< Întrebare biblică din Epistola către Evrei

Î: Cine a scris cartea Evreilor?

R: Astăzi nu știm cine a scris cartea Evreilor. Din cartea însăși aflăm șase lucruri despre autor:

1) Autorul se referă la „sine” în Evrei 11:32; în greacă, pronumele este la genul masculin, deci autorul era un bărbat.

2) Evrei 13:23 îl menționează pe Timotei, deci autorul îl cunoștea pe Timotei (și nu era Timotei).

3) Evrei 13:22-24 arată că cititorii din biserica primară știau cine era autorul.

4) Autorul avea o cunoaștere aprofundată a Scripturii (pe care o avea, printre alții, și Pavel).

5) Autorul era un scriitor foarte logic și organizat (așa cum era și Pavel).

6) Autorul (sau autorii) a scris foarte poetic și elocvent, poate chiar mai mult decât observăm în scrisorile lui Pavel.

Î: Care este ideea principală a cărții Evrei?

R: Ideea principală este „Hristos este mai bun”. Cartea Evreilor a fost scrisă pentru a arăta atât continuitatea dintre Vechiul Testament și creștinism, cât și transformarea nouă și radicală sub Hristos. Hristos este mai bun decât oamenii, mai bun decât îngerii, mai bun decât Legea și mai bun decât jertfele.

Î: În Evrei 1:1, având în vedere că singurele cărți acceptate în Biblie erau cele scrise de martori oculari, atunci de ce se află acolo cartea Evrei? Nimeni nu știe cine a scris cartea Evrei.

R: Acest lucru nu este adevărat. Noi nu știm astăzi, dar creștinii din primele veacuri știau, după cum o dovedește nota personală din Evrei 13:22-25. Ca o mențiune suplimentară, Clement din Roma face referire la Epistola către Evrei de multe ori în scrisoarea sa către corinteni, scrisă între anii 96-98 d.Hr. Astfel, avem o datorie față de Biserica primară, nu pentru că a scris Scriptura, ci pentru că a recunoscut-o.

Tertulian (208-220 d.Hr.) credea că Epistola către Evrei a fost scrisă de Barnaba, în lucrarea sa „Despre modestie”, capitolul 20, pagina 97, dar nu există alte dovezi în acest sens.

Origen (225-254 d.Hr.) credea că Pavel a scris Epistola către Evrei, dar menționează și faptul că alții nu erau de acord cu această opinie.

Printre primii creștini care au învățat că Pavel a scris Epistola către Evrei se numără:

Irineu (182-188 d.Hr.)

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.)

Origen (225-254 d.Hr.)

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.)

Adamantius (c. 300 d.Hr.)

Atanasie (c. 318 d.Hr.)

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) afirmă că versetul din Evrei 13:8 a fost scris de Pavel. Depoziția lui Arius, cap. 3, p. 70

După Niceea

Eusebiu din Cezareea (323-326 d.Hr.) spune că s-a discutat dacă Pavel a scris sau nu Epistola către Evrei.

Atanasie (356-360 d.Hr.) citează Evrei 1:4 ca fiind scris de Pavel. Cele patru discursuri împotriva arienilor, Discursul 2, cap. 14, p. 348.

Atanasie (335 d.Hr.) afirmă că Epistola către Evrei este scrisă de Pavel. Scrisoarea de sărbătoare 7, cap. 7, p. 526

Synopsis Scripturae Sacrae (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea)

Grigorie de Nyssa (382-383 d.Hr.) a afirmat că Pavel a scris Epistola către Evrei și face referire la Evrei 5:5. Împotriva lui Eunomius, cartea 6, capitolul 2, p. 183

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) menționează că Pavel a scris Epistola către Evrei. Despre Taine, cap. 8.45, p. 323

Ioan Gură de Aur (înainte de 407 d.Hr.) menționează că Pavel a scris către Galateni și către Evrei. „Comentariu la Filipeni”, Omilia 4, versetul 30, p. 200

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) (implicit) face referire la Evrei 13:8 ca fiind scris de Apostol în „Cele șapte cărți”, cartea 5.6, p. 584, și la Evrei 12:22, 23 ca fiind scris de Apostol în „Prima conferință a abatelui Moise”, cap. 14, p. 302

Printre eretici

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

Î: În Evrei 1:1-3, ce este șocant sau chiar scandalos (cu excepția sensului pozitiv) în ceea ce privește conținutul acestor versete?

R: Dumnezeu este prezent chiar și mult mai departe de noi decât cea mai îndepărtată galaxie. El umple cerul cu stele, care sunt cel puțin la fel de numeroase ca grăunțele de nisip de pe țărmul mării. Dar oare Dumnezeu observă măcar un fir de praf care se învârte în jurul unui grăunte de nisip, pe care ne place să-l numim „lume”? S-ar putea crede că Dumnezeu are lucruri mai importante de făcut.

Apoi, dintr-o dată, bum, Dumnezeu apare și ți se arată în față. Îl poți auzi clar. Îl poți vedea, fără să orbești sau să mori. Îi poți întreba orice. Vrei să știi cum este Împărăția Cerurilor? Ei bine, s-ar putea să-ți fie greu să înțelegi pe deplin, dar lasă-mă să-ți explic într-un mod pe care îl poți înțelege. Apropo, mi-e foame, hai să mergem să luăm niște pește. Dar nu avem niciun pește de oferit; n-am prins nimic toată noaptea. Nu-i nimic, de data asta fac eu cinste.

Cum poate o Ființă atât de puternică, de pură, de sfântă, atât de „străină” de noi, să Se umilească atât de mult încât să vină să ne viziteze ca unul dintre noi? Dacă ați citit vreodată despre un rege sau un prinț care s-a deghizat în cerșetor și a mers în oraș să viziteze oamenii, asta nu este nimic în comparație cu distanța în glorie și onoare pe care a parcurs-o Isus venind pe acest pământ.

Î: Înseamnă Evrei 1:2 că nu mai există profeți?

R: Da și nu, dacă este înțeles corect.

Da, după Hristos, nu au mai existat profeți în sensul Vechiului Testament, cei care ne-au dat cărțile Bibliei și fac parte din temelia pe care este zidită Biserica, conform Efeseni 2:20.

Nu, în Noul Testament a existat în continuare darul profeției, conform 1 Corinteni 12:29; 14:4. Unii bărbați și femei care aveau acest dar sunt menționați în Faptele Apostolilor 21:9-10.

Î: În Evrei 1:2, a existat Isus în ceruri înainte de a veni pe pământ?

R: Da, conform Evrei 1:2, Ioan 1:1-3 și propriilor cuvinte ale lui Isus din Ioan 17:5. Nu sunt sigur ce dovadă mai clară ar mai considera cineva că are nevoie.

Coloseni 1:15 „Fiul [al iubirii Sale] este chipul Dumnezeului nevăzut, Prim-născutul între toate creaturile. Căci în El au fost create toate lucrurile, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele vizibile și cele nevăzute, fie că sunt tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități. Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El. El este înaintea tuturor lucrurilor, și în El toate lucrurile sunt ținute împreună. Și El este Capul trupului, adică Biserica; El este Începutul și Primul-născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”

Dar faptul că El a devenit Fiul lui Dumnezeu prin întrupare nu neagă faptul că El era „cu Dumnezeu” la început. (Ioan 1:1-2, 10, 14-15)

Î: În Evrei 1:3, având în vedere că Isus S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, dovedește acest lucru că Tatăl are un trup fizic?

R: Nu, nu mai mult decât partea dreaptă a unei mașini dovedește că mașina are mâini. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Expresia „la dreapta” înseamnă, de fapt, o poziție de onoare.

2. „La dreapta” s-ar putea referi și la o poziție fizică. Deși Dumnezeu umple cerurile și pământul (Ieremia 23:23-24), Dumnezeu Tatăl are, de asemenea, o prezență localizată pe tronul Său (Apocalipsa 4; 5:7).

3. Chiar și faptul că Dumnezeu are o prezență localizată nu dovedește că Dumnezeu este limitat la un trup fizic sau că are un trup fizic. Totuși, acest lucru nu neagă faptul că Dumnezeu Tatăl poate apărea în orice formă dorește, inclusiv sub forma unei flăcări sau a unui trup fizic.

Vezi „When Cultists Ask”, pag. 283-284, pentru un răspuns diferit.

Î: În Evrei 1:4, întrucât Isus „a devenit” superior îngerilor, nu era El superior îngerilor și înainte?

R: În cer, El era superior îngerilor, așa cum sugerează Ioan 17:5. Cu toate acestea, Isus S-a golit de Sine când a venit pe pământ, conform Filipeni 2:7. Isus a devenit temporar mai prejos decât îngerii, așa cum spune în mod explicit Evrei 2:7, 9. Acum, Evrei 1:4 arată că Tatăl a îndeplinit cererea lui Isus din Ioan 17:5.

Î: Evrei 1:5-6 sugerează oare că Hristos este un înger?

R: Nu, de fapt arată exact contrariul, mai ales în Evrei 1:6-8 și Evrei 2:16. Deși Dumnezeu Atotputernicul avea puterea ca Hristos să aibă orice natură dorea, inclusiv natura unui înger, Evrei 2:11, 14, 16-17 arată că Isus S-a întrupat ca om, nu ca înger.

Î: În Evrei 1:6, expresia „toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine” citează Deuteronomul 32:43, având în vedere că textul masoretic nu conține acest verset?

R: Da. Textul din Evrei 1:6 este clar. Aceeași frază sau una similară se regăsește atât în Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 al Deuteronomului 32:43, cât și în Septuaginta la Deuteronomul 32:43. Aceasta trebuie să fie o eroare de manuscris care s-a strecurat în textul masoretic.

Î: În Evrei 1:6, Isus trebuie pur și simplu să fie adorat sau cuvântul grecesc înseamnă că îngerii doar „I-au adus omagiu”, așa cum învață unii Martori ai lui Iehova?

R: Argumentul bazat pe cuvântul „proskuneo” în favoarea închinării la Isus: cuvintele din limba engleză care înseamnă „închinare” sunt folosite de 76 de ori în Noul Testament. (Presupun că acest lucru se datorează faptului că credincioșii se închinau foarte des.) Cuvântul grecesc „proskuneo” este folosit în toate aceste cazuri, cu excepția a 16.

P1. Printre altele, cele patru ființe cerești se proskuneo înaintea lui Dumnezeu în Apocalipsa 19:4.

P2. Niciodată să nu te proskuneo altcuiva. Satana I-a cerut lui Isus să i se proskuneo în Matei 4:9. Isus a răspuns că trebuie să se proskuneo numai lui Dumnezeu în Matei 4:10. Îngerul din Apocalipsa 19:10 a spus să se închine numai lui Dumnezeu. Toți cei care se proskuneo fiarei din Apocalipsa 14:9 vor suferi pentru asta.

P3. Când Isus a citat din Vechiul Testament în Matei 4:10 și Luca 4:8, El a folosit cuvântul „proskuneo”.

P4. Îngerii se proskuneo în fața lui Isus în Evrei 1:6

P5. Mulți oameni se închină lui Isus, inclusiv ucenicii înainte de învierea lui Hristos (Matei 14:33), magii (Matei 2:2), un lepros (Matei 8:2), un conducător (Matei 9:18), ucenicii după învierea lui Hristos (Matei 28:9, 17; Luca 24:52), demonizatul din Țara Gherasenilor (Marcu 5:6), soldații romani în batjocură (Marcu 15:19)

P – Rezumat: Ceea ce fac îngerii din ceruri, ceea ce au făcut ucenicii și alții, și chiar ceea ce au făcut soldații romani în batjocură, este cuvenit ca urmașii lui Isus să facă cu sinceritate.

Cu toate acestea, cuvântul „proskuneo” este folosit și pentru cei din sinagoga lui Satana care cad la picioarele membrilor bisericii din Filadelfia în Apocalipsa 3:9. Se poate susține că „proskuneo” ar putea însemna pur și simplu a îngenunchea în fața cuiva în Matei 15:25; 18:26 și 20:20.

Deși „proskuneo” poate însemna uneori doar a îngenunchea, acesta este termenul predominant pentru închinare. Mai mult decât atât, chiar și în propria Traducere a Lumii Noi a Martorilor lui Iehova, cuvântul „proskuneo” din Evrei 1:6 a fost tradus prin „închinare”. Conform cărții „Răspunsuri ale Martorilor lui Iehova verset cu verset”, paginile 100-101, acest lucru era valabil în versiunile din 1953, 1960, 1961 și 1970 ale „Traducerii Lumii Noi”. Revista „Turnul de Veghere” a schimbat acest termen în „a se înclina” începând cu revizuirea din 1971.

Dacă considerați că modul în care creștinii îl „proskuneo” pe Isus este necorespunzător, cum îl „proskuneo” dumneavoastră pe Isus?

Așa cum mi-a spus o doamnă Martoră a lui Iehova, la sfârșitul unei lungi discuții, că s-ar înclina în fața lui Isus dacă El ar fi aici astăzi, dar, întrucât El nu este, de aceea nu-I aduce „proskuneo”. Îi înțelegeam punctul de vedere, dacă Isus nu ar fi fost niciodată prezent pentru ea. Cu toate acestea, în Matei 18:20, Isus a spus că acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele Său, acolo El este în mijlocul lor. Așadar, când suntem împreună, ar trebui să ne închinăm lui Isus. Mai mult, Romani 8:9-10 arată că toți cei care aparțin lui Hristos au Duhul lui Hristos în ei.

În plus, „Traducerea Lumii Noi” a Martorilor lui Iehova dă dovadă de părtinire în acest sens. Ea traduce „proskuneo” prin „închinare” atunci când este folosit în referire la Dumnezeu (Apocalipsa 5:14; 7:11; 11:16; 19:4; Ioan 4:20 etc.), dar de fiecare dată când același cuvânt este folosit în legătură cu Isus, este tradus prin „închinare” (Matei 14:33; 28:9, 17; Luca 24:52; Evrei 1:6).

Cu toate acestea, oricât de puternic ar fi argumentul „proskuneo”, abia acum începem să prezentăm argumente care arată că Isus este Dumnezeu și vrednic de închinare. Alte puncte sunt argumentul „Toma” din discuția despre Ioan 20:24-29, argumentul „onoare” din discuția despre Ioan 5:23, argumentul „închinare” din discuția despre Apocalipsa 5:9-14, printre altele. Vezi „When Cultists Ask”, p. 284, pentru argumente suplimentare privind „proskuneo” și alte argumente.

Î: Evrei 1:9 înseamnă „Isus, care este Dumnezeu, Tatăl care este Dumnezeul tău” sau „Isus, Tatăl care este Dumnezeul tău”?

R: Este prima variantă, care se adresează lui Isus. Ar putea fi interpretat în ambele sensuri, atât în greacă, cât și în engleză. Cu toate acestea, „New International Bible Commentary”, p. 1507, afirmă că, deși gramatica atât a versetului 8, cât și a versetului 9 este ambiguă, este cert că intenția este cea „vocativă” (Isus, care este Dumnezeu, Tatăl, care este Dumnezeul tău). Știm acest lucru comparând cu textul ebraic din care provine această citare: Psalmul 45:6-7. Traducerea psalmului 45:7 realizată de evreul Aquila spune: „O, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns”.

Î: În Evrei 1:13, ce ar însemna Psalmul 110 pentru un evreu?

R: Fragmente din Psalmul 110 sunt citate în Matei 22:44; Marcu 12:36-37; Luca 20:42-44; Faptele Apostolilor 2:34-35; Evrei 1:13; 5:10 și sunt discutate pe larg în Evrei 7:1-28. Psalmul 110 a fost citat de treisprezece scriitori ai Bisericii din perioada pre-niceană. Consultați pentru a afla ce au spus aceștia. Scriitorii evrei ai Midrash Tehillim și ai Comentariului la Psalmi (200-500 d.Hr.) au recunoscut Psalmul 110 ca fiind mesianic.

Î: În Evrei 1:14, cum trebuie să privim îngerii?

R: Iată cinci aspecte cheie privind relația noastră prezentă și viitoare cu îngerii.

Noi vom judeca îngerii (1 Corinteni 6:3)

Nu trebuie să calomniem ființele cerești, fie că sunt îngeri sau demoni. (Iuda 8-10)

Îngerii ne slujesc (Evrei 1:14)

S-ar putea să găzduim îngeri fără să știm (Evrei 13:2)

Nu trebuie să ne închinăm îngerilor (Coloseni 2:18); trebuie să fim devotați numai lui Isus (2 Corinteni 11:2)

Î: În Evrei 2, care este ideea principală, dincolo de marea lucrare a lui Isus și de starea Sa înălțată?

R: Nu este doar măreția lui Isus, ci mai degrabă distanța mare pe care El a parcurs-o pentru noi. În Evrei 1, Isus era superior ca Fiu al lui Dumnezeu, iar în Evrei 2, Isus este superior ca Fiu al Omului. Pentru o analogie geografică, nu este vorba doar de faptul că Isus este mai înalt decât Himalaya. Ci mai degrabă El era inițial mai înalt decât Himalaya, a coborât până la Groapa Marianelor, în adâncurile Oceanului Pacific, pentru noi, pentru a ne ridica împreună cu El la nivelul Himalaya.

Desigur, în spatele acestui lucru se află scopul întregii cărți, care este prezentat în Evrei 2:1 și următoarele: să nu vă abateți.

Î: În Evrei 2:1, cum se îndepărtează unii dintre cei care Îl urmează pe Hristos?

R: Deși unii se îndepărtează în mod catastrofal din cauza unui eveniment brusc, acesta nu este sensul cuvântului „a se îndepărta”. Acest cuvânt grecesc, pararyomen, se găsește doar aici în Noul Testament și în Proverbe 3:21 în traducerea greacă a Vechiului Testament, Septuaginta. Acesta se referă la o îndepărtare treptată, care ar putea fi ușoară la început, dar care ar putea ajunge departe în final. Gândiți-vă la un inel care alunecă în tăcere până la vârful degetului, apoi cade și ar putea ajunge la multe mile distanță. Avem responsabilitatea de a ne asigura că nici măcar nu începem să ne îndepărtăm.

Î: În Evrei 2:2, trebuie să ascultăm de cuvintele rostite de îngeri sau nu?

R: Da și nu, dacă înțelegem corect. Da, oamenii din Biblie au ascultat de îngerii ascultători ai lui Dumnezeu, deoarece aceștia transmiteau mesaje din partea Lui. Nu, nu trebuie să dăm atenție la ceea ce învață îngerii răi și căzuți (Galateni 1:8; 1 Ioan 4:1-3). Satana însuși se poate deghiza în înger de lumină (2 Corinteni 11:14-15). Cu toate acestea, Legea lui Moise a fost dată prin îngeri, conform Deuteronomului 33:2 (Septuaginta), Faptele Apostolilor 7:53 și Galateni 3:19. Iosifus, în „Antichitățile iudeilor”, cartea 15, capitolul 136, menționează și el acest lucru.

Î: În Evrei 2:2-3, credeți că ignorarea Evangheliei este mai puțin gravă, la fel de gravă sau mai gravă decât ignorarea Legii din vremea lui Moise până la Hristos?

R: Evrei 2:2-3 spune că, întrucât Evanghelia este mai presus decât Legea, refuzul de a o accepta este mai grav decât refuzul de a accepta Legea mozaică. Cuvântul grecesc „noi” are o semnificație puțin mai amplă decât simplul „noi”. Este aproape ca și cum ar fi „nu ei, ci noi”.

Î: În Evrei 2:3, care este diferența între a respinge mântuirea prin Hristos și a o ignora?

R: În Evrei 2:4, cuvântul „diverse” din „minuni” poate avea un sens plastic de „de diverse culori”, adică greu de ignorat. A o respinge înseamnă că o persoană a decis să se îndrepte spre opusul ei și, cel puțin în acel moment, a închis ușa către ea. A o ignora înseamnă a nu te îndrepta nici spre ea, nici departe de ea și, posibil, a lăsa ușa deschisă către ea în acel moment. Totuși, în final nu există nicio diferență; dacă alegi să nu accepți această mântuire, nu există altă cale spre Rai (Ioan 14:6; Faptele Apostolilor 4:12). Cu toate acestea, chiar dacă o persoană a respins pe deplin Evanghelia, Dumnezeu îi poate înmuia inima mai târziu, iar ea se poate întoarce, se poate pocăi și o poate accepta ulterior, așa cum a făcut Saul din Tars.

Î: În Evrei 2:6, întrucât Isus este „primul născut” al lui Dumnezeu, este Isus o ființă creată? Nu ar trebui să ne închinăm ființelor create, așa cum spune Romani 1:25.

R: Relația tată-fiu este semnificativă pentru înțelegerea noastră a termenului „prim-născut”. În răspunsul acesta trebuie să înțelegem două adevăruri.

1. Luați în considerare această analogie. Oamenii „zămislesc” copii sau îi cumpără deja creați de la un magazin? Natura divină a Fiului Unul-Născut nu este mai mult creată de Tatăl decât „creează” oamenii copii.

2. Umanitatea Fiului a fost creată de Dumnezeu, iar noi Îl numim „prim-născut” atât ca fiind primul în rang, cât și primul înviat (1 Corinteni 15:20). Este greșit să folosim termenul „prim-născut” pentru a nega primul adevăr: Isus este prim-născutul în cinste, dar El este și „Unicul Născut” (Ioan 3:16).

Faptul că al doilea punct este adevărat nu dovedește că primul punct este fals. Isus a existat înaintea tuturor ființelor create, așa cum arată 1 Ioan 1.

Î: În Evrei 2:6-9, acest pasaj din Psalmul 8 se referă la oameni, la credincioși sau la Isus?

R: Se referă în primul rând la „Fiul omului”, adică la Isus. Cu toate acestea, credincioșii vor domni împreună cu Hristos, așa că, în al doilea rând, se referă și la credincioși.

Î: În Evrei 2:9, în ce fel era Isus mai prejos decât îngerii?

R: Este posibil ca acest lucru să fi părut ciudat și îngerilor. Trebuie să privim acest lucru din perspectiva trecutului, a prezentului și a viitorului.

La început, după ce a creat toate lucrurile, conform Evrei 1:2, Isus avea slava alături de Tatăl în ceruri, conform Ioan 17:5.

La Întrupare, Filipeni 2:5-8 ne spune ce lucruri mărețe a făcut Isus înainte de a veni pe pământ. Isus S-a golit de Sine și a devenit mai puțin puternic decât îngerii aici, pe pământ. Evrei4:15 și 5:7-8 oferă ceva mai multe detalii despre ceea ce a îndurat Isus cât timp a fost pe pământ.

Acum, Isus este mult mai mare decât îngerii, așa cum arată Evrei 1:4-8 și 2:7. Ioan 17:5, Filipeni 2:9-11 și Apocalipsa 5:11-14 ne spun ce s-a întâmplat după ce Isus S-a înălțat la cer.
Cine ar renunța la tot ce a renunțat Isus, având doar încrederea și credința că va primi totul înapoi? Doar cineva care considera că oamenii pentru care se jertfea meritau acest sacrificiu. Cred că se poate spune că Isus trebuia să fie Dumnezeu, pentru că nimeni nu ar fi făcut asta pentru noi, dacă nu ar fi avut o inimă cât a lui Dumnezeu!

Î: În Evrei 2:9, din moment ce Isus a gustat moartea pentru toți, de ce nu sunt mântuiți toți? Oare pentru unii oameni plata se face de două ori, o dată de către ei și o dată de către Isus?

R: Calvinistii precum John Owen au pus această întrebare. Owen a concluzionat că, întrucât

1. jertfa lui Hristos este ispășirea completă pentru toate păcatele, inclusiv necredința [pentru cei cărora li se aplică această ispășire].

2. Nu toți vor fi mântuiți; unii nu vor ajunge în Rai.

3. Prin urmare, jertfa lui Hristos nu a fost pentru toți [Dumnezeu nu a oferit celor nealeși o cale prin care să li se ierte păcatele și să ajungă în Rai].

[Comentariul meu cu privire la această perspectivă este: născuți păcătoși fără speranță, fără nicio cale de ieșire, în ultimă instanță nu a fost vina lor că au ajuns în Iad; aceasta pune responsabilitatea exclusiv în seama Creatorului lor.]

Este interesant faptul că unii dintre cei care pun această întrebare nu au nicio problemă cu „dubla vină”, spunând că omenirea poartă vina pentru păcatul lui Adam la fel ca și Adam. Oricum, întrebarea lui Owen rămâne una legitimă. Toți ar trebui să fie de acord că

1. Dumnezeu cere să se facă o singură răscumpărare

2. Dar acea răscumpărare trebuie făcută

Isus a asigurat plata pentru toți, dar nu a impus ca această plată să se aplice tuturor, așa că nu tuturor li s-a aplicat plata. Cu alte cuvinte, dacă un sărac are o datorie de un milion de dolari, iar un milionar îi dă cu generozitate o valiză plină cu un milion de dolari, iar săracul arde valiza, săracul rămâne în continuare pe deplin răspunzător pentru datorie, chiar dacă milionarul a plătit-o. Plata a fost asigurată, dar nu a fost aplicată. Așadar, aș răspunde astfel la trilema lui Owen.

1. Jertfa lui Hristos este plata completă pentru toate păcatele, inclusiv necredința [pentru cei cărora li se aplică plata].

2. Nu toți vor fi mântuiți; unii nu vor ajunge în Rai.

3. Prin urmare, jertfa lui Hristos nu a fost aplicată tuturor [adică, Dumnezeu nu a forțat ca jertfa lui Hristos să fie o plată pentru cei care o resping].

4. În cele din urmă, a fost vina lor, nu a lui Dumnezeu, pentru catastrofa prin care plata lui Hristos nu s-a aplicat lor.

Pe lângă această analogie informală, iată învățătura scripturală reală și autoritară.

Evrei 4:2 „Căci și nouă ni s-a propovăduit Evanghelia, la fel ca și lor; dar mesajul pe care l-au auzit nu a avut nicio valoare pentru ei, deoarece cei care l-au auzit nu l-au îmbinat cu credința.” (NIV) Nu spune că Isus nu a murit pentru ei, ci că ei nu l-au îmbinat cu credința.

1 Ioan 2:2 „El [Isus Hristos] Însuși este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru păcatele întregii lumi.” (BSB)

1 Timotei 2:4-6 „care [Dumnezeu] dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului. Căci există un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuși ca răscumpărare pentru toți – mărturia care a fost dată la timpul potrivit.” (BSB)

Î: În Evrei 2:10; 12:2, ce este neobișnuit la expresia „căpitanul/autorul credinței noastre”?

R: Cuvântul pentru „căpitan/autor”, archegos în greacă, este extrem de greu de tradus în engleză. Înseamnă într-un fel „căpitan”, „autor” sau „pionier”, dar aceste termeni nu sunt suficient de puternici pentru a exprima ceea ce înseamnă cu adevărat cuvântul. Sensul include simultan „inițiator”, „fondator”, „pionier”, „lider”. Cuvântul cuprinde atât conceptul de „inițiator esențial”, cât și cel de „lider eroic”. Ne-am putea gândi, de asemenea, la Isus ca la un „pionier” sau „deschizător de drumuri”, doar că acest lucru nu este corect; Isus nu a găsit pur și simplu calea, ci El este Calea și singura Cale (Ioan 14:6; Faptele Apostolilor 4:12).

Î: În Evrei 2:10, 18, cum a putut Isus să sufere cu adevărat, având în vedere că El este Dumnezeu?

R: Isus este 100% Dumnezeu și 100% om. Dar Isus nu a fost doar un semi-om, ci 100% om, și capabil să sufere exact ca un om, deoarece Isus era la fel de uman ca noi. Cu toate acestea, Isus este, de asemenea, la fel de mult Dumnezeu ca și Dumnezeu Tatăl. Detaliile exacte privind modul în care aceste două aspecte ale lui Isus se raportează unul la celălalt au rămas un mister. Dar putem afla unele lucruri în limitele a ceea ce ne învață Biblia.

Isus, pe pământ, a fost o singură Persoană, cu o singură voință. El nu a fost două persoane și nici două voințe într-un singur trup. A existat o eroare gravă numită nestorianism, care propovăduia că Hristos era două persoane. Se poate discuta cât de departe de adevăr se afla Nestorie, dar nestorienii de după el au mers și mai departe și au urmat, de asemenea, pelagianismul. Mulți nestorieni au evanghelizat China. În cele din urmă, au fost alungați din Imperiul Chinez, iar mulți s-au îndreptat spre nord și au convertit un trib mongol. Mai târziu, acel trib mongol a fost exterminat de ceilalți mongoli. Au existat mulți nestorieni în Asia Centrală, dar mulți dintre ei au fost exterminați de musulmanul Tamerlan și de alți cuceritori însetați de sânge.

Natura divină a lui Isus nu a făcut ca natura Sa umană să fie lipsită de importanță. Suferințele Sale au fost reale, nu doar aparente. O eroare gravă, numită monofizitism, învață că naturile umană și divină ale lui Hristos sunt împreună cam ca și cum ai pune o linguriță de ceai în ocean. Monofizitii de astăzi sunt numiți copți.

Î: În Evrei 2:10, 18, având în vedere că Isus era deja desăvârșit, cum a putut El să fie desăvârșit prin suferință?

R: Isus nu era imperfect înainte de acest moment. Cuvântul grecesc pentru „desăvârșit”, teleiusai, derivat din teleo, înseamnă a completa, a împlini sau a desăvârși. Isus avea o misiune de îndeplinit, pe care a îndeplinit-o.

Î: În Evrei 2:11-14, 17, dacă suntem frați și una cu Isus, vom avea aceeași natură pe care o are Isus?

R: Avem aceeași natură umană pe care o are Isus și vom avea aceeași natură umană fără păcat în Cer. Cu toate acestea, nu avem și nu vom avea niciodată divinitatea lui Isus. 2 Petru 1:4 spune că vom avea parte de natura divină, dar aceasta se referă la ceea ce ne-a dat Hristos, nu la ceea ce avem în mod intrinsec.

Î: În Evrei 2:13, cum și-a pus Isus încrederea în Tatăl și cum ar trebui să facem noi?

R: Pe pământ, Isus S-a smerit temporar și a renunțat la o parte din slava Sa, așa cum arată Ioan 17:5. Isus a avut încredere în calea Tatălui, chiar și atunci când știa că aceasta Îl va duce la moarte. În Ioan 17:5, Isus a avut încredere că Tatăl Îi va restabili slava pe care o avea înainte.

Î: În Evrei 2:13-14, suntem noi copiii lui Hristos, sau frații lui Hristos, așa cum spune Evrei 2:11-14, 17, sau mireasa lui Hristos, așa cum spun Efeseni5:25 -33 și Apocalipsa 21:2?

R: Toate cele de mai sus. Termenii „copii”, „frați” și „mireasă” sunt metafore menite să descrie parțial relația noastră strânsă cu Hristos. Toți credincioșii, atât bărbați, cât și femei, sunt frați și mireasa lui Hristos.

Î: În Evrei 2:14, diavolul deține puterea morții, sau Dumnezeu deține toată puterea, așa cum se spune în Efeseni 1:11-22?

R: Înainte de a putea răspunde la această întrebare, trebuie să înțelegem mai întâi două lucruri.

Suveranitatea lui Dumnezeu

Tot ce hotărăște Dumnezeu se întâmplă, și nimic nu se întâmplă decât ceea ce permite Dumnezeu.

1. Tot ce hotărăște Dumnezeu se împlinește. Isaia 14:24,27; 43:13; 55:11; Ioan 10:29; Evrei 6:17; Matei 28:18. Câteva exemple sunt Daniel 9:26;11:27 , 35,36; 12:1

2. Dumnezeu știe și vede totul. 1 Ioan 3:20; Psalmul 139; Proverbe 5:21; 15:3; Evrei 4:13; Isaia 46:10

3. Dumnezeu face cum dorește. Matei 20:15; Psalmul 115:3; 135:6; Romani 9:20; Daniel 4:35

4. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu. Geneza 18:14; Iov 42:2; Ieremia 32:17; Matei 19:26

5. Dumnezeu stăpânește peste toate. Psalmul 103:19 [stăpânește, nu controlează în mod mecanic]

6. Nimic nu se întâmplă dincolo de ceea ce permite Dumnezeu, așa cum arată Iov 1:12; 2:6; Iacov 4:15.

7. Fiecare decizie a „sorții” vine de la Domnul. Proverbe 16:33

8. Toate lucrurile lucrează împreună pentru împlinirea voinței bune a lui Dumnezeu. – Romani 8:28; Efeseni 1:11; Proverbe 16:4

9. Nimeni nu poate zădărnici cu succes hotărârile lui Dumnezeu, după cum arată Isaia 43:13; Romani 11:29.

10. Mulți reușesc să se opună voinței poruncite/dorite de Dumnezeu. Faptele Apostolilor7:39 , 51;4:11 ;13:46 ; 14:2; 2 Corinteni 6:1

11. Oamenii se împotrivesc, dar nimeni nu reușește în cele din urmă. – întrebați-l pe Iona.

Dumnezeu poate delega suveranitatea

Dumnezeu are libertatea de a alege să delege o mică parte din suveranitatea Sa, pentru o perioadă și în anumite limite, altora. Dumnezeu nu a fost forțat să creeze roboți.

1. Unii oameni cred că nu se întâmplă nimic în afară de ceea ce Dumnezeu hotărăște în mod expres. – De fapt, niciun verset nu spune acest lucru.

2. Unele lucruri „nu au trecut prin mintea lui Dumnezeu” – Ieremia 19:5; 32:35

3. Credincioșii pot face unele lucruri bune din proprie inițiativă. 2 Corinteni 8:17

4. Unele lucruri Îl mânie foarte tare pe Dumnezeu. Ieremia 5:29; 8:19; 12:8; Ezechiel 8:6

5. Unele lucruri Îi frâng inima lui Dumnezeu. Luca 19:41-44; Matei 23:37-9; Ieremia 4:19-22; 9:1

Diavolul are puterea de a cere moartea. Dar, în cele din urmă, acest lucru s-a schimbat, întrucât Hristos deține acum cheile morții și ale Hadesului, conform Apocalipsa 1:18.

Î: În Evrei 2:16-17, ar fi putut Isus să cedeze ispitei și să păcătuiască?

R: La fel ca Adam și Eva, Isus nu s-a născut cu o natură păcătoasă. Totuși, Isus, la fel ca Adam și Eva, avea toată capacitatea de a păcătui dacă ar fi vrut să o facă.

Atacul ispitei a fost real, dar Isus nu ar fi cedat. Atacul lui Satana asupra lui Isus a fost oarecum asemănător cu știrea de acum câțiva ani despre un expert japonez în arte marțiale, suferind de tulburări psihice, care s-a strecurat într-o grădină zoologică pentru a ataca un urs polar de 800 de livre. El a fost salvat de îngrijitorii grădinii zoologice, care au sedat ursul. Din patul său de spital, el a vrut ca lumea să știe că „toate loviturile sale nu au avut niciun efect”. El se afla într-o luptă disperată cu ursul polar, dar ursul polar nu se afla într-o luptă disperată cu el. La fel, loviturile lui Satana nu au avut succes asupra lui Isus.

Vezi și discuția despre Matei 4:1-11 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 2:16-18 și Evrei 4:15, indiferent dacă Isus ar fi putut păcătui sau nu, cum ar fi putut El să fie ispitit? Iacov 1:13 spune că Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău.

R: Șase puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Una dintre însușirile divine ale lui Dumnezeu este aceea că El nu poate fi ispitit de rău (Iacov1:13 ).

2. Isus este Dumnezeu (Ioan20:28 ; Evrei 1:9,11).

3. Dar Isus avea și o natură umană. (Evrei 2:14-17)

4. Isus S-a golit de multe dintre atributele Sale divine pentru a veni pe pământ (Filipeni 2:5-7; Ioan 17:5).

5. Biblia nu ne spune exact cum s-a golit de Sine Isus, ci doar că a făcut-o.

6. Așa cum se poate testa apa 100% pură pentru a vedea dacă conține impurități, chiar dacă testul nu va găsi nimic, tot așa Satana l-ar putea testa pe Hristos pentru a vedea dacă are păcat.

Î: În Evrei 2:17, având în vedere că Isus a fost asemenea nouă în toate privințele, cum ar putea Isus să fie Dumnezeu?

R: Isus S-a golit temporar de multe dintre caracteristicile Sale divine, după cum se arată în Filipeni 2:6-7 și Ioan 17:5. Autorul epistolei către Evrei nu voia, evident, să sugereze că Isus nu putea fi altceva decât un om, altfel nu ar fi arătat că Isus era Dumnezeu în Evrei 1:8-9 și Evrei 3:1-6. Vezi și discuția despre Filipeni 2:6-9 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 2:17-18, de ce a trebuit ca Isus să fie pe deplin om? Unii ar putea crede că, întrucât Isus era și Dumnezeu, El era deasupra slăbiciunilor omenești.

R: Există două motive complementare: în primul rând, pentru a trăi, a înțelege și a experimenta ce înseamnă să fii om (Evrei2:18 ), și, în al doilea rând, pentru a fi om ca să fie o jertfă pentru toți (Evrei2:17 ).

Evrei 2:17 spune că Isus a trebuit să fie om, asemănător fraților Săi în toate privințele, pentru a fi Marele nostru Preot. Evrei 2:16 spune că El nu a ajutat îngerii, ci oamenii.

Evrei 2:18: Poate cunoști oameni care au dificultăți în a se apropia de Dumnezeu pentru că „El nu înțelege ce înseamnă să fii om”. Dar, în umanitatea Sa, Isus a trăit întreaga gamă de sentimente pe care le trăim și noi. Există multe exemple în Evanghelii care ne arată că Isus a trăit emoții umane. El a fost plin de compasiune față de oameni, a simțit mânie față de cei cu inima împietrită (Marcu 3:5) și indignare (Marcu 10:14), și a fost uimit și a suspinat din cauza necredinței (Marcu 6:6; 8:12), dar El l-a iubit și pe tânăr (Marcu 10:21). Pe măsură ce se apropia ora arestării Sale, Isus s-a simțit neliniștit și abătut (Matei 26:37). Când a ajuns la mormântul lui Lazăr, a plâns pentru prietenul Său iubit (Ioan 11:35).

Pe cât de mult timp petrecea Isus slujind mulțimilor, pe atât de mult simțea nevoia de intimitate (Marcu 6:31; 7:17; 7:24 și 9:30). La fel, după postul Său solitar în pustie, I s-a făcut foame (Matei 4:2) și a înțeles cât de înfometate erau mulțimile pe care le hrănea. Isus s-a confruntat cu ispite: diavolul I-a oferit toate împărățiile lumii și L-a provocat pe Isus să-Și dovedească divinitatea aruncându-Se de pe acoperișul Templului. Chiar și diavolul credea că Isus putea fi ispitit din cauza umanității Sale (iar diavolul Îl cunoștea pe Hristos din existența Sa preîncarnată, înainte de cădere). Și în timp ce Isus atârna pe cruce (aproape bătut și biciuit până la moarte), a fost ispitit din nou să „coboare” pentru a Se salva.

Dacă Dumnezeu nu ar fi trăit printre noi ca ființă umană deplină, am putea spune că Dumnezeu nu înțelege ce înseamnă să fii om. Dar Isus a trăit umanitatea în întregime și, astfel, El poate înțelege nevoile și sentimentele noastre – El știe la cel mai personal nivel ce înseamnă să fii om.

(contribuție de Mark Dumdei)

Lactantius (c. 303–c. 325 d.Hr.) a spus ceva similar. „Dar dacă El nu ar fi luat un trup omenesc, nu ar fi putut să pună în practică ceea ce a învățat – și anume, să nu se mânie, să nu dorească bogății, să nu fie cuprins de poftă, să nu se teamă de durere, să disprețuiască moartea. Aceste lucruri sunt în mod evident virtuți, dar nu pot fi realizate fără trup. De aceea El a luat trup tocmai pentru acest motiv: pentru ca, întrucât a învățat că poftele trupului trebuie biruite, să poată El Însuși să le pună în practică mai întâi, astfel încât nimeni să nu poată invoca slăbiciunea trupului ca scuză.” Epitome la „Instituțiile divine”, cap. 50, p. 242.

Pe scurt, Isus trebuia să fie 100% om pentru a fi o jertfă de ispășire pentru păcatele noastre, dar El era și 100% Dumnezeu pentru a fi fără păcat și a ne mântui. Mijlocitorul nostru trebuia să fie pe deplin Dumnezeu și pe deplin om.

Î: În Evrei 2:17, cum a putut Isus să fie pe deplin om, din moment ce nu s-a născut dintr-un tată om?

R: Ioan Damaschin a răspuns la această întrebare (704-736 d.Hr.). El a spus că Adam, Eva și Set au avut trei moduri diferite de a veni la existență, și totuși toți erau pe deplin oameni. Așadar, faptul că Isus S-a născut din Fecioara Maria nu-L face nici pe El să nu fie pe deplin om. Pentru mai multe informații, consultați cartea „Expunerea credinței ortodoxe”, vol. 1, cap. 8, p. 8, de Ioan Damaschin.

Î: În Evrei 2:17, faptul că Iisus este atât Dumnezeu, cât și om reprezintă o stare temporară sau va dura pentru totdeauna?

R: Faptul că Isus este atât om, cât și Dumnezeu va dura pentru totdeauna, deoarece în Evrei 13:8 se spune: „Isus Hristos este același ieri, astăzi și în veci.” Când Isus Se va întoarce, El va fi numit în continuare „Fiul Omului”, conform Matei 26:64.

Î: În Evrei 2:18, era Isus cu adevărat Dumnezeu, având în vedere că Iacov 1:13 spune că Dumnezeu nu poate fi ispitit?

R: Dacă Isus ar fi fost doar Dumnezeu, atunci El ar fi fost „imposibil de ispitit”, termen folosit de teologi pentru a-L descrie ca fiind fără păcat. Toți creștinii sunt de acord că diavolul a încercat să-L ispitească pe Hristos și că Hristos nu a păcătuit niciodată, dar unii teologi, precum Charles Hodge, au afirmat că era posibil ca Hristos să fi păcătuit, altfel ispitele nu ar fi fost reale. Alți teologi, precum William Shedd, spun că ispitele au fost reale, dar totuși era imposibil ca Hristos să păcătuiască. John Walvoord afirmă că Shedd are dreptate, deoarece, la fel cum o barcă cu vâsle poate ataca cu adevărat un cuirasat, cuirasatul nu este în pericol să se scufunde din cauza bărcii cu vâsle. Vezi pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 3:2, 5, 6, atât Isus, cât și Moise au fost oameni credincioși; credincioșia este una dintre cele nouă părți ale roadelor Duhului din Galateni 5:22b. Dar ce este, mai exact, credincioșia?

R: Una este să ajungi să faci ceea ce ți s-a poruncit, ce ți s-a încredințat sau ce știai că trebuie să faci. Dar poți fi de încredere că vei face ceea ce ți s-a încredințat? Poți fi de încredere, chiar dacă întâmpini dificultăți, suferințe sau persecuții? Aceasta este credincioșia.

Î: Spune Evrei 3:3-4 că Isus este Dumnezeu?

R: -Cu siguranță, întrucât Dumnezeu a zidit casa, iar Isus este ziditorul.

Î: Evrei 3:6, Evrei 3:14 și Ezechiel 3:17-21 arată că credincioșii adevărați își pot pierde mântuirea?

R: Creștinii maturi și evlavioși nu sunt de acord cu această idee.

Creștinii care spun că oamenii nu-și pot pierde mântuirea ar afirma că cei care au crezut o vreme și s-au îndepărtat nu au „avut parte de Hristos”, dovada fiind faptul că „nu și-au păstrat curajul”.

Creștinii care susțin că oamenii își pot pierde mântuirea ar trebui să spună că aceștia au avut parte de Hristos, dar nu mai au parte de El, din cauza faptului că „nu și-au păstrat curajul”.

Indiferent de aceasta, toți creștinii ar trebui să fie de acord că cunoașterea lui Dumnezeu cu privire la destinul unei persoane, înainte chiar ca acea persoană să se nască, nu se schimbă. Prin urmare, unul dintre cei aleși nu poate deveni niciodată unul dintre cei respinși (nealeși), deoarece cunoașterea lui Dumnezeu este perfectă. Toți ar trebui, de asemenea, să fie de acord că există unii care pot părea mântuiți, dar se îndepărtează de Dumnezeu și nu se mai întorc niciodată.

Vezi și discuția despre Evrei 6:4-12 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 3:7-11, în ce fel diferă această a doua avertizare din Epistola către Evrei de prima avertizare din Evrei 2:1-3? Au oamenii nevoie astăzi de două tipuri de avertismente?

R: Acestea nu sunt avertismente false, ci pasaje pe care trebuie să le luăm în serios. Evrei 2:1-3 avertizează împotriva îndepărtării involuntare și a ignorării lui Dumnezeu. Aceasta se opune împietririi inimii și îndepărtării intenționate de Dumnezeu. Adesea, prima poate duce la a doua.

Î: În Evrei 3:7-4:7, cum se raportează încercarea din deșert la cititorii epistolei către Evrei?

R: După ce cei doisprezece iscoade s-au întors din Canaan, israeliții aflați în pustie s-au aflat în fața unei decizii: să se încreadă sau nu în Dumnezeu. Acea generație a eșuat, iar Dumnezeu a spus că nimeni din acea generație, cu excepția lui Caleb și Iosua, nu va avea voie să intre în Țara Promisă.

În mod similar, cititorii epistolei către Evrei au de luat o decizie asemănătoare. În ciuda oricăror greutăți sau persecuții, ne aflăm în fața unei decizii: să mergem mai departe cu Dumnezeu sau nu.

Î: În Evrei 3:10, cum se poate ca toți cei din acea generație să nu fi cunoscut căile lui Dumnezeu și să fi murit în păcat?

R: A interpreta Biblia literal nu înseamnă că nu putem vedea, de asemenea, că Dumnezeu vorbește uneori în generalități. Dumnezeu se referea la acea generație de israeliți în ansamblu. Dar Scriptura arată clar că toți cei din acea generație urmau să moară în deșert, cu excepția lui Iosua, a lui Caleb și a celor din generația mai tânără.

Î: În Evrei 3:12, se pot îndepărta oamenii de Dumnezeul cel Viu?

R: Desigur. 1 Ioan 2:19 menționează pe cei care au ieșit din mijlocul nostru pentru că nu au făcut niciodată cu adevărat parte din noi. Credincioșii autentici, precum David și Solomon, pot cădea în păcat pentru o perioadă de timp și apoi se pot întoarce.

În ceea ce privește întrebarea dacă creștinii adevărați pot să se îndepărteze definitiv de credință, să-și piardă mântuirea și să ajungă în Iad, consultați discuția referitoare la Efeseni 1:14 și Evrei 6:4-10 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 3:13, care sunt diferitele moduri în care păcatul împietrește?

R: Păcatul și oamenii se pot împietri într-un cerc vicios. Păcatul împietrește în Evrei 3:13, dar în Evrei 3:8,15 oamenii se împietresc singuri. Păcatul se poate împietri în cel puțin cinci moduri.

1) Când cineva repetă adesea același păcat, acel păcat devine „familiar” și confortabil, când ar trebui să fie dezagreabil și străin de creștin.

2) Poate răci inima ta față de Dumnezeu. Poți pierde respectul față de Dumnezeu și poți considera binecuvântările Lui ca fiind ceva de la sine înțeles. Păcatul persistent poate, în cele din urmă, să-ți clatine credința.

3) Păcatul poate descuraja oamenii și îi poate ispiti să renunțe.

4) Poate răni și împietri pe alții când văd că ești credincios, dar tolerezi păcatul în tine însuți, așa că ei cred că poate nu ar fi atât de rău pentru ei să fie toleranți față de păcat. Păcatul nu pare atât de grav dacă te văd pe tine făcându-l.

5) Poate îndepărta oamenii de Hristos, făcându-i să creadă că, dacă asta fac creștinii, ei nu vor să facă parte din asta.

Î: În Evrei 3:19, care a fost singurul lucru care i-a împiedicat pe israeliții din generația lui Moise să se bucure de Țara Promisă? Cum împiedică acest lucru nu numai pe necredincioși, ci și pe unii credincioși, să se bucure de binecuvântările lui Dumnezeu astăzi?

R: Este curios că Evrei 3:19 nu menționează neascultarea, ci mai degrabă necredința. Deși neascultarea lor era gravă, cauza principală a fost alegerea lor de a nu avea încredere și de a nu crede în Dumnezeu și în providența Sa bună pentru ei. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ei erau necredincioși și neascultători și, prin urmare, nu erau de folos.

Î: În Evrei 4:1-2, ce spune exact avertismentul?

R: Deși unele traduceri spun „să avem grijă ca”, o redare mai literală este „să ne temem, ca”.

Î: În Evrei 4:2, ar trebui tradus „nu au combinat-o cu credința” sau „nefiind amestecată cu credința”?

R: Există o variație în textele grecești aici, și există trei moduri principale de a o traduce. În cele din urmă, totul se reduce la două variante, și depinde de faptul dacă cuvântul grecesc „combinează/unește” este la singular sau la plural. Dacă este la singular, atunci neajunsul a fost faptul că ascultarea nu a fost combinată cu credința. Dacă era la plural, atunci problema era faptul că nu a fost combinată cu ele. Diferite manuscrise grecești o redau în mod diferit.

Singular a) „ei nu l-au combinat cu credința” – siriaca din Harclea. Cu alte cuvinte, ascultătorii nu au reușit să unească mesajul cu credința.

Singular b) „[acesta] nefiind amestecat cu credința”. Sinaiticus, Ioan Gură de Aur, Wolfenbüttel (sec. al VI-lea), georgian. Cu alte cuvinte, mesajul și credința nu au reușit să se unească din cauza unui motiv nespecificat.

Acuzativ plural) „căci ei nu s-au alăturat celor care l-au ascultat cu credință.” p. 13? (semnul întrebării înseamnă că apare astfel, dar nu este sigur), p. 46, (Alexandrinus), Vaticanus, Ephraemi Rescriptus, Bezae Cantabrigiensis, etiopic, bizantin, armean, siriac palestinian (sec. al VI-lea). Cu alte cuvinte, ei nu s-au unit cu poporul lui Dumnezeu, care a ascultat mesajul cu credință.

Î: În Evrei 4:3a, 8-11, cum se află credincioșii de astăzi în odihna sabatică a lui Dumnezeu?

R: Celor care Îl acceptă pe Isus ca Domn și Mântuitor al lor, Isus le oferă odihna de a încerca să-și croiască drumul spre Rai prin fapte. Intrăm în acea odihnă chiar acum, pe pământ, dar vom avea și odihna supremă în cer.

Î: În Evrei 4:3b, 5-6, de ce unii nu au intrat niciodată în odihna lui Dumnezeu, chiar dacă respectau Sabatul?

R: Ei au respectat Sabatul, dar nu au crezut în a-L urma pe Dumnezeu și în a avea încredere că El le va asigura cele necesare. Dacă facem lucrurile corecte, dar nu din credință, nici noi nu-I suntem pe plac lui Dumnezeu, așa cum indică Evrei 11:6.

Î: În Evrei 4:9, ce este neobișnuit la acest cuvânt sabbatismos, „odihna Sabatului”?

R: Acesta este un cuvânt grecesc unic, care nu apare în nicio literatură greacă până la Cartea Evreilor. Este foarte probabil ca autorul să fi inventat el însuși acest cuvânt.

Î: În Evrei 4:12, care este diferența dintre suflet și duh?

R: Creștinii nu sunt de acord cu privire la accentul pe care îl pun asupra compoziției naturii umane. Iată trei teorii diferite privind accentul:

Tripartită: Oamenii au un trup, un suflet și un duh. Trupul este alcătuit din carne, substanțe chimice și semnale electrice. Sufletul are inteligență, emoții și voință. Duhul are conștiință și alte aspecte.

Bipartită: Oamenii au o parte materială și o parte nematerială. Sufletul și spiritul sunt diferite, dar sunt interconectate, la fel cum măduva osoasă este interconectată într-o rețea osoasă la capătul oaselor brațelor și picioarelor noastre. Cartea „Now That’s a Good Question”, paginile 237-240, discută ambele perspective și susține perspectiva bipartită.

Integrată: Deși există trei elemente: trupul, sufletul și spiritul, interacțiunile dintre cele trei sunt atât de puternice, încât ansamblul interactiv este mai important decât cele trei părți distincte.

Î: În Evrei 4:15, care sunt alte versete care arată că Isus era fără păcat?

R: Versetele care arată că Isus era fără păcat sunt:

Ioan 8:46 „Cine dintre voi poate dovedi că sunt vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?”

2 Corinteni 5:21 „Dumnezeu L-a făcut pe Cel ce n-a cunoscut păcatul să fie păcat pentru noi...”

Evrei 4:15 „…dar avem pe Unul care a fost ispitit în toate felurile în care suntem și noi, dar fără păcat.”

1 Petru 1:19 „…un miel fără cusur și fără pată.”

1 Petru 2:22 spune că Isus nu a comis niciun păcat.

1 Ioan 3:5 spune că Isus nu a avut păcat.

(Citate din Biblia Berean Standard)

Î: În Evrei 5:1-10, ce este neobișnuit la acest pasaj?

R: La fel cum scrierile moderne folosesc diverse tehnici literare, chiasmul este o tehnică literară veche folosită adesea în scrierile antice, inclusiv în scrierile latine ale lui Cicero și în multe pasaje din Vechiul Testament. Într-un chiasm, pasajul se repetă simetric. Iată modelul din Evrei 5:1-10. Observați că Evrei 5:2 și Evrei 5:9 nu sunt identice, ci mai degrabă contrastante.

Evrei 5:1 Fiecare mare preot ales dintre oameni pentru a reprezenta poporul înaintea lui Dumnezeu și a aduce daruri și jertfe pentru păcate.

- Evrei 5:2 Se ocupă de cei neștiutori și de cei rătăciți, pentru că el însuși este supus slăbiciunii

- - Evrei 5:3 Aduce jertfe atât pentru păcatele sale, cât și pentru cele ale poporului

- - - Evrei 5:4 Nu-și ia singur slava, ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, așa cum a fost Aaron.

- - - Evrei 5:5-6 Așa că nici Hristos nu și-a luat singur slava, ci Dumnezeu a spus că El este Tatăl lui Isus. Un preot după rânduiala lui Melhisedec

- - Evrei 5:7-8 Pe pământ a adus rugăciuni și cereri… Deși era Fiu, a învățat ascultarea prin suferințele pe care le-a îndurat

- Evrei 5:9 Odată desăvârșit, a devenit izvorul mântuirii

Evrei 5:10 Isus a fost ales de Dumnezeu să fie mare preot după rânduiala lui Melhisedec

Î: În Evrei 5:2, ce înseamnă „a trata cu blândețe”?

R: Acest cuvânt grecesc, metriopathein, nu înseamnă apatie (adică faptul că este acceptabil sau în regulă) sau mânie, ci adoptarea unei poziții de mijloc între cele două.

Î: În Evrei 5:5 și Faptele Apostolilor 13:33, care este legătura dintre Prima Venire a lui Isus și Psalmul 2:7: „Astăzi te-am născut”?

R: Deși Isus a fost născut de Tatăl înainte de începutul timpurilor, nu la aceasta se face referire aici. Isus a fost născut de Dumnezeu Tatăl într-un mod ne-sexual, dar fizic, atunci când a venit pe pământ.

Niciun verset din Biblie nu spune că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu în vreun alt mod, la un moment ulterior. Romani 1:4 adaugă doar că Isus a fost „declarat” Fiul lui Dumnezeu cu putere, prin învierea Sa din morți.

Î: În Evrei 5:6, cum ar trebui tradus „ordinea lui Melhisedec”?

R: „Ordin” este apropiat, dar „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 49, spune că traducerea „ordinul lui Melhisedec” nu este complet corectă, deoarece nu a existat niciun „ordin” sau linie descendențială a lui Melhisedec. Expresia „de felul lui Melhisedec” surprinde oarecum sensul, dar, din păcate, nu transmite exact formalitatea pe care ar trebui să o transmită, așa cum o face cuvântul „ordin”. Astfel, sensul exact se situează între aceste două cuvinte din limba engleză.

Î: Evrei 5:7 ne învață oare că Isus a avut trup doar înainte de învierea Sa, așa cum susțin Martorii lui Iehova și Biserica Unificării a reverendului Moon?

R: Nu, altfel Toma l-ar fi considerat pe Isus un înșelător atunci când Isus i-a arătat trupul Său pentru ca Toma să creadă. Vezi discuția despre 1 Petru 3:18 pentru răspuns.

Î: În Evrei 5:7 și Matei 26:39, s-a temut Hristos de moartea Sa sau era hotărât cu fermitate să meargă la cruce, așa cum se arată în Luca9:51 ?

R: Isus era hotărât să-Și împlinească scopul pe cruce, dar a cerut ca, dacă este posibil, acest pahar să-I fie luat. Isus a transpirat picături de sânge, atât de mare era chinul Său legat de ceea ce știa că urma să se întâmple. Totuși, nicăieri nu se spune că Isus ar fi fost timid sau laș.

Î: În Evrei 5:7, dacă Dumnezeu Tatăl a ascultat rugăciunile lui Isus, cum se face că „paharul” morții pe cruce din Marcu14:36 nu i-a fost luat lui Isus în Grădina Ghetsimani?

R: Mai întâi sunt trei lucruri care nu constituie răspunsul, iar apoi urmează răspunsul.

(nu este răspunsul) Eliberat de frica morții: Cuvântul grecesc pentru „supunere”, eulabeia, poate însemna și „teamă reverențioasă”. Totuși, trebuie să schimbăm sensul cuvintelor pentru a transforma „cel care l-ar putea salva de la moarte datorită supunerii sale reverențioase/fricii sale reverențioase” în „cel care l-ar putea salva de frica morții”.

(aproape, dar nu este răspunsul) Dumnezeu a spus „nu”: Cuvântul grecesc pentru „a auzi”, eisakoustheis, nu înseamnă doar că Dumnezeu a auzit sunetul, ci mai degrabă că Dumnezeu a răspuns la rugăciune. Desigur, Dumnezeu răspunde la unele dintre rugăciunile noastre cu un „nu” răsunător, dar aici există un răspuns mai bun.

(nu este răspunsul) că Isus nu ar trebui să moară în Ghetsimani. Nu se menționează nicăieri în Epistola către Evrei, în Evanghelii sau în orice alte scrieri că Isus s-ar fi rugat să nu moară acolo.

Răspunsul: Matei 26:39; 26:42; Marcu 14:36 și Luca 22:42 prezintă toate nu una, ci două părți ale rugăciunii lui Isus. Prima parte era ca Tatăl să lase acest pahar să treacă de la Isus. A doua parte era: „Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.” Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui Isus cu un „da”, deoarece a doua parte a prevalat asupra primei.

Aici avem de învățat o lecție importantă. Când ne dorim ceva și știm că s-ar putea să nu fie voia lui Dumnezeu, este bine să ne rugăm totuși lui Dumnezeu pentru ceea ce avem în inimă. Dar ar trebui să ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se împlinească, mai degrabă decât a noastră.

Desigur, Dumnezeu L-a izbăvit pe Isus de la moarte prin învierea Lui, dar Isus știa, de asemenea, că Dumnezeu era perfect capabil să-L scape de moarte. Dacă Isus ar fi cerut-o, Tatăl ar fi putut trimite douăsprezece legiuni de îngeri, după cum se menționează în Matei 26:53. Totuși, cum am fi avut o răscumpărare pentru păcatele noastre dacă Isus nu ar fi murit pe cruce? Mă bucur că Isus a rostit și ultima parte a acelei rugăciuni.

Î: În Evrei 5:8 și Filipeni 2:7-8, având în vedere că Isus a fost ascultător față de Dumnezeu, cum ar putea Isus să fie Dumnezeu?

R: Pe pământ, Isus a avut rolul de a fi supus și ascultător față de Tatăl. În Sfânta Treime, cei trei sunt egali în natură, dar diferă în ceea ce privește rolul și rangul.

Scriitorul bisericesc Ambrozie al Milanului, în anul 378 d.Hr., a subliniat acest lucru în lucrarea „Despre credința creștină”, cartea 2, capitolul 10, versetele 84, 88, paginile 234-235. Pe pământ, Isus, ca copil, era supus Mariei și lui Iosif. Înseamnă asta că Isus era mai prejos decât Maria și Iosif? – Desigur că nu.

Î: În Evrei 5:8, poate un Dumnezeu atotștiutor să învețe? Dacă nu, cum a putut Isus să învețe ascultarea?

R: Isus a trecut pe pământ prin lucruri pe care nu le-ar fi putut experimenta în Cer. De asemenea, Isus a renunțat temporar la atotștiință când a venit pe pământ. Isus a ales să se golească de multe dintre calitățile Sale divine (Filipeni 2:5-7, Ioan 17:5). El nu știa totul pe pământ, cum ar fi ziua întoarcerii Sale (Matei 24:36). Dumnezeu știa deja, în teorie, totul despre ascultare și suferință. Dar Dumnezeu a venit pe pământ, sub forma lui Isus Hristos, și, împlinindu-Și misiunea, a învățat ce înseamnă ascultarea în fața suferinței.

O observație interesantă este că traducerile din Evrei 5:8 spun de obicei „deși era Fiul”, pentru a fi corecte din punct de vedere gramatical în limba engleză. Deși s-ar putea spune același lucru în limba greacă a Noului Testament (greaca koine), nu asta spune Evrei 5:8. Textul spune „deși era Fiu”, ceea ce subliniază și mai mult faptul că Isus nu era doar unul dintre mulți fii, ci că Isus era „Fiul”.

Î: În Evrei 5:12-13, este în regulă să consumăm lapte spiritual?

R: Laptele spiritual înseamnă adevărul fundamental al Evangheliei. Laptele spiritual este un lucru bun pe care creștinii ar trebui să-l dorească cu ardoare, conform 1 Petru 2:2. Totuși, la fel cum un copil mic ar trebui să crească pentru a putea mânca carne, la fel ar trebui să facem și noi.

Î: În Evrei 6:1, de ce să lăsăm lucrurile elementare și să trecem la lucruri mai mature, când ei erau lenți în a învăța lucrurile elementare din Evrei 5:11-14?

R: Există un moment în care trebuie repetate lucrurile elementare, deoarece cititorul nu era încă în măsură să le înțeleagă. Totuși, aici este momentul să le oferim o gustare din lucrurile mai mature, arătându-le că existau mai multe decât doar lucrurile pe care le învățau cu greu.

Î: În Evrei 6:1-3, care sunt lucrurile elementare despre Hristos, în comparație cu lucrurile mature?

R: Lucrurile elementare includ pocăința, credința în Dumnezeu, botezurile, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică, conform Evrei 6:1-3. Dar, în general, lucrurile primare, esențiale pentru mântuire, sunt lucruri elementare. O altă perspectivă este că acestea sunt lucrurile din Vechiul Testament, așa cum învață „Believer’s Bible Commentary” (p. 2172-2173) și „Evangelical Commentary on the Bible” (p. 1136).

Lucrurile mature includ restul capitolului, adică pe cei care se abat de la credință și promisiunile lui Dumnezeu.

Multe doctrine au atât o parte primară, cât și o parte matură. De exemplu, faptul că există un singur Dumnezeu este un lucru primar, iar faptul că Tatăl, Isus și Duhul Sfânt sunt Dumnezeu este, de asemenea, un lucru primar. Înțelegerea a ceea ce spune Biblia despre Trinitate ar fi un lucru mai matur.

Î: În Evrei 6:4-8, care ar trebui să fie sentimentele noastre când citim acest pasaj?

R: Ar trebui să împărtășim durerea lui Dumnezeu și a celorlalți pentru cei pierduți. Isus a fost foarte îndurerat pentru Ierusalim în Matei 23:37-39. Pavel a slujit lui Dumnezeu cu „lacrimi” în Faptele Apostolilor 20:19. Pavel chiar și-a dorit să fie tăiat de la poporul său dacă asta ar fi însemnat mântuirea lor, în Romani 9:1-3. Evreii, la fel ca oamenii menționați în Evrei 6:4-8, erau atât de aproape și totuși atât de departe.

Și totuși, avem și un sentiment de resemnare. Când cineva piere în Iad, nu poate spune decât: „A fost vina mea”. Dumnezeu nu a forțat pe nimeni să aleagă Iadul; dimpotrivă, Dumnezeu i-a trimis în mod judiciar pe cei destinați Iadului acolo unde meritau să ajungă, fie în mod explicit din cauza alegerii pe care au făcut-o, fie în mod implicit din cauza alegerii pe care au refuzat să o facă.

Î: Ce ne învață Evrei 6:4-12 despre mântuire?

R: În Evrei 6 există două aspecte distincte.

1) Cum poate o persoană vie să ajungă într-o stare în care pocăința și mântuirea nu mai sunt posibile pentru ea?

2) Poate un creștin adevărat să-și piardă mântuirea?

1) Pierderea oportunităților ulterioare:

Da, o persoană poate ajunge într-un punct dincolo de care pocăința nu mai este posibilă pentru acea persoană. Ceea ce face ca versetul din Evrei 6:6 să fie deosebit de înfricoșător este faptul că acesta afirmă că oamenii care se îndepărtează de credință în modul descris de autor nu pot fi niciodată aduși înapoi. Unii exegeți susțin că aceasta este o situație ipotetică care nu s-ar produce niciodată. Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că Dumnezeu ar fi dorit ca noi să ignorăm această avertizare, spre deosebire de celelalte avertismente din Biblie. Dimpotrivă, atât Evrei 6:6, cât și Matei 12:31-32 (blasfemia împotriva Duhului Sfânt) se referă la stări permanente. În Matei 12:31-32, iudeii, care nu au fost niciodată creștini, au văzut și au auzit suficient pentru a ști că era adevărat. Dar nu numai că au decis să nu accepte cuvintele lui Hristos în acea zi, ci au atribuit faptele Lui diavolului.

Acum, creștinii încă păcătuiesc (1 Ioan 2:1). De fapt, dacă credem că suntem fără păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi (1 Ioan 1:8). Atunci, la ce se referă versetele din paragraful anterior?

Cele două scopuri principale ale Cărții Evreilor sunt de a le arăta evreilor cum Hristos este împlinirea Vechiului Testament și de a-i încuraja pe credincioșii de origine evreiască să nu se întoarcă la iudaism, ci să rămână în credință. Așadar, aceste pasaje NU se referă la cineva care păcătuiește, ci la cineva care îi întoarce spatele lui Hristos și se întoarce la speranța sa falsă, fie că este vorba de iudaism, fie, în sens general, de o altă religie. 1 Ioan 2:18-19 spune că chiar și în acele vremuri existau oameni care „păreau” a fi credincioși mântuiți, dar apoi au plecat, probabil definitiv. Ioan spune că au ieșit pentru că nu au făcut niciodată parte din noi. Dacă cineva merge la biserică sau rostește câteva cuvinte, dar nu perseveră în credința sa și apoi se întoarce cu spatele la creștinism, aceasta nu înseamnă că și-a pierdut mântuirea; dacă nu se mai întoarce niciodată, înseamnă că nu a fost mântuit de la bun început.
Iată patru cazuri pe care le cunosc personal și despre care cred că NU se referă la ele.

1. O fată creștină de la facultate pe care o cunoșteam i-a spus lui Dumnezeu, timp de câteva luni, că nu voia să aibă nimic de-a face cu El și I-a cerut Duhului Sfânt să iasă din viața ei. Ea încă credea, la nivel intelectual, dar era neascultătoare din voință proprie. Mai târziu s-a pocăit și s-a întors la credință. Ea a spus că versetul din Evrei 6:6 i s-a părut deosebit de înfricoșător. Cu toate acestea, ea s-a pocăit. Poate că Dumnezeu, în îndurarea Sa, o convingea aducându-i în minte acel verset și întrebând-o, aproape, „Acesta este răspunsul tău definitiv?”. O persoană care a încălcat Evrei 6:6 nu se va pocăi niciodată și nu va dori niciodată să se pocăiască.

2. Cunoșteam un pastor al unei biserici mici care spunea că a fost pastor timp de șapte ani înainte de a fi cu adevărat mântuit. După ce a fost mântuit, a continuat să fie pastor. Acesta nu este un caz de cădere, ci al cuiva care nu a fost niciodată mântuit de la bun început.

3. Când eram un adolescent [creștin] care tundea gazonul, a ieșit o doamnă creștină și am început să vorbim. Ea mi-a spus că fiul ei se mutase în California pentru a fi împreună cu iubita lui, cu care locuia. Dar era sigură că el era totuși mântuit, deoarece își mărturisise credința în biserică. Nu cred că avea vreun temei pentru această încredere. Apostolul Pavel ne spune să ne examinăm pe noi înșine și să vedem dacă suntem cu adevărat în credință, în 2 Corinteni 13:5-6. Poate că el nu a fost niciodată mântuit, dar ar putea fi mântuit în viitor. Poate că știa atât de multe despre mântuire și i-a întors spatele, iar Evrei 6:6 se aplică în cazul lui. Poate că a fost cu adevărat mântuit înainte, a căzut în păcat, dar, întrucât este cu adevărat mântuit, se va întoarce. Nu putem spune. Pavel le-a poruncit corintenilor să-l excomunice pe un frate imoral din biserică în 1 Corinteni 5:1-5. Cu toate acestea, 1 Corinteni 5:5 arată că Pavel încă mai avea speranța că, după această disciplinare, fratele ar putea fi mântuit. Considerăm că 2 Corinteni 2:5-11 se referă la același frate și că el s-a întors într-adevăr.

4. Personal, cunosc doi creștini, dintre care unul a părăsit credința și a devenit musulman, iar celălalt a plecat și a devenit mormon. Ambii au părăsit ulterior aceste credințe și s-au întors la creștinism.

Concluzie în acest sens: Trebuie să facem o distincție între un credincios care s-a abătut în păcat grav și cineva care a renegat credința și s-a îndreptat spre altceva. Dar, fie că renegarea credinței lor este permanentă, fie că ar putea fi mântuiți în viitor, fie că sunt persoane mântuite care au căzut și se vor întoarce, trebuie să lăsăm judecata în mâinile lui Dumnezeu.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de cineva care s-a îndepărtat? NU ar trebui să fie una de complacere, spunând: „Nu-ți face griji, oricum sunt mântuiți.” De asemenea, nu ar trebui să-i considerăm pierduți, ca și cum nu s-ar mai întoarce niciodată. Iuda 23 spune: „Salvați-i pe alții, smulgându-i din foc; iar altora arătați milă amestecată cu teamă, urând chiar și hainele pătate de trup.” (BSB). Finalul versetului din Iuda 23 sugerează că acești oameni făceau lucruri destul de grave, dar totuși puteau fi mântuiți.

Iacov 5:19-20 spune: „Fraților, dacă unul dintre voi se abate de la adevăr și cineva îl aduce înapoi, luați aminte la aceasta: cine îndreaptă un păcătos de la rătăcirea căii lui îi va salva sufletul de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate.” (BSB)
2) Poate un creștin adevărat să-și piardă mântuirea?

Această întrebare poate fi împărțită în trei sub-întrebări:

a) Poate cineva despre care Dumnezeu știe [cu certitudine] că este unul dintre cei aleși care vor merge în ceruri să-L ia prin surprindere pe Dumnezeul atotștiutor și să nu ajungă în ceruri?

b) Poate o persoană să aibă încrederea că este mântuită și să se înșele, din păcate, definitiv?

c) Poate o persoană să aibă o încredere întemeiată că va ajunge în Rai și, totuși, să se schimbe și să nu ajungă în Rai?

Răspunsul la prima întrebare, atunci când este formulată astfel, este evident: nu.

Răspunsul la a doua întrebare este da, așa cum ne arată Matei 7:21-23.

Răspunsul la a treia întrebare este nu, dar nu pentru că aceștia ar avea puterea de a rămâne în credință, ci pentru că Dumnezeu are puterea să ne pecetluiască și să ne păstreze în credință, așa cum arată Efeseni1:13 -14. Cu toate acestea, trebuie să echilibrăm doctrina „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna” cu doctrina conform căreia adevărații sfinți vor persevera în credință. AVEM responsabilitatea de a ne examina pe noi înșine, precum și pe conducătorii noștri, și de a ne asigura că rămânem în credință (2 Corinteni 13:5-7).

Apropo, o dezbatere scrisă între o persoană care susține doctrina „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna” și o persoană care susține că cineva își poate pierde mântuirea de fiecare dată când păcătuiește se găsește la

.

Î: În Evrei 6:4-12, pot oamenii să-și piardă mântuirea?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la această chestiune, dar toți ar trebui să poată fi de acord asupra următoarelor puncte.

1. Dumnezeu nu este niciodată surprins. Înainte ca cineva să se nască, Dumnezeu știa cu certitudine pe toți cei care vor ajunge în Rai (Apocalipsa20:12 , 15; 17:8; Psalmul 139:16).

2. Unii oameni vor fi surprinși la judecată (Matei7:21 -23).

3. Putem avea încredere în mântuirea noastră (1 Ioan5:13 ; Evrei4:16 ;10:35 ; Faptele Apostolilor8:13 , 20-23).

4. Încrederea noastră legitimă nu trebuie să se transforme în complacere. Creștinii pot pierde răsplățile din Cer, iar Filipeni 2:12-13 arată că (după ce am fost mântuiți) desăvârșirea mântuirii noastre trebuie să se facă cu frică și cutremur. Slavă lui Dumnezeu că El este Cel care lucrează în noi!

5. Există așa ceva ca o convertire falsă (1 Ioan2:19 ; Ieremia17:10 ; Iacov 2:19; 2 Tesaloniceni 2:9-10; 2 Petru 2:17-22).

6. Putem ști dacă mântuirea noastră este autentică examinându-ne pe noi înșine (2 Corinteni 13:5-6), cu alte cuvinte, comparându-ne învățătura și viața cu Scriptura.

7. Ni s-a dat responsabilitatea de a persevera (Evrei6:11 ;10:36 ; Iacov 1:3-4; 2 Timotei 2:3; 4:5).

8. Duhul Sfânt i-a pecetluit pe credincioșii adevărați până în Ziua Judecății (Efeseni 1:13-14; 4:30; Iuda 24; 1 Timotei 1:14). Duhul Sfânt este un avans care garantează ceea ce va veni (2 Corinteni 5:5).

Î: Ce înseamnă versetele din Evrei 6:4-12 cu privire la imposibilitatea de a te pocăi pentru a obține mântuirea?

R: Există cel puțin șase interpretări.

1. Pierderea mântuirii de către credincios: Creștinii care învață că credincioșii își pot pierde mântuirea ar interpreta acest pasaj în sensul că, odată ce mântuirea este pierdută, ea nu poate fi recâștigată niciodată. Deși am auzit pe cineva învățând că aceasta înseamnă că este „dificil” să recâștigi mântuirea, nu acesta este sensul cuvântului „imposibil” din Evrei 6. Vezi Hard Sayings of the Bible, pp. 681-683, pentru mai multe detalii despre această perspectivă.

2. Un credincios care renunță la mântuire: David O’Brien, în *Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties*, pp. 307-310, afirmă că un credincios nu-și poate „pierde” niciodată mântuirea, ceea ce înseamnă că niciun credincios nu poate păcătui atât de grav încât, fără să-și dea seama, să-și piardă mântuirea. Faptul că rămânem mântuiți nu se bazează pe fapte, la fel cum nici mântuirea noastră nu se bazează pe fapte. Cu toate acestea, un credincios adevărat ar putea alege în mod conștient să-și „returneze” mântuirea lui Dumnezeu. Atunci, el ar fi ca cei care au cunoscut adevărul și L-au răstignit pe Isus. El va ajunge în Iad. O’Brien interpretează cuvântul „imposibil” în sensul că este imposibil pentru om, dar nu și pentru Dumnezeu.

3. Păcatul de iertat. Isus a vorbit despre păcatul de iertat în Matei 12:31-32, Marcu 3:28-30 și Luca 12:10-11. Un autor al „New Geneva Study Bible”, la pagina 1567 (articolul „Păcatul de neiertat”), consideră că Evrei 6:4-6, Evrei 10:26-29 și 1 Ioan 5:16-17 se referă, de asemenea, la păcatul de neiertat.

4. Pierderea șansei de mântuire de către necredincioși: Nu există nicio cale de mântuire în afara morții lui Isus și a locuirii Duhului Sfânt în om. Dacă o persoană respinge (fără pocăință) venirea la Dumnezeu prin Isus (Ioan 8:24) sau hulește împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:31-32; Marcu 3:28-29), nu va ajunge niciodată în Rai. Oamenii pot vedea și gusta, dar nu pot înghiți.

5. Argumentul ad hominem ipotetic: Dacă mântuirea ar putea fi pierdută, atunci nu ar putea fi niciodată recâștigată. Dar, întrucât mântuirea nu poate fi pierdută, aceste cuvinte severe sunt doar o explicație, nu o avertizare. R.C. Sproul, în cartea sa *Now That’s a Good Question*, pp. 592-594, adoptă această perspectivă, deși a precizat că nu este dogmatic în această privință. Curios, „New Geneva Study Bible”, p. 1941, menționează diverse puncte de vedere, dar nu și pe acesta.

6. Descalificarea creștinului pentru slujirea ulterioară: Un creștin care s-a îndepărtat de credință nu ar mai avea mărturia potrivită pentru a mai sluji în această viață și și-ar pierde slava în mileniu. „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 794, susține acest punct de vedere.

Î: În Evrei 6:18, având în vedere că Dumnezeu Atotputernicul poate face orice, cum se face că El nu poate minți?

R: Numeri 23:19 și 1 Samuel 15:29 spun că Dumnezeu nu minte, dar Evrei 6:18 spune că Dumnezeu nu poate minți. Trei răspunsuri complementare, și toate sunt adevărate.

1. Dumnezeu poate face orice „lucru”, dar o minciună nu este un lucru. Deoarece Dumnezeu a creat totul prin Cuvântul Său (Geneza 1, Psalmul 33:6,9) și tot ce spune El se împlinește (Isaia 55:10-11), atunci orice spune El va fi adevărat.

2. Nu există constrângeri externe asupra lui Dumnezeu, dar Dumnezeu poate alege să respecte constrângerile interne pe care El Însuși le-a stabilit. Dumnezeu nu poate face nimic care să contravină naturii Sale, cum ar fi să mintă, să facă rău sau să Se nege pe Sine.

3. În cele din urmă, așa cum subliniază lucrarea „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, la pagina 223, „Atotputernic” înseamnă că Dumnezeu poate face orice dorește. Deoarece Dumnezeu nu dorește să mintă, nu există nicio problemă aici.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) se referă, de asemenea, la conceptul din acest verset, și anume că este imposibil ca Dumnezeu să mintă, în 1 Clement, capitolul 27, p. 12.

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) i-a învățat, de asemenea, pe catehumeni că Dumnezeu este Atotputernic, dar El nu poate muri, nu poate fi înșelat, nu poate minți și nu se poate nega pe Sine. De fapt, dacă ar putea face aceste lucruri ca Dumnezeu, El nu ar fi cu adevărat Atotputernic. În „Crezul”, capitolul 2, p. 371

Vezi discuția despre Ieremia 32:17, 27 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 6:18, faptul că este imposibil ca Dumnezeu să mintă contrazice oare afirmația lui Isus din Matei 19:26, conform căreia „La oameni acest lucru este imposibil, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile”? Cum pot fi toate lucrurile posibile pentru Dumnezeu, așa cum afirmă Isus, dacă este imposibil ca Dumnezeu să mintă, așa cum susține Epistola către Evrei?

R: De fapt, există patru lucruri imposibile pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu poate:

Să mintă (Evrei 6:18)

Să fie ispitit de rău (Iacov1:13 )

Să se renege/să se tăgăduiască pe Sine (2 Timotei2:13 )

Să jure pe cineva mai mare decât El Însuși (Evrei 6:13)

Niciun „lucru” nu este imposibil pentru Dumnezeu. Minciuna și contradicțiile logice nu sunt „lucruri”, iar Dumnezeu nu face astfel de lucruri.

Î: În Evrei 6:18, care sunt unele dintre consecințele credinței că Dumnezeu spune minciuni?

R: O consecință este că oamenii pot cădea și se pot alătura unei secte, cum ar fi Biserica Unificării a reverendului Moon. Iată ce spune reverendul Moon.

„Dacă spui o minciună pentru a face pe cineva mai bun, asta nu este păcat... Chiar și Dumnezeu spune minciuni foarte des.” Master Speaks3/16/1973 p.11.

Principiul Divin, p. 515: „Există două motive pentru care Isus a prezis că Domnul va veni pe nori. În primul rând, pentru a preveni iluziile anticriștilor. Dacă s-ar fi clarificat că Hristos va veni pe pământ în trup, confuzia cauzată de iluziile multor anticriști nu ar fi putut fi prevenită în niciun fel. ... Dar, din fericire, acest tip de confuzie a fost evitat, deoarece toți credincioșii, știind că Hristos va veni pe nori, și-au îndreptat privirea spre cer.”

Principiul Divin, p. 515 „În al doilea rând, a fost pentru a-i încuraja pe acei sfinți care parcurgau calea dificilă a credinței în acea vreme.”

Totuși: Este un păcat grav să-L numești pe Dumnezeu mincinos, conform 1 Ioan 1:10; 5:10 și Tit 1:2. Evrei 6:18 spune că Dumnezeu nu poate minți, la fel ca și Numeri 23:19 și 1 Samuel 15:29.

Dacă ar fi în regulă să minți, ar fi în regulă ca reverendul Moon să mintă despre faptul că el însuși este Mesia? Despre ce altceva ar fi în regulă ca reverendul Moon să vă mintă?

Î: În Evrei 6:19, ce este „ancora sufletului” și în ce sens este aceasta o ancoră?

R: O ancoră are un lanț, fixat de o greutate metalică sau de un cârlig, care constituie partea propriu-zisă a ancorei. Totuși, lanțul nu ajută prea mult fără cârligul greu. La fel, ancora noastră este credința noastră în Hristos, iar credința fără ancoră nu ar fi solidă. De asemenea, dacă nu există lanț, nava se îndepărtează în derivă și ancora nu are niciun rost. Fără credință, și oamenii se pot îndepărta în derivă.

Î: În Evrei 7:1-10, de ce este Isus comparat cu Melhisedec din Geneza 14:18-20?

R: Un motiv simplu este că Vechiul Testament însuși îl compară pe Mesia cu Melhisedec. Psalmul 110:4 arată că Mesia va fi preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melhisedec. O referință misterioasă, menționată în treacăt, se găsește în Geneza 14:18-20. Semnificația acesteia este prezentată într-un mod ceva mai puțin misterios în Psalmul 110:4 și explicată definitiv abia în Evrei 7:1-10.

Este adevărat că autorul Epistolei către Evrei pune accentul pe detalii care nu constituiau puncte principale în Geneza. De exemplu, nici tatăl lui Abimelec nu a fost menționat, dar asta nu îl face un tip al lui Hristos. Autorul Epistolei către Evrei nu poate dovedi afirmațiile din Evrei 7:1-10 bazându-se pe autoritatea Genezei.

Cu toate acestea, el nu a pretins niciodată că ar face acest lucru. Creștinii cred că Biblia a fost scrisă sub inspirația și autoritatea Duhului Sfânt. Autorul Epistolei către Evrei scoate în evidență trei lucruri:

1. Dovada statutului lui Mesia prin comparație cu Melhisedec, bazată pe Psalmul 110:4.

2. Dovada că a existat o altă preoție a lui Dumnezeu înainte de preoția lui Aaron.

3. Mulți creștini îl văd, de asemenea, pe Melhisedec ca o apariție a lui Hristos înainte de întrupare.

Ca o notă marginală, secta de la Qumran îl considera pe Melchisedec un eliberator ceresc care urma să vestească mântuirea lui Dumnezeu. Printre Manuscrisele de la Marea Moartă, Melchisedec apare în „Apocriful Genezei” (1QapGen) 22:14-17 și în manuscrisul „Melchisedec” (11Q13), precum și în „Cântările jertfei de Sabat” (4Q401) și 4Q544. Filon și Iosifus s-au referit, de asemenea, la Melhisedec, la fel ca și Targumul Pseudo-Ionatan la Geneza 14:18 și Targumul Neofiti I.

Î: În Evrei 7:1-10, ce este „ordinea lui Melchisedec”?

R: Aceasta nu este o expresie specific creștină, întrucât ea a fost folosită pentru prima dată cu o mie de ani înainte de Hristos, în Psalmul 110:4. Vechiul Testament ne spune puține lucruri despre ordinea lui Melchisedec, cu excepția a trei aspecte pe care le putem deduce.

1. Este total independent de preoția israelită din ordinul lui Aaron.

2. Geneza 14:18-20 arată că a precedat preoția lui Aaron.

3. Psalmul 110:4 arată că acesta va juca un rol în viitor, odată cu venirea lui Mesia.

Î: Oare Evrei 7:1-11, împreună cu nașterea din fecioară a lui Hristos, dovedește că suntem vinovați de păcatele tuturor strămoșilor noștri prin faptul că ne tragem din ei?

R: Nu. Ezechiel 18 și Deuteronomul 24:16 spun în mod specific că nu suntem vinovați pentru vina părinților noștri.

Majoritatea creștinilor văd un motiv practic important pentru care Isus S-a născut așa cum S-a născut; spre deosebire de noi, Isus S-a născut fără o natură păcătoasă. Nu este nevoie să se postuleze un al doilea motiv, și anume că Isus nu avea vina lui Iosif, a lui Adam sau a oricui altcuiva dintre ei.

Î: Evrei 7:1-11 dovedește oare că suntem vinovați de păcatul lui Adam prin faptul că ne aflăm în sămânța lui Adam?

R: Nu, din trei motive.

1. Acest verset nu dovedește vinovăția pentru păcatele lui Adam mai mult decât dovedește vinovăția pentru păcatele tuturor celorlalți strămoși ai noștri.

2. Nu, deoarece Ezechiel 18 și Deuteronomul 24:16 arată că fiecare om moare pentru propriile sale păcate. Se menționează în mod specific că nu suntem declarați neprihăniți datorită neprihănirii părinților noștri și că nu suntem vinovați din cauza păcatului tatălui nostru.

3. Nu, pentru că, chiar dacă am fi păcătuit fără să știm în Adam, Romani 4:15 și 5:13 arată că păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege.

Cu toate acestea, chiar dacă nu suntem vinovați de păcatele strămoșilor noștri, totuși putem suporta consecințele păcatului lor.

Î: Ce înseamnă acest lucru în Evrei 7:1-11?

R: Deși observațiile directe sunt clare, ceea ce este interesant este legătura cu ideea autorului.

1. Avraam, dând o zeciuială din prada de război lui Melhisedec, un preot ne-evreu al Dumnezeului Celui Preaînalt, dovedește că era posibil să fii preot fără a face parte din rândul lui Aaron.

2. Mai mult, faptul că Avraam, strămoșul lui Levi, a dat zeciuială lui Melhisedec demonstrează că preoția lui Melhisedec este mai mare decât preoția aaronică.

Î: În Evrei 7:2-4, Melchisedec era într-adevăr Isus sau nu?

R: Există două posibilități cu privire la această figură misterioasă.

Melhisedec era Isus: Melhisedec ar fi putut fi Însuși Hristos, care a apărut pe pământ înainte de întruparea Sa la Betleem. Deoarece se spune că Melhisedec nu avea tată sau mamă, nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, Melhisedec este Isus, cu excepția cazului în care Evrei 7:3 înseamnă pur și simplu că aceste lucruri nu au fost consemnate în Geneza. Mulți creștini din primele veacuri credeau acest lucru.

Melhisedec a fost un tip al lui Isus: Melhisedec a fost un om obișnuit care L-a urmat pe Dumnezeu. Se spune că Melhisedec a fost „făcut asemenea lui Isus”, iar Hristos a fost preot „după rânduiala lui Melhisedec”, dar nicăieri nu se spune că Isus este Melhisedec.

Î: În Evrei 7:2-11, spune Scriptura în mod categoric că Melhisedec este Isus sau nu?

R: Răspunsul este simplu și ar trebui să fie clar pentru toți: Scriptura nu spune acest lucru. Este ambiguu, și cel mai probabil în mod deliberat. Este semnificativ faptul că ideea principală din Evrei 7:2-11 este clară, indiferent dacă Hristos este sau nu Melchisedec.

Î: În Evrei 7:3, s-a reîncarnat Melhisedec?

R: Nu. Deși există de fapt cinci teorii foarte diferite privind reîncarnarea: cea occidentală New Age, cea hindusă, cea budistă, cea a musulmanilor alawiți și cea a musulmanilor ghulat, acest verset nu susține niciuna dintre ele. Evrei 7:3 îl compară pe Isus cu Melhisedec. Unii consideră că Melhisedec este pur și simplu o analogie sau un „tip” al lui Hristos. Alții cred că Melchisedec a fost de fapt o apariție a lui Hristos înainte de întrupare. Indiferent de asta, toți creștinii sunt de acord că Isus a existat încă de la începutul timpurilor. Cu toate acestea, a crede că Dumnezeu Fiul a existat din veșnicie nu înseamnă că vreunul dintre noi a existat înainte de a fi conceput.

Î: În Evrei 7:9-10, se arată cumva că un făt uman este doar potențial uman, nu unul real, și, prin urmare, avortul este acceptabil?

R: Nu. În primul rând, Levi nu era fiul direct al lui Avraam, ci strănepotul său. A invoca lipsa de importanță a vieții unui făt pe baza importanței descendenței lui Levi arată o disperare de a găsi argumente biblice în favoarea avortului. Vezi discuția despre Romani 5:12 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 7:14, cum susține autorul că un preot ar putea proveni din Iuda?

R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Isus era din Iuda în două moduri: atât prin tatăl său legal adoptiv (Iosif), cât și prin Maria, prin naștere.

2. Se admite că nimeni din Iuda nu putea fi preot după rânduiala lui Aaron.

3. Dar pot exista și alte rânduri de preoți. Mai precis, Melhisedec a fost un preot care nu provenea din rândul lui Aaron și care a trăit înaintea lui Aaron.

4. Ordinul preoțesc al lui Melhisedec era superior celui al lui Aaron prin

4a. Strămoșul lui Aaron și al lui Levi a plătit zeciuială lui Melhisedec.

4b. Așa s-a spus printr-un jurământ direct din partea lui Dumnezeu în Psalmul 110:4.

5. Isus a fost rânduit de Dumnezeu Tatăl să slujească ca preot după rânduiala lui Melhisedec, nu a lui Aaron.

Î: În Evrei 7:18, de ce face Dumnezeu adesea ceva diferit de ceea ce se așteaptă poporul Său?

R: Uneori s-ar putea să fie din cauză că avem așteptări scăzute sau greșite, dar de multe ori este mai mult decât atât. Dumnezeu ar putea prefera adesea ceea ce este neașteptat (din perspectiva oamenilor) în locul a ceea ce este așteptat, astfel încât slava să-I revină Lui, nu nouă. Este, de asemenea, o reamintire pentru noi că căile și gândurile Lui sunt mult mai înalte decât ale noastre, așa cum spune Isaia 55:8-9. Este, de asemenea, o reamintire pentru noi că nu prin puterea sau tăria noastră, ci mai degrabă prin Duhul lui Dumnezeu, așa cum ne învață Zaharia 4:6bf.

Î: În Evrei 7:19 și 8:13, Legea lui Moise nu a desăvârșit nimic, sau Legea era desăvârșită, așa cum spune Psalmul 19:7?

R: În aceste versete, „perfect” înseamnă a-și îndeplini scopul pentru care a fost menită. Legea era perfectă în scopul ei de a ne arăta poruncile lui Dumnezeu pentru noi, așa cum arată Romani 3:20. Dar Legea nu era perfectă în a face ceea ce nu a fost niciodată menită să facă: să mântuiască oamenii. Legea nu a mântuit pe nimeni și, prin urmare, nu a fost în stare să facă pe nimeni perfect; Dumnezeu face asta. De fapt, nu avem porunci de urmat; mai degrabă îl avem pe Hristos pe care să-L urmăm și porunci pe care să le păzim.

Î: În Evrei 7:27, au avut dreptate evreii să înceteze jertfele după distrugerea Templului, deoarece trebuiau să aducă jertfe doar atunci când exista un templu?

R: Aceasta ar fi o noutate pentru David, care a păstrat chivotul într-un cort pe tot parcursul domniei sale. Dacă ne gândim bine, aceasta ar fi o noutate și pentru Moise, Iosua, Debora, Ghedeon, Samuel și alții. Nu există niciun verset în Vechiul Testament (Tanach) care să spună că, deși obișnuiau să aducă jertfe înainte de a avea un templu, odată ce templul a fost construit și distrus, nu mai puteau reveni la ceea ce făceau înainte.

Î: În Evrei 8:1, Isus era preotul nostru sau jertfa noastră?

R: Ambele. Evrei 8:1 începe cu „Ideea principală a ceea ce spunem...”, deci acesta este punctul culminant al motivului pentru care el a discutat toate subiectele anterioare. În această situație unică, Isus a fost atât Marele nostru Preot, cât și jertfa noastră.

Î: În Evrei 8:1 și Evrei 9:11, în ce fel era Isus calificat să fie Marele nostru Preot?

R: Înainte de a răspunde la această întrebare, este important să înțelegem mai întâi rolul unui mare preot. Marele preot făcea un lucru pe care niciun alt preot nu-l putea face: în Ziua Ispășirii, el intra în Locul Preasfânt și aducea jertfele lui Dumnezeu. Ca om, el reprezenta poporul înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a ales pe descendenții lui Aaron să-L reprezinte pe Dumnezeu în fața poporului. Isus este calificat ca Mare Preot al nostru în cel puțin patru moduri.

1. Isus a adus o dată pentru totdeauna jertfa pentru noi, jertfindu-Se pe Sine Însuși. Isus a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre. Petru, Moise și Ioan erau oameni buni, dar nu erau capabili să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre, deoarece nu erau fără păcat.

2. La fel ca alți mari preoți, Isus îl reprezintă pe Dumnezeu în fața noastră. El poate face acest lucru mai bine decât orice mare preot muritor, deoarece Isus este Dumnezeu (Evrei 1:8-9; Ioan20:28 ), iar plinătatea lui Dumnezeu locuiește în El (Coloseni1:19 ).

3. La fel ca alți mari preoți, Isus ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. El poate face acest lucru pentru că a fost ca noi în toate lucrurile (Evrei 2:17).

4. Israeliții aveau nevoie de un nou mare preot de fiecare dată când murea vechiul mare preot (Evrei 7:23-25). Isus este viu în ceruri și El este același ieri, astăzi și în veci (Evrei 13:8).

Î: În Evrei 8:1-3, este corect să numim un om de pe pământ astăzi preotul nostru?

R: Este de prisos să avem alți preoți. Isus este singurul preot de care avem nevoie astăzi, din cel puțin trei motive.

În mod explicit, Isus este numit marele nostru preot în Evrei 8:1.

În trecut, Isus a adus o singură jertfă, odată pentru totdeauna (Evrei 10:14), odată pentru totdeauna (Evrei 9:12; 10:10). Catolicii și unii luterani ar trebui să rețină că Evrei9:26 arată în mod explicit că Isus nu a suferit încă de la întemeierea lumii.

Chiar și astăzi, Isus trăiește pentru a mijloci pentru noi înaintea Tatălui (Evrei7:25 ).

Pe de altă parte, într-un sens mai restrâns, toți credincioșii sunt preoți, conform 1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:6 și 5:10.

Î: În Evrei 8:5, care a fost scopul exemplului Cortului întâlnirii?

R: Dumnezeu și-a adus domnia și împărăția pe pământ. Evrei 8:5 spune că Cortul era o copie și o umbră a ceea ce se află în ceruri. Totuși, la fel cum un desen bidimensional nu este identic cu o fotografie bidimensională, cu atât mai puțin cu un obiect tridimensional, aceasta nu înseamnă că cerul este exact ca Cortul pământesc. Cortul nu a fost construit pentru Dumnezeu, care nu avea nevoie de el, ci mai degrabă pentru ca Dumnezeu să ne arate o imagine a separării și sfințeniei Sale.

Î: În Evrei 8:5, faptul că Cortul este o umbră a lucrurilor cerești susține ideea platonistă conform căreia lumea noastră este o umbră a lumii reale a ideilor?

R: Nu. Deși probabil majoritatea vorbitorilor de greacă erau cel puțin oarecum familiarizați cu Platon, lumea ideilor lui Platon nu era una a structurilor materiale. De exemplu, filosofia lui Platon ar învăța (destul de nechibzuit) că canapelele din această lume sunt copii imperfecte și modificate ale „canapelei ideale” abstracte. La fel, paturile sunt copii imperfecte și modificate ale „patului ideal”. Ne lovim de o problemă cu canapelele La-Z-Boy sau cu paturile extensibile. Poate că lumea ideală a trebuit să creeze o nouă entitate în momentul în care canapeaua La-Z-Boy a fost inventată în lumea reală.

Spre deosebire de greci, autorul Epistolei către Evrei și restul Bibliei au înțeles că Raiul era material, cu trup (glorificat) și structură. Alte cărți evreiești antice care arată că ei înțelegeau Tabernacolul pământesc ca fiind o copie a unui tabernacol ceresc material sunt 2 Baruch 4:5; Antichitățile iudeilor 3:123 (c. 93-94 d.Hr.) și Războaiele iudeilor 5:212-213, ambele scrise de Iosifus.

Î: În Evrei 8:5-7,13; 9:1,15; 10:9,16, având în vedere că Legea mozaică a fost primul legământ, ce se poate spune atunci despre legămintele cu Adam, Noe și Avraam?

R: Aceste legăminte au fost încheiate cu persoane individuale, nu cu o națiune sau un popor. A se vedea și următoarea întrebare.

Î: În Evrei 8:5-7,13; 9:1,15; 10:9,16, Biblia învață despre „legăminte” sau despre „dispensații”?

R: Biblia vorbește despre ambele. De fapt, există șapte puncte asupra cărora creștinii care susțin conceptul de legământ și cei care susțin conceptul de dispensație pot fi de acord, dar există și unele diferențe.

Punct de acord:

A1. Toți cei care au fost, sunt sau vor fi mântuiți sunt mântuiți prin Isus. (Evrei 11:39-40; Tit 2:11; Evrei 2:9; 1 Ioan 2:2; 1 Timotei 2:6) A se vedea „1001 Bible Questions Answered”, pp. 77-78, 85 (un dispensaționalist) pentru mai multe detalii despre modul în care credincioșii din Vechiul Testament au fost „mântuiți exact așa cum sunt mântuiți credincioșii din Noul Testament” prin Hristos.

A2. Și în Vechiul Testament oamenii au făcut individual un legământ cu Dumnezeu (Psalmul 50:5).

A3. Dumnezeu a încheiat o serie de legăminte cu Adam, Noe, Avraam, Isaac și Iosua.

A4. În Vechiul Testament, oamenii au făcut un legământ colectiv cu Dumnezeu (Ieremia 34:13, 18).

A5. Au existat și vor exista doar două legăminte: primul a fost sub Moise (Evrei 9:9), iar al doilea, legământul veșnic (Evrei13:20 ), care este superior (Evrei 8:6).

A6. Ne aflăm acum în dispensația/administrarea harului (Efeseni 3:2). Vechiul Testament aștepta cu nerăbdare ispășirea lui Hristos, în timp ce noi privim acum înapoi la ispășirea lui Hristos.

A7. Va exista o dispensație viitoare în care toate lucrurile vor fi reunite sub Hristos (Efeseni1:10 ).

Diferențe și accente:

Diversi teologi ai legământului și ai dispensaționalismului nu sunt de acord cu privire la o serie de aspecte:

1. Teologii legământului susțin că toate promisiunile lui Dumnezeu din Vechiul Testament se împlinesc astăzi numai în Biserică. Evreii necredincioși au fost tăiați din creștinism, iar de atunci încolo, „Israelul lui Dumnezeu” este Biserica, iar evreii de astăzi nu sunt diferiți de orice alt grup etnic. Cu toate acestea, R.C. Sproul, în cartea sa *Now That’s a Good Question*, paginile 504-505, învăță că, pe baza capitolului 11 din Epistola către Romani, „Dumnezeu mai are încă un capitol de scris pentru poporul evreu ca atare”.

Dispensationaliștii spun că unele dintre promisiunile lui Dumnezeu din Vechiul Testament se vor împlini în viitorul Israel, cum ar fi cei 144.000. Evreii de astăzi sunt încă poporul ales al lui Dumnezeu. În ceea ce privește aplicarea acestei teologii, dispensationaliștii, și nu covenantalistii, au fost cei care au promovat operațiunile umanitare de transport aerian pentru a ajuta evreii din fosta Uniune Sovietică să plece și să se întoarcă în Israel.

2. În general, dispensaționaliștii nu pun același accent pe respectarea Legii, inclusiv a legii zeciuielii și a Sabatului/Zilei Domnului. A se vedea *Now That’s a Good Question*, pp. 436-438, pentru o perspectivă a adepților legământului asupra zeciuielii ca fiind o lege valabilă astăzi, și *1001 Bible Questions Answered*, p. 107, pentru o perspectivă dispensaționalistă asupra motivului pentru care aceasta nu este o lege astăzi, ci o chestiune de libertate. *1001 Bible Questions Answered*, pp. 109-110, explică de ce Sabatul nu mai este valabil astăzi.

3. Ultra-dispensaționalismul, care este respins de Seminarul Teologic din Dallas (1001 Bible Questions Answered, p. 114) și de alți dispensaționaliști, susține că trăim acum într-o dispensație diferită de cea din vremurile Noului Testament și că botezul nu este valabil astăzi. A se vedea discuția privind 1 Corinteni 1:17 pentru mai multe informații despre eroarea ultra-dispensaționalismului.

4. Un teolog al legământului, John Gerstner, susține că dispensaționaliștii subestimează rolul lui Hristos în mântuirea tuturor, în toate timpurile. Dispensaționaliștii neagă această acuzație.

Ca exemplu al perspectivei legământului, R.C. Sproul spune în *Now That’s a Good Question*, pp. 283-284: „Mântuirea are loc exact în același mod în Vechiul Testament ca și în Noul Testament – prin credință. Singura diferență este că, în Vechiul Testament, credința se baza pe o promisiune viitoare care nu fusese încă împlinită.”

5. Teologii legământului, precum Gerstner și *New Geneva Study Bible* (p. 1990), susțin că unii dispensaționaliști propovăduiesc „harul ieftin” și ignoră Legea lui Dumnezeu. Un absolvent de seminar dispensationalist pe care îl cunosc, în timp ce citea acest lucru, a strigat surprins. Inutil să spun că și dispensationaliștii neagă această acuzație. Cu toate acestea, au fost unii dispensationaliști, nu teologii legământului, cei care au promovat ideea că poți fi creștin doar acceptându-L pe Isus ca Mântuitor al tău, iar a-L face Domnul tău era o opțiune ulterioară.

6. Învățătura dispensaționalistă extremă subliniază uneori că astăzi Evanghelia mântuiește, aproape excluzând faptul că Dumnezeu este Cel care mântuiește. Oare Dumnezeu este neputincios să-i mântuiască pe bebeluși și pe cei cu handicap mental sever pentru că nu au auzit Evanghelia?

În general, faptul că unii oameni duc un punct de vedere la extrem nu dovedește că acel punct de vedere este greșit, dacă versiunea neextremistă a acelui punct de vedere include un echilibru care protejează împotriva extremelor. Cu toate acestea, extremiștii care duc un punct de vedere până la concluziile sale logice demonstrează că întregul punct de vedere este greșit, dacă nu există o învățătură care să interzică ducerea lui la extrem.

Î: În Evrei 8:10, având în vedere că Isus a murit pentru toată lumea, cum se face că al doilea legământ este doar cu casa lui Israel?

R: Evrei 8:10 spune că legământul va fi cu Israel; nu spune că va fi numai cu Israel. Totuși, înțeles corect, acesta este cu Israel, iar toți credincioșii sunt adoptați în poporul ales al lui Dumnezeu. Două puncte specifice:

1. Toți credincioșii sunt, din punct de vedere spiritual, fii ai lui Avraam, conform Efeseni 2:12-13; Galateni 4:24-28; Romani 4:12, 16-17.

2. Chiar și evreii care refuză să creadă în Isus vor muri în păcatele lor, conform Matei 23:29-33; Ioan 8:24; Faptele Apostolilor20:21 ;2:37 -40; și Romani 9:6.

Î: În Evrei 8:11 și Ieremia 31:33-34, se presupune că trebuie să ne învățăm unii pe alții?

R: Da, trebuie. Acest verset nu spune doar că nu trebuie să ne învățăm unii pe alții. Mai degrabă, spune că nu trebuie să ne învățăm unii pe alții spunând „Cunoașteți-L pe Domnul”, deoarece toți credincioșii Îl vor cunoaște pe Domnul.

Aici se află un aspect teologic important. În timp ce în vremurile Vechiului Testament doar câțiva credincioși aveau Duhul Sfânt locuind în ei, în vremurile Noului Testament toți credincioșii au Duhul Sfânt locuind în ei. Ioan14:23 arată că toți cei care îl au pe Hristos au și Duhul Sfânt. Romani 8:9-11 arată că cei de astăzi care nu au Duhul Sfânt nu îl au nici pe Hristos.

Î: În Evrei 8:13, cum ar putea Vechiul Legământ să dispară, având în vedere că Isus a spus în Matei 5:18 și Luca 16:17 că nici o iotă sau o tăietură nu va trece?

R: În Luca 16:17, Isus a spus că Legea nu va cădea. În Matei5:18 , Isus a spus că nici măcar o iotă sau o tăietură nu va trece, până când totul se va împlini. Vezi discuția despre Romani 7:6 pentru mai multe informații.

Î: În Evrei 9:2-4, pe scurt, altarul de aur al tămâiei se afla în Locul Preasfânt sau în Locul Sfânt, așa cum arată Exodul 30:6 și Leviticul 16:12-13,18?

R: Unele manuscrise antice ale cărții Evrei spun că acest altar se afla în Locul Sfânt; totuși, nu este necesar să ne bazăm pe acele manuscrise pentru a răspunde la întrebare.

Răspuns succint: Perdeaua făcea parte din Locul Sfânt sau din Locul Preasfânt, având în vedere că le despărțea pe cele două? S-ar putea spune că făcea parte din ambele. La fel, 1 Regi 6:22 oferă răspunsul cu privire la altar. Se spune că altarul „aparținea” Locului Preasfânt. Altarul, împreună cu perdeaua, forma granița, atunci când perdeaua era trasă înapoi pentru ca Marele Preot să treacă prin ea în Ziua Ispășirii.

Vezi următoarea întrebare pentru o explicație mai detaliată.

Î: În Evrei 9:2-4, altarul de aur pentru tămâie se afla în Locul Preasfânt sau în Locul Sfânt, așa cum arată Exodul 30:6 și Leviticul 16:12-13,18?

R: Vezi întrebarea anterioară pentru un răspuns succint.

Răspuns detaliat: Există atât de multe explicații pentru a răspunde la această întrebare, încât este o adevărată provocare să le analizăm pe toate pentru a găsi răspunsul corect. Toate răspunsurile pot fi clasificate în trei categorii: cuvinte, mișcare și scop. Fiecare dintre acestea are un răspuns cel mai puțin probabil și unul sau două răspunsuri mai probabile.

Mai întâi, trei fapte care nu sunt direct legate de răspuns, iar apoi răspunsul.

Faptul 1: Utilizarea în Ziua Ispășirii: Preotul intra în Locul Preasfânt doar o dată pe an. Preotul lua cărbuni aprinși de pe acest altar și trecea dincolo de perdea în Locul Preasfânt (Leviticul 16:12-13).

Faptul 2: Poziția altarului: Exodul 30:1-10 arată că preotul (nu neapărat marele preot) trebuia să ardă tămâie pe altarul placat cu aur în fiecare dimineață. Aceasta era ceea ce făcea Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, când i s-a arătat un înger lângă acest altar, în Luca 1:8-11. Zaharia făcea parte dintr-o divizie de preoți și, prin urmare, nu era mare preot. Leviticul 16:12 arată, de asemenea, că altarul se afla în Locul Sfânt, nu în Locul Preasfânt. 1 Regi 6:22 ar putea însemna că altarul se afla în Locul Preasfânt, dar nu neapărat. 1 Regi 6:22 spune doar că acesta „aparținea” lucrurilor preasfinte (adică în Ziua Ispășirii), nu că se afla fizic acolo. Conform cărții *When Critics Ask*, p. 517, Filon, Iosifus și alți scriitori evrei au afirmat, de asemenea, că se afla în Locul Sfânt. Contrar acestui lucru, *Apocalipsa lui Baruch* 6:7 afirmă că altarul se afla în Locul Preasfânt.

Faptul 3: Două altare (puțin probabil): Deși ar fi putut exista două altare, acest lucru este extrem de puțin probabil, deoarece nu există nicio referință biblică sau extrabiblică la două altare.

Definiția cuvântului (puțin probabil): Cuvântul grecesc literal din Evrei 9:3 este „instrument de tămâie”. Din punct de vedere gramatical, acesta se poate referi la cădelnița pe care preotul o purta cu el. Totuși, acest lucru este improbabil, deoarece atunci cartea Evreilor ar descrie în detaliu fiecare dintre celelalte trei piese de mobilier din Cortul Întâlnirii, ar menționa cădelnița și ar trece sub tăcere altarul tămâiei. De asemenea, scriitorii evrei Filon și Iosifus folosesc acest cuvânt pentru a se referi la altar.

Variație în manuscrisele Vechiului Testament: În timp ce atât textul masoretic, cât și Septuaginta spun că altarul se afla în Locul Sfânt, Pentateuhul Samaritean spune că se afla în spatele perdelei (în Locul Preasfânt).

Variații în manuscrisele Noului Testament: Manuscrisele grecești Vaticanus, versiunile copte și versiunea etiopiană menționează că acesta se află în Locul Sfânt, nu în Locul Preasfânt. Cu toate acestea, este probabil ca aceasta să nu fie forma originală a textului.

Scrieri creștine timpurii: În „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, de Tertulian, în cartea a 4-a, rândurile 140-145, se menționează altarul de aur din Locul Preasfânt.

Mutarea anuală a altarului în Ziua Ispășirii (puțin probabilă): Era oare altarul mutat o dată pe an? Acest lucru este puțin probabil. Altarul era făcut din lemn de salcâm și acoperit cu aur. Era mic, având dimensiunile de aproximativ 3 picioare pe 1 ½ picioare pe 1 ½ picioare. Aurul turnat are o densitate foarte mare, de aproximativ 19,^{3 g/cm³}. Presupunând că grosimea stratului de aur era de o optime de inch, greutatea aurului ar fi fost de 225-235 de livre. Deși putea fi împins de un singur om, nu era foarte ușor de transportat pentru un preot care trebuia să poarte și tămâie și un cădelniță pentru cărbuni. Alți preoți nu puteau ajuta la transportarea lui înăuntrul Locului Preasfânt (Leviticul 16:17; Evrei 9:7). Astfel, altarul probabil nu era mutat în Ziua Ispășirii.

Mutarea unică a altarului: Exista „altarul care aparținea sanctuarului interior”, după cum se menționează în 1 Regi6:22 . Textul ebraic este aici ambiguu: ar putea însemna fie că, în vremea lui Solomon, altarul se afla în Locul Preasfânt, fie că altarul aparținea Locului Preasfânt. Dacă se are în vedere prima semnificație, altarul se afla în Locul Preasfânt din Templul lui Solomon. Totuși, acest lucru este puțin probabil, întrucât Zaharia, în Luca 1:8-11, ardea tămâie pe acest altar când i s-a arătat îngerul, așa cum se spune că trebuiau să facă preoții (nu doar marele preot) în Leviticul 16:12. În afara Bibliei, primim semnale contradictorii cu privire la acest aspect. Filon și Iosifus spun că altarul se afla în Locul Sfânt, dar Apocalipsa lui Baruch 6:7 afirmă că altarul se afla în Locul Preasfânt.

Mișcarea perdelei: Să presupunem că se are în vedere a doua semnificație a versetului din 1 Regi 6:22. O informație esențială care lipsește este modul în care preotul, cu un cădelniță plină de foc, tămâie și sânge pe degetul de la mâna cealaltă, ar fi putut trece dincolo de perdea. (Nu putea pur și simplu să se strecoare pe sub ea.) Matei 27:51 indică faptul că perdeaua nu era formată din două perdele prinse la mijloc, ci dintr-o singură bucată continuă. Să presupunem pentru o clipă că preotul s-a strecurat pur și simplu între perete și perdea pe o parte. Acest lucru ar fi problematic, având în vedere toate lucrurile pe care le purta și sperând că cădelnița nu va aprinde perdeaua. Un scenariu mai probabil este că preotul a deschis perdeaua, cel puțin parțial, și apoi a intrat. Odată ce perdeaua a fost deschisă, altarul a devenit parte a Locului Preasfânt și a fost folosit în cadrul ceremoniei de acolo.

Acest lucru este similar cu rugăciunile noastre de pe pământ. Suntem păcătoși și nu facem parte din Locul Preasfânt al lui Dumnezeu din Ceruri. Cu toate acestea, într-o zi, pentru noi, perdeaua va fi dată la o parte, iar Apocalipsa 5:8; 8:3-4 arată că nu numai noi, ci și rugăciunile noastre vor fi în Locul Preasfânt din Ceruri. (Te motivează într-un fel să te rogi, nu-i așa?)

Î: În Evrei 9:4, tablele de piatră sunt aceleași cu Cartea Legii din Deuteronom 31:24-26?

R: Nu. Deuteronomul 31:24-26 arată că Cartea Legii era Tora (primele cinci cărți ale Bibliei), și nu Cele Zece Porunci. Tora originală era așezată lângă chivot, nu în interiorul acestuia. Tablele de piatră erau Cele Zece Porunci.

Î: În Evrei 9:4, cele trei lucruri se aflau în chivotul Legământului sau în fața chivotului, așa cum sugerează Exodul 16:33-34, Numeri 17:10-11, 1 Regi 8:9 și 2 Cronici 5:10?

R: Apropo, chivotul este numit și chivotul Mărturiei (Exodul 25:16-22), deoarece conținea „mărturia”, adică tablele de piatră ale celor Zece Porunci.

În trecut, în chivot: Exodul 16:33-34 spune că vasul cu mană a fost pus înaintea Domnului pentru a fi păstrat pentru generațiile viitoare. Numeri 17:10-11 spune că trebuiau să pună toiagul lui Aaron în fața Mărturiei. Deși numai Evrei 9:4 spune că aceste lucruri au fost puse în interiorul chivotului, se presupune că ele au fost așezate în chivot. Exodul 25:21, Exodul 40:20 și Deuteronomul 10:2,5 spun că Moise a pus tablele de piatră în chivot. Când Exodul 40:20 spune că tablele de piatră au fost puse în chivot, este posibil ca și celelalte două obiecte să fi fost puse în acel moment.

500 de ani mai târziu, în timpul lui Solomon, după ce chivotul a fost capturat de filisteni și după ce 70 de bărbați s-au uitat în interiorul chivotului (1 Samuel 6:19), în 1 Regi 8:9 și 2 Cronici 5:10, chivotul conținea doar tablele de piatră. Evrei 9:4 se referă la ceea ce se afla inițial în interiorul chivotului.

Î: În Evrei 9:6-9, care era scopul acestei separări din cortul întâlnirii?

R: Unele clădiri din zilele noastre au acces restricționat la anumite părți, cum ar fi camerele de distribuție a energiei electrice, din motive de siguranță, pentru a reduce numărul de victime.

În vremurile Vechiului Testament, acest lucru sublinia în mod plastic separarea dintre Dumnezeul sfânt și omul păcătos. Chiar și marele preot putea intra doar o dată pe an. Era vorba doar de un singur om anume, dintr-o singură familie, dintr-un singur trib, din întreaga populație. Potrivit lui Iosifus, în perioada Templului, când preotul intra, avea douăsprezece clopoței atașați la poala veșmântului său și o frânghie în jurul taliei. Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu ar fi fost atât de nemulțumit de preot, încât acesta ar fi murit în Sfânta Sfintelor? Cine l-ar fi scos afară? De aceea avea frânghia în jurul taliei, pentru ca cineva să-l poată trage afară, și clopoțeii, care ar fi sunat pentru a indica că încă se mișca.

Rabinii evrei din Talmud Yoma 5:1 spun că, atunci când marele preot intra, „nu-și prelungea rugăciunea, ca să nu provoace teroare în rândul poporului Israel”. După ce intra (și ieșea), el organiza un ospăț împreună cu prietenii săi.

Î: În Evrei 9:12-14, ce înseamnă exact „răscumpărare”?

R: Acest lucru nu era un mister pentru poporul evreu; era un concept obișnuit în Vechiul Testament. Fiecare animal întâi-născut trebuia sacrificat, cu excepția cazului în care putea fi „răscumpărat” prin ceva în locul său, conform Exodului 13:13.

La fel, copiii întâi-născuți trebuiau răscumpărați prin jertfirea unui animal, așa cum arată Exodul 13:14-16. În Luca 2:23-24, Maria și Iosif au adus o jertfă după nașterea lui Isus, așa cum poruncea Leviticul 12:6-8.

Dumnezeu i-a răscumpărat pe israeliți din sclavia egiptenilor, conform Exodul 6:6 și Deuteronomul 7:8.

În general, sensul răscumpărării, lytrosis în greacă, este eliberarea cuiva prin plata unei răscumpărări, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 86.

În vremurile Vechiului Testament, Dumnezeu a mântuit oamenii „pe credit”, știind ce urma să facă Hristos.

Î: În Evrei 9:15, a fost răscumpărarea făcută de Hristos pentru păcatele noastre retroactivă?

R: Absolut da. Evrei 9:15 spune că Hristos a murit pentru păcatele săvârșite sub primul legământ. Conform cunoașterii certe a lui Dumnezeu, Isus a fost ucis încă dinainte de întemeierea lumii, după cum se menționează în Apocalipsa 13:8. Romani 3:25 indică, de asemenea, că El a făcut aceasta pentru păcatele anterioare, care până atunci rămăseseră nepedepsite.

Î: În Evrei 9:21, unde se spune că cortul întâi și alte lucruri erau stropite cu sânge?

R: Acest lucru nu este menționat în Vechiul Testament; însă poporul evreu era aparent conștient de aceasta. Iosifus menționează acest lucru în „Antichitățile iudeilor”, cartea 3, p. 205-206. [viii 6].

Î: În Evrei 9:25-28, ar putea Isus să fie jertfit de multe ori în timpul Liturghiei romano-catolice, împreună cu pâinea și vinul?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord în privința aceasta.

Creștinii luterani și catolici spun că da. Un luteran a învățat că, întrucât Dumnezeu este atemporal, ispășirea poate fi atemporală. Cina Domnului este o legătură în timp cu momentul în care Hristos a murit pe cruce, prin atemporalitatea lui Dumnezeu.

Creștinii ortodocși propovăduiesc prezența reală a lui Hristos în Euharistie, dar lasă în mister modul în care aceasta se realizează.

Majoritatea creștinilor protestanți spun că nu.

În Ioan 19:30, „S-a împlinit” sunt ultimele cuvinte ale lui Isus. Acesta este, de fapt, un termen contabil, care ar putea fi tradus prin „plătit integral”.

Evrei 9:25-28 ne învață în mod explicit că Isus nu aduce jertfă iar și iar; dimpotrivă, Isus a fost jertfit o singură dată.

În Evrei 10:11-12, Isus nu și-a îndeplinit datoria religioasă zi de zi; dimpotrivă, Isus a adus o singură dată, pentru totdeauna, o jertfă pentru păcate. Apoi Isus s-a așezat, o poziție de confort, favoare și onoare.

Î: În Evrei 9:27-28, ar putea reîncarnarea să fie adevărată și compatibilă cu creștinismul?

R: Nu, din mai multe motive.

În general, Dumnezeu îi învie pe toți în trup în ziua de apoi, ceea ce nu are prea mult sens dacă nu avem un singur și unicul trup.

În Evrei 9:27-28 se spune în mod specific că „așa cum omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea să se înfățișeze înaintea judecății”.

În 2 Samuel 12:22-23, David a spus despre copilul său mort: „Eu mă voi duce la el [în mormânt], dar el nu se va întoarce la mine.” Scriptura consemnează cu exactitate cuvintele lui David, dar acest verset nu ar dovedi că opinia lui David era corectă, decât în combinație cu Evrei 9:27-28.

Eclesiastul 11:3 spune că oriunde cade un copac, acolo va rămâne. Contextul din Ecleziastul 11:1-3 este cel al cauzei și efectului, iar contextul întregii cărți este viața și moartea sub soare.

Reîncarnarea lipsea nu numai din întregul Vechi și Noul Testament, ci și din tradiția iudaică și creștină. Conceptul era acceptat de câțiva greci păgâni. Creștinii erau conștienți de acest concept și respingeau categoric reîncarnarea ca fiind nebiblică, așa cum arată Hipolit.

Ipolit (Împotriva lui Platon, versetul 2), în discuția sa amplă despre Hades, menționează, de asemenea, pe scurt că învierea nu înseamnă că sufletul este transferat în alte trupuri, ci mai degrabă că Dumnezeu învie trupurile însele. În „Refutarea tuturor ereziilor”, 1:2, Ipolit menționează că pitagoreicii credeau în eroarea conform căreia sufletul trece prin trupuri succesive.

În lucrarea „Octavius” a lui Minucius Felix, capitolul 34, pagina 194 (după anul 205 d.Hr.), ideea că sufletele oamenilor se întorc în trupuri de animale [reîncarnarea] a fost numită „obscenitatea bufonilor”.

Dacă cineva alege să creadă în reîncarnare indiferent de ceea ce spune Biblia, asta este una, dar vă rog să nu mințiți cu privire la ceea ce spune Biblia. Folosiți orice cuvinte omenești doriți, dar vă rog să nu încercați să răstălmăciți Cuvântul lui Dumnezeu pentru a spune ceva ce Dumnezeu nu a spus.

Pentru mai multe informații despre reîncarnare, consultați discuția referitoare la Luca 1:15; 1 Corinteni 15:37; Galateni 1:15-16, Galateni 6:7-8, Evrei 7:3 și Iacov 3:6.

Î: În Evrei 9:28 și următoarele, ce înseamnă „cei care așteaptă”, apekdechomenois?

R: Acest cuvânt este folosit de șapte ori în Noul Testament: Romani 8:19, 23, 25; 1 Corinteni 1:7; Galateni 5:5; Filipeni 3:20; Evrei 9:28. De fiecare dată se referă la cei care așteaptă întoarcerea lui Hristos. Cât de potrivit este să te numești pe tine însuți, și pe cei din biserica ta locală, printre „cei care așteaptă”.

Î: În Evrei 10:1-2, în filmul „The Truman Show”, eroul trăia într-o lume ireală. Într-un anumit sens, credincioșii din Vechiul Testament trăiau într-o „lume a umbrelor”, având doar o umbră a lui Hristos în jertfele din Vechiul Testament. Cum trăim noi astăzi într-o „lume a umbrelor”?

R: Cuvântul grecesc pentru umbră, skia, se poate referi la multe tipuri de umbre, inclusiv la conturul pe care un artist îl trasează într-un tablou înainte de a-l umple ulterior cu culori. Trăim într-o lume în care unele lucruri sunt copii ale celor din Cer. Deși această lume ni se pare reală, în cele trei dimensiuni ale noastre plus timpul, ea nu este la fel de reală ca eternitatea, care are cine știe câte dimensiuni. Când cineva moare în această lume, pare că „jocul s-a terminat”. Dar, în realitate, tocmai am terminat versiunea de încercare a jocului și am trecut la un nou nivel.

Într-o lume a umbrelor ar putea exista indicii că lucrurile nu sunt pe deplin permanente. De exemplu, așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la pagina 2188: „Recurența regulată a sacrificiului le-a marcat ca fiind ineficiente. Cine trebuie să ia medicamente la fiecare oră pentru a rămâne în viață nu poate fi considerat vindecat. În loc să liniștească conștiința, sistemul levitic o trezea brusc la viață în fiecare an. În spatele frumosului ritual al Zilei Ispășirii se ascundea amintirea anuală că păcatele erau doar acoperite, nu îndepărtate.”

Î: În Evrei 10:4-11, din moment ce sângele taurilor și al țapilor nu putea îndepărta păcatele, atunci de ce a trebuit ca evreii să-i sacrifice timp de 1.400 de ani?

R: Vezi discuția despre Exodul 30:12, Leviticul 4 și Leviticul 5:13 pentru răspuns.

Î: În Evrei 10:5, expresia „un trup pe care mi l-ai pregătit” este o citare din Psalmul 40:6 „mi-ai deschis [străpuns] urechile”?

R: Textul masoretic spune: „mi-ai străpuns urechile”. Sclavii evrei trebuiau eliberați la fiecare șapte ani, dar urechile erau străpunse unui sclav care alegea de bunăvoie să-și slujească stăpânul pe viață.

Septuaginta spune: „un trup pe care mi l-ai pregătit”. Traducerile Vechiului Testament realizate de Symmachus și Theodotion conțin, de asemenea, cuvântul „trup”. Prin urmare, Psalmul 40:6 a fost probabil modificat în textul masoretic. (Ca o paranteză, sulurile de la Marea Moartă nu conțin Psalmul 40:6).

În orice caz, Isus era pregătit pentru o slujire ascultătoare.

Î: În Evrei 10:10, a fost trupul lui Isus invadat de Satana, așa cum învață reverendul Moon, fondatorul cultului Bisericii Unificării?

R: Nu. Mai întâi, iată ce spune așa-zisul Mesia, Rev. Moon, urmat de ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

1. Rev. Moon spune: că jertfa lui Avraam a devenit proprietatea lui Satana.

Principiul Divin, p. 269: „... Faptul că Avraam a adus jertfele fără să taie porumbelul în două a dus la oferirea, ca să zicem așa, a posesiunii lui Satana, astfel încât jertfa s-a încheiat cu afirmația că aceasta era posesia lui Satana.”

Principiul Divin, p. 330: „Din cauza faptului că Moise a lovit de două ori stânca în exterior, în furie... trupul său [al lui Moise] a fost invadat de Satana și el a murit în pustie, dar în interior... [el a putut totuși să aducă apă din stâncă poporului]”

Principiul Divin, p. 148 „Isus nu a putut îndeplini scopul providenței mântuirii fizice deoarece trupul său a fost invadat de Satana. Cu toate acestea, El a putut stabili baza mântuirii spirituale... prin... sângele de pe cruce.”

2. Dumnezeu spune: că trupul lui Isus nu a cunoscut descompunerea, conform Faptele Apostolilor 2:31. Isus și-a jertfit trupul în Evrei 10:10, dar trupul Său ne-a sfințit. În timp ce reverendul Moon învață că Isus și-a pierdut trupul și că acesta s-a descompus, apostolul Pavel spune exact opusul în Filipeni 3:20-21.

„Dar cetățenia noastră este în ceruri, și noi [adică creștinii] așteptăm cu nerăbdare un Mântuitor de acolo, pe Domnul Isus Hristos, care, prin puterea care Îi permite să supună toate lucrurile Lui, va transforma trupurile noastre smerite ca să fie asemenea trupului Său glorios.” (BSB)

Î: În Evrei 10:14, cum se face că suntem deja desăvârșiți și totuși suntem sfințiți?

R: Vezi discuția despre 2 Tesaloniceni 1:5 și 1 Petru 1:14-16 pentru răspuns.

Î: În Evrei 10:18, având în vedere că nu mai există jertfe pentru păcat, ar putea Isus să fie jertfit în cadrul liturghiei catolice?

R: Nu. Vezi discuția despre Evrei 9:25-28 pentru răspuns.

Î: În Evrei 10:25, este în regulă ca credincioșii să nu se adune împreună în părtășie?

R: Nu. Este un păcat ca credincioșii să se izoleze de ceilalți credincioși. Evrei 10:25 spune că nu trebuie să neglijăm adunarea împreună, dar Biblia nu precizează când trebuie să ne adunăm.

Există o serie de motive pentru această poruncă. Avem nevoie de alți creștini pentru încurajare, învățătură, corectare și mustrare. Dumnezeu le-a dat altor credincioși daruri spirituale pentru a ne hrăni, și ne-a dat nouă daruri spirituale pentru a-i hrăni pe ei. 1 Corinteni 12 discută mai pe larg acest aspect. Un alt motiv este că Isus a spus: „Căci unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20) Există o putere specială în rugăciunea în comun. În cele din urmă, deși lui Dumnezeu Îi place închinarea noastră individuală, Lui Îi place în mod special să ne închinăm Împreună. Vezi „Cartea completă a răspunsurilor biblice”, p. 225, pentru un răspuns complementar.

Î: Evrei 10:26-32 arată oare că oamenii își pot pierde mântuirea?

R: Toți sunt de acord că acest pasaj ne învață că numai Hristos este o jertfă suficientă pentru păcatele noastre. Jertfele din Vechiul Testament, în afara lui Hristos, sunt fără valoare. Cu toate acestea, creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la ceea ce spune acest pasaj despre pierderea mântuirii.

Punctul de vedere al pierderii oportunității: Pentru cei care păcătuiesc respingând jertfa lui Hristos de pe cruce, nu există nicio speranță în afara căii pe care au respins-o. Chiar dacă sunt evrei evlavioși și îndeplinesc toate jertfele Vechiului Testament, un dușman al lui Hristos este un dușman al lui Dumnezeu, care nu poate aștepta decât focul aprins.

Punctul de vedere privind pierderea mântuirii: Pe lângă punctul de vedere anterior, creștinii care păcătuiesc în mod deliberat și persistent suficient de mult timp L-au călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și au pierdut ocazia ca Hristos să-i mântuiască.

Vezi întrebarea referitoare la Evrei 3:6,14 și cele două întrebări referitoare la Evrei 6:4-12 pentru o discuție mai detaliată.

Î: În Evrei 11:1 și Evrei 11:3, a fost „credința noastră cea care înțelege că lumea a fost creată”, sau a fost „prin credința lui Dumnezeu că El a creat lumea”, așa cum învață Kenneth Copeland și alții?

R: În limba greacă, primele două cuvinte sunt „Prin credință înțelegem”. „Prin credință” modifică verbul care urmează imediat, „înțelegem”. Astfel, credința noastră nu a creat lumea, ci credința noastră ne dă înțelegerea modului în care Dumnezeu a creat lumea. Este vorba de credința noastră; Dumnezeul Atotștiutor Însuși nu are și nici nu are nevoie de credință.

Geneza 1, Psalmul 33:6,9 și alte pasaje arată că Dumnezeu a creat totul prin Cuvântul Său. Dumnezeul Atotputernic nu are „credință” că poate face ceva, la fel cum nici noi nu avem credință că putem respira. Dumnezeu are cunoașterea certă că El poate face toate lucrurile.

Problema mai largă aici este următoarea: trebuie creștinii să aibă credință în Dumnezeu sau credință în credință? Mulți vindecători prin credință predică, în esență, credința în credință. Credința în propria ta credință este credință în tine însuți deghizată în credință în Dumnezeu.

Î: În Evrei 11:4, de ce a acceptat Dumnezeu jertfa lui Abel și nu ofranda lui Cain?

R: Geneza 4 nu a dat în mod explicit niciun motiv, așa că niciun motiv nu este exclus. Evrei 11:4 spune că lui Cain îi lipsea credința. De fapt, se poate presupune o combinație de trei motive legate de lipsa de credință autentică a lui Cain.

Sânge, nu legume: În vremurile ulterioare, jertfele aduse lui Dumnezeu erau întotdeauna cu animale. Chiar și astăzi, unii doresc un creștinism fără vărsare de sânge. Evrei 9:18, 22 ne amintește că, în Vechiul Testament, Dumnezeu cerea vărsarea de sânge pentru iertare. Cu toate acestea, s-ar putea obiecta că, întrucât atât Vechiul Testament, cât și Epistola către Evrei au fost scrise după moartea lui Cain, cum ar fi putut Cain să știe acest lucru? Acest lucru ne conduce la următorul punct.

Jertfele în comuniune cu Dumnezeu: Deoarece Dumnezeu a vorbit direct cu Cain, acesta ar fi putut să-L întrebe mai târziu ce dorea Dumnezeu. Mulți oameni de astăzi doresc să-L slujească pe Dumnezeu după propriile lor condiții, în felul lor, nu în felul Lui. Totuși, s-ar putea obiecta: de ce n-ar fi putut Cain să aducă jertfă așa cum dorea el? Acest lucru ne conduce la următorul punct.

Jertfa prin credință față de Domnul nostru: Nu există dovezi că Cain s-a supus domniei lui Dumnezeu sau că, prin credință, și-a încredințat viața lui Dumnezeu. Chiar și astăzi, dacă nu suntem interesați să ne apropiem de Dumnezeu și să-L ascultăm, jertfele noastre nu contează. Mica 6:6-8 conține o expresie poetică frumoasă a acestui lucru. Proverbe 21:3; Osea 6:6; Ioan 14:15, 21, 23-24 sunt expresii mai directe ale primatului apropierii de Dumnezeu și al ascultării față de jertfele oamenilor și alte fapte.

Î: În Evrei 11:5, cum a fost posibil ca Enoh să nu vadă moartea?

R: Enoh nu a văzut moartea în Geneza 5:22-24. Așa cum a spus un copil mic: „Într-o zi, când se plimbau, Dumnezeu i-a spus lui Enoh: «De vreme ce suntem mai aproape de casa Mea decât de casa ta, de ce nu vii pur și simplu acasă cu Mine?»”

Dumnezeul Atotputernic poate face orice dorește, inclusiv să ia pe cineva în Cer. Trei scriitori creștini din perioada pre-niceană l-au văzut pe Enoh revenind ca unul dintre cei doi martori din Apocalipsa 11:6-11.

Tertulian (198-220 d.Hr.) considera că Enoh nu a cunoscut încă moartea, deoarece urma să moară abia în timpul anticristului (Apocalipsa 11:3). Tratat despre suflet, cap. 50, p. 227

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) a scris, de asemenea, că cei doi martori erau Enoh și Ilie [Elias], care predicau timp de 1.260 de zile, în „Tratat despre Hristos și Anticrist”, cap. 43, p. 213

Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.) discută faptul că Ilie și Enoh au fost ridicați la cer într-un loc îndepărtat fără să moară, pentru ca ei să-L însoțească pe Hristos când El va veni să judece. Totuși, nu ar trebui să credem că și Nero se va întoarce. „Despre modul în care au murit persecutorii”, cap. 2, p. 302.

Î: În Evrei 11:7, cum a condamnat Noe lumea?

R: Toți înțeleg că Dumnezeu este Cel care judecă lumea și că Dumnezeu, nu Noe, a trimis potopul. Sensul versetului din Evrei 11:7 este că Noe a condamnat lumea demonstrând că un om și familia sa puteau trăi o viață dreaptă înaintea lui Dumnezeu, chiar și în acele vremuri.

Î: În Evrei 11:8, cum a plecat Avraam (fostul Avram) fără să știe unde se duce, având în vedere că Geneza 12:5 spune că Avram a plecat să meargă în țara Canaanului?

R: Lui Avram nu i s-a spus în mod specific că se va duce în Canaan când Dumnezeu l-a chemat în Geneza 12:1. Privind în retrospectivă, Geneza 12:5, scrisă mult mai târziu decât perioada lui Avraam, ne spune că Dumnezeu l-a trimis pe Avram să se ducă în Canaan.

În viețile noastre putem să-L ascultăm pe Dumnezeu fără să avem nicio idee despre ce rezultat va avea. Deși poate părea incert pentru noi în acel moment, privind înapoi după ani de zile, putem vedea cum lucrurile s-au desfășurat atât de bine în planul lui Dumnezeu.

Î: În Evrei 11:19, cum l-a primit Avraam înapoi pe Isaac din morți, în sens figurat?

R: Avraam era pe punctul de a-l ucide pe Isaac ca jertfă. Totuși, Dumnezeu l-a oprit, iar Isaac a rămas în viață, așa cum spune Geneza 22:1-18.

Î: În Evrei 11:26, cum a prețuit Moise ocara lui Hristos, având în vedere că Moise nu auzise niciodată de Hristos?

R: Deși Moise nu auzise numele lui Hristos, el îl prețuia pe Dumnezeu și știa despre un profet care urma să vină, după cum se menționează în Deuteronom 18:17. Moise știa că va veni cineva care să facă ispășire pentru țară și pentru popor, conform Deuteronom 32:43.

Î: În Evrei 11:27, cum a părăsit Moise Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, având în vedere că Exodul 2:14,15 spune că Moise s-a temut de Faraon și a fugit în Midian?

R: Exodul 2:14-15 spune: „…Atunci Moise s-a temut și s-a gândit: «Cu siguranță s-a aflat ce am făcut.» Când Faraon a auzit despre această chestiune, a căutat să-l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit de Faraon…” (BSB). Clement din Alexandria, în Stromata (193-202 d.Hr.), cartea 4, capitolul 16, p. 428, citează acest verset, iar în manuscrisele antice nu există variații de text (cum ar fi omiterea unui „nu”, de exemplu).

Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi două răspunsuri diferite.

Nu este răspunsul: Exodul 2:14 spune că Moise s-a temut, iar Exodul 2:15 spune că Moise a fugit de Faraon. Nu se spune în mod expres că Moise s-a temut de Faraon aici.

Răspunsul lui Ioan Gură de Aur: În scrierile sale din perioada 392-407 d.Hr., Gură de Aur a abordat această problemă și a oferit un răspuns. Da, Moise s-a temut când l-a ucis pe egiptean, dar a dat dovadă de înțelepciune fugind pentru a evita un pericol previzibil. Nu este nevoie să-L ispitim pe Dumnezeu. Moise nu s-a temut să se întoarcă și nici să părăsească din nou Egiptul, indiferent de mânia faraonului. (Omilii la Epistola către Evrei, Omilia 26, p. 484.)

Un alt răspuns: Deși Moise a făcut bine să fugă din Egipt prima dată, a făcut-o din teamă după ce l-a ucis pe egiptean. Evrei 11:27 se referă la caracterul lui Moise după ce a locuit în Midian timp de patruzeci de ani. Moise s-a întors în Egipt fără teamă, a stat din nou în fața faraonului fără teamă și a părăsit din nou Egiptul, totul fără a se teme de mânia faraonului. Faraonul avea mai multe motive să se teamă de Dumnezeu decât Moise de faraon.

Există o lecție pentru noi aici astăzi. Uneori, dacă fugim dintr-o situație înfricoșătoare, Dumnezeu poate dori mai târziu ca noi să ne întoarcem și să luăm atitudine cu îndrăzneală pentru Dumnezeu și împotriva opresiunii altora. Moise poate că a părăsit Egiptul o dată de teamă față de Faraon, dar Dumnezeu și autorul epistolei către Evrei consideră ca fiind mai semnificativ momentul în care Moise s-a întors, biruind orice teamă, și a plecat a doua oară fără teamă.

Î: În Evrei 11:32, în ce fel au fost Ghedeon, Samson și Ieftae eroi ai credinței? Toți au păcătuit, iar chiar și Barac a dat dovadă de lipsă de conducere.

R: Poporul lui Dumnezeu încă păcătuiește, iar unii dintre ei au păcătuit grav. Biblia nu trece cu vederea greșelile lor grave, dar este încurajator să știm că Dumnezeu poate să se ocupe de noi și să ne desăvârșească, chiar și cu greșelile noastre.

Evrei 11:32 nu susține că acești bărbați erau modele de perfecțiune fără păcat sau chiar mai drepți decât alții. Mai degrabă, Evrei 11 ne atrage atenția asupra acestor bărbați ca exemple ale celor care au avut credința necesară pentru a face lucruri mărețe și, în cazul lui Samson, pentru a se alătura rândurilor martirilor care au murit pentru Dumnezeu.

Î: În Evrei 11:35, cum și-au primit femeile înapoi pe cei morți?

R: Este vorba despre văduva din Sarepta din 1 Regi 17:22 și despre femeia sunamită din 2 Regi 4:34. Cei dragi ai lor, care muriseră, au fost înviați. Această înviere a fost asemănătoare cu învierea lui Lazăr; nu au fost înviați cu un trup nemuritor, ci readuși la starea anterioară.

Î: În Evrei 11:35, este aceasta o aluzie la 2 Macabei 7:12, care dovedește că cel puțin o parte din Apocrife face parte din Scriptură?

R: Nu. 2 Macabei 7:12 spune: „Ca urmare, însuși regele și cei care erau cu el au fost uimiți de curajul tânărului, căci el nu dădea nicio importanță suferinței sale.” (traducerea din Ediția Catolică RSV). Contextul este că acesta era al treilea dintre cei șapte frați care au fost martirizați sub domnia seleucizilor. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. De fapt, acesta nu este un citat din Apocrife. Evrei 11:35 este cel mai apropiat de 2 Macabei 7:12, iar ambele pasaje consemnează un adevăr comun, dar nu este vorba de un citat.

2. Biblia citează și din poeții păgâni în Faptele Apostolilor17:28 , 1 Corinteni15:33 și Tit1:12 , însă toți sunt de acord că celelalte scrieri ale poeților păgâni nu fac parte din Scriptură.

3. Ipotetic vorbind, chiar dacă Evrei 11:35 ar fi o citare din 2 Macabei (ceea ce nu este), cu excepția cazului în care citarea poeților păgâni ar face din scrierile lor Scriptură, o singură citare din 2 Macabei nu ar face nici din aceasta Scriptură.

4. 2 Macabei este, în general, o sursă de încredere. Cu toate acestea, chiar și această carte prezintă neconcordanțe istorice cu 1 Macabei și două erori demonstrabile. De exemplu, în 2 Macabei 8:20, seleucizii împreună cu 4.000 de macedoneni nu au distrus 120.000 de galateni în Babilonia.

Vezi discuția despre Iuda 14-15 pentru o situație similară cu cărțile pseudepigrafice.

Î: În Evrei 12:1, „norul de martori” dovedește oare că întoarcerea lui Isus în nori înseamnă că Isus se va întoarce în mijlocul unor grupuri de oameni, așa cum învață Biserica Unificării a lui Rev. Moon?

R: Oare expresia „o turmă de privitori” înseamnă că, ori de câte ori se folosește cuvântul „turmă”, acesta trebuie să se refere la oameni? – Desigur că nu. La fel, expresia „un nor de martori” nu înseamnă că, ori de câte ori se folosește cuvântul „nor”, acesta se referă la oameni.

Nicăieri în Biblie, inclusiv în Evrei 12:1, nu se folosește doar „nor” pentru a desemna oameni. Evrei 12:1 spune „nor de martori”, iar această metaforă nu dă nimănui dreptul de a interpreta norii literali (fără martori) ca fiind oameni.

Mai mult, limba greacă avea cuvinte diferite pentru „nor”, iar cuvântul folosit aici, nephos, nu este folosit nicăieri altundeva în Noul Testament.

Chiar și membrii Mișcării Unificării ar fi de acord că a fost un nor literal cel care L-a ascuns pe Isus când S-a înălțat la Cer în Faptele Apostolilor 1:9. Dacă Isus S-ar întoarce în același mod, și Isus a plecat într-un nor literal, atunci Isus Se va întoarce într-un nor literal, în ciuda a ceea ce învață Rev. Moon.

A se vedea, de asemenea, discuția despre Apocalipsa 1:7.

Î: În Evrei 12:1, cine sunt „marele nor de martori”?

R: „Un nor atât de mare” se referă în mod specific la persoanele menționate în capitolul precedent. Desigur, capitolul 11 menționează credincioșii din Vechiul Testament în general, care au mărșăluit în jurul Ierihonului, au îndurat persecuția și au fost lăudați pentru credința lor, așa că un nor atât de mare îi include pe toți credincioșii care au plecat înaintea noastră și se află acum în Ceruri.

Î: În Evrei 12:1, care sunt greutățile de care noi, ca creștini, trebuie uneori (sau adesea) să ne eliberăm?

R: Acestea includ păcatele legate de faptele noastre greșite, păcatele legate de locul în care alegem să ne concentrăm gândurile și păcatele prin care ne „opunem” lui Dumnezeu și nu suntem dispuși să facem ceea ce credem că Dumnezeu vrea să facem. De asemenea, includ lucruri care nu sunt rele în sine, dar care ne distrag atenția. Pot include și relații care nu sunt sănătoase pentru noi.

Î: În Evrei 12:2, cum a putut Isus să îndure crucea, datorită bucuriei care I-a fost pusă înainte?

R: Aceasta nu înseamnă că crucea a fost o bucurie, ci mai degrabă că Isus a îndurat-o datorită bucuriei care I-a fost pusă înainte. Bucuria consta în rezultatul viitor al mântuirii pe care ne-a oferit-o, astfel încât să putem fi împăcați cu Dumnezeu și să trăim cu El în ceruri pentru totdeauna.

Spunând că există alte căi spre Cer, o persoană îi spune lui Hristos că jertfa Sa a fost inutilă.

Î: În Evrei 12:4, ce înseamnă aici „lupta împotriva păcatului”?

R: Cuvântul grecesc pentru „luptă”, antagonizomai, se poate referi la o competiție sportivă. Deși s-ar putea referi și la lupta personală a unui creștin împotriva propriului păcat, accentul principal este probabil pus pe persecuția la care este supus de către oamenii păcătoși.

Î: În Evrei 12:6-11, de ce folosește Dumnezeu acest exemplu, având în vedere că pedeapsa corporală este [presupus] greșită?

R: Pedeapsa corporală (bătaia la fund și altele asemenea) nu este greșită atunci când este aplicată corespunzător pentru binele copilului, așa cum arată Proverbele 13:24; 22:15 și 23:13-14.

Acest cuvânt nu înseamnă doar disciplină, ci și instruire, corectare și avertizare, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 2203. „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 810, spune că cuvântul înseamnă literalmente „educarea copilului”.

Î: În Evrei 12:8, care este semnificația expresiei „fii legitimi” în acest context?

R: Un tată s-ar putea să nu aibă aceeași grijă față de un fiu nelegitim – fie că este al soției sale, fie al lui și al altei femei – pe care ar avea-o față de fiul său legitim, născut dintr-o căsătorie onorabilă. În cultura romană, un fiu nelegitim nu avea drepturi de moștenire.

Î: În Evrei 12:7, 9-10, ar trebui ca tații să aibă rolul principal în disciplinare?

R: Biblia nu dă nicio poruncă cu privire la rolul fiecărui părinte, dar oferă exemple de tați în Evrei 12:7, 9-10, 1 Timotei 3:4, 12 și 1 Tesaloniceni 2:11. Cu toate acestea, Efeseni 6:4 și Coloseni 3:21 îi avertizează în mod special pe tați să nu-și exaspereze copiii. Mamele aveau un rol în educarea copiilor lor, după cum se arată în Proverbe 31:1-9; 1 Timotei 5:10; 1 Tesaloniceni 2:7. Ambii părinți trebuie să colaboreze, conform Coloseni 3:20 și Efeseni 6:1, deși 1 Corinteni 7:13-14 recunoaște că pot exista situații familiale în care doar soția îi crește pe copii în Domnul.

Î: În Evrei 12:15 și Evrei 12:25, cum pot oamenii să piardă sau să se îndepărteze de harul lui Dumnezeu?

R: Creștinii pot rămâne creștini și totuși să nu asculte de Dumnezeu, dar nu despre asta este vorba aici, deoarece se spune „să rateze”, nu doar „să aibă mai puține binecuvântări și răsplăți”. Oamenii pot asculta Evanghelia și chiar să creadă la nivel intelectual și să fie botezați cu apă, așa cum a fost Simon Magul în Faptele Apostolilor 8:18-20. Cu toate acestea, cunoașterea doctrinei și frecventarea bisericii nu ar trebui să ofere unei persoane nicio asigurare, dacă aceasta nu se supune lui Hristos.

Priviți pilda celor patru tipuri de sol din Luca 8:4-15. Plantele au încolțit în trei dintre cele patru tipuri de sol, dar numai unul dintre ele a fost păstrat pentru a da roade.

Esau este un exemplu trist și o avertizare. El a crescut cunoscându-L pe Dumnezeu, fiind crescut de părinți care Îl cunoșteau pe Dumnezeu, și totuși a lăsat să-i scape din mâini ceea ce ar fi putut avea. Nu a avut nicio idee despre importanța alegerii supei în locul dreptului de întâi născut, decât după ce alegerea a fost făcută.

Î: În Evrei 12:15, cum poate o rădăcină amară să crească și să pângărească pe mulți?

R: Atât cei care frecventează biserica, dar nu sunt născuți din nou, cât și creștinii autentici pot avea mici sentimente de amărăciune față de ei înșiși, față de alții sau față de Dumnezeu. Dacă această amărăciune nu este tratată și predată lui Dumnezeu, atunci, la fel ca și alte păcate, ea poate crește ca un cancer și poate afecta din ce în ce mai mult inima unei persoane. Așa cum ne sfătuiește Proverbe 4:23 într-un context diferit, mai presus de toate, păzește-ți inima, căci ea este izvorul vieții.

Î: În Evrei 12:17, de ce ar respinge Dumnezeu pe cineva care se pocăiește?

R: Depinde de felul de pocăință pe care o are o persoană. Aproape orice criminal condamnat se pocăiește pentru că a fost prins, iar aproape oricine care pierde ceva din neînțelepciune regretă consecințele neînțelepciunii sale. Esau s-a pocăit cu lacrimi pentru ceea ce a pierdut, dar Scriptura nu spune nicăieri că s-a întors la Dumnezeu. Esau era preocupat de moștenirea pământească, nu de binecuvântarea spirituală. Matei 7:7-11, Evrei 11:6 și Romani 2:7 arată că Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care Îl caută cu sinceritate.

Î: În Evrei 12:18-21, de ce încerca Dumnezeu să-i sperie de moarte pe israeliți în vremea lui Moise? Dar astăzi?

R: Dumnezeu ne dă multe învățături în Biblie. Dumnezeu i-a învățat pe Avraam și pe alții despre iubire, har și milă în Vechiul Testament. Cu toate acestea, înainte ca Dumnezeu să-i învețe pe oameni tot ce a făcut El cu privire la iubire, har și milă în Noul Testament, aceștia trebuiau mai întâi să înțeleagă despre dreptatea lui Dumnezeu și mânia Lui.

Din păcate, mulți oameni de astăzi vor să audă în mod selectiv doar părțile din Biblie care „sună frumos”. Milostivirea lui Dumnezeu este cu atât mai importantă pentru noi cu cât vedem consecințele păcatului nostru.

Este posibil ca creștinii să nu-și dea seama întotdeauna că, atunci când încearcă să le spună altora cât de minunat este faptul că Isus mântuiește, aceștia nu înțeleg cu adevărat mesajul dacă nu realizează de ce anume sunt mântuiți, precum și pentru ce sunt mântuiți.

Î: În Evrei 12:24, în ce fel sângele lui Isus a vorbit mai bine decât cel al lui Abel?

R: Conform Genezei 4:10, sângele lui Abel a strigat [metaforic] din pământ. A strigat după răzbunare. Dar sângele lui Isus strigă după iertare.

Î: În Evrei 12:29 și Deuteronom 4:24, ce înseamnă „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”?

R: Psalmul 50:3 spune că un foc mistuie înaintea lui Dumnezeu când El vine să judece. Focul este un foc literal, dar poate însemna și mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Î: În Evrei 13:1, de ce se stinge uneori dragostea frățească (philadelphia) a unei persoane?

R: Una este să simți afecțiune pentru cineva, și alta este să o menții de-a lungul anilor. Cu timpul, oamenii pot avea tendința să-i considere pe ceilalți ca fiind ceva de la sine înțeles, să se concentreze asupra defectelor lor și nu asupra calităților lor și să nu mai considere timpul petrecut cu prietenul lor ca fiind prețios. Prietenii ar trebui prețuiți, iar prietenia trebuie întreținută.

Î: În Evrei 13:1, care sunt modalitățile de a ne continua iubirea frățească față de ceilalți?

R: 1 Petru 4:8 ne spune, de asemenea, să avem o iubire fierbinte unii față de alții. Aceste porunci directe și pozitive conțin multe învățături.

Rugați-vă pentru ei. Întrebați-i pentru ce vă pot ruga.

Aveți răbdare cu ei.

Aveți grijă de ei și arătați-le că îi prețuiți mai mult decât pe voi înșivă (Filipeni 2:3 și urm.).

Petreceți timp cu oamenii, fiți acolo să-i ascultați, să-i încurajați și, atunci când se ivește ocazia, sfătuiți-i și învățați-i.

Aveți grijă de interesele lor (Filipeni 2:4) și ajutați-i să-și dezvolte darurile și talentele.

Uneori trebuie să-i ajuți financiar (Iacov 2:15-17).

Iartă-i și nu lăsa mânia să se interpună între tine și dragostea ta pentru ei.

Cere iertare atunci când ai greșit sau chiar și atunci când ei cred doar că ai greșit.

Pe lângă asta, când ai ocazia cu un prieten bun, ai putea avea o discuție în care să „definiți relația”. Dacă este vorba de o persoană de sex opus și relația nu va fi romantică, fii foarte clar în privința asta. Poți să te bucuri de compania cuiva, să-l aperi când cineva îi face rău, dar nu vei păcătui pentru el, inclusiv mințind pentru el, sau acoperindu-i greșelile când face ceva greșit.

Î: În Evrei 13:2, care sunt câteva motive pentru care ar trebui să avem dragoste față de străini (philoxenia)?

R: Ni se poruncește, de asemenea, să fim ospitalieri în Romani 12:13; 1 Petru 4:9 și 3 Ioan 8. Deoarece dorim să devenim ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să fim, iar Dumnezeu vrea ca noi să fim ospitalieri, ar trebui să ne bucurăm să fim ospitalieri. Avraam a găzduit îngeri în Geneza 18:1-15, iar Lot în Geneza 19. Văduvele au fost lăudate pentru ospitalitatea lor în 1 Timotei 5:10. Episcopii trebuie să fie ospitalieri conform 1 Timotei 3:2 și Tit 1:8. Publius din Malta a fost foarte ospitalier față de Pavel în Faptele Apostolilor 28:7. Deși unii creștini ar putea avea în mod special darul ospitalității, fiecare creștin ar trebui să dorească să fie ospitalier față de ceilalți.

Î: În Evrei 13:2, care sunt modalitățile prin care putem arăta ospitalitate față de ceilalți, pe lângă faptul de a-i invita în casa noastră?

R: Mai întâi, evaluează situația. În funcție de cât de bine s-au acomodat și de cât de confortabil se simt, îi poți invita la evenimente, la masă în oraș, la biserică, la Școala duminicală și la studiul biblic și, în general, îi poți invita să participe la diverse activități. Dacă au nevoie de o mașină pentru o perioadă scurtă de timp, iar tu ai una pe care o poți împrumuta, le-o poți împrumuta. Dacă este vorba de o persoană de sex opus, ar fi mai bine să invitați un grup de oameni să facă diverse activități, în loc de o singură persoană. Dincolo de „datoria” voastră de a-i invita să facă diverse activități, învățați să vă bucurați de timpul petrecut împreună cu ei. Prezentați-i altora. Faceți-le ceea ce ați dori ca alții să vă facă vouă dacă ați fi un străin.

Dincolo de faptul că Dumnezeu ne poruncește acest lucru, El poate folosi ascultarea noastră pentru a ne pune în contact cu oamenii pe care vrea să-i întâlnim, ca să-i ajutăm. Totuși, rolul tău în îndrumarea neoficială a acestora nu este acela de a încuraja dependența de tine, ci este unul temporar, pentru ca ei să devină rapid independenți. Prietenia ta cu ei, însă, poate dăinui.

Când un nou-venit ajunge în oraș, uneori are nevoie de prieteni și s-ar putea să aibă nevoie de sfaturi și de înțelepciune cu privire la unde să meargă pentru cele mai bune oferte, cum să facă anumite lucruri etc. Ai putea să-l inviți la sărbătorile de sărbători la tine acasă sau să faci alte lucruri pentru a-l face să se simtă binevenit.

Când o persoană dintr-o altă țară vine la locul tău de muncă sau în orașul tău, uneori ar putea avea nevoie de sfaturi cu privire la anumite obiceiuri. De obicei, este mai bine să îi oferi sfaturile în particular, nu în public, în fața altora. La fel, dacă greșesc ortografia sau pronunția unor cuvinte, acel moment s-ar putea să nu fie momentul perfect pentru a-i corecta. Dacă doresc ca tu să îi corectezi, poți face acest lucru în particular.

Î: În Evrei 13:2, există pericole în a fi ospitalier față de alții și cum echilibrăm pericolul cu ascultarea poruncii lui Dumnezeu de aici?

R: Da. De exemplu, dacă ești de statură mică și vezi un autostopist care are nevoie de o mașină, chiar în fața unei închisori, nu ar trebui să-l iei cu mașina. Dar dacă are cu adevărat nevoie de ajutor? Sună pe altcineva care îl poate ajuta – poliția.

Pe de altă parte, odată am văzut un indian bine îmbrăcat mergând pe lângă o companie de înaltă tehnologie, chiar când era pe cale să plouă torențial. L-am luat cu mașina și s-a dovedit că era un inginer în telecomunicații care se ducea la același hotel la care stăteam și eu, la o milă distanță. Ar fi fost groaznic să parcurgă o milă pe jos, în ploaie torențială, îmbrăcat bine și fără umbrelă.

În New Jersey era o familie creștină din Orientul Mijlociu. Ei i-au oferit o cameră unui bărbat care avea nevoie de ea. Toți au fost uciși, iar bărbatul a dispărut în mod misterios. Ar trebui să-i ajutăm pe cei fără adăpost, dar ar trebui să fim și prudenți pentru a ne proteja viețile și familia. Totuși, nu putem fi niciodată siguri că suntem în siguranță atunci când oferim ospitalitate. Nici în vremurile biblice nu se putea ști acest lucru, dar li s-a poruncit oricum să fie ospitalieri.

Creștinii ar trebui să fie iubitori și încrezători, dar ar trebui să fie și prudenți și să aibă discernământ. Uneori, dacă există o alegere între a nu fi ospitalier, dar a fi în siguranță, sau a fi ospitalier și a-ți asuma un risc mare, caută să vezi dacă există o a treia opțiune, aceea de a fi ospitalier fără a-ți asuma un risc prea mare.

Î: În Evrei 13:3, cum le arătăm ospitalitate și cum ne amintim de cei care tocmai au ieșit din închisoare?

R: A arăta ospitalitate deținuților trebuie considerat un lucru foarte important pentru Isus, deoarece în Matei 25:36, 39, 43-44, Isus a spus că oile de la dreapta Sa i-au vizitat pe cei din închisoare, iar caprele de la stânga Sa nu au făcut-o. Există cel puțin trei lucruri pe care le putem face.

Cât timp se află în închisoare, îi putem vizita, le putem oferi pasaje din Scriptură, studii biblice sau orice altceva au nevoie. Le puteți scrie scrisori. Spuneți-le că sunt în continuare iubiți și apreciați, chiar și cei care au greșit. Ar trebui să îi vizităm în special pe cei pe care îi cunoșteam înainte, pentru ca ei să știe că nu au fost uitați.

Cât timp sunt departe de casă, îi putem ajuta să aibă grijă de bunurile lor, să le administreze sau să le vândă, orice doresc ei să facem pentru ei.

După ce ies din închisoare, îi putem ajuta cu un centru de reabilitare și îi putem ajuta să-și găsească un loc unde să locuiască, un loc de muncă și o biserică bună, care crede în Biblie, la care să meargă.

Ar trebui să considerăm situația lor la fel de importantă ca pe a noastră, așa cum sugerează Filipeni 2:3-4. 1 Corinteni 12:26 spune că, dacă o parte a trupului suferă, toate părțile suferă.

Î: În Evrei 13:4, de ce este important să păstrăm patul conjugal curat?

R: Faptul că Dumnezeu spune acest lucru este, în sine, un motiv suficient. În plus, atunci când nu faci acest lucru, îți dezonorezi soțul sau soția și, mai important, pe tine însuți. Deoarece te aștepți ca soțul sau soția ta să nu te înșele, nici tu nu ar trebui să o faci. Nu ar trebui să-ți iei soțul sau soția ca pe ceva de la sine înțeles. La fel, nu ar trebui să iei ca pe ceva de la sine înțeles nici faptul de a da o mărturie bună sau de a fi un exemplu bun pentru copiii tăi și pentru ceilalți.

„Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 147, spune că în secolul I, la fel ca și în secolul nostru, unii oameni considerau că castitatea în afara căsătoriei era o cerință nerezonabilă. Această gândire era (și este) o minciună malefică.

Creștinii ar trebui să fie îndrăzneți în a proclama acest lucru. Conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 2208, episcopul reformator Latimer i-a înmânat regelui Henric al VIII-lea o Biblie împachetată cu grijă. Pe ambalaj erau scrise cuvintele: „Dumnezeu îi va judeca pe cei imorali sexual și pe adulteri”.

Î: În Evrei 13:5-6 și 1 Timotei 6:10, ce trebuie să facem astăzi pentru a ne feri de iubirea de bani?

R: Pe lângă faptul că aceasta este o poruncă, trebuie să o respectăm și pentru propria noastră fericire. Aceasta este o poruncă pentru toată lumea, deoarece mulți oameni, nu doar cei bogați, sunt consumați de goana după bogăție. Iubirea de bani ne poate diminua iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de semeni. Dacă nu suntem atenți, lăcomia, frica și preocuparea pentru siguranță pot părea mai importante pentru noi decât urmarea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este măsura succesului nostru, apărătorul nostru și siguranța noastră. În Filipeni 4:11, Pavel a spus că a învățat să se mulțumească atât cu bani, cât și fără.

La fel, unii ar putea crede că a avea bani îi poate proteja de ceilalți oameni. Dar Psalmul 118:6 spune că nu trebuie să ne temem de oameni, pentru că Domnul este ajutorul meu. Lăcomia ne poate priva de bucuria din această viață și de răsplătirile cerești din cea viitoare.

Î: În Evrei 13:7, în ce măsură ar trebui să-i imităm pe conducătorii noștri în credință?

R: În primul rând, cine sunt conducătorii, și în al doilea rând, ce trebuie să imităm.

În primul rând, acest cuvânt, în altă literatură greacă, se referă la prinți și comandanți militari. Cuvântul englezesc „hegemony” provine din acest cuvânt grecesc, hegeomai. Liderii creștini, atât cei oficiali, cât și cei neoficiali, care ne călăuzesc sau au autoritate asupra noastră, ar trebui să fie exemple bune.

În al doilea rând, ar trebui să le urmăm exemplul. Ar trebui să urmăm exemplul pe care îl dau acum, dar a imita rezultatul modului lor de viață înseamnă, probabil, că viața lor s-a sfârșit. Ar trebui să încercăm să-i înțelegem și să învățăm din viața și învățăturile lor. Pe de altă parte, toată lumea are păcate și neajunsuri, iar noi nu trebuie să le imităm pe acestea.

În al treilea rând, putem încerca să înțelegem ce îi motivează să-L slujească bine pe Dumnezeu și să ne întrebăm dacă ar trebui să avem aceeași motivație.

Î: În Evrei 13:8, având în vedere că Isus este același ieri, astăzi și în veci, cum a putut El să Se golească de Sine pentru a veni pe pământ, așa cum ne învață Filipeni 2:5-7?

R: Isus a fost același în două sensuri.

1. Isus a rămas tot El însuși, înainte, în timpul și după ce a fost pe pământ. Acest lucru ilustrează, de asemenea, un aspect legat de Sfânta Treime. Sfânta Treime nu este ceva temporar, care se va dizolva în cele din urmă într-o unitate totală. Deoarece Isus este același ieri, astăzi și în veci (Evrei 13:8), ei vor rămâne întotdeauna o Sfântă Treime.

2. Chiar și în ceea ce privește atributele divine de care Isus S-a golit temporar și de bunăvoie, Evrei 13:8 se referă la ieri (înainte de venirea pe pământ), astăzi (după înălțarea Sa) și pentru totdeauna (toată veșnicia viitoare). Acest lucru nu exclude faptul că Isus S-a golit de unele atribute pentru o scurtă perioadă de timp.

Î: În Evrei 13:9, care este atractivitatea învățăturilor ciudate/străine?

R: Termenul pentru „multe” de aici, poikilais, înseamnă multicolor, precum o haină din petice. Acesta nu se referă la iudaism, ci mai degrabă la religii noi și misterioase, fie că sunt religii misterice, fie, în sens profetic, la numeroasele grupuri gnostice. Se poate referi, de asemenea, la un compromis ciudat cu iudaismul, pe care l-au urmat ebioniții. Astăzi, oamenii pot fi atrași de un amestec de creștinism cu altceva, sau de lucruri care pretind că sunt cel puțin parțial creștine, dar care, de fapt, nu sunt deloc creștine.

Atât atunci, cât și acum, oamenii pot avea o curiozitate fără rost față de orice este diferit. Dacă cineva crede că ceva este o prostie, s-ar putea să vrea să învețe anumite lucruri pentru a le respinge erorile, a-i aduce la Hristos și a apăra turma și pe ceilalți de învățăturile lor. Dar, dincolo de asta, nu este nevoie să știm.

Î: În Evrei 13:12, cum ați răspunde la critica conform căreia creștinismul este o religie sângeroasă?

R: Recunosc acuzația; aceasta este o învățătură fundamentală a creștinismului. Unora s-ar putea să nu le placă acest lucru, dar Dumnezeu nu ne-a cerut părerea. Învățătura lui Dumnezeu din scripturile Vechiului Testament pune accentul pe jertfele de sânge ale animalelor. Învățătura lui Dumnezeu din scripturile Noului Testament pune accentul pe faptul că Isus Și-a vărsat sângele pe cruce pentru a muri pentru păcatele noastre și a învia din morți. Așadar, un creștinism fără sânge nu este deloc un creștinism autentic. 1 Corinteni 15:1-6 spune chiar că, dacă nu crezi că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți, credința ta este în zadar.

Î: În Evrei 13:15, cum îi oferim continuu lui Dumnezeu o jertfă de laudă astăzi?

R: Ne putem oferi viețile lui Dumnezeu ca jertfă în multe feluri, dar aici se referă în mod specific la o jertfă de laudă. Viața noastră ar trebui să fie un mare „Lăudat fie Dumnezeu!”. Ceea ce oamenii aud de pe buzele noastre nu ar trebui să fie amărăciune, blesteme, plângeri sau înjurături, ci laudă adusă lui Dumnezeu. Nu este important doar ceea ce faci, ci și atitudinea ta în timp ce faci acel lucru, iar oamenii îți vor percepe atitudinea prin cuvintele tale. Îl putem lăuda pe Dumnezeu prin cuvintele pe care le adresăm Lui și celorlalți, dar Îl putem lăuda și prin lucrurile rele pe care ne abținem să le spunem. Da, Îl putem lăuda pe Dumnezeu prin cuvintele care ne ies din gură în timpul slujbei de la biserică, dar Îl putem lăuda și prin cuvintele care ne ies din gură atunci când suntem blocați în traficul aglomerat.

Osea 14:1-3 spune: „O, Israele, întoarce-te la Domnul, Dumnezeul tău, căci ai căzut din cauza nelegiuirii tale; ia cu tine cuvinte și întoarce-te la Domnul. Spune-I: «Îndepărtează toată nelegiuirea; primește-ne cu îndurare, căci vom aduce jertfele buzelor noastre.»”

Î: În Evrei 13:17 și 1 Petru 5:2-4, cum trebuie să ne supunem conducătorilor noștri?

R: Le ascultăm în măsura în care ei poruncesc lucruri pe care le spune Scriptura sau, cel puțin, nu contravin Scripturii. Desigur, autoritatea noastră supremă este Dumnezeu Însuși, dar putem învăța despre El prin ceea ce El a revelat. El a dat Cuvântul Său fără greșeală. Și alți credincioși pot spune adevărul, dar pot spune și lucruri greșite. De aceea Scriptura este autoritatea noastră principală.

Cu toate acestea, Scriptura revelată de Dumnezeu, din care provine autoritatea noastră, spune că bătrânii au autoritate asupra bisericii. Așadar, ea stabilește o autoritate și pentru conducătorii evlavioși. Trebuie să ne supunem conducătorilor noștri doar în măsura în care aceștia Îl urmează pe Hristos. Cineva a spus odată că ești nebun dacă nu te rogi pentru conducătorii cărora ar trebui să te supui.

Este un lucru nobil ca oricine să-și dorească să fie supraveghetor în biserică (1 Timotei 3:1). Un lider al bisericii ar trebui să aibă o bună reputație (1 Timotei 3:2, 8). El ar trebui să fie demn de respect, iar noi ar trebui să le acordăm respectul nostru (1 Tesaloniceni 5:12-13; 1 Timotei 5:17). Nu lua în considerare o acuzație împotriva unui bătrân decât dacă există doi sau trei martori (1 Timotei 5:19); dar apoi mustră-i public (și alungă-i) pe bătrâni dacă acuzația este adevărată (1 Timotei 5:20).

Î: Deoarece Evrei 13:17 spune că liderii noștri au autoritate asupra noastră, cum rămâne cu „sola scriptura”?

R: „Sola scriptura” înseamnă că doar Scriptura este autoritatea noastră. Scriptura ne învață că Dumnezeu și Cuvântul Său sunt autoritatea noastră supremă. Dar Scriptura lui Dumnezeu spune că și conducătorii noștri evlavioși reprezintă o autoritate secundară. Odată am avut un schimb de e-mailuri cu un frate creștin din Africa, care refuza să citească orice carte sau broșură religioasă, cu excepția Bibliei. Deși acest lucru l-ar fi ferit de a fi înșelat de multe învățături false, el se izola de multe perspective înțelepte pe care le-au scris frații și surorile noastre în Domnul. Acestea l-ar fi putut ajuta să crească spiritual, precum și să-și apere credința. Așadar, într-un anumit sens, creștinii nu ar trebui să practice „sola scriptura”, așa cum făcea acest om, ci mai degrabă „primo scriptura” – Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea noastră supremă, pentru că acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu.

Dar cum rămâne cu liderii care nu sunt evlavioși? Nu ar trebui să avem nimic de-a face cu oamenii neevlavioși, fie ei lideri sau nu, conform 2 Timotei 3:1-5. Când unii oameni spun „sola scriptura” (numai Scriptura), s-ar putea să se refere de fapt la „primo scriptura”, dar este oarecum o simplificare. Iată o imagine mai completă.

Autoritatea noastră supremă este Dumnezeu și numai Dumnezeu. Dar mulți oameni pot pretinde că Dumnezeu le-a spus multe lucruri. Cum știm cu siguranță ce a spus Dumnezeu? Putem ști doar pe baza a ceea ce au spus oamenii pe care El i-a rânduit. Efeseni 2:20 spune că Biserica este zidită pe temelia apostolilor și a profeților, având pe Însuși Isus Hristos ca piatră de capăt. Așadar, sub autoritatea lui Dumnezeu, trebuie să ne bazăm pe profeții Vechiului Testament și pe apostolii Noului Testament. Așadar, Vechiul Testament și apostolii au reprezentat cu adevărat autoritatea în primii 20-40 de ani ai Bisericii. Dar, întrucât epoca profeților Vechiului Testament s-a încheiat, iar timpul apostolilor Noului Testament a trecut, putem afla adevărul din scrierile pe care aceștia le-au lăsat în urmă. De aici provine principiul „sola scriptura”.

Mulți au pretins o autoritate egală cu cea a apostolilor, cum ar fi papii, dar întrucât cuvintele lor au contrazis ceea ce se afla în Scriptură, precum și faptul că se contraziceau între ele, mulți dintre ei erau impostori.

Dacă cineva ar contesta faptul că mulți au fost purtători de cuvânt impostori ai lui Dumnezeu, cereți-i să justifice următoarele:

Zefirin (199-217) – sabellian și susținător al sabellienilor, conform lui Hippolytus

Callistus I (218-222) – sabellian și susținător al sabellienilor, care a falsificat adevărul, conform lui Caius și Hippolytus

Ștefan al VI-lea (896-897) – sinodul cadavrului. I-a tăiat degetele cadavrului papei Formosus. Ulterior, a fost asasinat.

Inocențiu al III-lea a pus bazele viitorului Stat Papal. A condamnat Magna Carta engleză.

Sergius al III-lea (904-911) – Marozia a fost amanta sa. Se presupune că el a fost tatăl papei Ioan al XI-lea

Benedict al IX-lea (1032-1044, 1045, 1047-1048) – imoralitate sexuală. A vândut papalitatea și a abdicat.

Celestin al V-lea (1294–1294 sau 1296–1296) Aproape toate actele sale oficiale au fost anulate de succesorul său, nemilosul Bonifaciu al VIII-lea. Celestin a fost asasinat după ce a demisionat. Bonifaciu a ordonat o cruciadă împotriva familiei Colonna.

Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a fost implicat în numeroase războaie. El a redactat bula „Unam Sanctam”. A murit de „mâhnire” la scurt timp după încarcerarea sa.

(Un lucru bun) Benedict al XI-lea (1303-1304) a anulat bula papală „Unam Sanctam” a lui Bonifaciu al VIII-lea din 1302.

Urban al VI-lea (1378-1389) a spus că nu a auzit suficiente țipete când unii erau torturați

Sixt al IV-lea (1471-1484) Nepotism: i-a numit cardinali pe trei nepoți, un strănepot și o altă rudă. Bula papală „Exigit Sincerae Devotionis Affectus” a avut ca scop extinderea Inchiziției spaniole în Castilia. A pus venețienii să atace orașul Ferrara, pentru un nepot. A vândut funcții și privilegii pentru bani. A promovat concepția imaculată. A confirmat bulele lui Nicolae al V-lea care permiteau portughezilor să-i reducă în sclavie pe necreștini.

Inocențiu al VIII-lea (1484-1492) L-a numit pe Torquemada în funcția de inchizitor. A aprobat arderea vrăjitoarelor prin bula papală Summis desiderantes affectibus (1484)

Alexandru al VI-lea (1492-1503) – nepotism. A câștigat 25.000 de ducați permițându-i regelui Ungariei să divorțeze de soția sa. I-a permis lui Carol al VIII-lea al Franței să se căsătorească cu o persoană logodită cu altcineva, deoarece Franța era mai utilă papalității.

Î: În Evrei 13:20-21, cum ne înzestrează Dumnezeu cu tot ce este bun pentru a face voia Lui?

R: Pe măsură ce Îl slujim pe Dumnezeu, El ne înzestrează pentru a-L sluji mai bine și mai eficient. Dumnezeu ne înzestrează și pentru a lucra împreună cu alții. Desigur, dacă o persoană nu încearcă deloc să-L slujească pe Dumnezeu, atunci nu ar fi nevoie de daruri suplimentare pentru a-L sluji mai bine.

Există și un al doilea aspect aici. Cuvântul grecesc folosit aici, katartizo, poate însemna și a repara ceea ce este stricat, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 155. Nu avem nevoie doar ca Dumnezeu să ne dea darurile și abilitățile necesare pentru a-L sluji, ci avem nevoie de El și pentru a îndepărta obstacolele, limitările și piedicile. Pe măsură ce Îl slujim pe Dumnezeu, El ne poate „repara” pentru a-L sluji mai bine.

Dumnezeu ne dă ceea ce avem nevoie. Cu toate acestea, se pare că Dumnezeu NU dă întotdeauna unui credincios anume tot ceea ce are nevoie acel credincios. Mai degrabă, Dumnezeu dă lucruri diferite unor oameni diferiți, iar abundența pe care o are un credincios are scopul de a o da altuia care nu o are; astfel, numai ajutându-ne unii pe alții obținem fiecare tot ce avem nevoie, așa cum ne învață 2 Corinteni 8:13-15.

Î: În Evrei 13:23, ce lucru unic ne spune acest verset despre Timotei?

R: Deși cuvântul pentru „eliberat” poate însemna pornirea într-o călătorie, așa cum apare în Faptele Apostolilor 13:3; 28:25, aici înseamnă cel mai probabil eliberarea din închisoare, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 157. „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 1149, menționează, de asemenea, că aceasta se referă la faptul că Timotei a fost închis.

Î: În Evrei 13:24, care sunt modalitățile prin care îi putem saluta în mod special pe sfinți astăzi?

R: În biserică, la locul de muncă și în viața de zi cu zi, recunoașteți-i pe ceilalți credincioși și faceți-i să se simtă bineveniți și în mijlocul prietenilor. Arătați-le că vă pasă sincer de ei. Tratați-i cu dreptate, arătați-le că îi iubiți și că doriți să fiți alături de ei. La urma urmei, dacă urmează să fiți împreună cu acești oameni pentru totdeauna în Cer, ar fi bine să îi cunoașteți puțin mai bine chiar de acum.

Î: În Epistola către Evrei, cum știm dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare de încredere a ceea ce a fost scris inițial?

R: La un nivel general, înainte de anul 325 d.Hr., manuscrisele biblice și scriitorii creștini timpurii citează 94% din Cartea Evreilor. Aceasta înseamnă toate versetele, cu excepția a 18,3 din 303. Vezi pentru mai multe informații. Analizând mai în detaliu, există trei răspunsuri complementare.

1. Dumnezeu a promis că va păstra Cuvântul Său în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Acești 13 scriitori au citat 40,5% din Cartea Evreilor, numărând versetele parțiale ca fracțiuni. Adică 122,8 din totalul de 303 de versete. Consultați pentru toate detaliile. Iată scriitorii din perioada pre-niceană care au făcut referire la versete din Epistola către Evrei, urmați de scriitorii ulteriori.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) face referire la cele 14 versete din Epistola către Evrei, deși nu precizează că acestea provin din această carte: Evrei 1:3-5,7; 3:2,5; 6:18b; 10:37; 11:5,17,31,37; 12:6; 13:17. Indexul din volumul 1 al lucrării „Părinții ante-niceeni” menționează, de asemenea, Epistola către Evrei 12:1, dar există doar o singură frază comună.

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 6, p. 141, citează Evrei2:12 (de asemenea, Psalmul22:23 ).

„Păstorul lui Hermas” (c. 115-155 d.Hr.), cartea 1, viziunea 4, cap. 10, p. 16, citează un sfert din Evrei 13:17.

Melito din Sardes (170-180 d.Hr.) citează din Epistola către Evrei. „Discursul despre Patimile Domnului”, capitolul 9, paginile 760-761

Irineu (182-188 d.Hr.) face referire în 6 locuri la 8 versete din Epistola către Evrei

Irineu (182-188 d.Hr.) citează Evrei 13:15b ca fiind scris de Pavel. Irineu, Fragmentul 37, p. 575

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) menționează Epistola către Evrei ca fiind scrisă de Pavel.

Tertulian citează din Epistola către Evrei 7:1-3 pentru a discuta despre Hristos și Melhisedec în lucrarea „Împotriva tuturor ereziilor”, cap. 8, p. 654.

Tertulian (198-220 d.Hr.) considera că Epistola către Evrei a fost scrisă de Barnaba în lucrarea „Despre modestie”, cap. 20, p. 97

Ipolit citează un fragment din Epistola către Evrei la 5/23 în lucrarea sa „7:21 ”: „Domnul a jurat și nu Se va răzgândi” (5 din 23 de cuvinte grecești). „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 5, capitolul 19, p. 69. Același lucru se regăsește în „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 5, capitolul 22, p. 73.

Origen (225-254 d.Hr.) citează Evrei 6:7,8 referindu-se la Evrei. În lucrarea „De Principiis”, cartea 3, capitolul 1.10 (greacă), p. 310

Origen (225-254 d.Hr.) citează Evrei 1:1,2 spunând: „Pavel spune în Epistola către Evrei”. Comentariul lui Origen la Ioan, cartea 2, capitolul 6, p. 328

Tratatul împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.) citează din Epistola către Evrei ca pe o scriptură.

Ciprian al Cartaginei face aluzie la Evrei 12:6: „Căci Domnul pedepsește pe cel pe care-l iubește”, în Scrisoarea 7.5, p. 286

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează o parte din Evrei 10:1 ca fiind a apostolului în „Dialogul despre credința adevărată”, partea a cincea, capitolul 5, p. 153

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) face aluzie la Epistola către Evrei 11:10. „Ocazia celor zece fecioare”, Discursul 5, cap. 7, p. 328

Atanasie (318 d.Hr.) citează Evrei 11:3 ca fiind al lui Pavel. „Întruparea Cuvântului”, capitolul 3, p. 37

Atanasie (318 d.Hr.) citează Evrei 2:9 în „Întruparea Cuvântului”, cap. 10, p. 41

Lactanțiu (c. 303-320/325 d.Hr.) face aluzie la Evrei 8:13, arătând că Vechiul Testament dat de Moise nu era desăvârșit. „Instituțiile divine”, cartea 4, cap. 20, p. 123

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează integral Evrei 13:8 ca fiind al apostolului. „Epistole privind erezia ariană”, Scrisoarea 2, capitolul 3, pagina 298.

După Niceea

„Istoria bisericească” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea 3, capitolul 3, p. 134 (implicit). El spune: „Cele paisprezece epistole ale lui Pavel sunt bine cunoscute și necontestate.” Apoi spune că unii contestă dacă Pavel a scris sau nu Epistola către Evrei. De asemenea, el spune în cartea a 3-a, capitolul 25, p. 155, că epistolele lui Pavel fac parte din Scriptură. Părinții de la Niceea și post-niceeni, Seria a II-a, vol. 1, p. 155.

Asterius Sofistul (după 341 d.Hr.)

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) citează Exodul 3:6. „Demonstrații alese”, demonstrația 22.2, p. 401

Acacius din Cezareea (c. 366 d.Hr.)

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.)

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola către Evrei ca parte a Noului Testament. Ea citează din Epistola către Evrei 1:1-2a.

Efraim Sirul (373 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378 d.Hr.) citează din Epistola către Evrei

Faustinus (380 d.Hr.)

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Ambrosiaster (c. 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează Epistola către Evrei la p. 76

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Apollinaris din Laodiceea (c. 390 d.Hr.)

Grigorie din Nazianzus (330-391 d.Hr.)

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.)

Amfilochie (înainte de 394 d.Hr.) Iambi ad Seleucum

Grigorie din Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) menționează „Epistola către Evrei” ca fiind scrisă de Pavel în lucrarea Împotriva lui Eunomius, cartea 6, capitolul 2, p. 184

Didim cel orb (398 d.Hr.) citează Evrei 11:10 ca fiind scrisă de Pavel. Comentariu la Zaharia 12, p. 292-293

Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361–c. 399 d.Hr.) face referire la Evrei 3:6.

Cartea siriană a treptelor (Liber Graduum) (350-400 d.Hr.)

Catalogul sirian al Sfântei Ecaterina (c. 400 d.Hr.)

Epifanie al din Salamis (360-403 d.Hr.) menționează Epistola către Filimon, Epistola către Evrei, cele două epistole către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Romani, Epistola către Galateni, Epistola către Filipeni și Epistola către Efeseni. Panarion, secțiunea 3, din scholionul 1 și 5, p. 334

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) a scris 33 de predici despre Epistola către Evrei.

Ioan Gură de Aur (406 d.Hr.) a scris comentarii la Ioan, Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, 1 Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni, 1 Timotei, 2 Timotei, Tit, Filimon și Evrei.

Severian (după 408 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.) analizează cărțile Noului Testament. El menționează în mod specific fiecare dintre cele patru Evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei, scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim analizează apoi Faptele Apostolilor. Apoi, el analizează cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el discută despre Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, p. 101-102.

Ioan Cassian (419-430 d.Hr.) face referire la Evrei 13:8 ca fiind scrisă de Apostol în „Cele șapte cărți”, cartea 5.6, p. 584, și la Evrei 12:22, 23 ca fiind scrisă de Apostol în „Prima conferință a abatelui Moise”, cap. 14, p. 302

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.)

Nilus (c. 430 d.Hr.)

Polichroniu (c. 430 d.Hr.)

Marcus din Eremita (după 430 d.Hr.)

Sinodul de la Efes împotriva nestorienilor (200 de episcopi) (iunie-septembrie 431 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (-450 d.Hr.) face referire la Evrei 3:6

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Proclus (412-485 d.Hr.)

Macarie/Simeon (secolul al IV-lea sau al V-lea)

Le avem și astăzi.

Ca o notă marginală, Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.) nu includea Epistola lui Iacov, Epistola către Evrei, 1 și 2 Petru sau a treia epistolă a lui Ioan.

3. Mărturii ale ereticilor și ale altor scriitori.

Ereticul Priscilian (385 d.Hr.) face referire la Evrei 3:6

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.)

„Bazarul lui Heracleide” al lui Nestorie (451/452 d.Hr.) face referire la Evrei 3:2

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) face aluzie la Evrei 7:11 ca fiind scrisă de binecuvântatul Pavel. Comentariul la Osea, cap. 24, p. 56, și la Evrei 9:13 ca fiind scrisă de Pavel în prefața la Comentariul la Iona, p. 187

4. Cele mai vechi manuscrise ale Epistolei către Evrei pe care le avem arată că există mici variații manuscrise, dar fără erori semnificative din punct de vedere teologic. Cele 5 manuscrise ale Epistolei către Evrei existente până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.) redau 93,4% din textul Epistolei către Evrei. Aceasta înseamnă toate versetele, cu excepția a 20 din totalul de 303 de versete. Vezi pentru toate detaliile.

p12 (285-300 d.Hr.) Evrei 1:1

Sfârșitul secolului al III-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

Sfârșitul secolului al III-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

p13 (= papirusul Oxyrhynchus 657) conține Evrei 2:14-5:5; 10:8-22; 10:29-11:13; 11:28b-12:17 (c. 225-250 d.Hr.) O fotografie a unei părți din acesta se găsește în The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts, p. 74. La p. 75 se menționează că, din 88 de unități de variație, p13 și p46 prezintă 71 de concordanțe și doar 17 neconcordanțe.

Secolul al IV-lea – 1902-1903 – Grenfell și Hunt, conform lucrării *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*, p. 73. La p. 17 se menționează că Grenfell și Hunt au ezitat să dateze ORICE manuscris al Noului Testament înainte de secolul al III-lea, chiar dacă au menționat că caligrafia aparținea sfârșitului secolului I sau secolului al II-lea.

Secolele III/IV, probabil prima jumătate a secolului al IV-lea – 1968 – „The Text of the New Testament” conține, de asemenea, 11:14-28a, dar „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”, p. 74, menționează că acest fragment lipsește din cauza pierderii unei coloane.

Secolele III/IV – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Secolele III/IV – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

200-250 d.Hr. – altele

(225-250 d.Hr.) – 1999 – „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 73. Comfort și Barrett, la p. 73, afirmă că, pe baza unui stil de scriere foarte asemănător cu cel al Papirusului Oxyrhynchus 852 (175-225 d.Hr.), există numeroase similitudini cu Papirusul Oxyrhynchus 2635 (aprox. 200 d.Hr.). Datarea nu este însă anterioară anului 225 d.Hr., deoarece este scris pe verso-ul Papirusului 657 (parte din Epitome a Istoriei Romei a lui Liviu), iar acesta este datat în secolul al III-lea.

p17 Evrei 9:12-19 (sfârșitul secolului al III-lea)

Secolul al IV-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

p. 46 Chester Beatty II, cca. 200 d.Hr. 300 din cele 303 versete (99%) din Epistola către Evrei. Mai precis, conține Evrei 1:1-9:16; 9:18-10:20; 10:22-30; 10:32-13:25 și alte părți din epistolele lui Pavel. Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stichiometrice indică faptul că acest manuscris a fost scris de un scrib profesionist.

c. 200 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

p. 114 (= papirusul Oxyrhynchus 4498) Evrei 1:7-12 (sec. al III-lea)

După Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.)

p. 89 Evrei 6:7-9, 15-17 (sec. al IV-lea)

Chiril al Ierusalimului, 386 d.Hr. Hrisostom, 407 d.Hr.

Vaticanus (325-350 d.Hr.) conține întreaga Epistolă către Evrei, cu excepția versetelor din Evrei 9:14-13:25, conform „Gospel Parallels”.

Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin întreaga Epistolă către Evrei.

Coptă bohairică [Boh] secolele al III-lea/al IV-lea

Coptă fayyumică [Fay] secolele al III-lea/al IV-lea

Coptă sahidică [Sah] secolele al III-lea/al IV-lea

Siriacă Peshitta [Syr P] 375-400 d.Hr.

Efraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Bezae Cantabrigiensis [D] secolul al V-lea sau al VI-lea

Washington, secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din jurul anului 500 d.Hr.

p116 (=papirusul Vindobonensis G 42417 (Viena)) Evrei 2:9-11; 3:3-6 (sec. al VI-lea)

Wolfenbüttel, secolul al VI-lea

p. 79 Evrei 10:10-12, 28-30 (sec. al VII-lea)

Vezi pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei către Evrei.