Întrebare biblică din Leviticul


Î: În Lev, de ce această carte se numește Leviticul în limba engleză?

R: Denumirea în limba engleză provine din latinescul „referitor la leviți”. Denumirea ebraică este preluată din prima propoziție: „Și El [Dumnezeu] a chemat”.


Î: În Lev, care este scopul principal al prezenței acestei cărți în Biblia de astăzi?

R: Deoarece atât Isus, cât și Biserica primară au acceptat Leviticul ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să prețuim această carte a Torei ca pe o scriptură, indiferent dacă îi înțelegem sensul sau nu.

De fapt, există atât de multe lecții despre sfințenie pe care le putem învăța din studierea Leviticului, încât am putea aproape să-l redenumim „lecții ilustrate despre sfințenie”.


Î: În Lev, care sunt diversele moduri de a înțelege cartea?

R: Există cel puțin cinci niveluri la care se poate privi Cartea Leviticul.

Un mister: Dumnezeu este plin de har și înțelegere, dar unii încearcă să-L vadă doar ca pe un Dumnezeu al harului, fără a înțelege de ce este nevoie de harul Lui. Dumnezeu este sfânt, și fără ca noi să avem sfințenie, nimeni nu-L va vedea pe Domnul (Evrei 12:14). Fără a înțelege acest aspect cheie al caracterului lui Dumnezeu și al caracterului nostru, Leviticul va rămâne o „carte închisă”, cu puține indicii cu privire la motivul pentru care există.

Reguli pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu: La un nivel de bază, unii văd doar un set de reguli ceremoniale și personale pe care israeliții trebuiau să le urmeze. Este vorba despre asta, și Dumnezeu a luat în serios acele reguli, dar este și mult mai mult decât atât.

Înțelepciune străveche pentru viață: Oamenii au privit cartea Leviticul și au văzut o mare înțelepciune pentru menținerea sănătății, mai ales într-un mediu insalubru, fără prea multă apă pentru spălare. Animalele și oamenii se infectau adesea cu paraziții prezenți în carnea crudă pe care o mâncau. În general, animalele care se hrăneau cu animale moarte, insecte și alte animale erau interzise. În timp ce conducătorii egipteni se căsătoreau uneori cu surorile lor, căsătoriile între membrii familiei imediate erau interzise în mod specific în cartea Leviticul. Reglementările specifice privind bolile de piele nu erau doar înțelepte, ci extrem de importante într-un context în care mulți oameni trăiau împreună într-un climat cu puțină apă pentru spălat. Cu toate acestea, în cazul altor reguli nu vedem niciun motiv practic, pământesc. Poate că nu a existat unul. Poate că singurul motiv a fost acela de a le reaminti oamenilor că și ei trebuiau să fie deosebiți și sfinți pentru Dumnezeu. Leviticul este o carte înțeleaptă, dar este mai puțin o carte despre practici sănătoase decât o carte care ilustrează sfințenia.

Lecții generale despre sfințenie: Sfințenia, fie că este vorba de sfințenia lui Dumnezeu sau de viața noastră sfântă, nu este ușor de înțeles; poate de aceea Dumnezeu a dedicat o carte întreagă pentru a o explica. Israeliții care au ieșit din Egipt proveneau dintr-o cultură care avea mai puțină reverență față de idolii lor decât majoritatea. Când egiptenii se rugau statuilor lor pentru ajutor, dacă ajutorul nu venea, uneori biciuiau statuia. Dar Leviticul arată că adevăratul Dumnezeu are o „separare” față de banalitatea vieții. Ei nu puteau pur și simplu să aducă jertfe lui Dumnezeu; le puteau oferi doar în modul prescris. În ceea ce privește nașterea, alimentația și ceremoniile religioase, exista o singură cale, și anume calea lui Dumnezeu. Leviticul 22 este un capitol întreg care arată cum cineva putea renunța la ceva pentru a aduce o ofrandă sau un sacrificiu, și totuși acesta să fie inacceptabil. Astăzi, când vrem să-L slujim pe Dumnezeu în felul nostru, sub condițiile noastre, ar trebui să fim atenți că, deși am putea face sacrificii, eforturile noastre s-ar putea să nu fie acceptabile, dacă nu avem noțiunea de sfințenie. Suntem chemați individual să fim sfinți (1 Petru 1:15-16) și suntem chemați să fim un popor sfânt (1 Petru 2:9). Pe măsură ce trăim vieți sfinte care reflectă sfințenia lui Dumnezeu, noi înșine putem fi exemple de sfințenie (2 Corinteni 1:12), scrisori ale lui Hristos scrise cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (2 Corinteni 3:3).

Motivații și modele specifice în slujirea noastră față de Dumnezeu: Biblia conține atâta înțelepciune încât creștinii maturi trebuie să fie atenți la echilibru: ne concentrăm oare asupra unui singur aspect al cunoașterii, iubirii și slujirii lui Dumnezeu, neglijând alte aspecte? Leviticul pune în lumină o serie de moduri diferite de a-L sluji pe Dumnezeu, iar un creștin în creștere poate aprecia, se poate hrăni și poate învăța să-L laude pe Dumnezeu prin toate acestea.


Î: Care este structura generală a cărții Leviticul?

R: Leviticul este cartea din mijlocul Pentateuhului și poate fi organizată în cinci părți.

I. Cinci tipuri de jertfe aduse lui Dumnezeu (Lev 1-7)

A. Jertfa arsă („Olah”) – Angajamentul de predare totală (Lev 1:1-17)

1. Un vițel tânăr (Lev 1:1-9)

2. Un berbec sau un țap (Lev 1:10-13)

3. Porumbel sau turturea (Lev 1:14-17)

B. Jertfa de cereale (Minchah) – Comemorare și laudă adusă lui Dumnezeu (Lev 2:1-16)

1. Făină necoaptă, untdelemn și tămâie (Lev 2:1-3)

2. Făină coaptă cu ulei (Lev 2:4-10)

Notă: Fără drojdie, dar cu sare (Lev 2:11-13)

3. Primele roade din grâu măcinat, ulei și tămâie (Lev 2:14-16)

C. Jertfa de pace/de comuniune (Zebach Shalamim) – Recunoștință, jurăminte și ofrandă de bunăvoie (Lev 3:1-16)

1. Vacă sau vițel (Lev 3:1-5)

2. Miel sau țap, mascul sau femelă (Lev 3:6-16)

a. Miel (Lev 3:6-11)

b. Ied (Lev 3:12-16)

Notă: în orice moment, să nu se mănânce niciodată grăsime sau sânge (Lev 3:17)

D. Jertfa de ispășire (Chattat) – Mărturisire și ispășire (Lev 4:1-5:13)

1. Păcatul unui preot uns: vițel tânăr (Lev 4:1-12)

2. Păcatul comunității: vițel (Lev 4:13-21)

3. Păcatul unui conducător: țap (Lev 4:22-26)

4. Păcatele individuale comise din neatenție: capră sau miel (Lev 4:27-35)

5. Tăcerea, atingerea necurăției, jurămintele făcute fără gândire: mielușel sau capră (Lev 5:1-6)

6. Considerații pentru cei săraci: două porumbei, două găini de curte sau făină (Lev 5:7-13)

E. Jertfa de vinovăție („Asham”) – Iertarea păcatelor împotriva sfințeniei: berbec (Lev 5:14-6:7)

1. Păcate neintenționate împotriva lucrurilor sfinte ale lui Dumnezeu (Lev 5:14-16)

2. Păcatul neintenționat împotriva poruncilor lui Dumnezeu (Lev 5:17-19)

3. Înșelarea aproapelui și restituirea a +1/5 (Lev 6:1-7)

II. Despre a fi preot (Lev 8-10)

A. Sfințirea preoților (Lev 8)

1. Pregătirea pentru sfințire (Lev 8:1-13)

2. Jertfa de taur (Lev 8:14-17)

3. Prima jertfă de berbec (Lev 8:18-21)

4. A doua jertfă de berbec (Lev 8:22-30)

5. Mâncarea și așteptarea (Lev 8:31-36)

B. Slujba preoților (Lev 9)

1. Instrucțiuni private (Lev 9:1-4)

2. Slujba publică (Lev 9:5-22)

3. Plăcerea lui Dumnezeu (Lev 9:23-24)

C. Eșecurile preoților (Lev 10)

1. A sluji în mod voit după voia proprie (Lev 10:1-3)

2. Continuarea slujirii după ce alții au eșuat (Lev 10:4-15)

3. Atitudinea față de greșelile neintenționate (Lev 10:16-20)

III. Legile sfinte pentru indivizi (Lev 11-20)

A. Alimentația noastră fizică (Lev 11)

1. Animalele terestre (Lev 11:1-8)

2. Fructele mării (Lev 11:9-12)

3. Păsările (Lev 11:13-23)

4. Animalele necurate (Lev 11:24-44)

B. Nașterea (Lev 12)

C. Bolile de piele și ciupercile (Lev 13-14)

1. Bolile de piele (Lev 13:1-46)

2. Păduchii (Lev 13:47-59)

3. Curățirea de boala de piele (Lev 14:1-32)

4. Curățirea de mucegai (Lev 14:34-54)

D. Secrețiile (Lev 15)

E. Yom Kippur (Ziua Ispășirii) (Lev 16)

F. Interzicerea consumului de sânge (Lev 17)

G. Relațiile sexuale ilegale (Lev 18)

1. Relații sexuale ilegale (Lev 18:1-20)

2. Interzicerea sacrificării copiilor lui Moloh (Lev 18:21)

3. Interzicerea homosexualității (Lev 18:22)

4. Interzicerea relațiilor cu animale (Lev 18:23)

5. Nu fiți ca popoarele din jurul vostru (Lev 18:24-30)

H. Legi privind relațiile cu ceilalți (Lev 19)

I. Molech, spiritismul și imoralitatea (Lev 20)

1. Fără sacrificii de copii pentru Molech (Lev 20:1-5)

2. Să nu fiți mediumi, ci să fiți sfinți (Lev 20:6-8)

3. Să nu blestemați pe părinți (Lev 20:9)

4. Adulterul, inclusiv cu rudele prin alianță (Lev 20:10-12)

5. Interzicerea homosexualității (Lev 20:13)

6. Relații sexuale ilegale (Lev 20:14-21)

a. Fără relații cu animale (Lev 20:15-16)

7. Binecuvântări și blesteme (Lev 20:22-26)

8. Execuția mediumilor (Lev 20:27)

IV. Legi sfinte pentru preoți (Lev 21-22)

1. Preoții și familiile lor (Lev 21)

2. Lucruri inacceptabile la preoți și la popor (Lev 22)

V. Sfințenia este și colectivă (Lev 23-27)

A. Sărbători și zile sfinte dedicate Domnului (Lev 23)

1. Sabatul (Lev 23:3)

2. Paștele și azimele (Lev 23:4-8)

3. Sărbătoarea primelor roade (Lev 23:9-14)

4. Sărbătoarea Săptămânilor (Lev 23:15-22)

5. Sărbătoarea Trâmbițelor (Lev 23:23-25)

6. Ziua Ispășirii (Lev 23:26-32)

7. Sărbătoarea Corturilor (Lev 23:33-44)

B. Sfințenia noastră continuă (Lev 24:1-9)

C. Lapidarea pentru blasfemie (Lev 24:10-23)

D. Sabatul special și anii jubiliari (Lev 25)

1. Anul de sabat (Lev 25:1-7)

2. Jubileul în al 50-lea an (Lev 25:8-17)

3. Abundența în sine în anii de sabat (Lev 25:18-23)

4. Răscumpărarea în anii jubiliari (Lev 25:24-54)

E. Consecințele Legii (Lev 26)

1. Răsplata pentru ascultare (Lev 26:1-13)

2. Pedeapsa pentru neascultare (Lev 26:14-39)

3. Primirea pocăinței lor (Lev 26:40-46)

F. Dedicarea și răscumpărarea înaintea Domnului (Lev 27)


Î: În Lev 1, ce putem învăța astăzi din jertfa arsă?

R: Jertfa arsă era o jertfă totală: nimeni nu putea mânca sau folosi în vreun fel vreo parte din ea. Dar ar putea cineva să facă un târg cu Dumnezeu?

Să spunem că un taur tânăr cântărea 1.000 de livre. S-ar putea încerca să se argumenteze că, întrucât fiecare parte a animalului era o mireasmă plăcută lui Dumnezeu, cineva ar putea pur și simplu să mănânce taurul și să-I dea lui Dumnezeu 1.000 de livre de cozi de la alți tauri. Dar nu asta cerea Dumnezeu. El cerea întregul animal, nu doar resturile. Astăzi, unii sunt fericiți să-L slujească pe Dumnezeu cu „resturile” lor: banii în plus, talentele neexploatate și timpul rămas când nu au nimic mai bun de făcut. Dar nu asta cere Dumnezeu. Dumnezeu cere o dedicare totală.

Să zicem că cineva ar vrea cu adevărat să-L impresioneze pe Dumnezeu, așa că ar mânca părțile mai dure ale unor tauri și I-ar oferi lui Dumnezeu 1.000 de livre din cele mai bune părți ale a cinci tauri. Dar nici asta nu este ceea ce cere Dumnezeu. El nu ți-a cerut să muncești până la epuizare pentru a cumpăra cinci tauri, ci a cerut un singur taur în întregime. De fapt, unele părți ale slujirii noastre pe care le-am putea considera mai puțin valoroase, dar la care totuși suntem cei mai reticenți să renunțăm, ar putea fi tocmai părțile pe care Dumnezeu le prețuiește cel mai mult. Dumnezeu a cerut doar un singur animal, dar a cerut întregul animal. Astăzi ar putea exista alți oameni cu mai multe daruri, talente și bani, iar Dumnezeu nu ne cere să-I dedicăm ceea ce alții au și noi nu avem. Dar Domnul nostru ne cere să-I dăruim întreaga noastră viață.

Ca creștini, astăzi nu mai aducem jertfe de tauri, oi, capre sau păsări. În loc să aducem jertfe moarte, Romani 12:1 spune că trebuie să ne oferim trupurile ca jertfe vii lui Dumnezeu. Nu există negocieri cu Dumnezeu. Dar de ce am vrea să facem asta? Dumnezeu, în harul Său, ne-a dat atât de mult, atât în această viață, cât și în veșnicie, încât a-I da tot ce avem este, de fapt, infinitezimal în comparație cu ceea ce ne-a promis El.


Î: În Leviticul 1-7, toate aceste ofrande detaliate arată oare că textul a fost scris în secolul al V-lea î.Hr., întrucât ar fi avut timp să dezvolte cultul din templu și să elaboreze toate acestea, așa cum a afirmat Julius Wellhausen?

R: Deloc. Afirmația lui Wellhausen presupune că oamenii nu erau suficient de inteligenți pentru a avea sisteme sofisticate de jertfe înainte de această perioadă. Dar, în secolul al XV-lea î.Hr., tăblițele ugaritice de la Ras Shamra conțin termeni precum „jertfă făcută prin foc”, „jertfă de pace”, „jertfă pentru păcat”, „jertfă pentru fărădelege” și, posibil, chiar o „jertfă de ridicare”. De asemenea, ele menționează fierberea unui ied în laptele mamei sale.


Î: În Lev 1:3, 5, 10; 5:15; 22:19, de ce erau necesare animale de sex masculin și nu de sex feminin pentru un jertfă arsă?

R: Scriptura spune doar că aceasta era voia lui Dumnezeu. Atât masculii, cât și femelele erau acceptați pentru jertfe în Leviticul 3:1, iar numai un miel de sex feminin era potrivit în Leviticul 4:32. Ca o notă marginală, cuvântul „ispășire”, kipper, este folosit de aproape 50 de ori în Leviticul și de încă aproximativ 50 de ori în restul Vechiului Testament, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 2, p. 538.


Î: În Leviticul 2:11, de ce niciuna dintre jertfe nu putea conține aluat dospit (drojdie) sau miere?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, când eram un chimist în devenire, la vârsta de doisprezece ani, am învățat cât de urât miroase zahărul ars, iar mierea este în principal zahăr. În Biblie, drojdia reprezintă adesea lucruri care cresc, precum tradiția și învățăturile fariseilor.


Î: În Leviticul 1:14, de ce nu se specifică doar păsările de sex masculin?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Un posibil motiv este că este dificil să se distingă sexul multor păsări sălbatice.


Î: În Leviticul 1:17 și Leviticul 5:8, de ce preotul nu poate tăia pasărea în două?

R: Scriptura spune doar că Dumnezeu dorește acest lucru. În Geneza 15:10, nici Avraam nu trebuia să taie păsările în două în cadrul jertfei sale.


Î: În Leviticul 2:13, de ce se pune sare pe jertfe?

R: Scriptura spune doar că aceasta era voia lui Dumnezeu. Iată, totuși, câteva posibile motive.

1. Sarea era o marfă prețioasă în lumea antică.

2. Preoții și leviții mâncau o parte din jertfe și aveau nevoie și ei de sare. (Leviticul 6:16-18, 26; 7:6-9)


Î: În Leviticul 3:2, sângele ofrandei era stropit pe altar sau vărsat, așa cum se menționează în Deuteronomul 12:27?

R: Există două puncte de vedere.

„Turnat” vs. „vărsat”: Prima opinie, pe care lucrările lui Haley, *Alleged Discrepancies of the Bible* (p. 219-220) și *When Critics Ask* (p. 89), o atribuie savantului evreu medieval Maimonide, observă că verbele sunt „turnat/stropit” față de „vărsat”. Astfel, o mică parte din sânge era stropită pe altar, iar restul era vărsat pe pământ.

O perioadă ulterioară: Trei puncte de luat în considerare:

Leviticul 3:2 menționează în mod specific jertfele sacrificate la cortul întâlnirii, care a fost folosit doar înainte ca ei să intre în Țara Promisă.

Deuteronomul 12:1, 18, 27 menționează în mod explicit jertfele aduse la locul ales după ce au intrat în Țara Promisă. Deuteronomul 12:8 precizează în mod specific că unele dintre regulile privind jertfele se vor schimba odată cu intrarea lor în Canaan.

De ce? Scriptura nu spune de ce a vrut Dumnezeu această schimbare, dar putem specula. Toți trebuiau să-și sacrifice animalele de consum la Cortul Întâlnirii, care se afla pe un teren deschis. Turnarea întregului sânge acolo ar fi putut cauza probleme logistice. Mai târziu, Deuteronomul 12:21-22 acordă permisiunea de a sacrifica animalele departe de centrul de închinare, după ce au intrat în Canaan. Având în vedere că se sacrificau mai puține animale și probabil că se luau măsuri pentru sânge în locul permanent, sângele putea fi turnat acum.


Î: În Leviticul 4, având în vedere că Isus a trebuit să moară pentru a ispăși păcatele noastre, ce se întâmplă cu jertfa de ispășire care ispășea păcatele în Vechiul Testament?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Jertfele din Vechiul Testament doar acopereau păcatul, dar nu îl îndepărtau.

2. Jertfele pentru păcat din Vechiul Testament erau doar pentru fapte păcătoase neintenționate și comise din neatenție, precum și pentru starea de necurăție. Nu exista nicio jertfă pentru păcatul comis cu intenție. (Numeri 15:22-30; 35:31)


Î: În Leviticul 4:13, cum poate un Dumnezeu drept să-i considere pe oameni vinovați de păcatul neintenționat?

R: Scriptura ne oferă trei puncte referitoare la păcatul neintenționat.

1. Când cineva comite un păcat neintenționat, asta nu înseamnă că era nevinovat. S-ar putea ca, atunci când o persoană a aflat că a păcătuit, să se fi bucurat că a făcut-o. Pentru a arăta că nu este așa, persoana respectivă aducea o jertfă. (Deuteronom 21:1-9)

2. Atât Biblia, cât și legislația modernă recunosc că unele fapte neintenționate sunt totuși considerate infracțiuni. Omorul din neatenție și punerea în pericol a vieții altora din imprudență merită pedeapsă, chiar dacă ucigașul nu a dorit moartea victimei (Numeri 35:22-28). Pedeapsa pentru omorul din neatenție consta în obligativitatea de a rămâne într-un oraș de refugiu până la moartea marelui preot în funcție.

3. Indiferent dacă fapta a fost intenționată sau nu, dacă persoana care a comis păcatul nu a avut ocazia să știe că era un rău, Romani 4:15 și 5:13 spun că păcatul neintenționat rămâne tot păcat, dar păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege.


Î: În Leviticul 4:14, trebuia adunarea să aducă doar un vițel ca jertfă de ispășire, sau atât un vițel, cât și un ied, conform Numeri 15:24?

R: Contextul ambelor pasaje se referă la întreaga comunitate, dar

a) Leviticul 4:14 se referă la perioada Exodului

b) Numeri 15:24 se referă la acea perioadă și la toate generațiile viitoare.

Aici putem desprinde o lecție despre felul milostiv în care Dumnezeu se poartă cu oamenii. Jertfa mai mică din Levitic se referă la perioada în care Legea era încă relativ nouă pentru ei, iar jertfa mai mare din Numeri se referă la perioada de după ce ar fi trebuit deja să învețe. Se pare că Dumnezeu nu numai că face distincție între faptele greșite comise intenționat și cele comise neintenționat, ci, în cazul păcatelor neintenționate, face distincție și în funcție de timpul pe care cineva l-a avut la dispoziție pentru a învăța ce este drept.

Cărțile „When Critics Ask” (p. 105) și „Haley’s Alleged Discrepancies of the Bible” (p. 242) oferă un răspuns oarecum diferit. Leviticul 4:14 se referă în mod specific la „comiterea” unui rău, adică la păcatele de „acțiune”. Numeri 15:24 se referă în mod specific la nerespectarea unei porunci, adică la păcatele de „omisiune”.


Î: Ce înseamnă Leviticul 5:1?

R: Când se face o chemare publică a martorilor, iar o persoană tace cu privire la ceea ce a văzut, aceasta este o păcat. Următoarea propoziție, care spune că aceștia vor fi trași la răspundere, poate avea consecințe grave. Dacă o persoană nevinovată este executată pe nedrept deoarece un martor nu a vorbit, atunci martorul este, probabil, vinovat de crimă.


Î: În Lev 5:13, Lev 9:7, Lev 16:16, 24, 32-33 și Lev 17:11; 23:28, preotul a făcut ispășire pentru popor, sau Hristos a făcut aceasta în Evrei 10:1-4?

R: Jertfele din Vechiul Testament ispășeau păcatele în sensul că acopereau păcatul, dar nu îl înlăturau. Evrei 9:9-10 spune că aceste lucruri exterioare nu curățau în interior conștiința celui care se închina. Ele au avut efect doar până la venirea lui Hristos.

Pentru cei care nu sunt de acord, amintiți-vă că în Ioan 1:29-31, Ioan Botezătorul a spus în prezența lui Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Isus nu l-a corectat pe Ioan. Petru a spus ceva similar în 1 Petru 1:19. Una dintre următoarele patru afirmații trebuie să fie adevărată:

1. Ioan a greșit când a spus acest lucru

2. Ioan a avut dreptate

3. Ioan a avut dreptate, dar sensul era diferit, sau

4. Evanghelia lui Ioan a fost denaturată în această privință esențială.

Dacă este valabil punctul 1, atunci Isus a fost neglijent că nu l-a corectat, iar Dumnezeu a fost neglijent că nu l-a corectat pe Ioan, apostolul lui Isus.

Dacă este valabil punctul 2, atunci ar trebui să credem ceea ce spune textul.

Dacă este valabil punctul 3, atunci pare a fi o falsitate deliberată (o minciună), deoarece timp de 1400 de ani israeliții știau exact ce se înțelegea prin „mielul de jertfă al lui Dumnezeu”.

Dacă este valabil punctul 4, atunci acest lucru trebuie să fi fost necunoscut primilor creștini, deoarece niciunul dintre ei nu a spus că ar fi fost așa. Nu ar fi putut fi alterat după anii 150-200 d.Hr., deoarece avem numeroase manuscrise care conțin Ioan 1, cel mai vechi dintre ele, care mai există încă, fiind Papirusul Bodmer II, datat între anii 150-200 d.Hr. De asemenea, avem textul acestui verset consemnat de Origen (225-254 d.Hr.) și de Hrisostom (c. 407 d.Hr.). Dacă ar fi fost alterat, atunci Dumnezeu ar fi trebuit să-și dorească sau cel puțin să permită ca toți urmașii Săi să fie induși în eroare în tot acest timp.


Î: În Leviticul 5:15, jertfa era adusă lui Dumnezeu sau preoților, așa cum spune Leviticul 5:18?

R: Deoarece israeliții nu puteau intra singuri în Cer și deoarece preoții Îl reprezentau pe Dumnezeu, aducerea jertfei direct preoților era mijlocul stabilit de Dumnezeu pentru a-I prezenta jertfe. Cartea lui Haley, „Presupuse discrepanțe ale Bibliei”, p. 245, spune pur și simplu că preotul acționa ca reprezentant al lui Dumnezeu. Vezi „Când criticii întreabă”, p. 89, pentru un răspuns practic identic.


Î: În Leviticul 5:16, când cineva păcătuia neintenționat în legătură cu jertfele, de ce se adăuga o „a cincea parte” ca pedeapsă?

R: Scriptura nu spune de fapt acest lucru. Greșeala persoanei respective nu a fost intenționată, dar persoana ar fi trebuit să cunoască mai bine Legea. O cincime era adăugată și ca despăgubire dacă cineva obținea o proprietate prin minciună sau înșelăciune, conform Leviticul 6:5.


Î: În Leviticul 6:13, de ce focul nu trebuia să se stingă niciodată?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, ar putea simboliza atât necesitatea unui sacrificiu continuu, cât și disponibilitatea de a aduce sacrificii lui Dumnezeu în orice moment.


Î: În Leviticul 7:1-2 și Leviticul 8:17, de ce erau ucise animalele în afara taberei, sau de ce erau duse cenușa în afara taberei, conform Leviticul 6:11?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, cadavrele și cenușa erau îndepărtate de locul unde oamenii mâncau, dormeau și trăiau. Evrei 13:11-13 menționează că Isus a fost răstignit în afara porții cetății (în dizgrație), la fel cum cadavrele animalelor erau arse în afara taberei.


Î: În Leviticul 7:15, trebuie ca întreaga jertfă de mulțumire să fie mâncată în aceeași zi, sau o parte din ea putea fi mâncată și a doua zi, așa cum spun Leviticul 7:16-17 și Leviticul 19:6?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Leviticul 7:16 face distincție între două tipuri de jertfe de pace: jertfele de mulțumire și cele aduse din proprie inițiativă.

2. Jertfa de pace adusă ca mulțumire trebuie consumată în întregime în aceeași zi, așa cum spune Leviticul 7:15.

3. Jertfa de pace voluntară, adusă din proprie inițiativă, poate fi consumată și a doua zi, așa cum spun atât Leviticul 7:16-19, cât și Leviticul 19:6.


Î: În Leviticul 7:23-25, de ce nu puteau mânca grăsimea din carne și cum rămâne cu bucățile de grăsime nedetectabile din carne?

R: Scriptura nu precizează de ce a poruncit Dumnezeu acest lucru. Cu toate acestea, știm astăzi că cantitățile mari de grăsime, în special grăsimile saturate din carnea roșie, nu sunt sănătoase pentru oameni. Deși o anumită cantitate de grăsime este inevitabilă, consumul unor porții microscopice este cu totul altceva decât consumul de untură pură.


Î: În Leviticul 7:26-27 și Leviticul 17:10-14, de ce nu puteau israeliții să mănânce sânge?

R: De fapt, această poruncă a fost dată pentru prima dată în Geneza 9:4, nu doar pentru israeliți, ci pentru toată lumea. De asemenea, în Faptele Apostolilor 15:20, biserica primară a poruncit tuturor să nu mănânce sânge.

Răspunsul se găsește în Geneza 9:4 și Leviticul 17:11,14. Viața se află în sânge, iar prin sânge se face ispășirea pentru noi. În vremurile Vechiului Testament, sângele acoperea păcatele oamenilor (Evrei 9:22), până când sângele lui Hristos a fost vărsat pentru noi.


Î: În Leviticul 7:30-31, Leviticul 8:16, 20 și Leviticul 16:25, de ce trebuiau să ardă grăsimea?

R: Scriptura spune că era o mireasmă plăcută în Leviticul 8:28. La fel cum grăsimea care picură într-un grătar are un miros plăcut și produce fum, arderea grăsimii din jertfe avea probabil un efect similar.


Î: În Lev 7:36 și Lev 16:31,34, având în vedere că legile privind jertfele erau veșnice pentru israeliți, de ce au încetat creștinii evrei să le mai respecte, după cum se menționează în Faptele Apostolilor 15:1-29?

R: De fapt, jertfele erau aduse lui Dumnezeu nu de popor, ci de preot. Astăzi este la fel. Avem nevoie de o jertfă care să fie adusă lui Dumnezeu de preotul nostru. O avem în Marele nostru Preot, Isus Hristos, așa cum sugerează Ioan 1:29 și arată Evrei 8-10 și 1 Ioan 2:2.


Î: În Leviticul 8:8, Deuteronomul 33:8, Ezra 2:63 și Neemia 7:65, ce erau Urim și Tumim?

R: Scopul: În acea vreme, Urim și Tumim erau un mijloc prin care marele preot determina voia lui Dumnezeu cu privire la o chestiune (Exodul 28:30; Numeri 27:21). Uneori, Dumnezeu tăcea prin Urim și Tumim (1 Samuel 28:6).

Descriere: Făceau parte din pieptarul care conținea douăsprezece pietre, câte una pentru fiecare dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

Cum funcționa: Nu avea nicio putere intrinsecă proprie, ci funcționa doar pentru că Dumnezeu a ales să-l folosească pentru a comunica. Cum funcționa? Nu știm. Istoricul evreu Iosifus, scriind în jurul anilor 93-94 d.Hr., credea că Dumnezeu făcea pietrele să se lumineze după cum era cuvenit.


Î: În Leviticul 9:12-13, cum au putut să ucidă și să pună jertfa arsă pe altar, din moment ce aceasta era deja arsă?

R: Jertfele arse sunt vite, oi sau capre care urmează să fie sacrificate și arse, chiar înainte de a fi arse.


Î: În Leviticul 10:1-2 și Numeri 3:4, de ce i-a ucis Dumnezeu pe fiii lui Aaron, Nadab și Abihu, care au adus lui Dumnezeu foc neautorizat?

R: Dumnezeu ia foarte în serios închinarea adusă Lui. Faptul că aceștia au avut îndrăzneala să respingă modul exact în care Dumnezeu dorește să fie închinat și să facă în cunoștință de cauză ceea ce nu aveau voie să facă a fost pedepsit ca un exemplu pentru ceilalți. Evrei 12:18-23 ne spune că lucrurile stau altfel acum. În timp ce ei se închinau pe un munte unde era foc aprins, de la învierea lui Isus, astăzi venim cu încredere la o adunare plină de bucurie.


Î: În Leviticul 10:6, de ce nu a putut Aaron să-și plângă propriii copii?

R: Leviticul 21:1-4 spune că preoții se puteau face necurati pentru propriii lor copii. Totuși, Leviticul 21:10-12 spune că un mare preot nu se putea face necurat deloc, nici măcar pentru moartea propriului tată sau a mamei sale.


Î: În Leviticul 10:16-20, de ce s-a mâniat Moise pe Aaron și de ce s-a împăcat Moise?

R: Având în vedere că Dumnezeu i-a ucis pe doi dintre fiii lui Aaron din cauza unor jertfe necorespunzătoare, Moise era probabil atât supărat pe Aaron, cât și temător că ar putea avea aceeași soartă. Totuși, când i-a devenit clar lui Moise că greșeala lui Aaron fusese accidentală și că Aaron își cerea iertare pentru aceasta, Moise, care cunoștea inima lui Dumnezeu, nu s-a mai îngrijorat.


Î: În Leviticul 11 și Deuteronomul 14, care este un rezumat al legilor alimentare?

R: Iată un scurt rezumat.

Fără grăsime – Leviticul 7:23-25

Fără sânge – Geneza 9:4; Leviticul 7:26-27; 17:10-14; 19:26

Unele animale ierbivore cu copite despicate, care rumegă, sunt permise. Cămilele, damanele, iepurii și porcii nu sunt permise. – Leviticul 11:3-8; Deuteronomul 14:6-8. Ca o notă suplimentară, porcii sunt purtători de tenie, trichineloză, erizipel și febră tifoidă.

Doar pește, fără fructe de mare, cu excepția celor care au atât aripioare, cât și solzi. Fără crabi, homari, creveți, anghile, rechini sau delfini (Leviticul 11:9-12; Deuteronomul 14:9-10). Ca o notă marginală, animalele interzise erau, în general, animale necrofage.

Fără vulturi, șoimi, vulturi de pradă, milane, bufnițe, cormorani, lebede, pelicani, berze sau lilieci (Leviticul 11:13-19; Deuteronomul 14:11-18). Ca o notă marginală, multe dintre aceste păsări erau necrofage, iar cele care nu erau se hrăneau cu șobolani, șoareci și alte animale necrofage.

Puține insecte, doar câteva lăcuste, greieri și gândaci. Fără furnici acoperite cu ciocolată sau gândaci de bucătărie (Leviticul 11:20-23; Deuteronomul 14:19). Așadar, îi poți spune soției tale că vei renunța la gândacii de bucătărie la cina de diseară. ;-)

Diverse: nici șobolani, nici nevăstuici, nici țestoase, nici șopârle, nici melci, nici cârtițe (Leviticul 11:26-31).


Î: În Leviticul 11 și Deuteronomul 14, ar fi putut Moise să-și învețe principiile de sănătate de la egipteni?

R: Nici vorbă. Practicile de sănătate egiptene au fost bine documentate și s-au păstrat până astăzi. Există numeroase referințe la puterile tămăduitoare ale sângelui de viermi, ale apei magice, ale excrementelor de muște și ale gunoiului de grajd, dar acestea sunt (din fericire) absente din Vechiul Testament. În textele egiptene nu se menționează practicile sanitare din Vechiul Testament.

Egiptenii aveau totuși cunoștințe sofisticate, cu 48 de tipuri de intervenții chirurgicale. Nici despre acestea nu există dovezi în Biblie.


Î: În Leviticul 11 și Deuteronomul 14, li se permitea evreilor atunci și li se permite astăzi să vâneze animale?

R: Unii evrei de astăzi consideră că nu. Raționamentul lor este că vânătoarea animalelor pe care nu le mănânci este crudă, iar evreii nu ar trebui să mănânce nici măcar animale vânate conform regulilor kosher, deoarece sângele lor nu a fost scurs corespunzător.

Totuși, nu asta spune Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există nicio interdicție împotriva vânătorii pentru hrană sau sport. În Legea mozaică, Leviticul 17:13 spune că poți vâna animale și păsări, cu condiția să te asiguri că sângele este scurs. Acum, scurgerea sângelui unui animal pe câmp nu este la fel de minuțioasă ca procesul kosher al evreilor de astăzi, dar scurgerea așa cum ar face-o un vânător este tot ceea ce a cerut Dumnezeu.


Î: În Leviticul 11 și Deuteronomul 14, cum se face că puteau mânca păsări care zboară? Păsările care zboară au doar carne închisă la culoare, ceea ce se datorează unui procent mai mare de sânge în carne.

R: Scopul poruncii împotriva sângelui era „scurgerea sângelui”, adică a sângelui care curgea din corp. Nu era vorba de îndepărtarea tuturor urmelor microscopice de sânge.


Î: În Leviticul 11:3-8 și Deuteronomul 14, de ce nu puteau mânca animale care rumegau, dar nu aveau copite despicate?

R: Scriptura spune doar că aceasta este porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că a descris în mod specific animalele pe care le cunoșteau, ci a oferit și reguli generale pentru animalele cu care s-ar fi putut să nu fie încă familiarizați.


Î: În Lev 11:6 și Deut 14:7, de ce se spune că iepurii de câmp (hyraxes) și iepurii (rabbits) rumegă, din moment ce zoologii știu cu certitudine că nu o fac?

R: Cuvântul ebraic este în concordanță cu clasificările antice ale animalelor, nu cu cele moderne. Termenul englezesc „a rumega” se referă la animalele numite rumegătoare, care au mai multe stomacuri pentru a digera plantele. Un stomac începe digestia, iar apoi hrana este parțial regurgitată și trimisă către un alt stomac. Un animal nu poate rumega dacă sistemul său digestiv nu permite acest lucru. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Nu sunt rumegătoare: iepurii de câmp și iepurii de casă nu au un sistem digestiv care să permită ceea ce numim astăzi „a rumega”.

Par a fi rumegătoare: întrucât iepurii de câmp și iepurii obișnuiți își mișcă fălcile lateral, ca rumegătoarele, și mănâncă aceeași hrană, dau impresia că rumegă. Chiar și naturalistul Linnaeus a crezut la început că sunt rumegătoare.

Dumnezeu comunică într-un mod ușor de înțeles: scopul lui Dumnezeu a fost să le comunice israeliților reguli practice de urmat, folosind cuvinte și concepte pe care aceștia le puteau înțelege, iar israeliții au clasificat iepurii de câmp și iepurii ca fiind cei care „ridică ceea ce au înghițit”.

Folosind propriii lor termeni: Dumnezeu a folosit propriul lor limbaj, termeni și descrieri pentru a comunica cu ei. Orice evreu care a trăit înainte de epoca modernă ar fi înțeles că printre animalele care „rumegă” se numără și iepurii și iepurii de câmp. Aplicarea anacronică a unui sistem de clasificare diferit și modern asupra scrierilor lui Moise înseamnă impunerea unui sens modern asupra unor cuvinte antice.

A se vedea *When Critics Ask*, pp. 89-90, *Hard Sayings of the Bible*, pp. 158-160, *Bible Difficulties and Seeming Contradictions*, pp. 89-90, *Encyclopedia of Bible Difficulties*, p. 126, *Wycliffe Bible Dictionary*, p. 78 și Stephen Caesar, „Zoology in the Pentateuch: Trei erori presupuse”, *Science, Scholarship and Scripture* în *The Christian News*, 2 iulie 2001, p. 26, pentru un răspuns practic identic.


Î: În Lev. 11:9-10, 31, de ce puteau mânca pești cu aripioare și solzi, dar nu și alți pești, calmar și creveți?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, dar un motiv ar putea fi faptul că Dumnezeu nu dorea ca ei să se îmbolnăvească din cauza preparării necorespunzătoare a peștilor care se hrănesc pe fundul apei. Faptul că Legea mozaică interzicea peștii care se hrănesc pe fundul apei a fost menționat încă din anul 100 d.Hr. în Epistola lui Barnaba, cap. 10, p. 143-144.


Î: În Leviticul 11:11 și Exodul 35:7, având în vedere că carcasele de delfini erau considerate o urâciune, de ce a poruncit Dumnezeu ca Cortul Întâlnirii să fie acoperit cu ele?

R: Biblia nu a spus niciodată că delfinii erau animale urâcioase în sine. Ea a spus doar că mâncarea delfinilor era urâcioasă și că folosirea pieilor lor în scopuri obișnuite era o urâciune.

Acesta nu era un cuvânt ebraic folosit în mod obișnuit, așa că există o oarecare incertitudine aici. Delfinul obișnuit trăia în Marea Mediterană. Cu toate acestea, „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 97, menționează că animalul la care se face referire aici era dugongul (sau vaca de mare). Dugongii înotau uneori de-a lungul țărmurilor Mării Roșii. BSB traduce acest termen prin „piele fină”, cu o notă de subsol care precizează că este posibil să fie vorba de pieile unor mamifere acvatice de talie mare, iar lucrarea „Can Archaeology Prove the Old Testament?” (p. 31) adaugă, de asemenea, că dugongii sunt abundenți în această zonă, iar arabii confecționează astăzi sandale din pieile lor. Ezechiel 16:10 folosește același cuvânt ebraic atunci când menționează „pielea” pentru sandale.


Î: În Leviticul 11:13-19, cum se face că sunt menționate douăzeci de păsări, având în vedere că Deuteronomul 14:11-18 menționează douăzeci și una de păsări?

R: Cele două liste conțin aceleași păsări, cu următoarele excepții:

Leviticul 11:13-19 Deuteronom 14:11-18

Orice specie de milan negru Milana neagră

Orice fel de șoim

Ambele liste menționează orice fel de șoim. Deși zoologii moderni clasifică șoimii ca fiind un tip de șoim, din punct de vedere tehnic, acest lucru este irelevant, deoarece nu se pot impune clasificări moderne asupra unor liste antice scrise într-o altă limbă și aparținând unei alte culturi. Punctul cheie este că, aparent, vechii evrei considerau șoimii ca fiind, de asemenea, un tip de șoim.

Un al doilea răspuns, oferit de Haley în cartea sa Alleged Discrepancies of the Bible (Presupuse discrepanțe ale Bibliei), p. 391, este că „șoimul” reprezintă o eroare de copiere. El afirmă acest lucru deoarece, în ebraică, „vultur/șoim” (daah) diferă cu o singură literă de „glede” (raah), iar „vultur” lipsește din Pentateuhul Samaritean, din Septuaginta și din multe manuscrise ebraice.


Î: În Lev 11:20-21, este greșit să spunem că există insecte cu patru picioare (atât un ateu, cât și un musulman au pus această întrebare)?

R: Expresia ebraică „pe patru picioare” înseamnă că animalul nu merge în picioare. Astfel, un câine căruia i s-a tăiat un picior tot merge „pe patru picioare”. Se pare că evreii nu aveau cuvântul „paralel”. Dacă ne gândim bine, chiar și în engleză sau chineză, cum ai explica pe scurt cuiva modul în care animalele cu patru, șase sau mai multe picioare merg toate în același fel, fără a folosi cuvântul „paralel”?


Î: În Leviticul 12:1-8, de ce sunt femeile [presupuse a fi] păcătoase după naștere? (O întrebare pusă de un musulman.)

R: Scriptura nu spune „păcătoase”, ci doar „necurate”. Când murea cineva din familia unui levit, Dumnezeu le poruncea să îngroape trupul, iar ei rămâneau necurati până seara. A deveni necurat este diferit de a fi păcătos, așa cum o dovedește faptul că Dumnezeu le poruncea să devină necurati în anumite situații.


Î: În Leviticul 12:1-5, de ce este o mamă necurată după ce a născut?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, faptul de a fi necurată o scutea de treburile cotidiene, iar perioada de odihnă îi făcea bine.


Î: În Leviticul 12:1-5, de ce este o mamă proaspăt născută necurată timp de 7 zile dacă naște un fiu și 14 zile dacă naște o fiică?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, a fi necurată nu înseamnă a fi păcătoasă. Un motiv probabil este faptul că băieții erau circumciși în a opta zi, iar prin scurtarea perioadei de necurăție pentru băieți, mama putea fi prezentă la ceremonia de circumcizie.


Î: În Leviticul 12:5-7, de ce aduceau proaspetele mame o jertfă arsă și o jertfă de ispășire pentru nașterea copiilor, având în vedere că Psalmul 128:3 spune că maternitatea este o binecuvântare?

R: Maternitatea este o binecuvântare. Cu toate acestea, la fel ca aproape orice altceva ce facem, ea este, de asemenea, pătată de păcat. Chiar și copiii născuți au o natură păcătoasă.


Î: În Leviticul 13, de ce simptomele leprei din acea vreme nu aveau aceleași caracteristici pe care le cunoaștem noi ca fiind ale leprei?

R: Cuvântul ebraic se referea la o mare varietate de boli de piele, și nu doar la ceea ce numim noi lepră sau boala Hansen.

Ca o paranteză, imaginați-vă cât de importantă era igiena pielii în lumea antică, când oamenii nu se puteau spăla des.


Î: În Leviticul 13, care boli din acea vreme ar putea fi considerate lepră?

R: Dicționarul biblic Wycliffe, p. 462, oferă următoarea listă:

Lepra adevărată (boala Hansen), sifilisul, variola, scabia, favusul, tinea scalpului, infecțiile fungice sistemice, furunculele și abcesele, pemfigusul, dermatita herpetiformă și cancerul de piele. Această listă provine din articolul „Lepră în vremurile ebraice antice” de Harold M. Spinka, M.D. Articolul a apărut în „Journal of the American Scientific Affiliation”, martie 1959.


Î: În Leviticul 13:51-52, ce este „lepra care roade”?

R: Multe boli de piele din acea vreme au fost eradicate în epoca modernă. Termenul ebraic se referă aparent la un tip de mucegai sau lepră cu care nu suntem familiarizați astăzi.


Î: În Lev 13:47-59 și Lev 14:33-53, cum pot hainele și casele să „se îmbolnăvească” și să aibă lepră?

R: Hainele pot răspândi boli de piele. Ciupercile și mucegaiul pot crește atât pe haine, cât și pe oameni, iar hainele pot fi, de asemenea, purtătoare de boli.


Î: În Lev 14:12, de ce trebuia cineva să aducă o jertfă de ispășire și o jertfă pentru păcat atunci când era vindecat de o boală?

R: Scriptura nu spune în mod explicit, dar

1. O jertfă era întotdeauna asociată cu o curățire ceremonială.

2. Nu se menționează că persoana respectivă era „vinovată” sau „mai păcătoasă” decât ceilalți pentru că avea această boală.

Există o aplicație spirituală pe care o putem învăța aici. Pe lângă faptul că Dumnezeu iartă credincioșilor toate păcatele lor, avem totuși nevoie de curățire și pentru natura noastră păcătoasă.


Î: În Leviticul 14:14, 17, de ce se pune sânge și untdelemn pe urechea dreaptă, pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept?

R: Scriptura nu precizează în mod specific, dar probabil că acest lucru are rolul de a identifica pe cel care aduce jertfa cu jertfa însăși. Alte exemple de utilizare a urechii drepte, a degetului mare de la mână dreaptă și a degetului mare de la piciorul drept se găsesc în Leviticul 8:23-24 și Exodul 29:20.


Î: În Leviticul 15:16, având în vedere că oamenii erau necurati după actul sexual până seara, înseamnă oare că actul sexual în cadrul căsătoriei este în vreun fel păcătos?

R: Nu. Necurăția nu înseamnă neascultare față de Dumnezeu, ci o atenție sporită din cauza riscului sanitar. De exemplu, când murea o rudă apropiată, trebuia să o îngropi și (fără a fi neascultător) erai necurat până seara. Legile privind curăția erau foarte importante într-o cultură deșertică cu puțină apă.

Un exemplu de preot care a devenit necurat pentru că se supunea voinței lui Dumnezeu se găsește în Numeri 19:8.


Î: În Leviticul 15:19-30,33, de ce sunt femeile [presupus] păcătoase în timpul menstruației? (Un musulman a afirmat acest lucru.)

R: Ele nu sunt păcătoase, ci doar necurate. Când murea cineva din familia unui levit, Dumnezeu le poruncea să îngroape trupul, iar ei rămâneau necurati până seara. A deveni necurat este diferit de a fi păcătos, așa cum o dovedește faptul că Dumnezeu le poruncea să devină necurati în anumite situații.

Deoarece acest lucru l-a preocupat pe acest musulman, poate ar dori să comenteze acest aspect din perspectiva Sharia: suflarea nasului și menstruația sunt fapte ale Satanei (Ibn-i-Majah, vol. 2, nr. 969, p. 87).

Ar trebui să-i întrebe pe savanții musulmani de ce femeilor musulmane li se interzice să se roage în timpul menstruației. Iată câteva surse din Sharia pe care le poate folosi pentru a-i întreba.

Un câine negru sau o femeie, sau un câine și o femeie aflată la menstruație întrerup rugăciunea. Abu Dawud, vol. 1, nr. 702, 703, p. 181; Ibn-i-Majah, vol. 2, nr. 949-953, p. 78-80

Unei femei aflate la menstruație nu i se permite să recite Coranul. Abu Dawud, vol. 1, nota de subsol 111, p. 56


Î: În Leviticul 16:1-2, de ce i-a acordat Dumnezeu lui Aaron o mică îngăduință, având în vedere că nu le-a arătat nicio milă celor doi fii ai lui Aaron, Nadab și Abihu?

R: Contextul arată că Aaron a comis greșeala din ignoranță, iar Romani 4:15 și Romani 5:13 demonstrează că Dumnezeu nu consideră păcatele pe care le comitem din ignoranță nevinovată ca fiind încălcări.


Î: În Leviticul 16:8, cine este Azazel și ce legătură are el cu țapul ispășitor?

R: Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, pp. 158-159, susține că aceasta era o dovadă a unei mitologii evreiești anterioare, mai primitive. Trei argumente pentru un răspuns creștin.

1. Nu, nu există absolut nicio dovadă pentru această presupusă mitologie evreiască primitivă. Dovezile pe care le avem cu privire la practicile idolatre ale israeliților indică faptul că toate au fost împrumutate de la popoarele înconjurătoare.

2. Creștinii recunosc fără rezerve că, încă din cele mai vechi timpuri, mulți israeliți aveau practici idolatre și mitologice. Este suficient să citim despre vițelul de aur de la Muntele Sinai sau despre îndemnurile constante împotriva închinării la idoli pentru a vedea că Vechiul Testament recunoaște fără ocolișuri această răutate, deși Biblia nu intră în prea multe detalii.

3. Afirmația lui Asimov pornește de la presupunerea că ritualurile Vechiului Testament nu ar fi putut fi date de un Dumnezeu transcendent. Mai degrabă, Asimov presupune că sursa trebuie să fi fost practicile idolatre și, folosind un raționament circular, recurge la exemplul lui Azazel pentru a-și demonstra punctul de vedere. Eroarea lui Asimov constă în faptul că, deși folosește comparația dintre Azazel și o practică idolatră ipotetică a israeliților pentru a arăta că acest ritual nu a fost dat de un Dumnezeu transcendent, nu există dovezi că israeliții idolatri ar fi avut o practică similară cu cea a lui Azazel.


Î: În Lev 16:10, 22, 26, de ce a introdus Dumnezeu conceptul de țap ispășitor?

R: Conceptul biblic de țap ispășitor este diferit de termenul modern. Termenul modern se referă la cineva care este învinuit pentru ceva pentru care nu era responsabil.

În Biblie, țapul ispășitor era eliberat să trăiască în pustie, iar asupra caprei erau așezate simbolic toate vinovățiile. În sensul biblic, Isus este țapul nostru ispășitor.

Ideea că țapul ispășitor ar fi un simbol al lui Satana era o tradiție evreiască care a apărut mult mai târziu.


Î: În Leviticul 16, de ce trebuia ca totul să se facă exact în acest fel?

R: S-ar putea scrie o carte despre motive, iar Dumnezeu a făcut-o – mai precis, în Cartea Evreilor. Vezi în special Evrei 7-10 și 13.


Î: În Leviticul 17:3-4,9, puteau oamenii să omoare orice animal fără ca acesta să fie un sacrificiu?

R: La vremea Exodului, nu. Motivul pentru aceasta era că Dumnezeu nu numai că vrea ca noi să-L slăvim, ci vrea, de asemenea, ca noi să-L slăvim numai pe El și să nu ne închinăm sau să aducem jertfe altor dumnezei, așa cum arată Leviticul 17:7.

Cu toate acestea, Deuteronomul 12:20-23 afirmă în mod expres că acest lucru se va schimba odată cu intrarea lor în Canaan.


Î: În Leviticul 17:7, demonii menționați aici (se‘irim) erau zei sub formă de capre sălbatice, așa cum susține „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 159?

R: Conform Traducerii Literale a lui Green, termenul ebraic de aici înseamnă „jertfe aduse caprelor”. Prin urmare, ei erau ispitiți să aducă jertfe zeilor-capră, așa cum afirmă Asimov.


Î: În Lev 17:13, sângele era scurs și acoperit cu pământ, sau era vărsat ca apa, așa cum spune Deuteronomul 12:24?

R: Ambele variante sunt corecte. În răspunsul la această întrebare trebuie luate în considerare trei aspecte.

1. Turnarea și scurgerea sângelui sunt, în esență, același lucru.

2. Contextul din Deuteronom se referă la consumul de carne în general, mai ales acasă, unde oamenii își păstrează casa curată. Prin urmare, nu s-au dat detalii cu privire la modul de a elimina sângele astfel încât să se mențină casa curată.

3. Leviticul menționează în mod specific vânătoarea în câmp. Deși un vânător ar putea fi tentat să lase pur și simplu sângele pe pământ, Leviticul 17:13 adaugă în mod specific că vânătorul trebuie să „curățeze după sine” și să acopere sângele cu pământ.


Î: În Lev 18:1-17 și 20:12,14, care este un rezumat al legilor levitice privind căsătoria?

R: Din Codul Sfințeniei din Leviticul 17-25, iată restricțiile privind căsătoria.

Punctul de vedere al bărbatului Punctul de vedere al femeii

Fiica (rudă apropiată) Fiul (rudă apropiată)

Mama (rudă apropiată) Tatăl (rudă apropiată)

Mama/mama vitregă Fiu/fiu vitreg

Soră/soră vitregă/soră pe jumătate Fratele/fratele vitreg/fratele pe jumătate

Nepoată Bunic

Sora părintelui Fiul fratelui

Soția fratelui tatălui Fiul fratelui soțului

Nora Socrul

Soția fratelui Fratele soțului

Soacra Ginerele

Sora soției în viață Soțul surorii în viață

Fără restricții:

Fiica fratelui sau a surorii Fratele părintelui

Fiica fratelui soției Soțul surorii tatălui

Soția fratelui mamei Fiul surorii

Fiica fratelui părintelui Fiul fratelui părintelui

Fiica fratelui Fratele tatălui

Soția fratelui mamei Fiul surorii soțului

Asimetrie: Restricțiile sunt „asimetrice” în ceea ce privește următoarele. O femeie se poate căsători cu fiul surorii sale, dar nu și cu fiul fratelui său. Un bărbat se poate căsători cu [fosta] soție a fratelui mamei sale, dar nu și cu [fosta] soție a fratelui tatălui său.


Î: În Leviticul 18:5, pot oamenii să fie mântuiți prin respectarea legii, având în vedere că Noul Testament ne învață că numai Hristos ne poate mântui?

R: Adevărul din Leviticul 18:5 este doar o piesă din mozaicul legii, milostivirii și harului lui Dumnezeu. Iată câteva dintre celelalte piese care se potrivesc cu Leviticul 18:5.

1. Ipotetic vorbind, o persoană nu ar avea nevoie de mila lui Dumnezeu dacă ar respecta Legea în mod perfect.

2. Acea persoană (și noi) ar trebui să încercăm să trăim o viață fără păcat și să ascultăm de Dumnezeu în mod desăvârșit.

3. Cu toate acestea, nu suntem în stare să facem acest lucru. Nimeni nu este fără păcat (Proverbe 20:9; Psalmul 14:2-3; 19:12).

4. Odată ce realizăm acest lucru, ar trebui să ne întoarcem către Dumnezeu și să apreciem mila și harul Său.

5. Dumnezeu le-a promis celor care L-au urmat în Vechiul Testament că (într-un fel sau altul), dacă se vor dedica Lui și Legii Sale, vor fi mântuiți. Multe alte versete, pe lângă Leviticul 18:5, arată acest lucru.

6. Dumnezeu a revelat singurul mijloc pe care L-a ales pentru iertarea atât a păcatelor lor, cât și a noastre, în Isus Hristos.

7. Chiar dacă trăim după învierea lui Hristos, Leviticul 18:5 se aplică și nouă astăzi, într-un sens secundar. Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor să creadă și să se supună lui Isus (2 Tesaloniceni 1:8). Dacă cineva crede și se supune lui Dumnezeu, va avea viața veșnică.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 160-161, și „735 Baffling Bible Questions Answered”, p. 67, pentru un răspuns diferit.


Î: În Leviticul 18:16 și Leviticul 20:21, de ce i s-a interzis unui bărbat să se căsătorească cu soția fratelui său, având în vedere că Deuteronomul 25:5-10 îi poruncea să se căsătorească cu soția fratelui său?

R: Leviticul 18:16-18 spune să nu te căsătorești cu soția fratelui tău, cât timp acesta este în viață. Porunca de a te căsători cu soția fratelui tău din Deuteronomul 25:5-10 are scopul de a-i perpetua numele după moartea fratelui tău.


Î: În Leviticul 18:8-18; 20:11-14, 17-21, de ce se vorbește despre incest în Biblie? (Un musulman a adus în discuție acest subiect.)

R: Acest subiect neplăcut trebuia abordat; familia regală egipteană și, mai târziu, persanii practicau incestul în mod regulat.


Î: În Leviticul 18:19 și Leviticul 20:18, ar trebui soții să întrețină relații sexuale în timp ce soția este la menstruație?

R: Acest verset arată că, conform Legii lui Moise, nu ar trebui să o facă.


Î: În Lev 18:22,24 și Lev 20:13, homosexualitatea este încă greșită, sau este ceva care s-a schimbat, precum consumul de carne de porc, sau ceva neschimbat, precum interzicerea sacrificării copiilor?

R: Este încă un păcat. Nu numai că Noul Testament nu menționează nicio schimbare în această privință, dar avem și confirmarea din Romani 1:26-27 și 1 Corinteni 6:9 că aceasta este încă un păcat.

Leviticul 18:22 se află imediat după un verset care interzice sacrificarea copiilor și înaintea versetului care interzice zoofilia, așa că Dumnezeu probabil privește cele trei lucruri în mod similar. Leviticul 20:13 se află cu două versete înaintea celor două versete care interzic zoofilia. Vezi și discuția despre Romani 1:26-27 și 1 Corinteni 6:9.


Î: În Lev 18:22-24 și Lev 20:13, homosexualitatea și zoofilia au fost condamnate doar pentru că nu puteau fi concepuți copii?

R: Nu, acesta nu a fost motivul pe care l-a dat Dumnezeu. Motivul este clar precizat în Leviticul 18:22-23. La fel cum relațiile sexuale cu un animal sunt o perversiune, relațiile sexuale între doi bărbați sunt detestabile în ochii lui Dumnezeu și, în acele vremuri, erau pedepsite cu moartea.


Î: În Leviticul 19:18, cine este aproapele pe care evreii trebuiau să-l iubească?

R: Leviticul 19:18 spune că acesta includea pe oricare dintre ai lor. Probabil că includea și pe străinii (călătorii și rezidenții temporari) din țară, dar nu și pe canaaniți.


Î: În Leviticul 19:20, de ce se pedepsea o sclavă care întreținea relații sexuale?

R: Legea mozaică nu pedepsea nicio femeie, sclavă sau liberă, care fusese violată. Dar dacă o femeie nu fusese violată sau se afla într-un oraș și nu strigase după ajutor, o femeie liberă urma să fie ucisă. O sclavă, având în vedere circumstanțele ei, nu era ucisă. Vezi următoarea întrebare pentru a afla care era pedeapsa ei.

Acest lucru contrastează puternic cu legea romană ulterioară, în care o sclavă putea fi pedepsită prin tăierea nasului pentru „crima” de a se acoperi modest în fața stăpânului ei. Legea mozaică contrastează, de asemenea, puternic cu legea islamică, în care relațiile sexuale cu sclavele și prizonierele erau permise și nicăieri nu erau măcar descurajate. Ele erau numite „femeile pe care le deținem cu mâna dreaptă”. Pentru documentație cu privire la acest aspect în Legea islamică sunnită, citiți Hadith-ul lui Bukhari, vol. 3, cartea 34, capitolul 113, după nr. 436, paginile 239-240.


Î: În Leviticul 19:20, a fost biciuită femeia?

R: Există o incertitudine cu privire la cuvântul ebraic. Iată câteva traduceri.

Versiunea King James: „ea va fi biciuită; nu vor fi omorâți…”

Versiunea New King James: „pentru aceasta va fi biciuire; dar nu vor fi omorâți…”

NIV: „trebuie să existe o pedeapsă corespunzătoare. Totuși, ei nu vor fi omorâți…”

NASB: „va fi o pedeapsă; totuși, nu vor fi omorâți…”

Berean Standard Bible: „trebuie să existe o pedeapsă cuvenită. Dar ei nu vor fi omorâți…”

Biblia interlineară a lui Jay P. Green: „va avea loc o anchetă; nu vor fi omorâți…”

Traducerile se împart în două grupe: fie cuvântul ebraic înseamnă „biciuire”, fie „anchetă”/„pedeapsă”. Evident, femeia a primit un fel de pedeapsă. Totuși, doar Versiunea King James, veche de 400 de ani, spune că numai femeia a fost biciuită.


Î: În Lev 19:26,31; 20:6,27, de ce au fost interzise vrăjitoria, magia și mediumii?

R: Aceste versete menționează că

A. Dacă apelezi la un medium, vei fi pângărit de acesta (Leviticul 19:31)

B. Dacă apelezi la ei, te prostituezi (spiritual) în fața lor. (Leviticul 20:6)

Alte motive pentru care aceste practici sunt greșite sunt:

1. Oamenii caută înțelepciunea lor în loc de cea a lui Dumnezeu

2. Oamenii se încred în puterea lor în loc să se încreadă în Dumnezeu

3. Oamenii se dedică magiei și mediumilor în loc să se dedice lui Dumnezeu.

4. Oamenii uneori venerează și se închină acestor lucruri în locul lui Dumnezeu.

Chiar dacă nu faci toate aceste patru lucruri, chiar și faptul că faci unul singur ar însemna că A și B se aplică în cazul tău. Creștinii nu ar trebui să meargă la ghicitori de niciun fel, nici măcar pentru distracție la târg.


Î: În Leviticul 19:27, de ce era Dumnezeu preocupat de coafuri?

R: Scriptura nu precizează. Părul este vizibil, iar faptul de a nu tăia părul la colțuri ar fi o modalitate de a-i identifica pe bărbații evrei. Rețineți că, în această cultură, chiar și cei care nu erau nazirei puteau avea părul lung. Vedeți și discuția despre 1 Corinteni 11:14.


Î: În Leviticul 19:28, înseamnă oare că o persoană nu ar trebui să-și facă un tatuaj?

R: Aceasta face parte din Legea mozaică. Cu toate acestea, Noul Testament spune că noi suntem Templul lui Dumnezeu și nu vrem să facem graffiti pe pereții Templului lui Dumnezeu. Apocalipsa 13:16-18 spune că majoritatea oamenilor, cu excepția credincioșilor, vor avea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte reprezentând 666, numărul fiarei. Singurul argument în favoarea tatuajelor este faptul că, în Egiptul de astăzi, unii copți își tatuează o cruce vizibilă pe copiii lor nou-născuți. Acest lucru se întâmplă deoarece, în caz contrar, fundamentaliștii musulmani sunt predispuși să le răpească copiii și să-i crească ca musulmani.


Î: În Leviticul 20, de ce atât de multe fapte erau pedepsite cu pedeapsa cu moartea?

R: Se pare că aceste fapte erau suficient de grave încât să merite execuția în ochii lui Dumnezeu. În loc să încercăm să-L încadrăm pe Dumnezeu în propriile noastre concepții preconcepute, să învățăm ce a învățat Dumnezeu și apoi să căutăm motivele pentru aceasta. Infracțiunile care merită pedeapsa cu moartea se împart în trei categorii:

Luarea vieții omului: omorul intenționat și uciderea neintenționată, dacă făptașul nu fuge într-un oraș de refugiu. O diferență importantă între Legea Vechiului Testament și alte legi este că nu conta dacă victima era sclav sau om liber. Execuția unei persoane pentru că a luat viața unui om este o pedeapsă potrivită pentru luarea vieții omului.

Păcatele sexuale: Majoritatea păcatelor sexuale – adulterul, homosexualitatea, incestul, zoofilia – sunt pedepsite cu moartea. Multe dintre aceste păcate creează dependență și încearcă să-i atragă și pe alții în păcatul lor. Pentru binele comunității din acea vreme, cei vinovați erau executați.

Sfidarea deschisă: Închinarea la alți zei, ghicitul viitorului etc. constituie o sfidare împotriva lui Dumnezeu pentru poporul ales al Lui, evreii. Desigur, un evreu putea părăsi poporul, se putea asimila într-o altă țară și putea face ce dorea. Dar pentru evreii care trăiau ca popor ales, Dumnezeu nu tolera sfidarea împotriva Sa. De asemenea, El nu tolera sfidarea împotriva părinților, cum ar fi blestemarea lor în mod deschis (Leviticul 20:9).

Vechiul Testament prevedea mai puține infracțiuni pedepsite cu pedeapsa cu moartea decât alte coduri legislative. Multe alte coduri legislative prevedeau moartea hoților.

Spre deosebire de Legea Vechiului Testament, legea islamică, Sharia, este diferită. Dacă un om liber și un sclav ucid împreună un sclav, sclavul este executat, iar omul liber trebuie să plătească doar jumătate din prețul sângelui. Iată citatul: „Malik a spus despre un adult și un copil care ucid împreună un om. «Adultul este ucis, iar copilul plătește jumătate din prețul sângelui.» Malik a spus: «La fel se întâmplă și în cazul unui om liber și al unui sclav care ucid împreună un sclav. Sclavul este ucis, iar omul liber plătește jumătate din valoarea acestuia.»” Muwatta Malik 43.3.3


Î: În Leviticul 20:2, „Molech” se referă într-adevăr la „melech” (rege) și este aceasta o interdicție împotriva zeului poporului, așa cum susține „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 162?

R: Nu. Numele „Molech” ar putea deriva de la cuvântul care înseamnă „rege”. Cu toate acestea, acesta era un idol specific pe care îl venerau amoniții. Există dovezi că un zeu numit „Muluk” era cunoscut în orașul-stat Mari, în jurul anului 1700 î.Hr.


Î: În Leviticul 21:1-4, de ce un preot putea să-și plângă doar părinții, frații și surorile care locuiau acasă, dar nu și pe ceilalți?

R: Se pare că importanța ca un preot să fie curat din punct de vedere ceremonial pentru îndeplinirea îndatoririlor sale era considerată mai importantă decât a deveni necurat din punct de vedere ceremonial pentru oricine altcineva în afară de familia sa cea mai apropiată.


Î: În Leviticul 21:11, de ce marele preot nu putea deveni necurat din punct de vedere ceremonial nici măcar pentru înmormântarea propriilor părinți?

R: Se pare că importanța funcției de mare preot a împiedicat acest lucru.


Î: În Leviticul 21:18-23, de ce pare că lui Dumnezeu nu-i plac persoanele cu dizabilități și le interzice celor cu un handicap fizic să devină mari preoți?

R: Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ar fi avut libertatea să aleagă doar persoane scunde, înalte, cu părul negru, stângaci sau orice alt tip de persoane pe care le-ar fi dorit. Dacă Dumnezeu a ales persoane care nu aveau defecte fizice și nu a considerat necesar să ne spună motivele Sale, aceasta este prerogativa Lui.

Putem specula că motivul ar putea fi legat de faptul că preotul acționează ca un „model” pentru popor în oferirea jertfelor. Desigur, și animalul de jertfă trebuia să fie fără defecte, așa cum arată Leviticul 22:20-25.


Î: În Leviticul 22:28, de ce nu puteau să ucidă animalele-mamă și puii lor pentru jertfă în aceeași zi?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Poate că este legat de Exodul 23:19: „Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.”


Î: În Leviticul 23:6, este adevărat că „Fără îndoială, folosirea pâinii nedospite în ritualuri este extrem de veche, datând cu mult înainte de Exod”?

R: Nu avem nicio mențiune că acest obicei ar fi fost practicat înainte de Exod. Dacă Asimov consideră semnificativ faptul că nu avem nicio mențiune despre Ziua Ispășirii (Yom Kippur) înainte de Exil (vezi discuția despre Lev 23:26-32), de ce crede el că folosirea pâinii nedospite era foarte veche?

Altcineva ar putea susține (cu la fel de puține dovezi) contrariul, și anume că Ziua Ispășirii a existat înainte de Exod, iar folosirea pâinii nedospite a apărut după Exil. Desigur, toate pasajele scripturale care menționează pâinea nedospită ar putea fi respinse ca fiind „adăugiri scrise aparent după exil, întrucât pâinea nedospită indică o dată târzie”.

Bănuiesc că Asimov a preluat această informație din „Anchor Bible Dictionary”, volumul 6, p. 756 și, în special, p. 759-760, la secțiunea „Teorii ale originii”. Cu toate acestea, această carte liberală nu oferă nicio dovadă că această sărbătoare era celebrată în afara Bibliei. Se pare că această teorie a pornit de la Julius Wellhausen în secolul al XIX-lea.

În ceea ce mă privește, întrucât singurele dovezi arată că israeliții practicau ambele aici, aleg să mă bazez pe dovezi.


Î: În Lev 23:26-32, Lev 16:1-34 și Num 29:7-11, este adevărat că nu există nicio mențiune privind respectarea Zilei Ispășirii până în perioada post-exilică, așa cum susține Asimov’s Guide to the Bible, p. 158?

R: Asimov nu oferă nicio mențiune privind respectarea acesteia nici în perioada post-exilică a Vechiului Testament, dar acest lucru nu este relevant. Nu ne-am aștepta să găsim multe mențiuni despre ritualurile din templu care să spună: „am îndeplinit ritualul așa cum trebuia”. În mod similar, nu avem mențiuni istorice despre strângerea lemnului pentru Templu, dar știm că gabaoniții, care erau cei care strângeau lemnul, și-au îndeplinit funcția atât înainte, cât și după exil. La fel, nu avem mențiuni din perioada pre-exilică despre vreun ritual al Templului, în afară de ceea ce este deja scris în Biblie.

În Anul Jubiliar, se suna din trâmbiță în Ziua Ispășirii, conform Leviticul 25:8-9. Astfel, sărbătorirea Anului Jubiliar include și sărbătorirea Zilei Ispășirii.

Ar părea ciudat ca Moise să fi consemnat ritualurile pentru Ziua Ispășirii în Leviticul 16:1-34; 23:26-32 și Numeri 29:7-11, pentru ca apoi să nu le respecte imediat.


Î: În Lev 23:32, sărbătoarea Zilei Ispășirii era în a noua zi sau în a zecea zi, așa cum spune [presupus] Lev 16:29?

R: A început în seara zilei a noua și a continuat până în ziua a zecea. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Leviticul 23:32 spune în mod precis că perioada era de la seara zilei a noua până la seara zilei a zecea.

2. În general, oamenii nu făceau nicio muncă după lăsarea întunericului.

3. Leviticul 16:29 spune doar să nu se facă nicio muncă în a zecea zi.


Î: În Lev 23:42-43, israeliții care au ieșit din Egipt locuiau în colibe sau în corturi, așa cum spun Ex 16:16; 33:8 și Num 11:10?

R: Un răspuns ar fi că cuvântul ebraic pentru „cabană”, cukkah, este un termen general care poate însemna atât colibă, cât și cort. Totuși, probabil că acesta nu este răspunsul corect, deoarece există o explicație mai rezonabilă.

Iată punctele esențiale ale răspunsului.

1. În pustie, israeliții au trăit peste 40 de ani în corturi rezistente, nu doar în colibe construite în grabă, așa cum o dovedesc Exodul 16:16; 33:8 și Numeri 11:10, iar Iosua 7:22 arată acest lucru.

2. În Egipt, Exodul 12:7, 22-23 dovedește că locuiau în case (colibe), deoarece în timpul Paștelui trebuiau cu toții să pună sânge pe stâlpii ușilor caselor lor.

3. Israeliții au avut la dispoziție doar o singură zi pentru a-și face bagajele și a se pregăti, conform Exodul 11:4-12:14. Exodul 12:11 ne reamintește că plecarea lor s-a făcut în mare grabă.

4. Prin urmare, deși și-au construit corturi în pustie, nu aveau corturi atunci când au părăsit Egiptul pentru prima dată.

5. Rețineți că Leviticul 23:42-43 nu comemorează faptul că israeliții au locuit în colibe timp de peste 40 de ani, ci faptul că locuiau în colibe în momentul în care au fost scoși din Egipt.

6. Ar fi ușor pentru cineva să treacă cu vederea această distincție între a locui în corturi timp de peste 40 de ani și a locui în colibe la început, cu excepția cazului în care ar scrie despre ceea ce a trăit personal.


Î: În Leviticul 24:3, de ce ar vrea Dumnezeu ca o lampă cu ulei de măsline să ardă neîntrerupt zi și noapte, chiar și atunci când nimeni nu o vede?

R: Oamenii ar ști totuși că nu se stinge niciodată. Poate că aceasta simboliza faptul că Dumnezeu nu doarme niciodată, că nu încetează niciodată să vegheze asupra lumii și că nu încetează niciodată să vegheze asupra noastră.


Î: În Leviticul 24:10-22, a fost o măsură extremă lapidarea până la moarte a unui fiu care blasfemia?

R: Nu. Nu era vorba doar de un limbaj obscen, ci de blasfemie împotriva numelui sfânt al lui Dumnezeu printr-un blestem. Aceasta era mai mult decât a lua numele lui Dumnezeu în deșert; era o sfidare a legii lui Dumnezeu sub guvernarea teocratică. Desigur, astăzi nu mai trăim sub acea guvernare, iar dacă cineva ar face așa ceva, nu ar trebui să încercăm să-i facem rău.


Î: În Leviticul 25:35 și Exodul 22:25, de ce nu puteau percepe dobândă propriului popor, din moment ce puteau percepe dobândă străinilor în Deuteronomul 23:20?

R: Deuteronomul 23:20 arată că perceperea de dobândă de la străini este permisă din motive comerciale. Cu toate acestea, o persoană evlavioasă tot nu ar percepe o dobândă excesivă, conform Proverbelor 28:8 și Ezechiel 18:8. Totuși, ajutorarea unui prieten sau a unui semen israelit nu ar trebui să se facă din motive comerciale. Li s-a poruncit să dea celor săraci dintre israeliți și să nu se eschiveze de la responsabilitățile lor încercând, în schimb, să câștige bani din împrumuturi acordate celor săraci.


Î: În Leviticul 25:35 și Exodul 22:25, având în vedere că li se permitea să perceapă dobândă de la străini, dar nu de la proprii lor compatrioți, înseamnă oare că acest lucru contravine multor versete care spun că anumite legi trebuiau să fie aceleași atât pentru israeliți, cât și pentru străini?

R: Versetele de mai jos arată că o mare parte din legea religioasă și civilă era aceeași atât pentru cei născuți în țară, cât și pentru cei care nu erau israeliți. Cu toate acestea, niciun verset nu spune că legile trebuiau să fie aceleași în ceea ce privește împrumutul de bani. Iată toate versetele relevante.

Exodul 12:49 și Numeri 9:14 vorbesc despre legile Paștelui pentru cei care nu sunt israeliți și care doresc în mod voluntar să sărbătorească Paștele.

Leviticul 24:16 și Numeri 15:29-30 precizează că legile sunt aceleași atât pentru păcatele ceremoniale, cât și pentru blasfemie.

Leviticul 16:29 se referă la legile privind Sabatul. Ar pune israeliții într-o situație de dezavantaj comercial dacă străinii ar putea vinde în ziua de Sabat, iar israeliții evlavioși nu ar putea.

Leviticul 19:33 spune că nu trebuie să-i maltrateze pe străinii neisraeliți din țara lor.

Leviticul 24:22 spune că legile privind omorul și vătămarea corporală trebuie să fie aceleași atât pentru cei născuți în țară, cât și pentru străini.


Î: De ce Leviticul 25:46 și Exodul 21:2-21 tolerează sclavia?

R: Sclavia în Biblie era similară cu cea a servitorilor angajați pe termen determinat. Toți sclavii evrei trebuiau eliberați la fiecare șapte ani, conform Exod 21:2-5. Când sclavul era eliberat, fostul stăpân trebuia să-l doteze generos din ceea ce avea, conform Deuteronom 15:13-15. Singura excepție de la eliberarea unui sclav evreu era dacă sclavul își iubea stăpânul suficient de mult încât să aleagă să rămână sclav pe viață, conform Exodul 21:5-6. Cu toate acestea, evreii nu-și eliberau întotdeauna sclavii, așa cum arată Ieremia 34:8-22; Dumnezeu i-a mustrat pentru aceasta. Următorii deveneau sclavi:

Hoții care nu puteau să-și plătească datoriile (Exodul 22:3)

Femeile vândute de părinți ca concubine (Exodul 21:7-11)

Oamenii care se vindeau ca sclavi dacă mureau de foame


Î: În Leviticul 26:30, a urât Dumnezeu pe Israel, sau erau ei „lumina ochilor” Lui în Zaharia 2:8, și nu i-a urât El în Leviticul 26:44?

R: Dumnezeu îi considera pe israeliții aleși prețioși în ochii Săi, ca lumina ochilor Săi. Dumnezeu îi considera pe israeliții neascultători care respingeau Legea lui Dumnezeu ca fiind detestabili și fără valoare (Ieremia 2:5; 12:8). În mod similar, Hristos a murit ca jertfă de ispășire pentru întreaga lume (1 Ioan 2:2), dar celor care Îl resping pe Hristos, Dumnezeu nu ezită să le arate întinderea mâniei Sale. Vezi „When Critics Ask”, p. 94, pentru mai multe explicații privind același răspuns.


Î: Leviticul 27:1-8 arată oare că bărbații sunt mai valoroși decât femeile?

R: Nu. Geneza 1:27 arată că atât bărbații, cât și femeile sunt creați după chipul lui Dumnezeu, iar Galateni 3:26-28 arată că bărbații și femeile, evreii și neevreii, sunt toți la fel de valoroși ca fii ai lui Dumnezeu. Însă Leviticul 27:1-8 arată că, în acea vreme, bărbații aveau o valoare economică mai mare decât femeile sau copiii.

Leviticul 27:1-8 se referă la promisiunea de a oferi Domnului echivalentul monetar al unui lucru. Astfel, de exemplu, valoarea unui bărbat de peste șaizeci de ani era mai mică decât cea a unei femei mai tinere de șaizeci de ani.


Î: În Leviticul 27:28-29, dedicarea unor oameni Domnului pentru a fi omorâți înseamnă o aprobare a sacrificiului uman?

R: Nu, deoarece execuția nu este un sacrificiu uman. Uciderea ucigașilor și a altor criminali se făcea deoarece Dumnezeu a poruncit-o pentru menținerea ordinii. Contextul din Leviticul 23-27 se referă la legi și nu are nicio legătură cu vreun sacrificiu animal, cu atât mai puțin cu sacrificiul uman. Biblia nu aprobă niciodată nimic care să semene cu sacrificiul de oameni, cu două excepții. Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam pentru a vedea dacă îl va jertfi pe Isaac, deși nu a avut loc niciun sacrificiu uman, iar Isus a murit de bunăvoie pentru noi.


Î: În Leviticul 27:30-33, Numeri 18:21-32; Deuteronomul 12:5-14; 14:22-29; 26:12-15 și Maleahi 3:10, creștinii trebuie să plătească zeciuiala astăzi?

R: Nu. Totuși, trebuie să dăm și astăzi ofrande materiale pentru lucrarea lui Dumnezeu (2 Corinteni 8-9). Cu toate acestea, nu este vorba de o zeciuială exactă, deoarece Romani 7:6 spune: „Dar acum, fiindcă am murit față de ceea ce ne lega, am fost eliberați de Lege, ca să slujim după felul nou al Duhului, și nu după felul vechi al literei.” (BSB)

Întreaga noastră viață ar trebui să fie dedicată lui Dumnezeu, astfel încât să putem da mai mult decât o zeciuială. Dar, întrucât Vechiul Testament specifica o zeciuială, iar noi avem un standard mai înalt decât cel al Vechiului Testament, se poate spune că zeciuiala definește limita minimă a generozității. Totuși, 2 Corinteni 9:7 spune că ar trebui să dăm cu bucurie, nu din obligație.


Î: În Levitic, cum știm de la Filon Iudeul că ceea ce avem noi este ceea ce a fost scris inițial?

R: Ca creștini, avem încredere că Vechiul Testament pe care Hristos l-a validat este Vechiul Testament pe care ar trebui să-l avem. De altfel, pentru musulmani, Coranul lor spune că lui Isus i-a fost dată Tora în Sura 5:46. Avem manuscrise timpurii din vremea lui Hristos, despre care se vorbește în următoarea întrebare. Cu toate acestea, există o linie suplimentară de dovezi. Filon din Alexandria a fost un erudit evreu care a trăit între anii 15/20 î.Hr. și 50 d.Hr. El a scris în limba greacă, dar este curios faptul că citatele sale din Vechiul Testament în limba greacă se potrivesc mai bine cu textul masoretic ebraic decât cu Septuaginta greacă. El a intrat în detalii ample cu privire la semnificația diferitelor versete. Iată versetele la care s-a referit în Levitic.

1:3, 9, 13; 2:1, 11, 13; 3:12, 16, 17; 4:22, 31; 5:2, 4, 5, 20, 21; 6:9, 13, 20; 7:5, 34; 8:29-36; 9:1-14, 24; 10:1-3, 6, 8, 9, 16; 11:3, 4, 9, 10, 20-22, 42, 43; 13:3, 11, 12, 14; 14:35, 36; 15:31; 16:7,10,17,20; 17:11; 18:1,6,7; 19:13,4,9,11,13,14,16,23-25,32,35,36; 20:18; 21:11,17; 22:4, 6, 10, 12; 23:1, 2, 10, 27; 24:2, 15; 25:4, 8, 9, 10, 23, 31; 26:3, 8, 10, 12, 36; 27:3, 32, 33

Pentru mai multe informații, consultați „Operele lui Filon: versiunea completă și neprescurtată, actualizată”.


Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Levitic?

R: Scriitorii din perioada pre-niceană care au citat sau au făcut aluzie la versete din Leviticul sunt:

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.)

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.)

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) a inclus cartea Leviticul printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim. Este neobișnuit faptul că el inversează ordinea cărților Numeri și Leviticul. În „Pascha”, p. 72. Această mențiune este păstrată în „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, 4.26.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) a citat jumătate de verset

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.)

Tertulian (198-220 d.Hr.) „…când legea sacerdotală era redactată, prin Moise, în Levitic, o găsim prescrisă…” Un răspuns către iudei, cap. 5, p. 156

Origen (225-254 d.Hr.)

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.)

Anatolius din Alexandria (270-280 d.Hr.)

Victorin din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.)

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.)

După Conciliul de la Niceea, și alți scriitori au făcut referire la Levitic.

Ieronim (373–420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Tora, Iov, Iosua, fiul lui Nave [Iosua], Judecători, Rut, Samuel, Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia. Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.


Î: În Levitic, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (din 250 î.Hr. și mai târziu) 13 exemplare, conform lucrării *The Dead Sea Scrolls Today*, p. 30, și *The Encyclopedia of the Dead Sea Scrolls*, vol. 1, p. 488. Lucrarea *The Dead Sea Scrolls Translated: The Qumran Texts in English*, ediția a II-a, menționează cel puțin 12 originale. „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 436-438, menționează că există 8 exemplare. Conform lucrării „The Dead Sea Scrolls Translated: The Qumran Texts in English”, ediția a II-a, p. 474, fragmentul 4Q17, care conține textul de la Exodul 38 până la Leviticul 2, este datat din anul 250 î.Hr. Conținutul său este aproape identic cu textul masoretic. Exemplarele sunt denumite astfel:

1Q3 conține 21 de fragmente, care provin din 3 sau 4 manuscrise originale.

2Q5 (Leviticul 11:22-29 în paleo-ebraică)

4Q23 Leviticul 26:2-16 în limba greacă. (150-1 î.Hr., datorită scrisului formal din perioada hasmoneană timpurie) (15 diferențe textuale față de Septuaginta)

4Q24 conține 30 de fragmente, dar toate provin probabil din același original. Secolul I î.Hr.

4Q25 conține doar 6 sau 9 fragmente păstrate din capitolele 1, 3-5, 8.

4Q26 conține patru fragmente (30 î.Hr. – 20 d.Hr., scriere herodiană timpurie)

4Q26a: nouă fragmente din capitolele 3, 19-22

4Q26b un fragment din Leviticul 7:19-26

4Q119 (Septuaginta)

4Q120 (Septuaginta)

6Q2 (Leviticul 8)

11Q1

11Q2 conține două fragmente care provin probabil din același original. (fragmente din capitolele 7-10, 14-15, 25) (c. 50 d.Hr., datorită unei „scrisuri din perioada herodiană târzie”)

Septuaginta din Manuscrisele de la Marea Moartă: Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 436-438, menționează că cea mai veche copie cunoscută a Septuagintei este un text din Leviticul provenit din peștera 4 a Manuscriselor de la Marea Moartă; acesta este datat în anul 100 î.Hr.

În ansamblu, în Manuscrisele de la Marea Moartă sunt păstrate următoarele 487 de versete din cele 859 ale cărții Leviticul (56,7%).

Lev 1:1-17; 2:1-16; 3:1-14,16-17; 4:1-8,12-14,18-19,23-28,30; 5:6,8-10,12-13,16-24; 6:niciun verset; 7:19-26; 8:12-13,26-28,31,33-34; 9:1-10,12-13,15,22-24; 10:1-2,9-20; 11:1-40; 12:niciunul; 13:3-9, 32-33, 39-43, 58-59; 14:16-34, 40-57; 15:1-5, 10-11, 19-24; 16:1-15, 15-29, 34; 17:1-11; 18:16-21, 27-30; 19:1-8, 30-37; 20:1-6, 20-24, 27; 21:1-4, 6-12, 17-24; 22:1-33; 23:1-8,10-29,40; 24:2-23; 25:28-36,45-49,51-52; 26:2-33; 27:5-22,30-31? Pentru mai multe detalii, consultați cartea „The Meaning of the Dead Sea Scrolls”, p. 423.

La Masada s-au păstrat două exemplare ale cărții Leviticul:

Mas1a (Leviticul 4:3-9) (50-1 î.Hr.)

Mas1b 45 de fragmente din Leviticul 8:31-11:40 (25-75 d.Hr.) (identice cu textul masoretic).

Printre Manuscrisele de la Marea Moartă au fost găsite traduceri în aramaică, numite targumuri, ale cărții Leviticul, precum 4Q156. Două fragmente mici în aramaică datează din secolul al II-lea î.Hr.

Manuscrisele grecești includ Vaticanus (325-350 d.Hr.) (întreaga carte a Leviticului) și Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) (întreaga carte a Leviticului). A se vedea Introducerea generală la Biblie, pp. 391-394.

Manuscrisul Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține Leviticul 20:27-22:30.

Samarii și-au realizat propria copie a Torei în secolul al II-lea î.Hr., deși cele mai vechi copii samarite care s-au păstrat datează din Evul Mediu. „Manuscrisele de la Marea Moartă astăzi”, pp. 125-126.

O traducere siriacă a Septuagintei a fost realizată de episcopul Paul de Tella (616-617 d.Hr.), pe care o mai avem și astăzi, conform „Manuscrisele Bibliei grecești”, p. 35 (notă de subsol).

Scriitorii bisericii primare au recunoscut Leviticul ca parte a Bibliei.


Î: În Levitic, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Iată câteva dintre ele, dar mai întâi, iată câteva aspecte generale legate de traducerea lingvistică.

Textul masoretic ebraic Septuaginta greacă

cortul adunării

cortul mărturiei

jertfă arsă

jertfă arsă integrală

impuritate a necurăției

izolare din cauza necurăției

detestabil

o urâciune

fapte dezgustătoare

abominații

etc.

Leviticul are în total 859 de versete. Mai jos sunt câteva fragmente de versete cu variații manuscrise. Acestea nu acoperă întregul Levitic, ci se concentrează în principal pe capitolele 16-18. Cu excepția cazurilor în care se specifică altfel, prima frază este textul masoretic (MT), iar a doua este Septuaginta (LXX).

Lev 1:16 recolta și „*”-ul acesteia. Nu este clar dacă „*” înseamnă „conținut”, „pene” sau un alt cuvânt.

Lev 3:1-11 par să lipsească din 4Q24

Lev 4:7 „va turna” vs. „va turna” scris greșit în textul de la Masada Mas1a

Lev 4:19 „coada lată, și ceea ce acoperă, și rinichii” față de „coada lată, grăsimea care acoperă măruntaiele, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei” (nota de subsol NRSV)

Lev 7:21 „lucru detestabil” față de „lucru care mișună”

Lev 7:29-38 nu se regăsește în Septuaginta.

Lev 9:19 „coada lată, și ceea ce acoperă, și rinichii” față de „ei” (Septuaginta)

Lev 11:13-19 „vultur” (21 de păsări) vs. absent (20 de păsări) Septuaginta, Pentateuhul Samaritean

Lev 11:26 „are copite și nu rumegă” vs. „are copite și rumegă” (Septuaginta, 2Q5)

Lev 14:24 scribul original a omis acest verset, iar acesta a fost adăugat deasupra liniei în 4Q23.

Lev 14:45 scribul original a omis acest verset, iar acesta a fost adăugat deasupra liniei în 4Q23.

Lev 14:31 „cât poate omul” față de „ce-și poate permite omul, unul” în traducerile Septuagintei și siriace. (Notă de subsol NRSV)

Lev 15:31 „să-i despartă pe fiii / copiii lui Israel de necurăția lor” față de „să-i facă pe copiii / fiii lui Israel să se ferească de necurățiile lor”

Lev 16:1 Septuaginta adaugă după „a murit”: „prin aducerea unui foc străin”

Lev 16:10 de două ori „țap ispășitor” față de „îndepărtare completă”

Lev 16:12 „tămâie” vs. „tămâie parfumată”

Lev 16:13 „mărturia” vs. „tablele mărturiei”

Lev 16:20 „când va fi terminat” vs. „va termina”

Lev 16:25 „va arde ca tămâie grăsimea jertfei de ispășire” vs. „va aduce grăsimea ca jertfă de ispășire”

Lev 16:34 „Și a făcut așa cum Iehova îi poruncise lui Moise” vs. „așa cum Domnul îi poruncise lui Moise”

Lev 17:2 „Lui Aaron și fiilor lui și...” (MT, Pentateuhul Samaritean) vs. „Lui Aaron și...” (11Q2)

Lev 17:3 „din Israel” vs. „din Israel sau dintre străinii/locuitorii temporari care locuiesc/stau printre voi”

Lev 17:3 absent (MT) vs. „care locuiesc în Israel” (4Q26) vs. „care locuiesc printre voi” (Septuaginta)

Lev 17:4 „ca ofrandă adusă lui Iehova, în fața cortului lui Iehova” vs. „pentru a o oferi ca dar Domnului (kuriou) în fața cortului Domnului”

Lev 17:6 „Ardeți grăsimea ca tămâie pentru un miros plăcut” vs. „oferiți grăsimea pentru un miros plăcut”

Lev 17:7 „să-și aducă jertfele unora dintre capre” vs. „jertfe aduse [zeilor] deșerți”

Lev 17:8 „străinii care locuiesc printre voi” vs. „fiii prozelitilor care locuiesc printre voi”

Lev 18:5 „Eu sunt Iehova” vs. „Eu sunt Domnul (Kuriou), Dumnezeul vostru”

Lev 18:11 „fiica soției tatălui tău, născută de tatăl tău, ea [este] sora ta” vs. „fiica soției tatălui tău; ea este sora ta din același tată”

Lev 18:14 „ea este mătușa ta” vs. „ea este ruda ta”

Lev 18:17 „sunteți carne” vs. „sunteți carnea voastră” (Septuaginta)

Lev 18:21 „să-i oferi lui Molech” vs. „să slujești unui stăpân” [poate că traducătorii Septuagintei nu știau cum să redea numele idolului „Molech” în greacă]

Lev 18:21 „pângăriți numele Dumnezeului vostru” vs. „profanați numele Meu sfânt”

Lev 18:23 de două ori „animal” vs. „patru picioare”

Lev 18:23 „amestec rușinos” vs. „o urâciune”

Lev 18:25 „Voi pedepsi nelegiuirea aceasta asupra ei, iar țara își vomită locuitorii” vs. „Le-am răsplătit nelegiuirea din cauza aceasta, iar țara este mâhnită de cei ce locuiesc pe ea.”

Lev 18:27 „Oamenii țării au săvârșit” (MT, Pentateuhul Samaritean) vs. „Voi, oamenii țării, ați săvârșit [și El S-a dezgustat de ei și v-a spus:] veți moșteni țara lor.” (11Q2)

Lev 18:28 „vomita” vs. „apăsa”

Lev 19:2 „Voi sunteți sfinți” vs. „Fiți sfinți”

Lev 19:36 „din urechile celor drepți, pietre ale dreptății” (MT, Septuaginta, Pentateuhul Samaritean) vs. „pietre ale dreptății” 4Q26a

Lev 22:9 „vinovăție pentru aceasta și va muri în ea” vs. „vinovăție și va muri în sanctuar” (Vulgata)

Lev 22:22 „Fie o verucă, fie o eczemă, fie o erupție cutanată umedă” (MT, Pentateuhul Samaritean) vs. „Fie o erupție cutanată umedă, fie o eczemă, fie o verucă” (11Q2)

Lev 26:31 „sanctuarul vostru” vs. „sanctuarele voastre” (Pentateuhul Samaritean) (The Anchor Bible Dictionary vol. 5)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea Septuagintei provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary”, „The Anchor Bible Dictionary”, vol. 5, precum și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.