< Întrebare biblică din Amos

Î: Care este ideea principală a cărții Amos?

R: Amos este o carte despre motivele și consecințele judecății pentru o viață trăită în plăceri, fără Dumnezeu. Cartea lui Amos are mult „caracter”, probabil datorită lui Amos însuși. Dumnezeu s-a folosit de trecutul și experiența acestui băiat de la țară, evlavios, pentru a transmite un mesaj pe care toate oile lui Dumnezeu, atât din oraș, cât și de la țară, trebuiau să-l audă.

Î: Care este schița generală a cărții Amos?

R: Amos este o carte a judecății. Iată o schiță simplă.

1-2 Judecata se apropie

3-6 Motivele judecății

7-9:10 Cinci viziuni ale rezultatelor

9:11-15 Restaurarea după judecată

Î: În cartea lui Amos, viziunea sa asupra suferinței este diferită de cea a lui Iov și a lui Daniel? Criticul biblic Bart Ehrman scrie: „Iar odată ce introduci Vechiul Testament în ecuație, lucrurile devin complet confuze. … Cartea lui Amos insistă că poporul lui Dumnezeu suferă deoarece Dumnezeu îl pedepsește pentru păcatele sale; cartea lui Iov insistă că și cei nevinovați pot suferi; iar cartea lui Daniel indică faptul că, de fapt, cei nevinovați vor suferi. Toate aceste cărți sunt diferite,…” (Jesus, Interrupted, p. 12)

R: Nu, spiritul critic al lui Ehrman interpretează o excludere care nu există. Amos nu a spus niciodată că oamenii suferă doar din cauza păcatelor lor; Amos se referea la o situație specifică din vremea sa. Iov arată într-adevăr că oamenii suferă din motive care nu au legătură cu păcatele lor sau ale celor din jur, iar Daniel arată că poporul lui Dumnezeu suferă uneori din partea necredincioșilor tocmai pentru că Îl urmează pe Dumnezeu. Ei spun lucruri diferite, dar acestea nu sunt incompatibile. Diferitele fațete ale unei sculpturi arată diferit, dar este aceeași sculptură. La fel, adevărul are perspective diferite în funcție de unghiul din care îl privești, dar aceste perspective sunt complementare, nu incompatibile.

Î: În Am 1:1, când a fost scrisă cartea lui Amos?

R: Amos 1:1 spune că a fost scrisă cu doi ani înainte de cutremur, care a avut loc în timpul domniei lui Ozia. (Aceasta este cu doi ani înainte de scrierea capitolului 6 din Isaia.) A fost scrisă în jurul anului 762 î.Hr. Conform lucrării „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 1426, dovezile arheologice de la Hazor și Samaria indică un cutremur în jurul anului 760 î.Hr. Cartea „735 Baffling Bible Questions Answered”, p. 203, menționează că a fost scrisă între anii 780 și 760 î.Hr.

Î: În Amos 1:1, acest cutremur a fost doar o tradiție legendară?

R: Nu. Nu toate cutremurele au fost consemnate. Cutremurele erau frecvente în acea regiune. De exemplu, descoperirile arheologice de la Qumran arată că a avut loc un cutremur devastator în anul 31 î.Hr., și totuși niciun scriitor antic nu a consemnat acest eveniment.

Dar am găsit dovezi ale acestui cutremur: conform lucrărilor „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament” (p. 1426), „New International Bible Commentary” (p. 895) și „Believer’s Bible Commentary” (p. 1113), dovezile arheologice de la Hazor și Samaria indică un cutremur în jurul anului 760 î.Hr.

Î: În Am 1:2, 3:8, Domnul răcnea din Sion (Ierusalim) aceste judecăți sau cuvintele lui Amos?

R: Cuvântul ebraic folosit aici pentru „a răcni” poate însemna atât răgetul unui leu, cât și sunetul tunetului. Este posibil ca acestea să fie două aspecte ale aceluiași lucru. Când Dumnezeu a rostit aceste cuvinte de judecată prin Amos, în ele era implicată o promisiune, și anume că toate acestea se vor împlini. Dumnezeu a răcnit prin intermediul unui om necunoscut și a redesenat complet harta Orientului Mijlociu.

Î: În Amos 1:3-2:6, Proverbe 30:15-31 și Proverbe 6:16-19, de ce se folosesc secvențe numerice, precum „timp de trei… chiar patru”?

R: Acesta era un procedeu literar ebraic numit uneori „scara numerică”. Este o expresie frumoasă care ajută la memorare și arată că nu numărul exact, „3” sau „4”, este esențial, ci mai degrabă conținutul punctelor menționate.

Î: În Am 1:3, au treierat ei literalmente Gileadul cu fier?

R: Gileadul era locul unde locuiau israeliții la est de râul Iordan. Arameii i-au distrus în 2 Regi 13:1-9, în special în versetul 7. O sanie de treierat ar fi o sanie cu bucăți de fier pe fund pentru a separa boabele de pleavă. Unii comentatori văd în aceasta o metaforă a modului în care i-au distrus complet pe gileadiți. Alții cred că au ucis literalmente pe unii dintre gileadiți trecând cu sania de treierat peste ei.

Î: În Amos 1:4, 7, 10, 12, 14; 2:5, de ce este menționat atât de evident focul de pe zidul palatului?

R: Așa a fost distrus orașul. Nu se foloseau metal sau armături metalice la construirea zidurilor orașului. Se folosea paie în cărămizi, iar unele părți erau întărite cu lemn.

Î: În Am 1:5, ce este casa lui Eden?

R: Mai întâi ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Aceasta a fost o metaforă. Folosirea cuvântului „Eden”, referindu-se la Grădina Edenului, a fost o metaforă poetică pentru Damasc, „grădina” Siriei. Totuși, de ce ar fi acest nume o metaforă și nu altele?

Răspunsul: Cuvântul ebraic beth și cuvântul aramaic bit înseamnă „casă”. Orașul Bit-Adini nu a fost localizat de arheologi, dar a fost menționat în analele akkadiene. Se afla lângă Damasc și a fost cucerit, dar nu distrus, de asirieni în anul 855 î.Hr. Nu știm nimic mai mult despre el din vremea lui Amos. Pe de altă parte, ar putea fi doar o referire generală la împrejurimile Damascului.

Î: În Am 1:8, de ce au pierit filistenii ca popor?

R: Babilonienii au distrus națiunea filisteană când au cucerit Palestina. Totuși, Zaharia 9:5-6 menționează câțiva care au supraviețuit.

Î: În Am 1:9, ce au făcut greșit fenicienii?

R: Nu se spune că ar fi fost violenți, ci că i-au vândut pe israeliți ca sclavi. Fenicienii erau cunoscuți ca negustori de sclavi, conform lui Homer în „Odiseea” 4.288 și urm.; 15.473 și urm.

Î: În Am 2:6; 8:6, de ce era greșit nu doar să-i vândă pe săraci, ci să-i vândă pentru o pereche de sandale?

R: Dacă sclavii erau atât de ieftini, înseamnă că oferta era abundentă. Deși sclavia era permisă în Vechiul Testament, sclavii trebuiau eliberați la fiecare șapte ani, așa cum poruncește Deuteronomul 15:12-18. Ieremia 34:8-21 arată că israeliții nu făceau acest lucru.

Una este să nu respecți legea lui Dumnezeu și alta este ca societatea să o încalce atât de des încât să o instituționalizeze.

Î: În Am 2:6, de ce ar permite Dumnezeu ca cei drepți să fie vânduți ca sclavi?

R: Probabil dintr-un motiv similar celui pentru care Dumnezeu a permis ca creștinii ascultători, care ascundeau evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să fie prinși și trimiși să moară în lagărele de concentrare naziste. Dumnezeu permite adesea chiar și copiilor Săi ascultători să sufere rău și nedreptate în această viață. De fapt, Romani 8:36 menționează că, uneori, poporul lui Dumnezeu se confrunta cu moartea atât de des încât semăna cu oile duse la tăiere. Pentru o discuție detaliată despre modul în care Dumnezeu își poate disciplina poporul prin intermediul unui popor și mai rău, citiți cartea lui Habacuc.

Î: În Am 2:8, ce semnificație geografică au locurile menționate de Amos?

R: Profețiile se desfășoară în cerc, pornind de la Damasc (NE), spre Gaza și filisteni (SW), spre Tir și fenicieni (NW), Edom (ESE), Amon (E), Moab (E), apoi Iuda și Israel. Este ca și cum Dumnezeu ar descrie un cerc sau o spirală, pornind de la popoare străine îndepărtate, trecând prin națiuni cu legături de rudenie, până la Iuda și Israel.

Î: În Amos 2:8, există și alte exemple de situații în care poporul a scăpat la limită și de o „metodă circulară” care servește drept avertisment pentru oameni?

R: Observați că Amos a început cu națiunea cea mai îndepărtată, fără legături strânse, iar ascultătorii s-ar fi putut chiar bucura că judecata lui Dumnezeu se îndrepta spre dușmanii lor. Dar apoi el s-a apropiat treptat, până când oamenii au început să se întrebe: dacă toate acele națiuni urmau să fie pedepsite pentru păcatele lor, cum ar fi putut Iuda și Israel, care erau și ele neluminoase, dar știau mai bine, să scape? Răspunsul este că nu ar fi scăpat. Astăzi, America este preocupată în primul rând de teroriștii islamici, apoi de China în Marea Chinei de Sud și de Taiwan, apoi de Rusia și Ucraina.

Î: În Am 2:8, când aduce Dumnezeu judecata asupra unei națiuni sau a unui popor?

R: Răspunsul scurt este: oricând dorește El. Dar unii factori ar putea fi cât de mult păcătuiește poporul, cât de grave sunt păcatele și cât timp au avut la dispoziție să se pocăiască. În cele din urmă, cât de mult cunosc ei adevărul și au fost oare avertizați?

Î: În Am 2:9-11, 3:2, care sunt motivele pe care Dumnezeu le dă aici pentru a pedepsi Iuda și Israelul la fel de mult sau mai mult decât națiunile înconjurătoare?

R: Comportamentul lui Israel era mai grav, deoarece ei cunoșteau tot ce făcuse Dumnezeu pentru ei. Deoarece Israel dorea să se comporte ca cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, Dumnezeu nu-i va trata mai bine decât pe cei care nu-L cunosc.

Amos 3:2 spune că Dumnezeu le dă pedeapsa nu pentru că nu-L cunosc, ci pentru că Îl cunosc și totuși Îi întorc spatele.

Î: În Amos 2:14-16, de ce subliniază Dumnezeu că cei puternici vor cădea?

R: Un motiv ar putea fi faptul că israeliții se bazaseră pe Dumnezeu să lupte pentru ei. „Domnul este cu noi” era strigătul lor de luptă în Numeri 23:21; Deuteronom 20:4; 31:8; Judecători 6:12; Isaia 8:10; Țefania 3:15,17. Dumnezeu a promis să-Și apere poporul ascultător în vremuri de necaz în Psalmul 23:4; 46:7,11 – dar nimic mai mult. Acest slogan era depășit; Amos 5:2 arată că ei vor fi abandonați.

Î: În Am 3:2, cunoașterea lui Dumnezeu este bună sau nu?

R: A-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu este un lucru bun, dar numai dacă dorești să-L iubești și să-L urmezi. Așa cum sugerează Amos 3:1-2, o relație mai profundă implică o responsabilitate mai mare. Domnul oferă aici un motiv pentru care Iuda și Israel vor fi pedepsiți la fel de aspru, dacă nu chiar mai aspru, decât națiunile din jurul lor. O relație cu Dumnezeu este mai importantă decât cunoașterea.

Î: În Am 3:2, înseamnă oare că nimeni altcineva în afară de israeliți nu știa de Dumnezeu?

R: Nu. Toți au cel puțin o mică revelație despre Dumnezeu, doar prin observarea creației, așa cum arată Romani 1:19-20 și Psalmul 19:1-6. În plus, Dumnezeu S-a revelat și celor care nu erau israeliți, inclusiv lui Avraam, Ketura, Adam, Noe și Enoh. Iona a predicat ninivenilor, iar egiptenii, moabiții, edomiții și așa mai departe știau de Dumnezeul israeliților.

Cu toate acestea, până în vremea lui Hristos, nimeni altcineva nu avea cunoașterea lui Dumnezeu în măsura în care Dumnezeu le-a dat-o evreilor, care au primit Tora lui Dumnezeu. Evreii aveau un loc special, atât ca popor ales, cât și ca cei cărora li s-au dat chiar cuvintele lui Dumnezeu, așa cum arată Romani 3:1-2.

Î: În Amos 3:3, ce se înțelege prin „doi oameni care merg împreună”?

R: Doi oameni nu merg împreună pe o cale dacă nu sunt de acord între ei și nu doresc să se îndrepte spre un loc comun. Un aforism occidental cu o semnificație similară este: „păsările de aceeași pene se adună împreună”. Chiar dacă tu însuți nu vrei să faci un anumit rău, dacă mergi mereu împreună cu cei care îl fac, ești de acord să mergi acolo unde se îndreaptă ei. Doi oameni nu merg împreună decât dacă sunt de acord să o facă.

Î: În Am 3:3-6, care este ideea centrală a celor șapte exemple din aceste patru versete?

R: Dumnezeu explică faptul că acțiunile și inima lor sunt cauza judecății. Niciunul dintre aceste lucruri nu se întâmplă fără ca motivul anterior să fie prezent. La fel, nici pedepsirea lui Israel de către Dumnezeu nu ar avea loc aici, dacă ei nu I-ar întoarce spatele. În acest moment, ei nu au nicio intenție de a se întoarce, așa că judecata este inevitabilă. Dacă nu vor să-L urmeze pe Dumnezeu, atunci nu mai au ce căuta în țara Lui. În viitor, vor fi toți exilați și doar o mică rămășiță se va întoarce.

Î: În Am 3:4, de ce răcnește un leu care vânează?

R: Un leu nu răcnește când urmărește prada, ci doar când este pe punctul de a o captura.

Î: În Am 3:6, Dumnezeu provoacă răul / nenorocirea?

R: Cuvântul „rău” are două sensuri:

Necazuri / dezastre / lucruri dăunătoare: Da, Dumnezeu le provoacă uneori.

Răul moral: Nu, Dumnezeu nu provoacă în mod direct răul moral. Cu toate acestea, Dumnezeu permite ca acesta să se producă și chiar îl „canalizează” în scopurile Sale, folosindu-l și integrându-l ca parte a planului Său.

Musulmanii nu ar trebui să fie surprinși că termenul „rău” poate însemna vătămare, și nu doar răul moral. Termenul este folosit în acest sens chiar în propriile lor scrieri, în Hadith-ul lui Bukhari, volumul 3, cartea 29, capitolul 7, nr. 56, p. 35.

Î: În Am 3:7-8, ce catastrofe viitoare a revelat Dumnezeu prin profeți?

R: Iată câteva dintre ele.

Noe a fost un propovăduitor al dreptății, conform 2 Petru 2:5. El a avut o sută de ani la dispoziție pentru a propovădui în timp ce construia arca.

Împărățiile divizate după moartea lui Solomon 1 Regi 11:29-39 – 1 Regi 12:15-20

Moartea lui Abia, care va pune capăt dinastiei lui Ieroboam 1 Regi 14:1-16 – 1 Regi 14:17-18; 15:29

Moartea lui Ahab și a Izabelei și dispariția descendenței lor. 1 Regi 21:17-24 – 1 Regi 22:29-37

Moartea lui Ahazia 2 Regi 9:30-10:11

Înfrângerea Moabului 2 Regi 3

Repetarea căderii dinastiei lui Ahab 2 Regi 9:7-10

Iuda urma să fie exilată în Babilon 2 Regi 20:16-18, 2 Regi 21:10-15, 2 Regi 22:14-20 – 2 Regi 24-25, Ieremia 29:4-23.

Î: Oare Am 3:7 arată că trebuie să existe întotdeauna un profet pe pământ, așa cum a susținut apostolul mormon Bruce McConkie în „Comentariul doctrinar al Noului Testament”, vol. 2, p. 606?

R: Nu. Nu a existat nimeni cu slujba de profet în cei patru sute de ani dintre sfârșitul Vechiului Testament și Ioan Botezătorul, așa că nici măcar mormonii nu pot afirma acest lucru fără a-și contrazice propriile afirmații.

Î: În Amos 3:7, care este rolul creștinilor de astăzi în a da avertismente?

R: Când Dumnezeu a permis ca poporul Său ales să fie capturat, exilat și distrus ca popor, și când Dumnezeu a permis ca templul Său să fie distrus, cineva s-ar putea întreba: „Unde este Dumnezeu în toate acestea?” și „Nu-I pasă lui Dumnezeu?”. Profeții Vechiului Testament au transmis mesajul că Dumnezeu a făcut mult mai mult decât să știe pur și simplu dinainte că aceste lucruri se vor întâmpla; lui Dumnezeu I-a păsat să se asigure că aceste dezastre vor avea loc. Profeții au avut un rol important; când aceste lucruri se vor întâmpla în viitor, oamenii își vor putea aminti cuvintele profeților, vor vedea consecințele și, poate, se vor pocăi și se vor întoarce la El.

Cine ar trebui să îndeplinească acest rol crucial astăzi? Dumnezeu are Biserica Sa și ne-a poruncit să fim o voce profetică, predicând Evanghelia. Evanghelia nu este doar pesimism și dezastru, dar are un aspect de „condamnare” – pocăiți-vă sau veți pieri.

Î: În Am 3:12, care este semnificația părților sfâșiate ale unui animal în acest context?

R: A spune că părțile animalului sunt „salvate” ar fi o interpretare destul de ironică a cuvântului în acest context, așa cum menționează New International Bible Commentary, p. 902.

Totuși, ar exista un aspect practic pozitiv, chiar dacă foarte mic, pentru păstor. Dacă o oaie lipsea, păstorul era responsabil să compenseze pierderea proprietarului, cu excepția cazului în care putea dovedi că aceasta fusese sfâșiată de fiare sălbatice, așa cum spune Exodul 22:10-13. În Geneza 31:39, Iacov îi spune lui Laban că, atunci când o oaie era sfâșiată de animale sălbatice, Iacov plătea el însuși pierderea, în loc să-i aducă rămășițele lui Laban.

Î: În Amos 3:14, ce este semnificativ în legătură cu Betel și altarele sale?

R: Betel era un loc special pentru închinarea înaintea Domnului, care a fost „reutilizat”. Avraam a locuit acolo, conform Genezei 12:8, imediat după ce a avut viziunea că Dumnezeu le va da descendenților săi țara aceea. Tot acolo Iacov a avut viziunea îngerilor care urcau și coborau pe o scară spre cer. Orașul se numea Luz pe atunci, dar Iacov l-a redenumit Betel, ceea ce înseamnă „casa lui Dumnezeu”. Dumnezeu i-a spus lui Iacov să locuiască în Betel în Geneza 35:1-15. Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată în Betel.

Dar apoi, când Ieroboam s-a răzvrătit împotriva lui Roboam, a văzut că, din punct de vedere politic, nu ar fi bine ca israeliții din nord să meargă frecvent la Ierusalim, în regatul de sud, pentru a se închina. Așadar, Ieroboam a ridicat două altare, unul în nordul îndepărtat, la Dan, iar celălalt aproape de granița cu Iuda, la Betel. În locul închinării înaintea Domnului, Ieroboam a pus viței de aur pentru ca poporul să se închine lor, după cum se menționează în 1 Regi 12:32-13:4. Apoi a venit un om al lui Dumnezeu și a profețit că un viitor rege, Iosia, îi va ucide pe preoții lui Baal la înălțimile de la Betel, iar ca semn, altarul se va despica în două. Atunci altarul s-a despicat în două. Dar, în loc să ia în serios avertismentul și miracolul divin, s-a considerat că era o chestiune simplă să se repare altarul idolatru. Mai târziu, acest altar urma să fie distrus definitiv de bunul rege Iosia, conform 2 Regi 23:15-16.

Așadar, Satana nu are nevoie să construiască nimic, ci doar să deturneze scopul a ceea ce a fost construit pentru Dumnezeu.

Î: În Am 3:14, ce anume din zilele noastre este similar cu Betelul și altarele sale?

R: Multe catedrale din Europa au necesitat un secol sau două pentru a fi construite. În ciuda timpului și a costurilor, cel puțin oamenii știau că va exista un loc permanent de închinare înaintea lui Dumnezeu, construit să reziste de-a lungul veacurilor. Cu toate acestea, astăzi unele biserici și catedrale au fost transformate în afaceri și chiar în moschei. Da, clădirile sunt permanente, dar scopul lor nu a fost.

Un al doilea exemplu este faptul că multe denominațiuni, care au început cu scopul de a-L slăvi pe Dumnezeu, fie s-au schimbat, fie s-au divizat pentru a-și urma propria agendă și nu pretind că respectă tot ceea ce Dumnezeu ne poruncește să ascultăm în Biblie. De exemplu, dacă Biblia spune că practicarea homosexualității este greșită, iar totuși bisericile episcopale și metodiste unite au avut pastori homosexuali, ele sunt ca Betelul după ce a fost transformat de Ieroboam.

Multe seminarii, precum cele de la Harvard, Yale, Princeton și Dartmouth, erau inițial seminarii bune pentru formarea preoților. Acum s-au îndepărtat de învățătura că întreaga Biblie este Cuvântul lui Dumnezeu.

La nivel individual, trebuie să fim atenți la noi înșine. Dumnezeu ne poate da binecuvântări sub formă de bani, educație și experiență profesională, care pot fi folosite în scopuri evlavioase sau deturnate pentru a servi scopurilor răului.

Î: În Am 4:1-3, care este sensul metaforei cu vacile de aici?

R: Țara Bașan era o zonă cu pășuni bogate (Ieremia 50:19; Mica 7:14), cu vite bine hrănite, sau s-ar putea spune răsfățate (Psalmul 22:12; Ezechiel 39:18). Aceste femei cereau lux și plăceri. În timp ce femeile îi exploatau economic pe alții, probabil că nici măcar nu erau conștiente că făceau acest lucru. Poate că, prin obiceiurile lor de a bea și de a cheltui mult, îi împingeau pe soții lor să-i exploateze pe alții pentru a le asigura nivelul de trai pe care îl așteptau. Nu se menționează nimic aici despre imoralitate sexuală, dar aceste femei sunt, într-un fel, opusul unei soții nobile din Proverbe 31:10-31.

Ca niște vite răsfățate, aceste femei se așteptau ca alții să le îndeplinească cerințele. Poate că ele erau primele „Karens”.

Î: În Am 4:2, de ce credeți că se pune accentul aici: „Domnul Dumnezeu a jurat pe sfințenia Sa”?

R: Dumnezeu spune că acest lucru se va întâmpla cu siguranță. Niciuna dintre măsurile de precauție pe care le pot lua, nici toți banii și puterea pe care le au, nu vor putea împiedica acest lucru să se întâmple.

Î: În Amos 4:4, de ce se spune să se urce la Betel sau la Ghilgal și să păcătuiască?

R: Afirmația lui Amos ar fi șocantă pentru ascultătorii săi, și tocmai asta era și intenția. Gândiți-vă la aceasta ca la o invitație ironică de a se grăbi spre judecata lor. Amos le ridiculiza sarcastic închinarea. Din păcate, israeliții obișnuiau să meargă la Betel și la Ghilgal pentru a se închina și a-L cinsti pe Dumnezeu, de pe vremea lui Iosua până la construirea Templului lui Solomon. Acum, israeliții mergeau în continuare la Betel și la Ghilgal, dar pentru a aduce jertfe zeilor falși sau pentru a se închina atât zeilor falși, cât și Domnului în același timp, ceea ce era la fel de grav. Ghilgal era încă un loc de jertfă, conform Amos 5:5; Osea 4:15; 9:15 și 12:11. Betel și Dan erau cele două locuri pe care Ieroboam le-a înființat pentru închinarea la vițeii de aur. „Jertfă” este un termen generic pentru orice fel de jertfă animală sau umană.

Î: În Am 4:4, când, dacă este cazul, ar trebui să fim sarcastici sau ironici în mărturisirea noastră?

R: Fii foarte, foarte atent dacă folosești aceste instrumente, deoarece orice scrii sau spui poate fi copiat sau repetat, adesea fără contextul complet. Nu vrei să dai impresia că ești răutăcios sau lipsit de iubire.

Dar dacă o persoană nu ascultă sau nu vrea să asculte avertismentele tale și nici măcar nu ia în considerare argumentele tale, ai putea răspunde cu ceva de genul: „Minunat, du-te și fă ce spui. Știi că este foarte probabil ca asta să ducă la _____. Înțeleg că asta vrei, nu-i așa?” Sau: „Asta spui, nu-i așa?” (Oferă-i șansa să fie de acord.) „Atunci ești de acord ca eu să le spun altora că tu crezi ______?” (Dacă spune că nu, întreabă-l de ce nu.)

Î: În Am 4:6, ce a vrut să spună Amos prin „dinți curați”?

R: Această expresie însemna că dinții lor nu aveau niciun rest de mâncare, pentru că nu aveau ce să mănânce.

Î: În Amos 4:6-11, când ar trebui să le spunem oamenilor că dezastrele naturale sau războaiele ar putea servi drept avertisment din partea lui Dumnezeu?

R: Unii ar vedea că Dumnezeu a făcut aceste lucruri israeliților, dar alții ar vedea că Dumnezeu pur și simplu Și-a retras protecția de la ei și i-a lăsat în voia dezastrului. În orice caz, ei nu ar fi trebuit să eșueze în a discerne mâna lui Dumnezeu în faptul că a permis ca aceste lucruri să se întâmple.

Unii evrei sunt dezamăgiți sau chiar deziluzionați de faptul că, dacă există un Dumnezeu, El a permis ca holocaustul să aibă loc. Dar dacă evreii nu mai respectau Legea Vechiului Testament (jertfele și toate celelalte) și L-au respins pe Mesia, de ce ar fi trebuit să se aștepte ca Dumnezeu să fie obligat să le acorde o protecție specială?

Când o nenorocire se abate asupra câtorva oameni, nu trebuie să credem că aceștia sunt mai vrednici decât cei din jurul lor cărora nu li s-a întâmplat același lucru. Isus a spus că galileenii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor și cei peste care a căzut Turnul din Siloam, în Luca 13:1-5, nu erau mai răi decât ceilalți. Dar Isus a mai spus că aici era o lecție pentru toată lumea: „Dacă nu vă pocăiți, veți pieri cu toții.”

Uneori, lucruri rele se întâmplă slujitorilor ascultători ai lui Dumnezeu, iar aceștia, la fel ca Iov, nu au nicio idee de ce li s-au întâmplat aceste lucruri. Având în vedere toate lucrurile care i s-au întâmplat doar lui și familiei sale, era clar că nu era vorba doar de o coincidență sau de un accident. Totuși, Iov nu vedea niciun motiv.

Ce nu putem învăța din dezastrele naturale sau din războaie:

1) Că persoanele afectate erau mai rele sau mai păcătoase decât cele care nu au fost afectate.

2) Că vei fi în siguranță dacă nu ești la fel de rău ca cei din jurul tău.

3) Că toate consecințele păcatului se manifestă în această viață.

Trei lucruri pe care le putem învăța din dezastrele naturale sau din războaie:

1) Dumnezeu permite ca aceste lucruri să se întâmple, într-o națiune sau regiune, și nu promite nicio protecție celor care nu-L urmează pe Dumnezeu.

2) Mai mult, lucruri rele se întâmplă chiar și credincioșilor ascultători, precum Iov.

3) Viața nu se limitează doar la pământ, iar abia după moarte, în ziua judecății, lucrurile vor fi îndreptate.

Î: În Am 4:7, de ce Dumnezeu provoacă uneori nedreptate?

R: Deși unii ar putea considera „dreptatea” din partea omului, a lui Dumnezeu și a naturii ca fiind un drept inalienabil, în această lume căzută, atât Biblia, cât și dovezile empirice arată că nu este așa. Dumnezeu va asigura dreptatea deplină, de la pruncii mici care sunt măcelăriți, până la asupritorii răi care prosperă pe tot parcursul vieții lor lungi. Cu toate acestea, dreptatea pentru toți nu se va realiza decât în Ziua Judecății.

Pe de altă parte, starea lucrurilor din această lume căzută nu ar trebui folosită ca scuză pentru a nu fi drepți și corecți față de toată lumea.

Î: În Am 4:9, ce sunt aceste dăunători?

R: Primul termen se referă la familia bolilor plantelor numită „mană”, ciuperci care ucid plantele. Al doilea termen este „lăcustă”. Când o plantă este afectată de una dintre acestea și boala s-a răspândit, atunci, fără substanțe chimice moderne, ea nu va supraviețui. Planta este încă în viață în prezent, dar moartea ei, deși lentă, este inevitabilă.

Î: În Am 4:13, faptul că Dumnezeu creează vântul dovedește oare că Duhul Sfânt este o ființă creată?

R: Deloc. Amos 4:13 menționează că Dumnezeu formează munții și creează vântul. De multe ori, când Biblia menționează lucruri naturale, precum munții și vântul, sensul se referă pur și simplu la munți și vânt. Dacă nu există un sens alegoric pentru „munți”, este o exagerare să încerci să forțezi cuvântul „vânt”, aflat chiar lângă acesta, să se refere la Duhul Sfânt și să creezi o nouă doctrină teologică. Deși Duhul Sfânt a fost comparat cu vântul ca metaforă, asta NU înseamnă că de fiecare dată când suflă vântul, fiecare persoană și fiecare animal aflat în calea vântului simte prezența Duhului Sfânt.

Din punct de vedere istoric, Ambrozie al Milanului este primul cunoscut care a răspuns la această întrebare în lucrarea „Despre Duhul Sfânt”, cartea 2, capitolul 48, pagina 120.

Î: În Am 5:1-3, de ce ar plânge Amos aici, sub inspirația lui Dumnezeu?

R: O lamentație poetică era ceva obișnuit să fie rostită sau cântată la o înmormântare. Un metru de 3+2 era obișnuit într-un cântec funebru, și asta este ceea ce este scris aici, așa cum subliniază „New International Bible Commentary”, p. 905. Judecata nu avusese încă loc, așa că era ca și cum o persoană își ar fi auzit propriul necrolog. Pe lângă faptul că Amos spune ce urma să se întâmple, capitolul 5 ne spune ce simte Dumnezeu cu privire la ceea ce urma să se întâmple. Dumnezeu nu se bucură de moartea celor răi, ci dorește mai degrabă ca ei să se întoarcă de la răutatea lor și să trăiască (Ezechiel 18:23).

Î: În Am 5:1-27, ce este interesant în ceea ce privește structura acestui capitol?

R: Poezia ebraică nu era organizată pe rime, ca poezia engleză, ci mai degrabă pe conținut. Poezia ebraică era adesea organizată sub forma unui chiasm, în care ultima jumătate a poeziei este o imagine în oglindă a primei jumătăți, reformulând totul în ordine inversă. Amos 5:1-17 este un chiasm, iar Amos 5:18-27 este un alt chiasm.

5:1-3 Judecata devastatoare a lui Dumnezeu asupra țării și a orașelor

- 5:4-6 Căutați-L pe Dumnezeu, nu altarele idolilor, și veți trăi

- - 5:7 Nedreptatea împotriva celor drepți

- - - 5:8-9 Dumnezeu este suveran peste ceruri și fortărețe

- - 5:10-13 Nedreptatea împotriva celor integri și a celor săraci

- 5:14-15 Căutați binele, nu răul, și veți trăi

5:16-17 Judecata devastatoare a lui Dumnezeu asupra străzilor și a fermelor

Al doilea chiasm este:

5:18-20 Ziua Domnului va fi aspră pentru cei răi

- 5:21-22 Dumnezeu urăște închinarea ipocrită a unui popor nedrept

- - 5:23-24 Dumnezeu dorește dreptate și neprihănire, nu închinarea pe care El o urăște

- 5:25-26 Chiar și în timpul Exodului v-ați închinat în mod ipocrit altor dumnezei

5:27 În acea zi veți fi luați în captivitate dincolo de Damasc

Amos 5:10-13 este, de fapt, un chiasm în cadrul unui chiasm.

Î: Așa cum Am 5:1-3 deplânge judecata celor răi, așa cum Ieremia a plâns pentru popor în Ier 4:19; 9:1-2 și așa cum Isus a jelit pentru Ierusalim în Mt 23:37, când ar trebui să jelim public pentru un popor, pentru judecata lui și pentru răutatea lui?

R: Mai întâi, să vedem de ce acești oameni, și noi, ar trebui să plângem. Apoi vom vedea când și cum să plângem.

De ce să plângem: În general, există patru motive pentru a plânge pentru o persoană sau un popor păcătos.

a) Din cauza răului pe care îl fac: mai ales dacă se pretind a fi credincioși, ar trebui să ne plângem de felul în care păcatul lor Îl dezonorează pe Dumnezeu.

b) Din cauza judecății iminente: din cauza judecății care va veni asupra lor, în această viață și în veșnicie.

c) Din cauza a ceea ce ar fi putut fi: Așa cum spune Iona 2:8: „Cei care se agață de idoli fără valoare renunță la devotamentul Său plin de iubire.” (BSB)

d) La nivel personal, plângerea pentru propriul nostru păcat face parte din pocăință.

Când să ne plângem: În aceste exemple, este cel mai eficient să ne plângem cât încă mai există speranță, înainte ca ei să fie uciși. Când David s-a plâns pentru fiul său muribund în 2 Samuel 12:16-23, s-a oprit odată ce fiul său a murit.

Cum să ne plângem: Deși culturile diferite pot avea obiceiuri diferite, aceste plângeri erau toate publice, la vedere, pentru ca alții să le poată observa și, poate, să le ia ca avertisment. Ne putem plânge verbal, atât într-un discurs public, cât și în discuții individuale cu oamenii. Ne putem plânge în scris, pe internet, pe bloguri și pe rețelele sociale, precum și în cărți și articole. Creștinii s-au „plâns” pe panouri publicitare pe care oamenii le văd când trec cu mașina. Există multe modalități de a ne exprima public jalea față de faptul că o țară se îndepărtează de Dumnezeu.

Î: În Am 5:4,6, de ce le poruncește Dumnezeu oamenilor să-L caute?

R: Chiar și în toate aceste versete despre judecată, Dumnezeu le oferă oamenilor ocazia să-L caute și să trăiască. Dar Deuteronomul 4:29 și Ieremia 29:13 spun că trebuie să-L căutăm din toată inima. Trebuie să-L căutăm pe Domnul după condițiile Lui, nu după ale noastre.

Căutarea lui Dumnezeu este fie o chestiune foarte ușoară, fie una foarte dificilă, în funcție de faptul dacă ai o bază teologică corectă.

Mulți calviniști înverșunați au o problemă cu acest verset. Alți calviniști își rezolvă problema spunând că Dumnezeu a poruncit lucruri pentru care nu le-a dat unora mijloacele de a se supune, nu a intenționat ca ei să se supună și nici măcar, în voia Sa ascunsă, nu a dorit ca ei să se supună.

Majoritatea creștinilor înțeleg că, în mod evident, Dumnezeu poruncește oamenilor ceva pentru care le-a dat cel puțin unele mijloace de a se supune. Dumnezeu poruncește anumite lucruri oamenilor, le dă mijloacele, dar le dă și libertatea de a se supune sau de a nu se supune.

Î: În Am 5:5b, care este sensul acestor două avertismente?

R: Acestea sunt jocuri de cuvinte profetice sau calambururi. Deși calambururile sunt adesea amuzante, acestea nu sunt, ci reprezintă o modalitate de a păstra amintirea. Gilgal era inițial un monument comemorativ al intrării lui Iosua în țară, dar aici Gilgal va fi o amintire a exilului din țară. Betel era un loc special pentru Avraam, Iacov și alții, și însemna „casa lui Dumnezeu”. Dar Amos a numit Betel „Bet-Aven”, ceea ce înseamnă „casa nimicului” sau „casa răului”.

Această avertizare este destul de neobișnuită, deoarece, de obicei, oamenii sunt invitați să se pocăiască și să meargă la un lăcaș de închinare. Însă acestea erau odinioară lăcașuri de închinare neîntinate ale adevăratului Dumnezeu, dar acum nu mai sunt. Așadar, în loc de „pocăiți-vă și veniți”, mesajul de aici este „pocăiți-vă și stați departe” de locurile care odinioară erau sfinte, dar care acum nu mai sunt.

Astăzi, când un loc, fie că este vorba de un seminar teologic sau de o denominație, s-a îndepărtat complet de Dumnezeu, nu ar trebui să încercăm să „venim” și să-l reformăm din interior. Poate că există un moment potrivit pentru asta, cât timp ei încă se luptă, dar vine un moment când este prea târziu pentru asta. Mai degrabă, ar trebui să „ne ținem departe” și să ne alăturăm credincioșilor evlavioși, în loc să fim alături de cei care s-au angajat deja să se îndepărteze de Dumnezeu.

Î: În Am 5:8, care este semnificația Pleiadelor și, în special, a constelației Orion?

R: Acest verset subliniază suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor cerurilor și a pământului. Dar, mai precis, în astronomie (nu în astrologie), în Palestina, răsăritul Pleiadelor însemna venirea primăverii, în timp ce răsăritul lui Orion însemna venirea iernii. Aceste constelații apăreau și dispăreau în fiecare an cu o precizie de ceasornic. Într-un mod similar, suveranitatea lui Dumnezeu și executarea judecății aveau să aibă loc și ele. Pleiadele și Orion sunt menționate și în Iov 9:9 și 38:31.

Î: În Am 5:10-13, care este chiasmul de aici?

R: Acesta este un chiasm în cadrul chiasmului mai amplu din Amos 5:1-17.

5:10 Cei drepți sunt intimidați

- 5:11a Cei săraci sunt asupriți

- - 5:11b-12a Judecata păcatului legământului

- 5:12b Cei săraci sunt asupriți

5:13 Cei drepți sunt intimidați

Î: În Am 5:18, oamenii nu ar trebui să dorească ziua Domnului, sau ar trebui să o dorească așa cum arată 2 Petru 3:12,14?

R: Copiii lui Dumnezeu ar trebui să o dorească, iar cei care refuză să-L urmeze pe Dumnezeu nu ar trebui să o dorească, la fel cum egiptenii nu ar fi trebuit să-și dorească noaptea Paștelui din Exod 12:29. Amos se adresa aici celor care erau religioși, dar nu erau în regulă cu Dumnezeu. Ei pretindeau că doresc ziua Domnului, dar, în realitate, ar fi trebuit să se teamă de ea, întrucât nu-L urmau pe Dumnezeu decât de fațadă.

Î: În Amos 5:18, cum pot unii oameni din zilele noastre să se bazeze pe harul lui Dumnezeu pentru a-i proteja, în ciuda necredincioșiei și a conduitei lor neevlavioase?

R: Pentru că vorbesc frumos, ar putea crede că merită binecuvântările lui Dumnezeu. Dar chiar dacă suntem pe deplin ascultători, atât în cuvinte, cât și în fapte, tot nu merităm binecuvântările lui Dumnezeu.

Î: Care este semnificația versetului din Amos 5:19?

R: Tocmai când vor crede că sunt în siguranță, departe de orice pericol, atunci va lovi un dezastru fatal.

Î: În Am 5:21, de ce a disprețuit Dumnezeu sărbătorile lor religioase?

R: În primul rând, se pare că ei încercau să-L cinstească pe Dumnezeu prin ceremoniile Sale, în timp ce, în același timp, continuau să practice ceremoniile religioase idolatre. Deși Dumnezeu a instituit sărbătorile și ritualurile în Vechiul Testament, El a disprețuit faptul că ei le respectau în mod ipocrit. Ei puneau accentul pe respectarea sărbătorilor și neglijau alte părți ale Legii lui Dumnezeu, cum ar fi ajutorarea celor săraci și trăirea într-o viață curată. Singurul scop al sărbătorilor religioase din Vechiul Testament, pentru ei, era acela de a-i face să se simtă bine din punct de vedere religios, iar Dumnezeu nu dorea ca ei să aibă acel sentiment fals.

Î: În Am 5:23, faptul că lui Dumnezeu nu-I plac instrumentele muzicale arată oare că nu ar trebui să folosim instrumente în biserică?

R: Nu, ci mai degrabă arată că instrumentele cu coarde făceau parte din închinarea din Vechiul Testament. Dumnezeu nu agreează închinarea nesinceră. Amos 5:22-23 nu justifică lipsa instrumentelor muzicale în vremurile Vechiului Testament, la fel cum nu ar putea justifica lipsa jertfelor în acele vremuri. O observație interesantă este că verbele din Amos 5:21-22 sunt la plural, în timp ce verbele din Amos 5:23 sunt la singular. Așadar, Dumnezeu le spune indivizilor să înceteze să mai facă asta dacă nu s-au pocăit.

Î: Oare Amos 5:25 spune că jertfele israeliților din pustie, aduse timp de 40 de ani, nu erau aduse lui Dumnezeu, având în vedere că Exodul 24:4 și alte texte spun că erau aduse lui Dumnezeu?

R: Cu siguranță, Moise și mulți israeliți au adus jertfe adecvate adevăratului Dumnezeu. Cu toate acestea, mulți alți israeliți în timpul Exodului nu erau hotărâți să-L slujească pe adevăratul Dumnezeu. Mai mult, aproape toți israeliții au adus jertfe idolatre vițelului de aur de la Muntele Sinai.

Î: În Am 5:25-27, când poate fi o încredere falsă în religie, chiar și în religia creștină?

R: Evident, cei care se bazează pe o religie a unui demon sau a unui zeu fals vor avea probleme. Dar chiar și încrederea în Dumnezeu și în adevărul Cuvântului Său este o speranță falsă dacă nu L-ai făcut pe Isus Mântuitorul și Domnul vieții tale.

Dumnezeu nu are nevoie și nici nu dorește ca ei să I se închine amestecând închinarea cu ipocrizia și rebeliunea.

Î: În Am 5:26, cine sunt Moloch și Chiun?

R: Există o oarecare incertitudine cu privire la aceste nume, întrucât textul masoretic și Septuaginta diferă. Indiferent de aceasta, aceștia erau idoli pe care israeliții îi venerau în pustie. Săpăturile arheologice din Palestina au evidențiat un cult înfloritor al idolatriei, mai mult sau mai puțin pe parcursul întregii perioade a existenței israeliților până la exil. Unii liberali au subliniat [în mod corect] că această religie politeistă era foarte diferită de ceea ce ne-a fost transmis în Biblie. În loc să diminueze valoarea Bibliei, aceste dovezi îi confirmă și mai mult autenticitatea. Biblia însăși consemnează idolatria aproape constantă a unor israeliți din țară. Biblia ar fi omis toate acestea dacă ar fi încercat să prezinte o imagine „epurată” și cosmetizată în loc de imaginea reală a istoriei efective.

Aceste cuvinte pot însemna „altar” și „piatră de temelie”. O altă interpretare este că acestea sunt sinonime pentru idolul Saturn. Unii consideră că aceste nume sunt legate de zeii venerați de asirieni și aramei. Indiferent de asta, diverse idoli erau venerați de popoarele din nord-estul lor. Ideea este că, dacă venerezi acești idoli ca pe niște zei, vei ajunge în exil, acolo unde acești idoli sunt venerați.

Î: În Am 6:1, ce era greșit în a te încrede în muntele Samariei?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Ierusalimul în schimb: Unii din Iudeea ar spune că ar fi trebuit să se încreadă în Muntele Sion (locul unde se află Ierusalimul), unde era Templul lui Dumnezeu, în loc de religia falsă a Samariei. Totuși, Ieremia 7 dovedește că acesta este răspunsul greșit.

Răspunsul: Nu ar trebui să ne încredem în nicio practică religioasă, nici măcar în cele pe care le îndeplinim pentru că Dumnezeu ne-a poruncit. Desigur, oamenii nu ar trebui să se încreadă în fapte idolatre, dar nici în propria lor ascultare religioasă; în schimb, ar trebui să se încreadă în Dumnezeu. În Țefania 1:12, oamenii credeau că Dumnezeu nu va face nimic; dar aici Amos spune că Dumnezeu îi vizează în mod special pe cei care Îl resping, dar totuși poartă Numele Lui.

Î: În Am 6:1-7, în ce fel sunt unii oameni astăzi în mod greșit liniștiți, la fel cum erau și atunci?

R: Oamenii trăiesc în liniște atunci când nu văd nicio urgență de a se schimba, nu au nicio dorință de a se schimba și nu văd niciun motiv pentru a se schimba. Ei nu sunt apropiați de Dumnezeu și nu au nicio dorință de a se apropia mai mult, deoarece nu văd nicio nevoie în acest sens. Ar trebui să dorim întotdeauna să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.

În Iuda se credea că Samaria va ține la distanță, pentru o vreme, orice necaz care le-ar veni în cale.

Î: În Am 6:5, cum încearcă unii să-i imite pe marii lideri religioși din zilele noastre?

R: Cântecele și psalmii lui David au fost compuși pentru Dumnezeu. Sunt frumoși atât din punct de vedere literar, cât și din punct de vedere religios. Acești oameni, care aparent nu acordau prea multă importanță lui Dumnezeu, încercau totuși să-l imite pe David.

Astăzi, oamenii pot admira arhitectura și arta creștină, precum și scrierile creștinilor, fără însă să dorească să-L slujească și să-L venereze pe Hristos. Ei pot avea sentimente pozitive față de creștinism, dar nu-i confundați cu creștinii adevărați dacă nu și-au predat viața lui Dumnezeu.

Î: În Am 6:8, de ce ar urî Dumnezeu în mod special mândria din tine?

R: O singură atitudine păcătoasă, mândria, poate bloca multe lucruri bune, precum recunoștința, mulțumirea și disponibilitatea de a fi corectat. Ea poate crește până la a include invidia, lipsa iertării și sentimentul de jignire atunci când ceilalți nu-ți recunosc presupusa superioritate.

Există trei forme ușor diferite de mândrie:

1) A crede că ești mai bun, mai important sau mai valoros decât altcineva.

2) Mândria față de ceea ce ai realizat tu însuți, atribuindu-ți meritul pentru ceea ce au făcut Dumnezeu și alții.

3) Mândria față de ceea ce ai făcut. Nu suntem importanți datorită a ceea ce am realizat, ci pentru că Dumnezeu ne-a creat. Nu suntem iubiți de Dumnezeu pentru ceea ce am făcut, ci pentru ceea ce a făcut Dumnezeu.

Un aspect al mândriei este prostia, pentru că nu ai cu ce să te mândrești în tine însuți.

Î: În Am 6:10, de ce nu ar menționa oamenii numele lui Dumnezeu aici?

R: Oamenii care în trecut au blasfemiat numele lui Dumnezeu cu atâta ușurință se tem acum chiar și să-l rostească, din cauza mâniei care s-a abătut asupra lor.

Î: În Am 6:12 și Ezechiel 5:6, cum transformă unii dreptatea în otravă și rodul neprihănirii în pelin?

R: Ne-am aștepta la dreptate din partea unui judecător într-un proces. Când o persoană primește ceea ce ea înțelege ca fiind nedreptate, poate deveni amărâtă și poate renunța la ideea că ar exista vreodată dreptate. Unele lucruri nu au sens, cum ar fi caii care aleargă pe bolovani sau boii care ară acolo. La fel, unele dintre deciziile judiciare nu vor avea sens.

Î: În Amos 7, când, dacă este cazul, ar trebui să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru oamenii răi?

R: Toată lumea încă păcătuiește, așa că, într-un anumit sens, ne rugăm mereu pentru oamenii păcătoși de fiecare dată când ne rugăm pentru cineva. Dar acest context este diferit; aceștia erau oameni răi și nepocăiți. Amos, și noi, ar trebui totuși să ne rugăm pentru oamenii răi și nepocăiți, ca ei să se pocăiască și să vină la Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu, am fi și noi exact în situația lor.

Î: În Amos 7:7-9, ce rol are exact firul cu plumb?

R: Pur și simplu arată, atât celui care l-a așezat, cât și tuturor celorlalți, dacă ceva este drept și la nivel, sau strâmb. Un zid parțial construit care este strâmb poate fi dărâmat și reconstruit. Un zid vechi poate fi verificat pentru a vedea dacă este încă bun sau dacă ar trebui dărâmat. Un fir cu plumb va măsura Ierusalimul, pentru a vedea dacă ar trebui nimicit, în 2 Regi 21:13.

Firul cu plumb nu face nimic de unul singur, ci arată ce este strâmb și trebuie distrus. Judecata lui Dumnezeu nu va fi arbitrară, ci va fi conformă cu firul cu plumb al Legii Sale.

Î: În Amos 7, Amos a fost acuzat de trădare pentru că a spus lucruri pe care oamenii nu voiau să le audă. Cum ar putea o persoană din zilele noastre să fie acuzată pe nedrept de lipsă de loialitate?

R: Mulți oameni înțeleg greșit, în esență, conceptul de loialitate.

Loialitatea față de o țară versus loialitatea față de un lider politic: Dacă consideri că actualul lider politic nu este cel mai bun pentru țara ta și că ar trebui ales altul, unii te-ar putea numi neloial față de țară. Ei nu văd diferența dintre a urma un lider oricum ar fi și loialitatea față de o țară. Din această cauză, în mod paradoxal, ai putea fi mai loial față de țară decât cel care te acuză. Există un concept care s-a pierdut astăzi pentru unii, numit „opoziția loială”. Din punct de vedere pozitiv, în mai multe biserici l-am auzit pe pastor spunând că ascultătorii ar trebui să verifice ceea ce spune el în raport cu ceea ce spune Biblia. Dacă găsesc un loc în care el spune ceva contrar celor din Biblie, pastorul a spus că, în acel caz, nu ar trebui să-l asculte, ci să urmeze Biblia.

Loialitatea față de organizație: Un șef s-ar putea aștepta ca tu să-i fii mereu loial, chiar și atunci când vrea să faci lucruri care sunt împotriva intereselor companiei sau ale organizației.

Lipsa criticii constructive: În cele din urmă, unii consideră că loialitatea înseamnă să fii mereu pozitiv, iar a nu fi un „om care spune mereu da” este un semn de neloialitate. Problema este că, atunci când este nevoie de o schimbare de direcție, nimeni nu-i va spune liderului că trebuie să se schimbe. După ce sunt forțați să plece, s-ar putea să se întrebe ce s-a întâmplat și de ce nimeni nu le-a spus. Cu toate acestea, ei nu realizează că au cultivat o cultură în care nimeni nu putea să-și exprime opinia și să spună că ceva nu este cea mai bună cale, fără teama de repercusiuni.

Î: În Am 7:10-17, cum a răspuns Amos la acuzația că nu era calificat să fie profet?

R: Amos a fost ca un fir cu plumb pentru o persoană: preotul Amația. De fapt, Amos oferă două răspunsuri complementare. Amos este de acord că nu este calificat din punct de vedere uman sau după orice standarde omenești. Prin urmare, el nu este un profet de profesie și nici nu-și câștigă existența ca profet, așa cum insinuează Amația. Dar Amos spune că, în ciuda acestui fapt, Dumnezeu l-a chemat direct.

Î: În Am 7:10-17, ce ar trebui să faci când cineva îți poruncește să faci ceva?

R: Depinde de situație. Ascultă dacă ceea ce îți poruncesc nu este împotriva poruncilor lui Dumnezeu și dacă aceștia se află într-o poziție în care ar trebui să îi asculți (cum ar fi un polițist, un judecător, șeful tău sau profesorul tău). Romani 12:18 spune că, pe cât posibil, ar trebui să trăim în pace cu toată lumea. Dacă aceștia nu se află într-o poziție de autoritate asupra ta, ascultă-i totuși dacă știi că ceea ce îți cer este ceea ce ar trebui să faci. Dar dacă nu este ceva la care ar trebui să te supui, reacția ta ar putea depinde de circumstanțe. Uneori ai putea pur și simplu să le spui că nu o vei face și de ce, așa cum a făcut Petru în Faptele Apostolilor 4:19-20. Uneori cel mai bun lucru este să faci ceva în secret, așa cum a făcut Iosif din Arimateea în Ioan 19:38. Uneori cel mai bun lucru de făcut este să fugi, așa cum le-a poruncit Isus credincioșilor în Matei 24:16-18.

Site-ul de slujire al unui bun apologet creștin a fost închis, fără ca acesta să știe. Când l-a întrebat pe administratorul site-ului de ce a fost închis, a aflat că cineva îl sunase pe administrator și îi spusese că nu mai dorește site-ul, așa că să-l elimine. Așadar, administratorul, fără a verifica cine a sunat, a închis site-ul. Odată ce apologetul a observat acest lucru, site-ul a fost repus în funcțiune.

În cadrul slujirii mele, am primit odată un e-mail în care mi se spunea că afirmam lucruri greșite despre islam și că ar trebui să-mi închid site-ul, iar dacă nu o făceam, exista o amenințare voalată cu acțiuni legale. Am răspuns cerându-mi scuze pentru orice greșeli pe care le-aș fi putut face și am spus că le voi corecta prompt. Le-am cerut să-mi arate locurile în care am spus ceva greșit, pentru a le putea corecta. Nu am mai primit niciun răspuns de la ei.

Î: În Amos 7, cum ar putea oamenii de astăzi să încerce să controleze sau să suprime o slujire dată de Dumnezeu, așa cum a încercat pe vremuri preotul rău Amația?

R: Cineva s-ar putea opune unei slujiri, unei inițiative sau unei alte lucrări din cel puțin trei motive: control, invidie sau scopuri contrare.

Controlul: O persoană cu autoritate s-ar putea opune unei slujiri sau unei biserici doar din simplul motiv că nu o controlează. Aceasta consideră că toată direcția ar trebui să vină de la ea și că ar trebui să o controleze. Cineva ar putea considera că „imaginea” ar părea proastă în acest caz, întrebându-se: de ce ești lider sau manager dacă nu poți să ții asta sub controlul tău?

Invidia: În alte circumstanțe, ar putea susține slujirea, dar sunt loiali unei alte organizații și consideră că succesul unei slujiri le diminuează succesul a ceea ce își doresc ei. Nu este vorba despre a face ceea ce este mai bine, ci despre ca ei și organizația lor să facă ceea ce este mai bine pentru ei. Uneori, într-un mediu de lucru, conducerea superioară poate încuraja involuntar acest lucru concentrându-se pe rezultatele individuale, în detrimentul muncii în echipă și al sprijinirii altor grupuri. Cineva ar putea simți că „imaginea” nu ar arăta bine în acest caz, deoarece, dacă un alt grup ar face tot ceea ce fac ei, oamenii s-ar putea întoarce și ar întreba ce faci tu.

Obiective contrare: În esență, ministerul ar putea încerca să convingă oamenii să meargă într-o anumită direcție, să creadă sau să acționeze într-un anumit fel, iar cineva ar putea fi fundamental împotrivă. Cineva ar putea considera că „imaginea” ar fi negativă în acest caz, întrucât șeful, managerul sau regele tău dorește ca tu să fii loial și să urmezi o anumită direcție, iar tu tolerezi faptul că altcineva acționează în sens contrar acestui obiectiv.

În cazul lui Amația, ar fi putut fi vorba de toate cele trei motive, cu un accent special pe al treilea. Astăzi, când cineva se opune unui lucru bun pe care îl faci tu sau grupul tău, ar fi bine să încerci să înțelegi de ce. S-ar putea să fie pentru că ai pur și simplu o idee proastă și nu-ți dai seama. Asta ar putea fi adevărat sau nu, deși ei îți vor spune întotdeauna asta, dacă li se oferă ocazia. Dar ia în considerare și faptul că opoziția ar putea fi din unul dintre aceste trei motive; în loc să reacționezi instinctiv la opoziție, este mai bine să răspunzi în mod inteligent. S-ar putea să reușești să-i liniștești, să colaborezi cu ei sau să-ți găsești aliați care să-i depășească.

Î: În Am 8:1-2, care este semnificația fructelor de vară coapte?

R: Aceasta arată că, la fel ca fructele de vară, israeliții erau gata să fie judecați. Aceasta reprezintă ciclul complet al creșterii, până la rezultatele acesteia. În ebraică, cuvântul pentru fruct copt / fruct de vară (qayis) sună ca expresia „timpul este copt” (qes). Sau ar putea fi vorba de fructe prea coapte, în descompunere.

În general, oamenii uită că Dumnezeu are un simț puternic al momentului potrivit.

Mai exact, timpul în care se putea evita judecata se apropia de sfârșit.

Păcatele noastre au o „durată de valabilitate” pe care Dumnezeu o permite temporar pentru o vreme, dar această durată era pe cale să expire.

Î: În Am 8:5, ce era păcătos aici, având în vedere că ei respectau Legea?

R: Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

Ascultarea parțială: Dumnezeu dorește mai mult decât simpla respectare a unor ritualuri și încălcarea altor legi prin înșelăciune și asuprirea celorlalți, așa cum arată și Iacov 2:10-11.

Ascultarea din inimă: Dumnezeu dorește mai mult decât simple fapte exterioare, ci o inimă plină de ascultare.

Ei respectau în aparență sărbătorile de Lună Nouă, deși în inima lor abia așteptau să se termine. Deși erau religioși, foloseau cântare necinstite, îi asupreau și îi cumpărau pe săraci. Chiar și astăzi nu ar trebui să ne surprindă faptul că unii oameni răi, îndepărtați de Dumnezeu, sunt încă religioși.

Î: În Am 8:9, când va apune soarele la amiază?

R: Există două puncte de vedere, iar răspunsul ar putea fi considerat o împlinire dublă.

Imediată: Conform Cronicilor Asiriene, a avut loc o eclipsă pe 15 iunie 763 î.Hr., în timpul unei revolte în orașul asirian Asur. (Asur se află la o distanță de 500 până la 600 de mile de Ierusalim.) Aceasta s-ar putea referi la două eclipse: în 784 î.Hr. și în 763 î.Hr. Amos 8:9 ar trebui înțeles ca o împlinire imediată și nu în contextul sfârșitului timpurilor.

Vremurile de pe urmă: Amos 8:9 spune că acest lucru se va întâmpla „în acea zi”. Acea zi este Ziua Domnului, care a venit prima dată când Domnul S-a născut. Soarele s-a apus în mijlocul zilei când Isus a fost răstignit pe cruce. Ziua Domnului este, de asemenea, atunci când Isus Se va întoarce, când soarele se va apune din nou.

Î: În Am 8:10, când vor jeli ca pentru un fiu unic?

R: Acest lucru se va întâmpla când evreii se vor întoarce în masă la Hristos în vremurile de pe urmă. Zaharia 12:10 discută, de asemenea, acest lucru.

Î: În Am 8:11, cum va fi o foamete de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Oamenii pot refuza să-L urmeze pe Dumnezeu, iar Dumnezeu le permite să se pocăiască mai târziu și să-L urmeze.

2. Cu toate acestea, atunci când o persoană refuză să asculte adevărul pe care Dumnezeu i l-a dat pentru o perioadă suficient de lungă, vine un moment în care nu va mai auzi aproape nimic din Cuvântul lui Dumnezeu. Un termen pe care unii îl folosesc pentru acest proces este „împietrirea judiciară”, iar această împietrire este un proces la care participă atât individul, cât și Dumnezeu. Dacă oamenii nu doresc să-L urmeze pe Dumnezeu, Domnul nu are nicio obligație să le dea Cuvântul Său. De fapt, ar putea fi mai bine pentru ei, în ziua judecății, să știe cât mai puțin posibil, dacă tot erau hotărâți să-L respingă pe Dumnezeu.

3. Desigur, vine un moment final, la moarte, când nu mai există a doua șansă.

4. Pentru un popor, vine, de asemenea, un moment în care Cuvântul lui Dumnezeu este rar printre ei. Vine, de asemenea, un moment în care grupul este dispersat și identitatea lor ca popor se pierde.

Î: Se referă Am 8:11-12 la Israel sau la toate națiunile?

R: Aceste versete se referă direct la israeliți și la descendenții lor metiși, samaritenii. Cu toate acestea, principiul general se aplică și altor națiuni.

Î: În Am 8:12, de ce caută ei Cuvântul Domnului și nu-l găsesc, când Mt 7:7-8 spune că oricine cere primește, iar cel ce caută găsește?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Isus a rostit aceste cuvinte cu secole după Amos, iar lucrurile erau diferite în vremea Noului Testament față de înainte. De asemenea, a existat o perioadă de tăcere de 400 de ani, în care nu a fost dată nicio scriptură, chiar înainte de venirea lui Isus. În cele din urmă, cunoștința pe care ne-a dat-o Isus nu era disponibilă nici măcar pentru oamenii evlavioși care au trăit înaintea Lui. Dar, deși aceste trei afirmații sunt toate adevărate, ele omit adevărul atemporal și avertismentul, care constituie ideea principală a versetelor din Amos 8:12-14.

Răspunsul: Există două niveluri ale răspunsului.

Mai precis, Amos 8:12-14 se referea la cei (în principal samariteni) din țara [Israelului] care se închinau atât idolilor regatului de nord, cât și lui Dumnezeu. Atâta timp cât încercau să-i urmeze pe amândoi, nu vor găsi Cuvântul lui Dumnezeu.

În general, Amos 8:12-14 este o avertizare pentru toți oamenii. Matei 7:7-8 nu înseamnă să ceri de la oricine; înseamnă că trebuie să-L ceri pe Singurul Dumnezeu Adevărat. Dacă vrei să combini adevărul lui Dumnezeu cu falsitatea idolilor și a altor religii, vei avea o foamete de adevăr, nu o împlinire a adevărului. Trebuie să-L cauți pe Dumnezeu din toată inima ta, nu ca o parte a inimii tale să-L caute pe Dumnezeu, iar cealaltă parte să caute idolii.

Î: În Amos 9:1-4, care este semnificația acestor versete?

R: Poți fugi, dar nu te poți ascunde de mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doar permite această distrugere; El o supraveghează! Dacă cineva fuge într-un templu sau în casa sa ca să se ascundă, agenții mâniei vor fi la ușile casei, dărâmându-le. Dacă cineva fuge în altă parte, mânia lui Dumnezeu îl va ajunge din urmă oricum. Chiar dacă cineva face parte din poporul ales al lui Dumnezeu, asta nu-l va salva.

Muntele Carmel este probabil menționat deoarece acolo există mii de peșteri de calcar, în special pe versantul vestic, unde un fugar s-ar putea ascunde. Vârful este acoperit de păduri dese, iar cineva ar putea încerca să se ascundă și acolo.

Î: În Am 9:3, Dumnezeu provoacă răul fizic?

R: Există două tipuri de lucruri denumite de cuvintele ebraice (precum și de cele englezești) pentru „rău”.

Răul moral este nelegiuirea, și, deși Dumnezeu îl permite, El nu îl provoacă în mod direct.

Răul fizic este vătămarea sau moartea, iar uneori Dumnezeu îl provoacă direct.

Î: În Am 9:7, în ce fel erau evreii asemănători cu etiopienii?

R: La fel cum două case pot fi identice, cu excepția culorii vopselei, noi toți suntem la fel în fața lui Dumnezeu, deoarece „culoarea vopselei” noastre nu are nicio importanță pentru El.

Î: Oare Am 9:7 arată că poporul evreu era negru?

R: Nu, doar dacă culoarea pielii ar fi singurul criteriu pe care Dumnezeu îl folosește pentru a distinge oamenii. Popoarele din Orientul Mijlociu erau caucaziene. Egiptenii erau în principal caucazieni, cu oarecare sânge negru. Cu toate acestea, în Egiptul antic, egiptenii cu păr roșcat erau considerați urâți și își radeau capul. Cum ar fi putut avea păr roșcat, dacă ar fi fost toți negri…?

Dumnezeu a folosit exemplul unui popor care arăta foarte diferit din punct de vedere fizic, pentru a sublinia faptul că, dincolo de aspectul exterior, suntem cu toții la fel în ochii lui Dumnezeu. Galateni 3:28 arată, de asemenea, că suntem cu toții fii ai lui Dumnezeu, indiferent de rasa noastră sau de faptul că suntem bărbați sau femei. În Biserica primară, oamenii din Etiopia, Rusia și Franța se închinau cu toții lui Dumnezeu de comun acord, potrivit lui Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.), în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 1, capitolul 10.2, p. 331

Î: În Am 9:7, unde se aflau Caphtor și Kir?

R: Caphtor era patria strămoșească a filistenilor înainte ca aceștia să vină în sud-estul Palestinei. Kir era patria strămoșească a arameilor înainte ca aceștia să vină în Siria de astăzi. Nu știm cu certitudine unde se aflau aceste locuri. Cu toate acestea, filistenii erau un popor din zona Mării Egee și se crede că probabil proveneau de pe insula Creta.

Î: În Am 9:11-15, de ce apare un mesaj de speranță imediat după o profeție atât de plină de mânie?

R: Mulți alți profeți încheie, de asemenea, cu o notă optimistă privind viitorul, cel puțin pentru o rămășiță. Din prima jumătate a capitolului 9, ne-am putea întreba dacă Dumnezeu terminase definitiv cu israeliții, până la distrugerea lor definitivă. Dar Amos 9:11-15 arată că nu este așa; Dumnezeu are încă un plan minunat pentru descendenții lor din generațiile viitoare, în timpul mileniului și după aceea.

Î: În Am 9:12, când au stăpânit evreii rămășița Edomului?

R: Aceasta nu se referă doar la țară, ci și la popor. În jurul anilor 130/125 î.Hr., regele Ioan Hyrcanus i-a forțat pe edomiți să se asimileze cu evreii. Irod cel Mare era edomit. Dar nu doar Edomul; poporul lui Dumnezeu urma să includă neamurile în general. Iacov, fratele Domnului, a adus în discuție acest aspect, citând Amos 9:11-12, la Sinodul de la Ierusalim din Faptele Apostolilor 15:1-20.

Î: În cartea lui Amos, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există și astăzi?

A: Manuscrisele de la Marea Moartă: (c. 1 î.Hr.) Printre manuscrisele de la Marea Moartă se găsesc trei exemplare ale cărții Amos, identificate cu numerele 4Q78 (=4QXIIc), 4Q82 (=4QXIIg) și 5Q4 (=5QAmos).

4Q78 conține Amos 2:11-16; 3:1-15; 4:1-2; 6:13-14; 7:1-4,7-9,12-16

4Q82 conține Amos 1:3-15; 2:1, 7-9, 15-16; 3:1-2; 4:4-9; 5:1-2, 9-18; 6:1-4, 6-14; 7:1, 7-12, 14-17; 8:1-5, 11-14; 9:1, 6, 14-15

5Q4 conține Amos 1:3-5.

Cu toate acestea, în lucrarea „The Dead Sea Scrolls Translated”, la pagina 479, se menționează că 4Q82 (4QXIIg) din profeții minori conține fragmente din Osea și Naum, dar nu menționează nimic despre Amos. De asemenea, lucrarea „The Meaning of the Dead Sea Scrolls” prezintă doar 5:26-27; 8:11; și 9:11 din Amos.

Nahal Hever este o peșteră situată lângă Engedi, care conține un fragment din profeții minori în limba greacă (8 Hev XIIgr). Acesta a fost scris între anii 50 î.Hr. și 50 d.Hr. A fost ascuns în timpul revoltei lui Bar Kokhba împotriva Romei. Este o revizuire a Septuagintei, realizată în Iudeea, și aproape identică cu textul masoretic.

Sulul profeților minori de la Wadi Murabba'at (Mur XII) datează din jurul anului 132 d.Hr. Acesta conține Amos 1:5-15; 2:1; 6:1?; 7:3-17; 8:3-7,11-14; 9:1-15.

În ansamblu, în Manuscrisele de la Marea Moartă, Nahal Hever și Wadi Murabba'at, avem următoarele versete din Amos: Amos 1:3-15; 2:1,7-9,11-16; 3:1-15; 4:1-2,4-9; 5:1-2,9-18; 6:1-4,6-14; 7:1-4,7-17; 8:1-5,11-14; 9:1,6,14-15.

Manuscrisele Bibliei creștine, datând de aproximativ 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv cartea lui Amos. Două dintre acestea sunt Vaticanus (325-350 d.Hr.) și Alexandrinus (c. 450 d.Hr.), în care cărțile celor doisprezece profeți minori au fost plasate înaintea cărții lui Isaia. Cartea lui Amos este completă atât în Vaticanus, cât și în Alexandrinus.

Osea, Amos și Mica nu au fost niciodată prezenți în Sinaiticus (340-350 d.Hr.).

Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Amos?

R: Scriitorii din perioada pre-niceeană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Amos sunt:

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) în „Dialogul cu Trypho evreul”, cap. 22, p. 205, citează Amos 5:18-6:7 ca fiind din Amos.

Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) (implicit) menționează „Vechiul Testament” și enumeră cărțile. El nu enumeră individual cei doisprezece profeți minori, ci îi numește „Cei Doisprezece”. Fragmentul 4 din Cartea Extraselor, vol. 8, p. 759

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) se referă, de asemenea, la Amos 1:2; 5:25,26; 8:9,10; 9:11-12.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.)

Tertulian (198-220 d.Hr.)

Ipolit (222-235/6 d.Hr.)

Origen (240 d.Hr.) „Căci de ce doriți Ziua Domnului? Și aceasta este întuneric, nu lumină, spune profetul Amos.” (cf. Amos 5:18) Omilii la Ieremia, Omilia 12, cap. 10.1, p. 123 (greacă)

Novatian (250/254-256/7 d.Hr.)

Ciprian al Cartaginei (248-258 d.Hr.)

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează Amos 5:8 ca fiind cuvântul profetului. Dialog despre adevărata credință, partea a 5-a, cap. 18b, p. 172.

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.)

Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.)

După Niceea (325 d.Hr.):

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) (Se deduce din faptul că menționează cei doisprezece profeți) „Există, așadar, în Vechiul Testament, douăzeci și două de cărți; … apoi Profeții, cei doisprezece fiind considerați ca o singură carte….” Atanasie, Scrisoarea de Paște 39, cap. 4, p. 552.

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Pentateuhul, Iov, Iosua, fiul lui Nave [Iosua], Judecători, Rut, Samuel și Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia. Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

După Niceea au mai existat și alți scriitori.

Î: În cartea lui Amos, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Septuaginta are aproximativ 3.219 de cuvinte în limba greacă. Concentrându-ne asupra capitolului 5 (489 de cuvinte grecești), prima variantă este textul masoretic, iar a doua este Septuaginta greacă, dacă nu se specifică altfel.

Am 3:9 „Așdod” (masoretic) vs. „Asiria” (Septuaginta)

Am 5:1 „cuvânt” vs. „cuvântul Domnului”

Am 5:1 „plângere/cântec funebru, pe care îl ridic împotriva voastră” vs. „pe care îl înălț împotriva voastră, o plângere/un cântec funebru”

Am 5:1-2 „O, casă a lui Israel! Fecioara lui Israel a căzut și nu se va mai ridica; zace părăsită pe pământul ei; nu este nimeni care s-o ridice.” vs. „Casa lui Israel a căzut; nu se va mai ridica. Fecioara lui Israel a căzut pe pământul său; nu este nimeni care s-o ridice.”

Am 5:4,6 „și veți trăi” vs. „și veți trăi”

Am 5:5 „Ghilgal” vs. „Galgala”

Am 5:5 „Beersheba” vs. „fântâna jurământului” (Numele orașului Beersheba înseamnă fântâna jurământului)

Am 5:6 „El nu va izbucni ca un foc [asupra] casei lui Iosif și nu o va mistui; și nimeni nu-l va stinge pentru Betel.” vs. „ca nu cumva casa lui Iosif să ardă ca un foc și să-l mistuie, și să nu fie nimeni care să-l stingă pentru casa lui Israel.”

Am 5:7 „El i-a părăsit pe cei care transformă dreptatea și neprihănirea în pelin pe pământ” vs. „[El este] Cel care judecă în înălțimi [de sus] și a întemeiat dreptatea pe pământ”

Am 5:8 „Cel ce a făcut Pleiadele și Orionul” (constelații de pe cer) vs. „Cel ce a făcut toate lucrurile și le schimbă”

Am 5:9 „Cel care face ca distrugerea să izbucnească împotriva celor puternici” vs. „Cel care revarsă ruina asupra puterii”

Am 5:9 „distrugerea vine asupra cetății” vs. „și aduce necaz asupra cetății.”

Am 5:10 „îl disprețuiesc pe cel ce vorbește cu dreptate” vs. „au urât cuvântul sfânt”.

Am 5:11 „călcarea voastră în picioare a celor săraci” vs. „au lovit pe cei săraci cu pumnii lor”

Am 5:15 „Urâți răul și iubiți binele” vs. „Am urât răul și am iubit binele”

Am 5:17 „în toate viile” vs. „pe toate căile”

Am 5:18 „cei care doresc” vs. „voi care doriți”

Am 5:18 „acest lucru” vs. „această zi a Domnului”

Am 5:18 „Ziua Domnului este întuneric” vs. „pe când este întuneric”

Am 5:20 „strălucire în ea” vs. „strălucire”

Am 5:21 „disprețuiesc zilele voastre de sărbătoare” vs. „resping sărbătorile voastre”

Am 5:21 „nu-Mi fac plăcere adunările voastre solemne” vs. „nu-Mi miros ofrandele voastre de mâncare în adunările voastre generale.”

Am 5:22 „Nu voi fi mulțumit” vs. „Nu le accept”

Am 5:23 „instrumente cu coarde” vs. „instrumente”

Am 5:24 „ape… pârâu care curge neîncetat” vs. „apă… torent de netrecut”

Am 5:25 „jertfe și ofrande de mâncare” vs. „victime și ofrande”

Am 5:25 „patruzeci de ani în pustie, o, casă a lui Israel?” vs. „O, casă a lui Israel, patruzeci de ani în pustie?”

Am 5:26 „Da, ați purtat cortul regelui vostru și pe Kiyyun/Kaiwan, chipurile voastre, steaua zeilor voștri…” vs. „Da, ați luat cortul lui Moloch și steaua zeului vostru Raephan/Rephan, chipurile lor…”

Am 5:27 „De aceea” vs. „Și”

Am 8:1 „a spus” (Masoretic, Septuaginta) vs. „mi-a spus” (siriacă, Teodor din Mopsuestia, Comentariu la Amos, cap. 8, p. 164)

Am 8:8 „se umflă ca lumina” (textul masoretic) vs. „se umflă ca râul [Nil]” (unele manuscrise ebraice, Septuaginta, Targum, siriacă, Vulgata)

Am 9:12a „Edom” vs. „omenirea/oamenii”

Am 9:12b „care poartă numele Meu” (textul masoretic) vs. „care poartă numele Meu să-L caute pe Domnul” (Septuaginta)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din Literal Translation a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării The Septuagint: Greek and English. Au fost utilizate, de asemenea, The Expositor's Bible Commentary și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.

Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din „The Holy Bible, Berean Standard Bible (BSB)”, care a fost pusă la dispoziția publicului: https://berean.bible