< Întrebare biblică din Coloseni

Î: Care este ideea principală a cărții Coloseni?

R: Pentru o biserică evlavioasă infiltrată de cei cu o teologie „excesiv de sofisticată” care îi îndruma pe oameni să se concentreze pe îngeri, filosofie etc. în loc de Dumnezeu, mesajul lui Pavel a fost foarte simplu, cu un singur punct principal, deși cu multe ramificații bogate: Hristos este tot ce ai nevoie; dacă ești viu în Hristos, ar trebui să fii mort față de alte lucruri. Alte aspecte religioase pot fi plăcute sau interesante, dar dacă ele iau locul devotamentului tău față de Dumnezeu, atunci devin lucruri dăunătoare pentru tine.

De fapt, este destul de dificil să găsești „versetul” care rezumă cel mai bine cartea Colosenilor, deoarece există atât de multe opțiuni bune. Unele dintre acestea sunt Coloseni 1:17-18; 2:3; 2:6; 2:8-10; 3:1-3; 3:11; 3:17. Personal, cele două versete preferate ale mele sunt Coloseni 2:8-10 și 3:1-3.

Î: Care este structura generală a cărții Coloseni?

R: Iată o schiță destul de detaliată.

De când l-ați primit pe Hristos, rămâneți în Evanghelia lui Hristos

I. Introducere

…A. Salutări Col 1:1-2

……1. Din partea lui Pavel și a lui Timotei Col 1:1

……2. Salutări către cei sfinți și credincioși din Colose Col 1:2

…B. Mulțumiri aduse lui Dumnezeu pentru ei Col 1:3-8

……1. Credința și dragostea lor izvorăsc din speranță Col 1:3-6a

……2. Evanghelia dă roade în ei Col 1:6b-8

…C. Rugăciune către Dumnezeu pentru ei Col 1:9-14

……1. Să fie plini de cunoaștere și să trăiască într-un mod plăcut și rodnic în puterea Lui Col 1:9-11

……2. Ca și ei să fie recunoscători față de Dumnezeu Col 1:12-14. (Tranziție: Col 1:13b-14)

II. Înțelegerea supremației lui Hristos Col 1:15-23

…A. Cum Hristos este tot ce aveți nevoie Col 1:15-18

……1. Chipul lui Dumnezeu și Domnul întregii creații Col 1:15-17

……2. Capul Bisericii și întâi-născut Col 1:18

…B. De ce Hristos este tot ce ai nevoie Col 1:19-23

……1. Plinătatea lui Dumnezeu locuiește în Hristos Col 1:19

……2. Hristos v-a împăcat Col 1:20-22

…C. Dar numai dacă rămâneți în El Col1:23 (Tranziție: Pavel, slujitor al acestei Evanghelii Col 1:23b)

……1. Rămâneți în credința și speranța voastră în Evanghelie Col 1:23a

……2. Această Evanghelie ați auzit-o deja și a fost vestită de Pavel. Col 1:23b

Rămâneți în Hristos, ca să nu fiți luați în captivitate

III. Lupta și lucrarea lui Pavel pentru ei Col 1:24-2:7

…A. Ce face Pavel pentru ei Col1:24 -29

……1. Bucurându-vă de suferințele lui Pavel Col 1:24

……2. Slujitorul care vestește taina Col 1:25-29

…B. De ce se lupta Pavel – Col 2:1-5

……1. Pentru ce se luptă Pavel Col 2:1-3

……2. Împotriva a ce se luptă Pavel Col 2:4-5

…C. Continuați să fiți înrădăcinați și zidiți în Hristos Col 2:6-7

……1. Continuați să trăiți în Hristos Col 2:6

……2. Înrădăcinați și zidiți în credința care le-a fost învățată și în recunoștință Col 2:7

IV. A sta în Hristos împotriva vechilor erori Col 2:8-3:4

…A. Să nu ne încredem în mijloacele omenești, ci în Hristos

……1. Nu în filozofia omenească, ci în plinătatea lui Hristos Col 2:8-10

……2. Nu circumcizia omenească, ci botezul prin Hristos Col 2:11-12

…B. Să nu rămânem în păcate sau ritualuri, ci în Hristos

……1. Nu morți în păcate, ci vii în Hristos, prin triumful crucii Col2:13 -15

……2. Nu umbra vechilor ritualuri, ci realitatea lui Hristos Col 2:16-17

…C. Nu plăcerea în îngeri sau în reguli, ci în Hristos

……1. Nu o falsă smerenie și închinarea la îngeri, Col 2:18-19

……2. Am murit împreună cu Hristos, deci fără reguli ascetice Col 2:20-23

De vreme ce am murit și am înviat împreună cu Hristos, să trăim în Hristos

V. Viața nouă în Hristos Col 3:1-4:6

…A. Viața interioară: morți față de noi înșine, vii în Hristos, Col 3:1-3:17

……1. Să omorâm lucrurile pământești Col 3:1-9

……2. Viața noastră este îmbrăcată în Hristos Col 3:10-17

…B. Relațiile de familie și de la locul de muncă Col 3:18-4:7

……1. Căsătoria și familia Col 3:18-21

……2. Sclavi și stăpâni Col 3:22-4:1

…C. Comunicarea Col 4:2-6

……1. Devotamentul față de rugăciune Col 4:2-4

……2. Vorbirea înțeleaptă față de ceilalți Col 4:5-6

VI. Salutări finale Col 4:7-18

…A. Salutări din partea lui Pavel și a prietenilor săi Col 4:7-15

……1. Tihic și Onisim vin Col 4:7-9

……2. Pavel și alți șase trimit salutări Col 4:10-15

…B. Instrucțiunile și binecuvântarea lui Pavel Col 4:16-18

……1. Schimbați scrisori cu cei din Laodiceea Col 4:16

……2. Arhip, îndeplinește-ți datoria Col 4:17

…C. Cuvintele finale ale lui Pavel Col 4:18

……1. Scrisul de mână al lui Pavel, aflat în lanțuri. Col 4:18a

……2. Harul să fie cu ei. Col 4:18b

Î: În Coloseni, care este legătura cu cartea Efeseni?

R: Există două asemănări și o diferență principală.

Din punct de vedere temporal, „… cu siguranță nu a trecut mult timp între cele două epistole”, conform The Expositor’s Bible Commentary, vol. 11, p. 166.

În ceea ce privește conținutul, aproximativ o pătrime din materialul din Coloseni prezintă similitudini cu conținutul din Efeseni.

Cu toate acestea, Pavel nu îi mustră pe efeseni, ci, în Coloseni, se opune unui legalism sincretic iudaizant/ebionit, ascetismului și închinării la îngeri. Unii văd argumente împotriva proto-gnosticismului. Scriitorii Bisericii primare au atribuit unele dintre originile gnosticismului ulterior lui Simon din Samaria, menționat în Faptele Apostolilor 8:9-25. Proto-gnosticismul diferă de gnosticismul adevărat prin faptul că proto-gnosticismul nu respingea Vechiul Testament ca provenind de la un alt dumnezeu.

Î: În Coloseni, Pavel argumentează împotriva proto-gnosticismului?

R: Nu, dar să înțelegem mai întâi întrebarea.

Religiile gnostice constituiau o familie de peste 30 de sincretisme păgâne greco-creștine care se opuneau Vechiului Testament. Diferitele secte gnostice erau unite în următoarele aspecte: credeau că Dumnezeul Vechiului Testament era răuvoitor sau nechibzuit, că lumea materială fusese creată rea/întunecată/inferioară lumii spirituale ezoterice, aveau panteoane elaborate de zeități grecești și ființe divine nou inventate și numai ele dețineau cunoașterea secretă esențială pentru a se uni cu ființele divine și a scăpa de lumea materială. Unii erau ascetici, iar alții libertini. Proto-gnosticismul se deosebea de gnosticismul adevărat prin faptul că proto-gnosticismul nu respingea Vechiul Testament ca provenind de la un alt dumnezeu. Scriitorii bisericii timpurii au atribuit unele dintre originile proto-gnosticismului lui Simon din Samaria, menționat în Faptele Apostolilor 8:9-25.

Unii sugerează că ar putea exista argumente împotriva proto-gnosticismului, deoarece Epistola către Coloseni se pronunță împotriva: 1) închinării la îngeri, 2) diminuării preeminenței lui Hristos, 3) ideii că Hristos nu este singurul mijlocitor, 4) ritualurilor speciale, 5) ascetismului și 6) cunoașterii secrete. Mai mult, Marcion, părintele gnosticismului, era un frigian din Pont, la nord de Colose. A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 166, „The NIV Study Bible”, p. 1811, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1986-1987.

Cu toate acestea, nu sunt de acord, deoarece aceste șase elemente împotriva cărora se avertizează în Coloseni erau prezente și în sectele iudaice și/sau la iudaizatori/ebioniți. În al doilea rând, și la fel de important, deși Marcion a respins multe cărți din Noul Testament, el a acceptat cartea lui Pavel către Coloseni, așa că, aparent, Marcion nu a văzut în ea nicio învățătură explicită anti-gnostică.

Î: Ce știm despre orașul Colose?

R: Colosele era un oraș important situat la 100 de mile est de Efes, pe râul Lycus. Se află la doar aproximativ 12 mile de Hierapolis și Laodiceea. Aceste trei orașe aveau zăcăminte minerale și pășuni bogate, dar erau expuse la cutremure. Pe măsură ce influența greacă s-a extins spre est după cuceririle lui Alexandru cel Mare, zona a rămas un avanpost etnic al frigienilor și lidienilor, deși acolo locuiau și greci. În secolul al II-lea î.Hr., împăratul seleucid Antioh al III-lea i-a obligat pe mulți evrei să se stabilească în Colose.

Î: În Coloseni 1:3, dacă există un Dumnezeu și Tată al lui Isus, atunci cum poate Isus să fie Dumnezeu?

R: De fapt, sunt două întrebări prezentate ca una singură. Prima este: cum poate Isus să fie Dumnezeu, iar a doua este: cum poate Isus să fie supus Tatălui? Să abordăm aici doar prima parte; răspunsul la următoarea parte se găsește în următoarea întrebare.

În Biblie, „Dumnezeu/dumnezeu” poate însemna un idol fals sau pe Singurul Dumnezeu Adevărat. Dar când se referă la Singurul Dumnezeu Adevărat, poate avea patru sensuri. Se poate referi doar la Dumnezeu Tatăl, doar la Isus, Dumnezeu Fiul, iar în Faptele Apostolilor, doar la Duhul Sfânt. Al patrulea sens este că se poate referi la toți cei Trei din Sfânta Treime. De exemplu, în Ioan 1:1, când Cuvântul (Isus) era „cu Dumnezeu”, cuvântul „Dumnezeu” se referă aici la Dumnezeu Tatăl, dar mai târziu, în același verset, când se spune că „era Dumnezeu”, este vorba despre Singurul Dumnezeu din Sfânta Treime.

Evrei 1:9 arată, de asemenea, sensuri multiple ale cuvântului „Dumnezeu” când spune: „De aceea, Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te-a uns.” Doctrina Trinității ne învață despre trei persoane distincte: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt și un singur Dumnezeu în Trinitate.

Așadar, în Coloseni 1:3 înțelegem că cuvântul „Dumnezeu” se referă aici doar la Dumnezeu Tatăl.

Î: În Col 1:3, în ce sens este Tatăl acum Dumnezeul lui Isus?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Pe pământ, când Isus S-a întrupat ca om, El S-a „golit” de bunăvoie de o mare parte din slava Sa înainte de a veni pe pământ, așa cum ne spun Filipeni 2:7 și Ioan 17:5. Cât timp a fost pe pământ, Isus a fost supus Tatălui în rolul Său de Dumnezeu. Totuși, în Ioan 17:5, când Isus S-a rugat Tatălui să-I redea slava pe care o avea înainte de întemeierea lumii, se presupune că Tatăl a răspuns afirmativ la acea rugăciune, așa că modul în care Isus S-a smerit, cât timp a fost pe pământ, este un aspect discutabil în contextul acestei întrebări.

1 Corinteni 15:23-28 arată că, în vremurile de pe urmă, după Mileniu, Fiul „va fi supus” Tatălui, care a pus toate lucrurile sub picioarele Sale. Așadar, chiar și acum, Fiul are un rol subordonat Tatălui.

Dar înseamnă asta că Fiul este „mai prejos” decât Tatăl? – Nu. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt egali în natură, glorie și cinste. Dar, evident, au roluri diferite: de exemplu, Fiul a fost cel care S-a rugat Tatălui în Grădina Ghetsimani, nu invers. Nu a fost Duhul Sfânt, ci Fiul, cel care, pe cruce, a spus: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” în Matei 27:46 și Marcu 15:34. Nu putea fi Tatăl cel care a spus: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac”, în Luca 23:34.

Dar, așa cum diferă în ceea ce privește rolul, diferă și în ceea ce privește rangul. Tatăl a fost Cel care L-a trimis pe Fiul, nu invers. Tatăl și Fiul au fost Cei care L-au trimis pe Duhul Sfânt, nu invers.

Nu există nimic pe pământ care să fie exact ca Sfânta Treime. Dar ceva ce putem observa cu o oarecare asemănare este relația dintre un tată și un fiu. Un fiu este „egal” cu tatăl său: în natură, în ochii legii. Dacă un tată ar fi mai mare decât fiul său, iar tatăl acestuia mai mare decât el, și așa mai departe, atunci stră-stră-străbunicul său ar fi trebuit să fie un superom! Nu, suntem cu toții egali în natură. Cu toate acestea, în relația tată-fiu există o diferență de rol și există o diferență de rang.

Ca notă istorică, un teolog creștin din antichitate care a înțeles clar acest lucru a fost Tertulian (a scris între anii 200-240 d.Hr.). Un alt teolog creștin din antichitate, care a negat existența oricărei diferențe de rang, a fost Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.). Amândoi credeau în Sfânta Treime, iar punctele de vedere ale amândurora sunt în concordanță cu Crezul Apostolic și cu Crezul de la Niceea. Dar, în cadrul credinței comune privind Sfânta Treime, există această diferență secundară.

Î: În Coloseni 1:3, cum se făcea că Pavel se ruga mereu pentru oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată?

R: În fiecare zi, amintindu-și de ei, Pavel se ruga pentru ei. Așa cum spune în mod plastic „The Tony Evans Bible Commentary” la p. 1252: „Nu ai nevoie de o experiență de tip cuptor cu microunde cu Dumnezeu; ai nevoie de o experiență de tip oală cu gătire lentă cu El. Fierbe încet în prezența Lui și influențează viețile altora cu impactul pe care Domnul îl are asupra ta.”

Î: Criticul biblic Bart Ehrman scrie: „Coloseni 1:3-8 este o singură propoziție în greacă; este o propoziție uriașă și destul de diferită de genul de propoziții pe care Pavel le scria de obicei.” (Jesus, Interrupted, p. 126).

R: Epistola către Coloseni nu diferă prea mult de celelalte cărți ale lui Pavel. Din punct de vedere istoric, nimeni nu s-a îndoit că Pavel era autorul Epistolei către Coloseni până la Meyerhoff în 1838, conform lucrării *The Expositor’s Greek Testament*, vol. 3, p. 488. Nu înțeleg de ce Ehrman nu oferă niciun punct de referință pentru comparație. Am oferit una mai jos. Deoarece unii consideră că Epistola către Evrei ar fi putut fi scrisă de Pavel, am inclus-o și pe aceasta. Se acceptă că Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor sunt scrise de același autor, așa că acestea sunt incluse doar pentru comparație.

Ehrman este de acord că cărțile scrise cu caractere cursive sunt, cel mai probabil, scrise de Pavel. „Propoziția uriașă” de 102 cuvinte din Coloseni 1:3-8 nu este doar mai scurtă decât alte versete din Coloseni, ci și mai scurtă decât multe alte versete din cărțile pe care Ehrman le consideră a fi scrise de Pavel. Cea mai lungă propoziție din fiecare carte și cărțile pe care el le consideră a fi scrise de Pavel par alese la întâmplare.

Deci, ce poți spune despre paternitatea textului pe baza lungimii acestor propoziții? Dacă te uiți doar la una sau două cărți, poți spune practic orice vrei. Dar dacă te uiți la toate cărțile, aceste cifre nu-ți spun nimic despre paternitatea textului.

Obiecția lui Ehrman nu vine de la un oarecare care nu știe mai bine; doi musulmani diferiți mi-au spus că Ehrman este cel mai mare specialist în Noul Testament din zilele noastre. Pur și simplu nu înțeleg cum o persoană despre care se spune că este un specialist în Noul Testament ar putea invoca acest argument pe baza lungimii celei mai lungi propoziții, cu excepția cazului în care nu a analizat datele ca un specialist obiectiv.

Î: În Col 1:7 și Filemon 23, cine este Epafras?

R: Este o formă prescurtată a numelui Epafrodit. Totuși, Epafrodit era un nume comun, așa că ar putea fi vorba despre aceeași persoană menționată în Filipeni 2:25-30 și 4:18 sau despre o altă persoană.

Epaphras a predicat cu credincioșie colosenilor mesajul Evangheliei pe care l-a învățat de la Pavel. Pavel îl laudă pe el și îi laudă pe colosenii credincioși. Dar unele părți ulterioare ale scrisorii sugerează că, poate, unii coloseni se întrebau dacă Epaphras le-a spus într-adevăr „toată povestea” sau dacă mai erau alte lucruri fundamentale pe care trebuiau să le învețe, așa cum le-ar fi spus probabil falsii învățători.

În cele din urmă, cum a aflat Pavel despre unele dintre problemele dintr-o biserică pe care nu o vizitase niciodată? Poate că Epafras l-a vizitat pe Pavel și i-a povestit.

Î: În Col 1:9-20, unde ar trebui să fie pauzele de propoziție?

R: Manuscrisele grecești timpurii nu aveau semne de punctuație, ceea ce face mai dificilă determinarea acestora. Totuși, conform Noului Testament grecesc al lui Aland și alții, ediția a patra revizuită, și ediției a 28-a a Nestle-Aland (UBS), Coloseni 1:9-11a constituie o singură propoziție, iar 11b-20 o a doua. Cu toate acestea, conform celei de-a treia ediții, Coloseni 1:9-17 constituie o singură propoziție, iar 1:18-20 o a doua propoziție. Cea de-a cincea ediție revizuită prezintă 1:9-20 ca o singură propoziție. Un cititor amabil sugerează că Coloseni 1:9-20 ar trebui probabil considerat o singură propoziție, pe baza a două dovezi:

a) Nu există niciun verb finit independent în 11b-20, și

b) diagramele Noului Testament ale lui Leedy din programul Bibleworks prezintă, de asemenea, Coloseni 1:9-20 ca o singură propoziție.

Situația este complicată de punctul de vedere al câtorva teologi, potrivit căruia Pavel ar fi preluat o parte din acest text dintr-un imn preexistent, deja cunoscut de primii creștini, fapt menționat în treacăt în lucrarea „The Message of Colossians and Philemon Revised Edition”, p. 28, de Dick Lucas.

Î: În Col 1:10, cum putem trăi o viață vrednică de Domnul, având în vedere că suntem mântuiți prin har?

R: Mântuirea nu este sfârșitul relației noastre cu Dumnezeu; este doar începutul. Ca credincioși, nu suntem doar încurajați, ci ni se poruncește să trăim o viață sfântă (1 Petru 1:15-16). Nu ni se poruncește pentru a fi mântuiți și a intra într-o relație cu Dumnezeu, ci ni se poruncește și ni se dă puterea să facem acest lucru datorită faptului că am fost născuți din nou într-o relație cu Dumnezeu.

Î: În Coloseni 1:11, cum arată un creștin care nu este întărit cu toată puterea în Hristos?

R: Acea persoană ar putea să creadă, să se roage și să facă lucruri evlavioase, dar îi lipsesc puterea, răbdarea, îndelunga răbdare și bucuria. Poate că încearcă să trăiască viața creștină prin propria putere, în loc să se bazeze pe puterea lui Hristos. Trebuie să fii capabil să „te lași în voia lui Dumnezeu”.

Î: În Coloseni 1:12, cum suntem îndreptățiți să fim părtași la moștenirea cerului?

R: Ca credincioși, cu toții înțelegem că, prin noi înșine, nu avem vreo vrednicie care să ne permită vreodată să ajungem în cer. Un singur păcat, oricând în viața noastră, ne-ar ține departe, în afara harului lui Dumnezeu. Dar ceea ce s-ar putea să nu realizăm este că nu numai că suntem nevrednici să ajungem în cer prin noi înșine, ci suntem și nepregătiți să ajungem acolo prin noi înșine.

Comentariul biblic al credinciosului, p. 1993, exprimă bine acest lucru: „De fapt, dacă oamenii nemântuiți ar putea fi duși cumva în cer, nu s-ar bucura de el, ci s-ar afla mai degrabă în cea mai adâncă mizerie. Aprecierea raiului necesită o pregătire pentru acesta. Chiar și ca credincioși în Domnul Isus, nu avem în noi înșine nicio pregătire pentru rai... Când Dumnezeu mântuiește pe cineva, El îi conferă instantaneu acelei persoane pregătirea pentru rai. Această pregătire este Hristos. Nimic nu poate îmbunătăți acest lucru.” Așadar, chiar și persoana care L-a acceptat pe Hristos și a fost ucisă la scurt timp după aceea va fi totuși pregătită să meargă în rai.

Î: În Coloseni 1:15-18 și Evrei 1:6, dacă Isus este necreat și nu este o creatură, atunci cum este Isus „primul născut al oricărei creaturi”? (Martorii lui Iehova ridică această problemă)

R: Cuvântul grecesc folosit aici, prototokos, înseamnă „cel preeminent”. Noi suntem frați și surori ai lui Hristos, dar Hristos este primul-născut preeminent.

În vremurile biblice, termenul de „prim-născut” nu se referea doar la primul născut, ci și la moștenirea și dreptul de întâi născut. Cartea „Răspunsuri verset cu verset pentru Martorii lui Iehova”, paginile 97-98, subliniază că, ca exemplu al faptului că „prim-născut” nu înseamnă primul copil născut, Psalmul 89:27 spune că David va fi numit prim-născutul său, chiar dacă David era cel mai mic dintre copiii lui Isai.

Așa cum se menționează în cartea „When Critics Ask”, la pagina 485, Hristos nu este primul născut al creației, ci primul născut peste creație. Hristos nu este primul care s-a născut pe pământ (oamenii din Vechiul Testament l-au precedat), ci Hristos este primul născut al învierii și moștenitorul tuturor.

La această întrebare a răspuns și Atanasie din Alexandria, în jurul anului 330 d.Hr. El a spus că, întrucât Hristos este atât Unicul Născut, cât și întâiul născut, aceste titluri se referă la aspecte diferite ale lui Hristos. După ce a făcut distincția între „creat” și „născut”, Atanasie al Alexandriei arată că termenul „Unul-Născut” se referă la faptul că Iisus provine de la Tatăl, în timp ce „prim-născut” se referă atât la preeminența Sa față de omenire, cât și la preeminența Sa printre toți cei născuți din nou. Pentru textul complet al argumentației detaliate a lui Atanasie, a se vedea „Cele patru discursuri împotriva arienilor”, Discursul II, capitolul 21, secțiunile 57-60.

Cu toate acestea, înaintea lui Atanasie, Ipolit din Roma (222-235/6 d.Hr.) a răspuns la această întrebare în comentariul său la Luca 2:7. El spune: „Și, dacă îmi permiteți, spunem că Cuvântul a fost întâiul născut al lui Dumnezeu, care a coborât din cer la binecuvântata Maria și a devenit un om întâi născut în pântecele ei, pentru ca întâiul născut al lui Dumnezeu să se manifeste în unire cu un om întâi născut.”

Î: În Coloseni 1:15, 18, ce surse arată că cuvântul grecesc prototokos are un înțeles în afară de cel de prim-născut din punct de vedere biologic sau de primul creat?

R: L-am întrebat pe un profesor de la Seminarul din Dallas, iar lexicoanele grecești moderne care afirmă că „prototokos” (Concordanța Strong 4416) poate însemna „primul în rang” sau altceva în afară de „primul născut din punct de vedere biologic” sau „primul creat” sunt Bauer-Arndt-Gingrich-Danker și Liddell-Scott-Jones.

În Vechiul Testament, în Ieremia 31:9, Dumnezeu spune: „Efraim este întâiul Meu născut.” Cu toate acestea, în Geneza 48:17-19, Manase s-a născut înaintea lui Efraim, dar Efraim a primit binecuvântarea de întâi născut de la Iacov. Psalmul 89:27 spune că David va fi numit întâiul său născut, chiar dacă David era cel mai mic dintre fiii lui Isai.

În unele pasaje, creștinii din primele veacuri nu foloseau termenul „prototokos” doar în sensul de prim-născut din punct de vedere biologic. Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 13, p. 145, referindu-se la Manase și Efraim, și 1 Clement (96-98 d.Hr.), cap. 4, vol. 1, p. 6, referindu-se la primul născut dintre oile lui Abel.

Acest cuvânt grecesc specific NU înseamnă în mod special „primul născut din punct de vedere biologic” sau „primul creat” în Epistola lui Policarp către Filipeni (100-155 d.Hr.), capitolul 7, pagina 35. „«Căci oricine nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup, este anticrist»; și oricine nu mărturisește mărturia crucii, este de la diavol; și oricine denaturează cuvintele Domnului după poftele sale și spune că nu există nici înviere, nici judecată, acela este primul născut al lui Satana.”

În plus, Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) scrie: „Iar Policarp însuși i-a răspuns lui Marcion, care l-a întâlnit cu o ocazie și i-a spus: «Mă cunoști?» «Te cunosc, prim-născutul lui Satana.» Atât de mare era oroarea pe care apostolii și ucenicii lor o simțeau față de orice formă de comunicare, chiar și verbală, cu cei care denaturau adevărul.” Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 3.4, p. 416

Adamantius (c. 300 d.Hr.) spune: „Se afirmă: «Nimeni nu s-a înălțat la cer, în afară de Cel care S-a coborât din cer». Expresia «s-a înălțat» indică un timp trecut. Nu se spune că nimeni nu se va înălța, ci «nimeni nu s-a înălțat». Prin urmare, se arată clar că, înainte de Hristos, nimeni nu se înălțase. Așa cum spune Apostolul: «primul născut»; și din nou: «primele roade dintre cei care au adormit». Mai departe, el spune: «primele roade, Hristos; apoi cei care aparțin lui Hristos». Dialogul despre credința adevărată, partea a cincea, 855b, p. 157

Atanasie din Alexandria (326-373 d.Hr.) „așa cum Pavel, în alt loc, îl numește «primul născut al întregii creații» (Col1:15 ). Dar, numindu-l Primul Născut, El arată că nu este o creatură, ci Descendentul Tatălui. Căci ar fi incompatibil cu divinitatea Sa ca El să fie numit creatură. Căci toate lucrurile au fost create de Tatăl prin Fiul, dar numai Fiul a fost născut din veșnicie din Tatăl, de aceea Dumnezeu Cuvântul este «primul născut al întregii creații», neschimbător din neschimbător. Totuși, trupul pe care L-a îmbrăcat pentru noi este o creatură.” Declarația de credință, cap. 3, p. 85

Ioan Gură de Aur (decedat în anul 407 d.Hr.) prezintă o discuție amplă despre modul în care Hristos este primul născut. După ce face distincția între faptul că Hristos este numit „primul născut”, dar nu „primul creat”, el spune că una dintre semnificații este „primul născut din morți” (Col 1:18; Rom 8:29), care se referă la prima înviere. „La fel și cuvântul «prim-născut», în sensul de temelia. Dar aceasta nu arată că creaturile sunt consubstanțiale cu El; ci că toate lucrurile sunt prin El și în El sunt susținute.” Omilii la Coloseni, Omilia 3, p. 270-271

Î: În Col 1:15-20, scrierea avansată și dezvoltată din punct de vedere teologic arată [într-un fel] că Pavel nu a fost autorul Epistolei către Coloseni? (Bart Ehrman susține acest lucru la p. 127)

R: Nu. Ehrman susține că unele epistole au fost scrise de Pavel, iar altele nu. Deși Coloseni 1:15-20 este foarte profund, majoritatea celor 18 concepte și formulări de aici sunt foarte similare cu alte lucruri scrise de Pavel sau, cel puțin, cu alte versete din Biblie.

În alte pasaje din Coloseni se regăsesc următoarele concepte similare.

Mai sunt și alții.

Î: În Col 1:16, devine cineva înger după ce moare?

R: Nu. Cei care merg în Rai nu vor fi îngeri, ci vom judeca îngerii, conform 1 Corinteni 6:3. Vom sta alături de Hristos pe tronul Lui, conform Efeseni 2:6.

Unii ar putea să-și dorească să se fi născut îngeri în loc de oameni. Ca îngeri, ar fi avut bucuria de a-L sluji pe Dumnezeu și de a fi în Ceruri, fără a fi nevoiți să experimenteze păcatul, suferința și moartea. Cu toate acestea, spre deosebire de îngeri, noi suntem implicați fizic în lupta de pe pământ prin cuvintele, viețile și rugăciunile noastre în propovăduirea Evangheliei. Putem avea copii, iar 1 Corinteni 6:2-3 arată că, în Ceruri, credincioșii vor fi mai presus decât îngerii.

Î: În Coloseni 1:16, a avut Dumnezeu nevoie de îngeri pentru a crea lumea?

R: Nu. Faptul că i-a folosit nu înseamnă că Dumnezeu avea nevoie de ei.

Î: În Coloseni 1:16, există ranguri diferite printre îngeri?

R: Da, deși Biblia nu detaliază toate rangurile și responsabilitățile. Știm de serafimi în Isaia 6:2,3, de heruvimi în Ezechiel 1:5-21; 10:1-22; și de cele patru ființe vii din Apocalipsa 4:6-9. Probabil că toate acestea sunt una și aceeași entitate. Știm, de asemenea, de arhanghelul Mihail din Iuda 9, Apocalipsa 12:7 și Daniel 12:1. Gabriel a slujit ca mesager în Daniel 9:21 și Luca 1:26.

Î: În Coloseni 1:17-22, ce este interesant în ceea ce privește limba greacă din acest pasaj?

R: Hristos este (timpul prezent) întâiul născut al întregii creații. Prin învierea Sa, Hristos a devenit (timpul aorist) întâiul născut al Bisericii. Cuvântul grecesc pentru „a locui” aici, katoikēsai, înseamnă mai precis „a locui permanent”, spre deosebire de opinia conform căreia Dumnezeu a fost doar trecător în Hristos. În Coloseni 1:22, stilul literar al textului grecesc nu este unul foarte bun – probabil în mod deliberat, pentru a conferi o accentuare extremă. Ar putea fi tradus „trupul de carne al lui Hristos”, subliniind în mod redundant trupul de carne al lui Hristos.

Î: În Col 1:20, Ef 1:10 și 2 Cor 5:19, sunt împăcați și demonii?

R: Nu. În Filipeni 2:10, Dumnezeu face distincție între „în ceruri”, „pe pământ” și „sub pământ”. Coloseni nu menționează împăcarea celor „de sub pământ”. Dacă demonii fac parte din tărâmul desemnat „de sub pământ”, ei și-au făcut deja alegerea, cu deplină cunoștință, atunci când au căzut. Evrei2:16 arată că Isus a ispășit pentru oameni și că El nu i-a ajutat pe îngeri sau pe îngerii căzuți.

Î: În Col 1:20, Ef 1:10 și 2 Cor 5:19, având în vedere că Dumnezeu a împăcat toate lucrurile din ceruri și de pe pământ, vor fi mântuiți toți oamenii, așa cum învață erezia universalismului?

R: Nu. Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine, dar nu toate lucrurile s-au împăcat cu Dumnezeu. Toți oamenii sunt „salvabili”, dar nu toți îmbină ceea ce aud cu credința, așa cum arată Evrei 4:2. Romani 4:2-5, 16 și Efeseni 2:8-9 arată că suntem îndreptățiți prin credință.

Mântuirea nu este doar iertare sau chiar îndreptățire. Mântuirea este viață, iar Ioan 5:39,40 arată că lumea nu va veni la Hristos pentru a avea viață.

Iadul este pedeapsa veșnică, conform Matei 25:41, 46. Diavolul și alții vor fi chinuiți pentru totdeauna, conform Apocalipsa 20:10. Iadul este pieirea veșnică, conform 2 Tesaloniceni 1:9.

Î: În Coloseni 1:20, ce anume este împăcat aici?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Nu se spune „sub pământ” sau „Hades”, ci doar în cer și pe pământ. Chiar și lucrurile de sub pământ se vor înclina și vor fi supuse lui Hristos (Filipeni 2:10-11), și deși aceasta ar putea fi considerată o împăcare involuntară, nu este una voluntară din partea celor „de sub pământ”. Evrei 2:16 spune că Isus a ispășit pentru oameni, dar El nu îi ajută pe îngeri. Pedeapsa este veșnică conform Matei 25:41,46, iar diavolul și ceilalți vor fi chinuiți pentru totdeauna acolo, conform Apocalipsa 20:10. Iadul este distrugerea veșnică, conform 2 Tesaloniceni 1:9.

Răspunsul are două părți: una generală și una specifică.

În general, în cele din urmă, totul din univers va fi împăcat de bunăvoie cu Dumnezeu. Cei din Lacul de Foc nu se află însă în acel univers. Chiar și lucrurile/ființele care nu au căzut niciodată și nu s-au răzvrătit vor fi acum sub stăpânirea lui Hristos, care va fi deasupra tuturor. Dar expresia „toate lucrurile” implică mai mult de un singur tip de lucru. Așadar, să vedem în mod specific ce trebuie îndreptat.

Mai precis, Scriptura face aluzie la o serie de lucruri.

Oamenii mântuiți au fost odată pierduți și îndepărtați de Dumnezeu, iar acum sunt împăcați cu El.

Creația însăși a fost supusă robiei când omul a căzut. De ce ar trebui omul păcătos și căzut să trăiască într-o lume perfectă? Dar creația însăși, deși este acum stricată, va fi restaurată conform cu Romani 8:19-21. Pământul a fost blestemat de Dumnezeu după ce Adam și Eva au păcătuit în Geneza 3:17.

Nici măcar stelele nu sunt pure în ochii lui Dumnezeu, potrivit lui Bildad în Iov 25:5.

În cer, lucrurile vor trebui purificate, conform Evrei 9:23. Poate că acest lucru se datorează faptului că Satana avea acces în cer, așa cum arată Iov 1:6,7 și Apocalipsa 12:10.

Vom judeca îngerii, conform 1 Corinteni 6:3. Totuși, nu este clar dacă vom judeca doar cât de bine și-au îndeplinit sarcina.

Î: În Coloseni 1:21-23, care este un rezumat al ceea ce spune Pavel aici?

R: Există trei părți: ce ați fost odată, ce sunteți acum și cum trebuie să mergeți mai departe.

Î: În Coloseni 1:22, ca parte a răscumpărării, a renunțat Hristos definitiv la a avea un trup fizic, așa cum au învățat Martorii lui Iehova, Rev. Moon și alți eretici?

R: Nu. Reconcilierea noastră prin moartea trupului fizic al lui Hristos nu înseamnă că Hristos nu și-a recuperat trupul la învierea Sa. Dacă îl crezi pe Isus, atunci ar trebui să fii de acord că trupul fizic al lui Isus a fost înviat, având în vedere versetele următoare.

1. În Ioan 2:19-22: „Isus a răspuns: «Dărâmați acest templu, și în trei zile îl voi ridica din nou.» … Dar Isus se referea la templul trupului Său.”

2. În Ioan 20:25-29, când Isus i-a spus lui Toma să-și pună degetul și mâinile pe El, fie

2a) Isus „îi juca o festă lui Toma”, cu alte cuvinte, îl înșela pe Toma, sau

2b) acesta era într-adevăr trupul fizic al lui Isus.

3. În Luca 24:39, Isus a spus: „Priviți mâinile Mele și picioarele Mele. Eu însumi sunt. Atingeți-Mă și vedeți – căci un duh nu are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu.”

Apostolii ne-au învățat despre ceea ce au trăit ei înșiși, despre ceea ce au văzut și chiar au atins cu mâinile lor (1 Ioan 1:1-4). Dacă faci parte dintr-o religie care neagă ceea ce au spus atât Isus, cât și apostolii Săi cu privire la acest lucru, trebuie să te hotărăști dacă să-l urmezi pe zeul religiei tale sau dacă să-L urmezi pe Dumnezeul lui Isus și al apostolilor. Sper să alegi bine.

Î: Coloseni 1:23 ne învață oare că oamenii care nu rămân în credință își vor pierde mântuirea?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Dumnezeu îi cunoaște pe cei aleși: Pe pământ, mulți pot părea creștini, dar înainte de Creație, Dumnezeu știa cine va ajunge în Rai, iar Dumnezeu nu va fi niciodată surprins. A spune că Dumnezeu știa cu certitudine că cineva va fi în Rai, iar apoi acea persoană să nu ajungă în Rai, este o contradicție în termeni.

Convertirea falsă: O persoană îi poate păcăli pe alții să creadă că este creștină. Mai rău încă, oamenii se pot păcăli pe ei înșiși, așa cum arată Matei 7:21-23.

Nevoia de a ne examina pe noi înșine: Siguranța mântuirii nu ar avea niciun rost dacă convertirea falsă ar fi complet nedetectabilă. Dar ea nu este nedetectabilă. Pavel ne îndeamnă să ne examinăm pe noi înșine, pentru a vedea dacă suntem în credință, în 2 Corinteni 13:5-6.

Apostazia: Oamenii părăsesc uneori credința creștină, fără să se mai întoarcă vreodată. Dar 1 Ioan 2:19 spune că au ieșit din mijlocul nostru pentru că nu au fost niciodată ai noștri. Evrei 3:10 și următoarele versete spun, de asemenea, că apostații din Vechiul Testament „nu au cunoscut” căile lui Dumnezeu.

Dincolo de aceasta, creștinii autentici nu sunt de acord cu principiul „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”. Fie

a) cei care nu rămân în credință au pierdut-o, fie

b) cei care nu rămân în credință nu au avut-o niciodată cu adevărat.

Î: În Coloseni 1:24, cum a putut Pavel să încerce să „completeze ce lipsește din suferințele lui Hristos”?

R: Două cuvinte de reținut: consecvență și limbaj aproximativ.

Consecvență: Singura modalitate de a interpreta greșit cuvintele lui ar fi să ignorăm ceea ce a spus în alte pasaje. Aproape nimeni, nici atunci, nici acum, nu ar putea considera că Pavel încerca să ia locul crucii pe care o propovăduia sau că s-a considerat vreodată un al doilea Mesia. Cu toate acestea, în Coloseni 2, unii coloseni încercau să completeze ceea ce percepeau că lipsea în Hristos prin lege, închinarea la îngeri și ritualuri. În Coloseni 1, Pavel a completat ceea ce lipsea din înțelegerea lor cu privire la suficiența suferințelor lui Hristos. Pavel a făcut acest lucru nu numai prin cuvintele sale din Coloseni 1:15-23, ci și prin viața și răbdarea sa în suferință, care au validat cuvintele sale și au demonstrat suficiența lui Isus.

Limbaj aproximativ: Pavel a vorbit suficient de precis pentru toți cei care doreau să-l înțeleagă. Pavel nu credea că îi lua locul lui Hristos când a încercat să „salveze pe unii” în 1 Corinteni 9:22, iar Pavel a spus că Timotei îi putea salva pe ascultătorii săi în 1 Timotei 4:16, iar Iacov a spus că noi îi putem salva pe alții în Iacov 5:20.

Î: În Coloseni 1:28 și 1 Corinteni 2:2, ce a predicat Pavel în primul rând?

R: Ar trebui să ne dorim să creștem în cunoaștere (Coloseni 1:10), dar cunoașterea nu ar trebui să fie un scop în sine. NU este în primul rând faptul că Pavel a predicat o filosofie sau o doctrină diferită de cea a învățătorilor eretici, deși Pavel a făcut și asta. Dar, spre deosebire de ei, Pavel a predicat în primul rând o Persoană. Când predicăm Evanghelia, predicăm în primul rând fapte, o filosofie sau o Persoană?

Î: În Coloseni 1:28, de ce îi învață Pavel pe toți bărbații, și nu și pe femei?

R: La fel ca cuvintele din engleză și ebraică pentru „om”, cuvântul grecesc pentru om, anthropos, poate desemna atât bărbații, cât și femeile. Galateni 3:28 spune în mod specific că în Hristos nu există bărbat sau femeie.

Î: În Coloseni 1:29, cum putem să ne străduim („să ne luptăm”) cu puterea lucrătoare a lui Dumnezeu, așa cum a făcut Pavel?

R: Rămânem în El, petrecând timp cu El prin rugăciune, meditație asupra Lui și studiul Bibliei. Ne odihnim în Dumnezeu și dorim să muncim din greu pentru El. Nu ne lăsăm distrași de goana după alte lucruri. Nu încercăm să lucrăm pentru El doar prin puterea noastră. Nu ne lăsăm atât de prinși de activități, chiar și în puterea lui Dumnezeu, încât să credem că activitatea înlocuiește intimitatea.

Î: În Coloseni 2:4, ce înseamnă „a înșela” în acest context?

R: În limba greacă există cuvinte diferite pentru diferite moduri de a înșela. Cuvântul grecesc specific folosit aici pentru „a înșela” este paralogizetai. Înseamnă a calcula greșit sau a raționa pe lângă subiect. La sfârșitul versetului 2:4 din Coloseni, Pavel spune în mod specific că nu se referă la absența oricărui raționament sau a oricăror argumente, ci mai degrabă la un raționament greșit. Singurul cuvânt grecesc tradus prin „retorică șmecheră” înseamnă „retorică persuasivă” sau, folosind argoul englezesc modern, „vorbărie rapidă”. Pot exista păcate ale intelectului, la fel ca și păcate ale inimii. Traducerea extinsă a lui Wuest redă acest lucru ca „rătăcindu-vă prin raționamente false”.

Coloseni 2:8 ne poruncește să verificăm învățătura pe care o auzim sau o citim. Așa cum spune Dick Lucas în *The Message of Colossians & Philemon Revised Edition*: „trebuie să examinăm orice învățătură pentru veridicitatea conținutului ei, mai degrabă decât pentru atractivitatea ambalajului ei”. Uneori, dacă o persoană este înșelată, vina poate fi, cel puțin parțial, a ei însăși.

Î: În Col 2:5 și 1 Cor 5:3, cum era Pavel alături de ceilalți în duh, având în vedere că Pavel nu era prezent pretutindeni?

R: Pavel putea să știe, deoarece Dumnezeu îl putea învăța prin Duhul Său. Creștinii sunt uniți printr-o legătură specială a Duhului, conform Efeseni 4:3.

Î: În Coloseni 2:7, care este semnificația timpurilor verbale?

R: Primele trei verbe principale, „înrădăcinați”, „zidiți” și „întăriți”, sunt toate la diateza pasivă. Cu alte cuvinte, acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu le face pentru noi. „Înrădăcinați” este la timpul perfect, ceea ce implică o acțiune definitivă. Expresia „plini de recunoștință” este la diateza activă și indică răspunsul nostru la ceea ce a făcut Dumnezeu. Mulți oameni sunt motivați în primul rând de lăcomie, poftă, frică sau de dorința de a fi considerați persoane mai bune în ochii lor și ai celorlalți. Cu toate acestea, creștinii ar trebui să aibă ca motivație principală mulțumirea adusă lui Dumnezeu. Ar trebui să avem o atitudine de recunoștință.

De asemenea, cuvântul „înrădăcinat” în limba greacă are două sensuri. La fel ca în limba engleză, poate însemna că plantele sunt bine înrădăcinate. Dar o a doua semnificație este aceea că o clădire este „înrădăcinată” în sensul că are o fundație solidă. Cum poți să-ți dai seama dacă un copac sau o clădire este bine înrădăcinat(ă)? Nu-ți poți da seama când strălucește soarele. Dar când vine furtuna sau uraganul, ceea ce este bine înrădăcinat va rămâne în picioare; iar ceea ce nu este, s-ar putea să fie luat de vânt.

Î: În Coloseni 2:8, de ce este rea filosofia care se bazează pe tradiția omenească și pe principiile acestei lumi?

R: În primul rând, ce este, mai exact, filosofia? Filosofia înseamnă iubirea de înțelepciune și poate fi o iubire adecvată sau un idol obsesiv. Filosofiile nu se referă doar la filosofiile occidentale sau asiatice formale, ci la modul în care oamenii gândesc despre lucruri, fie formal, fie informal. Poate că o denumire mai potrivită pentru ele ar fi „viziuni asupra lumii”, care sunt pur și simplu modelele mentale ale oamenilor despre viață, cosmos, oameni și/sau etică. Cu toate acestea, un model este doar un model, nu este viața însăși. În modelarea matematică, un model bun pentru comportamentul static al unei fabrici chimice sau al altui sistem nu este adesea un model bun pentru comportamentul dinamic și viceversa. Astfel, un model al vieții, chiar dacă ar fi suficient de bun pentru a fi util în anumite scopuri, nu garantează o utilitate atotcuprinzătoare pentru toate scopurile. Când filosofia ta ia locul vieții, filosofia poate deveni un idol, și încă unul prost ales. La fel, chiar și o teologie poate deveni un idol, dacă devine mai importantă decât Cuvântul lui Dumnezeu. Putem și ar trebui să-i ajutăm pe alții să se elibereze de robia mentală față de idoli cruzi, dar să ne asigurăm că nu avem idoli și în propriile noastre minți.

Cu toate acestea, mulți filosofi, chiar și cei laici, nu își venerează propria filosofie. Totuși, orice filosofie a „lumii acesteia” care pretinde că poate desluși sensul vieții fără a avea nevoie de Dumnezeu este rea. Există minciuni față de sine, precum și minciuni față de ceilalți. Există păcate ale minții, precum și păcate ale limbii. Ca exemplu, să-l luăm pe Jean-Paul Sartre, care a spus: „Viața este o bulă goală pe marea neantului.” Acum, Sartre ar putea avea dreptate dacă nu ar exista Dumnezeu. Dar Dumnezeu este sensul vieții noastre, așa că Sartre ne conduce într-o direcție diametral opusă celei corecte.

Raționamentul filosofic ironic poate fi destul de atractiv. Să luăm, de exemplu, pe filosoful David Hume. El a scris: „Dacă luăm în mâini orice volum – de teologie sau de metafizică școlară, de exemplu – să ne întrebăm: conține vreun raționament abstract privind cantitatea sau numărul? Nu. Conține vreun raționament experimental privind faptele și existența? Nu. Atunci aruncați-l în flăcări: căci nu conține nimic altceva decât sofisme și iluzii.” Puțini alți filosofi atei au avut franchețea și onestitatea de a le spune oamenilor că propriile lor scrieri erau fără valoare și ar trebui arse, cu excepția faptului că David Hume probabil nu și-a dat seama că își condamna propriile opere. Căci, raționez eu, întrucât operele lui Hume nu sunt raționamente matematice sau știință experimentală (cel puțin conform definițiilor mele personale), pot concluziona că Hume spune să-i ardem propriile opere.

Un alt exemplu: Immanuel Kant a încercat să definească binele în afara lui Dumnezeu. Kant a ajuns la concluzia că binele este ceea ce se face din simțul datoriei. Prin această analogie, soldații naziști germani care au torturat și ucis evrei din simțul datoriei, precum și comuniștii care au ucis chiar și femei și copii din simțul datoriei, făceau cu toții bine. Dacă aș simți cumva că este datoria mea să încerc să distrug toate operele lui Kant, atunci, raționez eu, Kant ar fi de acord că aș face un lucru bun.

Filozofii atei seculari și cu mine probabil că putem fi de acord asupra unui lucru: poate că ar trebui să-mi păstrez slujba de zi cu zi, pentru că nu merită prea mult să-mi dedic viața filosofiei!

Un ultim punct. Coloseni 2:8 ar putea sugera că nu ar trebui să predăm o filosofie goală și înșelătoare (NIV), dar nu este exact ceea ce spune versetul. Mai degrabă, ar trebui să ne asigurăm că nimeni altcineva nu ne poate lua prizonieri (un cuvânt grecesc care înseamnă a fi luat prizonier în luptă) prin intermediul unei filosofii goale și înșelătoare. Coloseni 2:8 spune că există un pericol aici, iar noi avem responsabilitatea de a evita acel pericol. Nu am citit opera lui Hume (așa cum mi-a sfătuit el), nici operele lui Kant. De ce să caut adevărul acolo unde Dumnezeu spune că există pericol? De ce să mă alătur unei biserici în care conducerea predă lucruri contrare Evangheliei?

Î: În Coloseni 2:8-9, care este contrastul prezentat aici și cum ar putea un creștin să fie răpit/luat în captivitate?

R: Pavel contrastează goliciunea filosofiei umane cu plinătatea lui Hristos. Filosofia umană goală poate pătrunde în biserică deghizându-se în creștinism sau prezentându-se ca fiind compatibilă cu credința creștină.

Ca creștini, ne-ar plăcea să credem că acum suntem liberi de a fi înșelați să mergem într-o direcție greșită, dar avertismentul lui Pavel sugerează că, din păcate, nu este așa. Iar dacă un creștin se mândrește cu viața sa spirituală sau cu cunoștințele sale, acest lucru poate fi cu atât mai ușor. Un creștin ar putea fi răpit spiritual, urmând mai întâi o filosofie goală ca un „supliment” după ce L-a urmat pe Hristos. Dar nu este nevoie să „ieșim” din credință pentru a găsi mai multe adevăruri în religiile false și în filosofiile care neagă existența lui Dumnezeu. Însă pentru un creștin care face acest lucru, filosofia goală ar putea deveni la fel de importantă pentru el ca și urmarea lui Hristos. Atunci ar putea deveni chiar mai importantă pentru el decât urmarea lui Hristos. Un test simplu pe care să ți-l pui: dacă Dumnezeu ar vrea să renunți la tot ceea ce faci și la tot ceea ce crezi, cu excepția lui Dumnezeu și a ceea ce El a spus în Cuvântul Său, cât de reticent ai fi să faci asta?

Î: În Coloseni 2:9-10, cum avem noi, ca credincioși, desăvârșirea/plinătatea în Hristos?

R: Faptul că Hristos este Capul înseamnă că El este Conducătorul, iar Biserica este un organism viu. Nu avem nevoie de nimic altceva. O mare parte din Epistola către Coloseni nu se referă la ce trebuie să începem să facem, ci mai degrabă la ce trebuie să încetăm să facem. Așa cum a spus Peter Drucker: „Petrecem mult timp învățându-i pe lideri ce să facă. Nu petrecem suficient timp învățându-i pe lideri ce să înceteze să facă. Jumătate dintre liderii pe care i-am întâlnit nu au nevoie să învețe ce să facă. Ei au nevoie să învețe ce să înceteze să facă.” Citat din Marshall Goldsmith, *What Got You Here Won’t Get You There*, p. 36.

Î: Coloseni 2:10 arată oare că Dumnezeu are o înfățișare fizică ca a noastră?

R: Nu. Coloseni1:15 , 17 vorbește despre „chipul Dumnezeului nevăzut”. Cu toate acestea, Dumnezeu are într-adevăr o înfățișare fizică reală; deoarece Isus are astăzi un trup fizic, glorificat, așa cum arată Ioan 20:25-29; 2:19-22 și Luca 24:39. Evrei 13:8 spune că Isus este același ieri, astăzi și în veci.

Î: În Coloseni 2:11-12, cum avem noi, ca credincioși, o comuniune deplină cu Hristos?

R: Nu avem doar o părtășie parțială, ci o relație deplină. Ne putem apropia de El nu doar uneori, când lucrurile merg prost, ci tot timpul, fie că este bine, fie că este rău.

Î: În Coloseni 2:11-12, având în vedere că botezul este un simbol al circumciziei, ar trebui să fie botezați pruncii?

R: Botezul este un semn exterior al „circumciziei săvârșite de Hristos”, realizat atunci când eram morți în păcatele noastre, având o natură păcătoasă. Adevărații creștini au păreri diferite cu privire la botezul pruncilor.

În favoarea botezului copiilor: Așa cum circumcizia băieților evrei era un semn al participării lor la expresia vizibilă a poporului lui Dumnezeu pe pământ, la fel este și botezul. Termenul „prunci” implică faptul că nu era necesar consimțământul lor, iar „băieți” implică faptul că nu era pentru câștig personal, ci pentru expresia colectivă a credinței. Începând cu vremea lui Ambrozie al Milanului (c. 378 d.Hr.) și a lui Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.), Biserica a practicat în mod continuu botezul pruncilor.

R.C. Sproul, în cartea „Now That’s a Good Question”, la paginile 341-342, referindu-se la cazul unei persoane care a fost botezată în copilărie și care se botează din nou la vârsta adultă, spune: „Aș spune că repetarea actului [botezului] ar constitui o insultă abia voalată la adresa integrității lui Dumnezeu, deși recunosc pe deplin că nici măcar o persoană dintr-un milion dintre cei care se supun unui al doilea botez nu intenționează ca acesta să fie o insultă.”

În favoarea botezului credincioșilor: Coloseni 2:12 și Romani 6:3-7 arată că botezul este o expresie vizibilă a identificării noastre cu îngroparea și învierea lui Hristos. Deși pruncii care mor pot fi totuși mântuiți prin harul lui Dumnezeu, botezul este un semn al angajamentului nostru față de Dumnezeu (1 Petru 3:21) și al primirii Duhului Sfânt. Așa cum bărbații evrei erau circumciși imediat după ce se alăturau poporului evreu (prin naștere naturală), creștinii ar trebui să fie botezați imediat după ce se alătură poporului lui Dumnezeu, Biserica, prin a doua naștere. Iustin Martirul (care a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr., în Prima Apologie, capitolul 61) consemnează că, în Biserica primară, botezul era administrat „celor care sunt convinși și cred” și, imediat după ce discută despre prunci, spune nu că pruncii sunt botezați, ci că botezul se referă la „cel care alege să se nască din nou și s-a pocăit de păcatele sale”. Iustin îi numește pe credincioși „copii ai alegerii și ai cunoașterii”.

Un eretic ebionit, în Omilia Clementină 17, capitolul 7, spune: „El ne-a trimis la neamurile ignorante pentru a le boteza spre iertarea păcatelor și ne-a poruncit să-i învățăm mai întâi.” (autor anonim, secolele I–IV)

Pentru toți: Dacă motivul suprem al botezului este ascultarea de Isus, creștinii autentici nu ar trebui să se despartă de alți creștini care încearcă cu sinceritate să-L asculte pe Isus.

Pentru mai multe informații despre botezul pruncilor, consultați discuția din 1 Corinteni 1:16; 7:14 și lucrarea „Christian Theology” de Millard Erickson (Baker 1985), pp. 1089-1105.

Î: În Coloseni 2:13 și Efeseni 2:1, 5, pot oare oamenii care sunt morți în păcat să aibă mai multă libertate de alegere decât animalele moarte?

R: În afara harului lui Dumnezeu, nimeni nu-L caută pe Dumnezeu, conform Psalmilor 14:1-3; 53:1-3 și Romani 3:10-12. Cu toate acestea, mulți, prin harul lui Dumnezeu, L-au căutat pe Dumnezeu, conform Psalmilor 9:10;22:26 ; 24:6; 27:4,8; 40:16; 105:3,4; 119:2,30,45,94,173. Dumnezeu nu numai că lucrează în oameni după ce aceștia sunt născuți din nou, ci este necesar ca El să lucreze în viețile lor înainte ca ei să vină la El pentru a fi născuți din nou, așa cum arată Ioan 6:44; 15:5.

Întreaga lume este „închisă sub păcat”, după cum se spune în Galateni 3:22. Pe lângă faptul că suntem morți spiritual, suntem morți din punct de vedere legal, fiind condamnați la moartea veșnică. Charles Spurgeon a oferit această analogie cu infractorii condamnați în broșura „Free Will – a Slave” (p. 3): „Deși poate trece o lună până când va fi dus pe eșafod pentru a îndura sentința legii, totuși legea îl consideră un om mort.”

Î: În Coloseni 2:13-15, cum avem noi, ca credincioși, libertate în Hristos?

R: Nu avem libertatea de a păcătui; ci avem libertatea față de păcat. Avem libertate față de lume, libertate față de Lege și libertate față de firea pământească. Trăim pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, ceea ce include a face ceea ce Îi place și a nu face ceea ce Îi displace.

Î: În Coloseni 2:14, ce a vrut să spună exact Pavel prin „datoria care ne era atribuită în decretele care stăteau împotriva noastră”?

R: Termenul grecesc pentru „ștergere” înseamnă literalmente „a șterge”, adică a șterge sau a rupe scrisul. Teologii creștini au două opinii cu privire la ce anume reprezintă acesta.

Legea lui Dumnezeu, scrisă de Moise. Aceasta este ștearsă atunci când suntem în Hristos. Noi slujim în felul nou al Duhului, ascultând de legea lui Hristos, nu de vechiul mod al codului scris (Romani 7:6; Evrei 7:18-19; 8:6-8,13). Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 2004, susține această perspectivă.

Recunoașterea noastră proprie a vinovăției. Chiar și pentru oamenii care nu au avut niciodată Legea mozaică, propria lor conștiință mărturisește că au făcut lucruri rele și că nu merită să ajungă într-o lume perfectă, fără păcat.

Poate că răspunsul poate fi găsit citind propria discuție detaliată a lui Pavel despre starea noastră înaintea lui Dumnezeu fără Hristos, în Romani 2:1-3:20. Aceasta ar însemna că răspunsul este ambele.

Î: În Coloseni 2:16, ce îi determină pe oameni să acorde importanță lucrurilor neesențiale și să le neglijeze pe cele esențiale?

R: Legea mozaică nu conținea interdicții privind băuturile, așa că Pavel se referă aici la ascetism, nu doar la respectarea Legii mozaice. Mulți oameni găsesc o „alinare” în a le putea arăta celorlalți că sunt foarte religioși sau spirituali datorită mâncării și băuturii. Unii nu mănâncă carne de porc, de vită sau carne roșie vinerea, sau carne, sau carne și pește; pentru că asta îi face să se simtă mai spirituali.

Ce ați crede dacă v-aș spune că, personal, nu mănânc conopidă, doar pentru a le arăta altora cât de spiritual sunt? Dar dacă a nu mânca conopidă, care nu este menționată în Biblie, este ridicol ca dovadă de spiritualitate, atunci de ce a nu mânca carne sau pește ar arăta că cineva este mai spiritual, când acest lucru nu se regăsește în Vedele hinduse, în Upanișade, în Coran, în Biblie sau în orice altă carte considerată de cineva ca fiind scriptură? Dacă vrei să-L urmezi mai bine pe Dumnezeu și să-I faci mai multă plăcere, dedică-ți timpul și energia făcând ceea ce Dumnezeu a spus că vrea să facem și încetează să mai faci ceea ce Dumnezeu ne interzice. Nu începe să inventezi lucruri proprii, din senin, pretinzând că Îl urmezi pe Dumnezeu într-un mod mai spiritual.

Î: În Coloseni 2:16, cum se întâmplă ca unii oameni să pună astăzi un accent atât de mare pe mâncare și băutură?

R: Mormoni nu au voie să consume stimulente, precum cafeaua, ceaiul sau băuturile răcoritoare cu cofeină. Catolicii romani adesea nu mănâncă carne (cu excepția peștelui) vinerea. Catolicii romani renunță adesea la ceva în timpul Postului Mare și sărbătoresc Mardi Gras, cu excesele sale, chiar înainte de începerea Postului Mare. Mulți baptiști consideră că este greșit să bei orice fel de alcool. Desigur, niciuna dintre aceste practici nu este menționată explicit în Biblie. Vechiul Testament spune că poporul lui Dumnezeu din acele vremuri nu trebuia să mănânce carne de porc, creveți, crustacee, cămilă sau sânge. Musulmanii nu mănâncă carne de porc sau sânge. Mulți hinduși nu mănâncă carne de vită. Religia jainistă învață că este mai spiritual să te abții de la a mânca orice, pe cât de mult poți. Așa că unii jainiști presupuși „pioși” se lasă să moară de foame.

Î: Ce înseamnă versetul din Coloseni 2:18 referitor la a nu venera îngerii?

R: În inimile multor oameni de-a lungul veacurilor s-a înrădăcinat convingerea că ar trebui să se închine cuiva sau ceva. La Colose, unii se închinau îngerilor. Deoarece îngerii sunt recunoscuți ca fiind creații ale lui Dumnezeu, probabil că încercau să se închine atât îngerilor, cât și lui Dumnezeu. Deși aveau, fără îndoială, motivele lor (nu era vorba de devotament sau închinare, ci doar de venerație etc.), Pavel a spus pur și simplu că totul era greșit.

În unele scrieri apocrife iudaice, se punea un accent la fel de mare pe întâlnirea cu îngerii în ceruri cât și pe Dumnezeu. Scrierile apocrife iudaice, precum Jubileele 2:2, 1 Enoh 43:1-2; 80:6; 2 Enoh 4:1-2, spun că fiecare element avea propriul său înger care îl stăpânea. În literatura gnostică, o mare parte din texte tratează eonii inferiori / semizei și modul în care aceștia interacționează între ei și cu ființa supremă, care se opunea creării lumii fizice. În budismul Mahayana, se pune un accent deosebit pe Bodhisattva, care renunță la Nirvana sau amână atingerea acesteia pentru a-i ajuta pe cei care se roagă la ei. În unele forme ale islamului șiit se pune accentul pe „sfinții” musulmani și pe meritul vizitării mormintelor lor. De asemenea, în Orientul Mijlociu, există religia yezidă, care susține că urmează o ființă care era rea și se răzvrătise împotriva lui Dumnezeu, dar s-a pocăit și acum îl urmează pe Dumnezeu – sau cel puțin asta le-a spus ea și ei cred acest lucru. Așadar, ei o urmează pe acea ființă, „Păunul”, în loc să-L urmeze doar pe Dumnezeu. În catolicismul roman și în ortodoxia răsăriteană nu se venerează îngerii, dar se roagă la Maria și la alți „sfinți” ca ființe intermediare pentru a primi harul din „rezerva lor de merite”, când ar trebui, de fapt, să se roage numai lui Dumnezeu.

Cuvântul grecesc pentru „a descalifica”, katabrabeueto, poate însemna „a condamna” sau „a decide împotriva cuiva”, conform New International Bible Commentary, p. 1457. Se poate referi la un judecător care descalifică pe cineva într-un context sportiv. Așadar, expresia poate fi tradusă și ca „nu lăsa pe nimeni să-ți fie arbitru”, conform The Expositor’s Bible Commentary, vol. 11, p. 205.

Se poate concluziona că, în rândul umanității căzute din întreaga lume, există o dorință puternică de a se închina ființelor intermediare.

Î: În Coloseni 2:18-23, care sunt câteva exemple de mândrie deghizată în smerenie?

R: Unii ortodocși orientali și catolici romani se roagă la Maria și la sfinții adormiți, deoarece simt că sunt prea umili pentru a se ruga la Isus sau la Tatăl.

Î: În Coloseni 2:20; 3:3, în ce sens sunt creștinii morți în Hristos?

R: Trebuie să fim morți în ceea ce privește trăirea pentru noi înșine. Așa cum Hristos a murit literalmente în această lume, botezul reprezintă moartea noastră față de a trăi pentru noi înșine, după voia, înțelepciunea, ambițiile și dorințele noastre.

Î: În Coloseni 2:21, de ce unii oameni religioși sunt atât de înclinați să adauge ceva la Cuvântul lui Dumnezeu?

R: Proverbe 30:6 ne avertizează să nu adăugăm nimic la Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu fim considerați mincinoși. 1 Corinteni 4:6 ne avertizează să nu depășim ceea ce este scris. Cu toate acestea, mulți oameni religioși sunt dornici să dea interpretări care depășesc ceea ce este scris. Ideea de a adăuga „nu atinge” la ceea ce a poruncit Dumnezeu datează încă de la ispitirea Evei de către Șarpe, din Geneza 3:3.

O modalitate prin care romano-catolicii și ortodocșii răsăriteni adaugă ceva la Cuvântul lui Dumnezeu este ceea ce teologii romano-catolici numesc „scaunul cu trei picioare”: Scriptura, papii și sinodurile bisericești. Ei le acordă acestora aceeași importanță ca și Scripturii. Ortodocșii răsăriteni au afirmat că cuvintele unui sfânt evlavios sunt la fel de adevărate ca și Scriptura. Pentru ambele grupuri, în ochii lor, nu este suficient să aibă doar Scriptura. Și unii protestanți pot cădea în aceeași capcană cu propriile lor tradiții. O a doua modalitate este ceea ce se numește „dezvoltarea doctrinei”. Ideea aici este că Scriptura ne-a dat doctrina de care aveam nevoie într-o formă rudimentară. A fost sarcina nobilă a teologilor de-a lungul veacurilor să rafineze, să clarifice și să dezvolte doctrina pe care trebuie să o cunoaștem. Ei și-au transformat sarcina de la explicarea Scripturii la construirea propriului lor suprastructură deasupra Scripturii. În contrast cu aceasta se află punctul de vedere pe care eu îl numesc „biblicism”. Orice doctrină care nu este învățată în Scriptură ar putea fi greșită sau ar putea fi corectă. Dar chiar dacă este corectă, dacă nu a fost suficient de importantă pentru ca Dumnezeu să o învețe în Scriptură, atunci nu contează prea mult. Dacă doctrina ta nu este în acord cu ceea ce spune Scriptura, atunci nu ezita să arunci „pleava”.

Un cititor romano-catolic m-a contestat odată (politicos) în această privință. El m-a întrebat ce dovezi avem că, după ce a fost scris Noul Testament, primii creștini considerau Scriptura ca având autoritate în viețile lor (spre deosebire de a fi doar ceva bun de citit)? Mi-a luat ceva timp să adun toate dovezile și am împărțit întrebarea în două părți: Vechiul Testament și Noul Testament. După ce am cercetat, am găsit 41 de scriitori ai Bisericii din perioada pre-niceană care vorbeau despre Scriptură ca fiind autoritatea noastră. 38 de scriitori pre-niceeni vorbeau despre Vechiul Testament ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, 28 învățau că Noul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu, iar 35 învățau că cuvintele lui Pavel au autoritate. De fapt, cele două cuvinte „Vechiul Testament” sunt folosite de 18 scriitori prenicenieni, ceea ce implică existența unui Noul Testament. Cele două cuvinte „Noul Testament” sunt folosite de 16 scriitori prenicenieni. Ei aveau la fel de multă iubire, ascultare, preocupare și grijă față de Scripturi precum au astăzi evanghelicii. Puteți citi detaliile întregii cercetări la (și .docx) sub intrările Sc1, Sc2, Sc3, Otc26, Ntc19.

Î: În Col 3:1, de ce inima/afecțiunea noastră este cheia aici?

R: În primul rând, pentru un credincios, „Dacă” din unele traduceri se traduce mai bine prin „Deoarece”. Afecțiunea este ceea ce dorim sau ceea ce dorim să evităm. Trebuie să îndepărtăm din mintea noastră afecțiunile și obiceiurile rele. În mod similar, 2 Corinteni 4:18 ne spune să ne îndreptăm privirea spre lucrurile de sus, deoarece afecțiunea noastră le va urma. Așa cum spune Proverbe 23:7: „Căci așa cum gândește el în inima sa, așa este el” (NKJV). Dacă nu există nicio schimbare în afecțiunea noastră, nu va exista nicio schimbare în comportamentul nostru.

Așa cum ne învață Pavel, trebuie să ne amintim că am murit, că viața noastră este ascunsă împreună cu Hristos și că am fost înviați împreună cu Hristos.

Î: Coloseni 3:5 pare să sugereze că aceasta este responsabilitatea noastră. Deoarece suntem slabi și păcătoși, cum putem face ceea ce ni se poruncește?

R: A fi slabi și păcătoși este doar o scuză pentru cineva umplut de Duhul Sfânt.

Î: În Coloseni 3:8, mai exact, dacă ești predispus la unul dintre aceste păcate, cum anume trebuie să „omori” ceea ce ți s-ar putea părea firesc?

R: Termenul „a pune deoparte” înseamnă ceva asemănător cu a pune deoparte hainele, așa că o analogie ar putea fi de ajutor aici. Este „natural” ca hainele noastre să devină din ce în ce mai murdare și mai urât mirositoare, pe măsură ce le purtăm luni întregi fără să le schimbăm sau să le spălăm. Cum poți lupta împotriva a ceea ce este „natural”? Vă puteți schimba hainele, le puteți spăla și vă puteți spăla pe voi înșivă. Putem veni la Hristos zilnic, prin rugăciune, studiu biblic și meditație. Pe măsură ce rămânem în Hristos, putem avea puterea spirituală de a ne schimba „hainele” și de a permite Duhului Sfânt să ne sfințească. Putem fi dispuși, sau chiar să așteptăm cu nerăbdare ca Duhul Sfânt să ne sfințească și mai mult inima, pentru a iubi mai mult ceea ce Îi place lui Dumnezeu și a urî să facem ceea ce urăște Dumnezeu.

Cuvântul pentru „lăcomie” de aici, pleonexia, înseamnă a dori mai mult și implică convingerea că totul și toți există pentru propriul tău beneficiu.

Câteva ajutoare utile sunt să ții un jurnal despre cum te descurci, ca un memento. De asemenea, ai putea lua în considerare să ai un „partener de responsabilitate” creștin care, atât a) ține la tine așa cum ești, cât și b) ține suficient la tine încât să nu te lase să rămâi unde ești, atunci când ar trebui să treci dincolo de asta pentru a deveni mai asemănător cu Hristos.

Tu îți stăpânești gura, stomacul și obiceiurile, sau ele te stăpânesc pe tine?

Î: În Coloseni 3:12, cum ne „schimbăm garderoba” și adăugăm aceste lucruri?

R: Trebuie să-ți dorești să reușești în viața creștină, pentru a reuși. Nu există substitut pentru practica constantă; pe măsură ce faci ceea ce vrea Dumnezeu să faci, va deveni mai ușor. Dă-ți seama că unele părți ale vieții tale vor „dispărea” într-un fel, și tu îți dorești ca acele părți să dispară.

Î: În Coloseni 3:13, de ce este important pentru noi să iertăm pe altcineva?

R: Ranchiuna nu are ce căuta în inima unui creștin. Așa cum spune Tony Evans, a refuza să ierți înseamnă a arde un pod pe care trebuie să-l traversezi. Trebuie să-l traversezi, și este mult mai greu să înoți peste el, când ai fi putut pur și simplu să treci pe jos peste podul pe care tocmai l-ai ars.

A ierta înseamnă a renunța la ceea ce ți-au făcut. Înseamnă a renunța la obligațiile pe care ți le datorează – sau pe care crezi tu că ți le datorează – pentru ceea ce au făcut.

Î: În Coloseni 3:15, în situații agitate și stresante, cum putem totuși să cultivăm pacea în inima noastră?

R: Mai întâi, să clarificăm ceva. Coloseni 3:15 nu spune că nu vor exista situații agitate sau stresante, și, de asemenea, Coloseni 3:15 nu spune că trebuie să avem pace doar atunci când lucrurile nu sunt agitate sau stresante. Ar trebui să avem această pace tot timpul, chiar și în situații agitate și stresante. Așa cum ne învață broșura „Inima mea, căminul lui Hristos”, trebuie să-L lăsăm pe Hristos să fie stăpânul fiecărei camere din casa noastră, adică din inima noastră. Încredințați-I totul, iar rezultatul este responsabilitatea Lui.

Î: Coloseni 3:16 indică oare că nu trebuie să folosim instrumente muzicale?

R: De fapt, indică exact opusul. Membrii Bisericii lui Hristos subliniază că cuvintele din acest verset se referă la cântat, iar cântatul nu necesită acompaniament muzical.

Membrii Bisericii lui Hristos consideră adesea că, dacă un exemplu al unui lucru nu se găsește în Noul Testament, atunci acel lucru nu ar trebui făcut. Totuși, dacă nu există un exemplu al unor oameni care să se spele pe mâini înainte de a mânca, iar Isus nu și-a spălat mâinile înainte de a mânca în Luca 11:38-41, înseamnă oare că creștinilor de astăzi li se interzice să se spele pe mâini înainte de a mânca? – Desigur că nu.

Dar să revenim la ideea principală: Coloseni3:16 menționează folosirea Psalmilor. Instrucțiunile din mulți psalmi includeau folosirea instrumentelor muzicale. Printre aceștia se numără Psalmul 4, 5, 6, 54, 55, 61, 67 și 76. Ar putea fi și alții, dar nu suntem siguri în privința termenilor muzicali. Coloseni 3:16 spune să folosiți psalmii când cântați. Încercați să folosiți acest psalm: „…Voi cânta și voi face muzică cu toată ființa mea. Treziți-vă, harpă și liră! Voi trezi zorii.” (Psalmul 108:1-2 BSB) Presupun totuși că membrii Bisericii lui Hristos nu ar trebui să asculte ceea ce cântă. ;-)

Psalmii care menționează harpa sunt Psalmul 33:2; 43:4; 49:4; 57:8; 71:22; 81:2; 92:3; 98:5; 108:2; 147:7; 149:3; 150:3.

Iată și alte dovezi că instrumentele muzicale sunt acceptabile.

Habacuc 3 era un cântec care trebuia cântat și acompaniat la un instrument cu coarde, conform Habacuc 3:19.

Profeții lui Dumnezeu din Vechiul Testament au profețit cu lire, tamburine, flaute și harpe, conform 1 Samuel 10:5.

Profețitoarea Miriam L-a lăudat pe Dumnezeu cu o tamburină, conform Exodul 15:20.

David cânta la liră și se închina lui Dumnezeu, conform 1 Samuel 18:10, precum și în Psalmele 4-6.

Sub domnia lui David, mulți au sunat din trâmbițe, cinele și alte instrumente, conform 1 Cronici 16:5, 6, 42.

În Templul lui Solomon, unii foloseau harpe pentru a-I mulțumi și a-L lăuda pe Domnul, conform 2 Cronici 5:12-13.

În Templul lui Neemia, l-au sfințit cu chimvale, harpe și lire, conform Neemia 12:27.

În Apocalipsa 5:8; 14:2; 15:2, cei care Îl slăvesc pe Dumnezeu foloseau harpe.

Rezumat: Ceea ce au făcut David și alți profeți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu în vremurile Vechiului Testament, ceea ce vor face cele patru ființe vii și poporul lui Dumnezeu în închinarea cerească, nu este neplăcut lui Dumnezeu acum. Dumnezeu Însuși le dă poporului Său harpe pentru a-L lăuda în Apocalipsa 15:2. Dacă ești un credincios adevărat, obișnuiește-te cu asta.

Totuși, vezi și următoarea întrebare pentru două răspunsuri pe care le-ar putea da cei care aparțin Bisericii lui Hristos.

Î: În Coloseni 3:16, având în vedere dovezile privind folosirea instrumentelor muzicale prezentate în întrebarea anterioară, cum ar răspunde cineva din Biserica lui Hristos?

R: Există două posibile răspunsuri.

Numai în cadrul slujbei bisericești: Mulți (probabil aproape toți) din Biserica lui Hristos nu sunt împotriva instrumentelor muzicale în toate circumstanțele, nici împotriva folosirii lor pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Ei sunt împotriva folosirii instrumentelor muzicale numai în clădirea bisericii și/sau în cadrul slujbei bisericești. Am auzit de un pastor al Bisericii lui Hristos care a dezbătut odată cu un alt creștin despre folosirea instrumentelor mecanice pentru muzică, iar mai târziu a fost văzut ascultând cu plăcere un post de radio creștin în mașina sa. El nu era ipocrit, deoarece se pare că era împotriva instrumentelor muzicale doar în cadrul slujbei bisericești.

Cu toate acestea, nu există niciun verset biblic care să facă diferența între o slujbă bisericească și un serviciu de închinare. De fapt, nu există niciun verset biblic care să spună că, în orice fel de serviciu de închinare, cântatul este permis, dar instrumentele muzicale nu sunt.

Vremurile Noului Testament: Unii ar putea spune că instrumentele muzicale erau permise doar în Vechiul Testament, întrucât Noul Testament nu oferă exemple de închinare cu instrumente muzicale pe pământ.

Cu toate acestea, Noul Testament nu spune că această practică a fost abolită și, într-adevăr, nu este abolită, dacă oamenii vor folosi în continuare harpe în Ceruri în viitor.

Toți pot fi de acord asupra a trei puncte.

1. Este acceptabil să-L lăudăm pe Dumnezeu și să cântăm fără instrumente muzicale.

2. Deși în Apocalipsa cei șapte îngeri aveau trâmbițe, cele șapte trâmbițe nu erau destinate să facă muzică.

3. Dacă atenția unei persoane în timpul slujbei bisericești este îndreptată spre altceva decât Dumnezeu, cum ar fi ascultarea muzicii instrumentale sau a cântecelor, atunci acea persoană trebuie să-și schimbe atenția pentru a se concentra asupra lui Dumnezeu.

Î: În Coloseni 3:16, ce părere aveți despre Biserica lui Hristos; cât de biblice sunt acestea?

R: Bisericile lui Hristos sunt foarte eterogene. Am slujit în comunități interconfesionale de studenți creștini din campusuri alături de frați și surori minunați din Biserica lui Hristos. Din păcate, aceștia se abat de la învățătura biblică în privința unor aspecte, cum ar fi instrumentele muzicale, botezul cu apă etc. Cu toate acestea, atât cei din Biserica lui Hristos, cât și cei care nu fac parte din ea, ar putea fi de acord că Cel care ne-a unit este mai mare decât ceea ce ne-a despărțit. Totuși, niciuna dintre aceste diferențe nu reprezintă problema principală aici. Problema principală aici ține de un al doilea grup de oameni, care sunt, de asemenea, numiți „Biserica lui Hristos”.

Primul grup susține (în mare parte) că nu ar trebui să existe instrumente muzicale mecanice în biserică. Al doilea grup susține, de asemenea, că instrumentele muzicale mecanice din biserică sunt un semn al anticristului și trimit oamenii în Iad. Primul grup crede că Dumnezeu săvârșește o lucrare de regenerare în timpul botezului cu apă. Al doilea grup crede, de asemenea, că oricine nu este de acord cu interpretarea lor ajunge în Iad.

Primul grup are o perspectivă foarte „arminiană” și nu crede în asigurarea mântuirii. Pe cei din al doilea grup i-am auzit personal vorbind cu mare respect despre Pelagius și ei neagă faptul că oamenii s-au născut păcătoși. Predestinarea pare a fi un cuvânt urât pentru ei.

Oamenii din primul grup sunt frați și surori creștini care au unele erori. Cei din al doilea grup par foarte aproape de a înlocui sângele mântuitor al lui Hristos cu propriile lor interpretări doctrinare.

Pe lângă aceste două categorii largi ale Bisericii lui Hristos, există un al treilea grup, numit Biserica lui Hristos din Boston (= Biserica lui Hristos Internațională). Acești oameni consideră că restul Bisericii lui Hristos (precum și toate celelalte denominațiuni) greșesc și sunt grupuri false care nu-L slăvesc pe Dumnezeu. Spre deosebire de primele două grupuri, Biserica lui Hristos din Boston are, de asemenea, practici de tip sectar, cum ar fi faptul că credincioșii trebuie să-și mărturisească fiecare păcat în fața bătrânilor, care le introduc într-o bază de date și ar putea să le folosească împotriva unui membru dacă acesta încearcă să părăsească grupul.

Î: În Coloseni 3:17, cum facem totul, chiar și lucrurile lumești, în numele Domnului Isus?

R: Tot ceea ce facem, ar trebui să facem ca și cum am face-o pentru Dumnezeu. Acest lucru poate include patru moduri: să fim dependenți de Domnul, să recunoaștem autoritatea lui Isus, să muncim la fel de mult ca și cum am munci pentru Domnul, să muncim așa cum Dumnezeu ar vrea ca tu să fii un martor. Când ești la serviciu și nimeni nu te vede, mai muncești totuși din greu, pentru binele companiei?

Un creștin avea un afiș deasupra chiuvetei din bucătărie, unde spăla vasele, pe care scria: „Aici se ține slujba divină de trei ori pe zi.” (The Believer’s Bible Commentary, p. 1950)

Î: În Coloseni 3:18, într-o căsătorie corectă și evlavioasă, cum ar trebui soțiile să se supună soților într-un mod în care soții nu trebuie să se supună soțiilor, având în vedere că Efeseni 5:21 spune că toți trebuie să se supună unii altora?

R: Trebuie să înțelegeți că soții și soțiile sunt egali înaintea lui Dumnezeu. Dar, așa cum Tatăl și Fiul pot fi egali, și totuși Fiul s-a supus Tatălui, la fel și soțul și soția sunt egali, și totuși soția se supune soțului, așa cum spun „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 683, și „The Message of Colossians & Philemon”, ediția revizuită, de Dick Lucas, p. 136.

Dacă nu sunteți de acord, discutați problema. Dar dacă tot nu ajungeți la un acord, atunci soțul trebuie să decidă.

Ce se întâmplă dacă soția nu se supune? Biblia nu spune nicăieri că soțul trebuie să o forțeze pe soție sau să o oblige să se supună. Soțul ar trebui să se încreadă în Domnul. Dacă ești mai dornic să acționezi pe cont propriu decât să te rogi, atunci aceasta este o problemă în orice situație.

Soțiile să se supună soților lor așa cum Sara s-a supus lui Avraam în 1 Petru 3:5. Supuneți-vă numai în Domnul. Soții nu sunt dictatori, iar soțiile nu sunt proprietate. De fapt, în Proverbe 31:10-31 se arată că femeile au un rol important în achiziționarea de proprietăți și în luarea propriilor decizii financiare.

În contrast cu aceasta, în islam, soțiile și sclavele sunt considerate proprietate.

Când i se dă cuiva o femeie, o servitoare sau vite, trebuie să o apuce de frunte și să se roage lui Allah. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1918, p. 157

În ceea ce privește femeile în general, iată ce a spus Mahomed: „Un sclav este păstorul proprietății stăpânului său, iar soția este păstorul casei și al copiilor soțului ei.” Abu Dawud, vol. 2, nr. 2922, p. 827. Observați că, aici, casa și copiii aparțin soțului.

Yahya mi-a relatat de la Malik, de la Zayd ibn Aslam, că Mesagerul lui Allah, fie ca Allah să-l binecuvânteze și să-i acorde pacea, a spus: „Când te căsătorești cu o femeie sau cumperi o sclavă, apuc-o de cioc și cere Baraka [binecuvântare]. Când cumperi o cămilă, apuc-o de vârful cocoașei și caută refugiu la Allah împotriva lui Shaytan.” Muwatta’ Malik 28.22.52

Î: În Coloseni 3:18-22, ce au în comun toate aceste versete?

R: Sunt perechi reciproce. Pavel nu vorbește despre soție fără soț, despre copil fără părinte și despre sclav fără stăpân. Când crezi că alții au responsabilități față de tine, iar tu nu ai nicio responsabilitate față de ei, gândurile tale sunt departe de ceea ce Pavel are în minte aici.

Î: În Coloseni 3:18-22, care sunt modalitățile potrivite și nepotrivite de a te supune cuiva?

R: Chiar dacă cineva nu are autoritate asupra ta, dacă îți poruncește sau dorește ceva, iar acest lucru nu este ilegal, imoral sau împotriva lui Dumnezeu, atunci de ce să nu faci ce îți cere? Desigur, dacă îți poruncește sau dorește să faci ceva contrar voinței lui Dumnezeu, atunci, ca fiu ascultător al lui Dumnezeu, nu poți face asta. Dumnezeu se folosește adesea de oamenii care au autoritate asupra noastră pentru a ne îndruma, și ar trebui să urmăm adesea îndrumările lor – dar nu întotdeauna.

Să luăm un exemplu și să vedem cum răspunsul la această întrebare nu este întotdeauna atât de simplu. Să spunem, de exemplu, că un soț sau un părinte ți-ar porunci să nu te duci niciodată la slujbele bisericești și să nu le asculți. Deoarece Dumnezeu ne-a poruncit în Evrei 10:25 să nu neglijăm adunarea împreună, tot trebuie să te supui versetului din Evrei 10:25. Ar trebui să anunți cu blândețe, dar deschis, că trebuie să nu te supui acestei porunci și să te întâlnești în continuare cu alți credincioși, sau să o faci în secret? Poate că, dacă viața ta este în pericol, atunci în secret. Dar dacă ți se interzice să mergi la o anumită biserică, dar poți merge la o altă biserică? Atunci trebuie să iei în considerare câteva aspecte. În primul rând, dacă cealaltă biserică la care vor ei să mergi nu ia în serios urmarea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci trebuie să nu te supui acestei porunci. De asemenea, trebuie să întrebi care este motivul pentru care îți interzic să mergi la o anumită biserică. Ar putea fi un motiv întemeiat, de exemplu, dacă acea biserică este implicată într-o neascultare gravă față de Dumnezeu. Dar dacă motivul este că nu sunt de acord cu o doctrină secundară sau trivială, sau din cauza unei jigniri mărunte și neiertate, atunci cererea nu vine de la Dumnezeu. Cu toate acestea, când nu te supui poruncii cuiva pentru că trebuie să te supui lui Dumnezeu, s-ar putea să suferi adesea consecințe sau conflicte. Dar bucură-te, pentru că Dumnezeu vede persecuția pe care o înduri pentru El.

Ca al doilea exemplu, să spunem că un șef de la locul de muncă îl ridiculizează sau îl tratează cu lipsă de respect pe un prieten al tău, indiferent dacă acesta este prezent sau nu. Nu ar trebui să râzi împreună cu umorul lui umilitor, dar ar trebui să nu spui nimic sau ar trebui să-ți aperi prietenul, chiar cu riscul de a-l supăra sau cel puțin de a-l enerva pe șeful tău? Cum ar trebui să procedezi?

Î: În Coloseni 3:18-22, în contrast cu acest verset, care sunt câteva moduri greșite prin care cineva ar putea încerca să uzurpe autoritatea altcuiva?

R: Să le minimalizezi autoritatea pe la spate sau chiar în fața lor. Uneori este bine să pui lucrurile la îndoială, dar nu continua să le pui la îndoială, mai ales în fața altora. Ar trebui să îi sfătuiești în luarea unei decizii, dar dacă decizia le aparține și au luat-o deja, atunci nu o pune la îndoială și nu o submina în mod continuu.

Î: În Col 3:20; Mt 10:37, ar trebui copiii să-și asculte părinții?

R: Copiii trebuie să-și cinstească părinții (Exodul20:12 ; Deuteronomul5:16 ) și să-și asculte părinții (Coloseni3:20 ; Exodul 21:17; Leviticul 20:9), în Domnul (Efeseni 6:1), dar nu trebuie să-și iubească părinții sau pe oricine altcineva mai mult decât îl iubesc pe Dumnezeu (Matei10:37 ). Ca o analogie, ar trebui să te supui legilor statului tău, cu excepția cazului în care acestea intră în conflict cu legile țării tale. La fel, ar trebui să-ți asculți părinții, cu excepția cazului în care aceștia intră în conflict cu ceea ce a spus Dumnezeu.

Pentru un exemplu perfect, ne putem uita la Isus și la mama Sa. Când părinții lui Isus s-au întors la Templu și L-au găsit acolo, Isus le-a explicat cu calm ce a făcut în Luca 2:41-50. Isus s-a supus cererii Mariei de a transforma apa în vin, chiar dacă încă nu venise timpul Lui, în Ioan 2:1-11. Totuși, când mama și frații lui Isus au venit să-L ia, Isus a refuzat să meargă cu ei, în Marcu 3:31-35.

Î: În Coloseni 3:20, cum trebuie să ne educăm copiii mici?

R: Exemplul nostru poate fi cel puțin la fel de important ca ceea ce spunem. Părinții ar trebui să fie uniți în modul în care își cresc copiii. Este greu pentru un copil când un părinte spune că ceva este greșit, iar celălalt părinte îl contrazice pe primul.

Nu ar trebui să pedepsim copiii în furie, pe nedrept sau fără a le explica motivul. Este perfect în regulă să-i spui unui copil: „O să te pedepsesc pentru asta, dar nu chiar acum. Mai întâi o să mă calmez.” Nu face niciodată lucruri care pot răni permanent un copil, cum ar fi să-l lovești peste urechi, să-l lovești peste cap sau să-l scuturi violent.

Nu vă exasperați și nu vă descurajați copiii.

Î: În Coloseni 3:20, ce roluri au părinții față de copiii lor adulți?

R: Poruncile adresate copiilor mai mici devin mai degrabă îndrumări și recomandări pentru copiii adulți. Părinții ar trebui să conștientizeze că, în unul sau mai multe domenii, copilul va ști mai multe decât părintele, iar părintele ar trebui să se bucure de acest lucru. Totuși, și adulții pot face greșeli nechibzuite. Sperăm că, datorită cuvintelor înțelepte și încrederii pe care le-ați construit de-a lungul anilor, ei vor continua să vă asculte.

Î: În Coloseni 3:20, cum ar trebui copiii adulți să-și cinstească părinții?

R: Gândește-te în termeni de trecut, prezent și viitor.

Trecutul: La un moment dat, veți descoperi că acum știți mai multe decât ei în anumite domenii. Poate că acum sunteți mai în măsură să-i protejați atât pe ei, cât și pe voi înșivă, mai bine decât pot ei să se protejeze pe ei înșiși și pe voi. Cu toate acestea, ar trebui să le arătați recunoștință pentru că și-au dedicat viața vouă, pentru că au avut grijă de voi și v-au protejat, v-au întreținut și v-au împărtășit din înțelepciunea pe care o aveau. Probabil v-ați dat seama că nu au fost părinți perfecți și nici voi nu veți fi. Dar onorați-i pentru că au încercat, așa cum au putut.

Prezent: Atât în privat, cât și în public, ar trebui să-ți exprimi recunoștința pentru rolul pe care l-au jucat și să le arăți respect. Un lucru pe care mulți părinți și-l doresc cel mai mult de la copiii lor adulți este puțin din timpul lor. Poate că ai un program încărcat, dar ar trebui totuși să faci din vizitele la părinți sau din discuțiile cu ei o prioritate.

Viitor: La un moment dat, părinții tăi vor avea probabil nevoie de mai mult ajutor, de înțelepciune și, poate, de sprijin financiar decât vor avea la dispoziție. Așa cum ei au avut grijă de tine când erai mic, poți să le întorci favoarea când vor fi bătrâni. De asemenea, ar trebui să ții minte că propriii tăi copii te privesc și învață din exemplul modului în care ai grijă de părinții tăi.

Î: În Coloseni 3:22, de ce ar trebui sclavii să se supună stăpânilor?

R: Noul Testament nu a recomandat sclavia, dar nici nu a condamnat-o. Chiar și atunci când mediul nu era favorabil, cum ar fi cazul unui creștin care avea un stăpân nedrept și suferea pe nedrept, după cum se menționează în 1 Petru 2:18-19, creștinii trebuiau totuși să îndure aceste condiții nefavorabile. De obicei, lucrurile mergeau mai bine pentru creștini în această viață, iar acest lucru constituia o mărturie pentru ceilalți despre Hristos care trăia în ei.

Î: În Coloseni 3:22, cum trebuie să-i tratăm pe cei care ne sunt subordonați la locul de muncă?

R: Tratați-i pe subordonații voștri cu demnitate și respect. Plătiți-i la timp pentru munca depusă și respectați-vă promisiunile față de ei. Regula de Aur – „faceți altora ceea ce ați dori să vi se facă vouă” – vă va ajuta foarte mult. Care sunt calitățile pozitive pe care le-ați observat la foștii voștri șefi? Cum ați fost tratați, sau cum ar fi trebuit să fiți tratați, în mod echitabil de către foștii voștri șefi? Tratați-vă subordonații în același mod. Asumați-vă greșelile. Nu te mira că subordonații tăi fac greșeli, asta dacă, desigur, compania ta nu angajează doar oameni perfecți. Poți să le semnalezi greșelile și să discutați cum să învețe să evite greșeli similare în viitor. Dar nu vrei să dai impresia că nu vei trece niciodată cu vederea acea greșeală – asta dacă vrei ca ei să continue să lucreze pentru tine. Nu da impresia că vrei să afli doar lucrurile negative pentru a le folosi împotriva lor într-o evaluare, dar că vei uita toate lucrurile pozitive.

Nu-ți bate joc niciodată de subordonații tăi, indiferent dacă sunt prezenți sau nu.

În cele din urmă, în ceea ce privește subordonații cu care lucrezi zilnic, ia în considerare faptul că ar putea avea ceva important să te învețe. S-ar putea să ai puncte oarbe, aspecte pe care trebuie să le schimbi și să le îmbunătățești, de care s-ar putea să nu fii conștient. Cere-le feedback cu privire la modul în care ai putea fi mai bun în ceea ce faci.

Î: În Coloseni 3:22, cum trebuie să-i cinstim și să-i respectăm pe cei care ne sunt superiori la locul de muncă?

R: Arată-le că îi respecți, sau cel puțin poziția lor. Dar nu te limita doar la a fi o persoană care caută să mulțumească pe toată lumea. Este în regulă să faci complimente și să încurajezi, dar nu spune lucruri care nu sunt adevărate sau nesincere. Când nu ești de acord cu abordarea lor, ai responsabilitatea de a le sugera ceea ce consideri a fi cea mai bună cale de urmat, cel puțin o dată. Dar dacă ei nu doresc să o urmeze, nu are rost să îi bătăi la cap cu asta. Ei și-au luat deja decizia și trebuie să trăiască cu ea. Este în regulă să trimiți e-mailuri și să documentezi lucrurile, pentru a-ți acoperi acțiunile ulterior. Șeful are dreptul să-ți spună ce să faci, dar nu are dreptul să te transforme în țap ispășitor. Așa cum un manager avea un afiș deasupra biroului său pe care scria (în glumă): „Nu spun că e vina ta. Spun doar că te învinovățesc.” Pe de altă parte, însă, ar trebui să ne asumăm responsabilitatea și să recunoaștem greșelile pe care le-am făcut sau deciziile greșite pe care le-am luat.

Șefii sunt oameni și se pot descuraja, având și ei nevoie de încurajare. De asemenea, își pot schimba părerea din cauza unor schimbări ale condițiilor externe care nu puteau fi anticipate. Șefii își pot schimba părerea și atunci când nimic nu s-a schimbat, cu excepția faptului că ar fi putut învăța ceva. Așa cum obișnuia să spună mereu un arhitect de software: „Îmi rezerv dreptul de a deveni mai deștept.” Este în regulă să aduci acest lucru în discuție o singură dată pentru a te asigura de noua direcție, care contrazice vechea direcție, dar nu insista în mod repetat asupra acestui aspect. Nici noi nu suntem perfecți.

Î: În Coloseni 4:1, cum te porți în mod drept cu cineva care se află sub autoritatea ta, la locul de muncă, la biserică, în armată sau într-o funcție politică?

R: Există cel puțin trei aspecte ale tratării „corecte și echitabile” a cuiva care se află sub autoritatea ta.

Respectarea cuvântului dat: Dacă o persoană a acceptat să lucreze pentru tine în anumite condiții și cu o anumită remunerație, după ce a renunțat la alte oportunități potențiale de angajare, vei rămâne fidel la ceea ce s-a convenit? Sau, acum că nu se mai află într-o poziție atât de favorabilă încât să poată merge în altă parte, vei schimba condițiile și/sau remunerația în favoarea ta? Dacă ești un potențial angajat și ai acceptat verbal sau în scris să lucrezi pentru o anumită sumă de bani, dacă apare o ofertă mai bună, îți vei încălca cuvântul, te vei întoarce și vei amenința că nu-ți vei respecta angajamentul dacă nu ți se oferă mai mult, sau vei fi o persoană de cuvânt?

Regula de aur: Matei 7:12 spune să faci altora ceea ce ai vrea să-ți facă ei ție. Dacă ai fi în locul angajatului tău și ai avea un șef bun, cum te-ar trata acel șef bun și corect? Fii acel șef bun!

Fără favoritisme: Ești mai iertător sau mai puțin iertător față de unii dintre subordonații tăi care fac o greșeală decât față de alții? Apreci mai mult munca asiduă și contribuțiile unor angajați decât ale altora, pur și simplu din cauza identității angajatului? Probabil că vei atribui sarcini diferite angajaților în funcție de abilitățile și experiența lor, dar le oferi în mod constant unor angajați sarcinile „de vis”, care le asigură aproape garantat dezvoltarea profesională și îi pun într-o lumină favorabilă, în timp ce altor angajați li se dau sarcini în care, indiferent cât de bine le îndeplinesc, contribuțiile lor vor fi uitate? Poate că, fără să-ți dai seama, îi pui pe unii angajați într-o situație în care sunt sortiți eșecului? Dumnezeu ne poruncește în Iacov 2:1 să nu arătăm parțialitate. Contextul din Iacov se referă la cineva care vine în biserică, dar aplicarea este universală. Leviticul 19:15 spune să nu arătăm favoritism nici față de cei bogați, nici față de cei săraci, și, deși nu mai suntem sub regulile Legii lui Moise, preceptul rămâne valabil.

Vrei ca oamenii din subordinea ta să fie motivați să muncească din greu? Atunci nu mai neglija aceste trei lucruri.

Î: În Coloseni 4:2-18, cum se leagă capitolul 4 de Coloseni 3:18-25?

R: Coloseni 3:1-17 ne arată cum să trăim o viață creștină autentică, plăcută și matură, în relația noastră personală cu Hristos. Coloseni 3:18-4:1 ne arată cum să ne încredințăm relațiile în mâinile lui Dumnezeu. Dar Coloseni 4:2-18 nu conține doar salutări scurte și o încheiere, ci mai degrabă Pavel ne oferă exemple despre cum relațiile i-au „accelerat” slujirea prin „parteneriatele în Evanghelie” cu alți credincioși.

Î: În Coloseni 4:2, ce înseamnă să fii „vigilent” în rugăciune?

R: Efeseni 6:11-17 ne spune să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, iar apoi Efeseni 6:18 ne spune să ne rugăm. Ați auzit vreodată de un soldat eficient, bine echipat, care să se prezinte la luptă doar când avea chef? – Nici eu.

A fi veghetor în rugăciune înseamnă a veghea împotriva oboselii în rugăciune și a căderii în „somnolență spirituală”. Trebuie să avem disciplina de a persevera în rugăciune pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru nevoile altora și pentru ale noastre. În pilda judecătorului nedrept din Luca 18:1-8, Isus ne dă un exemplu al stăruinței pe care ar trebui să o avem. Dacă stăruința ar da roade în fața unui judecător nedrept, cu cât mai mult va da roade în fața Tatălui nostru cel bun? Dar, la sfârșitul pildei, Isus nu pune la îndoială voia Tatălui, ci mai degrabă credința noastră de a persevera. Când Dumnezeu te vede rugându-te, vede El o „constanta” în tine? Epaphras se străduia mereu în rugăciune pentru ei în Coloseni 4:12, așa că de ce nu s-ar putea alătura și ei acestei strădanii? Coloseni 4:2-3 indică faptul că Pavel nu se odihnea până nu folosea fiecare ocazie, prin cuvânt, faptă sau rugăciune, pentru a vesti Evanghelia, și nici ei nu ar trebui să o facă.

Î: În Col 4:3, Pavel era atât de spiritual, de înțelept și de harnic; de ce ar simți cineva ca el nevoia să le ceară colosenilor să se roage pentru el?

R: Aici, Pavel cere în mod specific ca ușile să fie deschise pentru Evanghelie. Pavel a văzut clar că propria lui viață spirituală credincioasă, dedicarea, înțelepciunea, credința și munca asiduă nu urmau să deschidă oportunitățile pentru Evanghelie pe care le căuta; numai Dumnezeu putea face asta. Dumnezeu urma să facă acest lucru prin rugăciunile noastre. Acum, acest lucru nu se datora vreunui sentiment de neputință din partea lui Pavel, ci mai degrabă conștientizării de către Pavel a cât de importantă era rugăciunea pentru Dumnezeu; altfel, lucrarea lui ar fi fost ineficientă. Cel mai curios este că, în contrast, nu-l vedem pe Pavel rugându-i pe oameni să se roage ca el să iasă din închisoare, cu excepția unei mențiuni scurte și indirecte: „amintiți-vă de lanțurile mele” din Coloseni 4:18. Este aproape ca și cum Pavel s-ar gândi: „Faptul că sunt aruncat în închisoare nu este o problemă majoră pentru eficacitatea slujirii mele, dar faptul că voi nu vă rugați pentru mine este.” Dacă rugăciunea, atât a lui, cât și a altora, era atât de esențială pentru lucrarea lui Pavel, cât de importantă considerați voi rugăciunea pentru slujirea voastră?

Î: În Coloseni 4:5, care sunt modalitățile, fie intenționate, fie neintenționate, prin care putem eșua să ne comportăm cu înțelepciune în prezența necreștinilor?

R: Putem ascunde faptul că suntem creștini, ne putem compromite mărturia și îi putem antagoniza pe ceilalți fără niciun motiv.

Ascunderea: În ceea ce privește ascunderea faptului că suntem creștini, odată, când eram student și aveam o slujbă de vară, stăteam în cantină cu cineva pe care nu-l cunoșteam și am început să vorbim. Am menționat visurile mele pe termen lung și dorința mea de a deveni misionar. El a spus imediat: „Aha! Credeam că ești mormon.” L-am corectat repede, dar nu vorbisem despre Isus și despre ce însemna El pentru mine.

Am citit despre un bărbat care a venit într-o zi la serviciu și a anunțat că a devenit creștin. Un coleg creștin l-a felicitat, iar noul creștin l-a privit ciudat pe cel mai vechi creștin. I-a spus: „Știi că tu ești motivul pentru care am amânat să devin creștin timp de câțiva ani?” Creștinul mai vechi a fost luat prin surprindere și l-a întrebat de ce. Noul creștin i-a răspuns că el părea mereu mulțumit și avea viața pusă la punct. Nu am știut niciodată că ești creștin și m-am gândit că, dacă tu îți poți duce viața bine organizată fără să fii creștin, atunci nici eu nu aveam nevoie să devin unul.”

A face compromisuri în mărturia noastră poate însemna fie să-L nesocotim pe Dumnezeu în mod direct, fie să amânăm ascultarea față de El, de dragul slujbei, al prietenilor sau al familiei.

Prin a vorbi cu ușurință despre creștinism, despre angajamentul nostru sau despre mersul la biserică.

Îți petreci tot timpul cu discuții fără sens și glume, astfel încât prietenii noștri să creadă că nu avem niciun pic de seriozitate? Sunt momente în care trebuie să fim serioși cu ei, atunci când împărtășim Evanghelia.

A-i antagoniza pe ceilalți: Evanghelia este inevitabil ofensatoare pentru unii, și nu ar trebui să ne facem griji în privința asta. Dar ar trebui să evităm să-i ofensăm sau să-i enervăm fără motiv pe vecinii necreștini.

Î: În Coloseni 4:6, cum ar trebui să fie vorbirea noastră: plină de har, asezonată cu sare și capabilă să răspundă tuturor?

R: Vorbirea noastră ar trebui să fie plină de har, nu jignitoare, ostilă sau amară. Dar ar trebui, de asemenea, să căutăm modalități de a împărtăși harul lui Dumnezeu. Sarea conservă, dă savoare și stârnește setea. Ar trebui să avem doar o vorbire sănătoasă, lipsită de blasfemii, calomnii, bârfe și certuri. Ar trebui să vorbim din propria noastră viață pentru a le arăta bucuria de a fi mântuiți. În cele din urmă, ar trebui să vorbim astfel încât să le trezim setea de a afla mai multe despre Hristos, Apa noastră Vie. Este vorbirea ta de valoare? Merită spus ceea ce ești pe cale să spui și este necesar să fie spus?

Trebuie să găsim un echilibru între împărtășirea cu îndrăzneală a Evangheliei și tactul și discreția. Echilibrul potrivit depinde de situație și de public. Uneori, mai ales într-un mediu de birou, există o limită în ceea ce privește cât de multă evanghelizare directă poți face, mai ales când ești la serviciu. Dar poți avea o vorbire evlavioasă și poți răspunde la întrebări despre speranța pe care o ai, pe măsură ce acestea apar. Sau, așa cum spune Dick Lucas în cartea sa *The Message of Colossians & Philemon* (Ediția revizuită), la pagina 152: „acceptă ocaziile de a împărtăși, mai degrabă decât să le creezi”.

Î: În Col 4:7, a fost scrisă Epistola către Coloseni în același timp cu Efeseni, 2 Timotei și Tit?

R: Atât Efeseni6:21 , cât și Coloseni 4:7 spun că Tihic le va spune personal. În 2 Timotei 4:12, Pavel spune că l-a trimis pe Tihic la Efes. În Tit 3:12, Pavel spune că îl va trimite pe Artemas sau pe Tihic la Tit. Tihic a fost purtătorul acestor scrisori și, probabil, nu avea habar că oamenii vor ști de el timp de peste 2.000 de ani datorită bucăților de pergament pe care le purta.

Cu toate acestea, în Tit 3:12, Pavel era liber, iar celelalte mențiuni se referă la perioada în care Pavel se afla în închisoare, așa că au existat cel puțin două călătorii. Deoarece au existat cel puțin două călătorii, ar fi putut fi trei sau mai multe. Indiferent care ar fi fost situația, aceasta nu afectează doctrina creștină sau autoritatea scripturală (numită canonicitate) a scrisorilor.

Î: În Col 4:9, de ce nu s-a lăudat Pavel aici, spunându-le cititorilor că Onisim fugise și că Pavel îl convinsese să se întoarcă?

R: Pavel a menționat doar numele lui Onisim și faptul că acesta era credincios. Colosenii știau deja cine era Onisim, unul dintre ei. Pavel nu avea nevoie să le spună cine era Onisim, să se laude sau să menționeze că Onisim fugise. Pavel nu a văzut niciun rost în a aduce în discuție ceva negativ despre Onisim, la fel cum nici noi nu ar trebui să aducem în discuție aspecte negative despre alții, decât dacă există un motiv întemeiat pentru a face acest lucru. Așa cum se menționează în „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 545: „o astfel de omisiune aici este caracteristică delicateții lui Pavel”. Și, apropo, când cineva face eforturi mari pentru a se pune în valoare, este de obicei evident pentru toată lumea – sau cel puțin pentru toți, cu excepția lui însuși – că asta este ceea ce face.

Î: În Coloseni 4:10, de ce le spune Pavel colosenilor să-l primească pe Marcu, având în vedere că nu le-a spus să primească pe nimeni altcineva?

R: Era evident că ar trebui să-i primească pe toți cei care slujeau Domnului, dar ar fi putut exista o îndoială în mintea lor cu privire la Marcu. Mulți erau probabil conștienți că Marcu își părăsise locul și slujirea lui Pavel mai devreme. În loc să intre în detalii despre Marcu pentru cei care nu erau deja familiarizați cu eșecul lui Marcu, Pavel vorbește indirect, astfel încât cei care știau să înțeleagă că Marcu se întorsese, se împăcase cu Pavel, iar relația și parteneriatul lor în Evanghelie fuseseră restabilite.

Î: În Col 4:11, care este aspectul trist pe care îl subliniază Pavel aici?

R: Pavel avea obiceiul de a merge mai întâi la sinagogă și de a predica iudeilor, iar apoi neamurilor. Dar, în ciuda atenției deosebite pe care o acorda iudeilor, aceștia erau singurii iudei care se aflau printre colaboratorii săi. Uneori, când credem că avem o slujire „pe deplin înțeleasă” – sau cel puțin așa ne imaginăm –, ceea ce credeam că va fi semnificativ aduce puține roade, iar ceea ce nu am luat în considerare cu atenție aduce mai multe roade.

Î: În Coloseni 4:16, scrisoarea din Laodiceea este o carte pierdută a Bibliei?

R: Nu, din două motive.

1) În primul rând, aceasta nu ar fi neapărat parte din Biblie, deoarece chiar dacă ar fi existat într-adevăr o carte pierdută, Dumnezeu nu este „obligat” să păstreze vreo carte pe care El nu a vrut să o păstreze. Ca o notă marginală, a existat o scrisoare falsificată către laodiceni, dar aceasta a fost scrisă în secolul al IV-lea și a fost recunoscută ca falsă încă de pe atunci.

2) În al doilea rând, a existat o carte pierdută sau este vorba de scrisoarea cunoscută nouă sub numele de „Epistola către Efeseni”?

2a) Aceasta ar putea fi, probabil, o scrisoare care nu a fost păstrată, așa cum se arată în „The New International Bible Commentary”, p. 1459, și în „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 226.

2b) Pavel nu spune în Epistola către Coloseni că a scris o scrisoare către laodiceni, ci mai degrabă că una dintre scrisorile lui Pavel circula și ajunsese din Laodiceea. Efesul se afla la aproximativ 100 de mile (160 km) de orașul Colose, iar Laodiceea se afla între cele două, la 10-12 mile (16-19 km) vest și puțin mai la sud de Colose. Așadar, această scrisoare era o scrisoare circulară, pe care o cunoaștem sub numele de Epistola către Efeseni.

Î: În Col 4:17, cum îi spui, în calitate de șef sau supraveghetor creștin, cuiva din subordonații tăi că trebuie să acorde mai multă atenție îndeplinirii sarcinilor sale?

R: Arhip în Filimon 1-2 era probabil fiul lui Filimon și al Aphiei. Este posibil ca referirea să fi vizat faptul că cei trei l-au primit înapoi pe sclavul fugar Onisim. Pe de altă parte, s-ar fi putut referi și la alte îndatoriri ale slujirii, pe lângă primirea lui Onisim înapoi.

Atunci când îi spui cuiva că trebuie să-și îndeplinească mai bine sarcinile, fie în cadrul slujirii, fie la locul de muncă, pot exista cel puțin cinci pași.

1) Primul este să te gândești la cea mai bună abordare pentru a ajunge la acea persoană, având în vedere gravitatea problemei.

2) Al doilea pas poate fi să îi asiguri că îl respecți, că îi apreciezi munca și lucrurile bune pe care le-a făcut.

3) Al treilea pas este să-i atragi atenția asupra a ceea ce trebuie cu adevărat schimbat. Aceasta poate include consecințele pentru organizație în cazul în care nu se schimbă sau repetă acțiunea respectivă, precum și consecințele pentru persoana respectivă.

4) Al patrulea pas este menținerea relației, arătându-i că încă ții la ea și o respecți, și că îți dorești ca această situație, odată remediată, să devină doar o amintire din trecut.

5) În cele din urmă, s-ar putea să doriți să consemnați data, ce ați spus, ce au spus ei, ce s-a convenit, măsurile de luat și un termen în care aceste măsuri ar trebui finalizate.

Î: În Coloseni, de ce ar trebui ca această carte să se afle în Biblie?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Pavel a scris-o, iar el a fost apostol. Petru a mărturisit că cuvintele lui Pavel erau Scriptură în 2 Petru 3:15-16.

2. Pavel însuși a spus că era apostol în Romani 1:1; 1 Corinteni 1:1; 9:1, 2 Corinteni 1:1, 11:5; Galateni 1:1, Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 1 Timotei 1:1; 2:7; 2 Timotei 1:1; Tit 1:1.

3. Mărturia Bisericii primare. Vezi următoarea întrebare pentru a afla care sunt scriitorii care au făcut referire la versete din Coloseni.

Î: În Coloseni, de unde știm că ceea ce avem astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din Epistola către Coloseni de aproximativ 105 ori, fără a lua în calcul aluziile. Ei au citat 69,4% din Epistola către Coloseni, considerând versetele fracționare ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 65,97 din totalul de 95 de versete.

Iată cei 17 scriitori din perioada pre-niceeană despre care știm că s-au referit la versete din Epistola către Coloseni.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) face aluzie la Coloseni 1:18 1 Clement, cap. 24, vol. 1, p. 11; vol. 9, p. 236

Epistola lui Barnaba, cap. 12, p. 145, face aluzie la Coloseni 1:16.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează Coloseni 3:5 ca fiind al apostolului din epistola către coloseni. Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 5, cap. 12.3, p. 538

Canonul Muratorian (c. 190-217 d.Hr.) menționează Epistola lui Pavel către Coloseni, precum și celelalte 12 epistole ale lui Pavel.

Clement din Alexandria spune: „iar în alt loc el [apostolul] zice: «Pentru cunoașterea întregului mister al lui Dumnezeu în Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii.»” (Coloseni 2:2b-3) Stromata (193-202 d.Hr.), cartea 5, capitolul 12, p. 463

Tertulian (198-220 d.Hr.) parafrazează Coloseni 1:21 ca fiind „apostolul … Epistola sa către coloseni” în Despre învierea trupului, cap. 23, p. 561

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Coloseni 1:19 (câteva cuvinte într-o ordine diferită) în „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 8, capitolul 6

Origen (225-253/254 d.Hr.) citează Coloseni 1:15 ca fiind al lui Pavel, în *De Principiis*, cartea 1, capitolul 5, p. 247

Novatian (250-257 d.Hr.) citează Coloseni 1:16 ca fiind al „apostolului”, în „Tratatul privind Trinitatea”, capitolul 13, p. 622

Novatian (250-257 d.Hr.) citează Coloseni 1:15 ca fiind scris de „același apostol” – Tratat despre Sfânta Treime, capitolul 21, p. 632

Ciprian a fost episcop al Cartaginei din 248 până la martiriul său în anul 258 d.Hr. El citează din „Coloșeni” în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cartea a treia, capitolul 11.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) face referire la Coloseni 1:21-22 ca fiind scrisă de Pavel. „Dialogul despre credința adevărată”, partea a cincea, e, p. 151

Teonas din Alexandria (c. 300 d.Hr.) citează aproximativ jumătate din Coloseni 4:6. „Scrisoarea către Lucianus, șeful eunucilor”, cap. 8, p. 161

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) face aluzie la Coloseni 1:15 ca fiind scris de Pavel. „Banchetul celor zece fecioare”, Discursul 3, cap. 3, p. 317. Pavel este menționat chiar la sfârșitul capitolului 2 și chiar la începutul capitolului 4.

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) face referire la Coloseni 3:4 conform „Noului Testament grecesc”, ediția a IV-a revizuită de Aland și alții. Cu toate acestea, nu am reușit să confirm acest lucru în scrierile lui Metodiu pe care le dețin.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează Coloseni 4:10-11 ca fiind „Scrisoarea lui Pavel către coloseni”

Victorinus, episcop de Pettau (Poetovio, în Slovenia de astăzi) (martirizat în anul 304 d.Hr.), menționează Vechiul și Noul Testament în Comentariul său la Apocalipsa Sfântului Ioan, p. 345. El enumeră epistolele lui Pavel astfel: Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei și citează 1 Timotei 3:15 în capitolul 16, p. 345. El continuă citând 1 Corinteni 15:53 la p. 346.

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) face aluzie la Coloseni 1:15: „Căci cum ar putea fi considerat «primul născut al tuturor creaturilor»?” din cartea „Oaspeția celor zece fecioare”, cartea a 3-a, capitolul 3, p. 317

Atanasie din Alexandria (318 d.Hr.) citează Coloseni 1:15-18 în *Împotriva păgânilor*, capitolul 41, pagina 26

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează 1 Corinteni 2:9 ca fiind al apostolului Pavel și Coloseni 1:16,17 ca fiind al lui Pavel în „Epistole privind erezia ariană”, Epistola 1, capitolul 5, pagina 293

După Niceea

Eusebiu din Cezareea (318-339/340 d.Hr.)

Hegemonius (sec. al IV-lea) citează Coloseni1:23 și 2:6-9 și face aluzie la Coloseni 1:24 în „Disputa cu Manes”, cap. 35, p. 209

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

Victorin din Roma (după anul 363 d.Hr.) face referire la Coloseni 1:14

Hilariu din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) face referire la Coloseni 2:2-3 ca fiind scrisă de Pavel. În lucrarea „Despre Sfânta Treime”, cartea 9, capitolul 62, p. 177

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Pavel către Coloseni ca parte a Noului Testament. Ea citează Coloseni 1:1-2a.

Efraim/Efrem Sirianul, compozitor de imnuri (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează Coloseni 2:19 ca „Coloseni”. În lucrarea „Despre Duhul”, cap. 5.9, p. 6

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.) face referire la Coloseni 1:2-3, 7, 12, 14, 20, 22; 2:7, 8, 13, 18, 23; 3:4, 6, 13, 16, 17, 21; 3:3, 8, 12

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează din Coloseni la p. 19

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Schismaticul donatist Tyconius (după 390 d.Hr.) face referire la Coloseni 3:6

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur, în anul 396 d.Hr., a scris 12 predici despre Epistola către Coloseni, pe care le mai avem și astăzi. El a afirmat că aceasta a fost scrisă de Pavel.

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) citează Coloseni 1:16 ca fiind scrisă de Pavel în lucrarea „Împotriva lui Eunomius”, cartea 1, capitolul 22, paginile 63-64. El face referire și la Coloseni 1:14.

Didim (398 d.Hr.) face referire la Coloseni 1:12

Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361–c. 399 d.Hr.)

Gaudentius (după 406 d.Hr.)

Cromatius (407 d.Hr.)

Severian (după 408 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.)

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) spune că Pavel (Despre iertarea păcatelor și botez), cartea 1, cap. 43, p. 31 (vol. 5), a scris cărțile Romani, 1 Corinteni și 2 Corinteni (cap. 44, p. 32), Galateni (cap. 45, p. 32), Efeseni (cap. 46, p. 33), Coloseni (cap. 47, p. 33), 1 Timotei și 2 Timotei (cap. 48, p. 33), Tit (cap. 49, p. 33), Epistola către Evrei (contestată de unii) (cap. 50, p. 34)

Semi-pelagianul Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează Coloseni 1:16 ca fiind scris de Pavel în „Cele șapte cărți”, cartea 6.21, p. 601

Nilus (c. 430 d.Hr.) face referire la Coloseni 3:13

Paulinus din Nola (431 d.Hr.) face referire la Coloseni 1:12

„Speculum” (sec. al V-lea) face referire la Coloseni 1:12

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.)

Varimadum (445/480 d.Hr.) face referire la Coloseni 1:12

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Printre eretici și cărțile apocrife

Ereticul Priscilian (-385 d.Hr.) face referire la Epistola către Coloseni 2:13

Ereticul Marcion, potrivit lui Tertulian

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.) face referire la Coloseni 3:4

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (428 d.Hr.)

3. Cele mai vechi manuscrise ale Epistolei către Coloseni pe care le avem arată că există mici variații manuscrise, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

p46 Chester Beatty II (100-150 d.Hr.) conține 79 de versete din Epistola către Coloseni. Mai precis, conține Coloseni 1:1-2,5-13,16-24;1:27-2:19 ;2:23-3:11 ;3:13 -24; 4:3-12,16-18 și alte părți din epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei. Cartea „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts” conține o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stihometrice indică faptul că acest manuscris a fost scris de un scrib profesionist.

Prima jumătate a secolului al III-lea – 1936 – Frederic G. Kenyon, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

Secolul al II-lea, anul 200 d.Hr. – 1935 – Ulrich Wilcken, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

200 d.Hr. – 1968 – „Textul Noului Testament”.

81-96 d.Hr. – 1988 – Young Kyu Kim, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Începutul până la mijlocul secolului al II-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament. Aceasta se bazează parțial pe faptul că scrisul de mână este foarte asemănător cu cel din Papirusul Oxyrhynchus 8 (sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea) și Papirusul Oxyrhynchus 2337 (sfârșitul secolului I).

p. 61 Romani 16:23, 25-27; 1 Corinteni 1:1-2, 2-6; 5:1-3, 5-6, 9-13; Filipeni 3:5-9, 12-16, Coloseni 1:3-7, 9-13, 1 Tesaloniceni 1:2-3; Tit 3:1-5, 8-11, 14-15; Filimon 4-7. c. 700 d.Hr.

c. 700 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1975 – Aland et al., a treia ediție.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Gotic 493-555 d.Hr.

Consultați pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei către Coloseni.