Bible Query NT

Întrebare biblică din 3 Ioan

Î: Tocmai am văzut câteva dintre videoclipurile dvs. pe YouTube. Ați putea să-mi explicați 3 Ioan 2 și Proverbe 10:22? Nu sunt sigur cât de importante sunt limbile originale pentru noi sau care traducere este corectă. Îmi puteți spune cum, sau dacă, pot aplica aceste versete în viața mea?

R: Desigur. Nu am observat nicio problemă interesantă legată de traducere în aceste versete. Traducerea extinsă a Noului Testament realizată de Wuest scoate în evidență mai pe deplin timpurile verbale, iar iată ce spune aceasta despre 3 Ioan 2: „Iubitule, mă rog în toate lucrurile ca tu să prosperi și să te bucuri neîncetat de sănătate bună, așa cum prosperă sufletul tău.”

Prima parte a versetului 2 din 3 Ioan arată că este bine să te rogi pentru sănătate atât pentru ceilalți, cât și pentru tine însuți. În ultima parte, expresia „sufletul tău să prospere” înseamnă că, în calitate de credincios, ești atât credincios adevărului pe care îl cunoști, cât și continui să progresezi în adevăr. Ultima parte implică faptul că umbli (sau ar trebui să umbli) aproape de Domnul, ai momente frumoase de rugăciune cu El, studiezi Cuvântul Său, Îl iubești, îi iubești pe ceilalți și, pe scurt, faci tot ceea ce creștinii ar trebui să experimenteze și să facă. Legătura dintre prima parte și ultima parte indică faptul că prosperitatea sufletului tău este o prioritate chiar mai mare decât sănătatea ta. Ioan nu a spus: „Sper să te bucuri de o sănătate fizică bună, indiferent de starea ta spirituală”, ci mai degrabă că starea ta spirituală să fie bună, iar sănătatea ta fizică să fie la fel de bună.
Însă a fi un creștin ascultător nu înseamnă că vei avea o sănătate bună tot timpul. Epafrodit, un tovarăș al lui Pavel, era foarte bolnav și a fost la un pas de moarte, după cum se menționează în Filipeni 2:25-27. Chiar și Pavel era bolnav, iar Dumnezeu a folosit acea circumstanță pentru ca el să le predice galatenilor, după cum se menționează în Galateni 4:13. Când Timotei suferea frecvent de afecțiuni stomacale, Pavel nu i-a spus în acest caz: „Vino, ca eu (sau Dumnezeu) să te vindec”, ci mai degrabă: „Bea puțin vin, din cauza stomacului tău și a afecțiunilor tale frecvente”, după cum se menționează în 1 Timotei 5:23. Elisei, care a săvârșit atâtea minuni, a suferit de o boală care l-a ucis, după cum se menționează în 2 Regi 13:14. Daniel a fost bolnav câteva zile după ce a primit o viziune, conform Daniel 8:27.
Așadar, un creștin nu ar trebui să se aștepte să nu se îmbolnăvească niciodată.
Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătatea noastră și a celorlalți.

Este în regulă să mergem la medici pentru medicamente și tratamente.

Dumnezeu a vindecat în mod supranatural oamenii de boli în trecut, iar astăzi Dumnezeu îi vindecă în mod supranatural.

Nu ar trebui să facem din sănătate un idol și să-L căutăm pe Dătător mai mult decât darurile Sale.

Deși Dumnezeu dorește mai presus de toate ca noi să fim bogați spiritual, Proverbe 10:22 se referă la faptul că Dumnezeu ne binecuvântează și cu bogăție materială. Aceasta nu este o garanție pentru fiecare creștin; altfel, ce putem spune despre apostolul Pavel, care nu a avut niciodată o mare bogăție materială? Dumnezeu le dă creștinilor ceea ce au nevoie pentru a trăi, dar Proverbe 10:22 spune că binecuvântarea Domnului „îmbogățește”, ceea ce indică o abundență dincolo de strictul necesar de care avem nevoie noi și familia noastră. De ce ar vrea Dumnezeu să ne dea asta? Pentru ca noi să-L slăvim pe Dumnezeu, dându-I înapoi pentru a-i ajuta pe alții. De fapt, se pare că Dumnezeu nu le dă direct unor creștini ceea ce au nevoie pentru a supraviețui, iar altora o supraabundență, astfel încât cel de-al doilea grup să poată mărturisi despre iubirea lui Dumnezeu care se revarsă în inimile lor, fiind instrumentele pe care Dumnezeu le folosește pentru a satisface nevoile credincioșilor cărora le lipsește ceea ce este necesar. Dacă te afli în cel de-al doilea grup, roagă-te să fii atât înțelept, cât și sârguincios în a dărui acolo unde Dumnezeu a intenționat să dai.

Bogăția este diferită de multe daruri ale lui Dumnezeu, deoarece poate deveni atât de ușor un blestem. Bogăția în sine nu este rea; altfel, Proverbe 10:22 nu ar fi fost scris. Avraam a fost, de fapt, un om extrem de bogat, atât după standardele antice, cât și după cele moderne. Cu toate acestea, iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor (1 Timotei 6:10). Dacă Dumnezeu ne dă doar hrana și hainele de care avem nevoie, ar trebui să ne mulțumim cu atât (1 Timotei 6:8). Mulți s-au îndepărtat de credință din cauza banilor (1 Timotei 6:10), inclusiv Ghedeon din Vechiul Testament. De fapt, a da în mod nechibzuit cuiva aflat în nevoie mult mai mulți bani decât are nevoie poate fi o capcană spirituală mortală pentru acea persoană.

Dacă îi ceri ceva lui Dumnezeu, fie că este vorba de cunoaștere, de vindecare, de bani sau de altceva, examinează-te; de ce ceri? Este pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și pentru a-ți satisface mândria egoistă, lăcomia sau alte dorințe? Sau este exclusiv pentru ca tu să-L slăvești pe Dumnezeu? Dacă propriile tale dorințe egoiste fac parte din asta, atunci trebuie să-ți curățești mai întâi inima; apoi, dacă Dumnezeu încă dorește să ceri, cere. Dacă ți-ai dori o avere mare pentru a putea ajuta misionarii, de exemplu, ai fi la fel de bucuros dacă Dumnezeu ți-ar răspunde afirmativ la rugăciune, dând o sumă uriașă de bani altcuiva, iar tu n-ai vedea niciun bănuț din ea, și acea persoană ar ajuta misionarii în locul tău? Dacă ai fi chiar și puțin mai puțin bucuros, atunci trebuie să-ți examinezi inima.

Î: În 3 Ioan 1, l-a tratat Ioan pe Gaius ca pe un aliat care îl va sprijini împotriva lui Diotrephes, liderul unei alte facțiuni, așa cum spune „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 1171?

R: Nu. Nu există dovezi care să susțină ideea că Ioan, un apostol al lui Isus, avea nevoie de aliați pentru sine. Cu toate acestea, este probabil că Ioan îi scria lui Gaius pentru a-i cere, în mod indirect, sprijinul pentru Demetrius împotriva lui Diotrephes.

Î: În 3 Ioan 1, i se adresează lui Gaius vreo mustrare sau corectare? Dacă nu, atunci de ce ar fi petrecut Ioan atât de mult timp spunând ceea ce se făcea deja corect?

R: Această scrisoare era atât foarte personală, cât și foarte oficială. Ioan s-a adresat lui Gaius cu „Iubitule” de trei ori (3 Ioan 2, 5, 11). Dar Ioan dorea, de asemenea, sprijinul lui Gaius pentru Demetrius împotriva lui Diotrephes.

Î: În 3 Ioan 1, care este diferența dintre a iubi pe cineva și a-l iubi în adevăr?

R: A iubi pe cineva în adevăr poate însemna că îl iubești, dar că iubești adevărul și faptul că el se află în adevăr mai mult decât simpla lui companie. Dacă ai avea o prietenie cu cineva și acea persoană ar avea nevoie să afle ceva ce este adevărat, dar ai crede că spunându-i-ai putea pune în pericol prietenia, i-ai spune? Cu alte cuvinte, ai iubi mai mult prietenia sau pe prietenul însuși? A iubi pe cineva în adevăr înseamnă mai mult decât a iubi pur și simplu persoana respectivă; înseamnă a iubi pe cineva suficient de mult încât să-i spui ceea ce are nevoie să afle. Ai încredere că prietenii tăi îți vor spune lucrurile pe care trebuie să le știi, chiar și atunci când s-ar putea să nu vrei să le auzi?

Î: În 3 Ioan 2, expresia „Mă rog ca tu să prosperi în toate privințele și să te bucuri de sănătate bună” arată oare că toți creștinii ar trebui să fie sănătoși și bogați?

R: Nu. Predicatorii prosperității ar putea încerca să folosească acest verset pentru a propovădui această eroare, dar nu orice mențiune despre sănătate și bunăstare înseamnă că trebuie să ne gândim la Dumnezeu în primul rând în termeni de sănătate și de lucrurile bune pe care El ni le dă. Ioan se ruga pentru bunăstarea lor în toate privințele. Biblia nu are nimic împotriva credincioșilor bogați, precum Avraam, atâta timp cât aceștia nu iubesc banii.

Î: În 3 Ioan 2, de ce ne concentrăm mai mult pe salvări și vindecări spectaculoase decât pe faptul că Dumnezeu ne oferă protecție și sănătate în viața de zi cu zi?

R: Acest lucru nu înseamnă că Gaius era bolnav. Ci era mai degrabă o mulțumire pentru sănătatea lui bună.

Î: În 3 Ioan 2, ce înseamnă că sufletul cuiva prosperă?

R: Ioan spune că se roagă ca Gaius să aibă o sănătate bună, care să corespundă cu umblarea lui bună cu Domnul.

Î: În 3 Ioan 3-4, dacă este adevărat că „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”, vedeți vreun indiciu că Ioan consideră de la sine înțeles faptul că Gaius încă umblă în adevăr? Dacă nu, când ar trebui să considerăm de la sine înțeles că cineva va continua să umble în adevăr?

R: Nu pare că Ioan consideră de la sine înțeles faptul că cineva continuă să umble în adevăr, și nici noi nu ar trebui să o facem. În pilda lui Isus despre cele patru tipuri de sol, dintre cele trei soluri care păreau toate bune la început, doar unul a dat de fapt roade. Persecuțiile pot usca, iar grijile acestei lumi pot sufoca creșterea spirituală și pot arăta dacă viața spirituală este reală sau doar aparentă. Dacă întâlnești un credincios pe care nu l-ai mai văzut de mult timp, ar fi bine să-l întrebi cum decurge umblarea lui cu Domnul.

Î: În 3 Ioan 3-4, de ce luăm de bun unele lucruri pe care nu ar trebui să le luăm de bun?

R: Din păcate, este adesea firesc să avem o lipsă de recunoștință. Oamenii tind să se concentreze pe obținerea a ceea ce nu au și, adesea, nu apreciază ceea ce au deja. Adesea, oamenii vor să muncească pentru a obține ceea ce nu au, uitând în același timp să păstreze ceea ce au deja.

Î: În 3 Ioan 3, unii frați i-au povestit lui Ioan despre credincioșia și umblarea lui Gaius. Când ar trebui să le povestim altora despre credincioșia și umblarea unui alt creștin? Cum se face ca acest lucru să nu fie bârfă?

R: Mai întâi întreabă-te de ce le spui altora. Dacă este pentru a-i entuziasma pe ascultătorii tăi sau pentru a te mândri pe tine însuți, atunci nu o face. Întreabă-te dacă persoana despre care vorbești ar auzi ce spui: ar fi mulțumită de ceea ce spui sau ți-ar fi rușine? Dacă da, atunci nu spune nimic. Pe de altă parte, dacă ar fi un exemplu bun pentru alții, ar fi o încurajare sau o corectare pentru alții, iar persoanei respective nu i-ar deranja că vorbești despre ea, atunci este în regulă.

Cum ai putea ști dacă ar deranja-o sau nu dacă ai vorbi despre ea? Când este posibil, de ce nu o întrebi? Odată, un pastor le povestea enoriașilor săi o întâmplare despre fiica sa care era la școala primară și a spus că o întrebase mai întâi pe fiica sa dacă era în regulă să împărtășească acest lucru. Fiica sa a spus că era în regulă, pentru că și ea împărtășește povești despre el cu colegii ei de clasă!

Î: În 3 Ioan 4, de ce bucuria lui Ioan la auzirea faptului că un creștin continuă să umble în adevăr ar fi mai mare decât bucuria lui la auzirea faptului că cineva a fost mântuit? De ce uneori înțelegem greșit acest lucru?

R: În pilda celor patru tipuri de pământ, din perspectivă umană, inițial există trei „bucurii” legate de cele trei tipuri de pământ care par a fi bune. Dar, pe termen lung, a existat o singură bucurie adevărată, aceea pentru pământul bun. Dacă cineva pretinde că îl acceptă pe Hristos, dar nu rămâne în Hristos, aceasta nu este o dovadă că ar fi un motiv de bucurie. În Matei 28:19, Isus nu ne-a poruncit să facem convertiți din toate neamurile, ci mai degrabă ucenici. Desigur, a fi convertit este o condiție prealabilă pentru a fi ucenic, dar accentul se pune pe ucenici (care rămân în Hristos), nu doar pe convertiți (care ar putea sau nu să rămână).

Î: În 3 Ioan 5, de ce nu ar trebui să ne cheltuim resursele slujirii doar pe creștinii pe care îi cunoaștem (și în care putem avea încredere), în locul străinilor?

R: Nu este suficient să dăm pur și simplu bani pentru lucrarea lui Dumnezeu; ar trebui să dăm bani cu înțelepciune. Pe de o parte, este mai ușor să dai bani cu înțelepciune dacă îi limitezi doar la persoanele pe care le cunoști și care locuiesc aproape de tine. Pe de altă parte, ar fi mai dificil să răspândești Evanghelia în locuri îndepărtate fără a da bani creștinilor pe care nu îi cunoști personal bine. Când Pavel a strâns bani de la biserici pentru o ofrandă destinată credincioșilor din Ierusalim care sufereau de foamete, oamenii îi dădeau bani lui Pavel chiar dacă nu îl văzuseră de mai mult de câteva săptămâni în total.

Î: În 3 Ioan 6, cum îi trimiți pe cineva la drum într-un mod vrednic de Dumnezeu?

R: Aceasta înseamnă să le oferi ajutor cu generozitate, ca un dar adus lui Dumnezeu. În pilda lui Isus despre oi și capre, Isus le-a spus oilor că L-au hrănit, L-au îmbrăcat, L-au vizitat și L-au ajutat pe Isus, deoarece ceea ce au făcut celor mai mici dintre frați a fost ca și cum i-ar fi făcut Lui.

Î: În 3 Ioan 7, cum ieșim „în numele Lui” față de a ieși în alt mod?

R: A călători pentru afaceri, familie sau alte scopuri și a împărtăși Evanghelia pe măsură ce mergi și întâlnești oameni este bine, dar nu despre asta se vorbește aici. Aici este vorba despre o călătorie dedicată împărtășirii Evangheliei. Călătoriile pe atunci erau periculoase, cu riscul de a fi jefuiți, pericolul furtunilor dacă se mergea cu corabia și posibilitatea de a se îmbolnăvi. Dar ei au plecat oricum în numele Numelui. În zilele noastre, cu cât mai mult ar trebui să fim dispuși să ieșim în numele Numelui!

Î: În 3 Ioan 7, ar trebui creștinii să accepte ceva de la „neamuri”? Dar un salariu?

R: Creștinii pot accepta lucruri de la neamuri și de la necredincioși în general. Sunt două aspecte de menționat aici.

1. Se referă la oameni care ieșeau să vestească Evanghelia. În general, ar fi ciudat ca lucrătorii creștini cu normă întreagă să fie plătiți de necreștini. (Deși acest lucru se întâmpla în bisericile finanțate de stat, cum ar fi în Norvegia, Marea Britanie și așa mai departe.)

2. Ioan menționa acest lucru pentru a-i face de rușine pe creștinii care refuzau să-i ajute pe alți creștini care propovăduiau Evanghelia. Chiar și astăzi, există creștini autentici care refuză să colaboreze cu alți creștini în activitatea de evanghelizare. O scuză nefericită pe care am auzit-o a fost: „s-ar putea să cânte cântece care nu sunt corecte din punct de vedere doctrinar”. Cu toate acestea, ei nu erau dispuși să verifice cântecele în avans și să ajungă la un acord.

Geisler și Howe, în cartea *When Critics Ask*, p. 547, după ce au afirmat că acest lucru se aplică slujirii Evangheliei, adaugă că aceasta este „descriptivă, nu prescriptivă”. Cu alte cuvinte, Ioan nu a spus: „Vă poruncesc să nu luați niciodată bani de la păgâni”. Mai degrabă, Ioan a menționat acest lucru ca un exemplu pe care să-l urmăm, arătând că, în slujirea sa, el nu a luat bani de la păgâni.

Î: În 3 Ioan 7, ce fel de ajutor ar trebui să primim de la necredincioși în predicarea Evangheliei și ce fel de ajutor nu ar trebui să primim?

R: Oamenii își acordă reciproc curtoazie și ajutor tot timpul. Dar ar părea ciudat să ceri cuiva care crede într-o altă religie bani pentru a propovădui ceva în care acea persoană nu crede. Ar fi și mai grav dacă cineva ar cere bani sub pretexte false. Dar chiar dacă nu precizează scopul donației, nu ar trebui să ceri oamenilor bani pentru ceva în care nu ar crede dacă ar ști despre ce este vorba.

Î: 3 Ioan 8,10; Mt 25:38,40; Rom 12:13; 16:23; 1 Tim 3:2; 5:10; Tit 1:8; Filemon 22; Evr 13:1-2; și 1 Petru 4:9 arată că Dumnezeu ia în serios faptul că noi să dăm dovadă de ospitalitate. Care sunt cel puțin opt motive pentru care ar trebui să arătăm ospitalitate față de ceilalți credincioși?

R: Există cel puțin opt motive, dar ar putea fi și mai multe.

1) Să ascultăm de Dumnezeu – chiar dacă nu am vedea niciun alt motiv, ar trebui totuși să fim ospitalieri pentru a asculta de porunca lui Dumnezeu din versetele menționate.

2) Să exprimăm dragostea – Isus ne-a poruncit să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Aceasta nu înseamnă doar să avem sentimente de iubire, ci să „practicăm iubirea” prin manifestări concrete, iar a arăta ospitalitate este o modalitate concretă de a-i iubi pe ceilalți.

3) Nevoia de ajutor – Oaspetele ar putea avea nevoie de ajutor material sau de un loc unde să stea. Dar chiar dacă oaspetele nu are nevoie din punct de vedere financiar, el ar putea dori prietenia și interacțiunea pe care le oferă șederea la o familie gazdă.

4) Poate conta pe ajutor – Nu exprimă prea multă iubire să-i ajuți pe alții doar când ai chef sau dacă ești în dispoziția potrivită în ziua respectivă. Mai degrabă, poate oaspetele potențial să conteze pe ospitalitatea ta ca pe o expresie de încredere a iubirii?

5) Mărturia ta că crezi în cuvintele lor – Când oferi o masă, un loc de cazare sau altă formă de ospitalitate cuiva care propovăduiește Evanghelia, ești o mărturie pentru ceilalți că aprobi și ești de acord cu cuvintele lor. Acest lucru era important pentru Ioan; în 2 Ioan 10-11, Ioan ne spune în mod specific să nu primim în casa noastră pe cineva care propovăduiește o Evanghelie falsă.

6) Oferirea de încurajare – în legătură cu punctul anterior, îi oferi oaspeților încurajare în lucrarea lor de împărtășire a Evangheliei.

7) Ca ei să se bucure de aceasta – Romani 16:23 menționează că Pavel s-a bucurat de ospitalitatea lui Gaius. Gaius era un nume comun, așa că nu știm dacă acesta era același Gaius din 3 Ioan sau nu. Dar nu contează, pentru că, oricine am fi, ceilalți credincioși ar trebui să se poată bucura de compania și ospitalitatea noastră, iar noi de a lor.

8) Primirea îngerilor fără să știm – Evrei 13:2 arată că, uneori, când oferim ospitalitate străinilor, aceasta ar putea fi o încercare din partea lui Dumnezeu, deoarece, fără să știm, oaspetele ar putea să nu fie un om, ci de fapt un înger deghizat.

Î: În 3 Ioan 9, cum a putut Diotrephes să fie un lider în biserica lui Dumnezeu?

R: Din păcate, istoria a arătat că era mult prea ușor pentru un fals frate să devină lider al creștinilor. Oamenii nu trebuiau însă să aștepte ca istoria să le arate acest lucru. Pavel a profețit în mod expres că vor exista lupi spirituali printre liderii bisericii în Faptele Apostolilor 20:29-31 și 2 Timotei 4:3-5.

Î: În 3 Ioan 9, ce este greșit în a dori să fii primul aici?

R: Într-un joc, este în regulă să vrei să câștigi și să fii primul, în fața concurenților tăi. Dar în Împărăția lui Dumnezeu, suntem cu toții în aceeași echipă și ar trebui să ne comportăm ca atare. Când copiii mici joacă fotbal sau baschet, au tendința să monopolizeze mingea în loc să o paseze coechipierilor lor atunci când ar trebui. În biserică, ar trebui, de asemenea, să fim gata să „pasăm” altor creștini care ar putea fi mai capabili, într-o poziție mai bună sau care au mai multă nevoie de experiență decât noi.

Î: În 3 Ioan 9, ar trebui creștinii să-și dorească vreodată să fie pe primul loc în ceva, sau este întotdeauna greșit?

R: Este în regulă să vrei să fii primul într-un joc și este în regulă să vrei ca firma ta să aibă succes în afaceri. Dar nu uita cine sunt coechipierii tăi. Chiar și în afaceri, totuși, ar trebui să fii corect și etic față de concurenții tăi. În orice situație serioasă în care dorești să fii primul, ar trebui să te întrebi de ce vrei să fii primul. Dacă Dumnezeu ar fi glorificat în aceeași măsură indiferent dacă tu sau altcineva ar fi primul, atunci de ce ai prefera să fii tu primul, dacă singurul tău scop ar fi ca Dumnezeu să primească gloria?

Î: În 3 Ioan 9, în ce moduri doresc unii creștini, biserici sau denominațiuni să fie pe primul loc într-un mod greșit?

R: În contextul slujirii, este posibil să-ți dorești în mod greșit să fii primul, în cel puțin șase moduri.

Considerații financiare – Uneori, oamenii pot fi disperați să strângă bani pentru a menține organizația în funcțiune. Uneori, ei continuă să se comporte de parcă ar fi disperați să strângă bani, chiar și atunci când nu mai există o nevoie disperată. De asemenea, este posibil ca ei să dorească să acumuleze bani, pentru a încerca să elimine posibilitatea de a mai avea vreodată nevoie de bani. O temă comună de-a lungul istoriei este aceea că unele denominațiuni creștine, atunci când sunt în creștere și active în propovăduirea Cuvântului, primesc multe contribuții. Apoi, mai târziu, vin alții, poate atrași de bani, zelul se pierde, iar menținerea și creșterea fondurilor devin scopul.

Pierderea din vedere a scopului – Scopul nostru ar trebui să fie slăvirea lui Dumnezeu. Uneori, acest scop poate fi lăsat deoparte în mod inconștient în favoarea promovării personale sau a faimei individului sau a organizației.

Coechipieri vs. concurenți – Uneori, bisericile și denominațiile pot privi alte grupuri evlavioase ca pe niște concurenți, în loc de coechipieri. Când un alt grup creștin evlavios reușește ceva, ar trebui să vă bucurați, chiar dacă acest lucru nu aduce niciun beneficiu organizației voastre, atâta timp cât Dumnezeu primește slava.

Lipsa sentimentului de legătură cu ceilalți – Într-o echipă sportivă, coechipierii comunică între ei pentru a se încuraja reciproc, a-și corecta tacticile și a planifica strategia. Când a fost ultima dată când biserica sau organizația voastră a planificat o strategie împreună cu o altă biserică sau organizație?

Invidia și gelozia – Uneori, un spirit de dezbinare poate degenera în invidie față de succesul altui grup. Pavel a învățat că acestea sunt păcate.

Senzația de a nu fi apreciat – Uneori, invidia se poate transforma în milă față de tine însuți pentru că nu te simți apreciat de ceilalți. Dar când se întâmplă asta, apreciezi tu munca pe care o fac ei pentru Dumnezeu? Mai mult, cauți în primul rând plăcerea și aprobarea lui Dumnezeu sau pe cea a altor oameni? Deși noi, ca credincioși, suntem mereu aprobați de Dumnezeu, 1 Corinteni 4 arată că munca unor oameni pentru Dumnezeu este aprobată și răsplătită de Dumnezeu, iar a altora nu.

Î: În 3 Ioan 9, oare Romani 2:17-21 și Romani 11:14 arată că este în regulă să te lași motivat de dorința de a fi primul sau cel mai bun?

R: Gene Getz a scris că trei motivații comune sunt speranța unei răsplăți, teama de pedeapsă și dorința de a fi considerat mai bun în ochii tăi și ai celorlalți. Biblia prezintă o motivație superioară, iubirea agape, dar folosește și aceste alte motivații. În Romani 11:14, Pavel spune că spera să „stârnească gelozia poporului meu”. Cu alte cuvinte, să folosească acea emoție pentru a le deschide ochii asupra necesității Evangheliei.

Este cam ca atunci când Isus le-a spus ucenicilor Săi cât de greu este pentru un om bogat să se mântuiască, fără să menționeze harul. Când ucenicii au răspuns: „Atunci cine se poate mântui?”, Isus a spus: „La oameni acest lucru este imposibil, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.”

Romani 2:17-21 vorbește în sens negativ despre lăudarea faptului că ești iudeu. Pavel spune să NU te bazezi pe faptul că ești iudeu și pe faptele tale, ci că iudeii au nevoie de har și milă la fel ca neamurile.

Î: În 3 Ioan 9, în ce fel Filipeni 1:15-18; Filipeni 2:3; Filipeni 2:17; Romani 3:27 ilustrează atitudini diametral opuse?

R: Diotrefe a introdus, în esență, ambiția sa egoistă în biserică. El a căutat propria sa glorie, mascând-o sub pretextul slujirii lui Isus. Unii lideri din biserici au ambiții egoiste. Ei vor ca toată lumea să fie în echipa lor, și chiar ca Dumnezeu să fie în echipa lor. Dar noi trebuie să fim în echipa lui Dumnezeu, și nu să avem propria noastră echipă. Unii simt invidie când ambiția lor egoistă nu se realizează și văd pe altcineva într-o poziție mai înaltă decât a lor.

Uneori, și noi putem face lucruri pentru a arăta bine în ochii celorlalți, ascunzându-le sub pretextul slujirii lui Isus.

Î: În 3 Ioan 9, în ce fel Filipeni 3:4-9 conține atât concepte similare, cât și opuse?

R: Ca fariseu legalist, Saul era împotriva lui Isus și a Evangheliei, iar Diotrephes, cel puțin în aparență, era de partea lui Isus și a Evangheliei. Dar, în afară de acest aspect, ei sunt mai asemănători decât ai putea crede. Diotrephes voia să fie primul în biserică și, probabil, primul din punct de vedere spiritual. Saul din Tars, ca fariseu legalist, încerca să fie primul printre semenii săi și, probabil, din punct de vedere spiritual. Niciunul dintre ei nu avea răbdare cu cei care vedeau lucrurile altfel sau care erau considerați o amenințare.

Î: În 3 Ioan 9, în ce feluri ar trebui să încercăm să excelăm față de ceilalți (vezi Filipeni 3:12-15; 1 Corinteni 9:24-27; Proverbe 6:6) și în ce feluri nu (vezi 2 Corinteni 10:12; Proverbe 3:7)?

R: Ar trebui să încercăm să excelăm în a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ar trebui să facem acest lucru nu pentru a obține sau a păstra mântuirea, ci pentru că Îl iubim pe Domnul. Nu ar trebui să încercăm să excelăm în a spori părerea pe care o au ceilalți despre noi. În cele din urmă, ar trebui să excelăm în a-i ajuta pe ceilalți, prin evanghelizare și ucenicizare, să devină ucenici buni și tot mai buni ai lui Isus. În lumea afacerilor, nu pare ciudat faptul că oamenii care câștigă cei mai mulți bani nu fac, de obicei, nimic în mod direct? Directorii și managerii nu sapă șanțuri, nu scriu programe software și nu fabrică nimic. Dar, dacă sunt buni, îi fac pe toți cei aflați sub conducerea lor mai productivi în atingerea celor mai importante obiective. Poate că Dumnezeu este mai puțin preocupat de cât am investit în propria noastră viață și mai mult de cât am investit în ceilalți.

Î: În 3 Ioan 9, în ce fel această atitudine mustrată este atât diferită, cât și asemănătoare cu atitudinea mustrată în 1 Corinteni 3:1-5?

R: Dorința de a fi primul duce ușor la excluderea unor oameni din grupul tău. Diviziunile din cadrul bisericii sunt condamnate în 1 Corinteni 3:1-5.

Î: În 3 Ioan 9-10, atunci când liderul bisericii tale nu acționează așa cum consideri tu că ar fi cel mai bine, când îl urmezi în continuare pentru că este liderul tău, când rămâi neutru față de acest lucru și/sau când respingi sau te opui activ la ceea ce face liderul tău spiritual? (Vezi 2 Timotei 3:1-5.)

R: 3 Ioan 11 spune: „Iubiților, nu imitați ce este rău, ci ce este bun.” Dacă liderul predică public în mod greșit sau dă un exemplu rău celorlalți, atunci această chestiune trebuie adusă la cunoștință public, pentru binele celorlalți. 2 Timotei 3:5 spune despre astfel de oameni: „Îndepărtează-te de cei ca aceștia!” A te îndepărta de ei include cu siguranță faptul de a nu-i urma ca lideri.

Î: În 3 Ioan 10-11, cum te descurci cu un creștin, sau cu oricine altcineva, care se străduiește din greu să fie primul, într-un mod greșit?

R: Aceasta poate fi o situație dificilă și, chiar dacă faci totul în cel mai bun mod posibil, rezultatul s-ar putea să nu fie unul reușit. Dar, ca prim pas, ar trebui să-i oferi persoanei respective o șansă de a se schimba, vorbind mai întâi cu ea în particular. Explică-i că adevăratele răsplăți se află în ceruri (Matei 6:19-21; 1 Corinteni 3:14; 1 Petru 1:7). Fiecare primește laudă sau mustrare de la Stăpânul său, Dumnezeu (Romani 14:4; Matei 12:36). Dacă nu-ți acordă atenție când ești singur cu ea, atunci avertizeaz-o din nou, aducând și alții cu tine. Dar dacă nu ascultă, iar atitudinea sau comportamentul ei le face rău altora, atunci avertizează biserica în mod public. Vezi Matei 18:15-17.

Î: În 3 Ioan 11 și 1 Ioan 2:29, cum se face că „cel ce face binele este din Dumnezeu”?

R: Trebuie să răspundem la întrebarea „ce este binele?” înainte de a putea răspunde la această întrebare. Marcu 10:18 spune că numai Dumnezeu este bun. „Bun” în acest context înseamnă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, iar Evrei 11:6 spune că fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu.

Deoarece Diotrephes făcea rău în 3 Ioan 9-10, Ioan a rostit aceste cuvinte în 3 Ioan 11 pentru a arăta indirect de ce Diotrephes nu era de la Dumnezeu.

Î: În 3 Ioan 12, este Demetrius aceeași persoană numită Demetrius în Faptele Apostolilor 19:24?

R: Nu știm, dar cel mai probabil nu. Demetrius era un nume grecesc obișnuit.

Î: În 3 Ioan 12, Ioan l-a apărat pe Demetrius. Când ar trebui să luăm apărarea altcuiva și de ce?

R: Uneori trebuie să ne alegem bătăliile și să ne preocupăm doar de chestiuni importante, nu de lucruri mărunte. Dar dacă conducerea unui lider evlavios nu este respectată, iar noi suntem într-o poziție care ne permite să impunem respect, ar trebui să luăm apărarea acelui lider și să ne opunem celor care îi disprețuiesc autoritatea. Dacă cineva (indiferent dacă este credincios sau nu) este nedreptățit, oprimat sau calomniat, ar trebui să luăm apărarea acelei persoane.

Î: În 3 Ioan 13, de ce stiloul și cerneala sau e-mailul nu sunt suficiente de multe ori?

R: Stiloul și cerneala, precum și e-mailul, sunt bune uneori și, în anumite situații, sunt singurele opțiuni pe care le avem la dispoziție. Cu toate acestea, atunci când este posibil, este adesea mai bine să adăugăm și o notă personală, astfel încât aceștia să poată vedea în persoană grija pe care o ai față de ei. Uneori, când ne aflăm într-o situație delicată, ar trebui atât să facem ceea ce credem că Dumnezeu vrea să facem, cât și să o facem în cel mai bun mod posibil.

Î: În 3 Ioan 14, care este diferența între a-i saluta pe ceilalți și a-i saluta pe nume?

R: Este bine să-i salutăm pe oameni în general, dar, în loc să arătăm doar un interes general față de ei, este mai bine să le arătăm un interes personal. Iubirea poate fi generală și generică, dar cât de bine ne simțim când știm că este personală!

Î: În 3 Ioan, cum știm dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Niciun scriitor nu s-a referit la 3 Ioan pe nume sau la vreunul dintre cele 14 versete înainte de Conciliul de la Niceea. Iată ce au spus ei.

(contestat) Origen (225-254 d.Hr.) „Ce să spunem despre cel care s-a sprijinit pe pieptul lui Isus, și anume Ioan, care a lăsat o singură Evanghelie, deși mărturisea că ar fi putut scrie atât de multe încât lumea nu le-ar fi putut cuprinde? Dar el a scris și Apocalipsa, primind porunca să tacă și să nu consemneze glasurile celor șapte tunete. De asemenea, a lăsat o epistolă de foarte puține rânduri. Să presupunem că ar mai exista o a doua și o a treia, întrucât nu toți le consideră autentice; dar cele două împreună nu ajung la o sută de rânduri.” Comentariu la Ioan, cartea 5, cap. 3, p. 346-347

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) discută chestiuni legate de 2 și 3 Ioan, precum și dacă Apocalipsa a fost sau nu scrisă de același Ioan care a scris Evanghelia și 1 Ioan. Fragmentul 1, capitolele 4-5 din „Istoria bisericească” a lui Eusebiu (319-339/340 d.Hr.), cartea 7, capitolul 25, paginile 309-310.

De remarcat că Canonul Muratorian (c. 170 d.Hr.) menționează doar două epistole ale lui Ioan.

După Niceea

Eusebiu de Cezareea (319-339/340 d.Hr.) discută pe larg opiniile lui Dionisie din Alexandria cu privire la chestiuni legate de 2 și 3 Ioan, precum și cu privire la faptul dacă Apocalipsa a fost sau nu scrisă de același Ioan care a scris Evanghelia și 1 Ioan. „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu, cartea 7, capitolul 25, paginile 309-310.

Atanasie (367 d.Hr.) nu face referire la niciun verset specific din 1, 2 și 3 Ioan, dar enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează cele trei cărți ale lui Ioan ca făcând parte din Noul Testament. Ea citează integral 1 din 3 Ioan.

Ambrosiaster (c. 384 d.Hr.) face aluzie la 3 Ioan

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) (implicit) menționează cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. „Prelegeri catehetice”, Prelegerea 4, cap. 36, p. 27-28

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) spune „Ioan, într-una dintre epistolele sale catolice” și citează 1 Ioan 2:1. Acest lucru indică faptul că existau și alte epistole. „Împotriva lui Eunomius”, cartea 2, cap. 14, p. 128

Epifanie al Salamisei (c. 360-403 d.Hr.) (implicit)

Papa Inocențiu I al Romei (c. 405 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Sinodul de la Cartagina (218 de episcopi, 393-419 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.) citează întreaga epistolă 3 Ioan 1 ca fiind scrisă de Ioan. Scrisorile lui Ieronim, Scrisoarea 146, cap. 1, p. 288

Ioan din Damasc (706-749 d.Hr.) „...șapte epistole catolice, și anume una a lui Iacov, două ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda...” Expunerea credinței ortodoxe, cartea 4, cap. 17, p. 90

Printre eretici și cărțile apocrife

X Pelagianul Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) a respins epistolele de la Iacov până la Iuda.

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din 3 Ioan arată că există mici variații manuscrise, dar fără erori semnificative din punct de vedere teologic.

p. 74 (= Bodmer 17) Faptele Apostolilor 1:2-5, 7-11, 13-15, 18-19, 22-25; 2:2-4; 2:6-3:26; 4:2-6, 8-27; 4:29-27:25; 27:27-28:31; Iacov 1:1-6,8-19,21-23,25,27; 2:1-3,5-15,18-22,25-26; 3:1,5-6,10-12,14,17-18; 4:8,11-14; 5:1-3,7-9,12-14,19-20; 1 Petru 1:1-2,7-8,13,19-20,25; 2:6-7,11-12,18,24; 3:4-5; 2 Petru 2:21; 3:4,11,16; 1 Ioan 1:1,6; 2:1-2,7,13-14,18-19,25-26; 3:1-2,8,14,19-20; 4:1, 6-7, 12, 16-17; 5:3-4, 9-10, 17; 2 Ioan 1, 6-7, 13; 3 Ioan 6, 12; Iuda 3, 7, 12, 18, 24 (sec. al VII-lea)

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament conține Iacov 2:4 și 1 Petru 1:12

Secolul al VII-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Secolul al VI-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin întreaga epistolă a lui Ioan 3.

Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) conține întreaga Epistolă a lui Ioan 3 pe o singură pagină, împărțind-o cu sfârșitul Epistolei a lui Ioan 2 și începutul Epistolei lui Iuda.

Bezae Cantabrigiensis [D] (c. 450-550 d.Hr.) a păstrat versetele 11-15 din 3 Ioan.

Coptică bohairică [Boh] secolele al III-lea/al IV-lea

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Ephraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din jurul anului 500 d.Hr.

Pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei lui Ioan 3, consultați www.BibleQuery.org/3 John Manuscripts.html.