< Întrebare biblică din Cartea Judecătorilor

Î: În Judecători 1, care este ideea principală a cărții?

R: Cartea Judecătorilor arată în primul rând cum neascultarea poporului lui Dumnezeu atrage pedeapsa, iar ascultarea ulterioară aduce binecuvântare. În plus, o frază cheie din cartea Judecătorilor este că „fiecare făcea ce era drept în ochii lui”, iar cartea Judecătorilor arată consecințele haotice ale acestui lucru. Un scop secundar al cărții Judecătorilor este acela de a arăta cât de depravați sunt oamenii.

Î: În cartea Judecători, ce se înțelege prin cuvântul „judecător”?

R: Cuvântul ebraic shopetim (Judecători) înseamnă „conducători executivi”, potrivit lui Gleason Archer în „Survey of Old Testament Introduction”, p. 280. Este titlul dat celor care au condus și au judecat Israelul de la vremea lui Iosua până la vremea lui Saul, primul rege. Acești bărbați, și o femeie, L-au slujit pe Dumnezeu în diferite grade. În cartea Iosua am învățat din caracterul și viața unui om care, din câte știm, nu a făcut niciodată compromisuri în umblarea sa cu Dumnezeu. Acum, viața este mai complicată și nu atât de binecuvântată pentru cei care umblă cu Dumnezeu, dar care de multe ori au făcut compromisuri.

Î: În cartea Judecătorilor, există dovezi arheologice din alte țări privind prezența israeliților în perioada judecătorilor?

R: Da, stela faraonului Merenpta/Merneptah (1229/1225 î.Hr.), fiul lui Ramses cel Mare, a fost descoperită de Petrie la Teba, în Egipt. Această stelă (coloană) a fost ridicată în al cincilea an al domniei faraonului Merneptah. Ea îl laudă, enumerând națiunile pe care egiptenii le-au atacat sau cucerit. Se menționează hitiții, Canaanul, Așkelonul, Gezerul, Yanoamul (în nordul Canaanului), Israelul și țara horiților.

Î: În cartea Judecătorilor, care au fost perioadele de asuprire și de odihnă?

R: Iată aceste perioade. Arheologul John Garstang a stabilit că perioadele de odihnă menționate în Cartea Judecătorilor au existat deoarece egiptenii își exercitau controlul asupra canaaniților de pe coastă.

Î: În cartea Judecătorilor, perioadele de domnie ale fiecărui judecător și perioadele de asuprire au fost consecutive sau unele dintre ele au avut loc simultan?

R: Deși Cartea Judecătorilor nu menționează acest lucru în mod explicit, 1 Regi 6:1 precizează că au trecut 480 de ani de la Exod până la construirea Templului lui Solomon. Acest lucru ar însemna că perioadele descrise în Cartea Judecătorilor sunt consecutive și nu se suprapun. Pentru mai multe informații, consultați discuția referitoare la Exodul 5:2, precum și lucrarea lui David Rohl din „Pharaohs and Kings: A Biblical Quest” (Crown Publishers, 1995), pp. 278-283, care prezintă argumente solide în favoarea datării Exodului în anul 1447 î.Hr.

Î: În cartea Judecătorilor, având în vedere că atât de multe aspecte sunt needificante și neflatante, înseamnă oare că „suntem obligați să considerăm că Cartea Judecătorilor reflectă istoria seculară mai exact decât o poate face Cartea lui Iosua”, așa cum afirmă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 224?

R: Nu; există două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. „Ghidul lui Asimov pentru Biblie” are dreptate când afirmă că există multe aspecte puțin măgulitoare pentru Israel aici, iar acest lucru demonstrează sinceritatea autorului. Cu toate acestea, „puțin măgulitor” nu înseamnă „needificator”. Se presupune că trebuie să învățăm din greșelile altora, iar unul dintre punctele principale ale Cărții Judecătorilor este greșeala fiecărui om de a face ceea ce este drept în ochii lui.

2. „Ghidul lui Asimov pentru Biblie” trădează aici o prejudecată subiectivă anti-biblică. Deoarece cartea Judecătorilor este mai puțin favorabilă față de israeliți, cum ar putea faptul de a fi mai favorabil sau mai critic să dovedească veridicitatea? Poate că, dacă am lua o carte și am elimina toate părțile negative, atunci cartea nu ar mai fi deloc adevărată! Dacă am lua aceeași carte și am elimina toate părțile pozitive, ar face asta ca restul să fie în totalitate adevărat? Deși existența aspectelor negative arată că autorul nu a vrut să treacă cu vederea părțile negative, gradul de părți pozitive sau negative nu dovedește cât de exactă este o reflectare a realității.

Î: În cartea Judecătorilor, care au fost faptele rele menționate?

R: Iată o listă a ceea ce au făcut.

Î: În Judecători 1, erau enumerați doisprezece judecători, corespunzând celor douăsprezece triburi ale lui Israel?

R: Nu. Nu există nimic care să indice că cei doisprezece judecători care „au domnit” corespundeau celor douăsprezece triburi. În plus, au fost treisprezece judecători, nu doisprezece, întrucât și Abimelec „a guvernat Israelul” în Judecători 9:22.

Î: În Judecători 1:6-7, au avut dreptate israeliții să-i taie degetele mari de la mâini și de la picioare lui Adoni-Bezek?

R: Două aspecte trebuie luate în considerare în răspuns.

1. Poate că aceasta a fost o justiție potrivită. Adoni-Bezek avea destule degete mari la mâini și la picioare de dat, ca să zicem așa, întrucât el însuși le tăiase la șaptezeci de regi.

2. Scriptura nu spune de fapt dacă israeliții au avut dreptate sau nu să facă acest lucru; ea consemnează doar că au făcut-o.

Î: În Judecători 1:7, cum puteau exista 70 de regate în zona restrânsă a Canaanului?

R: Aproape fiecare oraș important avea propriul său rege. Situația era similară cu cea a numeroaselor regate independente din Grecia, șase sute de ani mai târziu.

Î: În Judecători 1:8, din moment ce israeliții au cucerit Ierusalimul, de ce a trebuit David să cucerească Ierusalimul mai târziu, în 2 Samuel 5:6-9?

R: Ei i-au învins pe iebusiți și au dat foc unei părți a orașului. Cu toate acestea, Judecători 1:21 arată că orașul a rămas necucerit până în vremea lui David. Scrisorile de la Tell el-Amarna (1400-1370 î.Hr.) dovedesc, de asemenea, că Ierusalimul nu a fost cucerit.

Î: În Judecători 1:10, cei trei anaciți au fost uciși de Iuda sau au fost alungați, așa cum spun Judecători 1:20 și Iosua 15:14?

R: „Alungați” poate însemna „uciși” sau „forțați să fugă”. Iosua 1:10 indică faptul că cei trei indivizi au fost uciși. Este probabil ca nu tot clanul lor să fi fost ucis, ci doar o parte să fi fost alungată. Uciderea și forțarea celorlalți să fugă ar putea fi fie un singur eveniment, fie forțarea la fugă ar putea fi un eveniment ulterior.

Î: În Judecători 1:16 și Judecători 4:11, au fost rudele lui Moise prin alianță keniți sau au fost madianiți, așa cum arată Exodul 2:21?

R: Moise s-a căsătorit cu Sefora, o madianită și o cușită (o etiopiană). Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi trei posibilități.

Nu este răspunsul: kenitii erau cupru-fierari, iar termenul „kenit” s-ar putea referi la o meserie, nu la un popor. Totuși, acest lucru este puțin probabil, deoarece kenitii par a fi un trib distinct în Judecători 4:17 și, mai ales, în Numeri 24:22.

Răspunsuri posibile:

1. Moise a avut cel puțin încă o soție, o kenită.

2. Socrul lui Moise era un madianit: cele două referințe din Cartea Judecătorilor erau erori de transcriere.

3. Socrul lui Moise era un madianit care fie a fondat subtribul kenit, fie făcea parte din acesta.

Î: În Judecători 1:18, cum au cucerit israeliții Gaza, Așkelon și Ecron, când acestea se aflau sub stăpânirea filistenilor pe vremea lui Samson?

R: Israeliții le-au cucerit pe vremea lui Iosua, în jurul anului 1400 î.Hr., dar aceasta a fost doar o cucerire temporară. Filistenii, cu carele lor de fier (sau carele cu roți cu jante de fier), le-au recucerit până la venirea lui Samson, aproximativ 390 de ani mai târziu.

O altă opinie, conform căreia nu au cucerit acele orașe, așa cum spune Septuaginta, este probabil incorectă, potrivit lucrării „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, pp. 388-389.

Î: În Judecători 1:19, de ce au numit aceste caruri „de fier” în loc de „caruri” pur și simplu?

R: Arheologia ne arată că în lumea antică existau două tipuri de care. Carele egiptene erau vehicule ușoare, cu două roți, care transportau doar două persoane: un arcaș și un vizitiu. Erau construite în principal din lemn și piele și ofereau foarte puțină protecție împotriva săgeților. Carele celorlalte națiuni erau vehicule grele, asemănătoare unor căruțe, în care se aflau trei sau patru persoane. Acestea ofereau o oarecare protecție împotriva săgeților. Aceste care aveau mult mai mult metal în compoziția lor.

Î: În Judecători 1:19, faptul că israeliții nu au reușit să-i alunge pe canaaniți arată oare că Dumnezeu nu este atotputernic? (atât un ateu, cât și musulmanul Ahmad Deedat au adus în discuție acest aspect)

R: Nu. Se pare că poporul a suferit o înfrângere în bătălia de pe câmpie. În loc să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și să lupte din nou, au renunțat la luptă. Uneori, și noi astăzi renunțăm prea ușor când lucrurile devin dificile.

Totuși, Dumnezeu a fost în stare să învingă carele de război. A fost nevoie doar de Barac și de 10.000 de soldați israeliți pentru a distruge 900 de care de fier din Hazor. (Desigur, faptul că Dumnezeu a trimis ploaia exact la momentul potrivit, transformând câmpul de luptă în noroi, a ajutat și el mai mult decât puțin).

Î: În Judecători 1:19, era vorba despre faptul că Dumnezeu Atotputernicul nu a putut alunga poporul din câmpie, sau că israeliții nu au putut să-l alunge? (Musulmanul Ahmad Deedat a adus acest lucru în discuție.)

R: Textul ebraic nu menționează explicit pronumele, dar sensul este că israeliții, chiar și cu ajutorul lui Dumnezeu, nu au putut alunga poporul din câmpie la acel moment, deoarece acesta dispunea de care de fier. Ulterior însă, israeliții i-au învins pe canaaniți cu ajutorul carelor în perioada Judecătorilor, iar David i-a învins pe filisteni cu ajutorul carelor. Uneori, chiar și atunci când suntem ascultători față de Dumnezeu, tot avem nevoie de răbdare pentru a vedea rezultatele ascultării de El.

Dumnezeu este Atotputernic, dar când El alege să-Și folosească poporul ca mijloc de împlinire a voinței Sale, uneori trebuie să așteptăm pentru a vedea deznodământul plin de succes.

Î: În Judecători 1:23-26, când era acceptabil să încurajezi pe cineva să-și trădeze orașul și poporul?

R: Deși cartea Judecătorilor nu laudă în mod explicit acest lucru, în acest caz era acceptabil. Casa lui Iosif se afla în război cu canaaniții necredincioși. Majoritatea americanilor din cel de-al Doilea Război Mondial nu au avut nicio problemă în a-i încuraja pe japonezi, italieni, germani și pe francezii cuceriți să-și trădeze regimurile Axei.

Î: În Judecători 1:28, oare Dumnezeu nu i-a alungat complet pe canaaniți, sau au fost aceștia distruși complet, așa cum spune Iosua 10:40?

R: Canaaniții au fost alungați din fața israeliților din zonele locuite de aceștia. Cu toate acestea, atât cartea lui Iosua, cât și cartea Judecătorilor sunt de acord că mulți alți canaaniți nu au fost alungați.

Î: În Judecători 2:1-3, de ce a spus Dumnezeu că nu-i va alunga pe canaaniți, din moment ce anterior spusese că o va face?

R: Inițial, Dumnezeu nu dorea ca canaaniții să fie o capcană. Cartea Judecătorilor 2 prezintă două motive.

În Judecători 2:2, intențiile declarate ale lui Dumnezeu față de israeliți s-au schimbat atunci când aceștia au trecut de la ascultare deplină la ascultare parțială, ceea ce reprezintă tot neascultare. Dumnezeu a promis să-i alunge pe canaaniți din fața lor, dar dacă ei nu aveau de gând să lupte și să aibă vreun canaanit „în fața lor”, nu ar fi existat niciun canaanit de alungat „din fața lor”.

Judecători 2:21-23: întrucât urmau să fie parțial ascultători, Dumnezeu urma să-i folosească pe canaaniții idolatri ca o încercare pentru a descoperi care dintre israeliți Îl vor sluji pe Dumnezeu.

Astăzi, Dumnezeu poate folosi amintirile copiilor tăi despre diverse lucruri păcătoase din casa ta ca o încercare pentru ei, pentru a vedea dacă Îl vor urma cu adevărat pe Dumnezeu sau nu. Pe de altă parte, dacă nu ai astfel de lucruri, atunci poate că Dumnezeu va considera aceste încercări ca fiind inutile.

Î: În Judecători 2:4-6, și-a retras Dumnezeu promisiunea de a-i ajuta pe israeliți când Iosua era încă în viață?

R: Probabil că da. Țara a avut o perioadă de odihnă de la război în Iosua 11:23, înainte ca Iosua și ceilalți conducători să împartă țara. Deși nu este necesar ca Judecători 2:6 să fie cronologic după Judecători 2:2-3, cel mai probabil așa a fost.

Î: În Judecători 2:13, „Aștoreț” era un termen generic pentru o zeiță semitică?

R: Nu. Deși numele apare aici la plural, se referă la mai multe statui ale aceleiași zeițe, nu la zeițe diferite. Dicționarul biblic Wycliffe (p. 700-707) conține o secțiune extinsă dedicată aproximativ 36 de zeități specifice din Orientul Mijlociu, iar Astarte era o zeiță specifică venerată de multe popoare în multe limbi. Ea era zeița sexului, a fertilității în general și, adesea, a războiului. Ea era numită „Ishtar” de către babilonieni, „Inanna” de către sumerienii mai vechi, ttrt la Ugarit, ‘strt în Fenicia, Astarte în scrierea greacă și Attar (arabă sudică). Astarte/Ishtar ar putea fi, de asemenea, înrudită cu Afrodita greacă și cu Venus romană.

De remarcat că există și o altă zeiță numită „Asherah”, cunoscută, de asemenea, de sumerieni, de arabii din sud, de locuitorii din Ugarit sub numele de Athiratu-yammi, de babilonieni sub numele de Ashratum și de egipteni sub numele de Abdi-Ashirta. Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 701, precizează că aceasta este o zeiță diferită de Astarte/Ishtar.

Î: În Judecători 2:13, a fost „Ashtoreth” o denaturare a numelui corect, Ashtarte, deoarece editorii israeliți evlavioși au combinat vocalele din Bosheth (rușine) cu consoanele din Ashtarte/Astarte?

R: Unii cercetători cred acest lucru. Manuscrisele originale ebraice ale Vechiului Testament au fost scrise fără semne vocale, așa că orice vocale au fost folosite au reprezentat o adăugire ulterioară.

Î: În Judecători 2:14-19, restul cărții Judecătorilor pare să urmeze acest model, dar de ce a existat acest model?

R: Dumnezeu a trimis asupritorii ca pedeapsă, pentru a-i aduce pe israeliți înapoi la El. Strategia lui Dumnezeu și judecătorul pe care L-a folosit au avut succes, iar ei s-au întors. Odată ce au ajuns să prospere, au uitat să se încreadă în Dumnezeu și să scape de idolii lor.

Uneori pare mult mai ușor pentru cineva să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu atunci când lucrurile devin grele, decât să persevereze în a trăi o viață plăcută lui Dumnezeu.

Î: În Judecători 2:15, de ce a luptat Dumnezeu împotriva israeliților în loc să-i ignore pur și simplu?

R: Când israeliții erau rebeli, Dumnezeu nu i-a ignorat pur și simplu, ci i-a disciplinat, aducându-le înfrângeri până când au strigat către El. Disciplina lui Dumnezeu față de un grup de oameni poate include și moartea.

Î: În Judecători 2:19, de ce moartea fiecărui judecător a făcut ca oamenii să se întoarcă la idolatrie?

R: Din același motiv pentru care unii oameni se îndepărtează astăzi. Oamenii din multe religii se pot îndepărta atunci când liderul în care și-au pus încrederea moare. Oamenii care pretind că sunt creștini, dar și-au pus încrederea într-un lider creștin mai mult decât în Dumnezeu, s-ar putea îndepărta atunci când liderul creștin moare.

Î: În Judecători 3:7, cum îi slujeau israeliții pe Baali și pe asheri?

R: „Baalim” este pluralul lui „Baal”, iar Baal era atât un idol canaanit, cât și un termen generic pentru zei.

Î: În Judecători 3:8, există vreo dovadă arheologică că Israelul l-a slujit pe Chushan-Rishathaim, împăratul Aram-Naharaim?

R: În primul rând, nu se menționează Babilonul sau Asiria (care erau slabe în acea perioadă), ci Aram-Naharaim. Conform „Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 386, Aram-Naharaim înseamnă „Aramul celor două râuri”. Cu alte cuvinte, este partea din Mesopotamia situată în Siria modernă, între râurile Tigru și Eufrat.

Î: În Judecători 3:8, „Cushan-Rishathaim” era un nume real sau un titlu peiorativ?

R: Este foarte probabil să fie. Israeliții transliterau numele din alte limbi, și poate că „Cushan” era o transliterare. Indiferent de asta, „Rishathaim” înseamnă „răutate dublă”, și probabil că acesta nu era numele său real. Este mai probabil ca „Cushan” să fie o transliterare a unui nume decât „cushit”, deși este posibil să însemne „cushit”.

Î: În Judecători 3:17-22, a avut Ehud dreptate să-l asasineze în mod înșelător pe regele Eglon al Moabului?

R: Deși Ehud nu a spus de fapt o minciună, el l-a înșelat pe regele Moabului. În anumite ocazii speciale, creștinii ar putea induce în eroare și provoca înșelăciune. De exemplu, dacă ai fi trăit în timpul Revoluției Culturale Chineze sau în timpul regimului Khmerilor Roșii din Cambodgia, când guvernul ucidea intelectualii, dacă guvernul ți-ar fi cerut să-ți identifici toți prietenii intelectuali, ai fi fost dispus să-i identifici, știind care ar fi fost soarta lor?

Î: În Judecători 3:31, cum a putut Șamgar să omoare 600 de oameni cu un băț de mânat boii?

R: Un băț de mânat boii era un instrument greu. Probabil era un băț lung de 7-10 picioare, ascuțit la un capăt și prevăzut cu o daltă la celălalt capăt. Ar fi fost o armă eficientă în mâinile unui bărbat puternic.

Î: Este Judecători 4 o relatare ulterioară (sursa E) a victoriei lui Barac, iar Judecători 5 una mai veche (c. 1125 î.Hr., sursa J), așa cum susține Harper’s Bible Dictionary (Harper & Row 1961), p. 132?

R: Nu. Nu se oferă nicio dovadă care să demonstreze că una este mai veche decât cealaltă. Teoria JEPD, pe care se bazează multe speculații, a fost discreditată. Una dintre numeroasele probleme ale „teoriei” JEPD era că susținătorii ei întâmpinau mari dificultăți în a ajunge la un acord cu privire la ce părți proveneau din ce sursă.

Î: În Judecători 4:2, acest Iabin din Hazor era același cu cel din Iosua 11:1?

R: Nu. Probabil era un descendent al lui Iabin care a trăit cu 160 de ani înainte, pe vremea lui Iosua. Regii și faraonii erau adesea numiți după strămoșii lor.

Î: În Judecători 4:3, cum a putut orașul Hazor să asuprească Israelul, având în vedere că fusese distrus mai devreme, în Iosua 11:10-11?

R: Arheologia ne arată că orașul Hazor a fost incendiat în 1400 î.Hr., în 1300 î.Hr. de către egipteni și în 1230 î.Hr. Indiferent de prejudecățile criticilor Bibliei, arheologia relatează povestea cu mare precizie.

Î: În Judecători 4:4, 6, ce înseamnă numele Debora și Barac?

R: Debora înseamnă „albina”, și, după cum a glumit un profesor de Biblie, ea era o judecătoare dulce ca mierea. Barac înseamnă „fulger”.

Î: În Judecători 4:6, ce știm despre Muntele Tabor?

R: Muntele Tabor este un con de stâncă înalt de 1300 de picioare, situat la 1843 de picioare deasupra nivelului mării. Se află la aproximativ 10 mile, sau 16 kilometri, de râul Kishon, un râu sezonier. Ar fi dificil pentru care să urce până în vârful Muntelui Tabor, așa că o armată aflată pe Muntele Tabor ar fi la adăpost de care, până când ar coborî pentru a ataca.

Î: În Judecători 4:7, „eu” se referă aici la Debora sau la Dumnezeu?

R: Debora transmite mesajul lui Dumnezeu, așa că „eu” de aici se referă la Dumnezeu, așa cum arată Judecători 4:14.

Î: În Judecători 4:9 și în alte pasaje din cartea Judecătorilor, mențiunea tribului lui Efraim și poziția sa proeminentă constituie o dovadă că cartea Judecătorilor a fost compusă după ce regatul de nord s-a separat?

R: Nu. Se pare că, potrivit unor critici, dacă o parte menționează Efraim, aceasta a fost scrisă în regatul de nord; dacă menționează Iuda, a fost scrisă în regatul de sud; iar dacă o carte menționează ambele, aceasta ar avea două părți, scrise în locuri diferite.

Nu este de neconceput pentru un observator imparțial ca cineva din Iuda să-l menționeze măcar de câteva ori pe Efraim, și este de conceput ca cineva din Efraim să menționeze Iuda. De asemenea, nu este de neconceput ca, dacă cărțile ar fi fost scrise înainte de divizarea regatului, să nu existe niciun antagonism între cele două.

Î: În Judecători 4:9, de ce a ezitat Barac să conducă Israelul fără Debora?

R: Scriptura nu spune în mod explicit, dar putem vedea un posibil motiv. Deoarece Debora l-a chemat pe Barac, acest lucru ar putea indica faptul că Debora fusese stabilită ca lider de ceva timp, iar Barac era îngrijorat că, fără Debora, israeliții s-ar putea să nu-l urmeze.

Un al doilea motiv ar putea fi faptul că Debora era judecătoare în zona puternicului trib al lui Efraim, iar Barac dorea sprijinul tribului Efraim înainte de a acționa.

Î: În Judecători 4:9 și Judecători 9:54, era ceva greșit în a cădea de mâna unei femei?

R: Nu, dar există două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Până în epoca modernă, forța fizică era foarte importantă în război. Bărbații sunt, de obicei, mai puternici decât femeile în partea superioară a corpului.

2. Deși nu era nimic greșit în faptul că Sisera a fost ucis de o femeie în loc de un bărbat, majoritatea culturilor din Orientul Mijlociu (inclusiv, probabil, cea canaanită) ar fi considerat că aceasta era o modalitate mai puțin onorabilă de a muri. Acest lucru ar fi asigurat că Sisera nu va fi amintit ca un erou sau un mare războinic.

Ca o paranteză, Abimelec, în Judecători 9:54, i-a cerut purtătorului său de armură să-l omoare, pentru ca nu să se spună că a fost ucis de o femeie.

Î: În Judecători 4:9 și Judecători 4:18, a avut dreptate Iael să-l ucidă pe Sisera?

R: Această femeie neisraelită nu doar l-a indus în eroare pe Sisera, ci a mințit în mod direct: „Aici vei fi în siguranță”. Debora, Barac și israeliții au considerat-o pe Jael o eroină pentru că l-a ucis pe dușmanul lor de moarte. Iată cinci puncte de luat în considerare:

Kenitii au călătorit împreună cu poporul Israel prin pustie. Până la venirea asirienilor, ei trăiau ca nomazi în Palestina. Relațiile dintre israeliți și keniti au fost întotdeauna prietenoase.

În felul ei, folosindu-se de propriile mijloace, ea a luat inițiativa de a-i ajuta pe israeliți.

Nu știm cât de mult, dacă a știut ceva, despre legea lui Dumnezeu privind mărturia mincinoasă.

Dacă a păcătuit mințind, a fost lăudată pentru că a ajutat poporul lui Dumnezeu cu adevărul pe care îl cunoștea.

Pe de altă parte, unii consideră că ea nu a păcătuit. În vremuri de război, este acceptabil să minți inamicul, chiar și atunci când acesta nu bănuiește că nu se află de aceeași parte.

Astăzi, oamenii folosesc uneori mijloace discutabile pentru a-i ajuta pe creștini. Cu toate acestea, creștinii nu ar trebui să folosească mijloace neevlavioase.

În cartea „When Critics Ask” (p. 147) sunt menționate următoarele puncte:

1. Când Sisera, un războinic înarmat, ajunsese deja la cortul lui Jael (Judecători 4:17), ce putea face Jael? Ea nu-l putea învinge în luptă și nici nu-i putea spune lui Sisera să plece.

2. Sisera oprimase poporul lui Dumnezeu și, dacă ar fi scăpat, i-ar fi oprimat din nou.

3. Jael lupta împotriva dușmanilor lui Dumnezeu în felul ei, la fel cum luptătorii bărbați luptau în felul lor.

4. Indiferent dacă metoda lui Jael a fost cea mai bună, Debora și Barac au lăudat acțiunea ei în aceste circumstanțe. Asta nu înseamnă că toată lumea ar trebui să recurgă la înșelăciune în război.

Î: În Judecători 4:15, de ce era oastea lui Barac atât de mică?

R: Armata număra doar aproximativ 10.000 de soldați de infanterie. Răspunsul se găsește în Judecători 5:8, 9, 15-18, 23. Mulți dintre membrii celorlalte triburi nu au ales să se alăture lui Barac și Debora în luptă. Este posibil ca mulți israeliți să fi făcut pace cu Iabin pentru a-l sluji.

Î: În Judecători 4:15, având în vedere că carele erau arme de război eficiente, cum au reușit 10.000 de soldați de infanterie israeliți să învingă o armată cu 900 de care?

R: Răspunsul poate fi dedus din Judecători 5:4-5, 20-21. Aceste versete vorbesc despre ploaie și despre râurile umflate. Roțile subțiri ale carelor se împotmoleau în noroi. Ca dovadă suplimentară, Sisera nu a fugit în carul său, așa cum ne-am fi așteptat, ci și-a părăsit carul și a fugit pe jos.

Î: În Judecători 4:17, oare Heber, kenitul, avea un cort izolat?

R: Deși este posibil, probabil că nu avea un cort izolat. Adesea, nomazii își așezau tabăra în grupuri familiale, iar Heber avea probabil un mic clan.

Î: În Judecători 4:18, de ce l-a ucis Jael pe Sisera cu un ciocan, în loc de un alt instrument?

R: Era o practică obișnuită ca femeile să ridice corturi, iar pentru aceasta foloseau ciocane. Ea era, așadar, foarte pricepută la ciocănit.

Î: În Judecători 4:18, de ce ar fi cortul lui Jael un bun ascunziș?

R: Pe baza a ceea ce știm despre obiceiurile beduine ulterioare, era interzis ca un bărbat să intre în cortul unei femei, cu excepția cazului în care bărbatul era soțul, fiul sau tatăl ei.

Î: În Judecători 4:19, când Jael i-a dat lui Sisera lapte, este adevărat că „lapte” era un eufemism pentru relații intime, așa cum afirmă categoric cartea Born Again Skeptics, la pagina 166?

R: Nu. Soțul lui Jael nu ar fi gândit așa, mai ales că Sisera a cerut doar apă. De fapt, nu știu unde ar putea însemna „lapte” dintr-un burduf de păstrare altceva decât ceea ce sugerează mintea unui critic care caută cu mare insistență dovezi în Biblie că sexul ilicit este acceptabil.

Î: În Judecători 4:21, Sisera era întins când a fost ucis, sau a căzut (și, prin urmare, era în picioare) când a fost ucis, așa cum sugerează Judecători 5:27?

R: Sisera dormea când a fost ucis. A „cădea mort” în Judecători 5:27 înseamnă fie pur și simplu că a murit, fie că s-a mișcat și a căzut în timp ce murea.

Î: În Judecători 5, Cântarea Deborei este considerată una dintre cele mai vechi părți ale Bibliei?

R: Nu. Cercetătorii biblici conservatori nu susțin această opinie, deoarece nu există dovezi care să o susțină.

Î: În Judecători 6:1-6, cum de au fost madianiții suficient de puternici pentru a cuceri Israelul, având în vedere că Iosua i-a ucis pe prinții madianiți în Iosua 13:21?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Midianii nu au fost distruși în totalitate în Iosua 13:21. În mod similar, Germania a suferit o înfrângere zdrobitoare în Primul Război Mondial, dar a revenit și mai puternică douăzeci de ani mai târziu, în Al Doilea Război Mondial.

2. În Judecători 6:1-6, madianiții erau aliați cu amaleciții și cu alte popoare.

3. Această opresiune a avut loc la peste 200 de ani după ce Iosua îi învinsese pe madianiți. Se pot întâmpla multe lucruri în 200 de ani.

Î: În Judecători 6:4-6, cum i-au sărăcit midianii pe israeliți?

R: O parte din răspuns se găsește în Judecători 6:11. Midianii nu erau interesați de o viață sedentară (non-nomadă). Ei doreau grânele și bogăția pe care o aveau israeliții și nu le păsa dacă aceștia trăiau sau mureau de foame. Milenii mai târziu, mongolii aveau o perspectivă similară. Ideea era că orașele reprezentau o risipă de pășuni bune, dar le permiteau popoarelor cucerite să locuiască în continuare acolo datorită impozitelor pe care le percepeau.

Î: În Judecători 6:10, de ce nu a fost Dumnezeu mulțumit că se închinau zeilor Canaanului, având în vedere că El spusese în Judecători 2:3-4 că aceștia vor deveni o capcană pentru israeliți dacă El nu îi va alunga pe canaaniți, iar El nu avea de gând să facă acest lucru?

R: Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

Rămânerea lor nu a fost intenția inițială: faptul că unii canaaniți rămâneau în Canaan nu făcea parte inițial din planul pe care Dumnezeu le-l dezvăluise. Abia după ce au încetat să-i alunge pe canaaniți, Dumnezeu a spus că aceștia nu vor mai fi alungați.

Idolatria nu a fost intenția ulterioară: Dumnezeu i-a lăsat pe canaaniți acolo ca o încercare pentru Israel, pentru a vedea dacă vor rămâne credincioși Lui. Faptul că Dumnezeu a permis această încercare nu înseamnă în niciun fel că El dorea ca ei să eșueze la această încercare.

Î: În Judecători 6:11, de ce Ghedeon treiera grâul într-o presă de struguri?

R: A făcut acest lucru pentru a se ascunde de madianiți. De asemenea, având în vedere că treiera în presă de struguri, probabil era vorba de o recoltă mică.

Î: În Judecători 6:12, oare îngerul era sarcastic când i s-a adresat lui Ghedeon, care se ascundea, numindu-l „om puternic și viteaz”?

R: Probabil că nu. Ar putea fi una sau ambele dintre următoarele explicații.

Încurajare: L-ar fi încurajat pe Ghedeon să știe că va avea curajul de a fi un om viteaz.

Un semn pentru viitor: Ghedeon era un om viteaz în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne vede nu doar așa cum suntem, ci așa cum vom fi.

Î: În Judecători 6:17, a avut dreptate Ghedeon să ceară un semn?

R: Uneori este bine să nu privim lucrurile din perspectiva „corect sau greșit” sau „permis vs. interzis”, ci mai degrabă din perspectiva a ceea ce este cel mai bine. Probabil că nu a fost cel mai bine să ceară semnul; dacă credința lui Ghedeon ar fi fost mai mare, nu ar fi avut nevoie de el.

Indiferent de gradul său de credință, Dumnezeu i-a răspuns cererii fără să-i arate vreun semn de mustrare. Dumnezeu l-a întâmpinat cu îndurare pe Ghedeon acolo unde se afla, fie că era într-o presă de struguri, fie în mijlocul îndoielilor sale, și i-a îndepărtat îndoielile. Dumnezeu se ocupă de fiecare persoană acolo unde se află, iar Dumnezeu este milostiv și astăzi.

Î: În Judecători 6:22, ce ne spune acest verset despre Ghedeon?

R: Două lucruri.

1. Ghedeon cunoștea cel puțin o parte din Vechiul Testament, deoarece știa că nimeni nu poate vedea fața lui Dumnezeu și să rămână în viață.

2a. Poate că el nu a crezut cu adevărat că acesta era un înger al lui Dumnezeu decât după ce s-a întâmplat minunea.

2b. Alternativ, Ghedeon credea deja înainte, dar nu s-a oprit să se gândească sau să ia în considerare impactul mesajului lui Dumnezeu decât abia în acel moment.

Î: În Judecători 6:22-23, cine este îngerul pe care l-a văzut Ghedeon?

R: Există două puncte de vedere.

Primii creștini aveau tendința de a considera aparițiile îngerești din Vechiul Testament ca fiind apariții ale lui Isus Hristos înainte de întrupare.

Creștinii de mai târziu tind adesea să le considere ca fiind situații în care Dumnezeu folosește forma unui înger pentru a comunica vizibil cu oamenii. Dumnezeu a putut folosi forma unui tufiș aprins în cazul lui Moise și poate folosi orice formă pe care o alege.

Î: În Judecători 6:28, ce era un stâlp al lui Așera?

R: Așera (care nu trebuie confundată cu Aștarte) era o zeiță din Sumer, Babilon, Arabia de Sud și zeitatea principală a orașului Tir. La Ugarit, ea era considerată soția lui El și mama lui Baal.

Î: În Judecători 6:31, de ce l-a apărat Ioas pe Ghedeon când acesta a dărâmat altarul lui Baal al lui Ioas?

R: Poate că Ioas s-a simțit indignat de faptul că oamenii care se închinau la „altarul său” credeau cu aroganță că altarul le aparținea, după cum reiese din faptul că ei considerau că doar ei ar fi putut să-l pedepsească pe cel care l-ar fi distrus.

Oricum ar fi, dorința lui Ioas de a-și proteja fiul a fost mai puternică decât dragostea sa pentru Baal. Altarele dedicate lui Baal nu erau construite doar pentru devotamentul celui care le ridica; ele puteau fi, de asemenea, foarte profitabile. Din păcate, aceasta era o lecție pe care Ghedeon ar fi fost mai bine să nu o știe, întrucât a folosit acea informație mai târziu în viața sa.

Î: În Judecători 6:34-35, de ce erau toți bărbații israeliți dornici să se alăture oștirii lui Ghedeon, având în vedere că erau reticenți să facă acest lucru în zilele lui Barac?

R: Numărul celor care s-au alăturat lui Ghedeon a fost de 32.000, conform Judecători 7:3, în timp ce numărul celor care s-au alăturat lui Barac a fost de doar 10.000, conform Judecători 4:14. Scriptura nu precizează, dar putem specula asupra mai multor motive.

Încurajați de experiența anterioară cu Barac, ei au simțit că pot învinge din nou un dușman.

Încrezători datorită miracolului consumării ofrandei de către înger, au simțit o încredere mai mare că Dumnezeu era cu ei.

Disperați pentru că oastea madianită le luase cea mai mare parte din provizii, au preferat să lupte pentru libertatea lor decât să moară de foame.

Î: În Judecători 6:36-40, de ce a întins Ghedeon lână, după ce adunase deja oastea?

R: Ghedeon se angajase deja suficient pentru a mobiliza pe israeliți. Nu este probabil ca el să fi întins lâna pentru a cere sfaturi privind strategia sau momentul potrivit, întrucât nu este consemnat că Ghedeon i-ar fi cerut lui Dumnezeu vreo informație suplimentară. Există mai multe posibilități care ar explica de ce Ghedeon a întins lâna.

1a Credința șovăitoare: Poate că Ghedeon avea îndoieli și credința lui se clătina. Nu ar fi trebuit să întrebe, dar Dumnezeu i-a răspuns cu îndurare. Așa cum se menționează în cartea „Hard Sayings of the Bible”, la paginile 192-193, acesta a fost un moment de neliniște pentru Ghedeon, întrucât inițial el a spus că va crede dacă lână va fi udă. Apoi, Ghedeon s-a răzgândit și a spus că va crede dacă lână va fi uscată.

1b. Confirmare: „The Believers Bible Commentary”, p. 272, spune că mulți creștini înțeleg greșit semnificația lânii. Deoarece Ghedeon adunase deja trupele, el nu cerea îndrumare, ci confirmare. Ghedeon știa ce avea de făcut, dar căuta asigurarea succesului.

2a. Ghedeon a cerut acest lucru doar pentru el însuși.

2b. Ghedeon a cerut acest lucru în primul rând pentru a-i încuraja pe israeliți.

Î: În Judecători 7:3, de ce au fost trimiși acasă majoritatea bărbaților?

R: Victoria asupra madianiților nu ar fi fost extrem de dificilă, întrucât toți israeliții s-au adunat ca un singur om pentru a lupta împreună împotriva lor. Cu toate acestea, Dumnezeu a vrut ca ei să știe că victoria provenea de la El, și nu din propria lor putere și unitate.

Desigur, acest lucru i-ar fi lăsat complet nedumeriți pe orice iscoade madianite, care s-ar fi întrebat unde era cantonată marea oaste israelită.

Când a venit atacul, de obicei doar o mică parte dintre soldați purtau trâmbițe. Dacă erau 300 de trâmbițe, madianiții ar fi putut presupune cu ușurință că erau de peste 100 de ori mai mulți soldați. Observați că aceste trâmbițe erau toate trâmbițele armatei israelite inițiale.

Î: În Judecători 7:19, care era semnificația faptului de a avea o „pază proaspăt stabilită”?

Aceasta înseamnă că garda de noapte a soldaților trecea printr-o schimbare de tură. La această oră din noapte, ar fi fost mai mulți soldați decât de obicei care intrau și ieșeau din tabără, iar probabilitatea ca soldații inamici să nu se recunoască între ei și să înceapă să se lupte era mai mare. Dacă ar fi izbucnit lupta, acest lucru ar fi avut un efect de „bulgăre de zăpadă”, întrucât madianiții, amoniții și ismaeliții, confuzi și somnoroși, ar fi ieșit din corturile lor auzind strigătul de luptă al israeliților și văzând toate aceste siluete întunecate alergând prin tabără.

Luptele dintre armatele inamice sunt menționate și în Ezechiel 38:18-21 și Zaharia 14:13-14.

Î: În Judecători 7:19, care erau orele de gardă?

R: Conform lucrării „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 394, în vremea lui Ghedeon cele trei ture erau de la 6 la 10 seara, de la 10 seara la 2 dimineața și de la 2 la 6 dimineața.

Î: În Judecători 8:6-9, de ce Succot și Peniel au refuzat să-l ajute pe Ghedeon?

R: Deși Scriptura nu precizează, ar putea fi din unul sau mai multe dintre următoarele motive.

Pragmatism: Dacă Ghedeon ar fi câștigat, ei ar fi fost eliberați. Dacă ar fi câștigat madianiții, nu ar fi contat dacă ar fi rămas neutri. Poate că oricum nu aveau suficienți soldați pentru a face diferența.

Frica: Cunoscând numărul mare al madianiților, ei nu credeau că Ghedeon ar putea rămâne învingătorul madianiților și au optat pentru neutralitate.

Motive comerciale: Poate că fuseseră de acord să plătească tribut midianitilor. Oamenii ar fi putut să se plângă înainte de a plăti tributul, dar ar fi părut că l-au plătit degeaba dacă ar fi achitat integral tributul pe tot anul și apoi s-ar fi răzvrătit.

Oricare ar fi fost motivele, era clar că nu aveau o părere prea bună despre armata lui Ghedeon sau despre Domnul, care îl alesese pe Ghedeon să conducă armata.

Î: În Judecători 8:6-9, de ce pedeapsa aplicată Succotului și Penielului diferă de cea aplicată Merozului în Judecători 4:23?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Fie că a avut dreptate sau nu, probabil că Ghedeon nu a fost atât de conciliant pe cât ar fi putut fi.

2. Meroz a refuzat să ajute, dar Scriptura arată că Meroz s-a opus lui Debora și lui Barac, așa cum Succot și Peniel s-au opus lui Ghedeon.

3. Sucot și Peniel ar fi putut urma modelul de neutralitate inițiat de Meroz, iar acest model trebuia rupt.

Din păcate, astăzi unii creștini „adoptă o atitudine de neutralitate”, când toți creștinii ar trebui să „... rămânem tari într-un singur duh, cu o singură minte, luptând cot la cot pentru credința Evangheliei” (Filipeni 1:27b NET).

Î: În Judecători 8:18-19, de ce a permis Dumnezeu madianiților să-i omoare pe frații lui Ghedeon?

R: Scriptura nu spune. Dar dacă familia lui Ioas se închina lui Baal, ce obligație are Dumnezeu să-i protejeze pe cei care se închină idolilor?

Nu cunoaștem toate planurile lui Dumnezeu, dar credința unei persoane nu poate înlocui credința alteia. O întrebare pe care ne-o putem pune, totuși, este de ce se aflau frații lui Ghedeon la Tabor în loc să fie în armată alături de Ghedeon?

Î: În Judecători 8:24, Ghedeon i-a învins pe ismaeliți sau pe madianiți, așa cum spune Judecători 8:26 două versete mai târziu?

R: Există două răspunsuri, și ambele ar putea fi adevărate.

1. Conform cărții „Ancient Orient and Old Testament” de Kenneth Kitchen (IVP 1966), p. 123, în acea perioadă termenii „ismaeliți” și „midianiți” erau adesea folosiți ca sinonime.

2. Midianii și ismaeliții erau aliați. Prin urmare, israeliții se luptau cu un singur dușman comun.

Î: În Judecători 8:22-23, de ce a refuzat Ghedeon să domnească peste ei?

R: Poate că Ghedeon se temea, sau avea înțelepciunea de a recunoaște că nu era la înălțimea sarcinii. Mai probabil însă, „a domni” înseamnă aici a deveni rege. Deoarece Dumnezeu nu rânduise un rege peste Israel, Ghedeon și alții ar fi putut considera că aceasta ar fi însemnat uzurparea autorității lui Dumnezeu în Israel.

O diferență între un „rege” și un „judecător” era că funcția de rege era ereditară, iar cea de judecător nu. Israeliții au cerut în mod specific ca atât Ghedeon, cât și fiul său să domnească peste ei, așa că ceea ce au cerut ei era un conducător ereditar.

S-ar putea crede că, mai târziu, Ghedeon s-a considerat un rege, întrucât și-a numit unul dintre fii Abimelec, iar acest nume înseamnă fie „tatăl regelui”, fie „tatăl meu este rege”. Abimelec a fost, de asemenea, numele a doi regi filisteni din vremuri mai vechi.

Ghedeon a rezistat ispitei de a fi încoronat rege, împreună cu fiii săi, în Judecători 8:22-23, dar Abimelec avea alte planuri. Ca creștini, nu ar trebui să ne dorim niciodată să fim regi peste imperiul nostru de aici, de pe pământ.

Î: În Judecători 8:27, cum a putut Ghedeon, un om puternic al lui Dumnezeu, să facă un idol ca acesta?

R: Scriptura nu spune, ci doar consemnează acest fapt trist. Ghedeon se îndepărtase mult de momentul din Judecători 6:28-31, când tăiase un stâlp al lui Așera. Acest lucru ar fi fost o sursă de rușine pentru Ghedeon, dacă s-ar fi gândit clar la asta. Mai întâi, câteva motive destul de nesemnificative pentru care probabil a făcut acest lucru, iar apoi câteva lecții importante pe care le putem învăța.

Posibile explicații (dar nu justificări)

Să te culci pe lauri: Ghedeon știa că a săvârșit o lucrare măreață a lui Dumnezeu. Poate că a simțit că merita puțină îngăduință în ceea ce privește păcatul. O lecție pe care o putem învăța este că, atunci când Dumnezeu face lucruri mărețe prin noi, poate exista o ispită puternică de a încerca să justificăm păcatul prin lucrurile bune pe care le-am făcut. Unii oameni consideră acest lucru drept „sindromul Robin Hood”, întrucât se pare că Robin Hood credea într-o variantă a acestei idei. Jefuirea și furtul erau greșite, dar dacă dădeai o parte din prada obținută pe căi necinstite săracilor, poate că aceasta era o penitență care compensa fapta.

Compromis: Întâlnirea lui Ghedeon cu îngerul a arătat că el cunoștea ceva din Biblie. Cu toate acestea, tatăl său avea un altar dedicat idolilor. Deoarece și alții încercau să se închine lui Dumnezeu, dar făceau totuși compromisuri, la fel a procedat și Ghedeon. Singurul aspect pozitiv a fost că, datorită pedepsei lui Dumnezeu, Ghedeon probabil că nu a dat un exemplu rău nepoților săi.

Vândut pentru profit: Gideon probabil că învățase de la tatăl său, Ioas, că a avea un altar dedicat unui idol putea fi foarte profitabil. Statuia era un idol pentru alții, dar poate că pentru Gideon acea statuie nu era cu adevărat un idol. Poate că idolul lui Gideon era banii. Câți bani ar fi nevoie ca tu să le faci rău celor care încearcă să-L caute pe Dumnezeu? Sperăm că vei fi înțelept și vei lua în considerare faptul că nicio sumă de bani de pe pământ nu ar merita să ipotechezi bogățiile și răsplătirile pe care o persoană le poate avea în Cer.

Rezumat: Nu știm de ce Gideon a săvârșit acest act „inexplicabil”. Totuși, nu este atât de inexplicabil când vedem faptele rele ale oamenilor din zilele noastre.

Lecții pe care le putem învăța: Pentru noi înșine, avem responsabilitatea de a persevera în slujirea lui Dumnezeu. În ceea ce-i privește pe ceilalți, trebuie să realizăm că oamenii pot să-L slujească cu credincioșie pe Dumnezeu la un moment dat, iar mai târziu să se îndepărteze.

Ca o paranteză, este interesant să comparăm faptul că Gideon a dărâmat un altar cu faptul că, mai târziu, Gideon a ridicat un idol. De asemenea, este interesant să comparăm faptul că Gideon nu și-a uitat frații uciși (8:18-21) cu ceea ce s-a întâmplat cu toți cei 72 de fii ai săi, cu excepția a doi.

Î: În Judecători 9:5, 45, cum ar putea Abimelec să fie un model pentru noi? (Această întrebare a fost pusă de un ateu)

R: Ateul trebuie să fi fost destul de confuz aici, deoarece Abimelec nu a fost conceput ca un model de urmat. Faptul că Sfânta Scriptură îl menționează pe Iuda ca trădător al lui Isus nu înseamnă că nici Iuda ar trebui să fie un model de urmat.

Abimelec a fost un judecător unic, în sensul că nu a fost niciodată numit de Dumnezeu. Este trist că Ghedeon și-a început cariera dărâmând altarul lui Baal, în timp ce fiul său rău, Abimelec, a primit bani pentru a-și începe cariera chiar de la templul lui Baal. Mama lui Abimelec era o concubină a lui Ghedeon, originară din Sihem. Dacă Ghedeon ar fi știut ce urma să facă propriul său fiu, cu siguranță nu ar fi luat-o niciodată pe acea concubină ca soție secundară. Dacă am avea viziunea lui Dumnezeu pentru a vedea consecințele acțiunilor noastre (bune, rele și de lene), probabil că am fi cu atât mai zeloși în a-L sluji pe Dumnezeu.

Vezi discuția despre 2 Samuel 13:11-29 pentru mai multe informații.

Î: În Judecători 9:5,45, ce ar trebui să facă creștinii dacă fac parte dintr-o organizație creștină care are un lider necredincios sau neevlavios?

R: Aceasta este o problemă gravă, deoarece în Apocalipsa 2:20, biserica din Tiatira a fost mustrată sever de Isus din cauza toleranței sale. Poate că s-au bazat pur și simplu pe Dumnezeu să înlăture liderii necredincioși, când Dumnezeu intenționa ca ei să nu se eschiveze de la propria responsabilitate. Efeseni 4:3 spune că avem responsabilitatea de a păstra unitatea Duhului. Cu toate acestea, nu avem responsabilitatea de a crea o unitate cu oameni necredincioși care nu există. Nu ar trebui să permitem ca contribuțiile noastre bisericești să fie direcționate către cauze care nu-I sunt plăcute lui Dumnezeu. La fel, în 1 Corinteni 5, Pavel a mustrat acea biserică pentru că nu a exclus un frate imoral. Acest lucru s-a întâmplat la doar două capitole după ce Pavel îi rugase să nu aibă dezbinări, așa că excluderea din biserică a cuiva care ar trebui exclus nu provoacă, în mod evident, dezbinare, în sensul biblic al unității și al dezbinării.

Răspunsul cuprinde trei părți.

A: Ce să faci: Există o strategie simplă, dar eficientă, pentru a face față oamenilor neevlavioși, celor care provoacă dezbinare și celor cu care ai putea avea divergențe, chiar dacă tu ai fi cel care greșește. Iată ce a învățat Isus în Matei 18:15-22.

A1. Dacă ai ceva împotriva fratelui tău, du-te și arată-i greșeala lui în particular, doar voi doi.

A2. Dacă acest lucru nu dă rezultate, ia cu tine încă unul sau doi oameni pentru a discuta problema cu el.

A3. Dacă nici asta nu dă rezultate, atunci spune-o bisericii.

A4. Dacă nici asta nu dă rezultate, atunci tratează-l ca pe un păgân (adică exclude-l din rândul membrilor bisericii).

R5. În cele din urmă, în versetele 21-22, dacă se pocăiește, atunci iartă-l.

Pavel spune în 1 Corinteni 6:1-8 că nu trebuie să-i dăm în judecată pe alți credincioși. Este mai bine să fii nedreptățit decât să-l dai în judecată pe un alt creștin adevărat.

B: Când să procedăm astfel: Este mai bine să „pierdem atât bătălia, cât și războiul” decât să provocăm dezbinare din cauza unor chestiuni doctrinare secundare. Totuși, dezbinarea față de necredincioși este esențială în ceea ce privește doctrinele primare ale creștinismului. Deci, care sunt doctrinele secundare și care sunt doctrinele primare?

Deși Biblia nu oferă o listă sistematică și exhaustivă, ea prezintă câteva exemple.

B1 Secundare: Romani 14 spune că dieta, consumul de carne și considerarea unei zile ca fiind mai specială decât alta sunt, în mod specific, chestiuni despre care nu trebuie să ne certăm, deși Romani 14:16 spune că putem vorbi pentru a împiedica ca ceea ce considerăm bun să fie vorbit ca fiind rău.

B2 Primare: Pe de altă parte, 1 Corinteni 15:1-4 menționează câteva doctrine ca fiind de importanță primară, precum moartea lui Isus pentru păcatele noastre, îngroparea și învierea. Dacă cineva neagă aceste doctrine, nu este doar un credincios care are o diferență de opinie cu tine. Mai degrabă, nu este deloc un credincios, pentru că Pavel spune în mod specific că credința lor este în zadar. Nu ar trebui să avem unitate cu ei.

B3 Demne de mustrare, dar nu neapărat de divizare, sunt lucruri precum ipocrizia de a refuza să mănânci cu neamurile când sunt evrei în preajmă, așa cum arată Galateni 2:11-16. Ar trebui să ne opunem public unor astfel de lucruri, chiar dacă asta înseamnă o rușine pentru un lider evlavios al bisericii.

C: Ultima soluție: Așadar, dacă există o problemă legată de o doctrină fundamentală, iar metoda din Matei 18:15-22 a fost aplicată sau cel puțin încercată, și nimic nu a dat rezultate, atunci ce urmează? Atunci problema nu ține doar de liderul necredincios, ci mai degrabă de organizație sau de denominația bisericii.

C1. O situație precum cea din 3 Ioan 9-10: Poate că organizația poate fi salvată, iar liderii neevlavioși pot fi îndepărtați. Apostolul Ioan s-a confruntat cu o situație de acest fel în 3 Ioan 9-10 și a atras atenția în mod public asupra lui Diotrephes. Astăzi, mulți creștini conservatori din Biserica Luterană – Sinodul din Missouri lucrează pentru a-i instala ca lideri pe cei care „îl iau pe Dumnezeu la cuvânt”.

C2. O situație de tipul Babilonului: Pe de altă parte, organizația s-ar putea să nu mai poată fi salvată și, la fel ca în cazul Babilonului din Apocalipsa 18:4, creștinii autentici au responsabilitatea de a pleca (și de a lua cu ei cât mai mulți alții posibil). Poate că, dacă o organizație ar fi simbolic „beată de sângele sfinților” (Apocalipsa 17:6), acesta ar fi un semn că situația ar merita o investigație puțin mai aprofundată înainte de a concluziona că situația ar putea fi salvată.

Î: În Judecători 9:7-21, ce a vrut să spună Iotam?

R: Iotam s-ar fi putut întreba dacă ar trebui să existe vreun rege. Indiferent de asta, Iotam i-a întrebat dacă doreau cu adevărat ca un „tufiș de spini” să domnească peste ei, pentru a se asigura că asta era ceea ce își doreau cu adevărat. Iotam nu a „dovedit” cu adevărat că fuseseră nedrepți față de Ierub-Baal (Ghedeon) și fiii săi. El le-a reamintit pur și simplu ceea ce știa că ei își dăduseră deja seama. Apoi a spus că, dacă nu s-au purtat cu onoare, atunci fie ca regele lor ales, Abimelec, să-i distrugă, iar locuitorii din Sihem și din vecinătatea Bet-Millo să-l distrugă pe Abimelec.

Î: În Judecători 9:46, de ce exista aici un idol numit „Baal-Berith” sau „El-Berith”?

R: Cuvântul Baal-Berith înseamnă „stăpânul legământului (legămintelor)”, iar El-Berith înseamnă „zeul legământului”. Era trist că acest altar idolatru se afla aproape de Sihem, deoarece lângă Sihem era locul unde Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram.

Poate că prezența unui altar numit „Berith” în Sihem a fost intenționată, întrucât ei se închinau mai mult la încheierea legămintelor cu zeii decât la închinarea exclusivă față de Singurul și Adevăratul Dumnezeu.

Este ironic faptul că banii pe care locuitorii din Sihem i-au plătit lui Abimelec pentru a avea o mică armată și pentru a-i ucide pe ceilalți fii ai lui Ghedeon proveneau din templul „domnului legămintelor”. Este o justiție poetică faptul că ultimul refugiu al locuitorilor din Sihem a fost în templul lui Baal-Berith, iar ei au murit acolo din cauza omului căruia i-au dat bani și care i-a ucis pe ceilalți fii ai lui Ghedeon.

Î: În Judecători 9:46-49, există vreo dovadă extrabiblică că templul lui el-Berith din Sihem a fost ars?

R: Da; s-au găsit dovezi ale incendiului care corespund cu aproximativ anul 1150 î.Hr. Dicționarul biblic Wycliffe, la paginile 1568-1569, menționează că templul-fortăreață avea ziduri cu o grosime de 7 până la 7,5 picioare, era lat de 53 de picioare și lung de 41 de picioare, cu intrarea pe latura lungă. Se menționează: „Distrugerea orașului Sihem de către Abimelec, în jurul anului 1150 î.Hr., este atestată din numeroase surse.”

Î: În Judecători 9:54, de ce nu voia Abimelec ca oamenii să spună că o femeie l-a ucis?

R: În primul rând, Abimelec se gândea la moștenirea sa, la felul în care oamenii își vor aminti de el, și a considerat că nu va fi amintit ca un războinic foarte bun dacă o femeie l-ar fi ucis doar aruncând o piatră. Cu toate acestea, există ceva destul de fascinant în legătură cu Abimelec aici.

Abimelec și-a ucis toți frații și nu numai că a încălcat înțelegerea cu orașul care îl susținea, dar a ucis și pe toți locuitorii orașului. Apoi, pe patul de moarte, Abimelec are prezența de spirit să se preocupe de felul în care îl vor aminti ceilalți. Era atât de confuz în privința valorilor sale, încât nu avea habar ce vor gândi ceilalți despre el.

Chiar dacă principala lui preocupare era ce părere ar avea ceilalți despre el, când, de fapt, ar fi trebuit să tremure până în măduva oaselor la gândul ce părere avea Dumnezeu despre el.

Î: În Judecători 10:12-16, de ce Dumnezeu nu a fost de acord inițial să-i ajute pe israeliți și apoi să-i apere?

R: Dumnezeu nu voia să-i ajute până când nu-și lepădau mai întâi idolii. Dumnezeu a fost sincer aici, ca în toate cazurile. Dumnezeu nu i-ar fi apărat niciodată, atâta timp cât continuau cu acțiunile lor de neascultare și idolatrie. Când s-au pocăit, atunci Dumnezeu i-a apărat. Dumnezeu nu S-a schimbat, dar când s-a schimbat inima lor, s-au schimbat și intențiile revelate ale lui Dumnezeu față de ei.

Î: În Judecători 11:14-28, cine avea dreptate: Ieftae sau împăratul amoniților?

R: Ieftae avea dreptate și a prezentat un argument convingător în Judecători 11:21-26. Regele amoniților susținea că israeliții au luat țara de la amoniți. Ieftae a spus că nu, deoarece:

1. Ei au cucerit-o de la Sihon și Og, nu de la amoniți.

2. Israeliții nici măcar nu s-au luptat cu amoniții.

3. De altfel, nici amoniții nu s-au luptat cu israeliții.

4. Atât în vremea lui Iosua, cât și sute de ani mai târziu, amoniții nu au revendicat niciodată acea țară. Regele Amonului formula o pretenție fără precedent.

Argumentul logic și convingător al lui Ieftae nu a avut niciun efect asupra amoniților. Uneori, argumente la fel de bune nu au niciun efect asupra lăcomiei liderilor politici de astăzi, dar ar trebui totuși să încercăm.

Î: În Judecători 11:26, cum au trăit israeliții în Hesbon și Aroer timp de 300 de ani?

R: Deși unii au opinia eronată că mandatele unor judecători s-au suprapus, acest lucru nu are nicio legătură cu această întrebare. Există trei puncte de luat în considerare în răspuns.

X 1. Este posibil ca mesagerii israeliți trimiși de Ieftae să se fi înșelat în privința celor 300 de ani. Biblia ar fi consemnat fără eroare ceea ce au spus ei. Cu toate acestea, este mai probabil ca ei să fi avut dreptate în privința celor 300 de ani.

2. Dacă israeliții au intrat în Țara Promisă în jurul anului 1407 î.Hr. și au locuit în Heșbon și Aroer puțin mai devreme, aceasta ar însemna că perioada în care Ieftae a fost judecător ar fi puțin mai devreme de 1107 î.Hr.

3. Acest lucru se armonizează bine cu cei 480 de ani dintre Exodul sub conducerea lui Moise și Templul lui Solomon din 1 Regi 6:1 și cu cei 450 de ani dintre cucerirea lui Iosua și moartea lui Solomon din Faptele Apostolilor 13:20.

Î: În Judecători 11:29-30, cum a putut Ieftae să facă un jurământ pripit și nechibzuit, având în vedere că Duhul lui Dumnezeu era asupra lui?

R: Dacă Duhul Sfânt coboară asupra cuiva, asta nu înseamnă că vorbele sale sunt infailibile sau că nu mai poate face greșeli nechibzuite.

Unii oameni îl privesc pe Dumnezeu ca pe un „tip rău” care trebuie să-ți provoace suferințe și să-ți ia ceva pentru a compensa ceea ce îți dă. Poate că Ieftae avea această viziune greșită când a făcut acest jurământ în Judecători 11:30-31.

Î: În Judecători 11:30-40, l-a ucis Ieftae într-adevăr pe propria sa fiică ca sacrificiu nechibzuit?

R: Creștinii au două puncte de vedere diferite.

Da: Jurământul lui Ieftae însemna că își va ucide fiica. Îndeplinirea jurământului de către Ieftae a fost împotriva voinței lui Dumnezeu, care le-a poruncit israeliților să nu ucidă în Cele Zece Porunci. Cărțile „Now That’s A Good Question” (p. 574) și „Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties” (p. 260-261) susțin că Ieftae și-a sacrificat într-adevăr fiica, iar acest lucru a fost un păcat în ochii lui Dumnezeu. Cartea „1001 Bible Questions Answered” (p. 331) menționează că Targumul lui Ionaatan învață că Ieftae a făcut acest lucru.

Alte femei au slujit ca slujitoare în templu și, desigur, în vremuri ulterioare, unii bărbați și femei au ales să nu se căsătorească pentru a sluji mai bine Împărăția lui Dumnezeu. Ar părea ciudat să-i comemorăm „suferința” în fiecare an, când multe alte femei au ales în mod voluntar să facă acest lucru.

La fel ca Ghedeon, Ieftae a dus o viață eroică, cu un final tragic. Spre deosebire de Ghedeon, însă, tragedia lui Ieftae nu constă în încălcarea angajamentului său față de Dumnezeu, ci în respectarea unui jurământ nechibzuit. Spre deosebire de Ghedeon, care a reușit să-i împace pe efraimiți, acest judecător nu a făcut-o sau nu a putut să o facă și a ucis 42.000 dintre ei. Nimeni nu a pus la îndoială hotărârea lui Ieftae de a-și respecta jurămintele. Poate că Ieftae însuși ar fi trebuit să o facă.

Nu: jurământul lui Iefta însemna că fiica sa urma să fie dedicată lui Dumnezeu ca fecioară necăsătorită toată viața. Cartea completă a răspunsurilor biblice, pp. 49-50, subliniază că ea nu a avut două luni să jelească pentru că urma să moară, ci a avut două luni să jelească pentru că nu avea să aibă niciodată copii.

„Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 164, este sigură că Ieftae nu și-a ucis fiica, deoarece Judecători 11:31 în ebraică spune „oricine”, iar acest cuvânt nu este folosit niciodată în legătură cu animalele; prin urmare, Ieftae se aștepta ca un om să iasă din pântece și știa că sacrificiul uman era inacceptabil. Faptul că era singurul copil al părinților ei este semnificativ în plânsul ei, deoarece linia genealogică a părinților ei urma să se stingă complet. Cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, paginile 331-334, menționează, de asemenea, că nu există nicio urmă de sânge în această narațiune.

Cartea „When Critics Ask”, paginile 148-149, oferă, de asemenea, cinci motive pentru care acest lucru nu înseamnă că ea a fost ucisă.

1. Ieftae cunoștea legea împotriva sacrificiului uman.

2. Nu se spune nicăieri că el a sacrificat-o, iar oamenii (cum ar fi întâii născuți) erau răscumpărați printr-un sacrificiu de animale, în loc să fie ei înșiși ofrandă.

3. În acea cultură, alegerea de a nu avea copii ar fi fost considerată un mare sacrificiu.

4. Fiica lui Ieftae nu a ieșit două luni pentru a-și plânge moartea, ci pentru a-și plânge faptul că nu va avea niciodată urmași.

5. Cel mai important, dacă ar fi jelit două luni pierderea virginității sale pentru că urma să moară, ar fi putut să se căsătorească cu un bărbat timp de două luni.

A se vedea, de asemenea, „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pp. 151-153, pentru o analiză a motivului pentru care Ieftae nu și-a ucis de fapt fiica. „Cartea completă a răspunsurilor biblice”, pp. 49-50, și „Dificultăți în Biblie”, pp. 85-86, menționează că, deși Biblia nu spune nicăieri că Ieftae și-a îndeplinit jurământul, nu există nimic în Biblie care să-l laude sau să-l apere dacă ar fi făcut-o.

Î: În Judecători 11:30-40, de ce este consemnat în Biblie acest jurământ rău al lui Ieftae?

R: Deși Scriptura nu spune acest lucru, putem observa patru aspecte.

a) Este cert că fiecare persoană din Biblie a spus și a făcut multe lucruri pe care Biblia nu le-a consemnat. Dar, dintre toate detaliile care au fost omise despre Ieftae, Dumnezeu a hotărât să includă tocmai acesta, în locul altora.

b) Toți ar fi de acord că această relatare ne face să ne simțim incomod, și cred că acest lucru este intenționat. Ieftae era un om de cuvânt și un om de onoare (așa cum o vedea el) – CHIAR ȘI ATUNCI CÂND ACEASTA ÎNSEAMNA NEPASĂRE FAȚĂ DE DUMNEZEU. Ieftae nu aducea jertfă unui idol păgân, ci mai degrabă Îi aducea Unului și Adevăratului Dumnezeu ceva ce Dumnezeu nu a spus niciodată că ar dori. Dacă credem că Dumnezeu prețuiește sacrificiul nostru și slujirea noastră față de El mai mult decât dragostea noastră ascultătoare, sau dacă noi prețuim sacrificiul și slujirea noastră față de El mai mult decât dragostea noastră ascultătoare, atunci ceva este foarte distorsionat în relația noastră cu Dumnezeu.

c) Ieftae avea o viziune ciudată și greșită despre Dumnezeu. Orice ar fi ieșit din casa lui ar fi fost cel mai fericit să-L întâlnească, iar el simțea că Dumnezeu nu dorea fericirea lui. Dar chiar și astăzi oamenii pot uita că Dumnezeu ne iubește chiar mai mult decât ne iubim noi înșine și că Dumnezeu dorește ce este mai bun pentru noi, chiar mai mult decât noi înșine.

d) Emoțiile tulburătoare din această poveste despre neascultarea pripită față de Dumnezeu, deghizată în sacrificiu adus Lui, ne-ar putea ajuta să ne amintim mai bine acest exemplu. Dumnezeu nu dorește banii noștri, slujirea noastră sau sacrificiul nostru, ci ne dorește pe noi înșine, să fim total dedicați și ascultători față de El, așa cum ne învață Mica 6:6-8.

Î: În Judecători 11:30-40, a fost aceasta o preluare a unei sărbători păgâne pre-israelite?

R: Nu. Deși exista în Orientul Mijlociu obiceiul ca femeile să plângă pentru Tammuz (un zeu masculin), nu există dovezi că acesta ar fi fost sursa acestui obicei israelit. În plus, nu există dovezi că acest obicei israelit ar fi supraviețuit foarte mult timp.

Î: În Judecători 11:33, există vreo dovadă arheologică pentru Abel-Keramim?

R: Da. Conform revistei „Biblical Archaeology Review”, ianuarie/februarie, p. 33, astăzi se numește Tell el-‘Umeiri. A fost locuit pentru prima dată în jurul anului 3000 î.Hr.

Î: În Judecători 12:1-6, a avut Ieftae dreptate să-i omoare pe efraimiți?

R: Cu siguranță, Ieftae nu a dat dovadă de aceeași diplomație pe care a arătat-o Ghedeon într-o situație similară. Totuși, spre deosebire de situația anterioară, aici efraimiții se angajaseră să-l omoare pe Ieftae.

Nu era voia perfectă a lui Dumnezeu ca poporul Său să se omoare între ei. Efraimiții erau de vină în această situație, dar poate că Ieftae ar fi putut evita acest lucru dacă ar fi dat dovadă de mai multă diplomație.

Este regretabil că, atunci când faci o lucrare măreață pentru Dumnezeu, poți primi adesea critici nedrepte din partea unor surse neașteptate.

Î: În Judecători 12:8-13, ce au făcut Ibzan, Elon și Abdon în calitate de judecători?

R: Deși Scriptura nu consemnează ce au făcut, ar putea fi semnificativ ceea ce nu s-a întâmplat în timpul domniei lor. Cât timp Israelul i-a avut ca conducători, nicio națiune nu a încercat să invadeze Israelul.

Î: În Judecători 13-16, poate povestea lui Samson să se încadreze în tipul de mituri solare comune în vremurile antice, așa cum afirmă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, paginile 248-251?

R: Nu. Asimov afirmă două lucruri: că Samson era un simbol al miturilor solare (p. 248) și că nazireii, în general, erau un simbol al miturilor solare, deoarece părul lor lung [într-un fel] reprezintă razele soarelui (p. 249).

Samson era din Bet-Șemeș, în tribul lui Dan, ceea ce înseamnă „casa soarelui”, iar „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la p. 251, afirmă că numele filistean Dalila este strâns înrudit cu cuvântul ebraic lilah, care înseamnă noapte. Cu toate acestea, dicționarul liberal „Harper’s Bible Dictionary”, la p. 134, spune că Dalila înseamnă „coquetă”, nu noapte. Concordanța lui Strong spune că înseamnă „a zăbovi”

Probabil s-ar putea aduna la fel de multe dovezi că Samson a fost preluat din mitologia aztecă (printr-o călătorie în timp cu 2.500 de ani în viitor!), cât și din presupuse mituri solare. Rețineți că o mare parte din mitologia greacă și romană pe care o cunoaștem astăzi nu exista la acea vreme.

Î: În Judecători 13:5, de ce nu i s-a dat lui Samson nicio alegere în privința faptului de a deveni nazireu sau judecător?

R: Lui Samson nu i s-a dat nicio alegere în ceea ce privește modul în care s-a născut. Pe de altă parte, nimic nu spune că Dumnezeu era obligat să-i ofere lui Samson – sau oricui altcuiva, de altfel – posibilitatea de a alege modul în care se naște.

Indiferent de modul în care ne naștem, cu orice privilegii, avantaje și dezavantaje pe care le avem, ceea ce contează este apropierea de Dumnezeu. La sfârșit, Dumnezeu îi va judeca pe toți în mod drept, pe baza a ceea ce li s-a dat.

Î: În Judecători 14:1-4, a vrut Dumnezeu ca Samson să se căsătorească cu fata filisteană și în ce măsură a fost aceasta voia Domnului?

R: Samson nu era pe deplin hotărât să-L asculte pe Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu a folosit totuși dorința lui Samson pentru fata filisteană. Dumnezeu l-a trimis pe Samson pe pământ pentru a-Și împlini scopul de a distruge relațiile de prietenie dintre israeliți și filisteni. Samson a fost neascultător față de Dumnezeu de multe ori și nu ar fi surprinzător ca Samson să nu-I fi fost pe plac lui Dumnezeu în felurile în care El l-a folosit. Indiferent de asta, Dumnezeu folosește atât faptele greșite, cât și faptele evlavioase pentru a-Și împlini scopurile.

Î: În Judecători 14:6, 9, de ce este semnificativ faptul că Samson nu le-a spus părinților săi despre leu și miere?

R: Pentru că, în Judecători 14:18, Samson a știut imediat cu certitudine că tovarășii săi obținuseră răspunsul de la soția lui Samson. Samson nu și-a bănuit soția pripit, dar a putut ajunge rapid la o concluzie, deoarece nimeni altcineva nu le-ar fi putut spune.

Î: În Judecători 14:15-18, de ce soția lui Samson i-a susținut pe filisteni în loc să-l susțină pe Samson?

R: Soția lui Samson era filisteancă și, se pare, avea mai multă încredere în puterea celor 30 de bărbați decât în faptul că Samson o va salva. Totuși, încrederea ei în acei bărbați nu i-a adus prea mult bine nici ei, nici tatălui ei, întrucât filistenii i-au ars ulterior pe amândoi de vii, după cum se menționează în Judecători 15:6.

Î: În Judecători 14:19, a avut dreptate Samson să omoare treizeci de oameni în cetatea Asdod (o întrebare pusă de un ateu)?

R: Există două răspunsuri diferite.

Nu. Samson era adesea neascultător față de Dumnezeu. Nici mijloacele pe care Samson le-a folosit pentru a lupta împotriva filistenilor nu erau prea bune. Samson ar fi putut fi mult mai eficient în fruntea unei armate israelite, în loc să ucidă treizeci de oameni din cauza unei dispute mărunte legate de nuntă.

Da. Samson se afla în război cu filistenii și a încercat să ucidă cât mai mulți războinici cu putință. În acel moment, el nu beneficia de sprijinul israeliților în lupta împotriva filistenilor.

Cu toate acestea, înainte ca Samson să fie capturat (cu ajutorul Dalilei), scopul său principal nu era acela de a reduce populația filistenilor. Samson a rupt ireversibil relațiile de prietenie dintre filisteni și israeliți. După aceea, a existat război între ei până în vremea lui David.

Uneori, în zilele noastre, este posibil ca unii creștini să aibă un rol similar; nu acela de a ucide oameni, ci de a distruge unitatea religioasă dintre creștini și necreștini, cu care creștinii nu ar fi trebuit să aibă unitate de la bun început.

Î: Oare Judecători 15:2 ne învață că soțiile pot fi pur și simplu date altcuiva dacă soții nu le mai plac? (O întrebare pusă de un musulman.)

R: Nu. Judecători 15:2 descrie ceea ce a făcut un filistean necredincios, nu ceea ce ar fi făcut un israelit ascultător. Socrul lui Samson era un filistean care nu-L urma pe Dumnezeu.

Deoarece întrebarea a fost pusă de un musulman, trebuie menționat că în islam divorțul femeilor este destul de restricționat. Unei femei care cere divorțul fără motive extrem de grave i se interzice chiar și mirosul Paradisului. Ibn-i-Majah, vol. 3, cartea 10, capitolul 21, nr. 2055, p. 237. În mod similar, dacă o femeie cere divorțul fără un motiv întemeiat, conform Abu Dawud, vol. 2, cartea 6, capitolul 734, nr. 2218, p. 600.

Cu toate acestea, pentru bărbați lucrurile sunt foarte simple. În islam, un bărbat își poate divorța soția din orice motiv. Bukhari, vol. 3, cartea 49, capitolul 4, nr. 859, p. 534, menționează că un bărbat poate divorța din cauza „unui aspect neplăcut legat de soția sa, cum ar fi bătrânețea sau altceva asemănător”.

‘Umar i-a poruncit fiului său, ‘Abd Allah, să divorțeze de soția sa, dar acesta a refuzat pentru că o iubea. Așa că ‘Umar s-a dus la Mohammed, iar Mohammed i-a poruncit să divorțeze de ea. Abu Dawud, vol. 3, cartea 36, capitolul 1838, nr. 5119, p. 1422

„’Abdullah ibn ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: «Dintre faptele legale, cea mai josnică în ochii lui Allah este divorțul.»” Ibn-i-Majah, vol. 3, cartea 10, capitolul 1, nr. 2018, p. 216

‘Umar a spus că Mohammed a divorțat de Hafsah (divorț revocabil) și apoi a primit-o înapoi. Abu Dawud, vol. 2, cartea 6, cap. 754, nr. 2276, p. 619

Mohammed i-a poruncit fiului său adoptiv, Zaid, să divorțeze de Zainab, iar apoi Mohammed s-a căsătorit cu Zainab. Zaid n-a avut de ales, deoarece Mohammed a recitat Sura 33:36-38. Musulmanii cred că Coranul este necreat și inscripționat pe o tablă în ceruri, dar Sura 33:36-38 îl menționează pe Zaid pe nume, spunând că acesta nu avea de ales în privința divorțului de Zainab. Ulterior, Zainab bint Jahsh „obișnuia să se laude în fața celorlalte soții ale Profetului și spunea: «Allah m-a căsătorit (cu Profetul) în Ceruri»”. Bukhari, vol. 9, cartea 93, cap. 22, nr. 517, p. 382. De asemenea, vol. 9, cartea 93, cap. 22, nr. 516, 518, p. 381-383.

Ca o paranteză, „bin” înseamnă fiu în arabă, iar „bint” înseamnă fiică.

Un bărbat trebuie să divorțeze de soția sa, dacă tatăl său îi poruncește acest lucru. Ibn-i-Majah, vol. 3, cartea 10, cap. 36, nr. 2088-2089, p. 259-260

Doi bărbați musulmani erau prieteni buni, așa că unul l-a întrebat pe celălalt de care dintre soții săi ar trebui să divorțeze, pentru ca celălalt să se poată căsători cu ea. Bukhari, vol. 5, cartea 58, capitolul 3, nr. 125, p. 82

Așadar, deși bărbații musulmani pot considera justificat să-și schimbe soțiile cu aceeași ușurință cu care oamenii își schimbă mașinile, nu încercați să justificați acest lucru pe baza Bibliei.

Î: În Judecători 15:4, cum a putut Samson să prindă 300 de vulpi?

R: Există cinci modalități posibile, iar răspunsul ar putea fi o combinație a acestora.

1. Nu se spune că Samson le-a prins pe toate simultan. Ar fi putut să le prindă pe parcursul unei perioade de timp.

2. Poate că forța superioară a lui Samson era însoțită și de o agilitate superioară. Vezi „When Critics Ask”, p. 150, pentru mai multe detalii despre această parte a răspunsului.

3. Samson nu a fost nevoit să-și folosească propriile mâini. Nimic nu spune că nu ar fi putut folosi capcane pentru a prinde unele sau pe toate.

4. Cuvântul ebraic „su’al” poate însemna fie vulpe, fie șacal. Samson ar fi putut să prindă șacalii mai ușor, deoarece aceștia vânează în haite.

5. Samson ar fi putut conduce un grup de oameni pentru a prinde animalele în capcane.

Î: În Judecători 15:5, cât face 1.100 de monede de argint înmulțite cu cinci?

R: În Judecători 17:10, un levit a acceptat să slujească ca preot pentru (aparent, cazare și masă plus) doar zece sicli de argint pe an. 5.500 de monede de argint reprezentau o sumă foarte mare de bani pentru o singură persoană. Se pare că filistenii se temeau foarte mult de Samson.

Î: În Judecători 15:12, de ce l-au legat pe Samson pentru a-l duce la filisteni?

R: Samson era cu siguranță o amenințare la adresa status quo-ului, și deși considerau că status quo-ul nu era ideal pentru israeliți, aceștia vedeau situația cunoscută ca fiind preferabilă în locul unei schimbări sub conducerea lui Samson.

De asemenea, cei care l-au predat pe Samson dușmanului au fost bărbați din Iuda. Țara lui Iuda avea multe părți care nu erau atât de aproape de filisteni și dispunea de un surplus de pământ, în timp ce daniții erau foarte înghesuiți pe pământul lor.

Astăzi, creștinii ar trebui să fie reticenți în a accepta ca Evanghelia să fie îngrădită în timpul închinării lor.

Î: În Judecători 15:16, chiar și cu o forță mare, cum a putut Samson să ucidă 1.000 de soldați filisteni antrenați, fără ca aceștia să arunce vreo suliță și să-l rănească pe Samson?

R: Niciun fel de putere naturală nu ar putea explica această faptă și celelalte isprăvi ale lui Samson (ridicarea porților cetății etc.). Dumnezeu trebuia să fie alături de Samson în mod supranatural. Dumnezeu ar fi putut să-i dea lui Samson nu doar puterea, viteza și reflexele, ci și să-i dezorienteze pe filisteni și să-l protejeze pe Samson.

Î: În Judecători 16:18-21, puterea lui Samson se afla în părul său?

R: Nu, puterea provenea de la Dumnezeu. Dacă puterea ar fi fost în păr, poate că toți sportivii profesioniști ar fi jucători mai puternici dacă ar avea părul lung.

Serios vorbind, după ce Samson i-a dezvăluit Dalilei secretul său, el putea fi destul de sigur că ea îi va tăia părul, deoarece ea încercase toate celelalte lucruri pe care el i le spusese. După ce Samson s-a trezit, în Judecători 16:20 se spune: „Dar el nu și-a dat seama că Domnul îl părăsise.” (NET)

Î: În Judecători 16:26-27, ar putea Samson să ajungă în Rai, având în vedere că s-a sinucis?

R: Da. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Există un singur păcat de neiertat: blasfemia împotriva Duhului Sfânt. Sinuciderea nu este un păcat de neiertat.

2. Ca exemplu de credincioși care s-au sinucis, Eusebiu, în „Istoria sa ecleziastică”, vol. 8, nr. 2, capitolul 12, povestește despre o femeie și cele două fiice frumoase ale ei, care s-au înecat în râu mai degrabă decât să fie pângărite trupește de soldații romani. Eusebiu oferă un alt exemplu în cartea a 8-a, capitolul 14, despre Maxentius, care era pe punctul de a viola o frumoasă femeie creștină. Ea a cerut câteva minute singură pentru a se pregăti. Când el a intrat, ea se înjunghiase până la moarte.

3. Se poate susține că Samson nu a dărâmat stâlpii pentru a se sinucide în sine, ci că motivul a fost acela de a-i ucide pe filisteni. Moartea sa ar putea fi considerată mai degrabă o misiune sinucigașă decât o sinucidere, deși el știa că va muri.

Cartea „Now That’s A Good Question”, paginile 291-292, menționează că un studiu psihologic a arătat că 90% dintre persoanele care au încercat să se sinucidă au declarat ulterior că nu ar fi încercat dacă ar fi așteptat 24 de ore.

Î: În Judecători 16:26-27, l-a binecuvântat Dumnezeu pe Samson pentru că s-a sinucis?

R: Samson nu s-a sinucis, ci mai degrabă a îndeplinit o misiune sinucigașă. În acest caz particular, la fel ca de-a lungul întregii sale vieți, Dumnezeu l-a folosit pe Samson, deși acesta era neascultător și se afla adesea în locuri în care nu ar fi trebuit să fie niciodată. Vezi întrebarea anterioară pentru mai multe detalii.

Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 281, menționează că este ironic faptul că „deoarece s-a însoțit atât de des cu filistenii în timpul vieții sale și a găsit femeile lor irezistibile, Samson se află acum alături de filisteni în moartea sa, un cadavru printre cadavre în dărâmăturile Templului lui Dagon. Dacă s-ar fi separat de ei, ar fi avut parte de o moarte mai nobilă.”

Î: În Judecători 17:1-2, de ce a fost blestemat și apoi binecuvântat fiul hoț?

R: Biblia menționează acest scurt episod istoric fără a da nici măcar un indiciu că Dumnezeu ar fi aprobat acea situație de idolatrie.

Mama a rostit un blestem asupra celui care furase banii, fără să-și dea seama că era propriul ei fiu. Când a aflat că era el, a regretat că-și blestemase fiul și a încercat să-i ofere o binecuvântare în schimb. Cartea „Cuvinte greu de înțeles din Biblie”, paginile 197-198, menționează că autorul cărții Judecători a inclus probabil acest episod pentru a arăta cât de confuzi erau oamenii în vremurile acelea.

Cu toate acestea, oamenii pot fi la fel de confuzi și astăzi. Un părinte poate iubi cu tandrețe un copil când este treaz, dar poate abuza de același copil când este beat sau drogat. Părinții pot depune eforturi mari să-și învețe copiii importanța de a face ceea ce este corect. Copiii pur și simplu nu înțeleg, când îi văd pe părinți mințind, depășind viteza legală și trișând ei înșiși.

Î: În Judecători 17:2-3, de ce au dedicat banii lui Iehova pentru a face o chip cioplit?

R: Sună absurd, și de fapt a fost chiar mai grav decât pare. Se pare că ceea ce își doreau, în ordinea priorităților, era

1) Să aibă o chip cioplit pe care să-l venereze

2) Să se închine adevăratului Dumnezeu al lui Israel

Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. A avea un idol căruia oamenii să-i aducă ofrande era adesea o afacere profitabilă.

2. Pentru cei care nu știau mai bine, a avea un idol în locul Dumnezeului israeliților ar putea aduce chiar mai mulți bani.

3. Mulți oameni au dorința de a-L venera pe Dumnezeu – după propriile lor condiții și în felul lor. Lui Dumnezeu nu-I pasă de asta. Dumnezeu vrea oameni care să-L venereze și să-L asculte după condițiile Lui, în felul Lui.

Î: În Judecători 17:5, de ce ar fi vrut Mica o casă a zeilor?

R: Scriptura nu spune, dar putem vedea câteva motive:

Religios: Mica îl respecta pe Iehova, dar poate că voia o „asigurare” prin respectarea mai multor zei. Uitaseră că adevăratul Dumnezeu detestă idolatria.

Financiar: Oamenii veneau la statuile zeilor pentru a le oferi bani. Idolii lui Mica, împreună cu prezența preotului, ar fi putut reprezenta o oportunitate financiară excelentă pentru Mica.

Î: În Judecători 17:13, ce era greșit în teologia lui Mica, când spunea: „…Acum știu că Domnul îmi va da prosperitate, pentru că levitul a devenit preotul meu” (NRSV)?

R: Înainte de a respinge cu ușurință această întrebare ca fiind una evidentă, citiți ultima parte a răspunsului, unde lucruri aproape identice nu sunt evidente pentru mulți oameni din zilele noastre.

Idolii îi cinstesc pe zeii păgâni. Mica credea că a avea un idol în locul Singurului Dumnezeu Adevărat L-ar cinsti pe El, iar a avea un levit ca preot L-ar cinsti pe Dumnezeu și mai mult. Deoarece Mica gândea astfel (printr-un fel de salt logic), Dumnezeu trebuie să gândească la fel. Este cam ca și cum ai face ceva pentru cineva despre care pur și simplu „știi” că îi va plăcea, chiar dacă nu ai vorbit niciodată cu acea persoană și, de fapt, nu ai nicio idee ce și-ar dori. Este cam ca în cazul băiețelului care i-a cumpărat mamei sale o mașinuță de jucărie de ziua ei, pentru că „știa” că îi va plăcea.

O scurtă privire asupra Vechiului Testament în general, și asupra Exodului 20:4-6 în special, arată că Dumnezeu detestă folosirea idolilor în închinare. Chiar dacă sunt idoli despre care se spune că Îl reprezintă pe El, Dumnezeu îi detestă, și de aceea a doua poruncă este distinctă de prima poruncă.

Din păcate, chiar și astăzi oamenii realizează icoane cu Maria, cu diverși sfinți și cu Isus pentru a le folosi în închinare. Adevărata Maria și sfinții autentici sunt probabil îngroziți de neascultarea manifestată prin icoanele care îi reprezintă. Chiar dacă aceasta este o încercare de a-L venera pe adevăratul Dumnezeu (și, prin urmare, nu încalcă prima poruncă), totuși încalcă a doua poruncă.

Î: În Judecători 18:2, este adevărat că faptele lui Samson nu au slăbit în mod serios pe filisteni și nici nu i-au ajutat pe daniți?

R: Judecători 16:31 spune că, la moartea sa, Samson a ucis 3.000 de bărbați și femei, ceea ce a fost mai mult decât a ucis în restul vieții sale. El le-a cauzat filistenilor un anumit prejudiciu, întrucât a ucis mulți dintre conducătorii acelei generații. Cu toate acestea, deși uciderea a 3.000 până la 6.000 de filisteni a fost o realizare extraordinară pentru un singur om, aceasta ar fi reprezentat doar o mică victorie pentru un general al unei armate.

Pe de o parte, este adevărat, și există o lecție de învățat aici. Samson a fost prea ocupat cu urmărirea unei vieți amoroase pentru a fi ascultător și a fi un adevărat conducător al israeliților, și nu a realizat prea multe.

Pe de altă parte, Samson a realizat totuși un lucru. El a pus capăt perioadei de relații mai mult sau mai puțin prietenoase dintre israeliți și stăpânii lor filisteni. Cu toate acestea, a rămas în sarcina lui Saul și a lui David, cu puterea lor fizică obișnuită în slujba Domnului, să realizeze ceea ce Samson nu a reușit să facă doar cu puterea sa miraculoasă, fără alți israeliți și fără a umbla cu ascultare pe căile lui Dumnezeu.

Î: În Judecători 18:6, 10, a binecuvântat Dumnezeu cu adevărat iscoadele din tribul lui Dan?

R: Nu există nici cea mai mică indicație că „preotul” levit slujea adevăratului Dumnezeu și că cuvintele lui erau altceva decât născociri menite să-i mulțumească pe ascultătorii săi.

Nu oricine pretinde că vorbește în numele lui Dumnezeu o face neapărat. Privind în viitor, daniții au fost unul dintre primele triburi care au căzut în idolatrie, fiind în prima linie a invaziilor arameene, și primul teritoriu care a simțit puterea armatelor asiriene și babiloniene. Succesul lor inițial ușor nu a meritat ruina lor finală.

Î: În Judecători 18:20, care erau motivele levitului în acest caz?

R: Scriptura sugerează că nu avea nimic de-a face cu închinarea la adevăratul Dumnezeu. Devenind preot al unui trib în loc de al unei familii, el ar fi avut mai mult prestigiu, respect și, probabil, mai mulți bani.

Din păcate, astăzi nu numai că există oameni de acest fel în alte religii, dar există și oameni de acest fel care se dau drept creștini.

Î: În Judecători 18:30-31, care este semnificația acestui verset?

R: Este extrem de semnificativ. Aceasta înseamnă că locuitorii orașului Dan nu s-au pocăit niciodată de această crimă și, până la venirea asirienilor, au urmat tradițiile daniților din acea vreme. Ce trist!

Uneori, când denominațiile bisericești resping adevărul lui Dumnezeu și Biblia, nici ele nu se mai întorc vreodată la urmarea adevăratului Dumnezeu. În multe cazuri, justificarea pentru practicarea idolatriei și a altor păcate este ca în cântecul din musicalul „Scripcarul de pe acoperiș” – tradiția. De fapt, în timpul dezbaterilor cu Martin Luther, un teolog catolic pe nume Johann Faber (1478-1541) a declarat: „Dacă ar fi necesar să aleg, aș prefera să resping Scripturile decât venerabilele erori ale Bisericii [Catolice Romane]” (din Manschrenk, p. 165). Când oamenii vorbesc despre urmarea „venerabilelor erori”, sunt oare mai puțin confuzi decât daniții?

Î: În Judecători 19-21, a fost scandalul de la Ghibea o poveste fictivă, așa cum afirmă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 279?

R: Nu. Două dovezi care arată că acest lucru a fost real sunt:

1. Relatarea evenimentului din Cartea Judecătorilor. Niciun autor nu ar fi vrut să scrie această poveste atât de puțin măgulitoare atât pentru beniaminiți, cât și pentru ceilalți israeliți, dacă nu s-ar fi simțit obligat să scrie adevărul.

2. Dacă acest lucru nu ar fi adevărat, atunci Asimov sau alții ar trebui să găsească un alt motiv pentru care tribul lui Beniamin era atât de mult mai mic decât celelalte triburi.

Î: Ce putem învăța din episodul relatat în Judecători 19:1-21:25?

R: Există o observație extrem de interesantă cu privire la acest război civil: fiecare persoană, cu excepția ucigașilor inițiali, ar putea fi înțeleasă ca simțindu-se îndreptățită să facă ceea ce considera că era moral corect, cel puțin din propria perspectivă.

1. Beniaminiții luptau pentru ceea ce credeau că este drept. Ei au considerat că apărarea rudelor lor și (poate) administrarea justiției de către ei înșiși constituiau un bine moral superior față de a permite altcuiva să-i priveze pe rudele lor de dreptul de a fi judecați de beniaminiți.

2. Bărbatul s-a simțit îndreptățit să-și taie concubina în bucăți. Dorința lui de a-și apăra onoarea și de a se răzbuna putea fi considerată mai importantă decât orice onoare sau respect pe care îl avea față de trupul concubinei sale.

3. Israeliții se puteau simți îndreptățiți. Cererea lor ca beniaminiții să nu facă rău niciunui [alt] israelit era considerată un drept moral superior față de genocidul beniaminiților, inclusiv al femeilor și copiilor.

4. Israeliții se puteau simți îndreptățiți să distrugă întregul oraș Iabeș-Galaad, cu excepția fecioarelor. La urma urmei, ei considerau că faptul că bărbații din Iabeș-Galaad nu au ales să se alăture celorlalți israeliți în această răzbunare sângeroasă justifica uciderea bărbaților, a femeilor și a copiilor. Desigur, fecioarele aveau o utilitate practică ca soții pentru beniamiti, astfel încât (printr-o stranie întindere a logicii) acest lucru ar justifica neuciderea lor, în timp ce uciderea celorlalte femei și a băieților era considerată justificată.

4. Supraviețuitorii beniaminiți și israeliții au considerat împreună că este justificat să le permită supraviețuitorilor beniaminiți să răpească fete israelite nemăritate. Se pare că a avea mai multe soții pentru acești rebeli beniaminiți era mai important decât dorințele fetelor.

În cele din urmă, întrucât israeliții erau constrânși de jurământul lor din Judecători 21:5 de a-i ucide pe toți cei care nu se adunau, precum și de jurământul lor din Judecători 21:18, ai fi crezut că vor învăța o lecție și nu vor mai face jurăminte. Totuși, după cum arată 1 Samuel 14:24 în cazul lui Ionatan care a mâncat miere, nu au învățat neapărat lecția.

Î: În Judecători 19:4-8, de ce a vrut socrul să amâne întoarcerea fiului său?

R: Scriptura nu spune, dar poate că socrului îi era dor de fiica sa și știa că, odată ce ginerele său va pleca, fiica sa va pleca și ea.

Î: În Judecători 19:12-24, de ce se află în Biblie această poveste despre concubina levitului?

R: Aceasta este într-adevăr o poveste despre o corupție profundă, așa cum spune Osea 9:9. Ea nu a fost trecută cu vederea sau ascunsă în această carte bazată pe fapte reale din trei motive foarte diferite, dar complementare.

Secular: S-a întâmplat. Cartea Judecătorilor explică, așa cum ar face-o o istorie seculară, de ce a avut loc acest război civil îngrozitor și de ce, chiar și secole mai târziu, tribul lui Beniamin a rămas întotdeauna atât de mic.

Fiecare face cum crede de cuviință: Judecători 21:25 rezumă sensul din spatele acestei povestiri reale: iată cât de îngrozitoare pot deveni lucrurile când fiecare face cum crede de cuviință. Dacă fiecare are propriul standard al binelui și răului, care nu se bazează pe Biblie, lucrurile pot lua o întorsătură foarte proastă pentru toată lumea. Vezi și următoarea întrebare.

O lecție despre loialitate: Beniaminiții nu ar putea fi criticați pentru loialitatea lor, dacă loialitatea ar fi întotdeauna o virtute. Cu toate acestea, ei pot fi criticați pentru faptul că loialitatea lor în acest caz a fost un lucru rău. S-ar fi putut părea că loialitatea israeliților era față de Dumnezeu și de poporul lor, dar acest incident și acest război arată că loialitatea lor era doar față de tribul lor. Astăzi, oamenii pot fi loiali unei cauze nobile din diverse motive, iar unele dintre aceste motive nu sunt cu nimic mai bune decât loialitatea pe care au arătat-o beniaminiții.

Î: În Judecători 19:22-30 și Judecători 21:7-23, de ce Biblia tolerează aceste fapte rele? (Un musulman a menționat acest lucru.)

R: Biblia nu tolerează aceste lucruri. Mai degrabă, ea menționează fapte rele, din vremurile rele în care „fiecare făcea ce era drept în ochii lui”. Oare faptul că Coranul menționează faptele rele pe care le-au săvârșit popoarele lui ‘Ad și Madyan ar dovedi că Coranul greșește?

Î: În Judecători 20:1, orașul Dan menționat aici înseamnă oare că poporul lui Dan a migrat înainte de această perioadă?

R: Nu neapărat. Cartea Judecătorilor a fost scrisă după ambele evenimente și s-ar fi putut referi la locul respectiv folosind numele sub care era cunoscut de oameni. Alte două exemple în acest sens sunt afirmația că Efesul se află în Turcia și mențiunea din Geneza 12:8 că Avraam era din Betel, chiar dacă Betel a devenit numele orașului abia în timpul lui Iacov, conform Genezei 28:19.

Î: În Judecători 20:47, este adevărat că acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla la sfârșitul cărții Judecători, având în vedere că tribul lui Beniamin era prosper atunci, așa cum afirmă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie” la p. 259?

R: Nu. Tribul lui Beniamin era prosper până la acest război civil. Asimov nu oferă nicio dovadă, arheologică sau de altă natură, că tribul lui Beniamin ar fi fost prosper la sfârșitul cărții Judecătorilor. Dimpotrivă, Saul spune că provine din cel mai mic dintre triburile lui Israel în 1 Samuel 9:21.

Î: În Judecători 21:8, distrugerea orașului Iabeș-Galaad arată oare că acest eveniment nu a avut loc spre sfârșitul perioadei Judecătorilor, având în vedere că Iabeș-Galaad era un oraș înfloritor, așa cum susține „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la paginile 259-260?

R: Nu. Iată ce spune Biblia despre Iabeș-Galaad. Saul a eliberat cetatea din mâinile amoniților în 1 Samuel 11:1-11. După ce Saul a fost ucis, oamenii din Iabeș-Galaad au luat trupul lui Saul și l-au îngropat. David i-a lăudat pentru aceasta (2 Samuel 2:4-7). 1 Cronici 10:11 prezintă aceeași relatare. Arheologul Glueck a descoperit ceea ce este probabil Iabes-Galaad, iar acesta avea ziduri de cetate.

Este interesant faptul că, fără alte dovezi, Asimov poate concluziona că Iabeș-Galaad era un oraș înfloritor și că distrugerea lui nu era posibilă. Orașele, în special cele fortificate, pot în cele din urmă să-și revină, dar a folosi dovezile sumare de mai sus pentru a susține că Iabeș-Galaad era atât de înfloritor încât nu ar fi putut fi niciodată distrus este uimitor pentru cineva ca Asimov, care era meticulos în demersurile sale științifice. Din păcate, Asimov a făcut o greșeală similară în evaluarea sa privind Hazor, iar dovezile arheologice care îl contrazic sunt abundente. Consultați cele trei întrebări referitoare la Iosua 11:10 pentru o discuție mai detaliată despre renașterea orașului Hazor.

Î: În Judecători 21:19, care era sărbătoarea anuală a Domnului la Silo?

R: Scriptura nu precizează cu certitudine ce fel de sărbătoare era. Cu toate acestea, ar fi putut fi sărbătoarea în cinstea fiicei lui Ieftae din Judecători 11:39-40.

Î: În Judecători 21:20-21, a mai răpit cineva vreodată fete în timp ce dansau?

R: Da. După această perioadă, în Grecia, bărbați din orașul Messenia au răpit fete din Laconia în timpul unei sărbători în cinstea Artemisei, conform lui Boling, p. 294. Acest lucru este menționat în „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 506.

Î: În Judecători 21:25 și Deuteronom 12:8, ce este greșit în a „face ce ți se pare drept” sau în a lăsa pe fiecare să facă cum crede de cuviință?

R: Așa cum arată istoria consemnată în întreaga carte a Judecătorilor, este foarte mult rău în aceasta. Oamenii se grăbesc prea repede să-și stabilească propriile standarde, care sunt inferioare celor ale lui Dumnezeu. Vezi cele două întrebări precedente pentru mai multe detalii cu privire la acest aspect. În plus, oamenii se grăbesc să adapteze standardele pentru a se potrivi gusturilor, perspectivelor și dorințelor lor.

Î: Când a fost scrisă cartea Judecători?

R: Cartea Judecătorilor acoperă evenimentele de la aproximativ 1380 î.Hr. până la 1050 î.Hr. Judecători 18:30 spune că aceste lucruri au avut loc „până la… captivitatea țării”. Există trei opinii cu privire la ce se referă această mențiune.

Captivitatea asiriană a tuturor triburilor din nord, în anul 722 î.Hr. Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 993, spune: „Tabelele citite și publicate de Donald J. Wiseman au furnizat informații mai specifice pentru datarea regilor caldeeni din perioada 626-566 î.Hr. În consecință, datele căderii Samariei în 722 î.Hr. și ale căderii Ierusalimului în 587/586 î.Hr. sunt acceptate ca date fixe, cu o variație de aproximativ un an.”

Captivitatea lui Dan, care a avut loc în jurul anului 1000 î.Hr. Cartea *When Critics Ask*, p. 151, susține această opinie, deoarece, la fel cum Dan a distrus brusc poporul din Laish, o distrugere similară s-a abătut asupra lor în jurul anului 1000 î.Hr.

Inserția ulterioară de către un editor este punctul de vedere al lui Merrill Unger, așa cum se menționează în *A Survey of Old Testament Introduction* de Gleason Archer (Moody Press, 1974), p. 281.

Î: În Cartea Judecătorilor, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (c. 1 î.Hr.) 3 copii separate. „The Dead Sea Scrolls Today”, p. 30. (1Q6, 4Q49, 4Q50) conform „The Dead Sea Scrolls in English”, ediția a IV-a, p. xxxvii și „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 436-438.

1Q6 (fragmente din Cartea Judecătorilor 6:20-22; 8:1(?); 9:1-4, 4-6, 28-31, 40-43, 48-49 (sec. I î.Hr.)

4Q49 Judecători 6:2-6,11-13 (50-25 î.Hr.) Judecători 2:7-10 nu sunt pierdute, ci lipsesc.

4Q50 trei fragmente din Judecători 19:5-7; 21:12-25

În ansamblu, în Manuscrisele de la Marea Moartă sunt păstrate următoarele 35,5 versete din totalul de 618 de versete din Cartea Judecătorilor (5,7 %).

Judecători 6:2-6, 11-13, 20-22; 8:1?; 9:1-6, 28-31, 40-43, 48-49; 19:5-7; 21:12-25.

Manuscrisul Vaticanus (325-350 d.Hr.) conține întreaga carte a Judecătorilor.

Manuscrisul Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține Judecători 2:20; 4:6-11:2.

Manuscrisul Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) conține întreaga carte a Judecătorilor.

Î: Care dintre scriitorii din vechime au făcut referire la Cartea Judecătorilor?

R: Scriitorii din perioada pre-niceană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Cartea Judecătorilor sunt:

Filon, evreul din Alexandria (20/15 î.Hr. – 50 d.Hr.), a făcut referire la Cartea Judecătorilor 8:9 în lucrarea sa „Despre confuzia limbilor”, capitolul 26 (128), unde, în mod curios, a afirmat că aceasta este „de la Moise”. „Căci, spune Moise, «Ghedeon a jurat oamenilor din Fanuel, zicând: În ziua în care mă voi întoarce victorios și în pace, voi dărâma acest turn.»”

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) a inclus cartea Judecătorilor printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim. În lucrarea „Despre Paște”, p. 72. Păstrată în „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, cartea 4, capitolul 26.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) analizează povestea lui Samson din Cartea Judecătorilor și se referă la sursă ca la „Sfânta Scriptură”. Fragmente din Irineu, fragmentul 40, p. 575. El se referă, de asemenea, la Samson în fragmentul 41.

Fragmentul 27 al lui Irineu, p. 572, vorbește despre băiețelul care a trebuit să-l conducă pe Samson de mână, făcând aluzie la Judecători 16:26.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) discută despre Ghedeon din Cartea Judecătorilor 6 în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 17.3, p. 445.

Acestea sunt toate pasajele în care Irineu face referire la Cartea Judecătorilor.

Clement din Alexandria spune: „Așa cum relatează cartea lui Iosua” și, mai târziu, „așa cum menționează cartea Judecătorilor” în *Stromata* (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 21, p. 325

Tertulian (198-220 d.Hr.): „Iosua la moartea sa. Și astfel, în aproape toate cronicile judecătorilor și ale regilor”, în *Scorpiace*, capitolul 3, p. 636

Origen (225-254 d.Hr.) „Ba mai mult, în ceea ce privește pe fiii lui Belial din Cartea Judecătorilor”, Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 6, capitolul 44, p. 593

Origen (240 d.Hr.) se referă, de asemenea, la Debora și Barac din Cartea Judecătorilor. Comentariu la Cântarea Cântărilor, prolog, p. 48

Tratat despre rebotezare (c. 248-258 d.Hr.), cap. 15, p. 676: „Mai mult, tot în Cartea Judecătorilor, precum și în Cărțile Regilor, observăm că asupra unora se afla Duhul Domnului sau că El a venit la ei, cum a fost cazul cu Gothoniel [Othniel], Ghedeon, Ieftae, Samson, Saul, David și mulți alții.”

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) se referă la Judecători 2:11-13 și 4:1 ca fiind „în Cartea Judecătorilor” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cap. 1, p. 508

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.) menționează în mod specific Vechiul Testament și Cartea Judecătorilor în „Oaspețele celor zece fecioare”, discursul 10, cap. 2, p. 348

După Niceea

Eusebiu din Cezareea (c. 328-339/340 d.Hr.) discută punctele de vedere ale diverșilor scriitori cu privire la canonul Vechiului Testament.

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră cărțile Vechiului Testament în „Scrisoarea pascală”, capitolul 4, p. 552.

Atanasie (339 d.Hr.) se referă la Judecători 19:29 ca la „Cartea Judecătorilor” în „Scrisoarea circulară”, capitolul 1, pagina 92

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) face aluzie la Cartea Judecătorilor

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr.)

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează Judecători 3:10 ca fiind din Cartea Judecătorilor, pe David în Cărțile Regilor, Psalmii, 2 Cronici 15:1 în Cronici, Neemia 9:20 ca fiind din Ezra (Ezra și Neemia erau o singură carte). Prelegeri catehetice, Prelegerea 16.28, p. 122

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) menționează Cartea Judecătorilor și Cartea Psalmilor. Despre Duhul Sfânt, cartea 1, cap. 16, p. 95

Grigorie de Nazianzen (330-391 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) citează Judecători 13:18 în Scrisoarea 2, cap. 2.2, p. 28

Grigorie din Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) face aluzie la Cartea Judecătorilor.

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) enumeră cărțile Vechiului Testament, inclusiv Cartea Judecătorilor. „Panarion”

de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Sulpicius/Sulpitius Severus (363-420 d.Hr.) menționează cartea Judecătorilor în Istorie, cartea 1, capitolul 24, pagina 85

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Pentateuhul, Iov, Iosua, fiul lui Nave [Iosua], Judecători, Rut, Samuel și Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia, Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) face aluzie la Judecători 21:5-10, vol. 11, Comentariu la Faptele Apostolilor, Omilia 13, p. 86

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) spune „Domnul zice” și face referire la Judecători 6:1 în Scrisoarea 46, cap. 18, p. 291

Augustin din Hippo (338-430 d.Hr.) face referire la Judecători 3:30 ca la un verset din Scriptură în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 17, capitolul 14, p. 352

Ioan Casian (419-430 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (324-458 d.Hr.) face aluzie la Cartea Judecătorilor.

Î: În cartea Judecători, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Iată câteva dintre diferențele de traducere. Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra variațiilor dintre textul masoretic ebraic și traducerea greacă Septuaginta, prezentarea de mai jos se concentrează asupra capitolului 16.

Judecători 1:14 „Otoniel, ea l-a îndemnat” față de „Otoniel, el a îndemnat-o” (Septuaginta și Vulgata). Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 388, menționează că, deși textele grecesc și Vulgata presupun genul feminin, Iosua 15:18 arată că, de fapt, este vorba de genul masculin.

Judecători 1:16 „kenitul” vs. „Hobab, kenitul” (Septuaginta)

Judecători 1:18 „au luat și ei” vs. „nu au luat” (Septuaginta)

Judecători 1:27 „Bet-Șean” vs. „Bet-Șean, care este un oraș al sciților” (Septuaginta)

Judecători 2:3 „au devenit” vs. „să fie adversari/dușmani și să devină” (Septuaginta, Targumuri, Vulgata)

Judecători 2:9 „Timnat-Serah” (ebraică) vs. „Timnat-Heres” (ebraică din Iosua 19:50 și 24:30)

Judecători 3:26 „idoli de piatră” vs. „carierele” (Targumurile)

Judecători 5:14 „în Amalec” vs. „în vale” (Septuaginta)

Judecători 5:15 „conducătorii mei din Isahar” vs. „conducătorii lui Isahar” (Septuaginta, siriacă, Targumuri, Vulgata)

Judecători 5:28 „a strigat” vs. „a privit” (Septuaginta)

Judecători 5:31 „cei care îl iubesc” vs. „cei care te iubesc” (siriacă, Vulgata)

Judecători 6:7-10 prezent în textul masoretic vs. absent în sulul de la Marea Moartă 4Q49. Două manuscrise ebraice din Evul Mediu și Septuaginta omit 6:7a.

Judecători 8:4 „și urmărind” vs. „și flămânzi” (Septuaginta)

Judecători 9:29 „pe el. Atunci i-a spus lui Abimelec” vs. „pe el. I-aș spune lui Abimelec” (Septuaginta)

Judecători 9:38 „unde ți-e gura acum” vs. „unde ți-e lăudăroșenia acum” (Septuaginta) (Sensul este, în esență, același)

Judecători 9:44 „grupurile care erau cu el” vs. „grupul care era cu el” (unele versiuni ale Septuagintei, Vulgata)

Judecători 11:12 „împăratul amonit” vs. „midianii” (unele versiuni ale Septuagintei)

Judecători 12:2 „conflict cu amoniții” vs. „conflict cu amoniții care ne-au asuprit” (Septuaginta, siriaca harcleană)

Judecători 12:7 „în cetățile Gileadului” vs. „în cetatea Gileadului” (unele versiuni ale Septuagintei)

Judecători 13:19 „lui și făcând minuni în timp ce Manoah, soția sa, privea” vs. „celui care face minuni” (Septuaginta)

Judecători 14:15 „a patra zi” vs. „a șaptea zi” (unele versiuni ale Septuagintei, siriacă, Vulgata) (Comentariul biblic al Expositorului, vol. 3, p. 469, spune că „a patra” și „a șaptea” diferă doar prin prima literă.)

Judecători 15:5 „podgorii și livezi de măslini” vs. „podgorii și livezi de măslini” (Septuaginta, Targumuri, Vulgata)

Judecători 16:2 „Gaziții: «Samson a venit aici»” vs. „Gaziților li s-a spus: «Samson a venit aici»” (Septuaginta)

Judecători 16:2 „i-au întins o capcană” vs. „i-au întins o ambuscadă”

Judecători 16:3 „Hebron” vs. „Chebron”

Judecători 16:4 „valea Sorek” vs. „alsorek”

Judecători 16:4 etc. „Delila” vs. „Dalida”

Judecători 16:5 „să-l umilească” vs. „să-l chinuiască”

Judecători 16:7 „șapte corzi verzi de arc care nu au fost uscate” vs. „șapte corzi umede care nu au fost stricate”

Judecători 16:7 „va fi ca orice om” vs. „va fi ca unul dintre oamenii obișnuiți”

Judecători 16:9 „Iar ambuscada o aștepta într-o cameră interioară” vs. „Iar cei care o pândiseră au rămas cu ea în cameră”

Judecători 16:10 „s-a jucat/m-a înșelat” vs. „m-a înșelat”

Judecători 16:12 „Iar ambuscada îl aștepta în camera interioară. Și el le-a smuls de pe brațe” vs. „și le-a rupt de pe brațe”

Judecători 16:13 „s-a jucat cu mine/m-a înșelat” vs. „m-a înșelat”

Judecători 16:13 „Spune-mi” vs. „Spune-mi, te implor”

Judecători 16:13 „… cu o pânză” vs. „cu pânza, și să le prinzi cu acul în perete, atunci voi fi slab ca orice alt om.” (Septuaginta, nu apare în niciun text ebraic)

Judecători 16:14 „și ea le-a fixat cu un ac… pânză” vs. „Și s-a întâmplat că, pe când el dormea, Dalida a luat cele șapte șuvițe de păr de pe capul lui, le-a țesut cu pânza și le-a fixat cu un ac în perete… pânză din perete”

Judecători 16:15 „De trei ori m-ai luat în râs/m-ai înșelat” vs. „De a treia oară m-ai înșelat”

Judecători 16:17 „nazireu al lui Dumnezeu” vs. „sfântul lui Dumnezeu”

Judecători 16:18 „Vino, căci de data aceasta el” vs. „Suie-te încă o dată, căci el”

Judecători 16:18 „argint în mâna lor” vs. „bani în mâinile lor”

Judecători 16:19 „ea” vs. „Dalida”

Judecători 16:19 „și a început să-l chinuiască/să-l supună/să-l tortureze” vs. „și ea a început să-l umilească” vs. „și el a început să slăbească/a început să fie slab” (unele versiuni ale Septuagintei)

Judecători 16:21 „bronz” vs. „alamă”

Judecători 16:24 „și-au lăudat zeul” vs. „au cântat laude zeului lor”

Judecători 16:24 „au înmulțit numărul răniților noștri” vs. „au înmulțit numărul celor uciși dintre noi”

Judecători 16:26 „Și l-au pus să stea între stâlpi.” vs. „și l-au lovit cu palmele și l-au așezat între stâlpi.”

Judecători 16:28 „a strigat către Iehova” vs. „a plâns înaintea Domnului”

Judecători 16:28 „Domnul Iehova” vs. „Domnul, Domnul meu”

Judecători 16:29 „doi stâlpi din mijloc” vs. „doi stâlpi”

Judecători 16:31 „Zora și Eștaol” vs. „Saraa și Esthaol”

Judecători 18:7 „de la sidonieni” vs. „cu arameii/Siria” (unele versiuni ale Septuagintei)

Sau Judecători 18:7 „departe de sidonieni și nu avea legături cu nimeni” vs. „departe de sidonieni și nu avea legături cu Aram” (Symmachus) (Conform NRSV)

Judecători 18:30 „fiul lui Manase” (textul masoretic) vs. „fiul lui Moise” (unele versiuni antice, unele versiuni ale Septuagintei, Vulgata)

Judecători 19:2 „ea a fost necredincioasă” wattizneh vs. „ea s-a mâniat” (probabil s-a crezut că este wattiznah) (Septuaginta proto-lucianică și Vulgata)

Judecători 19:4 „ea l-a adus” vs. „el a ajuns” (Septuaginta) (Conform NRSV)

Judecători 19:18 „casa Domnului” vs. „casa mea” (Septuaginta)

Judecători 20:9 „Ghibea, împotriva ei prin sorți” vs. „Ghibea, vom merge împotriva ei prin sorți” (Septuaginta)

Judecători 20:10 „Geba” (o variantă a lui Ghibea) vs. „Ghibea” (un manuscris ebraic)

Judecători 20:15 „26.000” vs. „25.000” (Septuaginta A) vs. „23.000” (Septuaginta B)

Judecători 20:33 „în câmpia Geba” vs. „la vest de Geba” (Septuaginta, Vulgata)

Judecători 20:42 „orașe” vs. „oraș” (Septuaginta)

Judecători 20:43 (probabil loc de odihnă) (menuhah) vs. „din Noua” (Septuaginta B)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. De asemenea, au fost utilizate „The Expositor's Bible Commentary” și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.

Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din Berean Standard Bible (BSB), care se află în domeniul public. https://berean.bible/

www.biblequery.org