< Întrebare biblică din 2 Samuel

Î: În 2 Samuel, când a fost separată această carte de 1 Samuel?

R: În Bibliile evreiești de astăzi, ele constituie o singură carte. 1 și 2 Regi sunt, de asemenea, o singură carte. 1 și 2 Samuel au fost separate când a fost tradusă Septuaginta, în jurul anului 250 î.Hr. În Septuaginta, ele sunt numite, respectiv, 1, 2, 3 și 4 Regi.

Nu este important dacă 1 și 2 Samuel sunt tratate ca o singură carte sau ca două. Ceea ce este important este conținutul din 1 și 2 Samuel.

Î: În ce fel diferă 2 Samuel de 1 Cronici 1-21?

R: Acestea acoperă aceeași perioadă de timp și sunt similare. Cu toate acestea, 1 Cronici se concentrează mai mult pe genealogie și omite faptele rele săvârșite de David. În plus, cântarea de laudă din 2 Samuel 22 este foarte asemănătoare cu Psalmul 18.

Î: În 2 Samuel, ce dovezi arheologice avem cu privire la domnia lui David?

R: Până în 1993 nu aveam niciuna, dar acum avem trei artefacte arheologice care s-ar putea referi la David.

Stela de la Tel Dan a fost realizată dintr-o piatră prețioasă de către un conducător aramean în jurul anului 800 î.Hr. Ea menționează „Ioram, fiul lui Ahab, împărat al Israelului” și „Ahaziahu, fiul lui Ioram, împărat al Casei lui David”.

Stela lui Meșa (11-18) din Moab menționează „casa [lui Da]vid”. Puteți vedea o imagine a Stelei lui Meșa, numită și Piatra Moabită, în Cartea Rose de diagrame, hărți și cronologii, p. 77.

Relieful lui Shoshenq din Teba, Egipt, comemorează incursiunea faraonului Shoshenq/Shishak în Iuda în anul 925 î.Hr. Acesta menționează „înălțimile lui David”.

Pentru mai multe informații, consultați http://theophilogue.com/2009/04/24/extrabiblical-evidence-for-king-david/ (4 ianuarie 2014).

Î: În 2 Samuel 1:4-10, de ce cuvintele amalecitului contrazic relatarea morții lui Saul din 1 Samuel 31:3-5?

R: Detaliile sunt diferite. În 1 Samuel 31:3-5, arcașii l-au lovit pe Saul. După ce a fost rănit mortal, Saul s-a sinucis. Filistenii au luat armura lui Saul pentru a-și împodobi templul. Amalecitul a spus că au fost care și călăreți, că el l-a ucis pe Saul, iar filistenii au lăsat armura pentru ca amalecitul să o ia mai târziu.

Cel mai simplu răspuns este că amalecitul mințea, deoarece credea că David îi va da o răsplată. Se pare că amalecitul a dat peste Saul înainte ca filistenii să-l jefuiască pe mort, deoarece amalecitul a fugit cu coroana și brățara. Ar fi, de asemenea, foarte ciudat dacă amalecitul s-ar fi aflat în tabăra israeliților ca soldat al acestora. Este mai probabil ca amalecitul să fi fost în zonă după bătălie și să fi venit ulterior pentru a jefui morții de orice obiecte de valoare.

Iosifus a încercat în mod eronat să armonizeze cuvintele amalecitului cu 1 Samuel 31, dar nu este nevoie să încerci acest lucru, dacă amalecitul mințea.

Î: În 2 Samuel 1:4-16, există astăzi situații în care oamenii mărturisesc mincinos că au comis păcate pe care, de fapt, nu le-au comis?

R: În cazul amalecitului, acesta a văzut un mare beneficiu potențial și niciun rău în a face acest lucru. Cu siguranță nu s-ar fi gândit că David ar fi considerat că este greșit. La fel, oamenii pot minți astăzi că au comis păcate, atunci când a) nu consideră că este greșit, sau b) nu văd niciun rău în a-și „îmbunătăți reputația” făcând acest lucru, sau c) văd un beneficiu în a face acest lucru.

Ceea ce amalecitul a omis cu totul este faptul că David era, mai presus de toate, un om nobil și de onoare, iar Saul, ca mulți alții, nu era. Mulți oameni din lume nu înțeleg conceptul de bărbat sau femeie de onoare.

Î: În 2 Samuel 1:6-15, de ce l-a ucis David pe omul care se presupune că l-a ucis pe dușmanul lui David?

R: David a considerat că respectul față de funcția de rege era mai important decât cât de repede putea deveni el însuși rege. Este posibil ca David să fi fost mai puțin preocupat de faptul că Dumnezeu și-ar fi încălcat promisiunea decât de faptul că oamenii nu ar fi respectat autoritatea guvernamentală. Aceste două aspecte – încrederea că, în cele din urmă, Dumnezeu va rezolva lucrurile și încrederea că timpul Lui este cel mai potrivit – sunt aspecte importante ale credinței noastre în Dumnezeu și astăzi.

Pe de altă parte, dacă oamenii ar fi auzit că David l-a cruțat și chiar l-a răsplătit pe omul care l-a ucis pe regele anterior, David nu ar fi fost considerat un rege legitim, care îi răsplătește pe cei care l-au ucis pe predecesorul său.

Î: În 2 Samuel 1:19-27, care este structura acestui poem?

R: Aceste versete conțin un tip de simetrie literară ebraică întâlnită frecvent în Vechiul Testament, numită chiasm. Se pare că era o poezie celebră, deoarece autorul cărții 2 Samuel menționează că se află în Cartea lui Iashar. Iată structura poeziei.

2 Sam. 1:19 Ionatan (implicit)

— 2 Samuel 1:20 ambii bărbați (implicit)

— — 2 Sam 1:21 Saul (explicit)

— — — 2 Sam. 1:22-23 Ionatan și Saul (explicit)

— 2 Sam. 1:24 Saul (explicit)

— 2 Sam 1:25-26 Ionatan (explicit)

2 Sam 1:27 ambii bărbați (implicit)

Ca o notă interesantă, în ebraică un cântec funerar ca acesta, precum și Cartea Plângerilor, atunci când este însoțit de plânsete, se numește qyn. În Irlanda, un cântec funerar însoțit de plânsete se numește „keen”. David a poruncit ca acest cântec să fie învățat bărbaților din Iuda, deoarece David nu era încă rege peste Israel.

Î: În 2 Sam 1:23, de ce a spus David că Saul era „iubit și plăcut în viață”, când Saul a încercat în repetate rânduri să-l omoare pe David?

R: David ar fi avut multe motive de plângere dacă ar fi ales să facă acest lucru. David era politicos și își amintea de perioada anterioară și mai bună din viața lui Saul.

În mod firesc, ne-am putea aștepta ca David să aibă în inimă o ură amară față de Saul. Remarcile sale de aici arată că a ales să nu poarte această ranchiună. La fel, și noi avem de ales dacă vrem sau nu să purtăm ură și ranchiună în inima noastră. Matei 18:21-35 și 1 Corinteni 13 arată că nu trebuie să facem acest lucru.

Î: În 2 Samuel 1:23-24, când ar trebui să ignorăm aspectele negative și paranoice ale unei persoane și să ne concentrăm doar pe cele pozitive, așa cum a făcut David?

R: David părea puțin excesiv în laudele sale la adresa lui Saul, iar Scriptura consemnează cu fidelitate ceea ce a cântat el. Nu este necesar să spui ceva negativ despre o persoană; uneori este mai bine să păstrezi tăcerea. David avea trei scopuri aici. El dorea cu adevărat să-și plângă prietenul Ionatan. David voia să clarifice faptul că nu a contribuit și nici nu a ajutat la moartea fostului rege. David voia să obțină sprijinul triburilor din nord. Un punct cheie în acest sens este faptul că David nu arată absolut nicio amărăciune față de Saul.

Î: În 2 Samuel 1:26, având în vedere că dragostea lui David pentru Ionatan a depășit-o pe cea pentru femei, înseamnă asta că aveau sentimente romantice unul pentru celălalt?

R: Nu. Cuvântul ebraic de aici, „aheb”, înseamnă o iubire de prietenie. Nu este folosit nicăieri altundeva pentru a desemna homosexualitatea. Oamenii pot avea sentimente puternice de prietenie fără ca aceasta să implice o relație romantică.

Î: În 2 Samuel 2:1, care au fost consecințele ungerea lui David ca rege peste Iuda?

R: David fusese deja uns în secret ca rege de către Samuel, cu aproximativ cincisprezece ani mai devreme. Dar ungerea publică a lui David ca rege urma să provoace o mare agitație. În primul rând, ar fi fost un semnal clar pentru filisteni că el nu era vasalul lor. În al doilea rând, David a așteptat cincisprezece ani ca Saul, unsul Domnului, să moară înainte de a deveni el însuși rege. Dar David nu avea de gând să accepte ca Iș-Boșet, care nu fusese ales de Dumnezeu, să devină următorul rege. Când David a fost încoronat rege al Iudeei, acest lucru ar fi însemnat o separare de restul Israelului, ceea ce ar fi dus la un război civil.

Î: În 2 Samuel 2:1, de ce ar fi vrut Dumnezeu ca David să facă din Hebron capitala sa?

R: Scriptura nu spune, dar putem identifica cinci motive.

1. Hebronul era unul dintre cele mai mari orașe din Iuda.

2. Din punct de vedere istoric, Avraam și patriarhii au fost îngropați acolo.

3. Israeliții din nord nu îl acceptaseră încă pe David ca rege.

4. Hebronul se afla în munți, la o altitudine mai mare decât orice alt oraș din Iuda, și era mai ferit de orice atac. Ierusalimul, situat la 19–20 de mile spre nord-nord-est, ar fi fost o alegere și mai bună, dar Ierusalimul se afla încă sub stăpânirea iebusiților.

5. Hebronul era unul dintre orașele lui Iuda către care David trimisese anterior prada, conform 1 Samuel 30:31.

Î: În 2 Samuel 2:5-7, de ce a trimis David în mod special mesageri în cetatea Iabes-Galaad?

R: Era posibil ca aceștia să creadă că faptele lor de cinstire a lui Saul și a lui Ionatan l-ar fi supărat pe noul rege, David. David a trimis în mod deliberat mesageri pentru a-i asigura că nu era așa și că el respecta memoria lui Saul și a lui Ionatan. De asemenea, a fost o mișcare înțeleaptă din partea lui David de a încerca să-i câștige pașnic pe locuitorii din Iabeș-Galaad, pentru ca aceștia să-l accepte ca rege.

Î: În 2 Sam. 2:8, de ce este Ish-Bosheth numit Esh-Baal în 1 Cron. 8:33; 9:39?

R: Baal poate însemna stăpân, Domn sau un zeu canaanit. „Eș-Baal” înseamnă „focul lui Baal”, iar „Iș” înseamnă „om”. Saul și-a numit fiul Iș (om) al lui Baal, cel mai probabil cu intenția de a-i da sensul de stăpân sau Domn. Scriitorii sau copiștii au schimbat probabil numele în Boșet, care înseamnă „rușine”. Iș-Boșet ar putea fi, de asemenea, același cu Ișvi din 1 Samuel 14:49.

Î: În 2 Samuel 2:8, de ce nu l-a susținut Abner pe David?

R: Dacă Abner l-ar fi susținut, ar fi prevenit șapte ani de război civil. Deși Scriptura nu precizează acest lucru, trebuie să ne amintim că Abner a fost probabil unul dintre conducătorii armatei care l-au urmărit anterior pe David. Abner era văr cu Saul, așa că, după moartea fiului lui Saul, ar fi avut dreptul la tron. Adesea, oamenii se confruntă cu una dintre cele două probleme: fie nu sunt loiali atunci când ar trebui să fie, fie sunt loiali față de ceea ce nu ar trebui să fie.

Ca o paranteză, David a domnit doar peste Iuda timp de șapte ani și jumătate, iar Iș-Boșet a domnit în nord timp de doi ani. Asta înseamnă că au fost cinci ani și jumătate în care Abner a condus armatele din nord înainte de a juca rolul de „făuritor de regi” și de a-l încorona ca rege pe Iș-Boșet, care avea 40 de ani la acea vreme. Rețineți că nu se spune că poporul lui Israel l-a încoronat pe Iș-Boșet ca rege; doar Abner a făcut-o. Abner ar fi putut fi foarte ocupat cu alungarea filistenilor din Israel. Abner era mai interesat să rămână la conducere decât de unitatea națională sau de încoronarea lui Iș-Boșet ca rege. Dar după ce Iș-Boșet l-a mustrat pe Abner pentru că a luat una dintre concubinele lui Saul ca soție, Abner a văzut că puterea lui era restrânsă și s-a alăturat atunci lui David, sperând să dețină în continuare puterea sub comanda lui Ioab sau alături de acesta.

Un exemplu elocvent a fost strălucitul chimist german Fritz Haber. El a fost părintele procesului Haber, o metodă de a extrage azotul din aer. Acest lucru a permis Germaniei să producă explozivi fără a mai depinde de importurile din Chile sau din alte țări. Cartea faptelor a lui Isaac Asimov, la pagina 254, subliniază că, dacă nu ar fi fost munca lui Haber, Germania ar fi fost forțată să se retragă din Primul Război Mondial încă din 1916. Haber a condus, de asemenea, dezvoltarea gazelor otrăvitoare ale Germaniei în Primul Război Mondial. Cartea faptelor a lui Isaac Asimov, la pagina 254, menționează, de asemenea, că Haber a fost exilat când Hitler a ajuns la putere, deoarece Haber era evreu.

Care sunt toate lucrurile față de care ești loial?

Î: În 2 Samuel 2:8, când ar trebui să așteptăm cu răbdare ca răul să se risipească, fugind dacă este necesar, și când ar trebui să ne ridicăm și să luptăm, fie pentru ceea ce Dumnezeu ne-a dat nouă, fie pentru ceea ce Dumnezeu a dat altora?

R: Faptul că David l-a așteptat cu răbdare pe Saul și că nu a fost dispus să-l tolereze pe Iș-Boșet constituie un studiu interesant despre momentele în care este mai bine să fim îngăduitori și cele în care nu este cazul.

Un răspuns simplist ar fi să luptăm atunci când Dumnezeu vrea acest lucru și să nu luptăm atunci când El nu vrea. Dar cum putem ști atunci când Dumnezeu vrea ca noi să luptăm?

Creștinii sunt persecutați în China continentală, Coreea de Nord, Afganistan, Iran, Assam (India) și nordul Nigeriei. Desigur, Statele Unite nu ar trebui să-și împartă forțele militare în șase părți și să atace China continentală și celelalte cinci zone, pentru a-i apăra pe cei asupriți pe toți deodată. Așadar, cum îți dai seama când să-i aperi pe alții și când nu poți?

Î: În 2 Samuel 2:8-11, de ce ar fi stabilit Abner și, mai târziu, Iș-Boșet capitala Israelului pe malul estic al râului Iordan?

R: Amintiți-vă că filistenii ocupaseră o suprafață considerabilă de pământ între Iuda și Marea Galileei. O capitală situată pe malul estic le-ar fi fost greu de atins. Mahanaim era probabil bine fortificat, întrucât David s-a refugiat acolo când fugea de Absalom.

Î: În 2 Samuel 2:9, cine erau asuriții?

R: Aceștia erau probabil locuitori ai unui sat numit Ashuri. Poporul din tribul lui Așer se afla mai departe. Aceștia nu proveneau din Asur, vechea capitală a Asiriei.

Î: În 2 Samuel 2:10, a domnit Ish-Bosheth doi ani, sau a domnit David șapte ani și jumătate la Hebron, conform 2 Samuel 2:11 și 2 Samuel 5:5?

R: Creștinii au două răspunsuri diferite.

David a domnit peste Iuda doar timp de șapte ani și jumătate: Iș-Boșet, Abner și armata israelită au fost nevoiți să se retragă spre est, peste râul Iordan, după victoria filistenilor. Iș-Boșet a fost încoronat mai întâi rege peste Galaad, Așuri și Iezreel, conform 2 Samuel 2:8-9. Abia după cinci ani și jumătate au recucerit suficient teritoriu la vest de Iordan. Prin urmare, Israelul a rămas fără rege timp de 5 ani și jumătate, apoi Iș-Boșet a domnit doi ani, iar după aceea David.

David a domnit la Hebron timp de șapte ani și jumătate: deși este posibil să fi existat o mică întârziere înainte ca Ish-Bosheth să fie încoronat, perioada de șapte ani și jumătate se referă la întreaga perioadă în care David a domnit la Hebron înainte de a cuceri Ierusalimul și de a domni acolo. Între momentul în care Ish-Bosheth a fost ucis și momentul în care David a domnit la Ierusalim, David nu a domnit nicăieri altundeva decât la Hebron. Prin urmare, Ish-Bosheth a fost rege peste Israel timp de doi ani, apoi David a fost rege atât peste Israel, cât și peste Iuda timp de 5 ani și jumătate la Hebron, după care David și-a mutat capitala la Ierusalim.

Cu toate acestea, prima interpretare este probabil corectă; nu există nimic care să indice că Abner l-a încoronat pe Iș-Boșet imediat.

Î: În 2 Samuel 2:19-24, de ce l-a urmărit Asael doar pe Abner și de ce l-a lovit Abner cu capătul suliței sale?

R: Și Ioab și Abisai l-au urmărit în mod special pe Abner în 2 Samuel 2:24. Poate că și-au dat seama că Abner era atât forța din spatele rebeliunii, cât și un general capabil, și că, dacă l-ar fi ucis, israeliții s-ar fi supus. Asael alerga foarte repede; poate că era mai zvelt decât Abner (care era mai în vârstă) și decât ceilalți. Abner nu părea prea îngrijorat că Asahel l-ar fi putut ucide; dar a văzut că acest război s-ar fi încheiat cu mult mai multe dificultăți dacă l-ar fi ucis pe fratele lui Ioab și al lui Abisai. Poate că, în loc să se întoarcă și să folosească vârful ascuțit al suliței, Abner ar fi intenționat doar să-l rănească pe Asahel. Dar, indiferent de intenția lui Abner, lovitura a sfârșit prin a-l ucide pe Asahel, care nu se aștepta la asta.

Î: În 2 Samuel 2:19-24, Asahel era convins că viteza sa de alergare era suficientă pentru a învinge un războinic puternic și bine înarmat. Încrederea excesivă a lui Asahel i-a fost fatală. Există astăzi situații în care priceperea cuiva într-un domeniu îi conferă o încredere falsă într-un alt domeniu?

R: Acest lucru poate fi frecvent în mediul de afaceri, când succesul într-un anumit sector îi face pe directori să creadă că se pot extinde și în alte sectoare. Uneori au dreptate, iar alteori nu. Uneori, politicienii și medicii, care au multă experiență sau cunoștințe într-un anumit domeniu, presupun că expertiza lor se va aplica în toate domeniile.

Î: În 2 Samuel 2:26-32, de ce a încetat Ioab să mai urmărească armata lui Abner?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Poate că Ioab știa că acesta era un război fără sens și s-a bucurat să se oprească imediat ce Abner a făcut-o. Dar dacă Abner nu ar fi adus în discuție ideea de milă, poate că Ioab ar fi pus armata să continue lupta pentru a ucide cât mai mulți israeliți posibil.

Î: În 2 Samuel 2:30-31, de ce au fost pierderile atât de inegale, 360 față de 20?

R: Probabil că David a învățat despre arme și tehnici noi, luptând împotriva filistenilor, luptând de aceeași parte cu filistenii din Gat (1 Samuel 27) și având câțiva filisteni în armata sa. (Aceștia erau numiți cheretiți și peletiți.) 2 Samuel 1:18 spune, de asemenea, că David i-a învățat pe soldații săi cum să folosească arcul și săgețile. De asemenea, David avea soldați experimentați, iar mulți dintre soldații experimentați din armata lui Saul fuseseră uciși de filisteni pe muntele Gilboa.

Î: Oare 2 Samuel 3:1 înseamnă că s-a luptat neîncetat timp de șapte ani și jumătate?

R: A fost vorba de o stare de ostilitate, nu de lupte constante. Rețineți că atât Abner, cât și David și Ioab erau ocupați din plin cu lupta împotriva filistenilor. În mijlocul acestor ostilități, David i-a cerut lui Iș-Boșet ca soția lui, Mical, să-i fie înapoiată, iar Iș-Boșet a acceptat fără să se plângă. Așa cum vom vedea mai târziu în 2 Samuel 3-4, există diferite tipuri de loialitate și diferite tipuri de neloialitate. În aproape tot acest timp, Abner a fost loial lui Iș-Boșet, dar întrebarea mai importantă este: „A fost el loial lui Dumnezeu?”

Î: În 2 Samuel 3:1-5 și 2 Samuel 5:13-16, ar fi trebuit David să se căsătorească cu toate aceste soții?

R: Nu, unii dintre copiii lor îi vor cauza lui David multă durere mai târziu. Deuteronomul 17:17 spune că împăratul nu trebuie să-și ia multe soții, ca să nu i se abată inima de la loialitatea față de Dumnezeu. După ce David s-a căsătorit cu Mical, Ahinoam și Abigail, a continuat să se căsătorească cu Maaca, Haghit, Abital și Eglah. Scriptura nu mai menționează numele lui Chileab/Kileab/Caleb, așa că probabil a murit înainte de a ajunge la maturitate. Trei dintre fiii soțiilor sale, Amnon, fiul lui Ahinoam, Absalom, fiul lui Maaca, și Adonia, fiul lui Haggit, îi vor cauza lui David multă durere și își vor încheia viața în mod tragic.

Î: În 2 Sam. 3:3 și 1 Cron. 2:23, există vreo dovadă arheologică a existenței regatului Geshur?

R: Da. Un palat ars, în interiorul căruia s-a găsit un filtru de bere, a fost datat între anii 1100-1000 î.Hr., conform lui Timothy Renner și Ira Spar, în articolul „The Land of Geshur Project” din Buletinul informativ nr. 3 al Consorțiului Arheologic din New Jersey (1988). Această distrugere a fost probabil săvârșită de Ioab și de israeliți chiar înainte ca David să comită adulter cu Bat-Șeba.

Î: În 2 Samuel 3:7, ce știm despre Rizpa?

R: Rizpa era concubina lui Saul, sau soția sa secundară. Când Iș-Boșet a devenit rege, era obiceiul ca regii să moștenească concubinele tatălui lor. Acest lucru ar face din Rizpa soția tatălui lui Iș-Boșet, ceea ce este oarecum înfiorător. Această practică contravine Leviticul 18:8, precum și 1 Corinteni 5:1 din Noul Testament. Apoi Abner a avut relații sexuale cu ea. Nu suntem siguri dacă Rizpa a avut vreun cuvânt de spus în aceste chestiuni. Rizpa a fost cea care a protejat cadavrele lăsate la vedere ale celor șapte descendenți de sex masculin ai lui Saul, menționați în 2 Samuel 21:8-11. În ciuda trecutului ei de a fi fost „dată din mână în mână”, Rizpa a rămas loială demnității familiei sale extinse.

Î: În 2 Samuel 3:8, loialitatea este reciprocă sau, cu alte cuvinte, are un lider vreo responsabilitate de loialitate față de adepții săi?

R: Abner a presupus că da și s-a simțit trădat de acuzația lui Iș-Boșet. Oamenii care pun un lider în funcție se așteaptă ca acesta să facă ceea ce i s-a încredințat să facă. Se așteaptă ca liderii să-și îndeplinească cu fidelitate îndatoririle și să aibă grijă de cei aflați sub comanda lor.

De remarcat că Abner nu a spus „câine”, ci „capul unui câine”, ceea ce este totuși peiorativ. Comentatorii evrei au interpretat acest lucru în sensul că Abner și-a pierdut cumpătul și l-a întrebat furios pe Iș-Boșet dacă îl disprețuia pe Abner considerându-l doar capul/liderul unei haite de câini. Abner exagerează și trage o concluzie pripită cu privire la nemulțumirea lui Iș-Boșet față de ceea ce Abner consideră a fi doar un lucru mărunt. Cu toate acestea, acest lucru ar fi putut contribui la pregătirea terenului pentru ca Abner să pună mâna mai târziu pe tron, iar Iș-Boșet nu a considerat acest lucru ca fiind un lucru mărunt.

Î: În 2 Sam. 3:12, ce a vrut să spună Abner prin „Cui aparține țara?”

R: Ar putea fi vorba de o ambiguitate strategică din partea lui Abner. Pe de o parte, Abner l-a făcut pe Iș-Boșet rege, astfel încât Abner se afla într-o poziție puternică, având controlul asupra regatului de nord. Pe de altă parte, David era regele de drept, rânduit de Dumnezeu, iar Abner recunoștea că David ar trebui, de fapt, să fie rege peste tot Israelul. Ambele sensuri se îmbină perfect în faptul că Abner îi spune lui David: „Am control efectiv asupra regatului de nord și ți-l predau ție. Așa că, te rog, ai grijă de mine.”

Î: În 2 Sam. 3:14-16 și 1 Sam. 25:44, de ce a luat David pe Mical de la soțul ei, Palti/Faltiel?

R: Când un bărbat se căsătorește cu o femeie care este încă căsătorită, iar soțul ei nu a divorțat de ea și nici nu a părăsit-o, aceasta este o situație complicată. David nu a părăsit-o de bunăvoie, ci a fost forțat să fugă de tatăl lui Mical, regele Saul. Nu se menționează dacă Mical a protestat împotriva celei de-a doua căsătorii sau nu. David avea dreptul, în calitate de primul soț, să o ceară înapoi. Cu toate acestea, nu se menționează nici dacă David a făcut ceea ce era mai bine, nici dacă a fost motivat în primul rând de dragostea pentru Mical sau de mândrie. Faptul că ea a fost „luată de la” Faltiel indică faptul că David nu i-a făcut rău lui Faltiel, care se afla într-o situație destul de delicată față de regele său. Palti și Mical erau loiali unul față de celălalt, dar exista un angajament anterior între David și Mical.

În plus, întrucât David se „căsătorise” în familia lui Saul, acest lucru ar fi putut consolida pretenția lui David la tron după Saul în ochii israeliților din regatul de nord.

Astăzi, recăsătorirea poate fi o situație complicată. Cel puțin, este important să se discute cu toate părțile implicate.

În 2 Samuel 3:16, Faltiel a urmat-o pe Mical până în orașul Bahurim, probabil la aproximativ 1,5 mile nord-est de Ierusalim. Mai târziu, Șimei, din casa lui Saul, avea să vină din același oraș pentru a-l blestema pe David în 2 Samuel 16:5-8.

Î: În 2 Samuel 3:14-16, a încălcat oare David Deuteronomul 24:1-4, care spune că un bărbat care divorțează de soția sa și ea se căsătorește cu altul nu o poate lua înapoi?

R: De fapt, nu. David nu a divorțat niciodată de Mical; Saul a luat-o de la David.

Î: În 2 Samuel 3:24-25, de ce l-a acuzat Ioab pe Abner de înșelăciune și că ar fi venit doar să-l spioneze pe David?

R: Nu vedem că Ioab ar fi avut vreun temei pentru a spune acest lucru. Totuși, ar fi putut părea o posibilitate. Ioab s-a grăbit să sublinieze acest lucru deoarece nu dorea un rival ca general-șef în armata lui David. De asemenea, întregul război a izbucnit din cauza lui Abner, iar oameni loiali din Iuda au fost uciși, inclusiv fratele lui Ioab, iar Ioab ar fi fost nemulțumit că David petrecea cu ucigașul fratelui său.

Este foarte probabil ca Abner să fi fost sincer în relațiile sale cu David. În 2 Samuel 3:1, pe măsură ce forțele lui David deveneau mai puternice, iar cele ale lui Abner mai slabe, Abner a prevăzut rezultatul final, întrucât Iș-Boșet nu voia să renunțe de bunăvoie la tron. Așadar, Abner a înțeles că aceasta era singura cale de ieșire.

Ioab părea să se priceapă foarte bine la înșelăciune. Ioab a fost cel care a hotărât să-l ucidă pe Abner fără să-i spună lui David, după cum se vede în 2 Samuel 3:26-30. Ioab a trecut de la a-l asculta, a-l urma și a-l sluji pe David la a face orice credea el că este cel mai bine pentru sine. Deși Abner îl ucisese pe Asael în luptă, nu din greșeală, Hebronul era un oraș de refugiu, așa că Abner ar fi avut dreptul măcar la un proces. Dar nici acest lucru nu-l preocupa pe Ioab.

Uneori, o persoană care acționează onorabil va fi acuzată de neloialitate, chiar și de către cei care sunt ei înșiși trădători. Ioab l-a acuzat pe Abner că era trădător, dar, de fapt, Ioab era cel care se comporta trădător.

Î: În 2 Sam. 3:26-30, a fost Ioab loial față de David?

R: Da și nu. Ioab a dat dovadă, cu siguranță, de o anumită loialitate față de David, dar el considera că propriile sale interese – inclusiv răzbunarea și păstrarea poziției sale – erau mai importante decât loialitatea față de David. La fel cum există ascultare parțială, există și loialitate parțială. Ioab își putea justifica loialitatea invocând scuze precum faptul că nu l-a trădat niciodată pe David și că nu s-a opus niciunei porunci date în mod explicit de David. Dar Ioab știa cu certitudine ce dorea David, iar el a zădărnicit în mod trădător voința lui David și l-a făcut pe regele său să pară un mincinos trădător. Ne-am putea întreba dacă loialitatea parțială poate fi considerată deloc loialitate.

Î: În 2 Sam. 3:27, 2 Sam. 4:6 și 2 Sam. 20:10, de ce au fost uciși Abner, Iș-Boșet și Amasa toți sub a cincea [coastă]?

R: Probabil că aceasta era o expresie care însemna că au fost înjunghiați în partea inferioară a coastelor. Unii consideră că aceasta înseamnă „înjunghiat în stomac”, iar BSB o traduce ca „l-a înjunghiat în stomac”.

Î: În 2 Samuel 3:28-36, a fost oare împărăția lui David cu adevărat nevinovată de sângele lui Abner?

R: Poate că nu. Cei care l-au ucis pe Abner au fost Ioab și fratele său Abişai, acționând pe cont propriu. Poate că s-au gândit la responsabilitatea rudelor unui om ucis (Asael) de a-l aduce pe ucigaș în fața justiției. Cu toate acestea, Abner nu l-a ucis pe Asael; l-a ucis cu onoare în luptă. Totuși, David nu a acționat drept și nu i-a arestat pe Ioab și Abişai pentru a-i executa pentru crimă. Pe de altă parte, David a văzut că, dacă i-ar fi arestat pe Ioab și pe Abişai, s-ar fi putut ca el însuși să fie cel executat; adică, dacă David nu s-ar fi bazat pe Dumnezeu.

Î: În 2 Sam. 3:39, de ce David s-a mulțumit doar să-l blesteme pe Ioab în loc să-l execute?

R: Ioab îl considera pe Abner doar un oportunist, și poate că, într-un anumit sens, așa și era. Ioab voia să răzbune moartea dreaptă a fratelui său în luptă. Ioab a arătat aici că avea grijă atât de propriile sale interese, cât și de ceea ce credea el că era cel mai bine pentru Israel; ascultarea de David nu era preocuparea lui principală. Faptul că David nu și-a disciplinat ofițerii și fiii atunci când era nevoie pare să fie una dintre cele mai mari slăbiciuni ale lui David. Într-un anumit sens, David a acordat o prioritate mai mare relațiilor sale de loialitate cu Ioab, Abisai și fiii săi decât slujirii sale loiale în îndeplinirea voinței lui Dumnezeu. David și-a justificat atitudinea spunând că nu era suficient de puternic pentru a-i pedepsi pe Ioab și Abisai.

David îl considera pe Abner un om onorabil, dar și un fost adversar. El l-a jelit sincer pe Abner, dar a fost și un eveniment mediatizat menit să convingă pe toată lumea că David nu avea nicio legătură cu acest lucru. În 2 Samuel 3:31-38, trebuie să fi fost extrem, extrem de incomod pentru Ioab și Abisai să fie prezenți printre popor și conducători atunci când David l-a jelit public pe Abner.

Î: În 2 Samuel 4:1-2, 4-8, de ce l-au asasinat Recab și Baana pe Iș-Boșet?

R: Probabil că nu a fost din cauza vreunei ură față de Iș-Boșet. Se pare că Abner îl impusese oricum pe Iș-Boșet ca rege. Dar odată cu dispariția generalului lor priceput, Abner, și având în vedere că unii nobili din nord erau dispuși să treacă de partea lui David, s-a instalat panica, iar acești oameni au văzut că nu mai exista nicio speranță ca regatul din nord să învingă. De asemenea, ei au considerat că Iș-Boșet nu ar fi fost niciodată de acord să se predea, așa că au crezut că singura soluție era să ia lucrurile în propriile mâini, prin trădare.

S-ar putea susține că Recab și Baana îndeplineau voia secretă/ultimă a lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a folosit acest mijloc pentru a aduce întregul regat sub stăpânirea lui David. Dar ei au încălcat voia revelată a lui Dumnezeu, conform căreia nu trebuie să ucidem. Uneori, Dumnezeu folosește fapte rele și oameni răi pentru a-Și îndeplini scopurile, dar asta nu îi scutește pe acei oameni de responsabilitatea pentru neascultarea poruncilor Lui.

Î: În 2 Samuel 4:4, 9:6-13; 16:1-4; 19:24-30; 21:7, de ce nu ar fi vrut nimeni să-l ungă pe Mefiboșet ca împărat?

R: Mefiboșet avea aproximativ 5 ani când a rămas infirm și avea doar vreo doisprezece ani când Ishboșet a fost ucis (vezi 2 Samuel 4:4). Fără Abner, nu mai era nimeni care să îndeplinească rolul de regent, conducând în numele tânărului rege. Și mai important, un rege infirm nu ar fi putut conduce armata și i-ar fi fost dificil să călătorească pentru a se întâlni cu alții.

Î: În 2 Samuel 4:8, ar fi trebuit David să-i laude pe Recab și Baanah pentru asasinarea lui Iș-Boșet, având în vedere că aceștia au spus că Domnul a împlinit răzbunarea?

R: Așa cum știa David, trebuie să înțelegem că nu putem crede tot ce spune cineva. Chiar dacă spun că a fost voia lui Dumnezeu, trebuie să luăm întotdeauna în considerare posibilitatea ca ei să inventeze totul. Desigur, Dumnezeu poate răzbuna, dar asta nu le dă dreptul să ucidă pe cineva în mod trădător.

Î: În 2 Samuel 4:9-12, de ce ar fi crezut Recab și Baana că David ar fi mulțumit de ei pentru că l-au asasinat pe Iș-Boșet în mod trădător?

R: Se pare că nu știau sau uitaseră de amalechitul care pretinsese că l-a ucis pe Saul. Le părea evident că David ar fi considerat eliminarea unui rebel împotriva regelui de drept un scop bun și demn de urmărit. Dar ceea ce nu au înțeles a fost faptul că David nu accepta mijloacele lor trădătoare și dezonorante. Aveau acces în casa lui Iș-Boșet deoarece acesta avea încredere în ei. Un motto al comunismului și al altor ideologii este „scopul scuză mijloacele”. Recab și Baana au crezut, în mod eronat, că David prețuia rezultatul mai presus de orice, iar loialitatea nu conta deloc.

Ceva oarecum asemănător s-a întâmplat secole mai târziu. Când Alexandru al Macedoniei cucerea Imperiul Persan condus de regele Darius, iar Darius a fost asasinat, în loc să-i răsplătească pe asasini, Alexandru i-a ucis pentru fapta lor trădătoare, conform istoriei lui Iustin (12:6) și a lui Curtius (7:5). La fel ca mulți oameni, Alexandru prețuia onoarea. Probabil că Alexandru a înțeles, de asemenea, că ar fi avut mai multă legitimitate ca rege în ochii supușilor săi persani dacă nu ar fi aprobat un asasinat trădător.

Î: În 2 Sam. 4:9-12, care sunt câteva moduri în care oamenii, inclusiv noi înșine, pot uita (de fapt, ignora) informații esențiale?

R: Recab și Baana erau siguri că David va fi mulțumit de ei. Totuși, răspunsul lui David sugerează că aceștia auziseră ce i-a făcut el amalecitului care pretinsese că l-a ucis pe Saul. În cazul multor oameni care uită sau ignoră informații esențiale, nu este vorba de o memorie slabă, ci de altceva.

Avem „modele” pe care le construim despre alte persoane pentru a ne ajuta să dăm sens realității și pentru a oferi minții noastre rezumate concise despre modul în care funcționează lucrurile. Dacă avem câteva fapte și acestea se potrivesc cu un model preconceput pe care îl avem, atunci extrapolăm și ajungem să credem că întregul model este adevărat. Modelele, la fel ca stereotipurile, sunt modalități rapide și eficiente de a trage concluzii pripite. Problema este că concluziile ar putea fi greșite sau, în acest caz, foarte, foarte greșite. Problema cu crearea modelelor este că majoritatea oamenilor pur și simplu ignoră faptele care nu se potrivesc cu modelul. Este mult mai satisfăcător și le inspiră celorlalți mai multă încredere când spui „Înțeleg totul”, decât să spui că unele lucruri nu au sens pentru tine. Dacă Rechab și Baanah erau ca majoritatea oamenilor, nu au uitat ce au auzit despre David și amalecitul, ci pur și simplu au ignorat acel fapt, deoarece regii obișnuiți nu se comportă așa.

În ceea ce ne privește, vom fi mai înțelepți dacă vom fi mereu deschiși la posibilitatea de a recunoaște cu umilință, atât față de noi înșine, cât și față de ceilalți, că unele lucruri nu se potrivesc cu modelul nostru. Avem nevoie de modele; nu putem petrece o mulțime de timp analizând amănunțit miile de decizii mărunte pe care le-am putea lua în fiecare zi. Dar trebuie să ne dăm seama că modelele noastre sunt simplificări excesive. Așa cum a spus foarte bine un modelator matematic: „toate modelele sunt greșite, dar unele modele sunt utile”.

Î: În 2 Samuel 4:11-12, de ce l-ar numi David pe rebelul Iș-Boșet un om neprihănit?

R: Acest lucru seamănă cu ceea ce a cântat David despre Saul în cântecul său funerar. Din câte putem vedea, Iș-Boșet era un om onorabil; a acționat într-un mod onorabil; doar că scopul său era îndreptat împotriva unsului lui Dumnezeu. În Războiul Civil American, unii l-au acuzat pe Robert E. Lee că ar fi fost un trădător, deoarece jurase loialitate să lupte pentru țara noastră și apoi și-a schimbat loialitatea. Dar acest lucru este fals; Lee nu a fost un trădător. El nu a recurs la înșelăciune sau trădare, ci și-a schimbat loialitatea în mod onorabil. Din păcate, el a luptat, și a luptat bine, pentru o cauză care urma să ducă la sclavagizarea permanentă a afro-americanilor. Dacă ar fi fost un general mediocru, în loc de unul atât de bun, ar fi murit mult mai puțini soldați, inclusiv soldați din sud. Dacă acționezi întotdeauna cu onoare, atunci este minunat; dar asigură-te, de asemenea, că lupți de partea cea bună.

După încheierea Războiului Civil, Lee nu a fost niciodată judecat nici pentru trădare, nici pentru crime de război, deoarece toată lumea știa că era nevinovat. Însă Cimitirul Național Arlington a fost amenajat pe terenul său, de unde putea avea întotdeauna o priveliște bună.

Î: În 2 Samuel 5:7, cât de mare era cetatea Ierusalimului?

R: Cetatea era un „fort” din interiorul orașului și un loc de refugiu de ultimă instanță. În 1983, Yigal Shiloh a efectuat săpături la ceea ce era probabil cetatea din perioada anterioară lui David, iar aceasta este mare, având o suprafață de 2.150 de picioare pătrate. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 858, și Hershel Shanks, „The City of David After Five Years of Digging” în „Biblical Archaeology Review” 11, 6 [1985], p. 25-26.

Î: În 2 Samuel 5:8, de ce i-a disprețuit David pe șchiopi și pe orbi?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Deoarece șchiopii și orbii nu se puteau deplasa prea ușor, conducătorii iebusiți le-au încredințat sarcina de a fi soldații care păzeau puțul de apă.

2. Șchiopii și orbii nu participau, de obicei, la bătălii. De fapt, nu există nicio mențiune despre David sau despre altcineva care să se fi luptat vreodată cu șchiopii și orbii, în afară de acest singur caz.

3. Dar aici, întrucât aceștia și-au abandonat statutul de non-combatanți pentru a lupta împotriva lui David, David și oamenii săi au luptat împotriva lor, indiferent cât de neplăcut era acest lucru.

Î: În 2 Sam. 5:9, 1 Regi 9:15, 2 Regi 12:20, 2 Cron. 32:5, ce era Milo (sau Millo)?

R: Arheologii nu sunt siguri ce era Millo, dar „Wycliffe Bible Dictionary”, pag. 1120-1121, spune că ar fi putut fi o fortăreață situată în partea de nord a zidurilor Ierusalimului.

„Noul Dicționar Internațional al Bibliei”, p. 651, spune că era un moviliș ridicat, numit val de apărare, în afara cetății lui David.

Indiferent de asta, avea o importanță strategică, întrucât David l-a ridicat, Solomon l-a întărit (1 Regi 9:15, 24; 11:27), iar Ezechia l-a întărit împotriva asirienilor în 2 Cronici 32:5.

Î: În 2 Samuel 5:11 și 1 Regi 5:1, având în vedere că Hiram din Tir era atât de renumit, a fost el plasat anacronic pe tron în timpul lui David, așa cum susține scepticul „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la paginile 304 și 325?

R: Nu. Asimov afirmă că Hiram din Tir tocmai devenise rege în 969 î.Hr., la patru ani după Solomon (Asimov, p. 325). Cu toate acestea, „The NIV Study Bible”, p. 479, menționează că Hiram a domnit între aproximativ 978 și 944 î.Hr. și că ar fi putut domni și ca coregent alături de tatăl său încă din 993 î.Hr. „Nelson Study Bible”, p. 567, menționează, de asemenea, că Hiram a domnit între anii 978–944 î.Hr. „New Geneva Study Bible”, p. 480, precizează că Hiram a domnit aproximativ între anii 980–947 î.Hr.

Î: În 2 Samuel 5 și 6, David a adus chivotul în casa lui Obed-Edom după ce i-a învins pe filisteni sau înainte, așa cum sugerează 1 Cronici 13 și 14? (Un musulman a ridicat această întrebare.)

R: 1 Cronici 13 și 14 nu precizează că s-a întâmplat înainte de înfrângerea filistenilor. Nu există nicio dificultate odată ce îți dai seama că pasajele nu trebuie neapărat să fie în ordine cronologică. Cu excepția cazului în care un pasaj face tranziția cu „atunci” sau „după aceea” sau ceva similar, ele pot avea loc în același timp sau în orice ordine.

2 Samuel 6:1 conține cuvântul „din nou”, dar acest „din nou” nu înseamnă neapărat după luptă. De asemenea, în 1 Cronici nu există niciun cuvânt care să indice o ordine cronologică.

În mod similar, Sura 16:115-119 spune că evreilor le erau interzise diverse alimente. Totuși, Sura 16:120 vorbește despre Avraam. Evreii își au originea în Iacov, nepotul lui Avraam, așa că aceste versete nu sunt în ordine. Deci, este aceasta o problemă în Coran? În acest caz particular, nu, deoarece Coranul nu a pretins că aceste versete ar fi în ordine. Nu exista niciun cuvânt care să indice ordinea cronologică în Sura 16:119-120.

Î: În 2 Samuel 5:17-8:18, ce este neobișnuit în structura acestui pasaj?

R: Este vorba de o figură de stil comună în limba ebraică, numită chiasm, caracterizată prin simetria versurilor.

— David îi învinge pe filisteni (5:17-25)

— — David aduce chivotul la Ierusalim (6:1-23)

— — — Dumnezeu face un legământ cu David (7:1-17)

— — David se roagă Domnului (7:18-29)

— David îi învinge pe dușmanii săi (8:1-14)

Î: În 2 Samuel 6:1-5, ce faptă lăudabilă a făcut David?

R: David tocmai devenise singurul rege al lui Iuda și al lui Israel, și totuși l-a pus pe Dumnezeu pe primul loc. Când ai succes sau ești uns rege peste ceva, organizezi o petrecere pentru tine însuți sau ții o sărbătoare de închinare pentru Dumnezeu, Regele tău?

Î: În 2 Samuel 6:3 și 1 Cronici 13:7, ce a greșit David aici?

R: David L-a cinstit pe Dumnezeu punând chivotul într-un car nou. Totuși, acesta nu era modul corect de a mânui chivotul. Chivotul trebuia transportat prin introducerea unor stâlpi prin inele, iar levii, nu animalele, trebuiau să-l poarte.

Astăzi, uneori putem face lucruri pentru a-L cinsti în mod special pe Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu dorește ca noi să-L cinstim numai în moduri care nu contrazic învățăturile Bibliei.

Î: În 2 Samuel 6:5, cum au apărut cinelele?

R: Deși nu știm de unde provin, ele erau un instrument foarte vechi. În ebraică, forma de plural, mesiltayim, provine aparent din cuvântul ugaritic vechi, msltm, conform „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 3, p. 879. Poporul din Ugarit locuia pe coasta Siriei și a Libanului încă dinaintea epocii lui Avraam.

Î: În 2 Samuel 6:6-7 și 1 Cronici 13:9-14, de ce l-a ucis Dumnezeu pe Uza?

R: Uza și ceilalți au dat dovadă de lipsă de respect față de Dumnezeu, transportând chivotul pe o căruță care se clătina, după cum se menționează în 2 Samuel 6:3. Chivotul trebuia purtat pe stâlpi și numai de către leviți. Unii au considerat că Dumnezeu a fost nedrept când l-a ucis pe Uza pentru că a încercat să stabilizeze chivotul.

Totuși, trebuie luate în considerare trei aspecte.

1. Uza și ceilalți nu tratau chivotul cu respectul pe care Dumnezeu le poruncise să-l arate. David și-a dat seama mai târziu că greșise când a permis o atitudine neglijentă față de chivot, în 1 Cronici 15:13.

2. Se pare că lui Dumnezeu îi păsa mai mult de respectul pe care oamenii îl arătau chivotului decât de faptul că acesta ar fi intrat sau nu în noroi. Oricum, noroiul nu ar fi afectat aurul.

3. În ceea ce privește obiectele de închinare ale lui Dumnezeu, Dumnezeu are dreptul să stabilească regulile. Slujirea noastră față de Dumnezeu trebuie să se facă după condițiile Lui, nu după ale noastre.

Î: În 2 Samuel 6:6-7, de ce nu i-a ucis Dumnezeu pe filistenii care au atins chivotul, având în vedere că l-a ucis pe Uza pentru că l-a atins, conform 2 Samuel 6:6-7?

R: Biblia nu precizează dacă filistenii au atins chivotul cu mâinile sau cu stâlpii. În orice caz, Dumnezeu știa că ei nu erau la curent cu regulile Sale privind chivotul, iar Dumnezeu ține seama de cât de mult putea să știe o persoană, așa cum arată Romani 4:15; 5:13.

Î: În 2 Samuel 6:7, faptul că chivotul este considerat sacru înseamnă că ar trebui să venerăm relicvele așa cum o fac Bisericile Ortodoxă și Catolică?

R: Nu. Dacă acest lucru s-ar referi la „relicve”, ar susține mai degrabă ideea de a nu atinge niciodată o relicvă decât aceea de a venera relicvele. Există trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Uza a fost ucis pentru că a încălcat legea privind atingerea chivotului (Numeri 4:15), nu pentru lipsa de închinare sau venerare.

2. Israeliții trebuiau să aibă respect pentru această chivot a Domnului, dar acesta este un alt fel de respect decât respectul față de lucrurile omenești.

3. Deși respectul față de poporul lui Dumnezeu, atât pe pământ, cât și în ceruri, este lăudabil, acesta este diferit de venerație. Venerația diferă de respect, întrucât venerația include rugăciunea adresată imaginii sau statuii sau rugăciunea prin intermediul acesteia.

Î: În 2 Samuel 6:20, de ce a dansat David (se spune) în public fără haine?

R: David nu era gol; purta un efod de in, conform 2 Samuel 6:14. David nu era îmbrăcat în veșminte regale și nu se comporta așa cum Mical credea că ar trebui să se comporte un rege, iar Mical îl critica pentru asta.

Una este să critici o persoană pentru a o ajuta să se îmbunătățească. Alta este să critici o persoană într-un mod care arată că nu mai ai niciun respect pentru acea persoană.

Î: În 2 Samuel 6:20, cum ar trebui să interpretăm faptul că, atunci când îi facem plăcere Domnului, un frate în credință ne batjocorește sarcastic?

R: Observați patru lucruri bune pe care le-a făcut David.

Fără răzbunare: Nu ar trebui să căutăm răzbunare (Luca 6:27-36 și Matei 5:43-44) sau să ripostăm (1 Petru 2:23).

Apărare: Ar trebui să ne apărăm acțiunile explicând că ceea ce facem este corect. De asemenea, Romani 14:16 spune să nu lăsăm ca ceea ce considerăm a fi bun să fie vorbit ca fiind rău.

Continuare: David subliniază că va continua să facă acest lucru.

Rămâneți concentrați pe Dumnezeu, nu pe cel care vă batjocorește: Ar trebui să alegem să nu lăsăm câteva cuvinte rele să ne strice experiențele de închinare înaintea lui Dumnezeu.

Î: În 2 Samuel 6:23, oare Mical nu a avut copii din cauza comentariilor ei față de rege?

R: Da, asta arată acest verset. Mical nu a avut copii din cauza comentariilor ei lipsite de respect față de soțul ei, regele. Totuși, Biblia nu precizează dacă lipsa copiilor s-a datorat voinței lui Dumnezeu sau absenței lui David.

Oricum ar fi, un singur cuvânt neloial și neevlavios din partea cuiva de la care te-ai aștepta să fie loial și evlavios poate avea un efect de lungă durată. Matei 12:36 spune: „Dar vă spun că oamenii vor da socoteală în ziua judecății pentru fiecare cuvânt neîngrijit pe care l-au rostit.” (BSB). Acest lucru ne face să ajungem la aceeași concluzie pe care ne-a învățat-o Iacov în Iacov 1:19.

Î: În 2 Samuel 6:23, de ce a rămas Mical fără copii pentru tot restul vieții?

R: Scriptura nu spune, dar există patru posibilități.

1. Ea nu a putut niciodată să aibă copii. Rețineți că nici cu Faltiel nu a avut copii.

2. David a evitat în mod deliberat să aibă copii cu ea, deoarece ea nu-l respecta.

3. David nu era deseori alături de ea, iar ea nu a conceput niciun copil.

4. David era deseori alături de ea, dar Dumnezeu a făcut-o pe Mical să rămână fără copii după ce ea și-a arătat lipsa de respect față de soțul ei.

Indiferent de situație, Scriptura nu menționează nimic despre faptul că Mical și-ar fi schimbat vreodată atitudinea, că s-ar fi întors fie către David, fie către Dumnezeu și ar fi cerut iertare.

Scriptura nu menționează motivul direct pentru care ea nu a avut copii. Poate că motivul pentru care Scriptura nu menționează acest lucru este că nu avem nevoie să știm. Lecția pe care o învățăm aici este că Mical nu și-a onorat soțul și pe regele lui Israel, iar, indiferent de motiv, Dumnezeu a pedepsit-o pentru asta.

Î: În 2 Samuel 7:1-2, toate intențiile bune pe care le avem provin de fapt de la Dumnezeu?

R: Nu. Deși Dumnezeu cunoaște tot ce gândim (Psalmul 139:2) și tot ce spunem înainte să o spunem (Psalmul 139:4), Dumnezeu alege să nu ne controleze ca pe niște marionete. Unele lucruri bune provin din propria inițiativă a credinciosului, așa cum arată 2 Corinteni 8:17. În acest caz, David a avut o intenție bună, dar nu a fost voia lui Dumnezeu ca David să-și pună în aplicare această intenție. Ceea ce este important este ascultarea de voia lui Dumnezeu, nu doar urmarea intențiilor bune. Intențiile bune nu pot înlocui ascultarea.

Î: În 2 Samuel 7:3-17, a fost Natan un profet fals pentru că i-a spus mai întâi lui David să facă orice dorea?

R: Nu. A fi un profet adevărat nu înseamnă că nu vei spune niciodată ceva greșit. Înseamnă că, vorbind ca profet, atunci când un profet adevărat spune: „Așa vorbește Domnul”, acesta este cuvântul adevărat al lui Dumnezeu.

Î: În 2 Samuel 7:13,16 se spune că împărăția lui Solomon ar fi durat aparent pentru totdeauna, dar nu a fost așa. Cum explicăm acest lucru?

R: 2 Samuel 7:5-17 reprezintă o singură profeție adresată lui David, care are o împlinire dublă: se referă la sămânța lui David, atât în sens imediat, cât și pe termen lung. Imediat după moartea lui David, propria lui sămânță, Solomon, urma să devină împărat și tot Solomon urma să zidească Templul. Pe termen lung, 2 Samuel 7:13 promite că tronul împărăției lui Solomon va fi întemeiat pentru totdeauna.

Biblia mai spune că Mesia va proveni din neamul lui David: Ieremia 23:5; iar în Noul Testament: Luca 3:31; Faptele Apostolilor 13:22-23; Apocalipsa 22:16.

Multe texte talmudice evreiești afirmă că Mesia va proveni din neamul lui David. Conform lucrării „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 9, p. 298, anumite grupuri din iudaismul târziu considerau acest lucru, cum ar fi 4QFlor.

Se dovedește că aceste afirmații sunt adevărate în două moduri diferite. Din punct de vedere biologic, Iisus a provenit din Maria, care era descendentă a lui David, dar nu a lui Solomon, conform Luca 3:23-31. Din punct de vedere legal, dar nu biologic, Isus era fiul lui Iosif, descendent atât al lui David, cât și al lui Solomon, conform Matei 1:6-16. Așadar, din punct de vedere biologic, Isus provenea din neamul lui David prin Maria, dar dreptul la tron nu se transmitea prin mamă. Prin urmare, doar prin Maria, Isus nu ar fi avut niciun drept la tronul lui Israel. Însă, întrucât Isus era, din punct de vedere legal, fiul lui Iosif, El avea dreptul la tron.

Există însă două aspecte secundare interesante în acest context.

Dacă Iisus ar fi fost, de fapt, fiul biologic al lui Iosif, o profeție biblică ar fi fost încălcată. Iosif era un descendent al regelui Ieconia (Ioiachin), descendent al lui Solomon, conform Matei 1:11-12. Totuși, Ieremia 22:30 spune că niciun descendent al lui Ieconia nu va mai sta vreodată pe tron.

O a doua problemă este că, de la exil încoace, nu a mai existat niciun descendent al lui David care să fi fost rege, iar puțini evrei de astăzi știu măcar din ce trib provin (deși unii preoți cu numele de familie Cohen știu). Așadar, dintr-o perspectivă strict evreiască, această profeție pare să fi eșuat — cu excepția cazului în care, desigur, tronul lui Solomon a fost întemeiat pentru totdeauna prin Hristos.

Î: În 2 Samuel 7:18-29, ce este semnificativ în ceea ce privește atitudinea lui David?

R: Pe de o parte, acest lucru ar părea foarte dezamăgitor pentru David. David s-a oferit să construiască un Templu pentru Dumnezeu, folosindu-și toate resursele proprii, iar Dumnezeu l-a respins în mod explicit aici. David își dorea atât de mult să construiască o casă pentru Dumnezeu. Dumnezeu a spus „nu”, dar Dumnezeu a schimbat lucrurile și a construit o casă vie pentru David, prin Solomon și descendenții săi.

Putem presupune că, întrucât Dumnezeu știa ce urma să facă David cu Bat-Șeba și cu bărbații moabiți, El nu a considerat potrivit ca David să fie cel care să construiască templul.

Uneori vrem să facem ceva pentru a-L ajuta pe Dumnezeu, deoarece credem că Dumnezeu are nevoie de noi. De fapt, Dumnezeu este Cel care ne asigură cele necesare, nu invers.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 328, pentru mai multe informații.

Î: În 2 Samuel 8:2, a avut dreptate David să ucidă două treimi dintre bărbații moabiți?

R: David a fost foarte sever în această situație. Se pare că scopul său nu era să-i omoare pe toți moabiții, ci să le reducă capacitatea de a se răzvrăti. Nimic din Scriptură nu spune că Dumnezeu a aprobat această acțiune. Dimpotrivă, 1 Regi 5:3 spune că Dumnezeu nu a vrut ca David să fie cel care să construiască Templul, deoarece David era un om de război.

Î: În 2 Samuel 8:3, l-a învins David pe Hadadezer sau pe Hadarezer, așa cum spune 1 Cronici 18:3?

R: Această diferență de o singură literă în ebraică este, cel mai probabil, o eroare de copiere. În lucrarea „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, la pagina 130, se menționează că literele ebraice „d” și „r” sunt similare între ele.

Î: În 2 Samuel 8:4, David a capturat 1.700 de călăreți sau 7.000 de conducători de care/călăreți, așa cum spune 1 Cronici 18:4?

R: Au fost o mie de care și 7.000 de conducători de care. Atât 1 Cronici 18:4, cât și Manuscrisele de la Marea Moartă ale versetului 2 Samuel 8:4 menționează 7.000. Traducerea greacă Septuaginta menționează, de asemenea, 1.000 de care de război și 7.000 de călăreți. Așadar, cifra de 1.700 din textul masoretic al 2 Samuel 8:4 este, aproape cu certitudine, o eroare de copiere. Cărțile „When Critics Ask” (p. 171-172), „Encyclopedia of Bible Difficulties” (p. 184), „The Expositor’s Bible Commentary” vol. 4 (p. 398) și „NIV Study Bible” la 2 Samuel 8:4 menționează același lucru. Textul masoretic conține, de asemenea, o eroare gramaticală care indică faptul că un cuvânt a fost omis.

Î: În 2 Sam. 8:17, de ce este menționat Ahimelech ca fiind fiul lui Abiathar, având în vedere că tatăl lui Abiathar, care a fost ucis înainte ca David să devină rege, se numea Ahimelech?

R: Există două posibilități.

Eroare de copiere: Este probabil ca numele să fi fost inversate. Atât în 2 Samuel 8:17, cât și în 1 Cronici 18:16, versiunea siriacă menționează „Abiatar, fiul lui Ahimelech”, în loc de „Ahimelech, fiul lui Abiatar”, așa cum se găsește în textul masoretic și în Septuaginta. (2 Samuel 8:17 și 1 Cronici 18:16 nu sunt păstrate în Manuscrisele de la Marea Moartă.) A se vedea The New Geneva Study Bible, p. 438, și New International Bible Commentary, p. 380, pentru mai multe detalii despre această interpretare.

Nepotul numit după bunicul său: Dacă un nepot a fost numit după bunicul său martir, tânărul Ahimelec probabil că nu a devenit preot decât în ultima parte a domniei lui David. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 911, menționează că această practică, numită papponimie, era obișnuită. (vezi 1 Cronici 6:9b-10a; 7:20). A se vedea „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 466, pentru această interpretare.

Î: În 2 Samuel 8:18, în ce sens erau fiii lui David preoți, având în vedere că David era din tribul lui Iuda, nu din tribul lui Levi?

R: Nu erau; nu există dovezi că fiii lui David ar fi avut vreo îndatorire preoțească în templu. Deși cuvântul ebraic folosit aici este cel obișnuit pentru preoți (kohen), 1 Cronici 18:17 spune că ei slujeau ca înalți funcționari. Cartea „When Critics Ask”, p. 172, subliniază că acest cuvânt ebraic înseamnă, de asemenea, slujitor, ministru sau sfetnic.

Î: În 2 Samuel 8:18, cine erau cheretiții și peletiții?

R: Aceștia erau soldați filisteni care au slujit cu loialitate în armata lui David. Conform 2 Samuel 8:18, ei se aflau sub comanda lui Benaia, comandantul lui David.

În special, în limba ugaritică, cuvântul „Krty” se referă la oamenii de pe insula Creta. Așadar, cheretiții nu erau probabil doar filisteni, ci tribul filistenilor care provenea în mod specific de pe insula Creta.

Î: În 2 Samuel 9:1-13, care este structura acestui capitol?

R: Acesta este scris sub forma unui chiasm, o trăsătură comună a poeziei ebraice.

9:1 David dorește să arate bunăvoință față de familia lui Saul

- 9:2-5 David vorbește cu Ziba, slujitorul lui Saul

- - 9:6-8 David îi arată bunăvoință lui Mefiboșet

- 9:9-11a David vorbește cu Ziba, slujitorul lui Saul

9:11b-13 David arată bunăvoință față de familia lui Saul prin Mefiboșet

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 916.

Î: În 2 Sam. 9:1-13, de ce a fost David bun cu Mefiboșet, cel șchiop, având în vedere că, potrivit 2 Sam. 5:8, el îi detesta pe șchiopi și pe orbi care apărau Ierusalimul?

R: Deși șchiopii și orbii nu puteau lupta bine, lui David îi era greu să-i omoare pentru a cuceri apeductul care alimenta Ierusalimul. Faptul că Mefiboșet era șchiop nu a făcut ca bunătatea lui David față de el să fie mai mare sau mai mică.

Pot oare soldații buni de astăzi să aibă un sentiment similar? Ca soldat, ai vrea vreodată să împuști un copil mic? Dar dacă acel copil mic ar ține în mână o pușcă AK-47 și ar ținti spre tine? Da, l-ai ucide, dar nu te-ai simți bine făcând asta și ai detesta circumstanțele care te-au împins să faci acest lucru.

Î: În 2 Samuel 9:1-13, de ce a fost David bun cu Mefiboșet?

R: David nu a fost bun cu Mefiboșet pentru că s-a întâmplat să dea peste el. Ci, mai degrabă, David a ales să-l caute pe Mefiboșet pentru că căuta modalități de a arăta compasiune față de familia lui Saul, pentru a demonstra că nu nutrea ură față de ei. David îi făcuse o promisiune lui Ionatan în 1 Samuel 20:42 că va avea grijă de el și de familia lui, iar David era un om de onoare. Aceasta este esența iubirii legământului în Vechiul Testament: un angajament promis și încredere. Chiar dacă Ionatan era mort și nu mai putea face nimic pentru a-l ajuta sau a-l răni pe David, David urma să-și respecte angajamentul de a avea grijă de descendenții lui Ionatan.

Cu toate acestea, Mefiboșet probabil că nu știa despre această promisiune și a fost șocat de bunătatea lui David. Mefiboșet era șchiop (2 Samuel 4:4) deoarece doica lui îl luase cu ea pentru a fugi de David. Mefiboșet ar fi avut aproximativ cinci ani la acea vreme. Regii ucideau adesea toți copiii predecesorilor lor, și se presupunea că David ar fi acționat ca un rege obișnuit și ar fi vrut să facă la fel. Totuși, David nu era un rege obișnuit.

Mefiboșet poate fi privit alegoric ca o persoană pierdută. El este un sărac izgonit, șchiop, fără nicio posibilitate de a ajunge la David. Dar, din har și din dragoste legată de legământ, David l-a adus pe Mefiboșet la Ierusalim și a avut grijă de el.

Pentru mai multe informații, consultați „New International Bible Commentary”, p. 380, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, pp. 916–918, „The Tony Evans Bible Commentary”, pp. 329–330, „Evangelical Commentary on the Bible”, pp. 218–219, „Believer’s Bible Commentary”, pp. 332–333, precum și „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 466.

Î: În 2 Samuel 9:1, a spus David aceste cuvinte după ce i-a executat pe fiii lui Saul, așa cum afirmă „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 309?

R: Asimov susține că David a spus acest lucru după execuții, deoarece nu ar fi fost greu să găsească membri ai familiei lui Saul înainte de execuții.

Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

Căutarea unui fiu loial lui: David nu a spus că îl căuta pur și simplu pe unul dintre fiii lui Saul. Mai degrabă, David a spus că îl căuta pe unul dintre fiii lui Saul căruia i-ar fi putut arăta bunătate de dragul lui Ionatan.

Nu este o secvență cronologică: 2 Samuel 21:1 spune că execuția fiilor lui Saul a avut loc „în timpul domniei lui David”, iar acest lucru nu este neapărat o secvență cronologică. Cu alte cuvinte, este posibil ca Asimov să aibă dreptate în acest caz.

Î: În 2 Samuel 9:4, unde se afla Lo-Debar?

R: Lo-Debar se afla la est de Iordan și la sud de Marea Galileei. Acest oraș ar fi fost un loc sigur, departe de Ierusalim, dincolo de râul Iordan și aproape de deșert, de unde David ar fi putut să fugă în deșert dacă ar fi fost nevoie. „New International Dictionary of the Bible”, p. 599, menționează că orașul nu a fost încă descoperit. „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 1044, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 3, p. 917, menționează că, deși amplasamentul nu este stabilit cu certitudine, arheologii consideră că locația ar putea fi la Umm ed-Dabar, la aproximativ 8–10 mile sud sau sud-sud-est de Marea Galileei. Lo-Debar înseamnă, de asemenea, „nimic”.

Î: În 2 Samuel 10:2, 4-8, având în vedere că motivul inițial al lui David era, aparent, acela de a-i arăta bunătate fiului lui Nahash, de ce a pornit David război împotriva lui?

R: David nu știa nimic, nici bun, nici rău, despre Hanun, fiul lui Nahash, dar dorea să onoreze viața unui rege care era un aliat. Poate că David îndeplinea o formalitate politică de rigoare, dar nobilii lui Hanun, probabil fiind paranoici în legătură cu existența unui regat mai mare în vecinătatea Amonului, i-au sugerat lui Hanun să interpreteze gestul cu totul altfel. Când Hanun a arătat în mod neașteptat că dorea să fie dușmanul lui David, David i-a dat satisfacție. Hanun și-a exprimat disprețul față de David și nu s-a ferit să-l demonstreze. David a considerat probabil că, dacă nu ar fi acționat, și alte națiuni ar fi disprețuit Israelul.

Î: În 2 Sam. 10:2, 4-8, cum poate paranoia, sau presupunerea celor mai rele intenții din partea altora, să devină o profeție care se împlinește de la sine?

R: Când te aștepți la rău din partea altora, este ușor să-ți scape că te aștepți ca ei să fie împotriva ta. Când oamenii știu că nu ai încredere în ei și chiar crezi că îți vor face rău, ei pot să se întrebe imediat: „Există vreun motiv pentru care simt asta față de mine?”, „Există ceva ce ar trebui să știu pentru a mă apăra împotriva lor?” și „Ar trebui să acționez așa cum se așteaptă ei să acționez?”

Î: În 2 Samuel 10:7-19, cum au putut Ioab și David să învingă o armată combinată de amoniți și sirieni?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. A fi vizitiu care luptă împotriva unei armate slab echipate este o sarcină relativ sigură. Trebuie doar să tragi cu săgeți de la distanță. Dacă armata se apropia prea mult, puteai pur și simplu să îndepărtezi caii. Infanteria nu ar fi putut opri o încărcătură de care dacă ar fi avut doar săbii scurte.

2. Totuși, lucrurile stau altfel când se luptă împotriva unei infanterii bine echipate. Israeliții aveau experiență în lupta împotriva carelor filistenilor. Ei dispuneau de săgeți, iar un grup masiv de arcași din infanterie ar fi avut o putere de foc mai concentrată decât carele. Un zid de infanterie înarmată cu sulițe lungi ar fi oprit o încărcătură a carelor.

3. Secole mai târziu, regele persan Darius a învățat acest lucru, spre dezamăgirea sa, pe măsură ce, de fiecare dată, falangele armatei macedonene, formate în principal din infanterie, învingeau numere uriașe de cavalerie persană.

Î: În 2 Samuel 10:17-19, care au fost consecințele acestui război?

R: Nahash, împăratul amoniților, fusese învins de Saul încă din 1 Samuel 11, după ce amoniții atacaseră Iabeș-Galaad. Se presupune că el l-a ajutat pe David când acesta era fugar din fața lui Saul. Așadar, David a vrut să-și prezinte condoleanțele la moartea împăratului Nahash. Inițial, acest război avea ca scop doar pedepsirea lui Hanun, regele amoniților, pentru tratamentul rușinos aplicat ambasadorilor lui David, similar cu cel aplicat prizonierilor de război. David a recunoscut acest gest drept ceea ce era de fapt: o declarație de război. Însă, când Hanun a adus numeroși aliați din diverse regate arameene (siriene), israeliții au înțeles că aceasta nu va fi o bătălie ușoară (2 Samuel 10:11-12). Cele două oștiri ale lui Israel au ajuns să-i învingă pe toți și să-i supună regate până la râul Eufrat. Din punct de vedere politic și militar, părea o mare victorie pentru israeliți. Dar uneori, în mijlocul unui mare succes, trebuie să fim atenți să nu ne lăsăm garda jos și să nu permitem ca ceva rău să se infiltreze, așa cum arată capitolul următor.

Comiterea adulterului cu Bat-Șeba a reprezentat un moment de cotitură în domnia lui David. După aceea, el avea să-și piardă respectul poporului și avea să se confrunte cu numeroase rebeliuni. Luptele și situația în care a fost la un pas de distrugere din cauza lui Absalom au reprezentat crize mai importante decât cucerirea teritoriului până la Eufrat.

Î: În 2 Sam. 10:18 erau 700 de călăreți de care sau 7.000, așa cum spune 1 Cron. 19:18?

R: Ar putea fi oricare dintre cele două. Se pare că este vorba de o eroare a copistului textului masoretic.

2 Samuel 10:18 menționează 700 de care și 40.000 de călăreți atât în textul masoretic, cât și în Septuaginta.

1 Cronici 19:18 menționează 7.000 de oameni care au luptat în care și 40.000 de infanteriști, atât în textul masoretic, cât și în Septuaginta.

Probabil au fost 700 de oameni care au luptat în care și 40.000 de infanteriști.

Doctrina ineranței înseamnă că noi credem că Biblia era lipsită de orice eroare (inclusiv de contradicții reale) în manuscrisele originale, dar recunoaștem că au apărut unele erori de copiere în timpul transmiterii.

Obiectiv vorbind, nu se poate nici dovedi, nici infirma faptul că aceasta a fost o eroare de copiere sau o eroare în manuscrisele originale. Cu toate acestea,

1. Având în vedere numeroasele afirmații verificate arheologic din Vechiul Testament, și

2. având în vedere că majoritatea celorlalte locuri în care există discrepanțe reale în copiile moderne se referă la numere,

Prin urmare, dovezile nu sunt concludente, dar înclină spre o eroare de copiere.

Î: În 2 Samuel 11-12, care este structura acestor două capitole?

R: Acestea sunt dispuse sub forma unui chiasm, iar acesta este unul dintre cele mai lungi chiasme din Scriptură.

11:1 David îl trimite pe Ioab să asedieze Rabba

- 11:2-5 David o lasă pe Bat-Șeba însărcinată

- - 11:6-17 David îl pune să fie ucis pe Urie

- - - 11:18-27a Ioab îi trimite lui David un mesager

- - - - 11:27b Domnul este foarte nemulțumit

- - - 12:1-14 Domnul îi trimite lui David un mesager

- - 12:15-23 Domnul ucide fiul nou-născut al lui David

- 12:24-25 David o lasă din nou însărcinată pe Bat-Șeba

12:26-31 Ioab îl cheamă pe David să cucerească Rabba

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, pp. 927, 940.

Î: În 2 Samuel 11:1-5, având în vedere că David era un om al lui Dumnezeu, cum a putut să poftească soția altui bărbat, să comită adulter, să îmbete pe cineva și să ordone o crimă? (Această întrebare a fost pusă de un ateu.)

R: Nu există nicio apărare pentru David; David a păcătuit grav făcând aceste lucruri. Se afla într-o poziție confortabilă; era stăpânul tuturor lucrurilor — al tuturor, se pare, cu excepția lui însuși. Stătea degeaba în loc să meargă cu armata, era, într-un anumit sens, „prea confortabil” și avea privirea rătăcitoare. David umbla cu Dumnezeu în victorie și nu există niciun indiciu că David ar fi căutat să cadă. Mai degrabă, David s-a pus într-o poziție vulnerabilă și nu și-a îndreptat privirea în altă parte, ci a acționat sub influența ispitei. Deuteronomul 27:24 subliniază cât de rău este ca cineva să-și omoare pe ascuns aproapele.

Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Problema aici nu este o presupusă contradicție din Biblie. Scriptura a consemnat pur și simplu lucrurile rele pe care David le-a spus și le-a făcut. David nu s-a limitat doar la a se gândi să facă acest lucru; David era un om de acțiune și a dus planul la îndeplinire. Uneori, a fi o persoană de acțiune este un lucru rău.

2. O problemă aici este contradicția din interiorul lui David. David era un om după inima lui Dumnezeu, dar 2 Samuel 12:10 spune că David L-a disprețuit pe Dumnezeu în acest caz. Totuși, mulți oameni sunt cu mintea împărțită (vezi Iacov 1:8) la un moment dat în viața lor. Au existat întotdeauna ipocriți, și cu toții putem fi de acord că, în acest caz, David a fost un ipocrit de primă mână.

3. Adevărata problemă este de ce Dumnezeu ar iubi și ar folosi în continuare pe cineva ca David. Există patru puncte foarte simple cu privire la această chestiune.

3.1 Dumnezeu poate face orice dorește cu oricine dorește. Cine suntem noi să-I spunem lui Dumnezeu cum să-Și folosească creaturile?

3.2 Dumnezeu știa că David avea o iubire sinceră pentru El. Lecția de aici este că, deși nu orice ipocrit este un credincios sincer, unii ipocriți ar putea totuși să fie credincioși sinceri și să aibă o iubire sinceră pentru Dumnezeu sub ipocrizia lor.

3.3 Dumnezeu l-a iubit pe David și l-a pedepsit aspru pentru ipocrizia sa. Pedeapsa severă poate fi o formă a iubirii lui Dumnezeu: deși este nedorită în acel moment, ea poate aduce roade de pocăință.

3.4 După ce David s-a pocăit, Dumnezeu l-a iertat complet. Au existat totuși consecințe și pedepse pentru David; cu toate acestea, David a fost iertat. Ar trebui să-i iertăm și noi pe ceilalți care s-au pocăit. Romani 15:7 spune că ar trebui să ne acceptăm unii pe alții așa cum Hristos ne-a acceptat pe noi.

Pentru un răspuns diferit, dar complementar, iată ce spune „Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice”, paginile 260-261, despre adevărata problemă.

„Țineți minte faptul că foarte puțini dintre instrumentele alese de Dumnezeu au fost fără greșeală sau chiar fără păcat grav. Moise a fost un ucigaș. David a fost un adulterin și un ucigaș. Iacov a fost un escroc, iar Avraam a fost un mincinos. Iona a fost un rasist care s-a revoltat la ideea că Dumnezeu i-ar ierta pe asirieni. Și ce putem spune despre impulsivitatea lui Petru și spiritele certărețe manifestate de Iacov și Ioan? Cu toate acestea, Dumnezeu i-a folosit pe toți.

Dumnezeu poate folosi pe oricine alege El să folosească. L-a folosit pe Balaam, profetul sirian. L-a folosit pe Cirus, regele persan. L-a folosit chiar și pe Faraon și împietrirea inimii sale pentru a-Și duce la îndeplinire planul. … Găsesc această cunoaștere încurajatoare.”

Î: În 2 Samuel 11:1, David rămânea de obicei acasă când armata pleca la război?

R: Nu. David a mers împreună cu armata în 2 Samuel 5:2; 8:1-14 și 10:17. Cu toate acestea, când David a îmbătrânit, oamenii lui i-au cerut să rămână în cetate, conform 2 Samuel 18:3; 21:17.

Î: În 2 Samuel 11:3, ce știm despre trecutul lui Bat-Șeba?

R: Soțul Bat-Șebei, Urie, era hitit, iar hititii erau, de obicei, slujitori în templu. Numele lui Urie înseamnă „Domnul este lumina mea”, așa că părinții lui erau probabil credincioși. Tatăl Bat-Șebei era Eliam, unul dintre oamenii puternici ai lui David (2 Samuel 23:34). Eliam era fiul lui Ahitofel, înțeleptul sfetnic al lui David. Mai târziu, când Absalom s-a răzvrătit împotriva lui David, Ahitofel și-a declarat loialitatea față de Absalom în locul lui David. Poate că modul în care Bat-Șeba și-a pierdut primul soț i-a lăsat un gust amar.

Î: În 2 Samuel 11:1-5, ce ne spune acest lucru despre relatarea din 2 Samuel?

R: De obicei, cronicarii de la curte consemnau analele regelui; iar regele avea control direct asupra a ceea ce era inclus sau omis. Acest pasaj arată că această relatare nu se afla sub controlul regelui. Probabil că nici David, nici Solomon nu ar fi dorit ca această informație să fie făcută publică, așa că aceasta nu se afla sub controlul lor.

Î: În 2 Samuel 11:3, de ce Eliam, tatăl Bat-Șebei, este numit Amiel în 1 Cronici 3:5?

R: Există cel puțin 22 de perechi de pasaje în Vechiul Testament în care oamenii aveau două nume. Vezi discuția din Exodul 2:18 pentru răspuns.

Î: În 2 Samuel 11:8 și următoarele, de ce i-a dat David un dar lui Urie?

R: Acest gest ar fi dat impresia că David îl favoriza pe Urie și îi era recunoscător. De asemenea, ar fi arătat celorlalți că David era foarte bine dispus față de Urie. De fapt, acesta a fost un truc murdar și meschin. Probabil că nu s-a datorat unui sentiment de vinovăție, având în vedere ce urma să-i facă David lui Urie după aceea. David a complotat pentru a-i înșela pe ceilalți cu privire la intențiile sale, fără a ține deloc seama de Urie.

Î: În 2 Samuel 11:8 și următoarele, există astăzi situații în care cineva oferă un cadou murdar și meschin unei persoane de care nu-i pasă?

R: Întreaga motivație a lui David a fost să-și ascundă păcatul, chiar dacă asta însemna să-l îngroape și pe Urie. O mită explicită seamănă puțin cu acest lucru; dar există și mită implicită. Ori de câte ori primești un cadou, mai ales unul generos, de la cineva despre care nu credeai că are atâta afecțiune și recunoștință față de tine, este bine să te întrebi în tăcere de ce. Există ceva ce ar dori de la tine, și sunt aceștia sinceri și deschiși în privința asta?

Î: În 2 Samuel 11:11, ce simte David aici?

R: Probabil că David simte un amestec de frustrare și disperare, ajungând chiar la panică. Credea că are planul perfect pentru a-și ascunde păcatul, doar că Uria era prea loial ca să ia parte la el. Fără să-și dea seama, Urie „i-a dat cu piatra în cap” numind-o „soția mea” în loc de „Bat-Șeba”. Urie i s-a adresat după rolul pe care îl îndeplinea. Urie știa cine era el și știa cine era soția lui, tocmai în timp ce David uita cine era el.

Î: În 2 Samuel 11:14-21, ce a fost de două ori mai nedrept în această situație?

R: Desigur, a fost nedrept ca Urie, loialul campion al lui David, să fie ucis în mod perfid în acest fel. Dar ce au făcut soldații israeliți din jur pentru a merita să fie uciși prin trădarea lui David și a lui Ioab? Singura lor „vină” a fost aceea că i-au stat în cale poftei lui David. Răutatea lui David nu era îndreptată doar împotriva lui Urie, ci era dispus să sacrifice și alți martori loiali lui pentru a-și acoperi păcatul de o singură noapte.

Î: În 2 Samuel 11:15-27, cum se poate ca credincioșii evlavioși, care pornesc cu adevărat foarte bine, să fie corupți de putere? Cum poate fi prevenită această situație?

R: Niciun credincios, indiferent cine ar fi, nu este atât de bun încât să-și poată lăsa garda jos. Același David care nu l-a ucis pe regele Saul, care îl urmărea, l-a ucis pe Urie și pe cei din jurul lui. Același David care a jelit moartea lui Saul și a nobilului Ionatan, se pare că nu a jelit moartea loialului Urie, a cărui moarte a provocat-o el însuși. Acest lucru ar trebui să fie un avertisment pentru noi. Dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu și faptul că ne apropiem zilnic de El, am putea ajunge ca el sau ca Demas din Noul Testament.

Dacă cineva ar putea să-și lase garda jos, ai crede că ar fi Pavel. Și totuși, Pavel însuși a spus: „Nu știți că, într-o cursă, toți alergătorii aleargă, dar numai unul primește premiul? Alergați în așa fel încât să câștigați premiul. Toți cei care concurează în jocuri se antrenează cu disciplină strictă. Ei o fac pentru o coroană care este pieritoare, dar noi o facem pentru o coroană care este nepieritoare. De aceea, eu nu alerg fără țintă; nu lupt ca și cum aș bate în vânt. Nu, îmi disciplinez trupul și îl fac sclavul meu, ca, după ce am propovăduit altora, eu însumi să nu fiu descalificat.” 1 Corinteni 9:24-27 (BSB). Pavel se adresează credincioșilor când spune că ar trebui să ne examinăm pe noi înșine pentru a vedea dacă suntem „în credință” în 2 Corinteni 13:5.

Pentru a nu lăsa garda jos, trebuie să rămânem aproape de Dumnezeu și să fim în părtășie cu alții, care ne pot trage la răspundere.

Î: În 2 Samuel 11:16, ce ne arată acest verset despre loialitatea lui Ioab?

R: Am văzut mai devreme că Ioab era într-adevăr loial lui David, dar era și mai loial propriilor sale interese. Însă aici Ioab este mai loial conducătorului său decât este loial față de ceea ce este drept. Loialitatea poate fi un lucru bun, dar loialitatea este rea dacă este față de ceva ce Dumnezeu nu dorește. Deoarece Ioab avea doar o loialitate parțială față de David, el avea și mai puțină loialitate față de ceea ce este drept.

Uria este menționat ca unul dintre cei 37 de soldați de elită ai lui David în 2 Samuel 23:39, dar se poate observa unde l-a dus loialitatea lui Uria, slujind unui general parțial loial și unui rege trădător.

Î: În 2 Samuel 12:1-12, de ce a folosit Natan această abordare pentru a vorbi cu David despre păcatul său?

R: Două motive posibile, ambele putând fi adevărate.

1. Regele David știa deja că ceea ce făcuse era rău. David nu avea nevoie nici de îndrumare, nici de corectare în această situație; avea nevoie de mustrare. Natan s-a apropiat de David într-un mod care să nu-i trezească „mecanismele de apărare”. Odată ce Natan a făcut apel la puternicul simț al dreptății al lui David și a stârnit mânia acestuia împotriva acestui „opresor fără nume”, atunci Natan l-a mustrat aspru pe David.

2. David era un rege care tocmai ordonase moartea unui slujitor valoros și loial. Deși Natan își risca deja viața pentru a-l mustra pe David, el a dorit să folosească o abordare indirectă, dar eficientă.

De asemenea, observați că Dumnezeu nu i-a spus lui Natan să-l mustre pe David imediat. A trecut ceva timp pentru ca pasiunea să se potolească, pentru ca David să simtă vinovăția, iar ocazia ca David să se pocăiască de bunăvoie trecuse deja.

Î: În 2 Samuel 12:1-12, ce putem învăța din abordarea magistrală a lui Natan?

R: Există șase puncte interesante în conversația incomodă a lui Natan.

1) În acel moment, David putea vedea păcatul mai mult la alții decât la sine însuși. Putea vedea paiul din ochiul altuia, dar nu bârna din ochiul său (Matei 7:3-5). Păcatul face asta oamenilor, provocându-le o orbire selectivă. Așa că Natan a povestit o întâmplare care părea să fie despre altcineva.

2) Natan ar fi putut folosi o analogie cu un vițel, cu un negustor jefuit sau cu altceva, dar Natan a folosit un miel, ceva cu care David, păstorul, se putea identifica ușor din punct de vedere emoțional.

3) Natan a modificat circumstanțele suficient încât David să nu-și dea seama că această parabolă era despre el. Așa că nu a folosit o analogie cu un slujitor credincios sau cu căsătoria. Însă omul bogat cu multe oi se referea la David și la soțiile sale, iar omul sărac se referea la Urie și la soția lui.

4) David avea simțul onoarei și simțul milosteniei față de un miel drăguț și de stăpânul său. Natan a făcut apel la aceste virtuți ale lui David.

5) La sfârșitul acestei povestiri, mânia lui David față de omul bogat – determinată de simțul său al onoarei și de mila față de sărmanul proprietar al mielului – a fost zguduită prin dezvăluirea tratamentului rușinos și nemilos pe care David i-l aplicase lui Urie.

6) Când Natan a spus: „Tu ești omul acela!”, ochii lui David s-au deschis asupra nedreptății. Ca păstor al lui Israel, el a conștientizat amploarea răului pe care îl făcuse turmei.

Î: În 2 Samuel 12:5-6, ce este interesant în răspunsul lui David față de omul bogat din povestea lui Natan?

R: La început, David spune că omul asupritor ar trebui să moară pentru fapta sa, chiar dacă legea nu prevede că aceasta merita pedeapsa cu moartea (spre deosebire de ceea ce a făcut David, conform Leviticul 20:10 și 24:17). Apoi, David și-a stăpânit mânia și a spus că omul bogat trebuie să plătească patru miei săracului, așa cum prevede Exodul 22:1. Este curios că patru dintre fiii lui David au murit: primul fiu al Bat-Șebei (2 Samuel 12:18), Amnon (2 Samuel 13:28-29), Absalom (2 Samuel 18:14-15) și, mai târziu, în timpul lui Solomon, Adonia (1 Regi 2:25).

După ce Natan l-a mustrat, David a răspuns: „Am păcătuit împotriva Domnului”, nu „să-l executăm pe Natan”.

Î: În 2 Samuel 12:8, de ce i-a dat Dumnezeu lui David mai multe soții, dacă poligamia era [presupus] un păcat?

R: Poligamia nu era un păcat. Anumite practici erau acceptate în vremurile Vechiului Testament, dar avem un standard mai înalt de când a venit Isus. Isus a spus că, în vremurile Vechiului Testament, Dumnezeu a permis anumite lucruri (cum ar fi divorțul) deoarece inimile oamenilor erau împietrite. Cred că poligamia este unul dintre aceste lucruri. Cu toate acestea, Biblia spune că un rege nu trebuie să aibă prea multe soții și că Solomon a păcătuit având atât de multe soții (Neemia 13:26; 1 Regi 11:2-11).

Vechiul Testament oferă exemplul monogamiei (Adam și Eva, dar nu și Lisa), și arată problemele care au apărut în urma poligamiei în cazul lui Avraam, Iacov, Solomon etc., dar Biblia nu interzice de fapt poligamia. Totuși, dacă un bărbat este poligam, atunci el este descalificat din funcția de prezbiter conform 1 Timotei 3:2.

Apropo, în Statele Unite există astăzi aproximativ 50.000 de adepți ai unor secte care practică poligamia; aceștia sunt numiți mormoni fundamentaliști. Ei încalcă Romani 13:1, care spune că trebuie să ne supunem autorităților guvernamentale. Mulți dintre ei locuiesc în sudul statului Utah, în nord-vestul statului Arizona și în Nevada.

Când le mărturisesc mormonilor, sunt multe lucruri despre care se poate discuta cu ei, dar nu toate sunt la fel de folositoare. Cele mai importante puncte se referă la:

a) Credința în Dumnezeul cel Adevărat și Cel Preaînalt

b) Credința în adevăratul Isus

c) Credința în adevărul despre mântuire

d) Credința în Scriptura adevărată.

Dacă o persoană greșește în privința acestor patru lucruri, nu contează în ce altceva are dreptate. În loc să discut despre poligamie cu mormonii, aș prefera să vorbesc despre motivul pentru care ei cred într-un zeu inferior, despre motivul pentru care Joseph Smith, când s-a căsătorit cu a doua soție, a ținut acest lucru secret față de prima sa soție. Deoarece doctrina anti-negri din scripturile lor a fost modificată în 1978, iar Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (LDS) și-a schimbat doctrina pentru a interzice poligamia, ce alte doctrine mai există în mormonism care ar trebui eliminate?

Pentru oricine, contează dacă citești Biblia pentru a răspunde la întrebarea „cu ce pot să scap nepedepsit” sau dacă o citești pentru a răspunde la întrebarea „care este voia perfectă a lui Dumnezeu pentru mine”. Dacă cineva din vremea Vechiului Testament ar fi citit Biblia în primul mod, ar fi văzut că divorțul și alte lucruri sunt în regulă.
Pe de altă parte, cineva din vremea Vechiului Testament ar fi putut citi Maleahi 2:16: „Căci urăsc divorțul”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. La fel, poligamia nu este voia perfectă a lui Dumnezeu, dar a fost permisă.

Î: În 2 Samuel 12:9, David practic l-a dat pe Urie în mâinile dușmanilor lui Dumnezeu. Există astăzi situații în care un credincios ar putea considera că are de câștigat dacă dă ceva dușmanilor săi sau dușmanilor lui Dumnezeu?

R: Uneori, oamenii oferă bani, permisiuni sau credibilitate unei persoane rele pentru a-și atinge propriul scop. Alteori, oamenii renunță la integritatea, reputația, familia și alte relații pentru a-și atinge un scop rău. Efectul faptelor lui David a fost acela de a disprețui porunca lui Dumnezeu și de a aduce dezonoare adevărului lui Dumnezeu.

Un termen argotic pentru a face un pact cu diavolul este „pactul faustian” în limba engleză; adjectivul german este „faustisch”. Acesta poartă numele lui Faust, un alchimist și astrolog german real. Această legendă a fost transformată mai târziu într-o carte, apoi într-o operă franceză. Un pact faustian este o înțelegere proastă în care persoana plătește un preț ridicat pentru ceva care pare tentant pe termen scurt.

Un alt termen argotic pentru a fi viclean este „bizantin”. Bizantinii făceau lucruri precum încheierea păcii cu dușmanii lor, cum ar fi bulgarii, și apoi plăteau în secret bani dușmanilor bulgarilor, pechenegii, pentru a-i determina să-i atace pe bulgari.

Dumnezeu i-a frânt inima lui David prin moartea copiilor săi. David a scris despre păcatul său în Psalmul 51.

Î: În 2 Samuel 12:13, ce este semnificativ în reacția lui David?

R: David postea pentru a-L înduioșa pe Dumnezeu. Dumnezeu hotărâse deja ce urma să facă, iar când copilul a murit, David a știut că nu avea rost să-I ceară lui Dumnezeu ceva ce El hotărâse altfel.

Î: În 2 Samuel 12:15-23, de ce a lăsat Dumnezeu să moară primul copil al lui David și al Bat-Șebei?

R: Aceasta nu a fost o pedeapsă pentru copil, ci o pedeapsă pentru vina lui David și a Bat-Șebei. Dumnezeu va face ca totul să fie drept la sfârșit, iar noi trebuie să așteptăm până atunci pentru a vedea dreptatea deplină pe pământ.

Unii calviniști spun că, din moment ce mor bebelușii, acest lucru „dovedește” că bebelușii sunt vinovați de păcatul lui Adam. Acesta este un raționament greșit, deoarece suferirea consecințelor nu dovedește vinovăția. Altfel, faptul că mor pisoii ar „dovedi” că și ei sunt vinovați de păcatul lui Adam. Cu toate acestea, adevărul este că întreaga Creație a fost supusă Căderii, așa cum spune Romani 8:19-22.

Concluzie:

1. Toți creștinii sunt de acord că nou-născuții nu au păcate personale proprii.

2. Toți creștinii sunt de acord că toți se nasc cu o natură păcătoasă.

3. Din păcate, nu toți creștinii sunt încă de acord că suferirea consecințelor nu dovedește vinovăția.

Î: În 2 Samuel 12:20, de ce l-a slăvit David pe Dumnezeu imediat după moartea fiului său?

R: Ar trebui să-L slăvești pe Dumnezeu atunci când ești în pace cu El. Ar trebui să-L slăvești și atunci când ai fost neascultător și acum dorești să te împăci cu Dumnezeu. În timp ce fugea de Saul, când a auzit mustrarea lui Natan și când și-a văzut copilul murind, David nu a fost deloc resentimentar sau amar față de Dumnezeu. David s-a rugat ca Dumnezeu să-l salveze de această lovitură, iar când Dumnezeu nu a făcut-o, David a continuat să-L slăvească pe Dumnezeu.

Î: În 2 Samuel 12:20, ar accepta Dumnezeu o astfel de închinare?

R: Da. Dumnezeu acceptă orice închinare sinceră adusă Lui. Cu toate acestea, închinarea la idoli nu este închinare adusă Lui, așa cum arată clar 1 Corinteni 10:20 și 2 Corinteni 6:15-17.

Î: În 2 Samuel 12:21, ce spune acest verset despre practica catolică de a se ruga pentru morți?

R: Aici se spune că David nu vedea niciun rost în a se ruga pentru fiul său care murise. Catolicii cred în rugăciunea pentru morți datorită unui pasaj din apocrifele catolice și ortodoxe (2 Macabei 12:46), care nu se regăsește în Bibliile protestante sau evreiești. Dar David s-a rugat pentru copil doar cât timp acesta era încă în viață.

Î: În 2 Samuel 12:21-23, primul fiu al lui David și al Batșabei a ajuns în Rai sau nu?

R: Nimic nu sugerează că nu a ajuns acolo, și probabil că a ajuns. Cu toate acestea, 2 Samuel 12:21-23 nu dovedește de fapt acest lucru. Când David a spus că va merge acolo unde se afla fiul său, se referea la mormânt (Sheol), nu neapărat la Rai. În Mesopotamia, mormântul era numit „țara fără întoarcere”.

Î: În 2 Samuel 12:23, ce a vrut să spună David când a afirmat că copilul nu se va întoarce la el, ci că el se va duce la copil?

R: Biblia vorbește frecvent despre Șeol, pe care Septuaginta greacă și Noul Testament grecesc îl numesc „Hades”. Acesta înseamnă mormântul, iar toată lumea se ducea acolo. Evreii învățau că Sheolul avea două părți: paradisul, unde ajungeau oamenii evlavioși, și închisoarea, unde ajungeau oamenii răi. Unii cred că David spune că copilul se află acum în paradis și că David va merge în paradis împreună cu el. Totuși, acest verset poate dovedi doar că copilul a ajuns în Sheol, iar David urma să ajungă și el, în cele din urmă, în Sheol.

Î: În 2 Samuel 12:25, de ce a fost numit Solomon dacă Dumnezeu i-a dat numele de Iedidiah, care înseamnă „iubit de Domnul”?

R: David și Bat-Șeba îi dăduseră deja numele de Solomon, care sună similar cu cuvântul pentru „pace”. Ulterior, Dumnezeu, prin intermediul lui Natan, l-a numit Iedidiah pentru a arăta că Dumnezeu îl iubea și că nu-l va ucide. Iedidiah nu era de fapt numele său, ci doar o poreclă. Cu toate acestea, nu era neobișnuit ca o persoană să aibă două nume, așa că ar fi putut fi și numele său.

Î: În 2 Samuel 12:28, de ce i-a vorbit Ioab lui David în acest fel?

R: Ioab și David se cunoșteau de mult timp. Ioab știa că nu-i putea da ordine lui David, dar își dorea cu adevărat ca David să vină și să pară că face ceva. Așa că Ioab a lansat o amenințare falsă, spunând că voia să redenumească orașul după numele său, pentru a-l motiva pe David să vină. Ioab era, mai presus de toate, loial față de sine însuși. Dar, având în vedere că nu era amenințat, Ioab era loial și față de David și voia ca acesta să vină, deoarece știa că ar fi dat cel mai bine pentru regele său, iar Ioab avea în vedere interesele lui David.

Ioab avea grijă de interesele lui David, dar fără un respect deplin în această situație. Este aproape ca și cum Ioab ar spune: „David, nu vreau să știu ce făceai acolo în Ierusalim, dar trebuie să vii aici acum, ca un rege cum se cuvine.” Totuși, această ușoară lipsă de respect față de un vechi prieten nu este nimic în comparație cu modul în care alții îl vor trata pe David mai târziu.

Î: În 2 Samuel 12:30, cât de grea era această coroană?

R: Cântărea aproximativ 75 de livre sau 34 de kg. Evident, un om nu putea purta această coroană fără un suport. Dar coroana probabil nu era destinată purtării, ci doar pentru a fi etalată.

Î: În 2 Samuel 12:31, a ucis David niște amoniți punându-i sub ferăstraie, topoare și în cuptorul de cărămidă?

R: Probabil că nu. Mai degrabă, David i-a obligat pe prizonieri să folosească ferăstraie și topoare pentru a tăia și să facă cărămizi în cuptorul de cărămidă. „New International Bible Commentary”, p. 383, spune că aceasta din urmă este opinia dominantă.

Î: În 2 Samuel 13:1-22, care este structura acestui capitol?

R: Acesta este organizat într-un chiasm profund.

13:1-2 Amnon o dorea pe Tamar

- 13:3-5 Ionadab îl sfătuiește pe Amnon să o violeze pe Tamar

- - 13:6-9a Tamar vine să gătească și să-l hrănească pe Amnon

- - - 13:9b Amnon le poruncește servitorilor săi să plece cu toții

- - - - 13:10-14a Amnon îi poruncește lui Tamar să se culce cu el; ea refuză

- - - - - 13:14b-15a Amnon o violează pe Tamar, iar pofta lui se transformă în ură

- - - - 13:15b-16 Amnon îi poruncește lui Tamar să plece, în ciuda rugăminților ei

- - - 13:17 Amnon îi poruncește servitorului său să se întoarcă și să o alunge pe Tamar

- - 13:18-19 Tamar pleacă

- 13:20 Absalom îi spune lui Tamar să nu-și facă griji; Absalom se va ocupa de asta

13:21-22 Absalom îl urăște pe Amnon

În mijlocul acestor evenimente, 2 Samuel 13:15 este un chiasm.

Amnon o ura

- Cu o ură

- - Mare

- - - Extrem de

- - - într-adevăr

- - Mare

- Era ura

cu care o ura.

Î: În 2 Sam. 13:1-2, întrucât aceasta a împlinit profeția lui Natan, a trimis Dumnezeu acest păcat?

R: Nu, dar Dumnezeu, cunoscând inima rea și neascultătoare a lui Amnon, i-a permis acestuia să-și piardă controlul. Dumnezeu nu numai că poate prevedea binele pe care Îl va face, dar poate prevedea și binele și răul pe care oamenii le vor face și le-ar face, dacă li s-ar da ocazia. Dumnezeu nu numai că prevede ce ar face oamenii, ci îi poate și împuternici să-și îndeplinească intențiile ca parte a planului Său.

Î: În 2 Samuel 13:5, 7-8, de unde i-a venit lui Ionadab această idee?

R: Deși nu știm, faptul ca o soră să vină să îngrijească o persoană bolnavă nu era ceva neobișnuit. Un poem de dragoste egiptean (c. 1303-1200 î.Hr.) din *Cântarea Cântărilor și cântecele de dragoste din Egiptul Antic*, p. 13, spune: „Mă voi culca înăuntru și voi mima [mă voi preface] că sunt bolnav. Atunci vecinii mei vor intra să vadă, iar apoi sora mea va veni împreună cu ei. Ea îi va face de rușine pe medici (căci ea) îmi va înțelege boala.”

Î: În 2 Samuel 13:5, 7-8, Ionadab i-a sugerat lui Amnon să-l folosească pe David, fără ca acesta să-și dea seama, pentru a-și duce la îndeplinire planul rău. Au mai existat de atunci cazuri în care o persoană rea a folosit o persoană neștiutoare pentru a-și duce la îndeplinire planurile malefice?

R: Iată câteva exemple.

Cel mai frecvent scenariu este „războiul juridic”, în care cineva folosește legea sau contractele, semnate cu bună-credință de una dintre părți, pentru a-l vătăma pe altcineva în mod nedrept. Poate că persoana răutăcioasă nu încearcă să fie nedreaptă; poate că pur și simplu nu are nicio noțiune despre ce înseamnă dreptatea.

Un al doilea exemplu, cu David, Urie și Ioab, este acela de a transmite un mesaj de a face rău prin intermediul unei persoane neștiutoare.

Un al treilea exemplu este ceea ce a fost numit „afacerea Hindawi”. Aceasta a avut loc pe 17 aprilie 1986, când Nezar Hindawi, un iordanian, călătorea împreună cu iubita sa irlandeză, Anne-Marie Murphy, în vârstă de 32 de ani și însărcinată în luna a cincea, de la Londra la Tel Aviv. El s-a despărțit de ea când a aflat că era însărcinată, apoi s-a împăcat cu ea și i-a spus că vrea să se căsătorească cu ea. El i-a găsit un loc de muncă ca menajeră la Hotelul Hilton din Betleem. I-a spus că va trebui să călătorească cu un zbor ulterior, deoarece obținerea vizei sale urma să dureze mai mult. Hindawi, pe care Mike Royko l-a numit „acel nobil războinic musulman”, i-a dat iubitei sale însărcinate o valiză în care se afla o bombă, astfel încât aceasta să explodeze în timpul zborului, ucigând pe toată lumea. Valiza a trecut de controlul de securitate britanic, dar un agent de securitate al companiei El Al a devenit suspicios, întrucât nu exista niciun hotel Hilton în Betleem. El a efectuat o a doua verificare manuală pentru a afla de ce valiza goală era încă grea și a găsit bomba. Hindawi a fost condamnat la 45 de ani de închisoare. Vezi https://www.timesofisrael.com/35-years-after-el-al-bomb-plot-security-staff-recount-stopping-unwitting-bomber/ pentru mai multe informații.

Un al patrulea exemplu este cel al unei persoane care a fost prinsă transportând droguri ilegale într-un zbor cu avionul, fără să aibă habar de acest lucru. Un prieten îi împrumutase o valiză, pe care urma să o ridice la destinație. Călătorul nu știa că în căptușeala valizei erau cusute droguri ilegale.

Un al cincilea exemplu este cel din Pakistan, unde cineva pleca pentru o perioadă și a rugat un creștin să-i păstreze lucrurile. Creștinul a răspuns: „Sigur”. Fără ca creștinul să știe, persoana respectivă avea o armă printre lucrurile sale. Poliția a fost informată despre acest lucru și l-a arestat pe creștin pentru prezența unei arme în bunurile acelei persoane. Creștinul a trebuit să plătească o sumă de bani pentru a fi eliberat.

Ca o paranteză, Ionadab și-a transformat numele într-o glumă proastă. Numele său înseamnă „Domnul este nobil”.

Î: În 2 Samuel 13:6, cum s-a prefăcut Amnon că este bolnav?

R: Amnon doar s-a prefăcut că este bolnav. Deși o persoană se poate îmbolnăvi consumând alimente sau băuturi care pot provoca greață, nu există nicio indicație că Amnon ar fi făcut asta în acest caz; el s-a prefăcut că este bolnav. Când a forțat-o fizic pe Tamar, părea destul de sănătos din punct de vedere fizic, deși nu și din punct de vedere spiritual. David fusese orbit de pofta trupească față de Bat-Șeba, iar acum a ajuns să observe acțiunile și, mai târziu, consecințele faptului că fiul său era „bolnav de poftă”. Probabil că acest lucru l-a făcut pe David să se simtă rău.

Î: În 2 Samuel 13:6-7, ce putem învăța de la David despre rolul de părinte?

R: Chiar și cineva care îl iubește pe Dumnezeu, precum David, poate fi totuși un părinte de doi bani, dacă nu ia suficient de în serios rolul de părinte. Prima greșeală a lui David nu a fost aceea că nu l-a pedepsit pe Amnon. Înainte de aceasta, disciplina lui David era atât de laxă, încât Amnon a crezut că poate scăpa nepedepsit.

David își iubea copiii și îi și plăcea să fie în preajma lor. Dar când un părinte nu-și iubește copiii suficient încât să-i disciplineze, atunci poate că iubește mai mult sentimentul pe care i-l oferă relația cu ei decât pe fiul sau fiica în sine.

David și-a iubit copiii din punct de vedere emoțional, mai ales când i-a pierdut prin moarte. Cu toate acestea, nu avem dovezi că și-a manifestat grija părintească. Nu l-a disciplinat pe Amnon; nu a mângâiat-o pe Tamar și nici măcar nu a vorbit cu Amnon. David era distant față de Absalom. Faptul că Tamar a spus că David ar fi lăsat-o să se căsătorească cu fratele ei vitreg sugerează că ea nu era bine instruită în Cuvântul lui Dumnezeu. David iubea Legea lui Dumnezeu și își iubea copiii. Din păcate, se pare că David nu și-a dat seama niciodată că avea responsabilitatea de a-și învăța copiii Legea lui Dumnezeu, iar aceasta ar fi fost o dovadă a iubirii sale.

Î: În 2 Samuel 13:6-7, care sunt câteva moduri în care, astăzi, o persoană poate „iubi relația” mai mult decât iubește persoana?

R: Când eram la liceu, cunoșteam un băiat care avea o iubită și o mașină frumoasă. Dar, într-o zi, a avariat mașina, așa că iubita s-a despărțit de el. Cineva ar putea spune că își iubește soțul sau soția, dar dacă acesta sau aceasta face ceva greșit, cum ar fi să îmbătrânească sau să sărăiască, atunci iubirea pare să se piardă. Dar poate că iubirea nu s-a pierdut de fapt, pentru că, de la bun început, nu a existat cu adevărat. Dacă spui că iubești pe cineva, dar apoi se întâmplă ceva, cum ar fi să sufere un accident grav, să fie ars într-un incendiu sau să aibă un accident vascular cerebral foarte grav, l-ai mai iubi totuși? Dumnezeu ne cheamă să-i iubim pe ceilalți, iar uneori credem că facem asta, dar nu este așa; de fapt, iubim doar relația. Analizează-ți sentimentele față de familie și prieteni. Îi iubești cu adevărat sau iubești doar relația și felul în care te fac să te simți?

O modalitate de a afla este următoarea: dacă cealaltă persoană ar face lucruri greșite sau distructive pentru ea însăși și pentru ceilalți, ai fi dispus să ai o conversație incomodă și să-i spui acest lucru, sau ai lăsa pur și simplu lucrurile să treacă neobservate? Iubirea adevărată înseamnă grijă, chiar cu riscul ca acea persoană să nu te mai placă.

Î: În 2 Samuel 13:11-17, de ce sentimentul lui Amnon față de Tamar s-a transformat atât de repede din poftă în ură?

R: „Iubirea” lui Amnon s-a evaporat atât de repede pentru că, de la bun început, nu a existat niciodată iubire, ci doar poftă trupească. El o tratase ca pe un obiect, nu ca pe o persoană. Deși iubirea și ura sunt opuse, pofta trupească și ura nu sunt neapărat incompatibile. Odată ce Amnon a fost satisfăcut, și-a dat seama că probabil va avea de înfruntat consecințe îngrozitoare pentru ceea ce a făcut. Fiind fiul cel mai mare, tocmai își pusese în pericol șansa de a deveni următorul rege. Părea că Amnon își proiecta sentimentele de vinovăție asupra lui Tamar. Acum era clar pentru Amnon, pentru Tamar și, în cele din urmă, pentru toată lumea că pofta lui Amnon pentru trupul lui Tamar nu însemna că el nutrea vreun fel de iubire pentru ea.

Când Amnon îi poruncește servitorului său să închidă ușile și să o țină pe Tamar afară, într-un anumit sens, ușa i se închide și lui Amnon. Soarta lui este pecetluită.

Î: În 2 Samuel 13:11-29 și 2 Samuel 16:22, ar trebui copiii să considere personaje biblice precum Absalom și Amnon drept modele demne de respect și admirație? (Această întrebare a fost pusă de un ateu.)

R: Desigur că nu; nimeni nu i-a considerat vreodată pe acești oameni drept modele de urmat. Biblia nu spune că ar trebui să-i privim pe acești oameni ca pe niște eroi ai credinței, la fel cum nu ar trebui să-i privim în acest fel nici pe Iuda și pe Caiafa. Biblia consemnează în mod obiectiv multe fapte rele săvârșite de oameni răi.

Această „problemă inexistentă” pare să indice faptul că unii atei înțeleg greșit, în mod fundamental, ceea ce învață Biblia. Biblia nu este un document de propagandă cosmetizat, care prezintă o imagine imaculată a umanității. Nu, este un portret sincer și realist al oamenilor, evlavioși și neevlavioși așa cum sunt ei. De-ar putea toată lumea să facă distincția între „băieții buni” și „băieții răi” fără ca aceștia să fie nevoiți să poarte pălării albe și pălării negre, așa cum se întâmplă în western-urile de la televizor.

Î: În 2 Samuel 13:13, care sunt cele trei motive posibile pentru care Tamar a spus să-l roage pe rege și el le-ar fi permis să se căsătorească?

R: În primul rând, incestul este interzis în Leviticul 18:9,11; 20:17; Deuteronomul 27:22. Tamar ar fi putut spune acest lucru din unul dintre cele două motive și, posibil, dintr-un al treilea motiv complementar.

1) Tamar nu știa ce spune Tora despre incest. Acesta este răspunsul cel mai probabil. Căsătoria cu surori și surori vitrege era destul de obișnuită în rândul familiei regale egiptene și, mai târziu, al familiei regale persane. Strămoșul lor, Avraam, s-a căsătorit cu sora sa vitregă, Sara, în Geneza 20:12.

2) Tamar știa, dar mințea, încercând să spună orice pentru a scăpa de Amnon prin orice mijloace posibile.

3) Un al treilea motiv posibil este că, deși Tamar era o victimă nevinovată în toată această poveste, situația ar fi arătat foarte rău pentru ea; cum ar fi putut oamenii să fie siguri că ea nu era de acord, dacă avusese o clipă de lipsă de judecată atunci când a acceptat să rămână singură cu Amnon? Ea încerca cu disperare să-și salveze reputația după ce aceasta urma să fie târâtă în noroi fără ca ea să aibă vreo vină.

Î: În 2 Sam. 13:16-17, de ce ar fi crezut Tamar că faptul că Amnon o alungă ar fi o greșeală și mai mare?

R: Felul în care Amnon a alungat-o și a încuiat ușa ar fi sugerat că ea era cea care încerca să-l seducă. Iată o femeie curată, ascultătoare față de tatăl ei, căreia i s-au răpit brusc, în doar câteva minute, reputația și onoarea, fără să fie vina ei. 2 Samuel 13:19-20 arată că ea era zdrobită. Nu este vorba că Amnon ar fi comis aici un păcat cu totul separat. Mai degrabă, el înrăutățea lucrurile agravând primul său păcat. David făcuse același lucru după ce o luase pe Bat-Șeba, când a decis să-l omoare pe Urie.

Dar, pe cât de mult o ura Amnon acum pe Tamar, pe atât de mult îl va urî Absalom pe Amnon.

Î: În 2 Samuel 13:20, de ce i-a spus Absalom lui Tamar să nu-și facă atâtea griji pentru faptul că a fost violată?

R: Există două puncte de vedere diferite.

Consolare nesinceră: Absalom încerca să o mângâie pe Tamar sfătuind-o să nu se mai gândească la asta. Totuși, Absalom nu era sincer în acest moment, deoarece el însuși nu simțea așa. Fie în acel moment, fie ceva mai târziu, Absalom a pus la cale planul de a se răzbuna pe Amnon ucigându-l.

Jonadab și Absalom conspirând împreună: O a doua opinie susține că Absalom plănuia de mult timp să devină rege și era dispus să sacrifice orice sau pe oricine pentru a-și atinge scopul, inclusiv pe sora și pe fratele său vitreg. Această opinie afirmă că Jonadab era alături de Absalom pentru a-l ispiți pe Amnon să-și violeze sora, așa că Absalom nu a fost surprins când s-a întâmplat acest lucru. Absalom ar putea fi atunci considerat ca având un motiv întemeiat să-l ucidă pe fiul care urma să urce pe tron. Apoi, după crimă, Absalom a fugit în împărăția bunicului său și a așteptat doi ani până când mânia lui David s-a potolit.

Î: În 2 Samuel 13:21, de ce anume s-a mâniat David în acest context?

R: Probabil că există trei motive. Primul este că, evident, era mâniat că propria sa fiică fusese dezonorată.

Deși David era mâniat că Amnon a făcut acest lucru, el însuși comisese adulter cu Bat-Șeba și îi ucisese soțul. David s-ar fi putut aminti de ceea ce îi spusese Dumnezeu prin Natan și a constatat că Dumnezeu nu uitase.

Al treilea motiv este mai complex. Amnon era primul născut, următorul în linia de succesiune la tron. Leviticul 20:17 spune că incestul trebuie pedepsit cu moartea, ca să nu mai vorbim de viol. Ar fi trebuit ca David să pună pe primul loc ascultarea de Legea lui Dumnezeu sau dragostea față de fiul său, Amnon? Dumnezeu și toți ceilalți ar fi văzut răspunsul. Răspunsul a fost că David l-a pus pe fiul său pe primul loc. Mustrarea lui Amnon ar fi fost o conversație atât de incomodă, încât nu avem nicio mențiune că David i-ar fi spus măcar un cuvânt lui Amnon. Ca amintire, când Ruben s-a culcat cu una dintre concubinele lui Iacov, el și-a pierdut dreptul de fiu întâi-născut, conform Genezei 35:22; 49:4. Nu se spune că David ar fi făcut măcar atât față de Amnon. David nu a apărat dreptatea atunci când era vorba de propriul său fiu.

Î: În 2 Samuel 13:21, cum se poate aplica acest lucru unor credincioși din zilele noastre?

R: David L-a iubit sincer pe Dumnezeu; dar vedem aici că și-a iubit fiul mai mult. Când ne iubim copiii mai mult decât îl iubim pe Dumnezeu, se dovedește că nu le facem niciun bine copiilor noștri.

Î: În 2 Samuel 13:24-25, de ce i-a cerut Absalom lui David să meargă la „petrecerea ucigașă”?

R: Absalom nu încerca să-l omoare pe David sau să preia tronul în acel moment, întrucât Absalom nu a ucis pe niciunul dintre fiii regelui, cu excepția lui Amnon. Deoarece acolo se aflau multe cuțite ascuțite folosite pentru a tunde lâna oilor, acestea urmau să-i ia viața lui Amnon. Absalom le-a poruncit oamenilor săi să-l omoare pe Amnon; el nu l-a ucis personal, la fel cum nici David nu l-a ucis personal pe Urie.

Probabil că Absalom știa că David nu putea veni. I-a cerut lui David să vină pentru a îndepărta suspiciunile și a-l induce în eroare, făcându-l să creadă că era vorba de un plan nevinovat.

Zvonul, bazat doar pe speculații, conform căruia toți fiii regelui ar fi fost uciși, s-ar fi putut naște, în parte, din faptul că toți fiii lui Ghedeon au fost uciși de Abimelec, fiul lui Ghedeon, în Judecători 9:5.

Î: În 2 Samuel 13:29, de ce a fugit Absalom împreună cu ceilalți fii ai regelui?

R: În primul rând, fuga lui Absalom ar putea da falsa impresie că el nu era la curent cu complotul de asasinat, la fel ca ceilalți fii. În al doilea rând, Absalom avea nevoie de timp pentru a fugi la Talmai, în regatul bunicului său, Geshur, situat la est de Marea Galileei.

Î: În 2 Samuel 13:32-33, cum de știa Ionadab acest lucru cu atâta siguranță?

R: Ionadab era cel care, în 2 Samuel 13:3-5, i-a sugerat lui Amnon să se prefacă bolnav pentru a-și viola sora. Fie Ionadab vorbea cu speranță, încercând să minimizeze incidentul, fie știa dinainte ce urma să facă Absalom. Ionadab nu era un prieten prea bun al lui Amnon. O întrebare cheie care nu a fost niciodată pusă, dar care ar fi trebuit să fie pusă de David, era: „Ionadab, de unde știi asta?” Poate că Ionadab ar fi putut spune că doar sublinia motivul de răzbunare al lui Absalom, pentru a ascunde faptul că, de fapt, el îi sugerase lui Amnon să facă acest lucru.

Î: În 2 Samuel 14:1-20, care este structura acestui capitol?

R: Este vorba de un chiasm destul de complex, cu următoarea organizare.

14:1 Ioab „a aflat”

- 14:2-3 Ioab îi spune femeii înțelepte ce să spună

- - 14:4-5a Femeia îi adresează o cerere regelui

- - 14:5b-10 Prima rugăminte a femeii

- - - 14:11 Ea reușește să obțină cruțarea vieții fiului său

- - 14:12-17 Femeia face a doua sa rugăminte.

- - 14:18-19a Regele îi pune o întrebare femeii

- 14:19b-20a Ea recunoaște că Ioab a îndrumat-o

14:20b Împăratul „știe”

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 975, pentru mai multe informații.

Î: În 2 Samuel 14:1-9 și 13:21, ce ar fi trebuit să facă David mai întâi pentru a-l pedepsi pe Amnon pentru viol și incest, și apoi pe Absalom pentru crimă, având în vedere că David însuși comisese adulter și crimă?

R: Era greu pentru David să facă ceva, având în vedere că nu s-a pocăit public de păcatul său și nu s-a oferit să suporte consecințele. Desigur, Dumnezeu îi spusese prin Natan că David nu va trebui să fie executat pentru păcatele sale. Așadar, pentru a-l pedepsi pe Amnon fără a părea un ipocrit, David ar fi trebuit să se mărturisească mai întâi. Dar, având în vedere că nu era dispus să facă acest lucru, David probabil s-a gândit că ar fi pierdut și mai mult respectul dacă și-ar fi pedepsit fiii pentru fapte similare cu cele pe care le comisese el însuși. Desigur, faptul că David nu a întreprins nicio acțiune a dus la pierderea respectului față de el.

David ar fi trebuit, cel puțin, să-l descalifice imediat pe Amnon de la tron. Ruben și-a pierdut dreptul de prim-născut când s-a culcat cu concubina lui Iacov, conform Genezei 35:22; 49:3-4. Dacă David l-ar fi mustrat public pe Absalom, acest lucru ar fi putut diminua așteptările oamenilor că Absalom va fi următorul rege.

Î: În 2 Samuel 14:1-9, de ce a folosit Ioab această strategie pentru a-l convinge pe David să-l cheme înapoi pe Absalom?

R: Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 2, partea a 2-a, p. 411, consideră că Ioab îi adresase lui David o serie de cereri directe, fără succes. Probabil că cei de la curte își dădeau seama că David își dorea mult să-și revadă fiul, dar nu exista nicio modalitate de a-l determina pe David să facă primul pas, fără ca acesta să se teamă că oamenii îl vor critica pentru că l-ar ierta pe Absalom. Așa că Ioab, un geniu al tacticii, a avut o idee. Era similară cu strategia lui Natan, iar Ioab probabil s-a gândit că, dacă a funcționat o dată, ar putea funcționa și a doua oară pentru el. De data aceasta, însă, nu a funcționat prea bine.

Femeia a apelat aici la milostenia lui David. David era în doliu după Absalom, iar și femeia era în doliu, sau cel puțin așa părea. Mai târziu, David avea să vadă rezultatul milosteniei sale când Absalom s-a răzvrătit și a încercat să-l omoare pe David. Desigur, David nu a arătat prea multă milă față de Urie.

David a fost ferm în apărarea dreptății față de alții, dar a fost slab în a apăra dreptatea atunci când copiii săi erau vinovați. Fie că aceasta a fost în principal înțelepciunea lui Ioab, a femeii sau a amândurora, femeia l-a pus pe David cu spatele la zid. Deoarece avea sentimente față de fiul (fictiv) al femeii, a trebuit să fie consecvent și să-și aducă propriul fiu înapoi.

Î: În 2 Samuel 14:15-23, vedem vreo pocăință din partea lui Absalom?

R: Absolut deloc. De fapt, Absalom complota acum să preia tronul. În loc să fie pocăit și supus, Absalom era manipulator. David avea probabil vreo 60 de ani la acea vreme, iar Absalom vreo 30. Absalom era suficient de matur pentru a fi rege chiar în acel moment, doar că cineva îi stătea în cale. Absalom a hotărât că va deveni rege și că îl va face pe David să plătească pentru faptul că nu l-a pedepsit deloc pe Amnon și pentru că nu l-a iertat cu adevărat pe Absalom.

Pe de o parte, Absalom spune că, dacă este vinovat de comiterea unei infracțiuni capitale, este gata să fie condamnat la moarte. Pe de altă parte, un bărbat care a violat o femeie a fost condamnat la moarte, iar Absalom era cel care executa acea pedeapsă.

Din partea lui David, acesta nu i-a acordat iertare lui Absalom și nici nu l-a declarat nevinovat; a spus doar că nu va fi executat. Când l-a numit pe Absalom „un tânăr”, s-ar putea să se fi gândit mai mult la felul în care îl percepea pe Absalom și la maturitatea acestuia, decât la faptul că avea aproximativ 30 de ani.

Î: În 2 Samuel 14:15-23, când ar trebui să iertăm și să-l reintegrăm pe cineva care a greșit?

R: Isus a spus că ar trebui să iertăm întotdeauna, chiar dacă acea persoană nu cere iertare. Dar dacă cineva ți-a furat bani și nu dă dovadă de pocăință, ar trebui să-i dai acces la contul tău bancar? Desigur că nu. Dacă nu recunoaște greșeala pe care a comis-o, dacă nu cere iertare și nu dă dovadă de pocăință, trebuie să-ți dai seama cu sinceritate că este foarte probabil să o facă din nou dacă va avea ocazia. Isus a spus că trebuie să fim „prevăzători ca șerpii și nevinovați ca porumbeii” în Matei 10:16.

Î: În 2 Samuel 14:24,28, a avut dreptate David să nu-i permită lui Absalom să-i vadă fața?

R: Nu. Iertarea pe jumătate nu funcționează bine. Iertarea parțială nu este deloc iertare, iar persoana iertată știe asta. Iertarea acordată cu reticență nu este bine primită și este sortită eșecului. David i-a aplicat lui Absalom o „pedeapsă parțială”. Nu a fost o pedeapsă cu adevărat serioasă, dar l-a îndepărtat pe Absalom de David. L-a umplut pe Absalom de amărăciune față de tatăl său. David și Absalom nu s-au văzut timp de doi ani.

Dacă Absalom era probabil următorul în linia de succesiune la tron, iar el nici măcar nu putea să fie în Ierusalim sau să-l vadă pe tatăl său, aceasta nu era o situație propice succesului. Ioab știa acest lucru și a căutat să remedieze situația.

Î: În 2 Samuel 14:26, cum de părul tăiat al lui Absalom putea cântări 200 de sicli?

R: Chiar dacă ar fi fost vorba de un șechel mai ușor, de tipul celor folosiți în templu, greutatea ar fi totuși de patru sau cinci livre (1,8 până la 2,3 kg), ceea ce este foarte mult. În medie, părul unei persoane crește cu o jumătate de inch pe an, deși există variații mari; unii oameni au o creștere de un inch pe lună. Recordul mondial este de aproximativ 2 inci pe lună. Dacă Absalom și-l tăia doar o dată pe an, ar fi o cantitate mare de păr, dar chiar și așa nu ar cântări patru livre (1,8 kg), decât dacă ar fi păstrat și părul din anii anteriori. Însă în 1 și 2 Samuel există multe pasaje în care se observă variații ale cifrelor. În acest caz, nu avem nicio altă referință cu privire la care ar fi cifra corectă. Indiferent de asta, ideea este că Absalom era destul de mândru de părul său. Desigur, mai târziu, părul lui Absalom avea să-i fie fatal.

Părul lui Absalom poate fi considerat o poveste cu tâlc despre mândrie. Mândria lui față de părul său l-a încurcat și l-a prins într-o capcană din care nu a mai putut ieși, iar în cele din urmă i-a fost fatală. Uneori, când o persoană, mai ales un lider politic, urmează o cale care, în cele din urmă, este considerată greșită sau nechibzuită de toată lumea, aceasta nu poate face ceea ce ar fi evident și anume să-și schimbe cursul, deoarece este prinsă în mândrie. Întreabă un potențial lider dacă a făcut vreodată o greșeală. Dacă nu a făcut niciodată o greșeală – pe care să o poată recunoaște –, atunci veți avea de-a face cu un lider care ar prefera să „facă accident cu mașina” decât să vireze pentru a evita un accident. Puteți observa acest lucru la Napoleon, Hitler, Stalin – care nu și-a lăsat trupele să se retragă – și la mareșalul francez Philippe Pétain, care era atât de sigur că germanii nu puteau invada prin impenetrabila pădure a Ardenilor, încât a ignorat cererile de ajutor ale armatei franceze chiar în momentul în care germanii făceau exact acest lucru. În august 1945, liderii militari japonezi Anami, Umezu și Toyoda, jumătate din cei șase membri ai Consiliului Suprem de Război, au susținut că japonezii ar trebui să continue lupta după lansarea bombelor atomice. Când împăratul Hirohito le-a poruncit să accepte capitularea și a înregistrat un mesaj radio adresat poporului său, maiorul Hatanaka și alți ofițeri l-au ucis pe un general care a refuzat să li se alăture și au organizat o scurtă lovitură de stat eșuată pentru a împiedica transmiterea acelui mesaj radio. Intenționau să-l pună pe împărat în arest la domiciliu și să transmită în schimb un mesaj fals. Cu toate acestea, ceilalți generali nu au fost de acord cu acest plan, așa că complotiștii s-au sinucis. În vremuri mai recente, când ne uităm la „tenacitatea încăpățânată” a lui Saddam Hussein, a Gărzii Revoluționare Iraniene și la „operațiunea militară specială” a lui Putin în Ucraina, am putea fi surprinși de prostia lor de a nu recunoaște înfrângerea într-o situație inevitabilă. Dar de ce ar trebui să ne surprindă faptul că sunt la fel de nechibzuiți ca și alți lideri care au trăit înaintea lor? Un lider care a aruncat prosopul, salvându-și probabil propria viață, înainte ca lucrurile să se înrăutățească, a fost Bashar al-Assad, fostul lider al Siriei, dar el a fost o excepție.

Vezi https://www.reddit.com/r/Naturalhair/comments/1ipt9ah/has_anyone_consistently_grown_23_inches_of_hair/ și https://en.wikipedia.org/wiki/Ky%C5%ABj%C5%8D_incident pentru mai multe informații.

Î: În 2 Samuel 14:27, Absalom a avut trei fii sau nu a avut niciun fiu care să-i ducă mai departe numele, așa cum spune 2 Samuel 18:18?

R: Probabil ambele variante. În vremurile străvechi, aproximativ jumătate dintre copii mureau înainte de a ajunge la maturitate. Keil și Delitzsch menționează că, de obicei, numele fiilor sunt menționate, dar în 2 Samuel 14:27 acestea nu sunt menționate. Nu ar exista niciun motiv pentru această omisiune, cu excepția faptului că au murit de mici.

Absalom și-a ridicat un monument din cauza tristeții sale că nu avea fii care să-i rămână în amintire. De obicei, o persoană care nu are copii nu ar fi la fel de sensibilă la faptul că nu are pe nimeni care să-i ducă mai departe numele, precum ar fi una care a avut copii care au murit.

Î: Ce ne arată acest lucru despre Absalom în 2 Samuel 14:29-32?

R: Absalom era inteligent și manipulator. Absalom nu putea vorbi cu Ioab, deoarece Ioab nu venea când era invitat. Așa că Absalom s-a asigurat că îi atrage atenția lui Ioab. Uneori, însă, lucrurile se întorc împotriva ta. Absalom nu bănuia că acest lucru va deschide un drum care se va sfârși cu uciderea lui Absalom chiar de către Ioab, în ciuda faptului că David îi spusese să-l cruțe pe Absalom.

Î: În 2 Samuel 15:1-12, avem și alte exemple de fii care au vrut să-i ia tronul tatălui lor?

R: Împăratul Asiriei a fost asasinat de fiii săi în 2 Cronici 32:21. De asemenea, deși detaliile nu sunt identice (fiul era moștenitorul de drept), situația era similară.

În Ugarit (înainte de vremea lui David), prințul Yassib l-a provocat pe tatăl său, regele Keret.

Yassib amenință: „Ascultă-mă cu atenție! Dacă dușmanii ar fi invadat țara cât timp erai bolnav, te-ar fi alungat, te-ar fi forțat să te retragi în munți. Boala ta te-a făcut neglijent: nu ai ascultat plângerea văduvei, nu ai ascultat plângerea săracului, nu ai condamnat pe asupritor, nu ai hrănit orfanul din oraș, … nici pe văduva de la țară… Renunță la domnie, lasă-mă să domnesc. Renunță la puterea ta, lasă-mă să stau pe tronul tău.” Acest text se găsește în lucrarea lui Don C. Benjamin, Old Testament Parallels: Laws and Stories From the Ancient Near East [Mahwah: Paulist, 1991], p. 205. Citat din The Expositor’s Bible Commentary, vol. 3, pp. 989-990.

Î: În 2 Samuel 15:6, cum poate cineva să fure inimile oamenilor?

R: La fel ca mulți politicieni din vremurile ulterioare, Absalom era priceput în a le promite oamenilor că îi poate conduce cu competență, fără a face de fapt nimic. Pentru a-i convinge pe oameni de acest lucru, Absalom a diminuat stima pe care ceilalți o aveau pentru David. Chiar și astăzi, oamenii încearcă adesea să se pună într-o lumină favorabilă prin a-i denigra pe ceilalți.

Absalom era chipeș și, mai presus de toate, plin de farmec. Oamenii au adesea „imagini” despre cum ar trebui să arate un lider și tind să-i susțină pe cei care se potrivesc cu aceste imagini, indiferent dacă ar fi sau nu un bun lider. De exemplu, în alegerile prezidențiale americane, candidatul mai înalt câștigă în marea majoritate a cazurilor. Mai important, Absalom se prefăcea că îi pasă de ei și că le ia interesele la inimă. Absalom a dat dovadă de răbdare; a dus la îndeplinire această etapă a complotului său timp de patru ani. Când Absalom a organizat ospățul la Hebron, a invitat 200 de bărbați care nu știau nimic despre complotul lui Absalom. Odată ajunși acolo, aceștia au fost puși la colț; le-ar fi fost foarte greu să spună în public: „Nu, nu cred. Îl voi susține pe David.”

Î: În 2 Samuel 15:7-12, ce a făcut Absalom, lucru pe care l-au făcut și alții de atunci încoace?

R: Absalom și-a folosit practica religioasă pentru a-i înșela pe ceilalți. Absalom a invocat pretextul că se ducea la Hebron pentru a-și îndeplini un jurământ făcut lui Dumnezeu, acela de a aduce jertfe religioase. Pretextul său de închinare față de Dumnezeu era o acoperire pentru trădarea sa. De atunci, mulți au folosit religia (inclusiv, dar fără a se limita la creștinism) pentru a-i determina pe oameni să le susțină planurile malefice.

În islam, soldaților li s-a spus că, dacă luptă pentru Allah, pot fi siguri că, indiferent de trecutul lor, vor ajunge în Paradis. În catolicismul roman, începând cu Papa Urban al II-lea, celor care „au luat crucea” în prima cruciadă li s-a promis iertarea păcatelor. La fel, Papa Eugeniu al III-lea a emis bula papală „Quantum praedecessores” la 1 decembrie 1145, promițând iertarea păcatelor tuturor celor care au dus la bun sfârșit a doua cruciadă sau au murit pe parcurs.

Pentru mai multe informații, consultați https://www.reddit.com/r/AskHistorians/comments/76jtys/i_gather_that_papal_indulgences_were_first_issued/ și https://en.wikipedia.org/wiki/Quantum_praedecessores.

Î: În 2 Samuel 15:7, ar trebui să scrie 40 de ani sau 4 ani?

R: Ar trebui să fie patru ani, ceea ce se potrivește mai bine cu durata vieții lui Absalom. Textul masoretic menționează 40 de ani, dar Septuaginta, textele siriac, arab, Vulgata, Teodoret și Iosifus menționează cu toții 4 ani. Consultați textul BSB și notele de subsol din NKJV, NIV și NRSV.

Î: În 2 Samuel 15:7,20, cum a făcut Absalom un jurământ Domnului?

R: Absalom a spus acest lucru doar pentru a se duce la Hebron și a fi încoronat rege. Fie Absalom mințea și nu a făcut niciun jurământ, fie, poate, Absalom spunea adevărul. Există și alte cazuri în istorie în care pretendenții la tron au făcut un jurământ zeului lor dacă ajungeau regi. Așadar, Absalom ar fi putut face un jurământ lui Dumnezeu, dar nu orice jurământ făcut lui Dumnezeu este un jurământ bun.

Probabil că Absalom a ales Hebronul nu doar pentru că se născuse acolo, ci și pentru că era vechea capitală, iar unii oameni ar fi putut să nu fie mulțumiți de mutarea capitalei la Ierusalim.

Absalom a folosit închinarea la Dumnezeu ca „pretext” pentru a-și începe rebeliunea. Mai târziu, în istorie, religia creștină a fost folosită ca „pretext” de către papi răi pentru a se îmbogăți și a se răzbuna pe dușmanii lor. De exemplu, papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a proclamat o „cruciadă” împotriva orașului italian Palestrina pentru a se răzbuna pe familia extinsă a papei anterior, Celestin al V-lea. Bonifaciu a avut vina de a folosi întregul „aparat” al Bisericii Romano-Catolice în scopuri malefice.

Î: În 2 Samuel 15:10, există și alte exemple în care un fiu a încercat să-i ia tronul tatălui său?

R: Da. În Ugarit există o poezie despre prințul Yassib, care l-a provocat pe tatăl său, regele Keret, pentru tron.

Î: În 2 Samuel 15:14, de ce a fugit David din Ierusalim, având în vedere că Ierusalimul era foarte bine fortificat?

R: David, fiind un rege experimentat, și-a dat seama imediat că nu era vorba de o nemulțumire minoră, ci de o provocare directă de a-i lua domnia și viața. David nu suferise niciodată o înfrângere în luptă, dar știa că de data aceasta lucrurile ar putea sta altfel. Probabil că David a făcut bine să fugă din Ierusalim în această situație. În acel moment, el nu știa în cine din Ierusalim putea avea încredere, iar dacă există doar câțiva portari trădători, chiar și un oraș bine fortificat este greu de apărat.

Î: În 2 Samuel 15:19-20, de ce i-a spus David lui Ittai din Gati că nu era nevoie să meargă cu el?

R: David nu voia să meargă nimeni care îl susținea doar fără prea multă convingere. David i-a dat lui Ittai un pretext să rămână și, totodată, voia să-i vadă starea inimii după răspunsul lui. O situație similară a fost cea a lui Naomi cu nurorile ei, în Rut 1:11-18.

Ca o paranteză, un gitean ar fi originar din orașul filistean Gat. Arheologia a descoperit unul (sau doi) guvernatori ai orașului filistean Ascalon, numiți Itiya și Witiya, în scrisorile de la Amarna, cu câteva secole înainte de David. Numele Ittai este foarte asemănător cu acestea.

Astăzi, când conducem o echipă care urmează să întreprindă o sarcină, este în regulă să le oferim oamenilor ocazia de a se retrage. În acest fel, s-ar putea să nu mai ai la fel de mulți oameni, dar îi vei avea pe cei care îți sunt devotați.

Î: În 2 Samuel 15:31-34, de ce l-a trimis David pe cel mai înțelept sfetnic al său, Hushai din Arca, înapoi la inamic?

R: David și Ioab știau deja ce era cel mai bine de făcut; și era mai bine ca Hushai să-l facă pe Absalom să creadă sfaturi proaste decât ca Hushai să le dea lui David și lui Ioab sfaturi care, cel mult, ar fi fost puțin mai bune. Uneori nu este nevoie să faci lucruri inteligente sau geniale pentru a reuși; trebuie doar să faci mai puține lucruri nechibzuite decât ceilalți.

Î: În 2 Samuel 15:32-34, a avut David dreptate să-l pună pe Hushai să mintă pentru el?

R: Biblia relatează ce a făcut Hushai într-o perioadă de război. Creștinii au două puncte de vedere cu privire la această chestiune.

Unii spun că Hushai a greșit mințind, iar David a greșit spunându-i lui Hushai să mintă.

Alții spun că este în regulă să minți un dușman în timp de război, pentru a salva o viață. Pasajele din 2 Samuel în care s-a recurs la înșelăciune sunt 2 Samuel 15:25-29, 35-36 (Zadoc, Abiatar și fiii lor), 2 Samuel 15:34 (Huşai din Arca), 2 Samuel 17:17-18 (ambii) și 2 Samuel 17:18-21 (un bărbat și o femeie din Bahurim).

Î: În 2 Sam. 16:5-14, ce este interesant în ceea ce privește structura acestui pasaj?

R: Este organizat sub forma unui chiasm.

16:5a David fuge spre Bahurim

- 16:5b-6 Șimei îl blestemă și aruncă cu pietre în David și în oamenii lui

- - 16:7-8 Cum l-a blestemat Șimei pe David

- - - 16:9 Abişai vrea să-l omoare pe Şimei

- - 16:10-12 David îndură blestemele lui Șimei fără să reacționeze

- 16:13 David explică de ce nu reacționează la blestemele lui Șimei

16:14 David și grupul său trec de Bahurim

Î: În 2 Samuel 16:5-8, de ce îl blestema Șimei pe David pentru că i-a executat pe fiii lui Saul, când execuția a avut loc abia mai târziu în carte, așa cum susține „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, pag. 315-316?

R: Nu se spune în mod specific că Șimei l-a blestemat pe David pentru că i-a executat pe fiii lui Saul. Mai degrabă, Șimei l-a blestemat pe David pentru casa lui pătată de sânge, în general. Există două explicații posibile pentru blestemele lui Șimei.

Alte motive: Șimei s-ar fi putut foarte bine să se refere la lungul război dintre armatele lui David și ale lui Iș-Boșet. Șimei nu a acceptat niciodată cu adevărat că domnia ar trebui să părăsească familia lui Saul.

Nu este o succesiune cronologică: întrucât 2 Samuel 21:1 spune că execuția fiilor lui Saul a avut loc „în timpul domniei lui David”, nu este neapărat o succesiune cronologică. Astfel, blestemul lui Șimei împotriva lui David ar fi putut avea loc, din punct de vedere cronologic, după execuția fiilor lui Saul.

Î: În 2 Samuel 16:5-12, ce semnificație are faptul că David nu a încercat să i se răzbune pe Șimei?

R: Patru aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Din punct de vedere uman, o persoană aflată în locul lui David ar simți probabil un amestec ciudat de depresie, mânie împotriva lui Șimei și acceptare pasivă a faptului că merita ceea ce i se întâmpla. Putem înțelege în profunzime ce a simțit David, deoarece el însuși a scris despre asta în Psalmul 3. Psalmul 3 ne arată că David avea credința că Dumnezeu îl va scoate din această situație. În acel moment, David era încrezător că dușmanii lui vor fi uciși. Mai târziu, David avea să jelească faptul că unul dintre acești dușmani uciși era chiar propriul său fiu, Absalom.

2. David nu avea nicio idee care dintre prietenii săi, odinioară loiali, îi erau alături, care erau neutri sau care erau de partea lui Absalom. Părea probabil că acesta ar putea fi sfârșitul drumului pentru David. Având în vedere că majoritatea supușilor săi, odinioară loiali, se întorseseră împotriva lui, ar fi fost un sfârșit mizerabil și, poate, considerat o pedeapsă potrivită pentru adulterul lui David și uciderea cuiva care îi era loial. David știa că o parte din ceea ce spunea Șimei era adevărat. Timp de câțiva ani, a existat un război civil între Iuda și casa lui Saul. David nu l-a pedepsit pe Ioab pentru uciderea trădătoare a lui Abner. După cum arată versetele 10-11, David s-a gândit că poate Dumnezeu a vrut ca Șimei să-l denunțe public pe David.

3. Deoarece David se simțea vinovat pentru uciderea lui Urie, nu era dispus să ordone uciderea unui om care spunea adevărul.

4. Versetul 12 arată că David lăsa această chestiune în mâinile lui Dumnezeu. Dacă David l-ar fi ucis pe Șimei, iar Dumnezeu ar fi considerat că acest lucru nu este corect, Dumnezeu l-ar fi putut pedepsi și pe David pentru asta. Dacă David l-ar fi cruțat pe Șimei, iar Dumnezeu ar fi considerat că acest lucru nu este corect, Dumnezeu l-ar fi putut pedepsi totuși pe Șimei și l-ar fi putut răsplăti pe David pentru îngăduința sa.

Apropo, Șimei părea să uite că Saul avea o casă pătată de sânge, ucigându-l pe Ahimelec și dorind să-i omoare pe toți cei care îl susțineau pe David.

Concluzie: David nu știa dacă era corect ca Șimei să-l blesteme în acel moment sau nu. Astăzi, când nu știm dacă o nedreptate făcută nouă este justă, răbdarea și așteptarea lui Dumnezeu sunt o virtute.

Î: În 2 Samuel 16:7-14, ce putem învăța despre atitudinea lui David în acest context?

R: David a făcut un lucru bun aici și un lucru rău mai târziu.

(bun) Unele lucruri (cum ar fi răzbunarea) ar trebui să le lăsăm în seama lui Dumnezeu. David nu numai că credea că Dumnezeu era prezent și putea vedea totul, ci credea că Dumnezeu era activ. Mai înainte, Saul ar fi trebuit detronat și ucis, dar David știa că nu el trebuia să fie cel care să facă asta. Poate că și Șimei ar fi trebuit ucis, dar David știa că fusese vinovat, așa că a considerat că nu era el cel care trebuia să-l omoare pe Șimei. Așadar, David a lăsat această chestiune în mâinile lui Dumnezeu. După ce Absalom a fost ucis, Șimei s-a pocăit – sau cel puțin a dat impresia că s-a pocăit – și a ajutat la aducerea familiei lui David, după cum se vede în 2 Samuel 19:16-23.

(rău) Din păcate, din nou, iertarea lui David nu a fost completă. El i-a spus lui Solomon să-l coboare pe Șimei în mormânt în sânge (adică să-l omoare) în 1 Regi 2:8-9, iar Solomon a făcut acest lucru în 1 Regi 2:36-46.

Î: În 2 Sam 16:15-17:29, care este structura acestui pasaj?

R: Este o structură complexă; este chiastică, dar nu este un chiasm.

16:15-19 Absalom este acceptat ca prieten de Hushai

- 16:20-22 Ahitofel îl sfătuiește pe Absalom

- - 16:23 Ahitofel este descris ca fiind foarte înțelept

- 17:1-4 Ahitofel își dă sfatul

- - 17:5-13 Hushai își dă sfatul

- - - 17:14 Sfatul lui Hushai este considerat mai bun decât cel al lui Ahitofel

- - 17:15-16 Husai îi sfătuiește pe Țadoc și pe Abiatar

- 17:17-22 David traversează râul Iordan

- - 17:23 Ahitofel se sinucide

- 17:24-25 Absalom traversează râul Iordan

17:27-30 David este primit cu prietenie la Mahanaim de către Șobi, Makir și Barzilai

Î: În 2 Sam. 16:22, de ce s-a culcat Absalom cu cele zece concubine ale lui David în plină zi?

R: Aceasta nu a fost ideea lui Absalom, ci a lui Ahitofel, fostul înțelept de încredere al lui David. Absalom s-a aflat cu concubinele, pe rând, într-un cort amplasat pe acoperișul palatului. Oamenii nu puteau vedea totul, dar puteau observa ce se întâmpla, și anume că se petrecea cu o concubină după alta. Acest lucru nu a fost făcut pentru a satisface pofta lui Absalom; era vorba de putere, de a-și insulta tatăl și de a revendica tronul. Absalom voia să arate că el era acum regele de drept și că, făcând acest lucru, nu mai era cale de întoarcere. El intenționa să arate că nu mai era cale de întoarcere pentru noua loialitate a poporului, dar s-a dovedit că nu mai era cale de întoarcere pentru Absalom. Așa cum David „a luat-o” pe soția lui Urie, Domnul urma să „le ia” pe soțiile lui David.

În cultura Orientului Mijlociu era obișnuit ca un rege să moștenească concubinele tatălui său. Cu toate acestea, Dumnezeu spune în Leviticul 18:8 că nu trebuie să ai relații cu soția tatălui tău — chiar dacă ea nu este mama ta.

Amintiți-vă, de asemenea, că Ahitofel era bunicul Bat-Șebei, așa că ar fi putut exista aici o anumită dorință de răzbunare. După acest act jignitor, toată lumea ar fi știut că reconcilierea dintre Absalom și David ar fi imposibilă. Absalom a greșit făcând asta, dar iată o posibilă raționalizare a acțiunii sale. Mulți israeliți erau favorabili atât lui David, cât și lui Absalom, aparentul viitor rege. După ce această altercație se va fi stins, acești israeliți vor rămâne de partea câștigătorului. Acțiunea lui Absalom nu însemna doar că el era regele, ci că David nu mai era acum rege. Oamenii ar fi trebuit să aleagă public între cei doi. Deoarece Absalom avea în acel moment avantajul, calea cea mai sigură pentru mulți părea să fie alegerea lui Absalom. Ahitofel și Absalom probabil că nu-și aminteau că, atunci când Ruben a făcut acest lucru în Geneza 35:22; 49:3-4, și-a pierdut drepturile de moștenire.

Nu este răspunsul: Deși faptul că Absalom nu avea fii (2 Samuel 18:18) ar putea părea o motivație, acest lucru este puțin probabil. A se culca cu concubinele în plină zi, în acel moment, nu ar fi fost doar în acest scop.

Î: În 2 Samuel 17:1-14, de ce sfatul lui Ahitofel a fost de fapt mai bun decât cel al lui Huşai și cum ne-am putea da seama de asta?

R: Ahitofel a înțeles corect că, dacă David ar fi murit, Absalom ar fi câștigat definitiv, așa cum au văzut și oamenii lui David în 2 Samuel 18:3. Scopul nu era neapărat înfrângerea soldaților lui David, ci doar uciderea lui David. În cele din urmă, faptul că Absalom a urmat sfatul lui Hushai a avut un rezultat mai bun pentru David, dar de unde ar fi putut ști Hushai acest lucru? Scriptura nu spune, dar putem specula aici. Iată șase puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Nu se poate spune că acest lucru s-a întâmplat doar pentru că Huşai avea mai multe informații din faptul că fusese alături de David în 2 Samuel 15:32-37, deoarece chiar și Ahitofel știa că acest sfat nu era bun în 2 Samuel 16:23; 17:1-3.

2. Cu excepția cazului în care David ar fi fost ucis, adevărata bătălie nu se dădea pe câmpul de luptă, ci pentru inimile și loialitatea israeliților. Ar fi fost ușor pentru oamenii care îi fuseseră loiali lui David cu doar câțiva ani în urmă să dorească să-i fie loiali din nou.

3. Deși uciderea lui David ar fi pus capăt luptei, iar împrăștierea trupelor lui David l-ar fi ajutat în continuare pe Absalom, a face acest lucru ar fi reprezentat un risc, deoarece suferirea oricărei înfrângeri ar fi însemnat o publicitate negativă. Ar fi meritat riscul pentru potențialul câștig?

4. Sfatul lui Hushai se baza pe presupunerea că tot Israelul s-ar fi raliat în jurul lui Absalom. Dacă oamenii ar fi avut ceva timp să se gândească înainte de a porni împotriva lui David, s-ar fi putut să nu mai dorească să se răzvrătească împotriva lui.

5. În acest caz, riscul merita asumat. Deși Hushai susținea, în esență, că Absalom ar trebui să aștepte până când va fi pregătit, acest lucru i-ar fi dat lui David timp să se pregătească, iar nici David, nici armata sa nu erau pregătiți în acel moment. Neurmarea sfatului lui Ahitofel a făcut ca inițiativa și elementul surprizei să-i scape lui Absalom.

6. Nu se punea problema dacă vor ataca sau nu armata lui David; singura întrebare era când. De multe ori putem pierde inițiativa din cauza unor decizii greșite. Emoțiile noastre ne pot spune să amânăm luarea de măsuri, chiar dacă înțelepciunea ne spune că amânările vor înrăutăți situația, nu o vor îmbunătăți.

Î: În 2 Samuel 17:1-14, poți observa vreun exemplu de oameni înțelepți și experimentați care nu au fost loiali?

R: Ahitofel era cunoscut ca fiind foarte înțelept și îl sfătuise pe David în calitate de consilier și, probabil, de prieten, timp de mulți ani. Dar aici Ahitofel îl sfătuia pe Absalom cu privire la cea mai bună modalitate de a-l ucide pe David. Ce prieten! Ahitofel a considerat, fără îndoială, că era în interesul său să schimbe tabăra.

Astăzi, oamenii ar putea „schimba tabăra” atunci când li se pare că pot obține un câștig personal. Sau pot considera că viitorul este inevitabil oricum ar fi, și că pot fi fie în fața trenului, fie în tren. Vă puteți gândi la Franța de la Vichy, loială naziștilor în exterminarea evreilor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Philippe Pétain era șeful suprem al Franței de la Vichy. El fusese un erou de război francez, care luptase împotriva germanilor în Primul Război Mondial. În America au existat Benedict Arnold și, mai târziu, Aaron Burr.

Î: În 2 Samuel 17:7-14, a avut dreptate Hushai să mintă pentru David, dându-i sfaturi greșite lui Absalom?

R: Creștinii au păreri împărțite. Unii creștini spun că a minți pe cei necredincioși este acceptabil în timp de război și pentru a salva o viață. Alți creștini spun că, în astfel de situații, ar trebui să ne punem încrederea în Dumnezeu, nu în înșelăciune. Toți sunt însă de acord că tăcerea nu înseamnă minciună; fără a minți, nu este necesar să oferi de bunăvoie informații sensibile sau să răspunzi la fiecare întrebare pusă.

Î: În 2 Samuel 17:23, de ce s-ar fi spânzurat Ahitofel, dacă sfatul său nu a fost urmat?

R: Nu putem să nu observăm că Ahitofel avea o părere foarte bună despre propria sa înțelepciune. Deși Scriptura nu menționează acest lucru, putem observa aici atât o orientare rațională, cât și un extrem irațional. Ahitofel dorea să slujească pe cineva care ar fi avut succes ca rege. Probabil că a înțeles că cineva care ar fi ascultat de cea mai ușoară soluție, în loc să ia decizii strategice, nu ar fi rezistat mult timp ca rege — și nici consilierii săi nu ar fi rezistat mult timp.

Defectul principal al sfatului lui Hushai și al gândirii lui Absalom este acela că tot Israelul s-ar fi întors imediat și l-ar fi urmat pe Absalom. În aroganța sa, Absalom nu putea decât să spere acest lucru, dar când a făcut din această speranță o parte esențială a planului său, Ahitofel ar fi putut observa că Absalom era sortit eșecului atâta timp cât David era în viață.

În mod irațional, uneori, când sfatul unei persoane care se consideră înțeleaptă nu este urmat, deși a prezentat argumente solide, aceasta simte repede că niciun alt cuvânt al său nu va mai fi ascultat. Ahitofel ar fi putut să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, să vină la David, regele uns de Dumnezeu, implorând milă și având încredere că Dumnezeu îl va ierta, indiferent dacă David îl va executa sau nu. Cu toate acestea, probabil că această opțiune nici măcar nu i-a trecut prin minte lui Ahitofel.

Fii atent când identitatea ta se bazează pe cât de inteligent, înțelept sau experimentat ești, în loc să fie identitatea ta de copil al lui Dumnezeu care umblă ascultător alături de El.

Î: În 2 Samuel 17:25, cine era Amasa?

R: Nahash era un nume comun, așa că era puțin probabil ca acesta să fie Nahash, împăratul amoniților. Tatăl lui Amasa era un ismaelit, conform 1 Cronici 2:17. Mama lui Amasa, Abigail, era sora lui Zeruia, mama lui Ioab. Așadar, Amasa era nepotul lui David și vărul lui Absalom. Amasa era chiar o rudă mai apropiată a lui Ioab. Însă textul ebraic din 2 Samuel 17:25 spune literalmente că tatăl lui Amasa, pe nume Itra, „se culcase” cu Abigail, ceea ce unii interpretează ca sugerând că cei doi nu s-au căsătorit niciodată. (Versiunea BSB redă acest lucru prin „se căsătorise”.) După ce rebeliunea s-a încheiat, David l-a numit pe Amasa comandant al oștirii sale în locul lui Ioab, conform 2 Samuel 19:13. David era mânios că Ioab îl ucisese pe Absalom, deși David îi spusese în mod expres să nu o facă. Numirea lui Amasa în funcția de comandant ar fi contribuit, de asemenea, la vindecarea rupturii dintre Iuda și celelalte triburi care se răzvrătiseră. Ioab l-a înjunghiat pe Amasa în mod perfid și mortal în 2 Samuel 20:9-10. Din perspectiva lui Ioab, acesta a văzut că David urma să-l ierte fără rezerve pe Amasa pentru că se răzvrătise împotriva lui, în timp ce el, Ioab, rămăsese loial, și că David urma chiar să-l înlocuiască pe Ioab cu Amasa, deoarece Ioab ucisese un rebel care trebuia ucis.

Î: În 2 Samuel 18:6, unde se aflau pădurile lui Efraim?

R: Astăzi nu suntem siguri de locația pădurilor lui Efraim. Există două posibilități.

(probabil nu) La vest de râul Iordan: Pădurile se aflau în teritoriul lui Efraim, iar bătălia s-a dat acolo. Totuși, având în vedere că David și oamenii lui fugiseră deja la est de Iordan, de ce ar fi traversat din nou râul pentru a se îndrepta spre vest?

(probabil) la est de râul Iordan: Ceea ce se numea pădurile lui Efraim se afla în afara teritoriului inițial al lui Efraim, iar bătălia s-a dat acolo.

Î: În 2 Samuel 18:6, de ce ar fi luptat soldații lui David în pădure?

R: Soldații profesioniști înarmați ai lui David erau cu mult depășiți numeric de armata lui Absalom. Pădurea putea neutraliza avantajul arcașilor și al superiorității numerice. Aceasta i-ar fi ajutat pe soldații mai puternici în luptele corp la corp.

Î: În 2 Samuel 18:17, a fost Absalom îngropat în pădurea lui Efraim (departe de Ierusalim), sau și-a ridicat un monument comemorativ în Valea Kidron (lângă Ierusalim), așa cum spune 2 Samuel 18:18?

R: Ambele evenimente au avut loc. Absalom și-a ridicat propriul monument comemorativ în Valea Kidron, dar nimic nu indică faptul că oamenii lui David l-ar fi îngropat acolo, sau chiar că el ar fi intenționat să fie îngropat acolo.

Î: În 2 Samuel 18:17, de ce au ridicat un morman mare de pietre peste Absalom?

R: Un morman mare de pietre nu era un monument. Era o modalitate de a comemora ceva și de a arăta locul unde s-a întâmplat, fără a-i aduce vreo onoare persoanei îngropate acolo. Alții cărora li s-a așezat un morman mare de pietre peste trup au fost Acan, în Iosua 7:26, și împăratul din Ai, în Iosua 8:29.

Î: În 2 Samuel 18:7, de ce au murit 20.000 de oameni ca urmare a păcatelor lui David și Absalom?

R: Știm exact de ce au murit: din cauza lipsei de respect și loialitate pe care mulți au manifestat-o după păcatul lui David cu Bat-Șeba și din cauza păcatului lui Absalom de a se răzvrăti împotriva propriului său tată. Adevărata întrebare aici este de ce chiar și oamenii evlavioși mor uneori din cauza păcatelor altora.

În această viață, oamenii suferă adesea din cauza păcatelor altora. Fie că este vorba de o victimă a unei crime, de victime civile în război sau de copii născuți cu inteligență redusă deoarece mama lor era alcoolică, o mare parte din suferința din această lume este îndurată de cei care nu au fost direct responsabili pentru ea. De la căderea lui Adam și a Evei, însăși creația nu mai este perfectă (Romani 8:20-22), iar întreaga lume se află sub influența celui rău (1 Ioan 5:19). Perfecțiunea, absența suferinței sau dreptatea nu ne sunt garantate în această viață. Cu toții trebuie să așteptăm până în viața viitoare, iar dreptatea se va face în Ziua Judecății.

Î: În 2 Samuel 18:19-22, de ce a vrut Ioab să-l oprească pe Ahimaaz să-i spună lui David că Absalom era mort?

R: Ioab îl cunoștea bine pe David și îl plăcea pe Ahimaaz. Ioab încerca să-i facă o favoare lui Ahimaaz. Ultima dată când cineva i-a spus lui David că Saul era mort – pentru că el îl ucisese –, David l-a executat (2 Samuel 1:9-16). Ioab s-ar fi putut teme pentru Ahimaaz.

De asemenea, David a dat dovadă de mult sentimentalism față de Absalom. Aceasta nu era o virtute, ci mai degrabă o slăbiciune. Afectiunea lui față de fiul său era mai mare decât dragostea lui pentru Dumnezeu sau decât dorința ca copiii săi să asculte de Legea lui Dumnezeu.

Acest lucru arată că Ioab bănuia deja dinainte că David îl va jeli pe Absalom și va demoraliza armata.

Î: În 2 Samuel 18:16-18, de ce a poruncit Ioab să se sune din trâmbiță pentru a opri victoria, din moment ce erau pe cale să câștige?

R: Scopul nu era să-i omoare pe inamici, adică pe compatrioții lor israeliți, ci să pună capăt rebeliunii. Odată ce Absalom a fost ucis, nu mai rămăsese nimic în jurul căruia să se coaguleze revolta. Așadar, în timp ce David voia să-l cruțe pe Absalom, Ioab a înțeles că uciderea lui Absalom ar fi pus capăt luptelor și ar fi cruțat viețile multor alți israeliți. Așa că Ioab l-a ucis fără milă pe omul pe care îl ajutase să se împace cu tatăl său.

Î: În 2 Samuel 18:19, cum a reușit Ahimaaz, fiul lui Zadoc, să-l depășească pe celălalt mesager, dacă nu s-au întâlnit pe drum?

R: Ahimaaz era un alergător rapid. El a ales o altă cale, câmpia, care era probabil mai lungă ca distanță, dar pe care se putea alerga mai repede. De asemenea, rețineți că Ahimaaz era cel însărcinat să-i aducă vești de la Hushai lui David în 2 Samuel 17:17.

Î: În 2 Samuel 18:30-33, în ce sens a fost Ahimaaz, de fapt, un mesager nesigur?

R: Pe de o parte, Ahimaaz era iute și a ajuns înaintea celuilalt mesager, iar tot ce i-a spus regelui David era adevărat. Dar când David i-a cerut informații specifice, Ahimaaz a mințit și a spus că nu știe. Un comentator consideră că Ahimaaz chiar nu știa, dar, având în vedere că auzise trâmbița și se afla alături de Ioab, probabil că știa.

Uneori, oamenii din zilele noastre pot fi mesageri nesiguri, chiar dacă spun doar jumătăți de adevăr corecte. Când spun adevărul, dar omit puncte esențiale, sau mint pentru a ascunde puncte esențiale, oamenii nu vor mai avea încredere în ei odată ce vor afla.

Când împărtășim adevărul lui Dumnezeu cu ceilalți, trebuie să avem grijă să le împărtășim întregul adevăr, chiar și lucrurile pe care știm că nu vor dori să le audă. Deși este important ca un conducător să aibă mesageri de încredere, cu cât mai important este pentru noi să fim mesageri de încredere ai lui Dumnezeu.

Î: În 2 Samuel 19:1-7, care sunt câteva moduri în care liderii transmit un mesaj greșit, așa cum era să facă David?

R: David era pe cale să comunice ceea ce simțea, indiferent de modul în care ar fi interpretat-o cineva. Ioab i-a spus: „Nu face asta.” Dacă David ar fi făcut-o, ar fi transmis că prețuia viețile soldaților săi loiali, care s-au jertfit, mai puțin decât viața unui singur om rebel, care a provocat moartea unora dintre ei. Când o companie sau un șef transmite că prețuiește o persoană, care nu a adus o contribuție semnificativă, mai mult decât pe alții care au făcut mai mult cu loialitate, nu ar trebui să fie surprins când loialitatea se pierde și oamenii pleacă.

Î: În 2 Samuel 19:3-7, care sunt câteva moduri în care concentrarea excesivă asupra unui singur lucru poate face ca cineva să fie orb față de problemele majore din cauza viziunii sale înguste?

R: În cazul lui David, ar fi fost clar pentru toată lumea că nu-i păsa deloc de ei în comparație cu fiul său, care provocase moartea multora. El a considerat pierderea sa personală mai importantă decât situația de urgență națională.

Imperiul Lidian a luat sfârșit în anul 546 î.Hr. Armata persană asediase Sardis, capitala Imperiului Lidian al regelui Croesus, timp de 14 zile. O parte a orașului nu trebuia păzită, deoarece era formată doar din stânci verticale. Cu toate acestea, un soldat persan a observat cum un soldat lidian și-a scăpat accidental coiful pe stâncă. Soldatul lidian a coborât pe o potecă îngustă și sinuoasă pentru a-și recupera coiful și s-a urcat înapoi. Soldatul persan și-a amintit poteca, iar în acea noapte armata persană a urcat în secret pe peretele vertical, i-a luat prin surprindere pe lidieni și le-a cucerit imperiul. Poate că acel soldat lidian nu ar fi trebuit să fie atât de concentrat pe recuperarea coifului său!

În Marea Britanie, regele George al III-lea și majoritatea membrilor Parlamentului fie considerau nemulțumirile celor 13 colonii ca fiind chestiuni minore, fie îi tratau pe coloniști ca pe niște trădători care trebuiau zdrobiți. La un moment dat, Benjamin Franklin a condus o delegație în Anglia pentru a încerca să rezolve problemele și să rămână sub stăpânirea britanică.

În Franța, regele Ludovic al XVI-lea, când Bastilia a fost asaltată pe 14 iulie 1789, a scris „nimic” în jurnalul său, deoarece nu reușise să prindă nimic în timpul partidei sale de vânătoare.

În Rusia, ultimul țar, Nicolae al II-lea, era un om foarte devotat familiei. Îi păsa mai mult de familia sa și, în special, de fiul său hemofilic decât de Rusia.

În China, împăratul Xuanzong și curtea sa au fost nevoiți să fugă din capitală în timpul rebeliunii lui An Lushan. Armata a refuzat să lupte pentru împărat, deoarece credea că acesta ținea mai mult la concubina sa preferată, Yang Gui Fei, decât la imperiu. Soldații au refuzat să lupte până când nu li s-a îndeplinit cererea, și anume ca împăratul să o execute pe Yang Gui Fei. Așadar, împăratul a făcut acest lucru cu mare reticență, soldații au luptat, iar rebeliunea a fost înăbușită.

În viețile noastre, este important să ne oprim uneori din „a fi atât de ocupați”, să evaluăm ce este mai important și ce este mai puțin important și să ne asigurăm că ne ocupăm de lucrurile de care avem nevoie. O lecție foarte importantă de învățat din 2 Samuel 19:3-7 este importanța de a avea prieteni care să aibă grijă de tine și să-ți arate punctele tale oarbe. Desigur, prietenii care nu-ți spun niciodată când observă un potențial punct mort nu sunt de mare ajutor în acest sens. Le atragi atenția prietenilor tăi cu dragoste atunci când observi că ar putea avea un punct mort?

Î: În 2 Samuel 19:6, care sunt câteva moduri în care, astăzi, poți comunica (intenționat sau neintenționat) că cineva nu înseamnă aproape nimic pentru tine?

R: Este o întrebare ciudată, dar trebuie să-i răspundem pentru a ne asigura că nu facem acest lucru. Putem face asta arătând că prețuim ceva nesemnificativ mai mult decât pe acea persoană. Putem face asta evitând să vorbim cu ea atunci când este evident că ar trebui să o facem. Putem face asta întrerupând-o de fiecare dată când vorbește; arătăm astfel că nu ne mai pasă de ceea ce spune. Putem face asta râzând de acea persoană, mai ales în fața altora. Cu cât batjocura este mai amuzantă, cu atât este mai gravă.

Când vorbești cuiva despre Hristos sau îi împărtășești ceva pentru a-l ajuta să crească în credință, asigură-te mai întâi că îi transmiți că îl respecți, îl prețuiești și îl iubești. Și ar trebui să vorbești despre Hristos cu toată lumea, fie că sunt creștini sau nu.

Î: În 2 Sam. 19:13, de ce l-ar menționa David pe Amasa ca general pe baza legăturilor de rudenie cu el, când Ioab avea legături de rudenie chiar mai strânse?

R: David a folosit faptul că Amasa era nepotul său ca pretext, ca o justificare, deoarece nu voia să menționeze cele trei motive reale. David nu-l voia pe Ioab ca comandant-șef deoarece acesta avea antecedente de nesocotire publică a ordinelor lui David. Din punct de vedere emoțional, David era atât de îndurerat pentru Absalom, încât pur și simplu nu voia ca omul care îi nesocotise ordinele și îi ucisese fiul să rămână la comandă. În cele din urmă, aceasta ar fi fost o ocazie de a contribui la vindecarea rupturii cu rebelii, numindu-l pe comandantul lor drept comandantul său.

Î: În 2 Samuel 19:18-23, de ce nu l-a pedepsit David deloc pe Șimei?

R: Să răspundem la această întrebare în mod indirect, analizând ce s-ar fi întâmplat dacă David ar fi făcut-o. Șimei nu încercase de fapt să facă rău nimănui. David, cel puțin în majoritatea cazurilor, era conștient de felul în care acțiunile sale ar fi fost percepute de ceilalți, spre deosebire de Abişai. Dacă David l-ar fi executat pe Șimei, cum crezi că s-ar fi simțit toți israeliții care făceau parte dintr-o armată ce încercase să-l omoare pe David? S-ar fi întrebat când va veni David după ei. Probabil că ar fi existat puține speranțe de a-i împăca pe cei din armata lui Absalom dacă ar fi făcut asta.

Când David s-a aflat în această situație, în care lucrul evident și cel mai firesc de făcut era să se răzbune, David și-a dat seama că avea alternative. Așa că David a ales ceea ce era, de fapt, cea mai bună opțiune. Cu toate acestea, este posibil ca David să fi făcut acest lucru mai mult de fațadă decât din integritate, deoarece mai târziu i-a spus lui Solomon să se asigure că Șimei va fi executat, în 1 Regi 2:8-9.

Î: În 2 Samuel 19:24-30 și 16:3-4, credeți că Mefiboșet credea cu adevărat că avea șansa de a deveni rege, sau că Ziba mințea pentru a obține ceea ce David îi dăduse lui Mefiboșet?

R: Există trei puncte de vedere.

Mefiboșet credea că ar putea deveni rege. În haosul care urma să se producă, dacă s-ar fi întâmplat ceva atât cu David, cât și cu Absalom, Mefiboșet voia să fie prezent, dar fără să provoace probleme, pentru cazul în care ar fi avut nevoie de un candidat care nu-și făcuse dușmani. Mefiboșet se afla deja în Ierusalim și nu trebuia să fugă nicăieri. De fapt, însoțirea lui David ar fi fost doar o povară pentru acesta. Poate că Mefiboșet nu s-a gândit niciodată că David ar avea nevoie de ajutor cu proviziile și că el l-ar putea ajuta. Barzilai, care avea 80 de ani, putea coborî din orașul Rogelim pentru a fi alături de regele David și a-i aduce provizii, dar Mefiboșet, care era considerabil mai tânăr, dar șchiop, nu putea părăsi Ierusalimul.

Ziba mințea în legătură cu Mefiboșet. Mefiboșet avea să-și dea seama că, după toți acești ani, nu se vor mai întoarce la casa lui Saul. Un alt fiu al lui David urma să devină rege înaintea lui Mefiboșet. Mefiboșet era șchiop, așa că nu ar fi putut pleca, decât dacă l-ar fi ajutat cineva care fugea și el. Cât despre oamenii care nu au fugit, de ce l-ar fi ajutat? Nu se știe dacă Mefiboșet intenționase să ofere tot ajutorul pe care îl putea oferi sau dacă nu s-a gândit deloc să miște un deget pentru a-l ajuta pe David.

Când David s-a întors, Mefiboșet nu-și îngrijise picioarele (unghiile de la picioare etc.), nu-și tunsese mustața și nu-și spălase hainele. Acest lucru ar putea însemna că Mefiboșet era cu adevărat îndurerat de rebeliunea lui Absalom sau că doar se prefăcea a fi îndurerat. Totuși, ar fi trebuit să înceapă aceste lucruri imediat ce David a plecat, ceea ce indică faptul că durerea lui era sinceră.

Dar cel mai puternic argument în favoarea acestei teorii este afirmația lui Ziba că știa (cu certitudine) că Mefiboșet rămăsese în Ierusalim pentru a fi încoronat rege. Cum ar fi putut Ziba să știe ceva despre asta, în orice caz, dacă Mefiboșet nu și-ar fi făcut publice opiniile? Este întotdeauna important să ne întrebăm cum ar putea cineva să știe ceea ce pretinde că știe, pentru a identifica mai ușor momentele în care lucrurile sunt pur și simplu inventate. Dar dacă Ziba ar fi fost în Ierusalim, atunci Ziba ar fi putut fi slujitorul care l-a trădat pe Mefiboșet și l-a lăsat în urmă.

Cea mai sigură cale era esențială. Mefiboșet era paralizat de inactivitate. Mefiboșet ar fi putut găsi câțiva oameni în Ierusalim care să-l ducă la David. Întârzierea nu consta în a găsi pe cineva, ci în a decide ce voia să facă. Cel mai sigur lucru pe care Mefiboșet îl putea face era să rămână în Ierusalim și să se ascundă. Astfel, oricine ar fi câștigat această luptă, nu l-ar fi putut acuza pe Mefiboșet că a ajutat tabăra adversă. Desigur, întrucât Mefiboșet nu a luat o poziție clară, David nu putea ști dacă Mefiboșet fusese loial sau nu.

David nu era la fel de înțelept ca Solomon. Solomon probabil că ar fi descoperit cine spunea adevărul, mai ales când, la final, Mefiboșet a spus că Ziba putea păstra totul. Dar David a împărțit pur și simplu lucrurile în două, în loc să ia o decizie clară, așa cum se vede în 2 Samuel 19:29.

Majoritatea cercetătorilor susțin a doua opinie.

Î: În 2 Samuel 19:29, a avut dreptate David să-i pună pe Mefiboșet și pe Ziba să împartă pământul?

R: Nu. Dacă Ziba mințea, David i-a răsplătit atât minciuna, cât și ajutorul. Dacă Ziba spunea adevărul, iar Mefiboșet aștepta să devină rege, David ar fi răsplătit un trădător. Probabil că David ar fi trebuit să investigheze mai amănunțit această chestiune. David era pe jumătate convins și a găsit o soluție care nu ar fi satisfăcut pe deplin pe nimeni, astfel încât să nu fie nevoit să investigheze mai departe.

Pare probabil că Ziba era cel care mințea în această situație. Poate că David bănuia deja acest lucru și s-ar fi aflat în dilema dificilă de a răsplăti sau pedepsi pe cineva care i-a oferit un ajutor substanțial într-un moment critic, și-a demonstrat loialitatea, dar a mințit cu privire la loialitatea altuia pentru a face acest lucru.

Î: În 2 Samuel 19:32-40, a avut dreptate Barzilai să refuze oferta regelui?

R: Creștinii au păreri diferite în această privință și nu sunt de acord dacă cererea lui David era în primul rând o recompensă sau o ofertă de angajare. Dacă era o ofertă de angajare ca sfetnic, pentru a umple postul lăsat vacant de Ahitofel, unii creștini, precum J. Vernon McGee, consideră că Barzilai a greșit respingând această ocazie de a sluji. Cu toate acestea, majoritatea consideră că a fost în regulă ca Barzilai să refuze un dar generos, întrucât acesta ar fi reprezentat o povară pentru el.

Î: În 2 Samuel 19:41-43, de ce a izbucnit această ceartă între oamenii lui Israel și cei ai lui Iuda?

R: Ambele părți au pus mai mult preț pe propriile interese decât pe colaborare. Putem identifica trei motive: trecutul, prezentul și viitorul.

Trecutul: Mulți, atât din Iuda, cât și din restul Israelului, tocmai se răzvrătiseră și luptaseră împotriva lui David. Erau dornici să arate că erau din nou loiali, poate nu aveau încredere în loialitatea celorlalți, dar erau siguri că ei erau mai loiali și aveau mai mult dreptul să fie mai aproape de rege decât celălalt grup. Privind partea pozitivă, ei doreau să-și demonstreze loialitatea actuală, în ciuda rebeliunii din trecut. Privind partea negativă, doreau ca toată lumea să treacă cu vederea instabilitatea lor din trecut, care poate continua și în prezent.

Prezent: În această situație delicată, doreau să se asigure că David observa că erau din nou loiali.

Viitor: Ambele grupuri doreau să fie favoriții lui David de acum înainte, iar un mod de a-și atinge acest scop era să fie mai aproape de David și să joace un rol mai proeminent în readucerea armatei decât celălalt grup.

Î: În 2 Samuel 19:41-43, cum abordezi situația când cele două părți par că încearcă să ajungă la un acord, dar, de fapt, niciuna dintre ele nu dorește cu adevărat un acord?

R: În acest caz, David nu a întreprins nimic, iar în 2 Samuel 20:1-2, Șeba beniamitul și mulți dintre cei din triburile din nord au declanșat o rebeliune în toată regula împotriva lui David.

În 2 Samuel 19:41-43, triburile din nord doreau un rol mai important în readucerea lui David, în timp ce oamenii din Iuda îi considerau rebeli care nu ar fi trebuit să aibă această onoare. Așadar, în capitolul 20, mulți dintre cei din regatul de nord au plecat. David încerca să aducă armonie și iertare pentru toate părțile, dar oamenii din Iuda nu au acceptat acest lucru.

Rețineți că, uneori, singurul scop al unei părți în cadrul negocierilor nu este altul decât acela de a câștiga timp. De cele mai multe ori, scopul este acela de a face o impresie bună și de a-și păstra „onoarea”. Când discutați sau negociați cu cineva, ar trebui să încercați să priviți lucrurile din perspectiva acelei persoane. Asta nu înseamnă neapărat să fiți de acord cu ea sau să considerați că are neapărat dreptate, ci să înțelegeți modul în care vede lucrurile. Ați putea încerca mai întâi să faceți acest lucru cu optimism, „acordându-i beneficiul îndoielii”. Apoi, ați putea proceda cu suspiciune, luând în calcul cel mai rău scenariu. Uneori, a nu face nimic este exact ceea ce dorește una dintre părți, ca pregătire pentru următoarea sa mișcare.

Dar ceea ce a uitat Șeba este că, în timp ce el încerca să adune sprijin în rândul unei populații obosite de război, David avea deja o armată adunată și gata de luptă.

Î: În 2 Sam. 20:1, era Șeba pe punctul de a reuși?

R: În acel moment, cei care luptaseră împotriva lui David ar fi observat că acesta era conciliant, dar ar fi avut în continuare îndoieli cu privire la viitorul lor după revoltă. Cele zece triburi au văzut că Iuda avea pretenția de a fi pe primul loc și probabil au atribuit atitudinea lui Iuda lui David. Șeba a fost un fel de „scânteie” care le-a aprins îndoielile. Probabil că Șeba ar fi reușit în cele din urmă să atragă triburile din nord de partea sa, dacă nu le-ar fi spus să se întoarcă acasă. Oricum, probabil că acestea erau nesigure în privința unei a doua rebeliuni împotriva lui David. Se pare că Șeba a neglijat să ia în calcul faptul că David avea o armată bine organizată, gata să pornească în urmărirea lui.

Ca o paranteză, numele Șeba apare pe un sigiliu ebraic, pe un ostracon din Samaria și pe o bulă (sigiliu pe un vas) din Ierusalim, conform lui Avigad, în lucrarea „Hebrew Bullae”, p. 111. Ar fi vorba de persoane diferite numite Șeba, dar acest lucru arată că numele respectiv nu era neobișnuit.

Î: În 2 Samuel 20:9-10, ce poți spune despre loialitatea lui Ioab față de David?

R: S-ar putea susține că Ioab nu avea absolut nicio loialitate față de David; Ioab era loial doar față de sine însuși și față de păstrarea poziției sale. Poziția sa însemna să lupte pentru a-l menține pe David la putere și pe el însuși în funcția de comandant al oștirii lui David, așa că ar părea că era loial lui David, deși, de fapt, nu era. Când David era pe punctul de a ține o doliu public pentru Absalom, Ioab l-a sfătuit cu înțelepciune pe David să stea la poarta cetății, dacă dorea în continuare loialitatea trupelor sale. Așadar, loialitatea nemiloasă a lui Ioab față de sine însuși i-a fost de folos lui David în acest caz.

Este curios faptul că Ioab se străduise anterior să-i împace pe Absalom și pe David; s-ar putea considera asta un lucru bun. Același om care îl împăcase pe Absalom îl ucise acum. Făcând acest lucru, el a încălcat în mod conștient porunca clară și directă a lui David.

Ioab era lipsit de scrupule și ar fi folosit orice mijloc pentru a-și păstra poziția. Ioab era atât de loial încât nu ar fi lăsat nimic să-i stea în cale; nici pe David, nici porunca lui David, nici măcar pe Dumnezeu. Când cineva îți cere loialitate față de el sau față de cauza sa mai presus de orice și de oricine altcineva, ai putea să te întrebi în tăcere: „Chiar și față de Dumnezeu?”

Î: În 2 Samuel 20:14, ce dovezi arheologice avem despre Abel-Bet-Maaca?

R: Înainte de această perioadă, faraonul egiptean Thutmose al III-lea menționa acest oraș canaanit sub numele de Abel. Era numit și Abel-Maim, iar arameii l-au cucerit sub conducerea lui Ben-Hadad I. Asirienii l-au menționat ca un oraș cucerit de Tiglat-Pileser al III-lea, numindu-l Abilakka. Arheologii consideră că se afla la 25 de mile nord de Marea Galileei, la nord de ruinele orașului Hazor și la patru-cinci mile vest de Dan. Așadar, Șeba fugea cât mai spre nord cu putință.

Î: În 2 Samuel 20:15-26, a avut dreptate Ioab să amenințe că va distruge cetatea Abel?

R: Deuteronomul 20:10 spune că, dacă se îndreaptă împotriva unui oraș, ar trebui să-i facă mai întâi o ofertă de pace, iar Ioab nu a făcut asta. Deși Ioab folosea adesea mijloace necinstite, în acest caz ar fi avut dreptate dacă ar fi propus mai întâi condiții de pace. El trebuia să-l prindă pe rebelul Șeba, iar orașul Abel nu ar fi trebuit să-i ofere acestuia adăpost. Dacă orașul Abel l-ar fi predat pe Șeba, Ioab nu ar fi avut nimic împotriva orașului. Cu toate acestea, dacă orașul Abel oferea protecție unui rebel, atunci și orașul se făcea părtaș la rebeliune.

O lecție pe care o putem învăța astăzi este că, dacă îi ajutăm și îi sprijinim pe oameni în rebeliunea lor împotriva lui Dumnezeu, atunci ne facem și noi părtași la păcatul lor.

Î: În 2 Samuel 20:15, cum îți dai seama când ești pe punctul de a face ceva pripit, așa cum a făcut Ioab aici?

R: Întreabă-te dacă ai discutat problema cu cineva. Dacă nici măcar nu ai dorința de a discuta cu cineva, atunci probabil ești pe cale să faci ceva nechibzuit. Ai luat în considerare toate efectele și efectele secundare? Ai luat în considerare „consecințele consecințelor”? Unele lucruri pot avea consecințe negative, dar totuși merită făcute. Dar merită oare consecințele negative?

Î: În 2 Samuel 20:15, ce determină pe cineva să fie imprudent?

R: Imprudența este o concluzie logică a convingerii eronate că a face ceva repede este mai important decât a-l face bine sau fără nedreptate. Este aproape ca și cum cineva ar gândi: „nu este niciodată destul timp să o faci cum trebuie, dar este întotdeauna destul timp să o refaci”. Uneori oamenii acționează imprudent pentru că cred că șeful lor insistă din cauza unui termen limită, fie el real sau pur și simplu autoimpus. Uneori oamenii cred că „scopul scuză mijloacele”.

Totuși, opusul imprudenței este „paralizia analitică”. Există o diferență între a analiza suficiente date pentru a lua o decizie cu încredere și a o face cu certitudine. Uneori, în lipsa certitudinii, cineva va rata o oportunitate pentru că nu va ajunge niciodată la vreo decizie. Dar, dacă te gândești bine, a decide să nu decizi decât dacă există certitudine este, într-un fel, tot o decizie.

Î: În 2 Samuel 20:15-26, a fost corect sfatul femeii din Abel, acela de a-l decapita pe Șeba?

R: Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

Legea: Deuteronomul 20:10 spune că o armată ar trebui să facă o ofertă de pace unui oraș străin înainte de a-l distruge. Cu cât mai mult ar trebui să facă asta față de un oraș israelit!

Pragmatismul: Locuitorii orașului ar prefera ca Șeba să moară decât să fie uciși toți.

Dreptatea: Șeba era un rebel împotriva lui David, regele uns de Dumnezeu. Nu era corect ca ei să-i acorde azil.

Concluzie: Uneori, credincioșii trebuie să fie dispuși să plătească un preț mare pentru dreptate. Totuși, în unele cazuri precum acesta, dreptatea este atât cea mai sigură cale, cât și cea mai bună cale de urmat.

Î: În 2 Samuel 20:16-21, care este cel mai bun mod de a discuta cu cineva care este pe cale să facă ceva pripit?

R: Dacă este vorba de o situație în care știi că Dumnezeu vrea ca acea persoană să facă altceva, atunci roagă-te. După aceea, încearcă să o înțelegi.

De multe ori, deși nu întotdeauna, o persoană dorește să facă ceea ce și-a propus. Dacă reușești să-i creezi doar suficientă îndoială încât să creadă că există o șansă de 50% ca tu să ai dreptate și o șansă de 50% ca tu să te înșeli, iar consecințele să fie cam aceleași în ambele cazuri, tot va merge mai departe și va face ceea ce și-a propus. Pentru a-l determina să se răzgândească, există o abordare în trei etape.

Cunoaștere: trebuie să-l convingi cât poți de bine că ceea ce îi spui este corect. Dacă ceea ce spui nu are credibilitate în ochii lui, atunci nu-i pasă cu adevărat de ce spui.

Dorința: Chiar dacă ceva este greșit, unei persoane s-ar putea să nu-i pese dacă nu are niciun interes în a afla dacă este corect sau greșit. Așadar, oferă-i un motiv să-și schimbe părerea.

a) Speranța unei recompense: Poate că văd o recompensă sub forma unui lucru foarte bun care li se va întâmpla lor sau celor dragi dacă își schimbă părerea.

b) Teama de pedeapsă: Sau poate că văd o mare pierdere care s-ar putea produce dacă își urmează calea inițială.

c) Să fie priviți ca fiind mai buni: Sau poate știu că ceilalți îi vor considera persoane mai bune dacă vor urma ceea ce le spui. Femeia înțeleaptă făcea apel la acest lucru.

Găsește un teren comun. Fii de acord cu ei acolo unde poți, sincer. Găsește o soluție reciprocă pe care ei ar considera-o o victorie din perspectiva lor.

Î: În 2 Sam. 20:19, ce este interesant în faptul că orașul este numit „mamă”?

R: Într-un act siriac vechi găsit la Dura se folosește numele mtrpwls. Din mater-polis (sau „oraș-mamă”) provine cuvântul nostru „metropolă”, potrivit lui M. O’Connor, „The Arabic Loanwords in Nabatean Aramaic”, JNES 45, 3 (1986) 228 n.94.

Î: În 2 Sam 21:1, foametea era ceva obișnuit pe vremea aceea?

R: În primul rând, foametea care dura un an era frecventă, prea frecventă ca să mai fie menționată, iar oamenii aveau adesea suficiente provizii de hrană sau bani puși deoparte pentru a face față unei foamete de un an sau doi. Dar această foamete a durat mai mult, așa că situația începea să devină gravă. Alte foamete sunt menționate în Geneza 12:10; 26:1; 41:54-57; Rut 1:1; 2 Regi 4:38; și Faptele Apostolilor 11:28 (în timpul domniei lui Claudius). Nu știm dacă această parte din 2 Samuel este cronologică sau nu, așa că s-ar fi putut întâmpla mai devreme în timpul domniei lui David.

Î: În 2 Samuel 21:1-9, de ce a trimis Dumnezeu foametea pentru ca ceilalți fii ai lui Saul să fie uciși?

R: David a ales să nu nutrească niciun fel de ură față de Saul în inima sa. În consecință, a crezut în mod eronat că nu ar trebui să pedepsească rebeliunea fiilor lui Saul și s-a mulțumit să lase lucrurile așa cum erau. Dumnezeu a transmis un mesaj clar și răspicat, nu doar lui David, ci și poporului, că aici trebuia să se facă dreptate. David nu dorea dreptate pentru Amnon, Absalom, Amasa sau Ioab, dar Dumnezeu voia ca măcar aici să se facă dreptate. Până în acel moment, Saul îi masacrase pe gabaoniți, cu care aveau un tratat vechi de 400 de ani (Iosua 9:15-20), fără să suporte absolut nicio consecință. Când o persoană rea face ceva fără nicio consecință, aceasta îi dă o lecție importantă: poate să o facă din nou! În istorie, când naziștilor li s-a spus să nu invadeze Cehoslovacia și când Iranului i s-a spus să nu lanseze atacuri directe cu rachete asupra Israelului, nu au existat consecințe imediate atunci când au făcut-o.

Î: În 2 Samuel 21:1-7, a pus David să fie uciși fiii lui Saul pentru siguranța propriului său domnie și apoi a dat vina pe Dumnezeu, așa cum spune „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 308?

R: Nu. Dacă David ar fi vrut să facă asta, ar fi găsit un pretext cu mult înainte și nu ar fi așteptat atât de mult. Alți regi au recurs la asasinate secrete, iar dacă David ar fi fost rău, ar fi putut cu ușurință să facă la fel. El a făcut acest lucru pentru a face dreptate față de fiii lui Saul, care erau probabil bărbați în toată firea și care și-au susținut tatăl când acesta i-a ucis pe gabaoniți, aliații lui Israel. Dumnezeu a trimis o secetă pentru a-i spune lui David că trebuia să facă acest lucru.

Î: În 2 Samuel 21:1-7, a pus Dumnezeu ca fiii lui Saul să fie omorâți pentru păcatul lui Saul, contrar Ezechiel 18:4, 17-20 și Deuteronom 24:16?

R: Nu. Ezechiel 18 nu fusese revelat decât cu secole după 2 Samuel, dar acest lucru nu este relevant pentru răspuns. Există două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. 2 Samuel 21:1 nu spune că păcatul a fost doar al lui Saul, ci mai degrabă „sângele vărsat de Saul și de familia sa”. Saul nu i-a omorât pe toți acei gabaoniți de unul singur, iar prinții au avut probabil un rol în uciderea gabaoniților.

2. În 2 Samuel 3:1-6, anterior avusese loc un război îndelungat între fiii lui Saul și David. Acești fii au fost cei care s-au luptat cu David o lungă perioadă de timp.

Î: În 2 Samuel 21:1-9, de ce i-a poruncit Dumnezeu lui David să le permită ghibeoniților să-i execute pe șapte dintre fiii lui Saul, având în vedere că David îi jurase lui Saul că nu-i va ucide descendenții în 1 Samuel 24:21-22?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi două puncte ale răspunsului.

Ce nu este răspunsul: Dacă am promite ceva greșit și Dumnezeu ne-ar porunci în mod direct să nu facem ceea ce am promis, ar trebui să ascultăm de Dumnezeu. Cu toate acestea, David nu a promis ceva greșit și nici nu și-a încălcat promisiunea, așa cum arată primul punct al răspunsului.

Răspunsul:

1) David nu a căutat să-i omoare, ci le-a permis ghibeoniților să hotărască ce era drept, iar apoi ghibeoniții i-au executat. De exemplu, dacă regele promite să nu-l omoare pe omul A pentru orice presupusă neloialitate față de rege, dar omul A ucide familia omului B, regele poate permite omului B să-i urmărească, nu pentru ceva ce au făcut împotriva regelui, ci pentru că au ucis familia omului B.

2) Cu toate acestea, gibeoniții nu l-au executat pe Saul, ci pe fiii lui Saul. Este probabil ca fiii să fi avut vârsta legală și să fi consimțit sau chiar să fi participat la masacrul gibeoniților. Nepotul lui Saul, Mefiboșet, fiul lui Ionatan, care era doar un copil când Saul a fost ucis în luptă, a fost cruțat.

Î: În 2 Samuel 21:4-6, de ce au cerut gabaoniții șapte fii?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu siguranță, Saul a ucis mult mai mulți de șapte ghibeoniți, dar șapte era considerat, în general, un număr care simboliza desăvârșirea, iar aceștia ar fi fost chiar fiii lui Saul. Ca o paranteză, citim despre răscoalele tribului lui Beniamin, ale lui Absalom, ale lui Șeba, ale lui Ieroboam, despre asasinarea lui Gedalia de către Ismael etc., dar nu citim niciodată despre vreo răscoală a ghibeoniților.

Î: În 2 Samuel 21:6, de ce au adus gabaoniții în discuție faptul că Saul era „alesul Domnului”?

R: Ar fi putut să-și exprime dorințele fără a menționa acest lucru, dacă ar fi vrut. Dar au adus în mod deliberat acest lucru în discuție, într-un mod aproape sarcastic, pentru a sublinia că tocmai cel despre care se spunea că era alesul lui Dumnezeu a încălcat tratatul pe care Dumnezeu poruncise să-l respecte.

Î: În 2 Samuel 21:8, au avut Merab sau Mical copii aici, având în vedere că, potrivit 2 Samuel 6:23, Mical nu a avut copii?

R: Merab și Mical erau două persoane diferite, și, deși Mical nu a avut copii cu David, 2 Samuel 6:23 spune în mod specific că ea nu a avut deloc copii până în ziua morții sale. Există două răspunsuri:

Merab, eroare de copiere: Două manuscrise ebraice, unele din Septuaginta și textul siriac menționează „Merab”, în timp ce majoritatea manuscriselor ebraice și alte manuscrise din Septuaginta menționează „Mical”. 1 și 2 Samuel conțin relativ mai multe erori de copiere decât alte cărți ale Bibliei. A se vedea „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 476, și „Keil-Delitzsch Commentary on the Old Testament”, vol. 2, partea a 2-a, pp. 461-462, pentru mai multe detalii despre această interpretare.

Mical, adopția: Este posibil ca ea să fi fost Mical. Mical nu a avut copii, dar ar fi putut să-i adopte pe copiii surorii sale Merab și ai cumnatului său Adriel. Lea și Rahela păreau să aibă în minte ceva de genul acesta în Geneza 30:4-24. Vezi „1001 Bible Questions Answered”, p. 314, pentru mai multe detalii despre această interpretare.

Î: În 2 Samuel 21:16-17, de ce a fost David aproape ucis aici?

R: Se pare că David îmbătrânise. El încă mai avea dorința de a conduce, dar vine un moment când trebuie să lași pe cei mai tineri să conducă unele dintre bătălii.

Î: În 2 Samuel 21:19, de ce aveau filistenii mai mulți uriași?

R: Dacă ar fi existat baschetul în antichitate, Filistia ar fi fost locul din care ai fi vrut să-ți alegi jucătorii pentru draft. Era mai probabil ca filistenii să aibă mai mulți uriași decât doar unul singur. Dacă ar fi avut doar un singur uriaș, care a avut copii – având în vedere că mărimea depinde în mare parte de genele unei persoane –, era de așteptat ca aceștia să aibă mai mulți uriași.

Arheologii au descoperit câteva arme de metal de dimensiuni neobișnuit de mari. Acestea prezentau urme de uzură, ca și cum ar fi fost folosite. Vezi https://www.cbrl.ac.uk/research-blog/middle-bronze-age-daggers-from-the-levant-lethal-weapons-or-symbols-of-power/ pentru mai multe informații.

Î: În 2 Samuel 21:19, l-a ucis Elhanan pe Goliat, sau l-a ucis David pe Goliat din Gat, așa cum spune 1 Samuel 17:50, sau l-a ucis Elhanan pe Lahmi, fratele lui Goliat, așa cum spune 1 Cronici 20:5?

R: Deși este posibil să fi existat mai mulți uriași numiți Goliat, acest lucru este improbabil. Versiunile noastre păstrate din 2 Samuel 21:19 conțin aparent o eroare de copiere, în care a fost omisă expresia „Lahmi, fratele lui”. Și lucrarea sceptică „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la pagina 288, menționează acest lucru.

1 Cronici 20:5 spune că Elhanan l-a ucis pe Lahmi, fratele lui Goliat.

Această eroare de copiere este ușor de identificat, conform lucrării „Hard Sayings of the Bible”, paginile 212-213, care oferă o analiză completă în limba ebraică.

Î: În 2 Samuel 21:20, erau frecvente persoanele cu șase degete?

R: Sunt foarte rare, la fel ca și astăzi. Cu toate acestea, scriind mult mai târziu, Pliniu cel Bătrân povestește, în „Istoria naturală”, cartea 11, capitolul 43, despre poetul Volcatius și fiicele lui Horatius, care aveau toți câte șase degete la fiecare mână.

Vezi https://claudemariottini.com/2008/08/07/sedigiti/ pentru mai multe informații.

Î: De ce 2 Samuel 22:1-51 este aproape identic cu Psalmul 18?

R: 1 Samuel conține cântecul de mulțumire al Hannei spre început, iar 2 Samuel conține cântecul de mulțumire al lui David spre sfârșit. Este potrivit ca psalmul lui David să fie inclus aici ca un rezumat al vieții sale, încheiat cu un crescendo de laudă adusă lui Dumnezeu. Cele două sunt aproape identice. Fie David a avut o versiune mai veche și una mai recentă, fie cel puțin una dintre ele a fost o parafrază a celeilalte.

Doctrina ineranței înseamnă că Dumnezeu ne-a comunicat inițial adevărul fără nicio eroare, iar acesta a fost păstrat fără erori semnificative. Putem privi acest lucru din perspectiva ineranței din trei unghiuri.

1. Poate că atât 2 Samuel 22, cât și Psalmul 18 păstrează fără eroare două versiuni diferite ale cuvintelor exacte ale lui David.

2. Indiferent dacă acestea sunt sau nu cuvintele exacte, ambele păstrează aceleași adevăruri despre Dumnezeu și arată atitudinea lui David față de Dumnezeu.

3. Deși este posibil ca diferențele să se datoreze unor erori de copiere, nu este neapărat așa. Originalele ar putea fi diferite; adevărul parafrazat cu acuratețe rămâne totuși un adevăr infailibil.

Î: În 2 Samuel 22:2-5, care sunt semnificațiile fiecărei metafore care îl descrie pe Dumnezeu ca stâncă, cetate, izbăvitor, scut, cornul mântuirii mele, fortăreață și salvator?

R: Această listă servește ca un scurt rezumat al restului capitolului. Deși acestea se suprapun, fiecare reprezintă o caracteristică distinctă a lui Dumnezeu și a relației noastre cu El. Primele patru evidențiază atributele „neclintite” ale lui Dumnezeu, iar ultimele trei evidențiază atributele „active, în mișcare” ale lui Dumnezeu.

Stâncă (și Deuteronom 32:4; 1 Samuel 2:2): Ne putem baza pe Dumnezeu, ne putem sprijini pe promisiunile Lui în loc de nisipurile mișcătoare și putem zidi pe credincioșia Lui.

Cetate: Dumnezeu este protecția noastră împotriva forțelor răului și a ceea ce ne rezervă viața. În timp ce o armată s-ar putea înfrânge în fața unei armate mai numeroase, o armată aflată într-o cetate poate ține piept unei armate de două sau trei ori mai numeroase. Nu că Dumnezeu ne va scoate neapărat din situațiile dificile, deși El poate face și asta, ci Dumnezeu ne va ajuta să trecem prin situațiile dificile. Atât cetatea din Ierusalim, cât și peștera din Adullam erau numite cetăți.

Eliberator: Când ne aflăm în luptă, sau chiar când pierdem bătălia, Dumnezeu este puternic și ne poate elibera din acea situație.

Scutul: Ca parte a armurii lui Dumnezeu, scutul ne protejează de lovituri și de „săgețile aprinse ale celui rău” (Efeseni 6:16).

Cornul mântuirii mele (și 1 Samuel 2:1): Coarnele sunt dure, iar animalele le folosesc ca armă ofensivă pentru protecție. Cântarea Anei din 1 Samuel 2:1, 10 subliniază, de asemenea, „cornul”.

Cetate: O cetate este un loc defensiv sau o ascunzătoare în care un grup s-ar putea refugia pentru protecție. Ar putea fi vârful unui munte sau un loc ascuns, cum ar fi una dintre numeroasele peșteri în care s-ar fi putut ascunde David.

Mântuitor: Dacă suntem deja învinși, deja vânduți în sclavie, Dumnezeu ne poate mântui de aceasta. Fie că sclavia este față de dependență, fie față de păcat în general, Dumnezeu îi poate mântui pe copiii Săi de aceasta.

Putem fi recunoscători pentru ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut, ne putem baza pe El în prezent și putem avea încredere și speranță în El pentru viitor. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar știm Cine îl ține în mâini.

Î: În 2 Samuel 22:5, de ce este potrivită aici metafora valurilor?

R: Când privești valurile de pe țărm, ele par că încearcă să depășească limitele mării și nu încetează niciodată să încerce. Dar nu reușesc niciodată.

Î: În 2 Samuel 22:6, Psalmul 91:3 și Psalmul 116:3, în ce fel este moartea asemănătoare unui vânător care întinde capcane?

R: Imaginea este aceea că moartea întinde capcane fatale în care cineva să cadă. Acestea pot fi capcane fizice care aduc moartea fizică sau capcane mai subtile care îți distrug viața spirituală și mărturia.

Î: În 2 Samuel 22:7, Dumnezeu îi va salva întotdeauna pe credincioși din necaz?

R: Pe scurt, nu, nu și da.

Nu, David se temea pentru propria sa viață din cauza rebeliunii lui Absalom. David a suferit o mare durere în inimă când a văzut că îi mor copiii: primul copil al Bat-Șebei, Amnon, și Absalom. David se afla în necaz ca urmare a păcatului său, așa cum a profețit Natan în 2 Samuel 12:1-14.

Nu, David se afla într-o mare suferință fugind de Saul, chiar dacă acest lucru nu se datora vreunui păcat din partea lui David.

Da, Dumnezeu a fost alături de David în toate aceste încercări și L-a mântuit. Nimic nu se va întâmpla unui credincios în afară de ceea ce permite Dumnezeu. Chiar și atunci când credincioșii sunt torturați și martirizați, iar copiii lor sunt luați de lângă ei, Dumnezeu va fi acolo, lucrând în acele situații dificile.

Î: În 2 Samuel 22:8-16, de ce și cum a folosit David toate aceste metafore antropomorfe?

R: David știa că acestea nu erau de luat la propriu, dar aceste metafore ale luptei și bătăliei aveau o semnificație profundă pentru David și pentru poporul Israelului din vremea lui. Este în regulă să te gândești la Dumnezeu în termeni antropomorfici, atâta timp cât îți dai seama că Dumnezeu este mult mai mult decât un simplu om. Este emoționant să realizezi că Dumnezeu este la fel de dornic să ne salveze și să ne elibereze pe cât arată aceste imagini verbale. Această încredere puternică în Dumnezeu, care îl salvează pe David din situații care altfel ar fi fără speranță, reprezintă un contrast captivant față de un creștinism lipsit de angajament și de curaj, pe care unii îl practică astăzi. Dacă nu ai nevoie de Dumnezeu pentru a-ți îndeplini planurile și pare că tot ceea ce îți dorești poate avea succes fără ca Dumnezeu să facă ceva, atunci poate că planurile tale sunt mult prea mici. Renunță la planurile tale și adoptă planurile lui Dumnezeu pentru tine. Unele dintre ele ar putea fi cele pe care le aveai înainte, iar altele s-ar putea să te surprindă.

Totuși, tunetul lui Dumnezeu nu este antropomorf aici. Dumnezeu a trimis într-adevăr tunete împotriva filistenilor în 1 Samuel 7:10-11.

Î: În 2 Samuel 22:21,25, Dumnezeu face lucruri pentru a-i răsplăti pe oameni în funcție de neprihănirea lor?

R: Se pare că Dumnezeu nu l-a considerat pe David un ucigaș și un adulterin. Dumnezeu l-a considerat pe David un fost ucigaș și un fost adulterin care s-a pocăit și a fost iertat.

Dacă David poate fi iertat și curățit de păcatele sale mari, atunci există speranță și pentru noi. David s-a pocăit și și-a pierdut dorința de a păcătui în acele domenii, iar prin Dumnezeu există speranță și pentru toți cei care vin la El.

Î: În 2 Samuel 22:21-27, ce se spune despre faptele lui David?

R: Deși Dumnezeu era alături de David cu mult înainte ca acesta să-l ucidă pe Goliat, majoritatea acestor lucruri s-au întâmplat atunci sau ulterior. David povestește despre binecuvântările lui Dumnezeu față de el nu ca despre condiții prealabile ale mântuirii, ci ca despre roadele mântuirii. Odată ce ești mântuit, te bucuri de roadele mântuirii, chiar acum, pe pământ? Nu este ceva sigur; depinde. Le vei primi dacă rămâi aproape de Dumnezeu și Îl asculți cu credincioșie. Dar depinde de tine dacă vei urma sau nu călăuzirea lui Dumnezeu pentru viața ta. David, ca credincios, a trebuit totuși să se roage lui Dumnezeu în 2 Samuel 22:7; la fel și noi.

Î: În 2 Samuel 22:22-23, de ce a spus David că nu s-a îndepărtat de Dumnezeu, din moment ce David chiar s-a îndepărtat?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

David nu s-a îndepărtat niciodată, în sensul că a crezut întotdeauna în Dumnezeu și a dorit să-L slujească.

David s-a îndepărtat de Dumnezeu prin relația sa cu Bat-Șeba și uciderea lui Urie, dar s-a pocăit și s-a întors. Dumnezeu l-a iertat și, deși David nu a scăpat de pedeapsă și de consecințe, Dumnezeu l-a considerat neprihănit și ca și cum nu ar fi păcătuit. În mod similar, când un credincios se îndepărtează de Dumnezeu și se pocăiește mai târziu, el sau ea este iertat(ă) complet. Cu toate acestea, pot exista în continuare pedeapsă și consecințe.

Ar trebui să învățăm lecția dureroasă din greșeala lui David, și anume cât de mult rău poate face un rege și un slujitor al lui Dumnezeu atunci când se îndepărtează de Dumnezeu. Poate că David nu a fost arogant, dar a fost suficient de mândru încât să creadă că poruncile lui Dumnezeu nu i se mai aplicau.

David a fost loial lui Dumnezeu, cu excepția acelei singure ocazii în care a fost trădător. În ultima parte a vieții lui David, când majoritatea poporului s-a răzvrătit împotriva lui David alături de Absalom, după ce Absalom a fost ucis, iar poporul l-a acceptat din nou pe David ca rege, chiar și David a putut să-i privească pe mulți dintre cei din jurul său și pe supușii săi și să-și dea seama că și ei toți fuseseră trădători față de el la un moment dat.

Î: În 2 Samuel 22:26-27, de ce Se arată Dumnezeu atât milostiv, cât și viclean?

R: Dumnezeu este atât milostiv, cât și viclean. Dumnezeu este milostiv față de cei care se pocăiesc și vin la El. Față de ceilalți, Dumnezeu îi prinde pe cei înțelepți în propria lor viclenie, așa cum arată Iov 5:13; Luca 20:23, 1 Corinteni 3:19 și 2 Corinteni 12:16. Trebuie să fim „prevăzători ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”, după cum spune Matei 10:16.

Î: În 2 Samuel 22:28, de ce vrea Dumnezeu să-i doboare pe cei mândri?

R: Putem observa două motive.

1. Mândria omului este un păcat (1 Ioan 2:16), iar Dumnezeu urăște păcatul. Totuși, de ce S-ar concentra Dumnezeu în mod specific asupra mândriei aici, și nu asupra altor păcate?

2. Mândria nu este atât o acțiune singulară, cât o atitudine cronică care îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv când le ia oamenilor mândria, deoarece mândria îi poate împiedica pe oameni să se încreadă în Dumnezeu, așa cum arată Proverbe 30:8-9.

Î: În 2 Samuel 22:38-43, este aceasta o atitudine potrivită pentru credincioșii din vremea Noului Testament?

R: Din punct de vedere personal, nu, dar din punct de vedere spiritual, da. David a folosit aproape fiecare cuvânt pe care îl putea găsi în limba ebraică pentru a descrie distrugerea dușmanilor săi. Ar trebui să fim la fel de neîndurători cu dușmanii noștri; însă dușmanii noștri nu sunt oameni. Dușmanii noștri sunt păcatul, atât în noi înșine, cât și în ceilalți, precum și forțele răului. În ceea ce privește oamenii, Isus ne-a poruncit să ne iubim dușmanii și să ne rugăm pentru (nu împotriva) cei care ne persecută.

Î: În 2 Samuel 22:45 și Psalmul 18:44, care ar trebui să fie ordinea frazelor?

R: Ambele versete conțin exact aceleași două fraze, cu excepția faptului că ordinea lor este inversată. Cu toate acestea, în poezia ebraică se folosesc adesea simetria și chiasmul. Deși este posibil ca David să fi avut două versiuni diferite ale acestui psalm de laudă, este mai probabil ca ele să fie identice și ca ordinea din Psalmul 18:44 să fie cea corectă.

Î: În 2 Samuel 22:51, cum ne cântăm cântecul de victorie (sau nu)?

R: Ar trebui să cântăm cântecul victoriei vieții noastre, de asemenea, în fiecare zi. Abilitatea noastră de a cânta nu contează, și chiar dacă cineva este mut, tot poate să-și cânte cântecul victoriei la fel de bine. Cântăm cântecul nostru de victorie prin felul în care ne exprimăm dragostea față de Dumnezeu, rămânând aproape de El, iubindu-L și ascultându-L. Ca credincioși în Domnul, Dumnezeu ne-a împuternicit prin Duhul Sfânt să fim biruitori, învingând păcatul, dezamăgirea, frica și răutatea din viețile noastre. De asemenea, luptăm și învingem forțele răului atunci când împărtășim Evanghelia, aducând oameni la Domnul, făcându-i ucenici și păzind turma.

Deci, cum merge cântarea ta?

Î: În 2 Samuel 23:1-7, ce este interesant la aceste versete?

R: Aceste versete formează un tip special de simetrie în poezia ebraică, numit chiasm.

2 Sam. 23:1b-e David vorbește despre sine însuși folosind pronumele „el”

— 2 Sam. 23:2-3ab David vorbește despre sine folosind pronumele „eu”

— — 2 Samuel 23:3cd-4 Domnul vorbește

— 2 Samuel 23:5 David vorbește despre sine folosind pronumele „eu”

2 Sam 23:6-7 David vorbește despre oamenii răi folosind pronumele „ei”

Ca o paranteză, David a vorbit despre sine la persoana a treia și în 2 Samuel 7:20.

Î: În 2 Sam. 23:1-7, cât de diferită ar fi fost viața lui David dacă nu ar fi fost uns rege sau dacă nu l-ar fi ucis pe Goliat?

R: David este uimit de direcția în care Dumnezeu i-a călăuzit viața și de felul în care Dumnezeu a fost alături de el de-a lungul anilor. David era un păstor credincios și plin de venerație. El Îl urma pe Dumnezeu, dar într-un mod „cu impact redus”. După ce a fost ridicat la rangul de rege, David a slujit într-un mod foarte influent, cu un impact puternic. Lucrurile bune pe care le-a făcut au fost amplificate, iar el a fost un mare martor al lui Dumnezeu în rândul poporului. Dar și greșelile lui David au fost amplificate; și mulți oameni și-au pierdut respectul față de David după ce i-a luat soția lui Urie și l-a pus să fie ucis. Este posibil ca Dumnezeu să nu dorească ca unii dintre slujitorii Săi să ocupe roluri cu mare impact, deoarece păcatele și defectele lor ar provoca prea multe probleme. Lucrează împreună cu Duhul Sfânt pentru a încerca să elimini din viața ta orice și tot ceea ce te-ar face nepotrivit pentru ca Dumnezeu să te folosească mai mult.

David știa că cineva ar putea privi înapoi la viața lui și ar vedea o persoană imperfectă, care a comis greșeli mari. Dar Dumnezeu putea privi înapoi la cineva care se pocăia mereu și se întorcea la El.

Î: În 2 Samuel 23:8-39, cum se face că aceștia erau „Cei Trei” și „Cei Treizeci” ai lui David, când de fapt erau 37?

R: Nu este vorba de o eroare de numărare, deoarece 2 Samuel 23:39 spune în mod specific că erau 37. „Treizeci” ar fi putut fi un termen folosit de David pentru a-și desemna elita soldaților de onoare, dar pe măsură ce unul cădea în luptă, altul era adăugat, cum ar fi Asael în 2 Samuel 23:24 și Urie în 2 Samuel 23:39. În mod similar, în vremuri ulterioare, persanii aveau 10.000 de „nemuritori”, soldați de infanterie care păreau nemuritori deoarece păreau a fi protejați împotriva săgeților atunci când intrau în luptă îmbrăcați în tunici ușoare. Tunica ascundea armura de dedesubt. Când un „nemuritor” era ucis, altul era ales să-i ia locul.

Î: În 2 Samuel 23:8-39, cine lipsește în mod evident din această listă și de ce?

R: Lipsea Ioab; și aceasta în mod deliberat. Abişai se afla pe listă în 2 Samuel 23:18, iar Asael se afla pe listă în 2 Samuel 23:24, și amândoi erau numiți în mod specific „frații lui Ioab”, subliniind și mai mult faptul că Ioab nu se afla acolo. Chiar și Eliam, fiul lui Ahitofel, sfetnicul lui Absalom, se află pe listă. Dar Ioab însuși, deși a săvârșit și el multe fapte mărețe, nu a fost onorat prin includerea în această listă. Ioab l-a nesocotit în mod direct pe David ucigându-l pe Abner, apoi pe Absalom, fiul lui David, și mai târziu ucigându-l pe Amasa în mod perfid. Ioab a pus mai mult preț pe un rezultat bun decât pe o cale onorabilă de a atinge acest rezultat, așa că este potrivit ca Ioab să nu fi fost onorat aici.

Î: În 2 Samuel 23:8-39, este bine să-i onorăm pe credincioșii care au slujit bine sau nu?

R: S-ar putea argumenta că este bine să-i încurajăm și să-i încurajăm și pe alții să le urmeze exemplul. Pe de altă parte, s-ar putea argumenta că acest lucru le-ar putea da prilej de mândrie; și, oricum, ei nu ar trebui să facă asta pentru onoare. Așadar, să lăsăm pe toată lumea să rămână cât mai anonimă posibil. Cu toate acestea, deși există argumente valabile de ambele părți, Dumnezeu răspunde la această întrebare în Filipeni 2:29, unde Pavel spune bisericii din Filipi să-i onoreze pe oameni precum Epafrodit, care aproape a murit de boală în timp ce-L slujea pe Dumnezeu. Apostolul Ioan l-a onorat, de asemenea, pe Demetrius în 3 Ioan 12.

Î: În 2 Samuel 23:8, a ucis tachmonitul 800 de oameni, sau a ucis hachmonitul 300 de oameni în 1 Cronici 11:11?

R: Această diferență de o singură literă în nume este probabil o eroare de copiere. Deși eroarea ar putea fi fie în 2 Samuel, fie în 1 Cronici, este probabil să se afle în 2 Samuel, deoarece această carte are cele mai multe erori de copiere dintre toate cărțile Vechiului Testament. „Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 604, menționează că, în ebraică, numerele 300 și 800 arată similar.

Î: În 2 Samuel 23:11, au fost israeliții salvați într-un câmp de linte sau într-un câmp de orz, așa cum spune 1 Cronici 11:13?

R: Există două posibilități.

1. Ar fi putut fi două evenimente diferite.

2. Este probabil să fi existat un singur eveniment și să fie vorba aici de o eroare de copiere. Conform cărții „When Critics Ask”, p. 177, cuvintele ebraice pentru orz și linte sunt foarte asemănătoare.

Î: În 2 Samuel 23:16, de ce a vărsat David apa?

R: David a vrut să arate că prețuia sacrificiile trupelor sale mai mult decât potolirea setei sale personale. Aceasta este o trăsătură a unui lider care inspiră respect și loialitate. Secole mai târziu, când Alexandru cel Mare a condus armata sa prin teritoriul actualului Iran, a făcut același lucru.

Î: În 2 Samuel 23:20, cine erau cei doi „campioni ai Moabului”?

R: Cuvântul ebraic este „ariel”, pe care unele traduceri îl redau ca „oameni asemănători leilor”. Arabii și persanii numeau războinicii curajoși „Ariel”, adică „lei ai lui Dumnezeu”.

Î: În 2 Samuel 23:25-32, au fost găsite vreunul dintre aceste nume de către arheologi?

R: Da, deși cel mai probabil era vorba de alte persoane cu același nume. Numele Helez din 2 Samuel 23:26 și Eliahba (care înseamnă „Dumnezeu ascunde [pruncul nou-născut]”) din 2 Samuel 23:32 au fost găsite pe bulle ebraice, conform lui Avigad, în lucrarea „Hebrew Bullae”, pag. 53, 57.

Î: În 2 Samuel 23:39, de ce este menționat aici Uria hititul, având în vedere că Uria a fost ucis în 2 Samuel 11:17, 24?

R: Aceasta este o listă a tuturor celor care fuseseră ofițeri ai lui David, nu doar a celor care erau încă în viață.

Î: În 2 Samuel 24:1, când a avut loc acest recensământ?

R: 2 Samuel nu precizează acest lucru, iar unele părți din 2 Samuel nu sunt în ordine cronologică. Cu toate acestea, 1 Cronici 21 indică faptul că recensământul a fost efectuat foarte târziu în timpul domniei lui David, chiar înainte ca David să-i dea instrucțiuni lui Solomon cu privire la construirea Templului.

Î: În 2 Samuel 24:1, cât de mare a fost imperiul lui David la apogeu?

R: Avea o suprafață de aproximativ 30.000 de mile pătrate, adică cam cât statul american Maine. Era mai mic decât imperiile egiptean, hitit, asirian și babilonian din perioadele anterioare și ulterioare. Totuși, în timpul lui David, toate aceste alte țări erau slabe din punct de vedere militar sau divizate.

Î: În 2 Samuel 24:1, de ce s-a mâniat Dumnezeu pe Israel din cauza recensământului care a numărat oamenii de război?

R: Scriptura nu precizează motivul mâniei lui Dumnezeu; însă este foarte probabil ca aceasta să se fi datorat tendinței spre mândrie și auto-exaltare. Cu doar o generație în urmă, israeliții erau o adunare vagă de triburi subjugate de filisteni. Acum, pentru o scurtă perioadă de timp, ei erau una dintre cele mai puternice puteri din Orientul Mijlociu, la est de Egipt. Așa cum arată 2 Samuel 22:28, Dumnezeu dorește să-i coboare pe cei mândri. Recensământul de aici ar putea fi un indiciu că se mândreau cu ei înșiși, cu numărul lor și cu puterea lor militară.

Rețineți că, în vechime, recensământul era folosit pentru serviciul militar și impozite. De asemenea, Larry Richards, în cartea sa „735 de întrebări biblice derutante la care s-a răspuns” (p. 117), observă că un lider național nu poate lua decizii care să nu-și afecteze poporul.

Î: În 2 Samuel 24:1, de ce l-a îndemnat Dumnezeu pe David să numere poporul lui Israel?

R: 2 Samuel 24:1 spune că Dumnezeu era mâniat pe David și pe Israel, probabil din cauza mândriei lor față de succesele militare. Așadar, pentru binele lui Israel, Dumnezeu a vrut ca ei să fie smeriți. Care a fost mijlocul folosit de Dumnezeu? Dumnezeu l-a pus în mod special pe Satana să-l ispitească pe David să numere poporul lui Israel, chiar dacă oameni precum Ioab au recunoscut că acest lucru era greșit (2 Samuel 24:3; 1 Cronici 21:3-4), fiind făcut din mândrie și nu din credință. După ce David a cedat ispitei, Dumnezeu i-a dat lui David posibilitatea de a alege între trei pedepse: foamete, ciumă sau fugă în fața dușmanilor săi (1 Cronici 21:12). Putem observa că nu ar fi fost de mare ajutor ca Dumnezeu să-i pedepsească pentru mândria lor de sine dacă aceștia nu ar fi avut nicio idee pentru ce erau pedepsiți. Fapta lui David, care era probabil reprezentativă pentru încrederea de sine la nivel național a multora dintre israeliți, a ilustrat tuturor motivul pedepsei.

Astăzi, uneori, chiar și creștinii care sunt ascultători față de Dumnezeu pot păcătui, mândrindu-se de ei înșiși în loc să fie recunoscători pentru mila și harul lui Dumnezeu. Nu avem nimic bun, nici o abilitate sau talent, în afară de ceea ce ne-a dat Dumnezeu.

Î: În 2 Samuel 24:1, a fost oare Dumnezeu cel care l-a îndemnat pe David să facă un recensământ al poporului Israel, sau a fost Satana cel care l-a îndemnat, așa cum spune 1 Cronici 21:1?

R: Ambele variante sunt corecte. Satana a fost cauza imediată, iar Dumnezeu i-a permis lui Satana să-l ispitească pe David în acest fel pentru a arăta mândria pe care o aveau David și poporul. Dumnezeu ar fi putut să-i spună lui David să nu înceapă acest lucru; dar Dumnezeu nu a făcut-o; El îl testa să vadă ce va face David. Se pare că David nu s-a rugat să-I ceară îndrumare lui Dumnezeu.

Unii oameni cred că, odată ce devii creștin, demonii nu te mai pot afecta. Acest lucru nu este adevărat. Demonii nu pot poseda credincioșii, dar îi pot ispiti și îi pot asupri în continuare. – Întreabă-l pe Iov.

Cuvântul ebraic pentru „a mișca” este același în ambele versete. Dumnezeu și Satana acționau în concert aici. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să înțelegem doctrina concurenței. Mai întâi vom discuta doctrina în general, iar apoi modul în care se aplică în acest caz.

Cele cinci puncte ale doctrinei concurenței

1. Dumnezeu împletește toate lucrurile împreună ca parte a planului Său (Efeseni 1:11; Proverbe 16:4).

2. Unele lucruri, cum ar fi faptele păcătoase, nu sunt dorite de Dumnezeu (Ieremia 7:31; 19:5; Matei 23:37).

3. Chiar și răul pe care oamenii îl plănuiesc și îl fac, Dumnezeu nu numai că îl permite adesea, ci chiar intenționează să-l folosească spre bine (Geneza 50:18-20; Romani 8:28) și spre slava Sa (Romani 9:17-18).

4. Mai mult decât atât, Dumnezeu joacă chiar un rol activ în a le permite oamenilor să facă răul pe care ar dori să-l facă. De exemplu, când cineva nu ascultă în mod deliberat de Dumnezeu și își împietrește inima, uneori Dumnezeu îi împietrește și mai mult inima, așa cum a făcut cu Faraon (Exodul 7:13; 8:19; 9:7, 9:34-35; 10:20,27; 14:8).

5. Dumnezeu nu face niciodată rău și nu ispitește pe oameni (Iacov 1:13), dar Dumnezeu folosește diverse mijloace, chiar și pe Satana însuși, pentru a-Și îndeplini scopurile (2 Cronici 18:18-22).

În 2 Samuel 24:1 și 1 Cronici 21:1, Dumnezeu a hotărât ca David și israeliții să-și dezvăluie mândria, pentru ca Dumnezeu să se ocupe de ea. Dumnezeu a fost în ultimă instanță responsabil pentru „împingerea” lui David să numere poporul lui Israel, delegându-i lui Satana responsabilitatea imediată de a-l împinge pe David. Deoarece Dumnezeu lucrează toate lucrurile conform planului Său, așa cum a spus glumind un creștin, în ultimă instanță Satana nu este decât slujitorul nevoiat al Dumnezeului Celui Preaînalt.

În cele din urmă, dacă nu îți place faptul că Dumnezeu folosește toate mijloacele, nu doar cele bune, pentru a-Și îndeplini scopurile, poți discuta acest lucru cu Dumnezeu. Scopul acestei discuții nu este acela de a spune cum „ar trebui să se comporte” Dumnezeu în mintea noastră. Ci mai degrabă acela de a prezenta pe scurt ceea ce Dumnezeu a ales să ne arate despre Sine în Cuvântul Său.

Î: În 2 Samuel 24:1-10, David părea să nu-și dea seama că păcătuise și cedase mândriei sale înainte de a finaliza recensământul menționat în versetul 10, chiar și în ciuda avertismentului pe care i-l dăduse Ioab în prealabil. De ce se întâmplă ca oamenii să facă lucruri din mândrie sau aroganță și totuși să nu-și dea seama deloc că fac acest lucru?

R: Totul se reduce la un singur cuvânt: raționalizare. David putea justifica cu ușurință necesitatea unui recensământ, atât pentru impozitare, cât și pentru a obține un procent echivalent de oameni de luptă din fiecare loc. Desigur, era o perioadă de pace, așa că nu existau războaie în acel moment. Era o perioadă de prosperitate, în care alte națiuni aduceau tribut; așa că de ce ar fi avut David nevoie să impoziteze mai mult poporul?

Dar faptul că se puteau invoca motive întemeiate pentru a face acest lucru nu neagă faptul că aceasta îi putea alimenta mândria. Amintiți-vă întotdeauna că, fără Dumnezeu, inima noastră este în mod natural rea și, de obicei, mândră. Când simțiți acea „euforie” plăcută atunci când mândria voastră este alimentată, gândiți-vă dacă puteți evita cu totul să faceți acest lucru.

Amintiți-vă, cea mai înaltă aspirație a noastră este să fim copii și slujitori ai lui Dumnezeu, închinându-ne Lui în ceruri pentru totdeauna. Ar trebui să ne dorim întotdeauna ca toată slava să-I revină Lui, și nu nouă înșine.

Î: În 2 Sam. 24:9, rezultatul recensământului a fost de 800.000 în Israel și 500.000 în Iuda, sau a fost de 1.100.000 în Israel și 470.000 în Iuda, așa cum spune 1 Cron. 21:5-6?

R: Există două răspunsuri diferite, iar oricare dintre ele ar putea fi adevărat.

Eroare de copiere: Unul dintre versete ar putea conține o eroare de copiere.

Ambele sunt corecte: Alternativ, ambele sunt corecte, deoarece totalurile se refereau la grupuri diferite. Cifrele din 1 Cronici 21:5-6 nu includ leviții și beniaminiții. Cifrele din 2 Samuel 24:9 ar putea include, de asemenea, cei 288.000 din armata permanentă menționați în 1 Cronici 27:1-15 și cei 12.000 din Ierusalim și din orașele cu care (2 Cronici 1:14). De asemenea, 2 Samuel 6:1 menționează 30.000 de bărbați aleși. O soluție este că 1.100.000 – 288.000 – 12.000 = 800.000, iar 500.000 – 30.000 = 470.000.

Î: În 2 Samuel 24:10-12, de ce i-a ucis Dumnezeu pe israeliți pentru păcatul lui David, în loc să-l omoare pe David?

R: Se pare că David s-a întrebat același lucru în 2 Samuel 24:17. Deși Scriptura nu precizează acest lucru, există o serie de motive posibile, care pot fi combinate.

David trebuia încă să învețe consecințele mândriei sale față de puterea sa pământească, chiar dacă se pocăise deja.

Poporul avea o mândrie similară și și el trebuia să învețe.

Generațiile viitoare aveau să aibă ocazia să învețe din aceasta cât de gravă este pentru Dumnezeu păcatul mândriei.

Poate că unii dintre soldații lui David erau de fapt îngeri deghizați, iar Satana voia ca aceștia să fie numărați fie pentru a dezvălui că nu erau oameni obișnuiți, fie pentru a-L forța pe Dumnezeu să-i elimine. Dumnezeu i-a eliminat făcându-i să „moară” în timpul ciumei.

Ca o paranteză, o epidemie într-o zonă nu durează niciodată doar trei zile, dacă este vorba doar de o ciumă naturală.

O lecție pe care o putem învăța din aceasta este că Dumnezeu poate pedepsi așa cum dorește și nu este obligat să ne spună de ce a ales o formă de pedeapsă în locul alteia.

Î: În 2 Samuel 24:13, au fost șapte ani de foamete sau au fost trei ani de foamete, conform 1 Cronici 21?

R: Există două răspunsuri posibile.

Dumnezeu S-a înduplecat: În primul rând, Dumnezeu nu a spus niciodată că vor fi șapte ani de foamete. Mai degrabă, Dumnezeu l-a întrebat mai întâi pe David despre opțiunea a șapte ani de foamete. Ulterior, Dumnezeu i-a prezentat lui David opțiunea de a o scurta la trei ani.

Eroare de copiere: Un răspuns mai probabil este că a existat o eroare de copiere. Unele manuscrise menționează trei ani în 2 Samuel 24:13. BSB urmează Septuaginta în acest punct și redă „trei ani”, menționând într-o notă de subsol că textul ebraic menționează șapte.

Î: În 2 Sam. 24:14, de ce ar alege David să cadă în mâinile lui Dumnezeu, având în vedere că Evrei 10:31 spune că este un lucru foarte înfricoșător?

R: David, fiind credincios, a ales pedeapsa lui Dumnezeu sub forma ciumei, în locul sabiei sau a foametei. Evrei 10:31 se referă la o situație diferită, la judecata finală, care va fi foarte înfricoșătoare pentru necredincioși.

Î: În 2 Samuel 24:16, cum s-a pocăit Dumnezeu?

R: Voia revelată a lui Dumnezeu față de noi poate arăta diferit atunci când ne schimbăm și ne pocăim. Vezi discuția despre Geneza 6:6 și Geneza 20:3-6 pentru răspuns.

Î: În 2 Samuel 24:16-17, era vizibil îngerul distrugător?

R: 2 Samuel 24:17 spune în mod specific că David l-a văzut pe îngerul Domnului la aria lui Arauna. Cu toate acestea, în 2 Samuel 24:20, Arauna i-a văzut pe David și pe slujitorii lui și i-a întrebat, nedumerit, de ce au venit la aria lui. Așadar, Arauna probabil că nu a putut să-l vadă pe îngerul Domnului. Scriptura nu precizează cine altcineva a putut sau nu să-l vadă pe îngerul Domnului.

Î: În 2 Samuel 24:24, i-a plătit David lui Arauna 50 de sicli de argint pentru boi și aria de treierat, sau i-a plătit David lui Arauna 600 de sicli de aur pentru întregul loc?

R: Ambele variante sunt corecte. Cei 600 de sicli de aur erau pentru proprietate (fără a include boii și aria de treierat), iar cei 50 de sicli erau pentru boi și aria de treierat. Enciclopedia dificultăților biblice, p. 190, subliniază că o arie de treierat nu era, de obicei, mare, iar o arie de treierat și boii nu ar fi valorat cu mult mai mult de 50 de sicli de argint. Apropo, un siclu de aur valora aproximativ de douăsprezece ori mai mult decât un siclu de argint.

Î: Care sunt versetele din 2 Samuel care se regăsesc în Manuscrisele de la Marea Moartă?

R: În total, în Manuscrisele de la Marea Moartă sunt păstrate următoarele 294 de versete din cele 695 de versete din 2 Samuel (42,3%).

2 Sam 2:5-16,25-27,29-32; 3:1-8,23-29; 4:1-4,9-12; 5:1-16 (cu omiterea versetelor 5:4-5); 6:2-9,12-18; 7:23-29; 8:2-8; 10:4-7,18-19; 11:2-12,16-20; 12:4-5,8-9,13-20,30-31; 13:1-6,13-34,36-39; 14:1-3; 7-33; 15:1-15,27-31; 16:1-2,11-13,17-18,21-23; 18:2-7,9-11; 19:7-12; 20:2-14,23-26; 21:1-2,4-6,15-18; 22:30-51; 23:1-6,7,9-12; 24:16-20.

Î: Care dintre scriitorii din perioada timpurie au făcut referire la 2 Samuel?

R: Iată scriitorii din perioada prenicenă care au făcut referire sau au aluzie la versete din 2 Samuel. Cărțile 1 și 2 Samuel erau numite 1 și 2 Regi.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) citează 2 Samuel 7:14 atunci când Natan îi vorbește lui David. „Dialog cu Trypho evreul”, cap. 118, p. 258.

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) se referă la „Cele patru cărți ale Regatelor” [1, 2 Samuel, 1, 2 Regi] printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim. „Despre Paște”, p. 72. Păstrată în „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu, cartea 4, cap. 26.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) citează 2 Samuel 11:27, 2 Samuel 12:1. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 4, capitolul 27, p. 498.

Tertulian (198-220 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel 11 și 12 cu privire la Urie. În „Despre modestie”, capitolul 6, p. 79

Tertulian (198-220 d.Hr.) se referă la Natan din 2 Samuel 7:22 ca fiind „în prima carte a Regilor”. Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea 3, capitolul 20, p. 339

Origen (240 d.Hr.) se referă la 2 Regi (care ar fi 2 Samuel). „Comentariu la Cântarea Cântărilor”, prolog, p. 49

Ciprian din Cartagina (c. 246–258 d.Hr.) discută 2 Samuel 7:4, 5, 12–16 ca fiind 2 Regi. „Tratatele lui Ciprian”, Tratatul 12, prima parte, cap. 15, p. 511.

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) menționează „2 Regi” și face referire la 2 Samuel 7:4, 5, 12–14, 16. „Instituțiile divine”, cartea 4, capitolul 13, p. 113.

De la Niceea la Efes (325-431 d.Hr.)

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel.

Viața lui Antonie (356-362 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel.

Atanasie (367 d.Hr.) menționează „Cele patru cărți ale regilor” în enumerarea cărților Vechiului Testament. Scrisoarea pascală 39, cap. 4, p. 552.

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr.)

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) (implicit)

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) citează din 2 Samuel.

Grigorie de Nazianzen (330-391 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel.

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel 12:15-16. În „Despre pocăiți”, cap. 9.2, p. 80

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel.

Rufinus (374-406) Comentariu la Crezul Apostolic

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Pentateuhul, Iov, Iosua, fiul lui Nave, Judecători, Rut, Regii lui Samuel (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia. Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

Epifanie din Salamina (373-420 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) citează 2 Samuel 12:7-9 ca fiind cuvântul lui Dumnezeu în „Omiliile la Matei”, Omilia 75.5, p. 455

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel 15:16-17. Apărarea împotriva pelagianilor, cap. 2, p. 117

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Sulpicius/Sulpitius Severus (363-420 d.Hr.) face referire la 2 Samuel ca la Cartea Regilor în lucrarea sa „Istoria”, vol. 1, cap. 46, p. 93

Augustin din Hippo (338-430 d.Hr.) citează 2 Samuel 7:14,15 ca fiind din Cartea lui Samuel în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 17, capitolul 9, pagina 349

Augustin din Hippo (338-430 d.Hr.) se referă la 2 Samuel ca la o scriptură în „Comentariul la Psalmi”, p. 412

Ioan Cassian (419-430 d.Hr.) (implicit)

Printre eretici și cărțile apocrife

Pseudo-Metodiu (270-311/312 d.Hr.) face aluzie la 2 Samuel 7:7 în „Discursul lui Simeon și al Annei”, capitolul 1, pagina 383

Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

După Niceea, mai există și alți scriitori.

Î: În 2 Samuel, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: 1 și 2 Samuel, precum și 1 și 2 Regi sunt denumite 1, 2, 3 și 4 Regi în Septuaginta. Concentrându-ne în principal pe capitolul 23 și pe o parte din capitolul 24, prima variantă este textul masoretic, iar a doua este Septuaginta, dacă nu se specifică altfel.

2 Sam. 1:12 „Domnul” (masoretic) vs. „Iuda” (Septuaginta)

2 Sam 1:18 „cartea lui Iashar” (masoretic) vs. „cartea cântecului” (Septuaginta. Aceasta provine probabil din cuvântul ebraic pentru cântec, hsyr, în loc de Iashar, hysr).

2 Sam 3:18 „El a vorbit” (textul masoretic) vs. „Căci Domnul a vorbit” (multe manuscrise ebraice, Septuaginta, siriacă, Targum)

2 Sam 3:3 [numele unui fiu al lui David] „Kileab” (textul masoretic) vs. „Dileab” (4QSam(a) și Septuaginta)

2 Sam 3:7 „Și el [Iș-Boșet] i-a spus lui Abner” (textul masoretic) vs. „Și Iș-Boșet i-a spus lui Abner” (câteva manuscrise ebraice, 4QSam(a), Septuaginta, siriacă)

2 Sam 3:12 „mesageri în locul lui” (textul masoretic) vs. „mesageri imediat” (Symmachus, caldeean).

2 Sam 3:12 „unde se afla el” vs. „la Hebron”

2 Sam 3:29 „casa tatălui său” (textul masoretic, Septuaginta), față de „casa lui Ioab” (4QSam(a))

2 Sam 5:4-5 lipsește din Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)).

2 Sam 5:25 „Geba” (textul masoretic) vs. „Gibeon” (Septuaginta, 1 Cronici 14:16) (Geba nu are sens din punct de vedere geografic în acest context.)

2 Sam 6:2 „Baale-Iuda” față de „spre Ballah, adică Kir[irath-Ierim, care aparține] lui Iuda” (4Q51)

2 Sam 6:2 „Numele, numele Domnului Atotputernic” (textul masoretic) vs. „numele Domnului Atotputernic” (Septuaginta, Targum, Vulgata)

2 Sam 6:5 „sărbătorind înaintea Domnului cu [tot felul de instrumente făcute din] pin/brad și lire” (textul masoretic) vs. „sărbătorind cu cântări și lire” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

2 Sam 6:3-4 „Și l-au adus din casa lui Abinadab, care era pe deal” este repetat din greșeală de două ori în textul masoretic.

2 Sam 7:15 „Nu mă voi îndepărta” (textul masoretic) vs. „Nu voi lua” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

2 Sam 6:16 „și va fi” (masoretic) vs. „și a fost” (4QSam(a) și 1 Cronici 15:29, ceea ce are mai mult sens din punct de vedere gramatical)

2 Sam 7:16 „înaintea ta” (majoritatea textelor masoretice) vs. „înaintea mea” (unele texte masoretice, Septuaginta. „Înaintea mea” are mai mult sens în context)

2 Sam 7:21 „cuvânt” (textul masoretic) vs. „slujitor” (unele versiuni ale Septuagintei, 1 Cronici 17:19)

2 Sam 7:23 „Există oare vreun neam” (textul masoretic) vs. „Există oare un alt neam” (Septuaginta) (sensul este, în esență, identic)

2 Sam 7:23 „minuni pentru țara ta și înaintea poporului tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, dintre neamuri și dumnezeii lor” (textul masoretic) vs. „minuni prin alungarea neamurilor și a dumnezeilor lor dinaintea poporului tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt” (Septuaginta)

2 Sam 8:4 „a capturat 1700 dintre conducătorii carelor sale” (textul masoretic) vs. „a capturat 1000 dintre carele sale, 7000 de conducători de care” (Septuaginta, probabil citirea din 4QSam(a))

2 Sam 8:8 „Betah” vs. „Tebah” (Septuaginta)

2 Sam 8:8 „Toi” vs. „Tou” (unele versiuni ale Septuagintei)

2 Sam 8:12 „Aram [Siria]” (textul masoretic) vs. „Edom” (unele manuscrise ebraice) vs. „Idumeea [denumirea ulterioară a Edomului]” (Septuaginta, siriacă, unele manuscrise ebraice)

2 Sam 8:13 „Aramei [sirieni]” (textul masoretic) vs. „edomiți” (unele manuscrise ebraice) vs. „Idumeea [denumirea ulterioară a Edomului]” (Septuaginta, siriacă, unele manuscrise ebraice)

2 Sam 8:18 „Benaia, fiul lui Iehoiada, al cheretiților și al peletiților” (textul masoretic) vs. „Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste cheretiți și peletiți” (siriacă, Targum, Vulgata) (Acest lucru a fost evident omis din textul ebraic.)

2 Sam 9:11 „mânca la masa mea” (textul masoretic) vs. „mânca la masa lui David” (Septuaginta; această variantă este cel mai probabil corectă în context)

2 Sam 10:18 „călăreți” (textul masoretic) vs. „soldați de infanterie” (unele versiuni ale Septuagintei)

2 Sam 11:1 „mesageri” (textul masoretic) vs. „regi” (mai multe manuscrise ebraice, Manuscrisele de la Marea Moartă)

2 Sam 11:3 [lipsit] (textul masoretic, Septuaginta) vs. „Uria era purtătorul de armură al lui Ioab” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q51 (=4QSam(a)) și Iosifus)

2 Sam 12:6 „de patru ori” (textul masoretic, Iosifus, Antichitățile iudeilor, cartea 7, cap. 150, vii.3, recenzia lucianică a Septuagintei, unele targumuri) vs. „de șapte ori” (Septuaginta)

2 Sam 12:16 „pe pământ” (textul masoretic) vs. „culcat în sac” (LXX, recenzia lucianică a LXX, un manuscris OL și Iosifus în „Antichitățile iudeilor”, cartea 7, 154, vii.4)

2 Sam 12:14 „i-a făcut pe dușmanii Domnului să-L disprețuiască cu desăvârșire” (textul masoretic) vs. „ai arătat un dispreț total față de Domnul” (o tradiție scribală ebraică străveche)

2 Sam 12:24 „el a chemat” (Ketubim, Septuaginta, Vulgata) vs. „ea a chemat” (Manuscrisele de la Marea Moartă, câteva manuscrise ebraice, siriacă, Targum)

2 Sam 13:3 „Ionadab” (textul masoretic, Septuaginta) vs. „Ionatan” (4QSam(a), recenzia lucianică a Septuagintei)

2 Sam 13:21 [lipsă] (textul masoretic) vs. „dar el [David] nu a vrut să-l pedepsească pe fiul său Amnon, pentru că îl iubea, fiindcă era primul său născut.” (4QSam(a), Septuaginta, Iosifus, „Antichitățile iudeilor”, cartea 7, cap. 173, viii.2)

2 Sam 13:34 [lipsit] (textul masoretic) vs. „Paznicul s-a dus și i-a spus regelui: «Văd oameni în direcția Horonaimului, pe versantul dealului.»” (Septuaginta)

2 Sam 13:39 „Dar duhul/inima regelui David” (Masoretic, siriac, Vulgata) vs. „și duhul/inima regelui” (Manuscrisele de la Marea Moartă, unele versiuni ale Septuagintei) vs. „sufletul regelui David” (Targum)

2 Sam 13:39 „s-a mângâiat în privința lui Amnon” (textul masoretic, Targum) vs. „a încetat să-l mai urmărească pe Amnon” (Septuaginta, Vulgata)

2 Sam 14:4 „a spus/a vorbit” (majoritatea textelor masoretice) vs. „a mers/a venit” (unele texte masoretice, unele din Septuaginta, siriacă, Vulgata) vs. „a intrat” (unele din Septuaginta)

2 Sam 14:27 „Tamar” (textul masoretic) vs. „Tamar și ea a devenit soția lui Roboam, fiul lui Solomon, și i-a născut un fiu pe nume Abia.” (Septuaginta)

2 Sam 14:30 „și el are” (textul masoretic) vs. „dar nu era” (4QSam(c)). Acest lucru ar schimba dacă câmpul de orz avea orz sau dacă era doar miriște după recoltare.

2 Sam 15:7 „patruzeci” (textul masoretic, unele versiuni ale Septuagintei) (Ceea ce este puțin probabil în acest context.) vs. „patru” (unele versiuni ale Septuagintei, siriacă, Iosifus)

2 Sam 15:8 „Domnul” (textul masoretic) vs. „Domnul din Hebron” (unele versiuni ale Septuagintei)

2 Sam 15:12 „complot” (textul masoretic, Septuaginta) vs. „coaliție” (manuscrisul Alexandrinus)

2 Sam 15:20 „dragoste statornică” (textul masoretic) vs. „și fie ca Domnul să arate dragoste statornică și” (Septuaginta) (Aceste cuvinte par să fi fost omise din textul ebraic)

2 Sam 15:27 „Ești tu un văzător, mă vezi? Întoarce-te” (textul masoretic) vs. „Uite, mă vezi? Întoarce-te” (Septuaginta)

2 Sam 17:28 „și grâu prăjit” a fost scris din greșeală de două ori în textul masoretic.

2 Sam 14:30 [lipsă] (Masoretic) vs. „Tinerii lui Ioab s-au dus la el cu hainele sfâșiate și au zis: «Slujitorii lui Absalom au dat foc câmpului.»” (4QSam(c) și Septuaginta)

2 Sam 16:12 „ochii mei” (Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „lacrimile ochilor mei” (Targum) vs. „necazul meu” (Ketubim, Septuaginta, siriacă, Vulgata)

2 Sam 16:12 „nelegiuirea mea” vs. „necazul meu” (Septuaginta, Vulgata) (Textul ebraic nu are sens în acest context)

2 Sam 16:14 „erau obosiți” (textul masoretic) vs. „erau obosiți la Iordan” (Septuaginta)

2 Sam 16:15 „tot poporul, bărbații lui Israel” (textul masoretic) vs. „toți israeliții” (Septuaginta)

2 Sam 17:3 „ca și cum te-ai întoarce la întreg [este] omul pe care îl cauți” (textul masoretic) vs. „Cauți viața unui singur om” (Septuaginta)

2 Sam 17:9 „unii dintre ei” (textul masoretic) vs. „unii dintre soldații noștri” (Septuaginta)

2 Sam 17:25 „Ithra” (probabil o variantă a lui Ieter) (textul masoretic) vs. „Ieter” (Septuaginta)

2 Sam 17:25 „un israelit” (textul masoretic, unele versiuni ale Septuagintei, Targum) vs. „ismaelit” (unele versiuni ale Septuagintei) vs. „iezreelit” (unele versiuni ale Septuagintei)

2 Sam 17:28 „linte și cereale prăjite” (textul masoretic) vs. „fasole și linte” (majoritatea versiunilor din Septuaginta și din textul siriac)

2 Sam 18:2 „a trimis oastea” (textul masoretic) vs. „a împărțit oastea în trei grupuri” (Septuaginta)

2 Sam 18:4 „grijă; căci acum suntem zece mii ca noi” (majoritatea textelor masoretice) vs. „grijă pentru noi. Chiar dacă jumătate dintre noi ar muri, lor nu le-ar păsa; dar tu valorezi cât zece mii dintre noi.” (două manuscrise ebraice, unele versiuni ale Septuagintei, Vulgata, Symmachus)

2 Sam 18:9 „și a fost pus” (textul masoretic) vs. „și a fost lăsat atârnat” (Septuaginta, siriacă, Targum)

2 Sam 18:12 poate fi tradus „Absalom, oricine ai fi tu”, conform NIV (majoritatea textelor masoretice) vs. „Absalom, de dragul meu” (câteva manuscrise ebraice, Septuaginta, Vulgata, siriacă)

2 Sam 19:11 „către împărat, către casa lui” (textul masoretic) vs. „către împărat” (Septuaginta)

2 Sam 20:24 „Adoram” (textul masoretic) față de „Adinoram” (unele versiuni ale Septuagintei)

2 Sam 20:26 „jairitul” (textul masoretic) vs. „fiul lui Iarin” (Septuaginta, unde se folosea frecvent litera I în locul lui J) vs. „itritul” (recenzia lucianică a Septuagintei)

2 Sam 21:8 „Michal” (majoritatea textelor masoretice și din Septuaginta) vs. „Merab” (două manuscrise ebraice, unele versiuni ale Septuagintei, siriacă)

2 Sam 22:8a „pământ” vs. „munți” (Vulgata, siriacă)

2 Sam 22:8 „temeliile cerurilor” (textul masoretic, Targum) vs. „temeliile cerului” (Septuaginta) vs. „temeliile munților” (Vulgata, siriaca, Septuaginta)

2 Sam 22:11 „a apărut” (majoritatea textelor masoretice, Septuaginta) vs. „s-a înălțat” (multe texte masoretice, siriacă, Vulgata) vs. „a vorbit cu putere” (Targum)

2 Sam 22:12 „nori de ploaie adunați” (textul masoretic) vs. „nori de ploaie întunecați” (Septuaginta și Vulgata)

2 Sam 22:25 „după curăția mea în ochii Lui” (textul masoretic) vs. „după curăția mâinilor mele în ochii Lui” (Septuaginta, Vulgata, Psalmul 18:24) vs. „după curăția mea înaintea Cuvântului Său” (Targum)

2 Sam 22:2 [lipsă] vs. „Te iubesc, Doamne, tăria mea” (siriacă, recenzia lucianică a Septuagintei și Psalmul 18:1)

2 Sam 22:33 „care este adăpostul meu puternic” (textul masoretic) vs. „mă înarmează cu putere” (Manuscrisele de la Marea Moartă, unele versiuni ale Septuagintei, siriacă, Vulgata, Ps 18:32) vs. „mă susține cu putere” (Targum)

2 Sam 22:33 „calea mea este desăvârșită” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă, Targum, Vulgata) vs. „Calea Lui este desăvârșită” (Ketubim)

2 Sam 22:36 „răspunsul Tău” (textul masoretic) vs. „ajutorul Tău” (Manuscrisele de la Marea Moartă)

2 Sam 22:44 „din lupta cu poporul meu” (textul masoretic) vs. „din lupta cu popoarele” (Septuaginta)

2 Sam 22:46 „se înarmează” (textul masoretic) vs. „vin tremurând” (unele versiuni ale Septuagintei, Vulgata, Ps 18:45)

2 Sam 23:1a „Cuvântul lui” (textul masoretic) vs. „Credincios este” (Septuaginta)

2 Sam 23:1b „care a fost înălțat” (Masoretic) vs. „pe care Dumnezeu l-a înălțat” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

2 Sam. 23:1c „și cântărețul minunat al lui Israel” vs. „frumoase sunt psalmii lui Israel”.

2 Sam 23:3 „mi-a vorbit” vs. „mi-a spus o parabolă”

2 Sam 23:3 „care domnește în frica lui Dumnezeu” vs. „Cum vei întări frica de Unsul lui Dumnezeu?”

2 Sam 23:4 „o dimineață fără nori” vs. „din lumina căreia a trecut Domnul”

2 Sam 23:5 „Căci nu este așa casa mea?” vs. „Căci casa mea nu este așa”

2 Sam 23:5 „ordonată în toate lucrurile și sigură” vs. „păzită în orice moment”

2 Sam 23:5 „Nu o va face El să crească?” vs. „ca cei răi să nu înflorească.”

2 Sam 23:6 „Cât despre cei nelegiuiți” vs. „Toți aceștia”

2 Sam 23:6 „prin mâna” vs. „cu mâna”

2 Sam 23:7 „Dar omul care se va atinge de ele trebuie să fie înarmat [cu] fier și cu vârful unei sulițe; ele vor fi arse cu totul cu foc în locul lor.” vs. „și nimeni nu va munci printre ele; și cu fier, și cu vârful unei sulițe, și le va arde cu foc, și vor fi arse în rușinea lor.”

2 Sam 23:8 „Bashebeth” (textul masoretic) vs. „Iș-Boșet” (unele versiuni ale Septuagintei)

2 Sam 23:8 „Tachmonit” vs. „Cananit”

2 Sam 23:8 „căpeteniile” (textul masoretic, Targum) vs. „Cei Trei” (Septuaginta, Vulgata)

2 Sam 23:8 „trei – el [se numea] Adino eznitul, din cauza celor opt sute pe care i-a ucis dintr-o dată.” vs. „a treia parte: Adinon asonitul, el și-a scos sabia împotriva a opt sute de soldați deodată.”

2 Sam 23:9 „Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi” vs. „Eleanan, fiul unchiului său, fiul lui Dudi”

2 Sam 23:10 „s-a întors după el” vs. „s-a odihnit în urma lui”.

2 Sam 23:11 „s-au adunat într-o trupă” vs. „s-au adunat la Theria”

2 Sam 23:13 „treizeci de căpetenii” vs. „treizeci”

2 Sam 23:13 „spre seceriș” vs. „spre Cason”

2 Sam 23:15 „poarta?” vs. „poarta? Iar trupa filistenilor se afla atunci în Betleem”

2 Sam 23:18 „Trei” (majoritatea textelor ebraice, Septuaginta, Vulgata) vs. „Treizeci” (două texte ebraice, siriacă) vs. „oamenii viteji” (Targum)

2 Sam 23:20 „fiul lui Iehoiada din Kabzeel, fiul unui viteaz” vs. „fiul lui Iodae, care era plin de fapte vitejești, din Cabeseel”

2 Sam 23:20 „Ariel/oameni asemănători leilor” vs. „fiii lui Ariel” (Cuvântul Ariel înseamnă leu)

2 Sam 23:23 „mai onorat decât cei treizeci” vs. „onorat printre cei trei din rândul al doilea”

2 Sam 23:23 „Și David l-a pus peste garda sa” vs. „și David l-a făcut informatorul său.”

2 Sam 23:24 „Asael” vs. „Iată numele vitejilor împăratului David: Asael”

2 Sam 23:24 „Dodo” vs. „Dudi, unchiul său”

2 Sam 23:25-26 „Șamma, haroditul; Elika, haroditul; Helez, paltitul; Ira, fiul lui Ikkesh, tekoitul” vs. „Saema, rudaeanul; Selles, kelotitul; Iras, fiul lui Isca, tekoitul.”

2 Sam 23:27 „Mebunnai” (textul masoretic) vs. „Sibbecai” (unele versiuni ale Septuagintei; 1 Cronici 11:29)

2 Sam 23:27 „Anatotit” vs. „Anotit, dintre fiii lui Anotit”.

2 Sam. 23:27-37, numele și locurile în ebraică față de cele din greacă nu sună foarte asemănător.

2 Sam 23:39 „Uria hititul” vs. „Urias chetitul”

2 Sam 24:1 „Și din nou mânia lui Iehova s-a aprins împotriva lui Israel și l-a îndemnat pe David împotriva lor” vs. „Și Domnul a făcut să ardă din nou mânia Sa împotriva lui Israel și l-a stârnit pe David împotriva lor”

2 Sam 24:2 „Ioab, comandantul oștirii” (textul masoretic) vs. „Ioab și comandanții oștirii” (Septuaginta)

2 Sam 24:5 „și-au așezat tabăra la Aroer, la sud de” (textul masoretic) vs. „au pornit de la Aroer” (Septuaginta)

2 Sam 24:6 „spre țara Tahtim-hodși” vs. „spre țara hitiților” (Septuaginta)

2 Sam 24:9 „În Israel 800.000… în Iuda 500.000” (atât textul masoretic, cât și Septuaginta) vs. „în Israel 900.000… în Iuda 400.000” (Iosifus și familia lucianică a Septuagintei)

2 Sam 24:10 „Și după ce a numărat poporul, inima lui David l-a lovit.” vs. „Și inima lui David l-a lovit după ce a numărat poporul”

2 Sam 24:13 „șapte ani” (textul masoretic) vs. „trei ani” (Septuaginta, 1 Cronici 21:12; aceasta are mai mult sens în acest context)

2 Sam 24:17 „Am greșit” (textul masoretic, majoritatea versiunilor din Septuaginta) vs. „Eu, păstorul, am făcut rău” (4QSam(a), Alexandrinus) (1 Cronici 21:17 spune „Am făcut rău”)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din Literal Translation a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării The Septuagint: Greek and English. Au fost utilizate, de asemenea, The Expositor's Bible Commentary și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV, NRSV și JPS.

Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din „The Holy Bible, Berean Standard Bible (BSB)”, care a fost pusă în domeniul public: https://berean.bible