< Întrebare biblică din Eclesiastul

Î: În Eclesiastul, care este valoarea prezenței în Biblie a unei cărți sceptice precum Eclesiastul?

R: Dumnezeu îi iubește și pe sceptici. De fapt, Dumnezeu dorește să le arate celor care nu și-au găsit niciun scop în viață care este scopul Său pentru viața lor. De fapt, oamenii care consideră viața lipsită de sens ar putea avea un avantaj față de alții. Le poate fi mai ușor să renunțe la propriile scopuri ambițioase și să se supună scopurilor lui Dumnezeu, dacă deja văd cât de lipsite de sens sunt propriile lor scopuri, în afara lui Dumnezeu. Din păcate, mulți sunt ca fariseii din Luca 7:30, care au respins scopul lui Dumnezeu pentru ei înșiși.

Eclesiastul poate fi citit din diferite perspective. Această carte poate fi considerată o lucrare pentru cei obsedați de muncă, plină de înțelepciune pentru oamenii plini de sine și concluzia logică a gândirii existențiale. Ca o paranteză, rabinul evreu Hillel a fost de acord că ar trebui să se afle în Biblie, dar rabinul Shammai a spus că nu face parte din canon.

Cartea în sine este o relatare a unei lupte, o luptă pentru a găsi sens într-o lume lipsită de sens. În cele din urmă, autorul găsește adevăratul sens, dar nu îl găsește în această lume.

Î: De ce nu este citat Eclesiastul în Noul Testament?

R: Deși nu există nicio cerință ca aceasta să fie citată în Noul Testament, învățăturile sale își găsesc ecoul acolo. Isus a spus că nu ar trebui să avem multe cuvinte goale în rugăciune (Matei 6:7 și Eclesiastul 5:2). Pavel a spus că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor (1 Timotei6:10 din Eclesiastul5:10 ). Ar trebui să evităm poftele tinereții (2 Timotei2:22 din Eclesiastul11:10 ). Culegem ceea ce semănăm (Galateni 6:7, din Eclesiastul 11:1). Toți trebuie să moară o singură dată (Evrei 9:27, din Eclesiastul 3:2). Așa cum au spus Geisler și Howe: „Faptul că o carte este citată sau chiar cât de des este citată nu determină dacă aceasta este inspirată”.

Î: Care este structura generală a cărții Eclesiastul?

R: Eclesiastul este organizat în mod vag. Unii comentatori consideră că Eclesiastul 6:7-12, 12:8 și 12:9-14 reprezintă trei concluzii separate. Alții consideră că întregul capitol 12 constituie o singură concluzie. În general, schițele moderne ale cărții Eclesiastul se împart în două categorii.

Structura „bucuriei” este:

1:1-2:26 – 2:24-26 vorbește despre bucurie

3:1-5:20 – versetele 5:18-20 vorbesc despre bucurie

6:1-8:17 – 8:15-17 vorbește despre bucurie

9:1-11:10 – 11:7-10 vorbește despre bucurie

12 – Epilog

„Structura în două părți” este următoarea:

1:3-11 Un poem despre vanitatea omenească

1:12-6:9 Demonstrarea deșertăciunii efortului uman

6:10-11:6 Demonstrarea deșertăciunii înțelepciunii omenești

11:7-12:14 Să ne bucurăm de viața noastră, oricât de trecătoare ar fi ea, ca pe un dar de la Dumnezeu

Totuși, să luăm ca exemplu simfonia unui compozitor de muzică clasică. El poate avea părți distincte, dar poate avea și teme care se repetă pe baza talentului artistic, și nu a unor structuri logice. Nu ar fi surprinzător să vedem că Solomon, autorul scrierilor științifice, al poeziei de dragoste, al Proverbelor și al strategiilor comerciale, îmbină componentele artei și ale logicii, iar ambele structuri ar putea fi parțial corecte.

Î: Are Eclesiastul o influență aramaică, pe care evreii au adoptat-o în vremuri ulterioare lui Solomon?

R: Mai întâi faptele, apoi trei posibilități.

Fapte: Lingviștii au opinii împărțite cu privire la scrierile lui Solomon. În timp ce un savant creștin conservator (Delitzsch) a identificat 96 de „aramaisme” în Eclesiastul, savantul creștin conservator Hengstenberg a găsit doar 10. Scrierile lui Solomon sunt unice, în sensul că nu par mai apropiate de documentele ebraice din secolul al V-lea decât de cele din secolul al X-lea.

1. Contrar a ceea ce au susținut unii, textul nu a fost redactat într-un stil „ulterior”. Dimpotrivă, acesta prezintă o influență feniciană și aramaică, pe care Solomon a dobândit-o probabil prin prietenia sa cu Hiram, fiul lui Abibaal, regele orașului fenician Tir.

2. Este posibil ca scribii evrei din epocile ulterioare să fi adaptat o parte din limbaj la stilul mai târziu.

3. Autorul nu a afirmat niciodată în mod explicit că el era Solomon. Cu toate acestea, un fiu al lui David care domnea la Ierusalim ar fi putut fi fie Solomon, fie unul dintre descendenții săi.

Î: Ecleziastul și literatura de înțelepciune provin din influența greacă?

R: Nu, deoarece Eclesiastul, precum și literatura de înțelepciune egipteană, mesopotamiană și ugaritică, a fost scrisă cu mult înainte de apariția filosofilor greci din secolul al VI-lea î.Hr.

Î: Pare oare că Eclesiastul a fost scris între anii 300-200 î.Hr.?

R: A fost scris cu siguranță mai devreme. Cele mai vechi fragmente din Eclesiastul din Manuscrisele de la Marea Moartă au fost scrise în secolul al II-lea î.Hr. Eclesiastul se regăsea în Septuaginta greacă, care a fost tradusă între anii 285 și 160 î.Hr. Ar fi ciudat ca textul masoretic, Manuscrisele de la Marea Moartă și Septuaginta să conțină toate această carte, dacă ea ar fi fost scrisă pentru prima dată între anii 300 și 200 î.Hr.

Î: În Eclesiastul 1:1, în ce sens totul este deșertăciune/fără sens?

R: O deșertăciune poate părea importantă, dar, de fapt, este lipsită de sens și de valoare. Eclesiastul a fost scris din perspectiva unei vieți fără Dumnezeu. Fără Dumnezeu, viețile noastre nu au mai mult sens decât viața unei furnici.

Oamenii privesc viața în cinci moduri: ca pe o

Necaz – viața este plină doar de necazuri și suferințe

Gol – pur și simplu lipsită de sens

Deșertăciune – pare importantă, dar lipsită de sens

Vacanță – căutarea permanentă a plăcerii, fără a avea însă vreo plăcere durabilă

Victorie – a trăi victorios pentru Dumnezeu

(Acest rezumat concis a fost prezentat într-o predică la postul de radio din Dallas 100.7 The Word de către reverendul Jack Graham de la Biserica Baptistă Prestonwood, peMay 14, 2009 .)

Î: În Eclesiastul 1:1-2, autorul era un „predicator” sau acesta era numele său real?

R: Deși unii cred că acesta era numele său real, acesta nu este folosit nicăieri altundeva ca nume propriu. Este foarte probabil să însemne că era un predicator, precum și un rege, fiu al lui David. Acesta ar fi Solomon. De asemenea, se spune că Psalmul 127 este scris de Solomon și vorbește despre deșertăciunea construirii fără Domnul.

Î: În Eclesiastul 1:2 și Eclesiastul 11:8, având în vedere că totul este fără sens, se include și Biblia?

R: Nu; mai degrabă, Eclesiastul 1:3 dă tonul întregii cărți. Tot ce este „sub soare” se referă la lucrurile făcute fără Dumnezeu sau fără o perspectivă veșnică. Toate acestea sunt, de fapt, fără sens. Iov 21:23-26 menționează, de asemenea, un destin comun pentru trupurile lor.

Î: În Ecl 1:4, cum poate pământul să dăinuie pentru totdeauna, având în vedere că 2 Petru 3:10 spune că pământul va fi ars, iar Apocalipsa 21:1 spune că primul pământ va trece?

R: Cuvântul ebraic pentru „pământ” avea o gamă largă de semnificații, la fel ca și cuvântul pentru „pământ” în limba engleză. „Pământ” poate însemna sol, teritoriu, această lume sau ceea ce se află pe această lume. Dumnezeu a ales ca ceea ce se află sub suprafață să dăinuie pentru totdeauna, dar El va curăța suprafața, așa cum spune în Țefania 1:2-3. Noul pământ din Apocalipsa 21:1 va fi construit pe ceea ce va rămâne din vechiul pământ.

Î: Ecc 1:5 arată oare că soarele se învârte în jurul pământului?

R: Mai întâi, un fapt care nu face parte din răspuns, iar apoi răspunsul propriu-zis. Când oamenii din zilele noastre sau din antichitate folosesc un termen colocvial, cum ar fi „la răsăritul soarelui” sau „la apusul soarelui”, asta nu înseamnă că discută despre astronomie. Totuși, acest fapt nu are legătură cu versetul respectiv, deoarece subiectul din Eclesiastul 1:5 este soarele și traiectoria sa.

Solomon, într-o manieră preștiințifică, descrie cu acuratețe traiectoria pe care o parcurge soarele pe cer. Este adevărat că nu avem dovezi că Solomon știa că Pământul se învârte de fapt în jurul Soarelui și nu invers. Cu toate acestea, el descrie cu acuratețe cursul periodic al Soarelui.

Interesant este că, dacă „traducem” acest verset în termeni științifici moderni, el rămâne în continuare complet adevărat, deoarece putem privi fizica și astronomia dintr-o perspectivă relativistă și nu doar din viziunea secolului al XIX-lea. Oamenii de știință de astăzi pot spune, într-adevăr, că soarele se învârte în jurul Pământului – din cadrul de referință al Pământului.

Î: Oare Eclesiastul 1:6 arată că vântul trebuie să se întoarcă la locul de unde a venit, la fel ca Soarele?

R: Autorul cărții Eclesiastul este sincer, dar extrem de vag în acest punct, probabil pentru că nu știe totul despre vânt. Cu toate acestea, ideea sa rămâne valabilă din punct de vedere științific. Pământul nu înregistrează niciun câștig sau pierdere netă de „vânt”. Când presiunea locală a aerului scade, acea pierdere este compensată atunci când presiunea aerului crește. O modalitate mai științifică de a parafraza Eclesiastul 1:6 este aceea că aerul și vântul din întreaga lume se află într-un echilibru dinamic.

Î: În Eclesiastul 1:7, cum se întorc „pârâurile” la locul de unde au venit?

R: Eclesiastul 1:7 este pur și simplu o descriere a ciclului apei pe Pământ. Chiar dacă nu ai crede că Dumnezeu l-a inspirat pe autorul cărții Eclesiastul, trebuie să recunoști că aceasta a fost o observație perspicace din partea unei culturi de acum 1.000 de ani înainte de Hristos, care a dispus de unelte obișnuite și ieftine din fier doar timp de câteva sute de ani.

Î: În Eclesiastul 1:9-10, în epoca noastră tehnologică, chiar nu există nimic nou sub soare?

R: S-au schimbat multe atât în domeniul tehnologiei, cât și în societate. Totuși, ce anume este nou în ceea ce privește omul însuși? Indiferent de tehnologie, întrebările cele mai esențiale despre sensul vieții în sine, așa cum sunt ele prezentate în Eclesiastul, nu s-au schimbat. Viața fără Dumnezeu este la fel de lipsită de sens astăzi cum era și pe vremuri. Fie că oamenii locuiesc într-o casă din vremea lui Isus, fie într-o casă dotată astăzi cu aer condiționat centralizat, orice altceva este nesemnificativ în comparație cu problemele veșnice ale sufletului, iar în această privință nimic nu s-a schimbat.

Î: În Eclesiastul 1:11, din moment ce nu există nicio amintire a lucrurilor din trecut, ce se întâmplă atunci cu istoria?

R: Autorul cărții Eclesiastul nu vrea să spună că nimeni nu știe nimic despre trecut, deoarece el însuși relatează evenimente din trecut în scrierea sa. Mai degrabă, după ce o persoană moare, cunoașterea sa directă și personală se pierde pentru totdeauna din această lume.

Într-un al doilea sens, istoric, marea majoritate a informațiilor care odată erau de o importanță vitală despre regatele și imperiile din trecut nu numai că s-au pierdut, dar nici nu mai au vreo valoare.

Î: În Eclesiastul 1:12, ce înseamnă exact textul ebraic aici?

R: Unii au susținut că aceasta înseamnă „Eu… am fost [și nu mai sunt] rege”. Cu toate acestea, verbul ar putea fi tradus la fel de bine prin „Eu… am fost [și încă sunt] rege”. Astfel, Eclesiastul 1:12 nu abordează întrebarea cât timp a rămas scriitorul rege.

Î: În Eclesiastul 1:16, a suferit predicatorul de mândrie față de înțelepciunea sa?

R: Ceea ce a spus Solomon era adevărat; el avea într-adevăr o mare înțelepciune. Dar este posibil ca el să se fi mândrit și de înțelepciunea sa. Este un paradox faptul că aceeași persoană a putut scrie în Proverbe 3:5-7: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta; … Nu te considera înțelept în ochii tăi…”, și totuși, mai târziu, Solomon s-a considerat înțelept în ochii lui și a căutat mai întâi înțelepciunea. (În cele din urmă, totuși, Solomon a văzut că adevărata înțelepciune îl depășea, în Eclesiastul 7:23-24.)

Acesta este un caz de genul „fă ce a spus Solomon, nu ce a făcut el”. Ar trebui să ascultăm ce a spus Dumnezeu prin Solomon și să învățăm ce ne arată Biblia cu sinceritate din greșelile lui.

Î: În Eclesiastul 1:17 și Eclesiastul 2:12, de ce ar vrea vreun credincios să-și dedice inima pentru a cunoaște nebunia și prostia?

R: Probabil că Solomon a vrut să facă acest lucru pentru a cunoaște înțelepciunea prin studierea a ceea ce aceasta nu este. Cu toate acestea, Solomon (și noi) nu ar trebui să vrem să facem lucruri doar de dragul de a învăța despre ele. Vrei să afli pe propria piele cum este să sari dintr-un avion fără parașută?

Acest verset, ca multe altele din Biblie (în special din Vechiul Testament), nu este o poruncă adresată nouă, ci o observație din care putem învăța din ceea ce au făcut alții.

Î: În Eclesiastul 1:17, este un lucru bun să-ți dedici inima cunoașterii înțelepciunii?

R: De fapt, nu; înțelepciunea nu ar trebui să fie scopul tău suprem. Solomon a făcut acest lucru, dar el a fost neascultător față de Dumnezeu pentru o mare parte din viața sa pământească. Ar trebui să ne dedicăm inima lui Dumnezeu și să învățăm și să folosim înțelepciunea pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Cu toate acestea, iubirea și ascultarea față de Dumnezeu ar trebui să fie dorința și scopul nostru principal, nu înțelepciunea. Chiar și înțelepciunea, chiar și înțelepciunea divină, poate deveni un idol.

Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea înțelepciune, așa cum ne spune Iacov 1:5. De fapt, ar trebui să ne rugăm să putem învăța tot ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să învățăm. Dar ar trebui, de asemenea, să ne rugăm lui Dumnezeu să nu învățăm ceea ce El nu vrea ca noi să învățăm. De exemplu, există atât de multe lucruri despre experiența și consecințele păcatului pe care nu le-am învățat din proprie experiență și, sincer, nu vrem să le învățăm.

Î: În Eclesiastul 1:18, dacă în multă înțelepciune se află multă durere, atunci de ce aceasta aduce fericire, așa cum spune Proverbe 3:13, și ar trebui oare să ne dorim să fim înțelepți?

R: Sub soare (sau în afara lui Dumnezeu), chiar și înțelepciunea este inutilă. Nu numai că este inutilă, dar a ști tot ce se întâmplă și a cunoaște moartea și suferința nu aduce decât durere. Expresia obișnuită „necunoașterea este fericire” nu este adevărată, dar fără Dumnezeu, necunoașterea poate fi mai puțin dureroasă decât înțelepciunea.

Biblia nu ne învață că ar trebui pur și simplu să dobândim înțelepciune. Mai degrabă, ea face distincția între înțelepciunea lumească și înțelepciunea lui Dumnezeu (Isaia 55:8-9; 1 Corinteni1:19 -25). Ar trebui să căutăm înțelepciunea lui Dumnezeu (Proverbe 9). Totuși, suntem nebuni dacă credem că stăpânirea întregii înțelepciuni a lui Dumnezeu este un proces pe care îl vom duce la bun sfârșit în această viață. Solomon a scris în Proverbe 3:5-7: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta; … Nu te considera înțelept în ochii tăi…”.

Î: În Eclesiastul 2:1, de ce se „testează” Solomon aici prin râs?

R: Solomon spune că cercetează dacă adevărata fericire și sensul vieții pot proveni din distracție, divertisment și trăirea doar pentru plăcere. Din păcate, unii oameni nu au înțeles niciodată lecția lui Solomon. Mulți oameni din zilele noastre se distrează până la moarte.

Î: În Eclesiastul 2:2, ce ar trebui să gândească creștinii despre râs și glume?

R: Cuvântul ebraic de aici nu înseamnă doar a glumi, ci cuprinde o bucurie distractivă și superficială, conform Comentariului evanghelic asupra Bibliei, p. 438. Iată cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

a) „Orice pentru o glumă” este o nebunie. Dacă glumești tot timpul, s-ar putea ca oamenii să nu te ia în serios.

b) Există un moment potrivit pentru a râde, după cum se menționează în Eclesiastul 3:4. Unele dintre pildele lui Isus, cum ar fi cea cu cămila care trece prin urechea acului, prezintă imagini pline de umor.

c) Uneori este mai bine să fii „neamuzant”. Dacă o glumă este vulgară, îi desconsideră pe alții sau glorifică păcatul, atunci nu ar trebui să o spui, chiar dacă este foarte amuzantă.

d) Fii cu discernământ: Isus a criticat anumite forme de râs în Luca6:25 , dar totuși a promis râs pentru cei evlavioși în Luca6:21 . Nu râde de lucruri care îi rănesc pe alții.

e) Fii pozitiv: Psalmul 126:2 și Iov 8:21 menționează, de asemenea, că cei drepți râd de bucurie.

Î: În Eclesiastul 2:2, cum poate râsul să fie „nebunesc”?

R: Deși persoanele care suferă de nebunie ar putea râde în momente nepotrivite, probabil că nu la asta se face referire aici. Uneori, râsul gol vine de la oameni care sunt foarte triști.

Billy Graham, în cartea sa *The Secret of Happiness* (*Secretul fericirii*), povestește despre un pacient grav deprimat care a mers la un psihiatru. Psihiatrul i-a sugerat să meargă la un spectacol la unul dintre teatre, unde apărea un clovn care făcea publicul să râdă în hohote seară de seară. Psihiatrul a considerat că aceasta ar fi o terapie excelentă, adică până când pacientul și-a lăsat capul în jos și a spus: „Eu sunt acel clovn”. Acest episod este relatat în *Believer’s Bible Commentary*, p. 884.

Î: În Eclesiastul 2:3, ar trebui creștinii să urmeze exemplul autorului și să se dedice vinului?

R: Nu, nu ar trebui să ne „dedicăm” în primul rând nimicului sau nimănui, cu excepția lui Dumnezeu, iar în al doilea rând soților noștri, familiei și fraților și surorilor în Domnul. La fel ca în cazul haremurilor și al materialismului, există multe lucruri menționate în Eclesiastul, „sub soare”, pe care nu trebuie să le urmăm și nici nu ni se spune vreodată să le urmăm.

Î: În Eclesiastul 2:7, care era rostul animalelor de fermă și al sclavilor?

R: Deși unii pomi fructiferi, cirezi și turme erau necesari pentru hrană și îmbrăcăminte, acest lucru nu ar explica de ce simțea nevoia de un număr atât de mare dintre acestea. Acestea nu erau pentru nevoile sale, ci pentru statutul social și pentru a câștiga mai mulți bani. La fel, unii sclavi puteau fi foarte pricepuți ca scribi, dansatori și muzicieni, dar scopul principal al unui număr mare de sclavi era prestigiul. Nu există absolut nicio indicație aici că Solomon urma voia lui Dumnezeu. Cât de mult i-ar fi crescut renumele lui Solomon dacă ar fi eliberat acei sclavi? 1 Regi 11:3 spune că Solomon avea 700 de soții și că (aparent) avea nevoie și de 300 de concubine.

În contrast cu aceasta, în jurul anului 82 î.Hr. a trăit în sudul Italiei un roman foarte bogat pe nume Lucius Cornelius Sulla. El a eliberat 10.000 de sclavi. Toți bărbații, în onoarea lui, și-au schimbat numele în Cornelius. Cornelius a devenit un nume mai popular, iar mai târziu, în Faptele Apostolilor 10, centurionul roman a fost numit Cornelius.

Î: În Eclesiastul 2:8, care erau „plăcerile fiilor oamenilor”?

R: Sensul cuvântului ebraic nu este cert, dar sensul său probabil este „harem”. Un harem este o colecție numeroasă de soții și concubine.

Acest cuvânt rar folosit a apărut într-o scrisoare a faraonului egiptean Amenophis al III-lea (ANET p. 487a).

Î: În Ecl 2:8, așa cum Solomon își împărtășea experiența cu atâtea soții, când ar trebui credincioșii să împărtășească altora experiențele lor păcătoase și când nu ar trebui să o facă?

R: În primul rând, Solomon ar fi putut crede că nu păcătuia, deoarece era căsătorit cu toate acele 700 de soții și avea 300 de concubine (1 Regi 11:3). Cu toate acestea, Dumnezeu a spus că regele nu trebuie să aibă multe soții, așa că, de fapt, Solomon nu se supunea lui Dumnezeu. Multe dintre soții proveneau din popoare cu care israeliții nu trebuiau să se căsătorească, conform 1 Regi 11:1-2. Solomon știa atât de multe, și totuși nu cunoștea Legea lui Dumnezeu, sau poate o cunoștea, dar nu o respecta.

Putem povesti, așa cum a făcut Solomon, pentru a le arăta altora consecințele nefericite ale păcatului. Dar nu ar trebui să povestim în așa fel încât să-i determinăm pe alții să-și dorească să fi păcătuit și ei în același fel.

Î: În Eclesiastul 2:8, ce înseamnă „provincii” aici?

R: Acest cuvânt era folosit de persani și, mai târziu, de israeliți, precum regele Ahab în 1 Regi 20:14-15. Alte regate din vremea lui Solomon aveau provincii, așa că și Solomon le avea. Probabil că acestea nu erau ținuturile celor douăsprezece triburi ale lui Israel, ci mai degrabă alte ținuturi pe care David le cucerise și care aduceau tribut în fiecare an.

Î: În Ecl 2:9, care era scopul înțelepciunii, al turmelor, al cirezilor și al sclavilor?

R: Sensul este rezumat succint aici: „Am devenit mare”. Acesta părea să fie adevăratul scop al lui Solomon. Faptul că era credincios ar însemna că dorea totuși să-L slăvească pe Dumnezeu și să nu-I încalce legile (sau cel puțin nu prea multe), dar, totuși, scopul său în viață era „Am devenit mare”. Mulți creștini doresc în viață să-L iubească pe Dumnezeu și să nu-I nesocotească poruncile, dar și pentru ei scopul principal al vieții este „Am devenit mare”. Dacă te uiți la începutul aproape fiecărui verset din Eclesiastul 2:1-9, aproape toate încep cu „Eu”. Vei căuta în zadar vreun indiciu că Solomon s-ar fi gândit: „Voi aștepta voia Domnului pentru a afla ce vrea Dumnezeu să fac”.

Cu toate acestea, deși chiar și după standardele moderne Solomon era foarte bogat, el ne poate spune că totul este în zadar.

Î: În Eclesiastul 2:10, ar trebui un credincios să-și umple inima cu tot felul de plăceri?

R: Nu. Deși un credincios nu ar trebui să se dedice plăcerilor păcătoase, cum ar fi drogurile, nu despre asta vorbește acest verset. Există două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Acesta se referă la plăcerile dobândite în mod legitim, cum ar fi bunurile materiale cumpărate, pe care Legea lui Dumnezeu nu le-a interzis în mod specific.

2. Este totuși un păcat să trăiești o viață în căutarea plăcerii, chiar dacă plăcerile respective nu sunt rele. Viețile noastre ar trebui să fie dedicate căutării unei relații mai strânse cu Dumnezeu.

Î: În Eclesiastul 2:12-14, cum spune Solomon că ambele afirmații sunt adevărate: că înțelepciunea este fără valoare și că înțelepciunea este mai valoroasă decât nebunia?

R: Ambele sunt la fel de lipsite de valoare ca obiective. Cu toate acestea, o persoană care umblă în lumina înțelepciunii poate vedea încotro se îndreaptă, pentru a ajunge la țelul pe care și-l dorește, în timp ce cea care umblă în întunericul nebuniei nu are nicio idee.

Î: Ecc 2:14-15 dovedește inexistența după moarte?

R: Nu, acest pasaj se referă la viața sub soare. El spune pur și simplu că un singur eveniment, și anume moartea, se întâmplă tuturor. Sub soare, oricine moare nu mai este sub soare.

Î: În Eclesiastul 2:15, care este rostul înțelepciunii?

R: Solomon a constatat că nu are rost să ai înțelepciune doar de dragul înțelepciunii. Înțelepciunea este, în cel mai bun caz, o lanternă care ne ajută să ne luminăm calea. Dar ea nu este, sau cel puțin nu ar trebui să fie, scopul nostru, la fel cum nici atingerea capătului fasciculului de lumină al lanternei nu ar trebui să fie scopul tău.

Î: În Eclesiastul 2:16, cum se face că, după moarte, nu mai rămâne nicio amintire despre cel înțelept, la fel ca și despre cel nebun?

R: Există trei moduri distincte.

Cei decedați: Amintirile directe din mintea celor care mor se pierd pentru totdeauna din această lume.

Alții: Amintirile celor rămași pe acest pământ despre cel care a murit se estompează. În istorie, multe fapte despre civilizațiile antice, care erau cruciale pentru oamenii de atunci, sunt uitate și inutile pentru toți, cu excepția arheologilor de astăzi.

În eternitate: Atât pentru cei drepți, cât și pentru cei nedrepți, toate abilitățile, cunoștințele și înțelepciunea acestei lumi devin inutile după moarte.

Î: În Eclesiastul2:17 -18, 20, 23, ar trebui să „urâm viața”?

R: Nu, dar nu iubiți viața mai mult decât pe Dumnezeu. Ideea centrală a cărții Eclesiastul se referă la „viața sub soare”. Cu alte cuvinte, este vorba de viața materială fără Dumnezeu. Eclesiastul nu spune nicăieri că ar trebui să urâm viața; mai degrabă, autorul spune că el urăște viața. Proverbe 8:35-36 vorbește în termeni laudativi despre cei care găsesc viața. Cu toate acestea, este ușor să urăști viața „sub soare” fără Dumnezeu. Într-un sens ciudat, acesta este unul dintre punctele în care învățăturile budismului și ale creștinismului sunt aproape de acord. Prima nobilă adevăr a budismului spune că viața este suferință. În timp ce creștinismul afirmă că viața creștină este minunată, chiar și în ciuda suferinței, creștinismul este parțial de acord cu budismul într-un punct: că viața fără adevăratul Dumnezeu este și va fi suferință.

Î: În Eclesiastul 2:17-18, Solomon avea toată bogăția, sclavii, înțelepciunea și statutul pe care și le-ar fi putut dori, așa că de ce ar fi putut să-și urască viața?

R: Aceasta nu era o ură din cauza a ceea ce nu putea obține sau realiza. Pare mai degrabă o amărăciune că a muncit atât de mult, a obținut și a realizat tot ce și-a dorit, și totuși se simțea gol. Care dintre soții l-a iubit cu adevărat, când îl vedea doar o dată la câțiva ani? Pe care dintre soții a iubit-o cu adevărat, având în vedere că probabil le-a văzut pe fiecare doar o dată la câțiva ani?

Uneori, satisfacția nu vine doar din atingerea țelului, ci din călătoria în sine.

A fost odată o piesă de teatru în care, noaptea, un soț și o soție săraci, care se străduiau să câștige mai mulți bani, stăteau treji în paturile lor, întrebându-se ce fac oamenii bogați. În același timp, un cuplu bogat stătea în patul său, întrebându-se ce fac oamenii săraci. Dacă crezi că îmbogățirea te va face fericit, poate că nu ești bogat acum, dar ai speranță, ceva la care să aștepți cu nerăbdare, ziua în care (sperăm) vei fi bogat și, astfel, fericit. Solomon și unii oameni bogați sunt atât de deprimați pentru că au obținut deja acele bogății și au descoperit că acestea nu i-au făcut fericiți. Atunci, la ce altceva ar mai putea spera?

Î: În Eclesiastul 2:18-19, de ce pare atât de nedrept faptul că cei bogați strâng avere doar pentru altcineva?

R: Persoana care și-a sacrificat confortul, libertatea și, poate, chiar familia și propria fericire pentru a acumula avere s-ar putea să nu mai trăiască suficient de mult ca să se bucure de ea mulți ani. Cei care moștenesc averea ar putea-o pierde sau s-ar putea bucura mulți ani de ceva pentru care nu au muncit. Acest lucru era deprimant pentru Solomon. Asta i s-a întâmplat lui Solomon când împărăția s-a împărțit în două sub domnia fiului său, Roboam. Chiar dacă Roboam nu a început să domnească decât după moartea lui Solomon, acesta știa dinainte că așa se va întâmpla, deoarece Dumnezeu i-a spus acest lucru în 1 Regi 11:11-13.

Î: În Eclesiastul 2:19, dacă cineva nu este nebun, ar fi oare în regulă pentru el să primească o moștenire mare?

R: Ar putea fi dezastruos pentru el. Proverbe 30:7-9 spune: „Două lucruri Îți cer – nu mi le refuza înainte să mor: Ține departe de mine minciuna și cuvintele înșelătoare. Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție; hrănește-mă cu pâinea care îmi revine. Altfel, s-ar putea să am prea mult și să Te neg, spunând: «Cine este Domnul?» Sau s-ar putea să devin sărac și să fur, pângărind numele Dumnezeului meu” (Berean Standard Bible).

Cu o parte din averea sa, Solomon a făcut scuturi de aur și le-a pus în Casa Pădurii Libanului, după cum se menționează în 2 Cronici 9:16. Aurul este un metal moale și greu, nepotrivit pentru scuturi, cu excepția cazului în care este folosit doar pentru a face paradă. Însă, în timpul domniei fiului său, Roboam, faraonul Șișac a dus scuturile de aur ale lui Solomon în Egipt, după cum se menționează în 2 Cronici 12:9. Banii aceia ar fi putut fi folosiți pentru a plăti învățătorii sau pentru a ajuta pe cei săraci.

Am auzit de un creștin nou convertit care voia să devină designer grafic, dar nu avea nici computer, nici software. Organizația misionară i-a împrumutat ambele, iar el a devenit un bun designer grafic și a ajuns prosper. Și-a părăsit soția pentru o iubită, a părăsit biserica și nu a restituit niciodată banii. Din punct de vedere spiritual, ar fi fost mai bine dacă nu i s-ar fi acordat niciodată ajutorul acela.

În Virginia de Vest a trăit un creștin pe nume Jack Whittaker care a câștigat 315 milioane de dolari (înainte de impozitare) la loterie. Imediat a donat 10% organizațiilor creștine și a înființat fonduri pentru ca copiii săi să nu fie nevoiți să muncească.

Mai târziu, același om a început să frecventeze cluburi de striptease, cărând sume mari de bani în mașină. Hoții și-au dat seama de asta, l-au jefuit și l-au bătut de mai multe ori. Nepoata lui a început să se implice în consumul de droguri. În cele din urmă, a ajuns în punctul în care a spus că și-ar dori să poată da timpul înapoi și pur și simplu să rupă biletul acela de loterie, atât pentru binele lui, cât și al familiei sale.

Î: În Eclesiastul 2:21, ce poți face când se pare că adolescentul tău crește și devine un nebun?

R: Poate că Solomon s-a întrebat personal acest lucru despre fiul său, viitorul rege Roboam. Roboam a fost, în cele din urmă, un nebun care a pierdut zece triburi din împărăția sa.

Prostia simplă înseamnă a nu ști, din naivitate, ce se întâmplă. Dar alte tipuri de prostie sunt practicate și învățate de la cei din jur. Ar trebui să te asiguri că ești un exemplu bun pentru ei. Cu siguranță ar trebui să discuți cu adolescentul tău. Uneori, părinții se mută într-o altă casă pentru a încerca să scape de influențele negative asupra fiicei sau fiului lor adolescent. Nu-ți poți izola copilul, sau pe tine însuți, de influențele negative, iar unele dintre ele pot contribui la întărirea credinței tale. Dar ferește-te de influențele negative pe care nici tu, nici copiii tăi nu le puteți gestiona. Încearcă să le înlocuiești cu influențe pozitive. Și există cazuri, mai ales când nu vor să asculte, în care uneori cel mai bun lucru este să-i lași să eșueze.

Î: Oare Eclesiastul2:24 arată că epicurismul este adevărat?

R: Nu. Vezi discuția despre Eclesiastul 2:3. 1 Corinteni15:32 spune că, fără Dumnezeu, nu există prea multe opțiuni, întrucât epicurismul este o alegere la fel de bună ca oricare alta. Cu alte cuvinte, acest verset spune că, deși mâncarea și băutura sunt bune și provin de la Dumnezeu, sub soare, fără Dumnezeu, nu mai avem cu adevărat nimic altceva de făcut decât să mâncăm și să bem.

Î: Eclesiastul 3:1-8 și Ioan 7:6 arată că poate exista un moment nepotrivit pentru a face lucruri bune. Cum ar trebui să avem „vremuri și anotimpuri” în viața noastră?

R: Nevoia de momente și perioade în viață nu este întotdeauna atât de evidentă, așa că, în vremurile Vechiului Testament, Dumnezeu le-a oferit-o în fiecare sâmbătă, prin Sabat. Apropo, nu există nicio indicație că fermierii, comercianții și meșteșugarii israeliți ar fi fost mai puțin productivi decât cei din alte țări care ar fi putut lucra șapte zile pe săptămână.

Chiar dacă creștinilor nu li se poruncește să păzească Sabatul (Coloseni 2:16), mulți creștini au totuși un moment de odihnă, de obicei duminica. Deși acum fiecare zi este un Sabat pentru credincioși, întrucât am intrat în odihna lui Dumnezeu conform Evrei 4:3-11, nu ni se cere să respectăm Sabatul (sau duminica), dar este în regulă să o facem.

Î: În Eclesiastul 3:1-8, care este sensul acestor paisprezece opoziții, sau aspecte pozitive și negative?

R: Lucrurile tind să se anuleze reciproc. Multe lucruri se construiesc, dar apoi sunt dărâmate. Pentru multe dintre aceste lucruri, există un echilibru.

Deși o persoană ar putea alege unele dintre aceste perioade, de multe ori nu avem de ales; vremurile sunt stabilite pentru noi. Când îți petreci timpul îngrijind un membru al familiei care este bolnav, nu crede că acest lucru te împiedică să faci ceea ce Dumnezeu a intenționat pentru tine. În acel moment, voia lui Dumnezeu este să faci exact ceea ce El vrea ca tu să faci, și anume să ai grijă de cel bolnav.

Uneori, când te afli într-o perioadă specială, cum ar fi doliul sau boala, poți privi momentul respectiv și poți presupune în mod eronat că așa va fi pentru tot restul vieții tale. La fel, când lucrurile merg absolut fantastic, poți presupune în mod eronat că tot restul vieții tale va fi așa. Un lucru pe care îl putem învăța din acest pasaj este să fim pregătiți în duhul nostru, deoarece anotimpurile se schimbă. Când un anotimp se transformă într-unul pe care nu l-ai fi ales, amintește-ți că, oricum, suntem doar temporar pe pământ.

Î: Deoarece Eclesiastul 3:2 spune că există un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri, când este eutanasia, inclusiv sinuciderea asistată medical, morală?

R: Trebuie mai întâi să facem distincția între tipurile de moarte, iar apoi să vedem ce spune Biblia.

O definiție a eutanasiei, provenind din cuvintele grecești eu thanatos, care înseamnă „moarte bună/ușoară”, este provocarea intenționată a morții, prin acțiune sau omisiune, a unei ființe care nu este făt și a cărei viață este considerată nedemnă de trăit, considerând că acest lucru nu este greșit din punct de vedere moral. Eutanasia poate fi voluntară sau involuntară din partea pacientului și poate consta în uciderea activă sau în refuzul pasiv al tratamentului, al hranei, al apei sau al căldurii. Desigur, modul în care se definește o existență nedorită, fie că este vorba de propria persoană sau de alții, este supus unei game largi de interpretări.

Eutanasia activă involuntară a celor considerați nedoriți a fost practicată pe scară largă în Germania nazistă; astăzi numim acel rău „Holocaust”. Uganda, China comunistă și URSS comunistă au avut, de asemenea, propriile lor holocausturi. Eutanasia activă involuntară se aplică doar anumitor infractori, dar îmbătrânirea nu ar trebui să fie o infracțiune.

Legile privind eutanasia activă voluntară sunt astăzi cele mai liberale în Țările de Jos. Cu toate acestea, întrucât medicii de acolo au dreptul de a practica eutanasia voluntară, broșura *Un răspuns creștin la sinuciderea asistată medical* (p. 12-13) menționează că un studiu olandez (Herbert Hendin, Chris Rutenfrans și Zbigniew Zylicz, „Sinuciderea asistată medical și eutanasia în Țările de Jos”, *Journal of the American Medical Association* 277 (1997), pp. 1720–1722) a constatat că existau mai multe cazuri de eutanazie involuntară decât de eutanazie voluntară. Se pare că trecerea de la eutanazia voluntară la cea involuntară este o „pantă alunecoasă”, întrucât victimele depun rareori plângeri.

Permiterea morții, numită și eutanasie pasivă, poate fi un gest de compasiune față de bolnavii în fază terminală, care doresc să moară mai repede și cu mai puțină durere. Aceasta poate însemna pur și simplu renunțarea la măsuri medicale extraordinare. Acesta este singurul tip de eutanasie care poate fi moral. Cu toate acestea, unele forme de eutanasie pasivă pot fi și ele crude, pentru cei care nu doresc să moară și care nu sunt bolnavi în fază terminală. Nu ar trebui să lăsăm oameni altfel sănătoși să moară pur și simplu din lipsă de hrană. Cine suntem noi să spunem că viața altcuiva nu merită trăită, mai ales când el sau ea consideră că merită?

În Biblie, sinuciderea a fost practicată doar de Iuda Iscarioteanul, Saul, Samson, Ahitofel și Zimri. În Biserica primară, Lactanțiu (260-330 d.Hr.) scrie în „Instituțiile divine” 3:19 că crima sinuciderii este la fel de gravă sau mai gravă decât uciderea altuia. Sinuciderea este un păcat, dar Biblia nu spune că este de neiertat. Istoricul Bisericii primare Eusebiu de Cezareea (c. 325 d.Hr.) relatează cum șase femei creștine, în trei ocazii diferite, s-au sinucis mai degrabă decât să fie abuzate sexual („Istoria ecleziastică”, cap. 12, 14).

Pe scurt, Biblia interzice omorul, care include sinuciderea și majoritatea formelor de eutanazie aplicate oamenilor. Biblia nu interzice ceea ce se numește „eutanazie voluntară pasivă”, în care se renunță la proceduri medicale excepționale sau i se permite pacientului să moară în mod natural. Deși Biblia nu spune că sinuciderea este acceptabilă, consultați următoarea întrebare pentru a afla ce spune Biblia cu privire la moarte.

Chiar dacă eutanasia este greșită, deciziile creștine privind tratamentul medical pot fi departe de a fi banale.

Î: În Eclesiastul 3:2, ce ne învață Biblia despre moarte?

R: Deși Biblia nu folosește termenul „eutanasie” în sine, putem învăța din ea următoarele 22 de lucruri legate de moarte.

…Valori

În ceea ce privește moartea, ca și în orice alt aspect, lumea ne oferă filosofii goale și înșelătoare, dar noi ar trebui să urmăm ceea ce ne învață Dumnezeu (Coloseni 2:8; 1 Corinteni 1:19-23; Ioan 10:16). Nu trebuie să facem doar ceea ce ni se pare drept în ochii noștri (Judecători21:25 ).

Suntem valoroși pentru că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu (Geneza1:26 -27; Psalmul 8:4-5). Suntem creați în mod minunat și uimitor (Psalmul 139:14).

Trebuie să-i cinstim pe bătrâni (Leviticul19:32 ; 1 Timotei 5:2).

Trebuie să-i ajutăm (nu să-i ucidem) pe orfani, văduve, bolnavi, prizonieri și pe alții pe care societatea i-ar putea considera indezirabili (Iacov 1:27; Deuteronom 15:11; Psalmul 68:5; Matei 25:35-36, 42-44; Zaharia 7:9-10; Evrei 13:3).

…Acțiuni

Nu trebuie să ucidem, iar cei care ucid intenționat pot fi executați (Geneza 9:6; Exodul20:13 ;21:12 ; Deuteronomul5:17 ).

Uciderea nu include execuțiile legale și războiul (Geneza 9:6; Exodul21:12 ; Psalmul 144:1; Deuteronomul20:10 -18). Se poate ucide în legitimă apărare (Exodul 22:2).

Este permis să ucizi și să vânezi animale (Faptele Apostolilor10:10 -15; Leviticul17:13 ; Exodul-Deuteronomul), dar nu fi crud cu ele (Proverbele12:10 ).

Creștinii ar trebui să ofere mângâierea lui Dumnezeu (2 Corinteni 1:4-6) și să fie plini de compasiune față de toți (Coloseni3:12 ; 1 Corinteni 13:4; Efeseni4:32 ; Proverbe 11:16-17; 1 Tesaloniceni 5:15). Iubirea lui Dumnezeu față de noi dăinuiește pentru totdeauna (Psalmul 107:1-2).

Nimeni nu-și poate lua bogățiile pământești cu el (Luca 12:18-21; Psalmul 37:7-10), așa că asigură-le cele necesare familiei tale și celorlalți (Proverbe 13:22; 17:2; 19:14; Psalmul 17:14; 1 Timotei 5:3-5,8,16) și contribuiți la lucrarea Domnului (Proverbe 3:9; 1 Corinteni 16:2; 2 Corinteni 8:1-8; 9:6-12; Hagai 1:3-11).

Ar trebui să fim curajoși în fața morții (Psalmul 23:4; Romani8:35 -39; Apocalipsa2:11 , 13) și să nu ne temem (1 Ioan4:18 ), căci a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig (Filipeni1:20 -21). Rugați-vă lui Dumnezeu când sunteți aproape de moarte (Psalmul 18:4-6; 116:3; 142; Filipeni 4:6-7). Numai în Dumnezeu găsim odihnă (Psalmul 62:1).

Deși, în general, nu trebuie să ne îmbătăm, băuturile alcoolice sunt bune pentru cei pe moarte (Proverbe 31:6-7).

…Înțelegere

Tot timpul, nu doar când suntem aproape de moarte, ar trebui să ne dăm seama că viețile noastre pe pământ sunt trecătoare (Psalmul 39:4-6; 90:3-6; 144:4; Iacov1:10 -11).

Dumnezeu cunoaște deja fiecare zi a vieții noastre (Psalmul 139:16).

Prețioasă este în ochii Domnului moartea sfinților Săi (Psalmul 116:15). Dumnezeu este prezent într-un mod special pentru cei care Îl cheamă (Psalmul 145:18,20).

Oamenii pot fi atât de deprimați încât să-și piardă speranța în viață (2 Corinteni 1:8-9), dar asta nu justifică sinuciderea.

În unele cazuri, suferința și încercările pot avea rezultate benefice (Iacov 1:2) și putem să-L slăvim pe Dumnezeu (1 Petru 4:16), așa cum a făcut Iov. Suferințele noastre vor părea mici în comparație cu slava Cerului (1 Petru 1:6-9, 1 Corinteni 2:9).

Deși adesea nu vedem scopul lui Dumnezeu în lucrurile de acum (Psalmul 42, 43, 74, 79, 88; Iov), în cele din urmă vom vedea cum Dumnezeu rezolvă lucrurile (Habacuc 1:1-11;1:12 -17; 2), vom vedea înțelepciunea, dreptatea, iubirea și mila lui Dumnezeu și nu vom mai avea niciun motiv de jale în Cer (Apocalipsa 21:4).

Suferința și moartea pot fi atât arbitrare, cât și nedrepte (Luca 13:1-2; Ezechiel13:19 ), dar Isus ne înțelege starea, pentru că și El a trecut prin suferință și moarte nedrepte (Psalmul 22:1; Faptele Apostolilor3:13 -15).

Ar trebui să tânjim să fim cu Hristos, dar să înțelegem și valoarea rămânerii pe pământ, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a-i ajuta pe ceilalți (Filipeni1:22 -23;3:12 -15; 2 Petru 1:5-8).

Pentru cei care nu sunt creștini, Dumnezeu nu întârzie, ci dorește ca oamenii să aibă timp să se pocăiască (2 Petru 3:9).

…Speranța

Moartea oamenilor nu era ceva bun sau natural, nici înainte de Cădere, nici în Rai (Romani8:20 -23;5:13 ; 1 Corinteni 15:22; 1 Corinteni 15:42-58). Cu toate acestea, toate lucrurile lucrează împreună ca parte a planului lui Dumnezeu și spre binele celor care Îl iubesc (Efeseni1:11 ; Romani8:28 ).

Raiul este un loc fără suferință, fără moarte și fără durere (Apocalipsa 21:4-5).

În concluzie, nu trebuie să ne temem de moarte sau să o ignorăm, nici să ne concentrăm asupra ei tot timpul. Mai degrabă, credincioșii ar trebui să privească viața noastră pe pământ și moartea noastră ca părți integrante ale călătoriei noastre către cea mai bună dintre toate lumile posibile, căminul nostru veșnic alături de Domnul.

Î: În Eclesiastul 3:3, există într-adevăr un timp pentru a ucide?

R: Există un timp pentru a ucide plante și animale, dar acest lucru nu are legătură cu ceea ce spune acest verset. Da, există un timp pentru a ucide, așa cum există un timp pentru război în Eclesiastul 3:8.

Î: În Ecc 3:8, există un timp în care credincioșii să urască?

R: Da, în două sensuri.

În Vechiul Testament, credincioșilor nu li se învăța încă să-i iubească pe toți, inclusiv pe dușmanii lor.

În orice vremuri, credincioșii trebuie să urască păcatul.

Î: În Ecl. 3:9-15, este vorba de disperare sau de speranță?

R: Deși unii ar putea interpreta acest pasaj ca fiind deznădăjduitor, este de fapt o „acceptare optimistă”. Pe măsură ce treci prin diferite etape ale vieții tale, iar unele lucruri dispar și altele noi le iau locul, ca credincios știi că totul este în mâinile lui Dumnezeu. Romani 8:28 spune că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că nu suntem din această lume (Ioan 17:14), ci cetățeni ai cerului (Filipeni 3:20).

Î: Este Eclesiastul3:13 , un fel de epicurism iudeo-creștin?

R: Eclesiastul prezintă această atitudine ca o opțiune, dar nu o recomandă. Epicurismul iudeo-creștin înseamnă să te ferești de păcatele grave, să dai zeciuială, să mergi la biserică și să faci strictul minim necesar, trăindu-ți restul vieții așa cum dorești tu, fără niciun angajament suplimentar față de Dumnezeu. Nu asta dorește Dumnezeu pentru niciunul dintre noi. Dar cum rămâne cu dragostea și pasiunea pentru Dumnezeu? Iei inițiativa de a-ți exprima dragostea pentru Dumnezeu prin faptele tale? Unde este grija față de ceilalți și cum rămâne cu bucuria de a fi în prezența lui Dumnezeu? Dumnezeu dorește ca fiecare creștin, indiferent dacă ocupă sau nu o funcție ministerială remunerată, să fie dedicat Lui.

În Eclesiastul, este important să înțelegem ideea principală înainte de a încerca să facem generalizări pornind de la versete individuale. Eclesiastul3:13 , în special, și întreaga carte a Eclesiastului, în general, oferă o descriere exactă (și deprimantă) a vieții sub soare fără Dumnezeu.

Î: În Ecleziastul 3:16-17, de ce există atâta nedreptate și răutate în lume?

R: Unul dintre motive este că multor oameni nu le pasă de nedreptate și răutate, ci doar de nedreptatea și răutatea care li se fac lor. Solomon deplângea acest fapt în versetul 16, dar a concluzionat în versetul 17 că Dumnezeu va judeca totul corect într-o zi.

Deși nedreptatea și răutatea au existat frecvent și vor exista indiferent de noi, avem două responsabilități. În primul rând, ar trebui să ne asigurăm că nu suntem nedrepți sau răi față de ceilalți. În al doilea rând, ar trebui să ajutăm la apărarea celor asupriți.

Î: Ecleziastul 3:19-21 ne învață oare că nu există viață de apoi?

R: Deloc, dacă citești și Eclesiastul 3:18. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Versetul 18 începe cu: „Mi-am spus în sinea mea”. Nu Dumnezeu spune acest lucru; este vorba despre o perspectivă de observare sub soare.

2. Aceasta poate fi tradusă și astfel: „Cine cunoaște duhul omului, care se înalță în sus, sau...”, în loc de „Cine știe dacă duhul omului se înalță în sus și dacă...”. Cuvântul „dacă” nu este de fapt prezent în ebraică.

3. Indiferent de traducere, contextul cărții Eclesiastul este „viața sub soare”, iar în acest context, viața de după moarte nu este ceva despre care cineva poate ști, cu excepția revelației lui Dumnezeu. Din punct de vedere fizic, în trup, moartea și descompunerea sunt același lucru; totuși, la înviere și la judecată lucrurile stau altfel. Psalmul 49:15 spune, de asemenea, că Dumnezeu îi va răscumpăra din puterea mormântului.

4. „Metoda” autorului Ecleziastului a fost în primul rând observația empirică, după cum reiese din Ecleziastul 1:14, 17; 2:1-10; 2:11-13; 3:16; 4:1; 6:1, 11; 7:15, 27; 8:9, 11; 9:11, 13. Astfel, ezitarea de a învăța despre viața de după moarte era în concordanță atât cu metoda autorului cărții Eclesiastul, cât și cu pesimismul cărții, exprimat prin ideea „dacă aceasta ar fi singura viață”.

Î: Ecleziastul3:21 ne învață oare că un animal are un spirit la fel ca omul?

R: Cuvântul ebraic folosit aici este de fapt „suflare”, care are o gamă largă de semnificații. Acest verset nu răspunde la această întrebare. Tot ce spune autorul cărții Eclesiastul este că, observând ceea ce se întâmplă sub soare, nu se poate spune ce se întâmplă cu viața oamenilor sau a animalelor după moarte. Vezi și discuția despre 2 Petru 2:5 și Apocalipsa 16:3 pentru mai multe informații.

Î: În Ecl. 4:1, Ecl. 5:8-9; Ecl. 8:9 și Ecl. 10:16-20, cum au putut avea loc toate aceste nedreptăți și opresiuni în timpul domniei lui Solomon?

R: Indiferent dacă Solomon a fost sau nu autorul, scriitorul nu a precizat că aceste evenimente au avut loc sub domnia lui în timpul vieții sale, deși Solomon ar fi putut afla că avea subordonați nedrepți. Solomon cunoștea multe alte țări din vremea sa și era familiarizat cu istoria, așa că ar fi surprinzător dacă ar fi scris doar despre regatul său din timpul vieții sale. Aceste lucruri s-au întâmplat de multe ori poporului Israel în Cartea Judecătorilor, iar în timpul lui Solomon s-au întâmplat și multor alte popoare.

Î: Ecl. 4:1-3, 4:4-6 și 4:7-12 discută despre lipsa de sens a opresiunii, a invidiei, a singurătății de la vârful scării sociale și a acumulării de bunuri pentru un succesor. Ce au toate acestea în comun?

R: Temele comune din acest capitol sunt deșertăciunea puterii în fața neputinței. A fi oprimat duce la o viață lipsită de sens, dar și a-i oprima pe alții duce la o viață lipsită de sens. Munca din invidie, prețuirea muncii mai presus de oameni și faptul de a nu mai fi dispus să înveți sunt toate lipsite de sens.

Î: În Eclesiastul 4:2, este într-adevăr mai bine pentru cel oprimat să fie mort decât viu?

R: Depinde. Există două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Eclesiastul este scris din perspectiva „vieții sub soare”, fără Dumnezeu. Din această perspectivă, este cu siguranță mai bine pentru cei asupriți să fie morți decât vii.

2. Dintr-o perspectivă eternă, este, de asemenea, mai ușor pentru credincioșii asupriți să moară și să meargă în Rai decât să trăiască pe pământ.

Î: În Eclesiastul 4:4, în ce fel majoritatea muncii și a realizărilor provin din invidia oamenilor?

R: Când oamenii își doresc o promovare, motivul poate fi obținerea unui salariu mai mare, dar asta ar putea fi doar o parte a motivului. O altă parte este aceea de a da ordine altora, de a nu mai primi ordine de la cineva și de a avea un CV mai impresionant sau de a fi ascultat mai mult.

Un factor cheie de motivare pentru a începe o afacere este „Să fii propriul tău șef”. Ceea ce proprietarii de mici afaceri nu iau uneori în considerare este că, în loc să aibă unul sau doi manageri ca șefi, acum fiecare client în parte este, într-un fel, șeful lor.

Chiar și în școală, oamenii pot absolvi cu „distincții”, ceea ce sugerează că cei care nu au reușit să obțină note la fel de mari sunt, într-un fel, elevi mai puțin merituoși.

Majoritatea oamenilor doresc să nu fie considerați inferiori în ochii celorlalți în general, în ochii anumitor persoane (cum ar fi șeful sau soțul/soția) și în propriii lor ochi. Mulți duc acest lucru mai departe și vor să fie considerați superiori sau mai buni în ochii celorlalți în general, în ochii anumitor persoane specifice și în propriii lor ochi. Unora le face plăcere să-i facă pe alții să se simtă inferiori față de ei. Dar un creștin ar trebui să se dezbare de toate aceste motivații. În schimb, dorința lui ar trebui să fie aceea de a fi plăcut în ochii lui Dumnezeu.

Î: Eclesiastul 4:5 spune literalmente că „nebunul își mănâncă propria carne”; ce înseamnă asta?

R: Aceasta este o metaforă pentru a te distruge pe tine însuți. Exemplul ilustrează faptul că o persoană nu obține un câștig net de nutrienți atunci când își mănâncă propria carne. Unii oameni fac lucruri pentru o plăcere pe termen scurt care le ipotechează sau le limitează sever viitorul. Uneori, o relație, o familie sau o viață pot fi distruse pentru un moment de plăcere. De exemplu, chiar dacă Bernie Madoff a câștigat milioane până în 2008 printr-o schemă piramidală cu fonduri de acțiuni, în cele din urmă a fost prins, a ajuns la închisoare, iar unul dintre fiii săi s-a sinucis. Acum, nu cred că Madoff s-ar fi gândit vreodată că a avea milioane timp de câțiva ani merita să ajungă la închisoare și să-și piardă viața fiului său; dar nu cred că Madoff se gândea deloc la costuri. Oamenii care „își mănâncă propria carne” adesea nu aleg în mod deliberat consecințele; mai degrabă au ales să nu se gândească deloc la consecințe. Dar chiar și atunci când nu te gândești la consecințe, acestea tot apar.

Î: În Eclesiastul 4:7-9, oamenii sunt adesea mai buni la a se întreba cum să facă ceva decât la a se întreba dacă ar trebui să facă ceva și în ce măsură ar trebui să o facă. Care sunt modalitățile prin care ar trebui să ne întrebăm dacă ar trebui să facem ceva și în ce măsură?

R: Un negociator dur s-ar putea întreba dacă ar trebui să vizeze mai degrabă o situație de tip „câștig-câștig” decât una de tip „eu câștig, tu pierzi”. Dacă cealaltă parte este disperată să ajungă la o înțelegere, o vei stoarce de bani, ca să zicem așa, sau vei negocia ceva pe care ți-ai dori ca cineva să-l negocieze cu tine, dacă ai fi în locul ei? Un avocat s-ar putea întreba dacă, în loc să-l atace cu înverșunare pe celălalt, ar trebui să se mulțumească doar cu ceea ce este corect. O parte nedreptățită, care se luptă să-și recupereze ceea ce îi aparține, ar trebui să se întrebe: „Unde este limita între a-mi recupera ceea ce mi se cuvine și a mă răzbuna?” (Creștinii nu ar trebui niciodată să se răzbune, dar în Vechiul Testament își recuperau ceea ce le fusese luat pe nedrept și adăugau o cincime la aceasta.) Soldatul ar trebui să se întrebe dacă un ofițer comandant dă ordine ilegale. Când poți lua ceva ce nu este cu adevărat al tău, pentru că știi că poți, te abții să o faci?

Î: La ce se referă Eclesiastul 4:9-12?

R: Acest pasaj NU se referă doar la căsătorie, doar la relația dintre tată și fiu, doar la un succesor sau doar la colegii de muncă. Este un concept general care se aplică tuturor acestor situații și nu numai. Dacă nu există succesori, atunci nu există succesiune. Dacă nu există parteneri, atunci nu există parteneriat, iar efortul se prăbușește odată cu tine.

Î: În Ecl 4:11, întrucât este mai bine să te culci alături de cineva decât singur, relațiile sexuale în afara căsătoriei sunt mai bune decât celibatul?

R: Nu. Deși a fi împreună este un lucru bun, a încerca să-L nesocotești pe Dumnezeu și să „iei o scurtătură” în acest sens este păcat. În mod similar, deși este mai bine să ai bani decât să nu ai deloc, o persoană fără un ban nu are permisiunea lui Dumnezeu să jefuiască bănci.

Multe (dar nu toate) păcatele sunt încercări ale oamenilor de a lua „scurtături”, nesupunându-se poruncilor lui Dumnezeu, pentru a obține ceea ce, în anumite circumstanțe, sunt lucruri bune.

Î: La cine se referă Eclesiastul4:13 ?

R: Unii ar crede că este vorba de Solomon. În tinerețe, Solomon era înțelept, doar moderat de bogat și ascultător față de Dumnezeu. Solomon nu a încetat niciodată să creadă în Dumnezeu, dar a încetat să mai fie ascultător față de El. Poate că a scris Eclesiastul după ce a revenit la ascultarea față de Dumnezeu, după ce a văzut că era un rege bătrân și nebun și că nu mai putea fi îndreptat.

Era un rege înțelept și inteligent, care a devenit un rege nebun și inteligent și dorea să se întoarcă pe calea înțelepciunii. Așadar, Eclesiastul s-ar putea referi la două persoane diferite, una tânără și alta bătrână, sau s-ar putea referi la aceeași persoană, care a fost odată tânără și apoi a îmbătrânit.

Totuși, aceasta nu se referă în totalitate la Solomon sau la vreun alt rege din regatul lui Israel. Acest lucru seamănă cu povestea lui Iosif, întrucât Iosif a domnit sub faraon. Cu toate acestea, autorul nu a specificat despre cine era vorba, probabil pentru că a vrut să ilustreze un principiu general și să nu-i facă pe oameni să se împotmolească în detalii istorice.

Uneori, când scriem sau vorbim, trebuie să știm când să includem mai multe detalii sau toate detaliile pe care le putem oferi. Dar alteori, ar trebui să oferim mai puține detalii, pentru ca oamenii să nu piardă din vedere ideea principală, rătăcindu-se în detalii.

Cele cinci opțiuni pentru conducătorii tineri și bătrâni sunt:

Solomon cel tânăr vs. Solomon cel bătrân

Solomon vs. Roboam

Iosif și Faraon

Alte personalități

Conceptele în general, dar fără persoane specifice

Î: În Eclesiastul 4:14-16, cum abordezi menținerea puterii sau a influenței (dacă o ai), atunci când cineva mai tânăr sau mai puțin experimentat pare capabil să te depășească?

R: O abordare este să lupți cu toate forțele pentru a-ți păstra influența. Și mai rău este să încerci să sabotezi munca celeilalte persoane sau, cel puțin, să îi sabotezi realizările și reputația prin calomnie. Extrema opusă este să nu te aperi niciodată pe tine însuți și munca ta. Totuși, Romani 14:16 spune că nu trebuie să lăsăm ca ceea ce este bun să fie vorbit ca fiind rău. Uneori, aceste situații pot fi complicate, atât în ceea ce privește ceea ce ți se întâmplă, cât și potențialele reacții (adecvate sau nu) pe care le-ai putea avea. Un principiu călăuzitor este: „Ce ar vrea Isus să faci?” Nu face nimic de care să-ți fie rușine mai târziu să dai socoteală lui Hristos la judecata de la scaunul de judecată. Este mai bine să pierzi decât să câștigi prin mijloace necinstite.

Î: În Eclesiastul 5:1, de ce se menționează mersul la casa lui Dumnezeu, având în vedere că Eclesiastul vorbește despre viața sub soare fără Dumnezeu?

R: Acest lucru ilustrează un aspect important. O persoană poate fi foarte religioasă și totuși să facă lucrurile doar din obișnuință, fiind în continuare foarte departe de Dumnezeu.

Î: În Eclesiastul 5:1, ce este o „jertfă a nebunilor” și cum o putem evita?

R: Deși pare ciudat, unii pot încerca să găsească un sens în a aduce o jertfă lui Dumnezeu, ca un substitut slab pentru simpla iubire și ascultare față de Dumnezeu. Iubirea și ascultarea vor include adesea o jertfă, dar este o jertfă pe care Dumnezeu o dorește. Orice jertfă oarecare nu este un substitut pentru iubire și ascultare, așa cum arată Mica 6:6-8. Isus a spus că, dacă ești pe punctul de a aduce o jertfă și îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, oprește jertfa, împacă-te cu fratele tău și abia apoi continuă-ți jertfa, după cum se arată în Matei 5:23-24.

Odată, era un băiețel care voia să-i cumpere mamei sale un cadou frumos de ziua ei. Așa că i-a cumpărat o mașină de pompieri de jucărie. Asta și-ar fi dorit el de ziua lui, așa că, în inima lui, a dedus că asta și-ar dori și ea. Uneori nu suntem cu mult mai maturi și aducem un „sacrificiu al proștilor”. Ne imaginăm că Dumnezeu ar vrea să facem ceva, fără să fim atenți la ceea ce spune El că dorește cu adevărat.

În istoria engleză, Robin Hood era renumit pentru că „jefuia pe cei bogați și dădea celor săraci”. Deși existau nedreptăți din partea conducătorului rău, Dumnezeu nu dorește banii pe care i-ai obținut jefuind pe alții. Una dintre cele mai grave jertfe ale nebunilor a fost jurământul lui Iefta din Judecători 11:30-40. Întreaga perioadă a judecătorilor a fost o perioadă întunecată, în care fiecare om făcea ce era drept în ochii lui.

Î: În Eclesiastul 5:1, cum se întâmplă ca unii oameni să facă rău prin aducerea de jertfe fără să-și dea seama?

R: Există cel puțin trei moduri.

1) Un mod este acela că ofrandele aduse idolilor sunt ofrande aduse demonilor și nu lui Dumnezeu, conform 1 Corinteni 10:20.

2) Chiar și jertfele aduse adevăratului Dumnezeu pot fi păcătoase. Isus a profețit că unii dintre cei care ucid creștini vor crede că aduc o jertfă lui Dumnezeu (Ioan 16:2). În Evul Mediu și în Renaștere, romano-catolicii și, într-o măsură mai mică, luteranii și calviniștii i-au persecutat pe cei care se declarau creștini. Papa a organizat chiar cruciade pentru a-i „extermina” pe valdenzi. Biserica a persecutat, de asemenea, poporul evreu, deoarece conducătorii ei credeau că acest lucru era plăcut lui Dumnezeu.

3) Banii dați pentru lucrarea lui Dumnezeu din surse necinstite constituie un sacrificiu rău. Mica 1:7 și următoarele versete spun că plata provenită din salariul unei prostituate se va întoarce pentru a plăti o prostituată. Dacă câștigi bani folosind mijloace pe care Dumnezeu nu vrea să le folosești și dai o parte din ei lui Dumnezeu ca ofrandă, Dumnezeu nu este mulțumit de acel sacrificiu. Este mai bine să încetezi să înșeli sau să iei de la alții și să poți oferi mai puțin, decât să oferi mai mult din lucruri care Îl nemulțumesc pe Dumnezeu. Unele locuri de muncă sunt ca și cum ai fi contabil la Planned Parenthood, unul dintre principalii furnizori de servicii de avort din Statele Unite. Chiar dacă nu încalci nicio lege și nici compania nu încalcă nicio lege, dacă ești membru al echipei unei organizații care face rău împotriva lui Dumnezeu, ar trebui să pleci.

Dar, iubindu-L pe Dumnezeu, trebuie să ne oferim trupurile ca jertfe vii, conform Romani 12:1.

Î: În Eclesiastul 5:1-2, care este ideea principală privind ascultarea față de vorbire?

R: Vii la Casa lui Dumnezeu mai mult pentru a-ți împărtăși opiniile sau pentru a învăța și a te închina? Iacov 1:19 spune să fii iute la ascultare și încet la vorbire. Sunt atât de mulți oameni înțelepți într-o biserică; poate că ar trebui să-ți exprimi și tu punctele de vedere, dar fără a domina conversația. De asemenea, cuvântul ebraic de aici înseamnă mai mult decât simpla ascultare. Înseamnă, de asemenea, a înțelege și a asculta.

Î: În Eclesiastul 5:2-7, care sunt câteva exemple de angajamente nechibzuite pe care oamenii le iau astăzi?

R: La fel cum oamenii se pot abona la mesaje spam pe internet sau își pot furniza datele cardului de credit unui site rău intenționat, există și alte modalități de a-ți asuma angajamente nechibzuite. Contractele de muncă și alte contracte legale care îți sunt prezentate de cealaltă parte sunt, de obicei, redactate în favoarea acesteia, de multe ori în mod nedrept. Deși trebuie să fim nevinovați ca porumbeii, trebuie să fim și înțelepți ca șerpii, conform Matei 10:16. Fii extrem de reticent în a garanta un împrumut pentru altcineva. Irresponsabilitatea lor va deveni angajamentul tău.

Avem nevoie să ne asumăm angajamente pentru ca oamenii să se poată baza pe noi. De obicei, trebuie să-ți asumi un angajament față de angajatorul tău; biserica dorește angajamente financiare din partea membrilor, pentru a ști cât să aloce în buget, iar dacă iei un împrumut pentru o casă, trebuie să fii de acord să rambursezi banii.

Dar ori de câte ori îți asumi un angajament, întreabă-te dacă este necesar să îl faci. Apoi întreabă-te dacă nivelul angajamentului este necesar. De exemplu, dacă un potențial angajator vrea să semnezi un acord prin care să ai o restricție pe viață după ce pleci, întreabă-te pe tine însuți și pe ei dacă nu ar fi mai rezonabil ca termenul să fie de doar șase luni sau un an. Un contract de muncă îmi cerea să accept că orice software pe care l-aș dezvolta în paralel, indiferent dacă avea vreo relevanță sau posibilitate de a concura cu compania sau nu, ar fi proprietatea lor exclusivă. Așadar, am scris pe contractul meu semnat că acest lucru exclude proiectele la care lucram anterior și am atașat o listă. Apoi l-am semnat, l-am trimis și le-am comunicat modificările pe care le-am făcut. Nu au avut nicio problemă cu asta.

Î: În Eclesiastul 5:2, cum pot oamenii să aibă o „inimă pripită” în zilele noastre?

R: Cuvintele pripite nu sunt atât problema de bază, cât mai degrabă simptomul unei inimi pripite. Deși mulți oameni tind să aibă o înclinație de genul „hai să rezolvăm asta chiar acum”, americanii sunt adesea mai predispuși la acest lucru decât alții. Oamenii tind să-și amintească succesele și încearcă să-și uite eșecurile, astfel încât o persoană obișnuită se poate considera, în ansamblu, mai de succes.

Dacă există o șansă ca ceva să reușească, oricât de mică ar fi, să o facem fără să ne gândim la șanse sau la consecințele unui eșec. Acest tip de nebunie este promovat în mod activ în multe filme de acțiune din zilele noastre. În loc să aștepte întăriri, eroul se aruncă curajos (sau nesăbuit) în luptă, cu o probabilitate copleșitoare de a-și irosi viața fără niciun beneficiu, iar, printr-un noroc rar, iese viu și victorios, iar toată lumea îl felicită pentru decizia pe care a luat-o.

Să analizăm asemănările dintre inima noastră, investițiile și coacerea pâinii.

Imaginați-vă că ați avea un broker de bursă care, într-o lună, v-ar anunța că v-a investit toate economiile de-o viață în opțiuni foarte riscante. Dar, în loc să vă piardă toate economiile, a avut succes și v-a dublat banii. L-ați felicita pentru strategia sa de investiții și l-ați păstra ca broker sau i-ați retrage toți banii? Este mai plăcut să așteptați ca pâinea să se coacă decât să mâncați tot aluatul chiar acum.

O inimă pripită poate distruge o avere în timp. Să spunem că același broker de bursă ți-a oferit, pe parcursul a cinci ani, randamente anuale de 100%, 100%, 100%, 100%, -100%. Randamentul mediu anual este de 300% / 5 ani, sau 60% / an din banii pe care îi aveai, ceea ce este uimitor de bun. Dar uită-te din nou la aceste cifre. Dacă în ultimul an ai pierdut 100%, asta înseamnă că ai pierdut tot ce aveai. Pâinea se coace mult mai repede dacă încălzești cuptorul de trei ori mai tare, dar rezultatul s-ar putea să nu-ți ofere nimic de savurat la final.

Acum, însă, brokerul are o strategie mai conservatoare, așa că ai încredere în judecata lui și îi dai din nou încredere. În primul an îți aduce un profit de 23%, în al doilea an piața face niște mișcări pe care el nu le-a prevăzut și pierde 20%, iar situația se alternează astfel în fiecare an. Câți bani ai la final? Pentru fiecare 1.000 de dolari, adică 1.000 * 1,23 * 0,8 * 1,23 * 0,8 * 1,23 * 0,8 = doar 952,76 dolari. Fluctuațiile acționează împotriva banilor tăi, iar o inimă oscilantă acționează împotriva relațiilor tale, a cuvântului tău și a încrederii pe care ți-o acordă oamenii. Dacă coci pâinea la o temperatură prea ridicată, dar o alternezi cu temperaturi mai scăzute, astfel încât timpul de coacere să fie mediu, rezultatul este totuși greu de înghițit.

Î: În Eclesiastul 5:2-7, de ce le este oamenilor atât de ușor să promită ceva și apoi să-și încalce promisiunea?

R: Oamenii care își prețuiesc atât de puțin propriul cuvânt ar putea crede că nici ceilalți nu-și prețuiesc cuvântul, iar acest lucru devine o profeție care se împlinește de la sine. Dacă cineva promite ceva, mai ales dacă rezultatul final îi este favorabil, iar mai târziu se pare că nu-i mai este favorabil, de ce să nu-și încalce promisiunea, dacă trăiește ca și cum Dumnezeu nu ar exista? Dar creștinii ar trebui să fie oameni pe care te poți baza. Deuteronomul 23:21-23 spune, de asemenea, că oamenii trebuie să-și respecte jurămintele.

Este în regulă să intenționezi să faci ceva și apoi să te răzgândești, dar spune că intenționezi să o faci, nu că promiți să o faci.

Î: În Eclesiastul 5:3,7, care ar trebui să fie atitudinea noastră față de visurile noastre?

R: Visele de aici nu se referă la ceea ce faci când dormi. Visele de aici sunt planuri și speranțe neplanificate. O persoană care crede că își va îndeplini visele imposibile poate adesea să-și încalce prea ușor promisiunile și angajamentele pe care și le-a asumat. Această legătură dintre cuvintele pripite și visele nebunești include planuri nerealiste, uneori promise fără a se gândi la modul în care vor fi duse la îndeplinire. Uneori, a avea „vise hiperactive” duce la demararea multor proiecte care eșuează toate, în principal pentru că nu sunt duse la bun sfârșit. Este mai bine să ai un singur proiect de succes care durează și continuă să se dezvolte decât o mulțime de proiecte care nu au reușit niciodată să decoleze.

Ca credincioși, ar trebui să renunțăm la toate visurile pe care vrem să le realizăm? Sau ar trebui să visăm nebunește și să începem multe proiecte care nu au nicio speranță de succes? Niciuna dintre aceste variante; în schimb, încredințează-i lui Dumnezeu visurile tale. Pe unele, El le-ar putea lua. Dar, în ceea ce privește altele, s-ar putea să ai dorința de a le urmări pentru că Dumnezeu vrea ca tu să le urmărești. Chiar și unele vise care ar putea părea nebunești și imposibile pot deveni posibile cu Dumnezeu. Dar, indiferent de situație, încredințează-I lui Dumnezeu toate visele tale și acceptă faptul că El îți va lua unele dintre ele.

Î: În Eclesiastul 5:8, care sunt cele două legături dintre visuri și opresiune?

R: Există câteva moduri.

Cel oprimat: O persoană săracă ar putea avea visul de a deveni bogată, folosind doar mijloace cinstite. În unele țări, din păcate, acel vis nu poate fi decât o fantezie nebunească. Sunt momente în care mesajul pentru noi este același cu cel pe care Dumnezeu i l-a transmis lui Baruch în Ieremia 45:5. Acum nu este momentul să căutăm lucruri mărețe, dar Dumnezeu ne va proteja.

Opresorul: Pe de altă parte, cineva ar putea realiza că visul său de a deveni bogat nu poate fi împlinit decât prin a lua averea altora. De exemplu, în unele țări din Africa și Asia, o fiică reprezintă un mijloc de a aduce bogăție familiei prin zestre. Este posibil ca acesta să nu fie băiatul cu care fata dorește să se căsătorească, dar lăcomia părinților a devenit o prioritate mai mare decât dorința fiicei.

În general, Efeseni 5:8 spune că, deși odată eram în întuneric, acum trebuie să umblăm ca fii ai luminii. Trebuie să renunțăm la faptele întunericului și să îi tratăm pe ceilalți cu respect, astfel încât să nu ne fie teamă când lumina va scoate la iveală ceea ce am făcut și motivele noastre.

Î: În Eclesiastul 5:9, care este relația dintre rege și câmpuri?

R: Textul ebraic spune că chiar și regele [însuși] beneficiază de pe urma câmpurilor. Dar aceleași cuvinte pot acoperi două aspecte diferite.

Beneficiază de: chiar și un rege bogat simte că tot trebuie să-și ia o parte din profiturile chiar și dintr-un câmp mic. Comentariul „Bible Knowledge Commentary: Vechiul Testament”, p. 988, consideră că aici există o aluzie la corupția funcționarilor.

Depinde de: chiar și cel mai mare rege are totuși nevoie să mănânce și, prin urmare, depinde de câmpurile umile pentru a trăi. Cu toate acestea, nu există niciun alt indiciu că altceva din acest capitol ar fi legat de menținerea în viață a regelui.

Așadar, deși ambele afirmații sunt adevărate, care este intenția principală aici? Deoarece versetele 8-11 se referă la opresiune și lăcomie, „profiturile din” reprezintă aplicația principală. Dar, pe lângă aceasta, versetul 9 este un fel de „pivot” aici. Versetele 8-9 vorbesc despre opresiune, iar versetele 9-11 se referă la lăcomie, care adesea merge mână în mână cu opresiunea. Versetul 9 le leagă pe amândouă, întrucât lăcomia tot mai mare este una dintre cauzele opresiunii.

Î: În Eclesiastul 5:10, de ce se întâmplă ca cineva care aleargă după bani să nu considere niciodată că are destul?

R: Niciodată nu poți avea destui bani pentru o inimă lacomă. Niciodată nu poți avea destui bani pentru a fi cu adevărat „în siguranță”, dacă îți pui încrederea în bani pentru siguranța ta. Așa cum menționează „Believer’s Bible Commentary” la pagina 898, când milionarul Cecil Rhodes era pe patul de moarte, a spus: „Am găsit multe în Africa. Diamantele, aurul și pământul sunt ale mele, dar acum trebuie să le las pe toate în urmă. Nimic din ce am câștigat nu pot lua cu mine. Nu am căutat comori veșnice, așa că, de fapt, nu am absolut nimic” (citat din „Choice Gleanings Calendar”). Cu alte cuvinte, el a fost un fel de Cenușăreasa pe dos, o poveste de la bogăție la sărăcie.

Bogăția fără mulțumire este inutilă. Deși bogăția nu aduce mulțumire, dezamăgirea de a te baza pe bogăție ca să-ți aducă mulțumire, de a obține în cele din urmă bogăția și totuși de a nu avea mulțumire este tristă.

Î: În Eclesiastul 5:11, când crește cererea față de ofertă?

R: În economie, când prea mulți dolari urmăresc prea puține bunuri fizice, investiții sau proprietăți imobiliare, inflația determină creșterea prețului bunurilor fizice, al investițiilor sau al proprietăților imobiliare. Când există o ofertă mai mare de bunuri disponibile pentru o putere de cumpărare fixă, prețul scade de obicei, iar cumpărătorii ar putea achiziționa ceva mai mult.

La nivel individual, când oamenii încep să câștige bani, costul menținerii stilului lor de viață crește adesea proporțional. Când încep să câștige din nou mai puțini bani, apar probleme dacă costurile stilului lor de viață nu scad.

În dezvoltarea de software, se spune că estimarea timpului necesar pentru a realiza ceva crește odată cu numărul de specialiști în software disponibili. Și reversul poate fi adevărat. Inovația apare atunci când sunt prea multe de făcut și prea puțin timp.

Î: În Eclesiastul 5:11 și următoarele, care este beneficiul de a putea privi bogățiile lor?

R: Nu este deloc un beneficiu. Nu este vorba că ar putea să-și admire bogățiile, care oricum ar fi închise într-un depozit. Ci, dimpotrivă, acum sunt obligați să-și supravegheze bogățiile, ca să nu le piardă. 1 Ioan 2:16 vorbește despre pofta ochilor ca fiind unul dintre cele trei mari motive care duc la păcat. La fel ca ciorile, și oamenii pot fi atrași fără rațiune de obiectele strălucitoare.

Î: În Eclesiastul 5:13, care este „răul cumplit” al bogăției menționat aici?

R: Cuvântul ebraic pentru „rău cumplit” poate însemna și „bolnav”, ca în expresia „Am văzut ceva atât de rău încât îmi vine să vomit”. Deși bogățiile în general nu sunt nici bune, nici rele, acestea sunt bogății care îi fac rău proprietarului. Proverbe 30:7-8 (scris de Agur, nu de Solomon) îi cere lui Dumnezeu să nu-i dea prea multe bogății, altfel, fiind sătul, ar putea să-L renege pe Dumnezeu. Bogățiile nu oferă o protecție sigură împotriva dezastrului. Îngrijorarea pentru bogății poate însă să-l facă pe om să-și piardă somnul.

Î: În Eclesiastul 5:16, este descrisă o imagine umoristică a încercării de a reține vântul. Cum fac oamenii asta astăzi?

R: Dacă moștenești vântul, atunci mult noroc în încercarea de a-l reține! Dacă ai avea un milion de dolari și ai putea să-i cheltui pentru a-ți prelungi viața cu o săptămână, ai face-o? Dacă ai putea avea o plăcere pe termen scurt astăzi, în detrimentul pierderii pentru tot restul vieții tale, ai face-o? Din păcate, răspunsul este că mulți oameni ar face-o. Motivul nu este că gândesc atât de nechibzuit despre viitor, ci mai degrabă că nu gândesc deloc. Când tinerii americani au fost întrebați despre cheltuielile de acum versus economisirea pentru pensie, răspunsurile au indicat aproape că se gândeau la versiunea mai în vârstă a lor ca la o persoană cu totul diferită.

Î: În Eclesiastul 5:18-20, dacă ajungi la concluzia că ai lăcomie în inimă, cum procedezi pentru a scăpa de ea?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, și apoi răspunsul.

Ce nu este răspunsul. Nu avem puterea de a ne curăța singuri viața, așa că unii ar putea raționa că trebuie doar să așteptăm pe Dumnezeu și să nu facem nimic. Ei ar putea justifica faptul că nu trebuie să întreprindem nicio acțiune, deoarece biruirea păcatului lăcomiei este responsabilitatea lui Dumnezeu, nu a noastră. O problemă cu acest răspuns este că îl poți folosi foarte ușor pentru a justifica orice păcat pe care nu vrei să depui efortul necesar pentru a înceta să-l mai comiți.

Răspunsul: Dar acum avem puterea, nu din noi înșine, ci datorită faptului că Dumnezeu lucrează în noi. Deși nu avem putere în noi înșine, în Hristos ni s-a dat capacitatea de a ne purifica, așa cum spune 1 Ioan 3:3: „oricine are această nădejde în El se purifică”.

Nu te afla în situația de a încerca să-I spui lui Dumnezeu că, chiar dacă Duhul Tău Sfânt lucrează cu putere în viața mea, puterea Ta nu este suficient de mare pentru ca eu să-mi înving lăcomia sau orice alt păcat pe care îl am. Deși nu vom înceta complet să păcătuim până nu vom ajunge în cer, trebuie să fim victorioși în biruirea unei mari părți din păcatul din viața noastră chiar acum.

Î: În Eclesiastul 5:18-20, dacă ești creștin și nu te simți mulțumit așa cum ar trebui, ce pași poți face?

R: Iată câteva măsuri pe care le poți lua pentru a fi mulțumit cu ceea ce ai.

Poate că te mulțumești cu prea puțin: poate că lăcomia ta nu provine din faptul că vrei prea mult, ci din faptul că vrei prea puțin. De ce te-ai mulțumi cu o vilă mizerabilă, minusculă, de 10.000 de picioare pătrate, în valoare de câteva milioane de dolari, care se va deteriora în o sută de ani, când poți avea o locuință veșnică și poți domni împreună cu Hristos în ceruri? De ce te-ai mulțumi doar cu un Lamborghini sau un Bugatti care arată ieftin, când ai putea zbura între noile ceruri și noul pământ? De ce ți-ar păsa deloc să ai un doctor bun, dacă nu te vei mai îmbolnăvi niciodată? Ești încă pe drum; nu ai ajuns încă acasă.

Câștigi cursa? Pavel a comparat viața creștină cu o competiție sportivă în Filipeni 3:13-14 și 2 Timotei 2:5. Câștigi și cum îți dai seama? Poate încercăm să ne dăm seama după bani, prestigiu, onoare sau altceva de care simțim că nu avem destul și ne temem că pierdem ceva. Dar poate avem un criteriu greșit; câștigăm prin slăvirea lui Dumnezeu.

Consideri totul o pierdere? Imaginează-ți că participi la o cursă cu un rucsac plin în spate. Probabil că nu ai nicio șansă să câștigi dacă nu îți dai jos rucsacul. La fel, unii creștini nu pot birui în cursa vieții creștine până nu își dau jos rucsacul plin de lucruri lumești. Pavel a spus că trebuie să considerăm toate lucrurile o pierdere în comparație cu măreția nemăsurată a cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul nostru, în Filipeni 3:7-8.

Responsabilitate: Ești dispus să dai socoteală altora? Există persoane cărora le vei permite să-ți vorbească deschis și să te întrebe cum te-ai descurcat în acest domeniu săptămâna trecută? Le vei spune sincer dacă te-ai descurcat bine sau nu?

Î: În Eclesiastul 5:20, cum putem avea bucurie în mijlocul atâtor lucruri fără sens?

R: Ar fi destul de greu, poate chiar aproape imposibil, dacă o persoană ar crede că asta este tot ce există și apoi s-ar gândi la viitorul ei. Aceasta nu este casa noastră. Nu ne aparține; Dumnezeu este stăpânul ei. Dar pe măsură ce trecem prin această viață trecătoare, „Dumnezeu ne ține ocupați”, învățându-ne și pregătindu-ne pentru casa noastră permanentă a bucuriei veșnice alături de El. Când călătorești pe șosea pentru a-ți vizita familia, nu are niciun sens să conduci doar de dragul de a conduce. Scopul nu este conducerea în sine, ci faptul că mergi să-ți vezi familia. Apropo, există un termen pentru ceva care nu are niciun beneficiu în sine, dar este esențial pentru a atinge un scop care are beneficiu. Se numește „excise”.

Î: În Eclesiastul 6:6 și Eclesiastul 9:2-3, oare toată lumea împărtășește cu adevărat un destin comun?

R: Sub soare, da. Eclesiastul 7:2 spune că moartea este sfârșitul fiecărui om. Sfera de aplicare a cărții Eclesiastul se referă doar la viața pe pământ, nu la viața veșnică. Desigur, un lucru asupra căruia Martorii lui Iehova, mormonii, musulmanii, creștinii și multe alte religii sunt de acord este că, în cele din urmă, nu toată lumea ajunge în același loc.

Î: În Eclesiastul 6:1-3, în ce fel pare viața plină de ironie?

R: În timp ce sfârșitul capitolului 5 vorbește despre modul în care oamenii se pot bucura de viață, capitolul 6 prezintă un contrast, arătând cum oamenii nu reușesc să se bucure de viață. Bucură-te de viață; bucură-te de toate lucrurile. Bucură-te de momentele de odihnă, dar bucură-te și de provocări.

Dacă ai binecuvântări mari, dar nu ești capabil să te bucuri de ele, atunci ce rost mai are? Oamenii par mai preocupați să obțină prosperitate și binecuvântări decât să se bucure de ele. Ar trebui să fim plini de bucurie în toate lucrurile. Ar trebui să ne bucurăm de lucrurile simple, de provocările pe care reușim să le depășim și de lecțiile pe care le putem învăța.

Î: În Eclesiastul 7:1, de ce este ziua morții mai bună decât ziua nașterii?

R: Numele unei persoane leagă cele două zile. O persoană își primește numele imediat după naștere. Dar ceea ce oamenii își vor aminti despre acel nume nu se stabilește decât în ziua morții. Ultima parte este mai semnificativă și mai durabilă decât prima. Două aspecte de luat în considerare aici.

Eclesiastul 7:8 explică exact ce vrea să spună. În ziua morții, viața sub soare se sfârșește, iar noi am împlinit pe pământ tot ce urma să împlinim. Înainte de a ne mândri cu realizările noastre, așteptați până la sfârșit, până în ziua morții, pentru a vedea cum se vor desfășura lucrurile cu adevărat. Moștenirea temporară și eternă a unui nume bun după ce mori este mai bună decât plăcerea trecătoare, care nu durează mai mult decât mirosul unui parfum.

Eclesiastul 7:2 ne spune de ce ar trebui să luăm în considerare acest lucru. Amintindu-ne că moartea ne așteaptă pe toți, ne va ajuta să rămânem concentrați pe perspectiva eternă, în loc de viața trecătoare de sub soare.

Î: În Eclesiastul 7:1, ce semnificație are folosirea cuvântului „ulei” de către autor?

R: „Uleiul” avea de obicei un miros puternic. Era folosit pentru bucurie (ca în cazul parfumului) (Eclesiastul 9:8), prosperitate (Iov 29:6) și reputație (Cântarea Cântărilor 1:3). Uleiul era folosit și pentru ungerea trupului la moarte.

Î: În Eclesiastul 7:4-7, ce înseamnă exact „nebun”?

R: A fi nebun nu înseamnă neapărat că ești mai puțin inteligent sau că ai avea rezultate mai slabe la școală. Mai degrabă, a fi nebun poate implica pierderea simțului echilibrului și a stăpânirii de sine. Nebunii își corup propriile minți și își pierd capacitatea de a face judecăți imparțiale. Gândește-te la o persoană care cunoaște pericolele drogurilor ilegale și totuși decide să înceapă să le consume.

Î: În Ecl 7:5, ce este un „cântec al nebunilor”?

R: Spre deosebire de o mustrare înțeleaptă și necesară din partea unei persoane înțelepte, un cântec al nebunilor este un cântec vesel care spune că totul este în regulă, chiar și atunci când nu este așa. Poate că scopul unui cântec al nebunilor este acela de a întări ideea de a fi fericit, satisfăcut și de a nu avea nevoie să faci nicio schimbare, indiferent de realitate.

Î: În Eclesiastul 7:7, este mai ușor pentru un nebun să devină înțelept sau pentru un înțelept să devină nebun?

R: Este mai ușor pentru o persoană înțeleaptă să devină nebună. A dobândi înțelepciunea reprezintă o mică provocare, dar a practica și a aplica înțelepciunea în viața ta este o provocare și o muncă mult mai mare. Tendința noastră naturală este să acționăm nebunește, încercând să maximizăm plăcerea pe termen scurt în detrimentul viitorului.

Î: În Eclesiastul 7:10-12, de ce oamenii tânjesc după vremurile bune de odinioară?

R: Când oamenii își amintesc cu nostalgie de vremurile bune de odinioară, uneori privesc lucrurile prin ochelari roz. Ne amintim lucrurile bune și încercăm să uităm lucrurile rele. Ne amintim de lucrurile bune care ni s-au făcut, și nu de oamenii care au fost uciși pe nedrept. De exemplu, la sfârșitul secolului al XIX-lea a avut loc marele masacru din Războiul Triplei Alianțe din America de Sud, Rebeliunea Taiping din China și un conflict mult mai mic decât oricare dintre acestea, pe care americanii îl numesc Războiul Civil. În secolul al XX-lea, lumea a fost afectată de epidemia de gripă spaniolă din 1918, de foametea din India, de numeroase genociduri; Statele Unite au fost lovite de o epidemie de poliomielită în 1952, iar mai târziu lumea a fost afectată de epidemia de SIDA, care a lovit Africa în mod deosebit de puternic. Lumea a fost martoră la Primul Război Mondial, la Al Doilea Război Mondial, la Războiul din Coreea și la Războiul din Vietnam. Apoi a urmat Războiul Rece și teama de un război nuclear. Secolele al XIX-lea și al XX-lea au avut și multe lucruri bune. Dar lucrurile rele au fost atât de grave, încât mai bine să ne amintim doar de cele bune.

Î: În Eclesiastul 7:12, în ce fel înțelepciunea are unele asemănări cu banii?

R: Ambele pot ajuta la ferirea de nenorociri. Ambele pot fi de ajutor în atingerea unui scop. Și, la fel cum oamenii bogați sunt rari, și oamenii cu adevărat înțelepți pot fi rari.

Î: În Eclesiastul 7:14, cum putem distinge ce putem schimba și ce nu putem schimba?

R: Unele lucruri le putem schimba ușor, uneori prea ușor, în bine sau în rău. Unele lucruri pot fi schimbate cu dificultate, iar altele nu le putem schimba, dar Dumnezeu poate. Deși nu putem îndrepta ceea ce Dumnezeu a făcut strâmb în Eclesiastul 7:13, Isaia 40:4 spune că Dumnezeu poate îndrepta și netezi ceea ce era strâmb. Unele lucruri nu le putem schimba, iar Dumnezeu alege să nu le schimbe nici El. Primul pas este să acceptăm fiecare dintre aceste lucruri. În loc să fim anxioși și frustrați, și în loc să fim pasivi și fatalisti, ar trebui să fim răbdători, perseverenți și să ne rugăm.

Î: În Eclesiastul 7:15 (NIV), ar trebui să fie „viață fără sens” sau „viață trecătoare”?

R: Cercetătorii au două opinii: „viață scurtă” sau „viață fără sens”. Indiferent de asta, Biblia ne învață atât că viața noastră pe pământ este foarte scurtă, cât și că viața fără Dumnezeu nu are sens.

Î: În Eclesiastul 7:16, cum ar trebui oamenii să nu fie prea drepți, având în vedere că trebuie să tindem spre desăvârșire, așa cum spune 2 Corinteni13:11 ?

R: În Filipeni 3:12-14, Pavel îi încurajează pe credincioși să se îndrepte cu stăruință spre țintă, iar noi trebuie să ne străduim să fim desăvârșiți, așa cum Tatăl nostru Ceresc este desăvârșit, conform Matei 5:48. Nu putem fi niciodată prea asemănători cu Hristos. Cu toate acestea, oamenii pot fi „prea drepți” nu doar într-un singur mod, ci în trei moduri.

Mândria: Din păcate, putem deveni mândri de neprihănirea noastră, de slujirea față de ceilalți, de citirea Bibliei și de umblarea noastră cu Dumnezeu. A existat o carte creștină bună intitulată „Cele șapte virtuți mortale”. Ea descria cum chiar și virtuțile bune, precum onestitatea, munca asiduă etc., atunci când sunt însoțite de mândrie, se pot transforma în vicii.

Auto-neprihănirea: Aceasta este, de fapt, puțin diferită (și poate chiar mai gravă) decât simpla mândrie. Putem începe să ne încredem în propria noastră neprihănire în loc să ne încredem în harul și mila lui Dumnezeu, așa cum au făcut evreii în Romani 10:3. Cartea *When Critics Ask*, p. 258, folosește cuvinte diferite pentru a exprima același lucru: o persoană nu poate fi prea neprihănită, dar poate fi excesiv de neprihănită.

Eroarea perfecțiunii fără păcat: Unii oameni, mai ales în anumite biserici ale mișcării Sfințeniei, cred că pot fi perfecți fără păcat în această viață, contrar versetului din 1 Ioan 1:10. Oamenii de acest fel fie nu se cunosc bine pe sine, fie, mai des, nu înțeleg foarte bine ce este păcatul. Odată, un lider dintr-un astfel de grup i-a spus directorului unei tabere că ajunsese la perfecțiunea fără păcat. Directorul taberei, ușor surprins de această afirmație, i-a cerut numărul de telefon. Liderul a întrebat de ce. Directorul taberei a spus că voia să-l sune acasă și să o întrebe pe soția lui dacă ea credea că el era perfect fără păcat. Liderul a dat înapoi și a spus: „Nu am vrut să spun că nu fac mici greșeli”. Unii învățători falși, precum reverendul Moon, pretind că sunt perfecți fără păcat. Catolicii susțin că Maria era perfectă fără păcat. Cu toate acestea, când Maria L-a lăudat pe Dumnezeu în Luca 1:46-55, ea L-a numit pe Isus și Mântuitorul ei, în Luca 1:47. Se pare că chiar și Maria avea nevoie de un Mântuitor.

La fel, o persoană poate fi „prea înțeleaptă”, așa cum poate fi și prea bogată. A fi prea bogat nu ține de o sumă de bani, ci se referă la momentul în care banii nu-ți mai sunt în slujbă, ci tu ești în slujba banilor. A folosi înțelepciunea, chiar și înțelepciunea divină, pentru a ști ce este corect să faci și cum să-I fii pe plac lui Dumnezeu este un lucru bun, dar uneori scopul principal se poate schimba de la a-L urma pe Dumnezeu la a dobândi doar cunoștințe și înțelepciune.

Cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 295-296, subliniază cu tărie faptul că acest verset nu înseamnă că părem excesiv de drepți în ochii celorlalți, ci mai degrabă forma reflexivă a verbului înseamnă că ne considerăm mai drepți decât suntem în realitate. Acest lucru este similar cu Proverbe 3:7, unde se spune să nu fii înțelept în ochii tăi.

Î: În Eclesiastul 7:19, în ce sens este un om înțelept mai puternic decât zece conducători?

R: Cineva care poate preveni un război va avea o armată mai puternică decât cineva care tocmai a terminat de luptat într-un război. Cineva care își poate face ușor prieteni și aliați este mai în siguranță decât cineva care trebuie să lupte mereu pentru a supraviețui.

Solomon a experimentat personal acest lucru. În timpul marelui regat al lui Solomon, Asiria și Babilonul erau destul de slabe. Cele mai mari puteri din Orientul Mijlociu, atât pe uscat, cât și pe mare, erau Egiptul și Fenicia, iar Solomon avea relații foarte prietenoase cu ambele.

Î: În Eclesiastul 7:23-24, care sunt unele dintre limitele înțelepciunii?

R: Oamenii înțelepți tot nu pot desluși multe lucruri despre care nu au informații. Eclesiastul 6:10-11:7 folosește o expresie similară cu „nu știe/nu poate ști/descoperi” de 10 ori.

Atât cei înțelepți, cât și cei nebuni vor muri, și toți pot suferi sub opresiune. Așadar, conform Eclesiastul 7:12, atât banii, cât și înțelepciunea pot fi de ajutor, dar există o limită a utilității lor.

Î: În Eclesiastul 7:28, de ce a găsit învățătorul un singur om drept printre o mie, dar nicio femeie dreaptă?

R: În primul rând, de ce numărul 1.000? S-ar putea să fie pentru că Solomon a avut 700 de soții și 300 de concubine, conform 1 Regi 11:3. Aceasta este ceea ce a descoperit Solomon personal cu toate soțiile și concubinele sale; nu ceea ce spune Dumnezeu că este adevărat pentru toate timpurile. De fapt, însă, există un singur om neprihănit, Isus, iar în Cer, toți bărbații și toate femeile vor fi neprihăniți.

Î: În Eclesiastul 8:1-5, ce ne pot învăța bunele maniere în fața unui rege?

R: Pe măsură ce-L slujim pe Regele regilor, nu numai că ar trebui să facem lucrurile corecte, ci ar trebui să le facem în maniera și la momentul potrivit. De exemplu, când cineva este foarte supărat, s-ar putea să nu fie un moment potrivit pentru a aduce în discuție ceva. În mod similar, dacă acea persoană tocmai a suferit o tragedie, sau chiar dacă i s-a întâmplat ceva bun care îți eclipsează vestea ta, s-ar putea să nu vrei să intervii imediat după aceea.

De asemenea, nu este bine să aduci în discuție anumite lucruri când ești foarte supărat sau foarte obosit. Când îți disciplinezi copiii, ar trebui să o faci doar pentru binele lor, din dragoste pentru ei, nu din propria ta mânie. Dacă te simți foarte supărat din cauza a ceva ce a făcut un copil, este perfect în regulă să îi spui: „O să te pedepsesc, dar nu chiar acum. Mai întâi o să mă calmez puțin”.

Î: În Eclesiastul 8:1-5, cum știi când poți să-ți exprimi dezacordul față de o persoană cu autoritate și când nu ar trebui să o faci?

R: Dacă un rege, un funcționar guvernamental sau un director de companie are puterea să te concedieze sau să te înlăture din funcție dintr-un capriciu, ar trebui să fii prudent în modul în care abordezi lucrurile. Unele lucruri care ar putea părea doar un mijloc pentru atingerea unui scop, cum ar fi profituri mai mari sau o economie mai bună, nu sunt deloc așa, ci, mai degrabă, în ochii conducătorului, sunt un scop în sine. Ele sunt „vaci sacre” în sensul că este imposibil să le critici fără repercusiuni.

Dacă stabilești că este o „vacă sacră”, atunci nu aduce vorba despre ea. Dar dacă crezi că nu este, ai putea întreba mai întâi dacă sunt interesați să audă o alternativă sau nu. Dacă sunt dispuși, încearcă să propui o soluție mai bună fără a-i face pe cei care au fost loiali primei soluții să pară rău sau fără să dea impresia că îi critici.

Dacă este posibil, dacă pare că voi doi ați colaborat pentru a veni cu o idee bună, aceasta va avea o probabilitate mai mare de a fi acceptată decât dacă ai fi conceput-o singur.

Nu încerca doar să faci ceea ce este corect. Încearcă să faci ceea ce este corect, în modul potrivit, la momentul potrivit. De fapt, Isus a vorbit despre timpul secerișului, despre noaptea când nimeni nu poate lucra și despre sincronizare în general. Așa cum le-a spus Isus fraților Săi în Ioan 7:6: „Deși timpul vostru este întotdeauna la îndemână, timpul Meu încă nu a venit”.

Î: În Eclesiastul 8:2-5, ar trebui să ascultăm întotdeauna de regi, indiferent dacă poruncesc binele sau răul?

R: Nu. O analogie ar putea fi de ajutor aici. Indiferent dacă unui guvernator îi plac sau nu toate legile unei țări, cetățenii patrioți ar trebui să se supună legilor provinciei, cu excepția cazurilor în care legile provinciei intră în conflict cu legile țării. Indiferent dacă premierului îi plac sau nu legile lui Dumnezeu, toți cetățenii ar trebui să se supună legilor țării, cu excepția cazurilor în care legile intră în conflict cu legea lui Dumnezeu.

Î: În Eclesiastul 8:9-11, ce factori limitează atitudinea unei persoane care gândește: „O voi face dacă pot scăpa nepedepsit”?

R: Unul dintre argumentele lui Solomon este că acești oameni nu sunt descurajați de rezultatele pe care le văd în această viață. Pentru fiecare criminal rău care este prins, mai mult de o persoană rea scapă nepedepsită. Singurul factor care limitează această atitudine este faptul că, după moarte, va veni dreptatea și Dumnezeu îi va răsplăti pe fiecare după faptele lor.

Î: În Eclesiastul 8:12, cum se face că un om rău poate trăi mult timp, având în vedere că Dumnezeu le dă celor drepți o viață lungă?

R: Eclesiastul8:12 nu promite nimic celor răi, ci remarcă nedreptatea vieții așa cum este percepută doar „sub soare”. Unii (nu toți) dintre cei răi trăiesc într-adevăr o viață lungă pe pământ. Desigur, chiar și cea mai lungă viață pe pământ nu este nimic în comparație cu viața veșnică.

Martin Gardner, fost editorialist la Scientific American și autointitulat „teist filosofic”, a scris un eseu excelent în care a descoperit exact acest aspect în cartea sa, *The Whys of a Philosophical Scrivener*. Desigur, Gardner a descoperit acest lucru la aproape 3.000 de ani după ce a făcut-o Solomon. Lactantius (c. 303-325 d.Hr.) a subliniat un aspect similar în *The Divine Institutes*, cartea 6, capitolul 9, paginile 171-172.

Î: În Eclesiastul 9:5-6 și Psalmul 6:5, oamenii sunt inconștienți și inexistenți la moarte, având în vedere că morții nu știu nimic?

R: Oamenii morți nu au nicio amintire în această lume, nu că nu ar avea nicio amintire despre această lume, așa cum se afirmă în *When Critics Ask*, p. 259. Ideea principală a cărții Eclesiastul este lipsa de sens a vieții sub soare. Pe de o parte, oamenii de pe pământ vor uita ceea ce își aminteau despre ei. Într-un al doilea sens, ei înșiși nu vor mai fi implicați în treburile pământului. Cu toate acestea, așa cum arată Luca 16 în pilda bogatului și a cerșetorului, oamenii își vor aminti în continuare lucrurile și pe ceilalți oameni pe care i-au cunoscut pe pământ.

Cuvântul ebraic pentru „a cunoaște” din Eclesiastul 9:5-6, yada, este interesant prin faptul că are o gamă largă de semnificații. Concordanța Strong spune: „o rădăcină primară; a cunoaște (în sens propriu, a constata prin vedere); folosit într-o mare varietate de sensuri: figurativ, literal, eufemistic și cauzal. Instruire, desemnare, pedeapsă etc. [după cum urmează]:” a recunoaște, cunoștință (a fi familiarizat cu), a sfătui, a răspunde, a numi, cu siguranță, a fi conștient etc. Alte sinonime interesante din Concordanța lui Strong sunt a declara, a instrui, a spune și a simți.

Dintre diversele cuvinte pentru „a cunoaște”, acest cuvânt este potrivit aici, deoarece „morții nu știu nimic” în cel puțin patru sensuri.

1. Morții nu mai văd (nu mai constată) nimic sub soare.

2. Indiferent de cunoștințele și experiența pe care le-ar fi dobândit, cunoașterea se pierde sub soare, pentru că nu o pot transmite mai departe.

3. Așa cum se arată în versetul 5, cei morți (spiritual și fizic) nu au nicio speranță și nicio cunoaștere despre starea viitoare. Chiar și cei răi de pe acest pământ pot avea speranța pocăinței și a mântuirii cât timp încă mai respiră aerul sub soare.

4. Ei nu știu nimic despre vreo răsplată. Așa cum se arată în Iov 14:21, morții nu au cunoștință despre onoarea sau dezonoarea adusă amintirii lor, nici despre cât de repede sunt uitați.

Iov 19:25-27; Psalmul 16:10 și Isaia 25:8 ne învață, de asemenea, despre viața de după moarte. Vezi și discuția despre Psalmul 6:5 pentru mai multe informații.

Î: Ecc 9:7-9 și Ecc 11:3-10 subliniază oare că ar trebui să fim fericiți sub soare cu viețile noastre lipsite de sens?

R: Ironia înseamnă a folosi diverse cuvinte pentru a exprima exact opusul a ceea ce înseamnă ele de obicei. Dumnezeu folosește ironia în mai multe locuri din Biblie, iar acesta este un exemplu clar.

Oamenii „sub soare”, care nu-L vor căuta niciodată pe Dumnezeu, ar trebui să se străduiască din răsputeri să se bucure de viață cât pot de mult, pentru că nu vor mai avea nicio bucurie după ce vor muri. Gândește-te la această idee care dă de gândit în timp ce te grăbești să te bucuri de plăcerile acestui sezon – și distrează-te bine.

Î: În Eclesiastul 9:10, ce înseamnă să faci „orice îți cade în mână să faci”?

R: Aceasta face parte dintr-o secțiune mai amplă, Eclesiastul 9:7-10, în care sfatul adresat celor care nu-L urmează pe Dumnezeu este ironic. (Ironia este ceva spus care are sensul opus cuvintelor, cum ar fi „ar trebui să muncești din greu astăzi pentru a câștiga bani pentru tine, dacă urmează să mori mâine”.) Sensul aici este că, dacă vei trăi sub soare (fără Dumnezeu), muncește din greu la tot ceea ce faci, pentru că totul va dispărea când vei muri.

Există, de asemenea, un al doilea sens pentru credincioșii care trăiesc sub ocrotirea lui Dumnezeu. Pentru ei nu este o ironie, ci mai degrabă trebuie să ne bucurăm și să muncim din greu în tot ceea ce facem, pentru că o facem pentru Domnul, așa cum spune Coloseni 3:23.

Î: În Eclesiastul 9:11, cum se poate ca „timpul și întâmplarea să se întâmple tuturor”, din moment ce Dumnezeu stăpânește suveran peste toate?

R: Dumnezeu este dincolo de timp, totuși timpul a fost aparent creat de El pentru creaturile Sale. Dumnezeu nu are nevoie să ghicească nimic, dar El a stabilit legile probabilității ca parte a legii naturale pentru creația Sa. Haosul și ceea ce numim în mod obișnuit întâmplare sunt doar câteva dintre „pensulele” pe care Dumnezeu le folosește pentru a picta muralul realității.

Î: În Eclesiastul 9:11b, ce este întâmplarea?

R: Nimic nu se întâmplă în afara a ceea ce Dumnezeu cunoaște și a ceea ce Dumnezeu permite. Dar când oamenii folosesc cuvântul „întâmplare”, ei se referă la unul dintre două lucruri diferite și, de obicei, nu fac distincție între cele două. În primul rând, în natură, „întâmplarea pură” este ceva ce se întâmplă fără niciun motiv natural. Nu știm prea multe despre dezintegrarea atomică și particulele subatomice, dar, cu excepția acelei zone obscure, oamenii de știință nu au observat niciodată în natură ceva care să fie „pură întâmplare”.

În al doilea rând, când oamenii vorbesc despre întâmplare, se referă de obicei la ceea ce se numește „haos”, așa cum este definit de matematicieni. Haosul este ceva ce este imposibil de prezis în mod natural, cu vreo precizie. De exemplu, dacă ai încerca să prezici temperatura dintr-un oraș american peste o lună, cu o precizie de 0,001 grade, ai putea citi toate temperaturile și viteza vântului din Statele Unite, cu o precizie de 0,001 grade, la intervale de 100 de picioare de la sol până la 60 de mile deasupra solului. Dar chiar și cu această precizie, ai putea totuși să te înșeli, deoarece nu ai ținut cont de faptul că unii oameni își pornesc ventilatoarele în Europa. În termeni simpli, haosul înseamnă mici schimbări la intrare care provoacă schimbări mari la ieșire. Gândește-te la aruncarea zarurilor. O mișcare puțin mai puternică a încheieturii ar putea însemna că un zar care aterizează exact pe o muchie ar avea o viteză puțin mai mare și s-ar mai roti o dată, devenind un „6” în loc de un „1”.

De ce nu se joacă doar un singur meci în cadrul World Series de baseball sau al campionatului național de baschet? Pentru că există o „șansă” semnificativă ca echipa mai bună să nu câștige primul meci. Când avem succes în ceva, s-ar putea să vrem să ascundem sau să minimizăm rolul pe care l-a avut șansa/haosul în acest succes. Dar unii oameni văd dincolo de asta. De exemplu, când J. Paul Getty a fost întrebat cum a ajuns să aibă atât de mult succes, el a răspuns: „Unii oameni găsesc petrol. Alții nu”.

Î: Deoarece Eclesiastul9:12 spune că nimeni nu știe când îi va veni ceasul, cum rămâne cu criminalii care au o dată și o oră stabilite pentru execuția lor?

R: Oamenii, în general, nu știu când vor muri, iar moartea poate părea adesea atât de bruscă atunci când survine. Totuși, acest verset este adevărat chiar și în cazul unui criminal căruia i s-a comunicat secunda exactă a execuției sale. Căci, până când evenimentul are loc, nici măcar criminalii condamnați la moarte nu știu cu certitudine dacă vor muri în acea secundă sau dacă vor fi grațiați în ultimul moment.

Î: În Eclesiastul 10:1, cum se face că ceva care este pe jumătate bun și pe jumătate rău nu este pe jumătate bun, ci mai degrabă putrezește?

R: Este o lege interesantă a naturii, sau o lege a entropiei, conform căreia puțină putreziciune strică întreaga cantitate. Acest lucru se aplică medicamentelor, alimentelor și chiar clădirilor și frumuseții, precum și parfumurilor. Ați fi interesați să cumpărați o casă foarte mare, luxoasă și scumpă, cu o crăpătură în fundație prin care ați putea vedea interiorul casei? 99% din casă este încă în stare bună. În mod similar, puțin rău în viețile noastre poate strica o mulțime de lucruri bune. Puțin rău tolerat într-o biserică poate provoca multe pagube. Este mai ușor să distrugi ceva decât să-l construiești.

Î: În Eclesiastul 10:2, Dumnezeu are prejudecăți împotriva stângacilor?

R: Nu. Unii dintre bărbații din tribul lui Beniamin erau apreciați ca soldați tocmai pentru că erau stângaci, după cum se menționează în Judecători 20:16. Deși beniaminiții au păcătuit mergând la război, iar faptul că erau stângaci a fost menționat în mod specific, faptul că erau stângaci sau dreptaci nu avea nicio legătură cu faptul că erau buni sau răi.

Eclesiastul 10:2 folosește pur și simplu un limbaj colocvial pentru a descrie binele și răul. Dumnezeu poate comunica într-un limbaj colocvial, ușor de înțeles, după cum dorește.

Î: În Eclesiastul 10:2, ce înseamnă „înțeleptul la dreapta și nebunul la stânga”?

R: Majoritatea oamenilor erau dreptaci. Așadar, a face ceva cu mâna dreaptă ar fi ceva natural, grațios și eficient. A face aceeași sarcină cu mâna nedominantă poate fi ciudat, stângaci sau amuzant, cel puțin pentru ceilalți. Unul dintre efectele unei vieți trăite cu înțelepciune este că vorbele și faptele tale sunt pline de grație, rezonabile și reflectă în mod consecvent cine ești. Un efect al unei vieți trăite în nebunie este că cuvintele și acțiunile tale pot părea capricioase și ipocrite, de parcă nu ai avea valori fundamentale, ci ai spune doar ceea ce pare cel mai plăcut de spus în acel moment.

Î: În Eclesiastul 10:3, care sunt câteva moduri în care proștii arată tuturor (cu excepția lor înșiși) că sunt proști?

R: Una dintre cele mai comune modalități este lăudăroșenia. Ei nu-și dau seama că lăudăroșenia poate spune celorlalți mai multe despre modul în care se consideră ei înșiși importanți decât despre lucrul cu care se laudă. Nebunii ar putea simți că trebuie să-i desconsidere pe ceilalți pentru a se ridica pe ei înșiși. Dacă un străin îmi spune ceva rău despre altcineva, primul meu gând este să mă întreb de ce îmi spune asta, iar al doilea gând este ce este în neregulă cu el, de crede că trebuie să-mi spună asta.

O persoană înțeleaptă va rosti cuvinte înțelepte, dar va evita să vorbească prea mult. Când cuvintele sunt multe, păcatul este inevitabil, așa cum spune Proverbe 10:19. Un răspuns blând potolește mânia, dar un cuvânt aspru stârnește furia, așa cum ne învață Proverbe 15:1.

Un bețiv care merge pe drum se clatină dintr-o parte în alta. Dacă spui minciuni unor persoane diferite, trebuie să ții minte ce minciuni ai spus fiecăruia, și s-ar putea să ai probleme dacă aceștia se întâlnesc în aceeași încăpere.

Î: În Eclesiastul 10:4, care sunt opțiunile bune de răspuns atunci când cineva cu autoritate este supărat pe noi?

R: Iacov 1:20 spune că mânia omului nu aduce dreptatea pe care o dorește Dumnezeu. Este ușor să spui ceva în furie pe care îl vei regreta mai târziu. Unii adversari ar putea chiar să vrea ca tu să răspunzi cu furie, pentru ca ei să se simtă mai bine atunci când te vor zdrobi.

Este mai bine să te prefaci că ești un observator din afară, privind obiectiv situația în care se află alte două persoane. Care este cel mai bun lucru pe care îl poți face acum, precum și cel mai bun lucru pe care îl poți face mai târziu, pentru a-ți spori cât mai mult șansa de a obține rezultatul dorit? A te opune unei persoane furioase înainte ca aceasta să aibă șansa să se calmeze nu are aproape nicio șansă de a o convinge. Singurul moment în care ai putea face asta este dacă există martori și trebuie să-ți aperi reputația sau acțiunile.

Î: În Eclesiastul 10:5-7, ce faci când cei cu autoritate guvernează după bunul lor plac?

R: Dacă ești superior lor, îi poți înlocui cu oameni cinstiți aflați sub comanda ta. Dar dacă ești subordonatul lor, uneori nu prea ai ce să faci. Dacă sunt dispuși să învețe de la tine și să ia în considerare o modalitate alternativă și, eventual, mai bună de a face lucrurile, atunci este excelent. Dar dacă nu, s-ar putea să-i enervezi doar sugerându-le ceva. Când este posibil, cel puțin într-un context profesional, vezi dacă poți scăpa de sub autoritatea lor. Dacă nu, gândește-te dacă poți face ceva pentru a te proteja sau pentru a le reduce furia sau antipatia față de tine, fără a-ți compromite caracterul.

Î: În Eclesiastul 10:6-7, când este mai înțelept să nu critici un lider incompetent sau corupt?

R: Când există puține șanse de a produce o schimbare benefică și o mare probabilitate de represalii. Uneori, nebunia este învestită cu o mare demnitate, deoarece o persoană este pusă în autoritate pe baza faptului că oamenilor le place ce spune, nu datorită înțelepciunii sale sau a ceea ce este cel mai bine.

Î: În Eclesiastul 10:7, ce se înțelege prin „slujitori călare și prinți ca niște slujitori”?

R: Oare cei mai buni oameni ajung în vârf, cel puțin în majoritatea cazurilor? De multe ori da, iar în multe situații deloc. Unii conducători au fost nebuni sau monștri morali. Efectul nedemnității lor poate fi atenuat dacă au subordonați miniștri înțelepți, dar atunci de ce nu ar putea acești miniștri înțelepți să fie ei înșiși conducători? Pe de altă parte, oamenii admiră geniul lui Augustin, Galileo, Toma d’Aquino, Newton, Gauss, Fermi și Einstein și spun că lumea produce doar un număr foarte mic de indivizi ca aceștia. Pe de altă parte, adevărul ar putea fi cu totul altul. Pentru fiecare dintre acești oameni ar putea exista și o sută de alții cu potențialul de a fi exact ca ei, cărora nu li s-a permis niciodată, sau care nu și-au permis niciodată, să-și atingă potențialul.

Poate că una dintre trăsăturile distinctive ale unei organizații care are succes în mod constant este aceea de a putea identifica indivizii talentați și de a-i plasa în poziții adecvate, în loc să numească pe oricine pe baza unor circumstanțe întâmplătoare.

Î: În Eclesiastul 10:8-9, ce se spune despre a fi atent să nu fii vătămat de ceea ce produci?

R: Există trei aplicații.

Din punct de vedere fizic, dacă faci ceva fără precauții adecvate, acest lucru s-ar putea întoarce împotriva ta.

Din punct de vedere moral, dacă faci sau creezi ceva rău, acesta se poate întoarce împotriva ta și te poate ataca, deoarece răul nu are adesea loialitate.

Din punct de vedere al inimii, poți pune atât de mult din inima ta în ceva, încât acel lucru poate începe să te stăpânească și să te posede. Chiar și în cazul unei fapte bune, ești pregătit, în orice moment, să te îndepărtezi de ea, dacă Dumnezeu ar vrea să faci asta?

S-ar putea ca majoritatea lucrurilor pe care le faci, atât cele bune, cât și cele rele, să aibă potențialul de a-ți face rău. Lecția nu este să nu faci nimic, ci mai degrabă să continui să faci ceea ce trebuie să faci, dar să iei toate măsurile de precauție pe care le poți lua.

Î: În Eclesiastul 10:10, care sunt câteva exemple non-fizice de a încerca să lucrezi cu un topor tocit?

R: Și în sens non-fizic poți lucra cu unelte nepotrivite. În plus, poți să nu-ți ascuți toporul, sau mai bine zis, să nu-ți menții abilitățile, chiar dacă știi că vei avea nevoie de ele mai târziu.

Î: În Ecc 10:12-13, ce sunt cuvintele nebunești, cuvintele grosolane, cuvintele amabile, cuvintele măgulitoare și cuvintele mincinoase?

R: Există multe moduri diferite de a vorbi, iar aproape aceeași informație poate fi transmisă în fiecare dintre aceste moduri.

Cuvintele nebunești sunt surprinzătoare prin faptul că pot distruge reputația celui care le rostește, precum și a altora, fără niciun scop. Eclesiastul 10:20 vorbește, de asemenea, despre cuvintele nebunești, deși nu le numește astfel. Proverbe 26:18-19 vorbește, de asemenea, despre cuvintele nebunești rostite în glumă. Cuvintele nebunești nu sunt altceva decât o revărsare de nebunie în Proverbe 12:23; 15:2f; și 14:3a. Proverbe 16:28 spune că cuvintele greșite pot despărți chiar și pe cei mai buni prieteni.

Cuvintele grosolane sunt rostite fără a ține seama de efectul pe care îl au asupra celorlalți, adică fără a ține cont de contextul social. Nu trebuie doar să spunem adevărul, ci să-l spunem cu dragoste, după cum ne învață Efeseni 4:15. Nu vrem să rostim cuvinte corupte, așa cum se menționează în Efeseni 4:29a.

Cuvintele pline de bunătate, atât aici, cât și în Efeseni 4:29 și următoarele, vindecă, zidesc, dar și corectează și mustră atunci când este necesar. Ele mențin și întăresc relațiile și îi ajută pe ceilalți, așa cum ne învață Proverbe 16:23. Un răspuns blând poate potoli mânia, după cum spune Proverbe 15:1a. Cuvintele pline de bunătate au un context potrivit, așa cum arată Proverbe 25:11-12.

Cuvintele măgulitoare din Proverbe 28:23 seamănă la prima vedere cu cuvintele pline de bunătate; însă ele nu au scopul de a-l ajuta pe celălalt; ele fac apel la mândria acestuia, adesea în propriul tău avantaj. Paradoxal, ele ajung adesea să rănească persoana care este măgulită, așa cum spune Proverbe 29:5.

Cuvintele mincinoase, menționate în Proverbe 12:19, 22 și 13:5, includ și unele cuvinte măgulitoare, precum și afirmații false care ar putea fi rostite pentru un câștig pe termen scurt, cum ar fi încheierea unei vânzări. Uneori, cuvintele mincinoase conțin adevăr și detalii veridice, dar intenția lor este de a induce în eroare.

Isus a spus în Matei 10:16 să fim înțelepți ca șerpii, dar nevinovați ca porumbeii.

Î: În Eclesiastul 10:15, în ce fel faptul de a te obosi sau plictisi ușor este un semn al unui nebun?

R: Nebunii se concentrează exclusiv pe satisfacția imediată. Unele lucruri cu adevărat valoroase necesită timp și muncă asiduă. Unii oameni nu privesc suficient de departe în viitor pentru a face acest lucru.

Î: În Eclesiastul 10:16, care este problema observată atunci când regele este un copil?

R: Solomon era adult când a devenit rege, așa că acest verset nu se referă la Solomon personal. Dar Solomon se afla într-o poziție din care putea auzi despre mulți regi din alte țări.

Când regele este un copil mic, el poate fi ușor convins să facă voia altora. Proverbe 22:15a spune că nebunia este legată de inima unui copil. Un rege sau cineva cu o autoritate înaltă adesea nu va primi corectarea de care are nevoie.

Î: În Eclesiastul 10:19, în ce sens banii sunt răspunsul la toate?

R: Sub soare, banii pot părea a fi răspunsul la toate, cel puțin sub soare. În vremurile străvechi, și astăzi în unele țări musulmane, unui ucigaș i se permitea să scape liber dacă el sau familia sa plătea suficient „preț de sânge” familiei victimei. Chiar și în Statele Unite, în vremurile moderne, clienți bogați, cu avocați scumpi, au scăpat nepedepsiți de acuzații de viol asupra minorilor și de alte infracțiuni datorită banilor lor.

Î: În Eclesiastul 10:20, de ce ar trebui să fim atât de atenți când suntem negativi sau critici față de ceva?

R: Ideea nu este aceea de a evita gândurile și păsările. Mai degrabă, aproape toată lumea are, la un moment dat, impresia greșită că cuvintele și acțiunile lor au un public mult mai restrâns decât cel real; când alții află despre ele din surse secundare sau terțiare.

Î: În Eclesiastul 11:1-2, ce înseamnă să-ți arunci pâinea pe ape și să împarți porții la șapte sau opt?

R: Există două puncte de vedere.

Diversificarea: Nu știi ce se va dovedi a fi prosper și ce nu. De fapt, unele lucruri care par a fi pariuri sigure pot adesea să aibă rezultatul opus. Așadar, cel mai bine este să-ți împarți investițiile în diferite lucruri, în diferite domenii. Dacă ceva se distruge, atunci mai ai încă celelalte părți. Eclesiastul 11:6 spune ceva similar. Amintește-ți că Eclesiastul 11:2 și următoarele nu spun să faci acest lucru „dacă” se întâmplă lucruri dezastruoase, ci „când” se întâmplă.

Ajutorul acordat altora: Acest lucru se poate referi și la ajutorul acordat altora. Nu știi ce efecte pozitive vor avea asupra vieților celor pe care îi ajuți și s-ar putea chiar să primești înapoi, într-un mod pozitiv, binele pe care l-ai făcut. Talmudul evreiesc, Mișna și Targumurile oferă această interpretare.

Î: În Eclesiastul 11:3a, ce ne învață norii și ploaia?

R: Poți vedea nori întunecați, încărcați de ploaie, de la mare distanță. Chiar dacă încă nu plouă, poți avea o mare încredere că ploaia va veni.

Î: Ecc 11:3f dovedește oare că nu există nicio șansă de mântuire după moarte, așa cum spun unii?

R: Eclesiastul 11:3 nu dovedește și nici nu infirmă acest lucru. Este un mijloc poetic de a ne reaminti că unele lucruri din viața noastră sunt ireversibile. Nu mai poți face nimic în această viață, după ce mori.

Î: În Eclesiastul 11:4,9, care sunt câteva exemple de eșecuri cauzate de prea multă prudență sau de ezitare?

R: Câteva exemple sunt bunul samaritean care nu ajută niciodată pe nimeni, deoarece ar putea exista riscul de a fi exploatat; investitorii care nu investesc în nimic, oricât de promițător ar fi, decât dacă au aproape certitudinea că nu vor pierde bani; directorul general al unei companii, a cărui firmă pierde teren în fața noilor veniți pe piață, deoarece nu finanțează nimic care nu este un câștig sigur.

Întreabă-te dacă te afli într-o stare de „paralizie analitică”; ce lucruri concrete se vor schimba odată cu analiza ta suplimentară? Gândește-te dacă urmărești încrederea în ceva sau certitudinea.

Î: În Eclesiastul 11:5-6, la ce folosește înțelepciunea când evenimentele externe fac adesea ca predicțiile să fie inutile?

R: Înțelepciunea prezice uneori cu exactitate rezultatul, așa cum arată Eclesiastul 11:3; dar alteori nu, așa cum arată 11:5-6. Înțelepciunea implică mai mult decât prezicerea unui rezultat viitor. Înțelepciunea implică și reziliență; planificarea pentru neprevăzut cu un plan de rezervă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Eisenhower a spus: „Planurile sunt inutile, dar planificarea este esențială”. În acea perioadă de război, ei știau că toate planurile lor vor fi depășite în una sau două săptămâni. Cu toate acestea, știau că faptul de a avea acele planuri, oricât de imperfecte și temporare ar fi fost ele, îi va pune într-o situație mai bună decât dacă nu ar fi planificat deloc. Solomon vorbește și el despre acest lucru în Eclesiastul 11:1-2.

Î: Ce înseamnă Eclesiastul 11:6-7?

R: Aceste versete acoperă rapid câteva tipuri complexe de evenimente. Aici se împletesc două tipare.

Reversibilitate vs. ireversibilitate: O sămânță care încolțește în Eclesiastul 11:6 este un exemplu de eveniment ireversibil, în timp ce Eclesiastul 11:7 prezintă un eveniment „reversibil”. De multe ori, tragediile și dezastrele „se întâmplă definitiv”. Eclesiastul 11:8 vorbește despre îmbătrânire. Ești pregătit pentru evenimentul tău final, care este, în mod natural, inevitabil și ireversibil?

Speranță vs. inevitabilitate: Este înțelept ca un fermier să muncească din greu pe toate câmpurile sale, chiar dacă nu știe ce anume va prospera sau dacă va prospera ceva. Pe de altă parte, fără Dumnezeu, „zilele de întuneric” care vor veni sunt inevitabile.

Î: În Eclesiastul 11:8, în vremuri bune, de ce este bine să ne amintim de zilele de întuneric care vor veni?

R: Aceasta nu este căminul nostru definitiv, așa că nu te acomoda prea mult! Toate lucrurile frumoase de pe pământ vor dispărea în cele din urmă, dar pentru credincioși, ele vor fi înlocuite cu lucruri și mai frumoase în cer.

Pe de altă parte, când lucrurile par să meargă prost, este doar o situație temporară, pentru că aceasta nu este casa noastră definitivă. Așadar, indiferent dacă simțim că trăim acum în lumina soarelui sau în întuneric, trebuie să păstrăm o perspectivă eternă.

Î: În Eclesiastul 11:9, ar trebui un tânăr să urmeze căile inimii sale sau calea lui Dumnezeu?

R: Sarcasmul este uneori folosit în Scriptură, iar sarcasmul ironic din Eclesiastul 11:9 devine clar abia în ultima frază a acestui verset. Cu alte cuvinte, fii fericit, fă tot ce-ți dorești, „dar să știi că pentru toate aceste lucruri Dumnezeu te va aduce la judecată”.

Comentatorii evrei Menasseh ben Israel, Aben Ezra și Rashi consideră cu toții că această afirmație este ironică. Ironia înseamnă că afirmația comunică opusul a ceea ce cuvintele înseamnă literalmente, cum ar fi atunci când cineva spune „așa că distrează-te fără Dumnezeu”, atunci când cineva ajunge să realizeze cât de goală și lipsită de bucurie va fi, în cele din urmă, viața veșnică fără Dumnezeu.

Unii oameni pot învăța observându-i pe ceilalți, iar alții trebuie să experimenteze ei înșiși. Cineva a spus odată: „Experiența este cel mai bun învățător, dar și cel mai scump”.

Desigur, cea mai bună cale este să-L cauți pe Dumnezeu din toată inima, așa cum spune Ieremia 29:13, iar atunci nu mai există nicio diferență.

Î: În Eclesiastul 11:10, de ce tinerețea și vigoarea sunt lipsite de sens?

R: Pentru cineva care trăiește „sub soare”, tinerețea și vigoarea din trecut pot părea foarte lipsite de sens atunci când ajunge la bătrânețe.

Î: În Eclesiastul 11:10, având în vedere că tot ce a scris învățătorul este corect și adevărat, de ce unele afirmații din Eclesiastul „sub soare” par să contrazică alte părți ale Bibliei?

R: Un legalist este cel care respinge folosirea contextului, iar contextul vieții „sub soare” este deosebit de important aici. Unul dintre cele mai flagrante exemple de scoatere a unui verset din context este cel al unui dermatolog care a susținut că Biblia spune: „piele pentru piele, un om își va da tot ce are pentru pielea sa”. Cu toate acestea, el a uitat cele trei cuvinte precedente: „Și Satana a spus”.

Î: În Eclesiastul 12:1, de ce unii oameni în vârstă nu au bucurie în viață, iar alții au? Cum cultivăm bucuria în viața noastră?

R: Bucuria este un rezultat al alegerilor tale. Bucuria depinde de locul în care îți îndrepți atenția. La fel cum unii actori și actrițe ar putea lua în considerare sinuciderea sau alte comportamente mai puțin autodistructive atunci când aspectul lor fizic se schimbă odată cu înaintarea în vârstă, unii oameni s-ar putea simți deprimați dacă consideră că aspectul fizic sau tinerețea sunt tot ce au. Dar cei care privesc dincolo de acestea, spre bucuria veșnică viitoare, și cei care privesc în jur la familia și relațiile lor, au multe motive de bucurie, iar cât de repede pot alerga o milă nu mai contează prea mult.

Î: De ce este atât de deprimant Ecleziastul 12:1-8? Am înțeles deja ideea încă din Ecleziastul 11:8.

R: Pe măsură ce trăim sub soare, ne este prea ușor să uităm că cea mai mare parte a existenței noastre NU va fi sub soare. Chiar și astăzi, un număr mare de oameni încă nu înțeleg ideea de a trăi pentru eternitate în loc să trăiască doar pentru ziua de azi. Poate că oamenii ar trebui să aprofundeze mai mult acest aspect.

Î: În Ecl 12:2-4, cum se face că lumina se întunecă, oamenii puternici se apleacă, iar sunetele de măcinat și de cântat se estompează?

R: Aceasta se referă la ceea ce credincioșii consideră o stare scurtă și temporară: bătrânețea. Mai precis, „tremuratul” se poate referi la tremurături, cum ar fi cele cauzate de boala Parkinson. În timp ce „aplecarea oamenilor puternici” s-ar putea referi la o spate încovoiat, este mai probabil să se refere la picioare. „Încetarea măcinătorilor” se poate referi la faptul că „măcinătorii” noștri (adică dinții) devin puțini. Faptul că lumina se estompează, ușile sunt închise, iar cei care privesc prin ferestre își pierd claritatea vederii poate însemna că vederea nu mai este atât de bună.

Î: În Eclesiastul 12:4, care este sensul ridicării la cântecul păsărilor?

R: Păsările se pot trezi în zori, de îndată ce este suficientă lumină pentru a căuta semințe și insecte. O persoană care se trezește odată cu păsările probabil că nu doarme bine.

Î: În Ecl 12:5, ce reprezintă migdalul și lăcusta?

R: În mijlocul iernii, în Palestina, migdalii au flori care sunt roz sau roșii la bază și albe în restul florii. Acest lucru simbolizează părul alb. Lăcusta care se târăște spre sfârșitul vieții sale poate reprezenta lipsa de energie în general sau lipsa dorinței sexuale.

Î: În Eclesiastul 12:6, ce credeți că reprezintă funia de argint, vasul de aur, ulciorul și roata?

R: Acestea sunt, cel mai probabil, metafore ale corpului nostru. Măduva spinării este un șnur de argint, capul nostru ar putea fi un vas de aur, un ulcior (care conține lichid) ar putea fi inima noastră, iar roata care trage lucrurile afară ar putea fi sistemul nostru digestiv sau, altfel spus, plămânii. La un moment dat, acestea încetează să mai funcționeze atât de bine.

Î: În Eclesiastul 12:7, care este semnificația prafului și a vântului/duhului?

R: Eclesiastul 11 pregătește terenul pentru această idee, arătând că multe lucruri în viață sunt ireversibile. Geneza 3:19 spune că, așa cum trupurile noastre au fost făcute din țărână, în țărână se vor întoarce. Dumnezeu ne-a dat duhul nostru, iar duhul nostru va părăsi trupul și se va întoarce.

Î: În Eclesiastul 12:8, care este sensul profund al expresiei „totul este deșertăciune” în acest context?

R: Așa cum praful și vântul alcătuiesc omul sub soare, dar apoi ciclul se închide, tot așa și deșertăciunea descrisă aici își încheie ciclul. Restul cărții Eclesiastul, până în acest moment, arată că toate celelalte lucruri, realizările de sub soare și tot ceea ce putem căuta sunt deșertăciune. Dar capitolul 12 ne arată că și tinerețea noastră și propriile noastre vieți sunt, de asemenea, deșertăciune, adică praf și vânt, fără nicio semnificație în afara lui Dumnezeu.

Î: În Eclesiastul 12:9-11, care este ideea principală a predicatorului?

R: De aici până la sfârșitul capitolului, textul ar fi putut foarte bine să fie scris de un secretar sau de altcineva. Ideea este că, deși toate aceste lucruri sunt deșertăciune, predicatorul a făcut ceva care nu era deșertăciune: a ajutat la învățarea altora ce este și ce nu este deșertăciune.

Î: Este Ecc 12:9-14 un adaos scris ulterior?

R: Nu avem dovezi externe care să susțină una sau alta dintre aceste ipoteze. În cadrul cărții Eclesiastul, textul este scris la persoana întâi, cu excepția finalului, așa că este posibil. Dacă o a doua persoană a scris o anexă la Eclesiastul, acest lucru nu reprezintă o problemă pentru ineranță.

Î: În Eclesiastul 12:11 și următoarele, cine este acel Păstor?

R: Există un singur Păstor, iar acel Păstor este Dumnezeu. Deoarece oile nu sunt foarte inteligente, cum știu ele unde se află prădătorii, unde sunt pășunile verzi, unde să se culce noaptea și unde să meargă iarna? Oile știu să-l urmeze pe păstor. La fel, Dumnezeu ne dă înțelepciune. Dumnezeu dă, de asemenea, sens vieților noastre. Așa cum spune un proverb rusesc: „Dacă un drum nu duce la o biserică, atunci la ce bun?”

Î: În Eclesiastul 12:12, când este un lucru rău să studiezi cărți și să înveți mai multe?

R: Nu este întotdeauna un lucru bun. O mare parte din literatura care pretinde că este bazată pe fapte este o pierdere de timp pentru cineva care dorește să cunoască adevărul. De asemenea, este rău când vrei doar să înveți, dar nu vrei să te supui lui Dumnezeu și să pui în practică înțelepciunea divină pe care o cunoști. Dacă ți-ai petrece 100% din timpul în care nu mănânci sau nu dormi doar citind, nu ai avea timp să citești totul. La un moment dat, trebuie să încetezi să mai citești doar pentru tine și să-i iubești și pe cei din jurul tău.

Uneori, o persoană poate veni la biserică doar pentru ceea ce poate învăța din predică. Cântarea și alte forme de închinare înaintea lui Dumnezeu nu îi interesează, iar faptul de a fi alături de ceilalți nu îi interesează, ci doar învățarea. Deși studierea Cuvântului lui Dumnezeu este un lucru bun, acea persoană a ratat esențialul. Ar trebui să ne bucurăm să participăm la activitățile alături de ceilalți, la care Dumnezeu dorește să luăm parte, chiar dacă nu învățăm absolut nimic.

Î: În Eclesiastul 12:13-14, care este ideea principală a acestei cărți biblice?

R: Întreaga carte Eclesiastul, cu excepția ultimelor șase versete, este plină de ironie. Totuși, în cazul în care cineva ar fi ratat complet esența, autorul renunță la ironie la final. Nu are rost să trăiești sub soare în loc să trăiești în frica Domnului. Orice ai decide să faci, amintește-ți că Dumnezeu va răsplăti orice lucru bun și va pedepsi orice lucru rău.

Î: În Eclesiastul, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (175-150 î.Hr.) 3 copii separate în peștera 4. Copiile sunt denumite 4Q109 și 4Q110. 4Q110 constă din două fragmente. Acestea sunt datate de la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr.

Cu toate acestea, „Wycliffe Bible Dictionary”, pag. 436-438, menționează că au existat doar două copii separate. Se precizează că una dintre ele a fost scrisă între anii 175-150 î.Hr. Dintre cele două copii, cea mai veche, 4QQoholeth(a), este datată între anii 175-150 î.Hr.; aceasta conține Eclesiastul 5:13-17; 6:1; 6:3-8; 6:12; 7:1-10; 7:19-20. Cea mai recentă, 4QQoholeth(b), este datată în jurul anului 50 î.Hr. Ea conține Eclesiastul 1:10-14, 15?.

În ansamblu, în sulurile de la Marea Moartă sunt păstrate următoarele versete din Eclesiastul:1:10 -14,15?5:13 -17; 6:1,3-8,12; 7:1-10,19-20.

Manuscrisele creștine ale Bibliei, datând de aproximativ 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv Eclesiastul.

Papirusul Med. 13 (sec. al III-lea) conține o parte din Eclesiastul.

Vaticanus (325-350 d.Hr.), Sinaiticus (340-350 d.Hr.) și Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) au păstrat fiecare întreaga carte a Eclesiastului.

Î: Care dintre scriitorii din perioada timpurie au făcut referire la Eclesiastul?

R: Scriitorii din perioada pre-niceană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Eclesiastul sunt:

Păstorul lui Hermas (c. 115-155 d.Hr.)

Melito/Meleto din Sardes (170-177/180 d.Hr.) enumeră toate cărțile Vechiului Testament și include toate cărțile pe care le avem, cu excepția celor ale lui Neemia și Estera. Fragmentul 4 din Cartea Extraselor, p. 759.

Cele cinci cărți ale lui Tertulian împotriva lui Marcion (207/208 d.Hr.)

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) menționează pe nume Proverbele, Înțelepciunea, Eclesiastul și Cântarea Cântărilor în Fragmentul din Comentariul la Cântarea Cântărilor, p. 176

Origen (225-254 d.Hr.)

Ciprian, episcopul Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.)

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) a scris o lucrare întreagă, Metafraza Ecleziastului.

Dionisie din Alexandria (246-256 d.Hr.)

Petru din Alexandria (306,285-310/311 d.Hr.) citează Eclesiastul 1:15 astfel: „Căci în ele se împlinește ceea ce a spus Predicatorul”. Epistola canonică, canonul 4, p. 270

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.)

După Niceea:

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră toate cărțile Vechiului Testament în Scrisoarea pascală 39, cap. 4, p. 552.

Grigorie Nazianzinul (330-391 d.Hr.) menționează Eclesiastul în poemul său despre Scriptură. Poemul lui Grigorie se găsește (în limba greacă) în volumul 37 al Patrologiei Grecești a lui Migne, coloanele 471-474 (Carmina Dogmatica, Cartea 1, secțiunea 1, Carmen XII). Pentru mai multe informații, consultați http://www.bible-researcher.com/gregory.html.

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) menționează Eclesiastul în *Orașul lui Dumnezeu*, cartea 17, capitolul 5, p. 345 și cartea 17, capitolul 20, p. 358

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) menționează cartea Eclesiastul în lucrarea sa „Panarion”.

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează Eclesiastul 9:7,8 ca fiind scris de Solomon în Eclesiastul, în Predica 22, cap. 8, p. 152

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) a afirmat că Eclesiastul 7:2 a fost scris de Solomon, vol. 10, Comentariul la Matei, Omilia 40, p. 263

Printre eretici și lucrări apocrife

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) face aluzie la Eclesiastul 12:7 în Comentariul la Maleahi, cap. 22, p. 411

Î: În Eclesiastul, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Iată câteva dintre ele. În exemplele de mai jos, textul masoretic este prezentat primul, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel. M-am concentrat în principal pe primul capitol, pentru a obține un eșantion reprezentativ pentru întreaga carte. Prima citire este textul masoretic, iar a doua este Septuaginta, dacă nu se specifică altfel.

Eclesiastul 1:1 „împăratul din Ierusalim” vs. „împăratul lui Israel din Ierusalim”

Ecc 1:6 „vântul” vs. „acesta” se îndreaptă spre sud și se întoarce spre nord

Ecc1:11 : „ceea ce este mai vechi în amintire” vs. „lucrurile dintâi”

Ecc1:11 „va fi după aceea” vs. „a fost ultimul”

Ecc1:13 „cerurile” vs. „cerul”

Ecc1:15 „cântărit” vs. „numărat”

Ecc1:17 „Mi-am dedicat inima să cunosc înțelepciunea” vs. „inima mea știa multe”

Ecc 2:3 „nebunie” vs. „veselie”

Ecc 2:25 „mai mult decât mine” (Masoretic, Targum, Vulgata) vs. „fără El” (unele versiuni Masoretice, Septuaginta, siriacă)

Ecc8:10 „laudă” (ebraică și Septuaginta, Aquila, Vulgata) vs. „laudă și sunt uitați” (alte texte ebraice)

Ecc 9:2 „cei buni și cei răi” (unele texte ebraice, Septuaginta, siriacă, Vulgata) vs. „cei buni” (majoritatea manuscriselor ebraice)

Ecc 9:14 „capcane” (textul masoretic) vs. „ziduri de apărare/lucrări de asediu” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Ecc 12:6 „dezlegat” (Qere, Targum) vs. „îndepărtat” (Kethib) vs. „rupt” (Septuaginta, Vulgata)

Dacă nu se specifică altfel, citatele biblice sunt preluate din „Sfânta Biblie, Berean Standard Bible (BSB)”, care a fost pusă la dispoziția publicului: https://berean.bible