Î: Ioan a scris Evanghelia după Ioan pentru a-i chema pe oameni să creadă în Hristos. Așadar, Evanghelia este destinată necredincioșilor, pentru ca aceștia să creadă. Dar Ioan a scris Apocalipsa pentru credincioșii aflați sub persecuția creștinilor din timpul lui Nero, pentru a le oferi speranță și încurajare și pentru a-i ajuta să-și păstreze credința. Nu-i așa? Sau adevărul este că cele două cărți au fost scrise de doi autori diferiți, având în vedere varietatea și diferențele de stil și de scopuri ale scrierii?

R: Ioan le-a scris pe amândouă și, așa cum ai observat, publicul principal era diferit. Cu toate acestea, Evanghelia după Ioan este valoroasă pentru citirea de către credincioși, iar Apocalipsa este potrivită pentru citirea de către necredincioși. Apocalipsa este de obicei considerată cea mai dificilă carte de interpretat, deși credincioșii maturi o citesc și o înțeleg tot timpul.

 

Î: În Apocalipsa, care sunt paralelele cu alte versete din restul Bibliei?

R: În mod surprinzător, există puține concepte unice pentru Apocalipsa, așa cum o arată aceste 121 de similitudini.

Concept sau expresie	Apocalipsa	Restul Bibliei
Mărturisiți mărturia lui Hristos	Apoc. 1:2	1 Ioan 1:2-3; 3 Ioan 5,12
Fericiți sunt cei care ascultă	Apoc 1:3	Mt 13:16
Timpul este aproape	Apoc 1:3	Romani 13:11
Duhul de șapte ori	Apoc 1:4; 4:5	Zaharia 3:9; Isaia 11:2
Isus, primul născut dintre cei morți	Apoc 1:5	Col 1:15; Evrei 2:6,9
Isus ne-a eliberat de păcate prin sângele Său	Apoc 1:5	Romani 5:9; Evrei 9:12-14; 10:19
Suntem împărați și preoți pentru Dumnezeu	Apoc 1:6	1 Petru 2:4,6,9
O împărăție și preoți	Apoc 1:6; 5:10	Ex 19:6; preoți în 1 Petru 2:5,9
Isus vine cu norii; fiecare ochi Îl va vedea pe Isus întorcându-Se	Apocalipsa 1:7	Mt 24:30; Mc 13:26; Lc 21:27; Faptele Apostolilor 1:11; Dan 7:13
Cei răi L-au străpuns pe Isus și vor plânge	Apocalipsa 1:7	Zaharia 12:10-14
Atotputernicul	Apoc 1:8; 4:8; 11:17; 15:3; 16:7,14; 19:6,15; 21:22	Multe pasaje din Vechiul Testament. Romani 9:29; 2 Corinteni 6:18; Iacov 5:4
Păr alb ca lâna	Apocalipsa 1:14	Dan 7:9
A doua moarte	Apocalipsa 2:11; 14:10-11; 19:20; 20:10-15; 21:8	Isaia 66:24; Matei 13:24-43,50; Matei 25:41-46
Cine are urechi, să audă	Apoc 2:29; 3:6,13,22	Mt 11:15; Mc 4:23; Lc 8:8; 14:35
Trebuie să rămânem veghetori	Apoc 3:2,3	Mt 24:4,44; Mc 13:33; Lc 21:36
Nu știm când se va întoarce Isus	Apoc 3:3	Mt 24:36; Mc 13:32
Să nu fiți șterși niciodată din Cartea Vieții	Apoc 3:5; 20:12	Ex 32:32-33; Ps 69:28
Cartea Vieții	Apoc 3:5; 13:8; 17:8; 20:12,15; 21:27	Dan 12:1; Lc 10:20; Ex 32:32-33; Ps 69:28
Ceea ce Dumnezeu închide, nimeni nu poate deschide; ceea ce El deschide, nimeni nu poate închide	Apoc 3:7	Isaia 22:22
Ai o ușă deschisă	Apocalipsa 3:8	Faptele Apostolilor 14:27; 1 Corinteni 16:9
Vom primi coroane și răsplăți	Apocalipsa 3:11	1 Corinteni 3:12-15; Filipeni 4:1
Noi facem parte din Templul lui Dumnezeu	Apocalipsa 3:12	1 Corinteni 3:16-17; 1 Petru 2:5-6
Toți cei iubiți sunt pedepsiți	Apocalipsa 3:19	Pr 3:11-12; Evrei 12:5-11
Sala tronului din Ceruri	Apocalipsa 4:1-11	Isaia 6:1-7; Ezechiel 1, 10:1-22
Fulgerul de pe tron	Apocalipsa 4:5; 8:5; 11:19; 16:18	Ezechiel 1:4, 13, 14
Cele patru ființe vii	Apocalipsa 4:6; 19:4	Ezechiel 1:5-19; 10:10-14
Marea de sticlă	Apocalipsa 4:6; 15:2	Ezechiel 1:22
Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu Atotputernicul / Domnul oștirilor	Apocalipsa 4:8	Isaia 6:3
Un sul al nenorocirii în cer, cu scris pe ambele părți	Apocalipsa 5:1-5	Ezechiel 2:9-10
Isus este Mielul lui Dumnezeu	Apocalipsa 5:1-8	Ioan 1:29; 1 Petru 1:19
Cântând un cântec nou lui Dumnezeu	Apocalipsa 5:9	Psalmul 33:3; 40:3; 96:1; 98:1; 144:9; 149:1; Isaia 42:10
Isus este cinstit la fel ca Tatăl	Apocalipsa 5:12-13; 7:10	Ioan 5:22-23
Fiecare limbă Îl va lăuda pe Dumnezeu	Apocalipsa 5:13	Filipeni 2:10-11
Războaiele și luptele vor avea loc înainte de sfârșit	Apocalipsa 6:1-4	Matei 24:6-7
Foamete	Apocalipsa 6:5-6	Matei 24:7
Ciuma și moartea vin înaintea lui Dumnezeu	Apocalipsa 6:7-8	Ps 50:3; Mt 24:7
Sabia, foametea, fiarele sălbatice și ciuma	Apocalipsa 6:8	Ezechiel 14:21
Soarele se întunecă, iar luna devine ca sângele	Apocalipsa 6:12-13	Ioel 2:2,10; 3:15; Marcu 13:24; Luca 21:25; Isaia 24:23; Amos 8:9
Stelele cad din cer	Apocalipsa 6:13	Ioel 2:10; Marcu 13:25
Cerul s-a retras ca o sul	Rev 6:14	Isaia 34:4
Cutremur la sfârșit	Apocalipsa 6:12; 8:5; 11:13,19; 16:18-19	Matei 24:7; Marcu 13:8; Luca 21:11; Ieremia 4:24; Isaia 29:6; Naum 1:5
Oamenii se ascund în peșteri de mânia lui Dumnezeu	Apocalipsa 6:14-17	Isaia 2:10-11, 19-21; Luca 21:26
Patru îngeri distrugători	Apoc 7:1	Zaharia 6:1-8; ~Ieremia 49:36
Numele lui Dumnezeu va fi pe frunțile noastre	Apocalipsa 7:3; 9:4; 14:1; 22:4	Ezechiel 9:4
Poporul lui Dumnezeu nu va suferi de foame sau de sete, nici căldura soarelui nu-i va lovi, ci va avea izvoare de apă vie	Apocalipsa 7:16	Isaia 49:10
Marea tăcere înaintea Domnului	Apocalipsa 8:1	Habacuc 2:20; Țefania 1:7; Zaharia 2:13
Altarul dinaintea tronului lui Dumnezeu	Apocalipsa 8:3	Isaia 6:6
Copacii și iarba au ars	Apocalipsa 8:7	Ioel 1:19
Apa s-a transformat în pelin	Apocalipsa 8:10-11	Ieremia 9:15 (parțial Ieremia 23:15)
Lăcustele de coșmar, care arătau ca niște cai	Apocalipsa 9:1-12	Ioel 2:3-11; Ezechiel 5:17?
Râul Eufrat	Apocalipsa 9:14; 16:12	Isaia 11:15-16
Părți din revelația lui Dumnezeu sigilate	Apocalipsa 10:4	Dan 12:9; Isaia 29:11-12
Îngerul își ridică mâna dreaptă și jură	Apocalipsa 10:5	Dan 12:7
Mănâncă un sul	Apocalipsa 10:2, 9-10	Ezechiel 2:9-3:3
Măsurarea templului	Apocalipsa 11:1-2	Ezechiel 40:3
Trei ani și jumătate	Apocalipsa 11:1-3; 12:6; 13:5	Dan 9:26-27; 12:7,11
Doi măslini și două sfeșnice	Apocalipsa 11:4	Zaharia 4:3,11-14
Ultima trâmbiță	Apocalipsa 11:15	1 Corinteni 15:52
Chivotul Legământului în ceruri	Apocalipsa 15:5; 11:19	Evrei 9:23
Mihail	Apocalipsa 12:7	Dan 12:1; Iuda 9
Dragonul aruncând stelele	Apocalipsa 12:4	Dan 8:10
Satan este izgonit din ceruri	Apocalipsa 12:9	Ezechiel 28:16-17
Un potop sau un râu de apă	Apocalipsa 12:15	Dan 9:26; Naum 1:8
O femeie pioasă alegorică și urmașii ei	Rev 12:17	2 Ioan 1,5
O fiară cu zece coarne	Apocalipsa 13:1-3; 17:3	Daniel 7:4-7
Ucideți pe cei care nu se vor închina statuii	Apocalipsa 13:14-15	Daniel 3:3-5
Lăudați-L pe Dumnezeu cu harpe	Apocalipsa 14:2	Psalmul 149:3
Cântând un cântec nou	Apocalipsa 14:3-4	Ps 98:1; 149:1; Isaia 42:10
Evanghelia propovăduită întregii lumi	Apocalipsa 14:6	Matei 24:14; Marcu 14:9
Strugurii mâniei	Apocalipsa 14:17-19	Isaia 63:1-6; Ioel 3:13
Duhuri trimise să adune neamurile pentru luptă în general sau împotriva Edomului	Apocalipsa 16:12-14	Obadia 1 (Edom)
Marea bătălie de la Armaghedon	Apocalipsa 16:14-16	Isaia 34,63; Habacuc 3
Răul viitor al Babilonului	Apocalipsa 17	Isaia 21:9; 49:20; Ieremia 50:2-8; Zaharia 5:5-11; 1 Petru 5:13
Locuiește lângă multe ape, bogată în comori	Apocalipsa 17:1; 18:9-11	Ieremia 51:13
Paharul cu vinul amețitor al adulterului. Națiunile îmbătate.	Apocalipsa 17:2,4; 18:3	Ieremia 51:7; Ezechiel 23:31-34
Distrugerea Babilonului	Apocalipsa 14:8; 16:19; 18; 19:1-4	Isaia 21:9; Isaia 47; Ieremia 50-51; 51:8
Isus / Ziua Domnului va veni ca un hoț în noapte	Apocalipsa 16:15	Matei 24:42-43; 1 Tesaloniceni 5:2; 2 Petru 3:10
Babilonul, un loc de adunare pentru duhuri necurate și păsări necurate	Apocalipsa 18:2	Isaia 13:21
Fugiți din Babilon!	Apocalipsa 18:4	Ieremia 50:8; 51:6,45; Isaia 48:20; 52:11; ~2 Corinteni 6:17
Răsplătiți Babilonul dublu	Apocalipsa 18:6	Ieremia 50:15; 51:24-49
Comerțul cu trupurile și sufletele oamenilor	Apocalipsa 18:13-14	Ioel 3:3
Tot pământul se va cutremura și va jeli când Babilonul va fi pustiit	Apocalipsa 18:8-11	Ieremia 51:29
Ce cetate se aseamănă cu Babilonul/Tirul distrus în mijlocul mării?	Apocalipsa 18:17-19	Ezechiel 27:32-34
Ca o piatră, Babilonul se va scufunda în mare și nu se va mai ridica niciodată. (Ieremia menționează Eufratul, nu marea)	Apocalipsa 18:21	Ieremia 51:63,64
Fumul se ridică pentru totdeauna	Apocalipsa 19:3 (Babilonul)	Isaia 34:10 (Edom)
Mireasa lui Hristos, Mielul	Apocalipsa 19:7; 21:9	Ef 5:32
Haina este înmuiată în sânge	Apocalipsa 19:13	Isaia 63:1-3
Isus vine, urmat de oștiri	Apocalipsa 19:14	Matei 16:27; Iuda 14; Daniel 7:10
Râu de foc care izvorăște din Hristos / Cel Vechi de Zile	Apocalipsa 19:16	Dan 7:10
Dumnezeu / Isus călcând cu picioarele teascul furiei mâniei lui Dumnezeu	Apocalipsa 19:15b	Isaia 63:1-3
Păsările se îndoapă cu carne	Apocalipsa 19:17-21	Matei 24:28; Luca 17:37; Deuteronom 28:26
Mileniul (1000 de ani)	Apocalipsa 20:1-7	Isaia 35
Învierea	Apocalipsa 20:4-5	Dan 12:2
Domnia împreună cu Hristos	Apocalipsa 20:4,6	2 Timotei 2:12
Gog și Magog au fost uciși; bătălia din afara Ierusalimului	Apocalipsa 20:7-9	Ezechiel 38-39; Zaharia 12:7-11; 14:2-8,12; Isaia 29:6
Diavolul și alții aruncați în Lacul de Foc	Apocalipsa 20:10	Matei 25:41
Cartea faptelor	Apocalipsa 20:12	~Ps 139:16
Judecați după faptele lor	Apoc 20:13; 22:12	Matei 25:31-46
Moartea va fi nimicită pentru totdeauna	Apocalipsa 20:14	Isaia 25:7-8
Oamenii vor fi aruncați în Lacul de Foc	Apocalipsa 20:15	Matei 25:41
Cerul cel nou și pământul cel nou	Apocalipsa 21:1	Isaia 65:17-25; 66:22-24; 2 Petru 3:13
Dumnezeu va locui cu poporul Său în Noul Ierusalim	Apoc 21:2-3; 22:3	Zaharia 8:3
În cer nu este nevoie de soare și de lună	Apocalipsa 21:3-5; 22:5	Isaia 60:19-20
Se vor șterge toate lacrimile	Apocalipsa 21:4; 7:17b	Isaia 25:8
Dumnezeu este începutul și sfârșitul	Apocalipsa 21:6; 22:13	Isaia 41:4
Credincioșii vor fi fii ai lui Dumnezeu	Apocalipsa 21:7	Ieremia 3:19, Galateni 3:26
Noul Ierusalim pe un munte mare	Apocalipsa 21:10	Mica 4:1-2
Noul Ierusalim are o poartă pentru fiecare trib	Apocalipsa 21:12-13	Ezechiel 48:30-35
Noul Ierusalim / Biserica zidită pe cele 12 temelii ale apostolilor	Apocalipsa 21:14	Ef 2:20
Îngerul cu o măsură pentru a măsura cetatea	Apocalipsa 21:15	Ezechiel 47:3-6
Râu / izvor care izvorăște din Ierusalim	Apocalipsa 22:1-2	Ezechiel 47:1-2; Zaharia 14:8; Ioel 3:18
Pomul vieții	Apocalipsa 22:2-3,14,19	Gen 2:9-10; Ezechiel 47:12
Frunzele pomului vieții pentru vindecare	Apocalipsa 22:2	Ezechiel 47:12
Vom vedea fața lui Dumnezeu	Apocalipsa 22:4	Ps 11:7; 17:15; 27:8
Expresie: duhurile profeților	Apocalipsa 22:6	1 Corinteni 14:32
Fără închinare la îngeri	Apocalipsa 22:8-9	Col 2:18
Să sigilați / Să nu sigilați cuvintele unei profeții	Apocalipsa 22:10	Dan 12:4
Binele și răul cresc amândouă	Apocalipsa 22:11	Dan 12:10
Isus este steaua de dimineață	Apocalipsa 22:16	2 Petru 1:19
Cei răi rămân afară	Apocalipsa 22:15	1 Corinteni 6:9-10
Spune: „Vino, vină Împărăția Ta” sau așteaptă cu nerăbdare întoarcerea lui Hristos	Apocalipsa 22:17,20	Matei 6:10; 2 Petru 3:12

Având în vedere că Apocalipsa are 404 versete și aproximativ 9.667 de cuvinte în limba greacă, cele 121 de paralele înseamnă o paralelă la fiecare 3,3 versete și o paralelă la fiecare 80 de cuvinte grecești.

Semi-asemănări

Distrugerea celor patru călăreți (Apocalipsa 6:1-8)	Patru cai care cutreieră pământul (Zaharia 1:8-11)
Cele șapte peceți de pe un sul și blestemele lor (Apoc. 6:1-7:17)	Sulul zburător al blestemelor (Zaharia 5:1-4)
Vulturul care zboară cu cele trei vai (Apocalipsa 8:13)	Sulul zburător al blestemelor (Zaharia 5:1-4)
Măsurarea Templului, dar nu și a curții exterioare (Apocalipsa 11:1-2)	Măsurarea cetății, dar apoi nemăsurarea ei (Zaharia 2:1-3)
Să nu rămână niciodată văduvă (Apoc. 17:17; 18:7-8)	Va sta ca o doamnă pentru totdeauna (Isaia 47:5,7)

 

Î: De vreme ce Apocalipsa pare atât de neobișnuită, de ce ar trebui considerată Scriptură?

R: Apocalipsa prezintă paralele cu multe scrieri anterioare din Vechiul și Noul Testament, așa cum dovedește răspunsul la întrebarea anterioară. Irineu (182-188 d.Hr.), Iustin Martirul, Canonul Muratorian, Tertulian, Clement din Alexandria și Ipolit au afirmat cu toții că a fost scrisă de Ioan. Cărțile lui Tertulian „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a 4-a, rândurile 180-184, sugerează foarte puternic că Ioan a scris Apocalipsa. „Scrisoarea către Diognet” (c. 130-200 d.Hr.) pare să se refere la ea în capitolul 12, iar Ignatie, care a fost un ucenic al apostolului Ioan, în scrisoarea sa către smirneni le reamintește cititorilor învățătura lor cunoscută anterior, despre care nu avem nicio mențiune, cu excepția cărții Apocalipsa. Dionisie din Alexandria a fost probabil primul care a pus la îndoială dacă Ioan era același apostol Ioan, dar asta s-a întâmplat la 150 de ani după ce a fost scrisă cartea.

   Fragmentul 8 din scrierile referitoare la Papias, redactat probabil în jurul anului 400 d.Hr., spune: „În ceea ce privește inspirația cărții (Apocalipsa), considerăm că este de prisos să mai adăugăm vreun cuvânt; căci binecuvântații Grigorie Teologul și Chiril, și chiar oameni din vremuri și mai îndepărtate, precum Papias, Irineu, Metodiu și Hipolit, au adus mărturie pe deplin satisfăcătoare în acest sens.” (Ante-Nicene Fathers, volumul 1 (editori Roberts & Donaldson, 1994), p. 155).

 

Î: În Apocalipsa, care sunt câteva modalități de a structura această carte?

R: O modalitate de a structura Apocalipsa este aceea ce a văzut Ioan (cap. 1), lucrurile care sunt acum (cap. 2-3) și ceea ce va urma (cap. 4-22). O a doua modalitate este aceea a celor patru viziuni: cap. 1, cap. 2-3, cap. 21-22, grupând tot restul într-o a treia viziune. O structură mai utilă apare atunci când realizăm că Dumnezeu a organizat Apocalipsa în jurul numărului 7.

1 Fericirea acestei cărți: Duhul în 7 aspecte, descrierea lui Isus în 7 aspecte, 7 sfeșnice, 7 biserici

2-3 Mesagerii către cele șapte biserici: acum și mai târziu: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodiceea.

4-5 Tronul ceresc: ușă, tron, 4 ființe vii, sul, Miel, îngeri, ființe

6-7 Cele șapte peceți: cucerire, război, foamete, ciumă. Altarul martirilor, cutremur/144.000/mulțimea mare (doar 6)

8-11 Al șaptelea sigiliu: cele șapte trâmbițe: pământul, marea, râurile, cele trei vai, Eufratul, cele șapte tunete, a sosit timpul

12-15 Șapte semne: femeia/balaurul, războiul din cer, fiara din mare, fiara de pe uscat cu numărul 666, cei 144.000, cei trei îngeri, secerișul

16-18 Cele șapte potire: marea, pământul, râurile, soarele, întunericul, Eufratul pentru Armaghedon, a sosit timpul ca Babilonul să fie distrus

19-22 Cele șapte lucruri de la sfârșit: Cina nunții, călărețul pe calul alb, Mileniul, Marele scaun de judecată alb, Noul Ierusalim/cerul/pământul, Râul Vieții

 

Î: În Apocalipsa, care sunt câteva dintre modurile în care oamenii au interpretat această carte?

R: Apocalipsa este o carte dificil de interpretat, dar, pe lângă asta, oamenii au complicat-o și mai mult scriind informații contradictorii despre cum să o interpretăm. Deci, cum ar trebui să o interpretăm? Există cinci răspunsuri contradictorii.

Doar simbolic: Majoritatea lucrurilor din Apocalipsa nu se vor întâmpla literalmente, nu există niciun mileniu pe pământ, iar totul este doar un simbol al principiilor spirituale. Aceasta a fost viziunea lui Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.), a lui Eusebiu din Cezareea (318-340 d.Hr.), a lui Augustin din Hippo și a aproape tuturor creștinilor după anul 325 d.Hr.

Istoric: totul se întâmplase deja când a fost scrisă cartea. (Doar câțiva liberali susțin această viziune.)

Preterism complet: totul s-a întâmplat deja, dar după ce a fost scrisă cartea. (Puțini oameni sunt preteristi completi.)

Preterism parțial: majoritatea lucrurilor s-au întâmplat, dar unele încă nu s-au întâmplat. (R.C. Sproul susținea această viziune. Aceștia neagă, de asemenea, mileniul pe pământ, iar unii neagă răpirea.)

Futurist: Cu excepția celor șapte biserici, totul urmează să se împlinească. (Aceasta este viziunea standard, care se pare că datează încă de la Papias, ucenicul lui Ioan, 95-110 d.Hr.)

 

Primii creștini care susțineau că majoritatea evenimentelor din Apocalipsa sunt doar simboluri care nu se vor întâmpla niciodată.

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.)	Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.)
Eusebiu din Cezareea (318-340 d.Hr.)	Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.)
Deși nu am dovezi în privința acestora doi, presupun că și ei credeau același lucru.
Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.)	Origen (225-254 d.Hr.)

 

Primii creștini care susțineau că evenimentele din Apocalipsă se vor întâmpla literalmente în viitor.

Papias, discipol al apostolului Ioan (99-110 d.Hr.)	Ipolit (222-235/236 d.Hr.)
Didache (înainte de 125 d.Hr.)	Învățăturile lui Commodianus (c. 240 d.Hr.)
Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.)	Tratat împotriva lui Novatian (c. 248-258 d.Hr.)
Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.)	Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.)
Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.)	Victorin din Petau (martirizat în 304 d.Hr.)
Policrat din Efes (130-196 d.Hr.)	Metodiu (260-312/3 d.Hr.)
Tertulian (198-220 d.Hr.)	Lactanțiu (c. 303-325 d.Hr.)
Între anul 325 d.Hr. și perioada Reformei, am găsit doar doi scriitori care considerau că unele dintre ele sunt literale.
Ambrosiaster (latină, după 384 d.Hr.)	Ieronim (373-420 d.Hr.)

 

Î: În Apocalipsa 1:3, ar trebui creștinii să-și petreacă timpul studiind despre sfârșitul veacurilor?

R: Da, pentru că așa spune Apocalipsa 1:3. Având în vedere că aproximativ două treimi din conținutul doctrinar al Noului Testament se referă la a doua venire a lui Hristos, R.C. Sproul, în cartea sa *Now That’s a Good Question*, la paginile 488–490, spune: „Așadar, doar din volumul imens de informații atât din Noul, cât și din Vechiul Testament, care se concentrează asupra desăvârșirii viitoare a Împărăției lui Dumnezeu, este evident că aceasta a fost o chestiune de o importanță arzătoare pentru biserica creștină primară și pentru învățătura lui Isus Însuși. … În același timp, nu ar trebui să fim preocupați excesiv.”

 

Î: În Apocalipsa 1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7; 22:14, de ce există șapte „fericiri” în Apocalipsa?

R: Aceste șapte fericiri, sau cele șapte binecuvântări pe care le oferă Dumnezeu, sunt în concordanță cu faptul că numărul șapte este tema cărții. Pe scurt, ele se referă la cei care ascultă, la cei care mor, la cei care veghează și își păstrează hainele, la cei invitați, la cei care au parte de prima înviere, la cei care păzesc cuvintele și la cei care își spală hainele.

 

Î: În Apocalipsa 1:4 și Apocalipsa 4:5, Duhul Sfânt este unul sau șapte?

R: Scriptura ne vorbește despre un singur Duh Sfânt. Cu toate acestea, Apocalipsa 1:4 arată că Duhul are șapte părți distincte. Acestea sunt numite în Isaia 11:2 ca fiind Duhul Domnului, înțelepciunea, priceperea, sfatul, puterea, cunoașterea și frica de Domnul. Zaharia 3:9 vorbește despre piatra așezată înaintea lui Iosua, marele preot, o singură piatră cu șapte ochi. Zaharia 4:10 menționează, de asemenea, cei șapte ochi ai Domnului.

 

Î: În Apocalipsa 1:4, 8, 11, 17, este Tatăl sau Fiul Cel care este Alfa și Omega, Cel care era, este și va veni, Cel dintâi și Cel de pe urmă?

R: Aceste două titluri, precum și multe altele, sunt împărtășite de Tatăl și de Fiul. Pentru un alt exemplu de titlu împărtășit, vezi Ioan 8:58. Ambrozie al Milanului (c. 378 d.Hr.), în lucrarea sa „Despre Duhul Sfânt”, cartea 1, capitolul 13, a scris mai multe despre împărtășirea numelor divine. Consultați „Părinții niceni și post-niceni”, seria a II-a, pp. 110-111, pentru mai multe informații.

   Trebuie să fie dificil să fii Martor al lui Iehova când Tatăl și Fiul împărtășesc atât de multe titluri. Revista „Awake”   a Martorilor lui Iehova,8/22/1978 , p. 28, spune că „Alfa și Omega” se referă aici la Iehova Dumnezeu. Totuși, revista „10/1/1978 ” a Turnului de Veghere, p. 15, spune că se referă la Iisus Hristos.

 

Î: În Apocalipsa 1:7, când Isus se întoarce pe nori, ar putea aceasta să se refere la Guru Maharaj Ji zburând din India în America cu avionul, așa cum a învățat Misiunea Luminii Divine?

R: Nu, din cel puțin patru motive.

1. Faptele Apostolilor 1:11 spune că Isus se va întoarce în același mod în care S-a înălțat la Cer.

2. Faptele Apostolilor 1:11 spune că va fi același Isus.

3. Apocalipsa 1:7 spune că „fiecare ochi Îl va vedea”.

4. Atât Apocalipsa 1:7, cât și Faptele Apostolilor 1:11 sugerează o venire miraculoasă, pe care oamenii ar considera-o spectaculoasă. Nimeni nu a acordat prea multă atenție faptului că Guru Maharaj Ji a zburat din India cu avionul.

   Vezi și discuția despre Evrei 12:1.

 

Î: În Apocalipsa 1:7 și Faptele Apostolilor 1:11, faptul că Isus se întoarce în nori arată oare că ei credeau că există un „sus” cosmic? (Scepticul Bart Ehrman a pus această întrebare în cartea sa *Jesus, Interrupted*, pp. 280-281)

R: Sunt surprins de scepticismul absolut al lui Ehrman în această privință. Dacă o navă spațială Apollo ar orbita în jurul Pământului și, într-o zi înnorată, ar trece prin nori pentru a ateriza, aș spune că a coborât prin nori. Dacă un avion ar decola, aș spune că a zburat în sus, spre cer. Și nu trebuie să cred într-un „sus” cosmic pentru a spune că, din punct de vedere matematic, „sus” este o singură direcție, numită r, folosind coordonate radiale.

 

Î: În Apocalipsa 1:7 și Faptele Apostolilor 1:11, este oare „de neînțeles” faptul că Isus s-ar întoarce literalmente în nori, așa cum susține Rev. Moon?

R: Nu. Iată ce a scris liderul sectei, Rev. Moon: „În consecință, cea mai importantă chestiune dintre toate este punctul de vedere din care se interpretează Biblia... întrucât este absolut de neînțeles pentru intelectul omului modern că Domnul ar veni pe nori, este necesar să analizăm Biblia în detaliu a doua oară...” Principiul Divin, p. 500.

   Nu este mai de neînțeles decât plecarea lui Isus pe nori din Faptele Apostolilor 1:11. Poate că una dintre problemele fundamentale ale multora din Biserica Unificării este lipsa de credință în căile lui Dumnezeu și o naivitate de a urma căile altcuiva. Vezi și următoarea întrebare.

 

Î: În Apocalipsa 1:7, cum pot „toate ochii” să-L vadă pe Isus revenind pe nori?

R: În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, scepticii obișnuiau să folosească acest verset pentru a arăta că Biblia greșea, deoarece era imposibil ca fiecare ochi să-L vadă pe Isus, având în vedere că Pământul era rotund. Asta se întâmpla înainte de inventarea televiziunii sau a videoclipurilor.

   Desigur, chiar și fără televiziune sau transmisiuni video în direct, dacă Isus ar veni pe pământ pe o traiectorie circulară sau dacă ar veni pe o traiectorie dreaptă și ar dura mai mult de 24 de ore, orice ochi L-ar putea vedea totuși pe Isus.

 

Î: În Apocalipsa 1:7, întoarcerea lui Isus va fi invizibilă, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Apocalipsa 1:7 nu ar putea fi mai clară: „fiecare ochi Îl va vedea”. Mai mult, Faptele Apostolilor 1:10-12 spune că Isus se va întoarce pe aceeași cale pe care S-a înălțat la cer. Ei L-au văzut în mod vizibil pe Isus înălțându-Se la cer.

 

Î: În Apocalipsa 1:8, „Alfa și Omega” este Isus?

R: Da, contrar a ceea ce spun Martorii lui Iehova. Conform teologiei Martorilor lui Iehova, numai Tatăl este Dumnezeul „Atotputernic”, iar Isus este „Dumnezeul Puternic”, iar aici este menționat „Atotputernicul”. Cu toate acestea, există o problemă cu teologia lor, deoarece este clar că este vorba de Isus din trei motive.

1. Iisus a fost cel străpuns, nu Dumnezeu Tatăl.

2. Isus este Cel care vine în Apocalipsa 1:8.

3. Persoana care vorbește este Alfa și Omega din Apocalipsa 22:12-13, iar acea persoană este Isus în Apocalipsa 22:20.

   De asemenea, semnificația expresiei „Alfa și Omega” este similară cu „primul și ultimul”, care este un titlu al lui Isus în Apocalipsa 1:17-18 și 2:8.

 

Î: În Apocalipsa 1:10, „Ziua Domnului” este sâmbătă sau duminică?

R: Cel mai probabil era duminica, deoarece „Ziua Domnului” ar fi ziua în care Isus a înviat din morți. Așa cum a spus un predicator, Ioan s-ar fi putut simți descurajat, așa că Dumnezeu l-a dus la biserică! Unii creștini nu sunt de acord și consideră că aceasta era Sabatul (sâmbăta).

   Pavel i-a îndrumat pe corinteni cu privire la colecta regulată pentru poporul lui Dumnezeu, care trebuia făcută în prima zi a săptămânii, în 1 Corinteni 16:2. De ce le-ar fi dat această instrucțiune dacă nu ar fi avut deja o adunare specială în prima zi a săptămânii? Pavel nu le-a spus niciodată să se adune pentru ofrandă, probabil pentru că erau deja adunați împreună în prima zi a săptămânii.

 

Î: În Apocalipsa 1:16; 2:12, cum poate ieși din gura lui Isus o sabie ascuțită cu două tăișuri?

R: Ioan descrie ceea ce a văzut și efectele acestui lucru. Faptul că Ioan a văzut raze de lumină sau altceva nu este esențial. Deoarece Dumnezeu a creat universul prin Cuvântul Său (Psalmul 33:6, 9), Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai puternică armă care există.

   Am auzit de un articol oarecum lipsit de respect care se întreba care ar fi rezultatul unei bătălii ipotetice între Isus și o versiune malefică a lui Superman. Se spunea că Isus ar câștiga, pur și simplu pentru că, indiferent ce i s-ar întâmpla, Isus ar învia întotdeauna. Acest articol a uitat de puterea cuvintelor rostite de Dumnezeu și de puterea atotputernică de a face pe oricine să explodeze într-un număr aproape infinit de bucăți. Isus ar putea pur și simplu să rostească cuvintele, iar Superman ar fi lipsit de toate puterile sale. Kriptonita, chiar dacă ar fi reală, nu ar fi necesară, deși Isus ar putea crea și asta.

 

Î: În Apocalipsa 1:17, de ce a căzut Ioan la picioarele lui Isus ca și cum ar fi murit? A murit Ioan cu adevărat?

R: Acesta este efectul sfințeniei lui Dumnezeu asupra oamenilor, chiar și asupra credincioșilor, înainte ca aceștia să fie transformați în Cer. Poate că nici Ioan însuși nu știa dacă murise sau nu. Fie Ioan a murit în prezența lui Isus, fie a leșinat ca și cum ar fi murit. Majoritatea oamenilor cred că este vorba de cea de-a doua variantă. Adesea, în Biblie, oamenii simt un sentiment de groază sau de teamă atunci când au o întâlnire. Uitați-vă la Isaia și Daniel; de asemenea, cuvintele îngerului adresate lui Zaharia și Mariei au fost: „Nu vă temeți”. În timpul transfigurării, la care a fost prezent Ioan, ei au fost uimiți de priveliște, dar nu au căzut ca și cum ar fi murit.

 

Î: În Apocalipsa 1:19-20, de ce apar sfeșnicele aici și de ce tocmai sfeșnice?

R: Se spune că sfeșnicele erau un simbol al bisericilor. În tradiția iudaică, menorahul avea adesea șapte brațe. Un sfeșnic a fost creat pentru a da lumină în locurile întunecate. Cu toate acestea, el nu are lumină proprie, ci are datoria de a arde cu credincioșie uleiul care curge în interiorul său. Cifra șapte este, de asemenea, o metaforă a desăvârșirii. Existau multe alte biserici în acea vreme, dar se pare că Isus nu a avut nevoie să se adreseze unei a opta sau a noua biserici; era suficient să se adreseze celor șapte biserici.

 

Î: În Apocalipsa 1:20, Apocalipsa 2 și Apocalipsa 3, cine sunt cei șapte îngeri ai celor șapte biserici?

R: Cuvântul grecesc folosit aici, „angelos”, poate însemna atât „mesager”, cât și „înger”. Hristos nu îi încuraja și nu îi mustra pe îngerii din Cer; mai degrabă, Isus avea cuvinte de încurajare și mustrare pentru cele șapte biserici, iar mesajul era transmis prin îngeri. Indiferent dacă aceștia șapte erau îngeri sau mesageri umani care l-au vizitat pe Ioan, rolul lor era să comunice cu cele șapte biserici.

 

Î: În Apocalipsa 2:1-3:22, ce știm despre cele șapte biserici în general?

R: Aceste biserici formează un triunghi în sensul acelor de ceasornic în Asia Mică (Turcia de astăzi), iar Ioan a slujit probabil în această regiune. Existau multe alte orașe cu biserici cărora li s-ar fi putut scrie, dar, din anumite motive, a existat un mesaj special pentru fiecare dintre aceste șapte biserici. Este probabil ca aceste șapte biserici să fi ilustrat șapte tipuri de biserici, atât atunci, cât și acum. Dacă vă ajută, puteți reține ordinea celor șapte biserici cu ajutorul următorului mnemonic: „Mănâncă ardei mici, apoi servește mâncarea târziu”.

 

Î: În Apocalipsa 2:1-7, ce știm despre orașul Efes?

R: Efesul era unul dintre cele mai mari orașe din Imperiul Roman, deși era mult, mult mai mic decât Roma și Alexandria. Până la construirea ulterioară a Constantinopolului, Efesul era orașul dominant între Corint și Antiohia. Pentru a vă face o idee despre importanța sa, drumul către acest oraș portuar avea o lățime de 70 de picioare, iar populația sa era de o treime de milion.

   Efesul era locuit încă dinainte de secolul al XII-lea î.Hr. și a trecut pașnic sub stăpânirea romană în anul 133 î.Hr. Teatrul în care a intrat Pavel putea găzdui între 25.000 și 50.000 de persoane. Miletul era principalul port comercial, dar când portul său s-a colmatat (înainte de vremea lui Pavel), Efesul i-a luat locul. Când, mai târziu, portul din Efes s-a colmatat, Smirna a înlocuit Efesul ca port principal. Influența dominantă în Efes era reprezentată de una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, Templul Artemisei, zeița vânătorii. În oraș se aflau mulți negustori evrei.

   De asemenea, Timotei a locuit în Efes, după cum se menționează în 1 Timotei 1:3.

 

Î: În Apocalipsa 2:7, 11, 17, 26; 3:5, 12, 21, care este diferența între a fi creștin și a fi un creștin care biruiește, și cum ajungem să fim din aceștia din urmă?

R: Ca creștini, Dumnezeu ne-a chemat nu doar în cer, ci să trăim o viață creștină victorioasă. O persoană poate avea succes la școală, în a câștiga bani sau în a obține putere politică, iar Dumnezeu ne cheamă să avem succes ca creștini. Dar succesul unui creștin nu se măsoară prin niciunul dintre aceste lucruri, ci, în esență, prin faptul dacă îți arăți dragostea față de Dumnezeu făcând cu ascultare ceea ce Dumnezeu vrea să faci și abținându-te de la ceea ce Dumnezeu nu vrea să faci. Succesul începe cu inima și mintea noastră, dar rodul se vede în fapte și cuvinte. Nu fi un creștin eșuat. Străduiește-te din greu să fii unul victorios; poți face asta pentru că Dumnezeu lucrează în tine. Iată câteva lucruri pe care primii creștini le-au învățat despre viața creștină de succes.

Minucius Felix (210 d.Hr.) „Cât de frumos este spectacolul în ochii lui Dumnezeu când un creștin se luptă cu durerea; când este pus față în față cu amenințări, pedepse și torturi; când, batjocorind zgomotul morții, calcă în picioare groaza călăului; când își ridică libertatea împotriva regilor și prinților și se supune numai lui Dumnezeu, al cărui este; când, triumfător și victorios, îl calcă în picioare chiar pe cel care a pronunțat sentința împotriva lui! Căci a biruit cel care a obținut ceea ce a căutat.” Octavius al lui Minucius Felix, cap. 37, p. 196

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) „Dar să meargă și să se supună Cuvântului ca antrenor al său, și lui Hristos, Președintele competiției; iar ca hrană și băutură prescrise, să aibă Noul Testament al Domnului; ca exerciții, poruncile; iar ca eleganță și podoabă, înclinațiile nobile, iubirea, credința, speranța, cunoașterea adevărului, blândețea, smerenia, mila, seriozitatea: astfel încât, atunci când, la ultima trâmbiță, se va da semnalul pentru cursă și plecare de aici, ca din stadionul vieții, el să se poată prezenta cu conștiința curată, victorios, în fața Judecătorului care acordă răsplătirile, recunoscut ca fiind vrednic de Patria de sus, în care se întoarce cu coroane și ovațiile îngerilor.” Cine este bogatul care va fi mântuit, cap. 3, p. 592

Tertulian (c. 208 d.Hr.) „Găsiți în Apocalipsa edictul său, care prezintă răsplătirile prin care El îi îndeamnă la victorie – mai ales pe aceia care se disting prin biruința în persecuție, luptând, de fapt, în lupta lor victorioasă nu împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva duhurilor răutății.” Despre fuga din fața persecuției, cap. 1, p. 116

Origen (225-253/254 d.Hr.) „Ar fi putut oare să se întâmple, fără ajutorul divin, ca Iisus, dorind în acești ani să-Și răspândească cuvintele și învățătura, să fi avut un succes atât de mare, încât pretutindeni în lume, nu puține persoane, atât greci, cât și barbari, atât învățați, cât și ignoranți, să-I fi adoptat doctrina, astfel încât să se lupte, chiar până la moarte, pentru apărarea ei, mai degrabă decât să o renege, lucru pe care nimeni nu s-a spus vreodată că l-ar fi făcut pentru vreun alt sistem?” Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 1, cap. 26, p. 407.

Origen (225-253/254 d.Hr.) „Dar ei nu au nicio putere asupra celor care «s-au îmbrăcat cu toată armura lui Dumnezeu», care au primit puterea de a «rezista uneltirilor diavolului» și care se angajează mereu în lupte cu ei, știind că «nu ne luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva stăpânirilor, împotriva puterilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestei lumi, împotriva răutății spirituale din locurile înalte».” Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 8, cap. 34, p. 652.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.): „sunt la fel de demni de laudă pentru că păstrează pacea lui Hristos, pe cât au fost de victorioși în lupta lor cu diavolul.” Tratatul 1, cap. 22, p. 428

Adamantius (c. 300 d.Hr.) spune că noi triumfăm în Hristos. Dialog despre adevărata credință, cap. 20, p. 105

Lactanțiu (c. 303-320/325 d.Hr.): „Să ne angajăm cu îndrăzneală împotriva dușmanului pe care îl cunoaștem, pentru ca, victorioși și triumfători asupra adversarului nostru învins, să obținem de la Domnul acea răsplată a vitejiei pe care El Însuși a promis-o.” Instituțiile divine, cartea 7, chiar la sfârșit, p. 223

Lactantius (315-315/330 d.Hr.) „De aceea, Dumnezeu a acționat cu cea mai mare previziune, așezând obiectul virtuții în relele pe care El le-a creat în acest scop, pentru a ne stabili o încercare în care să-i încununeze pe învingători cu răsplata nemuririi.” Epitome a „Instituțiilor divine”, cap. 29, p. 233

 

Î: În Apocalipsa 2:2-7, în ce sens se afla Biserica din Efes la o răscruce de drumuri și în ce sens se află unele biserici la o răscruce de drumuri astăzi?

R: În biserică era mult bine. Cu toate acestea, întrucât mulți își părăseau dragostea dintâi, dacă această situație ar fi continuat, răul amenința să înghită binele, iar biserica ar fi devenit inutilă. Situația putea fi inversată în acel moment, dar conducătorii și membrii bisericii trebuiau să decidă în ce direcție să o ia.

Bisericile se pot afla la o răscruce de drumuri din punct de vedere doctrinar, sau în ceea ce privește decizia de a face parte sau nu dintr-o organizație mai mare, sau ce programe să susțină. Ele se pot afla, de asemenea, la o răscruce de drumuri în alegerea unui pastor sau în construirea unei clădiri.

Primul pas pentru a trece cu succes printr-o situație de răscruce este să-ți dai seama că te afli în acea situație.

Al doilea pas este să te rogi ca voia lui Dumnezeu să se împlinească aici.

Al treilea pas este să conștientizezi consecințele fiecărei opțiuni și costul (sau efortul) pe care îl presupune alegerea drumului corect.

Următorul pas este elaborarea, în rugăciune, a unui plan privind modul în care să ajungem pe calea cea bună.

 

Î: În Apocalipsa 2:4, ce înseamnă pentru credincioși să-și părăsească prima iubire?

R: Chiar și iubirea autentică, dacă nu este întreținută și cultivată, se poate estompa. Creștinii au datoria de a persevera și de a rămâne devotați lui Hristos. Din păcate, ei pot lăsa iubirea lor să se răcească și doar rareori doresc să se apropie de Hristos. Un sfeșnic mic poate menține aceeași flacără aprinsă ani de zile, atâta timp cât rezervorul este umplut regulat cu ulei. La fel, pentru ca iubirea noastră să dăinuie, fie că este pentru Dumnezeu, fie pentru ceilalți, ea trebuie să fie alimentată cu ulei.

 

Î: În Apocalipsa 2-3, aceste mesaje erau a) situația actuală, b) profeții care s-au împlinit la scurt timp după aceea sau c) profeții privind istoria Bisericii de-a lungul veacurilor?

R: Toți sunt de acord că acestea descriu șapte biserici locale din vremea Apocalipsei și din perioada imediat următoare. Dincolo de aceasta, există două puncte de vedere principale.

Teoria perioadelor bisericești: Această perspectivă susține că textul ilustrează șapte perioade ale bisericii. Un neajuns evident al acestei teorii este faptul că susținătorii ei nu sunt de acord asupra perioadelor, cu excepția faptului că Efesul reprezintă biserica primară, iar epoca actuală se încadrează în perioada Laodiceei. Odată am predat la o școală duminicală, unde am împărțit istoria Bisericii în șapte perioade pe cartonașe. Nu am trecut nicio dată. Fiecare grup de trei sau patru persoane trebuia să încerce să potrivească descrierea de pe cartonașe cu biserica din Apocalipsa. Grupurile nu au fost toate de acord cu privire la potriviri, iar niciun grup nu a respectat ordinea istorică.

   J. Dwight Pentecost a fost unul dintre profesorii care au predat această teorie în cadrul cursului său despre Epistolele pauline și Apocalipsa. Conform notițelor de la curs

33-100 d.Hr. a fost Efes

100-316 d.Hr. a fost Smirna, biserica persecutată

316-615 d.Hr. a fost Pergam, biserica de stat

615-1517 d.Hr. Tiatira – catolicismul roman (dar cum rămâne cu creștinii ortodocși greci???)

1517-1750 d.Hr. – Sardes – Biserica reformată

1750-1850 d.Hr. Filadelfia – Biserica credincioasă

1850– Laodiceea – liberalismul

Teoria tipurilor de biserici: Astăzi, de exemplu, este greu de crezut că biserica din China, cea din Indonezia și cea din America de Nord au exact aceleași probleme, puncte forte și deficiențe. Cele șapte biserici din Apocalipsa ilustrează șapte tipuri de biserici, fiecare dintre acestea fiind mai mult sau mai puțin prezentă de-a lungul întregii istorii a bisericii.

 

Î: În Apocalipsa 2-3, care este un scurt rezumat al bisericilor și al istoriei bisericii?

R: Să încercăm mai întâi să rezumăm cele șapte biserici, apoi perioadele istoriei bisericii, și să vedem cum se potrivesc acestea.

1. Efes – biserica lipsită de iubire

Nu poate tolera răul

A pus la încercare și a respins pe falșii apostoli

Și-a părăsit dragostea dintâi

Este bine că urăsc învățătura nicolaită

2. Smirna – biserica persecutată

Sărăcia

De către o sinagogă a lui Satan

Pe cale să sufere, închisoare

10 zile de necaz

3. Pergam – biserica care face compromisuri

Unde Satana își are tronul

Idolii lui Balaam și imoralitatea sexuală

nicolaitii

4. Tiatira – biserica tolerantă

Face mai mult decât la început

Tolerarea Izabelei, imoralitatea sexuală

Consumă jertfe aduse idolilor

Necazuri pentru păcatele lor

5. Sardes – biserica moartă

Pretinde că este vie, dar este moartă

Faptele nu sunt desăvârșite

Câțiva nu și-au pângărit hainele

6. Filadelfia – biserica „credincioasă”

Ușă deschisă, puțină putere

Sinagoga lui Satan cade la picioarele tale

Rămâi statornic. Vei fi ferit de ceasul încercării

7. Laodiceea – biserica călduță

Nici fierbinte, nici rece

Crezi că ești bogat, cumpără adevărata bogăție.

Isus bate la ușă

Iată șapte perioade din istoria bisericii

1. 33-325 d.Hr. Biserica pre-niceană

10 persecuții majore. 40-70.000 de martiri

Peste 30 de erezii. Testează-i pe profeții falși

Buni în doctrină. Respingerea răului

Evanghelizare

2. 325-451 d.Hr. Biserica de la Niceea până la Calcedon

Cărți apocrife

Controverse

O mulțime de doctrine

Orașul Roma a fost jefuit

3. 451-634 d.Hr. Biserica pre-musulmană

Marea ciumă a lui Iustinian în est

Pe cale să sufere

Opere apocrife

Multe icoane și relicve

4. 634–1215 d.Hr. De la musulmani până la al IV-lea Conciliu de la Lateran

Cuceririle și persecuțiile musulmane

Icoane și moaște

Anul 800 d.Hr. Vikingii

5. 1215-1415 d.Hr. De la al IV-lea Conciliu de la Lateran până la Reforma Protestantă

Puterea mongolilor

Cruciadele

Ciuma bubonică

Lupta

imoralitatea

Scaunul papal

6. 1415–1840: De la Reformă la a doua Mare Trezire

1453 d.Hr. Turcii cuceresc Constantinopolul

Colonizarea

Sclavie

Imoralitatea

Misionarii

7. 1840–prezent: de la a doua Mare Trezire până în prezent

Anii 1830 și mai târziu: religii false (Martorii lui Iehova, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă etc.)

Numeroase progrese științifice

Darwin. Teologia liberală. Nazismul, comunismul

Multe persecuții. Mai mulți martiri decât în orice altă perioadă.

Războiul Civil American, Rebeliunea Taiping din China

Războiul Triplei Alianțe în America de Sud

Cele două războaie mondiale. Războiul Rece

Epidemii (gripa spaniolă etc.)

Mulți misionari

Unele lucruri se potrivesc; multe nu. Așadar, acestea nu sunt perioade din istoria bisericii.

 

Î: În Apocalipsa 2:5, ce ar însemna să le fie îndepărtat sfeșnicul?

R: Poate însemna una dintre cele două lucruri, sau chiar amândouă. Poate însemna că biserica nu va mai purta lumina lui Hristos; ar arăta în continuare ca o biserică, dar ar fi de fapt moartă.

În al doilea rând, se poate ajunge de la această stare la dispariția completă.

 

Î: În Apocalipsa 2:6, cine erau nicolaeții?

R: Ei învățau că a duce o viață imorală era perfect acceptabil pentru un creștin. Conform „Istoriei ecleziastice” a lui Eusebiu (cartea 3, cap. 29, p. 161), nicolaeții menționați în Apocalipsa proveneau de la Nicolae. Lucrarea lui Irineu „Împotriva ereziilor”, cartea 1, capitolul 26.3, p. 352, și cartea 3, capitolul 11.1, p. 426 (182-188 d.Hr.), îi descrie, de asemenea, ca fiind libertini sau ca încercând să fie atât spirituali, cât și imorali. O caracteristică a libertinilor este că adesea resping toate absoluturile morale și consideră că aproape nimic nu este alb sau negru. Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.), Tertulian (198-220 d.Hr.), Hipolit (225-234/5 d.Hr.) și Victorinus din Petau (martirizat în 307 d.Hr.) discută, de asemenea, despre nicolaiti.

 

Î: În Apocalipsa 2:7 și Apocalipsa 22:2, este acest pom același cu cel din Grădina Edenului?

R: Dumnezeu poate crea lucruri care să dăinuie, așa că ar putea foarte bine să fie același copac. Totuși, nimic nu exclude posibilitatea ca acesta să fie un copac diferit sau un copac care a crescut din cel menționat în Geneza 2:9.

 

Î: În Apocalipsa 2:8-11, ce știm despre orașul Smirna?

R: Smirna se afla la 40 de mile spre nord de Efes. Fiind locul de naștere al lui Homer, era un port foarte vechi, numit aparent după mir, parfumul. Primii locuitori au fost probabil lelegienii, un popor probabil ne-grecesc, aliați ai troienilor în secolul al X-lea î.Hr. (Iliada x, 429; xx, 96). Conform lui Herodot, grecii ionieni au cucerit orașul de la grecii eolieni, care se aflau cu toții în afara orașului, sărbătorind un festival în cinstea lui Dionis, zeul vinului, înainte de anul 688 î.Hr. Puternicul rege mermnad al Lidiei, Gyges (c. 687–652 î.Hr.), s-a opus Smyrnei, iar aceasta a fost distrusă în 627 î.Hr. de către lidieni sub conducerea lui Alyattes al III-lea (609–560 î.Hr.). Smyrna era doar un mic grup de sate până când a fost „reînviată” de generalul macedonean Lisimach în jurul anului 288 î.Hr. Smyrna s-a aliat cu Roma împotriva seleucizilor și a construit un templu dedicat zeiței Roma în anul 195 î.Hr. Parții au ocupat Smyrna între anii 41-39 î.Hr. Cultul împăratului roman era puternic acolo, deoarece, în anul 26 d.Hr., locuitorii i-au cerut împăratului Tiberius permisiunea de a construi un templu dedicat împăratului roman ca zeu. Alte unsprezece orașe au concurat, de asemenea, pentru a construi primul templu dedicat împăratului, dar Smirna a câștigat. În fiecare an, cetățenii trebuiau să ardă tămâie în cinstea împăratului, iar atunci când făceau acest lucru primeau un certificat. Smirna avea, de asemenea, o populație evreiască numeroasă. Punctul cel mai înalt, Muntele Pagos/Pagus/Pagros, cu o înălțime de 525 de picioare, era înconjurat de un inel de clădiri care, privite de la distanță, arătau ca o coroană. Acestea erau numite „coroana Smirnei”. Înconjurând muntele, spre est și vest, se afla un drum numit „Strada de Aur”. Probabil că la fiecare capăt al drumului se afla câte un templu. Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 1601-1602, și Dicționarul Wycliffe de arheologie biblică, pp. 542-543, adaugă, de asemenea, că populația din acea vreme era de aproximativ 200.000 de locuitori. Enciclopedia Britannica (1949) menționează că, în 1940, orașul modern Izmir, situat pe același amplasament, avea o populație de 184.000 de locuitori.

   Din punct de vedere geografic, Smirna se află la locul unde râul Hermus se varsă în golf. Are un port bine protejat, iar „Noul Dicționar Internațional al Bibliei”, p. 950, menționează că era punctul final al unei rute comerciale care traversa Valea Hermus.

 

Î: În Apocalipsa 2:9, de ce se spune că creștinii se aflau în sărăcie, când Smirna era, de fapt, un oraș bogat?

R: Este posibil să fi existat o persecuție economică împotriva celor care refuzau să ardă tămâie în cinstea împăratului. De asemenea, închisoarea nu era de obicei o formă de pedeapsă, ci mai degrabă o celulă de detenție preventivă înainte de proces și de execuție pentru cei găsiți vinovați.

 

Î: În Apocalipsa 2:9, cum puteau evreii să formeze o sinagogă a lui Satan?

R: Biblia nu spune că ei au numit-o în mod explicit „sinagogă a lui Satana”, ci doar că aceasta servea ca o sinagogă a lui Satana. Dacă o sinagogă sau orice adunare religioasă se opune activ Evangheliei, ea este folosită de diavol.

   În epoca creștină, Ignatie (98-116 d.Hr.), un ucenic al lui Ioan, a scris o scrisoare către smirneni. Policarp a fost un episcop al Smirnei care a fost martirizat în anul 155 d.Hr. Acuzatorii erau evrei din Smirna.

 

Î: În „Rev 2:12 -17”, ce știm despre orașul Pergam?

R: Pergamul era un oraș bogat din interiorul țării, situat la aproximativ 65 de mile nord de Smirna. Acesta a trecut pașnic sub stăpânirea romană în anul 133 î.Hr. Una dintre cele două influențe majore din Pergam era cultul puternic al împăratului. A doua influență majoră era magia și astrologia, care proveneau din Babilon. Pergamul avea temple dedicate Atenei, lui Asclepios, lui Dionis și lui Zeus Soter [Zeus Mântuitorul]. În anul 29 î.Hr. a fost construit un templu în cinstea lui Augustus. Orașul avea o bibliotecă cu 200.000 de cărți, construită pentru a rivaliza cu cea din Alexandria. Faraonul Egiptului a oprit exportul de papirus pentru a împiedica acest lucru. Dar apoi, în Pergam, au fabricat un tip special de pergament sau velină din piei de animale; l-au numit pergamena.

 

Î: În Apocalipsa 2:13, cum a ajuns Satana să aibă „un tron” la Pergam?

R: Acest lucru nu înseamnă că aici locuiește Satana, ci mai degrabă că era un centru al activității satanice axat pe închinarea la împăratul roman (pe acest tron). Pergamul avea un templu dedicat zeului Augustus și zeiței Roma. De asemenea, avea un templu dedicat zeului-șarpe Asclepios, de la care își trage simbolul medicina modernă. Avea un templu dedicat „Zeusului Mântuitor”.

 

Î: ÎnRev 2:14 -16,2:21 -23, pot credincioșii adevărați să urmeze învățătura lui Balaam și să comită imoralitate sexuală?

R: Din păcate, da. David a făcut-o în Vechiul Testament, iar Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele sale. De fapt, Balaam nu a mințit niciodată și nu a spus nimic neadevărat. Dar el a rănit poporul lui Dumnezeu și a fost ulterior executat de israeliți, pentru că a dat informații adevărate dușmanilor lui Dumnezeu, pe care aceștia le-au putut folosi împotriva poporului lui Dumnezeu. Povestea lui Balaam și a israeliților este relatată în Numeri 22-24, 31:8-16 și repetată în Deuteronom 23:4-5; Iosua 13:22; 24:9-10; Neemia 13:2; Mica 6:5; 2 Petru 2:15 și Iuda 11.

 

Î: În Apocalipsa 2:17, care este semnificația pietrei albe?

R: În acele vremuri, când avea loc un eveniment public, cum ar fi o competiție sau o reprezentație teatrală, piatra albă servea drept bilet de intrare. Pietrele albe mici erau folosite și la vot. De asemenea, în loc să ai un bilet pentru a merge la un ospăț al idolilor și a mânca mâncarea idolilor, aveai o piatră albă pentru a merge și a mânca mana ascunsă. Mana sau mâncarea idolilor; ce ai prefera?

 

Î: ÎnRev 2:18 -29, ce știm despre orașul Tiatira?

R: Din punct de vedere geografic, Tiatira era un oraș strategic din Asia Mică, situat de-a lungul unui drum principal care lega văile râurilor Hermus și Caicus. Se afla la 45 de mile est de capitala provinciei, Pergam, și era necesar să treci prin Tiatira pentru a ajunge de la Pergam la Laodiceea și în toate provinciile din est. Se afla la 52 de mile nord-vest de Smirna. Tiatira a fost fondată în anul 300 î.Hr. de către Seleucus I al Siriei, de-a lungul graniței cu Bitinia, ca fortăreață de frontieră. Astăzi, pe acel loc se află orașul turc Akhisar.

   Tiatira a trecut pașnic sub stăpânirea romană în anul 133 î.Hr. În Faptele Apostolilor 16:14-15, 40, o negustoreasă de stofe purpurii pe nume Lidia, pe care Pavel a întâlnit-o în Filipi, era originară din Tiatira. În acest fort de frontieră se produceau vopsele, îmbrăcăminte, aramă și ceramică. Era un centru deosebit de important al comerțului cu lână. Există dovezi că aici existau mai multe bresle comerciale decât în orice alt oraș asiatic.

   Biserica din Tiatira avea multe dintre punctele forte ale vecinei sale din Pergam, dar și slăbiciuni mai mari. Pentru a lucra în industria locală, era necesar să aparții unei bresle. Aceste bresle erau o combinație între sindicat, organizație civică, club social și centru de cult (oh, nu!). Importanța apartenenței la bresle ar fi putut constitui o ispită pentru creștinii de acolo de a face compromisuri. Fără îndoială, comercianții creștini trebuiau să se lupte cu decizia de a se alătura breslelor sau de a-și pierde cariera. Deoarece credincioșii știau că idolii nu erau de fapt nimic, nu puteau creștinii pur și simplu să se prefacă că se închinau idolilor, pentru a-și ajuta afacerile și a oferi mai mulți bani lui Dumnezeu? Aveau nevoie de un răspuns la această întrebare, la fel cum avem nevoie și noi astăzi de un răspuns cu privire la compromisuri; Dumnezeu a oferit un răspuns în scrisoarea către Biserica din Tiatira.

   Deși Tiatira a existat în epoca romană, cred că mulți creștini trăiesc astăzi în Tiatira. Creștinii din Tiatira nu puteau evita lumea; toți călătorii terestri dintre Est și Vest treceau prin orașul lor. Ei se confruntau cu ispita lumii și a bogățiilor și plăcerilor ei, cu promisiunea lumii și a cunoașterii ei, precum și cu pretențiile lumii și cu persecuția ei. Creștinii din Tiatira, care priveau biserica ca pe un refugiu sfânt, ar fi putut fi dezamăgiți; lumea se afla și în biserica lor. Ce ar trebui să facă ei și ce ar trebui să facem noi astăzi, când lumea se află în biserică? Avem nevoie de răspunsuri la această întrebare, iar Dumnezeu a oferit cel puțin o parte din aceste răspunsuri în scrisoarea către Biserica din Tiatira.

   Satana invadează biserica în două moduri: creând breșe și extinzând breșele existente. Dacă creștinii nu au bucuria lui Hristos, se deschid către plăceri de substituție. Dacă nu cresc în înțelepciunea lui Dumnezeu, se deschid către orice așa-zisă înțelepciune. Dacă nu au puterea de la Dumnezeu, cedează în fața persecuțiilor cu care se confruntă toată lumea. Neresolvarea breșelor existente este, de asemenea, o problemă gravă. Când lupii și alți necreștini se deghizează în creștini, sau când chiar credincioșii păcătoși îi rătăcesc pe alții, femeile și bărbații creștini buni stau deoparte și nu fac nimic. Dacă vedem păcatul în biserică, adesea preferăm să-l ignorăm. Nu ar trebui oare pastorii și ceilalți creștini să acționeze în această privință? Vrem să emanăm pozitivitate în gânduri și iubire, la fel ca Hristos.

   Poate că, la fel ca oamenii din Tiatira, și noi avem nevoie de o viziune nouă asupra lui Hristos. Isus este la fel de neclintit ca un foc aprins, la fel de ferm în voința și iubirea Sa ca arama lustruită. Dumnezeu ne iubește prea mult ca să se mulțumească cu mai puțin decât ce este mai bun în viețile noastre. Oare îi iubim atât de puțin pe ceilalți și pe biserică încât nu ne pasă? Dacă credincioșii L-ar vedea pe Hristos mai clar, atunci plăcerile, cunoștințele și puterea lumii ar apărea ca niște imitații, așa cum sunt de fapt. Să ne îndreptăm privirea spre Isus.

 

Î: În Apocalipsa 2:20, femeia imorală se numea într-adevăr Izabela?

R: Ar fi putut fi numele ei real sau o poreclă, dar este mai probabil să fie o comparație între răutatea acestei femei și Iezabela despre care puteți citi în 1 Regi 21.

 

Î: În Apocalipsa 2:20, care sunt câteva moduri în care creștinii ar putea permite compromisuri morale în biserică, dar nu ar trebui să o facă?

R: Există o serie de moduri în care o biserică, inclusiv liderii și membrii ei, pot păcătui prin acceptarea compromisurilor. Iată câteva exemple concrete.

a) Din punct de vedere doctrinar, s-ar putea avea un pastor și un predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, talentat și elocvent, care nu crede în Iad.

b) Din punct de vedere moral, s-ar putea avea un evanghelist care obține rezultate bune, dar care este el însuși implicat în păcat sexual.

c) S-ar putea avea o lideră de grup de tineret care trăiește într-o relație sexuală în afara căsătoriei cu iubitul ei.

d) S-ar putea colabora cu alte organizații care se numesc biserici, dar care neagă fundamentele esențiale ale credinței creștine.

 

Î: În Apocalipsa 2:20, care sunt câteva moduri în care creștinii pot și ar trebui să facă compromisuri în biserică?

R: Este în regulă să faci compromisuri în privința unor chestiuni secundare sau neînsemnate. Iată câteva exemple de biserici sau creștini care colaborează în ciuda acestor diferențe.

a) Vârsta pământului, Biblia și știința (recunoscând că Geneza este în întregime adevărată și Cuvântul lui Dumnezeu)

b) Botezul credincioșilor față de botezul pruncilor (Baptiștii de Sud și Biserica Presbiteriană din America)

c) Bisericile ar trebui să-și pună în comun resursele pentru un consiliu misionar comun și pentru publicațiile școlii duminicale (Baptiștii de Sud vs. Bisericile Biblice)

d) Ziua de închinare împreună sâmbătă vs. duminică (Baptiștii de Ziua a Șaptea vs. alții)

e) Prezbiteri și diaconi într-o biserică vs. diaconi, un singur pastor și niciun alt prezbiter

f) Există sau nu liberul arbitru al oamenilor? (John Wesley și metodistii calviniști)

g) Sucul de struguri vs. vinul la Cina Domnului

h) Acoperirea capului pentru femei în biserică

i) Legile privind imigrația

j) Consumul de alcool (dar fără a se îmbăta)

k) Copiii ar trebui să participe întotdeauna la slujba principală (Baptiștii Misionari vs. Baptiștii din Sud)

l) Este sau nu posibilă pierderea mântuirii (Metodistii biblici, Carismaticii, Biserica Luterană Sinodul Missouri vs. majoritatea Baptiștilor și Biserica Presbiteriană din America)

m) Instrumentele muzicale mecanice în biserică (Biserica lui Hristos vs. altele)

n) Susținerea Israelului și a majorității aspectelor politice în general

o) Doar biserici mici și mari; fără mega-biserici

p) Pre-tribulație, pre-mânie, mijlocul tribulației, post-tribulație

q) Sfânta Împărtășanie o dată pe lună vs. în fiecare săptămână (majoritatea evanghelicilor vs. nazarinenii, anglicanii)

r) Teologia înlocuirii: Israelul nu mai este poporul ales al lui Dumnezeu vs. Israelul are încă un loc și în profeție (Teologia Legământului vs. Dispensationalismul)

s) Vorbirea în limbi (carismatici vs. necarismatici)

t) Tipul de muzică creștină interpretată și corurile bisericești. Se pot cânta doar versete din Scriptură.

u) Apocrifele romano-catolice sau ortodoxe sunt Scriptură (majoritatea creștinilor din primele veacuri și anglicanii vs. carismaticii și majoritatea protestanților)

v) A scris Pavel Cartea Evreilor sau nu? (Majoritatea creștinilor din primele veacuri credeau că da.)

w) Vinul și pâinea reprezintă sau nu prezența lui Hristos (Biserica Luterană Sinodul din Missouri vs. Baptiști)

x) Spălarea picioarelor și sărutul sfânt în zilele noastre

y) Lecții diferite pentru clase diferite vs. un singur program de studiu pentru toți adulții (și copiii mai mari)

z) Traducianismul vs. creaționismul sufletelor

aa) Amilenismul și premilenismul (Biserica Presbiteriană din America vs. majoritatea celorlalte)

ab) Cea mai bună traducere a Bibliei în limba engleză pe care o puteți folosi este __________.

ac) Preterismul parțial vs. viziunea futuristă asupra Apocalipsei

ad) Permisiunea de a dansa sau nu.

ae) Nu suntem complet de acord cu privire la lista punctelor în care putem face compromisuri și a celor în care nu ar trebui să facem. (umor aici)

 

Î: În Apocalipsa 2:27, acest citat din Psalmul 2:9 se referă la Hristos sau la creștini?

R: Se referă în primul rând la Hristos, iar într-un al doilea rând, Hristos permite ca aceasta să se aplice și creștinilor. Hristos domnește în Ceruri, dar Efeseni 2:6 și Apocalipsa 3:21 spun că vom fi așezați alături de Hristos pe tronul Său.

 

Î: În Apocalipsa 3:1-6, ce știm despre orașul Sardes?

R: Din punct de vedere geografic, Sardes se afla în Valea Hermus, la 2,5 mile sud de râul Hermus și la poalele Muntelui Tmolus, înalt de 1.000 de picioare. Se afla la aproximativ 30 de mile sud de Tiatira și la 50 de mile est de Smirna.

   Cu mult înainte de Imperiul Roman, Sardes fusese capitala puternicului Imperiu Lidian. Enciclopedia Britannica menționează că cimerienii au cucerit Sardes în secolul al VII-lea, iar persanii și atenienii au cucerit-o în secolul al VI-lea. Lidienii din Sardes au cucerit Efesul în anul 560 î.Hr. Sardes era un loc excelent pentru o capitală, datorită stâncilor înalte ale Muntelui Tmolus, care făceau ca cucerirea sa să fie extrem de dificilă.

   Aproape toată lumea din vremea lui Ioan cunoștea povestea cuceririi Sardisului de către persani. Unele surse menționează că acest lucru s-a întâmplat în anul 549 î.Hr., altele în 546 î.Hr., iar altele în 539 î.Hr. Un soldat lidian și-a scăpat din greșeală coiful și, sub privirile persanilor, a coborât cu grijă pe o potecă îngustă prin stâncă pentru a-l recupera. Noaptea, persanii au folosit acea rută pentru a cuceri orașul. A fost o cască foarte importantă! Sardis a fost cucerit de Antioh cel Mare în același mod în anul 214 î.Hr., din nou noaptea. Așa cum spune Apocalipsa 3:2,3, ar trebui să fim vigilenți.

   Sardis a fost distrus de un cutremur în anul 17 d.Hr., dar a fost reconstruit. Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 1525, menționează că acolo se afla un templu al Artemisei, mare, dar neterminat. Acesta măsura 160 pe 300 de picioare, având 78 de coloane înalte de 58 de picioare.

   O mențiune din Obadia 20 s-ar putea referi la Sardis, ceea ce ar plasa prezența coloniștilor evrei în Sardis încă din acea perioadă. Începând cu secolul al III-lea, acolo se afla cea mai mare sinagogă evreiască descoperită vreodată. Dicționarul Biblic Anchor, volumul 5, pag. 982-984, menționează că aceasta era o clădire ornamentată, de 85 pe 20 de metri, care putea găzdui până la 1.000 de persoane. Se adaugă că acest lucru tinde să infirme teoria conform căreia evreii erau „ghetoizați” în orașele romane. Alte sinagogi erau mult mai mici, dar existau sinagogi în Acmonia, Apameia, Afrodisia, Hierapolis, Laodiceea, Milet și Priene.

   În epoca creștină, Melito (care a trăit în plină glorie în anul 161 d.Hr.) a fost un episcop renumit al orașului Sardes. Persanul Chosroes al II-lea a devastat Sardes în anul 616 d.Hr. Creștinismul a supraviețuit în Sardes, episcopii locuind acolo până la Grigorie (aprox. 1315-1343 d.Hr.).

 

Î: În Apocalipsa 3:3, expresia „venind ca un hoț” se referă aici la a doua venire a lui Hristos?

R: O opinie este că nu, deoarece venirea lui Hristos nu este condiționată de refuzul bisericii de a se pocăi.

   O a doua opinie, diferită,   este că, dacă refuză să se pocăiască, atunci când Hristos va veni din nou pe neașteptate, vor fi la fel de nepregătiți ca un proprietar de casă atunci când un hoț îi pătrunde în casă.

 

Î: În Apocalipsa 3:5, poate un creștin să fie șters din cartea vieții?

R: Acest verset se referă la două dintre cele trei lucruri de mai jos, dar creștinii autentici nu sunt de acord asupra celor două lucruri.

1. Toți sunt de acord că credincioșii din Cer nu vor cădea niciodată și nu-și vor pierde mântuirea.

2a. Creștinii care cred că nu poți pierde mântuirea pot interpreta acest lucru ca o promisiune generală, valabilă necondiționat pentru toți credincioșii adevărați, atât din Cer, cât și de pe pământ.

2b. Creștinii care cred că poți pierde mântuirea pot interpreta acest lucru ca o promisiune specifică, întrucât anumitor credincioși de pe pământ, numiți „biruitori”, li se face promisiunea că nu își vor pierde niciodată mântuirea. Vezi discuția despre Efeseni1:14 și Evrei 6:4-10 pentru mai multe informații.

 

Î: În Apocalipsa 3:7-13, ce știm despre orașul Filadelfia?

R: Regele Eumenes al II-lea al Pergamului a fondat-o în secolul al II-lea î.Hr. și a numit-o Filadelfia (orașul iubirii frățești) în onoarea fratelui său loial, Attalus. Aceasta și Sardes au fost distruse de un cutremur în anul 17 d.Hr., iar orașul a fost reconstruit cu bani din Imperiul Roman. Orașul a fost redenumit temporar Neokaisareia în onoarea lui Cezar.

 

Î: În Apocalipsa 3:8, cum le deschide Isus o ușă oamenilor?

R: În cel puțin trei moduri.

Mântuirea: Isus ne deschide ușa către Cer. El este atât poarta (Ioan 10:9), cât și paznicul porții (Ioan 10:3). (Ca o paranteză, dacă Cerul ar avea un paznic al porții în sens literal, acesta ar fi Isus, nu Petru.) Ușa către ospățul de nuntă a fost închisă în Matei 25:10.

Slujirea: O ușă deschisă era o metaforă pentru o slujire, așa cum arată Faptele Apostolilor 14:27 și 1 Corinteni 16:9.

Pasaj: Când Ioan a fost transportat în Cer într-o viziune, aceasta s-a întâmplat printr-o ușă deschisă, conform Apocalipsa 4:1.

Speranță și restaurare: Chiar și un loc rău precum Valea Achor putea fi o ușă a speranței în Osea 2:15.

 

Î: În Apocalipsa 3:12, având în vedere că creștinii sunt oameni vii, cum pot aceștia să fie stâlpi în Templul lui Dumnezeu?

R: Dumnezeul Atotputernic poate zidi un Templu alcătuit din oameni vii, dacă dorește. Dumnezeu va face acest lucru, conform 1 Petru 2:5-6 și 1 Corinteni 3:16-17. Totuși, acesta este un simbol al rămânerii noastre veșnice alături de Dumnezeu, nu înseamnă că vom fi transformați în marmură.

   S-ar putea presupune că de aici provine expresia „un stâlp al bisericii”.

 

Î: În Apocalipsa 3:12; 7:15; 11:1,2,19 (de două ori); 14:15,17; 15:5,6,8 (de două ori); 16:1,17; 21:22 (fără templu, de două ori); Templul este menționat de 16 ori în Apocalipsa. Care este semnificația sa?

R: Nu este menționat la fel de des ca tronul, dar reprezintă un fundal semnificativ ca centru al cerului și este plin de slava lui Dumnezeu în Apocalipsa 15:8. Scena se schimbă frecvent în Apocalipsa, de la sala tronului, la templu, la pământ.

 

Î: ÎnRev 3:14 -22, ce știm despre orașul Laodiceea?

R: Numele „Laodiceea” este un compus din două cuvinte grecești: #2992 – laos – popor și #1349 – dike – dreptate, justiție. În „Concise Commentary” al lui Gaebelein (de Arno C. Gaebelein, 1861-1945), la pagina 1208, autorul prezintă semnificația termenului „Laodiceea” ca fiind „judecata sau drepturile poporului”. Comentariul biblic paralel KJV (Thomas Nelson Publishers, c. 1994), la pagina 2666, referindu-se la Laodiceea, menționează, de asemenea, „drepturile poporului”.

   Antiochus al II-lea a reconstruit Laodiceea în anul 250 î.Hr. El a numit-o după soția sa, Laodike. Orașul a fost distrus de un cutremur în anul 60 d.Hr., înainte de scrierea cărții Apocalipsa.

   Locuitorii din Laodiceea erau suficient de bogați încât au reconstruit orașul fără ajutor din partea guvernului. Laodiceea avea pământ fertil, producea haine din lână neagră lucioasă și unguent pentru ochi. Din păcate, aprovizionarea cu apă era precară. Spre deosebire de Hierapolisul din apropiere, care avea apă caldă, și de Colose, care avea apă rece, apa din Laodiceea era călduță, fiind adusă prin conducte de la izvoare termale. Multe dintre aceste aspecte sunt menționate în mesajul adresat bisericii din Laodiceea din Apocalipsa 3:14-22.

 

Î: În Apocalipsa 3:14, având în vedere că Hristos este „începutul creației lui Dumnezeu”, înseamnă oare acest lucru că Hristos este o ființă creată, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Nu. Cuvântul grecesc folosit aici, „arche”, este cel de la care provine prefixul „arch” din limba engleză. „Arche” înseamnă „cap” sau „conducător”, dar și „început”. Cuvântul „arhitect” derivă din „arche”; astfel, Isus este arhitectul întregii creații.

   Traducerea lui Williams este foarte clară în acest sens. Ea spune: „originea Creației lui Dumnezeu”, cu o notă de subsol care precizează: „Grk., început, dar în sens filosofic, deci origine”.

   Deși întreaga creație a avut începutul și a fost creată prin Hristos, ideea principală aici este că Hristos a existat înainte de Creație și are suveranitate asupra Creației.

 

Î: În Apocalipsa 3:15-16, ce înseamnă să fii călduț din punct de vedere spiritual?

R: A fi fierbinte din punct de vedere spiritual înseamnă că Îl iubești cu ardoare pe Dumnezeu și că oamenii pot vedea că flacăra Duhului Sfânt arde puternic în tine. Așa trebuie să fim. A fi rece din punct de vedere spiritual înseamnă că te-ai îndepărtat de Dumnezeu sau că ai devenit indiferent și apatic față de slujirea Lui. Deși acest lucru este rău, singurul aspect pozitiv este că persoana respectivă știe adesea că este rece față de Dumnezeu și s-ar putea hotărî să se pocăiască. Dar a fi călduț din punct de vedere spiritual înseamnă a nu avea o iubire fierbinte, dar nici a fi complet apatic. Un credincios de acest fel nu se află acolo unde Dumnezeu dorește să fie, dar este încă suficient de aproape de Dumnezeu încât s-ar putea să nu vadă nicio nevoie de pocăință.

 

Î: În Apocalipsa 3:17, care sunt cele două moduri diferite de a fi orb spiritual?

R: Din punct de vedere fizic, cineva ar putea fi orb sau ar putea avea o vedere slabă și să nu-și dea seama cât de orb este. Gândiți-vă la oamenii care cred că pot conduce noaptea, deși nu văd bine în întuneric. Din punct de vedere spiritual, primul mod în care cineva poate fi orb este acela de a nu vedea ce dorește Dumnezeu și de a nu putea discerne ce este bine de ce este rău. Al doilea mod este acela de a crede că pot vedea ce Îi place lui Dumnezeu și ce este corect, când, de fapt, nu sunt în stare să o facă. Apocalipsa 3:17 indică faptul că laodiceenii erau orbi spiritual în ambele sensuri.

 

Î: În Apocalipsa 3:19 și Evrei 12:5-6, de ce îi mustră și îi pedepsește Dumnezeu pe cei pe care îi iubește?

R: Dumnezeu îi pedepsește pe copiii Săi în același mod în care părinții buni își disciplinează un copil de care le pasă. Ei iubesc copilul prea mult ca să-l lase să crească fără disciplină. Pentru părinții buni, bunăstarea copilului, caracterul său moral și dezvoltarea sa sunt mai importante decât confortul pe termen scurt al acestuia.

 

Î: În Apocalipsa 2-3, ce element comun putem observa în scrisorile către cele șapte biserici?

R: Scrisorile conțin, în general, o descriere parțială a cine este Hristos, ce fac bine (cu excepția Laodiceei) și unde trebuie să se îmbunătățească (cu excepția Filadelfiei). În final, le oferă o promisiune pe care să o aștepte cu nerăbdare. S-ar putea presupune că o soluție parțială la neajunsurile lor este să se îndrepte spre Isus în aceste moduri specifice și spre speranța pe care El ne-a dat-o.

 

Î: Apocalipsa 4:1 reprezintă o ruptură față de Apocalipsa 3. De ce credeți că bisericile sunt menționate frecvent până la sfârșitul capitolului 3, iar biserica nu mai este menționată deloc până la Apocalipsa 22:16?

R: Mulți consideră că expresia „vino aici sus” sugerează plecarea bisericii de pe pământ în timpul răpirii. Puteți citi mai multe despre răpire în 1 Tesaloniceni 4:15-17; Matei 24:36-44; și Marcu 13:32-37.

 

Î: În Apocalipsa 4:1, tot ce se întâmplă în capitolele 2 și 3 are loc pe pământ, iar majoritatea evenimentelor de după capitolul 5 se petrec pe pământ sau au consecințe asupra pământului. De ce credeți că aceste două capitole se concentrează asupra cerului?

R: În Apocalipsa, evenimentele majore de pe pământ sunt declanșate de fapte aparent mici din cer. Tot ceea ce se întâmplă pe pământ face parte din planul lui Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 4:2-4, cine stă pe tron, Tatăl sau Fiul?

R: Este cu siguranță Tatăl, întrucât Fiul a luat Pergamentul din mâna Sa dreaptă în Apocalipsa 5:7. Nu este Mielul, conform Apocalipsa 5:13.

   Totuși, faptul că acesta este Tatăl nu arată că Dumnezeu este om sau că provine dintr-un om, contrar celor din Numeri23:19 și 1 Samuel15:29 . Mai degrabă, Dumnezeu poate apărea sub forma unui rug aprins sau sub orice formă dorește El, și așa i s-a arătat lui Ioan în această viziune.

   Faptul că Dumnezeu stă pe un tron se menționează și în Apocalipsa 4:9; 5:1, 7, 13; 6:16; 7:10, 15; 19:4; 21:5; 1 Regi 22:19; 2 Cronici 18:18; Psalmul 47:8; Isaia 6:1; Ezechiel 1:26-27.

 

Î: În Apocalipsa 4:4; 11:16 și 14:3, cine sunt cei 24 de bătrâni care stau pe propriile lor tronuri?

R: Dumnezeu nu ne-a dezvăluit încă identitatea lor. Există trei puncte de vedere principale.

(puțin probabil) Îngeri: Un ordin special de îngeri. Cu toate acestea, ei au coroane și tronuri, iar îngerii nu au avut coroane sau tronuri în alte pasaje din Biblie. „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 462, susține această interpretare.

Persoane individuale: Cei doisprezece apostoli și doisprezece reprezentanți ai celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Isus le-a promis ucenicilor că vor sta pe doisprezece tronuri în Matei 19:28. Numele celor doisprezece fii ai lui Iacov și ale celor doisprezece apostoli se află pe cele douăsprezece porți și pe cele douăsprezece temelii ale Noului Ierusalim în Apocalipsa 21:12-14.

Grupuri: Cele douăsprezece triburi ale lui Israel și creștinii. Cartea „1001 Bible Questions Answered” (p. 272) susține că aceștia reprezintă Biserica încoronată. Prefigurând acest lucru, în 1 Cronici 24 se menționează 24 de rotații în preoția levitică. Cu toate acestea, nu există niciun precedent care să indice că creștinii sunt împărțiți în douăsprezece grupuri, și ar fi ciudat ca acest lucru să fie prezentat ca simbol, având în vedere că simbolul ar fi lipsit de sens pentru majoritatea credincioșilor care îl citesc. În Apocalipsa 5:9-10, ei cântă un cântec care se traduce fie prin „Tu ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu”, fie prin „Tu ai răscumpărat oameni pentru Dumnezeu”.

 

Î: În Apocalipsa 4:4, 9-10, Ioan se vede pe sine însuși în această viziune?

R: Dacă cei 24 de bătrâni sunt persoane individuale, așa cum este probabil, atunci da, Ioan s-ar vedea pe sine însuși în această viziune.

 

Î: În Apocalipsa 4:6-9; 5:14; 14:3; 15:7, cine sunt cele patru ființe vii?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la identitatea acestei misterioase „clase de heruvimi” de îngeri. Heruvimii sunt menționați și în Ezechiel 10:1-16; 1:5-21;3:12 -14,23. Heruvimii sunt fie:

identici cu serafimii din Isaia 6: deoarece descrierile sunt compatibile, sau

Diferite de serafimi din Isaia 6: deoarece Vechiul Testament folosește două cuvinte diferite în Isaia și Ezechiel.

 

Î: În Apocalipsa 4:11, ce putem face mai bine în viețile noastre pentru a mărturisi că Dumnezeu este vrednic?

R: Pe măsură ce îl experimentăm pe Dumnezeu, și noi ar trebui să declarăm că El este vrednic. Sunt multe lucruri pe care le putem face.

Putem să ne amintim cui aparținem. Chiar dacă noi, ca credincioși, ne-am încredințat deja viețile lui Isus, când ne trezim dimineața, putem să dedicăm acea zi lui Dumnezeu.

Putem recunoaște dependența noastră de Dumnezeu. Înainte de mese, ne putem ruga să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru mâncarea noastră, să-I cerem să o binecuvânteze și să ne rugăm pentru ceilalți.

Putem evita să ne lăudăm cu viitorul nostru. Când trebuie să spunem cuiva că ne angajăm să facem ceva, nu ar trebui să spunem: „Mâine o voi face”, ci mai degrabă: „Dacă Domnul va vrea, mâine o voi face”, așa cum spune Iacov 4:15.

Putem evita să ne lăudăm cu orice, ci mai degrabă să-I dăm slavă Domnului, așa cum ne arată Pavel prin exemplul său în Galateni 6:14.

Putem să-i considerăm pe ceilalți mai importanți decât noi înșine, așa cum spune Filipeni 2:3-4.

Amintiți-vă că unul dintre scopurile pentru care ne aflăm aici pe pământ nu este doar să vorbim, nu este doar să facem lucruri, ci pur și simplu să strălucim. Filipeni 2:15b-16a spune: „…copii ai lui Dumnezeu fără prihană într-o generație strâmbă și perversă, în care străluciți ca niște lumini în lume, pe măsură ce propovăduiți Cuvântul vieții…”

Dar nu încercăm să strălucim cu propria noastră lumină, ca soarele; acesta este rolul lui Dumnezeu. Noi strălucim cu lumină reflectată, ca luna care le luminează calea până când văd soarele cu ochii lor.

 

Î: În Apocalipsa 5:1-5, cum se compară această „sul al destinului” cu sulul lui Ezechiel din Ezechiel 2:9-3:3?

R: Ambele erau suluri ale nenorocirii, în cer, cu text scris pe ambele fețe. Majoritatea sulurilor, vândute în mod public, aveau text scris doar pe fața interioară. Dar dacă conțineau multe cuvinte și era vorba de un sul privat, textul putea fi scris pe ambele fețe. În dreptul roman, un testament era de obicei un sul sigilat cu cel puțin cinci sigilii. Sigiliile puteau fi deschise doar de o persoană autorizată.

 

Î: În Apocalipsa 5:2, 5:12, 6:10, 7:2, 7:10, 8:13, 10:3, 11:12, 11:15, 12:10, 14:7, 14:9, 14:15, 14:18, 16:1, 16:17, 18:2, 19:17, 21:3-4, (4:1, 14:2, 19:1, 6 – implicit) de ce îngerul vorbește cu un „strigăt puternic”?

R: Termenul „voce puternică”, tradus și prin „strigăt puternic”, apare de 19 ori și este sugerat de încă 3 ori în Apocalipsa. Este destinat martorilor și, de fapt, tuturor celor care să-l audă, inclusiv credincioșilor din cer, îngerilor și demonilor. Practic, anunță ce urmează să se întâmple și, de obicei, de ce.

 

Î: În Apocalipsa 5:5, va veni Isus din nou ca un leu sau ca un miel, așa cum menționează Apocalipsa 5:8?

R: Două aspecte ale lui Hristos sunt faptul că El a fost oferit ca jertfă ca un Miel și că va veni a doua oară cu ferocitatea unui leu. Revenirea Sa ca leu nu schimbă ceea ce a făcut El în trecut, fiind jertfit ca un miel (Ioan1:29 ). Ca o paranteză, în Noul Testament, Isus este menționat ca miel doar în scrierile lui Ioan.

 

Î: În Apocalipsa 5:6, ce credeți că reprezintă cele șapte coarne și cele șapte ochi?

R: Dumnezeu este atotputernic, El vede totul și știe totul. Cele șapte duhuri reprezintă Duhul Sfânt în cele șapte aspecte ale Sale.

 

Î: În Apocalipsa 5:8-13, este vorba despre închinarea adusă lui Hristos?

R: Da. Acestea sunt versete excelente care ilustrează închinarea adusă lui Hristos. Vă rugăm să observați următoarele.

1. Ei s-au aruncat cu fața la pământ înaintea Mielului. (5:8)

2. Ei făceau acest gest împreună cu rugăciunile sfinților. (5:8)

3. L-au lăudat pe Miel ca fiind vrednic. (5:9)

4. Apoi îngerii L-au lăudat pe Miel ca fiind vrednic. (5:12 )

5. Îngerii au cântat că Mielul era vrednic să primească multe lucruri, inclusiv cinste, glorie și laudă. (5:12 )

6. Apoi, fiecare ființă vie a spus atât Tatălui, cât și Mielului: „Fie laudă, cinste, glorie și putere...” (5:13 ).

7. Cele patru ființe vii au spus „Amin” la toate acestea.

8. În cele din urmă, când bătrânii au căzut cu fața la pământ și s-au închinat în 5:14, se pare că se închinau celor pe care îi lăudau în 5:8-12.

   Acest lucru se află în contrast puternic cu afirmația apostolului mormon Bruce McConkie, care a spus că este greșit să-L venerezi pe Isus. (McConkie a spus acest lucru în „Relația noastră cu Domnul”, un discurs ținut la Universitatea Brigham Young). De asemenea, acest lucru se află în contrast puternic cu poziția Martorilor lui Iehova, care cred că poți „să-L cinstești pe Isus, cam așa cum mulți oameni jură credință steagului țării lor”, dar nu să-L venerezi.

 

Î: În Apocalipsa 5:8; 14:1-2; 15:2, ce se spune despre folosirea muzicii instrumentale pentru a-L venera pe Dumnezeu?

R: Deoarece în Vechiul Testament, precum și în Cer, se foloseau instrumente muzicale mecanice pentru a-L venera pe Dumnezeu, venerarea Lui prin muzică este acceptabilă și Îi este plăcută.

   Biserica lui Hristos vede însă lucrurile altfel. Broșura Bisericii lui Hristos intitulată „Muzica instrumentală în închinare”, la paginile 25-26, recunoaște că muzica este acceptabilă în cămin, și chiar dacă referirile la harpe trebuie luate literal, „Ceea ce Dumnezeu rânduiește pentru cer este un lucru; ceea ce El autorizează pentru biserică este altceva.”

   Să încercăm să urmărim consecvența acestei logici. Deși lui Dumnezeu I-a plăcut muzica instrumentală în vremurile Vechiului Testament, acum nu-I mai place ca aceasta să fie folosită în închinare pe pământ. Dar Dumnezeu nu ne-a spus niciodată în Noul Testament că acest lucru s-a schimbat. Deși lui Dumnezeu I-ar putea plăcea acum muzica instrumentală în Ceruri, El nu o agreează în prezent pentru închinare pe pământ. Deși este în regulă să avem muzică instrumentală acum pe pământ (dacă este sănătoasă), nu este în regulă pentru închinare.

   Îmi imaginez un părinte din Biserica lui Hristos spunându-i adolescentului său: „Poți asculta CD-urile acelea creștine dacă vrei, dar, în timp ce le asculți, ar fi bine să nu se desfășoare nicio închinare către Dumnezeu în inima ta.”

 

Î: În Apocalipsa 5:9, Psalmul 33:3; 40:3; 96:1; 98:1; 144:9; 149:1; Isaia 42:10, care este semnificația unui cântec nou?

R: Dumnezeu ne dă un cântec nou în Psalmul 40:3. Cântecele vechi erau și ele bune, dar Dumnezeu a dorit, de asemenea, laudă în moduri noi, în care nu L-am lăudat până atunci. De ziua soțului sau soției tale, refolosești aceeași felicitare în fiecare an sau îi oferi o felicitare nouă în fiecare an? Dumnezeu vorbește, de asemenea, despre a face lucruri noi în Isaia 43:18-19.

 

Î: În Apocalipsa 5:10, în ce sens suntem noi regi și preoți?

R: Nu suntem siguri, dar partea cu „împărați” ar putea avea două împliniri. Vom domni împreună cu Hristos în timpul Mileniului, conform Apocalipsa 20:4. Este posibil ca Dumnezeu să aibă o anumită domnie după aceea, în cerul cel nou și pământul cel nou. Suntem preoți care slujim lui Dumnezeu înainte, în timpul și după Mileniu.

 

Î: În Apocalipsa 5:12, ce spune textul că ar trebui să-I dăm lui Dumnezeu?

R: Dumnezeu are deja putere asupra universului și a bisericii. Ar trebui să-I oferim lui Dumnezeu puterea asupra vieților noastre.

Dumnezeu deține vitele de pe o mie de dealuri (Psalmul 50:10), așa că oferiți-I toate bogățiile voastre.

Dumnezeu este atotștiutor, așa că oferiți-I mintea voastră.

Dumnezeu este atotputernic, așa că oferiți-I toată puterea voastră.

Dumnezeu este vrednic, așa că trăiți-vă viața pentru a-L cinsti.

Dumnezeu este glorios, așa că trăiți-vă viața pentru a-L slăvi.

Dumnezeu ne-a binecuvântat atât de mult, așa că trăiește-ți viața ca o binecuvântare și o laudă adusă Lui.

 

Î: În Apocalipsa 5:13 și Filipeni 2:10-11, de ce ar lăuda fiecare limbă pe Dumnezeu?

R: Nu pare a fi o constrângere, ci mai degrabă faptul că, atunci când chiar și cei pierduți vor vedea frumusețea și dreptatea lui Dumnezeu, chiar și ei Îl vor lăuda.

 

Î: În Apocalipsa 6:1-8, au venit deja cei patru călăreți?

R: Probabil că nu. Lucrurile pe care le reprezintă (cucerirea, războiul, foametea și moartea/ciuma) există încă de dinainte de nașterea lui Ioan. Cu toate acestea, profeția celor patru călăreți din Apocalipsa 6:1-8 probabil că nu s-a împlinit încă, deoarece aceste lucruri nu au avut loc la o asemenea amploare și în ordinea corectă, cu excepția cazului în care se iau în considerare anii 1415 – pentru cucerire, 1914 – pentru război, 1917 – pentru foamete și 1918 – pentru ciumă.

 

Î: În Apocalipsa 6:1, călărețul de pe calul alb este Iisus Hristos sau cineva rău, precum Anticristul?

R: Nu este Iisus Hristos. Deși și Iisus vine pe un cal alb, acesta nu este Iisus, deoarece Iisus nu are un arc (sau un arc gol), Iisus nu este descris ca fiind cel care „a ieșit călare pentru a birui și a cuceri”, iar Iisus nu este pus pe același plan cu războiul, foametea și ciuma. Identitatea acestui călăreț și asemănarea cu Hristos ar putea avea legătură cu Matei 24:23, unde se spune că vor veni mulți impostori ai lui Hristos. Romanii erau un imperiu important, dar nu erau cunoscuți în mod special pentru arcuri. Parții din Iran foloseau arcuri în mod frecvent și reprezentau o amenințare reală pentru Imperiul Roman. Imperii ulterioare au fost huni, bizantini, musulmani, franci, mongoli, Tamerlan, britanici, Napoleon, naziști, comuniști și americani. Huni și mongoli erau cunoscuți în special pentru folosirea arcului, deși arcul de aici ar putea fi o metaforă pentru o armă de război. Nu se menționează săgeți, așa că ar putea fi vorba de luptă sau de amenințarea unei lupte.

 

Î: În Apocalipsa 6:8, care este exact culoarea celui de-al patrulea cal (palid)?

R: Grecii nu foloseau aceleași descrieri ale culorilor pe care le folosim noi. Conform cărții „Through the Language Glass: Why the World Looks Different in Other Languages” de Guy Deutscher, grecii descriau culorile altfel decât noi. Adesea spuneau că lucrurile erau negre sau albe, iar marea o descriau ca fiind „întunecată ca vinul”. Grecii nu aveau un cuvânt pentru „albastru”. Cuvântul grecesc „chloros”, tradus de obicei prin „verde”, era folosit de greci și pentru a descrie mierea și tenul oamenilor. Având în vedere gama largă de semnificații, probabil că cea mai bună traducere în engleză a acestui cuvânt este „palid”.

 

Î: În Apocalipsa 6:9-11, câte persecuții ale creștinilor au avut loc?

R: Următoarea este o listă parțială a persecuțiilor împotriva creștinilor și a miilor de oameni uciși:

 

Data	Persecuție	Mii de uciși
50-323 d.Hr.	10 Persecuții împotriva primilor creștini	50
50 d.Hr.	Nero, împăratul roman, îi persecută pe creștini
95/96 d.Hr.	Împăratul roman Domițian îi persecută pe creștini
107 d.Hr.	Împăratul roman Traian îi persecută pe creștini
118 și 134 d.Hr.	Împăratul roman Hadrian îi persecută pe creștini
135 d.Hr.	Creștinii din Israel sunt persecutați de evrei (nu de romani) în timpul revoltei lui Bar Kochba
177 d.Hr.	Imperatorul roman Marcus Aurelius îi persecută pe creștini
202 d.Hr.	Romanul Septimius Severus îi persecută pe creștini
235 d.Hr.	Romanul Maximinus îi persecută pe creștini
250-251 d.Hr.	Romanul Decius îi persecută pe creștini
251-253 d.Hr.	Romanul Gallus îi persecută pe creștini
253-260 d.Hr.	Romanul Valerian continuă să-i persecute pe creștini
270 d.Hr.	Imperatorul roman Aurelian îi persecută pe creștini
284, 303-305 d.Hr.	Împăratul roman Dioclețian îi persecută pe creștini
315-323 d.Hr.	Romanul Licinius îi persecută pe creștini în est
370 d.Hr.	Valens, adept al arianismului, ucide creștinii din estul imperiului roman
525 d.Hr.	Creștinii fug de persecuția evreilor din Etiopia
527-568 d.Hr.	Împăratul bizantin Iustinian îi persecută pe monofiziți în Egipt
700-	Musulmanii îi persecută pe creștini
978-1000	Regina evreică Iudita din Axum îi persecută pe creștini
1000-	Persecuția valdenzilor în Europa
Secolele X–XII	Arderea și uciderea ereticilor în Europa
1100–1300	Mongolii ucid majoritatea nestorienilor
1211	La Strasbourg, valdenzii sunt arși pe rug	0,08
1252	Bula lui Inocențiu al IV-lea privind tortura pentru depistarea ereziei
1261-1331	Dominicanii introduc Inchiziția
1232	Inchiziția dominicană sub conducerea lui Albert
1233	Inchiziția instituită de Grigorie al IX-lea
1309	Veneția acuzată de erezie pentru opoziția față de Clement al V-lea
1415-16	În Cehoslovacia, revolta husiților
1419-1434	Cruciadă împotriva husiților în Ungaria
1431	Husiții resping o mare armată a Sfântului Imperiu Roman
1480	Inchiziția spaniolă sub Ferdinand și Isabella
1487-88	Cruciada împotriva valdenzilor
1527	Mantz și alți anabaptiști uciși la Zurich
1545	Persecuția valdenilor în Italia
1555-1560	Persecuția valdenilor în Italia
1562	La Toulouse, francezii ucid hughenoții	4
1576-93	În Franța, catolicii și hughenoții se luptă
1618-48	Războiul de Treizeci de Ani ucide o treime din germani	7000
Secolul al XVII-lea	Inchiziția spaniolă	50
1629-1669	Persecuția „Călcați în picioare crucifixul” din Japonia
1637	Artileria japoneză și olandeză îi zdrobește pe creștini
1655	Mulți valdenzi uciși în Italia și Franța
1808	Napoleon a pus capăt Inchiziției spaniole
1820-41	Creștinii au fost persecutați în Vietnam
1870–1890	Guatemala persecută preoții; au mai rămas doar 100
1915-	Persecuția creștinilor sub regimul comunist
1956	Protestanții sunt persecutați în Columbia
1976	16 preoți și mii de catolici uciși în Guatemala	Mii
1990-	Persecuții severe în Sudan din partea musulmanilor
1998-	Musulmanii persecută violent creștinii în Indonezia
1998-	Persecuția bisericilor creștine de către musulmani în Uzbekistan	probabil 0
2001-	Regele budist al Bhutanului îi persecută pe creștini, privându-i de educația gratuită și de îngrijirea medicală, cu excepția cazului în care aceștia se angajează să nu se adune pentru a se închina sau a evangheliza. Unii au fost bătuți cu brutalitate, concediați de la locul de muncă și expulzați din Bhutan	0
2008–2012	Hinduşii îi persecută pe creştini în provincia Orissa din India

   În ceea ce privește persecuția altora de către creștini, nu am citit nimic despre creștinii din perioada pre-niceană care să fi persecutat pe altcineva. Imperiul Roman l-a executat pe ereticul Priscilian în anul 385 d.Hr. Execuția ereticilor a fost contestată de scriitorii bisericești Ambrozie, Leon și Ioan Gură de Aur. Din păcate, tortura și execuția ereticilor au fost aprobate de Augustin.

 

Î: În Apocalipsa 6:12, ce cutremure majore au avut loc?

R: Cutremurele și întunericul din Apocalipsa nu au avut loc încă. Iată câteva dintre cutremurele care s-au produs.

1201 Cutremur în Siria de astăzi – 1.000.000 de morți

23-24 ianuarie 1556      Cutremur în Shanxi, China      830.000 de morți, clasa XI

1883 Cutremur lângă Java, Indonezia 100.000 de morți

1883 Erupția vulcanului Krakatoa. 12 mile pătrate (31 de kilometri pătrați) de teren au fost aruncate în atmosferă. Zgomotul a fost auzit la o distanță de 3.000 de mile (4.800 km). Anul fără vară în Anglia și America a fost 1816, după erupția vulcanului Tambora.

 

Î: În „Rev 6:12 -14”, cum s-au putut întâmpla aceste lucruri în sistemul nostru solar?

R: Dumnezeu Atotputernicul poate schimba sau înlocui legile naturii oricând și oricum dorește El. Știți, unor oameni le este foarte greu să accepte conceptul că o lege naturală poate fi înlocuită. De exemplu, când frații Wright făceau experimente, mulți oameni erau atât de siguri că „omul nu poate zbura”, încât viziunea lor limitată asupra legii naturale privind obiectele mai grele decât aerul i-a făcut incapabili să creadă în avioane. Realizările fraților Wright au fost remarcabile nu doar pentru ceea ce au făcut, ci și în contextul cultural al așa-ziselor „certitudini” ale legii naturale.

 

Î: În Apocalipsa 6:13, care este semnificația smochinelor târzii?

R: Smochinele verzi apar iarna, când sunt ușor smulse din copaci, deoarece aceștia nu au frunze.

 

Î: În Apocalipsa 6:14, cum ar fi dacă fiecare insulă ar fi mutată?

R: Marele tsunami care a lovit Indonezia și a ajuns chiar până în Madagascar a fost cauzat de deplasarea Peninsulei Malaezia cu o distanță totală de 10 picioare. În 1883, două treimi din insula Krakatoa au dispărut în urma unei erupții vulcanice.

 

Î: În Apocalipsa 6:16, are Isus, Mielul lui Dumnezeu, mânie?

R: Da, Isus are atât mânie, cât și milă. Romani11:22 spune să luăm în considerare atât bunătatea, cât și severitatea lui Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 6:16, de ce ar vrea oamenii să se ascundă sub munți în ziua mâniei?

R: Acest lucru nu ar avea sens dacă cutremurul ar fi fost principala lor teamă. Se pare că principala lor teamă era legată de ceea ce se întâmplă deasupra solului, cum ar fi exploziile nucleare, radiația solară sau un asteroid sau o cometă.

   Apropo, ce eveniment important a avut loc pe 19 iulie 2019? De fapt, nimic, și slavă Domnului pentru asta. Un asteroid numit 2019 OK, care se deplasa cu 15 mile pe secundă, s-a apropiat la 45.000 de mile de Pământ. Dacă ar fi lovit Pământul, ar fi avut o putere de aproximativ 30 de ori mai mare decât cea a bombei de la Hiroshima și ar fi putut distruge complet un oraș. Oamenii de știință au afirmat că există o șansă de 1 la 3.800 ca un asteroid de dimensiunea unei piramide mari să lovească Pământul pe 6 mai 2022. Pe 13 aprilie 2029, un asteroid numit Apophis va trece la o distanță de 19.000 de mile de Pământ. Acesta are o lățime de 1.100 de picioare. Acum un deceniu, oamenii de știință nu erau siguri dacă acesta va lovi Pământul sau nu, dar acum sunt încrezători că nu va avea loc un astfel de impact. Cu toate acestea, pe 30 iunie 1908, a avut loc „evenimentul de la Tunguska”. Se pare că un mic meteorit a lovit Siberia, doborând copacii pe o suprafață de 830 de mile pătrate. Impactul a fost echivalent cu 10-15 megatone de TNT.

 

Î: În Apocalipsa 7:1, cei patru îngeri aflați la cele patru colțuri ale pământului indică faptul că pământul are patru colțuri?

R: Nu. Aceștia se referă la patru îngeri care stau la cele patru puncte cardinale. Aceștia sunt probabil aceiași cu „cele patru vânturi” din Ieremia 49:36 care s-au îndreptat împotriva Elamului și cu cele patru care din Zaharia 6:1-8.

 

Î: În Apocalipsa 7:1-8 și Apocalipsa 14:1-4, cine sunt cei 144.000?

R: Se precizează că sunt 144.000 de bărbați evrei/israeliți, din fiecare dintre cele douăsprezece triburi, cu excepția tribului lui Dan. Deși mulți evrei de astăzi nu-L urmează pe Hristos, Zaharia 12:10-14 arată că va veni o vreme când evreii îl vor jeli pe Cel pe care L-au străpuns (Hristos). Romani 11:25-28 arată că, la sfârșit, mulți din poporul evreu se vor întoarce la Hristos. Unii oameni încearcă să interpreteze majoritatea lucrurilor din Apocalipsa în sens alegoric, ceea ce ar face ca o mare parte din Apocalipsa 7 și 14 să nu mai aibă sens.

   Totuși, acest lucru nu susține punctul de vedere fals și extrem potrivit căruia toți evreii vor ajunge în Rai, indiferent de respingerea lor față de Hristos. Isus le-a spus fariseilor foarte religioși, în Ioan 8:24, că, dacă nu cred că Isus este Mesia, vor muri într-adevăr în păcatele lor. Alte versete care arată că atât evreii, cât și neevreii au nevoie de Isus sunt Faptele Apostolilor 3:19-20; Matei 23:29-33; Ioan 10:7-8, 14-16. Ca dovadă că Dumnezeu nu i-a respins pe evrei odată cu venirea lui Isus, Pavel aduce ca „dovadă” faptul că el a ajuns să creadă în Hristos, în Romani 11:1.

   Vezi cele patru întrebări anterioare pentru mai multe informații.

 

Î: În Apocalipsa 7:1-8 și Apocalipsa 14:1-4, ar putea cei 144.000 să simbolizeze creștinii în general?

R: Nu, ei sunt în mod clar credincioși evrei, pe baza unui principiu de interpretare. Dacă o interpretare a Bibliei face ca unele dintre versetele prețioase ale lui Dumnezeu să fie lipsite de valoare și, în cel mai bun caz, să nu merite nici măcar citite, sau, în cel mai rău caz, să fie înșelătoare, atunci este posibil să nu ai cea mai bună interpretare — doar posibil. A spune că aceștia sunt toți credincioșii face ca faptul că sunt bărbați să fie lipsit de valoare sau înșelător. Faptul că aceste triburi sunt menționate în mod specific, și câte 12.000 din fiecare trib, ar însemna că Dumnezeu îi conducea pe oameni pe o cale înșelătoare, arătând că 12.000 proveneau dintr-un trib specific, când de fapt era o neadevăr că proveneau din acel trib specific. De asemenea, biserica nu a fost numită „Israel” până în anul 160 d.Hr.

   Probabil că detaliul conform căruia aceștia sunt bărbați evrei, câte 12.000 din fiecare trib în parte, a fost introdus în mod deliberat de Dumnezeu pentru a ne arăta că este vorba de o descriere literală, și nu doar de o reprezentare simbolică a creștinilor.

 

Î: În Apocalipsa 7:2-4, având în vedere că un înger se ridică din răsărit, oare această profeție se referă la venirea reverendului Moon dintr-o națiune din est, așa cum afirmă reverendul Moon în „Principiul Divin”, paginile 519-520 (ediția a 5-a, 1977)?

R: Apocalipsa 7:2-4 spune:

a) Un înger, nu Mesia (îngerii nu trebuie venerați, conform Apocalipsa 22:8-9 și Coloseni 2:18).

b) Este vorba despre direcția estului, nu despre o țară sau un oraș din est.

   În plus, va fi același Isus, conform Faptelor Apostolilor 1:11, iar Isus se va întoarce în același mod în care a venit. Biserica Unificării încearcă să facă o distincție între „Hristos”, care se întoarce, și „Isus”, care a murit. Cu toate acestea, orice genunchi se va pleca înaintea lui Isus, conform Filipeni 2:10-11.

 

Î: În Apocalipsa 7:3, ce a făcut mai exact pecetea pusă pe cei 144.000 de credincioși?

R: Cuvântul pentru „pecete”, taw, era probabil similar cu litera t mică. Încă din cele mai vechi timpuri, creștinii au folosit semnul crucii. Pecetea ar putea avea trei aspecte.

1) O pecete era un semn de proprietate, care arăta că acești 144.000 de bărbați aparțin lui Dumnezeu, și că îi aparțin într-un mod special. Vezi și Apocalipsa 14:3-4 și Ezechiel 9:4-7.

2) Fiara avea propriul său sigiliu, poate ca o imitație a acestui sigiliu, cu numărul 666 din Apocalipsa 14:9.

3) Pecetea le-a oferit cu siguranță protecție împotriva mâniei lui Dumnezeu și împotriva lăcustelor demonice din iad, menționate în Apocalipsa 9:4. Pecetea ar fi putut să le ofere protecție fizică, prin radiații sau prin alte mijloace. Alternativ, pecetea nu era altceva decât un semn, iar lăcustele știau că nu trebuie să le facă rău, deoarece pedeapsa ar fi fost foarte severă.

 

Î: În Apocalipsa 7:3, pecetea lui Dumnezeu era doar pe cei 144.000, sau a fost pusă mai târziu și pe cei care au crezut și au ascultat de mesajul lor?

R: Apocalipsa 7:3 spune că era asupra celor 144.000. Cu toate acestea, întrucât lăcustele din iad îi rănesc pe toți cei care nu au pecetea lui Dumnezeu, este posibil ca pecetea de protecție să fi fost dată și altor credincioși noi. Apocalipsa 14:3-4 menționează, de asemenea, că cei pecetluiți sunt cei răscumpărați de pe pământ, care, probabil, ar fi mai mulți decât cei 144.000.

 

Î: În Apocalipsa 7:3-8 și Apocalipsa 14:1-5, ar putea cei 144.000 să fie o categorie selectă de credincioși, așa cum învață Martorii lui Iehova (Raționament din Scripturi, 1989, p. 76)?

R: Se spune că cei 144.000 sunt bărbați (nu femei) din cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Deși aceste versete nu folosesc cuvântul „bărbați”, este clar că este vorba de bărbați, deoarece Apocalipsa 14:4 spune că ei „nu s-au pângărit cu femei”. De ce s-ar fi folosit atâta cerneală pentru a descrie fiecare dintre triburile menționate, dacă acest lucru nu numai că ar fi fost irelevant, ci și înșelător?

   Raiul este pentru toți cei care cred în Isus, conform Efeseni2:19 ; Filipeni3:20 ; Coloseni 3:1; și Evrei 3:1;12:22 .

   Cartea completă a răspunsurilor biblice, p. 60-61, adaugă: „Ce putem spune despre afirmația Turnului de Veghere [Martorii lui Iehova] conform căreia triburile menționate în Apocalipsa 7 nu pot fi triburi literale ale lui Israel? Trebuie să subliniem mai întâi că însăși faptul că sunt menționate triburi specifice, împreună cu numere specifice pentru acele triburi, elimină orice posibilitate ca aceasta să fie o figură de stil. Nicăieri altundeva în Biblie o referire la cele douăsprezece triburi ale lui Israel nu înseamnă altceva decât cele douăsprezece triburi ale lui Israel.” Deși cuvântul „triburi” este folosit frecvent în Scriptură, el nu este folosit niciodată pentru altceva decât triburi literale.

   Unii sunt de părere că 144.000 se referă la toți creștinii, dar acest lucru este incorect. Dacă cei 12.000 ar fi doar un număr simbolic, atunci suma lor, 144.000, ar trebui să fie, de asemenea, un număr simbolic. Dacă ar fi așa, ce anume simbolizează 144.000? (Totuși, majoritatea Martorilor lui Iehova pe care îi cunosc sunt de acord că 144.000 este un număr literal.)

 

Î: În Apocalipsa 7:5-8, de ce lipsea tribul lui Dan?

R: Scriptura nu precizează, dar mulți cred că motivul a fost faptul că Dan a fost primul trib care a căzut în idolatrie; ei au devenit complet idolatri și au fost în mare parte distruși. Unii speculează că, întrucât Ieremia4:15 menționează tribul lui Dan (precum și pe cel al lui Efraim) atunci când se referă la distrugerea Ierusalimului, aceste triburi nu sunt menționate.

   Unii, încă de pe vremea lui Irineu (182-188 d.Hr.) în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 5, capitolul 32.2, p. 559, și elevul său Hippolytus (222-235/6 d.Hr.) în „Tratatul despre Hristos și Anticrist”, capitolele 14-15, p. 207, au speculat că Ieremia 8:16 și Deuteronomul 33:22 indicau faptul că Anticristul va proveni din tribul lui Dan. Cu toate acestea, tribul lui Dan este menționat în împărțirea pământului din timpul Mileniului, în Ezechiel 48:2.

   O ultimă posibilitate este aceea că tribul lui Dan, dar nu și vreunul dintre celelalte triburi, ar fi dispărut.

 

Î: În Apocalipsa 7:6-8, de ce a lipsit tribul lui Efraim, iar în locul lui a fost menționat Iosif?

R: Efraim era implicat în închinarea păgână adusă lui Dumnezeu (Judecători 17 și Osea 4:17). Prin urmare, a fost menționat Iosif în locul unui trib care era sinonim cu Samaria.

 

Î: În Apocalipsa 7:7, de ce a fost inclus tribul lui Levi, având în vedere că leviții nu aveau niciun pământ?

R: Includerea lor înseamnă că aceasta nu era doar o listă în funcție de pământ. Poate că motivul a fost faptul că rolul lor de preoți și leviți s-a încheiat odată cu venirea lui Hristos.

 

Î: În Apocalipsa 7:9-17, cine este marea mulțime?

R: Aceștia sunt alți credincioși, în afară de cei 144.000. Apocalipsa 7:14 spune că marea mulțime este formată din cei care au ieșit din marea necaz. Expresia „și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului” se referă la credincioșii care au fost uciși ca martiri pentru credința lor.

   Creștinii uciși în timpul persecuției lui Nero constituiau o mare mulțime, potrivit lui Clement din Roma și istoricului roman Tacitus. Este important de remarcat că, în Apocalipsa 7:9, marea mulțime stă în fața tronului lui Dumnezeu. De asemenea, Apocalipsa 19:1 spune clar că ei se află „în cer”, contrar a ceea ce învață Turnul de Veghere (revista Turnul de Veghere, 1 februarie 1982, p. 26). Revista „Turnul de Veghere” din 1 martie 1985, p. 14, discută, de asemenea, punctul de vedere al Martorilor lui Iehova cu privire la marea mulțime.

 

Î: În Apocalipsa 8:1, de ce credeți că a fost o tăcere de o jumătate de oră?

R: Cântarea din cer s-a oprit complet timp de o jumătate de oră, iar Scriptura nu spune de ce. Dar oamenii au avansat cinci teorii. Pentru a ne dezvolta capacitățile de discernământ, vom analiza mai întâi patru dintre ele care nu reprezintă răspunsul, iar apoi o a cincea, care este un răspuns probabil.

1. Nu este răspunsul: începutul Mileniului. Aceasta este o tăcere doar în cer, nu pe pământ. Acest lucru ar face din al șaptelea sigiliu o binecuvântare plăcută, Mileniul, și nu o nenorocire ca celelalte șase sigilii.

2. Nu este răspunsul: o scurtă pauză în judecată. La fel ca prima opinie, aceasta ar face ca al șaptelea sigiliu să înceapă ca o binecuvântare plăcută.

3. Nu este răspunsul: o pauză în revelația dată lui Ioan. Totuși, aici nu se spune că a fost tăcere timp de o jumătate de oră; ci mai degrabă că a fost tăcere în cer timp de o jumătate de oră. Această interpretare ar face ca tăcerea de o jumătate de oră să fie practic lipsită de sens.

4. Nu este răspunsul: o pauză pentru a permite rugăciunilor poporului lui Dumnezeu să ajungă la tron. Un preot avea nevoie de aproximativ o jumătate de oră pentru a îndeplini jertfa de tămâie. Cu toate acestea, rugăciunile se înălțaseră deja la tron înainte de aceasta.

5. Răspunsul: O pauză dramatică înaintea judecăților îngrozitoare care vor urma. Este o reverență tăcută, asemănătoare cu tăcerea poporului atunci când Domnul se află în sfântul Său templu, în Habacuc 2:20, înaintea judecăților din Habacuc 3:3-16. Țefania 1:7 vorbește, de asemenea, despre o tăcere chiar înainte de ziua Domnului și de judecățile din Țefania 1:8, 15-18. Zaharia 2:13 spune, de asemenea, că toată făptura să tacă când Dumnezeu se trezește la luptă.

   Studierea Apocalipsei seamănă cu a păși în ocean. Poți merge prin apă pe plajă, 15 sau 20 de picioare, și să concluzionezi că tot oceanul este destul de plat și puțin adânc. Apoi începe să devină din ce în ce mai adânc, într-un ritm accelerat, până când ajungi la o prăpastie. Apocalipsa a început cu o imagine splendidă, apoi cu niște circumstanțe destul de familiare ale bisericilor, iar apoi a devenit treptat din ce în ce mai profundă, dar totuși cu calamități cu care ne-am putea identifica, deoarece am văzut deja lucruri similare, deși la o scară mai limitată. În capitolul șapte, lucrurile au început să devină mai profunde, iar întârzierea de o jumătate de oră este aproape o pauză înainte de prăpastie. De aici încolo, se întâmplă lucruri care nu seamănă deloc cu ceea ce a văzut omenirea până acum. Așadar, aceasta este ultima noastră șansă să luăm o gură mare de aer, înainte de a coborî foarte adânc.

 

Î: În Apocalipsa 8:3, îngerul din acest verset este într-adevăr Isus?

R: Nu există niciun indiciu în acest sens. În cer erau mulți îngeri, care îndeplinesc sarcini diferite, și nu există niciun motiv întemeiat pentru a afirma că acesta este Isus.

 

Î: În Apocalipsa 8:5, 6:9-11, de ce rugăciunile sfinților se întorc pe pământ sub forma mâniei lui Dumnezeu?

R: Ei nu se roagă doar pentru mânie, ci se roagă pentru dreptatea divină, iar mânia lui Dumnezeu va împlini acest lucru.

 

Î: În Apocalipsa 8:7, ce ar putea provoca arderea unei treimi din vegetația pământului?

R: În natură, unul sau mai mulți meteoriți ar putea provoca acest lucru, sau, prin mâna omului, precipitațiile radioactive rezultate din suficiente explozii atomice. Sau ar putea fi ceva supranatural, fără niciun mijloc natural.

 

Î: În Apocalipsa 8:8-9, ce ar putea fi un munte mare în flăcări?

R: În natură, unul sau mai mulți meteoriți ar putea provoca acest lucru, sau, prin mâna omului, norul radioactiv rezultat din suficiente explozii atomice. O explozie atomică creează un nor în formă de ciupercă, cu o bază mai îngustă și un nor ondulat în vârf. Amintiți-vă că Ioan a consemnat doar ceea ce a văzut și a auzit și a descris totul într-un limbaj pe care îl înțelegea. Sau ar putea fi ceva supranatural, fără niciun mijloc natural. Transformarea mărilor în sânge ar putea fi sânge literal sau, mai probabil, este o expresie care descrie aspectul.

 

Î: În Apocalipsa 8:10-11, ce știm, de fapt, despre pelin?

R: Pelinul era o plantă foarte amară, cu un gust îngrozitor, bună de înghițit pentru a scăpa de paraziții intestinali. Din pelin se prepară o băutură alcoolică numită absint. Este una dintre puținele băuturi alcoolice care a fost interzisă în Statele Unite până în 2007. A fost interzisă deoarece se credea că consumul continuu duce la nebunie. Pelinul este menționat în Deuteronom 29:18; Proverbe 5:4; Ieremia 9:15; 23:15; Plângerile lui Ieremia 3:15, 19; Amos 5:7.

 

Î: În Apocalipsa 8:10-11, de ce ar fi numită o stea în flăcări „pelin” și cum ar putea aceasta să otrăvească apele?

R: Nu știm ce a fost acea stea, dacă a fost un meteorit, rachete radioactive sau o erupție solară.

   Cel mai important lucru legat de erupțiile solare este: nu stați în fața uneia. Cea mai mare erupție solară de care avem cunoștință a avut loc la ora 15:51, ora centrală, luni, 2 aprilie 2001. Ea NU s-a îndreptat spre Pământ, dar a călătorit cu o viteză de 4,5 milioane de mile (7,2 milioane de km) pe oră, parcurgând distanța de 93 de milioane de mile în doar aproximativ 21 de ore. A doua ca mărime, din 6 martie 1989, a perturbat unele linii ale rețelei electrice din Canada. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că nu a lovit Pământul, iar Pământul beneficiază de protecția câmpului nostru magnetic.

   Cât de probabil este ca o erupție solară să lovească Pământul? Pământul are o rază de 3959 mile și se află la aproximativ 93 de milioane de mile de Soare. Dacă o ejecție de plasmă solară ar părăsi Soarele, spațiul este atât de vast încât șansa ca aceasta să lovească întâmplător tot Pământul sau o parte din el este de doar 1,4 × 10⁻⁸. Adică 0,000000014. Așadar, nu avem de ce să ne îngrijorăm — cu excepția Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu spune că ceva, fie că este vorba de o erupție solară sau nu, va lovi Pământul, dar probabilitățile arată că acest lucru nu se va întâmpla în mod aleatoriu.

 

Î: În Apocalipsa 8:12, cum se poate ca corpurile cerești să emită doar două treimi din lumina lor?

R: Cea mai simplă explicație este că o treime din lumină este blocată de praf sau de cenușă.

   Unii comentatori creștini au exagerat cu semnificațiile simbolice. Unii au spus că era vorba de îndepărtarea luminii adevărului (Lee, Scott, Kiddle), cum ar fi întunericul spiritual al islamului (Lee) sau căderea guvernelor din Occident (Scott). Acest lucru este conform lucrării „Apocalipsa 8-22: Un comentariu exegetic”, p. 23. Și asta în ciuda faptului că, în Evul Mediu, un procent mai mare din populația lumii credea că Hristos era Dumnezeu decât în perioada în care a fost scrisă Apocalipsa. Așadar, conform logicii lor, soarele și luna ar fi trebuit să devină mai strălucitoare, nu mai întunecate. După cum se poate observa, nu există nicio speranță de a înțelege Apocalipsa, având în vedere atât de multe interpretări simbolice variate și fanteziste. Cel mai simplu este să spunem că întunericul înseamnă întuneric.

 

Î: În Apocalipsa 8:13, este vorba de un înger sau de un „vultur/vultur de pradă”?

R: „Înger” este o variantă manuscrisă întâlnită în textul armean și în textul majoritar (Textus Receptus). Celălalt cuvânt grecesc alternativ se referă la o pasăre de pradă, cum ar fi un vultur sau un vultur de munte. Aceasta se găsește în Sinaiticus. Apocalipsa 8:2-9:12 nu au fost citate de niciun scriitor prenicen. Manuscrisul p115, scris între mijlocul și sfârșitul secolului al III-lea, citează 119 versete din Apocalipsa, inclusiv Apocalipsa 8:3-8, 11-13, și menționează pasărea de pradă.

 

Î: În Apocalipsa 8-9, trâmbițele sunt doar o „recapitulare” a celor șapte peceți sau o „comprimare” a celei de-a șaptea pecete?

R: Deloc. Apropo, recapitularea se referă și la trâmbițe versus cele șapte potire, dar aici se discută doar despre sigilii versus trâmbițe. Să numărăm detaliile din fiecare pentru a ajunge la un procent aproximativ de similitudine.

Cele șase peceți din Apocalipsa 6	Șase trâmbițe în Apocalipsa 8-9	%
Primul sigiliu: cal alb, arc; a ieșit să biruiască și să cucerească. Apocalipsa 6:2	Prima trâmbiță: Grindină și foc, sânge aruncat pe pământ. O treime din copaci și iarbă au fost arse. Apocalipsa 8:7	0
Al doilea sigiliu: Calul roșu ia pacea; oamenii se ucid unii pe alții cu violență. Apocalipsa 6:3-4	A doua trâmbiță Un munte mare de foc. O treime din mare s-a transformat în sânge. Apocalipsa 8:8-9	0
A treia pecete: Calul negru, cântarul, prețul ridicat al grâului și al orzului. Niciun rău nu se face uleiului sau vinului. Apocalipsa 6:5-6	A treia trâmbiță: Steaua pelinului otrăvește o treime din râuri și din ape. Oamenii mor din cauza apei amare. Apocalipsa 8:10-11	0
Al patrulea sigiliu: calul palid, moartea. Putere asupra unui sfert din pământ. Apocalipsa 6:7-8a	A patra trâmbiță: o treime din soare, o treime din lună, o treime din stele. O treime din zi și o treime din noapte nu mai strălucesc. Apocalipsa 8:12	0
Ucidere cu sabia, foamete, moarte și fiare. Apocalipsa 6:8b	Vulturul zburător cu cele trei vai. Apocalipsa 8:13	0
A cincea pecete: Martirii de sub altar. Apocalipsa 6:9-11	A cincea trâmbiță = primul vai. Steaua căzătoare, prăpastia fără fund și lăcustele demonice. Apocalipsa 9:1-3	0
Al șaselea sigiliu: mare cutremur, soarele s-a întunecat, luna a devenit ca sângele. Stelele au dispărut. Apocalipsa 6:12-13	Nu vor vătăma vegetația, ci vor chinui oamenii fără pecete timp de 5 luni. Apocalipsa 9:4-6	0
Toți, de la regi până la oamenii de rând, sunt la fel de îngroziți. Apocalipsa 6:15a	Afectează doar unul dintre cele două grupuri distincte. Apocalipsa 9:4-6	-99
Cerul s-a înfășurat. Apocalipsa 6:14	Lăcuste asemănătoare cu caii de luptă. Apocalipsa 9:7-10	0
Toate munții și insulele s-au mișcat.	Regele Abaddon a stăpânit peste lăcuste. Apocalipsa 9:11	0
Oamenii se ascund în stânci și munți. Apocalipsa 6:15b-17	A șasea trâmbiță = a doua nenorocire. Cei patru îngeri de la râul Eufrat ucid o treime din toată omenirea. Apocalipsa 9:13-19	0
Marea zi a mâniei Mielului. Apocalipsa 6:17	200 de milioane de soldați. Apocalipsa 9:16	0
	Supraviețuitorii tot nu s-au pocăit. Apocalipsa 9:20-21	0

Primele patru trâmbițe afectează pământul și cerul; ultimele trei afectează oamenii înșiși. Primele patru peceți afectează oamenii, iar a șasea afectează cerul.

   Principala dovadă pentru recapitulare aici este doar faptul că Apocalipsa 6:12-17 prezintă o asemănare cu Matei 24:29. Cu toate acestea, în afară de faptul că Matei 24:29 prezintă o anumită asemănare, unde se află restul dovezilor care susțin teoria recapitulării? Avem o lecție de învățat aici. Unele învățături care provin din anumite seminarii pot fi pline de prostii. Dacă un profesor distins spune ceva, fără nicio dovadă, atunci acea afirmație ar trebui respinsă ca fiind o prostie.

 

Î: În Apocalipsa 8-9, cu ce seamănă trâmbițele?

R: Sunt asemănătoare cu alte părți ale Bibliei.

Marea tăcere dinaintea Domnului	Apocalipsa 8:1	Habacuc 2:20; Țefania 1:7; Zaharia 2:13
Altarul dinaintea tronului lui Dumnezeu	Apocalipsa 8:3	Isaia 6:6
Copacii și iarba au ars	Apocalipsa 8:7	Ioel 1:19
Apa s-a transformat în pelin	Apocalipsa 8:10-11	Ieremia 9:15
Soarele s-a întunecat	Apocalipsa 8:12	Matei 24:29; Marcu 13:24-25; Luca 21:25
Lăcustele de coșmar arată ca niște cai	Apocalipsa 9:1-12	Ioel 2:3-11; Ezechiel 5:17?
Râul Eufrat	Apocalipsa 9:14; 16:12	Isaia 11:15-16

Unii văd asemănări cu unele dintre plăgile Egiptului, deși într-o ordine diferită.

 

Î: În Apocalipsa 8:9, cum s-ar putea întâmpla cele șapte trâmbițe?

R: Dumnezeu Atotputernicul poate schimba pământul, mediul și cerurile după cum dorește, oricând dorește.

 

Î: În Apocalipsa 9:1-2,11; 11:7; 17:8; 20:1,3, ce știm despre abis sau groapa fără fund?

R: Abisul nu este nici Hades, nici Iadul, nici Lacul de Foc. Nu știm prea multe, cu excepția faptului că este un loc în care niciun demon nu vrea să ajungă. Este diferit de Iad sau, altfel spus, o parte diferită a Iadului. Nu știm dacă are vreo legătură cu prăpastia din povestea lui Lazăr și a bogatului din Luca 16:26. Iată ce spune Biblia despre Abis.

Luca 8:31 Demonii L-au implorat pe Isus să nu le poruncească să meargă acolo.

Apocalipsa 9:1, 20:1 La fel ca Moartea și Hadesul, Abisul are o cheie pentru a închide ființele înăuntru.

Apocalipsa 9:2 Abisul este o groapă plină de fum.

Apocalipsa 9:3 Lăcustele speciale care au chinuit oamenii timp de cinci luni au venit din Abis.

Apocalipsa9:11 . Regele lăcustelor, îngerul Abisului, este Abaddon (în ebraică), Apollyon (în greacă).

Apocalipsa 11:7 Fiara care îi ucide pe cei doi martori provine din Abis.

Apocalipsa 17:8 Fiara pe care stă femeia iese din Abis.

Apocalipsa 20:2 Satana va fi închis în Abis timp de 1.000 de ani. Este interesant faptul că Satana este atât înlănțuit, cât și aruncat acolo.

Apocalipsa 20:3 Abisul va fi sigilat timp de 1.000 de ani.

Apocalipsa 20:7 Abisul va fi o închisoare pentru Satana. (Nu se menționează însă nimic despre chinuri.)

Este menționat poetic, în treacăt, în Romani 10:7. Abisul este un loc care necesită o cheie în Apocalipsa 9:1-2; 20:1. Satana va fi închis acolo timp de o mie de ani, conform Apocalipsa 20:1-3. Ar putea fi același loc cu întunericul de afară din Iuda 6. „Steaua” nu era o stea sau un meteorit, ci mai degrabă o ființă conștientă, un „el”.

 

Î: În Apocalipsa 9:1, ar putea această stea să fie Mahomed, așa cum au speculat unii creștini?

R: Nu, deoarece aceste lăcuste nu ucid, iar creștinii au fost afectați de cuceririle lui Mahomed.

 

Î: În Apocalipsa 9:1-11, ce ar putea fi aceste lăcuste?

R: Acestea nu pot fi lăcuste obișnuite, ci lucruri pe care Ioan le-a văzut ca având anumite asemănări cu lăcustele. Din prăpastia fără fund a ieșit fum care a întunecat cerul pământului, iar din fum au ieșit aceste lăcuste, aproape ca o erupție vulcanică din adâncurile Iadului. Unele ipoteze la care s-au gândit oamenii sunt animale speciale, extratereștri, avioane cu reacție, demoni sau doar demoni care fuseseră închiși în prăpastia fără fund. Așadar, să analizăm caracteristicile lor și să vedem ce pare mai probabil.

Efecte: Aveau cozi ca de scorpioni, pentru a chinui oamenii. Ele nu dăunează vegetației și nici nu ucid oameni, ci doar îi chinuiesc timp de cinci luni. Bombele convenționale și cele nucleare dăunează vegetației și ucid oameni, așa că nu este vorba despre acestea.

Aspect: Arătau ca niște cai, cu excepția faptului că aveau capete cu coroane de aur și fețe de oameni. Aveau ceva asemănător părului femeilor și dinți de leu. Erau acoperiți cu fier (sau oțel).

Organizare: Erau foarte mulți, dar toți erau conduși de un rege, un demon numit Abaddon/Apollyon.

 

Î: În Apocalipsa 9:2-10, de ce ar chinui lăcustele oamenii timp de cinci luni?

R: Scriptura nu spune, dar sezonul obișnuit al roiurilor de lăcuste este de cinci luni, din mai până în septembrie.

 

Î: În Apocalipsa 9:6, ce înseamnă că oamenii vor căuta moartea și nu o vor găsi?

R: Înseamnă că, în acest moment, Dumnezeu nu va permite oamenilor să scape de mânia Sa prin moarte.

 

Î: În Apocalipsa 9:11, cine este Abaddon (în ebraică) sau Apollyon (în greacă)?

R: Abaddon înseamnă „Distrugătorul” sau „Distrugerea” în ebraică. În unele scrieri religioase evreiești, Abaddon era personificarea morții (1QH 3.16, 19, 32; 1Q ap Geneza 12:17 [TDOT, 1:23]). Într-o lucrare apocrifă, 1 Enoch 86:1, o „stea” (un demon) a căzut din cer, urmată de altele.

 

Î: În Apocalipsa 9:13, de ce a venit vocea dintre cele patru coarne ale altarului?

R: Termenul „coarne” poate însemna aici „colțuri”. Rugăciunile martirilor de sub altar din Apocalipsa 6:9-11 cereau dreptate. Așadar, această poruncă este probabil asociată cu rugăciunile lor.

 

Î: În Apocalipsa 9:13-21 și Isaia 11:15-16, ce semnificație are râul Eufrat?

R: Inițial, Eufratul era unul dintre cele patru râuri din Grădina Edenului, conform Genezei 2:14. Era direcția din care veneau adesea invadatorii Israelului, așa cum se menționează în Ieremia 2:18. Sumerul, Babilonia și Asiria se întindeau de o parte și de alta a râului Eufrat. Elamul și, mai târziu, Persia se aflau la est de acesta. Egiptul, Grecia și Roma nu se aflau însă în această zonă. Au fost eliberați patru îngeri pentru a conduce 200 de milioane de soldați călare cu scopul de a ucide o treime din întreaga populație. Armata Irakului, sub conducerea lui Saddam Hussein, număra aproximativ un milion de soldați. Trupele Aliaților și ale Axei din cel de-al Doilea Război Mondial totalizau aproximativ 70 de milioane. Mao Zedong, când a fost întrebat cât de mare era armata Chinei, a răspuns că, dacă s-ar mobiliza toate rezervele, aceasta ar ajunge la aproximativ 200 de milioane. A se vedea un articol din revista „Time” din 21 mai 1965, p. 35. Pentru ca orice altă țară, în afară de India, să poată aduna atâția soldați, ar trebui să se alieze cu alte țări, poate într-un fel de jihad musulman de amploare. Peste 600 de milioane de musulmani trăiesc la est de Iran, în Pakistan, India, Bangladesh, China, Malaezia, Indonezia și în fostele republici sovietice din est.

 

Î: În Apocalipsa 9:16-17, ce reprezintă această armată de 200 de milioane?

R: Sună ca niște tancuri și/sau piese de artilerie de tip obuzier. Există cel puțin patru posibilități.

Posibil să fie războinici supranaturali (demoni) care ucid oameni.

Mai probabil, oameni obișnuiți. În anii 1960, președintele Mao a afirmat că, prin mobilizarea tuturor rezervelor, doar China continentală ar putea alinia o armată de 200 de milioane de soldați.

Războinici roboți. Un robot nu trebuie neapărat să arate ca un om. La fel cum oamenii dezvoltă mașini autonome, un robot ar putea fi o piesă de artilerie sau un tanc autonom.

Combinații ale celor de mai sus.

 

Î: În Apocalipsa 9:16-19, ce reprezintă această mulțime de călăreți? Ar putea fi tancuri și vehicule blindate, avioane și elicoptere?

R: Apocalipsa nu spune de fapt că aceștia ar putea zbura, dar nici nu exclude această posibilitate. Nu este necesar ca toți să fie de același tip. De exemplu, ar putea fi o divizie mecanizată cu tancuri, camioane, mașini și motociclete. Ar putea include și roboți. Totuși, toate acestea sunt simple speculații. Rămâne de văzut ce sunt de fapt.

 

Î: În „Rev 9:16 ” (Apocalipsa 19:17), cum ar putea exista o armată de 200 de milioane de călăreți pe acest pământ?

R: Aceștia nu erau trupe antice și nu călăreau pe cai obișnuiți. Amintiți-vă că Ioan a spus că a scris ceea ce a văzut și a auzit. Așadar, el a folosit limbajul său pentru a descrie ceea ce a văzut. Ioan a numit acești cai ca având fum și foc ieșind din gurile lor (țevi de eșapament?). Locomotivele de tren erau numite „cai de fier”, iar automobilele erau considerate inițial ca fiind „cai mecanici”. Așadar, ar putea fi „cai”, deși cai mecanizați, nu biologici. Culorile sunt similare cu cele ale multor steaguri, care au roșu, albastru și galben.

 

Î: În Apocalipsa 9:21 și 18:23, ce înseamnă cuvintele folosite pentru aceste păcate?

R: Cuvântul grecesc pentru otrăvire/vrăjitorie, pharmakon, este sursa cuvântului englezesc „pharmacy” (farmacie). Poate însemna medicamente în general, fie ele benefice sau otrăvuri. Totuși, în acest context, acestea nu erau, evident, medicamente benefice. Ar putea aceasta să se refere în mod specific la otrăvirea oamenilor, la traficul de droguri sau la altceva? Întrebarea rămâne deschisă. Cuvântul grecesc pentru imoralitate sexuală, porneia, nu se referă doar la curvie, ci la orice formă de imoralitate sexuală.

 

Î: În Apocalipsa 10:1, cine este acest înger puternic?

R: Scriptura nu precizează dacă este unul dintre cei doi îngeri (Gabriel și Mihail), ale căror nume le cunoaștem, sau unul dintre cei zece mii pe zece mii de îngeri ale căror nume nu ni se dezvăluie. Totuși, nu este vorba de Hristos care apare sub forma unui înger, din două motive.

1) Limba greacă are două cuvinte pentru „altul”: primul înseamnă „altul de alt fel”, iar al doilea înseamnă „altul de același fel”. Aici este folosit al doilea cuvânt.

2) În Apocalipsa 10:5-6, îngerul își ridică mâna dreaptă și jură pe Dumnezeu. Îngerul a jurat pe cineva mai mare decât el însuși, iar Dumnezeu nu poate jura pe nimeni mai mare decât El Însuși, conform Evrei 6:13, așa că acesta nu este Hristos.

 

Î: În Apocalipsa 10:4, de ce ne-a „tachinat” Dumnezeu spunându-i lui Ioan cuvintele celor șapte tunete, dar poruncindu-i totuși să nu le scrie?

R: Aceasta este cea mai explicită reamintire a unui punct important sugerat frecvent în cartea Apocalipsei. Dumnezeu nu ne-a spus încă totul. Nu vom avea toate piesele potrivite până când aceste evenimente nu se vor întâmpla. Dumnezeu ne oferă o reamintire foarte asemănătoare în Daniel 12:9.

 

Î: În Apocalipsa 10:4, ce faci sau ce ar trebui să faci când simți că Dumnezeu nu-ți arată ceva ce ar putea fi foarte important?

R: Ar trebui să avem credință că Dumnezeu ne va revela ceea ce trebuie să știm, înțelegând în același timp că Dumnezeu ar putea să ne ascundă lucruri pe care nu trebuie să le știm sau pe care nu ne este de folos să le știm. Odată, un pastor și soția sa le-au spus unor membri ai bisericii lor că s-au rugat ca, atunci când vor muri, să moară împreună. Mulți ani mai târziu, amândoi au murit într-un accident de mașină, noaptea. Imaginați-vă că li s-ar fi spus, în acea zi, că amândoi se vor întoarce acasă în acea seară, dar nu la casa lor de pe pământ. Imaginați-vă stresul și anxietatea inutilă pe care le-ar fi simțit. Sau, cel mai probabil, nu au simțit nimic din toate acestea, pentru că nu li s-a spus că vor muri în acea seară. Ar trebui să căutăm cu ardoare să învățăm tot ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să învățăm. Dar nu ar trebui să ne intereseze să pierdem timpul învățând ceea ce Dumnezeu nu vrea ca noi să știm.

 

Î: În Apocalipsa 10:5 și Daniel 12:7, care este semnificația faptului că un înger își ridică mâna dreaptă și jură?

R: Unele profeții sunt condiționale. Dacă oamenii se pocăiesc, atunci calamitatea nu se va întâmpla etc. Totuși, acest jurământ indică faptul că nu există absolut nimic condițional în această profeție.

 

Î: În Apocalipsa 10:6 și următoarele, ce este interesant la această frază de la sfârșit?

R: „Nu va mai fi nicio întârziere” indică faptul că acum lucrurile sunt pe cale să înceapă cu adevărat. Această expresie greacă înseamnă „Nu va mai fi nicio întârziere”, dar literalmente înseamnă „Nu va mai fi timp”.

 

Î: În Apocalipsa 10:7, este Gabriel cel care suflă în trâmbiță?

R: Biblia nu spune niciodată cine suflă în trâmbiță, ci doar că este un înger. Cântecul secular „The Eyes of Texas” este aparent sursa ideii că Gabriel suflă în trâmbiță.

 

Î: În Apocalipsa 10:8-9, este oare „cărtușa” de aici de fapt „Știința Divină” a lui Mary Baker Eddy din cultul Științei Creștine, așa cum afirmă cartea „Știință și Sănătate” (p. 558-559)?

R: Nu, deși unii ar putea vedea o asemănare, întrucât aceasta i-a provocat lui Ioan greață. Într-un mod neintenționat, este tentant să asociem această carte cu cultele care au învățături care par dulci, dar duc la un rezultat amar.

   Cu toate acestea, cultele nu constituie subiectul central al acestui pasaj. Aici se vorbește despre judecata iminentă a lui Dumnezeu, care i s-a părut bună lui Ioan la început, dar care, după ce s-a gândit mai bine, nu i s-a mai părut atât de plăcută.

 

Î: În Apocalipsa 10:9-10, care este semnificația faptului de a mânca o carte care este dulce în gura lui Ioan, dar amară în stomacul său?

R: Și lui Ezechiel i s-a cerut să mănânce un sul într-o viziune, în Ezechiel 3:1-3. În cazul lui, sulul avea, de asemenea, un gust dulce, ca mierea, deși era plin de jale, plângeri și vai. Unele lucruri sună frumos și dulce când afli de ele pentru prima dată, dar, la o reflecție mai atentă, pot avea un gust amar. Unele dintre lucrurile pe care le-a auzit Ioan sunau minunat, dar el și-a dat seama mai întâi de lucrurile teribile prin care va trece lumea.

 

Î: Apocalipsa 11:1-19 este în mare parte literală sau în mare parte simbolică?

R: Este literal. Cei care susțin că este în mare parte simbolic au dificultăți în a decide ce înseamnă simbolismul. Dacă Dumnezeu ar fi dat ceva ca simbolism pe care nimeni nu l-ar fi înțeles, atunci mesajul nu ar fi fost comunicat. Cel mai simplu este să luăm capitolul la propriu, așa cum au făcut primii creștini în cazul celor doi martori.

 

Î: În Apocalipsa 11:1, care este semnificația faptului că Ioan măsoară Templul lui Dumnezeu?

R: Proprietarii își măsoară ceea ce dețin, dar nu măsoară ceea ce nu dețin. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că este vorba de un templu real, cu dimensiuni fizice. Dimensiunile reale sunt menționate și în Ezechiel 40:3-48:35. Nu are sens să interpretăm acest pasaj ca pe o metaforă.

 

Î: În Apocalipsa 11:2, ce înseamnă aici „a călca în picioare”?

R: Amintiți-vă că Anticristul va ridica un idol în templu și va fi venerat acolo. Așadar, vor veni aici să se închine oameni care nu sunt închinători ai adevăratului Dumnezeu.

Observați că aici se spune „a călca în picioare”, nu „a distruge”. Dar se sugerează ceva ce nu ar trebui să se întâmple și oameni care merg acolo unde nu ar trebui. Două interpretări ale „călcatului în picioare” sunt persecuția și apostazia. Voi propune, de asemenea, o a treia interpretare, care se situează undeva între primele două.

Persecuție pentru că credincioșii nu îi vor acolo, iar ei se află totuși acolo. Ne vin în minte madianiții din Cartea Judecătorilor, care veneau în timpul sezonului recoltei și luau recoltele. Cu toate acestea, aici nu se face nicio mențiune despre martiriu sau suferințe îndurate de evrei. Termenul „călcare în picioare” nu este folosit pentru a desemna persecuția în niciun alt loc din Biblie.

Apostazie, deoarece templul este pângărit de cei care nu au dreptul să se afle acolo. Cei care calcă în picioare nu văd nimic neobișnuit, neînțelegând că nu au ce căuta acolo, alături de poporul lui Dumnezeu.

Sincretism contextualizat: oamenii vor spune că sunt musulmani sau hinduși care cred că Mahomed, Coranul sau scripturile hinduse provin de la adevăratul Dumnezeu, dar vor afirma că îl urmează și pe Isus ca Mesia. Acești oameni cred că au dreptul să se afle acolo, deși în ochii lui Dumnezeu nu îl au, și au puterea de a ocupa acel loc fără a fi opriți.

 

Î: În Apocalipsa 11:2, care este cetatea sfântă care este călcată în picioare timp de 42 de luni?

R: Nu este vorba de vechiul oraș evreiesc Ierusalim, care a fost deja distrus. Nu este nici viitorul Ierusalim ceresc, deoarece acesta nu are templu în el și nu va fi niciodată călcat în picioare. Ci este vorba de un Ierusalim reconstruit, care există în vremurile de pe urmă.

 

Î: În Apocalipsa 11:2, faptul că Ierusalimul este călcat în picioare timp de 42 de luni poate însemna perioada dintre Hegira lui Mahomed și revelația lui Bab în anul 1260 A.H. (1844 d.Hr.), așa cum învață bahá’íi în cartea „Some Answered Questions”, paginile 46-47?

R: Nu. Abdu’l-Bahá susține că, întrucât o zi este [presupus] întotdeauna un an, aceasta înseamnă 1.260 de ani. Dar ia în considerare următorul aspect: dacă „zi” ar fi însemnat aici cu adevărat „zi”, cum ar fi putut Dumnezeu să comunice acest lucru într-un mod pe care oamenii să-l accepte? Nu, nu există niciun motiv să ne îndoim că „zile” înseamnă „zile” în acest context.

Mai mult, dacă cele 42 de luni ar fi fost perioada în care neamurile călcau în picioare orașul sfânt, atunci această interpretare ar însemna că Mahomed din Medina și, mai târziu, Mahomed din Mecca ar fi fost incluși în perioada în care orașul sfânt era călcat în picioare.

De fapt, Apocalipsa 11:2 se referă la același subiect ca și Daniel 12:6.

 

Î: În Apocalipsa 11:2, care este semnificația celor trei ani și jumătate?

R: Este vorba de aceiași trei ani și jumătate menționați ca fiind ultima jumătate a perioadei din Daniel 9:27. Aceștia ar fi ani de 360 de zile.

 

Î: În Apocalipsa 11:3-12, ar putea cei doi martori să fie Mahomed și Ali, așa cum susțin bahá'íi în cartea „Some Answered Questions”, paginile 43-61?

R: Nu, din următoarele unsprezece motive.

1. Apocalipsa 11:3 spune că ei vor profeți timp de 1.260 de zile. Mahomed a făcut foarte puține profeții, iar ‘Ali nu a fost niciodată considerat profet de către musulmanii ortodocși.

2. Apocalipsa 11:5 spune că, dacă cineva încearcă să le facă rău, focul îi va mistui pe dușmanii lor. Mahomed a fost otrăvit (dar a supraviețuit cu greu), iar ‘Ali a fost asasinat de un musulman. Cauza lui ‘Ali a fost înfrântă de Mu’awiyah, iar fiul său, Husain, a fost ucis. El nu și-a mistuit dușmanii; dimpotrivă, a fost ucis de aceștia.

3. Apocalipsa 11:6 Cei doi profeți pot închide cerul, astfel încât să nu mai plouă. Mahomed nu a pretins niciodată că ar face asta, și nici ‘Ali.

4. Apocalipsa 11:6 Mahomed și Ali nu au transformat apele în sânge, întrucât aproape toate persoanele pe care le-au decapitat, ars sau ucis în alt mod nu se aflau lângă râuri. Dacă un musulman salafist ar susține că aceștia au creat râuri de sânge, acest lucru nu se ia în considerare, deoarece Apocalipsa 11:6 spune că au transformat apele în sânge.

5. Apocalipsa 11:7-8: Mahomed nu a fost ucis prin violență, iar în ambele cazuri trupurile lor nu au fost expuse public în mod umilitor.

6. Apocalipsa 11:8 Cadavrele lor nu au fost expuse pe străzile unui oraș mare. De fapt, relativ puțini l-au văzut pe ‘Ali murind.

7. Apocalipsa 11:9 Nu toată lumea s-a uitat la cadavrele lor și le-a refuzat înmormântarea. Mai ales Mahomed a fost îngropat destul de repede de către adepții săi.

8. Apocalipsa 11:10 Cine a trimis o mulțime de daruri când au fost uciși Mahomed și ‘Ali?

9. Apocalipsa 11:11 Există o mică sectă de musulmani, numită Muhammadiyya, care susține că Mahomed nu a murit niciodată. Saba’iyya este o mică sectă de musulmani care susține că ‘Ali nu a murit niciodată. Cu excepția acestor grupuri mici, musulmanii nu au niciun temei pentru a afirma că Mahomed sau ‘Ali ar fi fost înviați.

10. Apocalipsa 11:12 Musulmanii nu spun niciodată că Mahomed și Ali s-au înălțat la cer într-un nor. (Deși Muhammadiyya și Saba’iyya ar putea să nu fie de acord.)

11. Apocalipsa 11:13 Nu a avut loc un cutremur puternic atunci când nici Mahomed, nici ‘Ali au părăsit pământul într-un nor inexistent.

   Ideea nu este dacă poți ignora unele dintre aceste motive prin interpretare alegorică. Ideea este că, dacă măcar unul dintre aceste motive nu poate fi ignorat prin interpretare alegorică, atunci profeția nu se referă la ei.

 

Î: În Apocalipsa 11:3-12, cine sunt cei doi martori?

R: Există cinci opinii, dar ultimele două sunt extrem de improbabile.

Atât Ilie, cât și Moise au săvârșit minuni de acest fel. Ilie s-a rugat să nu plouă timp de trei ani și jumătate în 1 Regi 17:1,7; 18:1; Iacov 5:17 și a fost ridicat la cer (2 Regi 2:11). Moise a transformat apa în sânge în Exod 7:17-21; 9:14; 11:10; 1 Samuel 4:8, iar trupul lui Moise a fost îngropat de Dumnezeu și nu a fost găsit niciodată (Deuteronom 34:6; Iuda 9). De asemenea, aceștia doi i s-au arătat lui Isus la prima Sa venire, cu ocazia transfigurării.

Enoh și Ilie: amândoi nu au cunoscut încă moartea. Tertulian (198-220 d.Hr.), în „Tratat despre suflet”, cap. 50, pp. 227-228, a susținut această opinie.

Două persoane care nu s-au născut încă.

(nu este răspunsul) Două grupuri de oameni, deși aceasta este o interpretare foarte puțin probabilă.

(nu este răspunsul) Două principii, precum Legea și Profeții. Niciun creștin din primele veacuri nu s-a gândit vreodată la aceasta.

 

Î: În Apocalipsa 11:3-12, cei doi martori profețesc în prima jumătate a celei de-a șaptezecea săptămâni a lui Daniel sau în a doua jumătate?

R: Deși Scriptura nu spune acest lucru în mod explicit, ea menționează acest lucru după ce neamurile vor călca în picioare cetatea timp de 42 de luni. Acest lucru ar indica faptul că ar fi în timpul ultimei jumătăți a celei de-a șaptezecea săptămâni a lui Daniel.

 

Î: În Apocalipsa 11:10, care este semnificația faptului că își trimit daruri unul altuia?

R: Există cel puțin trei posibilități.

1. Ar putea fi un schimb unic de daruri pentru a sărbători uciderea martorilor.

2. Ar putea fi o sărbătoare cu totul nouă, instituită de autoritățile vremii respective, pentru a sărbători moartea celor doi martori.

3. Ar putea pur și simplu să coincidă cu o sărbătoare existentă în cadrul căreia oamenii își fac cadouri. Trei sărbători în care oamenii își fac cadouri sunt:

Crăciunul: Majoritatea creștinilor își fac cadouri pe 25 decembrie, dar unii ortodocși își fac cadouri pe 7 ianuarie.

Divali/Diwali/Deepawali/Deepavali este un festival hindus al luminilor, care durează cinci zile și are semnificații oarecum diferite în nordul și sudul Indiei. De obicei, are loc în perioada cuprinsă între ultima jumătate a lunii octombrie și prima jumătate a lunii noiembrie.

În islam, Eid al-Adha este sărbătoarea în care oamenii își fac cadouri pentru a comemora momentul în care Avraam era pe punctul de a-și jertfi fiul. „Eid” înseamnă „sărbătoare” în arabă și reprezintă, de asemenea, ultima zi a pelerinajului Hajj. Aceasta ar putea avea loc în ianuarie.

 

Î: S-au împlinit versetele din Apocalipsa 11:12-13 printr-un cutremur în Shiraz, atunci când a fost executat Bab, așa cum învață bahá'íi în cartea „Some Answered Questions”, paginile 55-56?

R: Nu. În primul rând, nu am văzut nicio dovadă a unui cutremur în Shiraz în acea perioadă. În al doilea rând, dacă bahá’íi vor să interpreteze Apocalipsa 11 ca referindu-se la Mahomed și ‘Ali, iar apoi schimbă subiectul spre Bab în Apocalipsa 11:12-13, nu pot să aibă totul. Cutremurul a avut loc după ce cei doi martori au fost înviați. Mohammed și ‘Ali au trăit în jurul anului 632 d.Hr., Bab a venit în jurul anului 1844 d.Hr., iar 1200 de ani nu reprezintă „imediat după”. Fie Bab a fost unul dintre cei doi martori, fie nu a fost. Dacă nu a fost, atunci este o interpretare forțată a Bibliei să luăm acest verset izolat și să spunem că se referă la Bab.

 

Î: În Apocalipsa 11:13, care este „orașul cel mare”?

R: Este aproape sigur Ierusalimul, locul unde Domnul nostru a fost răstignit. Cu toate acestea, unii consideră că aceasta s-ar putea să nu fie locația geografică a unui singur oraș, ci a tuturor orașelor care s-au opus Domnului de-a lungul veacurilor.

 

Î: În Apocalipsa 11:14-15, este oare Mahomed primul „vai”, iar Bab al doilea „vai”, așa cum se afirmă în cartea „Some Answered Questions”, la paginile 56-57?

R: Baha’i-ii pot spune că Mahomed este prima nenorocire dacă doresc, dar nu cred că ar vrea să spună asta, dacă ar citi ce a fost cu adevărat prima nenorocire. Prima nenorocire, a cincea trâmbiță, este descrisă în detaliu în Apocalipsa 9:1-12. Lăcustele infernale din abis îi înțeapă pe necredincioșii de pe pământ. Le chinuie timp de cinci luni. Durerea va fi atât de mare încât oamenii își vor dori să moară, dar moartea le va scăpa.

   Al doilea „vai”, a șasea trâmbiță, are loc atunci când cei patru îngeri de la râul Eufrat eliberează 200.000.000 de soldați călare pentru a ucide o treime din omenire. Oare bahá’í-ii vor cu adevărat să spună că Báb a eliberat forțele care au ucis o treime din omenire?

 

Î: În Apocalipsa 11:15, este același înger ca în Apocalipsa 10:1-10?

R: Probabil că nu, deoarece al șaptelea înger din Apocalipsa 11:15 avea o trâmbiță. Amintiți-vă că Dumnezeu are cel puțin miriade de miriade (10.000 înmulțit cu 10.000) de îngeri, iar Dumnezeu avea din ce alege din belșug.

 

Î: În Apocalipsa 11:18 și următoarele, este Dumnezeu împotriva tuturor celor care poluează?

R: Nu. Să presupunem, pentru moment, că orice formă de poluare ar fi un păcat. Deoarece utilizarea energiei electrice determină generarea acesteia, iar în majoritatea cazurilor generarea energiei electrice produce poluare, orice utilizare a energiei electrice ar fi un păcat. Folosiți vreodată un încălzitor? Orice deplasare cu mașina, barca cu motor sau vehicule alimentate cu combustibil ar fi un păcat. Cu toate acestea, chiar și caii din oraș poluează, dacă nu îi înveți să-și facă nevoile la toaletă, și eliberează gaz metan în atmosferă. Când faci o rezervare la o companie aeriană, în loc să zbori cu un DC-10 sau un 747, asigură-te că le spui că vrei un planor!

   Nu putem răspunde serios la această întrebare până nu știm ce este păcatul. Păcatul înseamnă a rata ținta, atunci când inima, cuvintele sau faptele tale nu sunt ceea ce Dumnezeu dorește să faci.

   Unele forme de poluare nu constituie un păcat. De exemplu, aprinderea focurilor pentru jertfele de ardere nu era un păcat și, în general, poluarea ale cărei efecte sunt reversibile într-o perioadă rezonabilă de timp nu este un păcat. De exemplu, nu mă deranjează să arunc pâine pe jos, mai ales când hrănesc veverițele. Nu voi arunca însă hârtie sau cutii de conserve pe jos, deoarece acestea nu vor dispărea repede. Cu siguranță nu voi lăsa bucăți de baloane pe jos, deoarece animalele le pot înghiți și se pot sufoca până la moarte.

   Pe scurt, creștinii ar trebui să dorească să reducă orice formă de poluare, în special pe cele mai grave. Totuși, creștinii trebuie să fie și rezonabili.

 

Î: În Apocalipsa 11:18 și următoarele, de ce îi distruge Dumnezeu pe cei care distrug pământul, din moment ce și El distruge?

R: Toată pământul este al Domnului (Psalmul 24:1) și cine suntem noi să-I spunem lui Dumnezeu ce să facă cu propriile Sale bunuri? Dumnezeu a rânduit un timp pentru fiecare lucru material, iar Dumnezeu poate distruge lucrurile Sale la timpul Său; aceasta nu este prerogativa noastră. Cu toate acestea, Dumnezeu a dat omenirii o sarcină, aceea de a stăpâni peste pământ, în Geneza 1:26,28, și de a îngriji Grădina Edenului, în Geneza 2:15. Dar, în loc să aibă grijă de pământ pentru generațiile viitoare, oamenii au exploatat pământul pentru propriul lor câștig personal, lăsând părți din el distruse și toxice pentru cei care vor veni după ei.

 

Î: În Apocalipsa 11:18 și următoarele, ar trebui creștinii să susțină protejarea mediului?

R: Da, cu condiția să conștientizăm că oamenii sunt mai importanți decât animalele și să nu luăm măsuri extreme sau bizare. Încă de pe vremea lui Adam, am fost, într-o oarecare măsură, îngrijitori ai planetei pe care trăim. Deși nu știm cât timp vom mai fi aici, atâta timp cât suntem aici, nu ar trebui să o distrugem sau să o otrăvim pentru noi și pentru descendenții noștri viitori.

   PeFebruary 8, 2006 , 85 de lideri evanghelici, printre care și Rick Warren, au publicat un anunț pe o pagină întreagă în „New York Times”, afirmând că ar trebui să facem mai mult pentru a opri încălzirea globală. Conform unui articolFebruary 9, 2006 publicat în Reuters de Alan Elsner, un sondaj a arătat că 63% dintre evanghelici considerau că SUA ar trebui să abordeze problema încălzirii globale, iar jumătate au spus că SUA ar trebui să acționeze chiar dacă acest lucru implică un cost economic ridicat.

   De atunci, se pare că ar trebui să vorbim mai degrabă despre „schimbarea climatică globală” decât despre „încălzirea globală”. Temperaturile medii cresc în regiunile polare, dar nu la fel de mult în regiunile temperate. Ghețarii se topesc, Groenlanda se micșorează, dar zonele temperate sunt încă mai reci decât erau în anul 1200 d.Hr., când vikingii cultivau orz în Groenlanda. Frumoasele recife de corali se dizolvă încet din cauza acidității crescute a oceanelor. Așadar, să încercăm să nu fim cei mai mari poluatori ai mediului, dar să privim lucrurile în perspectivă.

 

Î: În Apocalipsa 11:19 și 15:5, este vorba despre aceeași Chivot al Legământului din Vechiul Testament și de ce apare aici?

R: Ar putea fi. Nu știm ce s-a întâmplat cu chivotul când babilonienii au distrus templul. Pe de altă parte, chivotul din Vechiul Testament ar putea fi o copie, iar acest chivot este originalul, aflat în Cer. Lui Moise i s-a spus cum să facă totul pe Muntele Sinai, iar Evrei 8:5 menționează că era important ca Moise să facă totul după modelul pe care l-a văzut pe munte.

   Când vezi chivotul aici, te gândești la continuitatea planului lui Dumnezeu. Israeliții au părăsit Egiptul în jurul anului 1445 î.Hr., iar de atunci și până la necazul cel mare și la cer, chivotul este acolo. Apocalipsa 10 și 11 sunt destul de tulburătoare, dar Apocalipsa 11:19 arată că planul lui Dumnezeu este o constantă pe care ne putem baza.

   Și în viețile noastre se pot întâmpla lucruri destul de tulburătoare. Dar putem fi siguri că, în ciuda necazurilor noastre, acestea sunt luate în considerare în planul lui Dumnezeu și în planul Lui pentru noi.

 

Î: În Apocalipsa 12, există vreo asemănare cu legendele păgâne?

R: Există câteva legende care prezintă anumite asemănări.

Conform mitologiei grecești, șarpele Python a urmărit-o pe zeița Leto când aceasta era pe punctul de a-l naște pe zeul Apollo, cu intenția de a-l mânca. Insula Delos i-a primit, iar la patru zile după nașterea lui Apollo, acesta l-a ucis pe Python. Totuși, Apocalipsa nu menționează nimic despre pruncul Iisus care l-ar fi ucis pe Satana. Au existat mituri cu unele asemănări și în legendele egiptene și babiloniene.

În istoria romană, în jurul anului 83 d.Hr., când a murit fiul în vârstă de zece ani al împăratului Domițian și al soției sale, Domitia Longina, au fost bătute monede cu imaginea Domitiei ca „Mama Divinului Cezar”. O altă monedă îl înfățișează pe băiat jucându-se cu șapte stele (probabil cele șapte planete cunoscute).

 

Î: În Apocalipsa 12:1,5, cine este femeia și cine este copilul?

R: Scriptura nu spune acest lucru în mod direct. Iată trei posibilități de luat în considerare și douăsprezece indicii. După fiecare indiciu sunt versete posibil relevante. Apoi vom vedea răspunsul cel mai probabil.

1. Maria și Isus. Dar dacă aceasta ar fi doar Maria, atunci cine sunt ceilalți copii ai Mariei din Apocalipsa 12:17?

2. Credincioșii din Vechiul Testament și credincioșii din Noul Testament. Ioan scrie unei femei evlavioase și urmașilor ei în 2 Ioan 1,5.

3. Credincioșii din biserica Noului Testament și credincioșii de după răpire.

Douăsprezece indicii:

Apocalipsa 12:1 – Soarele, luna sub picioarele ei și o coroană de 12 stele. (Geneza 37:9-10) (Cele 12 stele reprezintă Israelul)

Apocalipsa 12:2 – O femeie însărcinată, pe punctul de a naște.

Apocalipsa 12:4 – Satana pe punctul de a ucide copilul. (Matei 2:16-18)

Apocalipsa 12:5 – Fiul va domni peste națiuni cu un sceptru de fier. (Psalmul 2:9 și Apocalipsa 2:26-28)

Apocalipsa 12:5 – Copilul a fost răpit/ridicat la tronul lui Dumnezeu. (Înălțarea? Răpirea?)

Apocalipsa 12:6 – Femeia a fost protejată în deșert. (Exodul 19:4; Deuteronomul 32:11. Israel, Maria/Iosif/Iisus în pustie? Viitorul?)

Apocalipsa 12:13 – Satana a urmărit-o pe femeie pe pământ.

Apocalipsa12:15 – A încercat să o înece pe femeie cu apă.

Apocalipsa12:16 – Pământul s-a deschis și a înghițit apa. (sună a Marea Roșie, NU a Maria/Iisus. Ar putea fi în viitor?)

Apocalipsa12:17 – Femeia a mai avut și alți urmași, cei care ascultă de Dumnezeu. (Acest indiciu este greu de conciliat cu ideea că acești copii ar fi credincioși după răpire.)

Apocalipsa12:17 – Dragonul s-a înfuriat pe femeie.

Apocalipsa12:17 – Dragonul a plecat să facă război împotriva celorlalți copii ai femeii. (nu împotriva israeliților.)

Răspunsul: Apocalipsa 12:1,5 nu se referă la niciun eveniment istoric singular din trecut, deoarece niciun eveniment singular nu se potrivește cu toate detaliile. Mai degrabă, Apocalipsa 12:1,5 este o reamintire oportună a unei teme cosmice recurente: o mamă și un copil vor scăpa de balaur. Din credincioșii Vechiului Testament a luat naștere Biserica, iar dintr-o singură credincioasă evreică, Maria, a venit Isus. Mai precis, din mărturia trecută a Bisericii vor veni cei care vor crede în timpul necazului.

 

Î: În Apocalipsa 12:1, ar putea femeia să reprezinte înălțarea trupească a Mariei la Cer?

R: Nu, deoarece, indiferent dacă Maria este sau nu reprezentată aici, femeia nu s-a înălțat niciodată la Cer. În Apocalipsa 12:5, copilul a fost cel răpit la Cer, nu mama.

   Deși această întrebare nu este un punct esențial, de-a lungul istoriei a existat o tendință de a atribui în mod eronat atributele și devoțiunea față de Hristos Mariei. Avem un singur Mântuitor și Mijlocitor, și acesta este Isus, nu Maria.

 

Î: În Apocalipsa 12:1, femeia reprezintă oare Legea lui Dumnezeu sub Mahomed, iar copilul de sex masculin reprezintă noua Lege a lui Dumnezeu sub Bahá’u’lláh, așa cum învață bahá’íi în cartea „Some Answered Questions”, paginile 67-72?

R: Nu. Atât bahá’íi, cât și musulmanii nu acceptă astăzi autoritatea lui Hristos din Apocalipsa 12:10, deoarece consideră că cuvintele Sale au fost denaturate. Ei nu biruiesc fiara prin sângele Mielului, așa cum se menționează în Apocalipsa 12:11. Dacă ar înțelege măcar importanța sângelui Mielului!

 

Î: În Apocalipsa 12:3, era oare uriașul dragon roșu reprezentat de malefica dinastie umayyadă (Abu Bakr, ‘Umar, ‘Uthman, Mu’awiyah etc.), care avea șapte stăpâniri: Roma din jurul Damascului, Persia, Arabia, Egiptul, Africa, Spania și turcii din Transoxania, așa cum învață bahá’í-ii în cartea „Some Answered Questions”, paginile 69-70?

R: Nu. Ei spun că cele zece capete erau zece comandanți: începând cu Abu Sufyan și terminând cu Marwan. De asemenea, recunosc că sunt mai mult de zece persoane, dar, întrucât există doi Mu’awiyah, trei Yazid, doi Walid și doi Marwan, dacă numeri numele fără repetiții, atunci se ajunge la zece!

   În realitate, balaurul este Satana, deoarece Apocalipsa 12:10 îl numește pe balaur „acuzatorul fraților noștri”. Balaurul îi vânează pe Hristos și pe creștini, deoarece Apocalipsa 12:10 vorbește despre autoritatea lui Hristos al lui Dumnezeu. Rețineți că femeia a fost ocrotită de Dumnezeu timp de 1.260 de zile. Acum, cum ar fi putut fi ocrotită dacă umayyazii au călcat în picioare sanctuarul timp de 1.260 de zile?

 

Î: În Apocalipsa 12:3, cine este acest dragon?

R: Apocalipsa spune în mod explicit că acesta este Satana în Apocalipsa 12:9 și 20:2.

 

Î: În Apocalipsa 12:4, care este semnificația căderii unei treimi din stele de pe cer?

R: Majoritatea creștinilor interpretează acest lucru ca fiind o treime din îngerii din Cer. Aceștia și-au părăsit locurile pentru a-l urma pe Satana, căzând și devenind demoni. Îngerii sunt numiți și stele de către Dumnezeu în Iov 38:7.

 

Î: În Apocalipsa 12:6, pustia menționată aici este un loc fizic?

R: Deși ar putea fi, nu este neapărat așa. Două aspecte de luat în considerare cu privire la pustie.

1. Pentru evrei, pustia nu era un loc arid și inospitalier, ci mai degrabă un loc vast și liniștit unde se putea găsi refugiu.

2. În Apocalipsa 12:6, femeia a fugit în pustie pentru ca Dumnezeu să aibă grijă de ea.

 

Î: În Apocalipsa 12:7, Daniel 10:13, 21; 12:1 și Iuda 9, ce știm despre Mihail?

R: Mihail este arhanghelul din Ceruri. El este menționat și în Daniel 12:1 și Iuda 9 ca un înger care luptă și se înfruntă cu diavolul.

Contrar a ceea ce învață Martorii lui Iehova, Mihail nu ar putea fi Hristos, deoarece:

1. Nu trebuie să ne închinăm îngerilor (Coloseni2:18 ; Apocalipsa 22:8,9), iar Mihail este un înger.

2. Nu trebuie să ne închinăm ființelor create (Romani 1:25), iar Mihail este o ființă creată, întrucât este un înger.

   Daniel 12:1 menționează că Mihail este prințul care îi susține pe copiii lui Israel. Daniel 10:13,21 menționează că prințul [îngerul] Mihail a ajutat un alt înger împotriva prințului [demonului] Persiei.

 

Î: În Apocalipsa 12:7, când a avut loc sau când va avea loc acest război?

R: Fie a fost un eveniment trecut, fie este un eveniment viitor. Dacă a fost un eveniment trecut, atunci probabil a avut loc înainte de ispită din Grădina Edenului. Dacă este un eveniment viitor, expresia „mai are doar puțin timp” sugerează o perioadă imediat anterioară necazului.

 

Î: În Apocalipsa 12:7, având în vedere că Cerul este perfect, de ce a izbucnit războiul în Cer?

R: Vezi întrebarea anterioară pentru a afla când a avut loc sau va avea loc acest război. Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Nu se spune că Satana și îngerii lui au intrat în Cer după ce au căzut. Mai degrabă, probabil se aflau în Cer când au căzut, iar acest pasaj consemnează faptul că au fost alungați din Cer.

2. Există diferite ceruri, și nu se specifică cât de aproape de tronul lui Dumnezeu se aflau ei când s-a întâmplat acest lucru.

 

Î: În Apocalipsa 12:7-12, ce conflicte între îngeri menționează Biblia?

R: Toate conflictele dintre îngeri și diavol care au fost consemnate îl implică pe Mihail.

Iuda 8-9: Mihail s-a luptat cu diavolul, certându-se cu privire la trupul lui Moise.

Daniel 10:12-14: Gabriel a fost împiedicat și întârziat în a-i transmite un mesaj lui Daniel, deoarece Prințul Persiei i s-a opus. Dar Mihail a venit și l-a ajutat pe Gabriel.

Apocalipsa 12:7-12: Mihail și îngerii săi au luptat împotriva balaurului și a îngerilor acestuia.

Daniel 12:1-5 În vremurile de pe urmă, Mihail, cel care apără poporul lui Dumnezeu, se va ridica.

 

Î: În Apocalipsa 12:7-9, ar putea fi Mihail îngerul care a căzut?

R: Nu. Mai întâi, câteva îndrumări privind speculațiile creștine, iar apoi răspunsul.

Speculații creștine: Apocalipsa este una dintre cele mai interesante cărți din Biblie asupra cărora se pot face speculații. Dar trebuie să înțelegem că unele speculații nu sunt altceva decât o ispită. Am predat această carte de mai multe ori și urmez două principii.

   Mă asigur să precizez clar că speculațiile mele nu reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu încălca 1 Corinteni 4:6.

   De asemenea, Dumnezeu spune atât de multe în cartea Apocalipsa (îmi ia cel puțin un sfert de oră să o parcurg) încât m-aș simți vinovat să petrec mult timp discutând despre ceea ce Apocalipsa nu spune, în detrimentul predării a tot ceea ce spune Apocalipsa.

Răspunsul: Nu se poate ca acesta să fie Mihail. Mihail și îngerii săi au luptat împotriva balaurului și a îngerilor săi. Când „ei” și-au pierdut locul în cer, „ei” se referă la balaur și la îngerii săi. Versetul 9 arată foarte clar că dragonul a fost cel aruncat pe pământ, numit și diavolul sau Satana. Căderea lui Satana este menționată și în Ezechiel 28:11-17 și Isaia 14:12-15.

   Iată toate celelalte pasaje din Biblie referitoare la Mihail.

Dan 10:13,21 Mihail, prințul [îngerul], a ajutat unul dintre îngerii lui Dumnezeu împotriva prințului [demonului] Persiei

Dan 12:1 Mihail, marele prinț [înger] care apără poporul lui Dumnezeu, se va ridica.

Iuda 9:9 Mihail se certa cu diavolul cu privire la trupul lui Moise

Apocalipsa 12:7 Mihail și îngerii săi s-au luptat împotriva balaurului și a îngerilor lui.

Nu există alte versete care să-l menționeze pe Mihail pe nume.

   În Biserica primară, Hippolytus (222-235/6 d.Hr.) discută, în comentariul său (p. 182, 190), versetele din Daniel 10:13-21. La p. 190 se spune: „«Și iată, Mihail.» Cine este Mihail, dacă nu îngerul însărcinat cu poporul? Așa cum (Dumnezeu) îi spune lui Moise: «Nu voi merge cu tine pe drum, pentru că poporul este încăpățânat; dar îngerul Meu va merge cu tine.»” Astfel, Hippolytus a învățat că Mihail era alături de israeliți, ajutându-i după Exod.

Cartea 3, capitolul 3 din „Păstorul lui Hermas” (p. 40) (c. 115-155 d.Hr.) menționează, de asemenea, „marele și gloriosul înger Mihail” ca având autoritate asupra acestui popor și ca fiind cel care le-a dat Legea. Așadar, și scrierea creștină timpurie „Păstorul lui Hermas” are numai lucruri pozitive de spus despre Mihail.

   SINGURUL rol revelat al lui Mihail în Biblie este acela de a proteja împotriva demonilor, de a contesta și de a lupta. Deși diavolul îl urăște probabil pe Mihail, noi ne bucurăm pentru acest slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt. Nu există mai multe dovezi privind existența unui înger căzut numit „Mihail” decât privind existența unui înger căzut numit „Alex”.

   Acum să presupunem că crezi că ai primit o doctrină specială de la Dumnezeu, pe care nimeni în cei 2.000 de ani de creștinism nu a primit-o. Se pune problema „lapte versus carne versus dulciuri”. Cât de esențială ar putea fi această învățătură, dacă această doctrină lipsește din întreaga istorie a Bisericii primare? Cât de important este pentru creștini să știe acest lucru astăzi? Dacă este o chestiune secundară, va provoca oare dezbinare? Dacă există doctrine importante și esențiale pe care noii credincioși trebuie să le învețe, chiar dacă această doctrină ar fi corectă, ai preda mici detalii asupra cărora creștinii nu sunt de acord, în loc să predai ceea ce este esențial ca toți creștinii să știe?

 

Î: În Apocalipsa 12:11, cum îl biruiesc sfinții pe Satana prin sângele Mielului?

R: Acest lucru ilustrează diferența dintre putere și autoritate. Un singur cercetaș al armatei poate ucide un număr mare de inamici dacă transmite prin radio coordonatele unde ar trebui să-și arunce bombele avioanele de bombardament. Sângele nu este magic și nici nu are puteri letale secrete sau utilizări militare. Mai degrabă, sângele lui Isus ne dă dreptul să ne rugăm Lui. Deoarece Dumnezeu nu poate minți și Dumnezeu a promis că ne va asculta rugăciunile, avem autoritatea, dată prin harul lui Dumnezeu, de a-l învinge pe Satana.

 

Î: ÎnRev 12:15 -16, care este semnificația potopului și a pământului?

R: Răspunsul definitiv la această întrebare este, probabil, una dintre cele mai dificile întrebări din Biblie. Iată două puncte de vedere:

Persecuția: Deoarece înșelăciunea se face cu gura, aceasta ar putea fi o încercare de a distruge biserica prin persecuție. Aceasta presupune că „copilul” din acest semn reprezintă fie creștinii, fie creștinii din timpul necazului.

Eveniment viitor din timpul necazului: Ar putea fi vorba de un eveniment supranatural demonic viitor sau pur și simplu de o persecuție viitoare.

 

Î: În Apocalipsa 13, de ce Satana și oamenii răi au fost atât de hotărâți să-i persecute pe credincioși de-a lungul veacurilor?

R: Satana se îndreaptă spre pieirea sa și știe acest lucru; el știe că mai are doar puțin timp (Apocalipsa 12:12). Este ca și cum ar vrea să ia cu el cât mai mulți alții posibil. Dacă ucide un creștin, atunci acel creștin nu mai poate mărturisi pentru Hristos pe pământ, dar acesta este un beneficiu secundar. Un beneficiu principal este acela de a-i descuraja pe alții să-L ia în considerare pe Hristos din cauza prețului pe care trebuie să-l plătească. De asemenea, el vrea să-i priveze pe credincioși de bucuria pe care o pot avea în Hristos.

 

Î: În Apocalipsa 13:1-10, cine sau ce este Fiara din mare?

R: Așteptați și veți vedea! Scriptura nu este specifică aici. La fel cum credincioșii din Vechiul Testament aveau multe piese, dar nu imaginea completă a lui Hristos, noi astăzi avem multe piese, dar nu imaginea completă a vremurilor de pe urmă. Interpretările privind Fiară din mare depind de cât de literal se ia cuvântul „mare”.

Literal: O creatură demonică, un grup de demoni sau un grup de oameni asociați într-un fel, literalmente, cu oceanul.

Simbolic: Dacă Marea reprezintă popoare și națiuni, o organizație care provine din multe popoare și națiuni. Unii o văd ca fiind aceeași fiară din Daniel 7:2.

   Fiara provenea inițial din abis, conform Apocalipsei 11:7 și 17:8.

 

Î: În Apocalipsa 13:6, de ce ar permite Dumnezeu în cunoștință de cauză ca o ființă să-L hulească, având în vedere că Dumnezeu nu dorește acest lucru și are puterea să-l oprească?

R: Deși câțiva oameni cu opinii extreme ar putea spune că tot ce se întâmplă este dorit de Dumnezeu ca parte a „voinței Sale secrete”, acest lucru pare departe de adevăratul caracter al lui Dumnezeu.

   Cel puțin pentru o vreme, Dumnezeu permite lucruri pe care nu numai că nu le dorește, ci care Îi frâng inima. Câteva exemple se găsesc în Matei 23:37-39, Luca 19:41-44 și Ieremia 19:5; 32:35.

   Așa cum a spus Francis Schaeffer în cartea sa „Biserica la sfârșitul secolului al XX-lea”: „Îl putem slăvi pe Dumnezeu, iar atât Vechiul, cât și Noul Testament spun că putem chiar să-L întristez pe Dumnezeu. Asta este ceva extraordinar.” (Imnuri pentru poporul lui Dumnezeu nr. 364)

 

Î: În Apocalipsa 13:6, cum poate fiara să hulească/să calomnieze cortul cerului și pe cei care locuiesc acolo?

R: Există o variantă manuscrisă care ar putea fi citită fie ca „cortul cerului și cei care locuiesc acolo”, fie ca „cei care locuiesc în cortul cerului”. Pe lângă faptul că îl calomniază pe Dumnezeu, fiara îi disprețuiește pe cei din cer și pe cei care trăiesc acolo în fericire.

 

Î: În Apocalipsa 13:7, 13-15, cum duce fiara război și îi învinge pe credincioși, dacă femeia va fi protejată de balaur fugind în pustie, conform Apocalipsa 12:6, 14, 16?

R: În primul rând, expresia „a purta război” nu înseamnă neapărat a purta un război militar, ci a persecuta și a ucide credincioșii. La fel de mulți oameni au fost uciși de guvern, în afara războiului, cât au murit în bătălii.

În al doilea rând, Apocalipsa 12 spune doar că femeia va fi protejată. Dar Apocalipsa 12:17, la fel ca Apocalipsa 13:7, spune că balaurul va purta război împotriva urmașilor femeii, adică împotriva credincioșilor din acea vreme. Unii consideră că creștinii răpiți sunt protejați de aceste persecuții. Dar cei care devin creștini după răpire trebuie să fugă.

 

Î: În Apocalipsa 13:8, cum poate fi cineva învinuit că se închină fiarei, din moment ce toți cei care nu sunt înscriși în cartea vieții Mielului ar trebui să se închine fiarei?

R: Acesta este un argument bazat pe fatalismul creștin. Ei nu ar trebui să se închine fiarei, dar Dumnezeu știe că oamenii vor face ceea ce nu ar trebui să facă. Exemple similare în care Dumnezeu știe că oamenii vor face lucruri pe care nu ar trebui să le facă sunt fariseii care resping planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși în Luca 7:30 și îndemnul adresat lucrătorilor lui Dumnezeu de a nu primi harul lui Dumnezeu în zadar în 2 Corinteni 6:1.

 

Î: În Apocalipsa 13:11-12, de ce fiara de pe pământ seamănă la prima vedere cu mielul?

R: Aceasta are scopul de a înșela. De-a lungul veacurilor, Satana a înșelat pe mulți pretinzând că îl respectă pe Hristos. În timp ce comuniștii l-au disprețuit pe Hristos, așa-numiții creștini liberali, musulmanii și Biserica Romano-Catolică violentă din Evul Mediu au pretins cu toții că îl respectă pe Hristos.

 

Î: ÎnRev 13:11 -15, cine sau ce este fiara de pe pământ?

R: Scriptura nu precizează. Ar putea fi o singură creatură, o persoană, un grup de creaturi sau un grup de oameni. Fiara de pe pământ ar putea avea o legătură specială cu pământul și/sau ar putea fi ceva care contrastează cu Fiara din mare.

 

Î: În Apocalipsa 13:16-18, a existat vreun precedent istoric în care un conducător să fi impus un semn asupra oamenilor?

R: Da, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii din Europa continentală erau obligați să poarte o stea galbenă, deși aceasta nu era tatuată. În perioada macabeilor, 3 Macabei 2:29 menționează că conducătorul egiptean Ptolemeu al IV-lea Filopator a poruncit ca toți evreii care au acceptat să i se supună să fie tatuați cu o frunză de iederă. Acest lucru era jignitor, deoarece frunza de iederă era simbolul zeului grec al vinului.

 

Î: În cartea „Rev 13:16 -18”, care este semnificația numărului 666?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. O interpretare plauzibilă, popularizată încă din 1973 în filmul creștin „Thief in the Night”, este că ar fi vorba de un cod informatic imprimat pe piele. O a doua interpretare este că ar putea fi un cip informatic, implantat sub piele, care conține informațiile noastre personale. Astăzi, în Suedia, oamenii au opțiunea de a plăti câteva sute de dolari pentru a li se implanta un cip pe care îl pot folosi ca act de identitate.

   Manuscrisul „Ephraemi Rescriptus” menționează 616 în loc de 666 în Apocalipsa. „Neron Caesar” ar avea valoarea 666 doar dacă s-ar schimba litera C cu Q. „Nero Caesar” are însă valoarea 616. Irineu menționează trecerea de la 666 la 616 ca fiind o erezie înșelătoare în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 5, capitolul 30.1-2, paginile 558-559.

   Vezi și următoarea întrebare.

 

Î: În „Rev 13:16 ” -18, de ce „666” și nu un alt număr?

R: Scriptura nu precizează. Există diverse teorii, cum ar fi aceea că „666” nu atinge perfecțiunea, spre deosebire de „777”, că „666” este numărul omenirii sau că „666” este numărul unui om anume. Interesant este că, dacă aduni valoarea literelor din numele lui Isus, Iesous, se ajunge la 888.

 

Î: ÎnRev 13:16 -18 și Apocalipsa 14:9-11, ce este greșit în a primi un mic semn?

R: Răspunsul cuprinde cinci puncte de luat în considerare.

1. Chiar dacă nu ar fi nimic altceva greșit, credincioșii nu ar trebui să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte pur și simplu pentru că Dumnezeu a spus să nu o facă.

2. Oamenii trebuiau să fie de acord să se închine fiarei înainte de a primi semnul.

3. Mulți câini și pisici au astăzi un mic cip electronic implantat sub piele în scopuri de identificare. Poate că acesta este scopul pe care îl îndeplinește semnul.

4. Rețineți că în Apocalipsa 14:9-11, deși suferința ar putea fi o reacție la semn, la cipul electronic sau la procesul de scanare, suferința pentru faptul că au semnul ar putea fi provocată în mod supranatural. Pe de altă parte, ar putea exista o toxină în el pe care guvernul ar putea-o elibera dacă ar considera că oamenii depășesc limitele, și ar putea apărea o defecțiune.

5. Dumnezeu îi va judeca aspru pe cei care poartă semnul.

 

Î: Oare Apocalipsa 14:3-4 ne învață că doar 144.000 de bărbați celibatari vor fi mântuiți? (Un musulman a afirmat cu convingere că aceasta este învățătura acestui pasaj.)

R: Nu, Apocalipsa 14:3-4 se referă la o categorie specială de bărbați din cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Este o minciună să se spună că acest pasaj învață că „vor fi mântuiți doar 144.000 de bărbați celibatari”. Puteți citi mai multe despre ei în Apocalipsa 7:1-8, urmată imediat de marea mulțime „din orice națiune, trib, popor și limbă” din Apocalipsa 7:9-10. A fost intenționat faptul că ați omis să menționați Apocalipsa 7:1-10 atunci când ați spus că doar 144.000 de bărbați celibatari vor fi mântuiți?

 

Î: În Apocalipsa 14:4, ce înseamnă exact cuvântul „fecioară” (parthenos) în acest context?

R: Sensul său principal este o persoană, bărbat sau femeie, care nu a avut niciodată relații sexuale. Totuși, se referă și la cineva care este acum celibatar. Acest cuvânt a fost folosit pentru văduve în Scrisoarea greacă a lui Ignatie către smirneni, cap. 13, p. 92.

 

Î: În Apocalipsa 14:6, ce este „Evanghelia veșnică” aici?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Unii spun că, în loc de Evanghelie, ar putea fi vorba de un alt mesaj, legat de judecată, nu de mântuire.

Răspunsul: Termenul înseamnă „veste bună”, nu veste rea despre judecată. Acesta este un mesaj și o poruncă de a ajunge la credința în Hristos. Mai mult, mesajul „etern” indică faptul că nu este un mesaj doar pentru acest timp, ci pentru toate timpurile. Tit 1:2 spune că mântuirea noastră prin Isus a fost hotărâtă înainte de întemeierea lumii.

 

Î: Oare Apocalipsa 14:6-7 reprezintă împlinirea profeției din Matei 24:14, conform căreia toată lumea va auzi Evanghelia?

R: Ar putea fi. Pe de altă parte, împlinirea versetului din Matei 24:14 ar putea consta în faptul că oamenii vor propovădui Evanghelia tuturor neamurilor.

 

Î: În Apocalipsa 14:8, ar putea „Babilonul” de aici să fie un cuvânt-cod pentru Ierusalim?

R: Acest punct de vedere presupune ca Apocalipsa să fi fost scrisă înainte de anul 70 d.Hr., ceea ce preteristii trebuie să susțină pentru a-și justifica punctul de vedere. S-a considerat că Babilonul reprezintă Roma, Roma și Biserica Catolică, Babilonul literal sau, în general, un sistem religios fals.

 

Î: În Apocalipsa 14:13, cum îi urmează faptele bune pe cei care mor în Domnul?

R: Credincioșii ajung în cer prin har, prin credință, nu prin fapte, așa cum spune Efeseni 2:8-9. Cu toate acestea, în cer vom primi răsplăți, sau nu, pe baza faptelor pe care le-am săvârșit, conform 1 Corinteni 3:12-15. Faptele răsplătite nu sunt doar acțiunile săvârșite, ci și cuvintele, precum și acțiunile și cuvintele rele de care ne-am abținut. Dar 1 Corinteni 3:12-15 arată, de asemenea, că Hristos judecă și inima, adică motivele din spatele faptelor, nu doar faptele în sine.

   Totuși, acest verset, din acest capitol, subliniază că credincioșii care sunt persecutați și martirizați aici nu mor în zadar. Faptul că L-au cinstit pe Dumnezeu cu viețile lor va fi răsplătit în cer. Psalmul 116:15 spune că prețioasă este în ochii Domnului moartea sfinților Săi.

 

Î: În Apocalipsa 14:9-12, înseamnă oare că Sabatul va fi restabilit, așa cum învață unii adventiști de ziua a șaptea?

R: Nu, acest verset nu înseamnă asta. Cuvântul „Sabat” nici măcar nu este menționat în întreaga carte a Apocalipsei. Orice legătură între semnul fiarei și respectarea sau nerespectarea Sabatului există pur și simplu în mintea interpreților. Pentru unii ar putea fi un mister de ce adventiștii de ziua a șaptea ar gândi așa ceva. Motivul pentru care unii gândesc astfel este că ei echivalează închinarea la Dumnezeu duminica cu semnul fiarei. Ar trebui să ne simțim liberi să ne amintim de „WHOA-Day”: Worship Him On Any Day (Închină-te Lui în orice zi).

 

Î: În Apocalipsa 14:11, va fi soare sau lună în Lacul de Foc, având în vedere că vor fi acolo zi și noapte?

R: Nu, expresia „zi și noapte” înseamnă pur și simplu „fără încetare”. O persoană aflată într-o cameră încuiată, fără ferestre, ar putea sta acolo zi și noapte fără să vadă soarele sau luna.

   Dacă o persoană ar fi mereu cu fața spre o sursă de lumină, atunci nu ar vedea nici noaptea. Deși nu va fi soare sau lună în Iad, în Rai sau pe noul pământ, cine știe ce ar alege Dumnezeu să creeze în alte părți ale universului.

 

Î: În Apocalipsa 14:14 și Apocalipsa 19:12, care este diferența dintre coroanele menționate aici?

R: Sunt cuvinte grecești complet diferite. Cuvântul din Apocalipsa 14:14 este stephanos, care poate însemna „coroană de victorie”. Cuvântul din Apocalipsa 19:12 este diadema, care înseamnă „coroană regală”.

 

Î: În Apocalipsa 14:14-16, este Isus cel care se află pe nor cu o seceră?

R: Da. Expresia „Fiul omului” are sensul general de „oameni”, dar lui Isus îi plăcea să folosească această expresie și ca o descriere parțială a Sa. Unii cred că nu este El, deoarece în 14:14 se spune „asemănător cu Fiul omului”. Cu toate acestea, și în Apocalipsa 1:13 se spune „asemănător cu Fiul omului”, iar toată lumea este de acord că este vorba despre Isus.

 

Î: În cartea „Rev 14:18 ” -20, cum ar putea strugurii să producă sânge?

R: Evident, nu este vorba de struguri obișnuiți. Acești struguri simbolizează probabil persecuția oamenilor. Judecata pentru aceasta va veni asupra celor care îi persecută pe alții.

 

Î: În Apocalipsa 14:20, încearcă să-ți dai seama care este dimensiunea râului de sânge pe care Dumnezeu [se presupune că] vrea să-l aibă în Apocalipsa 14:20. Ar fi nevoie de sângele a aproximativ un miliard de oameni pentru a umple acel râu. De ce este așa?

R: Există două răspunsuri posibile.

Pe de o parte, Apocalipsa nu spune că acesta era sânge de la oameni. Prin toiagul lui Moise, Dumnezeu a transformat apele Nilului în sânge, iar acela nu era sânge de la oameni. Nu se spune că voia perfectă a lui Dumnezeu a fost să aibă acest lucru; mai degrabă, aceasta a fost hotărâtă de Dumnezeu ca parte a pedepsei Sale judiciare asupra oamenilor. Ar putea fi sânge care nu provenea de la un om sau un animal viu. Pe de altă parte, dacă se calculează sângele provenit din toate avorturile efectuate (care, la mijlocul anilor 1970, se ridica la aproximativ 1 milion pe an în SUA, 7 milioane pe an în Japonia și alte cifre în alte țări), s-ar putea spune că, metaforic vorbind, avem deja astăzi râuri de sânge uman. Cu toate acestea, nu cred că Apocalipsa folosește aici doar o metaforă. Dacă Dumnezeu ar crea sânge nou egal cu sângele vărsat în urma tuturor avorturilor și războaielor, acesta ar putea umple foarte multe râuri.

 

Î: Care este scopul capitolului 14 din Apocalipsa înaintea capitolelor 15-16?

R: Întregul capitol 14 din Apocalipsa oferă contextul necesar pentru capitolul 15. Cei 144.000 din Apocalipsa 14:1-5 se referă la cei care au biruință asupra fiarei din Apocalipsa 15:1-4. Proclamațiile primului înger din Apocalipsa 14:6-7 se referă la judecata asupra pământului, mării și izvoarelor de apă din Apocalipsa 16:1-7.

Vestirea celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14:8 se referă la căderea Babilonului din Apocalipsa 16:19. Proclamația celui de-al treilea înger din Apocalipsa 14:9-11 privind pedeapsa celor care poartă semnul fiarei se referă la Apocalipsa 16:2. Culesul strugurilor mâniei din Apocalipsa 14:14-20 se referă la conținutul celor șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu din Apocalipsa 15-16.

 

Î: În Apocalipsa 15:2, este aceasta aceeași mare de sticlă din Apocalipsa 4:6, iar focul ar putea fi cele șapte lămpi din Apocalipsa 4:5?

R: Este foarte probabil să fie aceeași; nimic nu o diferențiază de cealaltă, iar niciun verset nu spune că ar exista două mări de sticlă.

 

Î: În Apocalipsa 15:4, de ce nu vor merge toți în Rai, din moment ce toți se vor teme de Dumnezeu și Îi vor slăvi Numele?

R: Această întrebare conține presupunerea greșită că oricine îl slăvește vreodată pe Dumnezeu va ajunge în Rai. În schimb, acest verset, precum și Filipeni 2:10-11 și altele, arată că, la sfârșit, chiar și cei care vor ajunge în Lacul de Foc îl vor lăuda pe Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 15:7, cum arătau potirele?

R: Cuvântul grecesc se referea la o farfurie largă care era folosită pentru băut ritualic sau pentru turnarea ofrandelor de băutură.

 

Î: În Apocalipsa 15:8, de ce nimeni nu putea intra în templu până când cele șapte plăgi nu se împlineau?

R: Scriptura nu precizează, dar un motiv ar putea fi acela de a sublinia că nu va avea loc nicio mijlocire până când nu vor fi vărsate cele șapte potire ale mâniei.

 

Î: În Apocalipsa 16:1-21, în ce fel aceste șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu sunt paralele cu plăgile Egiptului din Exod 7:14-12:30?

R: Iată cele zece plăgi.

Cele zece plăgi ale Egiptului

1. Apele se transformă în sânge. Exod 7:14-25

2. Broaștele. Exod 8:1-15

3. Păduchii. Exodul 8:16-19

4. Muștele. Ex 8:20-32

5. Ciuma asupra vitelor. Ex 9:1-7

6. Furuncule (răni). Ex 9:8-12

7. Grindina. Ex 9:13-34

8. Lăcuste. Ex 10:1-20

9. Întunericul. Ex 10:21-29

10. Moartea întâilor născuți. Ex 11:1-12:30

Israeliții au traversat Marea Roșie ca pe uscat, iar râul Eufrat s-a secat pentru împărații din răsărit. De asemenea, mielul de Paște a fost sacrificat pentru a îndepărta îngerul distrugător în Exod, iar Isus este Mielul nostru de Paște, dar pentru cei care îl resping pe Miel în Apocalipsa, nu există nicio cale de a scăpa de mânia lui Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 16:1, mânia lui Dumnezeu era evidentă pe pământ înainte de acest moment?

R: Da. Multe versete arată că Dumnezeu Își manifestă mânia. Cu toate acestea, niciun verset, cu excepția celor referitoare la potop, nu arată mânia lui Dumnezeu manifestată într-o măsură atât de mare pe pământ până în acel moment.

 

Î: În Apocalipsa 16:2, este primul potir legat de rugăciunile sfinților?

R: Nu. S-ar putea crede acest lucru doar dacă se presupune că a) cele șapte potire sunt aceleași cu cele șapte trâmbițe (teoria recapitulării) și b) tămâia rugăciunilor sfinților din Apocalipsa 8:3-4 este legată de prima trâmbiță din Apocalipsa 8:7.

Cu toate acestea,

a) teoria recapitulării nu este corectă, deoarece cele șapte trâmbițe sunt

T1: grindină, foc și sânge care ard o treime din pământ și din vegetație

T2: un munte uriaș, o treime din mare s-a transformat în sânge și o treime din viața marină a pierit

T3: o stea mare de pelin, care a poluat apa dulce

T4: o treime din luminile cerești

T5: lăcuste din abis timp de 5 luni

T6: 4 îngeri și o armată de 200 de milioane ucid 1/3 din omenire

T6 1/2: 7 tunete și doi martori

T7: „Împărăția lumii a devenit împărăția Domnului nostru și a Hristosului Său.”

Cele 7 potire nu se potrivesc în totalitate. Ele sunt:

B1: răni urâte și dureroase

B2: Toată marea s-a transformat în sânge și toate viețuitoarele marine au murit

B3: apa dulce s-a transformat în sânge

B4: soarele a ars oamenii cu foc

B5: întuneric

B6: Eufratul s-a uscat, iar regii din răsărit s-au adunat la Armaghedon

B7: S-a făcut; un mare cutremur, iar Babilonul a fost distrus

b) Chiar dacă teoria recapitulării ar fi corectă, în Apocalipsa 8:3-7, cei șapte îngeri cu cele șapte trâmbițe sunt diferiți de al optulea înger care avea tămâia cu rugăciunile sfinților.

 

Î: Deoarece Apocalipsa 16:3 spune în greacă că „sufletele” din mare au murit, referindu-se la viața marină, prin urmare, sufletul înseamnă viață, iar omul nu are un „suflet” separat de trupul său, la fel cum nici animalul nu are.

R: La bordul arcei, 1 Petru 3:20 spune în limba greacă că doar opt „suflete” au fost mântuite. Termenul „suflet” înseamnă uneori „viață”, așa cum este cazul în Apocalipsa 16:3. Alteori, „sufletul” se referă la partea spirituală a unui creștin care este „acasă cu Domnul” atunci când suntem „departe de trup”, conform 2 Corinteni 5:8. Observați că, în acel moment, nu avem un trup, ci suntem „departe de trup”. Animalele au suflete/viață de animal, iar oamenii au suflete/viață de om, dar 1 Petru 3:20 arată că numai oamenii au suflete care pot fi mântuite.

   Creștinii nu sunt de acord cu privire la existența unei vieți de apoi pentru animale.

 

Î: În Apocalipsa 16:3-4, cum se poate transforma apa în sânge?

R: Întrebați-l pe Moise. Serios, Dumnezeu Atotputernicul poate săvârși orice minune dorește. Ar părea o justiție poetică ca unei societăți care varsă atât de mult sânge al credincioșilor să i se dea sânge să bea. Amintiți-vă că Ioan scrie ceea ce a văzut și a auzit (Apocalipsa 1:19), așa că sângele era fie sânge literal, fie ceva care arăta ca sângele.

 

Î: În Apocalipsa 16:5, cu ce se aseamănă acest lucru?

R: Râul Nil s-a transformat în sânge în cadrul primei plăgi din Egipt, conform Exodul 7:14-25.

De asemenea, în afara Bibliei, în 1 Enoh există o profeție în care Enoh a văzut îngeri care stăpâneau apele pentru a aduce distrugere, în 1 Enoh 66:1-3. Iată citatul. „După aceasta, mi-a arătat îngerii pedepsei, care sunt pregătiți să vină și să elibereze puterile apelor care se află sub pământ, pentru a deveni judecată și distrugere pentru toți cei care trăiesc și locuiesc pe pământ. Dar Domnul Duhurilor a dat un ordin îngerilor care erau de serviciu să nu ridice barajele (de apă), ci să le păzească – căci aceștia erau îngerii care se ocupau de ape. Apoi am plecat din prezența lui Enoh.” Pseudepigrafele Vechiului Testament, vol. 1, pp. 45-46. Acest lucru sugerează ideea că Dumnezeu a delegat controlul apelor îngerilor, dar contextul este cel al lui Noe și al potopului, nu al sfârșitului timpurilor.

 

Î: În Apocalipsa 16:7, ce este vocea de sub altar?

R: Este probabil vocea martirilor din Apocalipsa 6:9-11.

 

Î: În Apocalipsa 16:11, ce fel de dureri și răni sunt acestea?

R: Scriptura nu precizează. Ar putea fi cauzate de o boală, de otrăvire cu radiații sau de o cauză supranaturală, fără o cauză naturală.

 

Î: În Apocalipsa 16:12, cum ar putea să seacă râul Eufrat?

R: Râul Eufrat transportă apele de ploaie din munții din estul Turciei și Irakului către Golful Persic. Ar putea fi un eveniment miraculos brusc, fără echivalent natural. Sau este posibil ca ploaia din amonte să se fi oprit. Dar există și o explicație mai simplă. Chiar și astăzi, uneori, anumite porțiuni ale râului Eufrat sunt practic secate, deoarece o mare parte din apă este deviată pentru irigații.

 

Î: ÎnRev 16:13 -14, ce sunt cele trei broaște?

R: Apocalipsa16:14 spune că sunt duhuri de demoni. Biblia spune că sunt duhuri de demoni, așa că nu ar putea fi oameni.

 

Î: În Apocalipsa , demonii pot face și ei minuni?

R: Demonii nu numai că pot înșela și simula minuni, dar pot, de fapt, să facă și multe minuni. Amintiți-vă că magii lui Faraon au transformat toiagele în ceva ce părea a fi șerpi care se mișcau. Cu toate acestea, chiar și în cazul acelui verset, nu există nicio dovadă că Satana sau demonii pot crea viață.

   În timp ce diavolul ar putea da viață unei imagini a Antihristului, oamenii pot da viață și roboților.

   Pe scurt, demonii pot face multe lucruri pe care le pot face și oamenii; demonii au, de asemenea, puteri supranaturale suplimentare, dar ceea ce pot face demonii este foarte puțin în comparație cu ceea ce poate face Creatorul Atotputernic.

 

Î: În Apocalipsa 16:15, ce înseamnă să-ți păstrezi hainele aici?

R: Aceasta înseamnă să rămâi vigilent. Mai precis, întrucât Efeseni6:11 -18 menționează îmbrăcarea cu întreaga armură a lui Dumnezeu, inclusiv cu platoșa neprihănirii, ar trebui să le păstrăm asupra noastră.

   Acest lucru reflectă o cultură ebraică, nu una greacă sau romană. Grecii participau adesea la competiții atletice în pielea goală, iar un soldat roman care adormea la postul său nu era dezonorat, ci mai degrabă ucis. Conform Mishna-ului evreiesc, dacă un căpitan al poliției templului găsea unul dintre gardienii săi adormit sub comanda sa, hainele acestuia erau dezbrăcate și arse, iar el era alungat în dizgrație.

 

Î: În Apocalipsa 16:16, Armaghedonul are loc aici sau are loc după Mileniu, în Apocalipsa 20:8?

R: Creștinii amilenialiști susțin că ambele versete descriu același eveniment. Ei consideră improbabil ca să existe două mari bătălii în loc de una singură.

Creștinii premilenariști ar opta pentru o interpretare literală a acestor versete. Există două mari bătălii. Doar cea dinaintea Mileniului este menționată ca având loc la Armaghedon, iar doar cea de după Mileniu este menționată în legătură cu Gog și Magog. În plus, bătălia cu Gog și Magog nu are loc la Armaghedon, ci în jurul cetății poporului lui Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 16:19, această „oraș mare” este Babilonul?

R: Nu, este un alt oraș, deoarece Babilonul este menționat separat în 16:19 și următoarele, precum și în capitolul 17. Beckwith a fost principalul comentator care a susținut această interpretare.

 

Î: În Apocalipsa 16:21, ce ar putea provoca grindină de 100 de livre?

R: Nu este vorba de o grindină obișnuită. Ar putea fi un fenomen supranatural sau ar putea fi fragmente rezultate în urma impactului unui meteorit.

 

Î: În Apocalipsa 16, cele șapte potire sunt aceleași cu cele șapte trâmbițe din Apocalipsa 8-9?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord în această privință.

Teoria recapitulării susține că sunt aceleași datorită asemănărilor și pur și simplu trece cu vederea diferențele esențiale. Donatistul african Tyconius (370-380/390 d.Hr.) a fost unul dintre primii care a propovăduit teoria recapitulării în legătură cu mileniul.

Interpretarea literală nu are nicio problemă în a recunoaște că există multe asemănări, dar diferențele esențiale arată că acestea sunt distincte, cele șapte potire fiind mai severe (adesea de trei ori mai severe) decât cele șapte trâmbițe. Iată asemănările și diferențele.

#	Trâmbiță	Potir
1	grindină și foc amestecat cu sânge 33% din copaci, 100% din iarba verde arsă	răni pe cei care poartă semnul fiarei
2	Un munte mare aruncat în mare, 33% din mare este sânge. 33% din viața marină a murit	100% din mare este sânge; 100% din viața marină a pierit
3	A căzut pelinul de trei stele. 1/3 din apa dulce a devenit amară	100% din apa dulce este sânge
4	1/3 din soare, lună și stele s-au întunecat	soarele putea arde oamenii cu focul
5	necazul lăcustelor înțepătoare timp de 5 luni	Împărăția fiarei plină de întuneric și durere
6	necazul celor 4 îngeri care eliberează 200 de milioane la Eufrat pentru a ucide 1/3 din oameni	Eufratul s-a uscat pentru a pregăti Armaghedonul: 3 broaște
7	Taina împărăției lui Dumnezeu s-a împlinit	S-a împlinit. Un mare cutremur. Babilonul a fost distrus

   Deși există asemănări, ele sunt diferite. De exemplu, primul potir nu are echivalent. Al patrulea potir nu numai că nu are echivalent, dar este și exact opusul celei de-a patra trâmbițe. Pe de altă parte, atât al șaselea potir, cât și a șasea trâmbiță fac referire la râul Eufrat, lângă care se afla Babilonul.

Cele șapte trâmbițe

1. O treime din copaci și iarbă au ars. Apocalipsa 8:7

2. O treime din viețuitoarele marine și din corăbii au fost distruse. Apocalipsa 8:8-9

3. O stea numită pelin; o treime din apa dulce. Apocalipsa 8:10-11

4. O treime din soare, lună și stele, o treime din zi și o treime din noapte au fost lovite. Apocalipsa 8:12-13

5. Creaturi asemănătoare cu lăcustele din prăpastia fără fund. Apocalipsa 9:1-12

6. Îngeri eliberați la Eufrat. Trupele călare ucid o treime din omenire. Apocalipsa 9:13-21

7. Proclamație cu voce tare. Apocalipsa 11:15-19

Cele șapte potire

1. Răni pe cei care poartă semnul fiarei. Apocalipsa 16:2

2. Marea se transformă în sânge; toată viața marină moare. Apocalipsa 16:3

3. Apa dulce se transformă în sânge. Apocalipsa 16:4-7

4. Soarele arde oamenii cu foc. Apocalipsa 16:8-9

5. Întuneric. Apocalipsa 16:10-11

6. Eufratul seacă pentru ca împărații din răsărit să vină la Armaghedon. Apocalipsa 16:12-16

7. Un mare cutremur. Orașul se împarte în trei părți. Apocalipsa 16:17-20

 

Î: În Apocalipsa 16:19, a fost distrusă Babilonul aici sau a fost distrusă în Apocalipsa 18?

R: Ambele versete se referă la același eveniment viitor.

 

Î: În Apocalipsa 17:1-18, cine este femeia Babilon?

R: Creștinii nu sunt de acord cu privire la orașul exact. Cele două puncte de vedere principale sunt: 1) Roma și Biserica Romano-Catolică și 2) Babilonul literal. Alte puncte de vedere mai puțin comune sunt secularismul, creștinismul liberal și mormonismul. Să facem câteva observații cu privire la acest pasaj.

1. Ea este un oraș puternic (Apocalipsa17:18 )

2. Ea este foarte rea (Apocalipsa 17:4-6; 18:3)

3. Ea a ucis mulți creștini (Apocalipsa 17:6)

4. Ea va fi distrusă (Apocalipsa 17:16; 18:2)

Creștinii nu sunt de acord cu privire la ce oraș este sau va fi acesta. Cele mai populare două opțiuni sunt Babilonul literal și Roma.

   Iată mai multe detalii despre Babilon în Apocalipsa.

Orașul Babilon

Un oraș: (Apocalipsa17:18 ,18:10 , 16, 18, 19, 21)

Un oraș cu șapte dealuri: (Apocalipsa 17:3,9)

Se află pe multe ape, care reprezintă popoare, mulțimi, națiuni și limbi (Apocalipsa 17:1, 15).

Fumul arderii ei se va vedea de la mare: (Apocalipsa18:17 -18).

Viitor loc al pustiirii (Apocalipsa16:19 ;17:15-18:24 ).

Tot Cerul se va bucura de distrugerea acestui loc (Apocalipsa 19:1-3).

Bogăția și puterea Babilonului

Îmbrăcată în purpură și stacojiu, strălucind de aur, pietre prețioase și perle (Apocalipsa 17:4,16).

Negustori îmbogățiți de luxul ei excesiv (Apocalipsa 18:3,11-17).

Se făcea comerț atât cu trupuri, cât și cu suflete umane (Apocalipsa 18:13).

Au domnit 7/8+10 împărați (Apocalipsa17:10 ).

Al șaselea împărat domnea când a fost scrisă Apocalipsa (~69-96 d.Hr.)     (Apocalipsa 17:10).

A domnit peste împărații pământului (Apocalipsa17:18 ).

Urâciunile malefice ale Babilonului

De natură religioasă, cu aspecte blasfematoare, demonice și magice (Apocalipsa 17:3, 18:2,23).

Se laudă cu căsătoria cu un rege care nu va muri niciodată (Apocalipsa 18:7).

Adulterină; Marea Curvă (Apocalipsa 14:8, 17:1-5, 15-16, 18:3, 9, 19:2).

Cel mai bun simbol al ei este o femeie răutăcioasă (Apocalipsa 17:1-7 și Zaharia 5:5-11).

Îmbătătoare (Apocalipsa 17:2; 18:3, 23).

Paharul de aur al nebuniei, care iese în evidență (Apocalipsa 14:8, 17:2,4; 18:3,6).

Poartă război împotriva Mielului (Apocalipsa17:14 ).

Îmbătată de sângele sfinților, al celor care au mărturisit despre Isus (Apocalipsa 17:6,18:24 , 19:2).

Lăcaș al demonilor și loc de adunare pentru orice duh necurat (Apocalipsa 18:2).

Credincioșii trebuie să fugă acum! (Apocalipsa 18:4, Ieremia 50:8, 51:6,45-47)

Indiferent de situație, trebuie să fugim întotdeauna de un stil de viață asemănător celui din Babilon.

 

Î: În Apocalipsa 17:1-18, ce alte legături există între Roma și Babilon?

R: Babilonul a fost inițial leagănul unei religii a misterelor. Dar după ce persanii au cucerit mai întâi Babilonul și apoi l-au distrus, au descurajat practica acestei religii a misterelor, așa că ea s-a mutat la Pergam, în Asia Mică. Liderul era numit „Păzitorul Podului” dintre această viață și cea de apoi. În latină, acesta este „Pontifex Maximus”. Mai târziu, papii au folosit acest titlu.

   Idolatria și apostazia poporului lui Dumnezeu au fost descrise ca adulter în Isaia 23:15-17; Ieremia 2:20-31; 13:27; Ezechiel 16:17-19; Osea 2:5; Naum 3:4. Pe de altă parte, Ninive în Naum 3:1,4; Tirul în Isaia 23:15-17 și Babilonul în Ieremia 23:17 au fost acuzate că erau prostituate. Ele nu au fost niciodată israelite, așa că nu erau „adulterine” în sine, ci păgâne.

 

Î: În Apocalipsa 17:1-18, care este dovada că Babilonul de aici s-ar putea să nu se refere doar la Roma?

R: Roma a fost construită inițial pe șapte dealuri: Palatinul, Aventinul, Caelianul, Esquilinul, Viminalul, Quirinalul și Capitolinul. Dar mai târziu s-a extins pentru a include un al optulea deal, Pincianul. Cu toate acestea, Roma era încă numită Septimontium, adică „cu șapte dealuri”. Șapte împărați sunt prea puțini pentru perioada lui Nero, dar sunt prea mulți pentru perioada lui Domițian.

Babilonul, un oraș situat pe multe ape, este menționat în Ieremia 51:13.

Babilonul se află în pustie în Isaia 21:1 și este profețit ca fiind căzut în Apocalipsa 14:8; 18:2; Ieremia 51:8.

   Unii au crezut că aceasta ar fi Piața Comună Europeană, mai târziu Uniunea Europeană, deoarece inițial erau zece țări, cu excepția faptului că acum sunt mai multe. (Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Franța, Germania, Austria, Elveția, Irlanda, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg etc.)

   Unii consideră că Babilonul reprezintă creștinismul apostat, atât catolic, cât și protestant, sau biserica ecumenică. (Nu se menționează nimic în favoarea sau împotriva ortodocșilor orientali, a copților sau a nestorienilor.)

  Unii cred că aceasta nu poate fi Roma, deoarece Roma nu a fost distrusă brusc în acest fel. De fapt, Roma a fost jefuită în anul 410 d.Hr. de goți și și-a pierdut pentru totdeauna importanța după ce vandalii au jefuit-o în anul 455 d.Hr.

   În timp ce Roma se află foarte aproape de mare, cu portul Ostia în apropiere, Babilonul este situat departe în interiorul continentului. Cu toate acestea, râul Eufrat ar putea fi transformat într-un râu navigabil în vremurile de pe urmă. Eufratul este deja suficient de lat, dar nu atât de adânc în unele locuri. Ar putea fi însă dragat. Pentru comparație, Canalul Panama are un pescaj de 15,2 metri, iar râul Eufrat variază între 1 m și 45 m. În prezent, Eufratul nu ar fi folosit pentru nave oceanice, deoarece astăzi este traversat de 22 de baraje.

   Un autor susține că Apocalipsa 17:8-9 dovedește că aceasta nu poate fi Roma, deoarece împărații romani nu vor ataca orașul Roma. Totuși, acest argument nu ține seama de faptul că fiara reprezintă o putere politică, iar femeia una religioasă. De fapt, guvernele laice din Italia s-au luptat cu papii, i-au atacat, i-au ucis și i-au înlocuit de mai multe ori.

 

Î: În Apocalipsa 17:1-18, care sunt asemănările cu Babilonul din Isaia 13 și Ieremia 51?

R: Iată asemănările.

Subiect	Apocalipsa	Alte cărți biblice
Răul viitor al Babilonului	Apoc. 17	Isaia 21:9; 49:20; Ieremia 50:2-8; Zaharia 5:5-11; 1 Petru 5:13
Se află lângă multe ape, bogată în comori	Apocalipsa 17:1; 18:9-13	Ieremia 51:13
Paharul cu vinul amețitor al adulterului. Națiunile îmbătate.	Apoc 17:2,4; 18:3	Ieremia 51:7; Ezechiel 23:31-34
Toată țara va tremura și se va întrista când Babilonul va fi pustiit	Apocalipsa 18:8-11	Ieremia 51:29
Să nu rămână niciodată văduvă / să stea ca o doamnă pentru totdeauna	Apocalipsa 17:17; 18:7-8	Isaia 47:5,7
Distrugerea Babilonului	Apocalipsa 14:8; 16:19; 18; 19:1-4	Isaia 21:9; Isaia 47; Ieremia 50-51; 51:8
Babilonul, un loc de adunare pentru duhuri necurate și păsări necurate	Apocalipsa 18:2	Isaia 13:21
Fugiți din Babilon!	Apocalipsa 18:4	Ieremia 50:8; 51:6,45
Răsplătiți Babilonul dublu / Răsplătiți Babilonul [nu dublu]	Apocalipsa 18:6	Ieremia 50:15; 51:24-49
Ca o piatră, Babilonul se va scufunda în mare și nu se va mai ridica niciodată. (Ieremia menționează Eufratul, nu marea)	Apocalipsa 18:21	Ieremia 51:63,64

 

Î: În Apocalipsa 17:1-18, cine sau ce este fiara stacojie?

R: Dumnezeu nu a revelat încă acest lucru, dar ne-a dat douăsprezece indicii.

1. Fiară de culoare stacojie

2. Acoperită cu nume blasfematoare

3. Șapte capete, reprezentând atât cele 7 dealuri, cât și cei 7 împărați

4. Cinci împărați au căzut, unul este, iar unul va veni

5. Zece coarne, simbolizând zece împărați care nu au primit încă un regat

6. Fiara însăși este al optulea împărat

7. Acești 11 împărați vor purta război împotriva lui Isus, dar Isus îi va învinge

8. Femeia Babilon este un oraș mare care călărește această fiară

9. Fiara a fost odată, acum nu mai este, și va ieși din Abis.

10. În cele din urmă, fiara se va îndrepta spre pieirea sa

11. Oamenii pierduți vor fi uimiți de fiară, pentru că ea a fost odată, acum nu mai este, și totuși va veni

12. Fiara va distruge femeia

Vezi și Apocalipsa 19:19-21. Mulți comentatori consideră că este vorba despre aceeași fiară stacojie din Apocalipsa 13:1.

 

Î: În Apocalipsa 17:1-18, ar putea capetele fiarei stacojii să fie împărații romani?

R: Probabil că nu, deoarece renașterea Babilonului este un eveniment viitor care nu s-a împlinit încă. Dacă doriți să încercați să faceți o comparație cu împărații romani, iată o listă a acestora. Se crede că Apocalipsa a fost scrisă în jurul anilor 95-96 d.Hr., cu puțin timp înainte de moartea lui Domițian.

Împărat roman	Data
Augustus (s-a autoproclamat zeu)	27 î.Hr.–14 d.Hr.
Tiberius	14–37 d.Hr.
Gaius (Caligula)	37–41
Claudius I	41–54
Nero, un fiu al incestului	54 – 8 iunie 68
Galba (care a anunțat în mod fals că Nero fugise în Egipt)	8 iunie 68 – 15 ianuarie 69
Otho (l-a ucis pe Galba)	15 ianuarie 69 – 16 aprilie 69
Vitellius / Vitellum (a învins armata lui Otho)	16 aprilie 69 – 22 decembrie 69
Vespasian	1 iulie / 21 decembrie 69 – 24 iunie 79
Titus	24 iunie 79 – 13 septembrie 81
Împăratul Domitian și-a ucis propriul văr, Flavius Clemens, pentru că era creștin. Titus era, de asemenea, fratele său.	81–96
Nerva	96-98
Traian	98-117
Hadrian	117–138
Antonin Pius	138–161
Marcus Aurelius și Lucius Verus	161–169
Avidius Cassius (partea de est)	175
Marcus Aurelius și Commodus	177–180
Commodus	180-192
Pertinax	192-193
Didius Julianus (Niger)	193
Septimius Severus	193–211
Caracalla (Geta)	211–217
Macrinus	217–218
Heliogabal	218–222
Alexandru Severus	222–235
Maximinus	235
Gordian	235
Pupienus (Balbinus)	235–238
Gordian cel Tânăr	238-244
Filip	244–249
Decius	249–251
Gallus (Volusianus)	251–254
Valerian	254-260
Gallienus	260–268
Claudius al II-lea	268–270
Aurelian	270–275
Tacitus (Probus)	275-276
Florian	276–282
Carus (Carinus, Numerian)	282–284
Dioclețian	284–286
Maximian (Galerius) (Marcus Aurelius Valerius Maximianus)	285/286–305
Constantius Chlorus	292–306
Maximin	306-307
Constantin	307–337

 

Î: În Apocalipsa 17:5, de ce ar avea ea numele scris pe frunte?

R: Potrivit scriitorilor romani Seneca și Juvenal, era obișnuit ca prostituatele romane să-și poarte numele scris pe frunte. Astfel, clienții le puteau ține minte și le puteau cere pe nume. Ieremia 3:3 se referă, de asemenea, la fruntea unei curve, ceea ce ar putea fi același obicei și în afara Romei.

 

Î: În Apocalipsa 18:1-3, în ce fel era Babilonul un oraș corupt al comerțului și al puterii, când Babilonul din Apocalipsa 17 era un sistem religios?

R: Dacă crezi că un sistem religios cu aparențe de puritate nu ar putea fi, de asemenea, o concentrare coruptă de câștiguri și putere, te înșeli. Chiar și Isus și crucea au fost, din păcate, folosiți ca justificare pentru a face rău și a-i controla pe alții. Deși capitolele 17 și 18-19 evidențiază aspecte diferite ale orașului, este vorba despre același oraș.

 

Î: În Apocalipsa 18:2, cum ar putea un loc să fie un „cuib al tuturor duhurilor necurate”?

R: Unele traduceri folosesc cuvântul „închisoare” în loc de „adăpost”, deoarece spiritul rău rămâne acolo, dar nimic nu spune că este ceva involuntar.

   Este fascinant să ne gândim ce anume atrage spiritele rele către un loc. Oare este lipsa mărturiei creștine care le-ar aminti de înfrângerea zdrobitoare suferită prin moartea și învierea lui Isus? Oare este tolerarea altor spirite rele? Oare este promovarea răului de către oameni și deschiderea lor față de spiritele rele? Oare sunt idolii păgâni venerați de oameni? Nu știm care dintre acestea este cauza principală, dacă sunt toate cele de mai sus sau dacă există chiar și mai multe motive. Dar nu vrem ca vreun spirit rău să fie atras de casa noastră și, prin urmare, nu vrem ca vreo imagine a unor idoli sau a ocultismului să dea măcar un indiciu că spiritele rele s-ar simți confortabil în casa noastră.

 

Î: În Apocalipsa 18:3, care este diferența dintre dorința de a-ți mări profiturile și lăcomie?

R: Există mai multe moduri de a fi lacom. Chiar dacă nu ești lacom în toate aceste moduri, ci doar într-unul singur, poți fi totuși lacom.

În primul rând, a-ți mări profiturile cu orice preț – legal, etic sau moral – înseamnă a pune banii înaintea lui Dumnezeu. Dar poți chiar să-ți mărești profiturile prin mijloace legale în care Dumnezeu nu dorește să te implici – acțiuni în companii producătoare de marijuana, cineva?

În al doilea rând, vânzătorii mint uneori (ceea ce se numește „deformarea adevărului”) pentru a-și vinde produsele. La un loc de muncă unde am lucrat, un client l-a întrebat pe un vânzător dacă produsul făcea cutare și cutare lucru. Vânzătorul știa că nu era așa, dar i-a spus clientului că da, oricum. Apoi, vânzătorul a transmis la birou că oamenii trebuiau să lucreze imediat la acea funcție.

Este rău să cumperi și să vinzi părți ale corpului fetal pentru cercetare, având în vedere că oricum ar fi fost avortate?

În al treilea rând, poți să te străduiești să obții cel mai mic preț posibil sau să plătești cel mai mic salariu posibil, indiferent de ce este corect.

În al patrulea rând, dacă nu vrei să practici tu însuți aceste lucruri, poți totuși să angajezi și să răsplătești oameni care le practică, închizând ochii la lăcomia lor, atâta timp cât își îndeplinesc sarcinile.

 

Î: În Apocalipsa 18:4, cum pot creștinii să păcătuiască prin faptul că fac parte dintr-un sistem rău astăzi, având în vedere că Dumnezeu a vrut ca Iosif să facă parte din guvernul egiptean în Geneza 41-47 și Daniel în Daniel 2 și 6?

R: Iosif ocupa o funcție foarte înaltă într-un guvern care nu-L recunoștea pe Dumnezeu. Deși religia Egiptului se închina la zei falși, aceștia nu practicau răutățile sacrificiilor umane sau prostituția religioasă, așa cum făceau alte religii. Neemia, deși era evreu, era guvernator persan al Iudeei și se afla exact acolo unde Dumnezeu voia să fie. Cazul lui Daniel este mai interesant. Babilonienii practicau astrologia și magia, iar Daniel era considerat de către ei ca fiind asemănător cu acești oameni. Daniel nu făcea el însuși aceste lucruri, iar când steaua lui Isus a apărut la Betleem și magii au știut că Mesia se va naște în Iudeea, cum ar fi putut să știe acest lucru dacă Daniel nu i-ar fi învățat despre Singurul Dumnezeu Adevărat?

   Astăzi, îți poți pune cinci întrebări. Dacă răspunsul tău la oricare dintre ele este negativ, atunci începe să-ți cauți un alt loc de muncă.

1. Trebuie să păcătuiești (fie în ceea ce privește morala personală, fie tratându-i greșit pe ceilalți) pentru a-ți îndeplini sarcinile de serviciu sau pentru a face ceea ce vrea șeful tău? Tehnic vorbind, în acest caz particular, s-ar putea ca acesta să nu fie un motiv pentru a-ți da demisia. Nu ar trebui să păcătuiești și nici să lași oamenii să creadă că păcătuiești. Ar putea fi o mărturie mai bună să fii concediat decât să-ți dai demisia.

2. Prin munca ta promovezi păcatul, un stil de viață păcătos sau un zeu fals?

3. Munca ta și activitatea companiei tale aduc vreun beneficiu altor oameni sau societății? Dacă nu, acest lucru nu este la fel de grav ca primele două aspecte, dar nu ai prefera să lucrezi pentru o companie care aduce beneficii?

4. La locul de muncă ai vreo ocazie să le vorbești celorlalți despre viața ta și despre Evanghelie?

5. Relațiile tale de la locul de muncă te apropie de Dumnezeu sau te îndepărtează de El?

 

Î: În Apocalipsa 18:6, de ce i se răsplătește Babilonului dublu pentru ceea ce a făcut?

R: Este foarte probabil ca aceasta să fie o expresie greacă care înseamnă că răul pe care l-a făcut i s-a „întors înapoi” asupra ei. Este similar cu expresia engleză „ce dai, aia primești”. Cu toate acestea, arderea Babilonului nu reprezintă distrugerea întregii puteri politice, deoarece ceilalți regi încă domnesc și privesc de la o distanță sigură.

 

Î: În Apocalipsa 18:13, ar trebui să scrie „sclavi” sau „trupuri” de oameni?

R: Comerțul cu sclavi ar însemna comerțul cu trupurile oamenilor. Cuvântul grecesc literal folosit aici este „soma”, care înseamnă „trup” și de la care provine cuvântul nostru „somatic”. Pe de altă parte, unii oameni din zilele noastre fac comerț cu părți ale trupurilor copiilor avortați în scopuri de cercetare. De asemenea, unii au câștigat bani din vânzarea de părți ale trupului pentru transplanturi de organe.

 

Î: În Apocalipsa 18:13, cum pot oamenii să facă comerț cu sufletele oamenilor?

R: Oamenii pot face comerț cu sufletele oamenilor în cel puțin trei moduri.

Vieți: Cuvântul grecesc pentru suflet poate însemna și viață. Negustorii de sclavi pot răpi oameni și îi pot vinde ca sclavi, iar multe imperii antice funcționau practic pe baza sclaviei. Se estimează că două treimi din populația Imperiului Roman erau sclavi.

Spiritual: Mulți oameni de pe toate continentele au folosit religia ca mijloc de câștig financiar, așa cum avertizează 1 Timotei 6:5. „Comerțul” lor se face cu sufletele oamenilor.

Indulgențele: Biserica Catolică, mai ales în Evul Mediu, învăța că catolicii care comiteau păcate veniale urmau să sufere într-un Purgatoriu înflăcărat înainte de a ajunge în Rai. Totuși, această ședere putea fi scurtată, atât pentru ei înșiși, cât și pentru alții, prin plata unei sume de bani către biserică, numită indulgență.

 

Î: În Apocalipsa 18:9-19, cum a putut Babilonul să fie atât de popular printre regi, negustori și marinari, după ce s-a îmbătat cu sângele sfinților, conform Apocalipsa 17:6?

R: Trei cuvinte: bogății, uitare și apatie.

Bogății: Ea era populară printre toți acești împărați și negustori ai pământului, chiar dacă, într-un fel, domnea peste celelalte cetăți, deoarece aceștia apreciau averea pe care o acumulau datorită ei. Erau dispuși să treacă cu vederea unele răutăți, de fapt multe răutăți, atâta timp cât câștigau mai mulți bani din asta. Este firesc ca negustorii să nu fi găsit pe nimeni care să le cumpere mărfurile, atunci când Babilonul nu permitea nimănui să cumpere sau să vândă decât dacă avea semnul fiarei.

Memoria scurtă: Un obicei al oamenilor căzuți este acela de a uita caracterul rău al unor persoane și entități, atunci când le este convenabil sau profitabil să o facă.

Apatia: Uciderea credincioșilor din Apocalipsa 17:6 și 18:24 nu le-a făcut rău, așa că de ce le-ar păsa de lucruri care nu le fac rău? Exista zicala: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar îți voi apăra dreptul de a o spune.” Cât de des vezi pe cineva apărând drepturile cuiva cu care nu este de acord personal sau politic? Se pare că acest lucru devine din ce în ce mai rar.

   Ca o notă marginală, cuvântul grecesc pentru negustor, emporoi, însemna „cel care călătorește” și de aici provine cuvântul englezesc „emporium”.

 

Î: În Apocalipsa 18:20 și Apocalipsa 19:3, cum se pot bucura ființele divine din Cer de distrugerea altora?

R: Ei, și noi, ne putem bucura că s-a făcut dreptate, la fel cum toți americanii, chiar și german-americanii, s-au bucurat când naziștii au fost învinși.

 

Î: În Apocalipsa 18:22-23, de ce credeți că muzicienii, muncitorii și vrăjitoria au un rol atât de proeminent aici?

R: În societatea occidentală modernă, muzica rock-n-roll și fabricile ocupă un loc important. Vrăjitoria nu este atât de răspândită în cultura occidentală, dar cuvântul grecesc folosit aici, „pharmakon”, se poate referi și la droguri și otrăvuri.

 

Î: În Apocalipsa 19:1, 3, 4, 6, ce este neobișnuit la cuvântul „Aleluia”?

R: Este un cuvânt ebraic care înseamnă „Lăudat fie Dumnezeu”. Acest cuvânt apare frecvent în Psalmii din Vechiul Testament, dar în Noul Testament este folosit doar de patru ori, toate în acest capitol. Această victorie merită cu siguranță mai mult decât un singur „Aleluia”!

 

Î: În Apocalipsa 19:8, sunt oare hainele albe ale sfinților un simbol care susține doctrina catolică a indulgențelor, așa cum susțin unii catolici?

R: Nu. Hainele albe sunt un simbol, dar Apocalipsa 19:8 oferă explicația completă a ceea ce înseamnă hainele albe. Ele reprezintă faptele drepte ale sfinților. Nimic nu sugerează că faptele drepte ale unei persoane pot fi aplicate altei persoane sau că pot scurta șederea cuiva în Purgatoriu.

   Există un aspect important de remarcat aici. Mulți oameni, nu doar unii catolici, pot interpreta în Biblie concepte complet nefondate, ignorând complet faptul că nu pot găsi niciun singur loc în pasaj care să susțină acel concept nou.

   Să presupunem pentru o clipă că ai avea interpretarea nebunească că acest pasaj profețea o renaștere a industriei confecțiilor. Cum ai putea afla dacă interpretarea ta este absurdă sau nu?

   Iată câteva sugestii.

1. Roagă-te și cere-I lui Dumnezeu ajutor pentru a înțelege ce a vrut El să spună. Dacă încerci să înțelegi ce spune Biblia și nu îți pasă să primești ajutor pentru a vedea sensul pe care Dumnezeu l-a intenționat, aceasta este atât o contradicție în termeni, cât și o pierdere de timp.

2. Înțelege ce înseamnă interpretarea. Interpretarea înseamnă folosirea raționamentului (dat de Dumnezeu) pentru a corela logic versetul cu versetele dinainte și de după, cu versete din alte părți ale Bibliei și/sau cu evenimente externe, pentru a ajunge la afirmații care nu se regăsesc în Biblie. Toată lumea interpretează, nu doar Biblia, ci tot ceea ce citim. Interpretarea corectă este un lucru bun, dar oamenii pot alege să citească în Biblie orice le trece prin cap și să prezinte acest lucru ca pe o interpretare.

3. Fă diferența între ceea ce spune explicit pasajul și ceea ce interpretezi tu că înseamnă. Nu spune „Biblia spune” sau „Dumnezeu spune” despre ceva ce Biblia nu spune de fapt, ci este doar o interpretare.

4. Creștinii au nevoie unii de alții pentru a interpreta Scriptura, deoarece nimeni nu este infailibil. Dacă interpretarea ta presupune că pasajul a fost scris într-un cod secret pe care nimeni nu l-a putut descifra timp de mii de ani, ar fi bine să-ți pui la îndoială interpretarea.

5. Verifică-ți interpretarea. Dacă spui că limba greacă înseamnă „asta”, iar primii creștini care vorbeau greaca și scriau despre acel pasaj nu ar recunoaște interpretarea ta a ceea ce pentru mulți dintre ei era limba maternă, te întorci din nou la coduri secrete. Primii creștini nu erau infailibili și nu aveau opinii identice cu privire la toate lucrurile. Cu toate acestea, citind scrisorile și comentariile acestor oameni evlavioși, putem dobândi o înțelegere a gamei (și, mai important, a lipsei de gamă) a sensului propozițiilor grecești din Biblie.

 

Î: În Apocalipsa 19:10 și 22:8, de ce a căzut Ioan la picioarele acelor îngeri?

R: Se pare că este mult prea ușor pentru oamenii căzuți să se închine îngerilor, Mariei sau altor sfinți. În general, chiar și creștinii pot aluneca ușor în idolatrie, sub o formă sau alta.

 

Î: În Apocalipsa 19:10, în ce fel mărturia lui Isus este duhul profeției?

R: Iată trei interpretări ale Apocalipsei 19:10.

1. Prin expresia „mărturia lui Isus” se înțelege propria mărturie a lui Isus despre Sine. Viața, învățătura și duhul Său sunt sursa profeției. Această mărturie se referă în mare măsură la viitor.

2. Prin expresia „mărturia lui Isus” se înțelege mărturia noastră despre Isus. Profeția care vine de la Dumnezeu se bazează pe mărturia lui Isus și este autentificată prin faptul că îl numește pe Isus Domn (1 Corinteni 12:3, 1 Ioan 4:1-3). Adevărata profeție va fi compatibilă cu viața și cuvintele lui Isus.

3. Ambele ar putea fi adevărate.

 

Î: Se referă Apocalipsa 19:11-18 la Isus?

R: Cu siguranță da, potrivit scriitorilor antici din perioada pre-niceană:

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) spune „și din nou [în Apocalipsă]” și citează imediat Apocalipsa 19:11 și următoarele (19/24 cuvinte citate), precum și 19:12-16 (citat complet). El spune că se referă la Mielul, Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu. Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 4, cap. 21.11, p. 491-492

Ipolit din Portus (222-235/236 d.Hr.) citează integral Apocalipsa 19:11-12, așa cum apare la Ioan în Apocalipsă. El spune că aceasta se referă la Cuvânt. Împotriva ereziei lui Noet, cap. 15, p. 229

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) citează integral Apocalipsa 19:11-16, așa cum apare în Apocalipsa. El spune că aceasta se referă la Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, partea a 2-a, cap. 30, pp. 527-528

Origen (c. 227-240 d.Hr.) afirmă că este vorba despre Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, în „Comentariul lui Origen la Ioan”, cartea 2, capitolul 4, p. 325

   În vremuri mai recente, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 976-977, „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 12, pp. 573-575, „New International Bible Commentary”, p. 1623, „The Expositor’s Greek Testament”, volumul 5, p. 466, „Revelation 8-22: An Exegetical Commentary”, pp. 381-382, 387, 396, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 2376, toate afirmă că aceasta se referă la Isus.

 

Î: Cum se leagă Apocalipsa 19:11-21 de alte versete referitoare la a doua venire a lui Hristos, și anume Psalmii 9:1-9; 24:7-10; 96:10-13; 110; Isaia 9:6-7; Ieremia 23:1-8; Ezechiel 37:15-28; Daniel 2:44-45; 7:13-14; Osea 3:4-5; Amos 9:11-15; Mica 4:7; Zaharia 2:10-12; 12; 14:1-9; Matei 19:28; 24:27-31; 25:6, 31-36; Marcu 13:24-27; Luca 12:35-40; 17:24-37; 18:8; 21:25-28; Faptele Apostolilor 1:10-11; 15:16-18; Romani 11:25-27; 2 Tesaloniceni 2:8; 2 Petru 3:3-4; Iuda 14-15; Apocalipsa 1:7-8; 2:25-28; 16:15; 22:20?

R: Toate aceste pasaje prezintă o imagine foarte coerentă, unele versete adăugând detalii suplimentare.

 

Î: În Apocalipsa 19:11 și Isaia 11:4, cum poartă Isus război, având în vedere că El este Prințul Păcii din Isaia 9:6?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

Cele două veniri: Isaia 9:6 se referă în primul rând la prima venire a lui Hristos, în timp ce celelalte două versete se referă la a doua venire a lui Hristos.

Simultan: Isus duce război împotriva păcatului și aduce pacea adevărată și împăcarea poporului Său.

 

Î: În Apocalipsa 19:11, cum ar putea cerul să fie „deschis”, când Ioan a văzut doar o ușă către cer în Apocalipsa 4:1?

R: Ușa mică era destinată doar urcării în cer. Ea a fost deschisă și atunci când Ioan a văzut templul în Apocalipsa 11:19. Dar aici cerul este larg deschis pentru ca Isus și întreaga Sa oaste să coboare.

 

Î: În Apocalipsa 19:11, de ce nu poate fi vorba despre răpire?

R: La răpire, Hristos vine brusc și invizibil după sfinții Săi, pentru a-i lua de pe pământ. Aici, Hristos vine maiestuos pe pământ împreună cu sfinții Săi. Hristos nu atinge niciodată pământul în timpul răpirii; dimpotrivă, sfinții Îl întâlnesc în văzduh.

 

Î: În Apocalipsa 19:13, de unde provine sângele care pătează haina lui Isus?

R: O notă interesantă este că Targumul evreiesc al lui Ionaatan (scris după Apocalipsa) referitor la Geneza 49:10 și următoarele spune că Mesia războinic va avea hainele pătate cu sângele dușmanilor Săi. Totuși, acest lucru s-a întâmplat înainte ca Hristos să-Și distrugă dușmanii, așa că sângele provine din strugurii mâniei.

   Când mantia lui Isus este înmuiată în sânge în Apocalipsa19:13 și El calcă teascul mâniei lui Dumnezeu în Apocalipsa19:15 , se folosește aceeași imagine ca în Isaia 63:1-3. Teascul este menționat și în Ioel 3:13 și Apocalipsa 14:17-20.

Unii consideră că este vorba de sângele dușmanilor Săi, pe care El i-a călcat în teascul mâniei lui Dumnezeu. Totuși, cum ar putea mantia lui Hristos să fie înmuiată în sângele dușmanilor Săi dacă El încă nu s-a luptat cu ei? Ippolit (222-235/236 d.Hr.) și Origen (225-254 d.Hr.) considerau că era sângele lui Hristos.

   Deși sângele de pe mantie ar putea reprezenta propriul sânge al lui Isus, sângele sfinților sau sângele celor răi, cel mai probabil este vorba de culoarea roșie ca sângele rezultată din zdrobirea strugurilor mâniei, deși nu neapărat sângele dușmanilor lui Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 19:16, de ce este numele scris pe coapsa lui Hristos?

R: Există două răspunsuri diferite.

Coapsa: Dacă se apropie un călăreț, nu s-ar vedea un nume pe spate, pe burtă sau pe partea inferioară a piciorului, ci ar fi cel mai clar vizibil pe coapsă.

Steag: Textul grecesc spune că numele Lui este scris pe coapsa Lui. Cu toate acestea, unii consideră că Apocalipsa ar fi putut fi inițial scrisă în aramaică. Dacă se presupune că textul grecesc al lui Ioan are la bază un original semitic, o eroare a copistului ar fi putut înlocui cuvântul ebraic sau aramaic pentru „steag”, degel, cu cuvântul pentru „picior”, regel. Totuși, nu există dovezi ale existenței unui original semitic.

 

Î: În Apocalipsa 19:17-19, de ce este cina de aici sângeroasă?

R: Sună vag ca un abator unde sunt sacrificate animalele, doar că la o scară mai mare. Avem acest drept asupra animalelor și, pe bună dreptate sau nu, toți generalii consideră că au acest drept asupra oamenilor în timpul războiului. Cu atât mai mult, Dumnezeu are dreptul să pună capăt vieții unei persoane oricând dorește și oricum dorește.

   Ca o notă marginală, o mare bătălie viitoare între Dumnezeu și dușmanii Săi este menționată și în cărțile nebiblice 1 Enoh 90:13-19, 4 Ezra 13:1-13; „Asumptia lui Moise” 10; „Psalmii lui Solomon” 17:23-31; și „Manuscrisele de la Marea Moartă” 1QMH și 1QH 6:25f. Totuși, aceste descrieri se referă la o luptă dintre forțele divine conduse de Mesia și un conducător necredincios.

 

Î: În Apocalipsa 20:1-15, va exista un Mileniu literal pe pământ?

R: Apocalipsa 20:1-7 ne învață despre o perioadă de 1.000 de ani în care Satana este legat, iar credincioșii sunt înviați și domnesc împreună cu Hristos. Iată trei perspective principale.

Premilenialiștii consideră Apocalipsa 20:1-7, precum și alte profeții biblice, ca fiind afirmații adevărate și neînșelătoare despre viitor. Acum, profeția are adesea un anumit simbolism, așa că 1.000 de ani ar putea însemna o perioadă lungă de timp. Premilenialiștii cred că:

Satana nu este încă închis în abis (Apocalipsa 20:3)

Națiunile de astăzi sunt încă înșelate (Apocalipsa 20:3)

Nimeni nu a fost încă decapitat pentru că nu a primit semnul și apoi înviat din morți. (Apocalipsa 20:4)

Credincioșii nu domnesc împreună cu Hristos doar în această perioadă. (Apocalipsa 20:4,6)

Indiferent de teologia unei persoane cu privire la alte aspecte, credința în sensul clar al viitoarei domnii milenare a lui Hristos din Apocalipsa 20 face din acea persoană un premilenist. În ceea ce privește răpirea, premilenialiștii pot fi pre-tribulaționiști, mid-tribulaționiști, post-tribulaționiști, pre-Mânia lui Dumnezeu sau „pan-tribulaționiști” (Nu știm când va avea loc răpirea, dar totul se va rezolva în cele din urmă!) Premilenialiștii ar putea să-i considere pe ceilalți drept „liberali ai sfârșitului timpurilor”, care nu-L iau în serios pe Isus în Apocalipsa 1:3; 22:7 și spun că această carte a Bibliei are puțină semnificație pentru noi astăzi.

Amilenialiștii neagă existența unui mileniu pe pământ, ci cred, în schimb, că mileniul, într-un sens alegoric, se desfășoară în Ceruri încă de la începutul epocii Bisericii și/sau chiar în acest moment, în viețile credincioșilor de pe pământ. Diferența principală dintre un premilenialist și un amilenialist nu constă în interpretarea anumitor pasaje, ci mai degrabă în faptul că amilenialiștii consideră cea mai mare parte a cărții Apocalipsa ca fiind adevărată, dar indescifrabilă. De asemenea, ei interpretează majoritatea profețiilor, cum ar fi cele din cartea lui Daniel, ca fiind neliterale, nu ca previziuni concrete ale viitorului. Amilenialiștii afirmă totuși că împlinirea deplină a Împărăției lui Dumnezeu așteaptă întoarcerea viitoare a lui Isus și că va avea loc o răpire. Ei consideră că premilenialiștii prezintă dogma omenească drept Cuvântul lui Dumnezeu, contrar versetelor din 1 Corinteni 4:6 și Proverbe 30:5-6.

Postmilenialiștii sunt atât de asemănători cu amilenialiștii în interpretarea lor neliterală, încât poate fi dificil să se determine dacă Augustin și alții au fost amilenialiști sau postmilenialiști. Principala diferență este că postmilenialiștii cred că mileniul are loc pe pământ chiar acum și că lumea va deveni din ce în ce mai bună până când Hristos va veni în cele din urmă. Această viziune era mai populară înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Cine susține fiecare punct de vedere

Printre premilenialiștii din Biserica primară se numără Papias (decedat în anul 163 d.Hr.), Iustin Martirul în „Dialogul cu Trypho” 80:1 (decedat în anul 165 d.Hr.), Irineu în „Împotriva ereziilor”, cap. 34, 35 (182-188 d.Hr.), Commodianus, cap. 43, p. 211 (198-220 d.Hr.), Tertulian în „Împotriva lui Marcion”3:25 (207 d.Hr.) și Augustin înainte de a-l întâlni pe donatistul Tyconius.

Printre premilenialiștii de astăzi se numără teologii dispensaționaliști, bisericile biblice, majoritatea baptiștilor conservatori, mulți carismatici și unii membri ai Bisericilor Creștine Independente. Printre scriitorii premilenialiști renumiți se numără Chuck Swindoll, John Walvoord și mulți alții. Seminarul Teologic din Dallas obișnuia să permită absolvirea doar premilenialiștilor, dar, potrivit unui student actual, au schimbat această politică.

Printre cei care negau existența unei perioade literale de 1.000 de ani în Biserica primară se numără Dionisie din Alexandria (c. 265 d.Hr.). În vremea lui Eusebiu (în jurul anului 325 d.Hr.), mulți dintre liderii creștini nu erau premilenialiști. Atât amilenialiștii, cât și postmilenialiștii susțin că Augustin a adoptat ulterior punctul lor de vedere. Postmilenismul a devenit atractiv odată ce creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman.

Printre amilenialiștii de astăzi se numără teologii legământului, luteranii, o minoritate de baptiști, catolicii, majoritatea bisericilor presbiteriene și reformate, precum și R.C. Sproul.

   Primii creștini vorbitori de limba greacă nu erau de acord cu privire la mileniul literal. Cu toate acestea, chiar și în Biserica primară, ambele grupuri se acceptau reciproc în Hristos. Creștinii evlavioși susțin ambele puncte de vedere.

Argumente pro și contra

   Deci, Biblia învață sau nu despre un mileniu literal pe pământ? Deși recunosc că eu însumi sunt un premilenist convins, scopul meu aici nu este să vă conving că premilenismul este adevărat. Ci mai degrabă să vă prezint ambele părți, pentru ca voi să decideți singuri.

Iată trei interpretări ale Apocalipsei 20:

Poziția premilenistă

1-2) În viitor, un înger care are cheia abisului îl va prinde pe Satana și îl va lega fie pentru o mie de ani, fie pentru o perioadă mai lungă.

3) Satana va fi aruncat în abis. Deoarece Satana nu poate fi decât într-un singur loc la un moment dat, el nu va fi pe pământ, în ceruri sau în orice alt loc. În prezent, Satana rătăcește ca un leu care răcnește, conform 1 Petru 5:8.

   Astăzi, multe națiuni sunt înșelate în sensul că neagă adevărul lui Dumnezeu și îi persecută pe slujitorii Lui. Națiunile pământului Îl vor recunoaște pe Hristos în timpul Mileniului.

4) Cei care au fost decapitați pentru că nu s-au închinat fiarei și nu au primit semnul pe frunte sau pe mână au fost înviați fizic și au trăit împreună cu Hristos. Fiara și aceste decapitări nu au avut loc încă.

5) Ceilalți morți din versetul 5 nu au fost încă înviați. (același cuvânt grecesc pentru „înviat” folosit în versetul 4)

6) Cei din prima înviere vor fi preoți și vor domni în timpul Mileniului. Toate promisiunile neîmplinite din Vechiul Testament făcute evreilor se vor împlini, și va exista un Templu milenar.

7) După Mileniu, Satana va fi eliberat și va înșela națiunile.

8-9) Apoi, națiunile se vor aduna într-o armată uriașă și vor înconjura Ierusalimul. Aceasta este judecata din Valea lui Iosafat, nu Armaghedonul, care a avut loc cu peste 1.000 de ani în urmă. Focul va coborî din cer și îi va ucide. Aceasta este o bătălie diferită de cea din Apocalipsa 19.

10) Diavolul se va alătura fiarei și falsului profet, care fuseseră deja aruncați în Lacul de Foc în Apocalipsa 19:20. Ei vor suferi chinuri conștiente pentru totdeauna.

11) Apoi, morții vor sta în fața lui Dumnezeu, iar unii vor fi judecați după Cartea Vieții, iar alții după faptele lor. Toți cei al căror nume nu se află în Cartea Vieții vor suferi moartea a doua în Lacul de Foc.

Pozițiile amileniste [și postmileniste]

1-3) Satana a fost legat cât timp Hristos a fost pe pământ. Satana a fost deja legat și aruncat „în Abis” la învierea lui Hristos, [sau în jurul anului 325 d.Hr.]

   Satana nu mai înșală națiunile de pe pământ în acest moment, deși o va face la sfârșit. A fi „înșelați” aici ar putea însemna renunțarea la suveranitatea lor pentru a-l urma pe Satana.

4) Cei care au fost decapitați pentru că nu s-au închinat fiarei includ probabil toți creștinii. Ei domnesc împreună cu Hristos în ceruri chiar acum [sau altfel, Hristos domnește împreună cu credincioșii chiar acum pe pământ]. Versetul 4 nu se referă la o înviere fizică, ci la o înviere spirituală către o viață nouă în Hristos.

5) Restul morților nu vor fi înviați fizic decât după această perioadă. [O variantă a acestei perspective este că, întrucât cuvintele grecești sunt aceleași în același context, această a doua înviere este, de asemenea, doar spirituală.]

6) Prima înviere se referă fie la noua noastră viață în Hristos, fie la o înviere fizică a credincioșilor numai după această perioadă. Credincioșii domnesc acum împreună cu Hristos în ceruri [sau, de asemenea, Hristos domnește acum în inimile lor pe pământ].

7) La sfârșit, Satana își va folosi din nou puterea directă.

8-9) Apoi, națiunile se vor aduna într-o armată uriașă și vor înconjura Ierusalimul. Bătălia de la Armaghedon și cea din Valea lui Iosafat sunt aceeași bătălie. Focul va coborî din Cer și îi va ucide. Aceasta este aceeași bătălie ca cea din Apocalipsa 19. De fapt, întregul capitol Apocalipsa 20:1-10 este o „recapitulare” a părților anterioare ale Apocalipsei dintr-un unghi diferit.

10) Diavolul este aruncat în iazul de foc imediat după ce fiara și falsul profet sunt aruncați acolo. Ei vor suferi chinuri conștiente pentru totdeauna.

11) Apoi, morții vor sta în fața lui Dumnezeu, iar unii vor fi judecați după Cartea Vieții, iar alții după faptele lor. Toți cei al căror nume nu se află în Cartea Vieții vor suferi moartea a doua în Lacul de Foc.

Argumente premilenariste privind Apocalipsa 20

„Și” (kai în greacă) este primul cuvânt din Apocalipsa 20:1. Acest cuvânt indică adesea o legătură cu ceea ce a precedat.

Lui Ioan i-au fost arătate aceleași evenimente în două viziuni, una imediat după cealaltă.

Perioada de 1.000 de ani este menționată de șase ori în capitolul 20. Dacă Dumnezeu s-ar fi referit într-adevăr la exact 1.000 de ani, cum ar putea amilenialiștii să susțină că Dumnezeu ar fi spus exact 1.000 de ani, astfel încât să nu respingă această mențiune ca fiind simbolică? 1.260 de zile, 42 de luni etc. sunt perioade de timp literale în Apocalipsa, așa că de ce ar trebui să se considere doar cei 1.000 de ani ca fiind figurativi?

2 Petru 3:8 și Psalmul 90:4 arată că 1.000 de ani pot însemna o perioadă lungă de timp.

Dacă Satana ar fi legat în prezent, cum ar mai putea el:

Să acționeze acum, așa cum se menționează în Efeseni 2:2

Să rătăcească ca un leu care răcnește în 1 Petru 5:8

Să-l împiedice pe Pavel în 1 Tesaloniceni 2:18

Să intre în Iuda Iscarioteanul în Luca 22:3

Să umple inima lui Anania, în Faptele Apostolilor 5:3

Fă ca oamenii să-i fie predați în 1 Corinteni 5:5; 1 Timotei 1:20

Satana ne poate ispiti în continuare în 1 Corinteni 7:5

Să prindă oamenii în capcană în 2 Timotei 2:26

Dacă Satana este acum închis în abis, cum se face că, în același timp, încă mai rătăcește ca un leu care răcnește (1 Petru 5:8)?

Națiunile de astăzi sunt înșelate, contrar Apocalipsei 20:3 din Mileniu.

Satana ne poate înșela în 2 Corinteni 2:11.

Satana încă îi orbește pe necredincioși. (2 Corinteni 4:3-4)

Națiunile vor fi înșelate să-l urmeze pe Anticrist.

Au fost oare credincioșii deja decapitați pentru că nu au primit semnul fiarei și nu s-au închinat fiarei sau icoanei ei, așa cum se menționează în Apocalipsa 20:4? Nici pe departe. Una este să spui că unele pasaje sunt simbolice, dar cu totul altceva este să faci ca pasaje întregi să fie nu numai complet lipsite de sens, ci și să afirmi că sensul lor literal induce oamenii în eroare.

Contraargument: Au existat mulți martiri creștini care au refuzat să se închine împăratului.

Au înviat deja credincioșii care se presupune că au fost deja uciși pentru că nu au primit semnul fiarei, așa cum spune Apocalipsa 20:4? Cu siguranță că nu!

Contraargument: Când Apocalipsa 20:4 se referă la învierea la viață, s-ar putea referi la învierea lor spirituală la o viață nouă în Hristos. Ei sunt vii în Cer chiar acum, într-un trup spiritual.

Contra-contraargument: Cuvântul grecesc pentru „înviați la viață” din Apocalipsa 20:4 este același cu cel folosit pentru învierea morților la sfârșitul Mileniului, în Apocalipsa 20:5. Interpretarea acestui lucru ca fiind simbolic pune sub semnul întrebării existența oricărei învieri trupești, contrar 1 Corinteni 15:12-14.

Contra-contra-răspuns: Învierea din Apocalipsa 20:5 ar putea fi fizică (în ciuda folosirii aceluiași cuvânt grecesc) sau ar putea avea o semnificație spirituală. Dacă are o semnificație spirituală, atunci ar putea exista și o înviere fizică care nu este menționată în Apocalipsa 20.

Apocalipsa 20:4,6 se referă la domnia alături de Hristos pe pământ; altfel, ar însemna că în această perioadă domnim alături de Hristos doar în ceruri.

Contraargument: Apocalipsa 20 nu menționează niciodată în mod explicit sfârșitul domniei credincioșilor împreună cu Hristos.

Unii evrei înțelegeau mileniul ca fiind o perioadă literală de 1.000 de ani, așa cum arată 2 Enoh și Talmudul babilonian, Sanhedrin 97b. Folosirea unui concept literal care era deja acceptat, fără nicio mențiune de corectare, arată că autorul considera acest concept ca fiind adevărat.

Contraargument: Alții nu susțineau ideea unui mileniu.

Argumente amileniste privind Apocalipsa 20

Există șase „de ce-uri” care trebuie puse cu privire la Apocalipsa 20.

De ce există o „Evanghelie a vederii” atunci când Hristos este vizibil în timpul Mileniului, succedând Evangheliei credinței care este acum?

De ce există o împărăție a lui Hristos amânată?

De ce există o lungă separare între venirea lui Hristos, învierea și judecata, pe care Biblia le prezintă împreună?

De ce există două mari bătălii și două învieri?

De ce restul Noului Testament nu menționează nimic despre legătura dintre a doua venire și un împărăție pământească cu centrul la Ierusalim?

După ce mori ca creștin, de ce te aștepți să fii înviat pentru a trăi alături de oameni răi pe același pământ?

Nu-ți baza o doctrină majoră pe un singur pasaj.

Contraargument: Un mileniu literal se bazează pe un număr mare de alte pasaje biblice, așa cum arată secțiunea următoare.

Argumente premilenare în afară de Apocalipsa 20

Se explică cel mai bine printr-un mileniu pământesc

După ce Eufratul se va usca, va apărea o cale pentru rămășița poporului lui Dumnezeu (Isaia11:16 ; 35:8-10).

Armaghedonul precede Mileniul (Apocalipsa16:16 ; Zaharia 12:7-11; 14:2-8,12).

Israeliții atacă teritoriile neisraelite (Isaia11:13 –14).

Iacov îi face sclavi pe cei care l-au capturat (Isaia 14:1-17).

După marea bătălie, celelalte națiuni trebuie să sărbătorească Sărbătoarea Corturilor (Zaharia14:12 -21).

După marea bătălie, supraviețuitorii neisraeliți se vor ruga lui Dumnezeu (Zaharia8:21 -23).

Ei vor aduce jertfe Domnului, iar unii vor fi aleși ca leviți (Isaia 66:20-21).

Eunucii din templu și străinii vor aduce jertfe (Isaia 56:3-7).

Templul va fi umplut de slavă (Hagai 2:7).

Templul în timpul Mileniului (Ezechiel 40-48).

Jertfa de animale în Templu în timpul Mileniului (Ezechiel 40:38,42; 43:20-22).

Cameră pentru spălarea jertfelor arse în Templu (Ezechiel 40:38-42).

Levii vor avea întotdeauna un om care să aducă jertfe arse înaintea lui Dumnezeu (Ieremia 33:18).

Purificați pe leviți, faceți ca oamenii să aducă jertfe, ca în vremurile de odinioară (Maleahi 3:3-4).

Oștirea din înălțimi este pedepsită (Isaia 24:21-22).

Îngerii răi vor fi judecați (1 Corinteni 6:3; Apocalipsa 20:10).

Sodoma revine la starea ei inițială (Ezechiel16:55 ).

Oamenii sunt nefericiți dacă mor la 100 de ani (Isaia 65:20).

Dumnezeu va soluționa disputele dintre popoare (Isaia 2:4).

Întregul pământ va cunoaște slava Domnului (Isaia 11:9; Habacuc2:14 ; Țefania2:11 ).

Lupul va trăi împreună cu mielul (Isaia 11:6-8).

Descendenții lui Avraam vor primi tot pământul până la râul Eufrat (Geneza15:18 ).

Dumnezeu va respinge pe vrăjmaș, iar Ierusalimul nu se va mai teme niciodată de vreun rău (Zefania3:13 -16; Zaharia 12:7-11; 14:2-8,12).

Ierusalimul (nu cel nou) va fi sfânt (Isaia 4:3).

Evreii îl vor jeli pe Cel pe care L-au străpuns (Zaharia12:10 ).

Profeția va înceta (Zaharia 13:3-6; 1 Corinteni 13:9; Mica 2:6).

David va domni ca prinț (Ezechiel 34:23).

Pierderea răsplătirilor de către unii creștini ar putea include, eventual, pierderea în această perioadă (Evrei 6:4-12).

Cei răi vor învia (Daniel 12:2; Ioan5:29 ).

[Unii cred că] Gog și Magog (Ezechiel 38-39).

Judecata din Valea lui Iosafat (Ioel 3:1-2).

Armatele înconjoară Ierusalimul la sfârșitul Mileniului (Ioel2:20 ;3:10 ).

Eliberarea miraculoasă a Ierusalimului (Isaia 29:5-9).

Argumente amileniste în afară de Apocalipsa 20

   La fel cum profețiile mesianice nu erau clare în vremurile Vechiului Testament, profețiile despre sfârșitul timpurilor sunt neclare în vremurile noastre. Ele sunt fie simbolice, fie s-au împlinit înainte de întoarcerea lui Hristos.

Cele două întoarceri triumfătoare ale lui Hristos, în care își învinge dușmanii în două bătălii, par o repetiție redundantă. Asemănările sugerează o soluție mai simplă: există o singură bătălie și o singură întoarcere triumfătoare a lui Hristos.

Contraargument: Deși Dumnezeu poate face lucrurile de câte ori dorește, Hristos nu „se întoarce” la sfârșitul Mileniului pământesc. Apocalipsa 20:6 spune că vom domni împreună cu Hristos timp de 1.000 de ani.

De ce există un Templu milenar, când Vechiul Legământ este învechit (Evrei8:13 )? Nu, Templul milenar este unul ceresc, al cărui model este templul pământesc, așa cum arată Evrei 9:23-24.

Nu mai există niciun sacrificiu pentru păcat în Evrei10:18 , deoarece în Evrei 10:9 Hristos a anulat primul legământ. Evrei9:10 spune că sacrificiile de animale erau reguli exterioare valabile doar până la venirea noii ordini. La fel, vechea rânduială (a preoției levitice) este anulată de speranța noastră mai bună, conform Evrei 7:18. (Vezi și Evrei 9:12, 24, 25.)

   De vreme ce toți creștinii sunt de acord cu acest lucru, de ce se aduc jertfe într-un presupus Templu milenar în Ezechiel 40:38, 42; 43:20-22? De ce există o încăpere pentru spălarea jertfelor arse în Ezechiel 40:38-42? Acestea nu se vor mai face pe pământ; dimpotrivă, ele sunt simboluri ale lui Hristos, Marele nostru Preot din ceruri.

Contraargument: Poate că toate dimensiunile fizice și detaliile ceremoniale de pe pământ sunt din același motiv pentru care amilenialiștii susțin că leviții au încăperi pentru spălarea sângelui de tauri chiar acum în ceruri! Unii consideră că aceasta este pentru o jertfă de ispășire (chiar și după Hristos), dar alții spun că este doar o comemorare.

Contra-contra-răspuns: Ezechiel 43:19 spune că taurii erau o jertfă de ispășire pentru preoți, iar versetul 20 spune să se purifice altarul și să se facă ispășire pentru el.

Contra-contra-răspuns: Cei 1.000 de ani sunt pentru:

1. A domni triumfător pe vechiul pământ (Apocalipsa 20:6)

2. A oferi unora ocazia de a se răzvrăti (Apocalipsa 20:8-9)

3. Împlinirea tuturor promisiunilor din Vechiul Testament

La fel ca în vremurile de odinioară (Maleahi 3:3-4), nu vor exista doar jertfe (Zaharia14:12 -21; Isaia 56:3-7), ci Dumnezeu va alege pe unii dintre neamuri să fie leviți (Isaia 66:20-21). La fel cum Dumnezeu a folosit perioada Legii pentru a-i învăța pe evrei, El îi poate învăța o lecție pentru o vreme.

 

Î: În Apocalipsa 20:1-15, care este istoria timpurie a premilenialiștilor?

R: Printre premilenialiști se numără Papias (ucenicul apostolului Ioan), Epistola lui Barnaba și majoritatea creștinilor până în vremea lui Augustin de Hippo. Așa cum spune Thomas Constable (un premilenist) în comentariul său la Apocalipsa: „Când studiam ebraica cu dr. Merrill Unger la seminar, cineva l-a întrebat în timpul orei ce i-ar spune Domnului dacă, ajuns în cer, ar descoperi că amilenismul este adevărat, iar premilenismul este fals. Dr. Unger, care era premilenist, a răspuns glumind că ar spune: «Îmi pare rău, Doamne. Pur și simplu Te-am luat la cuvânt.» Mulți amilenialiști recunosc că, dacă interpretezi referirile la Israel din Noul Testament ca fiind referiri la descendenții fizici ai lui Iacov, vei ajunge să fii premilenialist. Acesta este sensul obișnuit al cuvântului «Israel». Ei resping însă această abordare, deoarece cred că profeția necesită o hermeneutică specială (spirituală, de fapt mistică).”

   Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) menționează în „Dialogul cu Trypho” că creștinii aveau opinii diferite cu privire la acest subiect.

 

Î: În Apocalipsa 20:2, șarpele de aici este același șarpe care apare în Geneza 3:1-15?

R: Da, acesta este Satana. El a fost printre oameni încă de la început și va fi aruncat pentru totdeauna în Lacul de Foc, conform Apocalipsa 20:10.

 

Î: În Apocalipsa 20:2, vor fi într-adevăr 1.000 de ani?

R: Cu posibila excepție a numărului 666, nu există niciun număr în Apocalipsa care să nu fie literal. Nu există niciun număr care să fie „greșit” în sens literal și „corect” în sens simbolic, așa că, dacă nu ar fi vorba de 1.000 de ani, acesta ar fi primul caz. Aparent, din perspectiva lui Dumnezeu, termenul „1.000 de ani” a fost suficient de important încât să fie repetat de șase ori, în Apocalipsa 20:2, 3, 4, 5, 6, 7. În învățătura iudaică exista un concept al „zilelor lui Mesia” în 2 Esdras 7:28f, dar acolo se spunea că vor fi 400 de ani.

 

Î: În Apocalipsa 20:2-3, cum este închis Satana?

R: Satana are patru niveluri de închisoare. El este legat cu un lanț, apoi este aruncat în prăpastia fără fund, după care prăpastia este închisă, iar asupra lui se pune un sigiliu. Chiar și unui mare maestru al evadărilor i-ar lua mult timp să scape de acolo. Rețineți că Satana a fost odată cel mai înalt înger. Acum, un alt înger l-a închis.

 

Î: În Apocalipsa 20:2-15, în timpul domniei de 1.000 de ani pe pământ, înainte de „Noul Ierusalim”, oamenii vor fi încă din carne și oase și se vor împerechea ca bărbat și femeie? Cei care au murit înainte de răpire se vor întoarce atunci sau după mileniu?

R: Acestea sunt câteva întrebări interesante. O întrebare mai fundamentală este dacă toți oamenii vor fi la fel în timpul mileniului. Unii/toți credincioșii vor domni împreună cu Hristos timp de 1.000 de ani (Apocalipsa 20:4), dar ce se va întâmpla cu oamenii care nu domnesc împreună cu Hristos? Restul morților nu vor învia până la sfârșitul celor 1.000 de ani (Apocalipsa 20:5). După ce se vor împlini cei 1.000 de ani, Satana va putea și va reuși să înșele neamurile, iar acestea vor înconjura poporul lui Dumnezeu (Apocalipsa 20:7-9).

   De asemenea, este destul de probabil ca unii oameni să supraviețuiască întregii necazuri și să intre în mileniu fără să fi murit.

   Nu există niciun verset care să spună în mod direct că nimeni/unii oameni/toți oamenii nu vor putea să se împerecheze atunci. Cu toate acestea, putem deduce un răspuns pornind de la o a doua întrebare fundamentală: dacă se vor naște sau nu copii în timpul mileniului. Dacă se vor naște, asta ar însemna că cel puțin unii oameni vor putea să se împerecheze atunci. Poate cineva să moară în timpul mileniului?
 Isaia 65:17-25 este un pasaj extins, așa că vă rugăm să-l consultați. Veți observa că acesta indică faptul că unii se pot naște și alții pot muri atunci. Isaia 65:17-25 se referă la perioada Mileniului.

   Scriptura nu spune cu certitudine când vor fi înviați credincioșii care au murit înainte de răpire; dar majoritatea creștinilor cred că acest lucru se va întâmpla la începutul mileniului. Cu toate acestea, Scriptura arată clar că cel puțin unii dintre cei care erau necredincioși și au murit înainte de răpire se vor întoarce după mileniu.

Î: În Apocalipsa 20:5, de ce sunt înviați cei morți nemântuiți la sfârșitul mileniului?

R: Biblia nu spune de ce cei nemântuiți sunt înviați la sfârșitul mileniului. O ipoteză este că, deși oamenii nu primesc o a doua șansă după moarte, cei care nu au avut niciodată ocazia să audă Evanghelia adevărată ar avea șansa să ia o decizie.

 

Î: În Apocalipsa 21:8 și Apocalipsa 21:27, având în vedere că cei care fac lucruri rușinoase vor fi în afara Raiului, cum pot diverși oameni răi să ajungă în Rai, chiar și după ce s-au pocăit și și-au dedicat viața lui Dumnezeu?

R: Apocalipsa 21:8 și Apocalipsa 21:27 se referă la oamenii care fac aceste lucruri în prezent, nu la cei care le-au făcut în trecut, dar au fost curățiți și iertați.

 

Î: În Apocalipsa 20:7-10, cine sunt Gog și Magog?

R: Gog și Magog sunt menționați și în Ezechiel 38-39. Deoarece sunt două nume, este vorba de două (sau mai multe) țări, deși unii consideră că este vorba de o națiune și de conducătorul acesteia. Există trei puncte de vedere:

Ambele se află în fosta URSS, adică Rusia și unele sau toate fostele republici sovietice.

Fosta URSS și Turcia – conform acestei opinii, Gog reprezintă sciții (care au trăit în Ucraina și Rusia) și teritoriul Turciei.

O a treia interpretare este aceea că este vorba de națiunile neevreiești în general. Dar dacă este așa, atunci de ce nu se spune pur și simplu „națiunile”?

   Din punct de vedere geografic, Rusia este vastă, dar are o densitate a populației foarte scăzută, cu excepția Moscovei, a părților cele mai sudice și a celor mai vestice.

 

Î: În Apocalipsa 20:10, 15, ce învățau primii creștini despre caracterul etern al pedepsei pentru cei care L-au respins pe Hristos?

R: Apocalipsa 20:14-15 spune: „Apoi Moartea și Hadesul au fost aruncați în iazul de foc. Aceasta este moartea a doua – iazul de foc.” După acest moment, nu va mai exista moarte. Apocalipsa 21:4 spune: „...nu va mai fi moarte, nici jale, nici plâns, nici durere, căci lucrurile dintâi au trecut.”

   Dar înseamnă asta că s-a sfârșit și orice pedeapsă? Nu se poate, deoarece Apocalipsa20:10 spune că diavolul și falsul profet vor fi chinuiți zi și noapte, în veci de veci.

   Ce se întâmplă cu oamenii ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieții? Apocalipsa 20:15 spune: „Și dacă se găsea cineva al cărui nume nu era scris în Cartea Vieții, era aruncat în iazul de foc.” Versetul 14 tocmai a spus că aceasta este a doua moarte. Așadar, după acest moment, nimeni nu va mai muri, spiritual sau în alt fel, dar oamenii care sunt deja morți spiritual în Iazul de Foc vor rămâne acolo.

   Acum putem fi de acord că scrierile Bisericii primare nu sunt Scriptură, întrucât pot conține erori. Cu toate acestea, mulți dintre ei cunoșteau greaca Noului Testament mai bine decât ar putea-o face oricine astăzi, iar opiniile lor, deși nu oferă o dovadă absolută, cred că susțin puternic ceea ce s-a intenționat cu adevărat în greaca Noului Testament.

Policarp (155 d.Hr.) le-a spus cu curaj ucigașilor săi înainte de a fi ars pe rug: „Mă amenințați cu un foc care poate arde o oră și care, după puțin timp, se stinge, dar nu cunoașteți focul judecății viitoare și al pedepsei veșnice, rezervate celor necredincioși.” Despre martiriul lui Policarp, cap. 11, p. 41

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) Trupurile tuturor oamenilor vor fi înviate, unele spre nemurire, iar altele, cu simțire veșnică, spre focul veșnic alături de demonii răi. Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 52, p. 180

Mențiune despre focul veșnic. A doua Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 2, p. 188

Diavolii și cei care îi slujesc vor fi închiși în focul veșnic. A doua Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 8, p. 191; cap. 9, p. 191

Iustin Martirul face și alte referiri.

Atenagora (177 d.Hr.) Dar, întrucât deșertăciunea (inutilitatea) este exclusă din lucrările lui Dumnezeu, atunci nu numai că există o durată veșnică a sufletului, ci și a trupului, în „Învierea morților”, cap. 15, p. 157

Teofil, episcopul Antiohiei (168-181/188 d.Hr.) „…dacă acum rămâneți necredincioși, veți fi convinși mai târziu, când veți fi chinuiți cu pedepse veșnice…” Scrisoarea către Autolic, cartea 1, cap. 14, p. 93

Teofil are și alte referințe.

Irineu (182-188 d.Hr.) a menționat focul veșnic pentru diavol și îngerii săi. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 2, capitolul 7.3, p. 367

Cei care neagă mântuirea (lui Adam) se exclud pe sine înșiși de la viață pentru totdeauna, întrucât nu cred că oaia care pierise a fost găsită. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 23, p. 457.

Minucius Felix (210 d.Hr.) Mențiune despre focul pedepsei veșnice în *Octavius* al lui Minucius Felix, cap. 35, p. 195. De remarcat că nu doar focul era veșnic, ci și pedeapsa era veșnică.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) „căci păcatul este moartea veșnică”. „Îndemnul către păgâni”, cap. 11, p. 204

Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează viața veșnică și pedeapsa veșnică a focului nesfârșit în lucrarea *Ad Nationes*, cartea 1, capitolul 7, p. 116

După moarte, pruncul nevinovat nu suferă pedeapsa veșnică. Cele cinci cărți ale lui Tertulian ca răspuns la Marcion, cartea a 4-a, p. 157

Ipolit (222-236 d.Hr.) afirmă că cei condamnați și pierduți suferă pedeapsa veșnică în Fragmentul 40 din „Discursuri și omilii”, p. 252.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) spune: „pe care, la plecarea sa din această lume, flacăra veșnică îl va chinui cu pedepse fără sfârșit”, din Tratatul lui Ciprian, 7.13, p. 472

   În cele din urmă, întorcându-ne cu mult înapoi la Pavel, observați gravitatea blestemului său (în greacă, anatema). „Mă mir cât de repede vă îndepărtați de Cel care v-a chemat prin harul lui Hristos și vă întoarceți la o altă Evanghelie – care nici măcar nu este o Evanghelie. Evident, unii oameni vă tulbură și încearcă să denatureze Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar propovădui o Evanghelie contrară celei pe care v-am propovăduit-o noi, să fie blestemat! Așa cum am spus mai înainte, tot așa spun și acum: Dacă cineva vă propovăduiește o Evanghelie contrară celei pe care ați primit-o, să fie blestemat!” (Galateni 1:6-9)

   Deci, cum este Iadul? Cred că ar putea fi imaginat ca o grădină zoologică cosmică. Este ca și cum cineva I-ar spune lui Dumnezeu: „Nu vreau ca Tu să fii Domnul vieții mele și nu am de gând să mă răzgândesc.” Dumnezeu le spune: „Îmi pare rău, dar îți voi da ceea ce ceri. Voi crea un alt univers, iar tu poți pleca în acel univers și să-ți vezi de treaba ta.” Desigur, nu vor fi singuri acolo; demonii și alții care au luat o decizie similară vor fi și ei acolo. Deoarece Dumnezeu este izvorul întregii iubiri, vor fi separați și de aceasta. Dacă ar fi avut prieteni care au ajuns și ei în Lacul de Foc, nu ar mai fi fost prieteni odată ajunși acolo. Nu știu dacă oamenii vor înnebuni când vor ajunge în Lacul de Foc, dar presupun că vor înnebuni după ce vor sta acolo o vreme. O, cât de îngrozitor este locul în care libertatea omului de a alege să se despartă de Dumnezeu se risipește în dreptatea consecințelor sale.

   O carte recomandată este „Marea Despărțire” de C.S. Lewis. Nu are nimic de-a face cu căsătoria și divorțul, ci este o poveste fictivă despre oameni care au ajuns în Iad, cărora li s-a oferit posibilitatea de a pleca și de a merge în Rai, dar care, după o analiză atentă, au decis că totuși preferă să rămână în Iad. Este o carte fictivă, dar fascinantă. Cu toate acestea, există un aspect nebiblic în ea. C.S. Lewis credea că o persoană aflată în Iad ar putea să se pocăiască și să meargă în Rai. Totuși, Luca 16:26 spune că acolo există o prăpastie de netrecut.

   Dar dacă stabilim că atât Scriptura, cât și Biserica primară au învățat în mod universal despre pedeapsa veșnică a celor care L-au respins pe Hristos, următoarea întrebare este: cum poate fi acest lucru în concordanță cu ceea ce a revelat Dumnezeu în Scriptură cu privire la dreptatea Sa față de cei care, de la bun început, nu au auzit niciodată Evanghelia? Vezi pagina de la www.BibleQuery.org/Doctrine/NeverHeardTheGospel/WhatAboutThoseWhoDiedBeforeHearingTheGospel.html

 

Î: În Apocalipsa 20:12; 3:5; 13:8; 17:8, ce este Cartea Vieții?

R: Este o carte în care sunt scrise toate numele celor mântuiți. O perspectivă susține că numele tuturor celor care vor fi mântuiți, și numai ale acestora, au fost scrise acolo încă de la întemeierea lumii, așa cum spune Apocalipsa 17:8. O a doua opinie este că numele tuturor sunt scrise inițial în Cartea Vieții, dar numele unor oameni sunt șterse ulterior, așa cum spune Exodul 32:32-33. David se roagă ca oamenii răi să fie șterși din cartea celor vii și să nu fie înscriși alături de cei drepți în Psalmul 69:28.

Fără legătură cu aceasta, Neemia, în Neemia 13:14, Îi cere lui Dumnezeu ca faptele lui bune să nu fie șterse, dar aceasta este o altă carte. Dumnezeu amenință, de asemenea, că va șterge numele unor făcători de rău de sub cer, dar acesta este un alt aspect.

 

Î: În Apocalipsa 20:14, cum pot fi aruncate moartea și Hadesul în Lacul de Foc?

R: Lacul de Foc poate primi atât lucruri neînsuflețite, cât și ființe vii.

 

Î: În Apocalipsa 20:15, auzise cineva vreodată de moartea a doua?

R: Da, acesta nu era un termen cu totul nou. Targumul palestinian la Deuteronom 33:6 spune: „Fie ca Ruben să trăiască în această lume și să nu moară în a doua moarte, moarte în care cei răi mor în lumea viitoare.”

 

Î: În Apocalipsa 21:1, noul pământ va fi, în esență, vechiul pământ restaurat?

R: Ar putea fi aceeași la bază, dar va fi foarte diferită la suprafață. Apocalipsa 21:1 spune că „marea nu mai era”, iar Apocalipsa 21:5 spune că Dumnezeu face toate lucrurile noi. De asemenea, Romani 8:19-22 arată că Dumnezeu nu a permis omului căzut să trăiască într-o creație necăzută. Creația însăși va fi reînnoită.

   Cuvântul pentru „nou” înseamnă nou din punct de vedere al calității sau reîmprospătat, spre deosebire de nou din punct de vedere temporal, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, pp. 592-593. Cu toate acestea, Apocalipsa 21:1 și următoarele versete spun că primul cer și primul pământ au trecut.

   Indiferent de aceasta, Apocalipsa 21:1 și următoarele spun la final că nu va mai fi mare, așa că va fi fundamental diferit.

 

Î: Apocalipsa 21 descrie același loc ca Ezechiel 40-48, Isaia 60 și Isaia 65:17-25, sau nu?

R: Nu, în ceea ce privește primele două, și parțial da în cazul Isaia 65:17-25. Ezechiel 40-48 descrie templul milenar. Acesta nu este același lucru, deoarece cerul nou și pământul nou nu au un templu. Chiar dacă Isaia 60:1-5a se potrivește bine cu Apocalipsa 21, ele nu sunt identice. Apocalipsa 21:1 spune „marea nu mai era”, dar Isaia 60:5 spune „bogățiile mării îți vor fi aduse”. Isaia 60 se referă la perioada din timpul Mileniului. Isaia 65:17-25 vorbește despre un cer nou și un pământ nou. Cu toate acestea, Mileniul și cerurile și pământul noi ar putea fi amândouă suprapuse aici, întrucât se vorbește despre viitor.

 

Î: În Apocalipsa 21, ar putea aceasta să facă parte, cumva, și din Mileniu?

R: Nu, iar răspunsul este ușor de „văzut”. Marea este o parte proeminentă a Mileniului în Psalmul 72:8 („va domni de la mare la mare”); Isaia 11:9,11 („cunoașterea Domnului va fi ca marea plină de apă”); Ezechiel 47:8-20; 48:28; Zaharia 9:10; 14:8. Marea nu mai există în Apocalipsa 21:1. Totuși, vom avea în continuare apă dulce din belșug din Râul Vieții, menționat în Apocalipsa 22:1-2.

 

Î: În Apocalipsa 21:1-3, primul cer și primul pământ semnifică oare vechea lege, iar noul cer și noul pământ – noua lege sub Baha’u’llah, iar lipsa mării înseamnă că toți îl vor urma pe Baha’u’llah, așa cum învață bahá’íi în „Some Answered Questions”, p. 67-68?

R: Nu. Apocalipsa 21:2 spune că Noul Ierusalim este ca o mireasă pentru soțul ei (Dumnezeu). Noi, creștinii, suntem, în sens metaforic, mireasa lui Hristos, nu a vreunei legi. Apocalipsa 21:4-5 spune că Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. Nu va mai fi moarte, nici jale, nici plâns, nici durere. Această profeție nu s-a împlinit în timpul vieții lui Bahá’u’lláh. Ea nu se va împlini decât după întoarcerea lui Hristos.

 

Î: În Apocalipsa 21:4, având în vedere că nu vor mai fi lacrimi în Ceruri, oare îngerii plâng când păcătuim, și oare Dumnezeu plânge?

R: Acest verset nu precizează dacă îngerii plâng sau nu în prezent. Apocalipsa 21:4 spune doar că, de acum înainte, mireasa lui Hristos (credincioșii) nu va mai plânge, și se presupune că nici îngerii nu vor mai plânge. Poate că au existat lacrimi în trecut, în timpul războiului din Ceruri. Desigur, pe pământ, Isus a plâns pentru orașul Ierusalim în Matei 23:37-39 și Luca 19:41-44.

 

Î: În Apocalipsa 21:8, având în vedere că Dumnezeu îi trimite pe toți mincinoșii în Lacul de Foc, de ce trimite Dumnezeu rătăciri oamenilor în 2 Tesaloniceni 2:9-12?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Ipotetic vorbind, chiar dacă Dumnezeu i-ar pedepsi pe alții pentru că trimit rătăciri, în timp ce El Însuși trimite rătăciri, acest lucru nu ar fi contradictoriu. Nu există nicio cerință ca Dumnezeu să se supună ceea ce le poruncește creaturilor Sale să facă. De exemplu, Dumnezeu acceptă închinarea, dar noi nu trebuie să acceptăm închinarea. Dumnezeu are răzbunare, dar noi nu trebuie să ne răzbunăm. Cu toate acestea, Dumnezeu nu îi înșală pe oameni.

A minți înseamnă a spune sau a scrie ceva despre care știi că nu este adevărat. Dumnezeu are cunoaștere absolută, iar Cuvântul Lui a creat toate lucrurile (Geneza 1:1). Dumnezeu nu numai că nu minte, dar nici nu poate minți, după cum spune Evrei6:18 .

A induce în eroare este ceva ce fac chiar și oamenii cinstiți, atunci când lasă luminile aprinse când pleacă, pentru a descuraja hoții. Totuși, asta nu înseamnă a minți.

Dumnezeu trimite înșelăciuni, dar nu minte atunci când face acest lucru. De exemplu, în 1 Samuel 16:1-5, Dumnezeu i-a poruncit lui Samuel să meargă la Betleem și să dea o explicație înșelătoare. Cu doar un capitol înainte, în 1 Samuel 15:29, se spune că Dumnezeu nu minte. Prin urmare, a minți în acest context nu înseamnă a permite ca oamenii să fie induși în eroare.

   Vezi și răspunsul la 2 Tesaloniceni 2:11 din cartea „Când criticii întreabă”, p. 495.

 

Î: În Apocalipsa 21:14, cine sunt mai exact cei doisprezece apostoli?

R: Majoritatea oamenilor îi consideră pe cei doisprezece ucenici, fără Iuda Iscarioteanul, plus Pavel. Probabil că nu era vorba de Matia. În Faptele Apostolilor 1:23-26, aceasta a fost o hirotonire omenească, pe care Dumnezeu nu a condamnat-o și nici nu a aprobat-o. Nu mai auzim nimic despre Matia, nici în Noul Testament, nici în istoria bisericii, după aceea.

 

Î: În Apocalipsa 21:14-17, ce este interesant în legătură cu dimensiunile cetății?

R: Lungimea, lățimea și înălțimea sunt toate egale, fiecare măsurând 12.000 de stadii. Unii au considerat că ar putea fi vorba de un cub, o piramidă, o sferă sau o altă formă, însă cuvântul grecesc folosit aici, tetragonos, adică „pătrat”, indică un cub. Babilonul și Ninive erau amenajate sub formă de pătrate, iar Talmudul evreiesc, Baba Bathra 75b, considera că Noul Ierusalim va fi un cub. Simetria poate fi considerată frumoasă. Măsura se traduce la aproximativ 1.400 de mile sau 2.200 de kilometri, deși unii consideră că ar fi 1.500 de mile. Aceasta este aproximativ distanța, în linie dreaptă, de la New York City la Houston, Texas, sau de la Houston la Malibu, California, la nord-vest de Los Angeles, sau de la Brownsville, Texas, la Fargo, Dakota de Nord, sau de la Beirut, Liban, la Veneția, Italia. Este, de asemenea, distanța dintre Hanoi și Beijing, precum și dintre Alsacia-Lorena, Franța, și Moscova, Rusia. Este, de asemenea, distanța de la granița dintre Uganda și Sudanul de Sud spre nord până la granița dintre Egipt și Sudan. Este un oraș destul de mare. Desigur, nu știm ce dimensiuni vom avea în ceruri, sau dacă ne vom putea schimba dimensiunile, și nu toată lumea va fi neapărat mereu în Noul Ierusalim, deoarece există porți prin care se intră și se iese, iar națiunile pământului își vor aduce gloria și onoarea în el, conform Apocalipsei 21:24-25. Va fi „un oraș care nu doarme niciodată”, deoarece acolo nu va exista noapte.

  Acest oraș, cu o latură de aproximativ 1.400 de mile, este foarte diferit de orașul lui Ezechiel din Mileniu, care avea o latură de aproximativ 4.500 de coți, adică aproximativ 1,25 mile.

   Grosimea zidului era de aproximativ 200/216 ft (67/72 yarzi). În cazul în care vă întrebați, grosimea navei spațiale Apollo variază între 1,8 și 6,9 centimetri.

 

Î: În Apocalipsa 21:17-21, de ce le plac oamenilor pietrele prețioase și cum trebuie să fim noi ca pietrele prețioase?

R: O piatră prețioasă neșlefuită este mată, poate fi parțial înconjurată de alte roci și, în general, nu impresionează. Nu culoarea unei pietre o face frumoasă, deoarece putem produce hârtie colorată care să se potrivească exact cu culoarea respectivă. Însă un diamant bine șlefuit sau o altă piatră prețioasă este considerată frumoasă deoarece strălucește, sau, cu alte cuvinte, reflectă și concentrează lumina. Ea poate reflecta și concentra lumina pe aceleași lungimi de undă pe care le primește, precum o oglindă sau un diamant, sau o poate transforma într-o altă culoare, precum un rubin sau o altă piatră prețioasă colorată. Calcedonia, provenind din Calcedon, era de un albastru-verzui deschis, cu dungi de alte culori. Cuvântul grecesc pentru „strălucire” sau „lumină” din Apocalipsa 21:11 înseamnă literalmente „purtător de lumină”. Acesta este folosit pentru soare, lună și stele în Septuaginta, în Geneza 1:3, 14, 16.

   Din punct de vedere istoric, unul dintre motivele principale pentru care Iulius Cezar a decis să invadeze Marea Britanie a fost faptul că auzise de pescuitul de perle din porturile și râurile de apă dulce din nordul Țării Galilor și din Scoția.

   Ca o paranteză, în designul grafic computerizat, fundalurile frumoase sunt adesea realizate prin imitarea reflexiei și focalizării luminii. În jocurile pe calculator, „ray-tracing” este un aspect matematic complex al realismului, menit să obțină iluminarea și umbrele corecte în funcție de sursele de lumină. În vremuri mai vechi, mulți artiști renumiți, precum Rembrandt, erau faimoși datorită modului în care picturile lor foloseau lumina și umbrele.

   În viețile noastre, misiunea noastră cât timp ne aflăm încă pe pământ este, în esență, aceea de a reflecta și de a concentra lumina lui Hristos. Ar trebui să predăm adevărul lui Dumnezeu fără denaturări, dar ar trebui să reflectăm aplicarea acestuia în funcție de nuanța circumstanțelor în care ne aflăm. Ar trebui să concentrăm lumina lui Dumnezeu pentru ca ceilalți, atât necredincioșii, cât și credincioșii, să vadă mai clar contrastul.

   În cele din urmă, întrucât trebuie să reflectăm iubirea lui Dumnezeu și să le oferim oamenilor o bucățică din strălucirea cerului, ar trebui să așteptăm cu nerăbdare să ajungem într-un loc atât de frumos, scăldat în lumina strălucitoare a lui Dumnezeu și reflectată unii de alții.

 

Î: În Apocalipsa 21:17-21, acestea vor arăta exact ca aceste pietre prețioase și aur?

R: Este posibil ca acestea să nu arate exact ca pietrele prețioase, iar aurul are caracteristici diferite față de aurul de pe pământ.

 

Î: În Apocalipsa 22:1-2, apa simbolizează Duhul Sfânt, iar acest verset înseamnă că Duhul Sfânt provine de la Tatăl și de la Fiul?

R: Nu. Deși Duhul Sfânt provine de la Tatăl și de la Fiul, acest verset nu spune asta. Apa de aici este apă, și nimic nu indică faptul că ar fi Duhul Sfânt. Ca o paranteză, este curios că niciun scriitor din perioada pre-niceeană nu a citat din Apocalipsa 22:1-7a.

 

Î: În Apocalipsa 22:2, pomul vieții este același cu cel din Geneza 2:9 sau este Isus?

R: Da și nu. Acesta este „acel” pom al vieții. Nimic din Scriptură nu indică faptul că acesta ar fi un pom al vieții diferit de cel din Geneza 2:9, sau că ar fi existat mai mulți pomi ai vieții. Isus nu a fost numit niciodată pom al vieții, iar această metaforă referitoare la Isus ar fi în contradicție cu versetul următor, unde Isus este menționat ca Mielul.

 

Î: În Apocalipsa 22:2, cum sunt frunzele pentru vindecarea neamurilor?

R: Deși Scriptura nu precizează acest lucru, putem observa câteva aspecte. Cuvântul grecesc folosit aici, therapeian, înseamnă literalmente „care dă sănătate” și este sursa din care provine cuvântul „terapie” din limba engleză. Se pare că va fi în continuare nevoie să se mănânce din pomul vieții pentru a obține nemurirea, precum și nevoie de frunze, „pentru a-i menține pe toți sănătoși”.

 

Î: În Apocalipsa 22:3, cât de semnificativ este faptul că nu mai există blestem?

R: Lipsa morții, a bolii, a păcatului, a naturii păcătoase, a muncii grele pentru hrană și a robiei naturii sunt toate motive pentru a considera că acest lucru este destul de semnificativ.

 

Î: În Apocalipsa 22:4a, care este semnificația faptului de a vedea fața lui Dumnezeu?

R: Adam și Eva puteau vedea fața lui Dumnezeu înainte de Cădere, dar după Cădere s-au ascuns. Nici chiar lui Moise nu i s-a permis să vadă fața lui Dumnezeu. Dar aici toți credincioșii vor putea să vadă fața lui Dumnezeu.

 

Î: În Apocalipsa 22:4f, care este semnificația faptului că numele lui Dumnezeu este pe frunțile lor?

R: La fel ca un tatuaj, era un semn permanent al identității tale sau al apartenenței tale. Când preoții erau unși, o parte din untdelemn era pusă pe fruntea lor.

   Oamenii cu semnul fiarei nu puteau avea numele lui Dumnezeu pe frunte, deoarece spațiul de pe fruntea lor era deja ocupat. Unii oameni Îl resping pe Hristos, nu pentru că nu sunt suficient de deștepți și nici din ură față de Hristos, ci pentru că mintea lor este „deja ocupată” cu altceva.

 

Î: În Apocalipsa 22:6-20, cum a putut Isus să spună că va veni în curând, cu aproape 2.000 de ani în urmă?

R: Deși 2.000 de ani reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru Dumnezeu, iar unele dintre evenimentele menționate în scrisorile către cele șapte biserici s-au petrecut abia câțiva ani mai târziu, există un motiv mai important.

   „În curând” poate însemna aici „în orice moment”, iar această doctrină se numește „întoarcerea iminentă a lui Hristos”. Hristos spune: „De aceea, vegheați, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru.” (Matei 24:42) Vezi și discuția despre Filipeni 4:5, 1 Tesaloniceni 4:15 și 1 Petru 4:7.

   Mai mult, propria noastră plecare de pe pământ este „iminentă”. Știe oare vreunul dintre noi, cu certitudine absolută, că ne vom trezi mâine dimineață?

 

Î: În Apocalipsa 22:9f-10, această carte trebuie deschisă pentru ca oamenii să o citească, sau este menită să rămână un mister?

R: Cuvântul pentru „mister” în greacă, mysterion, are o semnificație ușor diferită în greacă față de limba engleză. În greacă, „mister” nu înseamnă neapărat ceva greu de determinat sau dificil de înțeles; ci înseamnă pur și simplu ceva ce nu fusese încă revelat. De exemplu, Evanghelia era un mister pentru sfinții din Vechiul Testament. Acum ea este revelată, iar noi suntem încurajați aici să o citim și să o înțelegem.

   Acestea fiind spuse, există aspecte ale Apocalipsei, precum cele șapte tunete, care sunt încă sigilate. Putem citi și putem înțelege într-o oarecare măsură profețiile din Apocalipsă, dar nu vom vedea clar imaginea de ansamblu până când acestea nu se vor împlini. Este cam ca și cum sfinții din Vechiul Testament ar fi putut avea o înțelegere a lui Mesia, dar imaginea de ansamblu nu ar fi fost clară până când Isus nu a venit pentru prima dată.

 

Î: În Apocalipsa 22:11, de ce se spune „să fie” unii răi?

R: Aceasta se numește „Lasă de retragere”, în loc de „Lasă de îndemn”, conform cărții „Apocalipsa 8-22: Un comentariu exegetic”, pag. 502-503. Aceasta înseamnă a permite oamenilor să facă rău, nu a-i încuraja să fie răi.

 

Î: În Apocalipsa 22:12, de ce cuvântul „lucrare” apare la singular aici?

R: În loc să privim viața noastră ca pe o mulțime de mici fapte (bune și rele), acest lucru subliniază faptul că viața noastră poate fi privită ca o singură faptă continuă. În mod similar, oamenii nu vorbesc despre „faptele vieții lor”, ci mai degrabă despre „fapta vieții lor”. Acest cuvânt este, de asemenea, la singular în 1 Corinteni 3:12-15.

 

Î: În Apocalipsa 22:13, unde am mai întâlnit aceste trei titluri?

R: La începutul cărții, „Alfa și Omega” este un titlu pentru Dumnezeu Tatăl în Apocalipsa 1:8 și, de asemenea, în 21:6. Titlul „Cel dintâi și Cel de pe urmă” se aplică lui Hristos în Apocalipsa 1:17; 2:8, dar a fost aplicat și lui Dumnezeu (Yhwh) în Isaia 44:6; 48:12. Titlul „Începutul și Sfârșitul” se aplică lui Dumnezeu Tatăl în Apocalipsa 21:6. Tatăl și Fiul au în comun peste 30 de nume și titluri.

 

Î: Apocalipsa 22:14; 1:3; 14:13; 16:15; 19:9-10; 20:6; 22:7 sunt „fericiri” sau binecuvântări. Care sunt asemănările și diferențele dintre cele șapte fericiri?

R: Aceste șapte fericiri, sau cele șapte binecuvântări pe care le oferă Dumnezeu, sunt în concordanță cu tema cărții, care este numărul șapte. Pe scurt, acestea se referă la cei care ascultă, cei care mor, cei care veghează și își păstrează hainele, cei invitați, cei care iau parte la prima înviere, cei care păzesc cuvintele și cei care își spală hainele. Toate au condiții. Doar 16:15 vorbește despre cei care nu îndeplinesc condițiile. Doar 20:6 și 22:14 menționează rezultatul binecuvântării.

 

Î: În Apocalipsa 22:14, având în vedere că suntem mântuiți prin har, de ce este important să împlinim poruncile Lui?

R: Efeseni 2:8-9 spune că suntem mântuiți prin har și nu prin fapte, dar Efeseni 2:10 spune că suntem mântuiți pentru a face fapte bune. Isus a spus în Matei 7:16-27 că îi veți cunoaște după roadele lor, iar Iacov 2:14-26 spune că credința fără fapte este moartă. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu nu ne merită mântuirea, dar cei mântuiți vor dori să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Dacă nu doriți să împliniți poruncile lui Dumnezeu, este foarte probabil să nu fiți mântuiți.

 

Î: În Apocalipsa 22:15, unde se află „în afara cetății”?

R: Nu este vorba de o a treia soartă. Aceasta înseamnă pur și simplu „exclus din cetate” și, prin urmare, în Lacul de Foc. Câinii erau o metaforă pentru oamenii care săvârșeau fapte josnice. Vrăjitorii, „pharmakoi” în greacă, se pot referi la vrăjitori sau la cei care prepară otrăvuri sau alte substanțe toxice. Prin urmare, și traficanții de droguri s-ar putea încadra aici.

 

Î: În Apocalipsa 22:16a, cine este îngerul lui Isus?

R: „Înger” poate însemna „mesager”. Deși acest lucru s-ar putea referi la Ioan, autorul Apocalipsei, cel mai probabil era o ființă cerească care era un mesager trimis de Isus către Ioan.

 

Î: În Apocalipsa 22:16b, de ce este semnificativ faptul că Isus este rădăcina și urmașul lui David?

R: În al doilea rând, Isus este pe deplin om, parte a umanității, deoarece este un descendent al lui David. Dar, în primul rând, promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut descendenților lui David se împlinesc în Hristos.

 

Î: În Apocalipsa 22:16, cine este Steaua Strălucitoare a Dimineții?

R: Acest verset afirmă în mod explicit că se referă la Isus. Satana era o stea de dimineață, deoarece toți îngerii erau stele de dimineață în Iov 38:7. Cu toate acestea, deși și Satana era o stea de dimineață, Isaia 14:12 spune că el era o stea de dimineață care a căzut din cer. „Steaua de dimineață” este un titlu de mare glorie cerească, iar Isus a promis că le va da celor care biruiesc steaua de dimineață în Apocalipsa 2:28.

   Ca o notă istorică timpurie, Hippolytus (222-235/6 d.Hr.) menționează că Logosul lui Dumnezeu este Steaua de Dimineață în lucrarea „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 10, capitolul 29, pagina 151.

 

Î: În Apocalipsa 22:16, înainte de a predica despre Isus al Noului Testament, ar trebui să citești Isaia 14:12, în care Dumnezeu îl numește pe Satana „Steaua de Dimineață” (NIV) sau „Lucifer” în Versiunea King James (Lucifer = Steaua de Dimineață). Apoi ar trebui să citești Apocalipsa22:16 , în care Isus se numește pe sine „Steaua de Dimineață”. Așa este, Isus susține că el este Lucifer.

Cu aceste informații, poți înțelege în sfârșit de ce creștinismul este influențat de atât de multe ritualuri și credințe păgâne: Satana este cel care l-a creat. Un fapt pe care îl știm cu siguranță este că adevăratul Iisus a fost trimis copiilor lui Israel. Astfel, Iisusul trimis neamurilor nu era altul decât Satana însuși.
„Și nu li s-a poruncit altceva decât aceasta: să se închine lui Dumnezeu, oferindu-I devotament sincer, să fie sinceri în credință, să-și îndeplinească rugăciunea cu regularitate și să practice caritatea în mod constant. Aceasta este religia dreaptă și adevărată. Cei care resping adevărul dintre Oamenii Cărții și dintre politeiști VOR FI în FOCUL IADULUI, pentru a rămâne acolo pentru totdeauna; ei sunt cei mai răi dintre creaturi. Cei care au credință și fac fapte drepte sunt cei mai buni dintre creaturi (Coranul 98:5-7). (Un musulman a spus aceasta)

R: Expresia „steaua dimineții” nu se referă la Lucifer; „steaua dimineții” înseamnă a avea glorie cerească, iar Lucifer a fost o stea a dimineții care a căzut din cer. Există multe stele ale dimineții, deoarece această denumire a fost aplicată îngerilor (Iov 38:7) și, într-un sens special, lui Hristos (2 Petru 1:19; Apocalipsa 22:16b). Apocalipsa 22:16b îl numește pe Isus și „Descendentul lui David”. Au existat mulți descendenți ai lui David, dar Isus este descendentul lui David într-un sens special, promis.

   Isaia 14:12 spune că și Satana a avut slava cerească extraordinară a stelei de dimineață, până când a pierdut-o atunci când a căzut din cer.

   Acest titlu este similar cu modul în care tuturor credincioșilor, atât bărbați, cât și femei, li se acordă titlul și privilegiile de fii ai lui Dumnezeu (Galateni 3:26-29), dar Isus, în mod special, este Fiul unic al lui Dumnezeu (Ioan 3:16). Apropo, și credincioșilor li se va da „steaua de dimineață” de către Isus în Apocalipsa 2:28.

În ceea ce privește presupusele origini păgâne, cineva a spus odată: „Cei care locuiesc în case de sticlă nu ar trebui să arunce cu pietre.” Mulți musulmani s-ar putea să nu fie la curent cu documentația care arată că însuși Mahomed a predicat multe lucruri comune cu religia arabă preislamică.

Arabii se închinau unei pietre fără formă. Arnobius, *Împotriva păgânilor* (297-303 d.Hr.), cartea 6, capitolul 10, p. 510

Tertulian, scriind între anii 198-220 d.Hr., menționează că femeile păgâne arabe erau complet voalate, cu excepția unui singur ochi. „Despre voalarea fecioarelor”, capitolul 9, p. 37

La fel ca evreii, arabii practicau circumcizia, potrivit lui Bardaisan din Siria (154-224-232 d.Hr.), *Cartea legilor diverselor țări*, p. 730.

Arabii mâncau carne de cămilă, dar considerau un păcat să mănânce carne de porc. Ieronim, „Împotriva lui Jovinianus” (393 d.Hr.), cartea a II-a, capitolul 7, p. 393

O piatră neagră venită din cer era foarte prețuită și așezată într-un colț al Ka’bah-ului, care era numit „Casa lui Allah”. Ka’bah-ul era centrul de cult al a 360 de idoli, conform lui Bukhari, vol. 3, cartea 43, capitolul 33, nr. 658, p. 396 și vol. 5, cartea 59, capitolul 47, nr. 583, p. 406. Enciclopedia Islamului (editată de Eliade), p. 303 și următoarele, menționează că, înainte de islam, oamenii se rugau de cinci ori spre Mecca și posteau o parte a zilei timp de o lună întreagă. Tribul Quraysh postea în ziua a 10-a a lunii Muharram. Mohammed a poruncit și el acest lucru, dar ulterior a devenit opțional (Bukhari, vol. 5, cartea 58, capitolul 25, nr. 172, p. 109), precum și Bukhari, vol. 6, cartea 60, capitolul 24, nr. 31, p. 25.

   Arabii preislamici făceau pelerinaje („Umrah”) la Mecca. Fiqh us-Sunnah, vol. 5, p. 122, și Bukhari, vol. 2, cartea 26, cap. 33, nr. 635, p. 371-372, menționează că aceștia considerau că neîndeplinirea „Umrah”-ului era unul dintre păcatele majore de pe pământ. La Mecca, ei acopereau Ka’bah-ul cu pânză (Fiqh, vol. 5, p. 131) și aveau o lună sacră în care nu se purtau războaie, încă dinainte de islam (Bukhari, vol. 2, cartea 23, capitolul 96, nr. 482, p. 273).

   În comparație cu patru dintre cei cinci stâlpi ai islamului, locuitorii din Mecca dinaintea lui Mahomed posteau în aceeași zi, dădeau milostenie celor de-ai lor, se rugau spre Mecca și făceau pelerinaje („Umrah”) la Mecca. Existau și multe diferențe, dar unii se minunează de continuitatea acestor practici neschimbate, comune cu cultul păgân al tribului Quraysh.

   Arabii din vest se deosebeau prin faptul că îl venerau pe zeul lunii și pe soția acestuia, zeița soarelui. Există statui preislamice care reprezintă simbolul său: semiluna. Aceasta arată exact ca semiluna musulmanilor șiiți, cu excepția faptului că șiiții au adăugat o stea mică. Conform Enciclopediei Islamului, p. 303,   yemeniții/sabaeii aveau un zeu al lunii. Este posibil ca tribul Quraysh să fi preluat acest idol de la ei.

   Tribul Quraysh din Mecca îi venera pe Hubal, Al-ilah și pe cele trei fiice ale lui Al-ilah, numite Lat, ‘Uzza și Manat.

   Un simbol poate avea semnificații diferite în contexte diferite. Atât musulmanii, cât și creștinii ar considera, în general, un șarpe ca fiind un semn al lui Lucifer, totuși Coranul, în Sura 7:107, spune că șarpele lui Moise a fost un semn de la Allah.

 

Î: În Apocalipsa 22:17,20, în calitate de credincioși, cum cultivăm această atitudine în noi înșine?

R: În primul rând, conștientizând care ar trebui să fie atitudinea noastră. Deși credincioșii ar trebui să se mulțumească în Hristos, aceste versete arată că ei nu ar trebui să se mulțumească. Ar trebui să cultivăm o dorință arzătoare după Hristos și o dorință arzătoare ca El să vină și să împlinească istoria, inaugurând mai întâi Împărăția Milenară, iar apoi Noul Cer și Noul Pământ. Uneori, creștinii pot deveni prea comozi. Ar trebui să tânjim să plecăm de aici.

 

Î: În „Rev 22:18 -19”, de ce sunt oamenii avertizați în mod special să nu adauge și să nu scoată nimic din această carte?

R: Proverbe 30:6 și 1 Corinteni 4:6 îi avertizează, de asemenea, pe oameni să nu adauge nimic la Cuvântul lui Dumnezeu. Unii interpretează acest lucru într-un sens general, referindu-se la întreaga Biblie, iar alții, cum ar fi cartea „1001 Bible Questions Answered” (p. 13), îl interpretează într-un sens strict, referindu-se doar la cartea Apocalipsei. Presupunând că se referă doar la Apocalipsa, un motiv ar putea fi faptul că aceasta conține atât de multe informații despre viitor, iar o mare parte din ele vorbește despre judecată și mânia lui Dumnezeu; unii care doresc să elimine din Evanghelie tot ce nu ține de iubire ar fi tentați să încerce să reducă sau să elimine Apocalipsa din Biblie. Astăzi, în unele denominațiuni „creștine” liberale, Cartea Apocalipsei este respinsă.

   Joseph Smith, fondatorul mormonismului, a încălcat acest principiu în „versiunea sa inspirată” a Bibliei. În Apocalipsa 5:6, Smith a schimbat „având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu…” în „având douăsprezece coarne și douăsprezece ochi, care sunt cei doisprezece slujitori ai lui Dumnezeu…”.

   Încă din anii 182-188 d.Hr., scriitorul creștin timpuriu Irineu, în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, capitolul 20, menționând că îl citează pe Ioan, citează Apocalipsa 5:6. Astfel, RLDS și alți mormoni nu pot afirma că Smith corecta ceea ce fusese corupt în Evul Mediu, deoarece Irineu ne-a arătat ce se spunea în timpul său.

   Joseph Smith a preluat, de asemenea, din 1 Ioan4:12 , „nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu”, și a adăugat „cu excepția celor care cred”.

 

Î: În Apocalipsa 22:18-19, au existat în literatură alte „adjurări” similare cu aceasta?

R: Da. Irineu de Lyon, în propria sa scriere, spune următoarele: „Te conjur, tu care vei copia această carte, prin Domnul nostru Iisus Hristos și prin venirea Sa glorioasă, când va veni să judece pe cei vii și pe cei morți, să compari ceea ce vei scrie și să o corectezi cu atenție după acest manuscris, precum și să scrii această conjurație și să o incluzi în copie.” din „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, cartea 5, capitolul 20, pagina 238.

 

Î: În Apocalipsa, cine a scris această carte?

R: Majoritatea creștinilor sunt de acord că a fost apostolul Ioan:

1. Iustin Martirul, în „Dialogul cu Trypho”, capitolul 81, p. 240 (scris între cca. 138-165 d.Hr.)

2. Irineu, în „Împotriva ereziilor”, 182-188 d.Hr., capitolele 17, 20 și 23. De asemenea, capitolul 30, p. 559

Acest lucru este deosebit de semnificativ, întrucât Irineu a fost ucenicul lui Policarp, care la rândul său a fost ucenicul apostolului Ioan. În „Împotriva ereziilor”, capitolul 34, se menționează, de asemenea, numele lui Ioan.

3. „Instrucțiunile lui Commodianus” (c. 240 d.Hr.), capitolul 43, p. 211, face aluzie la Ioan: „… medii și parții vor arde timp de o mie de ani, așa cum declară cuvintele ascunse ale lui Ioan.” Apoi menționează multe alte lucruri din Apocalipsa.

4. Tertulian a afirmat că Ioan era autorul Apocalipsei sale în lucrarea sa „Împotriva lui Marcion”, cartea 14, capitolul 5 (207 d.Hr.).

5. Atanasie (326-373 d.Hr.) în „Cele patru discursuri împotriva arienilor”, vol. IV, p. 444.

Pe de altă parte, un scriitor al Bisericii care credea că ar putea fi vorba de un alt Ioan a fost Dionisie din Alexandria (200-265 d.Hr.).

Ciprian, episcopul Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.), citează din „Apocalipsa” în Tratatul 12, cartea a treia, la versetele 34, 36 și 59. Cu toate acestea, Ciprian nu menționează autorul Apocalipsei.

 

Î: În Apocalipsa, cum putem ști dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin patru motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.

2. Scriitorii creștini timpurii au citat și s-au referit la Apocalipsa, mulți dintre ei atribuind-o lui Ioan.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Apocalipsa 22:12 (acest verset este identic cu Isaia 40:10; 62:11) în 1 Clement, cap. 34, vol. 1, p. 14

Didache (c. 60-120 d.Hr.), cap. 16, p. 382, face aluzie la Apocalipsa 12:9 și la alte versete. Se spune: „Atunci va apărea înșelătorul lumii ca Fiu al lui Dumnezeu și va face semne și minuni, iar pământul va fi dat în mâinile lui, și el va face lucruri nelegiuite care nu s-au mai întâmplat niciodată de la început. Atunci, creația oamenilor va intra în focul încercării, și mulți vor fi făcuți să se poticnească și vor pieri; dar cei care vor rămâne statornici în credința lor vor fi mântuiți de sub blestemul însuși. Și atunci se vor arăta semnele adevărului; mai întâi, semnul unei întinderi pe cer; apoi semnul sunetului trâmbiței; și al treilea, învierea morților; totuși, nu a tuturor, ci așa cum este spus: Domnul va veni și toți sfinții Săi împreună cu El. Atunci lumea Îl va vedea pe Domnul venind pe norii cerului.”

Didache (c. 60-120 d.Hr.), cap. 11, p. 380, folosește cuvântul „Maranatha”, care se găsește în Apocalipsa 22:20.

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.), capitolul 12, face aluzie la Apocalipsa. „… și mântuirea se manifestă, iar apostolii sunt plini de înțelegere, și Paștele Domnului se apropie, iar corurile se adună și sunt așezate în ordinea cuvenită, iar Cuvântul se bucură învățându-i pe sfinți…”

„Păstorul lui Hermas” (c. 115-155 d.Hr.) face aluzie la aceasta, în mod discutabil, în câteva locuri.

Iustin Martirul (c. 138–165 d.Hr.) a spus: „Mai mult, era printre noi un om pe nume Ioan, unul dintre apostolii lui Hristos, care a profețit, printr-o revelație care i-a fost făcută, că cei care cred în Hristosul nostru vor locui o mie de ani în Ierusalim; și că, după aceea, va avea loc învierea generală și, pe scurt, învierea veșnică și judecata tuturor oamenilor.” capitolul 81 din Dialogul cu Trypho. El se referă la creștinii care vor locui cu Hristos timp de 1.000 de ani (Apocalipsa 20:4,5) în „Dialogul cu Trypho”, capitolul 81, p. 240.

Creștinii din Vienne și Lugdunum (177 d.Hr.) citează o parte din Apocalipsa 14:4 la p. 779 și parafrazează Apocalipsa 22:11 (care este, de asemenea, Daniel 12:10) la p. 783. Ei citează Apocalipsa 1:5 și jumătate din Apocalipsa 3:14 la p. 784.

Irineu, 182-188 d.Hr. Un exemplu se găsește în *Împotriva ereziilor*, cartea 4, capitolul 20.6, p. 489: „Și Ioan, ucenicul Domnului, când a contemplat venirea sacerdotală și glorioasă a Împărăției Sale, spune în Apocalipsă: «M-am întors să văd glasul care îmi vorbea. Și, întorcându-mă, am văzut șapte sfeșnice de aur; iar în mijlocul sfeșnicelor, pe Unul asemănător cu Fiul omului, îmbrăcat…” (și continuă mult, mult mai mult). Irineu, în 33 de referințe, a făcut trimitere la 46 de versete din Apocalipsa.

Irineu (182-188 d.Hr.) citează Apocalipsa 6:2 ca fiind scrisă de Ioan în Apocalipsă. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, cap. 21.3, p. 493

Irineu (182-188 d.Hr.) citează Apocalipsa 5:8 ca fiind scrisă de Ioan în Apocalipsă. Irineu, Fragmentul 37, p. 575

Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.), ANF, vol. 5, p. 603-604, afirmă că Ioan a scris Apocalipsa.

Clement din Alexandria: Ioan a scris Apocalipsa [Revelația], „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 6, capitolul 13, p. 504

Tertulian (198-220 d.Hr.) discută în detaliu Apocalipsa 2:18, 20-22 ca fiind scrisă de Ioan în Apocalipsă și ca învățătură a Duhului Sfânt. Despre modestie, cap. 19, p. 95

Tertulian (207/208 d.Hr.) subliniază autoritatea lui Matei, Marcu, Luca, Ioan, a Apocalipsei și a multor epistole ale lui Pavel în „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 4, capitolul 5, p. 350.

Commodianus (c. 240 d.Hr.) face aluzie la Apocalipsa 3:14: „Nu va fi nici ajutor, nici corabie pe mare. Aminul arde asupra națiunilor, iar medii și parții ard timp de o mie de ani, așa cum declară cuvintele ascunse ale lui Ioan. Căci atunci, după o mie de ani, ei sunt dați în mâinile Gehennei; iar cel a cărui lucrare au fost, va fi ars împreună cu ei.” „Învățăturile lui Commodianus”, cap. 43, p. 211

Commodianus (c. 240 d.Hr.) „Din cer va coborî cetatea la prima înviere; iată ce putem spune despre o astfel de construcție cerească. Noi, cei care ne-am dedicat Lui, ne vom ridica din nou la El. Și ei vor fi incoruptibili, trăind deja fără moarte. Și nici nu va mai fi nici o durere, nici un gemet în acel oraș. …” Instrucțiunile lui Commodianus, cap. 44, p. 214

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) Printre altele, Ipolit citează Apocalipsa 1:8; 2:6,24; 3:14,21; 5:5,10; 6:14; 11:3,4-6; 12:1-6; 13:11-18; 17, 18; 20:6,11; 21:1; 22:15. Sunt foarte multe versete din Apocalipsa.

Origen (225-254 d.Hr.) se referă la Apocalipsa 21 ca fiind „din Apocalipsa lui Ioan” – Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 6, cap. 23, p. 583

Origen menționează Apocalipsa 5:8 ca fiind din Ioan, în Apocalipsa; Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 8, capitolul 17, p. 645

Comentariul lui Origen la Ioan (c. 227-240 d.Hr.) menționează Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și Ioan. El menționează că Pavel scrie în 2 Corinteni, iar Ioan în Apocalipsă.

Tratatul anonim împotriva lui Novatian (c. 250-257 d.Hr.), capitolul 17, p. 663, citează Apocalipsa 20:11-13 ca fiind „ceea ce spune Ioan în Apocalipsă”.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) menționează Apocalipsa și apoi citează Apocalipsa 18:4-9 în Tratatele lui Ciprian – Mărturii, cap. 36, p. 544.

Moyses și alții, referindu-se la Ciprian (250-251 d.Hr.), citează jumătate din Apocalipsa 3:21: „Celui ce va birui îi voi da să șadă pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și m-am așezat pe scaunul de domnie al Tatălui Meu.” Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 25, p. 303

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) citează jumătate din Apocalipsa 3:7, care seamănă cu Isaia 22:22: „Și același principiu este exprimat, într-adevăr, chiar în Sfintele Scripturi, când se spune că numai Cel ce închide deschide, și nimeni altul;”

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) citează Apocalipsa 1:1, 2, 9 și discută despre autorul acesteia, spunând că a fost scrisă de Ioan, dar nu neapărat de apostolul Ioan. Totuși, el nu a respins-o ca fiind Scriptură. Din „Cele două cărți despre promisiuni”, cap. 4, p. 83

Victorin din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) a scris un comentariu întreg asupra Apocalipsei.

Metodiu (260-312/3 d.Hr.) citează Apocalipsa 12:1-6 ca fiind scrisă de „Ioan în cadrul Apocalipsei”. Din „Banchetul celor zece fecioare”, Discursul 8, cap. 5, p. 336

Lactantius (c. 303–c. 325 d.Hr.) face referire la Apocalipsa 19:12: „numele său nu este cunoscut de nimeni, în afară de El însuși și de Tatăl, așa cum ne învață Ioan în Apocalipsă”. „Epitome a Institutelor divine”, cap. 41, p. 238. El face, de asemenea, aluzie la Apocalipsa 13 în „Institutele divine”, cartea 7, cap. 17, p. 214. Lactantius face aluzie la Apocalipsa 2:17 și 22:17 în „Institutele divine”, cartea 7, cap. 27, p. 223. Acestea sunt toate referințele sale la Apocalipsa.

X Eusebiu de Cezareea (318-325 d.Hr.) a negat că Apocalipsa ar trebui să facă parte din Scriptură

După Conciliul de la Niceea

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament, inclusiv Apocalipsa, în „Scrisoarea festivă” nr. 39, p. 552

Hilary din Poitiers (355-367/368 d.Hr.)

Synopsis Scripturae Sacrae (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Apocalipsa lui Ioan ca parte a Noului Testament. Ea citează integral Apocalipsa 1:1.

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.) face aluzie la Apocalipsa

Ambrosiaster (latină, după 384 d.Hr.)

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) citează Apocalipsa 1:8 ca fiind „Scriptura”. În lucrarea „Despre credința creștină”, cartea a II-a, capitolul 4.35, p. 228

Grigorie de Nazianzus (330-391 d.Hr.)

Grigorie de Nyssa (356-397 d.Hr.) face aluzie la Apocalipsa

Pacian din Barcelona (343-377-379-392 d.Hr.) se referă la Apocalipsa 2:5 ca fiind din „Apocalipsă”. În lucrarea „Despre pocăință”, capitolul 11 (3), p. 86

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.)

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) face aluzie la Apocalipsa 1:6 în „Despre virginitate”, cap. 24, p. 376

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) face aluzie la Apocalipsa (vol. 14)

Sulpicius/Sulpitius Severus (363-420 d.Hr.) afirmă că apostolul și evanghelistul Ioan a scris Apocalipsa în „Istorie”, cartea 2, capitolul 31, p. 112

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Chromatius (decedat în 407 d.Hr.)

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) face aluzie la Apocalipsa 20:12 ca fiind din Apocalipsa lui Ioan. „Apărarea împotriva pelagianilor”, capitolul 13, pagina 131

Augustin din Hippo (388-28 august 430 d.Hr.) citează Apocalipsa 5:9 ca fiind scrisă de Ioan. Despre iertarea păcatelor și botez, cartea 1, cap. 51, p. 34. El se referă, de asemenea, la Apocalipsa 21:3.

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) citează Apocalipsa 1:8 ca fiind cuvintele lui Isus din Apocalipsă. Despre credință și Crez, cap. 5.15, p. 327

Ioan Casian, semi-pelagianul (419-430 d.Hr.), citează Apocalipsa 4:4 ca fiind Sfânta Apocalipsă în „Conferința cu abatele Avraam”, capitolul 1, p. 531.

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (423-458 d.Hr.)

Leo I al Romei (440-461 d.Hr.) citează Apocalipsa 3:2 în „Scrisoarea 108.6”, p. 79

Varimadum (445/480 d.Hr.)

3. Mărturii ale ereticilor și ale altor scriitori

Ereticul Priscilian (385 d.Hr.) face referire la Apocalipsa 18:2, 3, 12

Ereticul donatist Tyconius (după 390 d.Hr.) face referire la Apocalipsa 1:15

4. Cele mai vechi manuscrise ale Apocalipsei pe care le avem arată că există mici variații manuscrise, dar fără erori semnificative din punct de vedere teologic. Cartea Manuscrisele Bibliei grecești, p. 72, menționează că există aproximativ 250 de mărturii manuscrise [timpurii și târzii] ale Apocalipsei. Iată cele mai vechi dintre ele.

p. 18 (= papirusul Oxyrhynchus 1079) (250-300 d.Hr.) Apocalipsa 1:4-7. Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 94, conține o imagine a acestui manuscris și menționează că scrisul nu aparține unui scrib instruit.

p. 24 (= papirusul Oxyrhynchus 1230) cca. 300 d.Hr. Apocalipsa 5:5-8; 6:5-8. Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 106, conține o imagine a acestui manuscris și precizează că scrisul arată că a fost redactat de o persoană obișnuită. Cu toate acestea, este foarte apropiat de Sinaiticus și diferă de Alexandrinus doar de trei ori.

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament

Secolul al IV-lea – 1975 – Aland et al., a treia ediție

Secolul al IV-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

p. 43 Apocalipsa 2:12-13; 15:8-16:2 (sec. al VI-lea sau al VII-lea)

Secolul al VI-lea sau al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament

sec. al VI-lea sau al VII-lea - 1998 - Aland et al., a patra ediție revizuită

p. 47 Chester Beatty III. 250-300 d.Hr. conține 125 de versete din Apocalipsa. Mai exact, conține Apocalipsa 9:10-11:3; 11:5-16:15; 16:17-17:2. Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, la p. 326, prezintă o imagine a acestui manuscris, iar la p. 25 se menționează că scrisul arată că scribul era experimentat în redactarea documentelor. Acest manuscris este cel mai apropiat de Sinaiticus.

A doua jumătate a secolului al III-lea – 1934 – Kenyon, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”, p. 325

Sfârșitul secolului al III-lea – 1968 – „The Text of the New Testament” conține, de asemenea, 11:4;16:16 , dar „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts” prezintă 100% dintre aceste versete între paranteze.

Sfârșitul secolului al III-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Sfârșitul secolului al III-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

A doua jumătate a secolului al III-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament.

p. 85 Apocalipsa 9:19-10:1; 10:5-9 (sec. al IV-lea sau al V-lea)

p. 98, secolul al II-lea, Apocalipsa 1:13-2:1. „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 618, conține o imagine a acestui manuscris și menționează că textul este grav deteriorat.

0169 (= papirusul Oxyrhynchus 1080) (sec. al IV-lea) (o singură foaie) conține Apocalipsa 3:19-4:1.

0163 (o singură foaie)

0207 (o singură foaie)

p. 115 (= papirusul Oxyrhynchus 4499) Apocalipsa 2:1-3, 13-15, 27-29; 3:10-12; 5:8-9; 6:5-6; 8:3-8, 11-13; 9:1-5, 7-16, 18-21; 10:1-4, 8-10, 12-17; 13:1-3, 6-16, 18; 14:1-3, 5-7, 10-11, 14-15, 18-20; 15:1, 4-7 (publicat în 1999) (sec. al III-lea sau al IV-lea)

Londra, secolele al III-lea/al IV-lea

Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) conține întreaga Apocalipsă

Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conține întreaga Apocalipsă.

Manuscrisul 046 conține întreaga carte a Apocalipsei

Apocalipsa lipsește din Vaticanus.

Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptul sahidic [Sah] secolele III/IV

Ephraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din jurul anului 500 d.Hr.

 

Pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Apocalipsei, consultați www.BibleQuery.org/Revelation Manuscripts.html.