pe Dumnezeu, acest lucru să le aducă cele mai mari binecuvântări și prosperitate în viață. Dumnezeu nu a promis niciodată asta. Lapidarea și bătăile pot avea tendința de a schilodi o persoană, iar bătăile și lapidările lui Pavel nu l-au binecuvântat fizic. Probabil că Pavel ar fi putut fi mai prosper dacă ar fi petrecut mai mult timp confecționând corturi și mai puțin timp făcând „lucruri risipitoare din punct de vedere financiar”, cum ar fi predicarea Evangheliei. Dacă Pavel nu se putea aștepta să fie mai bine din punct de vedere fizic și financiar urmându-L pe Dumnezeu, atunci nici noi nu putem. Scopul lui Dumnezeu este să-Și arate slava pe pământ, nu confortul nostru maxim. Slava lui Dumnezeu include faptul că noi împărtășim Evanghelia, îi ucenicizăm pe alții și trăim o viață demnă (Mt 10:37-38; Lc 20:35; Fil 1:27; 2 Tes 1:5,11), dar nu neapărat bucuria noastră continuă. Un bou s-ar putea să nu știe ce înseamnă să are în cercuri concentrice; el știe doar să urmeze îndrumarea stăpânului său. Dacă putem renunța la propriile noastre așteptări cu privire la ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu pentru noi și să urmăm pur și simplu îndrumarea Lui, atunci va fi mai ușor pentru Dumnezeu să ne pună sub jugul Său.

Î: Oare Mt 11:29 susține cumva yoga, așa cum o predau Mark și Elizabeth Prophet în *The Lost Teachings of Jesus 3* (1988), p. 273-274?

R: Deloc. Isus spune să luați asupra voastră „jugul” Meu, nu „yoga”. Cuvântul grecesc de aici, zugon, însemna a pune boii la jug pentru a lucra pe câmp și are implicația de a-L sluji pe Isus, nu de a face activități fizice speciale sau de a controla respirația.

Î: În Matei 11:29-30, cum ne luăm astăzi jugul lui Isus?

R: Supuneți-vă voinței lui Hristos și încredințați-I întreaga voastră viață. Lăsați-vă instruiți de Isus, fiți blânzi și smeriți ca Isus.

Î: În Matei 12:1-5, ucenicii lui Isus au încălcat sau nu Sabatul iudaic?

R: Ei nu au încălcat Sabatul așa cum era prevăzut în Legea lui Moise în acest caz, deși au încălcat interpretarea pe care o dădeau fariseilor acesteia. Deși Exodul 34:21 interzicea secerișul în ziua de Sabat, ei nu aveau seceră și aveau doar câteva spice de grâu. Culesul spicelor de grâu, fără seceră, era permis conform Deuteronomului 23:25.Nu avem nicio mențiune că ucenicii sau Isus ar fi încălcat Legea mozaică în timpul slujirii Lui pe pământ, înainte de învierea Sa. Rețineți că dezacordul nu se referea la interpretări diferite ale legii, ci la abordarea fundamentală a legii.

Este interesant faptul că nici chiar evreii nu erau de acord că culegerea grânelor în ziua de Sabat era greșită. „Secerarea grânelor” era unul dintre cele treizeci și nouă de tipuri de muncă interzise în Mișna Șabat 7.2.9.c, conform tradițiilor lor. Cu toate acestea, se acordau și excepții pentru slujba din templu. Se acordă o excepție și atunci când viața este în pericol, conform Mishna Yoma 8:6; Mek Exodus 22:2; 23:13. Mishna Shabbath 10.2 nu se referă la culegerea întâmplătoare a grânelor. Într-o perioadă ulterioară, Gemara permite în mod specific culegerea grânelor cu mâna; ea interzice doar folosirea unui instrument.

Î: În Mt 12:1-8 și Mc 2:27, ceea ce a spus Isus aici despre Sabat reprezintă o schimbare a Legii lui Dumnezeu sau Isus spunea cum ar fi trebuit să o practice oamenii și în vremurile Vechiului Testament?

R: Isus nu face nicio schimbare aici. Culesul spicelor era deja permis în mod specific în Lege. Deși Legea spunea că oamenii nu puteau munci în ziua de Sabat, se putea culege grâu pentru a-l mânca, atâta timp cât nu se făcea recoltarea punându-l într-un sac.

Isus sublinia că trebuie să privim Legea în ansamblu, deoarece Legea prevedea o dispoziție specială și pentru preoți. De asemenea, Isus subliniază că, în situația de urgență în care se afla David, supraviețuirea lui și faptul că se afla cu un pas înaintea lui Saul aveau prioritate față de pâinile de punere înaintea Domnului. Cu cât mai mult ar trebui ca Mesia să aibă prioritate față de tradițiile fariseilor?

În cele din urmă, Isus a spus că aici se află ceva mai mare decât Templul lui Dumnezeu. Un lucru mai mare decât Templul lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși.

Î: În Mt 12:3-5 și Mc 2:25-27, de ce era în regulă să ia pâinile de prezentare și cum se leagă acest lucru de respectarea Sabatului?

R: Principiul cheie aici este ierarhia poruncilor, iar ascultarea lor supremă trebuia să fie față de Dumnezeu, nu față de Sabat. Numai preoții aveau voie să mănânce pâinile de prezentare, iar David și oamenii lui se aflau într-o misiune pentru Dumnezeu, se aflau într-o situație de urgență (fiind pe fugă de Saul) și, după ce au discutat cu preotul, au mâncat, după cum se arată în 1 Samuel 21:3-6.

Pentru farisei, Sabatul a devenit de fapt idolul lor! Nu pentru că Sabatul ar fi fost cumva rău, ci mai degrabă pentru că erau mai preocupați de Sabat decât de Dumnezeu. Erau oameni ai regulilor, dar nu oameni ai lui Dumnezeu.

Irineu (182-188 d.Hr.) a scris: „David fusese rânduit preot de Dumnezeu, deși Saul îl persecuta. Căci toți cei drepți dețin rangul sacerdotal [preoțesc]. Și toți ucenicii Domnului sunt preoți, căci ei nu moștenesc nici pământuri, nici case. Ci slujesc lui Dumnezeu și altarului neîncetat… Ucenicii Săi aveau preoția Domnului. Așadar, pentru ei era îngăduit, când le era foame, să mănânce spice de grâu.” Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 4, cap. 8.3, p. 471

Î: În Mt 12:5, cum profanau preoții fără vină fiecare Sabat?

R: Legea îi poruncea preoților să facă ceea ce altora nu le era îngăduit să facă în ziua de Sabat – ei trebuiau să lucreze. Ideea lui Isus nu era că preoții ar trebui să înceteze să facă ceea ce Dumnezeu le poruncise. Ci, mai degrabă, ideea lui Isus era că, dacă privești poruncile lui Dumnezeu ignorând contextul, poți avea tot felul de probleme. Un legalist este cel care privește legile fără a ține seama de context.

Tertulian (198-220 d.Hr.), în lucrarea „Cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a 4-a, capitolul 12, pag. 362-363, prezintă un punct de vedere interesant cu privire la prioritatea ascultării de Dumnezeu față de respectarea ritualică a Sabatului. Primul exemplu în care tot poporul a încălcat Sabatul, dar totuși a ascultat de Dumnezeu, a fost atunci când Dumnezeu le-a poruncit să mărșăluiască în jurul Ierihonului. Dumnezeu le-a poruncit israeliților să mărșăluiască în jurul Ierihonului timp de opt zile consecutive; ei mărșăluiau chiar și în ziua Sabatului. Așadar, și acesta este un exemplu în care porunca directă a lui Dumnezeu prevalează asupra Sabatului.

Î: În Matei 12:5, când Isus a spus: „Sau n-ați citit în Lege că, în ziua de Sabat, preoții din templu încalcă Sabatul și totuși sunt nevinovați?”, de ce nu a fost aceasta o citare din Lege?

R: Isus nu a pretins că aceasta ar fi o citare a vreunui text. Isus făcea deducția logică că, potrivit Legii, preoții își îndeplineau slujba preoțească în ziua de Sabat și că acest lucru era totuși corect și plăcut lui Dumnezeu.

Î: În Matei 12:3-8 și Marcu 2:25-28, care a fost scopul acestor ilustrații?

R: A-L urma pe Dumnezeu nu înseamnă doar respectarea unor reguli, ci și stabilirea unor priorități. A-L urma pe Isus ca Domn al tău înseamnă ascultare, nu doar respectarea unor reguli, chiar și a celor date de Dumnezeu. Alte pasaje arată că urmarea lui Dumnezeu implică mai mult decât reguli și priorități, dar Isus a folosit aici un limbaj elementar. Isus a avut răbdarea să ofere o explicație simplă fariseilor ostili, și să-L lăudăm pe Dumnezeu că este răbdător și cu noi.

Î: În Matei 12:8 și Marcu 2:28, ce înseamnă că Fiul Omului este și Domnul Sabatului?

R: Am fost creați pentru Dumnezeu, nu pentru o lege și nici pentru Sabat. Porunca de a ne odihni în ziua de Sabat a fost dată pentru a-l ajuta pe om, nu pentru a-l împiedica. Dumnezeu este Domnul legii Sale.

Î: În Matei 12:8, 12, când, dacă este cazul, ar trebui să încălcăm litera legii astăzi?

R: Ocazional pot exista situații în care ar trebui să o facem. Scopul nostru principal nu este ascultarea de „legea” sau de „o” lege. Nici evanghelizarea nu este. Scopul nostru principal este să-L slăvim și să-I fim pe plac lui Dumnezeu. Aceasta include ascultarea de El, inclusiv porunca Sa de a vesti Evanghelia și multe alte lucruri. Ar trebui să fim atenți când încălcăm ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu în Noul Testament, deoarece prea des acest lucru poate deveni doar o scuză pentru a păcătui, a scăpa de persecuție sau a alege calea cea mai ușoară. Dar, acestea fiind spuse, așa cum a învățat Isus aici, există momente în care ascultarea de Dumnezeu nu înseamnă respectarea unei reguli. Să luăm un exemplu simplu: dacă ai în grijă un prieten care este pe moarte și te grăbești să-l duci la spital, ar trebui să te asiguri că nu depășești limita de viteză? Dacă un guvern adoptă o lege conform căreia trebuie să raportezi ce fac vecinii tăi (cum se întâmplă în Coreea de Nord), iar unii vecini țin un studiu biblic, ar trebui să raportezi acest lucru guvernului?

În cele din urmă, Isus ne arată că această idee, conform căreia Dumnezeu dorește anumite lucruri mai mult decât jertfele sau alte legi, nu este o învățătură nouă pe care El a dat-o, ci este sugerată în Vechiul Testament, în Osea 6:6, pe care Isus o citează în Matei 12:7.

Î: În Matei 12:10-14 și Marcu 3:3-6, ce ar considera fariseii că este greșit în vindecarea în ziua Sabatului?

R: Fariseii ar considera vindecarea un act creativ și, prin urmare, muncă. Cu toate acestea, chiar evreii din secolul I au discutat despre ce era permis în îngrijirea bolnavilor în Mișna Eduyoth 2:5 și Mișna Shabbath 6:3; Mek Exodus 22:2; 23:13.

Î: În Mt 12:10-14, de ce le-a răspuns Isus fariseilor în acest fel?

R: Isus le-a subliniat inconsecvența. Imaginați-vă umorul ciudat al situației. Iată niște oameni care predau propriile lor adăugiri la Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, spunându-I Lui Dumnezeu Însuși că nu poate face ceva. Din moment ce minunea provenea de la Dumnezeu, ar fi putut la fel de bine să-I spună lui Dumnezeu că trebuie să-și retragă acea minune!

Î: Matei 12:18 este o referire la Sfânta Treime?

R: Da, odată ce înțelegi că Slujitorul este Dumnezeu. Slujitorul este trimis, iar Duhul lui Dumnezeu este pus în El.

Î: În Mt 12:31,32, Mc 3:28-30 și Lc 12:10-11, ce înseamnă blasfemia împotriva Duhului Sfânt?

R: Isus nu-Și apăra adesea autoritatea de a face lucrurile, dar a considerat important să-Și apere autoritatea în acest caz, când a fost acuzat că acționează prin Satana. Contextul indică faptul că este vorba de a vedea lucrarea miraculoasă directă a lui Dumnezeu, de a respinge Evanghelia și de a spune că acestea sunt de la Satana. În mod normal, este în regulă să pui întrebări sau să analizezi ceva, dar când contestă ceea ce este în mod evident incontestabil, ei resping de fapt ceea ce știu că este adevărat.

Nu este vorba doar de a-I cere Duhului Sfânt să iasă din viața lor. Cunosc o studentă creștină care I-a cerut lui Dumnezeu să iasă din viața ei. După aproximativ o lună, s-a simțit atât de mizerabilă, încât s-a pocăit și s-a întors la Hristos. Dacă cineva ar comite o blasfemie împotriva Duhului Sfânt, nu ar mai dori niciodată să se întoarcă la Hristos.

Î: În Mt 12:31,32, Mc 3:28-30 și Lc 12:10-11, de ce este blasfemia împotriva Duhului Sfânt mult mai gravă decât blasfemia împotriva lui Isus?

R: Isus nu a spus acest lucru în mod specific. Cu toate acestea, dacă cineva îl respinge pe Isus, Duhul poate lucra astfel încât acea persoană să se răzgândească și să-L accepte mai târziu pe Isus. Însă, dacă cineva nu dorește în mod definitiv ca Duhul Sfânt să fie prezent în viața sa, iar Duhul Sfânt respectă această dorință, acea persoană nu va veni niciodată la Hristos și nu va ajunge în Rai.

Î: În Matei 12:31-32, blasfemia împotriva Duhului Sfânt înseamnă oare detestarea luminii prin negarea manifestărilor lui Dumnezeu (cum ar fi Bahá’u’lláh), așa cum învață bahá’íi în cartea „Some Answered Questions”, paginile 127-128?

R: Nu, aceasta este o argumentație circulară, care pornește de la presupunerea că afirmația conform căreia Bahá’u’lláh este lumina dovedește că Bahá’u’lláh a fost lumina. Cu toate acestea, chiar și în cazul lui Isus, observați că în Matei 12:32 El a spus că cei care vorbesc împotriva lui Isus vor fi iertați, așa că a vorbi împotriva unui profet al lui Dumnezeu NU constituie blasfemie împotriva Duhului Sfânt.

Î: În Matei 12:32, faptul că această blasfemie împotriva Duhului Sfânt nu este iertată în această viață susține cumva credința în purgatoriu, așa cum a afirmat scriitorul catolic Ludwig Ott?

R: Nu, chiar și „Noua Enciclopedie Catolică”, vol. 11, p. 1034, afirmă: „doctrina purgatoriului nu este menționată în mod explicit în Biblie”. Matei 12:31-32 nu susține în niciun fel existența purgatoriului din trei motive:

1) Învățătura catolică susține că Purgatoriul curăță credinciosul de păcatele veniale (mai mici), nu de păcatele mortale (mai grave sau fatale), iar blasfemia împotriva Duhului Sfânt este considerată un păcat mortal.

2) Isus nu se referă la credincioși, ci la cărturari și farisei care L-au respins.

3) Acest verset nu spune nimic despre durata, severitatea, tipul sau locul pedepsei sau al curățirii; nu spune deloc nimic despre pedeapsă sau curățire. Mai degrabă vorbește despre faptul de a nu fi iertat de Dumnezeu.

Î: În Matei 12:34, ce spune Isus despre anumiți oameni?

R: El nu spune doar că sunt o puietură de vipere sau că rostesc lucruri rele. Mai degrabă, Isus descrie o condiție de tip „dacă-atunci”. Având în vedere că sunt o puietură de vipere și sunt răi, atunci din ei nu pot ieși decât lucruri rele. Acest lucru este valabil pentru unii oameni din zilele noastre. Pentru unii, având în vedere starea inimii lor, nu sunt capabili să spună nimic bun despre ceva, ci doar lucruri rele. Ceea ce este uimitor este că, la fel ca fariseii, ei înșiși sunt de obicei orbi față de faptul că au o inimă rea. Nu este pentru că nu sunt suficient de deștepți să-și dea seama de asta, ci pentru că nu s-au gândit niciodată să se întrebe unde se află inima lor.

De fapt, nu este ca și cum fariseii nu ar fi înțeles. Ci mai degrabă, nu au vrut să înțeleagă. Isus le-a stat în cale și a făcut ca „marele” lor program să pară rău.

Desigur, ca și credincioși, ar trebui să ne asigurăm că nu suntem la fel. Uneori, dacă o persoană folosește un limbaj urât, ar putea invoca scuza: „Îmi pare rău, mi-a scăpat”. Ei bine, de ce a ajuns acolo în primul rând! Trebuie să ne asigurăm că nu avem și noi părți „necontestate” ale inimii noastre care sunt rele. 2 Corinteni 13:5 spune că trebuie să ne examinăm pe noi înșine. Dar să cerem ajutor! În Psalmul 139:23-24, psalmistul L-a rugat pe Dumnezeu să-i cerceteze inima și să-i descopere orice era rău în inima lui.

Din păcate, unii oameni nu s-au schimbat, nici măcar în prezența directă a lui Isus. Unii nu se vor schimba indiferent ce le-am spune; dar putem trece mai departe la oamenii care vor asculta.

Î: În Matei 12:38-39 și Matei 16:1-4, când fariseii au cerut un semn, a spus Isus că vor avea doar semnul lui Iona, sau nu a fost niciun semn, așa cum spune Marcu 8:11-13?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Ei tocmai văzuseră un semn; de fapt, cereau „încă un semn”. Dar la ce ar fi folosit un alt semn, din moment ce îl văzuseră pe Isus alungând demonul și declaraseră că acela era un semn din Iad? La ce ar fi folosit orice semn dacă ei ar fi spus pur și simplu că era de la Satana? Amintiți-vă că, în Matei 12:14, ei abia începuseră să comploteze cum să-L distrugă pe Isus.

2. Matei 12:38-39 a fost prima cerere de semn, iar Matei 16:1-4 și Marcu 8:11-13 au reprezentat a doua cerere de semn.

3. În toate cazurile, Isus fie le-a spus că nu vor vedea niciun semn din Cer, fie că vor vedea doar semnul pe care l-au văzut ascultătorii lui Iona.

4. Ascultătorii lui Iona nu au văzut niciodată vreun semn miraculos, ci doar pe profetul Iona. Iona nu a săvârșit niciodată vreo minune consemnată în Biblie.

Î: În Matei 12:38-39 și Luca 11:30, versetele despre semnul lui Iona erau neautentice și probabil adăugate în secolul al VII-lea d.Hr., așa cum susțin Stendahl, Peake și G. Schmitt în „Das Zeichen Jona”, ZNW [1978] [p. 120-123]?

R: Nu. Secțiunea 16:1-4, p. 68 din Diatessaron citează aceste versete, iar lucrarea a fost scrisă în jurul anului 172 d.Hr. La aceste versete fac referire Iustin Martirul (138-165 d.Hr.), Irineu (182-188 d.Hr.) și Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.). Manuscrisele biblice Vaticanus (325-350 d.Hr.) și Sinaiticus (340-350 d.Hr.) citează acest lucru.

Î: În Matei 12:39-40, cum poate o generație să fie rea și adulterină?

R: Isus nu se referă doar la unii farisei și învățători ai Legii, ci la întreaga cultură a poporului evreu din acea perioadă. Oamenii tind să urmeze cultura lor, iar cultura lor, la acea vreme, nu lăsa loc pentru un Mesia.

Î: În Matei 12:45, ce ne învață Isus despre oameni și demoni?

R: Isus ne învață două lucruri.

Mai exact, atunci când un demon este alungat dintr-o persoană, dacă aceasta rămâne într-un vid spiritual, demonul se poate întoarce, însoțit de alți demoni și mai răi.

În general, oamenii nu rămân într-un vid spiritual pentru foarte mult timp. Dacă nu sunt umpluți de Dumnezeu, demonii vor veni și îi vor umple pe ei, cultura lor și societatea lor.

Î: În Matei 13:1, de ce s-a așezat Isus într-o barcă și a vorbit mulțimii?

R: Probabil că Isus a vorbit dintr-o barcă deoarece, într-o zi cu vreme calmă, sunetul vocii Sale se auzea bine peste apă. Acesta este unul dintre cele cinci discursuri majore din Matei adresate mulțimilor, și ar fi fost bine ca vocea Lui să se amplifice pentru ca mulțimile să-L poată auzi. Nu există niciun indiciu al vreunui înțeles subtil, apocaliptic sau de alt fel.

Î: În Matei 13:1-23, ce este diferit, sămânța sau pământul, și cum se raportează acest lucru la noi astăzi?

R: Sămânța (mesajul Evangheliei) era aceeași. Dar ceea ce era diferit era capacitatea pământului de a primi mai întâi sămânța și apoi de a o face să crească. Unii oameni nu pot primi mesajul Evangheliei. Alții îl pot primi, dar acesta nu va avea o creștere durabilă în ei. Totuși, Evanghelia nu este ceva pe care ar trebui să o semănăm selectiv doar pe ceea ce considerăm a fi pământ bun. Ar trebui să o semănăm pretutindeni, iar solul o va primi, dacă poate. Dar nu ar trebui să ne lăsăm înșelați crezând că, dacă împărtășim Evanghelia lumii, atunci întreaga lume se va întoarce la Hristos. În cele din urmă, această parabolă l-ar face pe cititor să se întrebe: „În ochii lui Dumnezeu, ce fel de sol sunt eu?”

Î: În Matei 13:1-58, ce este neobișnuit la aceste parabole?

R: David Wenham a fost primul cercetător modern care a recunoscut că Matei 13:3-52 este un chiasm. Totuși, nu este un chiasm perfect.

13:1-2 A venit Isus

- 13:3-9 Pilda semănătorului, adresată mulțimilor

-- 13:10-12 Ucenicii întreabă și Isus răspunde

--- 13:10-17 Scopul parabolelor (pentru cei din afară)

----13:18-23 Interpretarea parabolei semănătorului

-----13:24-33 Alte trei parabole adresate mulțimilor „Împărăția cerurilor este ca…” (neghinele, sămânța de muștar, drojdia)

digresiune

--- 13:34-35 Scopul parabolelor (pentru ucenici)

---- 13:36-43 Interpretarea pildei cu grâul și neghina

sfârșitul digresiunii

-----13:44-48 Alte trei parabole adresate ucenicilor: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu…” (comoara, perla, plasa)

---- 13:49-50 Explicație

-- 13:51 Isus întreabă, iar ucenicii răspund

- 13:52 Parabola comorii noi și a celei vechi

13:53 Isus a plecat

În cadrul acestei structuri, Matei 13:13-17 este, de asemenea, un chiasm.

Î: În Mt 13:6-7, care este diferența dintre cale, al doilea sol, cel pietros, și al treilea, solul cu spini?

R: Primul sol avea adâncime suficientă și nu avea spini care să blocheze lumina soarelui. Dar pur și simplu nu a acceptat sămânța de la bun început. Sămânțele au încolțit în celelalte trei soluri, dar nici măcar nu au avut șansa să încolțească în primul sol.

Sămânța atât din al doilea, cât și din al treilea sol încolțește și arată bine la început. Dar plantele nu pot avea rădăcini sănătoase într-un sol fără adâncime. Când vremea este uscată, ele nu găsesc apă care să le susțină în solul uscat de la suprafață. Aveau acces bun la soare, dar pur și simplu nu exista suficientă adâncime a solului pentru ca acele plante să supraviețuiască.

În ceea ce privește al treilea sol, acesta era bun, poate la fel de bun ca solul fertil. Cu toate acestea, erau atât de multe elemente în plus, precum spinii, încât plantele erau împiedicate să primească lumina soarelui. Chiar și al doilea sol a ascultat cu bucurie, dar nu și al treilea sol, supraîncărcat. Al treilea sol avea adâncime suficientă, dar erau pur și simplu prea multe alte lucruri care le blocau accesul la soare. De asemenea, în timp ce unele plante cu spini pot fi evidente, altele pot fi subtile. S-ar putea să nu observi spinii imediat.

Al patrulea sol nu este special sau „magic”. Mai degrabă, nu este cu nimic diferit de cele mai bune caracteristici ale celui de-al doilea și al treilea sol combinate. Așa cum a subliniat primul Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.), nu există o singură cale spre pieire; există mai multe căi spre pieire.

Diferența dintre rezultate nu se datorează seminței, ci solului. Cât de fertilă consideră Dumnezeu inima ta?

Ca o paranteză, calea de aici este o potecă, cum ar fi cea dintre câmpuri, nu o autostradă.

Î: În Matei 13:10-13, de ce a explicat Isus această parabolă ucenicilor Săi și nu mulțimii?

R: Răspunsul se găsește în Matei 13:14-15. Isus avea mulți ucenici (inclusiv cei 70) și nu doar pe cei doisprezece. Mulțimilor li s-a oferit în acel moment o mostră din învățătura lui Isus, astfel încât să le fie sete să afle mai multe. Isus a fost selectiv aici; El a dat explicația doar ucenicilor Săi. Desigur, oamenii din mulțime puteau alege să devină și ei ucenici ai lui Isus. De asemenea, acest lucru a împlinit Isaia 6:9-10.

Dar este greșit să credem că scopul acestor parabole era „ca toată lumea să înțeleagă mai ușor adevărul”. La fel, astăzi am putea dori să spunem unele lucruri pe care doar cei care doresc să cunoască adevărul le vor înțelege.

Î: În Matei 13:10-11, în ce măsură ar trebui ca prezentarea noastră a Evangheliei să aibă un caracter misterios?

R: În Vechiul Testament, un „mister” era ceva secret, ascuns sau voalat, care era revelat ulterior. Isus nu a vorbit despre mistere până când poporul iudeu nu L-a respins.

Isus și Evanghelia sunt lucruri pe care omenirea nu le-ar fi putut înțelege niciodată dacă Dumnezeu nu ni le-ar fi revelat. Nu ar trebui să considerăm de la sine înțeles faptul că Dumnezeu ne-ar fi putut lăsa în întuneric, dar El a ales să ne lumineze. Patimile și povestea lui Dumnezeu în general sunt dramatice, și ar trebui să punem în evidență acest aspect dramatic atunci când le povestim.

Î: Ce înseamnă Matei 13:10-16?

R: Cei care nu iubesc adevărul nu au dreptul la lumina adevărului. De fapt, „păsările” ar putea să le ia lumina pe care o au deja. Există o serie de puncte importante în acest pasaj.

13:10 După ce Isus a spus pilda semănătorului (de fapt, pilda solurilor) din Matei 13:1-9, ucenicii au venit și L-au întrebat de ce vorbea în pilde. Întrebarea nu se limita la pilda semănătorului, ci se referea la motivul pentru care Isus vorbea în pilde în general.

13:11 Majoritatea oamenilor nu ar avea sau nu ar păstra cunoștința despre Împărăția cerurilor.

13:12 Cei care au cunoașterea vor crește în cunoașterea lor. Cei care nu au cunoașterea, chiar și puținul pe care îl au le va fi luat.

13:13 De ce ar vorbi Isus oamenilor în pildă, fără să le explice totul așa cum le-a făcut ucenicilor Săi? Să ne uităm la 2 Petru 2:21 și la Romani 4:15; 5:13 pentru a găsi răspunsul. Dacă cineva alege să nu urmeze adevărul despre Dumnezeu pe care îl are, atunci cu cât știe mai puțin, cu atât va fi mai bine pentru el la judecata finală.

13:14 arată că oamenii ar auzi de fapt tot adevărul, dar nu l-ar înțelege. Acest lucru NU înseamnă că trebuie să fii foarte inteligent pentru a fi creștin; asta ar fi împotriva 1 Corinteni 1:26-28. Mai degrabă, problema lor de înțelegere – chiar și în rândul fariseilor inteligenți și foarte învățați – este că nu au loc pentru Cuvântul lui Isus (Ioan 8:37), iar mesajul crucii este pur și simplu o nebunie pentru cei care sunt înțelepți cu înțelepciunea acestei lumi (1 Corinteni 1:18-25). Am văzut oameni isteți care au venit cu scuze inteligente și ingenioase pentru a explica de ce nu vor să creadă ceea ce este scris clar în Biblie.

13:15 Acest lucru arată o împietrire a poporului. Creștinii au dezbătut dacă Dumnezeu a fost responsabil pentru împietrirea inimii lui Faraon împotriva lui Moise și a israeliților sau dacă Faraon a fost responsabil. Biblia spune că Faraon și-a împietrit propria inimă în opt locuri, iar Dumnezeu i-a împietrit-o în alte opt locuri. Una dintre judecățile lui Dumnezeu împotriva celor care își împietresc inimile este că inimile lor se împietresc și mai mult.

În cele din urmă, aceeași lucrare a lui Dumnezeu poate avea efecte opuse asupra a două persoane diferite. Un scriitor al Bisericii a explicat acest lucru astfel: „ceara se topește, iar noroiul se usucă sub aceeași căldură; astfel, aceeași acțiune, care a fost săvârșită prin intermediul lui Moise, a dovedit, pe de o parte, împietrirea inimii lui Faraon, ca urmare a răutății sale, și, pe de altă parte, supunerea mulțimii mixte de egipteni care au plecat împreună cu evreii.” Rufinus (374-406 d.Hr.), traducând lucrarea lui Origen „De Principiis” (225-254 d.Hr.), cartea 3, cap. 1.11, p. 311.

13:16 Apropo, deși Isus avea 12 ucenici desemnați în mod special, El nu avea doar 12 ucenici; avea și un grup mai larg de 70, precum și alți ucenici. Ucenicii lui Isus au fost binecuvântați atât prin privilegiul de a cunoaște aceste adevăruri, cât și prin faptul că nu au câștigat și nici nu au meritat să le afle. Dumnezeu ar fi putut alege pur și simplu să ne ascundă totul; dar Dumnezeu a vrut să ne dezvăluie aceste lucruri.

13:17 merge mai departe și spune că chiar și profeții evlavioși din vremea Vechiului Testament doreau să afle aceste lucruri, dar Dumnezeu nu i-a învățat încă; Dumnezeu a așteptat să le dezvăluie abia după venirea lui Isus.

Uneori, oamenii cred în mod eronat că Dumnezeu ne este dator să se străduiască din răsputeri să-i învețe pe toți adevărul. De fapt, însă, dacă cineva respinge adevărul despre Dumnezeu pe care îl are deja, Dumnezeu nu are nicio obligație să încerce să-i impună și mai mult adevăr. Ba chiar, cu cât știu mai puțin despre adevăr, cu atât le este mai bine (2 Petru 2:21). Dar pentru cei care doresc să urmeze adevărul, Dumnezeu se bucură să ne arate tot mai mult.

Cum anume se întâmplă ca oamenii să nu audă și să piardă adevărul? Isus explică acest lucru în Matei 13:18-23.

Î: În Matei 13:12, a fost Dumnezeu nedrept să ia de la cei care nu aveau și să dea celor care aveau?

R: Dumnezeu nu a fost nedrept, dar trebuie să privim interacțiunea dintre consecință și scopul ulterior. Există trei contraste de luat în considerare: dreptatea față de egalitate, răsplata față de daruri și satisfacerea nevoilor față de acordarea de recompense.

Dreptatea față de egalitate: Dumnezeu este drept față de toți, dar nu este obligat să trateze pe toată lumea în mod identic, așa cum ilustrează Romani 9:6-18.

Salariile vs. darurile: În pilda minelor (Luca 19:11-27), dacă regele nu ar fi plătit bunurile pe care le datora cuiva, ar fi fost nedrept. Dar când investești banii angajatorului tău, angajatorul nu-ți datorează toți acei bani; angajatorul îți datorează doar salariul și ceea ce s-a angajat prin contract să-ți dea. Regele din parabolă nu le datora niciunui slujitor vreun oraș. Când i-a dat celui care a câștigat cel mai mult mai multe orașe, acesta a fost un dar gratuit, din milă, iar regele (și Dumnezeu) poate face orice dorește.

Satisfacerea nevoilor vs. acordarea de răsplăți: Regele a avut grijă de toți slujitorii săi înainte ca vreunul dintre ei să fie pus la conducerea vreunui oraș. Orașele erau răsplăți sau bonusuri. Dumnezeu va împlini din belșug toate nevoile în cer pentru toți cei de acolo (1 Corinteni 2:9), dar, dincolo de aceasta, Dumnezeu va da răsplăți în cer unora, dar nu și altora. Poți citi despre aceasta în 1 Corinteni 3:8-15.

Î: În Matei 13:15, este oare o dovadă de împietrire din partea lui Dumnezeu faptul că nu le înmoaie inimile și nu le deschide ochii?

R: Deloc. Dumnezeu spune că, dacă s-ar întoarce la El, Domnul i-ar vindeca cu siguranță. Cu toate acestea, ei poartă responsabilitatea pentru faptul că inima lor este împietrită, ceea ce duce la faptul că nu se vor întoarce la Dumnezeu.

Dumnezeu deschide ochii orbilor, dar de obicei nu deschide ochii celor care își închid ochii strâns. Dumnezeu înmoaie inimile oamenilor, dar nu are nicio obligație să înmoaie inima cuiva care a decis deja să-și împietrească inima.

Î: În Matei 13:24, în ce fel seamănă Împărăția cerurilor cu această situație, având în vedere că Împărăția cerurilor este perfectă?

R: Împărăția cerurilor nu seamănă cu omul, ci cu situația. Răspunsul la această întrebare face parte din ideea principală a lui Isus. Împărăția cerurilor nu este doar ceva perfect în care ajungem după ce murim. Împărăția cerurilor este ceva care se află și în inimile noastre, ca credincioși, chiar acum. În Împărăția cerurilor din această lume, grâul și neghina cresc unul lângă altul.

Î: Oare Matei 13:28-30 înseamnă că ar trebui să le permitem ereticilor să rămână în biserică?

R: Deloc. În Matei 13:38, „câmpul” nu este biserica, ci lumea. Vor exista biserici eretice, dar ar trebui să-i excomunicăm pe cei care au învățături eretice sau practici rele, cu excepția cazului în care și până când se pocăiesc. A spune că ar trebui să permitem în bisericile noastre prezența unor oameni cu doctrine eretice sau cu fapte neevlavioase și nepocăite este împotriva învățăturii lui Dumnezeu din 1 Timotei 1:3-4; 6:3-5; 2 Timotei 2:16-17; 3:1-5; 2 Ioan 10 și a practicii din 1 Corinteni 5:11-13 și Apocalipsa 2:20. Din păcate, Augustin din Hippo, în lucrarea „Către donatiști”, a fost unul dintre primii care a confundat biserica cu lumea. Cei care păcătuiesc (prin faptă sau învățătură) trebuie mustrați în fața tuturor, conform 1 Timotei 5:20.

Pe scurt, dacă interpretezi greșit ceva dintr-o parabolă într-un singur sens (Biserica), atunci când Isus a spus în mod specific altceva (lumea), te poți pierde cu adevărat în detalii!

Î: În Matei 13:30, la ce anume se referă Isus când vorbește despre neghină?

R: Acestea erau bine cunoscute de ascultătorii lui Isus. Există patru tipuri de neghină, iar „neghina” de aici este aproape sigur o buruiană numită neghină cu barbă (lolium temulentum), care arată ca grâul când este tânără, iar uneori rădăcinile se pot întrepătrunde, așa că nu poți smulge o plantă fără a o smulge și pe cealaltă. Curios, atât darnelul, cât și grâul nu mai pot crește bine prin răspândire spontană, ci au nevoie de un fermier care să împrăștie semințele. Rabinii știau că este un grâu corupt, iar în unele locuri este numit „grâu fals”; în jurul anului 2000, 10% din recolta de grâu a Etiopiei era de fapt darnel. Mașinile moderne de sortare sunt însă eficiente în separarea semințelor de grâu de cele de darnel. Lăptuca este frecvent infectată cu o ciupercă, iar atunci când oamenii mănâncă semințele plantelor infectate, aceasta le provoacă o stare de euforie. Vezi https://www.atlasobscura.com/articles/wheats-evil-twin-has-been-intoxicating-humans-for-centuries pentru mai multe informații.

Î: În Matei 13:30, care este semnificația neghinelor adunate înaintea grâului?

R: În agricultură, este logic să se plivească un câmp înainte de recoltare. Judecata îi elimină pe cei neevlavioși din Rai. Nu este vorba despre faptul că noi suntem scoși din universul în care aparține în mod natural neghina. Ci, mai degrabă, neghina este scoasă din universul lui Dumnezeu, unde copiii lui Dumnezeu aparțin în mod supranatural. Când ucenicii ascultau împreună cu mulțimile pilda grâului și a neghinei, mă întreb ce gândea Iuda Iscarioteanul?

Î: În Mt 13:32 și Mc 4:30-34, în ce sens este sămânța de muștar cea mai mică dintre toate semințele?

R: În primul rând, în Palestina existau două tipuri de semințe de muștar: muștarul negru, pe care oamenii îl plantau, și muștarul sălbatic. Isus se referea la muștarul negru, deoarece vorbește doar despre semințele care sunt plantate, iar în Palestina nu se plantau semințe mai mici decât cele de muștar. De asemenea, în lucrarea rabinică evreiască M Niddah 5:2 (cf. SBK 1:669), sămânța de muștar era un simbol al micimii.

Sămânța de muștar este nesemnificativă ca mărime și este cea mai mică dintre toate semințele de culturi din țara Palestinei. Un singur tufiș de muștar negru poate produce 1.200 de semințe. Isus se adresa oamenilor menționând semințele de culturi din țara lor.

Totuși, pentru cei care apreciază detaliile, cuvântul grecesc pentru „cel mai mic” atât în Matei 13:32, cât și în Marcu 4:30-34 este „microteron”, care poate însemna „mic ca mărime” sau, în sens figurat, „demnitate”. Cuvântul pentru „sămânță” în ambele pasaje, „spermaton”, poate însemna „ceea ce este semănat”. Indiferent dacă Isus vorbea aramaică sau greacă, El se referea totuși la semințele care erau semănate.

Î: În Mt 13:32 și Mc 4:30-34, cum poate o plantă de muștar să susțină un cuib de pasăre?

R: Deși o pasăre își poate construi un cuib într-un tufiș mic dacă este nevoită, acesta nu este răspunsul. O sămânță de muștar poate crește până la a deveni un copac de până la zece picioare înălțime, ceea ce este cu siguranță suficient de mare pentru ca o pasăre să-și construiască un cuib. Cu alte cuvinte, mărimea actuală nu corelează cu măreția viitoare. Isus nu subliniază atât de mult măreția viitoare a împărăției, cât începuturile ei neînsemnate pe pământ.

Î: În Matei 13:33, care este semnificația drojdiei în acest context?

R: Isus a spus că drojdia din această parabolă este bună, deoarece reprezintă Împărăția Cerurilor, în timp ce în alte parabole drojdia este rea. Principiul interpretativ important de reținut aici este că nu poți neapărat să iei semnificația unui simbol dintr-o parabolă și să aplici aceeași semnificație acelui simbol în toate celelalte parabole.

Unii consideră în mod eronat că drojdia și păsările sunt rele, ceea ce schimbă întregul sens al pildei, deoarece, ca simbol, drojdia este rea sau lumească în toate celelalte pasaje din Biblie. Cu toate acestea, unii privesc păsările și drojdia ca fiind rele, iar alții ca pe o binecuvântare bună.

Drojdia este bună în această parabolă. Nu există nicio indicație în acest capitol că ar fi rea, iar aceasta este în concordanță cu celelalte parabole din acest capitol.

O a treia perspectivă este aceea că pildele cu arborele de muștar și cu drojdia sunt foarte generale, iar păsările și drojdia sunt neutre.

Rezumat: Împărăția cerurilor este bună, nu rea. Matei 13:33 spune că drojdia reprezintă Împărăția cerurilor, deci drojdia din această parabolă este bună. Deși concluzia nu este la fel de evidentă în cazul păsărilor, este lăudabil faptul că plantul de muștar poate oferi un cuib.

Î: În Mt 13:33, în această parabolă, de ce a ascuns femeia din această parabolă aluatul în trei măsuri de făină?

R: Trei pâini din făină de grâu reprezintă o masă completă pentru o familie. Trei măsuri (sau „sata” în greacă) echivalează cu o efă din Vechiul Testament și reprezintă o cantitate mare de aluat, aproximativ 56 de livre sau 23 de litri. Este cantitatea pe care Sara a pregătit-o pentru cei trei vizitatori din Geneza 18:6 și ceea ce Ghedeon i-a dat îngerului în Judecători 6:19. Este nevoie doar de o cantitate foarte mică de drojdie pentru a schimba natura întregii făini. Ideea este că evreii înșiși știau că doar o cantitate infimă de drojdie poate face să crească chiar și o cantitate mare de aluat.

Î: În Matei 13:34, cum se face că Isus a vorbit numai în pildă, având în vedere că în alte pasaje, cum ar fi Predica de pe Munte, Isus nu a folosit nicio pildă?

R: Matei 13:34 precizează că acest lucru se întâmpla atunci când Isus vorbea mulțimilor. Când se adresa ucenicilor Săi, Isus le explica totul. Deși și mulțimile ascultau, Predica de pe Munte era adresată ucenicilor. Mai mult, Matei 13:34 se referă la învățătura lui Isus din acel moment, nu neapărat dinainte sau după această perioadă a slujirii Sale.

Î: În Matei 13:38, toată lumea este un copil al Împărăției?

R: Nu. După cum arată acest verset, înainte de a veni la Hristos nu suntem copii ai Împărăției. Efeseni 2:3 spune că noi (inclusiv Pavel) eram copii ai mâniei înainte de a veni la Hristos.

Î: În Matei 13:44, din parabolă, de ce omul din câmp nu a dezgropat și luat comoara în secret?

R: Conform legii iudaice, dacă cineva dezgropa o comoară într-un câmp, comoara aparținea proprietarului câmpului, potrivit lui Derrett (Law, p. 1-16). Desigur, dacă comoara fusese îngropată de proprietari și aceștia știau de ea, nu ar fi vândut câmpul la un preț mic. Dar dacă comoara nu era a lor, dovadă fiind faptul că nu știau de ea, atunci muncitorul putea cumpăra câmpul și obține comoara.

Î: În Matei 13:44, cine este omul și ce este comoara?

R: Mai întâi ce nu este răspunsul și apoi răspunsul:

Nu este răspunsul: Isus și evreii. Unele scrieri dispensaționaliste spun că Isus este omul, iar comoara este rămășița evreilor din vremurile de pe urmă. Cu toate acestea, Isus nu a dat tot ce avea (divinitatea etc.) și nu a murit pe cruce doar pentru rămășița evreilor. În al doilea rând, nimeni dintre cei care au auzit pilda nu ar fi înțeles-o în acest fel, așa că, dacă acesta ar fi fost adevăratul înțeles, nimic din adevăratul înțeles nu a fost comunicat.

Răspunsul: fiecare individ și mântuirea în Împărăția cerurilor. O persoană ar trebui să fie dispusă să renunțe la tot ce are pentru a obține o comoară atât de prețioasă precum cea pe care o oferă Isus. Toate aceste parabole se referă la Împărăția cerurilor, conform Matei 13:52. Cumpărarea câmpului este o decizie pe care omul trebuie să o ia, altfel nu va primi nicio comoară.

Î: În Matei 13:45-46, care este semnificația pildei cu perla?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Isus este negustorul, iar perla este Biserica. Totuși, din nou, a „vândut” oare Isus totul, inclusiv divinitatea Sa, pentru perla aceea, și cui a vândut-o?

Răspunsul: Fiecare persoană care Îl caută pe Dumnezeu este negustorul, iar perla este mântuirea. Teologii creștini sunt, în general, de acord că muncitorul și negustorul din ambele parabole sunt aceeași persoană, iar comoara și perla sunt una și aceeași.

Ambele parabole transmit același mesaj. Isus a spus în Matei 13:52 că ambele parabole se referă la Împărăția cerurilor. Cu toate acestea, în timp ce omul a recunoscut comoara, această parabolă subliniază de fapt faptul că negustorul trebuie să recunoască valoarea acestei perle în comparație cu alte perle și să nu urmărească celelalte perle, ci doar pe aceasta.

Î: În Matei 13:47, care este semnificația pildei cu plasa de pescuit?

R: Aceasta ar fi o plasă foarte mare, trasă fie între două bărci, fie fixată de țărm și de o singură barcă. Este foarte asemănătoare cu pilda grâului și a neghinelor. Toți peștii fac parte din lume, dar la sfârșitul veacului va avea loc o separare între peștii buni și cei răi. Ești tu un pește bun?

Î: În Matei 13:51, au avut dreptate ucenicii să spună „da”, că au înțeles aceste parabole?

R: Da și nu. Da, ucenicii au înțeles parabolele de bază și simbolismul din spatele lor. Cu toate acestea, nu aveau nicio idee despre toate implicațiile istorice ale grâului, neghinelor și seminței de muștar. Dar au avut dreptate să spună „da”, pentru că au înțeles corect ceea ce Isus voia ca ei să înțeleagă în acel moment.

Î: În Matei 13:51, există momente în care ești sigur și ai dreptate că ai o înțelegere de bază a ceva ce Dumnezeu te învață, dar ulterior ai descoperit că nu aveai nicio idee ce ar implica asta?

R: Un exemplu simplu ar putea fi căsătoria. Poate crezi că știi cu cine te vei căsători și știi că vrei să te căsătorești cu acea persoană. Totuși, pe măsură ce trec anii, ai descoperit că știai foarte, foarte puțin despre acea persoană în comparație cu ceea ce știi acum. Sperăm că surprizele tale au fost în mare parte plăcute.

În mod similar, dacă Dumnezeu te cheamă să îndeplinești o slujbă pentru El, s-ar putea să ai o înțelegere de bază a ceea ce dorește El și să vrei să o îndeplinești. Dar, pe măsură ce îndeplinești slujba, descoperi că nu aveai aproape nicio idee despre ce ar implica îndeplinirea acelei slujbe și nici măcar despre cum te-ar schimba pe tine.

Î: În Matei 13:52, de ce a menționat Isus că un cărturar are atât comori noi, cât și vechi?

R: Acesta a fost un mod plin de har de a spune că ar trebui să prețuiască în continuare adevărul anterior pe care l-au învățat, precum și lucrurile noi pe care le-a spus Isus. „Cărturarii” de aici nu reprezintă o categorie specială de creștini. Mai degrabă, un cărturar aici este o referință pozitivă la orice credincios care studiază cu seriozitate Scriptura.

Î: În Matei 13:52, în ce fel inima noastră este ca o cămară de comori?

R: Depozitul de aici (thesauros în greacă) este un loc în care păstrăm amintiri, decizii, emoții și valori pe care le considerăm importante, indiferent dacă Dumnezeu le vede sau nu ca fiind bune sau importante.

Se spune o întreagă cămăruță plină de comori, nu doar o cutie sau un cufăr pentru a păstra un singur obiect în întuneric. O cămăruță poate conține multe comori, iar acestea pot fi văzute, nu doar ascunse într-o cutie.

Două sarcini pe care un creștin trebuie să le îndeplinească sunt: a) să identifice și să arunce lucrurile din cămara noastră pe care Dumnezeu nu le dorește acolo și b) să umple cămara noastră cu lucruri bune pe care Dumnezeu ne învață să le facem.

Î: În Mt 13:53-58, nu era oare Isus un profet, deoarece „Profeția poate exista în Israel doar atunci când țara este locuită de o majoritate a evreilor din lume. În timpul lui Ezra (circa 300 î.e.n.), când majoritatea evreilor au refuzat să se mute din Babilon în Israel, profeția a încetat odată cu moartea ultimilor profeți — Hagai, Zaharia și Maleahi.” (Un evreu a ridicat această obiecție)

R: Aceasta este o afirmație greșită din trei motive:

1) Nu există niciun verset în Biblie care să spună asta; această regulă este inventată.

2) Daniel și Ezechiel au fost profeți în timpul exilului. Majoritatea evreilor din lume nu locuiau atunci în Palestina. De fapt, Daniel și Ezechiel au fost profeți care au trăit în afara Israelului, deși Daniel a locuit în Iuda în tinerețe.

3) Nu ar trebui să încercăm să-I spunem lui Dumnezeu Atotputernicul ce poate și ce nu poate face!

Ignorând faptul că mulți dintre evrei locuiau într-adevăr în Palestina în timpul lui Hristos (fie că erau majoritari sau nu, nu știu), acest lucru nu contează, deoarece Dumnezeu Atotputernicul poate trimite un profet oricând dorește.

Biblia (atât Vechiul, cât și Noul Testament) menționează o serie de lucruri pe care Dumnezeu nu le face (nu-Și schimbă părerea în Numeri 23:19; 1 Samuel 15:29 etc.), dar în întreaga Biblie sunt doar patru lucruri despre care se spune că Dumnezeu NU POATE să le facă. (Totuși, trebuie să căutați în Noul Testament pentru a le citi.) Aceste patru lucruri sunt: Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău (Iacov 1:13), Dumnezeu nu poate minți (Evrei 6:18), Dumnezeu nu poate jura pe cineva mai mare decât El Însuși (Evrei 6:13) și Dumnezeu nu se poate lepăda de Sine însuși (2 Timotei 2:13). În afară de acestea, nu voi spune ce nu poate face Dumnezeu; mă voi uita doar în Biblie pentru a învăța cu smerenie ce a ales Dumnezeu să facă și ce a ales să nu facă.

Î: În Matei 13:54-58, învățătura lui Isus a polarizat oamenii; deci, când ar trebui ca și învățătura noastră să polarizeze?

R: Învățătura lui Isus părea să împartă oamenii în două tabere: cei care Îl urmau și cei care I se opuneau cu tărie. Nu vedem pe nimeni ascultând mesajul lui Isus și spunând: „Nu e rău, e doar așa și așa”. Nu ar trebui să ne limităm la a împărtăși Evanghelia și a preda adevărul lui Dumnezeu în același mod în care s-ar preda matematica sau istoria antică. Ar trebui să le predăm și importanța Evangheliei pentru destinul lor veșnic, precum și urgența Evangheliei, pentru a nu amâna credința. Dacă constatăm că suntem mai puțin apreciați de unii atunci când facem acest lucru, înseamnă pur și simplu că ne facem datoria.

Î: În Matei 13:55, cum ar fi putut Isus să aibă frați și surori, având în vedere că (conform Bisericii Catolice) Maria a rămas mereu fecioară?

R: Matei 1:25 răspunde succint la această întrebare: „Dar el [Iosif] nu s-a unit cu ea [Maria] până când ea a născut un Fiu. Și i-a pus numele Isus.” Așadar, Maria era fecioară când s-a născut Isus, dar Maria și Iosif au mai avut alți copii după aceea.

Catolicii răspund, în general, că în multe culturi mediteraneene verișorii pot fi numiți și frați și surori.

Cu toate acestea, nu există niciun pasaj în Biblie care să învețe că Maria a fost mereu fecioară. În schimb, există alte pasaje în care sunt menționați frații sau surorile lui Isus: Ioan 7:5; Galateni 1:19; Marcu 3:31; Ioan 2:12; și Faptele Apostolilor 1:14. Ar fi ciudat ca, dacă ar fi fost doar veri, cuvântul „veri” să nu fi fost folosit măcar într-unul dintre aceste șase pasaje.

Ca notă istorică, singurele două pasaje anterioare Conciliului de la Niceea în care Maria este numită „mereu fecioară” sunt:

Ipolit, episcopul de Portus (225-235/6 d.Hr.), a numit-o pe Maria „veșnic fecioară”. Împotriva lui Beron și Helix, fragmentul 8, p. 234

Petru al Alexandriei (306, 285-311 d.Hr.) „a lui Dumnezeu, și mereu fecioară, și, cu adevărat, a Mariei, Maica Domnului”; Fragmentul 5.7, p. 282

S-a afirmat oficial că Maria a fost „mereu fecioară” la Sinodul de la Constantinopol al II-lea (553 d.Hr.), cap. 2, p. 312. În același an, Papa Vigilius a afirmat același lucru în scrisoarea sa, p. 322.

Î: În Matei 13:55, ce anume făcea un tâmplar?

R: Tâmplarii construiau clădiri. Așadar, lucrau atât cu piatra, cât și cu lemnul. În acea perioadă, romanii construiau un oraș nou, destinat în principal neamurilor, numit Sepphoris, situat chiar la nord de Nazaret, așa că în acea vreme era mult de lucru pentru tâmplari. Așadar, când Isus a vorbit despre zidirea pe o temelie bună în Luca 6:49 și 14:29, este posibil să fi avut experiență practică în ceea ce privește temeliile.

Î: În Matei 13:55-57, de ce nu a fost onorat un profet în orașul său natal?

R: Amintiți-vă că ultima dată când Isus a vorbit în orașul Său natal, oamenii au vrut să-L arunce de pe o stâncă. Isus nu dădea aici o poruncă sau o profeție, ci mai degrabă făcea o observație. Profeții nu erau foarte apreciați printre oamenii cu care crescuseră. Pentru cineva care a crescut în același loc și a avut multe dintre aceleași experiențe, poate fi greu de crezut că Dumnezeu poate folosi oameni obișnuiți într-un mod neobișnuit. Din păcate, există un sâmbure de adevăr în zicala că „familiaritatea poate naște dispreț”. Scriitorul grec Pindar avea un proverb similar despre faima care se estompează în căminul familiei. (Ode ale lui Pindar, Oda 12:3)

Un aspect conex este faptul că oamenii păreau mai preocupați de faima și popularitatea unui băiat de-al lor, în loc să se preocupe să asculte ceea ce Isus avea de fapt de spus. O caracteristică a naturii umane este că, în general, oamenilor – inclusiv nouă – le este prea ușor să se concentreze asupra lucrurilor secundare sau banale și să piardă din vedere esențialul.

Î: În Matei 13:58, în ce fel lipsa de credință a oamenilor a limitat lucrările puternice ale lui Isus?

R: Acest verset nu spune că Dumnezeu Atotputernicul era incapabil să facă o minune aici. Mai degrabă, Isus a ales să nu facă nicio minune aici din cauza lipsei lor de credință. Nu este vorba că Isus nu putea face minuni; la urma urmei, Isus a mers pe apă, l-a înviat pe Lazăr, a înviat din morți etc., fără ca cineva să creadă că Isus ar face aceste lucruri. Mai degrabă, de ce ar fi binecuvântat Isus oamenii când aceștia nu aveau nicio dorință de a fi binecuvântați de El?

Î: În Matei 14, de ce este plasată moartea lui Ioan Botezătorul tocmai în acel loc din Evanghelia după Matei?

R: Deși nu se precizează acest lucru, iar Matei ar fi putut plasa această retrospectivă oriunde, poate că motivul pentru care a plasat-o aici este acela de a sugera de ce Isus a dorit să se retragă din ochii publicului în acel moment. Isus știa că vor veni să-L omoare și a vrut să aștepte până când va fi împlinit celelalte lucruri înainte de a fi răstignit. De asemenea, de la acest moment încolo, Matei și Marcu prezintă aceeași ordine a evenimentelor care se regăsesc în ambele evanghelii.

Î: În Matei 14:3-4, de ce anume l-a denunțat Ioan Botezătorul pe Irod Antipa?

R: Mai întâi contextul genealogic, apoi răspunsul.

Context:

Irod Antipa (= Irod Tetrarhul): fiul lui Irod cel Mare și al lui Malthace, una dintre cele zece soții ale sale. Irod Antipa a guvernat Galileea și Perea sub stăpânirea Romei între anii 4 î.Hr. și 39 d.Hr. El dorea să fie numit rege, ceea ce i-a adus necazuri cu împăratul Caligula.

Aretas al IV-lea Nabateanul: Irod Antipa era căsătorit cu fiica lui Aretas al IV-lea, Phasaelis, rege al arabilor nabateeni din teritoriul actual al Iordaniei. Divorțul de ea și căsătoria cu Irodiada reprezentau o capcană politică, dar cel puțin trăia împreună cu Irodiada. Ulterior, au avut loc lupte între Irod Antipa și regele Aretas, Aretas ieșind învingător până la intervenția romanilor.

Filip: fiul lui Irod cel Mare și al Mariamnei a II-a.

(Filip locuia la Roma și nu trebuie confundat cu un alt fiu al lui Irod cel Mare, numit Filip, tetrarhul Itureei și Trachonitidei, menționat în Luca 3:1)

Aristobul: fiul lui Irod cel Mare și al Mariamnei I.

Irodiada: fiica lui Aristobul și a soției sale, Berenice. Ea a divorțat de primul ei soț pentru a fi cu Irod Antipa.

Răspunsul: Irod Antipa era unchiul vitreg al Irodiadei, dar acest lucru era permis conform Leviticul 18:1-17 și 20:12,14. Divorțul de soție era permis în vremurile Vechiului Testament. Problema era că Leviticul 18:16 interzice în mod specific căsătoria cu soția fratelui tău, iar Irodiada era soția lui Filip, fratele lui Irod Antipa, iar Filip era încă în viață.

Așa cum precizează „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 670: „Irodiada știa că «singurul loc unde certificatul ei de căsătorie putea fi scris în siguranță era pe spatele mandatului de execuție al lui Ioan»” (din T.W. Manson, „The Servant Messiah”, p. 40).

Mai târziu, când nabateenii au învins armata lui Irod în anul 36 d.Hr., Iosifus a scris în „Antichitățile iudeilor”, cartea 18, capitolul 119.2, că iudeii considerau că aceasta era o pedeapsă din partea lui Dumnezeu asupra lui Irod Antipa.

Î: În Matei 14:6-12, de ce se află această relatare macabră în Biblie?

R: Uneori, oamenii pot avea o viziune artificial de roz asupra vieții pe pământ. Viața este uneori groaznică atunci când oamenii răi dețin controlul. Putem învăța aici că chiar și credincioșii, precum Ioan Botezătorul, pot suferi consecințe nedrepte în această viață.

În al doilea rând, comparați curajul lui Ioan Botezătorul în a-l denunța pe conducător cu lașitatea lui Irod, care nu voia nici să-l elibereze pe Ioan, nici să-l execute. Irod seamănă oarecum cu regele Ahab, care era atât rău, cât și slab.

După acest eveniment, se observă o schimbare în lucrarea lui Isus. Isus s-a concentrat pe instruirea ucenicilor pentru perioada de după moartea Sa, și nu avem consemnate alte fapte ale lui Isus menite să-i convingă pe conducătorii și poporul iudeu că El era Mesia.

Î: În Matei 14:6-12, nu ar fi stricat atmosfera festivă aducerea unui cap tăiat?

R: Unii i-au acuzat pe Matei și Marcu că ar fi mințit când au relatat acest lucru. Totuși, acest lucru este tipic pentru viețile macabre ale membrilor familiei regale. De exemplu, Cicero s-a opus politic lui Marc Antoniu. Când capul oratorului Cicero a fost adus la Fulvia, soția lui Marc Antoniu, ea a scuipat pe el și i-a străpuns limba cu un ac. Un al doilea exemplu este atunci când Alexandru Ianneu, atât rege hasmoneu, cât și mare preot, a organizat un ospăț public cu concubinele sale; el a ordonat ca 800 de rebeli să fie răstigniți, ucigându-le mai întâi soțiile și copiii, în public.

Î: În Matei 14:15, având în vedere că era vorba de un deșert, de ce apărea iarba în versetul 19?

R: Nu era vorba de un deșert arid, ci de un loc pustiu. De asemenea, Palestina are două anotimpuri: cel umed și cel uscat, iar acest eveniment a avut loc probabil în timpul anotimpului umed. Anotimpul umed nu era caracterizat de musoni, așa cum se întâmplă în Asia de Sud-Est, dar râul Iordan era prea mare pentru a fi traversat în acea perioadă și ar fi existat multă iarbă verde în locuri care, în timpul anotimpului uscat, ne-ar părea a fi deșert.

De asemenea, cuvântul grecesc opsios, tradus prin „seară”, se referă la orice moment cuprins între mijlocul după-amiezii și imediat după apusul soarelui.

Î: În Matei 14:24-32, cum ar trebui creștinii să înfrunte furtunile?

R: Acest pasaj ne învață cum să înfruntăm furtunile și cum NU trebuie să le înfruntăm.

1. Nu vă îngroziți când Dumnezeu face o lucrare neașteptată (14:25-26).

2. Când Isus ne spune să ne îndrăznim, trebuie să ne îndrăznim și să acționăm cu curaj (14:27-28).

3. Trebuie să-L ascultăm pe Isus, știind că El este nu numai mai mare decât pericolele din jurul nostru, ci și decât temerile, îndoielile și slăbiciunile noastre (14:29).

4. Priviți la Isus, nu la vânt și la valuri, sau la alte posibile pericole (14:30). Pericolele nu sunt imaginare, dar priviți oricum la Isus.

5. Când am greșit sau când ne îndoim, ar trebui să strigăm către Isus să ne salveze (14:30-32).

6. După ce suntem în siguranță, să nu uităm să-L slăvim pe Dumnezeu (14:33).

Î: În Matei 14:25, când era a patra strajă a nopții?

R: În timp ce vechii evrei împărțeau noaptea în doar trei gărzi, romanii o împărțeau în patru gărzi, iar a patra gardă ar fi aproximativ de la 3 dimineața până la 6 dimineața.

Î: În Matei 14:29-31, de ce a fost credința lui Petru atât de puternică, iar apoi atât de slabă?

R: Petru a fost dispus să se supună pentru o clipă, iar credința lui a fost suficient de puternică în acel moment pentru a crede, a-L privi pe Isus și a coborî din barcă. Dar când acea credință a trebuit să continue pentru a merge pe apă, atunci a apărut acea ezitare.

Î: În Matei 15:1-3, era Isus împotriva spălării mâinilor?

R: Nu. Deși Isus nu era împotriva igienei, El era împotriva transformării spălării mâinilor într-o ceremonie religioasă. Astăzi, alte lucruri benefice pentru sănătate, precum o alimentație sănătoasă, plantele medicinale și exercițiile fizice, sunt bune, dar și ele pot deveni idoli dacă oamenii se închină sănătății lor în loc să se închine lui Dumnezeu.

Î: În Matei 15:3-6, de unde provine ideea de qorban/corban (în greacă korban)?

R: Cuvântul în sine, precum și conceptul de a dedica ceva lui Dumnezeu, se regăsesc în Leviticul 1:2-3, 2:1, 3:1 și Numeri 7:12-17. Cu toate acestea, fariseii permiteau cuiva să se sustragă de la responsabilitatea de a-și îngriji părinții, dedicând lui Dumnezeu ajutorul pe care l-ar fi acordat părinților lor.

Fariseii aveau aici priorități confuze. Permisiunea de a dedica ceva lui Dumnezeu primea o prioritate mai mare decât împlinirea voinței lui Dumnezeu, care include îngrijirea părinților. Acest lucru se poate întâmpla atunci când oamenii sunt mai preocupați de respectarea unei tradiții decât de ascultarea de Dumnezeu.

Î: În Matei 15:7, ce înseamnă exact „ipocrit”?

R: Inițial, acesta nu era un termen negativ. Era un termen grecesc care desemna un actor într-o piesă de teatru. Toți actorii purtau măști și își jucau rolul într-o comedie, o tragedie sau orice altceva cerea scenariul la momentul respectiv. Aceasta este prima dată când Isus i-a numit pe farisei și pe învățătorii Legii „ipocriți”. Isus folosește acest termen într-un sens negativ, spunând că oamenii își pun o mască pentru a părea devotați lui Dumnezeu, dar, în interior, ei doar se prefac.

Î: În Matei 15:8, de ce aleg oamenii să se apropie de Dumnezeu cu buzele, când inimile lor sunt departe de El?

R: Oamenii se îndreaptă spre religie și, în mod formal, spre Dumnezeu, din tot felul de motive, și nu toate sunt cele mai bune. Unii vin pentru laudele celorlalți, alții o fac pentru bani, iar alții pentru a-și găsi un soț sau o soție.

Unii își doresc o carieră prin care să-i poată ajuta pe alții, iar acesta este scopul lor principal, nu dragostea față de Dumnezeu. În astfel de cazuri, există numeroase organizații caritabile de renume, precum Crucea Roșie, Corpul Păcii, Goodwill sau UNICEF. Ar trebui să se alăture acestora și să nu se prezinte în mod fals ca fiind iubitori de Dumnezeu doar pentru că doresc să lucreze prin intermediul unei biserici creștine.

Ca o notă marginală, Biblia spune că creștinii trebuie să-i ajute pe cei săraci, pe cei defavorizați, pe orfani etc. Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să dăm bani doar organizațiilor creștine. Este bine să sprijinim și organizațiile comunitare caritabile care nu sunt asociate cu o religie.

Î: În Matei 15:9, când sunt bune tradițiile omenești și când sunt rele?

R: Tradițiile transmit credințele și opiniile din trecut către doctrinele și legile generațiilor următoare. Ele pot fi bune sau rele dacă ascund Cuvântul lui Dumnezeu. Există patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Rău: Dacă tradiția din trecut a fost greșită sau rea, atunci se învață și se copiază erori și, poate, păcate. Biblia vorbește despre tradiții păcătoase, cum ar fi „Regina Cerului” din Ieremia 44:17-19.

Goale: De cele mai multe ori, tradițiile sunt pur și simplu fără valoare (Coloseni 2:16-19). Dacă sunt luate în serios, aceste tradiții pot dilua devotamentul față de Dumnezeu. Biblia vorbește despre tradiții goale și înșelătoare în Coloseni 2:8 și 1 Timotei 1:4.

Corban: Chiar dacă opinia sau practica din trecut nu era contrară Scripturii, oamenii au tendința de a echivala tradiția umană cu Scriptura, iar ceea ce odată era o opinie umană devine acum, în ochii oamenilor, „Dumnezeu spune”, iar practica umană, poate foarte potrivită pentru un anumit moment și circumstanțe, devine pretins „Legea lui Dumnezeu” pentru toate timpurile și circumstanțele. Pentru unii oameni, tradiția chiar prevalează asupra Cuvântului lui Dumnezeu, cum ar fi cei care practicau „Corban” în Marcu 7:10-13.

Legea lui Dumnezeu: Ar trebui să urmăm ceea ce a poruncit Dumnezeu, cum ar fi botezul cu apă și Cina Domnului. Totuși, nu ar trebui să le urmăm pentru că sunt tradiții creștine, ci pentru că Dumnezeu dorește acest lucru. Ar trebui să fim atenți să nu ridicăm simbolul deasupra realității. Nu trebuie doar să urmăm reguli (Marcu 7:6-7), ci slujim în noul mod al Duhului, nu în vechiul mod al legii scrise (Romani 7:6; 2:29; Coloseni 2:14).

Î: În Matei 15:10-20 și Marcu 7:15-23, de ce a anulat Isus poruncile alimentare din Vechiul Testament?

R: Isus nu a anulat poruncile alimentare din Vechiul Testament, ci le-a înlocuit. Aici trebuie luate în considerare patru aspecte.

1. Deși Isus și ucenicii Săi încălcau uneori tradițiile de om ale fariseilor, ei înșiși trăiau în ascultare de Legea Vechiului Testament.

2. Chiar și sub Vechiul Testament, Dumnezeu era preocupat de ascultarea lor, iar dieta lor era doar o modalitate, dar nu singura, prin care aceștia își demonstrau ascultarea.

3. După ce învierea lui Isus a marcat începutul unei noi perioade, ucenicii nu au ales să mănânce orice fel de carne. Un înger al lui Dumnezeu a coborât și l-a îndrumat pe Petru, care era reticent, să mănânce, conform Faptele Apostolilor 10:11-16. Cine era Petru ca să se certe cu un înger din cer?

4. Musulmanii nu ar trebui să aibă nicio problemă cu acest răspuns, întrucât se spune că Mahomed a făcut același lucru. El a vorbit despre legi abrogate (deși abrogarea este un concept puțin diferit de cel al Noului Legământ prin Isus). De asemenea, el a arătat că musulmanii pot mânca carne de cămilă, iar Vechiul Testament tratează carnea de cămilă la fel ca pe cea de porc (Leviticul 11:4, 7, 26; Deuteronomul 14:7, 8).

Î: În Matei 15:11, 17-18, cum se face că doar ceea ce iese din gura omului îl pângărește?

R: Contextul este prezentat în Matei 15:20, unde fariseii erau preocupați de faptul de a mânca cu mâinile nespălate, iar Isus era preocupat de puritatea interioară.

Dacă ai găti ceva într-un vas și s-ar adăuga încet lichid, care ar fi scurs tot atât de încet, ai gusta din lichidul care intră sau din cel care iese pentru a vedea dacă interiorul are temperatura potrivită și corespunde specificațiilor? Desigur, ar trebui să guști din lichidul care iese. La fel, Isus spunea să nu te concentrezi prea mult pe dietă, deoarece ceea ce iese din tine este ceea ce te poate pângări.

Î: În Matei 15:12, nu ar fi ciudat ca unii dintre farisei să plece din Ierusalim pentru a-L căuta pe Isus doar ca să-I ceară părerea cu privire la igiena personală?

R: Nu despre asta era vorba. Întrebarea era doar un pretext pentru a încerca să-L prindă pe Isus în capcană. Problema nu era igiena personală; ei nu aveau o teorie a germenilor patogeni. Ci era vorba mai degrabă despre adăugirile lor la regulile privind spălările ceremoniale. Ei îl vedeau pe Isus ca pe o amenințare la adresa preeminenței lor în a le spune oamenilor care era voia lui Dumnezeu pentru ei.

Î: În Matei 15:12, de ce nu-I păsa lui Isus că îi făcea pe farisei să se simtă prost?

R: Isus era conștient de asta, dar era mai interesat să scoată la iveală adevărul decât de ceea ce credeau fariseii. Dar, dincolo de asta, Isus era preocupat; El voia ca ei să se simtă jigniți. În special în Matei 23, Isus i-a mustrat cu tărie din două motive distincte. Deoarece au auzit mustrarea, poate că unii se vor opri, se vor gândi la cuvintele lui Isus și se vor pocăi. În al doilea rând, indiferent de pocăința fariseilor, mulțimile vor auzi și vor ști să nu aibă încredere în fariseii care L-au respins pe Isus.

Î: În Matei 15:14, de ce permite Dumnezeu uneori ca orbii să fie conduși de alți orbi?

R: Așa cum a spus cineva, nimeni nu este mai orb decât cei care refuză să vadă. Dumnezeu permite oamenilor să meargă unde vor. O întrebare mai bună ar fi: de ce orbi permit, sau chiar preferă, să fie conduși de alți orbi?

Î: În Matei 15:21-29 și Marcu 7:24, de ce s-a dus Isus la Tir și la Sidon?

R: La prima vedere, aceste orașe neevreiești par să fie cu mult în afara traseului lui Isus. Versetele următoare arată că El trebuia să alunge un demon (Marcu 7:29) și că mulți oameni de pe coasta feniciană l-au ascultat pe Isus. Tirul se afla pe coastă, la aproximativ 35 de mile (56 km) de Marea Galileei, iar Sidonul se afla, de asemenea, pe coastă, la 25 de mile (40 km) de Tir și la 60 de mile (96 km) nord-nord-vest de Marea Galileei.

Î: În Matei 15:21-28, când „femeia din Canaan” I-a cerut lui Isus să aibă milă de ea, Isus a spus: „Nu am fost trimis decât la oile rătăcite ale casei lui Israel”. De ce găsim acest text doar în Matei? La fel și porunca lui Isus către ucenicii Săi: „Să nu mergeți pe calea neamurilor și să nu intrați în niciun oraș al samaritenilor; ci mergeți mai degrabă la oile rătăcite ale casei lui Israel” (Matei 10:5-6)? Sunt aceste două cuvinte ale lui Isus reale, deși contrazic mesajul Său privind mântuirea universală? Sau sunt o invenție sau o creație a comunităților bisericești timpurii?

R: Nu, nu există niciun motiv să ne îndoim de Dumnezeu și să credem că El a permis ca Cuvântul Său să fie „înlocuit” cu născociri sau invenții ale comunităților bisericești timpurii. Aceste două lucruri se potrivesc de fapt în mod clar cu lucrarea lui Isus. Înainte de răstignirea Sa, poporului iudeu i s-a oferit ocazia să-L accepte pe Mesia și să deschidă calea pentru toți neamurile. Chiar și în lucrarea lui Pavel, acesta se ducea mai întâi la sinagoga iudaică, iar abia apoi la neamuri.

Cu toate acestea, dacă te uiți pe o hartă, regiunea Tirului și a Sidonului se află cu mult în afara țării Israelului. Așadar, Isus a făcut un ocol considerabil pentru a o vizita pe acea femeie canaanită (sau siro-feniciană). Prin vizita la această femeie, Isus a arătat că mesajul Său urma să fie destinat și neevreilor.

Î: În Matei 15:21-22 și în Evanghelii în general, vedem că Isus promite mântuirea tuturor oamenilor, fără nicio diferențiere sau discriminare între ei, fie că erau iudei, neamuri sau păgâni, dar în Matei observăm că accentul este pus pe mântuirea iudeilor. Ce părere aveți?

R: Priviți cronologia. Sunt trei aspecte de luat în considerare.

1) În toate evangheliile, nu doar în Matei, înainte de răstignire, Isus a predicat în primul rând iudeilor, pentru a oferi poporului iudeu ocazia de a-L accepta pe Mesia.

2) După învierea lui Isus, Evanghelia urma să fie predicată tuturor iudeilor și neamurilor. Ordinea pe care Isus a dat-o în Faptele Apostolilor 1:8 a fost: „Ierusalim, apoi toată Iudeea (unde se aflau iudeii), apoi Samaria (semi-iudeii) și apoi până la marginile pământului.”

3) Cu toate acestea, chiar dacă neamurile și samaritenii nu erau grupurile principale către care trebuia să se îndrepte înainte de răstignire, Isus tot le-a împărtășit Evanghelia atunci când i-a întâlnit. De exemplu, nu numai femeia din Tir și Sidon (Marcu 7:24-30), ci și omul posedat din Gerasa, de pe malul estic (neevreiesc, unde se creșteau porci) al Mării Galileei, în Marcu 5:1-20. Isus a hrănit 5.000 de oameni pe malul iudeu (vestic) al Mării Galileei în Matei 14:13-21; Marcu 6:30-44; Luca 9:10-17; Ioan 6:8-12, iar Isus a hrănit a doua oară 4.000 de oameni pe malul neevreiesc (estic) al Mării Galileei, în Matei 15:32-38 și Marcu 8:2-9.

Dar acum trebuie să împărtășim Evanghelia tuturor, indiferent dacă sunt evrei, arabi, europeni, asiatici sau oricine altcineva.

Î: În Matei 15:21-22, în legătură cu femeia canaanită, se pare că Isus spunea că ei trebuiau să-i iubească doar pe evrei și pe cei care se închinau lui Dumnezeu în modul aprobat? (Și musulmanul Ahmad Deedat aduce acest lucru în discuție.)

R: Nu, această interpretare este greu de susținut, întrucât Isus a făcut un efort considerabil pentru a se deplasa în regiunea Tirului și a Sidonului.

Isus a fost trimis mai întâi la oile rătăcite ale lui Israel, dar mai târziu a traversat Marea Galileei (de mai multe ori). Semnificația acestui lucru este că, în principal, evreii locuiau pe malul vestic al Mării Galileei, în timp ce neamurile, inclusiv păstorii păgâni de porci, locuiau pe malul estic. Chiar și înainte de aceasta, însă, samaritenii nu se închinau lui Dumnezeu în modul aprobat, iar Isus a vorbit cu femeia samariteancă la începutul slujirii Sale.

Î: În Matei 15:24, Isus era doar pentru evrei și nu pentru toată lumea?

R: Nu. Isus S-a îndreptat mai întâi către oile lui Israel, dar a spus și că are alte oi, care nu sunt din această turmă, în Ioan 10:16. Isus a mers mult dincolo de granițele Israelului, în regiunea Tirului și Sidonului, când a rostit cuvintele din Matei 15:24, pentru a vizita o femeie siro-feniciană. De asemenea, mulți samariteni au crezut în Isus, după cum se arată în Ioan 4:39-42. Mai târziu, Isus a predicat și i-a hrănit pe acei neevrei de pe țărmul estic al Mării Galileei. Ulterior, Isus a spus că îi va atrage pe toți oamenii la Sine în Ioan 12:32. Modul în care Isus a predicat inițial mai întâi evreilor a fost urmat și de Pavel, care, în general, a vestit Cuvântul lui Dumnezeu mai întâi evreilor și apoi neamurilor.

Î: În Matei 15:24-26, a fost Isus rasist pentru că a comparat-o pe femeia canaanită (siro-feniciană) cu câinii? (Musulmanul Ahmad Deedat a adus în discuție acest aspect)

R: Să punem la rândul nostru o întrebare. Unde se afla Isus când a spus că a fost trimis doar la oile rătăcite ale Casei lui Israel? Răspunsul este că El părăsise Israelul și parcursese peste 30 de mile (în linie dreaptă) peste sau în jurul munților pentru a ajunge la Tir, care nu era și nu fusese niciodată un oraș israelit. Isus s-a dus acolo pentru a vorbi nu cu o femeie evreică care locuia în afara Israelului, ci cu o femeie identificată în mod clar ca fiind neamură. Dar, după ce a făcut un efort suplimentar (de fapt, de 30 de mile), Isus a vrut ca ea să fie sigură că nu credea că primește ceva la care avea dreptul, ci ceva din har. Apropo, cuvântul grecesc pentru „câine” aici, în Matei 15:26, are sensul de „pui de câine” sau „cățeluș de companie”, și nu de câine sălbatic.

Î: În Mt 15:21-29 și Mc 7:27-29, ce anume spuneau Isus și femeia siro-feniciană?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. După ce Isus a călătorit până la coasta feniciană, femeia I-a cerut un singur lucru: să alunge demonul din fiica ei. De remarcat că nu există dovezi că această femeie de etnie siro-feniciană, numită „greacă”, s-ar fi convertit la iudaism sau chiar ar fi crezut în adevăratul Dumnezeu.

2. După ce Isus a parcurs tot acest drum, la mile distanță de Israel, El i-a spus fără ocolișuri că mesajul lui Dumnezeu a venit prin evrei, care trebuiau vindecați mai întâi (Marcu 7:27). Cu alte cuvinte, Isus nu avea de gând să-i îndeplinească cererea fără ca ea să se angajeze să creadă în mesajul lui Dumnezeu, așa cum fusese transmis evreilor.

3. Ea a acceptat cu umilință să vină la Isus în condițiile Lui, și nu în alte condiții. Și noi trebuie să avem credință în harul lui Dumnezeu.

4. Deși atât neamurile, cât și câinii nu erau prea bine văzuți de evrei, Isus nu a folosit aici termenul obișnuit pentru câine. Acest cuvânt se traduce mai bine prin „cățeluș” sau „pui de câine”. Romanii și grecii aveau o părere bună despre câini. Isus a folosit un „sens dublu” – disprețul evreilor, combinat cu respectul și afecțiunea păgânilor – comparând-o cu un animal de companie afectuos. Cu toate acestea, Isus a clarificat totuși că mesajul Său era adresat în primul rând evreilor. Dacă Dumnezeu a binecuvântat pe altcineva în mod deosebit, și nu pe noi, ar trebui totuși să ne bucurăm pentru binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Pe scurt, lunga călătorie a lui Isus, combinată cu cuvintele Sale seci, ilustrează frumos paradoxul că Isus va parcurge distanțe mari pentru a ajunge la noi, dar noi trebuie să venim la El fără mândrie, în condițiile Lui, nu ale noastre.

Î: În Matei 15:24, aceste „oi pierdute ale lui Israel” se referă la oamenii care ar fi emigrat din Israel în America în perioada exilului, așa cum a învățat mormonul Joseph Fielding Smith în Doctrines of Salvation (1975), vol. 3, p. 214?

R: Nu. Această interpretare era total necunoscută atât evreilor, cât și creștinilor. Isus nu se referea la oameni care erau pierduți din punct de vedere geografic, ci la cei care erau pierduți din punct de vedere spiritual. Isus era un Mântuitor, nu un GPS. Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Duceți-vă mai degrabă la oile pierdute ale lui Israel…” (Matei 10:6-7), iar ei au împlinit aceasta în zilele următoare străbătând Israelul, nu urcându-se într-un avion și zburând spre America.

Î: În Matei 16:1,4, de ce era greșit să-I ceri lui Isus un semn din cer?

R: Pentru ucenici, probabil că li s-a părut ciudat ca fariseii și saducheii să ceară un semn tocmai după ce Isus făcuse toate aceste minuni, multe dintre ele chiar în prezența fariseilor și a saducheilor. Se pare că încercau să spună că toate semnele și minunile anterioare nu erau suficient de bune, dar că încă unul ar fi putut, eventual, să le satisfacă standardele. Cuvântul grecesc pentru „încercare” folosit aici, în sensul că doreau să-L pună la încercare pe Isus, este același cuvânt folosit în Matei 4:1 pentru ispitirea lui Isus de către Satana. Minunile lui Isus ajutaseră deja pe cei șchiopi, orbi și posedați de demoni, iar fariseii cereau un semn din cer care nu ar fi ajutat pe nimeni. Isus a refuzat să facă o minune la cererea lor.

Î: În Matei 16:2-4, ce legătură are ciclul dintre seară și dimineață cu semnele vremurilor?

R: Ciclul previzibil al zilei și al nopții este un adevăr foarte simplu, pe care chiar și copiii îl pot observa. Isus spune că există și alte cicluri, cum ar fi semnele venirii Sale, urmate de venirea Sa. Isus va veni a doua oară, iar multe dintre semnele care au precedat prima venire vor fi prezente și înaintea celei de-a doua veniri. Isus nu spunea aici că fariseii și saducheii erau orbi, sau că nu erau inteligenți. De fapt, El i-a lăudat pentru că erau capabili să observe starea vremii și să pună cap la cap informațiile pentru a face o prognoză meteorologică. Dar aceiași oameni nu puteau să pună cap la cap informațiile din punct de vedere spiritual în ceea ce privește semnele vremurilor. Fie nu puteau, fie, poate, pur și simplu nu voiau.

Î: În Matei 16:3-4, care sunt alte situații în care cineva poate vedea toate faptele și detaliile, dar totuși este orb față de semnificație și concluzii?

R: Un exemplu este faptul că, având în vedere revoltele frecvente, nemulțumirea populației față de conducătorii romani și insensibilitatea împăraților, saducheii și fariseii încă nu aveau nicio idee că sfârșitul Iudeei, așa cum o cunoșteau ei, era aproape. În anul 70 d.Hr., întreaga populație a Ierusalimului a fost ucisă sau redusă în sclavie. În termen de cincisprezece ani de atunci, saducheii au dispărut.

Un alt exemplu este marele tsunami de pe coasta de vest a insulei Sumatra. Când apele oceanului s-au retras, multe animale nu au înțeles ce se întâmplă și au fugit spre interiorul continentului. Însă unii turiști, care ar fi trebuit să fie mai deștepți decât animalele, se aflau acolo cu aparatele foto, făcând poze oceanului care se retrăgea.

În timpul uraganului de categoria 5 din Florida, un bărbat avea două mașini scumpe, în valoare totală de 500.000 de dolari americani. A avut o săptămână la dispoziție să-și evacueze mașinile, dar, în schimb, pur și simplu le-a lăsat în garaj. Garajul a fost distrus, mașinile au fost răsturnate și distruse.

O întrebare pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: dacă altcineva ne-ar observa viața, poate peste 30 de ani, ce l-ar surprinde să afle că noi puteam vedea toate semnele, dar nu aveam nicio idee că se va întâmpla? Acest lucru poate fi de natură fizică (dieta, lipsa exercițiilor fizice), relațională (modul în care ne tratăm soțul sau soția) sau spirituală (cât de ușor luăm unele dintre responsabilitățile pe care Dumnezeu ni le-a dat).

Î: În Matei 16:4, care a fost exact semnul profetului Iona?

R: Ideea era că nu a existat niciun semn miraculos, cu excepția mărturiei acestui om evlavios.

Î: În Matei 16:7-11 și Marcu 6:52, care a fost semnificația celor cinci pâini și a celor 5.000 de oameni, precum și a celor șapte pâini și a celor 4.000 de oameni?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Isus este Pâinea Vieții. Deoarece El a putut să hrănească atât de mulți oameni, aceștia nu trebuie să-și facă griji dacă au luat sau nu vreo pâine.

În general, Isus a avut grijă de ei, iar ei nu ar trebui să se teamă că Dumnezeu nu va putea sau nu va dori să aibă grijă de ei în viitor.

Reînvățarea aceleiași lecții, deoarece Marcu spune că ucenicii nu au înțeles sensul hrănirii de prima dată.

Aici ar putea fi vizate două mesaje: unul conform căruia Dumnezeu îi hrănește pe evrei și, de asemenea, unul conform căruia Dumnezeu îi hrănește pe neamuri.

Mulți oameni mai săraci își făceau griji cu privire la modul în care își vor procura mâncare în fiecare zi. Dacă un pescar, care lucra șase zile pe săptămână, nu prindea niciun pește într-o zi, înseamnă că nu avea bani în acea zi. Cu toate acestea, chiar și după ce L-au văzut pe Isus hrănind cei 5.000, și apoi cei 4.000, ei încă își făceau griji că nu vor avea suficientă mâncare. Uneori, vechile obiceiuri și tipare, precum lipsa sau suferința, încă ne bântuie mintea, chiar și atunci când vremurile s-au schimbat. Acest lucru arată o lipsă de încredere că lucrurile stau altfel cu Isus și că Dumnezeu poate schimba lucrurile. „Puținul este mult dacă Dumnezeu este în el”.

Î: În Mt 16:7-11 și Mc 8:19-20, care este, potrivit lui Isus, semnificația acestor numere?

R: Unii ar putea vedea o semnificație mistică în cele cinci pâini, cei 5.000 și cele cinci cărți ale Legii pentru evrei la prima înmulțire a pâinilor, precum și în cele 7 pâini (un număr perfect) și cei 4.000 (4 reprezentând, poate, cele patru colțuri ale pământului) la a doua înmulțire a pâinilor, destinată în principal neamurilor.

Cu toate acestea, există o explicație mult mai simplă. Cu Isus, un număr foarte mic de pâini poate hrăni un număr foarte mare de oameni.

Î: În Matei 16:8, de ce a spus Isus că aveau puțină credință?

R: Ei nu erau îngrijorați cu privire la hrana lor din cauza limitelor cunoașterii lor, având în vedere tot ce au văzut. Mai degrabă, erau concentrați pe problemele lor pe termen scurt și au pierdut din vedere ceea ce poate face Dumnezeu.

Uneori, astăzi, creștinii pot fi îngrijorați, nu pentru că nu au învățat suficient, ci pentru că sunt atât de concentrați pe problemele lor încât își pierd concentrarea asupra lui Dumnezeu.

Î: În Matei 16:11-12, în ce fel învățătura fariseilor și a saducheilor seamănă cu drojdia din pâine?

R: Poate fi un adaos foarte mic, dar care are un efect mare asupra întregii pâini. La fel, unele învățături pot fi un adaos mic, dar pot avea un efect negativ mare.

Fără îndoială, fariseii și saducheii predicau unele lucruri bune; amândoi credeau, de exemplu, într-un singur Dumnezeu și că El a creat toate lucrurile. Dar partea rea putea pătrunde atât de adânc în învățătura lor, încât Isus nu a spus să facem deosebire între bine și rău, să luăm ce e bun și să lăsăm ce e rău. Dimpotrivă, chiar și acea mică „drojdie” din învățătura lor era de așa natură încât Isus a spus să ne ferim cu totul de ei.

Saducheii aveau o parte de adevăr, deoarece acceptau Tora. Cu toate acestea, cineva care învăța de la saduchei ar fi avut tendința să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece saducheii negau restul Vechiului Testament și, conform Faptele Apostolilor 23:8, negau învierea, îngerii și spiritele.

Î: Oare Matei 16:11-12 indică o datare târzie a textului, întrucât autorul nu ar fi putut face distincția între farisei și saduchei?

R: Contrar afirmațiilor unor critici liberali, nu este deloc așa. Saduceii au dispărut ca grup în termen de 15 ani după ce romanii au distrus Ierusalimul în anul 70 d.Hr. Un scriitor s-ar fi referit probabil la saducei doar dacă ar fi fost familiarizat cu evenimentele anterioare acelui moment. Dacă Matei nu s-ar fi referit niciodată la saduchei, faptul că nu i-ar fi menționat ar fi indicat o datare târzie a scrierii. Deși avem la dispoziție cel mult câteva pagini în întreaga literatură care îi descriu pe saduchei, Matei ar fi fost familiarizat cu ei și ar fi știut dacă aceștia au făcut front comun cu fariseii împotriva lui Isus, cam așa cum s-a întâmplat în vremuri mult mai târzii, când romanii și vizigoții au făcut front comun împotriva hunilor, sau când catolicii și protestanții au făcut front comun împotriva armatei turce. Matei scrie, de asemenea, despre ei în Matei 3:7; 16:1, 6, 11, 12. A spune să ne ferim de învățăturile celor două grupuri nu înseamnă că scriitorul nu era în măsură să facă distincția între cele două grupuri. Din punct de vedere politic, astăzi ar trebui să ne ferim de învățăturile extremei stângi și ale extremei drepte. Dar asta nu înseamnă că ele sunt la fel.

Î: În Matei 16:13-14 și Marcu 8:27-29, de ce a vrut Isus să știe cine spuneau alții că era El?

R: Isus nu s-a obosit să întrebe cine credeau fariseii și saducheii că era El; nu avea rost să facă asta. Mai degrabă, Isus a întrebat cine credeau oamenii din mulțime că era El. Locul în care i-a întrebat pe ucenici era Cezareea lui Filip, un oraș construit la nord de Galileea, în Siria de astăzi, pe o câmpie situată imediat la sud de Muntele Hermon, la aproximativ 25 de mile nord de Marea Galileei și la 5 mile est de râul Iordan. Existau două orașe numite Cezareea, iar acesta se afla pe teritoriul stăpânit de Irod Filip, fratele lui Irod Antipa. Această Cezareea avea un templu religios în cinstea defunctului împărat roman Cezar Augustus. Dacă oamenii de acolo îl cinstiau pe Augustus, un om obișnuit care nu făcea minuni, ca pe un zeu, ce spuneau oamenii despre Isus? Aceasta se numește metoda socratică de predare, prin punerea de întrebări. Adesea este util să pui o întrebare la care știi deja răspunsul. Aceasta îți poate dezvălui ce gândește cel care răspunde și chiar îl poate ajuta să-și organizeze gândurile. Când Isus a întrebat „voi” cine spuneți că sunt Eu, folosește pronumele „voi” la plural, deci Isus se adresa tuturor ucenicilor împreună. Știm însă doar că Petru a răspuns.

Î: În Matei 16:16-17, cum a știut Petru acest lucru doar prin Duhul Sfânt?

R: Se pare că Petru nu-L auzise încă pe Isus afirmând acest lucru în mod explicit. Petru nu a spus: „Cred că…” sau „Sper că…”, ci știa cu certitudine. Mai mult, una ar fi ca cineva să-i spună lui Petru această afirmație, și alta ca Petru să creadă acest lucru de unul singur.

Î: În Matei 16:18, asupra a ce pot fi de acord romano-catolicii și protestanții în privința acestui verset?

R: Există șapte lucruri asupra cărora catolicii și protestanții ar trebui să poată cădea de acord.

1) Petru este stânca pe care este zidită Biserica. Biserica este cu siguranță zidită pe „piatra” acestui apostol; la urma urmei, biserica este zidită pe temelia tuturor apostolilor și profeților, conform Efeseni 2:20a. Petru este una dintre temeliile principale ale bisericii, dar nu este singura temelie principală, întrucât Apocalipsa 21:14 spune că există douăsprezece temelii ale cetății Noului Ierusalim, iar acestea îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli ai lui Isus.

2) Aici nu se vorbește despre niciun succesor al lui Petru. Matei 16:16-18 nu menționează nimic despre vreun succesor al lui Petru. De fapt, niciun verset biblic nu spune nimic despre succesorii lui Petru.

3) Isus, nu Petru, este piatra de capăt. Petru nu este o „stâncă” mai importantă decât Isus Însuși, piatra de capăt, așa cum afirmă Efeseni 2:20b. Ca o stâncă așezată ferm deasupra alteia, Petru însuși ne-a spus că stânca sau piatra de capăt este Isus în Faptele Apostolilor 4:10-11 și 1 Petru 2:6-7, la fel cum face și Pavel în 1 Corinteni 10:4. Petru nu a scris niciodată că el însuși ar fi o „piatră” sau piatra de temelie, dar Pavel a spus că toți apostolii erau temelia în Efeseni 2:20, deși Hristos era piatra de temelie. Cu toate acestea, deși Isus este piatra de temelie, Isus nu se referă la Sine însuși ca fiind piatra aici, în Matei 16:16-18.

4) Petru nu a fost fără cusur în ceea ce a spus sau a făcut, nici înainte de înviere (Matei 16:22-23), nici după (Galateni 2:11-14).

5) Cu toate acestea, Petru a vorbit cu autoritate în calitate de apostol (1 Petru 1:1 și Faptele Apostolilor 1:15-22), iar noi trebuie să recunoaștem învățătura lui ca atare. La fel ca primii creștini, trebuie să ne dedicăm învățăturii apostolilor, conform Faptelor Apostolilor 2:42.

6) Lui Petru i-au fost date cheile Împărăției Cerurilor, puterea de a lega și de a dezlega, conform Matei 16:19. Într-adevăr, tuturor apostolilor și Bisericii li s-a dat aceeași putere de a lega și de a dezlega, conform Matei 18:18.

7) Nicio doctrină a creștinismului nu poate fi mai fundamentală decât mărturisirea pe care Petru a făcut-o aici. Dacă o persoană nu recunoaște că Isus este Mesia cel promis, Fiul Dumnezeului cel viu, și dacă nu recunoaște că Isus a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți (1 Corinteni 15:1-11), atunci credința ei este în zadar și nu o va duce în cer.

Î: În Matei 16:18, ce sau cine este stânca?

R: Mulți oameni nu sesizează faptul că Petru este asociat cu o „piatră” nu doar o dată, ci de două ori în Matei 16. În Matei 16:18, Petru este asociat cu o piatră „bună”, o piatră de temelie. În Matei 16:23, Petru este asociat cu o piatră „rea” (o „păcat” în unele traduceri), dar, literalmente, o piatră de poticnire. Cum ar putea Petru să fie ambele? – acestea sunt metafore. Există două puncte de vedere principale, iar ambele ar putea fi adevărate.

Piatra reprezintă mărturisirea lui Petru cu privire la Hristos. Aici nu a fost folosit un singur cuvânt grecesc pentru „piatră”, ci două cuvinte diferite. Simon a fost numit Petru („piatră”) pentru că el a fost primul care a mărturisit că Isus este Hristosul. Isus i s-a adresat lui Petru la persoana a doua („tu”), dar „piatra aceasta” este la persoana a treia. Isus și ucenicii, fiind din Galileea, vorbeau cel mai probabil greaca. Indiferent de interpretarea pe care o dă un creștin acestui verset anume, 1 Ioan 4:1-3 și 2 Ioan 7-10 arată că oricine nu recunoaște că Isus a venit în trup nu trebuie acceptat sau primit cu brațele deschise. 1 Corinteni 15:1-4 arată că oricine nu crede că Isus a murit pentru păcatele noastre și a înviat fizic din morți crede în zadar. 1 Corinteni 12:3 ne învață că nimeni nu spune că Isus este Domnul decât prin Duhul Sfânt. Practic vorbind, biserica este zidită pe mărturisirea lui Isus Hristos.

Piatra este chiar Petru. Isus și ucenicii cunoșteau fără îndoială arameica, așa că Isus ar fi putut vorbi arameică aici. Cele două cuvinte sunt diferite în greacă, deoarece unul este feminin, iar celălalt este un nume propriu masculin. Cu toate acestea, arameica nu are terminații masculine, feminine și neutre. De asemenea, Papias, un ucenic al apostolului Ioan, spune că Evanghelia după Matei a fost scrisă inițial în ebraică [poate însemnând arameică] și tradusă ulterior în greacă. În aramaică, s-ar fi folosit același cuvânt: „kepha”. Catolicii consideră, în general, că stânca de aici este Petru, deoarece cred că acest lucru susține ideea că Biserica a fost întemeiată pe Petru. Apoi, ei adaugă că Petru a transmis funcția de Papă succesorilor săi. Deși nu există nicio aluzie la această ultimă parte în Biblie, nu este o problemă ca și protestanții să-l interpreteze pe Petru ca fiind stânca de aici. Indiferent de interpretarea pe care o dă un creștin acestui verset, temeliile bune sunt făcute din stâncă, iar toți apostolii și profeții constituie temelia Bisericii, conform Efeseni 2:20. Practic vorbind, Biserica este zidită pe Biblie, care reprezintă învățătura apostolilor și a profeților.

Deoarece Petru este asociat cu două tipuri de stânci, un necatolic ar vedea cu ușurință că ambele aspecte sunt adevărate și importante. Petru este piatra de temelie a Bisericii, iar inovația conform căreia papii sunt succesorii lui Petru a constituit o piatră de poticnire pentru catolicii romani.

Î: Ce nu spune Matei 16:18?

R: Există cel puțin opt lucruri importante pe care NU le spune.

1. Nu spune că piatra de colț pe care a fost zidită Biserica a fost Petru. Dacă ar fi spus asta, ar fi contrazis faptul că Hristos este piatra de colț, așa cum se menționează în Efeseni 2:20b.

2. Nu îi exclude pe Petru și pe ceilalți apostoli din a fi stânca pe care este zidită Biserica. Dacă ar fi făcut-o, ar fi contrazis faptul că Biserica este zidită pe temelia (stâncile) apostolilor și profeților din Efeseni 2:20a și ar fi contrazis Apocalipsa 21:14.

3. Nu indică faptul că Petru ar fi avut succesori în calitate de apostol și nici nu menționează un Papă. De fapt, chiar și la Niceea, erau recunoscute patru biserici principale: Ierusalim, Constantinopol, Roma și Alexandria.

4. Deși se spune că porțile iadului nu vor birui biserica, nu se spune că Satana nu ar reuși să aducă corupția în biserică. Într-adevăr, papa Formosus a fost judecat pentru erezie, după moartea sa, de către papa care i-a succedat, și condamnat. Acești papi au fost judecați:

a) papii Zephyrinus și Callistus I, acuzați de erezia sabelliană

b) Ștefan al VI-lea (896-897) și sinodul cadavrului. I-au tăiat degetele cadavrului papei Formosus. El a fost ulterior asasinat.

c) Celestin al V-lea (1294-1296). Aproape toate actele sale oficiale au fost anulate de succesorul său, nemilosul Bonifaciu al VIII-lea. Celestin a fost asasinat după ce a demisionat. Bonifaciu a ordonat o cruciadă împotriva familiei Colonna.

d) Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a fost implicat în numeroase războaie. El a redactat bula „Unam Sanctam”. A murit de „mâhnire” la scurt timp după încarcerarea sa.

e) Benedict al XI-lea (1303-1304) a anulat bula papală „Unam Sanctam” a lui Bonifaciu al VIII-lea din 1302.

f) Clement al V-lea (1305-1314) l-a judecat pe Bonifaciu al VIII-lea pentru erezie și sodomie.

g) 1328 – Împăratul Ludovic al IV-lea al Bavariei îl destituie pe papa Ioan al XXII-lea pentru erezie

h) 1328 – Marsilius din Padova, ulterior arhiepiscop de Milano, a persecutat clerul catolic loial lui Ioan al XXII-lea

5. Nu se promite că succesiunea episcopilor romani va fi neîntreruptă. Un papă provenea din partidul care l-a ucis pe papa anterior. Dacă acest lucru nu întrerupe succesiunea papală, atunci succesiunea papală nu are niciun sens.

Următoarele trei afirmații sunt conform opiniei catolicului roman Karl Keating.

6. Persoana nepotrivită nu ar deveni papă. „The Francis Feud”, p. 82-83. Citiți despre Alexandru al VI-lea, Bonifaciu al VIII-lea, Iuliu al II-lea, care au atacat orașe din Italia, sau despre Benedict al IX-lea, care a vândut funcția de papă.

7. Exemple negative: oamenii violenți, răi, imorali și nepotiști nu ar conduce ca papi

8. Papii au eșuat în susținerea învățăturii corecte. „Catolicism și fundamentalism”, p. 227

Î: În Matei 16:18, spunea oare Isus, în esență, că Petru a fost primul papă, așa cum susține Biserica Catolică?

R: Acest verset a fost folosit pentru prima dată pentru a susține succesiunea papală de către papa Damasus în anul 382 d.Hr. Așa cum scrie Dave Hunt în cartea *A Woman Rides the Beast*, p. 101: „Unul dintre cele mai timpurii exemple de existență a mai multor papi a fost creat de alegerea simultană, de către facțiuni rivale, a papilor Ursinus și Damasus. Adepții primului au reușit, după multe violențe, să-l instaleze ca papă. Mai târziu, după o bătălie sângeroasă de trei zile, Damasus, cu sprijinul împăratului, a ieșit victorios și a continuat să fie vicarul lui Hristos timp de 18 ani (366-384). Deci «succesiunea apostolică» printr-o «linie neîntreruptă de la Petru» s-a realizat prin forță armată? Serios?”

Din aceeași carte, pp. 135-136, episcopul Joseph Hefele de Rottenburg spune: „«Dar în toate acele documente [istoria și învățăturile Bisericii] nu am văzut niciodată doctrina [infailibilității papale dintr-o sursă credibilă].»… Von Döllinger, una dintre marile autorități ale vremii în istoria Bisericii, a fost pe deplin de acord cu Hefele. Cartea sa (interzisă de Roma) avertiza asupra încercării viitoare a lui Pius al IX-lea de a impune dogma infailibilității și le reamintea episcopilor care urmau să se adune pentru a delibera asupra acestei decizii vitale: «Niciuna dintre vechile mărturisiri de credință, niciun catehism, niciuna dintre scrierile patristice compuse pentru instruirea poporului nu conține vreo silabă despre Papă, cu atât mai puțin vreo aluzie că toată certitudinea credinței și a doctrinei depinde de el.»”

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) a spus: „Pe această stâncă, așadar, a spus El [Iisus], pe care tu ai mărturisit-o, îmi voi zidi Biserica Mea. Căci Stânca (petra) este Hristos; și pe această temelie a fost zidit însuși Petru.” Apoi, Augustin continuă citând 1 Corinteni 3:11 și spune că Biserica, în mod reprezentativ, se află în Petru, stânca. (Despre Evanghelia după Ioan, Tratatul 124, cap. 21.5, vol. 7, p. 450.)

Î: În Matei 16:18, în ce sens a fost „piatra” cel mai semnificativ joc de cuvinte din întreaga istorie?

R: Cineva a spus: „A fost cel mai influent joc de cuvinte din întreaga istorie.” Într-un anumit sens, această observație este corectă, întrucât aceste cuvinte au fost folosite timp de secole pentru a susține papii.

Cu toate acestea, deși toți ar trebui să fie de acord că Iisus a intenționat ca Petru și ceilalți apostoli să aibă cea mai înaltă autoritate pe pământ asupra Bisericii, Iisus nu a spus niciodată nimic despre presupușii succesori. Astfel, nu cuvintele în sine, ci extinderea nejustificată a acestora asupra papilor a făcut din ele cel mai influent joc de cuvinte din întreaga istorie.

Totuși, dacă Iisus vorbea în aramaică, „kephas/cephas” (stâncă masivă) nu era un prenume obișnuit, dar nu funcționează ca joc de cuvinte în acest context.

Apropo, un cititor a sugerat că jocul de cuvinte ar fi putut fi în ebraică și NU în greacă. În ebraică ar fi putut fi „piatră” (eben) și „voi zidi” (ebneh). De exemplu, George Howard face referire la un tratat ebraic din secolul al XIV-lea scris de un rabin pe nume Shem-Tob Ben Shaprut, al cărui text ebraic conține: „Tu ești o piatră (eben) și, pe tine voi zidi (ebneh) casa mea de rugăciune.” Veziwww.jerusalemperspective.com/Default.aspx?tabid=27&ArticleID=1859 pentru mai multe informații.

Î: În Mt 16:18, a fost găsit numele Petru la Qumran, printre Manuscrisele de la Marea Moartă?

R: Nu. A existat o mențiune într-o traducere a unei transcrieri realizate de John Allegro în ceea ce se numește acum sulul 4Q432. Cu toate acestea, Martin Abegg de la Trinity Western University afirmă într-un e-mail că numele nu se regăsește în 4Q432.

Î: În Matei 16:18, ce trei lucruri complementare ar putea însemna acest verset despre porțile Hadesului?

R: Aici există trei contexte diferite și, în toate cele trei cazuri, Porțile Hadesului nu vor birui Biserica.

La înviere, când Hristos a înviat, El i-a luat pe sfinții Vechiului Testament în ceruri împreună cu El, după cum se arată în Efeseni 4:8-10.

Acum, pe pământ, porțile Hadesului nu pot opri răspândirea Împărăției lui Dumnezeu.

La Răpire, poporul lui Dumnezeu va fi înviat, iar trupurile lor nu vor rămâne în mormânt.

Î: În Matei 16:19, ce înseamnă această „legare și dezlegare”?

R: Imaginați-vă creștinii de astăzi încercând să-i deosebească pe adepții sectelor de creștinii rătăciți și învățăturile ciudate de învățăturile evlavioase, dacă nu ar avea Noul Testament. Aceasta era situația în Biserica primară. Dumnezeu le-a dat apostolilor capacitatea de a discerne și autoritatea de a declara ce era o învățătură bună. Autoritatea de a lega și a dezlega, dată lui Petru în Matei 16:19, este dată întregii Biserici în Matei 18:18. Ceva asemănător cu această legare și dezlegare, adică iertarea sau reținerea păcatelor, este dat de Isus tuturor apostolilor în Ioan 20:23. Într-un anumit sens, apostolii fac acest lucru și astăzi, în formă scrisă, prin Noul Testament. Dar înainte ca Noul Testament să fie consemnat în întregime, era foarte important ca ei să facă acest lucru în mod direct.

Unii spun că nu era vorba de a stabili vinovăția sau nevinovăția, ci de a o anunța, așa cum Petru i-a declarat pe Anania și Safira vinovați de minciună față de Duhul Sfânt în Faptele Apostolilor 5:1-10.

Alții spun că termenii „a lega” și „a dezlega” erau termeni familiari din iudaismul rabinic. Acești termeni însemnau a hotărî, a autoriza sau a interzice diverse tipuri de activități.

Î: În Matei 16:19, ce erau mai exact cheile Împărăției Cerurilor?

R: În primul rând, rețineți că se spune „cheile Împărăției Cerurilor”, nu ale bisericii. Sunt menționate mai multe chei, iar Hades este descris ca având mai multe porți. Aici nu este vorba de niciun metal sau obiect fizic. Ar putea fi fie mesajul Evangheliei, fie faptul că Petru a deschis ușa Evangheliei pentru iudei (Faptele Apostolilor 2) și mai târziu pentru neamuri în Faptele Apostolilor 10, așa cum spune „The NIV Study Bible”, p. 1466.

Isus a mai spus că cărturarii și fariseii au închis Împărăția Cerurilor în fața oamenilor, în Matei 23:13. În Luca 11:52, experții în Lege au luat cheia cunoașterii.

Î: În Matei 16:19, ar putea aceste chei ale Împărăției Cerurilor să fie transmise mai departe?

R: Scriptura nu sugerează nici măcar că vreo „cheie” ar putea fi transmisă mai departe, cu excepția faptului că Isus le-a dat pe acestea tuturor apostolilor. Cu toate acestea, faptul că Isus le-a spus apostolilor, în sens metaforic, că ei au „cheile” nu înseamnă că Isus a renunțat la a deține cheile El însuși, deoarece Isus încă mai are „cheile morții și ale Hadesului” în Apocalipsa 1:18.

Ipotetic vorbind, chiar dacă un papă din primele veacuri ar fi avut aceste chei și ar fi putut să le transmită mai departe, acest lucru nu ar fi însemnat succesiune papală dacă succesiunea ar fi fost întreruptă. Ideea că un papă ar prelua cheile de la un papă anterior care a fost detronat pare ridicolă. Dacă un papă ar fi fost total imoral, precum Alexandru al VI-lea (1492-1503 d.Hr.), acest lucru ar fi întrerupt, de asemenea, succesiunea papală. Desigur, din acel moment, nu se poate transmite mai departe ceea ce nu s-a avut niciodată.

Cât de răi au fost unii papi? Conform lucrării lui Austin, *Topical History of Christianity*, p. 148,

„Atunci [după 904] a început așa-numita «pornocrație», în timpul căreia Teodora și cele două fiice ale sale, Teodora cea Tânără și Marozia, controlau practic Roma și însăși Biserica. Fiind curve seducătoare, aceste femei își vânduseră trupurile în schimbul unor funcții, titluri și pământuri, ceea ce le-a conferit o putere extinsă. Marozia a avut o relație ilicită cu papa Sergius al III-lea, din care s-a născut un fiu care a devenit mai târziu papa Ioan al XI-lea. Când Marozia a încercat să se încoroneze împărăteasă, fiul ei mai mic, Alberic, a răpit-o și a închis-o pe mama sa, l-a încarcerat pe fratele său vitreg, papa, și a devenit el însuși împărat. El a domnit între anii 932 și 954, exercitând un control absolut asupra papalității. După moartea lui Alberic, fiul său, Octavian, a fost ales ca papa Ioan al XII-lea și s-a dovedit a fi cel mai detestabil membru al acestei familii depravate.

b. Regimurile lui Otto. În 962, ticălosul Ioan al XII-lea l-a încoronat pe regele german Otto I ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Crezând că are un aliat în depravare, Ioan a descoperit curând că noul împărat era un om de caracter, devotat restabilirii decenței și onoarei papalității. Când Otto a convocat un sinod pentru a discuta destituirea lui Ioan, papa i-a amenințat pe toți cu excomunicarea, dar aceștia l-au destituit oricum. Trei luni mai târziu, Ioan a convocat un alt sinod care a anulat hotărârile sinodului lui Otto. Prin urmare, Otto a decis să recurgă la forță pentru a scăpa papalitatea de conducătorul său rău.

... Următorii patruzeci și doi de ani [după 1004] din istoria papală au fost plini de rivalități intense, de mediocritate oportunistă, de impotență spirituală, de viciu și de corupție. Se părea că aceasta a atins cel mai jos nivel odată cu alegerea unui băiat degenerat de doisprezece ani, papa Benedict al IX-lea (1032-1045), care, după o desfrânare rușinoasă și o administrare haotică, a vândut tiara sfântă (adică funcția de papă) celui care a oferit cel mai mult. El a fost cunoscut sub numele de Grigorie al VI-lea (1045-1046)....”

Profesorul de la seminarul catolic Pacwa și alți catolici au un răspuns care i-ar uimi pe mulți protestanți. Ei sunt de acord cu protestanții că mulți papi au fost oameni fără de Dumnezeu și probabil au ajuns în iad. Totuși, întrucât au fost papi, trebuie să le ascultăm oricum.

Dacă un papă este închis cu forța și detronat, atunci noul papă, ostil, are autoritatea și dreptul de succesiune de la vechiul papă? Ar fi trebuit creștinii de atunci să se teamă de amenințarea lui Ioan cu excomunicarea? Ar fi trebuit creștinii să-l susțină pe Otto în pregătirile sale de război împotriva papei? În ce circumstanțe este cineva care cumpără titlul de papă un succesor al Sfântului Petru? Cu siguranță, cineva care a fost comparat cu Simon în Faptele Apostolilor 8:13-25 nu ar trebui ascultat dacă și-a cumpărat funcția de papă???

Î: În Matei 16:20 și Marcu 8:30, de ce nu a vrut Isus ca ucenicii să spună altora că El era Hristosul (adică Mesia) în acel moment?

R: În primul rând, rețineți că Isus nu le-a spus niciodată să mintă și să nege că El era Mesia, ci doar să nu vorbească despre asta. Există cel puțin două motive posibile.

1. În acest moment al slujirii Sale, Isus voia ca ei să-I asculte cuvintele înainte de a decide dacă El era sau nu Mesia. Uneori este mai bine să-i lăsăm pe cei care ascultă Evanghelia să audă ei înșiși cuvintele lui Isus decât să petrecem prea mult timp „contextualizând” și „actualizând” Evanghelia.

2. După cum arată Matei 16:21, ucenicii trebuiau mai întâi să înțeleagă foarte clar cine era Isus înainte de a le spune altora.

Isus a anunțat public acest lucru prin Intrarea Triumfală din Duminica Floriilor. Desigur, după înviere, Isus le-a spus mai târziu să vestească întregii lumi, în Matei 28:18-20 și Faptele Apostolilor 1:8.

Î: În Matei 16:21 și Marcu 8:29, de ce a reprezentat mărturisirea lui Petru un moment de cotitură major în lucrarea lui Isus?

R: Din momentul în care au recunoscut că Isus era Mesia, Isus a început să-i învețe că trebuia să meargă la Ierusalim pentru a muri. Ei trebuiau să creadă cine era Isus înainte de a putea înțelege de ce Isus trebuia să moară pentru păcatele lor.

Î: În Matei 16:21 și Marcu 8:31, exact în acest moment al slujirii Sale, și nu mai devreme, de ce a început Isus să le spună că va suferi și va fi respins?

R: Isus nu a spus că va suferi și va fi ucis până când cel puțin unul dintre ucenicii Săi nu a recunoscut și nu a crezut că Isus era Mesia cel promis.

Î: În Matei 16:21, de ce ar fi așteptat Isus până acum să le spună ucenicilor Săi că va suferi, va muri și va învia din morți?

R: Era important ca ucenicii să recunoască mai întâi că El era Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Dar, de îndată ce au înțeles acest lucru, Isus a trecut la pasul următor: Mesia va trebui să sufere, să moară și să învie. Este posibil ca Isus să nu fi vrut ca ei să tragă concluzii greșite cu privire la triumful Mesiei asupra Romei chiar în acel moment. Isus făcuse aluzie la moartea Sa și înainte, în Matei 9:15; 10:38; 12:40; Ioan 2:19; 3:14, dar aceasta a fost prima dată când Isus a declarat-o deschis.

Î: În Matei 16:21; 17:22; 20:19; Marcu 8:31, având în vedere că Isus urma să învie după trei zile sau în a treia zi, înseamnă asta că a fost mort cel puțin 24 × 3 = 72 de ore?

R: Nu, deoarece Luca 24:21 spune că ziua învierii a fost a treia zi. Isus a murit vineri după-amiază și a înviat duminică, în zori. „După trei zile” era o expresie idiomatică ebraică cunoscută, care însemna o parte sau întreaga perioadă de trei zile. Iată alte cinci exemple ale „expresiei idiomatice a celor trei zile”.

1. În Geneza 42:17, Iosif i-a închis pe frații săi timp de trei zile. Dar în versetul 18 i-a eliberat pe nouă dintre ei în a treia zi.

2. Roboam, în 2 Cronici 10:5, le-a spus oamenilor: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile”. Totuși, în 2 Cronici 10:12, oamenii s-au întors „Întoarceți-vă la mine în a treia zi”.

3. În 1 Samuel 30:12, un sclav egiptean bolnav i-a spus lui David că nu mâncase nimic și nu băuse apă timp de trei zile și trei nopți. Cu toate acestea, o persoană nu ar putea supraviețui în deșert fără apă deloc timp de 72 de ore. Fără îndoială, sclavul se referea la o parte din cele trei zile.

4. În Estera 4:16, Estera le spune să postească pentru ea „timp de trei zile, zi și noapte”, iar ea urma să facă la fel. Totuși, Estera 5:1 spune că s-a întâmplat „în a treia zi” când Estera a dat un ospăț, deci este vorba de o perioadă echivalentă.

5. Referindu-se la moartea și învierea lui Hristos, Isus Însuși a spus în Matei 12:40: „trei zile și trei nopți”, în Marcu 8:31: „a treia zi va învia”, în Marcu 14:58: „peste trei zile”, în Ioan 2:19: „în trei zile”, iar în Luca 24:21: „Această a treia zi vine astăzi”.

În concluzie, am demonstrat că această expresie idiomatică ebraică poate însemna „în termen de trei zile”, iar această expresie era recunoscută încă din vremea lui Roboam până în vremea lui Isus.

Î: În Matei 16:22-23 și Marcu 8:32-33, de ce l-a mustrat Isus pe Petru aici, spunându-i: „Treci în spatele Meu, Satano”?

R: Petru avea în minte lucrurile oamenilor, nu ale lui Dumnezeu. Satana l-a folosit pe Petru, prietenul apropiat al lui Isus, pentru a-L ispiti pe Isus. Cu toate acestea, Isus a recunoscut ispită așa cum era ea. Isus nu spunea că Petru era posedat de demoni sau controlat de Satana. Mai degrabă, Isus a recunoscut că în spatele sugestiei se afla Satana. Când Dumnezeu vrea ca noi să facem ceva pentru El, iar noi avem sau ne vine în minte o sugestie care ne indică calea ușoară, ar trebui să recunoaștem asta pentru ceea ce este: o ispită din partea lui Satana. Chiar dacă persoana respectivă are intenții bune și este un frate în credință, ar trebui să recunoaștem că totuși ți-ar putea da o sugestie care este o ispită a lui Satana. Satana în pustie și Petru aici au sugerat amândoi că Isus ar putea avea domnia fără suferință. Astăzi, dacă încercăm să-L facem pe Isus Regele și Mântuitorul nostru, fără cruce sau fără nevoia acesteia, subminăm mesajul lui Dumnezeu privind mântuirea.

Î: În Matei 16:22-23 și Marcu 8:33, cum a putut Petru să aibă îndrăzneala să-L corecteze și să-L mustre pe Isus?

R: Isus a ales un ucenic îndrăzneț când l-a ales pe Petru. Îndrăzneala în sine nu este nici bună, nici rea. Îndrăzneala de a-L urma pe Dumnezeu este bună, dar îndrăzneala de a merge pe calea ta nu este, de obicei, bună.

Î: În Matei 16:22, de ce îl mustra Petru în mod nechibzuit pe Isus?

R: Petru credea că Isus avea nevoie de corectare și de sfaturi. Chiar și astăzi, unii pot avea atitudinea că știu mai bine decât Dumnezeu.

Î: În Matei 16:23 și Marcu 8:33, în ce fel pot oamenii de astăzi să aibă în minte lucrurile omului în loc de lucrurile lui Dumnezeu?

R: Putem înlocui înțelepciunea lui Dumnezeu cu înțelepciunea omului. Putem decide să facem lucrurile în felul nostru atunci când acest lucru este contrar căii lui Dumnezeu. Putem uita că speranța noastră este în Dumnezeu, nu în puterea sau înțelepciunea noastră. Putem folosi propriile noastre metode pământești. În cele din urmă, putem fi atât de dornici să ne îndeplinim „îndatoririle” repede, încât nu ne mai bucurăm la fel de mult de prezența lui Dumnezeu și am prefera o închinare de tip „fast-food” în loc să fim devotați lui Dumnezeu.

Nu ai spus „da” din toată inima lui Dumnezeu decât dacă ai spus și „nu” ție însuți.

Î: În Matei 16:24, de ce a menționat Isus crucea aici, înainte de a le spune ucenicilor Săi că va fi răstignit?

R: Isus știa că va fi răstignit înainte de a le spune acest lucru ucenicilor Săi. Toți știau deja despre răstignire, întrucât romanii îi răstigneau adesea pe rebeli și pe tâlhari. Răstignirea urma să fie un stimulent pentru ceilalți să rămână supuși. Așa cum revoluționarii zeloți riscau răstignirea pentru o cauză mică, pământească, ucenicii ar trebui să fie dispuși să riște răstignirea pentru o cauză cerească, care merita mai mult. În cele din urmă, fiecare dintre cei doisprezece apostoli a fost martirizat pentru credința sa, cu excepția lui Ioan, care a fost exilat la Patmos și a murit de moarte naturală.

Î: În Matei 16:27, va veni Isus în slava Tatălui sau în propria Sa slavă, așa cum spune Ioan 1:14?

R: Ioan 1:14 spune că ei au văzut o parte din slava lui Isus. De exemplu, au văzut o parte din această slavă la Rusalii. Matei 16:27 se referă la un eveniment dintr-un viitor îndepărtat, când Isus va veni din nou. Cu alte cuvinte, încă nu ați văzut nimic!

Î: În Matei 16:27, se referă oare acest verset nu la sfârșitul pământului, ci la manifestarea supremă a lui Bahá’u’lláh, așa cum învață bahá’íi în cartea „Bahá’u’lláh și Noua Eră”, paginile 268-269?

R: Nu, citiți versetul mai atent. Acesta spune că Fiul omului va veni în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi, și va răsplăti pe fiecare om după faptele sale. Oamenii nu au văzut niciun înger alături de Bahá’u’lláh, iar Bahá’u’lláh nu i-a răsplătit nici pe bahá’íi credincioși care au fost exilați sau au murit, nici pe musulmanii care L-au persecutat.

Î: În Mt 16:28 și Mc 9:1, ce a vrut să spună Isus când a afirmat că unii nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere?

R: Mai întâi, iată ce nu este răspunsul, iar apoi ce este.

X1. Nu există dovezi că Isus ar fi învățat că ucenicii vor rămâne în viață pentru mult timp. De fapt, din istoria Bisericii știm că 11 dintre cei 12 apostoli au murit ca martiri. Doar unul, Ioan, a murit de moarte naturală. Totuși, el a suferit exilul pe insula Patmos.

X2. NU se referă la Împărăția milenară din Apocalipsa 20:1-6.

X3. Nu se poate referi la reîncarnare, înainte ca ei să-L vadă pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa. Nu numai că reîncarnarea nu este adevărată, dar chiar dacă ar fi adevărată, oamenii care se reîncarnează ar trece totuși prin moarte.

X4: Unii susțin că este vorba despre Transfigurare, care a avut loc la scurt timp după aceea. Când, în 2 Petru 1:16-18, Petru vorbește despre faptul că au fost martori oculari ai măreției Sale, cartea „1001 de întrebări biblice răspunse”, pag. 299-300, afirmă că acest lucru indică faptul că Petru a înțeles astfel.

Răspunsul: Se referă la momentul în care Isus și-a „câștigat” Împărăția prin răstignire, așa cum o dovedește învierea. El a intrat în Împărăția Sa după ce a triumfat asupra lui Satan. Creștinii nu sunt de acord dacă ziua de început a fost învierea sau Rusaliile, dar acesta este un aspect foarte minor.

Matei pune un accent special pe Împărăția Cerurilor. Împărăția cerurilor va începe vizibil de mică, ca un grăunte de muștar (Matei 13:31); asemenea drojdiei, nu va fi vizibilă, dar efectele ei vor fi vizibile în aluatul lumii (Matei 13:33); însă, în cele din urmă, îngerii vor îndepărta din Împărăția cerurilor tot ceea ce provoacă păcate și pe toți cei care fac răul (Matei 13:41-42). Împărăția cerurilor este ca o comoară îngropată pe care cineva o găsește în secret (Matei 13:44), dar este extrem de valoroasă, ca un negustor care își vinde tot ce are pentru a cumpăra o perlă prețioasă (Matei 13:45-46). Așa cum arată pilda cu plasa din Matei 13:47-50, Împărăția cerurilor este ceva din această viață, cu pești buni și răi, dar își va atinge împlinirea supremă la sfârșitul veacului. Împărăția lui Dumnezeu era în noi (Luca 17:21).

Lui Petru, în Matei 16:19, și mai târziu celorlalți apostoli li s-au dat cheile Împărăției.

La Cina cea de Taină, Isus a spus că nu va mai bea din rodul viței până când nu-l va bea din nou împreună cu ei în Împărăția Tatălui. Matei 26:29. Isus a mâncat și a băut împreună cu ucenicii după învierea Sa.

Rezumat: Ucenicii, care au trăit o viață obișnuită, spun că Împărăția Cerurilor a venit pe pământ după învierea lui Isus. În timp ce evreii ar fi putut aștepta o împărăție militară care să-i răstoarne pe romani, Isus a învățat că Împărăția era ca un grăunte de muștar, ca drojdia sau ca o perlă de mare preț. Era mică, greu de văzut la început, de mare valoare și urma să aibă efecte mari.

Î: În Matei 17:1-8, de ce s-a transfigurat Isus?

R: Deși Scriptura nu precizează, ar putea fi o combinație de motive, legate atât de ucenici, cât și de Isus Însuși.

1. Pentru ucenici, această revelație a fost un semn care le-a confirmat credința și i-a încurajat și întărit pe cei trei ucenici care au fost martori la ea. Poate că ar fi fost bine să se întărească credința acestor trei înainte de răstignire.

2. Aceasta i-a deosebit pe cei trei ucenici ca lideri ai celorlalți.

3. Tatăl și Duhul Sfânt ar fi putut folosi acest eveniment pentru a-l întări pe Isus și a-l îndruma cu privire la ce avea să facă în perioada premergătoare răstignirii, precum și la ce avea să facă între momentul răstignirii și învierea din morți.

4. Ar putea fi o mărturie că Isus „trecuse” ca omul perfect, fără păcat, iar acum conversația care a urmat se referea la răstignirea Sa.

Isus dăduse deja multe dovezi ale puterii Sale înainte de aceasta. Dar toate acele minuni reprezintă ceea ce a făcut Isus sau ceea ce era capabil să facă, nu pur și simplu cine era El. Uneori trebuie să luăm o pauză de la slujire și de la alte activități și să petrecem pur și simplu un timp singur cu Domnul, concentrându-ne asupra a cine este El.

Desigur, Dumnezeu nu este obligat să ne explice motivele pentru toate lucrurile.

Î: În Matei 17:1, pe ce munte i-a dus Isus?

R: Probabil a fost Muntele Meron, la aproximativ 3.926/3.963 picioare sau 1.204 metri. Probabil nu a fost Muntele Hermon (9.232 ft), care era acoperit de zăpadă și nu ar fi avut sens să petreacă noaptea acolo. Probabil că nu s-au dus pe vârful Muntelui Tabor (1.900 ft, așa cum credeau Chiril al Ierusalimului și Ieronim), deoarece pe vârful acestuia se afla un fort roman.

Muntele Meron este o drumeție de cinci până la opt ore, de dificultate moderată. Adesea se găsește zăpadă pe vârf în timpul iernii, dar nu și în restul anului.

Î: În Matei 17:1-8, Transfigurarea a fost o înviere sau o viziune?

R: Nu a fost exact niciuna dintre cele două. Moise și Ilie erau de fapt prezenți, cel puțin în duh, vorbind cu Isus. Scriptura nu precizează dacă apariția lor a fost întrupată sau nu. Moise și Ilie au venit într-un nor strălucitor, iar apoi au plecat. Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt (2 Regi 2:1), iar deși Moise a murit, trupul său nu a fost găsit niciodată (Deuteronom 34:6), iar diavolul s-a certat cu arhanghelul Mihail cu privire la trupul lui Moise (Iuda 9).

Î: În Matei 17:2 și Marcu 9:3, de ce au devenit hainele lui Isus atât de albe?

R: Scriptura nu spune de ce hainele au devenit albe (sau au strălucit puternic) când s-a arătat slava. Alte exemple de haine albe în slavă sunt îngerii care au apărut.

Î: În Matei 17:3-4 și Marcu 9:4, cum au știut Matei și Marcu că aceștia erau Moise și Ilie?

R: Probabil pentru că Petru, sau Iacov, și Ioan le-au spus. Cum ar fi putut ști Petru, Iacov și Ioan? Fie au auzit că Isus i-a strigat pe nume, fie Isus le-a spus după aceea, fie Tatăl le-a comunicat acest lucru direct.

Î: În Mt 17:9 și Mc 9:9, de ce nu a vrut Isus în mod special ca ucenicii să spună nimănui despre transfigurare până când Isus nu va învia din morți?

R: Mulți dintre iudei L-au respins pe Isus ca Mesia; cum ar fi putut ei să creadă vreodată în transfigurare? Este esențial să crezi că Isus era Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Nu era esențial să știi sau să crezi în chestiuni secundare, cum ar fi transfigurarea. Dacă cineva nu L-a acceptat pe Isus ca Mesia după ce a văzut minunile, este puțin probabil ca acea persoană să creadă doar pe baza unei relatări despre transfigurare. După ce Isus a înviat din morți, cineva care credea în Isus nu ar fi avut nicio dificultate în a accepta transfigurarea.

La fel, când vorbim altora despre Hristos, mai ales prima dată, dintre toate lucrurile despre care am putea vorbi, asigură-te că îți petreci acel timp prețios vorbind despre ceea ce este cel mai important.

Petru, Iacov și Ioan ar fi putut umbla povestind tuturor despre transfigurare, și poate că mai mulți oameni le-ar fi pus la îndoială sănătatea mintală decât să-i creadă. Dar această mărturie din auzite nu ar fi fost foarte semnificativă în comparație cu învierea care urma să aibă loc în curând. Uneori, când împărtășim altora, nu vrem să menționăm lucruri „puțin convingătoare” despre creștinism în locul celor „foarte convingătoare”.

Î: În Matei 17:11-13, în ce fel era Ioan Botezătorul Ilie cel ce urma să vină?

R: Mai întâi vom discuta despre Ilie, iar apoi despre Ioan Botezătorul.

Ilie însuși a fost prezent la transfigurare. În Matei 17:11, Isus spune că restaurarea tuturor lucrurilor de către Ilie este la timpul viitor, iar Ilie însuși va apărea înainte de a doua venire a lui Isus. Unii consideră că Ilie este unul dintre cei doi martori din Apocalipsa 11:3-12.

Ioan Botezătorul a venit în Duhul și puterea lui Ilie, iar la Ioan Botezătorul se referă metaforic Isus în Matei 17:12-13.

Într-o piesă de teatru, cineva poate să-l înlocuiască pe un actor în timpul repetițiilor, iar actorul însuși apare în timpul spectacolului.

Concluzie: în timpul Primei Veniri, Ioan Botezătorul a venit în rolul lui Ilie, dar acest lucru nu îl împiedică pe Ilie însuși să apară înainte de a doua venire.

Î: În Matei 17:12 și Marcu 9:11-13, cum a împlinit Ioan Botezătorul profeția despre Ilie? Era el Ilie reîncarnat?

R: Nu, deoarece reîncarnarea este o concepție greșită, așa cum arată Evrei 9:27 și Romani 9:11. La prima venire a lui Isus, Ioan a avut scopul și misiunea lui Ilie. Desigur, Ilie (nu Ioan) însuși a apărut pentru scurt timp la Transfigurare. Mulți cred că Ilie va fi unul dintre cei doi martori chiar înainte de a șaptea trâmbiță din Apocalipsa 11:3-12. Când a venit Isus (prima dată), nu din cauza lipsei lui Ilie și a lui Moise nu a fost inaugurat pe deplin Împărăția pe pământ la acel moment. Ei au fost prezenți.

Î: În Matei 17:14-16 și Luca 9:37-39, de ce demonii îi rănesc adesea pe cei pe care îi posedă?

R: Un motiv ar putea fi pur și simplu ura față de oameni. Dar un al doilea motiv ar putea fi similar cu motivele pentru care oamenii răi îi rănesc adesea pe cei care i-au ajutat. Pentru o explicație logică, de fapt crud de logică, a acestui fenomen, cartea putredă a lui Machiavelli, *Prințul*, vorbește despre cazuri în care un conducător mercenar este periculos cât timp slujește unui prinț și chiar mai periculos dacă trădează. El a scris că cel mai sigur lucru este adesea asasinatul, chiar dacă persoana respectivă s-a dovedit a fi mereu loială în trecut! Dacă cineva se încurcă cu răul, nu ar trebui să fie surprins când i se face rău de către cei pe care îi ajuta.

Î: În Mt 17:15, termenul pentru epilepsie este literalmente „lovit de lună”. Există vreo corelație între crizele epileptice și fazele lunii?

R: Se pare că strămoșii noștri credeau acest lucru, având în vedere că foloseau acest termen. În zilele noastre nu suntem siguri, în niciun sens. Un articol din 2008 publicat în National Library of Medicine de Sallie Baxendale și Jennifer Fisher, intitulat „Moonstruck? Efectul ciclului lunar asupra crizelor”, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18602495/. Cele două autoare au studiat 1.571 de crize și au descoperit o corelație între întunecimea cerului nocturn și apariția crizelor. Factorul determinant a fost iluminarea cerului nocturn, nu faza lunii, deoarece au ținut cont de acoperirea norilor. Pe de altă parte, un articol din 1999 al lui C. L. Raison și alții, publicat pe https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10363673/, nu a găsit nicio corelație. Ei au sugerat că ar putea exista o corelație între crize și lipsa unui somn bun pe timp de noapte. Desigur, dacă te-ai afla în interiorul unei case cu perdele groase, lumina lunii s-ar putea să nu conteze.

Î: În Mt 17:15-21, Mc 9:17-18, 28-29 și Lc 9:40, de ce nu au putut ucenicii să alunge acest demon?

R: Nu a fost din cauza identității ucenicilor, nici din cauza vreunei limite a puterii lui Dumnezeu. Mai degrabă, ei considerau că alungarea demonilor era ceva de la sine înțeles în acel moment și nu s-au rugat și nu au postit, poate din mândrie sau din complacere. Astăzi, unii creștini nu văd rezultatele pe care ar trebui să le vadă pentru că nu își dedică timpul rugăciunii și postului.

Î: În Matei 17:15-21, Marcu 9:17-18, 28-29 și Luca 9:40, ar trebui să punem mâinile atunci când alungăm un demon, sau este aceasta doar o formă de gest?

R: Mâinile noastre nu sunt magice. Dar, la fel cum ne poate ajuta în rugăciune să ne rugăm în diverse poziții, este în regulă și biblic să punem mâinile asupra unei persoane posedate de demoni. Nu este necesar să se facă acest lucru, în sensul că „demonul nu poate fi alungat dacă nu putem pune mâinile”.

Î: În Matei 17:15-21, spiritul rău care a fost alungat se va întoarce și va ataca persoana mai slabă din echipa care încearcă să alunge demonul?

R: Demonii nu posedă un credincios adevărat, dar pot să-l asuprească și, în acest fel, să-l atace prin ispite mai mari, frică, depresie și alte mijloace menite să-i abată privirea de la Isus. Așadar, membrii echipei ar trebui să aibă o umblare strânsă cu Domnul.

Apropo, există un alt pericol în alungarea demonilor. Dacă persoana din care a fost alungat demonul nu dorește să-L primească pe Hristos în inima ei, atunci demonii se pot întoarce și pot aduce chiar și alții cu ei. Vezi Matei 12:43-45 și Luca 11:24-26.

Î: În Matei 17:15-21, unele biserici practică ca familia să aducă persoana posedată de demon la biserică, și să nu se meargă la domiciliu. Este aceasta pentru că este mai sigur să alungi un demon în biserică decât în casa cuiva?

R: Cred că este în regulă atât biserica, cât și casa. Dar, dacă este posibil, nu aș face-o într-o casă în care se află idoli (statui ale lui Buddha etc.) sau în care se practică astrologia sau ghicitul.

Î: În Matei 17:15-21, dacă o femeie necreștină este posedată de un duh rău, iar soțul nu se opune inițial. Dar, după 2-3 vizite, soțul se răzgândește și nu mai primește echipa, sau îi interzice acesteia să mai vină, iar soția este încă deschisă la această idee, care este poziția noastră? Trebuie ea să-și asculte soțul?

R: Aceasta este o situație dificilă. Soțiile trebuie să se supună soților lor, dar mai întâi trebuie să se supună lui Dumnezeu. Așadar, dacă soțul îi poruncește soției să facă ceva nebiblic, soția trebuie să nu se supună soțului în această privință. Totuși, ea ar trebui să se supună în alte privințe. Cu toate acestea, dacă soția dorește ca creștinii să vină, nu cred că este posedată de un demon; ar putea fi însă atacată de un demon. Soția este dispusă să vină în vizită la biserică? Dacă soțul nu dorește ca soția să se întâlnească cu credincioșii, iar Evrei 10:25 ne poruncește să nu renunțăm la adunările noastre, datoria soției este să se supună mai întâi lui Dumnezeu.

Î: În Matei 17:15-21, ce se întâmplă dacă victima posedată se rănește sau sare pe fereastră în timpul slujirii, iar un membru al familiei decide să depună o plângere sau să inițieze un proces împotriva liderului echipei sau a echipei; care este poziția bisericii?

R: Aceasta este o posibilitate; oamenii pot intenta procese în care îi acuză pe alții practic pentru orice. Indiferent de situație, însă, membrii bisericii ar trebui să ia măsuri de precauție pentru siguranța persoanei implicate.

Î: În Matei 17:15-21, trebuie să informăm și să solicităm aprobarea pastorilor înainte de a vizita o persoană posedată de demoni?

R: V-aș sfătui cu tărie să-l informați pe pastorul vostru sau pe bătrâni cu privire la acest lucru. Evrei 13:17 spune că trebuie să ascultăm de cei care ne conduc, iar aceasta se referă la pastori/bătrâni.

Î: În Matei 17:17, de ce și față de cine era Isus exasperat?

R: Isus a vorbit despre această „generație” fără credință și perversă, ceea ce ar putea însemna un grup de oameni care trăiau în acea vreme sau un grup de oameni precum evreii. Însă, indiferent de asta, această mustrare se referă și la cei nouă ucenici. Ucenicilor li se dăduse deja puterea de a vindeca, dar, în mod rușinos, ei au dat înapoi și nu au putut să vindece acest caz. Isus deplângea lipsa generală de credință a oamenilor din acea cultură, din care făceau parte și ucenicii. „Puțină credință” nu se referă la o „fărâmă” de credință, ci mai degrabă la o sărăcie a credinței.

Î: În Matei 17:17, care sunt, în opinia ta, modalitățile prin care Dumnezeu ar putea fi exasperat astăzi de lipsa de credință a credincioșilor?

R: Ar putea fi mai multe moduri. Uneori, îngrijorarea și neliniștea noastră pot arăta o lipsă de încredere în Dumnezeu. Uneori, creștinii sunt mai reticenți să împlinească voia lui Dumnezeu dacă văd un risc pentru siguranța lor, pentru siguranța celor dragi sau pentru averea lor. Uneori, creștinii fac lucrurile doar „pe jumătate”, ca să-și acopere spatele, în loc să se dedice cu totul. Uneori, creștinii vor dori să lucreze pentru a împlini voia lui Dumnezeu, folosind metodele lumii, deoarece, din cauza lipsei lor de credință, simt că trebuie să facă acest lucru. Uneori este vorba de o mentalitate de genul „mă descurc singur” și de eșecul de a căuta îndrumarea Domnului.

Î: În Matei 17:25-27, de ce a spus Isus că fiii sunt scutiți de impozite, dar totuși El a plătit impozite?

R: Imaginează-ți că L-ai putea vedea pe Isus și să-I pui orice întrebare. Ar fi oare cea mai arzătoare întrebare din mintea ta: „Plătești impozitul pentru templu?” Pare aproape comic ca Creatorului și Domnului pământului să i se ceară să plătească impozite. Cu toate acestea, Isus a făcut-o cu bunăvoință, fără să se plângă, pentru a nu ofensa pe nimeni. Deși versetul 24 nu specifică tipul de impozit despre care este vorba, suma de două drahme (jumătate de siclu) ar însemna un impozit anual, aplicat tuturor bărbaților evrei cu vârsta de douăzeci de ani și peste, atât în Israel, cât și în afara lui, destinat templului evreiesc și scadent în luna martie, nu un impozit plătit guvernului roman. Aceasta era taxa din vremea lui Isus, conform lui Iosifus în „Antichitățile iudeilor”, cartea 3, nr. 193-196; cartea 18, cap. 312 și în Mișna Shekalim. Cu toate acestea, versetul 25, referitor la împărații pământului, se referă în mod clar la impozitul roman.

Pe lângă acest exemplu, Romani 13:6-7 poruncește, de asemenea, credincioșilor să plătească impozite guvernului, chiar și unui guvern atât de corupt precum Imperiul Roman.

Unii ar putea interpreta greșit cuvintele lui Isus ca fiind vagi, deoarece Isus spunea asta ipotetic: deși tot ce trebuia dat lui Cezar trebuia să-i fie dat, de fapt nimic nu trebuia să ajungă la romani. Totuși, dacă asta ar fi vrut să spună Isus, a le cere să scoată un denar ar fi fost fie inutil, fie, mai rău, ar fi indus oamenii în eroare.

Î: În Matei 17:25-27, au plătit și ceilalți ucenici taxa de templu?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Fie că au plătit-o, după cum se presupune, fie că erau scutiți de aceasta dacă aveau sub 20 de ani. Mulți dintre ucenici au trăit încă 30 sau 40 de ani după învierea lui Isus, așa că este posibil ca Isus să fi ales tineri.

Î: În Matei 17:27, de ce suntem uneori exasperați de ceilalți și cum ar trebui să reacționăm atunci când suntem?

R: Faptul că cineva face ceva rău, atunci când ne așteptam să o facă, nu ne supără de obicei prea tare. Ceea ce ne poate irita cu adevărat este atunci când avem standarde sau așteptări mai înalte față de cineva sau de un grup de oameni, iar aceștia ne dezamăgesc sau ne trădează. Înainte de a ne pierde cumpătul și de a ne enerva, ar trebui totuși să ne amintim cum îl iritam noi uneori pe Isus. În al doilea rând, trebuie să ne amintim că aceștia vor trebui să dea socoteală stăpânului lor – iar noi nu suntem stăpânii lor, ci Dumnezeu este. În cele din urmă, ar fi trebuit oare să ne stabilim aceste așteptări de la bun început? În loc să „reacționăm” pur și simplu la emoțiile noastre de dezamăgire, să „răspundem” în mod adecvat, ținând cont de ceea ce este cel mai bine în această situație. Dacă un răspuns nu dă rezultate în mod evident, atunci ar fi bine să te oprești și să răspunzi într-un mod diferit. În cele din urmă, amintiți-vă de Iacov 1:20: „Căci mânia omului nu aduce dreptatea lui Dumnezeu.”

Î: În Matei 18:1-6, când cineva, mai ales un creștin, se concentrează pe a pune o întrebare greșită, cum îl redirecționezi?

R: Cu răbdare și tact. Mustrarea s-ar putea să nu fie de ajutor în acest caz, deoarece gândirea lor ar putea fi prea confuză pentru a înțelege. În acest caz, nu era vorba că întrebarea lor era ilogică sau fără sens, ci că prioritățile lor erau greșite. A spune cuiva pur și simplu că prioritățile sale sunt greșite nu este foarte util în sine; ar trebui să le spui, sau chiar mai bine, să le arăți, care ar trebui să fie prioritățile lor.

Î: În Matei 18:1-6, ce ar trebui să faci când observi rivalitate între credincioși?

R: Există șapte pași pe care îi putem urma.

1) Rugați-vă pentru ei, sau pentru ambele părți, ca să-și vadă situația așa cum o vede Dumnezeu și să aibă inima și curajul să-și schimbe direcția și să urmeze călăuzirea lui Dumnezeu.

2) Încearcă să le înțelegi mentalitatea, de ce cred ei că ar trebui să simtă așa ceva.

3) Reține că Isus nu i-a condamnat pentru că au pus întrebarea, și nici tu nu ar trebui să-i disprețuiești. Dar, așa cum a spus Ioan Gură de Aur (decedat în anul 407 d.Hr.): „Nu suntem în stare să înțelegem nici măcar greșelile celor Doisprezece; nu ne întrebăm cine este cel mai mare în Împărăția Cerurilor, ci mai degrabă cine este cel mai mare în Împărăția Pământului: cu cât este mai bogat, cu atât este mai puternic”. (Omilii la Matei, omilia 58, NPNF1, p. 360)

4) Asigură-te că dai un exemplu și că cultivi o inimă de slujitor, considerându-i pe ceilalți mai importanți decât tine însuți (Filipeni 2:3).

5) Încercați să-i ajutați să-și vadă rivalitatea ca pe un păcat pe care trebuie să-l schimbe.

6) Încurajați-i să lucreze împreună.

7) Ar trebui să fim cu toții ca niște copii (în sensul bun al cuvântului), pentru că suntem cu toții copii ai lui Dumnezeu.

Î: În Matei 18:5 și Marcu 9:35-37, în ce fel primirea unui copil în numele lui Isus este ca și cum L-am primi pe Isus?

R: Isus sublinia lipsa de distincție între a-L primi cu căldură pe El în trup și a-i primi pe ceilalți în numele lui Isus. În vechime, un emisar al unui rege era tratat cu onoruri regale, ca reprezentant al regelui.

Î: În Mt 18:8 și Mc 9:43,47, ar trebui să ne tăiem mâna sau să ne scoatem ochiul dacă acestea ne fac să păcătuim?

R: Nu, din simplul motiv că mâinile și ochii noștri nu ne fac să păcătuim. Isus spune că păcatul este atât de grav, încât ar fi mai bine să luăm o măsură atât de drastică precum renunțarea la aceste membre decât să păcătuim. Este mai bine să ne tăiem un membru decât să murim de cangrenă. Din când în când, cu toții trebuie să ne facem o „evaluare realistă” a noastră înșine. Să ne întrebăm: relația noastră cu Hristos se îmbunătățește sau, dimpotrivă, ne îndepărtăm de El?

Î: În Mt 18:9 și Mc 9:43-44,48, referirile la focul nestins dovedesc oare pedeapsa veșnică?

R: Ele sugerează adevărul pedepsei veșnice, dar nu o dovedesc, pentru că s-ar putea ca focul să fie veșnic, dar oamenii care supraviețuiesc în el să nu fie. Desigur, în acest caz, focul ar trebui să aibă un alt combustibil sau un alt mijloc de a fi întreținut.

Î: În Matei 18:10, are Dumnezeu Tatăl o față?

R: Nu. Nu ne-am aștepta ca Isus să ofere aici o învățătură detaliată despre apropierea și percepția îngerilor în dimensiunile Cerului. Mai degrabă, Isus a folosit pur și simplu o metaforă pentru a spune că îngerii care veghează asupra acestor micuți aveau acces direct la Tatăl. Cu toate acestea, nimic nu spune că și alți îngeri nu ar avea, de asemenea, acces direct la Tatăl.

Î: În Matei 18:14, din moment ce Dumnezeu nu dorește ca vreunul dintre acești micuți să piară, de ce pier oamenii?

R: Aici sunt două întrebări într-una singură: de ce mor bebelușii și de ce ajung oamenii în Iad.

Bebelușii mor, așa cum vom muri cu toții la un moment dat, ca urmare a faptului că facem parte dintr-o rasă decăzută. Trăim într-o lume plină de rău și nedreptate, iar Dumnezeu va îndrepta totul în Ziua Judecății.

Bebelușii și fetușii au o natură păcătoasă, dar faptul că un făt moare nu dovedește că acesta este vinovat de păcat, la fel cum moartea unui pisoi nu dovedește că acesta era vinovat de păcat.

Oamenii ajung în Iad, conform 2 Tesaloniceni 1:8, care spune că cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului Isus Hristos vor fi condamnați, așa că Evanghelia este ceva pe care toți avem datoria să o ascultăm. Moartea lui Isus pe cruce a fost suficientă pentru toți. Cu toate acestea, Dumnezeu permite în continuare ca oamenii care Îl resping pe Singurul Dumnezeu Adevărat să suporte consecințele alegerilor pentru care au fost responsabili.

Î: Oare Matei 18:15-18 înseamnă că nu ar trebui să criticăm niciodată doctrina unui lider creștin?

R: Deloc. Deși Matei 18:15 se referă la relația cu credincioșii, nu cu necredincioșii, Matei 18:15-18 tratează comportamentul și nu predicarea publică a falsității sau a ereziei. Deși este bine să contactăm o persoană în particular, pentru a încerca să o convingem înainte de a face acest lucru public, dacă falsitatea a fost predicată public, atunci ea trebuie corectată public. Dacă este corectată de către persoana care a făcut și a crezut anterior afirmațiile false, cu atât mai bine. Dar dacă nu, atunci trebuie corectată de altcineva. Totuși, acest lucru nu trebuie făcut cu un spirit de animozitate sau ură față de persoana care a rostit eroarea, ci cu dragoste și din dorința de a arăta adevărul.

Î: În Matei 18:17, ce înseamnă „să-l tratezi ca pe un păgân sau ca pe un vameș”?

R: Cuvântul „tu” este aici la singular, deci se spune că individul ar trebui să se distanțeze de persoana care greșește. Un păgân sau un vameș, presupus lacom și necinstit, se aflau în mod evident în afara sferei Împărăției lui Dumnezeu și a bisericii. Nu da nimănui impresia că ai aceeași mântuire sau credință ca acea persoană. Chiar dacă persoana respectivă este, de fapt, un credincios rătăcit, nu știm dacă este cu adevărat un sfânt care păcătuiește sau dacă nu a fost niciodată cu adevărat mântuit.

Î: În Matei 18:18, ce înseamnă „a lega” și „a dezlega”?

R: A lega înseamnă a opri, a restricționa sau a interzice, iar a dezlega înseamnă a permite să se continue. Unii spun că „a lega” și „a dezlega” erau expresii idiomatice evreiești pentru a arăta că ceea ce se anunță pe pământ fusese deja predeterminat în prealabil în ceruri. Această putere de a lega și a dezlega a fost dată tuturor apostolilor.

Î: În Matei 18:21-22, cum se compară generozitatea lui Isus, care le-a spus oamenilor să ierte pe ceilalți de șaptezeci de ori câte șapte, cu alte învățături?

R: Saducheii și mulți rabini învățau că trebuie să-ți ierți fratele doar de trei ori. Totuși, nu este deloc generos ca cineva precum Isus să-i spună altcuiva să ierte. Ceea ce a fost extrem de generos a fost faptul că Isus ne-a iertat pe noi, cei care L-am răstignit pe cruce (Luca 23:34), și a murit pentru păcatele noastre.

Î: În Matei 18:28-31, cât de mari erau sumele de bani menționate aici?

R: Zece mii de talanți era o sumă uriașă. David a donat trei mii de talanți de aur și șapte mii de talanți de argint pentru construirea templului din Ierusalim. Prinții au dat cinci mii de talanți de aur și zece mii de talanți de argint, conform 1 Cronici 29:4,7. Unii au estimat această sumă la 12 milioane de dolari, dar o cifră mai realistă ar putea fi puțin sub un miliard. În Matei 18:28, 100 de denari reprezentau aproximativ salariul pe 100 de zile al unui muncitor obișnuit sau al unui soldat de infanterie. Un sclav cu adevărat bun putea fi evaluat la un talent, dar majoritatea sclavilor erau evaluați la o zecime de talent. De asemenea, era împotriva legii ca un om să fie vândut în sclavie pentru o sumă mai mare decât datoria pe care o avea.

Î: În Matei 18:32-35, se întâmplă vreodată ca Dumnezeu să anuleze iertarea păcatelor sau să nu ierte păcatele?

R: Nu. Datoria nu a fost reînnoită; mai degrabă, iertarea nu a fost aplicată. Stăpânul i-a iertat datoria slujitorului, dar când slujitorul rău l-a apucat de gât pe un alt slujitor pentru a-și plăti datoria, stăpânul s-a mâniat la această nedreptate și a reaplicat datoria. Dumnezeu ne-a iertat păcatele în mod liber și plin de har, deși nu meritam acest lucru, dar aplicarea iertării depinde de răspunsul nostru. Evrei 4:2 spune că Evanghelia nu a adus folos unora pentru că nu au îmbinat-o cu credința. Romani 11:29 spune că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.

Î: În Matei 18:32-35, ar putea această parabolă să însemne că stăpânul l-a trimis pe slujitorul rău la închisoare pentru datoriile ulterioare, în loc să-i reia vechea datorie?

R: Nu, nu acesta este sensul, deoarece pilda indică faptul că stăpânul l-a predat pe slujitorul rău temnicerilor din cauza lipsei de milă a acestuia.

Î: În Matei 18:35, sunt oare necesare anumite fapte, cum ar fi iertarea fraților noștri, pentru mântuire?

R: Nici iertarea celorlalți, nici orice altă faptă nu va ajuta o persoană să obțină mântuirea. Mai degrabă, dacă o persoană are mântuirea, va fi capabilă să-i ierte pe ceilalți pentru orice ar fi făcut. Dacă am experimentat marea milă a lui Dumnezeu, este un lucru mult mai ușor pentru noi să-i iertăm pe ceilalți.

Î: În Mt 19:3-9, Mc 10:11-12, în ce circumstanțe este permis divorțul?

R: În vremurile Vechiului Testament (Deuteronom 24:1-4 etc.), divorțul era permis din aproape orice motiv, deoarece inimile oamenilor erau împietrite, dar Isus a înlăturat acest motiv. Divorțul nu este permis decât în următoarele circumstanțe:

1. Soțul necredincios dorește să plece (1 Corinteni 7:12-15).

2. Este permis atunci când unul dintre soți a comis adulter (Matei 5:31-32).

3. Mulți creștini consideră divorțul inevitabil în cazul părăsirii, deoarece unul dintre soți, de fapt, a „divorțat” deja.

4. Desigur, trebuie să urmăm și restul Cuvântului lui Dumnezeu, iar mulți creștini consideră că divorțul este justificat dacă viața unui soț sau a unui copil este pusă în pericol de celălalt soț.

Chuck Swindoll, în broșura sa intitulată „Divorțul”, vede doar trei circumstanțe în care este acceptabil ca un creștin să se recăsătorească după divorț:

4a. Căsătoria și divorțul înainte de mântuire

4b. Un partener imoral și nepocăit

4c. Părăsirea/divorțul de către un necredincios

Rețineți că moartea unui soț nu este un divorț, iar Romani 7:3 ne învață că recăsătorirea este permisă după moartea unui soț.

Aceste versete spun să nu divorțăm, cu excepția acestor motive, dar ce se întâmplă dacă tu nu divorțezi, dar soțul sau soția divorțează de tine? La fel ca în cazul decesului unui soț sau al unei soții, nimic nu împiedică recăsătorirea atunci când soțul sau soția a inițiat divorțul.

În vremea lui Isus, învățătorii evrei aveau o serie de opinii cu privire la divorț. Școala lui Hillel susținea că un bărbat își putea divorța soția din orice motiv, inclusiv dacă soția ardea mâncarea! Iosifus îl urma pe Hillel și era divorțat. Mai târziu, rabinul Akiba, din școala lui Hillel, a spus că o soție își putea divorța soțul pentru că „își lăsa privirea să rătăcească” după femei mai frumoase (M Gittin 9:10). Școala lui Shammai susținea că un bărbat nu putea divorța de soția sa din niciun motiv, cu excepția „indecenței”. Cu toate acestea, dacă divorțul avea loc dintr-un motiv greșit, conform școlii lui Shammai, recăsătorirea era totuși permisă (Mishna Eduyoth 4:7-10). Sau, așa cum spun unii astăzi, „nu poți desface ouăle bătute”. Grupul restrâns de la Qumran susținea că divorțul nu era permis sub niciun motiv (11QTemple 57:17-19). Comentatorii evrei nu luau în considerare cazul unei femei care divorța de soțul ei. Poate că i s-a pus această întrebare lui Isus pentru a vedea cu ce grup era de acord și, poate, pentru a-i îndepărta pe adepții celeilalte școli de Isus. Un al doilea motiv pentru a-l întreba pe Isus este faptul că (conform lui Iosifus) Irodiada a divorțat de soțul ei, Irod al II-lea, pentru a se căsători cu Irod Antipa, iar răspunsul lui Isus, oricare ar fi fost acesta, nu l-ar fi făcut pe Isus să pară bine în ochii autorităților.

Î: În Mt 19:8,9, faptul că Isus schimbă legile privind divorțul implică oare că Dumnezeu a inspirat o scriptură cu care El nu era de acord?

R: În cadrul Vechiului Legământ, Isus a spus că divorțul era permis deoarece inimile lor erau împietrite. Acest lucru arată că Dumnezeu permite, pentru o perioadă de timp, lucruri pe care El nu le dorește. Cu toate acestea, în cadrul Noului Legământ, un bărbat nu ar trebui să divorțeze de soția sa, cu excepția cazului de adulter. Dar astăzi nu ar trebui să avem inimi împietrite. Ar trebui să ne asigurăm că căsnicia noastră nu este lipită doar cu un adeziv ieftin, ci cu ciment divin.

Ca o paranteză, cuvântul nostru „scleroză” provine din cuvântul grecesc pentru „dur” – „skleros”. Cuvântul complet este sklerokardian.

Î: În Matei 19:9, de ce un bărbat care divorțează de soția sa și se căsătorește cu alta comite adulter, având în vedere că poligamia era permisă?

R: Nu, poligamia nu este adulter. Învățătura lui Isus aici este aceeași, indiferent dacă este vorba de monogamie sau de poligamie. Există cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

Punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la divorț este exprimat clar în Maleahi 2:16: Dumnezeu îl urăște. În vremea Legii lui Moise, Dumnezeu l-a permis doar pentru că inimile lor erau împietrite, conform Matei 19:8. În Noul Testament, nu este permis să divorțezi de soțul sau soția ta, cu excepția cazului de adulter.

Cu toate acestea, dacă un soț necredincios insistă să divorțeze de tine, Dumnezeu ne poruncește să permitem acest lucru, întrucât Dumnezeu ne-a chemat la pace, așa cum spune 1 Corinteni 7:15. A te supune poruncii lui Dumnezeu de a permite [cu reticență] unui soț să divorțeze de tine este, din punct de vedere biblic, diferit de a nu te supune poruncii lui Dumnezeu alegând să divorțezi de soțul tău.

Punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra poligamiei. Adam și Eva au fost un model al celor doi (nu mai mulți) care devin un singur trup (1 Corinteni 6:16). Poligamia a fost permisă atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Cu toate acestea, în Noul Testament, ea a fost privită cu dezaprobare, întrucât liderii bisericii nu pot fi poligami.

Mai importantă decât modelul lui Dumnezeu pentru căsătoria monogamă este porunca lui Dumnezeu privind divorțul. Când misionarii creștini predică printre popoarele primitive, ei le spun bărbaților poligami să nu divorțeze de soțiile lor, deoarece acest lucru le-ar priva pe soții de sprijinul financiar; cu toate acestea, ei îi descurajează pe soți să se căsătorească cu mai multe soții.

Prin urmare, alegerea de a încălca jurământul de căsătorie a fost cauza adulterului, nu poligamia. Indiferent dacă un bărbat avea mai multe soții sau nu, dacă un bărbat alege în mod păcătos să divorțeze, lucru pe care Dumnezeu îl urăște, atunci Dumnezeu nu dorește ca el să se căsătorească din nou.

Î: În Matei 19:9 există vreun manuscris care să nu conțină expresia „cu excepția curvierii”?

R: Toate manuscrisele menționate de Aland et al. (ediția a III-a) conțin fie „cu excepția cazului de curvie”, fie „dacă nu este vorba de curvie”, cu excepția manuscrisului 1574. Manuscrisul 1574 a fost scris în secolul al XIV-lea, chiar înainte de sfârșitul Evului Mediu.

De asemenea, Tertulian, care a scris între anii 198-220 d.Hr., a menționat că divorțul nu este permis decât în caz de curvie, atât în lucrarea sa „Către soția sa”, cartea 2, capitolul 2, pagina 45, cât și în „Despre modestie”, capitolul 16, pagina 92. Prin urmare, această clauză nu a fost o adăugire ulterioară epocii lui Tertulian. Nu există dovezi care să pună la îndoială faptul că această frază era prezentă inițial.

Î: În Matei 19:12, pe scurt, se învață oare că un bărbat s-ar putea face eunuc pentru Împărăția lui Dumnezeu, așa cum susține un ateu (Capello)?

R: Nu. Să examinăm ambele posibilități. Deoarece castrarea chirurgicală ar însemna, de asemenea, celibat, problema este dacă acest verset se referă doar la celibat sau la celibat prin castrare. Sunteți de acord?

Întrucât castrarea fizică contravine Deuteronomului 23:1, interpretarea ei ca celibat este foarte asemănătoare cu 1 Corinteni 7:2,7, iar creștinii din primele veacuri au înțeles în mod universal acest lucru ca fiind celibat, ar trebui să o interpretăm în concordanță cu Vechiul Testament, Noul Testament și cu modul în care creștinii au interpretat-o în mod uniform. Vezi următoarea întrebare pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Matei 19:12, Isus afirmă: „... și sunt eunuci care s-au făcut singuri eunuci pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să înțeleagă, să înțeleagă.” Aici avem [presupus] avizul favorabil al lui Hristos cu privire la autocastrare. Mă întreb câți bărbați creștini și-ar dovedi loialitatea față de Dumnezeu făcând acest lucru? Curios, acest aviz favorabil privind castrarea contrazice Deuteronomul 23:1.

R: Aici este vorba despre celibat, nu despre castrare. Dar să examinăm ambele posibilități.

Celibatul: Isus folosea cu ușurință hiperbolele în discursul Său (adică mi-am scos ochiul și mi-am tăiat mâna degeaba!), și se pare că nu era îngrijorat că acești iudei, care cunoșteau Legea, ar fi înțeles greșit. Saducheii și fariseii L-au criticat pe Isus pentru multe lucruri, dar nu a fost criticat pentru acest lucru, deoarece hiperbola a fost înțeleasă.

Castrarea fizică: Dacă acest verset se referă și la castrarea fizică, ar contrazice Vechiul Testament din Deuteronom 23:1, iar nimic din Scriptură sau din scrierile Bisericii primare nu indică faptul că Isus ar fi învățat ceva contrar Legii Vechiului Testament, cu excepția alimentației, unde era mai puțin restrictiv, și a divorțului și iubirii, unde Isus avea un standard mai înalt.

Dacă Isus ar fi avut cu adevărat în vedere castrarea, atunci nu ar exista nicio diferență în acest verset între cei făcuți eunuci de oameni și cei care au ales celibatul/castrarea pentru Împărăția lui Dumnezeu.

De asemenea, această învățătură a lui Isus este foarte asemănătoare cu învățătura lui Pavel din 1 Corinteni 7:2,7, unde Pavel vorbește în mod clar despre celibat (atât pentru bărbați, cât și pentru femei) pentru Împărăția lui Dumnezeu.

În cele din urmă, nu ar trebui să ne întrebăm cum ar putea oamenii, 2.000 de ani mai târziu, să interpreteze acest verset în cultura modernă, ci cum ar citi acest verset primii creștini. Iustin Martirul, în capitolul 14 din Prima sa Apologie, citează acest verset și vorbește despre cei care s-au căsătorit de două ori. Deși se poate discuta dacă Iustin se referă la poligamie, la recăsătorie după divorț sau la recăsătorie după moartea unui soț, indiferent de asta, Iustin vorbește despre celibat, nu despre castrare. Tertulian, în lucrarea „Despre învierea trupului”, capitolul 27, folosește acest verset și vorbește despre „frumusețea strălucitoare a trupului necăsătorit” (adică, celibatul în general).

Pe scurt, cei care se bazează pe Biblie pentru a-și ghida viața, fie că trăiesc în secolul al II-lea sau în secolul XXI, pot înțelege ce înseamnă acest lucru.

Î: În Matei 19:14, în ce sens Împărăția Cerurilor aparține copiilor mici?

R: Acest lucru ar putea fi adevărat în mai multe moduri.

a) Trebuie să recunoaștem dependența noastră copilărească de Dumnezeu pentru a fi mântuiți. Dumnezeu îi ajută pe cei care Îi mărturisesc neputința lor.

b) Dumnezeu are grijă de copiii care mor înainte de vârsta responsabilității. Biblia sugerează că aceștia se află în Ceruri, deși fără nicio răsplată.

Atât proștii, cât și copiii nu știu multe lucruri, dar cel puțin copiii știu că nu știu multe lucruri.

Ca o paranteză, aducerea copiilor pentru a fi binecuvântați de rabini și bătrâni era o practică obișnuită în zilele lui Isus. Este menționată, de asemenea, ca exemplu în Geneza 48:14; Numeri 27:18; Faptele Apostolilor 6:6; 13:3; Matei 9:18, 20; Marcu 10:16.

Î: În Matei 19:14, calvinismul, pentru a fi consecvent, învață că toți cei care mor în copilărie ajung în Iad?

R: Nu, aceasta este o acuzație falsă pe care am auzit-o. Deși Ambrozie al Milanului, Augustin, Prosper al Aquitaniei și alții au învățat că toți pruncii nebotezați care mor ajung în Iad, aceștia nu erau calviniști, ci majoritatea erau augustinieni.

Calviniștii cred în viziunea biblică conform căreia, în ultimă instanță, Dumnezeu este Cel care are puterea de a mântui; nu botezul, faptele noastre sau credința noastră. Dumnezeu poate alege să mântuiască prin Hristos așa cum dorește El. Iată ce spun chiar calviniștii înșiși.

„Toți cei care mor în copilărie se numără printre cei aleși”, potrivit Lorraine Boettner în *The Reformed Doctrine of Predestination*, pp. 148, 149. A Doua Mărturisire Scoțiană (1580 d.Hr.) spune: „Noi respingem și detestăm judecata lui [a papei] crudă împotriva pruncilor care mor fără botez.” C.H. Spurgeon, apelând (în mod eronat) la Ezechiel 16:21, credea că pruncii care mor ajung în Rai. Alți calviniști care au fost de acord cu această idee includ pe Charles Hodge, W.G.T. Shedd și B.B. Warfield. Calvinistul Curt Daniel, în teza sa *Istoria și teologia calvinismului*, pp. 336-339, are o secțiune intitulată „Pruncii care mor sunt mântuiți”.

Iată ce a spus Calvin însuși în *Institutele religiei creștine*, cartea 4, capitolul 16, p. 2:541: „Dar cum, întreabă ei, sunt regenerați pruncii, când nu posedă cunoașterea nici a binelui, nici a răului? Răspundem că lucrarea lui Dumnezeu, deși depășește capacitatea noastră de înțelegere, nu este din această cauză nulă. Mai mult, pruncii care urmează să fie mântuiți (și este cert că unii sunt mântuiți la acea vârstă) trebuie, fără îndoială, să fie regenerați în prealabil de Domnul. Căci dacă ei vin cu o corupție înnăscută încă din pântecele mamei lor, trebuie să fie purificați înainte de a putea fi primiți în Împărăția lui Dumnezeu… Dar, pentru a reduce la tăcere această categorie de contestatari [critici], Dumnezeu a dat, în cazul lui Ioan Botezătorul, … o dovadă a ceea ce ar putea face și în cazul altora.”

Î: În Matei 19:16-17, Isus nega faptul că era bun sau că era Dumnezeu?

R: Nu, Isus nu abordează acest subiect aici. Vezi discuția din Evanghelii referitoare la Matei 19:16-17 pentru a afla răspunsul.

Î: În Matei 19:17, ce înseamnă „bun”?

R: În Geneza 1 și 2, Dumnezeu a declarat că toată creația este bună înainte de căderea omenirii. Isus a spus în Marcu 10:18 și Luca 18:19 că nimeni nu este bun, în afară de Dumnezeu singur. Dumnezeu este sursa bunătății, dar, așa cum a subliniat Toma d’Aquino, a-L defini pe Dumnezeu ca fiind bun doar pentru că El este sursa binelui nu este mai valabil decât a-L defini pe Dumnezeu ca fiind un corp fizic pentru că El este sursa tuturor corpurilor fizice.

Pentru noi, bunătatea este ceea ce corespunde caracterului și voinței dorite de Dumnezeu. Ni se poruncește să facem bine în 1 Timotei 6:18, așa că putem fi buni într-un sens limitat. Dumnezeu este bun într-un mod superior, deoarece 1) El este sursa întregii bunătăți, pe care El ne-o oferă; 2) El este standardul prin care se măsoară bunătatea; 3) și nimic nu este cu totul bun în afară de El (Marcu 10:18; Luca 18:19).

Î: În Matei 19:23, este adevărat că oamenii bogați nu pot ajunge în cer?

R: Nu, altfel Avraam ar fi în dificultate, iar Pavel, Iacov și autorul Epistolei către Evrei – ca să nu mai vorbim de Isus – ar greși dacă l-ar prezenta pe Avraam ca pe un erou al credinței. Iov, după ce Dumnezeu l-a binecuvântat cu bogății, ar fi și el în necaz. Mai degrabă, iubirea de bogății și încrederea în ele sunt cele care îngreunează intrarea unei persoane în Împărăția Cerurilor. O persoană ar putea avea o mare avere, ca Avraam, fără să-și iubească sau să se încreadă în averea sa. Cuvântul grecesc folosit aici pentru „trist”, lypoumenos, înseamnă „întristat” sau „foarte trist”.

Î: În Mt 19:24, Mc 10:25 și Lc 18:25, ce a vrut să spună Isus prin „un cămilă care trece prin urechea unui ac”?

R: Unii cred că „acul” era o poreclă pentru o poartă îngustă din Ierusalim. Cu toate acestea, deși Ierusalimul și alte orașe aveau într-adevăr unele porți foarte înguste, nu ne este cunoscută nicio poartă numită „ochiul acului”. Cuvântul grecesc folosit aici, rhaphidos, nu poate însemna decât un ac de cusut sau chirurgical, nu un fel de poartă în interiorul unei porți.

Este mai probabil ca Isus să folosească aici o hiperbolă. Este absolut imposibil ca un cămilă, mai ales una încărcată, să treacă prin ochiul unui ac. Isus a folosit această analogie comică pentru a ilustra acest lucru. Scriitorii evrei din Talmudul babilonian (Berakoth babilonian 55b) folosesc o hiperbolă similară: „un elefant care trece prin ochiul unui ac”. (Elefanții erau mai comuni în Babilon, iar folosirea acestei imagini în contextul babilonian arată că nu era vorba de o poartă din Ierusalim.)

a) este, în mod firesc, imposibil ca un om care se consideră bogat să ajungă vreodată în Rai, și

b) toate lucrurile, chiar și faptul ca un om bogat să ajungă în Rai, sunt posibile cu Dumnezeu (Matei 19:26; Marcu 10:27; Luca 18:27).

Î: În Matei 19:27,30, care este singura chestiune esențială din acest verset și din acest capitol?

R: Mai întâi, ce nu este. Nu este vorba despre faptul că mintea lor crede în cuvântul lui Isus; toți au crezut, chiar și tânărul bogat. De asemenea, nu este vorba despre faptul că au decis să-L urmeze pe Isus. Ei fac deja asta, iar Isus a respins chiar și pe unii care au spus că vor să-L urmeze. Ci este vorba despre inima ta. Ești dispus să renunți la orice altceva pentru a-L urma pe Isus? Poate înseamnă să alegi să rămâi într-o situație conjugală (fie că ești celibatar sau căsătorit), atunci când o opțiune pe care Dumnezeu nu ți-a lăsat-o deschisă pare mai atractivă în acel moment. Poate înseamnă să alegi o situație financiară mai puțin avantajoasă, atunci când ești destul de sigur că ai putea să te opui lui Dumnezeu și să obții semnificativ (sau chiar doar puțin) mai mulți bani. Dacă Dumnezeu are mintea și voința ta, asta este minunat. Dar oare Dumnezeu are și inima ta?

Î: În Matei 19:27, 30, care sunt câteva moduri prin care poți să-ți dai seama dacă ceva are mai mult din devotamentul inimii tale decât Dumnezeu?

R: Adesea poți descoperi cui îi este dedicată devotarea ta analizându-ți timpul, banii și inima.

Timpul: Dacă timpul pe care îl dedici unui lucru este mai mult decât timpul pe care îl dedici închinării, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu, atunci ceva nu este în regulă. Odată am întâlnit un bărbat care și-a luat liber toată primăvara și vara ca să urmărească fiecare meci de baseball, acasă și în deplasare, al echipei sale preferate. La prima vedere, ai putea crede că devotamentul lui era lăudabil. Dar, dacă te gândești mai bine, nu este deloc lăudabil. Oare credea că nu avea nimic mai bun de făcut cu viața lui decât să se uite la baseball tot timpul? Nu era nimic mai bun pe care l-ar fi putut face?

Banii: Uită-te la extrasul tău bancar în fiecare lună. Există cheltuieli necesare pe care trebuie să le acoperi, cum ar fi chiria sau rata la casă, alimentele de bază și alte cheltuieli. Dar cum rămâne cu restul banilor? Pe ce categorie cheltui mai mult decât dai lui Dumnezeu? Există lucruri, cum ar fi vacanțele frecvente, mâncarea rafinată sau hainele scumpe, care îți consumă prea mult din buget?

Inima: Titlul unui film spune totul: „Raiul poate aștepta”. Dacă nu vrei să ajungi încă în Rai, pentru că ceva ți se pare mai atrăgător aici, pe pământ, este probabil ca devotamentul tău față de acel lucru să fie mai mare decât devotamentul tău față de Dumnezeu. Dacă există ceva spus clar în Scriptură pe care ai spus că nu-l poți urma, acel lucru ar putea avea o influență mai puternică asupra inimii tale decât Dumnezeu. Chiar dacă îți justifici acest lucru spunând că „Dumnezeu înțelege” sau „oricum suntem cu toții păcătoși, așa că nu contează”, nu faci decât să te înșeli singur.

Î: În Matei 19:28 și Luca 22:28-30, având în vedere că ucenicii vor sta pe douăsprezece tronuri, va sta și Iuda Iscarioteanul?

R: Nu. În primul rând, Luca 22:28-30 nu menționează douăsprezece tronuri, ci doar douăsprezece triburi. De fapt, Matei 19:28 NU spune că cei doisprezece ucenici vor sta pe douăsprezece tronuri. Mai degrabă, spune: „… voi, care M-ați urmat, veți sta și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israel.” Deci se spune că vor fi douăsprezece tronuri, dar nu se spune că cei doisprezece ucenici vor sta pe ele. Mai degrabă, Isus a promis acest lucru doar „voastră, care M-ați urmat”. Iuda nu a continuat să-L urmeze pe Isus și și-a părăsit locul de ucenic după ce L-a trădat, așa cum spune Faptele Apostolilor 1:20. În Matei 19:28, Isus a promis acest lucru doar „voastră, care M-ați urmat”.

Î: În Matei 19:29, cum vor avea oamenii de 100 de ori mai mulți tați, mame etc. în această viață?

R: Acest verset se aplică atât în această viață, cât și în viața viitoare. Imaginați-vă că aveți case peste tot în lume, deschise să vă primească, și oameni din toate rasele lumii care sunt frații și surorile voastre dragi. Aceasta este ceea ce avem, sau ar trebui să avem, în comunitatea creștină pe care o numim biserică. În plus, în Cer vom avea într-o formă desăvârșită ceea ce avem într-o formă imperfectă pe pământ.

Î: În Mt 19,30, Mc 10,31 și Lc 13,30, în ce fel cei care sunt primii vor fi ultimii și invers?

R: La sfârșit, s-ar putea foarte bine să fim uimiți de cine este primul și cine este ultimul. Lucrurile vor fi diferite în cel puțin patru moduri:

Mândria: Cei care au fost mândri în această viață vor fi smeriți, iar cei smeriți vor fi înălțați (Iacov 4:6; Luca 1:51-52).

Bogăția: În general, mulți oameni cu mulți bani nu văd o mare nevoie să vină la Dumnezeu, așa cum sugerează Proverbe 30:8-9, iar Luca 16:19-21 oferă un exemplu. Pavel spune în 1 Corinteni 1:26-31 că puțini dintre membrii bisericii din Corint erau înțelepți după standardele lumii sau influenți. Iacov 2:5 arată că acest lucru era valabil în majoritatea bisericilor primare. Vezi și Luca 1:53 și Iacov 5:1-6.

Răsplăți: Dumnezeu îi va judeca pe credincioși pe baza a ceea ce li s-a dat. De la cei cărora li s-a dat mult, se va cere mult.

Slujirea: Cei mai mari credincioși, în ochii lui Dumnezeu, sunt slujitorii altora, așa cum arată Marcu 9:35-37, Luca 9:46-48 și Matei 18:1-4.

Aveți grijă să nu încercați să negociați intrarea în ceruri sau să negociați răsplăți. Căci, întrucât Dumnezeu cunoaște motivele, cei care par a fi primii în exterior pot fi ultimii.

Î: În Matei 20:1-16, Stăpânul este drept în această parabolă?

R: Stăpânul îl reprezintă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu este drept după standardele Sale. Nu pot răspunde dacă El este nedrept după standardele voastre, deoarece unii oameni au concepții foarte ciudate despre dreptate. Dumnezeu ne învață că standardul Său de dreptate permite totuși o generozitate deosebită.

Dumnezeu este drept și a plătit corect fiecărui muncitor ceea ce a promis.

Primul grup a negociat plata. Celelalte grupuri l-au lăsat pur și simplu pe stăpân să plătească cât a ales El. Preferăm să avem harul lui Dumnezeu decât să încercăm să negociem cu El. Când ai de ales între dreptate și har, îți dorești harul.

Î: În Matei 20:1-16, toată lumea primește aceeași răsplată în Ceruri?

R: Nu. Deși Matei 20:1-16 ar putea părea să indice acest lucru, 1 Corinteni 3:12-15 ne învață în mod explicit că nu trebuie să credem că toți vor primi aceeași răsplată în Ceruri.

Î: În Matei 20:1-16, de ce este aceasta o parabolă excelentă de studiat împreună cu mormonii (LDS)?

R: Această religie falsă pune accentul pe fapte, iar mântuirea se bazează pe ceea ce meriți. Mormonismul învață că există trei ceruri: cel mai înalt pentru mormonii buni, cel de mijloc, puțin mai bun decât pământul, pentru mormonii răi și creștinii buni, și cel mai de jos, puțin mai rău decât pământul, pentru majoritatea restului umanității. Deși Cartea lui Mormon spune: „știm că suntem mântuiți prin har, după ce am făcut tot ce ne stă în putință” (2 Nefi 25:23), aceasta este doar o acoperire pentru „tot ce poți face”. Lăsând deoparte întrebările dacă ai făcut cu adevărat tot ce ai putut sau ce înseamnă „după”, cel puțin această afirmație combină faptele și harul în procesul mântuirii. Această parabolă nu are prea mult sens în cadrul mormonismului sau, de fapt, al majorității religiilor bazate pe fapte.

Î: În Matei 20:17-19, cum poate Dumnezeu Atotputernicul să permită ca profetul Său, Isus, să fie predat neamurilor pentru a fi batjocorit și ucis?

R: Uneori este nevoie să fii dispus să pari inițial învins pentru a obține victoria finală.

Î: În Matei 20:20-28, având în vedere că adevărații creștini sunt slujitori, nu stăpâni peste alții, de ce unii lideri creștini par să uite acest lucru?

R: Puterea poate corupe, iar mulți oameni neevlavioși s-au numit pe sine credincioși. Puteți citi despre unele dintre exemplele triste pe care Dumnezeu ni le-a arătat în cărțile Regilor și Cronicilor.

Î: În Matei 20:22, ce aspect al cererii lor subliniază Isus ca fiind o dovadă de ignoranță?

R: Ei au întrebat doar despre răsplată. La fel ca unii oameni din zilele noastre, după cum spune în „Believer’s Bible Commentary”, p. 1280 : „Ei doreau o coroană fără cruce, un tron fără altarul jertfei, gloria fără suferința care duce la ea.” Isus nu le-a mustrat dorința. Este în regulă să-ți dorești răsplăți mari în ceruri, dar nu și dacă nu ești dispus și capabil să faci ceea ce duce la acele răsplăți. Toți apostolii au murit ca martiri, cu excepția lui Ioan, care a murit de moarte naturală. Așa cum a spus Robert Little: „Iacov a murit ca martir, Ioan a trăit o viață de martir.”

Isus nu s-a limitat la a cere sacrificiu; El l-a și demonstrat. Dar unii cred că, deși Isus a ales slujirea sacrificială, ei ar trebui, cumva, să fie scutiți de aceasta.

Ceilalți zece ucenici s-au indignat față de aceștia doi. Nu atât din mândrie că urmau să ceară ei înșiși, cât mai degrabă din gelozie că aceștia ar fi putut să-i devanseze printr-o simplă cerere.

Î: În Matei 20:28, ce putem învăța din exemplul lui Isus de aici?

R: Isus, care există din veșnicie ca Fiu al lui Dumnezeu în slavă, a venit pe pământ nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. Ca urmași ai lui Isus, trebuie să ne întrebăm cât de serioși suntem. Simțim că suntem aici pentru a „primi” și a fi slujiți, sau suntem pe acest pământ în primul rând pentru a „da” și a-L sluji pe Dumnezeu și pe ceilalți?

Î: În Matei 20:30, erau doi orbi sau un singur orb pe nume Bartimeu, așa cum spune Marcu 10:46-52?

R: Ar putea fi vorba de două evenimente, întrucât toți orbii din Ierihon ar fi dorit să-L vadă pe Isus. Totuși, întrucât în ambele evanghelii s-au strigat cuvintele „Fiul lui David, ai milă de mine/de noi”, este mai probabil să fi fost un singur eveniment. Bartimeu ar fi atunci numele unuia dintre cei doi orbi. Marcu, care cel mai probabil a auzit acest lucru de la Petru, știa doar de un singur orb, dar îi cunoștea numele. Matei, care era prezent acolo, i-a văzut pe amândoi orbii.

Î: În Matei 20:32, de ce l-a întrebat Isus pe omul care era în mod evident orb ce voia ca Isus să facă?

R: Ar putea exista două motive distincte.

În primul rând, Isus voia ca omul să ceară verbal înainte ca darul vederii să-i fie acordat, iar Isus îi oferea omului ocazia să facă acest lucru.

În al doilea rând, nu toți cei cu dizabilități doresc să fie vindecați. Au existat cazuri de oameni din colonii de leproși care și-au infectat în mod deliberat copiii, pentru ca aceștia să poată fi întreținuți pentru tot restul vieții.

Când ai o nevoie, ai nevoie de o minune sau plângi de tristețe la răutatea pe care o vezi în propria ta inimă, nu lăsa pe nimeni și nimic să te distragă de la a striga către Isus.

Î: În Mt 21:1-3, Mc 11:2-3, Lc 19:30-31, de ce le-a spus Isus ucenicilor Săi să ia un măgar?

R: Când un rege intra într-un oraș, o făcea călare pe un cal, un animal de luptă, pentru a simboliza faptul că era un cuceritor. Când un rege sau un judecător intra călare pe un măgar, acest lucru simboliza faptul că venea în pace, fără armata sa. Astfel s-a împlinit și Zaharia 9:9-10.

Un aspect esențial al acestui pasaj este faptul că Isus a proclamat, într-un mod foarte evident, că El era Mesia. Dacă conducătorii iudei ar fi ales să-L omoare, nu ar fi fost pentru că nu știau că Isus pretindea că este Mesia.

De asemenea, acceptarea proprietarului și lipsa de surprindere față de faptul că ucenicii au luat măgarul indică faptul că proprietarul era deja de acord ca Isus să-l folosească. Când Isus s-a oprit pentru scurt timp la Betania, chiar la marginea Ierusalimului, acest lucru ar fi dat timp ca vestea să se răspândească și să se adune mulțimile.

Î: În Matei 21:1-46, cum reacționează astăzi diferite persoane când Isus și învățătura Sa intră în viața lor?

R: Unii îl primesc cu bucurie și merg alături de Isus. Alții încearcă să-L ignore. Alții încă manifestă ostilitate, întrebând: „Cine se crede El, să vină și să ne spună ce să facem?” Fii atent cu cine îți petreci timpul. Dacă petreci mult timp cu sau te asociezi cu ultima categorie, ai grijă să nu devii din ce în ce mai asemănător cu ei.

Î: În Matei 21:12-13, Marcu 11:12-19 și Luca 19:43-48, de ce s-a mâniat Isus pe schimbătorii de bani?

R: Acești oameni se aflau în Casa lui Dumnezeu fără nicio intenție de a-L venera pe Dumnezeu. Ei reprezentau atât o distragere a atenției, cât și un factor de descurajare pentru cei care veneau să se închine lui Dumnezeu. Dumnezeu ia foarte în serios închinarea noastră.

Mishnah-urile evreiești consemnează incidente de speculație cu prețurile animalelor. (Cele mai vechi Mishnah-uri au fost scrise în jurul anului 200 d.Hr.) Dacă o persoană trebuia să aducă un animal pentru jertfă la Templu, iar prețurile erau nejustificat de mari pentru achiziționarea unui animal, atunci cei săraci ar fi fost împiedicați să-L venereze pe Dumnezeu așa cum se cuvine.

Este destul de curios că unii dintre cei care păreau atât de insistenți în privința religiei corecte l-au criticat pe Isus pentru că le-a permis copiilor să spună „Osana”, dar nu aveau nicio problemă cu faptul că schimbătorii de bani obțineau profituri exorbitante de pe urma credincioșilor.

Este interesant faptul că, pentru ofrande, aceștia insistau să schimbe banii romani cu monede tiriene. Unii au crezut că motivul era faptul că monedele romane purtau imagini ale zeilor și ale împăraților care pretindeau că sunt zei. Cu toate acestea, și monedele tiriene aveau imagini ale zeilor.

Î: În Matei 21:14-15, ce este semnificativ în faptul că orbii și șchiopii au venit la Isus ca să-i vindece?

R: Era foarte dificil să fii orb, șchiop sau altfel incapabil să muncești în societatea antică. Nu exista nicio așteptare ca vreun guvern să te ajute. Deși congregațiile evreiești și familia ajutau pe cei săraci, era totuși dificil să obții ajutorul financiar necesar. Deși acest lucru nu este poruncit în Vechiul Testament, majoritatea autorităților evreiești interziceau orbilor sau șchiopilor să aducă jertfe, deși li se permitea totuși accesul în Templu. Isus i-a ajutat vindecându-i.

Spre deosebire de practica evreiască obișnuită de a oferi un ajutor minim și de a-i lăsa să cerșească în Templu pentru restul mijloacelor de subzistență, comunitatea de la Qumran (1QSa 2:5-22; 1 QM 7:4-5) credea că toți oamenii infirmi erau excluși din congregația evreiască sau de la ospățul mesianic al sfârșitului timpurilor.

Î: În Mt 21:16-17, având în vedere că ar trebui să ne închinăm numai lui Dumnezeu, de ce a acceptat Isus laude?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Isus nu numai că a acceptat complimente și laude, ci a acceptat și închinarea în Ioan 9:38. (Cuvântul grecesc proskuneo implică aici mult mai mult decât simpla mulțumire sau respect.)

2. Este bine să le acordăm liderilor evlavioși onoare și laude (dar nu închinare), așa cum arată Filipeni 2:29. Cu toate acestea, închinați-vă numai lui Dumnezeu (Matei 4:9-10; Luca 4:7-8; Apocalipsa 19:10; 22:8-9)

3. Nu numai oamenii (Matei 2:2), ci și îngerii se închină lui Isus ca Dumnezeu, după cum arată Evrei 1:6.

4. Isus este Dumnezeu (Ioan 1:1; Evrei 1:8,9), iar Isus este Domnul nostru și Dumnezeul nostru (Ioan 20:28-29).

Î: În Matei 21:18-19 și Marcu 11:14, 20-21, de ce a părut Isus atât de sever încât a făcut să se ofilească un smochin care nu gândește?

R: Este aproape ca și cum ai întreba câte plante de grâu au fost ucise cu cruzime pentru ca tu să-ți poți mânca felia de pâine. Răspunsul este „niciuna”, deoarece plantele, care nu gândesc, nu pot fi ucise cu cruzime. De asemenea, dacă un pom nu înmugurește și nu dă roade la momentul așteptat din punct de vedere botanic, aceasta este o indicație că este bolnav, ceea ce este o descriere potrivită a establishmentului religios iudaic.

Isus nu era preocupat de sentimentele inexistente ale plantei. Mai degrabă, în Marcu 13:28-29, Isus ne spune să observăm pilda smochinului. Când apar ramurile și frunzele, înseamnă că vara este aproape. La fel, când Mesia vine la Ierusalim, răscumpărarea omului este aproape. Cu toate acestea, acești conducători păreau a fi roditori din punct de vedere spiritual, dar erau de fapt sterili.

Smochinii își înfrunzesc chiar înainte de a da smochine verzi. Frunzele de smochin fără smochine sunt un fel de „publicitate înșelătoare”. Dar dacă nu există smochine timpurii acum, nu vor fi smochine coapte mai târziu. Pe malul Mării Galileei, smochinele înfrunzesc zece luni pe an, deși perioada era mai scurtă în jurul Ierusalimului.

După ce a făcut acest lucru, Isus a folosit ilustrația smochinului în Matei 24:32.

Cartea „Hard Sayings of the Bible” (p. 441-442), preluând informații dintr-un articol intitulat „The Barren Fig Tree” (Smochinul neroditor) de W.M. Christie, oferă mai multe detalii. Se spune că spre sfârșitul lunii martie încep să apară frunze pe smochini și cresc niște noduli mici, numiți „taqsh” în araba palestiniană, de mărimea unor migdale verzi. Acestea cad, deoarece nu sunt smochine adevărate, dar țăranii le mănâncă când le este foame, deși nu au un gust prea bun. Totuși, dacă frunzele de smochin apar fără „taqsh”, atunci nu vor fi smochine.

Î: În Mt 21:21-22 și Mc 11:24, având în vedere că putem cere orice în rugăciune, de ce creștinii nu cer și nu obțin ca toată lumea să devină creștină? De asemenea, am o listă lungă de dorințe...

R: Dumnezeu poate face orice (cu excepția minciunii, a faptului de a fi ispitit de rău, a negării de Sine sau a jurării pe cineva mai mare decât El Însuși), dar o imposibilitate logică nu există. Dumnezeu nu poate crea oameni care aleg în mod liber să-L iubească și să-L asculte fără ca aceștia să poată alege în mod liber să-L iubească și să-L asculte.

Chiar și Isus Însuși a plâns din cauza respingerii Sale de către Ierusalim, în Matei 23:37-39. Chiar și fariseilor li s-a permis să „respingă planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși”, în Luca 7:30.

În ceea ce privește listele lungi de dorințe, vezi discuția despre Matei 7:7-11 pentru a afla cum Dumnezeu, ca un Tată înțelept, ne dă doar lucrurile bune pe care le cerem în mod corect. Slavă lui Dumnezeu că nu ne spune întotdeauna „Da”!

Î: În Matei 21:21-22 și Marcu 11:24, când te rogi și crezi, ai garanția că vei primi întotdeauna ceea ce ceri în rugăciune?

R: Nu, acest verset spune că trebuie să crezi cu adevărat în ceea ce ceri. Dacă păstrezi păcatul în inima ta (Psalmul 66:18), faci ureche surdă la cererile celor săraci (Proverbele 21:13), ești rău (Proverbele 15:29; Isaia 59:1-3), refuzi să-L asculți pe Dumnezeu (Zaharia 7:11-14 și implicit în Proverbe 28:9) sau te rogi pentru a-ți satisface dorințele egoiste (Iacov 4:3), Dumnezeu, ca un Tată înțelept, nu ți-o va da.

Î: În Matei 21:23, cât de mare era curtea Templului?

R: Înainte de slujirea lui Isus, Irod cel Mare lărgise curtea Templului la aproximativ 330 de yarzi pe 500 de yarzi (300 de metri pe 460 de metri). Aici se afla Isus când i-a alungat pe schimbătorii de bani și a predicat.

Î: În Matei 21:23-24, de ce nu le-a răspuns Isus pur și simplu la întrebarea lor dacă El este Mesia?

R: Răspunsul era evident pentru cei care doreau să știe. Totuși, chiar și după toate minunile, nu era posibil să le dea un răspuns pe care l-ar fi acceptat, întrucât ei refuzaseră cu încăpățânare să creadă. Așadar, Isus a vorbit în așa fel încât, dacă ar fi răspuns sincer la întrebarea Lui, ar fi răspuns și la propria lor întrebare. Din păcate, când cei care puneau întrebările au fost la rândul lor întrebați, au căutat răspunsul cel mai convenabil, nu cel adevărat.

Î: În Matei 21:24-27, Marcu 11:33 și Luca 20:7-8, de ce a refuzat Isus să le spună cu ce autoritate a făcut aceste lucruri?

R: Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Isus nu era obligat să răspundă la întrebarea cuiva, mai ales la întrebări puse nu pentru a afla adevărul, ci pentru a-L prinde în capcană.

2. Ei știau deja răspunsul. Isus deja afirmase că este trimis de Dumnezeu prin faptele pe care le făcea. Ei doreau doar o declarație clară din partea Lui în acel moment.

Deoarece împărtășim adevărul, nu trebuie să mințim, dar este în regulă să refuzăm să răspundem uneori, mai ales dacă cei care pun întrebările nu vor să afle adevărul, ci vor doar să încerce să te prindă în capcană.

Î: În Matei 21:33-41, întrucât Dumnezeu este simbolizat de proprietar, se întâmplă uneori ca El să nu știe ce se întâmplă?

R: Proprietarul îl simbolizează într-adevăr pe Dumnezeu, dar El știe ce se întâmplă, așa cum o dovedește faptul că Isus a spus această parabolă. Dumnezeu este atât de răbdător și îndelung răbdător, încât această parabolă ne arată că El este dispus chiar să permită neascultarea și nedreptatea continuă, și chiar moartea Fiului Său, de dragul celor pierduți. Acest lucru se întâmplă pentru ca ei să poată veni la El. Totuși, toleranța lui Dumnezeu are un sfârșit, în Ziua Judecății, când totul va fi îndreptat.

În această parabolă, proprietarul este atât de blând și totuși de sever. El este atât de blând, aproape până la nebunie. Dar, în cele din urmă, arendașii primesc mânia severă pe care o merită.

Dumnezeu este proprietarul, mesagerii erau profeții Vechiului Testament, iar Fiul este Isus.

Î: În Matei 21:43, cum au interpretat unii în mod greșit acest verset în ceea ce privește britanicii?

R: Când se spune că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi (plural) [adică de la evrei] și dată unui alt neam (singular, ethnei în greacă), unii au venit cu o eroare ciudată numită „british-israelism”. În varianta principală a acestei teorii, se spune că cele zece triburi pierdute, în loc să fie asimilate de celelalte popoare din Orientul Mijlociu, au migrat toate împreună către Insulele Britanice, și astfel britanicii sunt descendenți ai evreilor biblici (în ciuda dovezilor genetice care indică contrariul). Se pare că anglii, saxonii, iuții, danezii și, mai târziu, normanzii, care s-au stabilit cu toții în Marea Britanie, nu ar fi avut niciun descendent! Dar știați că există markeri genetici care indică faptul că o persoană are strămoși anglo-saxoni? Aproximativ 25-40% din genele britanicilor sunt de origine anglo-saxonă. Consultați https://www.nature.com/articles/ncomms10408 (10 decembrie 2022) pentru mai multe informații științifice.

Oricum, această viziune a fost popularizată într-o carte intitulată „A View of the Hebrews”, care a fost scrisă cu puțin timp înainte de Joseph Smith, Jr., fondatorul mormonismului. Brito-israelismul este susținut de mormoni și de Biserica lui Dumnezeu la nivel mondial a lui Herbert W. Armstrong.

Națiunea/poporul de aici este biserica, iar creștinii de toate origini etnice și din toate țările fac parte în egală măsură din ea.

Î: În Matei 21:46, a fost Isus cu adevărat un profet sau oamenii doar L-au considerat un profet?

R: Faptul că „L-au considerat un profet” nu arată dacă El era cu adevărat unul sau nu. El provenea de la Dumnezeu, rostea Cuvintele lui Dumnezeu și prezicea viitorul, așa că era un profet, iar mulți L-au considerat ca atare.

Î: În Matei 22:13-14, cum poate Dumnezeu, care este plin de iubire, să alunge pe cineva și să-l arunce în întuneric?

R: Cine a spus că Dumnezeu este plin de iubire? Biblia nu spune asta. Așa cum spune Romani 11:22, ia în considerare atât bunătatea, cât și severitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este cea mai iubitoare ființă din univers. Dar El nu este iubitor așa cum definesc unii iubirea, dacă definiția lor contrazice celelalte atribute ale Sale: sfințenia, dreptatea și mânia.

Î: În Matei 22:14, expresia „mulți sunt chemați, puțini sunt aleși” se referă la variații și grade de credință și de certitudine, așa cum învață bahá’íi în cartea „Some Answered Questions”, paginile 129-131?

R: Nu. Dacă citești întreaga parabolă din Matei 22:1-14, aceasta împarte oamenii în două categorii: cei care intră la ospățul nunții împărătești și cei care nu intră. „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” se referă la cei invitați să intre, dar care au refuzat, și la un om care a vrut să intre îmbrăcat necorespunzător. Este posibil ca, după ce a fost invitat, el să-și fi văzut de treburile sale fără să se pregătească pentru nuntă, iar când momentul s-a apropiat pe neașteptate, să nu mai fi avut timp să se întoarcă acasă și să se schimbe de haine. Acest lucru seamănă oarecum cu unii care doresc să-L urmeze pe Hristos, dar nu își modifică deloc programul pentru a face acest lucru. Trebuie să ne „schimbăm hainele” pentru Hristos.

Apropo, aceasta este o parabolă diferită de cea din Luca 14:16-24, care vorbește despre un banchet privat, având un mesaj diferit.

Aici se află o lecție pentru fiecare dintre noi. Nu poți citi doar un singur verset din Biblie, ignorând ceea ce este scris înainte sau după, și să te aștepți să interpretezi corect sensul.

Î: În Matei 22:21, ce spune Isus despre impozite și guvern?

R: Mai întâi, câteva informații contextuale, apoi răspunsul.

Mulți evrei erau nemulțumiți că trebuiau să plătească impozite romanilor păgâni, idolatri și tirani. De fapt, unii zeloți spuneau că un evreu îl dezonora pe Dumnezeu atunci când plătea impozitul romanilor. O monedă romană avea inscripția „Tiberius Cezar Augustus, fiul lui Augustus cel Divin”. Fariseii plăteau impozitul pentru că erau obligați, dar nu erau mulțumiți de acest lucru. Așadar, dacă susțineai plata impozitelor, îți pierdeai sprijinul lor. Desigur, dacă susțineai neplata impozitelor, cei care îl întrebau pe Isus puteau fugi direct la romani și să le spună acest lucru. Așa că au încercat să-l pună pe Isus între ciocan și nicovală.

Isus nu a tranșat disputa lor politică cu privire la legitimitatea puterii romane. Dar Isus a spus să le dăm autorităților civile aflate la putere, fie ele drepte sau nu, ceea ce li se cuvine, și să-I dăm lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine. Romani 13:1-6 spune, de asemenea, că trebuie să plătim impozite și să ne supunem autorităților guvernamentale.

Isus a transmis aici și un al doilea mesaj. Prin răspunsul Său, Isus a arătat că libertatea, independența națională și patriotismul nu erau scopul principal al unui creștin; urmarea lui Dumnezeu este. Un al treilea mesaj pe care Isus l-a sugerat aici este că putem fi cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu și, totodată, să ne supunem guvernelor civile seculare. Romanii, mai ales mai târziu sub Nero, erau conducători oribili care au făcut din corupție ceva normal. Și totuși, nu există nicio mențiune că Pavel sau vreunul dintre ceilalți apostoli ar fi încercat să inițieze o rebeliune sau o mișcare de independență.

Î: În Matei 22:29, de ce le-a spus Isus saducheilor, care studiaseră în mod evident Scriptura, că se înșelau pentru că nu cunoșteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

R: Conform scriitorilor creștini timpurii, saducheii considerau că doar primele cinci cărți ale Vechiului Testament (de la Geneza până la Deuteronom) constituiau Scriptura, nu și restul Bibliei. Iosifus a menționat, de asemenea, că ei respectau doar ceea ce se găsea în Tora. Faptele Apostolilor 23:8 spune că saducheii negau învierea, îngerii și spiritele. Chiar și astăzi, oamenii pot citi și studia Biblia, dar totuși aleg să rămână în ignoranță cu privire la puterea lui Dumnezeu și la ceea ce înseamnă să crezi în Scriptură.

Î: Oare Matei 22:30 înseamnă că nu vom avea trupuri fizice în cer, din moment ce vom fi ca îngerii, iar îngerii sunt duhuri (Evrei 1:14)?

R: Nu. Comparația se referă la căsătorie. Nu se spune că vom fi ca îngerii în toate privințele, ci doar în acest sens.

Î: În Matei 22:30, Marcu 12:25 și Luca 20:34-35, înseamnă oare că nu există căsătorii în cer, sau doar că nu vor mai avea loc noi ceremonii de căsătorie, dar unele căsătorii pământești vor rămâne valabile în cer?

R: Știm că în cer nu există căsătorii, după cum reiese din Romani 7:2. O femeie nu poate fi căsătorită cu mai mult de un bărbat. Cu toate acestea, dacă bărbatul moare, ea este eliberată de căsătorie și se poate căsători din nou. Prin urmare, ea nu mai este căsătorită în cer.

Ca o notă marginală, religia falsă a mormonismului crede că unele „căsătorii în templu” sunt veșnice. Totuși, dacă soțul moare, soția se poate recăsători. Doar că ea nu poate avea două căsătorii în templu pentru timp și pentru toată veșnicia. Din perspectiva mormonă, la ce s-ar gândi bărbatul din Raiul mormon în timp ce soția lui „se joacă” cu o căsătorie obișnuită după ce el a murit?

Î: În Matei 22:30, se susține cumva relația sexuală în afara căsătoriei, așa cum susține secta numită „Familia Iubirii” (fosta „Copiii lui Dumnezeu”)?

R: Deloc. A spune că nu vom avea o relație conjugală în Rai înseamnă pur și simplu ceea ce a spus Isus, și anume că nu va fi nevoie de căsătorie în Rai. Nu se spune că pe pământ ar trebui să fim fie promiscui sexual, fie total celibatari fără căsătorie. Este interesant să observăm cât de departe pot merge unii în încercarea de a interpreta Biblia în conformitate cu propriile lor opinii, care nu se regăsesc în Biblie.

Î: În Mt 22:30, Mc 12:25 și Lc 20:34-35, Bună ziua. Tatăl meu tocmai a trecut în neființă. Mama mea suferă foarte mult și vrea să știe dacă va mai fi căsătorită cu el în ceruri. Nu știu cum să-i răspund la întrebare. Știu că Matei 16:19 spune că ceea ce este legat pe pământ va fi legat și în ceruri, iar ceea ce este dezlegat pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. Cu toate acestea, am auzit spunându-se că „nu există căsătorie în ceruri”. Nu am un verset care să susțină acest lucru, dar am auzit spunându-se așa. Mă puteți ajuta să înțeleg?

R: Condoleanțe ție și familiei tale pentru tatăl tău. Nu cred că Matei 16:19 a fost menit să se refere la căsătorie, ci mai degrabă la libertatea de a merge în Rai. Matei 22:23-32 se referă însă la acest lucru. Saducheii, care negau învierea, au încercat să-i discrediteze atât pe Isus, cât și pe farisei, spunând că, dacă căsătoriile sunt în Cer așa cum sunt pe pământ, atunci ce se întâmplă cu o femeie care rămâne văduvă de mai multe ori?

În Matei 22:30, Isus a răspuns că în cer oamenii nu se căsătoresc și nu sunt dați în căsătorie, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu, iar îngerii, probabil, sunt mereu necăsătoriți. Unii au încercat să interpreteze acest lucru în sensul că nu există nunți în cer, dar că persoanele care au fost căsătorite rămân căsătorite. Totuși, aceasta nu este o interpretare validă a acestui verset, deoarece, dacă asta ar fi fost tot ce a vrut să spună Isus, atunci argumentul saducheilor nu ar fi fost respins. În termeni moderni, dacă o văduvă s-ar căsători din nou, atunci:

1) Primul ei soț din cer tocmai ar fi pierdut o soție, sau

2) Ea ar avea doi soți în cer, sau

3) Dacă nu ar fi sigură de mântuirea soțului ei, nu ar ști dacă este încă căsătorită sau necăsătorită până la moartea ei, deoarece, probabil, cineva din cer nu ar fi căsătorit cu cineva din iad.

Nu, așa cum spun de obicei jurămintele de căsătorie: „până când moartea ne va despărți”. Dacă mama ta ar alege mai târziu să se recăsătorească, nu este nimic greșit în asta, așa cum ne învață Pavel în Romani 7:1-3. S-ar putea chiar să ți se pară ciudat la început să o vezi cu un alt bărbat, dar ar trebui să te obișnuiești cu asta; ceea ce Dumnezeu a declarat în mod specific că este în regulă, nu ar trebui să spunem că este greșit.

Toate acestea fiind spuse, nu înseamnă că ea nu poate petrece mii și mii de ani alături de fostul ei soț, ca prieteni dragi în cer. M-aș aștepta ca în cer, când vom fi desăvârșiți, soțul ei să o iubească chiar mai mult decât a iubit-o pe pământ, și ea la fel. Desigur, amândoi Îl vor iubi pe Dumnezeu și mai mult.

Î: În Matei 22:31-32 și Marcu 12:26, este justificat Isus să susțină acest argument bazându-se pe timpul verbului „sunt”?

R: Se pare că da, deoarece saducheii nu l-au contrazis pe Isus cu privire la timpul verbului din limba ebraică.

În plus, nu ar avea niciun sens să-i menționeze pe Avraam, Isaac și Iacov dacă aceștia nu ar exista și dacă Dumnezeu ar urma să-i abandoneze pe ceilalți atunci când mor. Saducheii ar fi putut spune doar: „Dumnezeu nu mai este Dumnezeul lor, pentru că sunt morți.” Dar Isus, la fel ca și fariseii, a spus că Dumnezeu este încă Dumnezeul lor.

Î: În Mt 22:35-36 și Mc 12:28-29, de ce nu a mustrat Isus această întrebare așa cum a făcut cu întrebarea anterioară despre căsătorie?

R: Întrebarea anterioară despre femeia care a avut șapte soți nu avea scopul de a afla adevărul, ci de a-l prinde pe Isus în capcană. Această întrebare a fost pusă deoarece cel care a întrebat dorea sincer să asculte ce avea Isus de spus. Este în regulă să punem orice întrebare despre Dumnezeu cu respect, atâta timp cât o punem pentru a cunoaște adevărul și a-l urma.

Isus nu a fost singurul căruia i s-a pus această întrebare; rabinii au dezbătut acest subiect între ei. „Regula de aur negativă” a lui Hillel a fost formulată atunci când neamurile i-au cerut să le explice întreaga Lege în timpul cât putea sta pe un singur picior. El a spus că rezumatul este: „Nu face altora ceea ce nu vrei să-ți facă ei ție”, iar restul Legii este comentariu. Pe de altă parte, Mekilta Exodul 6 și Sifre Deuteronomul 12:8; 19:11 spun că toate poruncile legii sunt la fel de importante.

Î: În Matei 22:37-40 și Marcu 12:30, a adăugat Isus de fapt ceva la Deuteronom 6:4, sau a parafrazat-o fără a adăuga nimic?

R: Evangheliile parafrazează adesea ceea ce a spus Isus și nu redau neapărat cuvintele exacte. Matei 22:37-40 menționează inima, sufletul și mintea. Marcu 12:30 menționează inima, sufletul, mintea și puterea. Textul masoretic al Vechiului Testament menționează inima, sufletul și puterea, dar, conform „The NIV Study Bible”, p. 1475, unele manuscrise ale Septuagintei adaugă cuvântul „minte”, așa că Isus nu a fost primul care a adăugat cuvântul „minte”. (Scrierile lui Filon cel Iudeu care s-au păstrat nu fac referire la Deuteronom 6:4. Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q43 (=4QDt(p)) conține Dt 6:4-11, dar nu am văzut traducerea acestuia.)

De asemenea, în gândirea iudaică, inima, sufletul și mintea nu sunt categorii separate, ci se suprapun.

Î: În Mt 22:37, pentru cea mai mare poruncă, este vorba doar de „inimă, suflet și minte”, sau este vorba și de putere, așa cum spune Mc 12:29-30?

R: Există două răspunsuri posibile.

1. Isus ar fi putut să o spună în moduri diferite, așa că ar putea fi ambele.

2. Relatările evanghelice consemnează ceea ce Dumnezeu a vrut ca evangheliștii să-și amintească. Nu este nicio problemă să ai o interpretare conservatoare a Scripturii și să spui că memoria lui Matei a fost imprecisă aici, deoarece a uitat de „putere”.

Care dintre cele două răspunsuri este adevărat? De fapt, nu contează, așa cum arată răspunsul la următoarea întrebare.

Î: În Matei 22:37, de ce a permis un Dumnezeu suveran ca „cea mai mare poruncă” să fie păstrată în mod imprecis, în două moduri diferite, ca „inima, sufletul și mintea” în Matei 22:37 și ca „inima, sufletul, mintea și puterea” în Marcu 12:29-30?

R: Motivul pentru care Dumnezeu a permis în mod deliberat acest lucru ar putea fi găsit în 2 Timotei 2:14. Este mult prea ușor pentru oameni să se agațe de cuvintele exacte și să neglijeze credința și punerea în practică a ideii principale.

Biblia este în întregime exactă și adevărată, dar nu a fost scrisă și păstrată cât mai precis posibil. Având în vedere că Biblia a fost scrisă și transmisă cu toată precizia cerută de Dumnezeu (și este extrem de precisă în anumite părți), atunci imprecisiunile pe care le vedem în Biblie au o importanță mai mare în ochii unor oameni decât au ele pentru Dumnezeu.

Dumnezeu ar fi putut păstra această poruncă și alte părți ale Bibliei cu mai multă precizie, dar este probabil ca imprecisiunile să fi fost intenționate din partea Lui. Dumnezeu a subliniat cât de serios trebuie să ascultăm de Scriptură, dar când începem să ne certăm asupra imprecisiunilor, începem să nu mai ascultăm de Scriptură, așa cum se arată în 1 Timotei 6:4 și 2 Timotei 2:14.

Î: În Matei 22:40, cum se bazează toată Legea și Profeții pe aceste două porunci?

R: Întreaga Lege se referea la modul în care Îl mulțumim pe Dumnezeu și ne raportăm la El, precum și la modul în care îi iubim pe ceilalți oameni și ne raportăm la ei. Desigur, Legea avea și alte efecte benefice, cum ar fi reducerea bolilor, o viață mai igienică în tabără, familii mai puternice etc., dar israeliții nu cunoșteau neapărat toate aceste efecte benefice.

Î: În Matei 22:41-45, oare Matei tăgăduia faptul că Isus era fiul lui David făcând referire la Psalmul 110?

R: Deloc, întrucât Matei s-a referit în mod specific la faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu în Matei 4:3,6; 8:29; 14:33; 16:16; 26:63; 27:40,43,54. De asemenea, se sugerează că Isus este Fiul lui Dumnezeu în Matei 2:15; 3:17; 17:5; 22:45. Isus a fost numit fiul lui David în Matei 1:1; 9:27; 15:22; 20:30,31; 21:9,15; 22:42. Isus le-a pus fariseilor o ghicitoare, la care aceștia nu ar fi avut răspuns până când nu L-ar fi acceptat. Faptul că Isus este de acord cu Psalmul 110 și îl citează pentru a arăta că această persoană este Domnul lui David nu neagă faptul că Isus a fost de acord cu Psalmul 110 și l-a citat pentru a arăta că această persoană era și un fiu al lui David.

Apropo, atunci când Isus, care nu frecventase nicio școală rabinică, a pus o întrebare la care niciunul dintre cei care frecventaseră școala rabinică nu a putut răspunde, acest lucru a arătat într-o lumină proastă atât pe ei, cât și pe școlile lor.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) a răspuns la această obiecție a lui Bardesane oferind alte exemple în care se puneau întrebări. „Cuvântul «cum» nu este o negare, ci o întrebare. De fapt, acest cuvânt apare în Scripturi nu o singură dată, ci de multe ori, pentru a exprima nu o negare, ci o întrebare. De exemplu: «Cum poate unul să alunge o mie?» [Deuteronom 32:30 LXX]. Din nou: «Cum a devenit Sionul, cetatea credincioasă, o prostituată?» [Isaia 1:21 LXX]. Și: «Cum a căzut din cer Lucifer, cel care se ridica dimineața?» [Isaia 14:12]. Hristos nu a spus «cum» pentru a nega, ci pentru a pune o întrebare.” Dialogul despre adevărata credință, partea a cincea, F13, p. 164.

Î: Oare Mt 22:42 dovedește reîncarnarea, arătând că Isus, fiul lui David, era reîncarnarea lui David, așa cum susține (fals numita) Școala Unității Creștine?

R: Nu. Termenul „fiu al” poate însemna atât fiu direct, cât și descendent. Isus era un descendent al lui David. Nu există dovezi ale reîncarnării în Scriptură, ci există învățături împotriva reîncarnării. Evrei 9:27 spune că omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar apoi să se înfățișeze înaintea judecății. Mai mult, ideea că încercăm iar și iar, poate până când reușim să facem lucrurile „cum trebuie”, contrazice total doctrina conform căreia oamenii mor și apoi merg în Rai sau în Iad.

Scriitorul creștin din primele veacuri, Minucius Felix (210 d.Hr.), rezumă bine acest lucru. El spune că întoarcerea sufletelor oamenilor în trupuri de animale este „o obscenitate a bufonilor”. Octavius de Minucius Felix, cap. 34, p. 194

Î: În Matei 23, a avut dreptate Isus să fie atât de polemic?

R: Deși dezbaterea este acceptabilă (așa cum a făcut Pavel), Isus nu dezbate în acest capitol. El pur și simplu spune lucrurile așa cum sunt și îi mustră cu tărie pe farisei. Dacă ideea ca Isus să mustre cu tărie pe cineva este străină de teologia ta, poate că teologia ta trebuie să se schimbe pentru a se potrivi cu ceea ce ar face Isus. Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary”, p. 1288, Isus „a avertizat împotriva vorbelor mărețe și a faptelor meschine”.

Î: În Matei 23:5-7, în ce fel seamănă unii oameni de astăzi cu fariseii, exprimându-și mândria și ascunzând-o în același timp?

R: Fariseilor le păsa doar de „spectacol”; se străduiau în mod ostentativ să le arate celorlalți cât de religioși erau. Dar filacteriile lor mari, menite să împlinească literalmente Deuteronomul 6:8, erau doar o modalitate de a le spune tuturor celorlalți cât de religioși erau, cam ca și cum ar purta o cruce extrem de mare. Astăzi, oamenii pot face diverse lucruri pentru a le arăta celorlalți câți bani au, ce nivel de educație au sau cât de populari sunt. Fii atent la ispita de a-ți defini valoarea personală prin aceste lucruri.

Imaginați-vă că mergeți să faceți voluntariat pentru a ajuta oameni înfometați și că purtați o cruce mare din aur de 14 carate, încrustată cu diamante, în timp ce îi ajutați. Este ceva în neregulă cu această imagine? Imaginați-vă că donați o sumă mare de bani unei instituții, iar aceasta nu vă cere să denumiți o clădire în onoarea dumneavoastră, dar dumneavoastră insistați ca clădirea să fie numită în onoarea dumneavoastră.

Î: În Matei 23:9, pe scurt, având în vedere că nu trebuie să numim pe nimeni „tată”, putem să-i spunem așa tatălui nostru pământesc?

R: Da. Isus nu s-a opus referirii la relația fizică directă și ancestrală cu un tată, întrucât El Însuși a folosit acel cuvânt în acest context în Luca 11:47; Ioan 6:58. Isus s-a opus folosirii titlurilor religioase de tată, stăpân, învățător, rabin, așa cum făceau iudeii.

Acestea pot fi interpretate în trei moduri diferite, iar toate trei sunt corecte. Nu numi pe nimeni „Tată” ca și cum acea persoană ți-ar putea susține viața spirituală. Nu numi pe nimeni învățător infailibil. Și nimeni nu ar trebui să fie „îndrumătorul tău spiritual”; relația ta cu Dumnezeu este la fel de strânsă ca cea cu orice altă persoană.

Existau rabini cel puțin din vremea lui Hillel, cu o generație înainte de Isus. După ce Mișna a fost compilată în jurul anului 217 d.Hr., o persoană trebuia să-și asculte rabinul fără să pună întrebări, nu putea merge alături sau în fața rabinului său și nu putea să-l salute pe rabinul său până când acesta nu o saluta primul.

Î: În Matei 23:9, ce vrea să spună Isus când zice: „Să nu numiți pe nimeni «tată»”? Evident, ne putem numi tații biologici „tată”. De asemenea, ne putem numi liderii spirituali – pastorii – „tată”. Chiar Pavel s-a referit la liderii spirituali ca la „tată”. 1 Corinteni 4:15 Chiar dacă ați avea zece mii de îndrumători în Hristos, nu aveți mulți tați; căci în Hristos Isus eu am devenit TATĂL vostru prin Evanghelie. Faptele Apostolilor 7:2 Și Ștefan a zis: „Fraților și TĂȚILOR, ascultați-mă! Dumnezeul slavei i s-a arătat tatălui nostru Avraam pe când era încă în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran”. În lumina acestor pasaje biblice, au dreptate romano-catolicii să-și numească preoții „părinte”?

R: Nu, catolicii contravin acestui verset când îi numesc pe preoți „părinți”. Totuși, dacă Biserica Catolică ar schimba pur și simplu denumirea de „părinte” în „pene”, acest lucru nu ar rezolva nimic. Cred că există câteva aspecte mai fundamentale în care ei nu respectă acest verset.

Aceasta este o întrebare bună care atinge un subiect foarte important în creștinism: în ce fel anume este Dumnezeu Tatăl nostru, într-un mod în care niciun om nu ar putea fi vreodată? Mai întâi să vedem care nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Matei 23:9 NU înseamnă trei lucruri

Relația biologică sau de adopție nu trebuie negată. Biblia spune că cutare era tatăl cutăruia, folosind termenul „tată” atât pentru tatăl direct, cât și pentru strămoș, așa cum se vede în Isaia 38:5. Isus s-a referit la relația biologică atunci când a vorbit în mod specific despre tatăl și mama pământești ai oamenilor în Matei 10:37.

Responsabilitățile familiale nu pot fi evitate. 1 Timotei 5:8 spune că, dacă cineva nu-și întreține rudele, mai ales familia apropiată, a tăgăduit credința și este mai rău decât un necredincios. În Marcu 7:11, Isus a confirmat acest lucru vorbind despre păcatul de a numi „corban” (dedicat lui Dumnezeu) ajutorul pe care altfel l-ar fi dat familiei sale.

Cineva care te-a adus la Hristos. Probabil că Pavel nu l-a adoptat pe Timotei; dimpotrivă, este mult mai probabil ca Pavel să-l fi numit pe Timotei „fiul său” pentru că l-a adus la Hristos (1 Timotei 1:2, 18; 2 Timotei 1:2; 2:2; Filipeni 2:22). Acesta este și sensul versetelor din 1 Corinteni 4:15-17. Există aici un aspect pe care unii creștini l-au uitat, poate. Așa cum nu ai lăsa să cadă un copil în sens literal, nu-i „lăsa să cadă” nici pe noii prunci în Hristos din punct de vedere spiritual. Pe cât posibil, asigură-te că se integrează într-o biserică care crede în Biblie. Ajută-i din punct de vedere teologic și, dacă este nevoie, material, și asigură-te că sunt bine hrăniți cu laptele Cuvântului lui Dumnezeu.

Matei 23:9 se aplică în patru privințe:

În ceea ce privește autoritatea și rolul, nu atribuiți niciunui om de pe pământ rolul lui Dumnezeu Tatăl. El este, în ultimă instanță, sursa noastră de mântuire, sursa noastră de adevăr și sursa noastră supremă de autoritate. În timp ce unii evrei credeau că Moise era cel care le dădea mană, pâinea din cer, Isus a trebuit să le reamintească că NU era Moise, ci Dumnezeu cel care le dădea hrana cerească, în Ioan 6:32. Cartea „When Critics Ask”, la pagina 356, adaugă că nu ar trebui să considerăm niciun simplu om drept maestrul nostru spiritual infailibil, dar este în regulă să avem mentori umani despre care înțelegem că sunt supuși greșelii.

În această relație, Dumnezeu este sursa mântuirii, și nu vreun om muritor. Faptul că devenim copii ai lui Dumnezeu nu se datorează descendenței naturale sau mijloacelor omenești, ci suntem născuți din Dumnezeu, conform Ioan 1:13. Un creștin a spus: „Dumnezeu nu are nepoți. Fie ești copil direct al lui Dumnezeu, fie nu ești (1 Ioan 3:1-2), dar nu poți fi doar un nepot al lui Dumnezeu.” Dacă ai avea câțiva sfinți puternici care să stea în fața lui Dumnezeu pentru tine, te-ar mântui asta? Ieremia 15:1 spune că, chiar dacă profeții Moise și Samuel ar sta în fața lui Dumnezeu pentru poporul evreu, aceștia nu l-ar mântui. Nimeni nu poate duce o persoană în Rai în afară de Dumnezeu, și nu există nicio cale de a ajunge în Rai decât prin cunoașterea lui Dumnezeu.

În contrast, priviți respectul foarte mare pe care discipolii evrei îl aveau pentru rabinii lor și nu vă priviți învățătorii religioși umani cu atâta respect. Evreii își puneau speranța în Moise (Ioan 5:45-46). Acum, Moise a fost un om mare și evlavios, dar chiar și așa, speranța noastră ar trebui să fie numai în Dumnezeu.

Faptul că putem să-L numim pe Dumnezeu „Tată” este un privilegiu prețios, după cum se menționează în Efeseni 3:14. Câteva versete pe care să le luăm în considerare dintre multele care Îl numesc pe Dumnezeu Tatăl nostru sunt Maleahi 1:6; 2:10 și Isaia 63:16. Iudeii se numeau pe ei înșiși copiii lui Avraam în Ioan 8:39a. Isus nu a negat faptele genealogice din Ioan 8:39b-40, dar, de fapt, Isus a negat că relațiile ancestrale garantează relațiile spirituale. Ioan Botezătorul le-a spus fariseilor și saducheilor: „Și să nu îndrăzniți să vă spuneți: «Îl avem pe Avraam ca tată al nostru.» Căci vă spun că din aceste pietre Dumnezeu poate ridica copii pentru Avraam. Secera este deja pusă la rădăcina copacilor, și orice copac care nu dă roade bune va fi tăiat și aruncat în foc.” (Matei 3:9-10 BSB)

Cartea „When Critics Ask”, la pagina 356, rezumă bine acest lucru când spune că, în afară de Dumnezeu și Cuvântul Său, nu avem maeștri spirituali muritori infailibili, dar recunoaștem existența unor mentori spirituali falibili.

Dar ce zici de…

Iov 29:16 spune: „Eram un tată pentru cei nevoiași.” Aceasta nu înseamnă doar că Iov îi ajuta neapărat din punct de vedere spiritual, ci mai degrabă că intervenea pentru a îndeplini obligațiile financiare ale familiei, chiar și pentru cei cu care nu era înrudit. La fel, Psalmul 68:5 arată că trebuie să fim un tată pentru orfani.

Isaia 51:2 spune să ne îndreptăm privirea spre Avraam, tatăl vostru, și spre Sara, cea care v-a dat naștere? Avraam și Sara arată împreună că aici este vorba despre o relație ancestrală. Dumnezeu ne spune să ne uităm înapoi la acești strămoși, pe care îi admirați, să le urmăm credința și să vedem cum au fost binecuvântați. Totuși, nimic din Isaia 51 nu sugerează că Avraam (sau Sara) ar putea face ceva pentru ei acum; Dumnezeu este Cel care ne mântuiește.

2 Regi 2:12 Elisei l-a strigat pe Ilie: „Tatăl meu, tatăl meu!”. Probabil că acest lucru nu indică doar o relație strânsă de ucenicie. Deși mulți (inclusiv „Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 540) consideră că Elisei îl vedea pe Ilie ca pe tatăl său spiritual, Isus, în Matei 23:9, spune că astăzi nu trebuie să privim oamenii în acest fel.

1 Corinteni 4:15-17 „Chiar dacă ați avea zece mii de îndrumători în Hristos, nu aveți mulți părinți; căci în Hristos Isus eu v-am devenit tată prin Evanghelie.” (16) De aceea vă îndemn să mă urmați. (17) De aceea v-am trimis pe Timotei, copilul meu iubit și credincios în Domnul.” Aceasta se referă la faptul că Pavel i-a adus la Hristos, nu la un rol. Pavel era apostol în biserică; nu exista în biserică un rol de „tată”. Pentru rolurile din biserică, vezi 1 Corinteni 12:28-29; Faptele Apostolilor 6:1-4; 1 Timotei 3:1-13; Tit 1:5-9.

În Faptele Apostolilor 7:2, când Ștefan s-a adresat lor ca frați și părinți, există două posibilități. Una este că Ștefan pur și simplu îi respecta pe cei mai în vârstă din acea societate, fără a le susține credințele. O a doua opinie este că Ștefan a greșit să se adreseze lor în acest fel aici.

În 1 Ioan 2:12, 13, 18, Ioan se adresează cititorilor săi ca „copii” și „copiii mei dragi” în 1 Ioan 2:1. Ioan era un bătrân pentru a se adresa lor ca niște copii. Evrei 13:17 spune că liderii din biserică au autoritate și că vor trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru supravegherea lor. Așadar, deși nimic din 1 Ioan nu spune că cineva l-ar fi numit pe Ioan „tată”, Ioan îi privea pe cei cărora le slujea ca pe copiii săi.

1 Ioan 2:13,14 se adresează „părinților” alături de tineri și copii. Deși acest pasaj poetic se poate referi și la relațiile de aducere a oamenilor la Hristos, el nu susține existența unui rol bisericesc de „tată”, cu excepția cazului în care ar exista și un rol bisericesc de „tânăr” și de „copil”.

În concluzie, catolicii greșesc când îi numesc pe preoți „tată”, dar să nu ne pierdem în chestiuni de cuvinte. Adevărata problemă este încrederea în preoți falibili în detrimentul Cuvântului infailibil al lui Dumnezeu și susținerea autorității unor papi și concilii bisericești uneori foarte răi, în detrimentul lui Dumnezeu Însuși în Cuvântul Său.

Avertisment: În cele din urmă, nu credeți că faptul că ați descoperit un adevăr din Biblie înseamnă că puteți înceta să mai căutați alte adevăruri în Biblie. Întregul pasaj din Matei 23:5-13 arată cum trebuie să practice liderii bisericii o conducere slujitoare, spre deosebire de farisei și de alții care se purtau ca stăpâni peste ceilalți.

Î: În Matei 23:13-39, de ce a rostit Isus aceste „vai”?

R: Acestea nu sunt blesteme, ci expresii ale unei mari întristări. Sunt avertismente de mustrare, un fel de opus al fericirilor din Matei 5:3-11. Să încercăm să înțelegem sentimentele lui Isus aici, care culminează în Matei 23:37-39. Isus era îndurerat că oamenii care doreau să-L urmeze pe Dumnezeu se vor întâlni cu acești oameni, care, la prima vedere, păreau exact genul de oameni pe care ar fi trebuit să-i caute. Totuși, acești oameni îi vor conduce doar către o mulțime de reguli și îi vor îndepărta și mai mult de iubirea lui Dumnezeu. Nu este vorba doar de faptul că acești învățători nu înțelegeau esențialul, ci de faptul că erau cei mai răi oameni la care se puteau adresa, împiedicându-i pe alții să ajungă la mântuire.

Î: În Matei 23:13-39, care este modelul acestor blesteme și sunt 7 sau 8 blesteme?

R: Manuscrisele timpurii conțin doar șapte, deoarece nu includ Matei 23:14. (Acestea sunt: Sinaiticus, Vaticanus, Bezae Cantabrigiensis, unele manuscrise italice, Vulgata, siriaca sinaitică, copta sahidică, armeană, georgiană). Alte manuscrise plasează Matei 23:14 înaintea versetului 13 (Evangheliile Freer) sau după versetul 13 (familia f13, unele manuscrise italice, Vulgata Clementină, aparent copta bohairică). Dacă există doar șapte blesteme, ele formează un chiasm armonios.

23:13 Primul „vai” – au închis Împărăția cerurilor (nefiind capabili să-L recunoască pe Mesia

- 23:15 Al doilea „vai” – a părea drept, dar a face mai mult rău decât bine

- - 23:16-22 A treia nenorocire – folosirea greșită a Scripturii

- - - 23:23-24 Al patrulea „vai” – a rata complet esența Scripturii

- - 23:25-26 Al cincilea „vai” – folosirea greșită a Scripturii

- 23:27-28 Al șaselea vai – a părea drept, dar a face mai mult rău decât bine

23:29-32 Al șaptelea „vai” – moștenitori ai celor care nu i-au recunoscut pe profeți, ci i-au ucis.

Î: În Mt 23:13-33; 21:45; 16:4, de ce a adresat Isus invective împotriva bătrânilor poporului Său? (Musulmanul Ahmad Deedat a adus în discuție acest aspect)

R: Înainte de a răspunde la această întrebare, să o complicăm puțin. Isus nu numai că i-a mustrat pe farisei, pe experții în Lege și pe alți lideri religioși care L-au respins, ci i-a și avertizat că vor ajunge în Iad. Totuși, Isus nu S-a oprit doar la cuvinte. El a folosit chiar și un bici și a răsturnat de două ori mesele schimbătorilor de bani din templu. Este evident că El a respins public autoritatea celor care au permis, în primul rând, prezența meselor schimbătorilor de bani în incinta templului.

Răspunsul are trei părți.

1) Isus avea o autoritate mai mare decât a lor. Chiar dacă ei L-ar fi urmat cu ascultare pe Dumnezeu (ceea ce nu era cazul), Isus, în calitate de Mesia și Fiul lui Dumnezeu, le putea spune ce voia El să se facă. Dumnezeu are dreptul să ne schimbe și să ne zădărnicească planurile oricând și oricum dorește El. De ce i-a mustrat Dumnezeu uneori pe liderii religioși? – Pentru că Dumnezeu are dreptul să facă acest lucru. Isus a afirmat că și El avea dreptul să facă acest lucru, și a făcut-o – dacă era Dumnezeu.

2) În Matei 23:15, Isus a respins în mod specific autoritatea celor care nu numai că se îndreptau spre iad, ci îi conduceau și pe alții spre iad. În contrast cu aceasta, deși Isus era mai mare decât Avraam, Moise și Vechiul Testament, El a susținut în mod specific autoritatea și respectul față de aceștia.

3) Astăzi ni se poruncește să nu dăm atenție celor aflați în autoritate care resping adevărul (Tit 1:14). Trebuie să-i respingem pe cei care provoacă dezbinare, conform Tit 3:9-10. De fapt, o problemă de-a lungul istoriei a fost că mulți au fost prea dispuși să urmeze pe cineva care este neevlavios, doar pentru că este un lider religios. Dar, în contrast cu aceasta, Biblia ne spune, de asemenea, să ascultăm și să ne supunem autorității conducătorilor evlavioși (1 Tesaloniceni 5:12-23; 1 Petru 5:2-5; Evrei 13:17)

Î: În Matei 23:14 și Marcu 12:40, cum au devorat cărturarii casele văduvelor?

R: Poate într-un mod similar cu cel al falsilor învățători de astăzi. Când le spun oamenilor să doneze pentru lucrarea lor, din motive egoiste de a primi ceva în schimb în această viață, ei pot îndemna oamenii să doneze pentru o lucrare la care Dumnezeu s-ar putea să nu dorească ca ei să contribuie.

Î: În Matei 23:16-22, când ar trebui astăzi, dacă este cazul, să spui ceva care să dea impresia că închei un acord obligatoriu, când de fapt nu este așa?

R: Când sugerezi în mod intenționat că este vorba de un acord obligatoriu, iar intenția ta este ca acesta să nu fie, folosești înșelăciunea pentru a-l păcăli pe cel care înțelege ce sugerezi. Ar trebui să renunți la „jurămintele evazive” și să fii „clar și direct”, iar „da” să fie „da”, iar „nu” să fie „nu”, așa cum a spus Isus în Matei 5:37.

Î: În Matei 23:17, de ce i-a numit Isus pe oameni „proști”, având în vedere că ne-a spus să nu facem acest lucru în Matei 5:22?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte, deși al doilea este mai important.

Cuvântul pentru „prost” din Matei 5:22, raca, este un termen argotic peiorativ care înseamnă literalmente „cap gol”. Expresia engleză „airhead” este foarte asemănătoare. Isus nu i-a ridiculizat pe oameni în mod peiorativ folosind acest cuvânt în Matei 23:17 și noi nu trebuie să-i numim astfel pe oameni. Isus a folosit un cuvânt pentru „nebun” care era descriptiv, dar nu era un cuvânt argotic: „meroi”. Mai mult, trebuie să-i privim pe oameni ca fiind de mare valoare, creați după chipul lui Dumnezeu, și nu ca fiind fără valoare.

Î: În Matei 23:23-28, în ce fel diferă aceste „vai” de celelalte?

R: Celelalte blesteme criticau ceea ce învățau și spuneau fariseii. Aceste blesteme critică ceea ce sunt ei în interior și exemplul pe care îl dau. Exemplul lor nu este bun, dar nici nu este 100% rău. Este plăcut la vedere pe dinafară, dar plin de răutate în interior; iar oamenii pot vedea dincolo de aparențe. Isus oferă o secvență recomandată de progresie în Matei 23:26. El spune să ne preocupăm mai întâi de interior, iar apoi și exteriorul va fi curat. Nu are prea mult sens să curățăm exteriorul dacă murdăria din interior continuă să se revarsă afară. Ritualul fără realitate este mai rău decât lipsa ritualului și a realității.

Î: În Matei 23:24, cum se întâmplă astăzi ca oamenii să strecoare un țânțar și să înghită un cămilă?

R: În primul rând, oamenii fac asta, de obicei, fără să-și dea seama. De fapt, în aramaică este vorba de un fel de joc de cuvinte, întrucât cuvântul pentru „țânțar”, „qamla’”, este foarte asemănător cu cel pentru „cămilă”, „gamla’”. Cea mai apropiată expresie pe care am putea-o folosi în engleză ar fi „a strecura un țânțar și a înghiți un liliac”.

Oamenii fac asta fie pentru că nu au nicio idee despre ce este important și ce nu este important, fie pentru că aleg în mod deliberat să se concentreze pe lucruri mărunte, neimportante, al căror rezultat nu contează prea mult, în detrimentul lucrurilor importante pe care preferă să nu le ia în considerare. Unii oameni vor pur și simplu să ignore problemele în care nu se descurcă prea bine și să se concentreze pe ceea ce fac bine. Alteori, vor să caute nod în papură chiar și în cele mai mici probleme ale altora și să ignore ceea ce fac bine ceilalți.

O întrebare simplă pe care să ți-o pui este: dacă există două probleme, ce criterii ai folosi pentru a spune că una este mai importantă decât cealaltă, în afară de sentimentul tău emoțional din acel moment?

Î: În Matei 23:25, care este semnificația paharului curat?

R: În continuarea versetului anterior despre strecurarea țânțarului, fariseii aveau o neînțelegere tocmai cu privire la această chestiune. Cei din școala lui Hillel (mai dominantă după anul 70 d.Hr.) considerau că un pahar era curat dacă se curăța doar interiorul. Cei din școala lui Shammai (mai dominantă înainte de anul 70 d.Hr.) considerau că paharul nu era curat până când nu se curățau atât interiorul, cât și exteriorul. Isus a spus că, în practică, ei curățau exteriorul, dar nu și interiorul.

A se vedea Jacob Neusner, „First Cleanse the Inside”, în NTS 22 [1976], pp. 486-496, Mishna Kelim 2:1; 25:1, 7-9 și Berakoth 8:2.

Î: În Matei 23:27-29, ce vrea să spună Isus despre mormintele văruite?

R: Varul este o vopsea albă care arată bine, dar care va începe să se desprindă la următoarea ploaie. În luna Adar, în martie, când începea sezonul uscat, evreii aplicau var pe morminte pentru a le face să arate mai bine. Ceea ce este potrivit pentru un mormânt plin de moarte nu este potrivit pentru un credincios care ar trebui să fie plin de viață.

Pe vremea lui Isus, Irod era pasionat de construirea și renovarea mormintelor, deși Irod a avut și morminte jefuite, iar ascultătorii lui Isus ar fi putut înțelege că acestea se puteau referi și la Irod.

Î: În Matei 23:35 și Luca 11:51, pe scurt, cine era Zaharia (sau Zacharias)?

R: Nu era vorba de profetul Zaharia. Ci de preotul Zaharia, pe care Ioas l-a ucis în 2 Cronici 24:20-21. 2 Cronici era ultima carte din Vechiul Testament în ordinea Bibliei ebraice, așa că, atunci când Isus s-a referit la martirii de la Abel până la Zaharia, El menționa primul martir până la ultimul din Vechiul Testament.

Î: În Matei 23:35, Zaharia care a murit era fiul lui Berechia sau fiul lui Iehoiada, cel care a fost ucis între templu și altar în 2 Cronici 24:20-21?

R: Mai întâi sunt prezentate patru puncte de vedere ale creștinilor, iar apoi faptele care susțin fiecare punct de vedere.

1. Zaharia, fiul lui Iehoiada

Această opinie este în concordanță cu toate celelalte, înțelegându-se că expresia „fiul lui Berechia” este o adăugire a scribului

2. Zaharia, fiul lui Berechia

Această opinie este în concordanță cu toate datele, înțelegându-se că Hristos ne oferă informații noi despre modul în care a murit profetul Zaharia.

3. Iehoiada avea două nume: Berechia ar putea fi o poreclă care înseamnă „binecuvântat de Dumnezeu”. Această opinie se trage de la Ieronim (373-420 d.Hr.).

4. Strămoș: Poate că Zaharia, fiul lui Iehoiada, era bunicul/strămoșul lui Zaharia și erau una și aceeași persoană.

Fapte care susțin diverse puncte de vedere:

Zaharia, fiul lui Berechia, a slujit între anii 520-480 î.Hr. El a fost unul dintre ultimii scriitori din Vechiul Testament, din punct de vedere cronologic, iar Vechiul Testament nu menționează cum a murit.

Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost ucis în jurul anului 800 î.Hr., înainte de exil. Tatăl său, Iehoiada, a trăit 130 de ani și a fost îngropat alături de regi în Ierusalim, conform 2 Cronici 24:15-16. Având în vedere datele, nu există nicio posibilitate ca acești doi Zaharia să fie aceeași persoană.

Septuaginta îl numește pe fiul lui Iehoiada „Azaria, fiul preotului Iodae”, iar pe autorul cărții „Zaharia, fiul lui Barachia, fiul profetului Addo”. Astfel, Septuaginta nu arată nicio diferență aici, cu excepția pronunției numelor.

Targumul din Plângerile lui Ieremia 2:20 și [aparent] Ioan Gură de Aur spun că profetul Zaharia, fiul lui Berechia, a fost ucis între templu și altar. (Totuși, nu am reușit să confirm în mod independent ceea ce a spus Ioan Gură de Aur în această privință.)

Mormântul lui Zaharia era un reper important în Ierusalim în vremea lui Hristos.

Zaharia era un nume comun. De fapt, în Biblie există 32 de persoane diferite numite Zaharia.

În afara Bibliei, un Zaharia, fiul lui Baruch/Baris/Bariscaeus, a fost ucis de doi zeloți, potrivit lui Iosifus în „Războaiele iudaice” 4:334-344. El a fost ucis în zona templului, dar probabil nu între templu și altar, așa că aceasta este o pistă falsă, mai ales că „Războaiele iudaice” au avut loc după vremea lui Hristos.

2 Cronici a fost ultima carte în ordinea Vechiului Testament evreiesc. Deși fiul lui Iehoiada nu a fost ultimul martir din punct de vedere cronologic, menționarea lui Abel până la Zaharia, fiul lui Iehoiada, era oarecum similară cu o expresie creștină de genul „de la Geneza până la Apocalipsa”.

Luca 11:51 nu conține expresia „fiul lui Berechia”.

Irineu (182-188 d.Hr.), în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, cartea 5, capitolul 14.1, p. 541, citează Matei 23:35, spunând: „Zaharia, fiul lui Barachia”. Astfel, chiar dacă aceasta ar fi fost o adăugire a unui scrib, ea exista deja înainte de scrierea lui Irineu. Diatessaronul lui Tatian (c. 172 d.Hr.) menționează, de asemenea, pe Zaharia, fiul lui Berechia (secțiunea 41). Se pare că există un manuscris grecesc anterior celor Sinaiticus și Vaticanus care conține Matei 23:35. Este vorba de p77 (mijlocul până la sfârșitul secolului al II-lea) și acesta menționează, de asemenea, „fiul lui Barachia”. Prin urmare, dacă „fiul lui Berechia” ar fi fost o adăugire, aceasta ar fi trebuit să fie făcută foarte devreme, înainte de aproximativ 170 d.Hr.

Origen (225-254 d.Hr.) se referă, de asemenea, la acest verset și îl menționează pe Zaharia, fiul lui Barachia, în „Origen către Africanus”, cap. 9, p. 389.

Î: În Mt 23:35, este corect ca fariseii să fie pedepsiți pentru păcatele taților lor, având în vedere că Ezechiel 18 și Deuteronom 24:16 spun că oamenii nu vor fi vinovați pentru păcatele taților lor?

R: Oamenii nu sunt considerați vinovați pentru faptele părinților lor. Cu toate acestea, dacă a) nu dezaprobă păcatele părinților lor și b) comit ei înșiși aceleași păcate, atunci vor fi pedepsiți din cauza propriei vinovății pentru că au comis aceleași păcate ca și părinții lor.

Î: În Matei 23:37-40, având în vedere că Isus a vrut să adune Ierusalimul, de ce nu s-a întâmplat acest lucru, având în vedere că Dumnezeu este Atotputernic, Atotștiutor și [presupus] Atot iubitor?

R: În ultimele cuvinte publice consemnate ale lui Isus adresate poporului evreu, se observă atât durere sufletească, cât și judecată. Dumnezeu nu este numai iubire. Faptul că Dumnezeu este iubitor nu înseamnă că Dumnezeu nu este altceva decât iubire, sau că Dumnezeu este numai iubire, la fel cum faptul că Dumnezeu este mânios nu înseamnă că Dumnezeu nu este altceva decât mânie, sau că Dumnezeu este numai mânie. Același lucru este valabil și pentru blândețe sau gelozie. Dumnezeu este cea mai iubitoare ființă din univers, dar iubirea Lui nu exclude celelalte atribute ale Sale.

Dumnezeu a ales să ne creeze cu voință proprie, iar când oamenii L-au respins pe Hristos, cu consecințele veșnice pe care acest lucru le-a avut, Dumnezeu a ales să nu-i forțeze să-L accepte pe Hristos, ci să respecte decizia lor, deși a făcut-o cu lacrimi în ochi.

Î: Oare Matei 24:3-44 arată că Isus S-a întors în mod invizibil în 1914, așa cum au învățat Martorii lui Iehova?

R: Nu. Cuvântul grecesc folosit aici, „parousia”, poate însemna „venire” sau „prezență”, iar „Traducerea Lumii Noi” a Martorilor lui Iehova îl interpretează ca „prezență”. Dacă Hristos s-ar fi întors în 1914, nimeni nu L-ar fi văzut, acest lucru nu ar fi avut niciun efect și ar fi contrazis atât Apocalipsa 1:7 – unde se spune că fiecare ochi Îl va vedea –, cât și Faptele Apostolilor 1:11. Înainte ca Isus să vină cu adevărat, vor exista multe pretenții false privind venirea lui Hristos, conform Matei 24:5. Deși Martorii lui Iehova nu au spus efectiv „că ei erau Hristos”, pretențiile unor oameni care au afirmat că erau Hristos, precum Rev. Moon, Guru Maharaj Ji, Jim Jones etc., au avut loc toate după această perioadă.

Î: În Matei 24:19-20, de ce va fi acest lucru deosebit de îngrozitor pentru femeile însărcinate și mamele care alăptează?

R: Un motiv ar putea fi observat în filmul creștin „A Distant Thunder”. Cei care nu au primit semnul fiarei vor trece prin momente dificile.

În vremurile de pe urmă, vor exista oameni care nu sunt credincioși și, înainte de a primi semnul fiarei, vor avea de făcut o alegere.

Î: În Matei 24:20, ce importanță are dacă această fugă are loc în ziua Sabatului?

R: Observați când se va întâmpla acest lucru. În vremurile de pe urmă, mulți evrei se vor întoarce la Hristos, așa cum spun Zaharia 12:10-12 și Romani 11. Evreii vor respecta în continuare legile Vechiului Testament și vor ține în continuare Sabatul.

Î: În Matei 24:20, trebuie oare să păstrăm Sabatul (de la apusul soarelui de vineri până la apusul soarelui de sâmbătă) astăzi?

R: Creștinii au două răspunsuri.

1. Există un număr mic de creștini autentici, cum ar fi, de exemplu, baptiștii de Ziua a Șaptea, care spun „Da”.

2. Un al doilea răspuns este „nu”, deoarece acest verset se referă la evreii care Îl caută pe Dumnezeu. Răpirea s-ar putea să fi avut deja loc până la acel moment.

Î: În Matei 24:22, cum poate Dumnezeu să „scurteze” zilele viitoare?

R: Aceasta nu înseamnă că zilele vor avea mai puțin de 24 de ore, ci mai degrabă perioade de timp mai scurte sau mai puține zile pentru această perioadă de persecuție severă.

Î: În Matei 24:23-27, de ce ar permite Dumnezeu ca oamenii care Îl caută pe Hristos să fie înșelați de un fals Hristos?

R: Uneori, oamenii pretind că caută un răspuns, dar vor accepta doar unul dintre răspunsurile prestabilite pe care le-au ales deja.

Ar fi dificil să răspundem la această întrebare dacă Dumnezeu nu ar fi oferit niciodată vreo modalitate de a distinge adevăratul Hristos de falsii Hristoși. Dumnezeu a oferit cel puțin șapte modalități de a discerne dacă un grup religios este o falsificare spirituală sau nu.

1. Acceptă și predică ei ceea ce spune Dumnezeu în Biblie, sau se opun acesteia? Acum, dacă un grup nu are dreptate în fiecare aspect minor, asta nu înseamnă că este o falsificare spirituală, așa cum dovedesc Romani 14 și 1 Corinteni 8:9-11. Dar, dacă greșesc în ceea ce Pavel a numit „lucrurile esențiale”, în 1 Corinteni 15:1-5, sau dacă neagă că Isus Mesia a venit în trup (1 Ioan 4:1-3), sau dacă propovăduiesc un alt Isus (2 Corinteni 11:1-15), sau propovăduiește o Evanghelie diferită (Galateni 1:6-10), atunci ține-te pe tine și familia ta departe de ei.

2. În legătură cu aceasta, oare nu neagă ei atât de mult Biblia, cât refuză să afirme lucrurile importante pe care le învață aceasta? 2 Timotei 3:5-7 spune că nu trebuie să avem nimic de-a face cu cei care au forma evlaviei, dar îi neagă puterea.

3. Experiența lor religioasă este fie inexistentă, fie ciudată? Își petrec timpul în rugăciune și citind Cuvântul lui Dumnezeu? Au practici religioase ciudate care nu se regăsesc în Biblie?

4. Își trăiesc viața în conformitate cu ceea ce învață Biblia? Dacă cineva pretinde că este creștin, dar își trăiește viața în contradicție cu voia lui Dumnezeu în anumite aspecte esențiale, 1 Corinteni 5:9-13 și 2 Tesaloniceni 3:10,14 spun că nu ar trebui să fim alături de ei.

5. Alăturarea la ei din punct de vedere religios ar fi un caz clar de „închinare împreună cu demonii” sau de a fi înjugat cu necredincioșii? 1 Corinteni 10:20 și 2 Corinteni 6:14-17 ne avertizează împotriva acestui lucru și ne spun să ne despărțim de aceasta.

6. Dacă cineva pretinde că este Hristos revenit, a venit oare cu adevărat din cer în nori, i-a răpit pe creștini și a împlinit profețiile din Evanghelii și din Apocalipsa?

7. Credincioșii se pot ruga, de asemenea, adevăratului Dumnezeu, iar El ne va ajuta să vedem ce este drept. Un prieten creștin de-al meu mi-a povestit că, imediat după ce a devenit credincios, niște misionari mormoni au venit să vorbească cu el. El a recunoscut că, având în vedere cunoștințele sale biblice limitate de la acea vreme, nu avea nicio idee dacă mormonii aveau dreptate sau nu. Așadar, s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute, apoi a deschis Biblia să citească. Chiar pe prima pagină pe care a deschis-o, a citit Matei 7:15! Acolo scrie: „Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.”

Î: În Matei 24:23-27, dacă cineva ar urma un fals Hristos sau o altă falsificare spirituală și, din ignoranță nevinovată, nu ar ști cum să-și dea seama că este fals, de ce ar permite Dumnezeu acest lucru?

R: Există două răspunsuri complementare.

Dumnezeu este activ: El poate rândui evenimentele astfel încât un creștin să intre în contact cu acea persoană pentru a-i arăta adevărul. Atunci, persoana respectivă trebuie să decidă dacă iubește mai mult organizația sa sau dacă iubește mai mult adevărul. Orice zeu care nu este Dumnezeul adevărului nu merită să fie slujit. Am auzit de misionari din Africa și Asia care au fost abordați de oameni care spuneau că Dumnezeu le-a vorbit și le-a spus că misionarul era trimis de Dumnezeu. Nu trebuie să ne facem griji că lui Dumnezeu nu-I pasă sau că El nu este activ. Trebuie însă să-i încurajăm pe creștini să fie grijulii și activi.

Dumnezeu este drept: El judecă oamenii pe baza a ceea ce știu (Romani 4:15; 5:13), iar păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege. Oricine astăzi care, cu adevărat, nu a avut ocazia să audă Evanghelia s-ar putea afla într-o situație similară cu cea a unui neam dinaintea lui Hristos care nu a auzit niciodată Evanghelia, sau cu cea a unui prunc care a murit.

Î: Matei 24:23-24 ne învață oare că fiecare dintre noi are un „Hristos cosmic” în interiorul său, așa cum susțin unii adepți ai mișcării New Age?

R: Deloc. Acest verset ne învață că vor fi mulți care vor pretinde în mod fals că sunt Hristos. Isus este Hristosul, și, deși trebuie să ne străduim să trăim mai mult ca Hristos, nimic din acest verset, sau din orice altă parte a Bibliei, nu spune că trebuie să încercăm să luăm slava și onoarea care îi aparțin lui Hristos și să le revendicăm pentru noi înșine. Creștinii vor locui cu Dumnezeu pentru totdeauna în slavă, dar nu vom deveni Dumnezeu, nici măcar mici zei.

Î: În Matei 24:24, cum ar putea fi înșelați cei aleși (oamenii destinați Raiului)?

R: Foarte ușor. Termenul „aleși” se referă atât la cei care sunt mântuiți, cât și la cei care nu sunt încă mântuiți, dar vor fi mântuiți. Un număr de creștini sunt foști mormoni, foști Martori ai lui Iehova și foști membri ai altor mișcări spirituale false.

Î: În Matei 24:27, fulgerul care strălucește de la răsărit la apus are vreo legătură cu Mesia bahá’í, numit Bahá’u’lláh, și cu apariția telegrafului în același an (1863)?

R: Nu. Deși bahaii mi-au spus că telegraful împlinește această profeție din Matei, acest lucru este greșit din cel puțin cinci motive.

1. Un telegraf nu ar fi nici măcar o împlinire atât de apropiată precum tunetul, electricitatea, o explozie nucleară sau ceva vizibil. Rețineți că Matei 24:27 spune: „Căci, așa cum fulgerul vine din răsărit și strălucește până în apus...”

2. Adevăratul Hristos se va întoarce în mod vizibil pe nori (Faptele Apostolilor 1:11; Apocalipsa 1:7), iar Bahá’u’lláh nu a stat și nici nu a venit pe vreun nor, cu excepția cazului în care luați în calcul gândirea încețoșată. ;-)

3. De asemenea, Bahá’u’lláh nu este Hristosul revenit, deoarece învățătura sa califică învățătura lui Hristos drept o minciună. Adevăratul Hristos a spus că nu există altă cale către Tatăl decât prin El.

4. Mai mult, profețiile privind întoarcerea lui Hristos, inclusiv Răpirea creștinilor, uciderea unui sfert din populația lumii prin sabie, foamete și ciumă, precum și celelalte evenimente din Cartea Apocalipsei nu s-au împlinit încă.

5. Matei 24 spune, de asemenea, că înainte ca adevăratul Hristos să vină din nou, vor apărea mai întâi mulți falși Hristoși.

Î: În Matei 24:28 și Luca 17:37, ce înseamnă afirmația că acolo unde este un cadavru, acolo se vor aduna vulturii?

R: Ca să fiu mai clar, așa cum vulturii pot găsi cadavrele, indiferent unde s-ar afla acestea, răzbunarea lui Dumnezeu îi va găsi pe cei care Îl resping pe Dumnezeu și sunt morți spiritual. Este interesant faptul că Isus folosește aici analogia cu păsările; păsările sunt menționate și în Apocalipsa 19:17-21.

Î: În Matei 24:29, cum se poate întuneca soarele și cum pot cădea stelele de pe cer?

R: Deși Dumnezeu are puterea de a schimba lumina emisă de soare și de a face stelele să se miște sau să fie distruse, acest lucru s-ar putea referi, în schimb, la faptul că soarele se întunecă și stelele devin invizibile pentru observatorii de pe pământ. Multe lucruri pot provoca acest fenomen, cum ar fi poluarea, vulcanii, puțurile de petrol în flăcări și exploziile nucleare.

Î: În Matei 24:30, norii sunt lucruri care contravin căilor și dorințelor oamenilor, așa cum învață bahá’íi în cartea „Bahá’u’lláh și Noua Eră”, paginile 280-281?

R: Nu. Nu numai că toată lumea îl va vedea pe Isus când se va întoarce în nori, iar popoarele pământului vor plânge din cauza Lui (Apocalipsa 1:7), dar același Isus se va întoarce în nori exact în același mod în care a plecat, conform Faptelor Apostolilor 1:9-11.

Î: În Matei 24:31, care este părerea ta personală despre Răpire? (un creștin mi-a pus această întrebare)

R: Sunt de acord cu ea. ;-) Serios, permite-mi să-ți prezint pozițiile comune pe care le au creștinii cu privire la momentul Răpirii, iar la final, poziția mea.

Înainte de mânia lui Dumnezeu: Răpirea are loc în timpul necazului, dar chiar înainte ca mânia lui Dumnezeu să se revarsă. Principalul argument în favoarea acestei opinii este o deducție: credincioșii ascultători trebuie adesea să sufere mânia omului, dar nu trebuie niciodată să sufere mânia lui Dumnezeu. Marvin Rosenthal a scris o carte în care susține această opinie. El a fost un fost susținător al teologiei „pre-trib”.

„Pre-trib”: Răpirea are loc chiar înainte de începerea necazului. Pe lângă argumentele în favoarea punctului de vedere anterior, biserica nu mai este menționată în cartea Apocalipsei după scrisorile către cele șapte biserici. Susținătorii teologiei „pre-trib” cred că Răpirea are loc în Apocalipsa 4:1, când Dumnezeu îi spune lui Ioan: „Vino aici sus”. Comentariul biblic dispensațional „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 79, deși este pretribulațional, nu consideră că Matei 24 se referă la Răpire. Comentariul biblic al lui Tony Evans, p. 910, tot dispensațional, afirmă că acesta se referă la perioada de necaz de după Răpire și, prin urmare, nu implică Biserica răpită.

Deoarece nimeni nu va cunoaște ora menționată în Matei 24, iar dacă oamenii ar ști când începe Tribulația, atunci credincioșii ar putea deduce când va avea loc Răpirea, dacă poziția post-tribulaționistă ar fi adevărată.

O frază preferată a susținătorilor teologiei pre-tribulaționale este: „Următorul eveniment din calendarul profetic este Răpirea Bisericii.” Principalul lor argument este că 1 Tesaloniceni 5:2 spune că Domnul va veni ca un „hoț în noapte”. Cu toate acestea, împotriva acestei perspective, 2 Tesaloniceni 2:1-3 spune că „adunarea” nu va avea loc până când nu va avea loc rebeliunea și nu va fi dezvăluit omul fărădelegii. Astfel, următoarele două evenimente din calendarul profetic sunt rebeliunea și dezvăluirea omului fărădelege, NU Răpirea. (Desigur, susținătorii teoriei pre-tribulației pot contraargumenta că Răpirea ar putea avea loc imediat după ce aceste lucruri se vor întâmpla, iar tribulația nu va începe decât atunci.)

Susținătorii teoriei „la mijlocul necazului” cred că Răpirea are loc probabil puțin înainte de „pre-mânia”, având argumente similare.

Susținătorii teoriei „post-tribulație” cred că Răpirea are loc la sfârșitul tribulației. Principalul lor argument este 1 Corinteni 15:52, unde se arată că vom fi schimbați „la ultima trâmbiță”. Cu toate acestea, alte puncte de vedere susțin că aceasta este ultima trâmbiță pe care o aud credincioșii, nu ultima trâmbiță care va suna.

Fără necaz: Mulți preteriști cred că nu va exista deloc vreun necaz. Ei trebuie să interpreteze Matei 24:31 și cea mai mare parte a Apocalipsei într-un mod foarte simbolic. Dar fiți foarte precauți cu orice tip de interpretare care face ca pasajele din Biblie să fie fie lipsite de sens, fie care susține că o persoană obișnuită care citește un pasaj biblic va fi, în general, indusă în eroare de ceea ce citește.

Pan-trib: Dumnezeu poate face ca Răpirea să aibă loc oricând dorește, iar El nu spune clar în Scriptură când va fi asta. O persoană poate spune că este „pan-trib” dacă totul se va rezolva în cele din urmă.

Eu înclin spre „pre-mânie”, dar rămân totuși „pan-trib”. Pentru perspective diferite, puteți citi „Răpirea înainte, în timpul sau după necaz” și „Răpirea Bisericii înainte de mânie”.

Î: În Matei 24:31, 1 Tesaloniceni 4:16 și 1 Corinteni 15:52, care dintre sunetele de trâmbiță este ultima trâmbiță?

R: 1 Tesaloniceni 4:16 vorbește despre o trâmbiță puternică, dar 1 Corinteni 15:52 o echivalează cu „ultima trâmbiță” a lui Dumnezeu. Șapte trâmbițe sună în Apocalipsa 8:6-9:21; 11:15, dar, așa cum se menționează în cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, paginile 270-271, nu este necesar ca „ultima trâmbiță” să fie una dintre cele șapte trâmbițe; ar putea fi o alta.

Î: În Matei 24:32, ce reprezintă smochinul?

R: Aceasta ar putea fi o analogie a judecății, smochinul care nu dă roade reprezentând Israelul, care se va usca.

Desigur, nu poți analiza fiecare detaliu al unei parabole și să-i atribui o semnificație distinctă separată. Sensul parabolei smochinului este acela de a veghea și de a fi vigilenți față de viitor, iar Isus „folosește înclinația smochinului de a înflori și a da roade ca un semn pozitiv pentru a privi spre viitor”.

Î: În Matei 24:34 și Marcu 13:30, având în vedere că „generația aceasta” nu va trece până la venirea lui Isus, cum se poate întâmpla acest lucru? (Umanistul liberal Albert Schweitzer a ridicat această obiecție)

R: Creștinii au trei răspunsuri diferite.

a) Cuvântul grecesc pentru „generație”, genea, poate însemna în sine „rasă”. Conform „Lexiconului grecesc al Noului Testament” al lui Thayer (p. 112), genea însemna:

a1) oameni de același neam sau o familie: Iosifus, „Antichitățile iudeilor” 4.8.7 (scrisă în jurul anilor 93-94 d.Hr.), Septuaginta, Geneza 31:3 etc.

a2) descendenți succesivi: Filon

a3) o epocă: Herodot 2,132, Heraclit în Plutarh, Faptele Apostolilor 14:16. În 1 Qp (Pesher) Habacuc 2:7; 7:3, termenul „ultima generație” poate însemna mai multe vieți.

b) Există doar o diferență de o singură literă între acesta și un cuvânt grecesc similar care poate însemna doar „neam”, gonea, așa că ar putea fi vorba de o eroare tipografică. Cu toate acestea, toate manuscrisele Noului Testament pe care le avem în prezent menționează genea.

c) Cuvântul grecesc pentru toate aceste lucruri, „panta tauta”, înseamnă că această generație a fost cea care a văzut semnele precedente. („Dificultăți în Biblie”, p. 173-174; „Iată o întrebare bună”, p. 495-496)

Î: Oare Mt 24:34 și Mc 13:30 înseamnă că toate aceste lucruri se vor întâmpla în decursul unei generații de la 1914, așa cum a învățat revista „Turnul de Veghere” al Martorilor lui Iehova, vol. 15, februarie 1986, p. 5?

R: Nu. Martorii lui Iehova au învățat că Iisus Hristos s-a întors în mod invizibil în 1914, iar evenimentele descrise în Matei 24 urmau să se întâmple în decursul unei generații de la acea dată. Totuși, dacă ipoteza de bază, și anume că Iisus S-a întors în 1914, este eronată, atunci și argumentul lor este eronat. Acesta este un exemplu de ceea ce se numește „eisegeză”, adică interpretarea Scripturii în sensul dorit, în loc de „exegeză”, care înseamnă a extrage din Scriptură exact ceea ce spune ea.

Î: În Matei 24:36 și Marcu 13:32, având în vedere că Dumnezeu este Atotștiutor, de ce nu avea Isus cunoștință despre viața de apoi, așa cum afirmă Ahmad Deedat?

R: Deedat nu este sincer aici. În timp ce Isus se afla pe pământ, acest verset spune că Isus nu cunoștea ziua întoarcerii Sale. Este o minciună să afirmi că acest verset spune că Isus nu avea cunoștință despre viața de apoi. Oare Deedat credea cu adevărat că Isus din Evanghelii nu avea cunoștință despre rai, iad și absolut „nicio cunoștință despre viața de apoi”? Mă îndoiesc că Deedat însuși a crezut cu adevărat propriile sale cuvinte în acest context.

Î: În Matei 24:36 și Marcu 13:32, având în vedere că Dumnezeu este Atotștiutor, iar Isus este Dumnezeu, cum se face că Isus nu cunoștea ziua întoarcerii Sale?

R: Isus S-a golit de multe dintre atributele lui Dumnezeu cât timp a fost pe pământ, așa cum arată Filipeni 2:6-8 și Ioan 17:5. Astfel, chiar dacă această frază nu ar fi existat în Matei, ar fi rezonabil ca Isus să nu știe totul cât timp a fost pe pământ. Cu toate acestea, în cer, ca parte a Sfintei Treimi, Isus este Atotștiutor.

Atanasie (331 d.Hr.) spune că Isus, în calitate de Dumnezeu, cunoștea toate lucrurile, dar în umanitatea Sa, Isus a purtat ignoranța și nu cunoștea după trup. Pe măsură ce Isus creștea în cunoaștere după trup, Isus, în umanitatea Sa, încă nu știa acest lucru. Cele patru discursuri împotriva arienilor, Discursul 3, cap. 28, 42-58, p. 416-425.

Atanasie mai scrie: „Și El [Iisus] știa unde zăcea Lazăr, și totuși a întrebat; căci Cuvântul Preasfânt al lui Dumnezeu, care a îndurat toate lucrurile pentru noi, a făcut aceasta, pentru ca, purtând astfel ignoranța noastră, să ne dăruiască cunoașterea propriului Său Tată unic și adevărat, și a Sine Însuși…” Cele patru discursuri împotriva arienilor, Discursul 3, cap. 27, 38, p. 414.

Iată ce a scris episcopul creștin Hilary de Poitiers (355-367/368 d.Hr.): „Faptele lui Dumnezeu sunt, așadar, dincolo de înțelegerea naturii noastre umane și nu se încadrează în procesul nostru rațional de gândire, deoarece acțiunea unei eternități nelimitate cere o înțelegere infinită a măsurării lucrurilor. Așadar, nu este o concluzie a rațiunii, ci o limitare a puterii atunci când Dumnezeu S-a făcut om, când Nemuritorul moare, când Cel Veșnic este îngropat. Pe de altă parte, faptul că El se arată ca Dumnezeu dintr-un om, ca nemuritor dintr-unul care a murit și ca etern dintr-unul care a fost îngropat nu depinde de modul nostru de a gândi, ci de atotputernicie. De aceea, suntem înviați de Dumnezeu în Hristos prin moartea Sa.” Din cartea „Despre Sfânta Treime”, vol. 1, cap. 13, p. 44

Î: În Matei 24:36, foarte pe scurt, știa Duhul Sfânt când se va întoarce Isus?

R: Deși creștinii sunt de acord că Isus, pe pământ, în acel moment, nu cunoștea această informație, creștinii au două puncte de vedere cu privire la cunoașterea Duhului Sfânt în această privință. Cred că al doilea punct de vedere este cel corect.

1) Duhul Sfânt nu știa/nu știe

Dumnezeu în Trinitate știe totul, iar Duhul Sfânt Însuși știe totul, cu excepția acestui singur fapt. Data prestabilită a întoarcerii este cunoscută doar de Tatăl în acest moment.

2) Duhul Sfânt nu este menționat aici.

Cuvinte precum „toți” (în Romani 3 etc.) și „nimeni” din Biblie se referă la oameni, cu excepția cazurilor în care contextul indică altceva. Astfel, dacă îngerii nu ar fi fost menționați, nu s-ar fi știut dacă îngerii știau sau nu. Isus nu predicasese încă despre Duhul Sfânt, așa că Duhul Sfânt nu este menționat aici. Prin urmare, acest verset nu menționează că Duhul Sfânt ar ști sau nu ar ști. Pentru o situație similară, consultați Matei 11:27. Acolo se spune că nimeni nu-L cunoaște pe Fiul, în afară de Tatăl, și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl, în afară de Fiul. Duhul Sfânt Îi cunoaște pe Tatăl și pe Fiul, dar Duhul Sfânt nu este avut în vedere aici.

Î: În Matei 24:36, Știa oare Duhul Sfânt la acel moment momentul întoarcerii lui Isus sau nu? (Un creștin a pus această întrebare.)

R: Mai întâi să înțelegem întrebarea. Există o variație manuscrisă a acestei fraze, dar dovezile arată că varianta standard, care conține „nici Fiul”, este cea corectă. Isus, care S-a golit de Sine (Filipeni 2:7) și a renunțat la slava Sa (Ioan 17:5), nu știa cât timp a fost pe pământ. Acest verset nu se referă la faptul dacă Isus și Duhul Sfânt știu acum. Dar întrebarea este, în mod specific, dacă Duhul Sfânt știa în momentul în care Isus a făcut această afirmație.

Să analizăm toate cele trei posibilități.

Da, Duhul Sfânt știa:

Y1: Prin urmare: „nimeni… nici Fiul” se referă la toate creaturile și la Isus, dar nu la Duhul Sfânt, despre care Isus nu le învățase încă, iar ei nu-L înțelegeau ca fiind distinct de Tatăl.

Y2: Duhul Sfânt cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, așa cum spune 1 Corinteni 2:10.

Y3: Faptul că Dumnezeu știe totul înseamnă că fiecare membru al Sfintei Treimi, în Ceruri, știe totul.

Nu, Duhul Sfânt nu știa:

N1: „Nimeni în afară de Tatăl” îl include și pe Duhul Sfânt.

N2: Prin urmare, faptul că Dumnezeu știe totul înseamnă doar că cel puțin un membru al Sfintei Treimi știe totul. Această perspectivă ar trebui să recunoască faptul că este posibil ca Tatăl să știe ceva, iar ceilalți să nu știe decât mai târziu.

N3: Duhul Sfânt cercetează toate lucrurile, dar mai degrabă cercetează decât știe totul dintr-o dată. El nu a finalizat cercetarea acestui fapt în acel moment.

Nu spune:

D1: Isus se referea la creaturi, la Tatăl și la Sine însuși; Duhul Sfânt nu era luat în considerare aici.

D2: Oricum, aceasta ar putea fi doar o variație eronată a manuscrisului.

D3: Prin urmare, ar putea fi „da” sau „nu”.

Concluzie: Nimeni de pe pământ nu știa când se va întoarce Isus. Nu ar trebui să ne bazăm o doctrină despre Duhul Sfânt pe o simplă absență dintr-un singur verset. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le vom afla când vom ajunge în cer.

Î: În Matei 24:42, de ce a spus Isus „în ziua în care va veni Domnul vostru” în loc de „în ziua în care voi veni Eu”?

R: Nu cunoaștem cuvintele exacte ale lui Isus, deoarece evangheliștii au parafrazat ceea ce a spus El. Marcu 13:34-36 prezintă aceste cuvinte în contextul unei scurte parabole, așa că, desigur, ele ar fi la persoana a treia. În Luca 21:36, Isus a folosit termenul „Fiul omului”, pe care îl folosea adesea pentru a se referi la Sine, din nou la persoana a treia.

Cuvântul folosit aici pentru „vegheați” poate fi tradus și prin „fiți vigilenți” și este același cuvânt folosit în 1 Tesaloniceni 5:6.

Î: În Matei 24:42, având în vedere că nu știm când se va întoarce Isus, de ce căutăm semnele venirii Sale?

R: Din două motive.

1. Din păcate, mulți oameni cred în mod eronat că pot stabili cu exactitate când se va întoarce Isus.

2. Biblia indică faptul că putem observa semne pentru a cunoaște „perioada” întoarcerii lui Isus. Observând cum lucrurile nu se potrivesc este o modalitate de a recunoaște pe falșii Hristoși. Mulți consideră că, începând cu această parte, Matei 24 se referă la Răpire, despre care ei cred că precede Necazul. A se vedea și discuția privind Apocalipsa 22:6, 7, 10, 12, 20.

Î: În Matei 24:45-47, „slujitorul credincios și chibzuit” se referă oare la Organizația Turnul de Veghere al Martorilor lui Iehova, așa cum susține cartea lor *Raționamente din Scripturi*, p. 205 (1989)?

R: Nu. Slujitorul credincios și chibzuit îi reprezintă pe toți creștinii adevărați, care Îl urmează cu ascultare pe Hristos și așteaptă întoarcerea Lui. Cu siguranță nu s-ar referi la o organizație care a făcut multe profeții false.

Î: În Matei 24:51, un Dumnezeu iubitor „taie oamenii în bucăți” cu adevărat?

R: Dumnezeu este chiar mai sever decât sugerează această metaforă; El aruncă oamenii în Iad. Pentru mai multe informații, consultați pagina „Mânia dreaptă a lui Dumnezeu” www.BibleQuery.org/Doctrine/WrathOfGod/TheJustWrathOfGod.html.

Î: În Matei 25:1, având în vedere că creștinii ar trebui să împartă, au avut dreptate cele cinci fecioare înțelepte să nu împartă cu cele cinci nechibzuite?

R: Creștinii ar trebui să împartă, dar nu în următoarele situații:

1. Lucruri pe care nu suntem capabili să le împărtășim, cum ar fi neprihănirea și sfințenia.

2. Bunuri materiale cu cei care refuză să muncească (2 Tesaloniceni 3:10).

3. Să primim sau să luăm în casa noastră un fals învățător care nu-L are pe Dumnezeu.

4. Să predăm alături de oameni care ar călca în picioare adevărul ca porcii (Matei 7:6).

Dacă fecioarele înțelepte ar fi împărțit cu cele nechibzuite, atunci poate că nimeni nu ar fi avut suficient ulei. Desigur, fecioarele nechibzuite ar fi putut să-și stingă torțele și să le reaprindă mai târziu, dacă ar fi gândit dinainte. Dar nu poți atribui fiecărui detaliu al unei parabole o semnificație specifică; totuși, în acest caz, fecioarele nechibzuite au cerut ceea ce cele înțelepte nu le puteau da, în sens alegoric. Gazda nu le-a lăsat pe cele nechibzuite să intre, pentru că nu voia niciun intrus la petrecere.

Î: În Matei 25:1-13, cele cinci fecioare nechibzuite sunt creștine care nu au fost ascultătoare și, prin urmare, au ratat Răpirea?

R: Nu. Toți credincioșii vor participa la Răpire. Totuși, cele cinci ar putea fi persoane care se considerau creștine.

Î: În Matei 25:24-26, în ce sens este Dumnezeu un „om aspru” care culege acolo unde nu a semănat?

R: Stăpânul din parabolă nu este de acord cu servitorul că ar fi un om aspru. Mai degrabă, El spune: „Dacă credeai că sunt un om aspru, de ce nu ai făcut măcar ceva ușor și simplu?”. Dumnezeu este comparat cu stăpânul din această parabolă. Unii oameni ar putea crede că Dumnezeu este o persoană aspră deoarece:

1. Dumnezeu le dă oamenilor cantități diferite de „talente”

2. Dumnezeu se așteaptă ca noi să lucrăm cu ceea ce ne-a dat, iar Împărăția Sa va culege roadele muncii noastre asidue. (Desigur, orice lucru bun pe care îl putem face, îl facem pentru că Dumnezeu ne-a dat puterea să o facem. Totuși, acest lucru ar fi trecut cu vederea de cineva care întreabă de ce Dumnezeu beneficiază de pe urma muncii noastre.)

3. Dumnezeu nu are nicio remușcare să ia de la credincioși, sau de la alții, ceea ce aceștia nu folosesc, folosesc greșit sau folosesc în mod egoist.

Dacă cineva dorește să definească o ființă care face aceste lucruri drept „un om aspru” din parabolă, atunci Dumnezeu este ca un om aspru.

Î: În Matei 25:24-30, ați observat vreodată în zilele noastre cum, din teama că s-ar putea întâmpla ceva rău, cineva a luat decizii nechibzuite care au dus la întâmplarea acelui lucru?

R: Odată, când o companie făcea multe concedieri, un tânăr angajat era atât de stresat încât și-a dat demisia fără să aibă un alt loc de muncă asigurat. El a numit-o o „lovitură preventivă”.

Așa cum spune „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 754: „Ironia tragică este că el [slujitorul necredincios] a trăit exact ceea ce se temea – mânia stăpânului. Chiar și o ascultare parțială ar fi fost mai bună decât neascultarea totală (v. 27). Fiindcă a neglijat ocazia, acum este lipsit de orice ocazie.”

Î: În Mt 25:26-27 și Lc 19:23, de ce i s-a spus omului cu un talent să-l depună la bancă și să încaseze dobândă, având în vedere că israeliților li se poruncise să nu perceapă dobândă unii de la alții (Ex 22:25; Lev 25:35-37; Dt 23:19; Ps 15:5)?

R: Răspunsul cuprinde trei puncte.

a) Era doar o parabolă, iar Isus nu ne poruncea să fim nici ca slujitorul leneș, nici ca stăpânul.

b) Parabola nu a spus nicăieri că stăpânul sau servitorul erau evrei. În Palestina existau mulți neamuri pe vremea lui Isus.

c) Israeliții nu trebuiau să perceapă dobândă de la poporul lor, dar puteau împrumuta cu dobândă altora, așa cum spune Deuteronomul 23:20.

Î: În Matei 25:26-27, dacă se ratează suficiente ocazii, oportunitățile, talentele și darurile se pot pierde. Cum credeți că se poate manifesta „atrofia spirituală” astăzi?

R: Un lucru pe care îl avea slujitorul leneș era „o prudență excesivă”. Dar adevărul este că el pur și simplu nu a vrut să folosească ceea ce i s-a dat. Un atlet puternic, care încetează să se antreneze și să exerseze, nu mai este un atlet puternic. În mod similar, o persoană care excelează într-un talent sau într-un dar spiritual, dacă încetează să-l exerseze, s-ar putea să nu mai fie la fel de puternică în acel domeniu sau s-ar putea să-l piardă cu totul.

Există o a doua perspectivă asupra acestui lucru: darul oportunităților care ne sunt oferite. Dacă avem ocazia să împărtășim Evanghelia cuiva sau să contribuim la dezvoltarea vieții cuiva, această ocazie poate dispărea mai repede decât ne-am aștepta.

Î: În Matei 25:28-29, este drept Dumnezeu să ia talentul de la slujitorul care deținea un singur talent și să-l dea celui care avea cele mai multe?

R: Aceasta este o întrebare capcană! Slujitorii nu au deținut niciodată vreun talent; ei erau doar administratori ai stăpânului.

Desigur, Dumnezeu este drept aici – asta dacă nu uităm că talentele nu au fost niciodată ale noastre de la bun început! Un administrator este cineva care protejează și sporește cu credincioșie bunurile altora în numele lor, chiar și atunci când nimeni nu îl supraveghează. Dumnezeu le-a împrumutat tuturor talentele încă de la început. Chiar și astăzi, un manager de investiții ar retrage banii din investițiile neperformante și i-ar plasa în cele mai performante. Uneori uităm că Dumnezeu ne-a „împrumutat talente”. Ele nu sunt posesia noastră permanentă și nu avem dreptul să le folosim după cum dorim.

Când Dumnezeu ne-a dat talente naturale, daruri spirituale și oportunități, ne este prea ușor să le considerăm ale noastre. Nu sunt ale noastre. Ele sunt ale lui Dumnezeu, iar El ni le-a dat doar „în împrumut”.

Î: În Matei 25:31-46, se pare că singura distincție între oi și capre este ceea ce au făcut și ceea ce nu au făcut. Este adevărat?

R: Nu. Nu ignorați faptul că oile erau oi, iar caprele erau capre. Isus a subliniat lucrurile „tipice oilor” pe care oile le-au făcut și pe care caprele nu le-au făcut, demonstrând astfel că oile erau oi. La judecată, ele nu au fost transformate în oi și capre, ci au fost recunoscute ca fiind oi și capre.

Ca o paranteză, oile au de obicei mai multă lână decât caprele și, prin urmare, au nevoie de mai puțin adăpost. Așadar, separarea lor pe timpul nopții și lăsarea caprelor să rămână într-o peșteră, un hambar sau un loc adăpostit ar fi ceva obișnuit în anumite perioade ale anului.

Î: În Matei 25:31-46, având în vedere că elementul-cheie [presupus] era ajutorarea celorlalți, nu vor merge oare toți cei care îi ajută pe alții în Rai?

R: Nu. Acestea erau fapte de compasiune săvârșite pentru Isus prin ajutorul acordat altora. Dacă nu s-au făcut pentru Isus, atunci nu sunt pentru Isus. De exemplu, „chiar și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc” (Luca 6:32-34). 1 Corinteni 13:3 spune că, chiar dacă am da tot ce avem săracilor, dar n-am avea dragoste, nu ne-ar folosi la nimic.

Î: Oare Matei 25:46 arată că nu există o pedeapsă conștientă pentru cei răi, așa cum au învățat Martorii lui Iehova?

R: Deloc. Martorii lui Iehova au învățat acest lucru în cartea „Cel mai mare om care a trăit vreodată”, secțiunea 111 (1991). Ei cred că expresia „pedeapsă veșnică” se traduce mai bine prin „izolare”. Răspunsul cuprinde două aspecte.

Cuvântul grecesc înseamnă pedeapsă. Trupurile noastre muritoare sunt doar o înveliș, iar faptul că se întâmplă ceva cu trupul nostru după ce murim nu constituie o pedeapsă. Martorii lui Iehova cred că oamenii răi sunt anihilați, iar pentru ceva ce nu mai există nu mai există pedeapsă.

Interpretarea Martorilor lui Iehova contrazice complet învățătura lui Isus privind existența conștientă atât a celor evlavioși, cât și a celor neevlavioși, din Luca 16:22-28. Oamenii ar plânge și ar scrâșni din dinți în Matei 8:12; 22:13; 24:51 și 25:30, așa că de ce s-ar îngrijora cu privire la momentul în care nu vor mai exista?

Deoarece Fiara și Falsul Profet sunt aruncați „vii” în Lacul de Foc la începutul celor o mie de ani din Apocalipsa 19:20 și, întrucât ei încă existau și se aflau încă acolo după ce s-au împlinit cei o mie de ani (Apocalipsa 20:10), atunci cel puțin unele ființe încă există în timp ce se află în Lacul de Foc. Sunteți de acord? Și dacă se dovedește că unele ființe există în Lacul de Foc, iar niciun verset nu spune că ființele din Lacul de Foc nu mai există, atunci nu este necesar ca oamenii din Lacul de Foc să nu mai existe.

De asemenea, se pune întrebarea: care ar fi rostul existenței unui foc veșnic nestins, menționat în Marcu 9:43-48 și în alte pasaje, unde trupurile celor răi nu vor muri (Luca 12:4-5), dacă acolo nu ar exista suflete?

Î: În Matei 25:46, ce au în comun toate cele trei părți din Matei 25?

R: Acestea nu sunt doar avertismente; toate trei prezintă o criză de separare cauzată de un slujitor nechibzuit, fie din cauza venirii neașteptate a stăpânului, fie din cauza ignorării voinței Stăpânului. La sfârșitul slujirii Sale pământești, Isus subliniază aici nu o doctrină nouă, ci urgența de a fi pregătiți și de a lua deciziile corecte înainte de a fi prea târziu pentru voi. Când împărtășim Evanghelia altora, nu numai că împărtășim adevărul (adică fapte reale), dar trebuie să le transmitem și urgența de a se hotărî să urmeze adevărul.

Î: În Matei 26:3-4, care sunt alte exemple de lideri care fac exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să facă și de ce?

R: Un al doilea exemplu apare imediat după acesta, tocmai în rândul ucenicilor, în Matei 26:6-7. Scopul nostru principal în viață este să-L iubim, să-L slăvim, să-L ascultăm și să-L glorificăm pe Dumnezeu, iar apoi să-i iubim pe ceilalți. Ungerea lui Isus este în concordanță cu scopul nostru. Scopul nostru principal nu este să obținem și să acumulăm bani (adică, dacă nu ești Iuda).

Ar părea firesc ca liderii religioși evrei, aflați într-o poziție stabilită inițial chiar de Dumnezeu, să fie primii care să-L recunoască pe Isus. În schimb, ei au fost primii care au vrut să-L omoare. Dar de ce ar face oamenii asta?

Au uitat scopul lor, motivul pentru care se aflau acolo. Nu se aflau acolo pentru a-și spori puterea, nici pentru a-și menține poziția, nici pentru a-și păstra averea. Se aflau acolo pentru a conduce poporul în urmarea și închinarea la Dumnezeu. Au crezut că scopul lor se referea la ei înșiși, nu la popor sau la Dumnezeu.

Astăzi este mult prea ușor ca și liderii să uite de ce se află acolo. Unii nu își iau funcția suficient de în serios. Alții pot crede că funcția lor se referă la ei înșiși, nu la popor, și nu la ceea ce Dumnezeu ar dori ca ei să facă în funcția respectivă.

Așa cum a spus șahul Iranului: „M-am născut să domnesc.” Dar oare tot poporul iranian credea că s-a născut pentru a fi condus de el? O persoană a spus că Hillary Clinton ar trebui să fie președintele nostru, pentru că „merită asta”. Indiferent de meritele ei, oare funcția de președinte este redusă, în ochii unor oameni, la o simplă funcție politică avantajoasă, la o simplă recompensă, și nu la ceea ce este cel mai bine pentru poporul american?

Ca contraexemplu, dacă cineva s-ar putea naște „cu lingura de argint în gură”, acela ar fi milionarul William Borden (1887-1913), din familia extrem de bogată care deținea marca de lapte Borden. Dar părinții lui i-au oferit o educație creștină solidă, iar el L-a acceptat pe Hristos la vârsta de șapte ani. A urmat studiile universitare la Yale, unde, la acea vreme, nu exista o influență spirituală prea mare. Însă, până în ultimul său an de studii acolo, existau 1.000 de persoane în grupurile de rugăciune și de studiu biblic pe care le organizase. De asemenea, s-a apropiat de bețivii din cartierele sărace ale orașului și de alții; când a fost nevoie de o nouă clădire pentru misiune, a putut pur și simplu să o cumpere cu bani gheață. S-a alăturat Misiunii din China Interioară, în mod special pentru a fi misionar printre milioanele de musulmani din China. A plecat în Egipt pentru a studia limba arabă și, în timp ce se afla acolo, a contractat meningită cerebrală și a murit, la vârsta de 25 de ani. El a scris în Biblia sa: „Fără rezerve, fără retrageri, fără regrete.” Și totuși, liderii Bisericii Presbiteriene din SUA au redactat, în 1969, o declarație oficială în cadrul denominației lor prin care negau infailibilitatea Bibliei. Această denominație, în calitate de membru al Consiliului Mondial al Bisericilor, a acordat fonduri lui Robert Mugabe, dictatorul din Zimbabwe, care a ucis misionari creștini.

Î: În Mt 26:7; Mc 14:3 și Lc 7:37, ce știm despre alabastru?

R: În antichitate, două minerale diferite erau denumite alabastru.

Alabastrul în sine este moale (duritate = 2) și poate fi zgâriat cu unghia degetului mare. Este potrivit pentru sculptură și este o formă de gips. Are o culoare deschisă, dar poate prezenta pete de diverse culori. Se formează de obicei în peșteri. Alabastrul era un material obișnuit pentru păstrarea unguentelor, conform cărții „Istoria naturală” a lui Pliniu cel Bătrân, volumul 13, capitolul 3.

Și marmura era numită alabaster. Este puțin mai greu de sculptat (duritate = 3) și este, de fapt, calcit sau aragonit. Este calcar recristalizat.

Î: În Matei 26:7-11, când femeia a turnat parfumul scump pe capul lui Isus, a fost Isus prea preocupat de sine? (Musulmanul Ahmad Deedat a ridicat această problemă)

R: Înainte de a răspunde la întrebarea lui Deedat, să complicăm și mai mult problema. Nu numai că Isus a lăudat acțiunile ei în acest context, dar El a acceptat închinarea ca Dumnezeu din partea îngerilor și a oamenilor din cer (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:12). Isus a acceptat, de asemenea, închinarea ca Dumnezeu din partea oamenilor (Matei 21:15-16; 28:9; Ioan 9:38).

S-ar putea să fiți surprinși să auziți că, în această privință, suntem parțial de acord cu Deedat. Putem observa că viziunea lui Deedat asupra importanței lui Isus și viziunea lui Isus asupra propriei Sale importanțe sunt foarte diferite. A accepta ca acel vas scump de parfum să-I fie turnat pe cap – un act de închinare – precum și a accepta închinarea, când toți evreii știau că numai Dumnezeu trebuie să fie venerat, ar însemna să mergi prea departe – CU EXCEPȚIA CAZULUI ÎN CARE ISUS ERA DUMNEZEU.

Î: În Matei 26:11, Isus nu urma să fie mereu cu ei, sau Isus va fi cu ei mereu, chiar până la sfârșitul veacului, așa cum spune Matei 28:20?

R: Ambele variante. Ei nu urmau să mai aibă prezența fizică a lui Isus alături de ei, de aceea era potrivit ca femeia să-L ungă pe Isus cât timp El era încă fizic alături de ei. Dar Isus urma să fie cu ei spiritual chiar și după ce S-a înălțat la Cer. Vezi „When Critics Ask”, p. 359, pentru mai multe informații.

Î: În Matei 26:21-22, ce credeți că a simțit Iuda când Isus a spus că știe că unul dintre ei Îl va trăda?

R: Probabil că Iuda a simțit că inima i s-a oprit. Poate că s-a mustrat în tăcere, gândindu-se că nu și-a acoperit suficient de bine urmele. Sau poate a avut o fărâmă de speranță, gândindu-se că, din moment ce Isus nu a numit public un nume, poate că Isus nu știe cu siguranță că el va fi cel care Îl va trăda. Dar chiar dacă Iuda a avut acest ultim gând, nu l-a avut prea mult timp, pentru că Isus, înmuiind pâinea în farfurie, a indicat cine era. Astfel, Iuda a aflat, cu certitudine, că intențiile inimii sale ascunse și întunecate erau clare ca lumina zilei pentru Isus.

Și totuși, aflând acest lucru, în Ioan 13:30, Iuda s-a dus la marile preoți și L-a trădat pe Isus oricum. Uneori, oamenii sunt atât de prinși într-o direcție păcătoasă, încât gândesc: „acum nu mai e cale de întoarcere”. Dar dacă te îndrepți spre un vulcan activ, poți oricând să te întorci, atâta timp cât încă mai poți merge. Dacă mergi într-o direcție păcătoasă, „chiar acum” este întotdeauna cel mai bun moment să te întorci. Lasă-L pe Dumnezeu să se ocupe de consecințe; tu trebuie doar să ai grijă să-L asculți.

Ai văzut vreodată pe cineva care era atât de sigur și de încrezător în ceea ce voia să facă, încât nimic nu l-ar fi putut face să se răzgândească? E aproape ca și cum ar spune: „Nu mă deruta cu faptele.”

Î: În Mt 26:27; Mc 14:23; Lc 22:17,20 și 1 Cor 11:25, trebuie ca toți să folosească același pahar de împărtășanie?

R: Toți stăteau culcați (nu așezați) la o singură masă, într-un grup de doisprezece plus Isus, cu un trădător în mijlocul lor. Așa cum nu este necesar să facem aceste lucruri astăzi, nu este necesar să folosim același pahar.

Cunosc un pastor, pe care îl consider un creștin autentic, care crede că toți trebuie să folosească același pahar la împărtășanie. Totuși, trebuie să facem distincția între ceremonia pe care trebuie să o urmăm și aspectele neesențiale practicate în acel moment, cum ar fi faptul că toți stăteau culcați la o singură masă.

Î: În Matei 26:28 și Marcu 14:24, ar trebui ca cuvântul „legământ”/„testament” să fie precedat de cuvântul „nou”?

R: Probabil că nu.

În Matei 26:28

cuvântul „nou” apare în Alexandrinus (c. 450 d.Hr.), în „Ephraemi Rescriptus” (sec. al V-lea), în „Bezae Cantabrigiensis”, în „Freer Gospels”, în copta sahidică (sec. al III-lea/al IV-lea), în copta bohairică (sec. al III-lea/al IV-lea), în Lectionarul bizantin, în familia f1, în familia f13, în armeană, în etiopică etc.

Cuvântul „nou” lipsește din p37 (mijlocul secolului al III-lea), Sinaiticus (340-350 d.Hr.), Vaticanus (325-350 d.Hr.) etc.

În Marcu 14:24

„Nou” este prezent în Alexandrinus, copta sahidică, Diatessaron, Lecționarul bizantin, familia f1, familia f13, armeană, etiopiană etc.

„Nou” lipsește din Sinaiticus, Vaticanus, Ephraemi Rescriptus, Bezae Cantabrigiensis, Evangheliile Freer, copta bohairică etc.

În general, aceste două variante sunt interesante pentru a ilustra două tendințe privind corelația dintre variante.

1. Manuscrisele alexandrine, inclusiv Sinaiticus, Vaticanus, cele copte etc., sunt, în general, mai scurte decât variantele bizantine.

2. Nu există o corelație semnificativă care să indice tendințe teologice. De exemplu, Bezae Cantabrigiensis, Evangheliile Freer, Ephraemi Rescriptus și copta bohairică nu se corelează cu aceste variante, în timp ce celelalte o fac.

Î: În Mt 26:30, ce imn ar fi putut cânta?

R: Scriptura nu specifică, așa că ar fi putut fi orice imn, inclusiv unul compus recent. Cu toate acestea, era obiceiul ca, după masa de Paște, să se cânte versetele din Psalmul 113-118, 114-118 sau 115-118.

Î: În Matei 26:31-35, 69-72, ce sfat i-ai da unui creștin care și-a asumat angajamente importante de a-L sluji pe Dumnezeu, dar apoi a eșuat lamentabil?

R: Petru nu a spus asta pentru că nu era sincer sau pentru că nu-L cunoștea pe Isus; Petru a spus asta pentru că nu-și cunoștea propria inimă.

Isus l-a avertizat pe Petru dinainte, deși nu există nicio indicație că Petru ar fi acceptat cuvintele lui Isus în acel moment. Dar mai târziu, când Petru a căzut, și-a putut aminti ce spusese Isus mai devreme. Mai târziu, după învierea lui Isus, Isus i-a vorbit în mod special doar lui Petru, în prezența celorlalți, pentru a-l restabili personal în Ioan 21:15-18. Isus a rostit cuvinte blânde de restaurare și de îndrumare, nu cuvinte de condamnare de genul: „Ești terminat”. Petru nu a putut niciodată să-și anuleze cele trei negări, dar a putut să se ridice din nou în picioare și să-și continue drumul de acolo.

Î: În Matei 26:39, 42, având în vedere că Isus este Dumnezeu și are mintea lui Dumnezeu, cum a putut El să se roage: „Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta”?

R: Filipeni 2:6-7 arată că Isus S-a golit de bunăvoie de multe dintre puterile și atributele Sale divine când a venit pe pământ. De exemplu, Isus a obosit (Ioan 4:6) și a învățat ascultarea (Evrei 5:8), lucruri despre care, probabil, nu avea de ce să știe în Cer. De asemenea, pe pământ, Isus nu știa totul, întrucât nu cunoștea ziua sau ora întoarcerii Sale, după cum se menționează în Matei 24:36 și Marcu 13:32.

În acest caz, Isus nu spune că știe o altă cale. Mai degrabă, Isus vede că drumul care-L așteaptă va fi extrem de dureros și Îl întreabă pe Dumnezeu Tatăl dacă Tatăl vede vreo altă cale.

La această întrebare s-a răspuns încă din anii 246-265 d.Hr., când Dionisie, episcopul Alexandriei, a dat, în esență, același răspuns în Fragmentul exegetic 3 din „Părinții ante-niceeni”, vol. 6, p. 108

Î: În Matei 26:52, Isus se opune oare oricărui război și pedepsei capitale (execuției)?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, și apoi răspunsul.

Ce nu este răspunsul: Isus a învățat că, la întoarcerea Sa, îi va ucide pe cei care au fost împotriva Lui, conform Matei 24:5-7, 31; Marcu 13:7-8 și Apocalipsa 19:15, 17-21. Totuși, acest lucru nu răspunde la întrebare, deoarece ceea ce face Dumnezeu și ceea ce ni se poruncește nouă să ascultăm nu trebuie neapărat să fie același lucru.

Răspunsul: Nu, din patru motive.

1) Isus nu putea sugera că credincioșii nu ar trebui să poarte niciodată o sabie; altfel, de ce, cu doar câteva ore înainte de aceasta, a spus Isus că cei care nu au sabie ar trebui să-și cumpere una în Luca 22:36-38? Mai mult, după ce apostolii au spus că aveau două săbii, Isus nu le-a spus să scape de ele, ci a spus „asta este de ajuns”.

2) În această situație, Isus îi vorbea lui Petru, imediat după ce acesta l-a lovit pe sclavul marelui preot, spunându-i să nu mai lovească pe nimeni altcineva cu sabia.

3) Isus s-a referit la cei care „trăiesc prin sabie”, nu la toți cei care au săbii. Aceasta se poate referi atât la cei care își câștigă existența ucigând oameni, cât și la cei care consideră uciderea oamenilor ca fiind soluția la problemele lor.

4) A doua parte a versetului este o observație, nu o poruncă.

Alte versete care arată că săbiile sunt acceptabile sunt Romani 13:1-4; Luca 14:31; 19:27; 20:14-16; Faptele Apostolilor 25:11; 1 Corinteni 9:7. Când soldații l-au întrebat pe Ioan Botezătorul ce ar trebui să facă în Luca 3:14, Ioan a avut ocazia perfectă să le spună să părăsească armata, dar nu a făcut acest lucru. La fel, în Faptele Apostolilor 10, centurionul Corneliu era un om evlavios. Execuția ucigașilor nu numai că era permisă, ci era poruncită în vremurile Vechiului Testament, în Numeri 35:31, 33, și înainte de Legea mozaică, în Geneza 9:6.

Alte versete care spun sau sugerează că nu trebuie să trăim prin sabie sunt: 2 Corinteni 10:4-5; Matei 5:25; Ioan 18:36; și Romani 12:17.

Deși Isus, în Luca 22:36, și Noul Testament în general învață folosirea sabiei în scop defensiv, precum și folosirea sabiei de către stat în Romani 13:1-4, acestea nu susțin niciodată folosirea agresivă a sabiei sau folosirea sabiei de către stat împotriva ereticilor. Niciun creștin din primele veacuri nu a susținut folosirea sabiei de către stat împotriva necredincioșilor. Din punct de vedere istoric, această doctrină nebiblică a fost propovăduită pentru prima dată de Firmicus Maternus în anii 346/348 d.Hr. și mai târziu, în jurul anului 386 d.Hr., de Augustin de Hippo.

Î: În Matei 26:52, când (dacă vreodată) ar trebui să folosim mijloace fizice în slujba Împărăției lui Hristos?

R: De-a lungul istoriei am văzut că s-a încercat acest lucru de mai multe ori, iar rezultatele au fost dezastruoase. Nu este vorba că toate au eșuat din punct de vedere militar; amintiți-vă că cruciadele au fost un succes în Orientul Mijlociu timp de câteva secole și au reușit să jefuiască Constantinopolul. Mai degrabă, toate au fost catastrofe spirituale în sensul că i-au fost foarte utile lui Satana pentru scopurile sale. S-ar putea argumenta totuși că luptele defensive, precum Bătălia de la Tours și respingerea atacului turc asupra Vienei, au fost succese.

Așadar, din punct de vedere defensiv, ar putea fi în regulă să ai un agent de pază la o biserică sau să folosești protecția poliției. Dar acțiunile violente ofensive acoperă mesajul Evangheliei. Dacă nu mai ai niciun mesaj de transmis, atunci de ce să treci la ofensivă în primul rând?

Î: În Matei 26:53, câte sunt cele douăsprezece legiuni de îngeri?

R: O legiune romană, la efectiv maxim, era formată din 6.000 de oameni, deci ar fi vorba de 72.000 de îngeri. Având în vedere că 185.000 de soldați asirieni au fost uciși într-o singură noapte de un singur înger în 2 Regi 19:35, 72.000 de îngeri ar fi suficienți – chiar și pentru sistemele solare din vecinătate!

Î: În Matei 26:64, cum a putut Isus să vorbească în fața Sinedriului, având în vedere că Isaia 53:7 spune că Mesia nu-și va deschide gura?

R: Aceasta nu înseamnă că Isus s-ar fi născut incapabil să vorbească toată viața. Mai degrabă, Isaia 53 nuanțează acest lucru spunând „ca o oaie care tace în fața celor ce o tund”. Isus a vorbit în acea zi, dar când acuzatorii Săi au vorbit împotriva Lui în fața lui Pilat din Pont, Pilat a fost uimit și mirat că Isus nu a vorbit atunci și nu a răspuns la nicio acuzație, așa cum spun Matei 27:14 și Marcu 15:4-5.

Î: În Matei 26:64, cum l-ar vedea Caiafa pe Fiul Omului stând la dreapta puterii și venind pe norii cerului?

R: Apocalipsa 1:7 spune că fiecare ochi Îl va vedea pe Hristos revenind pe nori, inclusiv cei care L-au străpuns. Așadar, chiar și cei care muriseră deja vor putea vedea acest eveniment. De asemenea, Isus i-a spus acest lucru lui Caiafa în mod oficial, în calitatea sa de mare preot care reprezenta națiunea lui Israel, nu doar în mod individual. Așadar, tot Israelul va vedea și el acest lucru.

Î: În Matei 26:65, de ce și-a sfâșiat marele preot hainele?

R: Ruperea hainelor era un gest grav; acestea nu mai puteau fi purtate din nou, iar hainele erau destul de scumpe pe vremea aceea. Acest gest se făcea doar când cineva auzea o blasfemie împotriva lui Dumnezeu (Mishnah Sanhedrin 7:5) sau în caz de mare indignare sau durere (2 Regi 18:37; Iudita 14:19; 1 Macabei 11:71; Faptele Apostolilor 14:14). Aceasta era o mărturie că nu aveau nicio parte la blasfemia împotriva lui Dumnezeu și că o dezaprobau. Așadar, marele preot a vrut să arate că, în calitate de bun iudeu, nu putea tolera ceea ce el însuși declara a fi blasfemie. Totuși, să ne oprim o clipă aici. Leviticul 21:10 și următoarele versete spun că marelui preot îi era interzis să-și sfâșie hainele. Așadar, marele preot, în zelul său de a încerca să arate cât de drept era el și cât de greșit era Isus, a încălcat el însuși Legea Vechiului Testament în acest caz.

Î: În Matei 26:69-75, cum a putut Petru, apostolul lui Isus, să mintă din frică?

R: Petru a păcătuit aici, așa cum el însuși a realizat cu amărăciune în Matei 26:75; Marcu 14:72 și Luca 22:62. Petru își punea speranța în Isus și, chiar dacă Isus îi avertizase în prealabil, apostolii au fugit de frică când Isus a fost arestat. Isus l-a iertat în mod special pe Petru pentru că L-a negat de trei ori, în Ioan 21:15-19.

Î: În Matei 26:73 și Marcu 14:70, care erau caracteristicile accentului galilean?

R: Deși nu știm cu certitudine, în Galileea și în Decapolea din apropiere locuiau mulți greci și evrei vorbitori de limba greacă, și poate că era vorba de trăsături preluate din limba greacă. Pe lângă pronunția cuvintelor, acestea ar fi putut include și expresii idiomatice și alegerea cuvintelor.

Î: În Matei 26:74 și Marcu 14:71, de ce a blestemat Petru aici?

R: Deși Scriptura nu precizează, ar fi putut fi din două motive.

Frica: S-ar putea să fi fost din cauza faptului că Petru se temea.

Pentru efect: S-ar putea să fi fost pentru a încerca să le „dovedească” iudeilor că nu era un ucenic al lui Isus.

Indiferent de motiv, blestemul lui Petru, la fel ca și negarea lui, nu este un exemplu pe care să-l urmăm astăzi. Nu trebuie să folosim un limbaj obscen, conform Efeseni 5:4, și vom fi judecați pentru fiecare cuvânt deșert, conform Matei 12:36.

Î: În Matei 27:1, de ce s-au întâlnit din nou în timpul zilei?

R: Este posibil ca aceasta să nu fi fost chiar o ședință separată, dar era necesar să pară a fi una. Oricum, ședințele Sinedriului trebuiau să aibă loc în timpul zilei. Nu se putea pronunța nicio sentință de vinovăție după o singură ședință. Conform legii iudaice, ei puteau pronunța o sentință de pedeapsă capitală doar în timpul zilei și trebuiau să se întrunească de două ori pentru a se asigura. De asemenea, ședința de noapte ar fi putut fi doar o subgrupare a Sinedriului, iar la ședința din timpul zilei ar fi putut fi prezenți toți membrii consiliului.

Cu toate acestea, Sinedriul evreiesc nu putea executa pe nimeni sub stăpânirea romanilor (cu excepția profanării incintei Templului), așa că este interesant faptul că s-au adresat romanilor, pe care îi urau, pentru a executa pe cineva pe care îl urau și mai mult. Desigur, ar fi arătat mai bine, pentru Sinedriu, ca romanii să-L condamne pe Iisus și nu doar evreii.

Î: În Matei 27:2, ce știm despre Pilat din Pont?

R: Pilat din Pont era un guvernator roman; mai precis, era un „prefect”. Prefeții guvernau zone mici și problematice. Nu erau foarte puternici, având o autoritate inferioară legatilor imperiali și proconsulilor; însă aveau aceeași putere ca aceștia în ceea ce privește deciziile judiciare din zona lor. Dețineau puterea de a aplica pedeapsa capitală, care putea fi contestată doar prin apel la Cezar, dacă prizonierul era cetățean roman.

Înainte de octombrie 31 d.Hr., Pilat era lipsit de dreptate sau de frica de Dumnezeu, era nedrept, nu-i plăceau iudeii și nu-i înțelegea cu adevărat, potrivit lui Iosifus (Antichitățile iudeilor, cartea 18, capitolele 3-4, paginile 379-381 și Războaiele iudeilor, cartea 2, paginile 169-177, imaginile 2-4). Acest lucru este confirmat și de Filon din Alexandria în lucrarea „Despre ambasada la Gaius”, capitolele 38-40, paginile 784-786. Pilat a adus în mod deliberat în Ierusalim stindardele romane, cu chipurile împăratului. A jefuit tezaurul Templului pentru a construi un apeduct. Luca 13:1 spune că Pilat a ucis galileeni și le-a amestecat sângele cu jertfele lor. Apoi, poporul din Ierusalim s-a revoltat, iar el a poruncit soldaților săi să ucidă mulți dintre ei. Pilat a așezat scuturi de bronz, cu chipul împăratului, în Templul din Ierusalim doar pentru a-i irita pe iudei. Poporul a stârnit atâta agitație încât însuși împăratul roman l-a contrazis pe Pilat, ordonând ca scuturile să fie îndepărtate. Pilat a obținut această funcție prin intermediul mentorului său din Roma, Sejanus, un prieten apropiat și confident al împăratului Tiberius. Potrivit lui Filon, scopul lui Sejanus era să-i extermine pe iudei. Cu toate acestea, în octombrie anul 31 d.Hr., Sejanus a fost executat sub acuzația de trădare împotriva lui Tiberius, iar după aceea Tiberius a promulgat legi împotriva antisemitismului.

După octombrie anul 31 d.Hr., Pilat a simțit probabil că se afla pe „gheață subțire” în relația cu împăratul Tiberius. Relațiile cu acesta și cu evreii s-au înrăutățit și mai mult începând cu anul 33 d.Hr., iar Pilat a fost rechemat în anul 36 d.Hr. după ce a ucis un grup de samariteni care se adunaseră să admire niște vase sacre. Samaritenii au apelat la Vitellius, legatul Siriei, care i-a ordonat lui Pilat să dea socoteală împăratului pentru faptele sale.

În timpul procesului lui Isus, Pilat pare puțin mai favorabil față de Isus decât conducătorii iudei. Probabil că lui Pilat nu-i păsa deloc de Isus Însuși, ci pur și simplu se opunea Sinedriului. Dar când preoții iudei și-au jucat „carta de atu”, amenințând că se vor duce să-i spună împăratului că el tolerează pe cineva care se numește pe Sine Împăratul iudeilor, Pilat, un om pragmatic, a cedat în fața voinței Sinedriului. Într-un anumit sens, spatele lui Isus a fost sfâșiat de bici din cauza lipsei de curaj a lui Pilat.

Î: În Matei 27:3-5, ce putem învăța despre oameni din exemplul lui Iuda?

R: La fel cum Iuda a regretat mai târziu foarte mult ceea ce a făcut, unii oameni răi regretă foarte mult, uneori până la a fi copleșiți de deznădejde, pentru ceea ce au făcut. Iuda ar fi putut să se gândească la cum s-ar fi simțit în legătură cu acțiunile sale înainte de a le face, dar nu a făcut-o. În mod similar, unii oameni răi, care în prezent regretă foarte mult acțiunile lor, ar fi putut să se gândească la asta înainte de a le face, dar nu au făcut-o.

Iuda era sclavul banilor, iar el însuși a fost îngrozit de ceea ce această sclavie l-a determinat să facă.

Î: În Matei 27:5, Iuda s-a spânzurat sau trupul său s-a sfâșiat, așa cum spune Faptele Apostolilor 1:18-19?

R: Faptele Apostolilor 1:18-19 spun că Iuda a căzut cu capul în jos pe un câmp, ceea ce ar implica o cădere de la o anumită înălțime. Punând aceste versete împreună, rezultă două posibilități. În ambele scenarii, Iuda s-a spânzurat, cel mai probabil de un copac, posibil unul care se întindea deasupra unei prăpăstii.

Spânzurarea a eșuat: în timp ce Iuda era încă în viață, frânghia s-a rupt, iar el a căzut cu capul în jos pe câmp, iar trupul i s-a sfâșiat.

Spânzurarea a reușit, iar Iuda a murit în urma spânzurării. Cu toate acestea, dacă nimeni nu s-ar fi urcat să-l dea jos, mai devreme sau mai târziu trupul ar fi căzut, într-un fel sau altul.

În orice caz, a avut loc o spânzurare, o funie ruptă și un trup sfâșiat.

Î: În Matei 27:7 și Faptele Apostolilor 1:18, preoții sau Iuda Iscarioteanul au cumpărat câmpul?

R: Preoții erau „prea spirituali” ca să-L nemulțumească pe Dumnezeu folosind bani pătați de sânge. Mai mult, întrucât Iuda aruncase banii într-o parte a templului unde numai preoții aveau acces, banii, ciudat de tot, puteau fi considerați de ei ca fiind „sfinți”, deoarece atinseseră un loc sfânt. Iuda era deja mort, așa că preoții au efectuat această tranzacție în calitate de reprezentanți ai lui Iuda, folosind cele 30 de monede ale „lui”. Într-un mod macabru, Iuda a intrat personal în posesia câmpului. În Matei 27:6, preoții nu au vrut ca cele 30 de monede de bani murdari să se întoarcă în trezoreria templului.

Î: În Matei 27:9-10, în ce fel este aceasta o împlinire a profeției lui Ieremia, având în vedere că Ieremia a spus doar o parte din aceasta, iar Zaharia a spus o altă parte?

R: Creștinii au șase răspunsuri.

Eroare de copiere, niciun profet specificat – Augustin din Hippo a spus că multe manuscrise nu conțin numele unui profet, deși el credea că cele mai bune manuscrise aveau „Ieremia”. (Armonia Evangheliilor de Augustin, cartea 3, cap. 7.30-31, p. 191-192

Eroare de copiere în cazul lui Zaharia – Câteva manuscrise grecești menționează într-adevăr numele lui Zaharia în locul celui al lui Ieremia.

Eroare de traducere: Papias, un ucenic al apostolului Ioan, consemnează că Matei și-a scris inițial Evanghelia în ebraică. Dacă acest lucru este adevărat și a fost tradusă în greacă, acest detaliu ar fi putut fi modificat atunci.

O profeție neînregistrată a lui Ieremia. Zaharie 1:4 însuși citează din Ieremia 18:11. Zaharie 7:7 menționează că el rostește cuvintele unor profeți din trecut.

Un lanț de mărturii (numit și catena): O practică midrașică consta în citarea diferitelor profeții și corelarea lor într-un „lanț de mărturii”. Marcu 1:2-3 este, probabil, tot un lanț de mărturii. Așadar, unii ar spune că, dacă o lucrare are doi autori și există doar o scurtă aluzie la al doilea autor, este obișnuit să se menționeze doar primul autor. Lanțurile de mărturii (numite și catenas) erau obișnuite, nu doar în Biblie, ci și în scrierile creștine timpurii. Este obișnuit să se menționeze doar autorul mai faimos, iar noi ar trebui să privim literatura antică prin prisma practicilor lor, nu a noastre.

Doar profetul mai proeminent dintr-un lanț de mărturii, așa cum se întâmplă și în Marcu 1:2-3. Ieremia a fost plasat în fruntea acestei secțiuni din Vechiul Testament, conform Talmudului babilonian (Baba Bathra 14b).

Î: În Matei 27:15 și Marcu 15:6, de ce l-a eliberat Pilat pe un prizonier cu ocazia sărbătorii?

R: Se pare că aceasta era obiceiul său. Se pare că el credea că iudeii îl vor considera mai drept sau mai uman dacă ar fi făcut acest lucru. Opera iudaică ulterioară, Mișna Pesahim 8:6, sugerează, de asemenea, amnistia unui prizonier în timpul Paștelui. Evident, concepțiile sale despre dreptate și milă diferă de ale noastre de astăzi, iar Biblia nu aprobă aceste concepții.

Î: În Mt 27:19, ce altceva mai știm despre soția lui Pilat din Pont?

R: Biblia nu spune nimic altceva. Conform tradiției bisericești, se spune că numele ei era Claudia Procula, că mai târziu a devenit creștină în secret, iar Biserica Ortodoxă Greacă o consideră sfântă.

Î: În Mt 27:22; Mc 15:14; Lc 23:23 și In 19:14, a trebuit oare Isus să moară o moarte lentă și dureroasă pe cruce, sau ar fi putut muri mai puțin dureros prin sabie sau de boală? (Soția mea s-a întrebat despre acest lucru)

R: Scriptura spune doar ce s-a întâmplat, și nu întreaga gamă de posibilități a ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Când Satana i-a îndemnat pe oameni să-L omoare pe Isus, se pare că Satana I-a provocat lui Isus cea mai dureroasă moarte pe care oamenii știau să o provoace la acea vreme. Isus a îndurat cea mai cruntă pedeapsă, pentru a ne aduce cel mai minunat dar.

Î: În Matei 27:24, cum încearcă uneori oamenii de astăzi să-și „spele mâinile” pentru a-i convinge pe alții că nu au avut nicio implicare în ceva, când de fapt au avut?

R: Politicienii pot părea dornici și pricepuți în a se distanța de rezultatele eșuate sau de politicile proaste sau care acum nu mai sunt populare, pentru care au votat. Când auzi un politician spunând că a „moștenit” o problemă, s-ar putea să fie adevărat, dar poți totuși să-l întrebi ce a făcut el pentru a rezolva problema în timpul mandatului său.

Pilat a fost aproape ridicol în încercarea sa de a adopta o „cale de mijloc”, rămânând neutru față de Isus. Astăzi, mulți încearcă, de asemenea, să adopte o cale de mijloc, dar nu pot face acest lucru cu adevărat. Fie Isus era un impostor mincinos, un nebun înșelat, fie era Domnul. Nu există o cale de mijloc aici.

Fuseseră deja pregătite trei cruci, așa că Pilat hotărâse încă de dinainte să execute trei prizonieri. Dar Isus a luat locul lui Baraba pe crucea din mijloc.

Î: În Matei 27:25, de ce ar fi vrut ca sângele lui Isus să cadă asupra lor și a copiilor lor?

R: Răspunsul cuprinde patru aspecte de luat în considerare.

1. Pilat părea, cel puțin în aparență, foarte reticent să-și asume responsabilitatea, iar mulțimea ar fi putut crede că Pilat nu ar fi pronunțat sentința de moarte împotriva lui Isus dacă ei nu s-ar fi arătat dispuși să-și asume responsabilitatea.

2. De asemenea, deși soția lui Pilat l-a avertizat să nu aibă nimic de-a face cu moartea acestui om, Pilat se arătase dornic să verse sânge și în alte ocazii, menționate în afara Bibliei. Indiferent de asta, Pilat ar fi vrut ca mulțimea să declare că își asumă responsabilitatea, eliberându-l astfel, într-un fel, de responsabilitatea exclusivă pentru condamnarea la moarte a lui Isus. Este posibil ca Pilat să fi provocat mulțimea doar pentru a se proteja, astfel încât cuvintele mulțimii să-i justifice decizia în cazul în care evreii sau romanii ar fi contestat-o ulterior.

3. Părinții nu pot alege dacă să-și pună sau nu vina personală pe copiii sau descendenții lor. Din păcate, Hitler și alți naziști i-au numit pe evreii vremii lor „ucigași ai lui Hristos” și au folosit această expresie pentru a încerca să-și justifice crimele oribile. Hitler însuși a ordonat dispariția multor preoți catolici și a altor creștini. Desigur, romanii erau italieni, iar Hitler s-a aliat cu Italia. Da, păcatele romanilor și ale evreilor L-au pus pe Isus pe cruce, dar păcatele noastre, ale tuturor, sunt cele care L-au pus cu adevărat pe Isus pe cruce.

4. În cele din urmă, celor care sunt acoperiți de sângele lui Isus li se spală păcatele, dar, desigur, nu la asta se referea mulțimea aici.

Î: În Mt 27:28-29, mantia lui Isus era stacojie sau era purpurie, așa cum se menționează în Ioan 19:2-3?

R: Există două răspunsuri diferite, și ambele ar putea fi adevărate.

Roșu-purpuriu: În limba engleză, roșu-purpuriu poate fi considerat un fel de purpuriu sau stacojiu. În greaca veche, există o incertitudine mai mare cu privire la gama exactă a spectrului luminos al fiecărei culori. Când ebraica/arameica este tradusă în greacă, așa cum indică Papias că a fost cazul cu Matei, incertitudinea este și mai mare.

Multicolor: Ar fi într-adevăr ciudat dacă o mantie scumpă de rege ar fi avut o singură culoare. Desenele antice colorate ale oamenilor din Egipt arată mai multe culori. Mantii de multe culori erau disponibile pentru oamenii de rând cel puțin încă din vremea lui Iosif, cu 1900 de ani înainte de Isus.

Î: În Matei 27:29, de ce I-au pus lui Isus o coroană de spini și I-au dat o trestie?

R: Au făcut-o ca pe o coroană falsă pentru a-L batjocori, iar trestia urma să servească drept sceptru de batjocură. Spinii ar fi putut fi îndreptați spre interior pentru a-L răni pe Isus, sau spre exterior pentru a semăna cu o coroană, cu câțiva spini în fiecare direcție. Unii oameni găsesc o mare plăcere în a-i batjocori pe alții. Dar Iisus a purtat o coroană de spini, pentru ca noi să putem purta o coroană de slavă. Exemple de soldați romani care se distrau batjocorind prizonierii se găsesc în Istoria lui Dio Cassius 15.20-21 și în lucrarea lui Filon, In Flaccum 6.36-39.

De asemenea, este posibil ca scopul să nu fi fost doar batjocorirea lui Isus, ci, prin intermediul lui Isus, batjocorirea națiunii evreiești

Î: În Mt 27:32 și Mc 15:21, de ce a trebuit Simon din Cirene să poarte crucea lui Isus?

R: Iisus era prea slăbit pentru a purta traversa crucii, iar, desigur, romanii nu aveau chef să o poarte ei înșiși. Romanii nu pretindeau că ar fi corecți în această privință. Ca o paranteză, rabinii de mai târziu au interzis crucificarea, considerând-o prea oribilă, iar romanii o permiteau doar cu un ordin direct din partea împăratului.

Arheologii au descoperit un osuar, adică un loc de depozitare a oaselor, aparținând unor evrei din Cirene. Unul dintre osuare este dedicat lui „Alexandru, fiul lui Simon”, dar Alexandru și Simon erau nume comune, așa că probabil nu era vorba de același Simon. Această informație se găsește în lucrarea lui N. Avigad, „A Depository of Inscribed Ossuaries in the Kidron Valley”, publicată în IEJ 12 [1962], 1-12.

Î: În Mt 27:32, oare Simon din Cirene, cel care a purtat crucea, era același Simon leprosul din Mt 26:6?

R: Este posibil, dar foarte puțin probabil. Simon era un nume foarte comun.

Î: În Mt 27:34, 48 și Mc 15:36, de ce a pus cineva oțet amestecat cu fiere/mir pe un burete pentru a i-l da lui Isus?

R: Isus a spus că îi era sete, iar soldații romani obișnuiau să bea o băutură numită „posca”, preparată din oțet diluat. Conform unei tradiții, femeile din Ierusalim adăugau fiere, un narcotic analgezic, în oțetul diluat. Dar Isus a refuzat fierea, pentru că știa că trebuia să îndure durerea în întregime pentru noi. Doi tâlhari au fost așezați lângă Isus, împlinind fără să știe profeția din Isaia 53:12, conform căreia Isus urma să fie numărat printre cei fărădelege.

Î: În Matei 27:40-42, de ce îl încurajau pe Isus să coboare de pe cruce?

R: Isus nu putea să coboare în mod natural, deoarece era răstignit acolo. Ei nu credeau în Isus și Îl batjocoreau din nou. Pretindeau că vor crede în Isus dacă El ar coborî de pe cruce.

În primul rând, ei nu erau sinceri, deoarece nu au crezut nici măcar atunci când Isus l-a înviat pe Lazăr din morți și nu au crezut nici măcar atunci când Isus Însuși a înviat din morți mai târziu. Nu este oare aceasta o minune mai mare decât coborârea de pe cruce?

În al doilea rând, o persoană care murea pe un lemn era blestemată conform Deuteronomului 21:23, și ar fi fost jignitor să crezi în cineva pe care Dumnezeu l-a lăsat să fie blestemat prin moartea pe cruce. Conducătorii iudei nu doreau să-L descalifice pe Isus din rolul de Mesia, deoarece deja considerau că El nu era Mesia. Mai degrabă, conducătorii iudei doreau să arate lumii în mod cât se poate de clar că Isus era descalificat din rolul de Mesia.

Satana folosea acest lucru ca ispită. Isus ar fi putut opri acest lucru în orice moment, chemându-Și cele douăsprezece legiuni de îngeri. Dar atunci ispășirea Sa pentru noi nu ar fi avut loc dacă El ar fi oprit-o.

Mulți musulmani consideră că Isus nu ar fi putut muri pe cruce, deoarece Allah nu ar fi permis ca așa ceva să se întâmple unui profet. Dar ei privesc doar la această lume și nu știu că Isus este mult mai mult decât un profet.

Așa cum a spus William Booth: „Ei au susținut că ar fi crezut dacă El ar fi coborât; noi credem pentru că El a rămas sus.”

Î: În Matei 27:46-47 și Marcu 15:36, de ce a spus cineva că Isus îl chema pe Ilie?

R: Oamenii din mulțime vorbeau latină, greacă, aramaică/ebraică și, probabil, câteva alte limbi. Când Isus spunea „Eli, Eli”, unii au crezut că El ar fi spus „Ilie”. Rețineți că nici ebraica, nici latina romană nu aveau sunetul „j”. De asemenea, pe măsură ce lichidul era extras din trupul Său pentru a umple sacul pericardic din jurul inimii, Isus ar fi fost foarte însetat, iar vorbirea clară i-ar fi fost mai dificilă.

Pe de altă parte, este posibil ca unii să fi auzit corect ce spunea Isus, dar să fi denaturat în mod deliberat cuvintele Lui pentru a-L batjocori.

Î: În Matei 27:46 și Marcu 15:34, ce a vrut să spună Isus prin: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit”?

R: Durerea fizică a fost doar o parte a ispășirii lui Isus. O parte mai mare a suferinței a constat în faptul că Dumnezeu Tatăl Însuși L-a părăsit pe Isus, atunci când păcatele lumii au fost puse asupra Lui. Aceasta nu a fost o întrebare teologică calmă; ci mai degrabă un strigăt de agonie. A fost un strigăt de durere emoțională, nu doar fizică. Într-un mod pe care poate nu îl putem înțelege pe deplin, Tatăl I-a întors spatele lui Isus, care a purtat pe umerii Săi povara tuturor păcatelor noastre.

Î: În Matei 27:46 și Marcu 15:34, se arată oare că Isus nu este Dumnezeu, așa cum învață falsul lider religios, reverendul Moon?

R: Nu. Mai întâi, iată ce a spus falsul Mesia, reverendul Moon, iar apoi refutarea.

Principiul Divin (ediția a cincea, 1977), pp. 210-212: „... Isus, ca om care a împlinit scopul creației, este un singur trup cu Dumnezeu. ... Cu toate acestea, el nu poate fi în niciun caz Dumnezeu Însuși. ... Isus, fiind un singur trup cu Dumnezeu, poate fi numit un al doilea Dumnezeu (chipul lui Dumnezeu), dar nu poate fi în niciun caz Dumnezeu Însuși. ... Isus a fost un om care a desăvârșit scopul creației, iar acest lucru nu înseamnă că El era Creatorul Însuși. ... Mai mult, când vedem că Isus a spus pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”, devine clar că Isus nu este Dumnezeu Însuși.”

Cu toate acestea, Isus este Dumnezeu conform cu Evrei 1:8, 10 și Tit 2:13; El are plinătatea dumnezeirii în Coloseni 1:19. Alte versete care arată că Isus este Dumnezeu sunt Romani 9:5, Ioan 5:23 și 1 Ioan 5:20. Ucenicul Toma s-a adresat lui Isus cu „Dumnezeul meu” în Ioan 20:28. Ioan 1:3, 10, 11, 14 și Coloseni 1:16 arată că Isus nu a fost doar un om desăvârșit, întrucât toate lucrurile din cer și de pe pământ au fost create prin Isus și pentru Isus.

Confuzia poate apărea din faptul că termenul „Dumnezeu” este folosit în mai multe sensuri în Biblie. Cu siguranță, cel puțin pe pământ, Tatăl a îndeplinit rolul de Dumnezeu al lui Isus, întrucât Isus, pe pământ, a învățat ascultarea (Evrei 5:8).

Î: În Matei 27:51 și Marcu 15:38, care a fost semnificația faptului că perdeaua Templului s-a rupt în două?

R: Perdeaua separa Locul Preasfânt al lui Dumnezeu de restul Templului. Ruptura a semnificat învechirea ritualului templului și a legii care îl guverna. Ruptura a arătat că, datorită jertfei ispășitoare a lui Isus, bariera a fost spartă și noi putem avea o relație strânsă cu Dumnezeu. Dacă perdeaua Templului ar fi fost mâncată de insecte și s-ar fi slăbit treptat până când nu și-ar mai fi putut susține propria greutate, s-ar fi rupt de la o parte la alta. În schimb, perdeaua s-a rupt de sus în jos, ceea ce nu ar avea nicio explicație naturală.

Perdeaua Templului simboliza trupul lui Isus, iar faptul că aceasta s-a rupt înseamnă că noi înșine putem intra în Sfânta Sfintelor, conform Epistolei către Evrei 10:19-20

De asemenea, întrucât autoritățile evreiești și conducătorii religioși L-au respins pe Isus, acel Templu nu mai urma să fie vizitat de Dumnezeu.

Î: În Matei 27:51, există vreo dovadă extra-biblică a sfâșierii perdelei Templului?

R: Există ceva similar în b Yoma 39b. (p. 580). Se spune că ușile Templului s-au deschis de la sine, cu 40 de ani înainte ca Templul să fie distrus în anul 70 d.Hr.

Î: În Matei 27:51, este adevărat că nu există dovezi pentru acest cutremur în afara Evangheliei după Matei?

R: Nu, acest lucru este fals. Fie scepticii au dreptate și Matei a inventat o poveste cu un mesaj inspirator, pe care Biserica primară a fost indusă în eroare să o creadă ca fiind reală, fie a existat într-adevăr un cutremur, mormintele s-au deschis, unii morți au înviat și, probabil, s-au înălțat la Cer după învierea lui Isus. De asemenea, Muntele Templului se află pe o falie geologică, așa că ar fi de așteptat să aibă loc unele cutremure.

Afirmația că nimeni nu a menționat vreodată acest lucru în afara Evangheliei după Matei este incorectă. Avem studii geologice moderne, două surse extrabiblice necreștine și cinci surse extrabiblice creștine care menționează aceste evenimente.

Geologia modernă: Au fost studiate carote de sedimente de 20 de picioare adâncime prelevate din trei locații din jurul Mării Moarte. Straturile formate în urma cutremurelor sunt vizibile și au fost corelate cu cutremurele istorice. Există un cutremur necunoscut din secolul I înregistrat. Cercetătorii au numărat straturile anuale de la cutremurul documentat din anul 31 î.Hr. și au ajuns la o dată pentru cutremurul din secolul I, respectiv anul 31 d.Hr., cu o marjă de eroare de +/- 5%. Cutremurul este menționat ca având loc în „anul 33 d.Hr.” în mai multe lucrări de cercetare tehnică. Pentru mai multe informații, consultați: „High resolution geological record of historic earthquakes in the Dead Sea basin” (Institutul de Științe ale Pământului, Universitatea Ebraică din Ierusalim; Departamentul de Geofizică, Universitatea din Tel Aviv): Journal of Geophysical Research, vol. 106, nr. B2, pp. 2221-2234, 2001. „Tabelul 3… Anul 33 d.Hr. Rapoartele proveneau din regiunea Iudeei. Templul din Ierusalim a fost avariat.”

„Un cutremur de la începutul secolului I în zona Mării Moarte”, International Geology Review, DOI:10.1080/00206814.2011.639996.

Vizibil nu numai în probele de carotaj, ci și în râpele din apropierea Mării Moarte. Pentru o imagine a stratului lăsat de cutremurul din anul 33 d.Hr., consultați http://logosresearchassociates.org/Documents/Austin_33%20AD%20Seismite%20Ze'elim.pdf, figura 13. (14 iunie 2013)

Flegon a fost un scriitor grec din Caria (în Asia Mică), care a scris la scurt timp după anul 137 d.Hr. că, în al patrulea an al celei de-a 202-a Olimpiade [anul 33 d.Hr.], a avut loc „cea mai mare eclipsă de soare” și că „s-a făcut noapte în a șasea oră a zilei [ora 12:00 la prânz], astfel încât nici măcar o stea nu a mai apărut pe cer. A avut loc un mare cutremur în Bitinia, iar în Niceea multe lucruri au fost răsturnate.” (The Case for Christ, p. 111.) Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 2, capitolul 14, p. 437; cartea 2, capitolul 33, p. 445; cartea 2, capitolul 59, p. 455.

Tales (sau Thallus) a fost un istoric palestinian menționat de Iulius Africanus (care a scris între anii 232-245 d.Hr.). Iulius spune: „Această întunecime, Thallus, în cartea a treia a Istoriei sale, o numește, după cum mi se pare fără temei, o eclipsă de soare.” (Părinții ante-niceeni, volumul 6, p. 136.) Contextul este acela în care Iulius discută modul în care perioada de la decretul lui Artaxerxes până la răstignirea lui Hristos a împlinit profeția din Daniel 9. (Nu avem însă nicio dovadă că Thales ar fi menționat un cutremur.)

Irineu (182-188 d.Hr.), în „Fragmente din scrierile pierdute”, cap. 28, p. 573 (în „Părinții ante-niceeni”), menționează că „când Iisus a coborât, multe suflete s-au înălțat și au fost văzute în trupurile lor”. De asemenea, el scrie, în „Împotriva ereziilor”, cartea 4, cap. 34, p. 512: „Iar semnele legate de patimile Domnului, care fuseseră prezise, nu s-au împlinit în niciun alt caz. Căci nici la moartea vreunui om dintre cei din vechime nu s-a întâmplat ca soarele să apună la amiază, nici nu s-a rupt perdeaua templului, nici nu s-a cutremurat pământul, nici nu s-au crăpat stâncile, nici nu s-au ridicat morții, nici vreunul dintre acești oameni [din vechime] nu a înviat în a treia zi, nici nu a fost primit în ceruri… De aceea, profeții nu au vorbit despre nimeni altcineva decât despre Domnul, în care s-au împlinit toate aceste semne menționate mai sus.”

Ignatie (înainte de anul 116 d.Hr.), un ucenic al apostolului Ioan, în Scrisoarea sa către magnezieni, capitolul 9, îi menționează pe cei pe care Iisus i-a înviat.

Clement din Alexandria, în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 6, capitolul 6, pagina 491, spune: „«Dar cei care adormiseră au coborât morți, dar s-au înălțat vii.» Evanghelia spune: «că multe trupuri ale celor care adormiseră s-au înviat» – în mod clar ca fiind mutate într-o stare mai bună. A avut loc, așadar, o mișcare și o transformare universală prin economia Mântuitorului.”

Acești scriitori timpurii au fost fie „înșelați și induși în eroare” să creadă că acest lucru s-a întâmplat, conform gândirii unor sceptici. La fel se întâmplă și cu alte minuni, inclusiv cu învierea: fie creștinii timpurii au fost înșelați și induși în eroare să creadă că acest lucru s-a întâmplat cu adevărat, fie nu au fost. Nu avem martori oculari suplimentari, așa că fie avem încredere în ceea ce au spus scriitorii Evangheliilor, fie nu. Acest lucru este valabil și pentru Pavel, care a spus în 1 Corinteni 15:13-19 că, dacă învierea nu a avut loc, atunci Pavel a spus că predicarea sa a fost inutilă, el ar fi un martor fals, credința noastră este zadarnică, iar creștinii ar trebui să fie mai demni de milă decât toți oamenii. La fel ca apostolul Pavel, nu văd nicio cale de mijloc.

Origen (225-254 d.Hr.) menționează întunericul care a cuprins țara și mormintele care s-au deschis în lucrarea „Împotriva lui Celsus”, cartea 2, capitolul 33, p. 445.

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) menționează cutremurul din Evanghelia după Matei, în „Scrisoarea către episcopul Basilides”, canonul 1, p. 94.

În concluzie, avem motive să acceptăm relatarea învierii unor persoane alese, deoarece:

1. Încrederea noastră în evangheliști și în relatările lor despre alte lucruri.

2. Scriitorii Bisericii primare au menționat acest lucru

3. Oricum, acest lucru ar fi imposibil de verificat de către cineva care nu cunoștea persoana decedată, așa că scriitorii evrei și romani nu ar fi știut despre acest lucru.

4. Scriitorii evrei nu ar fi avut niciun motiv să menționeze acest lucru,

5. Evenimentul învierii unor persoane ar fi fost eclipsat de învierea lui Isus.

Sunt parțial de acord cu ceea ce ai spus despre cutremure. Dar, în loc să spun că autorii Evangheliilor folosesc aceste evenimente cataclismice pentru a simboliza importanța și consecințele enorme ale intervenției lui Dumnezeu, cred că Dumnezeu a folosit aceste evenimente cataclismice. Pe lângă Evanghelii, nu uita de cutremurele din Apocalipsa sau de momentul în care a murit Ozia, în Isaia 6. De asemenea, în istoria bisericii, când Ioan Gură de Aur a fost exilat din Constantinopol în anul 403 d.Hr., a avut loc un cutremur. Nu ne-am aștepta ca scriitorii din vechime să consemneze cutremure minore. În ceea ce privește cutremurele minore care au avut loc în această regiune, am detalii doar pentru Grecia și Turcia. Enciclopedia Britannica menționează pentru Grecia și Turcia că:

Între 1902 și 1946 au avut loc 58 de cutremure

Între 1947 și 1966 au avut loc 82 de cutremure

Între 1967 și 1976 au avut loc 45 de cutremure

Între 1977 și 1981 au avut loc 9 cutremure

O altă observație este că săpăturile arheologice de la Qumran arată că în anul 31 î.Hr. (înainte de Hristos) a avut loc un cutremur devastator, și totuși niciun scriitor antic, cu excepția lui Iosifus, nu menționează acest eveniment.

Concluzie: Se pare că există două opțiuni (și niciun compromis)

1. Nu a existat niciun cutremur: Este posibil ca autorii Evangheliilor să aibă dreptate în ceea ce privește învățăturile lor morale, dar au relatat cutremure care nu au avut loc. Nu putem avea încredere în ceea ce spun ei, cel puțin în ceea ce privește evenimentele din lumea reală.

2. Cutremur: Putem avea încredere în ceea ce spun autorii Evangheliilor, iar aceștia au relatat cutremure care au avut loc cu adevărat.

Î: În Matei 27:52-53, cum au putut morții să iasă din mormintele lor?

R: Dumnezeu Atotputernicul are puterea să facă orice dorește, inclusiv să învie morții. Unii sceptici spun că acest lucru ar încălca legile naturii; ei bine, Dumnezeu a creat legile naturii.

Îngerii din Cer probabil privesc cuvintele scepticilor într-un mod oarecum similar cu felul în care noi privim cuvintele multor sceptici din vremea fraților Wright, care spuneau că „omul nu va putea zbura niciodată”. Forța portanță aerodinamică poate învinge legea gravitației; cu cât mai mult, oare, este Capabil Creatorul să învingă legile creației Sale!

Î: În Mt 27,52-53, când oamenii au ieșit din mormintele lor la învierea lui Isus, arată oare acest lucru probabilitatea ca Maria să fi fost ridicată cu trupul la Cer, așa cum învață un scriitor catolic?

R: Nu. Ludwig Ott a prezentat acest lucru, nu ca o dovadă, ci ca un argument de susținere în lucrarea Fundamentals of Catholic Dogma (1960), p. 209. Acest lucru nu susține nici măcar ideea că Maria a fost ridicată cu trupul la cer, din două motive:

a) Nu este clar dacă oamenii care au ieșit din mormintele lor au fost resuscitați în trupuri muritoare (așa cum a fost Lazăr) sau înviați.

b) Maria era încă în viață (Ioan 19:27; Faptele Apostolilor 1:14) când Isus a murit și a înviat din morți, așa că ea nu ar fi inclusă în acest grup.

Î: În Matei 27:54, centurionul roman a spus „un Fiu al lui Dumnezeu” sau „Fiul lui Dumnezeu”?

R: Soldații erau prezenți doar pentru cazul în care cineva ar fi încercat să intre și să-i salveze pe condamnați. Limba greacă are articolul hotărât (the în engleză), iar acesta nu a fost folosit aici. Cu toate acestea, ordinea cuvintelor arată că este vorba de forma hotărâtă, adică „Fiul lui Dumnezeu”, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 1310. Pe de altă parte, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 758, indică faptul că ar putea fi ambele variante.

Î: În Matei 27:57-59, a dat dovadă Iosif din Arimateea de curaj când a cerut trupul lui Isus?

R: Din punct de vedere tehnic, trupul unui criminal executat ar fi fost proprietatea Romei. Adesea, romanii lăsau trupurile pe cruce să putrezească și să servească drept hrană pentru păsări. Totuși, conform legii iudaice, nu era permis ca trupul să fie lăsat pe cruce peste noapte în timpul Paștelui. Așadar, dacă un oficial roman era de acord, ar fi fost rezonabil să se ceară permisiunea romanilor pentru a lua trupul și a-l îngropa. Uneori, funcționarul roman acorda permisiunea în schimbul unei sume de bani, deși nu există nicio indicație că Pilat ar fi procedat astfel în acest caz. În mod normal, nu era considerat neobișnuit ca cineva, poate o rudă, să ceară trupul pentru a-l îngropa. Cu toate acestea, când Iosif, care nu era rudă, a cerut în mod specific trupul, după ce nu a fost de acord cu sentința de moarte a lui Isus, el s-a evidențiat ca fiind mai mult decât un simplu urmaș secret al lui Isus. Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la pagina 1310: „Într-un sens real, Iosif s-a îngropat pe sine din punct de vedere economic, social și religios atunci când a îngropat trupul lui Isus. Acest act l-a separat pentru totdeauna de sistemul care L-a ucis pe Domnul Isus.” În mod normal, trupul unui criminal condamnat ar fi fost aruncat în Valea Hinomului, un fel de groapă de gunoi a orașului, unde focul sau animalele sălbatice l-ar fi mistuit. Dar Iosif a dorit o înmormântare demnă. Probabil că Iosif nu știa că împlinea Isaia 53:9, conform căruia Isus urma să fie alături de cei bogați în moartea Sa.

Î: În Matei 27:65, de unde știm că „au pus o strajă” se referă la 4-16 soldați romani, și nu la soldați ai Templului?

R: În limba greacă ar putea fi ambele variante.

Indicativ: aveți deja o gardă

Imperativ: luați această gardă romană pe care v-o acord Iată cele trei interpretări posibile, precum și argumentele pro și contra fiecăreia.

Aveți deja propria voastră gardă a Templului: În favoarea acestei interpretări stă faptul că tocmai garda Templului l-a arestat pe Isus. Deoarece trupul criminalului răstignit era acum proprietatea romanilor, ei trebuiau să ceară permisiunea lui Pilat pentru a păzi trupul. Împotriva acestei perspective stă faptul că sigiliul preoților evrei ar fi avut o semnificație redusă, în timp ce sigiliul Imperiului Roman, făcut din funie și ceară, ar fi fost greu de falsificat. Ar fi însemnat moartea pentru oricine l-ar fi rupt.

Aveați deja un paznic roman desemnat: Poate că preoților li se desemnase deja un paznic roman.

Să iau un paznic roman: Împotriva acestei interpretări stă faptul că nu există niciun exemplu clar al utilizării verbului echein în sensul de „a lua” nici în greaca clasică, nici în cea elenistică.

Pe de altă parte, aceștia ar putea fi gărzi iudaice, după cum reiese din faptul că au raportat mai târziu marilor preoți, și nu lui Pilat. Dar chiar și gărzile romane ar fi ezitat să se întoarcă la Pilat fără aliați iudei, deoarece acest lucru ar fi putut însemna propria lor condamnare la moarte.

Î: În Mt 28:9, Iisus i s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena sau mai întâi lui Petru (Cefas), așa cum sugerează Pavel în 1 Cor 15:5?

R: Maria Magdalena a fost prima persoană care L-a văzut pe Isus, dar Petru a fost primul apostol care L-a văzut pe Isus. De fapt, Pavel nu a spus că Petru a fost prima persoană căreia i s-a arătat Isus. Dintre persoanele enumerate de Pavel, Petru a fost primul din lista sa care L-a văzut pe Isus cel înviat, urmat de ceilalți ucenici, apoi de peste 500 de persoane. Pe de o parte, poate că Pavel a omis în mod deliberat să menționeze femeile deoarece, într-un tribunal al vremii, mărturia unei femei nu era luată în considerare, așa cum se menționează în cartea *When Critics Ask*, paginile 365-367. Pe de altă parte, poate că Pavel a uitat pur și simplu că femeile au fost înaintea lui Petru. În orice caz, nu există nicio contradicție, deoarece Pavel nu a spus niciodată că nimeni nu L-a văzut pe Isus înaintea lui Petru.

Î: În Matei 28:11-15, a fost nevoie ca marele preot să mituiască paznicii și de unde au provenit banii?

R: Probabil că marele preot nu a avut nevoie să mituiască gărzile, deoarece acestea se temeau ca acest lucru să nu se afle. Dar marele preot probabil era cuprins de panică și a considerat că mituirea gărzilor și oferta de a-l „împăca” pe Pilat, menționată în Matei 28:14, ar fi cea mai sigură cale de acțiune. Se pare că aveau multă experiență în mituirea oamenilor. Banii pentru mită proveneau din ofrandele pe care evreii le plăteau Templului sub forma impozitului pentru Templu.

Î: În Matei 28:12-15, care sunt alte exemple de oameni plătiți cu sume mari de bani pentru a răspândi o minciună și de ce fac oamenii asta?

R: Oamenii răspândesc o minciună pentru bani din mai multe motive. În acest caz, soldații au făcut-o din teamă pentru viața lor. Alții fac asta pentru că prețuiesc banii mai mult decât integritatea lor. Un al treilea motiv este dorința de a înlocui un eveniment supranatural cu o explicație naturalistă. Dar „țineți-vă bine”, pentru că iată câteva exemple de minciuni foarte influente spuse de-a lungul istoriei.

Falsele Decretale sunt aproximativ 100 de scrisori care „dovedeau” că Petru a spus că i s-a dat autoritatea de a conduce Biserica lui Hristos și că putea să transmită această autoritate următorului papă etc. De asemenea, ele dovedeau că episcopii nu se aflau sub autoritatea guvernului local și nici sub cea a altor lideri ai Bisericii, ci doar sub autoritatea Papei. Se pretindea că au fost scrise de autori între anii 78 și 731 d.Hr., dar, de fapt, au fost redactate în jurul anilor 847–859 d.Hr., majoritatea de către Isidor Mercator în Franța. Deși nu au fost niciodată acceptate în Biserica Ortodoxă de Răsărit, în Biserica Romano-Catolică au fost folosite pentru a stabili dreptul bisericesc la Sinodurile de la Worms (868), Köln (887), Metz (893) și Tribur (895). Aproape toată lumea era de acord că erau falsuri încă din perioada 900-1100 d.Hr. De exemplu, de ce ar fi citat papii persoane născute după moartea lor? Dar, până când s-a stabilit că erau falsuri, acestea își îndepliniseră deja rolul de a consolida puterea și averea Bisericii Romano-Catolice.

Protocoalele înțelepților din Sion: este un text fals, presupus a fi fost scris de bătrânii evrei, despre cum să falimenteze oamenii de afaceri neevrei și, în cele din urmă, să preia puterea. De fapt, a fost scris de un rus antisemit, care nu era evreu, probabil Serghei Nilus, între 1901 și 1903. Chiar și după ce un ziar britanic l-a demascat ca fiind un fals, acesta a fost folosit pentru a încerca să se dovedească existența unei conspirații evreiești la nivel mondial, iar după publicarea sa au început pogromurile rusești menite să ucidă evreii și să le confisceze proprietățile. A fost lectură obligatorie pentru elevii germani după ce naziștii au ajuns la putere în 1933.

Fumatul: La începutul anilor 1950, studiile medicale au arătat o legătură de cauzalitate între fumat și cancerul pulmonar. Însă companiile producătoare de tutun au pus cu tărie la îndoială aceste afirmații. Chiar și în 2005, în procesul McTear împotriva Imperial Tobacco din Scoția, s-a susținut că nu se poate dovedi că fumatul unei persoane a cauzat cancerul pulmonar. Ca o paranteză, Statele Unite încasează aproximativ 32 de miliarde de dolari pe an din taxele pe tutun.

Vaccinurile MMR: În 1998, Andrew Wakefield a publicat un articol în revista medicală britanică „Lancet”, în care stabilea o legătură între vaccinuri și autism. După aceea, ratele de vaccinare cu MMR au scăzut dramatic în Marea Britanie. Alte studii au încercat să reproducă concluziile lui Wakefield, dar nu au reușit să găsească o corelație. Wakefield a omis să menționeze că primise finanțare de la avocații care dădeau în judecată producătorii de vaccinuri, aceștia putând folosi studiul său pentru a-și susține cauza. Wakefield susține că nu a existat un motiv financiar, dar urma să câștige 43 de milioane de dolari din vânzarea de kituri de testare. După ce acest lucru a ieșit la iveală, articolul lui Wakefield a fost retras oficial de către „Lancet”, iar lui i s-a interzis să mai practice medicina în Marea Britanie. Așa că a venit în Statele Unite pentru a practica medicina și, în 2016, a realizat filmul: „Vaxxed: From Cover-Up to Catastrophe”.

Împotriva catolicilor din Odisha: Un lider hindus popular, Lakshmanananda Saraswati, a fost asasinat de maoiști, fapt recunoscut ulterior de aceștia. Cinci catolici, un angajat al organizației World Vision și câțiva maoiști au fost arestați în cele din urmă. Au avut loc revolte împotriva catolicilor, iar cinci hinduși au fost arestați pentru că au dat foc unei case a unui catolic. Cu toții au fost însă eliberați de instanță. Pentru mai multe informații, consultați https://en.wikipedia.org/wiki/Murder_of_Lakshmanananda_Saraswati.

Împotriva creștinilor din India: Apropo, în jurul datei de 10 februarie 2022, în Frisco, Texas, știați că Fundația Global Hindu Heritage (GHHF) a organizat o strângere de fonduri care, printre altele, urma să finanțeze demolarea bisericilor din India despre care susține că au fost „construite ilegal”?

Răspândirea minciunilor pentru bani nu s-a oprit.

Consultați următoarele linkuri pentru mai multe informații. (18 martie 2023)

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Protocols_of_the_Elders_of_Zion, https://en.wikipedia.org/wiki/Vaccine_hesitancy

https://en.wikipedia.org/wiki/Andrew_Wakefield

https://en.wikipedia.org/wiki/Tobacco_politics

https://www.thequint.com/us-nri-news/hindutva-fundraiser-frisco-texas-global-hindu-heritage-foundation-demolition-of-illegal-churches-tirupati-ghar-wapsi.

Î: În Matei 28:19, cum facem „ucenici” din toate neamurile, spre deosebire de simpli ascultători sau convertiți?

R: Mai întâi, rugați-vă și propovăduiți Evanghelia, dar acesta este doar primul pas. Când cineva își pune credința în Hristos, munca voastră nu se termină; dimpotrivă, ucenicizarea abia începe. Este nevoie ca cineva să petreacă timp, poate în fiecare săptămână, cu acea persoană, fie individual, fie în grup, învățându-i fundamentele credinței și cum ar trebui să trăiască pentru Hristos în mediul lor. A te limita doar la predicare, sau la predicare și mântuirea oamenilor, este mai ușor decât ceea ce ne cere Isus să facem aici. Într-o meserie precum cea de instalator, electrician etc., există de obicei trei niveluri: ucenic, calfa și maestru. Un maestru sau, mai probabil, o calfa ar instrui un ucenic, iar un maestru ar putea instrui o calfa. În biserică avem nevoie de o pregătire de bază pentru creștinii nou-veniți și de o pregătire mai avansată pentru creștinii „calfa”. Dar, în orice caz, când a fost ultima dată când ai ucenicizat pe cineva?

Î: În Matei 28:19, având în vedere că există un singur Dumnezeu, cum poate Isus să fie Dumnezeu și cum poate Trinitatea să fie adevărată?

R: Poate exista o „pluralitate” a Unicului Dumnezeu fără a exista zei separați. Chiar și în Coran, când Allah vorbește, se folosesc cuvintele „noi” (Nahnu) și „eu”.

Dumnezeu nu este supus limitărilor omului și Se poate revela nouă oricum dorește El.

În Scriptură se menționează o trinitate: Matei 28:19; 1 Petru 1:2; Efeseni 2:18; Apocalipsa 4:8; 2 Corinteni 13:14; Ioan 15:26.

Există un singur Dumnezeu inseparabil. Deuteronom 4:35-39; 6:4; Isaia 43:10-12; 44:6,8; 45:5-6,14,21; 46:9; 1 Timotei 1:17; 6:15-16.

Trei persoane distincte: Matei 3:16-17; Luca 3:21-22; Ioan 1:1; 6:38; 14:31; 15:26; 16:28; 17:5; Faptele Apostolilor 5:31-32; Marcu 10:38-40

Isus este Dumnezeu. Ioan 1:3; Coloseni 1:16-17; Evrei 1:6-9; Ioan 9:38; 2 Corinteni 11:3; Ioan 20:28-29; Apocalipsa 5:8-9; 22:20

Duhul este Dumnezeu. Romani 8:9-16; Luca 1:35; 1 Ioan 4:12-16; 1 Corinteni 3:16 vs. 1 Corinteni 6:19; Faptele Apostolilor 5:4

Ei sunt egali în natură, glorie și cinste. Ioan 5:18; 5:23; Coloseni 2:9-10; (Isaia 44:6; Apocalipsa 1:8 vs. Apocalipsa 1:17-18; 22:13)

Ei diferă în ceea ce privește rolul și rangul. 1 Corinteni 11:3; 1 Corinteni 15:25-28; Matei 12:18; Efeseni 1:3, 17; Ioan 1:33; 14:16, 26, 28; Romani 8:26-27.

Apropo, faptul că Isus face parte din Trinitate nu înseamnă că Isus este o treime din Dumnezeu, la fel cum înălțimea unei mese nu este o treime din masă. Nu poți explica pe Dumnezeu prin matematică, dar dacă ai încerca, Trinitatea nu ar fi 1 + 1 + 1 = 1, ci 1 înmulțit cu 1 înmulțit cu 1 = 1.

Î: În Matei 28:19, Matei 24:36 și Matei 3:16-17, ce este modalismul și de ce este greșit?

R: Trinitatea învață că există un singur Dumnezeu inseparabil în trei persoane distincte. Modalismul învață că există un singur Dumnezeu care este atât inseparabil, cât și o singură persoană. De fapt, există două tipuri de modalism. Patripassianismul susține că Tatăl este Fiul, care este Duhul. Modalismul dinamic susține că Tatăl a devenit Fiul, care a devenit Duhul. Ambele tipuri de modalism sunt greșite din următoarele motive.

1. Isus a spus: „Tatăl este mai mare decât Mine” în Ioan 14:28. Deși Isus Se golise de slava Sa pe pământ când a spus aceasta, rămâne faptul că, dacă Tatăl era mai mare decât El, atunci există o distincție între Tatăl și Fiul.

2. Dacă modalismul ar fi adevărat, Isus ar fi trebuit să fie un ventriloc, un magician și, în cele din urmă, un mincinos la botezul Său (Matei 3:16-17; Marcu 1:10-12; Luca 3:21-22). Cât timp a fost pe pământ, Isus a fost supus Tatălui (Evrei 5:7-8). Acest lucru nu ar avea niciun sens dacă nu ar fi existat nimeni altcineva căruia Isus să-I fie supus.

3. La fel, Isus a făcut ceea ce i-a poruncit Tatăl (Ioan 14:31). Isus a învățat ascultarea față de Tatăl, după cum se menționează în Evrei 5:8.

4. Matei 24:36 spune că nimeni nu cunoaște ziua sau ora în care Hristos se va întoarce, nici măcar Fiul, ci numai Tatăl. Astfel, cel puțin cât timp Isus a fost pe pământ, a existat o diferență între ceea ce știa Tatăl și ceea ce știa Isus. Deși unele manuscrise grecești nu conțin expresia „nici Fiul”, cele mai bune manuscrise grecești, precum și majoritatea manuscriselor grecești, conțin expresia „nici Fiul”.

5. Isus a fost trimis de altcineva, dacă Ioan 5:36-37; 6:29,38 au vreo semnificație. Cerul nu era gol când a venit Isus.

6. Deoarece Tatăl i-a acordat ceva Fiului și i-a dat autoritate în Ioan 5:22, 26, 27, acest lucru arată că Tatăl și Fiul sunt distincte.

7. De ce s-ar ruga Isus Tatălui sau i-ar cere ceva Tatălui, în Ioan 17:5, Ioan 14:16, 26, 28 și în alte pasaje, dacă Isus ar fi vorbit doar cu Sine Însuși? Mai mult, întrucât rugăciunile lui Isus au fost prezentate ca o conversație cu altcineva, Biblia ar fi înșelătoare dacă nu ar exista nimeni altcineva cu care Isus să vorbească.

8. Cine este Cel pentru care Duhul mijlocește pentru noi în Romani 8:26-27?

9. Dacă Isus ar fi fost un slujitor, al cui slujitor era Isus în Matei 12:18?

10. Cine a fost cel care L-a părăsit pe Isus la Golgota, conform Marcu 15:34 și Matei 27:46?

11. Alte versete care arată această distincție sunt Ioan 1:33; 1 Corinteni 11:3; 15:25-28; Efeseni 1:3, 17; Evrei 1:9

Iată câteva citate din Witness Lee, fondatorul bisericii locale. Biserica locală are grupuri de studenți numite „Creștinii din campus”. De obicei, bisericile lor poartă numele „Biserica din [numele orașului]”.

„Astfel, cele trei Persoane ale Trinității devin cele trei etape succesive în procesul economiei lui Dumnezeu.” W. Lee. Economia lui Dumnezeu, Living Stream, 1968, p. 10.

„La fel, Tatăl, Fiul și Duhul nu sunt trei Dumnezei, ci trei etape ale unui singur Dumnezeu pe care să-L avem și de care să ne bucurăm.” W. Lee. „Cu privire la Dumnezeul Trinitar”, Living Stream, fără dată, p. 31

„În ceruri, unde omul nu poate vedea, Dumnezeu este Tatăl; când Se manifestă printre oameni, El este Fiul; iar când vine în oameni, El este Duhul. Tatăl S-a manifestat printre oameni în Fiul, iar Fiul a devenit Duhul pentru a veni în oameni. Tatăl este în Fiul, iar Fiul a devenit Duhul – cei trei sunt doar un singur Dumnezeu.” W. Lee. Despre Dumnezeul Trinitar, „Living Stream”, fără dată, p. 8-9

După moarte și înviere, El [Fiul] a devenit Duhul suflat în ucenici. W. Lee. Despre Dumnezeul Trinitar, Living Stream, fără dată, p. 8

„...Fiul a devenit Duhul pe care să-l bem ca apă a vieții...” W. Lee. Despre Dumnezeul Trinitar, Living Stream, fără dată, p. 8

„...Știm că Domnul este Fiul și că El este numit și Tatăl... Acum citim că El este Duhul. Așadar, trebuie să fim clari că Hristos, Domnul, este și Duhul.” W. Lee. Duhul atotcuprinzător al lui Hristos, Living Stream, 1969, p. 4, 6, 8

Rețineți că acest lucru este contrazis de versetele prezentate la începutul acestui răspuns.

Î: În Matei 28:19, ce înseamnă exact „în numele”?

R: Noul Testament a fost scris în limba greacă, cu excepția cazului menționat de Papias, care a spus că Evanghelia după Matei a fost scrisă în limba evreilor. Așadar, trebuie să ne întrebăm ce însemna acest termen în acele limbi.

În literatura greacă, „în numele lui” se referă la o firmă financiară sau de contabilitate, cum ar fi „acești bani sunt depuși în numele titularului contului”.

În literatura ebraică, expresia are o gamă de semnificații mult mai largă decât în cea greacă, deși include și sensul grecesc. În ebraică, ea stabilește o relație cu ceva sau cu cineva. De exemplu, când un evreu cumpăra un sclav, acesta era uneori botezat „în numele sclaviei”. Dacă un evreu elibera un sclav, acesta era botezat „în numele libertății”. Pentru evrei, care ar fi diferența între simpla tăiere a unui animal și sacrificarea unui animal pentru Dumnezeu? Ei ucideau animalul „în numele ofrandei arse” (sau ofrandei pentru păcat, sau alt tip de ofrandă), „în numele focurilor de pe altar”, „în numele mirosului plăcut”, „în numele lui Dumnezeu” sau „în numele bunăvoinței lui Dumnezeu”.

Așadar, atunci când un credincios era botezat, acestea erau echivalente:

„în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt” (Matei 28:19)

„în numele lui Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 2:38; 10:48),

„în numele Domnului Isus” (Faptele Apostolilor 19:5)

„în Hristos” (Galateni 3:27)

„în Hristos Isus” (Romani 6:3-4)

Î: În Matei 28:19, având în vedere că modalismul este greșit, dar Tatăl și Fiul sunt foarte apropiați, cât de apropiați sunt ei?

R: Deși Scriptura nu oferă multe detalii, iată șase lucruri pe care le putem spune.

1. Așa cum Isus este în Tatăl, noi suntem în Isus, iar Isus este în noi

Există o legătură între aceste relații: Tatăl-Isus, Isus-noi, noi-Isus. Ioan 14:20; 17:23; 6:57

Cu toate acestea, Trinitatea înseamnă mai mult decât această relație analogă. Matei 28:19; Ioan 1:1, 18; Filipeni 2:6-7; Coloseni 1:15

Tatăl, Isus și noi toți împărtășim anumite lucruri, cum ar fi viața veșnică. Ioan 16:13-15

Tatăl și Isus „dețin” totul în comun. Ioan 16:15; 17:10. Duhul Sfânt ne revelează acest lucru. Ioan 16:14-15

Cu toate acestea, Tatăl nu are unele lucruri pe care le împărtășim cu Isus după nașterea Sa umană. Evrei 1:6-10; 2:14; 7:3

2. Așa cum Tatăl și Isus sunt Una, noi trebuie să fim Una

Trebuie să fim una unii cu alții, în anumite privințe, asemenea Tatălui și lui Isus. Ioan 17:11, 21-22

Cu toate acestea, Ei sunt Una într-un mod în care noi nu putem fi una. Ioan 5:23

3. Tatăl locuiește în Isus

Pe pământ, Tatăl a locuit în Isus. Ioan 10:38; 14:10-11. Isus era plin de Duhul Sfânt. Luca 4:1, 18

Dacă îl cunoști cu adevărat pe Isus, atunci îl cunoști pe Tatăl și l-ai văzut pe Tatăl. Ioan 14:7-9

Cu toate acestea, Tatăl nu a devenit, nu a evoluat și nu s-a transformat în Isus. Evrei 13:8; 1:9; Ioan 14:10,24,26; 15:1; 16:27-28,32; 17:5

4. Isus trăiește în Tatăl

Pe pământ, Isus era în Tatăl. Ioan 10:38; 14:11

Cu toate acestea, ei sunt distincți; Isus nu era un ventriloc. Matei 3:16; Ioan 8:18. Isus a fost părăsit pe Golgota. Marcu 15:34; Matei 27:46

Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Isus. Ioan 14:6; 6:45; Faptele Apostolilor 4:12

Cu toate acestea, oricât de apropiați ar fi fost pe pământ, Isus tot ar fi mers la Tatăl. Ioan 14:12; Marcu 16:19; Ioan 20:17

Isus este numit „Tatăl Veșnic”, ceea ce se poate referi la faptul că El este izvorul vieții veșnice. Isaia 9:6

Cu toate acestea, Isus nu a devenit, nu a evoluat și nu s-a transformat în Tatăl. Evrei 13:8; Ioan 20:17; 14:10,24,26; 15:1

5. Dumnezeu/Tatăl/Hristos/Duhul Sfânt este în noi

Oamenii Îl văd pe Dumnezeu prin noi și în noi.

Cu toate acestea, Dumnezeu nu locuiește exclusiv în noi, la fel cum stelele nu există exclusiv în telescoape. 1 Timotei 6:16; Ieremia 23:24; Apocalipsa 19:11

Tatăl/Isus/Duhul Sfânt locuiesc, de asemenea, în fiecare credincios. Ioan 14:17,23; 17:26; Romani 8:9-11; Galateni 4:6; 1 Corinteni 6:19; 1 Ioan 4:15-16; 2 Timotei 1:14

Cu toate acestea, Dumnezeu/Tatăl/Hristos/Duhul nu a devenit ca noi și nici nu s-a transformat într-un om păcătos. Iacov 1:13; Evrei 4:15; 1 Petru 2:22; 1 Ioan 3:5

Dumnezeu lucrează și acționează în noi și prin noi. Filipeni 2:13; exemple: 1 Corinteni 15:10; Romani 15:18-19

Poporul lui Dumnezeu, Biserica, constituie împreună Trupul lui Hristos. 1 Corinteni 6:15; 10:17; 12:27; Efeseni 4:12; Coloseni 1:24.

Cu toate acestea, noi nu suntem trupul fizic al lui Hristos. Coloseni 1:22. Dumnezeu nu se limitează la a acționa prin noi. Geneza 1; Faptele Apostolilor 9:1-6; Apocalipsa.

A ne ajuta sau a nu ne ajuta este același lucru ca și cum L-am ajuta sau nu pe Isus Hristos. Matei 25:35-45; Ioan 13:20; Faptele Apostolilor 9:4-5; 22:7-8; 26:14-15.

Cu toate acestea, oamenii pot să-L laude sau să-L blesteme pe Dumnezeu în mod direct, fără a le face ceva credincioșilor. Romani 1:18-32; Apocalipsa 9:20-21

6. Trăim în Dumnezeu/Tatăl/Hristos/Duhul

Noi suntem în Isus și în Tatăl. Ioan 17:21; Coloseni 2:6,12; 3:3-4; 1 Ioan 4:12,15-16; 5:20.

Trebuie să rămânem în Isus Hristos și în dragostea Lui. Ioan 15:1-9; 1 Ioan 2:27

Cu toate acestea, nu suntem pe deplin cu Dumnezeu acum; mai trebuie să mergem și să fim cu Dumnezeu. 2 Corinteni 5:8; 1 Corinteni 13:12; Filipeni 1:23

Pentru că Isus trăiește, vom trăi și noi. Ioan 14:19; Coloseni 3:4; 1 Corinteni 15:12-22

Cu toate acestea, nu devenim, nu progresăm, nu evoluăm și nu ne transformăm în Dumnezeu sau în Hristos; ci devenim evlavioși și asemănători cu Hristos. Isaia 42:8; 43:10; Romani 8:29; 1 Ioan 3:2; Filipeni 3:21

Suntem creații noi în Hristos. 2 Corinteni 5:17. Avem mintea lui Hristos. 1 Corinteni 2:16.

Cu toate acestea, nu devenim zombi; vom avea în continuare propriile noastre minți și personalități (înnoite). 1 Corinteni 6:2-6; 11:13; 13:11+14:20; Romani 14:5-6

Î: În Matei 28:19, a fost acest verset alterat în timpul Conciliului de la Niceea, având în vedere că Eusebiu îl citează de 18 ori înainte de Niceea fără a menționa Trinitatea, iar Eusebiu îl citează cu formula trinitară abia după Niceea? Victor Paul Wierwille, fondatorul mișcării „The Way”, a afirmat acest lucru în cartea sa „Isus Hristos nu este Dumnezeu” (1981), pp. 19-20.

R: Acest argument bazat pe tăcere este fals din câteva motive. Deși Eusebiu de Cezareea a fost în primul rând un istoric, nu atât un teolog, chiar și Wierwille admite că Eusebiu citează acest verset după Niceea.

În al doilea rând, și cel mai important, mulți scriitori creștini cu secole înainte de Eusebiu au citat acest verset în întregime.

„Didache” (c. 60-120 d.Hr.), capitolul 7, p. 379, îl citează astfel: „După ce ai spus mai întâi toate aceste lucruri, botează în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, în apă vie [adică, apă curgătoare]. Dar dacă nu ai apă vie, botează în altă apă; și dacă nu poți în apă rece, atunci în apă caldă. Dar dacă nu ai niciuna dintre ele, toarnă apă de trei ori peste cap, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Irineu (182-188 d.Hr.) l-a citat astfel: „Duceți-vă și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.” (Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 17.1, p. 444)

Tertulian (198-220 d.Hr.) parafrazează ușor acest verset după cum urmează: „El [Iisus] le-a poruncit celor unsprezece, la plecarea Sa către Tatăl, să «mergeți și învățați toate neamurile, care urmau să fie botezate în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh».” În „Prescripție împotriva ereticilor”, cap. 20, p. 252.

Tertulian o exprimă puțin diferit în *Despre Botez*, cap. 13, p. 676: „Dumnezeu, spune El [Iisus], «învățați neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh»”.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează astfel: „Duceți-vă și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.” Din „Împotriva ereziei lui Noet”, cap. 14, p. 228

Tratat împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.), cap. 3, p. 658: „Duceți-vă și propovăduiți Evanghelia neamurilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Adică aceeași Treime care a lucrat în mod simbolic în zilele lui Noe prin porumbel, lucrează acum în Biserică în mod spiritual prin ucenici.”

Tratat despre rebotezare (c. 250-258 d.Hr.), cap. 7, p. 671 „Duceți-vă, învățați neamurile; botezați-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), p. 567. Munnulus din Girba a spus: „… mai ales în Trinitatea botezului, așa cum spune Domnul nostru: «Duceți-vă și botezați neamurile, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»”

Al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), p. 569. Vincentius din Thibaris a spus: „Duceți-vă și învățați neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Victorinus din Petau (-307 d.Hr.) citează astfel: „El [Iisus] i-a trimis pe apostoli, zicând: «Duceți-vă, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»” Comentariu la Apocalipsa, din capitolul întâi, nr. 15, p. 345

Atunci de ce încearcă Wierwille să încurce problema, chibzuind asupra datelor la care Eusebiu a citat anumite pasaje, când avem toți acești alți scriitori mai vechi care au fost foarte clari?

În cele din urmă, consultați următoarea întrebare pentru a afla ce au mai spus creștinii din primele veacuri despre Sfânta Treime.

Î: În Matei 28:19, care erau unele dintre învățăturile Bisericii primare cu privire la Sfânta Treime?

R: Iată câteva dintre ele.

Mathetes către Diognet (c. 130-200 d.Hr.)

„Așa cum un rege își trimite fiul, care este și el rege, tot așa L-a trimis El; ca Dumnezeu(1) L-a trimis; ca om L-a trimis; ca Mântuitor L-a trimis...” cap. 7 Nota de subsol (1) precizează că „Dumnezeu” se referă aici la persoana trimisă.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.)

„căci atunci când rostim un cuvânt, noi îl zămislim; totuși nu prin separare, astfel încât să diminuăm cuvântul [care rămâne] în noi, atunci când îl rostim; și așa cum vedem că se întâmplă și în cazul unui foc, care nu se diminuează atunci când a aprins [altul], ci rămâne același;... Cuvântul Înțelepciunii, care este El Însuși acest Dumnezeu născut din Tatăl tuturor lucrurilor, și Cuvântul, și Înțelepciunea, și Puterea, și Slava Celui care L-a născut, îmi va da mărturie...” Dialogul cu Trypho, cap. 61. De fapt, toate capitolele 57-63 tratează divinitatea lui Isus.

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.)

„În același fel, și cele trei zile care au precedat luminătorii [soarele, luna și stelele] sunt simboluri ale Trinității (triada greacă), ale lui Dumnezeu, ale Cuvântului Său și ale Înțelepciunii Sale.” Către Autolic, cartea 2, capitolul 15, p. 101.

Teofil, episcopul Antiohiei (168-181/188 d.Hr.)

„Căci însăși Scriptura ne învață că Adam a spus că a auzit glasul. Dar ce altceva este acest glas decât Cuvântul lui Dumnezeu, care este și Fiul Său?” Teofil către Autolic, cartea a II-a, capitolul 22, p. 103

Irineu (182-188 d.Hr.)

„Dar faptul că El [Iisus] este El Însuși, prin drept propriu, mai presus de toți oamenii care au trăit vreodată, Dumnezeu, Domn și Împărat Veșnic, precum și Cuvântul Întrupat, vestit de toți profeții, de apostoli și de Însuși Duhul Sfânt, poate fi văzut de toți cei care au ajuns să cunoască chiar și o mică parte din adevăr.” (Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, capitolul 19.2, p. 449).

„Să știi că fiecare om este fie gol, fie plin. Căci dacă nu are Duhul Sfânt, nu are cunoștință despre Creator; nu L-a primit pe Iisus Hristos, care este viața; nu-L cunoaște pe Tatăl care este în ceruri;...” (Irineu, Împotriva ereziilor 3:16)

„Ea [Biserica] crede, de asemenea, aceste puncte [de doctrină] exact ca și cum ar avea un singur suflet... Căci bisericile care au fost înființate în Germania nu cred și nu transmit nimic diferit, nici cele din Spania, nici cele din Galia, nici cele din Orient, nici cele din Egipt, nici cele din Libia, nici...”

Clement din Alexandria a vorbit despre „Sfânta Treime” în *Stromata* (193-202 d.Hr.), cartea 5, capitolul 14, p. 468.

Tertulian (c. 213 d.Hr.)

„Cuvântul, așadar, este întotdeauna în Tatăl, după cum spune El: «Eu sunt în Tatăl»; și este întotdeauna cu Dumnezeu, conform cu ceea ce este scris: «Și Cuvântul era cu Dumnezeu»; și nu este niciodată separat de Tatăl, nici altceva decât Tatăl, întrucât «Eu și Tatăl suntem una».” Împotriva lui Praxeas, capitolul 8.

Ipolit (170-235/6 d.Hr.), după ce a citat o parte din Ioan 1:1

„Dacă, așadar, Cuvântul era cu Dumnezeu și era și El Dumnezeu, ce rezultă din aceasta? Ar spune cineva că se vorbește despre doi Dumnezei? Eu nu voi vorbi, într-adevăr, despre doi Dumnezei, ci despre unul singur; însă despre două Persoane și despre o a treia economie (dispoziție), și anume harul Duhului Sfânt. Căci Tatăl este, într-adevăr, Unul, dar există două Persoane, deoarece există și Fiul; iar apoi există a treia, Duhul Sfânt. Tatăl hotărăște, Cuvântul îndeplinește, iar Fiul se manifestă, prin care se crede în Tatăl. Economia armoniei se reduce la un singur Dumnezeu; căci Dumnezeu este Unul. Tatăl este Cel care poruncește, Fiul este Cel care ascultă, iar Duhul Sfânt este Cel care dă înțelegere; Tatăl este deasupra tuturor, Fiul este prin toți, iar Duhul Sfânt este în toți. Și nu putem gândi altfel despre un singur Dumnezeu, decât crezând cu adevărat în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt.” Împotriva ereziei lui Noet, capitolul 14.

Atanasie (296-373 d.Hr.)

„Uniți fără amestec, deosebiți fără separare. Indivizibili și fără grade.” Predică la Luca 10:22 „Căci numai pe cruce moare un om cu mâinile întinse. De aceea era cuvenit ca Domnul să poarte și aceasta și să-Și întindă mâinile, pentru ca cu una să-i atragă pe cei din poporul vechi, iar cu cealaltă pe cei din neamuri și să-i unească pe amândoi în Sine.” Întruparea 25:3

Vasile din Capadocia (329-379 d.Hr.)

„când, de fapt, ar trebui să mărturisească că Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și Duhul Sfânt este Dumnezeu, așa cum au fost învățați prin cuvintele divine...” Scrisoarea 8 către cezarieni (p. 116)

Hilariu (355-367/368 d.Hr.)

„Faptele lui Dumnezeu sunt, așadar, dincolo de înțelegerea naturii noastre umane și nu se potrivesc cu procesul nostru rațional de gândire, deoarece acțiunea unei eternități nelimitate cere o înțelegere infinită a măsurării lucrurilor. Așadar, nu este o concluzie a rațiunii, ci o limitare a puterii atunci când Dumnezeu S-a făcut om, când Nemuritorul moare, când Cel Veșnic este îngropat. Pe de altă parte, faptul că El se arată ca Dumnezeu dintr-un om, ca nemuritor dintr-unul care este mort și ca etern dintr-unul care este îngropat nu depinde de modul nostru de gândire, ci de atotputernicie. De aceea, suntem înviați de Dumnezeu în Hristos prin moartea Sa.” Despre Sfânta Treime, cartea 1, cap. 13, p. 44

„Căci, dacă lucrurile nu sunt de aceeași natură, nu li se acordă niciodată aceeași cinste, iar egalitatea de cinste nu produce o separare între cei care sunt cinstiți. Dar taina nașterii cere egalitate de cinste.” (despre Ioan 5:23)

Grigorie de Nyssa (335-394 d.Hr.)

„Când spunem că Dumnezeirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh este una, și totuși interzicem oamenilor să spună «sunt trei Dumnezei»?” Din „Nu sunt trei Dumnezei”

Ambrozie al Milanului (340-397 d.Hr.)

„Aceste cuvinte, așadar, sunt scrise cu privire la Dumnezeu, al cărui Nume, demnitate și adevăr sunt comune [atât Tatălui, cât și] Fiului.” Despre credința creștină 3:3:17.

Rezumat

Biserica nu a avut niciodată adepți ai non-trinitarismului. Gnosticii, arienii și alți eretici au fost excluși din biserică. Doctrinele Martorilor lui Iehova, ale mormonilor și ale altora sunt invenții moderne.

Î: În Matei 28:19, ce credea Biserica primară despre Trinitate?

R: Următorii lideri ai Bisericii timpurii și post-niceene au propovăduit doctrinele Trinității. Este interesant de remarcat că publicația „Turnul de Veghere” al Martorilor lui Iehova, intitulată „Ar trebui să crezi în Trinitate?”, citează majoritatea acestor scriitori ai Bisericii timpurii pentru a încerca să arate că aceștia nu credeau în Trinitate.

Î: În Matei 28:19, având în vedere că cuvântul „Treime” nu se regăsește în Biblie, cum poate Treimea să fie biblică și, prin urmare, adevărată?

R: Nici cuvintele „Vechiul și Noul Testament”, „răpire”, „misiuni”, „ucenicie” sau „evanghelizare” nu se găsesc în Biblie. Nici termenul „Unitate”, tawhid în arabă, nu se găsește în Coran. Simplul fapt de a da denumiri conceptelor biblice nu le face mai mult sau mai puțin adevărate. Cum numiți Cei Trei care împărtășesc Numele comun în care trebuie să fim botezați?

Pentru musulmani, deși cuvântul „Trinitate” nu se găsește în Biblie, nici cuvântul care înseamnă „unitate”, tawhid, nu se găsește în Coran. Pentru mormoni, membrii Bisericii Sfinților din Zilele din Urmă, nici cuvintele „progresie eternă” nu se găsesc în Cartea lui Mormon.

Î: În Matei 28:19, de ce nu-mi pot imagina Trinitatea în mintea mea?

R: Nu trebuie să-ți imaginezi acest lucru. Nu-ți poți imagina că Dumnezeu este Atotputernic, că este pretutindeni sau că este etern, dar limitările omenirii nu-L restricționează pe Dumnezeu. Te-ai aștepta oare să înțelegi complet totul despre Dumnezeul Infinit? Și, oricum, cum poate mintea ta să determine și să limiteze ceea ce este Dumnezeu? Putem însă înțelege ceea ce Dumnezeu a revelat despre Sine.

Trebuie să recunoaștem că Trinitatea poate fi derutantă din trei motive.

1. Adevărul lui Dumnezeu este adesea derutant pentru cei nemântuiți.

2. Falsii învățători au contribuit la această confuzie. De exemplu, Martorii lui Iehova nu acceptă Trinitatea, dar ei înșiși fie prezintă în mod eronat Trinitatea pe care o resping, fie nici măcar nu știu ce este Trinitatea pe care o resping. În timp ce unii mormoni spun că resping Trinitatea, am întâlnit mulți mormoni care spun că o acceptă. Cu toate acestea, cei cu care am vorbit nu știau ce este aceasta. Sfânta Treime este mult mai mult decât simpla unitate a celor trei în iubire, spirit și scop.

3. Nu putem da vina doar pe secte. Mulți creștini autentici înșiși nu sunt pregătiți să explice clar Trinitatea.

Î: În Matei 28:19, Trinitatea pur și simplu nu se potrivește cu imaginea mea despre Dumnezeu.

R: Trebuie să alegi să-L urmezi pe Dumnezeu, indiferent de propriile tale preconcepții, sau să nu urmezi pe nimeni altcineva decât propria ta imagine, idol sau zeu.

Î: În Matei 28:19, dacă Trinitatea este adevărată, înseamnă că Isus este 1/3 Dumnezeu?

R: Nu, această interpretare eronată a Trinității este un raționament uman, și nici măcar unul foarte bun. Înălțimea unui birou nu este 1/3 din birou.

Isus are plinătatea lui Dumnezeu, conform Coloseni 2:9. La fel cum este ridicol să spui că, deoarece soarele dă lumină, nu poate da căldură, faptul că Isus are plinătatea lui Dumnezeu nu înseamnă că Tatăl și Duhul Sfânt nu pot avea, la rândul lor, plinătatea lui Dumnezeu.

Î: În Matei 28:19, conceptul de Trinitate provine oare din religiile babiloniene și asiriene, care aveau triade de zei?

R: Nu. Când Isus a spus să botezăm în ____ Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, El a spus „Numele”, nu „numele”. O triadă reprezintă politeism, cu trei ființe separate și trei zei separați. Sfânta Treime este un singur Dumnezeu inseparabil și trei persoane distincte.

Pe de altă parte, dacă ar fi fost doar trei părți ale unei singure ființe, în limba greacă s-ar fi putut spune „în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”, dar de fapt nu este așa. Se folosește „nume” la singular, subliniind unitatea lor, dar există și cuvântul „al” înaintea lui Tatăl, Fiul și Duhul, subliniind distincția lor.

Î: În Matei 28:19, de ce nu ar trebui să refuzăm să ne închinăm oricărui tată care și-a trimis propriul fiu să fie torturat și să moară în locul lui, așa cum a spus un predicator penticostal al Unicității?

R: Este păcat dacă refuzi să te închini lui Dumnezeu, cu excepția condițiilor tale proprii. Tatăl nu numai că L-a trimis pe Isus să moară de bunăvoie pentru noi, ci l-a întrebat și pe Avraam dacă ar fi dispus să-l sacrifice pe Isaac.

Î: În Matei 28:19, a fost Crezul de la Niceea formulat pentru prima dată la Niceea în anul 325 d.Hr.?

R: De fapt, a fost mai devreme. Mulți oameni nu știu acest lucru, dar conform lucrării „Părinții ante-niceeni”, volumul 7, p. 524, Crezul de la Niceea a fost o ușoară modificare a vechiului Crez de la Ierusalim. De asemenea, este foarte asemănător cu Crezul de la Neocaesarea din anul 315 d.Hr.

Î: În Matei 28:19, au fost adăugate ceva la Crezul de la Niceea?

R: Da. Iată Crezul de la Niceea în forma sa originală din anul 325 d.Hr. (Traducere preluată din „Ante-Nicene Fathers”, volumul 7, p. 524.

Textul original de la Niceea a fost semnat de 318 de episcopi în anul 325 d.Hr.

Credem într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul tuturor lucrurilor, vizibile și invizibile:

și într-un singur Domn, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul-Născut, adică din esența Tatălui,

prin care au fost făcute toate lucrurile, atât cele din ceruri, cât și cele de pe pământ:

Care, pentru noi, oamenii, și pentru mântuirea noastră, S-a coborât, S-a întrupat și S-a făcut om:

A suferit și a înviat a treia zi:

Și S-a înălțat la ceruri:

Și va veni din nou să judece pe cei vii și pe cei morți.

Și în Duhul Sfânt.

[anatema]

Iar pe cei care spun că a fost o vreme când El nu era, sau că înainte de a fi născut El nu era, sau că a fost creat din nimic; sau pe cei care spun că Fiul lui Dumnezeu este de altă substanță, sau că este schimbător sau instabil, – pe aceștia Biserica Catolică și Apostolică îi anatemizează.

Adăugiri autorizate la Sinodul de la Constantinopol din anul 381 d.Hr. și ratificate la Sinodul de la Efes (431 d.Hr.)

Al cerului și al pământului.

Născut din Tatăl înainte de toate lumile.

Prin Duhul Sfânt, din Fecioara Maria.

A fost răstignit și pentru noi, sub Ponțiu Pilat,

Și a fost îngropat.

Stă la dreapta Tatălui,

a cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Domnul, Dătătorul de viață,

Care izvorăște din Tatăl;

Care, împreună cu Tatăl și Fiul, este venerat și slăvit;

Care a vorbit prin profeți:

Într-o singură Biserică sfântă, catolică și apostolică.

Mărturisim un singur botez pentru iertarea păcatelor.

Așteptăm învierea morților,

și viața veacului viitor. Amin.

[Anatema lipsea]

Conform lucrării „Crezurile creștinătății”, volumul 1, paginile 24-29, unele dintre aceste fraze au fost găsite în cele două crezuri ale lui Epifanie și în crezul lui Chiril al Ierusalimului din anul 350 d.Hr.

O a doua modificare adusă Crezului a fost inserarea expresiei „și Fiul”, afirmând că Duhul Sfânt a fost trimis de Tatăl și de Fiul. Aceasta a apărut pentru prima dată la al treilea Sinod de la Toledo, în anul 589 d.Hr. A fost adăugată oficial la Crez de către Biserica Catolică și a constituit prilejul unei rupturi oficiale cu Biserica Ortodoxă sub patriarhul ortodox Fotie, în jurul anului 879 d.Hr.

Î: În Matei 28:19, întrucât „pe ele” din „faceți ucenici din toate neamurile, învățându-le” se referă la neamuri, iar neamurile nu pot fi scufundate în apă, înseamnă oare că acest verset nu poate fi înțeles ca o referire la botezul cu apă?

R: Nu. Nici o „națiune” nu poate fi ucenicizată/învățată, dar „neamurile” se referă la oamenii din aceste națiuni. Acest lucru era de la sine înțeles pentru primii creștini, întrucât ei înțelegeau că Matei 28:19 se referă la botezul cu apă. Iată dovada.

Didache (c. 125 d.Hr.), cap. 7, p. 379: „botează în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, în apă vie. Dar dacă nu ai apă vie, botează în altă apă; și dacă nu poți în apă rece, atunci în apă caldă. Dar dacă nu ai niciuna dintre ele, toarnă apă de trei ori peste cap în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Tertulian (198-220 d.Hr.) are o lucrare întreagă intitulată Despre Botez. Într-un pasaj, Tertulian spune: „Dar acum că credința s-a lărgit și a devenit o credință care crede în nașterea, patimile și învierea Sa, s-a adăugat o amplificare la sacrament, și anume, actul de pecetluire al botezului; îmbrăcarea, într-un anumit sens, a credinței care înainte era goală și care nu poate exista acum fără legea ei proprie. Căci legea botezului a fost instituită, iar formula a fost prescrisă: «Duceți-vă», spune El, «învățați neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»” Despre Botez, cap. 13, p. 676

Ipolit, episcopul de Portus (222-235/6 d.Hr.), spune să se boteze în numele „Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. El îl menționează pe scurt pe Corneliu. Împotriva ereziei lui Noet, cap. 14, p. 228

Tratatul împotriva lui Novatian (254-257 d.Hr.), cap. 3, p. 658, spune că trebuie să se boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Tratat despre rebotezare (254-257 d.Hr.), cap. 7, p. 671: „botezați-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.): „Căci Domnul, după învierea Sa, trimițându-Și ucenicii, i-a instruit și i-a învățat în ce fel trebuie să boteze, zicând: «Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ. Duceți-vă, dar, și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»” El sugerează Sfânta Treime, în al cărei sacrament trebuiau să fie botezate neamurile. Oare Marcion susține atunci Sfânta Treime? Oare afirmă el același Tată, Creatorul, așa cum o facem noi? Oare îl cunoaște pe același Fiu, pe Hristos născut din Fecioara Maria, care, ca Cuvânt, S-a întrupat, care a purtat păcatele noastre, care a biruit moartea prin moartea Sa, care, prin Sine Însuși, a fost primul care a adus înființarea învierii trupului și le-a arătat ucenicilor Săi că a înviat în același trup? Cu totul diferită este credința lui Marcion și, mai mult decât atât, a celorlalți eretici; ba chiar, la ei nu există altceva decât perfidie, blasfemie și certuri, care sunt ostile sfințeniei și adevărului. Cum poate atunci cineva care este botezat printre ei să pară că a obținut iertarea păcatelor și harul milostivirii divine prin credința sa, când nu are adevărul credinței înseși?” Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 72, cap. 3, p. 380-381

Î: În Mt 28,19, se spunea inițial: „botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”?

R: Un site web susține că nu. Acesta oferă ca dovadă un manuscris copt anonim și Evanghelia după Matei în ebraică (ebionită) din începutul secolului al VII-lea. Versiunea ebionită este o lucrare diferită, care reprezintă o versiune prescurtată a Evangheliei după Matei.

Împotriva acestei afirmații, iată dovezile că această formulă se regăsea în original.

Didache (c. 60-120 d.Hr.), vol. 7, cap. 7, p. 379, o citează astfel: „După ce ai spus mai întâi toate aceste lucruri, botează în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, în apă vie [adică, apă curgătoare]. Dar dacă nu ai apă vie, botează în altă apă; și dacă nu poți în apă rece, atunci în apă caldă. Dar dacă nu ai niciuna dintre ele, toarnă apă de trei ori peste cap în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.” Nu exista o „formulă” precisă, deoarece în Didache apar atât botezul „în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” (cap. 7, p. 379), cât și „în numele Domnului” (cap. 9, p. 380).

Irineu (182-188 d.Hr.) „Și, din nou, dându-le ucenicilor puterea regenerării către Dumnezeu, El [Iisus] le-a spus: «Duceți-vă și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»” Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 17.1, p. 444.

Tertulian (198-220 d.Hr.) parafrazează ușor acest verset după cum urmează: „El [Iisus] le-a poruncit celor unsprezece, la plecarea Sa către Tatăl, să «mergeți și să învățați toate neamurile, care urmau să fie botezate în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh»”. Din „Prescripție împotriva ereticilor”, cap. 20, p. 252.

Tertulian o exprimă puțin diferit în *Despre Botez*, cap. 13, p. 676: „Dumnezeu, spune El [Iisus], «învățați neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh»”.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează astfel: „Duceți-vă și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.” Din „Împotriva ereziei lui Noet”, cap. 14, p. 228

„Tratat împotriva lui Novatian” (254-256 d.Hr.), cap. 3, p. 658: „Duceți-vă și propovăduiți Evanghelia neamurilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Adică aceeași Treime care a lucrat în mod simbolic în zilele lui Noe prin porumbel, lucrează acum în Biserică în mod spiritual prin ucenici.”

Tratat despre rebotezare (c. 250-258 d.Hr.), cap. 7, p. 671 „Duceți-vă, învățați neamurile; botezați-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), p. 567. Munnulus din Girba a spus: „… mai ales în Trinitatea botezului, așa cum spune Domnul nostru: «Duceți-vă și botezați neamurile, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»”

Al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), p. 569. Vincentius din Thibaris a spus: „Duceți-vă și învățați neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Victorinus din Petau (-307 d.Hr.) citează astfel: „El [Iisus] i-a trimis pe apostoli, zicând: «Duceți-vă, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.»” Comentariu la Apocalipsa, din capitolul întâi, nr. 15, p. 345

Î: Ce dovezi există că Matei a scris Evanghelia după Matei?

R: Biserica primară a acceptat în mod universal că apostolul Matei a scris Evanghelia după Matei. De fapt, există numeroase dovezi.

Papias (95-110 d.Hr.) menționează pe nume cărțile lui Matei și Marcu. Fragmentul 6 din „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, cartea 3, capitolul 39.

Claudius Apollinaris (160-180 d.Hr.) menționează pe Matei, Evangheliile și Legea. Părinții ante-niceeni, vol. 8, cap. 772

Irineu (182-188 d.Hr.) citează Mt 1:1 ca fiind al lui Matei. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 16.2, p. 440

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) „Iar în Evanghelia după Matei, genealogia care începe cu Avraam continuă până la Maria, mama Domnului.” Stromata, cartea 1, capitolul 21, p. 334

Tertulian (198-220 d.Hr.) spune: „Mă refer la Evangheliile lui Ioan și Matei – în timp ce cea publicată de Marcu poate fi considerată a fi a lui Petru, al cărui interpret era Marcu. Căci chiar și forma Evangheliei lui Luca este de obicei atribuită lui Pavel. Și s-ar putea foarte bine să pară că lucrările pe care le publică ucenicii aparțin învățătorilor lor.” Tertulian, Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea 4, capitolul 5, p. 350

Tertulian a scris: „…că Noul Testament are ca autori pe apostoli, … precum și pe oameni apostolici… Dintre apostoli, așadar, Ioan și Matei ne insuflă mai întâi credința; în timp ce, dintre oamenii apostolici, Luca și Marcu o reînnoiesc ulterior.” Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea 4, capitolul 2, p. 347

Iulius Africanus (232-245 d.Hr.) menționează „evanghelistul Matei” și „Luca” atunci când compară cele două genealogii ale lui Isus în „Scrisoarea către Aristide”, capitolul 3, p. 126

Origen (225-254 d.Hr.) îi menționează pe Matei, Marcu, Luca și Ioan. Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 5, capitolul 56, p. 568.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) menționează „Evanghelia după Matei”, citând Matei 5:23, 24 în Tratatele lui Ciprian – Mărturii, cap. 3, p. 533. A se vedea, de asemenea, Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cartea a treia, 1.40.

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.): „A fost «la sfârșitul Sabatului», după cum spune Matei; a fost «devreme, când era încă întuneric», după cum scrie Ioan; a fost «foarte devreme dimineața», după cum spune Luca; și a fost «foarte devreme dimineața, la răsăritul soarelui», după cum ne spune Marcu. Astfel, nimeni nu ne-a arătat clar ora exactă la care S-a înviat.” Scrisoarea 5 către episcopul Basilides, p. 94

Adamantius (c. 300 d.Hr.) „Vei fi de acord dacă îți arăt din Evanghelii că acestea nu sunt născociri?” … „Ucenicii lui Hristos le-au scris: Ioan și Matei; Marcu și Luca. Dialog despre adevărata credință, Partea întâi, „b 5”, p. 41

Victorinus din Petau (martirizat în 304 d.Hr.) menționează Psalmul, Matei, Isaia, Daniel. Comentariu asupra Creației Lumii, p. 342

După anul 325 d.Hr.

Hegemonius (sec. al IV-lea) „Duhul din evanghelistul Matei are grijă, de asemenea, să consemneze aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: «Luați seama să nu vă înșele nimeni; căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristosul; și vor înșela pe mulți. Dar dacă cineva vă va zice: Iată, aici este Hristosul, sau acolo; să nu credeți. Căci se vor ridica hristoși falși, apostoli falși și profeți falși, și vor face semne mari și minuni; încât, dacă ar fi posibil, i-ar înșela chiar și pe cei aleși. Iată, v-am spus dinainte. Dacă vă vor zice: «Iată, este în pustie», să nu vă duceți; dacă vă vor zice: «Iată, este în cămările ascunse», să nu credeți.” Disputa cu Manes, cap. 35, p. 209

Î: Când a fost scrisă Evanghelia după Matei?

R: Tot ce putem spune este că Evanghelia după Matei a fost scrisă după anul 33 d.Hr. și, cu o probabilitate foarte mare, înainte de anul 70 d.Hr. Unii cercetători liberali consideră că, întrucât ei cred că Iisus nu putea prezice evenimente viitoare, aceasta trebuie să fi fost scrisă între anii 70 și 100 d.Hr.

Î: În cazul Evangheliei după Matei, de unde știm că ceea ce avem astăzi este o versiune fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Mulți scriitori au citat sau au făcut referire la Evanghelia după Matei. Iată câteva dintre cele mai vechi exemple.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Matei 6:12-15; 7:2; 15:8. Deși Matei 15:8 (cap. 5, p. 9) este identic cu Marcu 7:6 și Isaia 29:13.

Ignatie, în Scrisoarea sa către smirneni 1:1 (90-116 d.Hr.) și în Scrisoarea către Policarp, cap. 2, p. 94, citează Matei 10:16b.

Didache (= Învățătura celor doisprezece apostoli) (120-150 d.Hr.), capitolul 8, p. 379, citează Rugăciunea Domnului din Matei 6:5, 9-13. Conform notei de subsol 24, aceasta provine cu siguranță din Matei și nu din Luca.

2 Clement (120-140 d.Hr.), capitolul 3, pagina 252, citează Matei 10:32 ca fiind cuvintele lui Isus și face, de asemenea, aluzie la Matei 22:37.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 4, p. 252, parafrazează Matei 7:21.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 5, p. 252, citează Matei 5:28 ca fiind cuvântul lui Isus.

2 Clement (120-140 d.Hr.), capitolul 9, p. 253, parafrazează Matei 12:50 ca fiind cuvintele lui Isus

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), capitolul 5, citează din Matei 20:16 (și 22:14). Nota de subsol din lucrarea „Părinții ante-niceeni”, de la p. 139, precizează că aceasta este prima citare precedată de formula autoritară „este scris”.

Scrisoarea lui Policarp către filipeni, capitolul 2, p. 33 (110-155 d.Hr.) citează integral Matei 7:1: „dar țineți minte ce a spus Domnul în învățătura Sa: «Nu judecați, ca să nu fiți judecați;»”

Policarp citează Matei 6:13a în Scrisoarea lui Policarp către filipeni, cap. 7, p. 34-35

Policarp citează Matei 26:41b în Scrisoarea lui Policarp către filipeni, cap. 7, p. 34-35

„Mathetes către Diognet”, cap. 9, p. 28 (c. 130 d.Hr.) face aluzie la Matei 6:25, spunând că Mântuitorul ne-a învățat să ne încredem în …, astfel încât să nu ne îngrijorăm cu privire la îmbrăcăminte și hrană.

„Mathetes către Diognet”, capitolul 8, paginile 28 (c. 130 d.Hr.) face aluzie la Matei 19:17

Papias (95-110 d.Hr.) a fost un scriitor timpuriu care a vorbit personal cu Petru, Iacov, Ioan, Matei și alții (conform fragmentului 1). În fragmentul 6, el a spus că Matei a adunat cuvintele [lui Isus] în limba ebraică.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) se bazează pe referințe la Matei (de aproape 38 de ori), ceea ce reprezintă mai mult decât se bazează pe celelalte evanghelii. A se vedea „Părinții ante-niceeni”, volumul 1, p. 591, pentru a compara acest lucru cu referințele lui Iustin la celelalte evanghelii. Trebuie reținut faptul că o serie de referințe din Luca sunt comune atât lui Luca, cât și lui Matei. El citează sau parafrazează Matei 1:21; 3:11-12, 17; 4:9, 10; 5:20, 28, 29, 32; 5:34, 37, 44, 45, 46; 6:1, 16, 19, 20, 21, 22, 25, 26, 33, 41; 7:15, 16, 19, 21, 22; 8:11; 9:13; 10:28; 11:12-15, 27; 12:38 și urm.; 13:3, 42; 15:22-28; 16:21, 26; 17:12; 19:6, 12, 17, 26, 28; 21:13; 22:17, 19-21, 37; 23:15, 23, 24, 27; 24:11; 25:41; 26:39

Canonul Muratorian menționează Evanghelia după Matei (c. 170 d.Hr.) alături de celelalte trei evanghelii.

„Păstorul lui Hermas” (c. 160 d.Hr.), cartea 1, a patra viziune, cap. 2, p. 18, citează o pătrime din Matei 26:24: „mai bine ar fi fost pentru ei să nu se fi născut”.

„Păstorul lui Hermas” (c. 160 d.Hr.), cartea 2, capitolul 6, p. 30, face aluzie la o parte din Matei 10:28: „Temeți-vă de Cel care are toată puterea, atât de a mântui, cât și de a nimici”.

Ereticul Tatian (c. 172 d.Hr.) a scris o armonizare a celor patru evanghelii numită Diatessaron. În aceasta, el face referire la 839,12 versete din Matei, numărând în fracțiuni de verset. Aceasta reprezintă 78,4% din întreaga evanghelie.

Claudius Apollinaris (160-180 d.Hr.) menționează pe Matei, Evangheliile și Legea. Părinții ante-niceeni, vol. 8, cap. 772

Apollonius din Efes (c. 210 d.Hr.) citează Matei 10:9 ca fiind cuvântul Domnului în „Despre montanism”, cap. 4, p. 776. El citează, de asemenea, Matei 12:33 în „Despre montanism”, cap. 4, p. 776

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.) citează Matei 5:28 ca fiind „vocea Evangheliei” în *Teofil către Autolic*, cartea 3, cap. 3, p. 115

Irineu (182-188 d.Hr.) face numeroase referiri la toate cele patru Evanghelii, dar și el îl folosește cel mai des pe Matei. El citează integral sau parțial 223 de versete din Matei. Irineu afirmă că această Evanghelie a fost scrisă de Matei în lucrarea „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 16, p. 441. Iată o listă a versetelor pe care le citează sau le parafrazează în primele nouă capitole din Matei: 1:1, 12-16, 18, 20, 23; 2:15, 16; 3:3, 7, 9-12, 16; 4:3, 7, 9, 10; 5:5, 8, 13a, 14a, 16, 18, 20-28, 33-35, 41, 44, 45; ultima treime din 5:12 și treimea din mijloc a versetului 7:7; 6:12a, 19, 24, 27; 7:1-2, 5; 8:9, 11-13; 9:2a, 6, 8, 29

Irineu face aluzie și la Matei 2:16; 5:39; 7:15, 19, 25; 9:17; 11:9; 12:18, 31; 13:25, 38, 44; 17:3, 7, 27

Nu am verificat încă toate referințele lui Irineu la capitolele 10 și următoarele din Matei.

Clement din Alexandria, în „Stromata”, cartea 1, capitolul 21, p. 334 (193-202 d.Hr.): „Iar în Evanghelia după Matei, genealogia care începe cu Avraam continuă până la Maria, mama Domnului.” El citează, de asemenea, din multe alte pasaje din Matei.

Tertulian (198-220 d.Hr.) subliniază autoritatea lui Matei, Marcu, Luca, Ioan, Apocalipsa și a multora dintre Epistolele lui Pavel în *Cele cinci cărți împotriva lui Marcion*, cartea 4, capitolul 5, p. 350. El citează din multe versete din Matei.

Ipolit (225-235/6 d.Hr.) citează Matei 7:21 și Matei 21:31 ca fiind cuvinte ale Mântuitorului. În „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 5, capitolul 3, pagina 54. El citează și din multe alte versete din Matei.

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează Matei 12:50 ca fiind cuvântul Domnului. „Extrase din Teodot”, capitolul 20, p. 25

Iulius Africanus (232-245 d.Hr.) menționează „evanghelistul Matei” și „Luca” atunci când compară cele două genealogii ale lui Isus în „Scrisoarea către Aristide”, capitolul 3, pagina 126

Origen (225-254 d.Hr.) citează pe larg din Matei, întrucât are un comentariu întreg asupra cărții lui Matei. Citatele lui Origen includ Matei 24:23-27.

Novatian (257 d.Hr.), în lucrarea „Despre Sfânta Treime”, cap. 8, p. 617, citează Matei 10:29-30, afirmând că este scris de Isus. În capitolul 12, el citează, de asemenea, Matei 27:20, afirmând că este scris de Isus. Novatian citează din Matei 1:23 (p. 635); 5:8 (p. 639-640); 10:28a (p. 636), 10:29, 30 (p. 617); 12:32b (p. 641); 16:16 (p. 637); 16:16 (p. 637); 28:20b (p. 621)

„Tratatul împotriva lui Novatian” citează patru versete din Matei: 7:2a (p. 661); 7:22, 23 (p. 659), 10:33 (p. 659), 23:12a (p. 661); posibil și altele

Tratatul despre rebotezare (c. 250–259 d.Hr.) conține citate din Matei 3:11b (cap. 2, p. 668) și 9:2b (cap. 18, p. 677); 10:32 (cap. 11, p. 673), 12:37 ca fiind „în Evanghelie” (cap. 13, p. 675), 16:22, 23 (cap. 9, p. 672); 24:4, 23, 24 (cap. 12, p. 674), 26:70 (p. 672), 28:19 (cap. 7, p. 671)

Ciprian, episcop de Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) „În Evanghelia după Matei: «Oricine va rosti un cuvânt împotriva Fiului omului, îi va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu îi va fi iertat, nici în această lume, nici în cea viitoare.»” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 3, cap. 28, p. 542

Ciprian, episcopul Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.), citează Matei 5:43-45, menționând ceea ce spune Isus „în Evanghelia Sa” în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 10, cap. 15, p. 495.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) citează Matei 15:13 ca fiind spus de „Domnul în Evanghelia Sa”, în Scrisoarea 48:4, p. 326

Moyses și alții către Ciprian (Scrisoarea 25), capitolul 4, p. 303 (250-251 d.Hr.) citează Matei 10:37-38 ca fiind „Domnul nostru, precum cu trâmbița Evangheliei Sale”

Cornelius către Ciprian (c. 246-256 d.Hr.) citează Matei 5:8 ca fiind „cuvântul evanghelic” – Scrisoarea 45, cap. 2, p. 323

Firmilian din Cezareea către Ciprian (256 d.Hr.) citează Matei 16:9 ca fiind cuvântul lui Isus. (Scrisoarea 74, cap. 16, p. 394)

La cel de-al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), Lucius din Castra Galbae a spus: „Deoarece Domnul a spus în Evanghelia Sa: «Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce va mai fi sărată?»” p. 566

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) citează o parte din Matei 15:11 ca fiind spusă de Mântuitorul. Epistola canonică, canonul 1, p. 18

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.): „A fost «la sfârșitul Sabatului», după cum a spus Matei; a fost «devreme, când era încă întuneric», după cum scrie Ioan; a fost «foarte devreme dimineața», după cum spune Luca; și a fost «foarte devreme dimineața, la răsăritul soarelui», după cum ne spune Marcu. Astfel, nimeni nu ne-a arătat clar momentul exact în care S-a înviat.” Scrisoarea 5 către episcopul Basilides, p. 94

Anatolius din Alexandria (270-280 d.Hr.) face referire la Matei 26:17; în Canonul său pascal, cap. 8, p. 148, și la Matei 26:38 ca fiind „de către Domnul Însuși” în cap. 10, p. 149

Adamantius (c. 300 d.Hr.) „Vei fi de acord dacă îți arăt din Evanghelii că acestea nu sunt născociri?” … „Ucenicii lui Hristos le-au scris: Ioan și Matei; Marcu și Luca. Dialog despre adevărata credință, prima parte, „b 5”, p. 41

Victorinus din Petau (martirizat în 304 d.Hr.) menționează Psalmul, Matei, Isaia și Daniel în „Comentariul asupra Creației Lumii”, p. 342

Petru din Alexandria (306, 285–311 d.Hr.) citează Matei 21:6 și 6:24 ca fiind cuvinte ale Domnului în „Epistola canonică”, canonul 12, p. 276–277. De asemenea, el face aluzie la Matei 2:13-16 în Canonul 13, p. 277, și citează Matei 2:22-23 în Canonul 13, p. 277

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) „Acum, întreaga mediere spirituală a Scripturilor ne este dată ca o sare care înțeapă pentru a aduce beneficii și care dezinfectează, fără de care este imposibil ca un suflet, prin intermediul rațiunii, să fie adus înaintea Atotputernicului; căci «voi sunteți sarea pământului», le-a spus Domnul apostolilor.” [Matei 5:13] „Oaspeția celor zece fecioare”, cartea 1, discursul 1, cap. 1, p. 311

În „Martiriul lui Habib, diaconul”, de Teofil, se citează Matei 10:39 și Matei 7:6, ambele ca „Sfânta Scriptură”, la p. 694.

Atanasie din Alexandria (c. 318 d.Hr.) nu a făcut referire la Matei în lucrarea „Împotriva păgânilor”. Cu toate acestea, în „Întruparea Cuvântului”, el a făcut referire la Matei 19:4 (cap. 2.6, p. 37), Matei 1:23 (de asemenea, Isaia 7:14) (cap. 33.3, p. 54), Matei 11:13 (cap. 40.4, p. 57-58) și Matei 26:64 (cap. 56.4, p. 66). Deși Atanasie nu a făcut referire la niciun alt verset din Matei înainte de anul 325 d.Hr., el a făcut referire la multe alte versete din Matei după acea dată.

Alexandru din Alexandria (321 d.Hr.) citează Matei 11:27b ca fiind cuvântul Mântuitorului. Epistole despre erezia ariană, cap. 5, p. 293

Alexandru din Alexandria (321 d.Hr.) citează Matei 3:17 ca fiind „din Evanghelie”. Epistole despre erezia ariană, cap. 8, p. 294.

Alexandru din Alexandria (321 d.Hr.) citează Matei 11:12 ca fiind „rostit de Hristos”. Epistole despre erezia ariană, cap. 12, p. 295

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) face aluzie la Matei 14:22-26 atunci când discută despre Isus care merge pe apă. „Instituțiile divine”, cartea 4, capitolul 15, p. 116. Lactanțiu face aluzie și la Matei 5:44; 7:15; 18:7; precum și la capitolele 14, 19 și 21. El citează din Isaia 7:14 ca fiind cuvintele lui Isaia, verset care corespunde și cu Matei 1:23.

Eusebiu din Cezareea (318-325 d.Hr.) citează integral Matei 5:38-40 în „Demonstrația Evangheliei”, cartea 1, capitolul 6, pagina 11

„Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (318 d.Hr.), cartea 3, capitolul 24, pagina 152, discută despre cele patru evanghelii: Matei, Marcu, Luca și Ioan. „Părinții niceni și post-niceni”, seria a doua, volumul 1, pagina 152

Vezi următoarea întrebare pentru a afla care versete și fragmente de versete au fost citate și care nu.

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Ereticul encratit Tatian (c. 172 d.Hr.) a scris o armonizare a celor patru evanghelii numită Diatessaron, care înseamnă „prin cele patru”. În aceasta, el face referire la 839,12 versete din Matei. Aceasta reprezintă 78,4% din întreaga Evanghelie după Matei.

Ereticul maniheist Faustus-Milevis (383-400 d.Hr.) citează Matei 1:1 ca fiind scris de Matei. Răspunsul lui Augustin către Faustus maniheistul, cartea 23, capitolul 1, Părinții Niceeni și Post-Niceeni, Seria I, vol. 4, p. 313

3. Cele mai vechi manuscrise ale Evangheliei după Matei pe care le avem prezintă mici variații manuscrise, dar nu conțin nicio eroare semnificativă din punct de vedere teologic. Manuscrisele Noului Testament care au supraviețuit și care au fost copiate înainte de anul 325 d.Hr. conțin 91,7% din Evanghelia după Matei, adică 982,07 din 1071 de versete. Vezi https://biblequery.org/Bible/BibleReliability/EarlyChristianNTQuotes.xlsx pentru detalii în acest sens.

p1 (=Papirusul Oxyrhynchus 2) Mt 1:1-9,12,14-20; (nu 2:14) (c. 200 d.Hr.) text alexandrin

Iată datele publicate pentru acest manuscris.

Secolul al III-lea – 1968 – Textul Noului Testament

Secolul al III-lea – 1975 – Aland, ediția a 3-a

Secolul al III-lea – 1990 – Comfort, Manuscrisele timpurii și traducerile moderne ale Noului Testament

Secolul al III-lea – 1998 – Aland, ediția a IV-a revizuită

Mijlocul secolului al III-lea, similar cu p69 – 1999 – Comfort, Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament

Există o copertă cu text scris. În timp ce O’Callaghan consideră că ar putea fi Matei 2:14, Philip Comfort, în lucrarea sa *Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament*, la p. 29, afirmă că nu este așa, deoarece este scris cu o altă caligrafie și există o margine mai largă deasupra celor trei linii întrerupte decât în restul textului din Matei. Acest text ar fi putut fi un subtitlu descriptiv sau un titlu.

p. 19 (= Papirusul Oxyrhynchus 9) Mt 10:32-11:5

Text preponderent occidental

Secolul al IV-lea sau al V-lea – 1968 *Textul Noului Testament*

p. 21 (=Papirusul Oxyrhynchus 10) Mt 12:24-26, 31-33 (în concordanță cu Bezae Cantabrigiensis și cu Sinaiticus corectat)

p. 25 (=Papirusul 16388, acum pierdut. Se afla la Berlin înainte de cel de-al Doilea Război Mondial) Mt 18:32-34; 19:1-3, 5-7, 9-10

Sfârșitul secolului al IV-lea – 1968 – Textul Noului Testament. Textul occidental

p. 35 Mt 25:12-15,20-23 (sec. al III-lea)

Probabil secolul al IV-lea – 1968 – Textul Noului Testament. Între textul alexandrin și cel occidental

p. 37 (=Ann Arbor 1570) Mt 26:19-52 (mijlocul secolului al III-lea) Stilul de scriere este similar cu cel al scrisorilor lui Heroninos (256 și 260 d.Hr.)

Secolul al III-lea/al IV-lea – 1969 –

p. 45 Chester Beatty I (toate cele patru evanghelii și Faptele Apostolilor) (100-150 d.Hr.) (considerat anterior ca fiind de la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea d.Hr.) (Mt 20:24-32; 21:13-19; 25:41-26:39, fragmente din Marcu, Luca și Ioan) Sulul original avea aproximativ 220 de foi, dintre care se păstrează 30. Două dintre aceste 30 de foi provin din Matei.

p53 (= Papirusul Michigan Inv. 6652) Mt 26:29-40 și Faptele Apostolilor 9:33-38; 3 litere din cele 124 de litere din 9:39; 9:40-10:1. (c. 260 d.Hr.) Data se bazează pe asemănări cu scrisorile lui Heroninos, datate în jurul anului 260 d.Hr. Este un text mixt.

p64 (Papirusul Magdalen), p67, cca. 200 d.Hr. Papirusul p64 a păstrat Matei 26:7, mai puțin de jumătate din literele versetului 8; 26:10, 14-15, 22-23, 31-33 (pe trei fragmente). P64 a fost achiziționat în Egipt în 1901, dar nu a fost pus la dispoziția cercetătorilor decât în 1953. P67 a păstrat Matei 3:9,15; 5:20-22,25-28.

p70 (=Papirusul Oxyrhynchus 24) Mt 2:13-16; 2:22-3:1; 11:26-27; 12:4-5; 24:3-6,12-15. (sec. al III-lea) p70 prezintă un epsilon distinct diferit, iar caligrafia seamănă cu cea a P. Medici 13 (din Eclesiastul) din secolul al III-lea.

Secolul al III-lea – 1968 Textul Noului Testament.

p71 (=Papirusul Oxyrhynchus 2385) conține Mt 19:10-11,17-18 (sec. al IV-lea)

Secolul al IV-lea – 1968 – Textul Noului Testament. Este în concordanță cu Vaticanus

p. 77/p. 103 conține Mt 23:30-39 (p. 77); 13:55-57; 14:3-5 (mijlocul până la sfârșitul secolului al II-lea)

p. 83 conține Mt 20:23-25, 30-31; 23:39; 24:1, 6 (sec. al VI-lea)

p. 86: Mt 5:13-16, 22-25 (c. 300 d.Hr.)

p. 101 (=Papirusul Oxyrhynchus 4401) secolul al III-lea conține Mt 3:10-12; 3:16-4:3

p. 102 (= Papirusul Oxyrhynchus 4402) cca. 300 d.Hr. Mt 4:11-12, 22-23

p103 (=Papirusul Oxyrhynchus 4403) conține Mt 13:55-57; 14:3-5 (secolele al II-lea – al III-lea)

p. 104 (=Papirusul Oxyrhynchus 4404) (începutul până la mijlocul secolului al II-lea) conține Mt 21:34-37, 43, 45?

p. 110 (=Papirusul Oxyrhynchus 4494) conține Mt 10:13-14, 25-27 (secolul al IV-lea)

pAntinoopolis 2.54, secolul al III-lea, conține Rugăciunea Domnului. Mt 6:10-12. Se pare că acest manuscris conținea inițial doar Rugăciunea Domnului.

0171 (c. 300 d.Hr.) conține Mt 10:17-23, 25-32

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.) și Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) conțin întreaga Evanghelie după Matei.

Alexandrinus [A], din jurul anului 450 d.Hr., a păstrat doar Matei 25:7 până la sfârșit.

Coptă bohairică [Boh] secolele III–IV

Coptă sahidică [Sah] secolele III–IV

Siriacă Peshitta [Syr P] 400-450 d.Hr.

Efraem Rescriptus [C] secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din cca. 500 d.Hr.

Gotică 493-555 d.Hr.

Vezi www.BibleQuery.org/Matthew Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Evangheliei după Matei.

Î: În Evanghelia după Matei, ce versete și fragmente de versete au fost citate de scriitorii din perioada pre-niceană (înainte de anul 325 d.Hr.)?

R: Înainte de anul 325 d.Hr., scriitorii bisericești au citat aproximativ 87,5% din versetele din Evanghelia după Matei. Adică 937,31 de versete. Cu alte cuvinte, au fost citate toate cele 1071 de versete din Evanghelia după Matei, cu excepția a 133,69 de versete. Consultați https://biblequery.org/Bible/BibleReliability/EarlyChristianNTQuotes.xlsx pentru toate detaliile. „Diatessaronul” lui Tatian face referire la 839,12 dintre cele 1071 de versete din Matei.

Î: Există date mai vechi pentru manuscrisele Evangheliei după Matei care mai există astăzi?

R: Datarea Manuscrisului Magdalen (p. 64 + p. 67) este contestată.

Majoritatea sunt de acord că a fost scris înainte de secolul al III-lea d.Hr., datorită stilului său de scriere pe papirus, care nu mai era folosit după începutul secolului al III-lea.

O dată mai veche (c. 50-64/65 d.Hr.) Aceasta este opinia lui Carsten Thiede, un papirolog german. Există trei argumente care susțin această opinie.

1) Uncial: Papirusul Magdalen era un papirus „uncial” (scris cu majuscule), care a fost folosit până la jumătatea secolului I d.Hr.

2) Comparația caligrafică cu textele de la mijlocul secolului I d.Hr. descoperite la Pompei și Herculaneum

3) Din punct de vedere speculativ, este posibil ca creștinii care doreau să-și păstreze scripturile să fi început să folosească codicele mai devreme.

Acest lucru a apărut în revista Time (23 ianuarie 1995). A se vedea cartea „The Real Jesus”, p. 78, pentru o discuție pe această temă, dar nu neapărat pentru o susținere a acestei teze.

Manuscris al Noului Testament de dată ulterioară (secolul al II-lea d.Hr.). „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 8, p. 20, menționează că în prezent predomină opinia conform căreia Evanghelia după Matei a fost scrisă între anii 80 și 100 d.Hr.

Codex: Se pare că provine dintr-un codex (carte), iar scribii au trecut de la folosirea sulurilor la cărți în cursul secolului al II-lea.

Din punct de vedere speculativ, poate că unele scrieri unciale ca aceasta au fost realizate mai târziu. Cartea sceptică a lui Burton Mack, *Who Wrote the New Testament?* p. 9-10, deși este foarte critică față de datarea lui Thiede, afirmă că scrierile unciale ar fi putut fi realizate abia în anul 85 d.Hr. Această afirmație este greu de înțeles, întrucât lucrarea lui Aland și colab., „The Greek New Testament”, ediția a IV-a revizuită, arată că manuscrisele unciale au fost folosite chiar și în secolul al IX-lea, mult mai târziu. Poate că Mack s-a referit la stilul particular al scrierii unciale pe papirus.

Concluzie: Deși nu știm când au fost realizate primele codexuri, chiar și cei mai conservatori cercetători susțin o datare la mijlocul secolului I.