< Întrebare biblică din Cartea lui Iosua

Î: Care este ideea principală a cărții Iosua?

R: Cartea lui Iosua este interesantă prin faptul că poate fi citită pe cel puțin trei niveluri.

1. Cartea lui Iosua relatează cum Dumnezeu i-a condus pe israeliți în cucerirea Palestinei.

2. Ea reprezintă punctul culminant al Exodului și începutul vieții lor în Palestina.

3. Această carte arată, în primul rând, cum alegerea ascultării aduce victorie și binecuvântare și, în al doilea rând, cum neascultarea aduce înfrângere. Cartea Judecătorilor conține lecții similare, dar ordinea este inversată, iar Judecătorii oferă multe lecții suplimentare despre tipurile de neascultare. În cele din urmă, cartea Iosua ne este utilă pentru a învăța din exemplul acestui conducător evlavios.

Î: În Iosua 1:4, cum le-a dat Dumnezeu israeliților țara hitiților, având în vedere că hitiții locuiau la nord de Israel, în Turcia de astăzi?

R: Iosua 1:4 nu se referă la țara Turciei de astăzi. Mai degrabă, hitiții aveau o colonie în centrul Canaanului, care includea orașul Gabaon.

Î: În Iosua 1:4, ce este „Marea Mare”?

R: „Marea Mare” era denumirea pe care o foloseau ei pentru Marea Mediterană.

Î: În Iosua 1:8, ce fel de prosperitate este promisă?

R: Dumnezeu îi promite lui Iosua succes militar. Iosua însuși nu a devenit niciodată deosebit de bogat. Deși Dumnezeu le dă creștinilor succes în multe feluri, trebuie să fim atenți să nu ne lăsăm influențați de răul iubirii de bani. Tot ce putem spune despre prosperitatea financiară este că am putea fi la fel de bogați în această viață ca Isus și Pavel, iar ei nu dețineau prea multe.

Î: În Iona 1:8, ce înseamnă „cu ce te ocupi”?

R: Ar putea însemna „cu ce te ocupi (ca profesie)”, sau ar putea însemna „ce faci (pe această corabie)”.

Î: În Iona 1:8-10, de ce s-ar fi temut ei când Iona a spus că se închina Celui care a creat marea și pământul? Oricum, ei nu se închinau Singurului Dumnezeu Adevărat.

R: Ei nu credeau în Singurul Dumnezeu Adevărat, dar se pare că nici nu-L excludeau. Păgânii aveau tendința de a accepta noi zeități, iar dacă se susținea că El a creat marea, atunci acel Dumnezeu ar fi fost unul de care trebuia să se țină seama în aceste circumstanțe. Unii oameni sunt așa și astăzi. Nu-L acceptă pe Singurul Dumnezeu Adevărat, dar nici nu-L exclud. Le place să rămână neutri.

Î: Versetul din Iosua 1:11 a fost rostit înainte de Iosua 3:1 sau după?

R: Ar putea fi în ambele moduri; narațiunea urmează o ordine strict cronologică. În general, în Biblie nu se poate presupune că ceva trebuie să fie în ordine cronologică, cu excepția cazurilor în care acest lucru este menționat în mod expres.

Î: În Iona 1:11-15, au avut dreptate oamenii să-l arunce pe Iona peste bord, spre ceea ce părea a fi o moarte sigură?

R: În mod normal, nu. Dar ei erau disperați, iar când Iona le-a spus să o facă, au făcut ceea ce au simțit că trebuie să facă. Poate părea dur faptul că Dumnezeu i-ar fi forțat să-l arunce pe Iona peste bord către ceea ce părea a fi o moarte sigură, dar Dumnezeu a folosit acest lucru pentru a aduce viață multor neamuri.

Î: În Iosua 1:15, de ce a trebuit să ia în stăpânire țara, din moment ce Dumnezeu le-o dăduse deja în Iosua 1:3?

R: Aici este un punct important de învățat. Dumnezeu le declarase deja că țara era a lor. Cu toate acestea, munca grea de a intra în posesia promisiunii lui Dumnezeu încă îi aștepta. Astăzi, adesea, pentru a obține victoria, trebuie să colaborezi cu Dumnezeu pentru a intra în posesia a ceea ce El ți-a dat.

Î: În Iona 1:16, au devenit marinarii credincioși în adevăratul Dumnezeu?

R: Scriptura nu spune în mod explicit. Fie:

a) s-au convertit și l-au adorat doar pe adevăratul Dumnezeu,

b) pur și simplu îl respectau acum foarte mult pe Dumnezeul adevărat și îi aduceau jertfe, continuând totodată să aducă jertfe idolilor lor.

Î: În Iosua 2:1, Rahab era într-adevăr doar o hanistă?

R: Nu, conform Evrei 11:31 și Iacov 2:25. În afara Bibliei, 1 Clement (96-98 d.Hr.), cap. 12, vol. 1, p. 8, scrisă între anii 96-98 d.Hr., spune același lucru. „Nelson Study Bible”, p. 355, menționează că cuvântul ebraic de aici se referă la o han obișnuit, neasociat cu un templu religios.

Nota de subsol din NIV spune „Sau, posibil, o proprietară de han”, dar în acest context este incorectă.

Î: În Iosua 2:1, de ce s-au dus oamenii evlavioși într-o casă precum cea a Rahabei?

R: Oamenii evlavioși nu ar trebui să facă asta astăzi. Proverbe 5:8 spune, în contextul ispitei, că bărbații nu ar trebui nici măcar să se apropie de ușa unei femei ușoare. Cu toate acestea, există trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Proverbe 5:8 nu fusese încă scris, iar oamenii nu erau obligați să respecte porunci care nu fuseseră încă revelate.

2. Biblia nu aprobă și nici nu condamnă locul în care s-au cazat.

3. Cuvântul ebraic pentru „hanist” și „prostituată” este același. Rahab era cu siguranță din cea de-a doua categorie, așa cum arată Evrei 11:31 și Iacov 2:25. Cu toate acestea, ar putea exista un motiv cultural pentru care există un singur cuvânt pentru ambele. Poate că camerele din hanuri și alte locuri de cazare aveau o dublă utilizare, iar pentru oamenii cu o viață morală erau pur și simplu camere pentru dormit. În acest caz, dacă fiecare han servea și ca loc de prostituție, ar fi fost inevitabil ca oamenii evlavioși să se cazeze la un han din motive evlavioase.

Î: În Iosua 2:4-9, a răsplătit Dumnezeu pe Rahab pentru că a mințit?

R: Biblia nu spune nicăieri că Dumnezeu a răsplătit-o pe Rahab pentru că a mințit, dar Evrei 11:31 arată că Dumnezeu a răsplătit-o pe Rahab pentru că a avut încredere în El. Dincolo de aceasta, creștinii au păreri diferite cu privire la acest aspect, existând două răspunsuri.

1. Unii spun că minciuna Rahabei a fost un comportament drept. A minți oamenii răi este acceptabil pentru a salva o viață nevinovată și în vremuri de război. „New Geneva Study Bible”, p. 298, spune: „Înșelăciunea este o tactică necesară în război.”

2. Alții spun că minciuna lui Rahab nu a fost un comportament drept. Cu toate acestea, Rahab nu cunoștea Legea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru că L-a urmat, în ciuda cunoștințelor ei imperfecte. Cartea „735 de întrebări biblice derutante și răspunsurile lor”, la pagina 88, subliniază că Dumnezeu îi binecuvântează pe păcătoși, în ciuda păcatului lor, deoarece toți oamenii sunt păcătoși.

Vezi și discuția despre Evrei 11:31 și Iacov 2:25.

Î: În Iosua 2:7, ce este un „ford” (cu „f” mic)?

R: Este o trecere puțin adâncă peste un râu.

Î: În Iosua 2:18-21 și Iosua 6:22-23, ce semnificație are firul stacojiu?

R: Pentru Rahab și israeliți, acesta a fost pur și simplu un semn între ei pentru a-i menține familia în viață.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.), în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 4, capitolul 20.12, pagina 492, menționează că firul stacojiu atârnat la fereastră amintește de sângele mielului de Paște pe care israeliții din Egipt l-au pus pe ușile lor. Putem vedea, de asemenea, că acesta amintește de sângele roșu ca trandafirul al lui Isus, care a fost vărsat pentru noi. Așadar, într-un anumit sens, și noi avem un fir stacojiu ca simbol al protecției noastre împotriva mâniei lui Dumnezeu.

Î: În Iosua 3:7, de ce a vrut Dumnezeu să-l „mărească” pe Iosua?

R: Dumnezeu a vrut ca poporul să-l privească cu respect pe Iosua. Astfel, ar fi fost mai dispuși să-l asculte și să aibă încredere în el. Filipeni 2:29 arată că oamenii evlavioși ar trebui să fie recunoscuți și cinstiți.

Î: În Iosua 3:9-16, de ce a atacat Iosua din mijlocul țării Canaan?

R: Putem observa că această strategie avea sens din punct de vedere militar. Un atac în centru a separat cei aproximativ 1,1 milioane de oameni din nord de cei 900.000 din sud. Este interesant faptul că strategia lui Iosua de a ataca mai întâi Canaanul în centru pentru a despărți nordul de sud era aparent cunoscută de mareșalul britanic Edmund H. Allenby. El a folosit aceeași strategie în Primul Război Mondial pentru a elibera Palestina de sub stăpânirea turcilor și, la rândul său, a ieșit victorios.

Î: În Iosua 3:9-13, au întâmpinat dificultăți la traversarea râului Iordan?

R: Pentru Dumnezeu nu a fost nicio problemă. Râul Iordan avea o lățime de 80-100 de picioare la Ierihon în cea mai mare parte a anului, dar în timpul viiturilor de primăvară lățimea lui ajungea la o milă. Cercetașii puteau traversa prin vaduri puțin adânci, de aproximativ 3 picioare, pe care doar câteva persoane le puteau traversa odată. S-ar părea că israeliții ar fi avut nevoie de un vad foarte mare sau ar fi trebuit să facă un ocol lung. Totuși, Dumnezeu avea o cale mai rapidă, pe care Iosua a comunicat-o poporului în Iosua 3:9-13.

A fost o minune, deoarece apele s-au oprit „de îndată ce picioarele preoților au atins apa” (Iosua 3:15-16) și au trecut pe uscat (Iosua 3:17).

Î: În Iosua 3:10, din moment ce Dumnezeu urma să-i alunge pe canaaniți dinaintea lor fără greș, de ce au rămas unii dintre ei chiar și în vremea judecătorilor?

R: Dumnezeu nu a spus că îi va alunga pe canaaniți, ci că îi va alunga pe canaaniți din fața lor. În cazurile în care poporul înceta să mai lupte împotriva canaaniților, aceștia nu erau alungați.

Chiar și astăzi, există bătălii pe care Dumnezeu va fi alături de noi pentru a le câștiga, dar dacă refuzăm să luptăm, nu obținem victoria.

Există o temă în cântecele creștine despre trecerea Iordanului. Această temă se referă la moarte și la intrarea pașnică în Țara Promisă a cerului. Totuși, aceasta nu reflectă cu exactitate ceea ce însemna Iordanul pentru israeliți. Trecerea Iordanului însemna pentru ei începutul luptei pentru a revendica ceea ce Dumnezeu le-a promis ca fiind al lor. Urma să fie o muncă grea! Dumnezeu le-a spus israeliților că pot stăpâni Țara Promisă, dar, evident, canaaniții nu au înțeles mesajul. La fel și în viețile noastre, Dumnezeu ne promite lucrurile pe care ni le dorim, dar Satana nu pare dispus să renunțe la stăpânirea sa. La fel ca israeliții, trebuie să fim curajoși și să revendicăm ceea ce ne-a fost promis. Ca Iosua, nu trebuie să facem compromisuri, ci, prin ascultare și muncă asiduă, trebuie să biruim dificultățile care ne așteaptă.

Î: În Iosua 3:15-16, râul Iordan a încetat vreodată să curgă de atunci?

R: Da, de la trecerea lui Iosua, râul Iordan și-a oprit curgerea și în alte ocazii. În 1927, o alunecare de teren lângă orașul Adam a blocat râul timp de 20 de ore. Cu toate acestea, faptul că albia râului Iordan a devenit pământ uscat imediat după ce preoții au pășit în râul Iordan este inexplicabil fără puterea lui Dumnezeu. Trebuie să fi fost uimitor să fii unul dintre israeliții care au văzut râul uscându-se brusc și, conform Iosua 4:18, revenind la locul său la fel de brusc.

Î: În Iosua 3:17, a trecut Israelul Iordanul aici, sau în Iosua 4:5, 10-11?

R: Iată succesiunea evenimentelor.

1. Preoții au dus chivotul în mijlocul râului Iordan și au rămas acolo, așa cum se menționează în prima jumătate a versetului Iosua 3:17.

2. În timp ce preoții se aflau acolo, poporul a trecut râul, așa cum se menționează în a doua jumătate a versetului Iosua 3:17.

3. Bărbații au luat douăsprezece pietre și le-au dus de pe malul vestic (al Canaanului) al râului până în mijloc, așa cum spune Iosua 4:5.

4. Preoții care stăteau în mijlocul Iordanului cu chivotul tot acest timp au trecut în cele din urmă după ce totul s-a terminat, așa cum spune Iosua 4:10-11.

Nu este clar dacă bărbații au dus cele douăsprezece pietre după ce ultimul dintre oameni a trecut, sau în timp ce o parte dintre oameni încă treceau.

Î: În Iosua 4:5-9, de ce au scos doisprezece pietre?

R: Acestea au servit ca un memento pentru ei (Iosua 4:6), iar fiecare piatră reprezenta câte un trib (Iosua 4:5).

Un aspect de luat în considerare este faptul că Iosua nu a insistat ca cele douăsprezece triburi să se contopească într-un singur trib, ci mai degrabă să se mulțumească cu particularitățile lor, insistând totuși asupra unității angajamentului față de Dumnezeu și unul față de celălalt. Ca creștini, nu trebuie să ne prefacem că culturile diferite ar trebui să fie toate la fel. Dimpotrivă, culturile noastre diferite sunt, pe de o parte, un motiv de bucurie și de uimire. Pe de altă parte, culturile noastre diferite ne oferă perspective diferite, ceea ce este valoros, deoarece ne ajută să ne păzim reciproc de erori și de punctele oarbe care duc la păcat.

Să presupunem că ai fi fost unul dintre israeliți. Când Iosua a cerut ca doisprezece oameni să se întoarcă în mijlocul râului pentru a aduna o piatră, te-ai fi oferit voluntar? Amintește-ți că singura siguranță pe care o aveai că râul nu se va revărsa înapoi era faptul că vedeai preoții și chivotul în mijlocul albiei râului.

Î: În Iosua 4:13, cum se face că toți bărbații din armată din triburile de dincolo de Iordan erau în număr de aproximativ 40.000, având în vedere că Numeri 26:7, 18, 34 arată că erau de peste două ori mai mulți capabili să servească în armată?

R: Mai întâi trei puncte care nu fac parte din răspuns, iar apoi răspunsul.

1. Numeri 1 prezintă un alt recensământ, dar acesta a fost efectuat cu 40 de ani în urmă, așa că nu este relevant pentru această întrebare.

2. A existat o scurtă perioadă de timp între al doilea recensământ și invazie, dar acest interval de timp a fost atât de mic, încât diferențele nu ar fi mai mari de aproximativ un procent.

3. Oamenii din tribul lui Manase locuiau de ambele părți ale râului Iordan, așa că doar o fracțiune din cei 52.700 din tribul lui Manase locuia la est de Iordan. Cu toate acestea, triburile lui Gad și Ruben aveau împreună 84.230 de oameni, ceea ce înseamnă cu aproximativ 40.000 mai mult.

Răspunsul implică două aspecte de luat în considerare.

Nu 100% dintre bărbați se aflau în armată. Deuteronomul 20:5-8 poruncea luptătorilor să rămână acasă dacă tocmai plantaseră o vie, se logodiseră sau le era frică. Probabil că un anumit procent a rămas în urmă pentru a îngriji turmele și cirezile și pentru a proteja femeile și copiii.

Cei care se sustrăgeau de la recrutare? S-ar putea argumenta că, probabil, numărul celor care serveau efectiv în armată ar fi trebuit să fie mai mare. Poate că numărul era corect, sau poate că erau prea mulți bărbați care pretindeau că sunt lași sau care au dezertat. Oamenii nu fac întotdeauna ceea ce ar trebui să facă.

Î: În Iosua 4:19, cele douăsprezece pietre aveau o semnificație canaanită pre-israelită, similară cu Stonehenge din Anglia, așa cum spune „Ghidul lui Asimov pentru Biblie” la p. 212 că este destul de probabil?

R: Nu, nu există dovezi arheologice că aceste pietre ar fi avut vreo semnificație pre-israelită. Dacă israeliții ar fi adus ei înșiși pietrele, nu ar fi existat niciun altar de piatră acolo înainte de sosirea lor.

Î: În Iosua 4:19, a asimilat religia israelită Gilgalul, oarecum așa cum musulmanii „au asimilat Ka’aba și sfințenia Mecca din trecutul păgân, iar creștinismul a asimilat sărbătoarea Crăciunului din riturile păgâne centrate pe solstițiul de iarnă”?

R: Nu. Există câteva presupuneri eronate.

1. Deși numele Gilgal ar putea însemna multe lucruri, nu există nicio dovadă că ar însemna „cerc de pietre”.

2. Nu există dovezi că Gilgal ar fi avut o semnificație religioasă canaanită.

3. Nu există dovezi ale unei asemănări cu Stonehenge.

Hadisurile musulmane ale lui Bukhari recunosc fără rezerve că tribul Quraysh avea 360 de idoli în Ka’aba înainte de venirea lui Mahomed.

Creștinii sărbătoresc Crăciunul pentru nașterea lui Hristos. Afirmația că această sărbătoare a fost preluată de la un festival păgân al solstițiului nu este adevărată. Dintre cele aproximativ 25 de festivaluri romane de-a lungul anului, tocmai în timpul Saturnaliilor (17-24 decembrie) sclavii erau eliberați temporar. Mulți creștini erau sclavi, și ar fi logic ca ei să sărbătorească în momentul în care erau temporar liberi.

Î: În Iosua 4:24, oare toți oamenii de pe pământ au aflat de această minune?

R: Deși toți locuitorii țării și popoarele din Orientul Mijlociu au auzit fără îndoială despre acest lucru, Iosua 4:24 nu spune că toți oamenii de pe planetă au auzit despre el la acea vreme. Pe de altă parte, având în vedere numărul de Biblii tipărite și numărul de traduceri ale Bibliei, ne apropiem de 100% din popoarele lumii care au auzit despre acest lucru.

Î: În Iosua 5:2-5,7, de ce nu și-au circumcis israeliții copiii înainte de aceasta?

R: Scriptura nu precizează dacă a fost vorba de neascultare, de neglijență sau de faptul că circumcizia ar fi fost dificil de realizat în timpul călătoriei.

Î: În Iosua 5:9, ce era „ocara Egiptului”?

R: „Ocara” înseamnă rușine sau mustrare. Ocara nu consta în faptul că israeliții erau sclavi, ci în neascultarea lor după ce au părăsit Egiptul. Ca notă istorică, aproximativ jumătate până la două treimi din populațiile romane, cartagineze și grecești erau formate din sclavi.

Î: În Iosua 5:13-15, persoana neobișnuită pe care a văzut-o Iosua se afla de partea israeliților sau de partea canaaniților?

R: Biblia spune clar că El nu se afla de niciuna dintre părți. Desigur, Dumnezeu nu era de partea canaaniților, dar, întrucât Iosua și israeliții nu erau perfecți, fără păcat, El nu era nici de partea lor. Astăzi, ne-am putea întreba dacă Dumnezeu este de partea noastră și dacă El ne va îndeplini întotdeauna dorințele. Dumnezeu nu este de partea noastră; dimpotrivă, noi ar trebui să fim de partea lui Dumnezeu.

Î: În Iosua 5:13-15, cine este exact Comandantul?

R: Aceasta este o apariție a lui Isus Hristos înainte de întrupare. Unii creștini cred că ar putea fi arhanghelul Mihail, deoarece Mihail a condus îngerii în lupta împotriva lui Satana în Apocalipsa 12:7-8. Cu toate acestea, Isus este cel care îndeplinește rolul de Comandant în Apocalipsa 19:11-16.

Dar ceea ce decide argumentul este faptul că Comandantul a acceptat închinarea în Iosua 5:14, iar îngerii lui Dumnezeu nu permit oamenilor să se închine lor sau să cadă la picioarele lor, așa cum arată Apocalipsa 22:8-9. De asemenea, Comandantul i-a poruncit lui Iosua să-și scoată încălțările, deoarece pământul pe care stătea era pământ sfânt (Iosua 5:15). Acest lucru amintește de momentul în care Moise a trebuit să-și scoată încălțările când a vorbit cu Dumnezeu în rugul aprins din Exodul 3:3-5.

Î: În Iosua 5:14, când Iosua și-a dat seama că acest Comandant nu era un om obișnuit, de ce a reacționat Iosua așa cum a făcut-o?

R: Ordinea răspunsurilor lui Iosua este semnificativă.

1. Mai întâi, Iosua a căzut cu fața la pământ înaintea Lui.

2. În al doilea rând, Iosua a întrebat dacă Comandantul avea vreun mesaj pentru el.

3. Când Comandantul i-a spus să-și scoată încălțările pe pământul sfânt, Iosua s-a supus.

Astăzi, când îl urmăm pe Dumnezeu, este important să nu încurcăm ordinea răspunsurilor noastre. Închinarea înaintea lui Dumnezeu vine înaintea cunoașterii adevărurilor despre El, iar noi trebuie să cunoaștem voia lui Dumnezeu înainte de a putea să ne supunem.

Î: În Iosua 5:14, care a fost exact mesajul pe care l-a primit Iosua?

R: A fost un mesaj clar, deși nu a fost exprimat în cuvinte, ci mai degrabă prin prezența efectivă a Comandantului. Mesajul era că Comandantul era alături de israeliți și îi veghea, iar ei nu aveau de ce să se teamă.

Î: În Iosua 5:15, pământul pe care stătea Iosua este și astăzi pământ sfânt?

R: Nu neapărat. Dumnezeu este Cel care sfințește lucrurile, iar locurile sfinte pot fi pângărite și, astfel, să nu mai fie sfinte.

Î: În Iosua 6, de ce a făcut Dumnezeu ca zidurile Ierihonului să se prăbușească, și nu ale celorlalte cetăți?

R: Poate din același motiv pentru care Dumnezeu nu face totul pentru toată lumea tot timpul. Nu numai că Dumnezeu ne dă de lucru pe pământ, dar unul dintre motivele pentru care cei aleși au fost creați a fost acela de a face fapte bune, conform Efeseni 2:10.

Î: În Iosua 6, s-au prăbușit zidurile Ierihonului pentru că geniștii israeliți au săpat sub ziduri în timp ce canaaniții erau distrași de marș, așa cum spune „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 213?

R: Aceasta ar putea fi o teorie ingenioasă, dar prezintă trei probleme.

1. Ei au mărșăluit în jurul zidurilor doar timp de șapte zile, ceea ce nu ar fi fost suficient pentru a săpa un tunel sub ziduri. Amintiți-vă că popoarele antice nu dispuneau de încărcături explozive, așa că ar fi trebuit să sape mult sub ziduri.

2. Ar fi avut nevoie de o mare precizie în săpături, pentru a ajunge la adâncimea corectă pe deal și, eventual, sub un șanț.

3. Nu există nicio mențiune că ideea de a săpa sub zidurile orașului pentru a le submina ar fi fost măcar luată în considerare în acea perioadă, acum 3.400 de ani. Prima încercare cunoscută de a submina un zid de cetate a fost realizată de Filip al V-lea al Macedoniei (220-205 î.Hr.), care a săpat un tunel fals; după ce soldații au aruncat suficient praf în aer pentru a da impresia că tunelul era aproape gata, cetățenii s-au predat. Romanii au subminat zidurile orașului în timpul asediului de la Ambracia, lângă Corint, în anul 189 î.Hr.

Î: Oare Iosua 6 arată că suntem mântuiți atât prin fapte, cât și prin har?

R: Nu, deși unii au încercat să susțină acest lucru. Argumentul lor este că, deși Dumnezeu, prin harul Său, le-a dat Ierihonul israeliților fără ca aceștia să depună eforturi pentru asta (Iosua 6:2), nu numai că trebuiau să aibă credință că zidurile vor cădea, dar totuși a trebuit să mărșăluiască în jurul cetății timp de șapte zile, de 13 ori, înainte ca zidurile să cadă.

Cu toate acestea, mărșăluirea lor nu a determinat căderea zidurilor; Dumnezeu a făcut-o în mod supranatural. Faptele făcute cu ascultare ne aduc binecuvântări, dar zidurile Ierihonului nu se referă la mântuirea lor, ci la cucerirea fortărețelor din viața lor de credincioși. Ar fi o caricatură falsă a poziției noastre să spunem că suntem împotriva faptelor sau că faptele nu au nicio legătură cu viața unei persoane mântuite. Faptele sunt un rezultat al mântuirii, nu o condiție pentru aceasta.

Î: În Iosua 6:1-5, știa Iosua de ce Dumnezeu i-a pus pe israeliți să mărșăluiască în jurul cetății?

R: Lui Iosua i s-a spus, în versetul 6, că în a șaptea zi zidul se va prăbuși. Cu toate acestea, Iosua nu avea nicio idee de ce Dumnezeu a ales să procedeze astfel. Putem emite ipoteze despre cutremure, ziduri construite pe fundații instabile etc., dar, în cele din urmă, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu nu ne spune întotdeauna motivele pentru care dorește să facă lucrurile așa cum le face.

Unii oameni vor crede ceva sau Îl vor asculta pe Dumnezeu doar atunci când vor înțelege pe deplin toate detaliile și motivele. Tot ce știa Iosua – și ce ne învață astăzi Cartea lui Iosua – este că ascultarea aduce binecuvântare, iar neascultarea aduce înfrângere. Este o dovadă de ascultare mai mare să ascultăm chiar și atunci când nu cunoaștem toate motivele sau detaliile. Singura condiție în acest sens este că, dacă considerăm că Dumnezeu ne spune ceva care contrazice ceea ce spune El în Scriptură, putem fi siguri că nu Dumnezeu este Cel care ne-ar spune să facem asta.

Î: În Iosua 6:4, cum au putut israeliții să mărșăluiască în jurul Ierihonului timp de șapte zile la rând, având în vedere că trebuiau să se odihnească în ziua de Sabat?

R: Ei trebuiau să se odihnească în ziua de Sabat de la propria lor muncă, nu din porunca explicită a lui Dumnezeu. Tertulian (care a scris în anii 207/208 d.Hr.) a fost unul dintre primii care a răspuns la această obiecție în lucrarea sa „Împotriva lui Marcion”, cartea 2, capitolul 21, pagina 313.

Î: În Iosua 6:18-19, de ce nu au putut israeliții să păstreze prada, având în vedere că au putut păstra prada din celelalte cetăți?

R: De obicei, Dumnezeu cere ca primele roade ale muncii să-I revină Lui. În plus, nu israeliții au dărâmat zidurile Ierihonului, ci Dumnezeu. Conform lucrării „Poate arheologia să dovedească Vechiul Testament”, p. 32, un lucru neobișnuit pe care l-au descoperit arheologii sunt vasele cu cereale rămase intacte. Acestea nu se găsesc aproape niciodată în orașele care au fost cucerite. Fie apărătorii le-ar fi consumat în timpul asediului, fie cuceritorii le-ar fi luat.

Î: În Iosua 6:20, ce știm despre Ierihon din perspectiva arheologiei?

R: Ierihonul este unul dintre cele mai vechi orașe cunoscute din lume. Arheologii ne spun că Ierihonul a fost construit pentru prima dată în jurul anului 7000 î.Hr., abandonat în jurul anului 4000 î.Hr. și reconstruit în jurul anului 3200 î.Hr. A fost unul dintre numeroasele orașe distruse de amoriți în jurul anului 2300 î.Hr., reconstruit de aceștia și distrus din nou în jurul anului 1400 î.Hr. Ierihonul avea un turn de pază și două ziduri: un zid interior cu grosimea de 12 picioare și un zid exterior cu grosimea de 6 picioare și înălțimea de 35 de picioare. Zidul interior se afla la o distanță de 5 până la 10 picioare în interiorul celui exterior. Locuitorii își construiau casele pe scânduri între ziduri, iar casa lui Rahab era probabil astfel. Spionii au putut apoi să se cațere pe fereastra ei pentru a fugi din oraș. Ierihonul era un oraș de dimensiuni mici până la medii din Palestina, situat pe un deal înalt de 11 picioare, cu dimensiunile de 200 x 400 yarzi. Dealul avea o pantă de 35 de grade, astfel încât berbecii de asalt nu puteau dărâma zidurile prea ușor. Ierihonul ocupa o suprafață de 8 acri; în schimb, Megido ocupa 14 acri, iar Hazor, cel mai mare oraș, se întindea pe 200 de acri. În Ierihon locuiau cel mult 10.000 de oameni. Un izvor din interiorul orașului asigura aprovizionarea cu apă, iar Ierihonul era puternic fortificat; ar fi fost dificil de cucerit. Cei doi iscoade ar fi observat aceste fapte și i le-ar fi raportat lui Iosua.

Î: În Iosua 6:20, există dovezi arheologice că zidurile din Ierihon s-au prăbușit în mod supranatural?

R: Da. În 1990, Bryant G. Wood a descoperit ziduri solide, cantități mari de cereale (ceea ce indică un asediu de scurtă durată) și lipsa oricăror urme de jefuire (deoarece cerealele se aflau încă acolo). John Garstang a fost cel care a descoperit primul cantități abundente de cereale carbonizate. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 182-183, menționează unele dovezi ale unui cutremur cu magnitudinea de 8 pe scara Richter, care ar fi putut lăsa fisuri în ziduri. Zidurile interioare din cărămizi de lut s-au prăbușit peste zidul exterior de piatră, formând o rampă convenabilă – convenabilă pentru israeliți, desigur.

Când a avut loc această cucerire? Ceramica din Cipru indică o dată cuprinsă între 1450 și 1400 î.Hr. Amuletele egiptene, inscripționate cu numele faraonului de atunci, datează până în timpul lui Iosua. Datarea cu carbon-14 situează distrugerea în anul 1410 î.Hr., cu o marjă de eroare de +/- 40 de ani. Pe lângă lucrarea *Hard Sayings of the Bible*, pp. 182-183, informațiile din acest răspuns au fost preluate din *When Critics Ask*, pp. 136-137, și din *Encyclopedia of Bible Difficulties*, pp. 156-157. Primele două se referă la articolul lui Bryant G. Wood din *Biblical Archaeology Review* (martie/aprilie 1990).

A se vedea și „Pharaohs and Kings: A Biblical Quest”, pp. 299-308, pentru a afla punctul de vedere al unui cercetător necreștin cu privire la motivul pentru care unii cercetători considerau în trecut că Ierihonul reprezintă unul dintre cele mai mari eșecuri ale arheologiei biblice și modul în care Rohl demonstrează că, ulterior, relatarea lui Iosua s-a dovedit a fi corectă în acest caz.

Alfred Hoerth, în cartea sa „Arheologia și Vechiul Testament”, pp. 209 și 210, afirmă: „Dovezile arheologice privind căderea Ierihonului au fost mult timp controversate. Începând din 1907, Carl Watzinger a efectuat săpături la sit și a concluzionat că acesta era nelocuit în timpul Epocii Bronzului Târziu (1550-1200). În anii 1930, John Garstang a săpat situl timp de câteva sezoane și a anunțat că a găsit un zid dublu al orașului prăbușit și o zonă rezidențială („Orașul IV”) distrusă de un incendiu – toate datând aproximativ din anul 1400. Din 1952 până în 1958, Dame Kathleen Kenyon a efectuat săpături la Ierihon. Ea a confirmat că Garstang descoperise morminte, câteva vase de ceramică și, posibil, o clădire (denumită de Garstang „Clădirea din mijloc”), toate datând din Epoca Bronzului Târziu IIA (1450/1400–1350/1300). Însă ea însăși a găsit in situ doar câteva fragmente de zid din Epoca Bronzului Târziu și un ulcior mic de scufundat din aceeași perioadă. În plus, tehnicile de săpături mai sofisticate ale lui Kenyon au revelat că zidul dublu al orașului, pe care Garstang îl datase din vremea lui Iosua, aparținea de fapt Epocii Bronzului Timpurii, mult mai veche. Ea a situat distrugerea Orașului IV la sfârșitul Epocii Bronzului Mijlociu II (aproximativ 1550). Kenyon a concluzionat că nu a existat niciun oraș fortificat pe care Iosua să-l cucerească.

Abia la începutul anilor 1980 au devenit disponibile pentru studiu publicațiile finale ale lucrării lui Kenyon. Un astfel de studiu l-a determinat pe Bryant Wood (1990) să fie de acord că zidul dublu provenea într-adevăr dintr-o perioadă mult mai timpurie, dar el a concluzionat, de asemenea, că Orașul IV fusese distrus la sfârșitul Epocii Bronzului Târzie I (aproximativ 1400), așa cum susținuse Garstang. Bazându-și analiza Orașului IV pe ceramică, scarabei și chiar pe datarea cu radiocarbon, Wood a constatat că Kenyon își bazase în mare măsură concluziile pe absența anumitor tipuri de ceramică importată și că ignorase cantitatea considerabilă de ceramică locală, dintre care o parte a fost datată de Wood ca aparținând Epocii Bronzului Târziu. Dacă Wood are dreptate, atunci există dovezi la Ierihon care susțin data timpurie a Exodului.

Nota de subsol 9, p. 210: „Nu există un consens deplin cu privire la cronologia internă sau la terminologia Epocii Bronzului Târziu. În funcție de cronologia aleasă, Epoca Bronzului Târziu I s-a încheiat în 1450 sau 1400. Consecința acestei variabilități este că dovezile privind cucerirea ar putea exista fie în perioada de tranziție de la Epoca Bronzului Târziu I la Epoca Bronzului Târziu II, fie în întregime în cadrul Epocii Bronzului Târziu II. Pentru a complica și mai mult lucrurile, continuitatea culturală semnificativă dintre aceste două perioade face uneori dificilă determinarea momentului în care s-a încheiat Epoca Bronzului Târziu I și a început Epoca Bronzului Târziu II. Poate că, prin urmare, existența Orașului IV s-ar fi putut prelungi până în Epoca Bronzului Târziu II înainte de distrugerea sa.”

În timp ce majoritatea cercetătorilor biblici conservatori situează exodul în jurul anului 1450 î.Hr., există unii care speculează că acesta a avut loc în jurul anului 1200. Cu toate acestea, nu există urme de ocupare a orașului Ierihon în jurul anului 1200 î.Hr.

Î: În Iosua 6:21 și în continuare, de ce au fost pedepsiți canaaniții pentru sacrificiile umane și nu și alții, cum ar fi aztecii și mayașii?

R: Dumnezeu a pedepsit acele culturi prin cucerire, distrugerea civilizației lor și pierderi mari de vieți omenești. Cu toate acestea, Dumnezeu nu aplică o pedeapsă suficientă tuturor oamenilor și tuturor culturilor în această viață. Acest lucru nu se întâmplă decât în Ziua Judecății. Așa cum a arătat Isus în Marcu 13:1-6, Dumnezeu nu aplică încă o pedeapsă egală în această viață pentru păcate egale.

Î: În Iosua 6:21 și în continuare, de ce le-a poruncit Dumnezeu israeliților să-i omoare pe toți canaaniții în loc de un alt popor?

R: Canaaniții practicau idolatria, dar și alte popoare practicau idolatria. Scriptura spune doar că țara era pângărită din cauza locuitorilor ei, în Leviticul 18:21-26. Nu spune de ce, dar putem observa cel puțin trei motive. Există trei aspecte ale religiei canaanite care erau în general deosebit de rele și care îi ispiteau pe israeliți.

Sacrificiul copiilor: (Deuteronom 12:30-31). Săpăturile arheologice de la Gezer și din alte locuri arată, de asemenea, existența sacrificiilor de prunci.

Prostituția religioasă: aceasta era o temă obișnuită a religiei canaanite. Prostituția este un lucru, dar este și mai grav când preoții îți spun să te angajezi în ea dacă vrei să fii o persoană bună și religioasă.

Homosexualitatea: Canaanitii practicau acest lucru deoarece

1) așa spune Leviticul 18:22-24, și

2) aceasta era o practică răspândită în Sodoma și Gomora, care se aflau aproape de Canaan și împărtășeau aceeași cultură.

Așa cum spune Gleason Archer în *A Survey of Old Testament Introduction* (Moody Press, 1974, pp. 279-280): „… istoria ulterioară a Israelului servește pentru a ilustra foarte clar pericolul grav care a planat asupra Israelului atâta timp cât canaaniților li s-a permis să trăiască în mijlocul lor.”

Cu toate acestea, nu este clar dacă homosexualitatea era la fel de răspândită ca sacrificiile de copii și prostituția religioasă.

Î: În Iosua 6:21 și în continuare, cum poți justifica faptul că Dumnezeu le-a poruncit israeliților să-i omoare pe toți canaaniții?

R: Răspunsul este scurt și simplu de formulat, dar s-ar putea să fie nevoie de o schimbare de paradigmă înainte de a-l putea înțelege. Răspunsul este simplu: Dumnezeu poate face orice dorește. Explicația următoare (sperăm) vă va ajuta să înțelegeți răspunsul. Indiferent dacă sunteți de acord că Dumnezeu poate face ce dorește sau dacă vă place răspunsul, cel puțin puteți înțelege pe deplin tot ce se înțelege prin acest răspuns.

Răspundeți cu Da sau Nu

(Da/Nu) Ar fi Dumnezeu drept dacă ar prelungi durata de viață a oamenilor?

(Da/Nu) Ar fi Dumnezeu drept dacă ar face ca durata de viață a oamenilor să fie mai scurtă?

(Da/Nu) Când ar veni momentul ca cineva să moară, ar fi Dumnezeu drept dacă ar alege orice mijloc ar dori?

(Da/Nu) Ar fi Dumnezeu drept dacă ar lăsa unii oameni să trăiască mai mult decât alții?

Dacă ați răspuns „Nu” la oricare dintre întrebările de mai sus, citați legea relevantă, dacă există, împreună cu autoritatea care stă la baza acelei legi.

Dumnezeu poate face ce dorește și poate porunci ce dorește. Chiar dacă Dumnezeu ar fi supus legilor noastre (ceea ce nu este cazul), legile noastre nu încearcă să reglementeze ceea ce poate face Dumnezeu, la fel cum nu reglementează ceea ce este permis tornadelor și uraganelor.

Deoarece caracterul lui Dumnezeu este bun și tot ceea ce a spus El este adevărat, un exemplu ar putea fi considerat nedrept din partea lui Dumnezeu dacă și numai dacă ar fi în contradicție cu tot ceea ce El a revelat despre caracterul și căile Sale.

Din fericire, Dumnezeu nu este ca în exemplul extrem. Faptul că Biblia spune că Dumnezeu este iubitor nu-L „obligă” pe Dumnezeu să fie iubitor. Mai degrabă, Dumnezeu a fost iubitor de la început și a dorit în mod liber să ne arate că este iubitor, pe lângă faptul că este drept, sfânt și plin de mânie. Dumnezeu îți cere să-L urmezi, dar nu te imploră. Dacă nu-ți place acest lucru, poți merge pe calea ta, iar Dumnezeu va merge pe a Sa. Dar gândește-te unde te va duce calea ta...

Î: În Iosua 6:21 și în continuare, Dumnezeu nu pare foarte bun. Nu ar trebui ca Dumnezeu să fie întotdeauna bun?

R: Nu întotdeauna. De fapt, Dumnezeu este adesea extrem de bun (deși „iubitor” este un cuvânt mai potrivit). Dumnezeu este atât de iubitor încât Fiul Său a venit pe pământ să sufere și să moară, să-Și verse propriul Sânge pe cruce pentru păcatele noastre. Cu toate acestea, față de cei care Îl resping pe Dumnezeu și față de cei care îi rănesc pe alții, Dumnezeu nu este bun. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, Dumnezeu este mai puțin reținut în ceea ce privește mânia Sa decât suntem noi adesea. Dacă poți înțelege că, deși Dumnezeu este foarte iubitor, El nu este întotdeauna bun și nici nu este obligat să fie, ai depășit una dintre cele mai mari concepții greșite despre Dumnezeu din cultura noastră.

Î: În Iosua 6:25, când a fost scrisă cartea lui Iosua, având în vedere că se spune „…până în ziua de azi”?

R: Acest lucru indică faptul că Cartea lui Iosua a fost scrisă în timpul lui Iosua, pe când Rahab era încă în viață. Desigur, s-au făcut copii ale acesteia până în prezent.

Î: În Iosua 6:26, de ce a rostit Iosua acest blestem împotriva celui care va reconstrui Ierihonul?

R: Scriptura nu spune de ce Iosua a rostit acest blestem, care s-a împlinit. Unii ar putea spune că nu a fost un blestem, ci doar o avertizare din partea lui Dumnezeu cu privire la ceea ce urma să se întâmple. Cu toate acestea, în loc să rostească blestemul, Dumnezeu ar fi putut la fel de ușor să nu permită ca acest lucru să se întâmple.

Deci, de ce a fost rostit acest blestem? Motivele umane și cele divine nu sunt neapărat aceleași. Iată două ipoteze.

Motivul uman: Iosua era foarte emoționat după ce a învins Ierihonul. Poate că nu voia să vadă orașul reconstruit, deoarece acesta simboliza rezistența împotriva lui Dumnezeu și a lui.

Motivul divin: Poate că nici Dumnezeu nu dorea să vadă acest oraș, care simboliza rezistența împotriva poporului Său, reconstruit timp de secole. Uneori, Dumnezeu permite totuși oamenilor să facă lucruri care Îi displac, dar cu un preț, cum ar fi reconstruirea Ierihonului.

Î: În Iosua 6:26, s-a împlinit această profeție?

R: Acesta este un exemplu de profeție condiționată. În acest caz, condiția s-a împlinit numai dacă Ierihonul a fost reconstruit. Conform 1 Regi 16:34, Hiel din Betel a reconstruit Ierihonul. Atât fiul său întâi născut, Abiram, cât și fiul său cel mai mic, Segub, au murit.

Î: În Iosua 7:1, a păcătuit doar Acan sau tot poporul lui Israel?

R: Numai Acan și familia lui au păcătuit, dar înfrângerea lui Israel arată că și alții au suferit consecințele păcatului lui Acan.

Păcatul unui singur om și implicarea familiei sale au adus suferință întregii națiuni. Lecția, și anume că Acan nu a fost singurul care a murit pentru păcatul său, nu a fost uitată de israeliți (Iosua 22:20). Este interesant să ne gândim la alte exemple în care păcatul unuia aduce suferință multora. Dar în ceea ce-i privește pe Adam și pe Hristos, deși păcatul unuia a adus suferință multora, neprihănirea Unuia îi mântuiește pe toți cei care cred. De multe ori, comportamentul unui singur om îi afectează pe mulți. 1 Samuel 24 oferă un alt exemplu.

Î: În Iosua 7:2-4, a fost aceasta o pedeapsă a lui Dumnezeu sau doar o eroare de calcul din partea conducătorilor israeliți?

R: Cele două nu se exclud reciproc. Israeliții au estimat greșit numărul soldaților adunați la Betel și Ai. Cu toate acestea, Dumnezeu poate spori sau diminua previziunea și judecata noastră după cum dorește El.

Î: În Iosua 7:5-15, de ce au suferit alții pentru păcatul lui Acan?

R: Din păcate, adesea alții suferă pentru păcatul unei persoane în două moduri.

1. Ei suferă pedeapsa (de fapt, consecințele) pentru care nu sunt vinovați, la fel cum astăzi se nasc copii dependenți de cocaină, heroină sau alcool, din cauza consumului mamei lor.

2. Pur și simplu acceptă păcatele celor pe care îi urmează și împărtășesc atât vina, cât și pedeapsa pentru acele păcate.

„The Bible Knowledge Commentary: Vechiul Testament” conține un alt comentariu interesant: la fel ca păcatele lui Adam și Eva și ale lui David, Acan a văzut, a poftit și a luat. Francis Schaeffer menționează că lucrurile pe care le-a luat Acan sunt același fel de lucruri pe care oamenii le-ar lua astăzi. Aurul și argintul reprezintă materialism pur, iar mantia din Babilon ar fi probabil foarte elegantă. Țara Promisă nu era suficientă pentru Achan; el voia mai mult, pentru că nu se mulțumea cu ceea ce îi oferea Dumnezeu. Există momente în viața ta când ești nemulțumit de grija pe care ți-o poartă Dumnezeu?

Un alt aspect tragic al lui Achan este că, în bătălia de la Ai și în toate bătăliile ulterioare, israeliților li s-a permis să păstreze bunurile de valoare! Dacă Achan ar fi așteptat, ar fi putut aduna comoara multor orașe. Există momente în care știi că ai ratat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că nu ai vrut să aștepți și să-L asculți pe Dumnezeu?

Î: În Iosua 7:6, de ce era Iosua atât de îngrijorat că 36 de oameni din întreaga sa armată au murit în această ciocnire?

R: Nu era atât o chestiune de a cuceri Ai, un oraș cu 10.000 de războinici în el, cât de a-l cuceri fără pierderi mari de vieți printre israeliți și de a face acest lucru rapid, înainte ca armatele celorlalte aproximativ 140 de orașe și așezări din Canaan să se unească.

Mai rău încă, acest lucru indica faptul că Dumnezeu nu îi ajuta în acel moment. Dacă Dumnezeu nu avea de gând să îi ajute, atunci Iosua nu se simțea încrezător în victoria din Canaan.

Î: În Iosua 7:11-18, de ce nu i-a spus Dumnezeu pur și simplu lui Iosua cine păcătuise?

R: Se pare că lui Dumnezeu îi pasă la fel de mult de procesul prin care ei ajung să afle, cât și de rezultatul găsirii persoanelor vinovate. Iată ce s-a întâmplat.

1. Tot poporul a fost consacrat.

2. Întârzierea de o zi le-a dat lui Acan și familiei sale ocazia să se prezinte de bunăvoie.

3. Tragerea la sorți a arătat capacitatea lui Dumnezeu de a descoperi păcatul.

Poate că, pe măsură ce procedura se prelungea, s-a subliniat astfel gravitatea situației. Imaginează-ți că ești Acan. Cum te-ai simți în timp ce se trăgeau sorții? Poate că ai fi crezut că ai putea scăpa dacă te-ai fi comportat normal? Motivul acestui proces îndelungat ar fi putut fi acela de a-i oferi lui Acan o șansă de pocăință, lucru pe care el nu l-a făcut. Dumnezeu este foarte răbdător, dar asigură-te că te pocăiești, înainte ca distrugerea să vină.

Un contrast interesant cu această situație îl reprezintă alegerea lui Ionatan prin tragere la sorți din 1 Samuel 14:37-45.

Î: În Iosua 7:12, ar fi fost cruțați Achan și familia lui dacă s-ar fi prezentat și ar fi mărturisit de bunăvoie?

R: Scriptura nu spune acest lucru. Totuși, când Iosua 7:12 spune să distrugem tot ce este dedicat distrugerii, aceasta nu se referă la Achan. Cu toate acestea, când cel care are lucrurile dedicate distrugerii trebuie să fie stârpit, așa cum a poruncit Dumnezeu în Iosua 7:15, atunci era deja prea târziu pentru Achan.

Î: În Iosua 7:18, de ce a poruncit Iosua ca „familia lui” să iasă în față?

R: „A lui” se referă aici la Zimri, nu la Iosua. Iosua era din tribul lui Efraim (Iosua 24:30).

Î: În Iosua 7:19, ce înseamnă „să dați slavă Domnului”?

R: Aceasta este o îndemnare solemnă de a spune adevărul.

Î: În Iosua 7:24-26, de ce au ucis israeliții și familia lui Achan?

R: Uitați-vă unde au fost îngropate obiectele. Există șapte puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Și ei au auzit porunca.

2. Și ei locuiau în cortul în care erau îngropate obiectele. Ar fi fost imposibil ca acestea să fie îngropate în pământ fără ca ei să știe despre asta.

3. Și ei au eșuat să vorbească atunci când li s-a oferit ocazia.

4. Și ei au plătit prețul pentru păcatul la care au consimțit. În cultura americană există conceptul că, indiferent ce face un copil sau un adolescent, acesta poate fi scutit de pedepse severe în majoritatea cazurilor dacă are sub 18 ani. Acest lucru este contrar modului în care Dumnezeu privește lucrurile, deși Dumnezeu recunoaște o vârstă a responsabilității, iar Biblia spune că fărădelegea nu este socotită păcat acolo unde nu există lege (Romani 4:15; 5:12).

5. Iosua nu menționează vârsta copiilor.

6. Dumnezeu nu îi consideră pe copii vinovați pentru păcatele taților lor (Ezechiel 18:4, 19-20; Deuteronom 24:16). Cu toate acestea, ei pot fi vinovați pentru că urmează dorințele tatălui lor, atunci când știu că tatăl lor dorește ca ei să nu asculte de Dumnezeu.

7. Deși copiii nu împărtășesc vina părinților lor, Dumnezeu „pedepsește” oamenii prin faptul că copiii lor suferă consecințele păcatelor tatălui lor, așa cum arată Numeri 14:18.

Î: În Iosua 8:1-35, a fost puterea lui Dumnezeu sau strategia lui Iosua cea care a adus victoria la Ai?

R: Cele două nu se exclud reciproc. Strategia a fost utilă pentru a permite israeliților să cucerească Betelul și Ai fără ca acestea să fie apărate, și a descurajat războinicii canaaniți când orașele au fost arse. O strategie excelentă nu funcționează însă dacă soldații nu luptă bine, iar Dumnezeu, probabil, i-a ajutat pe soldații israeliți să lupte bine.

Î: În Iosua 8:1-35, ce lecții putem învăța din bătălia de la Ai?

R: Există cel puțin două lecții pe care le putem învăța.

1. Chiar și o forță copleșitoare nu garantează victoria creștinilor, sau a oricui altcuiva, dacă Dumnezeu nu dorește ca acea parte să câștige.

2. Succesul îl expune de obicei pe omul obișnuit la eșec, dacă nu este prudent. Prudența presupune a vedea toate aspectele unei probleme și a privi lucrurile din perspectiva corectă.

Î: În Iosua 8:17, 25 și Geneza 12:8, au găsit arheologii orașul Ai?

R: Nu, și există și un motiv întemeiat pentru aceasta. Ai era un oraș mic despre care Cartea lui Iosua afirmă că a fost distrus „în totalitate”. Iosua 8:17, 25 indică faptul că în Betel și Ai, la un loc, erau doar 12.000 de oameni. În Iosua 7:3, israeliții au estimat că, inițial, aveau nevoie doar de 2.000 până la 3.000 de oameni pentru a-i învinge. (În bătăliile de astăzi, invadatorii preferă să aibă un avantaj de cel puțin 2:1.)

În cartea „735 de întrebări biblice derutante, răspunsuri” (p. 89-90) se menționează că majoritatea arheologilor considerau că Ai era îngropat sub movila de la Et-Tell, chiar dacă geografia nu se potrivește cu relatarea biblică. Săpăturile de la Et Tell arată că acolo a existat un oraș, dar acel oraș a fost distrus în 2200 î.Hr., adică înainte de Avraam. Cu toate acestea, un alt tumul din apropiere, numit Khirbet Nisya, este probabil locul unde se afla Ai, fiind necesare săpături suplimentare.

Totuși, nu uitați că, întrucât Ai era un oraș mic și a fost „distrus în totalitate”, s-ar putea să nu mai fi rămas nimic pe care arheologii să-l poată găsi.

Î: În Iosua 8:25, de ce era Iosua atât de preocupat de victoria de la Ai?

R: Ar fi putut exista două motive: unul militar și unul spiritual.

Din punct de vedere militar: Iosua era preocupat atât de moralul ridicat al armatei sale, cât și de faptul că un asediu îndelungat al orașului Ai le-ar fi dat celorlalți canaaniți ocazia să se unească.

Din punct de vedere spiritual: Cu toate acestea, cea mai mare îngrijorare a lui era probabil faptul că puterea care făcuse ca râul Iordan să se despice și care provocase prăbușirea zidurilor Ierihonului nu mai era alături de ei. Dumnezeu le-a poruncit să ia în stăpânire țara, dar existau multe cetăți puternice și, fără acea putere, ei înșiși ar fi fost distruși. Atât poporul, cât și Iosua și-au dat seama că se aflau într-o situație gravă dacă Dumnezeu nu era cu ei. Ai întâmpinat vreodată dificultăți încercând să împlinești voia lui Dumnezeu fără puterea Lui, ci doar cu a ta?

Î: În Iosua 8:25, cum era posibil să fie „12.000” într-un oraș mic precum Ai?

R: - Din două motive. În ebraică, termenul „bărbați” se putea referi la populația generală, iar probabil că în oraș se aflau temporar și soldați suplimentari.

Î: În Iosua 8:25, „12.000” se referă doar la bărbați sau la toată lumea?

R: Cuvintele sunt clare, dar sensul poate fi interpretat în ambele moduri. Este posibil ca în acest mic oraș să fi fost concentrați 12.000 de soldați de sex masculin, datorită întăririlor venite de la ceilalți canaaniți. Alternativ, în limba ebraică, oamenii, atât bărbații, cât și femeile, pot fi denumiți generic „bărbați”.

Î: În Iosua 8:29, de ce l-a spânzurat Iosua pe regele mort al orașului Ai de un copac?

R: Vezi răspunsul la Iosua 10:24.

Î: În Iosua 8:30, de ce a zidit Iosua un altar pe muntele Ebal, având în vedere că 1 Regi 12:31 și 1 Regi 15:14 au interzis ulterior zidirea înălțimilor?

R: Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

Timpul: Chiar dacă altarul din Iosua 8:30 a încălcat interdicțiile din 1 Regi, altarul lui Iosua de pe Muntele Ebal a fost construit înainte ca poruncile să fie date. Nu poți fi tras la răspundere pentru încălcarea unei porunci viitoare, atunci când nu erai la curent cu acea poruncă. Vezi Romani 4:15; 5:13.

Ascultarea: Altarul de pe Muntele Ebal a fost construit pentru a fi folosit înainte de instituirea cultului centralizat la Ierusalim. 1 Regi arată că Dumnezeu nu a dorit să se construiască altare neautorizate, iar înainte de aceasta Dumnezeu autorizase altarul de pe Muntele Ebal.

Scop: Altarul de pe Muntele Ebal, precum și Templul din Ierusalim, au fost construite pentru a-L venera pe Dumnezeu. 1 Regi 12:32 arată că Ieroboam a construit înălțimile, nu în scopul venerării lui Dumnezeu, ci pentru venerarea idolilor. La fel, 1 Regi 15:14 arată că înălțimile de aici erau folosite pentru venerarea lui Așera și a altor idoli.

Î: În Iosua 8:32-35, de ce s-au oprit israeliții din cucerirea lor și au făcut mișcarea strategic inutilă de a se îndrepta spre nord și est, către Muntele Gerazim?

R: Acest lucru ne arată că pregătirea spirituală este mai importantă aici decât strategia militară. Ei s-au dus la Muntele Gerazim pentru a se circumcide și a se rededica Domnului. Deși Muntele Gerazim era un loc îndepărtat, potrivit pentru femei și copii, acesta nu a fost motivul principal, deoarece lăsarea femeilor și a copiilor de cealaltă parte a Iordanului le-ar fi putut oferi chiar mai multă siguranță.

Î: În Iosua 9:1-27, de ce i-a binecuvântat Dumnezeu pe gabaoniți, nu doar pentru că au înșelat poporul lui Dumnezeu, ci și pentru că au mințit în mod flagrant?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. De unde ar fi știut gabaoniții să nu mintă? Gabaoniții nu aveau învățăturile transmise prin Moise.

2. Chiar dacă, ipotetic, gabaoniții ar fi avut învățăturile lui Moise, unii creștini (cum ar fi R.C. Sproul) susțin că există anumite circumstanțe, cum ar fi situațiile de viață și de moarte, în care credincioșii ar trebui să mintă.

3. Ceea ce ar fi fost „optim” pentru gabaoniți ar fi fost să creadă și să se încreadă în Dumnezeu și să-i spună adevărul complet lui Iosua, întrucât credincioșii nu ar trebui să se mintă unii pe alții (Efeseni 4:25) și să se bazeze pe Dumnezeu ca să le facă cunoscută voia Sa conducătorilor israeliți. Cu toate acestea, Dumnezeu nu îi trage la răspundere pe oameni pentru adevărul pe care nu îl cunosc, așa cum arată Romani 4:15 și 5:12.

Î: În Iosua 9:1-27, cum au putut conducătorii israeliți să comită greșeala de a nu-L întreba pe Dumnezeu despre gabaoniți?

R: Israeliții nu au fost neglijenți; le-a trecut prin minte că gabaoniții ar putea să-i înșele (Iosua 9:7). La fel, credincioșii de astăzi tind uneori să-L întrebe pe Dumnezeu despre unele lucruri mai ușor decât despre altele. Astăzi, la fel ca și atunci, este, din păcate, prea ușor pentru credincioși să creadă că o situație este atât de simplă încât nu au nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu.

Desigur, Dumnezeu știa că vor face această greșeală. Dumnezeu a folosit chiar și greșeala lor pentru a-i cruța pe gabaoniți, care Îl vor sluji mai târziu. Vezi discuția despre Deuteronom 20:17 pentru mai multe informații.

Î: În Iosua 9:3, cine erau gabaoniții și ce s-a întâmplat cu ei?

R: Gabaon era un oraș important fondat în jurul anului (adică aproximativ) 3100 î.Hr. Arheologii ne spun că se afla la 20-25 de mile (32-40 de kilometri) la vest de Ghilgal și la o altitudine cu 4.000 de picioare mai mare. În interiorul orașului existau numeroase izvoare și bazine, astfel încât acesta putea rezista unui asediu îndelungat. Gabaon era capul unei confederații de orașe care includea Kearot-Iearim, Kefira și Beerot. Populația totală a orașului și a împrejurimilor rurale se ridica probabil la aproximativ 50.000 de locuitori. După ce au văzut distrugerea Ierihonului și a Aiului, au decis să facă pace cu poporul lui Dumnezeu.

Gibeoniții erau cunoscuți ca luptători pricepuți (Iosua 10:2). Este remarcabil faptul că și-au încredințat viețile în totalitate lui Iosua (Iosua 9:25). Este ușor pentru cei care nu au putere proprie să se încreadă în puterea lui Dumnezeu; este mai dificil pentru cei puternici să facă acest lucru.

Gibeoniții au prosperat în secolele următoare. Când exilații s-au întors din Babilon, este posibil ca unii gibeoniți să se fi întors ca portari (Neemia 7:45-56, 11:19, Ezra 2:42-54). Se pare că, slujind la Templu, unii descendenți ai gibeoniților se bucurau de închinarea înaintea Domnului.

Nu este minunat că mântuirea gabaoniților a venit chiar prin greșeala israeliților? Dumnezeu nu numai că folosește lucrurile bune pentru slava Sa, dar poate folosi chiar și greșelile noastre!

Î: În Iosua 9:8-19, ar fi trebuit israeliții să-și țină cuvântul atunci când acesta fusese dat sub un pretext fals?

R: Dacă închei un acord în numele Domnului, fără să te-ai rugat în legătură cu acesta, iar cealaltă parte a recurs la înșelăciune, uneori ar trebui să-l respecți, iar alteori nu, în funcție de circumstanțe. În acest caz, Dumnezeu se aștepta ca ei să-și respecte tratatul, așa cum arată 2 Samuel 21:1-6.

Î: În Iosua 9:8-19, de ce i-au cruțat israeliții pe gabaoniți?

R: Există două motive concomitente.

Uman: Odată ce au încheiat un tratat cu gabaoniții și au jurat pe Domnul, trebuiau să-și țină cuvântul.

Divin: Dumnezeu a știut dinainte că acest lucru se va întâmpla și i-a predestinat pe gabaoniți să fie cruțați în acest fel.

Acest lucru poate părea greu de înțeles pentru unii oameni din zilele noastre, întrucât conceptul modern de „a-ți ține cuvântul” nu este luat la fel de în serios astăzi cum era în vremurile străvechi.

Î: În Iosua 10:3, există vreo dovadă arheologică, în afara Bibliei, pentru acești regi?

R: Nu, nu există. În răspunsul la această întrebare trebuie luate în considerare trei aspecte.

1. Având în vedere distrugerea bruscă a populației canaanite, nu au mai rămas mulți canaaniți care să scrie, și cu atât mai puțini care ar fi vrut să scrie despre acești regi înfrânți în mod rușinos

2. De fapt, nici în generațiile anterioare canaaniții nu au lăsat prea multe înregistrări despre regii lor. Spre deosebire de mândrii egipteni, sumerieni și hitiți, avem puține nume de regi canaaniți păstrate în afara Bibliei.

3. Ne-am putea aștepta ca poporul cuceritor să păstreze cel puțin o mărturie istorică despre regii cuceriți, și exact asta s-a întâmplat – în Cartea lui Iosua.

Î: În Iosua 10:11, cum au putut să cadă pietre mari doar asupra armatei canaanite?

R: Răspunsul are două părți.

1. Dumnezeu Atotputernicul poate face ce dorește, iar El are o țintă mai bună decât cel mai bun jucător de bowling sau aruncător de baseball.

2. Poate că nu era nevoie de o țintire precisă. Atât înainte de bătălie, cât și atunci când canaaniții fugeau, exista o distanță între cele două armate.

Î: În Iosua 10:12-13, de ce ar alege Dumnezeu să facă o minune cu soarele și luna?

R: O sugestie este că, întrucât soarele și luna erau zeități principale ale religiei canaanite, era firesc ca Dumnezeu să folosească aceste simboluri pentru a le învinge.

Î: În Iosua 10:12-13, cum a făcut Dumnezeu ca soarele să stea pe loc?

R: Există un răspuns scurt și unul lung. Răspunsul scurt este că Dumnezeu Atotputernicul putea să o facă în orice fel dorea, iar mijloacele nu sunt importante. Răspunsul lung adaugă că Dumnezeu ar fi putut alege să o facă oprind rotația Pământului, încetinind rotația Pământului sau printr-un efect optic. Iată argumentele pro și contra fiecărei speculații.

Oprirea rotației Pământului: Dumnezeu ar avea puterea să facă acest lucru. De asemenea, Dumnezeu ar opri efectele catastrofale ale decelerării asupra uscatului, mării și aerului.

Încetinirea rotației Pământului: Similar cu primul răspuns. Singurul avantaj al acestui răspuns este că necesitatea unui miracol pentru a contracara efectul inerțial ar fi mai graduală, deși miracolul ar fi totuși necesar.

Efect optic: Soarele nu trebuia să se „oprească”; Dumnezeu ar fi putut crea un efect optic care să ofere în continuare lumina soarelui pentru perioada suplimentară. Acest lucru nu trebuia să fie neapărat un efect global, ci ar fi putut fi doar un efect local în Canaan.

Fără soare timp de o zi: Cuvântul ebraic care descrie ceea ce a făcut soarele nu este clar. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 186-188, menționează că cuvântul ebraic „dom” poate însemna că soarele pur și simplu „a tăcut” sau s-a ascuns timp de o zi. Acest lucru se potrivește bine contextului, căci cum ar fi putut soarele să pară că stă pe loc pe cer, dacă ar fi avut loc o furtună puternică de grindină? De asemenea, temperatura mai scăzută ar fi favorizat armata israelită după marșul lor lung și rapid.

În legătură cu acest aspect, E.W. Maunders și Robert Dick Wilson au susținut teoria conform căreia soarele „și-a oprit căldura” timp de o zi.

Acest răspuns și cel anterior sunt cele mai plauzibile.

Pistă falsă: Trebuie menționat că au existat povestiri despre un program informatic de astronomie care, atunci când este rulat înapoi în timp, arată că a lipsit o zi în timpul lui Iosua. Totuși, acest lucru este extrem de improbabil, deoarece, întrucât nu existau înregistrări astronomice de comparație pe atunci, nu ar fi existat nicio modalitate ca o simulare pe computer să poată stabili dacă s-a pierdut o zi sau nu. Este ca și cum ai încerca să calibrezi ceva atunci când nu există o scală. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 186-188, în discuția sa amplă asupra acestei chestiuni, menționează că Charles Pickering de la Observatorul Harvard și profesorul Totten de la Yale au fost, aparent, inițiatorii acestei afirmații.

Î: În Iosua 10:12, care au fost alte teorii privind această minune?

R: Iată alte două teorii.

1. Keil și Delitzsch au speculat că părea că soarele s-a oprit, deoarece munca a două zile a fost realizată într-o singură zi. La urma urmei, dacă soarele s-ar fi oprit din mișcare, cum ar fi putut ei să măsoare cât timp a stat pe loc?

2. Hugh J. Blair a speculat că, întrucât atacul inițial a avut loc dimineața devreme, rugăciunea lui Iosua a fost de fapt pentru a amâna întunericul în vederea unui atac surpriză, iar Dumnezeu a răspuns cu o furtună de grindină selectivă.

Î: În Iosua 10:12, a fost consemnată oprirea soarelui și în alte culturi?

R: Nu. Trebuie subliniat că, dacă oprirea soarelui a fost un efect optic sau dacă textul ebraic se referea la faptul că soarele nu strălucea, acesta ar fi putut fi un fenomen local în Canaan. Pe de altă parte, există o explicație mai simplă. Multe culturi din acea vreme nu aveau scriere, iar majoritatea nu făceau observații astronomice.

Ele nu au consemnat multe evenimente din perioada anterioară anului 1400 î.Hr. (epoca lui Iosua). De exemplu, a avut loc o imensă erupție vulcanică pe insula Thera din Marea Egee, și nimeni nu a consemnat-o (cu excepția, eventual, a unei referințe egiptene și, poate, a legendelor grecești despre scufundarea Atlantidei în mare). Iată ce am consemnat prin intermediul astronomilor antici.

Sumerienii/babilonienii aveau un catalog stelar foarte vechi, care datează din 1200 î.Hr. Încă din 1800 î.Hr., babilonienii foloseau denumiri sumeriene pentru stele, ceea ce indică faptul că erau interesați de astronomie cu mult înainte de acea perioadă. Începând cu anul 1800, babilonienii au stabilit anotimpurile în funcție de soare și lună, pentru a ști când să semene culturile. Sub domnia lui Nabopolassar (747-733 î.Hr.), babilonienii au descoperit că eclipsele lunare aveau un ciclu de nouăsprezece ani. Însă, în vremea lui Iosua, aceștia se aflau într-o epocă întunecată. Cassiții au cucerit Babilonul în 1570 î.Hr., iar asirienii, sub conducerea lui Tikulti-Ninurta, au capturat Babilonul în jurul anului 1225 î.Hr.

Fenicienii știau să navigheze folosind „steaua feniciană” (steaua polară), dar nu au lăsat în urmă înregistrări astronomice.

În Egipt există un cerc de pietre astronomice datând din 3.000 î.Hr. Egiptenii și-au aliniat piramidele după principiile astronomice. Totuși, nu există înregistrări astronomice scrise detaliate. Există însă o mențiune foarte interesantă despre o întunecime, puțin după vremea lui Iosua.

India: Este posibil ca acest eveniment să fi avut loc în jurul perioadei bătăliei descrise vag în Bhagavad-Gita, deși bătălia ar fi putut avea loc și mai devreme. Se consideră, de asemenea, că în jurul anului 1390 î.Hr., la Takshasila, arienii i-au învins pe Nagas de Vest. Ideea este că acestea erau vremuri foarte timpurii ale cuceririi ariene a Indiei, când s-au păstrat puține înregistrări istorice. Primele cărți de astronomie despre care avem cunoștință în India datează cu aproximativ un secol înainte de Hristos.

China: China a intrat în Epoca Bronzului, iar dinastia Shang a ajuns la putere pentru prima dată în China imediat după epoca lui Iosua. Prima eclipsă solară consemnată a fost înregistrată de astronomii chinezi în 2136 î.Hr. Aceștia au consemnat pozițiile stelelor pe oase de oracol între anii 1339-1281 î.Hr. În afară de acestea, avem foarte puține înregistrări astronomice chinezești antice păstrate. Ele sunt greu de găsit deoarece, în 213 î.Hr., împăratul Shih Huang Ti a ordonat arderea tuturor cărților din Imperiu.

Minoicii din Creta aveau o scriere și, se pare, practicau astronomia, dar nu știm prea multe despre ei, deoarece civilizația lor a fost distrusă în jurul anului 1450 î.Hr., înainte de Iosua.

Grecii micenieni care i-au cucerit pe minoici erau încă foarte barbari.

Grecii dorieni au cucerit Marea Egee aproximativ în 1200 î.Hr., la peste 200 de ani după Iosua. Primul astronom grec cunoscut a fost Thales din Milet (624-548 î.Hr.).

În Mexic, cei mai vechi astronomi cunoscuți au fost olmecii (1200-400 î.Hr.), care probabil au inventat calendarul mesoamerican autohton.

Pe scurt, înregistrarea evenimentelor astronomice era inexistentă sau sporadică. Știm că în Orientul Mijlociu s-a făcut întuneric când a erupt vulcanul Thera, și totuși avem doar o singură referință posibilă în scrierile egiptene. Prin urmare, nu ne-am aștepta să găsim referințe la o zi mai lungă, într-o epocă în care nu existau ceasuri.

Î: În Iosua 10:13 și 2 Samuel 1:18, ce este cartea lui Iasher?

R: Iosua 10:13 spune că mai multe detalii despre acest lucru se găsesc în Cartea lui Iasher. Cartea lui Iasher nu se află în Biblie; nu avem niciun exemplar astăzi, iar conform „New Bible Dictionary”, orice „exemplare” moderne sunt falsuri.

Î: În Iosua 10:23 și 11:3, de ce au luptat iebusiții (locuitorii Ierusalimului) atât în campaniile din nord, cât și în cele din sud?

R: Iosua i-a învins pe toți cei cinci regi din sud, dar nu a cucerit două dintre orașele lor: Ierusalimul (sau Iebus) și Iarmut. În consecință, iebusiții din Ierusalim au putut să-i ajute pe regii canaaniți din nord.

Există un punct cheie de învățat aici. Uneori, când obținem victorie într-un domeniu al vieții noastre, dar păcatul nu este complet „eradicat” din acel domeniu, el se poate întoarce mai târziu pentru a ne ataca din nou.

Î: În Iosua 10:24, de ce a adăugat Iosua insultă la rănire, punându-i pe conducătorii israeliți să-și pună picioarele pe gâtul regilor canaaniți capturați?

R: În vremurile Vechiului Testament, Iosua a făcut probabil acest lucru pentru a-i demoraliza pe canaaniții care urmau să audă despre aceasta și pentru a da încredere oștirii sale. Acești regi știau că Dumnezeu era cu Iosua, și totuși au luptat împotriva lui.

Cu toate acestea, în vremurile Noului Testament, standardul nu mai este același. Nu trebuie să ne răzbunăm pe dușmanii noștri, ci să-i iubim, așa cum a spus Isus în Luca 6:27-28 și Matei 5:43-44.

Î: În Iosua 10:26, având în vedere că regii canaaniți erau deja morți, de ce au fost spânzurați de copaci?

R: Probabil din același motiv discutat în răspunsul anterior. Există, de asemenea, o posibilitate suplimentară, complementară.

Unele păduri erau considerate sacre de către canaaniți, iar Iosua ar fi putut să arate ce părere aveau aceștia despre închinarea la idoli în păduri. Vezi discuția despre Deuteronom 12:3 și 16:21 pentru mai multe informații despre copacii sacri.

Î: În Iosua 10:28, de ce le-a poruncit Dumnezeu israeliților să-i nimicească pe toți?

R: Vezi răspunsul la a treia întrebare referitoare la Iosua 6:21.

Î: În Iosua 10:28-42, există vreo dovadă arheologică a distrugerii acestor cetăți?

R: Da. Iată dovezile biblice, urmate de dovezile arheologice care le susțin.

Dovezi biblice: Cartea lui Iosua nu afirmă că toate cetățile canaanite au fost distruse. În sud, se menționează doar că Ierihon, Ai, Makkadeh, Libna, Lachiș, Eglon, Hebron și Debir au fost distruse. Poate că și Betel a fost distrus. În sud, multe cetăți fortificate au rămas în picioare, conform Iosua 10:20.

În nord, niciun oraș nu a fost ars, cu excepția Hazorului, conform Iosua 11:13.

Dovezi arheologice: Din cartea „Pharaohs and Kings: A Biblical Quest” (Crown Publishers, 1995), p. 306, iată dovezile privind orașele distruse la sfârșitul Epocii Bronzului Mijlociu IIB, prezentate de David M. Rohl, un arheolog laic. La p. 299 se menționează că anul 1410 î.Hr. se încadrează în perioada MB IIB.

Arad, Debir, Ierihon, Lachis și Hazor, situate în nord, prezintă toate dovezi ale distrugerii lor. Există o oarecare incertitudine cu privire la faptul dacă Betel se afla pe amplasamentul actual al localității Beitin sau al localității el-Bireh, dar orașul de la Beitin a fost distrus. Există o oarecare incertitudine cu privire la faptul dacă Hebronul se afla pe amplasamentul actual al localității el-Khalil sau al sitului Tell el-Rumeideh, dar oricare ar fi fost orașul de la el-Khalil, acesta a fost distrus. În ceea ce privește Horma, există incertitudine dacă aceasta a fost distrusă atunci sau nu. Orașul Gabaon a fost abandonat. A existat incertitudine dacă Ai se afla pe locul actual al sitului et-Tell sau Khirbet Nisya, dar orașul de la Khirbet Nisya a fost abandonat, iar cel de la et-Tell nu a fost distrus.

Deoarece distrugerea micului oraș Ai a fost atât de completă, este probabil ca adevăratul amplasament al lui Ai să nu fie găsit niciodată.

Unii au fost induși în eroare deoarece alte orașe au fost distruse mai târziu de către israeliți și egipteni în timpul perioadei Judecătorilor, iar în acea perioadă exista teoria eronată conform căreia Exodul a avut loc în jurul anului 1350 î.Hr. Hazor și Lachish au fost distruse din nou în acea perioadă.

Î: În Iosua 10:33, ce știm despre Gezer în afară de ceea ce ne spune Biblia?

R: Gezer era unul dintre cele șase orașe cele mai importante din Palestina. Avea un izvor în interiorul zidurilor orașului, care se întindeau pe o suprafață de 30 de acri. În jurul anului 1600 î.Hr., a fost construit zidul interior, care avea o lățime de 50 de picioare și era cea mai mare structură de piatră din Palestina. Avea un val de apărare înalt de 25 de picioare, cu o pantă de 45 de grade. Din punct de vedere mai sumbru, la Gezer au fost găsite rămășițele unor copii mici sacrificați.

Î: În Iosua 10:41, cum au putut ei să lovească țara Goshen, având în vedere că Goshen se află în Egipt?

R: Goshen din Egipt este regiunea din Delta Nilului. Acesta era un alt Goshen, care era un oraș situat în apropierea cetății canaanite Debir. Goshen este menționat în Iosua 15:51.

Î: În Iosua 11:1, de ce regii din nord nu i-au ajutat pe regii din sud să lupte?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Totuși, uitându-ne pe o hartă, aceștia provin în principal din nordul Canaanului, în timp ce regii anteriori erau din sudul Canaanului. Lipsa de coordonare între nord și sud s-ar putea datora rivalității politice, precum și faptului că israeliții aflați între cele două părți ar fi blocat nu numai mișcările trupelor canaanite, ci și comunicarea dintre nord și sud. În plus, campania lui Iosua a fost foarte rapidă, așa că canaaniții au avut puțin timp să planifice o strategie bine gândită.

Î: În Iosua 11:1, în ce fel a fost diferită campania din nord față de cea din sud?

R: Au existat trei diferențe.

1. Un număr mai mare de regi s-au unit pentru a lupta împotriva israeliților. Potrivit lui Iosifus, armata canaanită din nord era formată din 20.000 de care de război, 100.000 de cavaleri și 300.000 de soldați de infanterie. Estimarea sa este probabil puțin exagerată, însă, cu excepția cazului în care aproape toți bărbații canaaniți din întreaga regiune s-ar fi adunat. Dacă populația care s-a unit era între 810.000 și 1,1 milioane, armata ar fi putut avea un total de 240.000 de soldați, cu excepția cazului în care au luptat și bătrânii și băieții tineri.

2. Canaaniții din nord ar fi putut fi mai hotărâți, după ce au văzut cum israeliții i-au învins pe regii din sud.

3. Regatele din nord aveau probabil un moral mai scăzut, deoarece era greu pentru regii din sud să lupte împotriva unei furtuni de grindină.

Î: În Iosua 11:3, de ce l-a invitat Iabin din Hazor pe hitiți să lupte împotriva lui Israel, având în vedere că ghibeoniții încheiaseră un tratat cu israeliții în Iosua 9:19?

R: Iosua 11:19 oferă răspunsul. Existau diferite orașe ale hitiților, iar numai hitiții din Gabaon și din împrejurimile sale au încheiat un tratat cu israeliții.

Î: În Iosua 11:6,9, de ce i s-a spus lui Iosua în mod specific să taie tendoanele cailor și să ardă carele?

R: A tăia tendoanele cailor înseamnă a tăia „tendonul lui Ahile”, care leagă mușchii din partea din spate a gambei de picior. Caii ar fi rămas în viață, dar nu ar mai fi putut alerga și ar fi devenit inutili pentru război. Deuteronomul 17:16-17 arată că Dumnezeu nu dorea ca israeliții să aibă mulți cai și care de război. Există trei puncte care dau naștere la speculații.

1. Caii și carele sunt foarte utile pentru luptele pe câmpie, însă o mare parte din Canaan era muntoasă, așa că nu ar fi fost înțelept să se bazeze pe care și cai în cucerirea lor.

2. Indiferent dacă, din punct de vedere natural, era înțelept să se bazeze pe care și cai, Dumnezeu voia ca ei să se bazeze pe El, nu pe armele lor de război.

3. Carele și caii permit unei țări să pornească rapid la război împotriva dușmanilor din ținuturi îndepărtate. Dumnezeu nu le-a poruncit niciodată israeliților să invadeze Egiptul, Siria, Asiria sau orice alte ținuturi mai îndepărtate.

Î: În Iosua 11:7, de ce i-a atacat Iosua pe canaaniții din nord la apele Meromului?

R: Scriptura nu spune, dar putem observa câteva motive.

1. Iosua i-a luat prin surprindere. Armata canaaniților din nord încă se aduna, iar Iosua i-a atacat brusc, înainte ca tot poporul să se fi adunat și să se fi organizat.

2. Iosua 11:5 menționează că aceștia aveau multe care de război. Într-o regiune muntoasă, brăzdată de pâraie și râuri mici, avantajul carelor de război ar fi fost minimizat.

La fel, în lupta noastră pentru Dumnezeu, uneori poate fi important pentru victorie să alegem noi momentul și locul.

Î: În Iosua 11:10, există vreo dovadă arheologică a distrugerii orașului Hazor?

R: De fapt, Hazor a fost incendiat de trei ori, potrivit arheologilor: în 1400 î.Hr., în 1300 î.Hr. de către faraonul Seti I și în 1230 î.Hr. Cine ar fi putut incendia Hazor ultima dată (Judecători 14:2, 15, 16)? Astăzi mai avem încă o scrisoare de la I-eha-enu (Iabin?) din Hazor către faraon, prin care acesta cere ajutor în acea perioadă. (numit regele Ibni de David M. Rohl, p. 317) Egiptenii nu au venit: se pare că, cu cincizeci de ani mai devreme, se săturaseră să încerce să înoate împotriva curentului voinței lui Dumnezeu.

Î: În Iosua 11:10-11, cum a putut Hazor, pe care Iosua l-a distrus și l-a ars în totalitate, să-i reducă pe israeliți la sclavie câteva generații mai târziu, în Judecători 4:3?

R: Unii au susținut că aceasta este o inexactitate din cartea lui Iosua. Cu toate acestea, 170 de ani reprezintă o perioadă suficient de lungă pentru ca un oraș să fie reconstruit. Arheologia ne arată, de fapt, că orașul Hazor a fost ars în 1400 î.Hr., în 1300 î.Hr. de către egipteni și în 1230 î.Hr. Indiferent de prejudecățile criticilor Bibliei, arheologia relatează povestea cu mare precizie. Vezi întrebarea anterioară pentru mai multe detalii despre modul în care Hazor a fost distrus de Iosua și reconstruit 170 de ani mai târziu de către canaaniți pentru a-i asupri pe israeliți.

Î: În Iosua 11:10, ce știm despre orașul Hazor?

R: Arheologii ne spun că Hazor era cel mai mare oraș din tot Canaanul, cu o suprafață de 175 până la 200 de acri și o populație maximă de 40.000 de locuitori. Hazor avea o formă neobișnuită. Exista un bastion interior de aproximativ 14 acri și un zid dublu la capătul îndepărtat, cu o distanță de 100 de picioare între cele două ziduri. Avea o lungime de 1542 de picioare (5 terenuri de fotbal) și o lățime de 574 de picioare în punctul său cel mai lat. În vremea Judecătorilor 4, Hazor a revenit la putere și i-a asuprit pe israeliți, până când Barac și israeliții i-au învins.

Î: În Iosua 11:18, Canaanul a fost cucerit treptat sau rapid, așa cum spune Iosua 10:42?

R: Cucerirea inițială a Canaanului a fost o campanie foarte rapidă. Cu toate acestea, israeliții au încetat să-i mai preseze pe canaaniți odată ce au avut suficient pământ pe care să trăiască, iar restul cuceririi s-a desfășurat foarte treptat. De asemenea, era mai dificil pentru israeliți să lupte în câmpie decât în munți, deoarece filistenii și alte popoare dispuneau de care de război.

Î: În Iosua 11:20, de ce a împietrit Dumnezeu inimile canaaniților?

R: Vezi discuția despre Exodul 7:22 pentru răspuns.

Î: În Iosua 11:21 și Iosua 14:15, cine erau anaciții (= anakim)?

R: Acesta este o repetare a răspunsului din Deuteronom 1:28.

Se pare că anaciții pretindeau că descindeau dintr-un bărbat numit Anak. Anaciții erau un trib ai cărui bărbați erau războinici de temut, probabil datorită staturii și forței lor. Deoarece arcurile nu erau atât de puternice pe atunci, iar o rază lungă de acțiune și forța erau calități de luptă valoroase pentru cei care luptau cu săbii și ciomege, ei au dat naștere la mulți războinici de temut. Vezi discuția din Deuteronom 31:3 pentru mai multe informații.

Î: În Iosua 12:1-14, când au fost învinși acești regi?

R: Toți au fost învinși de Iosua. Cu toate acestea, multe dintre cetăți nu au fost cucerite decât mult mai târziu. În ceea ce privește cetățile care au fost cucerite, consultați răspunsul la următoarea întrebare.

Î: În Iosua 12:1-14, ce știm despre aceste orașe din perspectiva arheologiei?

R: Există un tabel cu fiecare oraș sau regiune.

Î: În Iosua 13:1, Iosua 23:1-2 și Iosua 14:11, de ce permite Dumnezeu ca unii dintre slujitorii Săi ascultători să sufere din cauza bătrâneții, iar alții nu?

R: Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Iosua 24:29 spune că Iosua avea aproape 110 ani, în timp ce Caleb avea aproximativ 87. Așadar, în acest caz, Iosua era mult mai în vârstă și suferea mai mult din cauza bătrâneții.

2. În general, Dumnezeu îi călăuzește pe fiecare dintre copiii Săi după cum dorește El. Unii Îl slăvesc rămânând credincioși Lui în mijlocul încercărilor aprige, alții Îl slăvesc prin bătrânețe, iar alții Îl slăvesc pe Dumnezeu în alte moduri.

Î: În Iosua 13:6, de ce a promis Dumnezeu că îi va alunga pe sidonieni, din moment ce aceștia nu au fost niciodată alungați?

R: Dumnezeu a spus în Iosua 13:6 că El Însuși îi va alunga din fața israeliților. Acest lucru seamănă oarecum cu bătălia de la Gabaon din Iosua 10:11, unde mai mulți canaaniți au fost uciși de grindină decât de israeliți. Diferența aici este că israeliții nu s-au deranjat niciodată să se adune pentru a lupta împotriva sidonienilor și, prin urmare, Dumnezeu nu i-a alungat pe sidonieni „din fața israeliților”.

Î: În Iosua 13:9-12, granița de est se afla în Transiordania sau se întindea până la râul Eufrat, așa cum spun Geneza 15:18 și Deuteronomul 11:24?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Iosua 13:9-12 era o descriere a situației de atunci, conform căreia limita estică a stăpânirii lor în vremea lui Moise și a lui Iosua se afla în Transiordania și fusese atribuită celor două triburi și jumătate.

Geneza 15:18 era o promisiune profetică, necondiționată și viitoare. Descendenții lui Avraam urmau să stăpânească țara până la râul Eufrat. Aceasta s-a împlinit în timpul monarhiei lui David și Solomon, așa cum arată 2 Samuel 8:3.

Deuteronomul 11:24 era o promisiune profetică, condiționată și viitoare. Aceasta era condiționată de respectarea cu strictețe a tuturor poruncilor (Deuteronomul 11:22). Ei urmau să stăpânească tot pământul până la râul Eufrat, așa cum spunea Geneza 15:18. Cu toate acestea, în generațiile următoare, ei nu au continuat să respecte condițiile, cel puțin până în vremea lui David.

Î: În Iosua 13:22, de ce i-au ucis israeliții pe Balaam, un profet al lui Dumnezeu care nu spunea decât adevărul?

R: Balaam a spus adevărul pentru a le face rău israeliților. Dacă o anumită ispită îi va face rău cuiva, nu ar trebui să te plimbi, chiar dacă spui adevărul, spunându-le dușmanilor aceștia cum să-l ispitească, așa cum a făcut Balaam în Numeri 31:16. 2 Petru 2:15 și Iuda 11 menționează, de asemenea, greșeala lui Balaam.

Î: În Iosua 13:27, ce este Marea Chinneret?

R: Este un nume vechi pentru Marea Galileei.

Î: În Iosua 14:2, de ce majoritatea triburilor au moștenit prin sorți?

R: Aceasta a fost ideea lui Iosua, nu a lui Dumnezeu. Cartea lui Iosua nu spune nicăieri că Dumnezeu a aprobat această idee, deși nici nu și-a exprimat vreodată dezaprobarea.

Î: În Iosua 15-19, de ce au existat douăsprezece împărțiri ale țării?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Existau douăsprezece triburi, dar unul dintre ele, cel al leviților, era format din preoți și nu a primit nicio porțiune de pământ. Așadar, rămân unsprezece porțiuni.

2. În schimb, celor doi fii ai lui Iosif, Efraim și Manase, li s-a dat câte o porțiune. De obicei, fiul întâi născut primea o moștenire dublă.

3. Cu toate acestea, Iosif nu era fiul întâi născut al lui Iacov; acesta era Ruben. Totuși, în Geneza 49:3-4, discursul lui Iacov sugerează că Ruben nu urma să primească „dreptul de întâi născut” deoarece s-a culcat cu concubina lui Iacov, Bilha, conform Genezei 35:22. În schimb, Iosif, cel care a salvat întreaga familie de foamete, urma să-l primească. Este posibil ca acest lucru să fi fost, în parte, motivul pentru care Iacov i-a binecuvântat pe Efraim și Manase în Geneza 48:1-2.

Î: În Iosua 15-19, ce lecție putem învăța din împărțirea țării?

R: Există o serie de lecții pe care le putem învăța.

1. Nu putem trece prin viață ignorând mereu detaliile. Uneori trebuie să fim foarte meticuloși. De exemplu, dacă ești un șef care evaluează angajații harnici din subordinea ta, aceștia ar dori ca tu să faci acest lucru cu aceeași seriozitate și sârguință cu care ei lucrează pentru tine.

2. De multe ori, este cel mai bine ca persoanele afectate să aibă un cuvânt greu de spus în luarea deciziei. Când coloniștii americani au strigat „fără impozite fără reprezentare”, nu însemna că încercau să nu plătească deloc impozite. Mai degrabă, doreau să aibă un cuvânt de spus în modul în care erau impozitați.

3. „Corect” și „echitabil” nu sunt același lucru. Împărțirea pământului a fost „corectă” în sensul că toate triburile au participat și toate au avut șanse egale de a obține proporțional mai mult pământ pe cap de locuitor. Cu toate acestea, nu a fost echitabilă, în sensul că unele triburi au primit mai mult pământ pe cap de locuitor decât alte triburi. Astăzi, s-ar putea să câștigați mai puțin decât un alt angajat al aceleiași companii, care are o valoare aproape identică pentru companie. Nu te plânge că firma este nedreaptă. Amândoi sunteți plătiți cu suma pe care firma a convenit să v-o plătească fiecăruia. Cu toate acestea, ești liber să remediezi această situație inechitabilă discutând cu șeful tău sau căutându-ți un loc de muncă în altă parte. Totuși, fii conștient că, atunci când percepi o situație ca fiind inechitabilă, este posibil ca tu să fii cel care greșește.

4. Chiar și oamenii evlavioși pot face greșeli și pot împărți lucrurile în mod inechitabil.

Î: În Iosua 15:13, Arba era tatăl anaciților sau doar un om mare printre anaciți, așa cum spune Iosua 14:15?

R: Nu avem nicio mențiune independentă despre Arba, dar nu este nicio problemă ca Arba să fi fost ambele.

Î: În Iosua 15:17 și Judecători 1:12-13, a fost corect ca Otniel să se căsătorească cu fiica fratelui mai mic al tatălui său?

R: Acest lucru era legal conform legilor matrimoniale din Vechiul Testament. Un bărbat nu se putea căsători cu soția fratelui tatălui său, dar se putea căsători cu fiica fratelui tatălui său. Vezi discuția despre Leviticul 18:1-17 pentru mai multe informații.

Î: În Iosua 15:18-19 și Judecători 1:14-15, a avut dreptate soția lui Otoniel să ceară și izvoarele de apă?

R: A dat dovadă de perspicacitate cerând acest lucru, deoarece în acea țară apa era resursa esențială. Biblia nu precizează dacă a fost sau nu corect ca ea să primească și izvoarele de apă.

Î: În Iosua 15:24, Bealot este același loc cu Baalat-Beer din Iosua 19:8?

R: Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 3, paginile 329-330, spune că ar putea fi. Rețineți că porțiunea atribuită lui Simeon se întindea doar până la Baalath Beer, dar nu o includea.

Î: În Iosua 15:33, de ce se spune că sunt 29 de orașe și sate, când lista menționează 36?

R: Cel mai probabil este vorba de o eroare de copiere. Mai întâi, două răspunsuri incorecte, iar apoi mai multe detalii despre răspunsul corect.

Unele sunt sate care nu sunt incluse în totalul orașelor (răspuns incorect): această formulă, de a enumera orașele și apoi de a da totalul, se regăsește de aproximativ 30 de ori în cartea lui Iosua. În 28,5 dintre aceste cazuri, numerele se potrivesc perfect. (Un caz particular este Iosua 15:22, unde cifrele se potrivesc dacă Gederothaim este un sinonim pentru Gederah.) Prin urmare, a afirma că numărul se referă doar la orașe și nu la satele din împrejurimi nu este probabil corect, deoarece de ce ar fi această listă diferită de celelalte 29?

Orașele atribuite în comun lui Simeon nu au fost luate în calcul (răspuns incorect): Șapte orașe aparțineau lui Simeon. Porțiunea lui Simeon se afla în întregime în Iuda, iar triburile lui Iuda și Simeon s-au unit ulterior. Cele 17 orașe ale lui Simeon din Iosua 19:2-8. Dintre acestea, 11 sunt menționate în lista lui Iuda referitoare la Negev. Acestea sunt: În lista lui Iuda, orașele comune sunt Ain, Balah (=Baala), Beersheba, Eltodad, Ezem, Hazar-Șual, Horma, Molada, Lebaot (=Bet-Lebaot), Rimmon, Țiclag. De remarcat că 36 – 11 nu este egal cu 29. În plus, două dintre orașele lui Simeon se află în comun cu Iuda în poalele vestice: Ashan și Eter, însă suma orașelor din poalele vestice se potrivește. De asemenea, de remarcat că patru dintre orașele lui Simeon nu sunt menționate nicăieri în Iuda: Betul, Bet-Marcabot, Hazar-Susa, Sharuhen. „The Believer’s Bible Commentary”, p. 251, și „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 359, susțin această opinie, cele șapte orașe comune fiind Beersheba, Eltodad, Ezem, Hazar Shual, Hormah, Moladah și Ziklag.

Eroare de copiere în textul masoretic (răspuns corect): Atât textul masoretic, cât și Septuaginta menționează că erau 29 de orașe, dar textul masoretic menționează doar 30 de orașe. (Poate că a avut loc o adăugire sau o eroare de copiere.)

Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 3, p. 330, menționează, de asemenea, că ar putea fi vorba de o eroare de copiere sau că au fost adăugate câteva sate care nu ar fi trebuit incluse.

Din păcate, nu am acces la sulurile de la Marea Moartă și la conținutul acestora.

Ca o notă marginală, „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 3, paginile 329-330, menționează că, întrucât cuvântul „Hazor” înseamnă terenurile agricole din împrejurimi, Hazor și Ithnan ar putea însemna pur și simplu terenurile agricole ale localității Ithnan (Septuaginta pare să le combine într-un singur nume). De asemenea, se menționează că Biziothiah din Judecători 15:28 este corectat de unii ca fiind (ubenoteha), ceea ce înseamnă „și satele din împrejurimi”, dar se precizează că acest lucru este puțin probabil. Totuși, aceasta este interpretarea Septuagintei.

Î: În Iosua 16:1, de ce a primit Iosif, fiul lui Iacov, două părți (una pentru Efraim și una pentru Manase), în timp ce toți ceilalți fii ai lui Iacov au primit doar o singură parte?

R: De obicei, primul născut primea o parte dublă față de ceilalți fii. Iosif nu era, din punct de vedere biologic, primul născut al lui Iacov. Probabil datorită faptului că a salvat familia lui Iacov, Iosif a primit dreptul de întâi născut. Iacov a spus în mod explicit că atât Efraim, cât și Manase urmau să fie considerați ai lui în Geneza 48:5. Ruben, primul născut din punct de vedere biologic, și-a pierdut acest drept când a pângărit patul tatălui său în Geneza 49:3-4.

Î: În Iosua 17:3 și Numeri 36:2-12, au avut dreptate fiicele lui Țelofhad să provoace atâta „agitație”?

R: Deși Scriptura nu precizează acest lucru, atât circumstanțele, cât și faptul că Dumnezeu le-a ascultat cererea indică faptul că a fost corect. A cere ceea ce este drept nu deranjează pe Dumnezeu sau pe oamenii drepți.

Î: În Iosua 17:12-13 și Judecători 1:27-30,33, având în vedere că nu au putut să-i alunge pe canaaniți, cum au putut să-i supună pe aceștia la muncă forțată?

R: Judecători 1:28 răspunde la această întrebare. Inițial, ei nu au putut să-i învingă pe canaaniți. Cu toate acestea, după ceva timp, israeliții aveau puterea, dar nu și voința de a-i distruge pe canaaniți, și au încheiat această înțelegere cu canaaniții slăbiți.

Î: În Iosua 18:6, de ce au tras la sorți pentru împărțirea țării?

R: Au tras la sorți pentru că Iosua le-a poruncit să facă așa. Pe de o parte, Biblia nu menționează dacă Dumnezeu a aprobat sau nu acest lucru. Pe de altă parte, aceasta nu a fost o metodă rea, întrucât a oferit fiecărui trib implicat o șansă egală.

Astăzi, aruncarea unei monede sau folosirea altui proces pseudo-aleatoriu este acceptabilă pentru creștini atunci când trebuie să ia decizii arbitrare, în cazul în care nu este necesară o decizie rațională. Totuși, la fel ca în cartea Iosua, nu putem spune că, ori de câte ori decidem ceva prin aruncarea unei monede, aceasta este neapărat cea mai bună decizie pe care Dumnezeu și-a dorit-o.

Î: În Iosua 18:8-10, a fost distribuirea pământului echitabilă?

R: A fost absolut corectă, dar nu 100% echitabilă. A fost corectă deoarece

1. Triburile au efectuat măsurătorile.

2. Triburile au decis cât de mare va fi fiecare porțiune.

3. Au tras la sorți pentru a stabili cine primește fiecare porțiune.

4. Au recunoscut că Iuda și fiii lui Iosif aveau mai mulți oameni, așa că au dat porțiuni mai mari triburilor cu populație mai numeroasă.

Cu toate acestea, s-ar putea susține că nu a fost pe deplin echitabil, deoarece, în timpul măsurătorilor, se pare că au considerat că țara Palestinei era mai mult un dreptunghi decât este în realitate. Astfel, triburile din nord au primit mai puțin pământ.

Pe de altă parte, zonele din nord nu au avut de-a face cu filistenii și au beneficiat de precipitații mai abundente, așa că poate a fost o situație echitabilă.

Este similar cu situația în care șapte băieți aleg la întâmplare cine primește șapte pungi cu bile. Ei nu știu exact câte bile sunt în fiecare pungă, dar toți cred că pungile conțin aproximativ același număr de bile. Dacă s-ar dovedi că o pungă conține mai multe bile, acest lucru este corect, deoarece fiecare băiat a avut șanse egale să primească acea pungă.

Î: În Iosua 18:28, Ierusalimul se afla în teritoriul lui Beniamin sau al lui Iuda, așa cum spune Iosua 15:8?

R: Se afla pe granița care separa cele două triburi.

Î: În Iosua 19:2-7, aceste cetăți se aflau în tribul lui Simeon sau în Iuda, așa cum spune Iosua 15:26-32, 36, 42?

R: Inițial se aflau în Iuda, dar ulterior au fost date tribului Simeon. Totuși, acest aspect a devenit irelevant odată cu unirea triburilor Iuda și Simeon. Șase puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Iosua 15 arată că aceste cetăți făceau parte din moștenirea lui Iuda. (De exemplu, „The New International Dictionary of the Bible”, p. 327, spune: „Fie că în Iosua 15:42 este vorba, probabil, de același lucru care a fost atribuit lui Simeon în Iosua 19:7, 9”).

2. Iosua 19:9 arată că tribului Simeon i s-a dat porțiunea sa din cadrul porțiunii lui Iuda, deoarece se spune că porțiunea lui Iuda era mai mare decât aveau nevoie.

3. Împărțirea țării a fost hotărâtă de oameni evlavioși, dar și oamenii evlavioși pot greși.

4. Când și-au dat seama că lui Iuda i s-a dat o porțiune prea mare în raport cu populația sa, și-au corectat greșeala.

5. Observați atitudinile de aici. Oamenii din Iuda nu s-au plâns că li s-a luat pământ. Ceilalți nu s-au plâns de motivele lui Iuda când au descoperit prima dată greșeala.

6. Deși conducătorii au făcut o greșeală și au corectat-o prin alocarea tribului lui Simeon să locuiască în teritoriul lui Iuda, Dumnezeu știa deja că acea greșeală și corectarea ei vor avea loc. Greșeala lor și corectarea acesteia au împlinit profeția din 49:7, conform căreia tribul lui Simeon va fi împrăștiat în Israel.

Î: În Iosua 19:47, unde se află cetatea „Leshem”?

R: Acesta era un oraș destul de mare, deși cercetările arheologice arată că era mai mic decât Hazor. Era numit și „Laish” și se afla în partea cea mai nordică a Canaanului.

Î: În Iosua 19:47, daniții au cucerit Leshem aici sau în Judecători 18:27-29?

R: Ambele se referă la același eveniment. Această secțiune din cartea lui Iosua relatează ce au făcut daniții mai târziu, după vremea lui Iosua.

Î: În Iosua 19:47, a fost scrisă cartea Iosua după ce daniții au cucerit Leshem?

R: Da. Deși cartea în sine nu menționează în mod explicit când a fost scrisă, Iosua 19:47 arată că cartea lui Iosua a fost scrisă după ce daniții au cucerit Leshem.

Î: În Iosua 20, în ce fel era această lege privind marele preot asemănătoare cu Hristos?

R: Persoana care fugise într-un oraș de refugiu pentru omor din neprevăzare era eliberată odată ce marele preot murea. Poate că Dumnezeu a dat această lege „deosebită” în parte ca o prefigurare a iertării păcatelor noastre atunci când marele nostru preot, Isus Hristos, a murit pe cruce pentru păcatele noastre.

Î: În Iosua 21, având în vedere că slujitorii primesc bani de la alții și că slujesc lui Dumnezeu, ar trebui dedusă automat zeciuiala din salariul slujitorului?

R: Nu. În primul rând, creștinii nu sunt limitați să dea doar zece la sută, așa că de unde ar ști cât să rețină? Totuși, acesta este un aspect minor, comparativ cu 2 Corinteni 9, care spune că trebuie să dăm cu bucurie, nu din obligație. Dăruirea noastră este o manifestare a ascultării noastre față de Dumnezeu, iar reținerea automată a zeciuielii ar contraveni versetelor din 2 Corinteni 9 și i-ar lua slujitorului ocazia de a alege să se supună lui Dumnezeu.

Î: Oare Iosua 21:43-45 arată că toate promisiunile lui Dumnezeu față de Israel s-au împlinit pe atunci?

R: Nu, deoarece majoritatea profeților au venit după Iosua.

Î: În Iosua 22:10-12, de ce erau israeliții pe punctul de a intra într-un război civil?

R: Răspunsul se găsește în Iosua 22:16-18. Cele 9,5 triburi au crezut, în mod eronat, că triburile dincolo de Iordan construiau un altar idolatr. Erau pregătiți să intre în război împotriva fraților lor, mai degrabă decât să-i lase pe aceștia să cadă în idolatrie.

Astăzi, am fi noi pregătiți să ne opunem creștinilor implicați în idolatrie, în loc să acceptăm cu complacere și în tăcere trădarea credinței lor în Dumnezeu?

Î: În Iosua 22:17, care a fost nelegiuirea lui Peor?

R: Acesta a fost incidentul îngrozitor din Numeri 25:1-9, în care femeile moabite au întreținut relații sexuale cu bărbații israeliți pentru a îndepărta favoarea lui Dumnezeu de la ei. Dumnezeu a făcut ca 24.000 de israeliți să moară de ciumă.

Î: În Iosua 23:12-16 și Deuteronom 31:16-17, a dat Dumnezeu Țara Promisă israeliților în mod condiționat sau necondiționat, așa cum arată Geneza 12-15, Geneza 26 și Geneza 46?

R: Țara le aparținea necondiționat, dar stăpânirea lor asupra țării era condiționată de ascultarea lor față de Dumnezeu.

Î: În Iosua 24:8,18, în ce fel se deosebeau amoriții de canaaniți?

R: Aproape toți canaaniții erau amoriți (cu excepția hiviților și a hitiților). Cu toate acestea, amoriții locuiau și în afara Canaanului, în Siria și în nordul Mesopotamiei.

Î: În Iosua 24:12, ce erau viespile care i-au alungat pe canaaniți?

R: Acestea nu erau simple insecte, ci o metaforă pentru îngerii distrugători. La fel cum un cuib de viespi este eficient în a convinge o persoană să nu stea într-un anumit loc, acești îngeri i-au ajutat pe israeliți să-i alunge pe canaaniți.

Î: În Iosua 24:14,23, de ce li s-a spus israeliților să-și îndepărteze idolii?

R: Nu este vorba atât de faptul că ar fi căzut în idolatrie la acel moment, cât de faptul că Iosua se adresa aici atât generațiilor viitoare, cât și celei actuale. Din păcate, în decurs de una sau două generații de la Iosua, sfatul său nu a fost urmat.

Î: În Iosua 24:21-24, au oamenii liber arbitru să facă alegeri, așa cum se pare că au făcut israeliții aici?

R: Calvinistii radicali spun că nu. Alți extremiști consideră că avem libertate totală. Majoritatea creștinilor sunt de acord că avem liber arbitru atunci când termenul este înțeles corect. Iată ce spune R.C. Sproul.

„Nu văd nicio problemă în a împăca suveranitatea lui Dumnezeu cu liberul arbitru al omului, atâta timp cât înțelegem conceptul biblic al libertății. … Nu suntem absolut liberi. … Am puterea, capacitatea și libertatea de a face lucrurile pe care le pot face, dar libertatea mea nu poate niciodată să prevaleze asupra puterii sau autorității lui Dumnezeu. Libertatea mea este întotdeauna limitată de libertatea superioară a lui Dumnezeu. Ceea ce constituie o contradicție este suveranitatea lui Dumnezeu și autonomia umană. Autonomia înseamnă că omul poate face orice dorește fără să-și facă griji cu privire la judecata de sus. Evident, aceste două lucruri sunt incompatibile, iar noi nu credem că omul este autonom. Noi spunem că el este liber, dar libertatea lui se încadrează în anumite limite, iar aceste limite sunt definite de suveranitatea lui Dumnezeu. Iată o analogie simplă: în casa mea am mai multă libertate decât fiul meu. Amândoi avem libertate, dar a mea este mai mare.”

Cred că marea majoritate a creștinilor, atât calviniști, cât și ceilalți, ar fi de acord cu acest lucru.

Î: În Iosua 24:26, de ce a făcut poporul un legământ la Sihem, sau era Silo sanctuarul, așa cum spun Iosua 18:1; 1 Samuel 1:3; 3:21 și 4:3?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. În timpul lui Iosua (aproximativ 1400 î.Hr.), toate triburile au încheiat un legământ și au ridicat o piatră mare ca monument comemorativ la Sihem. Acest loc de adunare trebuia să fie mare pentru a găzdui tot poporul. Biblia nu spune că acolo se aduceau jertfe sau că acolo se afla Chivotul Legământului.

2. După cum arată celelalte versete, Silo era locul unde se afla chivotul și locul unde poporul aducea jertfe înainte ca David să cucerească Ierusalimul.

Î: În cartea lui Iosua, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise ale acestei cărți care mai există și astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (c. 1 î.Hr.) 2 copii separate.

4Q47 (=4QJosh(a)) 22 de fragmente din capitolele 5-10 ale cărții Iosua. Este similar cu textul masoretic, nu cu Septuaginta, cu excepția pasajelor din 5:2-7; 8:10-18; 8:34-35. Versetele păstrate sunt: 5:2-7; 6:5-10; 7:12-17; 8:3-14, 18?, 34-35; 10:2-5, 8-11.

4Q48 (=4QJosh(b)) cinci fragmente din Iosua 2-4 și 17. Versetele păstrate sunt: 2:11-12; 3:15-17; 4:1-3; 17:1-5, 11-15

Versiunea samariteană a cărții Iosua

La Masada a fost descoperită o copie a cărții Iosua, datată între anii 169-93 î.Hr. prin datarea cu radiocarbon cu ajutorul spectrometrului de masă. Este o parafrază a capitolelor 23-24 din Iosua.

În ansamblu, în Manuscrisele de la Marea Moartă și la Masada s-au păstrat următoarele 58,5 din cele 648 de versete din Cartea lui Iosua (9,0 %)

Iosua 2:11-12; 3:15-17; 4:1-3; 5:X,2-7; 6:5-10; 7:12-17; 8:3-14,18?,34-35; 10:2-5,8-11; 17:1-5,11-15, parafrază a capitolelor 23-24.

Septuaginta greacă [LXX] a fost o traducere a întregului Vechi Testament în limba greacă. Codexul Colberto Sarravianus (secolele IV-V d.Hr.) conține de la Geneza până la Rut. Textul masoretic și versiunile din Septuaginta ale cărții Iosua sunt destul de diferite una de alta.

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.) conține întreaga carte Iosua

Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține Iosua 12:2-14:4

Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conține întreaga carte a lui Iosua.

Codexul de la Washington (secolele IV-V) conține cartea Iosua.

Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Cartea lui Iosua?

R: Scriitorii din perioada pre-niceană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Cartea lui Iosua sunt:

Filon, evreul din Alexandria (20/15 î.Hr. – 50 d.Hr.), a făcut referire la Iosua 1:5: „Nu te voi părăsi și nu te voi lăsa niciodată.” În lucrarea „Despre confuzia limbilor” 32 (164), p. 249.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) face aluzie la Iosua când relatează povestea Rahabei, atunci când Iosua a trimis iscoadele. 1 Clement, cap. 12, vol. 1, p. 8

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) face referire la Iosua 5:13 și 6:1,2 din „Cartea lui Iosua”. Dialog cu Tryfon Iudeul, cap. 62, p. 228

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) face aluzie la îngerul care i s-a arătat lui Iosua, fiul lui Nun. „Dialogul cu Trypho evreul”, cap. 61, p. 227.

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) l-a inclus pe Iosua printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim. Despre Paște, p. 72. Păstrată în Istoria ecleziastică a lui Eusebiu, cartea 4, cap. 26.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) se referă la cei cinci regi amoriți pe care Iosua i-a închis într-o peșteră ca fiind „Sfânta Scriptură”. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea a II-a, capitolul 24.4, p. 395

Clement din Alexandria spune: „Așa cum relatează cartea lui Iosua”, și mai târziu „așa cum menționează cartea Judecătorilor”, în *Stromata* (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 21, p. 325

Tertulian (198-220 d.Hr.) face referire la Iosua, fiul lui Nun, 6:1-20 și la căderea Ierihonului. „Un răspuns adresat iudeilor”, cap. 4, p. 155

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) discută despre perioada în care Iosua, fiul lui Nun, lupta împotriva amoriților. Fragment din Comentariul la profetul Isaia, cap. 1, p. 176

Origen (225-254 d.Hr.) are o lucrare întreagă dedicată „Omiliilor din Iosua”. El îl menționează pe Iisus [Iosua] pe nume.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) „În Isaia… în Psalmul 117… De asemenea, în Zaharia… De asemenea, în Deuteronom:… De asemenea, în Iisus [Iosua], fiul lui Nave” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, secțiunea 2, cap. 16, p. 512

Ciprian (c. 246-258 d.Hr.) citează Iosua 5:2: „De asemenea, în Iisus, fiul lui Nave: «Și Domnul a zis lui Iisus: Fă-ți cuțite mici de piatră, foarte ascuțite, și apucă-te să-i circumcizi pe fiii lui Israel pentru a doua oară.»” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, secțiunea 1, cap. 8, p. 510

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) face aluzie la Iosua 7 în Epistola canonică, Canonul 3, p. 19.

Lactantius (c. 303 – c. 325 d.Hr.) face referire la Iosua 5:2 ca fiind cuvintele lui Iosua, fiul lui Nun.

După Niceea:

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră cărțile Vechiului Testament în Scrisoarea pascală 39, cap. 4, p. 552.

Augustin din Hippo (338-430 d.Hr.) menționează pe Iosua în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 18, capitolul 12, p. 366

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează Iosua 3:1 ca fiind spus de Iisus [Iosua], fiul lui Nave [Nun], în Predica 10.11, p. 60

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) face aluzie la Iosua 7 în „Scrisoarea 3”, capitolul 20.1, p. 61

Epifanie al Salamisei (360–403 d.Hr.) enumeră cărțile Vechiului Testament, inclusiv Iosua. „Panarion”

Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) face aluzie la Iosua 9, referindu-se la Iosua, în Comentariul la Faptele Apostolilor, Omilia 13, p. 86

Sulpicius/Sulpitius Severus (istoric) (363-420 d.Hr.) face aluzie la Iosua în *Istorie*, cartea 1, capitolele 22-23, paginile 81-82

Există și alții.

Î: În cartea Iosua, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Iată câteva dintre diferențele de traducere. Pentru a obține o mostră a variațiilor dintre textul masoretic și Septuaginta greacă, această parte se concentrează pe capitolele 18 și 19.

Iosua 2:14 „voi (plural) spuneți”, referindu-se la Rahab și familia ei (textul masoretic), față de „tu (singular) spui”, referindu-se doar la Rahab (alte manuscrise ebraice)

Iosua 3:3 „preoții, care sunt leviți” (textul masoretic) față de „preoții și leviții” (LXX)

Iosua 3:16 „la [orașul] Adam, în vecinătatea/regiunea Zarethan” (Kethiv) vs. „din [orașul] Adam, în vecinătatea/regiunea Zarethan” (Qere) vs. „din toate locurile îndepărtate, până în vecinătatea/regiunea Kariathiarim”

Iosua 5:1a „până când am trecut” (Masoretic) vs. „până când au trecut” (Qere, LXX)

Iosua 5:1b „nu era niciun spirit în ei” (Kethiv) vs. „le-a lăsat curajul” (Qere, unele manuscrise masoretice, LXX, siriacă, Targumuri, Vulgata)

Iosua 6:1 „era bine închis” (Masoretic) vs. „era bine închis și fortificat” (LXX)

Iosua 7:1, 17, 18 „Zabdi” (masoretic) vs. „Zimri” (Septuaginta și 1 Cronici 2:6)

Iosua 7:2 „Bet-Aven” (textul masoretic) față de „lipsă” (LXX)

Iosua 7:17 „om cu om” (textul masoretic, LXX) față de „familie cu familie” (câteva manuscrise ebraice, siriacă)

Iosua 8:11b-16 prezent în textul masoretic, absent în Septuaginta și în sulul de la Marea Moartă 4Q47.

Iosua 9:1 „Iebușiți” (textul masoretic) vs. „Iebușiți și Girgașiți” (LXX)

Iosua 9:4 „au plecat ca o delegație cu măgarii încărcați” (textul masoretic) vs. „Au pregătit provizii și și-au încărcat măgarii” (Septuaginta, Vulgata, siriacă)

Iosua 10:28 „i-au nimicit” (textul masoretic, majoritatea manuscriselor ebraice) vs. „au nimicit-o” (multe manuscrise ebraice, unele manuscrise ale Septuagintei, unele targumuri)

Iosua 13:26 „Lidebir” (un oraș din Transiordania) (textul masoretic) vs. „Debir” (un oraș din Canaan) (LXX, siriacă, Vulgata)

Iosua 15:18 „ea l-a îndemnat” (textul masoretic, unele manuscrise ale Septuagintei) vs. „el a îndemnat-o” (alte manuscrise ale Septuagintei)

Iosua 15:60 „Kirjat-Baal, care este Kirjat-Iearim, și Rabba – două cetăți și satele lor.” (textul masoretic) vs. „Teco, Efrata – aceasta este Betleem –, Fagor, Aetan, Culon, Tatam, Tobes, Carem, Galem, Teter și Manoho: unsprezece orașe și satele lor.” (Septuaginta)

Iosua 16:2 „Betel până la Luz” (ebraică) vs. „Betel Luza” Septuaginta.

Iosua 18:1 „țara fusese supusă înaintea lor” vs. „țara a fost supusă de ei”

Iosua 18:3 „a da greș” vs. „a fi neglijent”

Iosua 18:3 „Iehova, Dumnezeul părinților voștri” vs. „Domnul, Dumnezeul nostru”

Iosua 18:4 „Și îi voi trimite” vs. (lipsă)

Iosua 18:4 „și apoi să vină la mine” vs. „Și au venit la el:”

Iosua 18:5 „Și o vor împărți în șapte părți” vs. „și el [Iosua] le-a împărțit șapte porțiuni”

Iosua 18:18 „versantul / partea opusă Arabahului” (Masoretic) vs. „dincolo de Bet-Araba, spre nord” (LXX)

Iosua 18:28 „Iebusitul” (textul masoretic) vs. „Iebus” (LXX, siriacă, Vulgata)

Iosua 18:28 „Kiriat” (textul masoretic) vs. „Kiriat-Iearim” (LXX)

Iosua 19:2-8, 11-15, 18-22, 24-30, 33-38, 41-46: unele dintre nume sunt diferite. Acest lucru era de așteptat, întrucât multe dintre aceste orașe canaanite nu aveau o corespondență directă cu limba greacă.

Iosua 19:28 „Ebron” (majoritatea manuscriselor ebraice, Targumurile, Vulgata) vs. „Abdon” (Septuaginta, unele manuscrise ebraice și Iosua 21:30.)

Iosua 19:34 „Așer la vest și Iuda, Iordanul” vs. „Așer se va alătura la vest, iar Iordanul la est.” Septuaginta.

Iosua 19:51 „moșteniri” vs. „împărțiri”

Iosua 19:51 „ușă” vs. „uși”

Iosua 21:36-37 aceste versete sunt prezente (LXX, Vulgata) vs. aceste versete sunt absente (textul masoretic, Targumurile lui Daniel, Vechiul Testament ebraic al lui Bomberg din 1524-1525)

Iosua 22:33-34 [lipsesc] (textul masoretic) vs. „și jumătatea tribului lui Manase” (LXX)

Iosua 22:34 „au numit altarul” (textul masoretic, LXX) vs. „au numit altarul Martor” (comparați cu siriaca)

Iosua 24:23 „fiii lui Gad” (textul masoretic) vs. „fiii lui Gad și jumătatea tribului lui Manase” (LXX)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică este preluată din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta este preluată din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. De asemenea, au fost utilizate „The Expositor's Bible Commentary” și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.

Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din Berean Standard Bible (BSB), care se află în domeniul public. https://berean.bible/

www.biblequery.org