Î: Ce înseamnă că Biblia este „infailibilă”?
R: Nu înseamnă că nu conține absolut nicio eroare, ci că nu conține erori semnificative în doctrină sau practică. O persoană poate fi totuși un creștin autentic, așa cum a fost C.S. Lewis, chiar dacă crede că Biblia este infailibilă, dar consideră în mod eronat că Biblia nu este ineranță.
Î: Când oamenii spun că Biblia este „inerantă”, ce înseamnă asta?
R: Când creștinii conservatori spun că Biblia este fără erori, se referă la faptul că manuscrisele originale nu conțin erori. În copiile ulterioare, Dumnezeu a permis apariția unor erori de transcriere. Toți cei care spun că Biblia este fără erori afirmă că Biblia este infailibilă. Dar nu toți cei care spun că Biblia este infailibilă afirmă că este fără erori.
Consultați „Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice”, pp. 45-48, pentru o discuție ușor de înțeles despre modul în care textul original este fără erori, iar textul modern, deși încă fiabil, este doar infailibil. Alte cărți care oferă descrieri similare ale ineranței sunt „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 17, „Când criticii întreabă”, p. 23-24, „Cartea completă a răspunsurilor biblice”, p. 13, 25, „Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 7, 16, și „Dificultăți în Biblie”, p. 21-22. „General Introduction to the Bible” (Introducere generală în Biblie), p. 43, subliniază că punctul de vedere al „autografelor ineranțe și al copiilor eronate” a fost susținut și de Ioan Calvin și de Augustin de Hippo (354-430 d.Hr.).
Iată câteva afirmații detaliate privind ineranța, extrase din Declarația de la Chicago privind hermeneutica biblică, preluate din *Introducere generală în Biblie*, p. 444.
„Articolul XIII: AFIRMĂM că cunoașterea categoriilor literare, formale și stilistice, ale diverselor părți ale Scripturii este esențială pentru o exegeză corectă și, prin urmare, apreciem critica de gen ca una dintre numeroasele discipline ale studiului biblic.
NEGAȚI că categoriile de gen care neagă istoriculitatea pot fi impuse în mod corect narațiunilor biblice care se prezintă ca fiind factuale.
Articolul XV: AFIRMĂM necesitatea interpretării Bibliei conform sensului său literal sau normal. Sensul literal este sensul gramatical-istoric, adică sensul pe care l-a exprimat autorul. Interpretarea conform sensului literal va ține seama de toate figurile de stil și formele literare găsite în text.
NEAGĂM legitimitatea oricărei abordări a Scripturii care îi atribuie un sens pe care sensul literal nu îl susține.
Articolul XVI: AFIRMĂM că ar trebui utilizate tehnici critice legitime în determinarea textului canonic și a sensului său.
NEAGĂM legitimitatea permiterii oricărei metode de critică biblică care pune la îndoială adevărul sau integritatea sensului exprimat de autor sau a oricărei alte învățături scripturale.”
Pentru o definiție detaliată a ineranței, cuprinsă în 19 articole, se poate consulta Declarația de la Chicago privind ineranța biblică, publicată în Inerrancy, pp. 493-502. Articolul X afirmă că numai autografele erau ineranțe. Articolul XIX afirmă că o persoană NU trebuie să creadă în ineranță pentru a fi un creștin autentic.
Î: Dacă „ineranța” nu are nicio problemă în a recunoaște că s-au strecurat mici erori de copiere și că manuscrisele originale nu mai există, nu ar fi la fel de simplu să spunem că erorile se aflau în originalele?
R: Creștinii conservatori nu cred acest lucru, deoarece considerăm că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu a făcut nicio greșeală atunci când Cuvântul Său a fost scris inițial.
Î: Mai exact, ce deosebește „ineranța” de „literalismul extrem”?
R: Ineranța admite următoarele precizări:
Expresii antropomorfe, precum Exodul 8:19; 13:14; 15:8,12,16; Deuteronomul 7:19; Psalmul 91:4; Evrei 4:13
Erori de copiere, cum ar fi în Numeri 3:28; 1 Regi 4:26; 2 Cronici 18:12; 22:2,5; 36:9
Expresii de limbaj, cum ar fi Exodul 33:11; Deuteronomul 32:50.
Aproximări, cum ar fi numerele rotunjite
Scrierea dintr-un cadru de referință, cum ar fi Ioan care a scris ceea ce a auzit și a văzut în Apocalipsa
Stilul autorului uman a fost folosit de Dumnezeu în scriere.
Vezi discuția despre 2 Petru 1:21 pentru mai multe informații despre inspirația Scripturii.
Î: Care este poziția oficială a Bisericii Catolice cu privire la infailibilitatea Bibliei?
R: Deși mulți catolici au opinii diverse, iată care este poziția oficială a Bisericii.
Catholic Apologetics Today afirmă următoarele.
„Biserica a insistat întotdeauna că nu există nicio eroare în Scriptură. Astfel, Pius al XII-lea a scris (Divino afflante Spiritu): «În epoca noastră, Conciliul Vatican [I], pentru a respinge învățăturile false despre inspirație, a declarat că aceste cărți [ale Scripturii] trebuie considerate de Biserică «sacre și canonice», «nu numai pentru că conțin revelația fără eroare, ci și pentru că, fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt, îl au pe Dumnezeu ca autor și, ca atare, au fost transmise Bisericii». Dar apoi, când anumiți autori catolici, contrar acestei definiții solemne a doctrinei catolice… au îndrăznit să limiteze adevărul Sfintei Scripturi la chestiuni de credință și morală… Predecesorul nostru de nemuritoare amintire, Leon al XIII-lea, într-o enciclică, Providentissimus Deus… a respins pe bună dreptate și în mod corespunzător acele erori.” (italicele apar în original)
Catehismul Bisericii Catolice (Imprimi Potest) din 1994 declară următoarele.
104 „În Sfânta Scriptură, Biserica își găsește în mod constant hrana și puterea, căci o primește nu ca pe un cuvânt omenesc, «ci ca ceea ce este cu adevărat, cuvântul lui Dumnezeu».”
107 „Cărțile inspirate învață adevărul. Deoarece, prin urmare, tot ceea ce afirmă autorii inspirați sau scriitorii sacri trebuie considerat ca fiind afirmat de Duhul Sfânt, trebuie să recunoaștem că cărțile Sfintei Scripturi învață cu fermitate, cu fidelitate și fără eroare acel adevăr pe care Dumnezeu, pentru mântuirea noastră, a dorit să-l încredințeze Sfintei Scripturi.”
În rezumat: Poziția oficială catolică privind infailibilitatea Scripturii este identică cu viziunea evanghelică/fundamentalistă asupra Scripturii, cu următoarele excepții.
1. Biserica Catolică acceptă apocrifele catolice moderne, care sunt cărți și secțiuni suplimentare din Vechiul Testament catolic.
2. Poziția catolică pare să nu se pronunțe cu privire la infailibilitatea Scripturii în manuscrisele originale, dar susține că Dumnezeu a permis erori nesemnificative ale copiștilor în unele dintre manuscrisele pe care le avem.
3. Biserica Catolică are diferențe în ceea ce privește modul de interpretare a Scripturii, în special în lumina tradiției Bisericii Catolice.
Î: Când a fost folosit pentru prima dată termenul „inerant”?
R: Conform unui articol al lui Paul D. Feinberg din lucrarea *Inerrancy* (editat de Norman Geisler), p. 292, Boethius, care a trăit la sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea, a folosit termenul pentru a desemna „absența erorii”. Oxford English Dictionary menționează că a fost folosit pentru prima dată în limba engleză în 1837, cu sensul de „lipsit de eroare, fără greșeală, infailibil”. Termenul „ineranță” a fost folosit ca substantiv cam în aceeași perioadă.
Î: Ce dovezi avem că Dumnezeu este un Tată (fie al lui Isus, fie al creștinilor) sau că are un Fiu?
R: În Vechiul Testament, conceptul conform căruia Dumnezeu este un Tată era destul de comun. 2 Samuel 7:14; 1 Cronici 17:11-14; 22:10; 28:6; Psalmul 2:7; Proverbe 3:12; Isaia 63:16; Ieremia 3:19; 31:9; Osea 11:1; Maleahi 1:6; 2:10. Proverbe 30:4f (BSB) spune: „Care este numele Lui și care este numele Fiului Său – cu siguranță știi!”
În cele 27 de cărți ale Noului Testament, fiecare carte, cu excepția celei de-a treia epistole a lui Ioan, menționează fie că Dumnezeu este Tată, fie că Isus este Fiul lui Dumnezeu, fie că noi suntem fii ai lui Dumnezeu. De exemplu, în Matei 6:9, Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”. În Apocalipsa 21:7 avem prețioasa promisiune că „Cel ce va birui va moșteni toate lucrurile, și Eu voi fi Dumnezeul lui, iar el va fi Fiul Meu.” (BSB)
Î: Ce au auzit și ce au învățat primii creștini despre faptul că Dumnezeu este Tată sau că are un Fiu?
R: Primii urmași ai lui Isus, imediat după ce a fost scris Noul Testament, au scris și ei despre acest lucru. Iată referințe de la nouă scriitori dinainte de anul 200 d.Hr.
Prima Epistolă a lui Clement (96-98 d.Hr.) cap. 23 (Fiu) cap. 36
Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.) cap. 5 (Fiul lui Dumnezeu), cap. 14
Despre martiriul lui Policarp (c. 169 d.Hr.) prima propoziție, cap. 14 etc.
Ignatie către Efeseni (înainte de anul 116 d.Hr.) cap. 2, cap. 3
Fragmente din Papias (înainte de 155 d.Hr.) fragmentul 5 (de două ori)
Către Diognet (c. 130-200 d.Hr.) cap. 10
Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 13 (fiul), cap. 15 (de două ori) (150 d.Hr.)
Pledoaria lui Atenagora pentru creștini (177 d.Hr.) cap. 10 (de două ori)
Teofil către Autolic (168-181/188 d.Hr.) cartea 1, capitolul 4, cartea 2, capitolul 22 (de două ori)
Acum, cum ar fi putut atât de mulți creștini să creadă că Dumnezeu era un Tată? Ar fi putut fi doar pentru că: a) au învățat asta de la Isus, b) au învățat asta de la apostolii lui Isus, c) au învățat asta din ceea ce era clar în Vechiul Testament, sau d) toate cele de mai sus.
O reflecție pentru musulmani: Ar putea cineva să-L considere pe Dumnezeu ca fiind un Tată sau să-L venereze pe Isus ca Dumnezeu în Sfânta Treime și totuși să ajungă în paradis? Desigur, Biblia răspunde afirmativ, dar să analizăm această întrebare dintr-o perspectivă islamică. Începând cu vremea lui Isus, cei care au crezut în Isus ca profet al lui Dumnezeu l-au considerat pe El însuși Dumnezeu. Fie Dumnezeu a dorit ca toți cei care au încercat să urmeze cuvintele lui Isus să ajungă în focul iadului, fie El nu i-a indus în eroare în mod diabolic pe toți cei care doreau să creadă în Isus. Dacă Isus a predicat adevărul (așa cum recunosc și musulmanii că a făcut-o), atunci credeți că Dumnezeu a dorit sau a permis ca profetul Isus, venit de la Dumnezeu, să învețe minciuni tuturor până în vremea lui Mahomed; minciuni care i-ar trimite în Iad? Este greu să crezi într-un zeu capricios și diabolic de acest fel, dar, pe de altă parte, oamenii, fără să se gândească cu adevărat la asta, au crezut lucruri și mai ciudate.
Î: Pot ajunge în Rai fără să-L accept pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor al meu?
R: Nu, nu poți ajunge în Rai dacă refuzi să-L primești pe Isus ca Domn și Mântuitor al tău. Iată patru puncte de luat în considerare în acest răspuns.
Dreptatea: Dumnezeu este bun, sfânt, drept și imparțial față de toți (Evrei 6:10). Dumnezeu judecă oamenii pe baza cunoștințelor pe care le au (Romani 4:15; 5:13). Avraam nu cunoștea numele lui Isus, și totuși L-a urmat pe Dumnezeu și a fost mântuit prin Isus. (Ioan 8:56; Evrei 9)
O singură cale: Nu putem ajunge în cer prin propria noastră neprihănire; avem nevoie de mila și harul lui Dumnezeu prin Isus. Isus nu este doar o cale către Dumnezeu, ci singura și unica cale către Dumnezeu. (Ioan 14:6; 15:5; Faptele Apostolilor 4:12)
Dacă îl respingi pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, respingi Raiul: Chiar și unui popor foarte religios, fariseilor evrei, Isus le-a spus că, dacă îl resping, vor muri într-adevăr în păcatele lor. (Ioan 8:24)
Dumnezeu caută: Dumnezeu nu dorește ca nimeni să piară (2 Petru 3:9), dar așa cum Ieremia a plâns pentru poporul său (Ieremia 13:17; 14:17) și așa cum Isus a plâns pentru Ierusalim (Luca 19:41-44) și Petru i-a implorat pe ascultătorii săi (Faptele Apostolilor 2:40), Dumnezeu, cu aceeași dorință, Își caută pe ai Săi.
Î: De unde provin capitolele și versetele din Biblie?
R: Capitolele și versetele moderne au fost create de Stephen Langton, arhiepiscop de Canterbury, care a murit în 1228. Primul Noul Testament grecesc publicat cu aceste capitole și versete a apărut în 1551, la o tipografie din Paris, sub îndrumarea lui Robert Stephens, care a editat și Vulgata cu capitole și versete în 1555. Biblia engleză de la Geneva a fost prima care a inclus capitole și versete, în 1560.
Î: De ce aveți o atitudine atât de negativă față de islam?
R: Noi îi iubim pe musulmani și le dorim tot ce este mai bun, ca ei să trăiască în bucurie în Rai pentru totdeauna. Suntem critici față de islam pentru binele lor. Cu toate acestea, nu suntem nici pe departe la fel de critici față de islam precum sunt musulmanii înșiși. Când credincioșii dintr-o moschee din Pakistan sunt împușcați, pur și simplu pentru că sunt șiiți, asta este ceva negativ. Când Tamerlan, cel care a construit o moschee, a ridicat un morman din 70.000 de cranii ale musulmanilor care locuiau în Isfahan, asta este destul de negativ.
Creștinii nu ar trebui să aibă o atitudine negativă față de musulmani (sau față de oricine altcineva) din trei motive.
1. Noi nu-i blestemăm niciodată pe musulmani așa cum ne-a blestemat Mahomed. La sfârșitul vieții sale, Mahomed a spus: „Fie ca Allah să-i blesteme pe evrei și pe creștini, pentru că au construit lăcașuri de cult la mormintele profeților lor.” (Bukhari, vol. 1, cartea 8, capitolul 55, nr. 427, p. 255). Observați că el nu a făcut diferența între creștinii adevărați și cei ipocriți; pur și simplu i-a blestemat pe toți.
2. Nu vrem să spunem nimic care să fie „calomnios” (= fals + negativ). De exemplu, că evreii erau răi pentru că îl venerau pe Ezra („Uzair”), fiul lui Allah, așa cum spune Coranul în Sura 9:30.
3. Mahomed a spus să „îi satirizăm pe păgâni în versuri”, conform lui Bukhari, vol. 8, cartea 72, capitolul 91, nr. 174, p. 113.
Așadar, cel puțin putem fi de acord cu musulmanii moderni (sper) că a fi negativ în acest fel nu este ceea ce dorește Dumnezeu.
În ceea ce ne privește, Isus și-a petrecut peste o treime din toate cuvintele Sale consemnate fie mustrând, avertizând anumite persoane, avertizând în general, fie corectând lucruri false. El a fost și încurajator, la fel ca și noi. Nu numai că ne întrebăm: „Ce ar face Isus?”, ci ar trebui să ne întrebăm și: „Ce ar vrea Isus să spunem?” Da, suntem „avertizatori” precum Ieremia, Ioan Botezătorul, Pavel și chiar Isus, dar vrem să știți că vă iubim, de asemenea. Nu am dori niciodată să vă rănim, chiar dacă musulmanii îi rănesc pe creștini, și vrem doar ce este mai bun pentru voi.
Î: De ce voi, creștinii, [se spune că] îi atacați pe musulmani?
R: Ne pasă de musulmani; nu îi atacăm. Iată trei puncte de luat în considerare în răspuns: bosniacii, Isus și sătenii.
Bosniacii: Când sârbii îi măcelăreau fără milă pe musulmanii bosniaci, americanii (de toate religiile) s-au opus acestui lucru. Sârbii ar fi putut percepe America ca fiind împotriva lor, dar noi nu eram împotriva poporului sârb. Am fost de partea protejării celor asupriți și ne-am opus atrocităților comise de unii (dar nu de toți) sârbi. La fel, nu avem nimic împotriva afganilor, așa cum o demonstrează ajutoarele pe care le-am trimis către ei, dar când propriii noștri civili au fost atacați, am reacționat pentru a încerca să ne protejăm împotriva repetării unor astfel de evenimente.
Isus a spus că trebuie să întoarcem și celălalt obraz, și facem asta ca indivizi. Totuși, la nivel guvernamental, Romani 13:4 spune că autoritatea nu poartă sabia în zadar. Cultura occidentală nu este creștină, deși creștinismul a influențat-o puternic. Cultura occidentală nu are întotdeauna dreptate, dar avem datoria să ne opunem a ceea ce este greșit. Există și alte lucruri greșite în afară de uciderea oamenilor. Tratarea femeilor ca cetățeni de rangul doi, cărora nu li se permite să lucreze, a căror mărturie valorează doar jumătate din cea a unui bărbat și care ar trebui să iasă rar din casă, este o altă nedreptate. Dumnezeu este batjocorit când se face acest lucru în numele Său.
Astăzi, săteni din Indonezia și Sudan au fost măcelăriți de musulmani pur și simplu pentru că sunt creștini. Mi-ați putea spune de ce mulți musulmani din întreaga lume consideră că ar trebui să facă acest lucru și, totuși, consideră că orice critică pașnică și rațională la adresa practicilor islamice este un atac la adresa lor?
Î: De ce au purtat creștinii cruciadele împotriva musulmanilor?
R: Isus a fost Prințul Păcii și El nu a spus niciodată să ucizi pe cineva pentru că are o religie diferită. Cruciadele „creștine” nu au făcut parte din creștinismul biblic. Cruciadele (sau jihadurile creștine) au fost o practică greșită pe care europenii au învățat-o de la jihadurile islamice.
Î: Cum se roagă creștinii?
R: Biblia conține multe rugăciuni pe care le putem folosi ca exemple, dar Isus i-a învățat în mod specific pe ucenicii Săi cum să se roage în Matei 6:9-13. Creștinii privesc rugăciunea ca pe o conversație cu Dumnezeu; de aceea, puține rugăciuni creștine sunt învățate pe de rost. Rugăciunile creștine se încheie adesea cu expresii precum „în numele lui Isus”, deoarece prin jertfa lui Isus avem acces să ne rugăm Tatălui. (Ioan 16:26)
Creștinii trebuie să se roage lui Dumnezeu neîncetat, așa cum se poruncește în 1 Tesaloniceni 5:17; Efeseni 6:18; Filipeni 4:4,6; Evrei 13:15; și după exemplele din Romani 1:9-10, Coloseni 1:9 și 1 Tesaloniceni 1:2-3; 3:10.
Acest lucru este diferit de islam, unde există momente specifice în care rugăciunea este interzisă, conform lui Bukhari, vol. 2, cartea 21, capitolul 38, nr. 283, p. 158. Fiqh us-Sunnah, volumul 2, p. 11, spune: „‘Umar l-a văzut și i-a spus: «Stai jos, Oamenii Cărții au fost distruși pentru că nu făceau diferență între rugăciunile lor.» Profetul a spus: «Bine ai spus, Ibn al-Khattab.»”
Î: În manuscrisele extrabiblice din Manuscrisele de la Marea Moartă, ar putea „Învățătorul Drept” să fie o profeție despre Mahomed, Iisus, Ioan Botezătorul sau altcineva?
R: Nu, deoarece cel pe care îl numeau „Învățătorul Drept” venise înainte ca aceste manuscrise să fie scrise, conform dovezilor din manuscrisele însele. Iată pasajele relevante preluate din cartea „The Dead Sea Scrolls Translated: The Qumran Texts in English” de Florentino Garcia Martinez.
Învățătorul Dreptății a venit la 390 + 20 de ani după exil. Exilul a avut loc în anul 586 î.Hr., deci asta ar fi în timpul macabeilor, cu mult înainte de vremea lui Hristos.
„Căci atunci când au fost necredincioși, părăsindu-L, El [Dumnezeu] Și-a ascuns fața de Israel și de sanctuarul Său și i-a predat în mâinile sabiei. Totuși, când Și-a adus aminte de legământul de la început, a păstrat o rămășiță pentru Israel și nu i-a predat pieirii. Și în clipa mâniei, la trei sute nouăzeci de ani după ce i-a predat în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, El i-a vizitat și a făcut să răsară din Israel și din Aaron o lăstar al săditurii, pentru a stăpâni țara Sa și a se îngrășa cu bunătățile pământului Său. Și ei și-au dat seama de păcatul lor și au știut că erau oameni vinovați; dar erau ca niște orbi și ca cei care bâjbâie după cale de peste douăzeci de ani. Iar Dumnezeu le-a evaluat faptele, pentru că L-au căutat cu o inimă desăvârșită și a ridicat pentru ei un Învățător al Dreptății, pentru a-i călăuzi pe calea inimii Sale.” Documentul de la Damasc, copiat din Genizah (CD-A), coloana 1, rândurile 3-11, p. 33
Același lucru este menționat în copia Documentului de la Damasc 4Q268 (=4QD(c)), rândurile 13-17, p. 48, și în 4Q266 (=4QD(a)), fragmentul 2, rândurile 7-14, p. 49. De remarcat că, în timp ce două manuscrise (A și B) provin dintr-o Genizah evreiască din Cairo și sunt datate după anul 900 d.Hr., alte două manuscrise datează din perioada lui Hristos și se regăsesc printre sulurile de la Marea Moartă.
Ca o paranteză, Învățătorul Dreptății este menționat în mod proeminent în Pesherul lui Habacuc (1QpHab), coloana 1, rândul 13, p. 198; coloana 2, rândul 2, p. 198; coloana 5, rândul 10, p. 199; coloana 7, rândul 4, p. 200; coloana 8, rândul 3, p. 200; coloana 9, rândurile 9-10, p. 201; coloana 11, rândul 5, p. 201.
De asemenea, există o mențiune foarte succintă despre Învățătorul Dreptății în fragmentul 1, p. 206, din „Psalmii Pesher” (4Q173).
Concluzii:
Învățătorul Dreptății a fost fondatorul comunității de la Qumran (p. liii).
Introducerea menționează, de asemenea, că diverse teorii discreditate au susținut că Învățătorul Dreptății ar fi fost Iisus, sau Ioan Botezătorul, sau apostolul Iacov. Se adaugă: „Totuși, toate aceste teorii au în comun negarea concluziilor la care a ajuns cercetarea arheologică, care deduce că toate manuscrisele au fost depozitate în peșteri (și, prin urmare, au fost scrise) înainte de distrugerea Khirbet Qumran în anul 68 e.n. Mai presus de toate, aceste teorii neagă concluziile analizei paleografice a manuscriselor.” (p. xlvii)
Florentino Garcia Martinez conduce Institutul Qumran de la Universitatea din Groningen, Olanda.
Î: Ce pasaje și cuvinte din Biblie sunt în aramaică?
R: În Vechiul Testament, Daniel 2:4b-7:28, unde se abordează tema națiunilor păgâne, este în aramaică. Ezra 4:8-6:18; 7:12-26 sunt în aramaică. Ieremia 10:11 este în aramaică. Numele Jegar Sahadutha din Geneza 31:47 este în aramaică.
În Noul Testament, cuvintele lui Isus în aramaică sunt consemnate în Matei 27:46a. Ioan 19:13 spune că locul pavat cu pietre se numea Gabbatha în aramaică. În Marcu 5:41, Isus i-a vorbit fetiței „Talitha koum” în aramaică.
Î: În manuscrisele extrabiblice din Manuscrisele de la Marea Moartă, ar putea [presupusul] „Mesia preoțesc” să fie Isus, iar [presupusul] „Mesia regal” să fie o profeție despre Mahomed, așa cum a susținut un musulman?
R: Nu. În primul rând, nu există niciun „Mesia preoțesc” și niciun „Mesia regal” în Manuscrisele de la Marea Moartă. Mai degrabă, unele dintre acestea menționează un singur Mesia, iar altele menționează doi mesia: un Mesia al lui Aaron și un Mesia al lui Israel. Din ce trib al lui Israel provenea Mahomed? Deoarece Mahomed nu provenea din niciun trib al lui Israel, nu se poate spune că ar fi putut fi vreunul dintre ei.
Mențiunea celor doi Mesia ai lui Aaron și ai lui Israel în „Regula comunității” 1Q, col. 9, p. 13-14
Regulile trebuie respectate, pe parcursul perioadei de răutate, până la apariția Mesiei lui Aaron. Documentul de la Damasc, CD-A, col. 12, rândul 23, p. 43
Mențiunea despre Mesia (la singular) al lui Aaron și al lui Israel în „Documentul de la Damasc”, CD-A, col. 9, rândurile 10-11, p. 45; col. 19, rândurile 10-11, p. 46; col. 20, rândul 1, p. 46
Mențiunea despre Mesia (la singular) al lui Aaron și al lui Israel. 4Q266, fragmentul 18, coloana 3, rândul 12, p. 56
Mai mult, Mesia lui Aaron este același cu Învățătorul Dreptății. „Interpretarea sa se referă la Preot, Învățătorul [Dreptății, pe care] Dumnezeu l-a ales să stea [în fața Lui, pentru că] L-a rânduit să întemeieze congregația [celor aleși ai Săi] pentru El”, Psalmii Pesher 4Q171, col. 3, rândurile 13-16, p. 205
Regula Adunării (1Q28a), coloana 2, p. 127, spune multe lucruri despre Mesia. „când [Dumnezeu] îl zămislește pe Mesia împreună cu ei” (rândul 11; „[Dumnezeu]” se află în cartea lui Florentino). „După aceea, Mesia lui Israel va intra, iar înaintea lui vor sta căpeteniile [clanurilor lui Israel, fiecare] după demnitatea sa” (rândurile 14-15).
A băut Mahomed vin? „Și [când] se adună la masa comunitară [sau pentru a bea] vinul nou, iar masa comunitară este pregătită [și] vinul nou [este amestecat] pentru a fi băut, [nimeni nu trebuie să întindă] mâna spre primele roade ale pâinii și ale [vinului nou] înaintea preotului, căci [el este cel care binecuvântează] primele roade ale pâinii și ale vinului nou [și întinde] mâna spre pâine în fața lor. După aceea, Mesia lui Israel își va întinde mâna spre pâine.” versetele 17-20.
Concluzie: Mesia lui Aaron este Învățătorul Dreptății (Psalmii Pesher 4Q171 col. 3, rândurile 13-16, p. 205), deci nu este Hristos. Nu există un Mesia regal, ci doar un Mesia al Israelului, iar Mahomed nu este din Israel.
Î: De ce să răspundem la atât de multe întrebări?
R: Aceasta este o întrebare atât personală, cât și legată de Biblie, dar iată totuși răspunsul.
Excluzând răspunsurile de genul „nebunie”, „nu am nimic mai bun de făcut” și „am prea mult timp liber”, am văzut o nevoie în acest sens, m-am rugat în legătură cu asta și am început această întreprindere. Aceasta a pornit de la un material de patru pagini pe care îl aveam când predam un atelier despre ineranța Bibliei la o „Retragere de viață creștină” la Forest Glen, în primăvara anului 1997. În acest material am crezut că am răspuns la toate întrebările importante despre Geneza.
Oricum, o serie de creștini, mulți dintre ei cu abilități mult mai bune decât ale mele, au scris deja o serie de cărți bune care răspund la întrebări biblice. Dar, deși au răspuns destul de bine la 300, 500 sau 800 de întrebări, acestea nu erau exhaustive. În plus, răspunsurile nu erau în format electronic, iar clauzele privind drepturile de autor nu permiteau creștinilor să copieze și să distribuie răspunsurile după cum doreau. Iată motivele pentru care consider că este important să avem răspunsuri la toate aceste întrebări.
1 Petru 3:15 „Sfințiți însă pe Hristos ca Domn în inimile voastre. Fiți totdeauna gata să dați un răspuns oricui vă cere socoteală despre speranța care este în voi. Dar răspundeți cu blândețe și respect.” Necredincioșii sceptici susțin că Biblia este incorectă sau contradictorie, iar credincioșii au nevoie de un loc unde să găsească un răspuns.
2 Tesaloniceni 2:15 „De aceea, fraților, stați tari și țineți-vă de tradițiile pe care vi le-am învățat, fie prin cuvânt, fie prin scrisoare.” Chiar și creștinii înșiși pot avea întrebări despre doctrine și cuvinte.
Proverbe 30:5 „Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este fără cusur; El este un scut pentru cei care se adăpostesc în El.” (BSB). Deși o persoană poate fi totuși un creștin autentic și poate crede că Biblia conține erori în manuscrisele originale, cred că este important să recunoaștem că ea este infailibilă. Cu toate acestea, se pare că, atunci când un creștin susține că Biblia este fără greșeală, ar trebui să poată găsi răspunsuri la aproape orice obiecție pe care ar putea-o ridica cineva. Aceasta este ceea ce încearcă să facă lucrarea de față.
Este posibil ca aceste răspunsuri să nu fie întotdeauna cele mai bune, și de aceea sunt menționate răspunsurile din diverse cărți creștine, care sunt adesea mai detaliate. Dacă considerați că răspunsul de aici nu este adecvat sau ar putea fi îmbunătățit, v-am fi recunoscători pentru orice sugestie pe care o aveți.