< Întrebare biblică din 2 Petru

Î: În 2 Petru 1:1, care este structura generală a acestei cărți?

R: Cartea 2 Petru se împarte cu ușurință în trei părți:

2 Petru 1 Cunoaște-ți mântuirea

2 Petru 2 Cunoaște-ți adversarul

2 Petru 3 Cunoaște-ți profeția

Î: În 2 Petru 1:1, de ce există asemănări între cărțile 2 Petru și Iuda? (De exemplu, 2 Petru2:17 și Iuda 13, precum și 2 Petru 2:1-18 și Iuda 4-16)

R: Ei au abordat subiecte similare și, probabil, Iuda și Petru au discutat aceste lucruri împreună. De asemenea, Duhul Sfânt le-a pus amândurora o povară similară. Este, de asemenea, posibil ca Iuda să fi citit 2 Petru sau ca Petru să fi citit Iuda. Uneori, diferențele scot și mai mult în evidență asemănările; de exemplu, 2 Petru 1 discută despre mântuirea noastră, iar Iuda nu, dar Iuda spune că ar fi preferat să discute despre mântuirea noastră comună, însă lucrurile despre care scria erau mai urgente.

   O problemă mai profundă este: cum a fost inspirată Biblia? Dictarea mecanică ar fi teoria conform căreia Dumnezeu le-a spus verbal scriitorilor umani fiecare literă a fiecărui cuvânt pe care să-l scrie. Biblia nu pretinde că a fost dictată mecanic. Mai degrabă, Dumnezeu a ales oamenii care urmau să scrie Biblia și le-a dat experiențele și cunoștințele necesare. În unele cazuri, dar nu în toate, Dumnezeu le-a dat cuvintele exacte pe care să le folosească. În toate cazurile, cei care consideră că Biblia este infailibilă cred că în manuscrisele originale nu a ajuns niciun cuvânt pe care Dumnezeu nu a intenționat să-l includă acolo. Vezi întrebarea referitoare la 2 Petru 1:21 pentru o discuție mai detaliată despre inspirația Scripturilor.

Î: În 2 Petru 1:1, de ce stilurile din 1 Petru și 2 Petru sunt diferite?

R: Din două motive.

1 Petru a fost pus pe hârtie de un scrib: În 1 Petru 5:12, Petru indică faptul că a dictat această epistolă unui scrib numit Silvanus (Silas), care probabil a folosit o gramatică greacă mai rafinată. Ieronim (c. 404 d.Hr.) a subliniat pentru prima dată această chestiune și a explicat-o spunând că 1 Petru a fost pus pe hârtie de scribul Silvanus.

Subiecte diferite: 1 Petru vorbește în primul rând despre perseverența în fața presiunilor ca popor sfânt al lui Dumnezeu, iar 2 Petru avertizează împotriva falsilor învățători. Cu toate acestea, deși subiectele celor două epistole sunt diferite, conținutul lor prezintă asemănări subtile. De exemplu, în întreaga Biblie, numai Petru (1 Petru3:20 și 2 Petru 2:5) numără exact opt suflete mântuite în arca lui Noe.

Î: În 2 Petru 1:1, în ce sens este prețioasă credința noastră?

R: Credința noastră este prețioasă pentru noi acum, deoarece este sursa speranței și a bucuriei noastre, precum și a puterii de a trăi astăzi, de a face ceea ce știm că trebuie să facem și de a ne abține de la ceea ce știm că nu trebuie să facem. Credința noastră este prețioasă pentru noi în viitor, deoarece mântuirea noastră prin credință (Efeseni 2:8) ne dă viața veșnică. Credința altor credincioși este prețioasă pentru noi, deoarece le vedem caracterul și ne bucurăm în Dumnezeu pentru viața și mântuirea lor. Credința noastră este prețioasă pentru Dumnezeu, deoarece Îl slăvește, iar Evrei 11:6 spune că este o condiție prealabilă pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu.

Î: În 2 Petru 1:1, un ateu a considerat foarte ciudat faptul că principalul lucru pe care Dumnezeu ni-l cere este să credem în El. De ce I-ar păsa? Ce nu a înțeles ateul?

R: Credința este mult mai mult decât simpla acceptare a unor fapte sau teorii. Credința înseamnă să ne încredințăm viața lui Dumnezeu. La o scară mai mică, avem credința că soțul sau soția noastră ne iubește, chiar și atunci când nu-i privim, și credința că dorim să continuăm să ne iubim soțul sau soția, atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele.

Î: În 2 Petru 1:3, cum ne dă Dumnezeu tot ce avem nevoie pentru viață și evlavie?

R: Dumnezeu ne-a dat toată cunoașterea de care avem nevoie pentru a veni la Hristos și pentru a trăi o viață de ascultare plăcută Domnului nostru. Dar Dumnezeu ne-a dat și Duhul Său Sfânt, care locuiește în noi, pentru a ne călăuzi în tot adevărul. Duhul Sfânt ne întărește și ne mângâie, așa cum a învățat Isus că va face în Ioan 14:15-16, 25-26.

   Nu numai că este posibil ca Dumnezeu să nu ne dea tot ce ne dorim, ci aproape întotdeauna nu ne dă tot ce ne dorim. Așa cum a spus cineva odată, o coardă a unui instrument cu coarde sună mult mai bine când este întinsă. O coardă complet slăbită nu poate produce deloc muzică. La fel, s-ar putea să nu fim niciodată pe deplin mulțumiți de viața de pe acest pământ — și nici nu ar trebui să fim. Suntem doar în trecere, în călătoria noastră spre destinația finală, cerul.

Î: În 2 Petru 1:4, care crezi că sunt cele mai prețioase promisiuni pe care ni le-a făcut Dumnezeu?

R: Mulți credincioși ar spune că mântuirea prin moartea lui Isus pe cruce pentru păcatele noastre, deoarece fără aceasta suntem condamnați, fără nicio speranță de viață veșnică. Dar ce viață veșnică este aceasta! Mântuirea noastră nu înseamnă doar să trăim „bine” pentru totdeauna pe pământ sau undeva pe cont propriu, ci să trăim pentru totdeauna în fericire veșnică alături de Dumnezeu. Așadar, alții ar spune că este vorba de viața veșnică în Hristos, pentru care mântuirea noastră reprezintă primul pas. Prin urmare, cea mai mare promisiune este ambele: începutul bucuriei nesfârșite și măreția bucuriei nesfârșite în sine.

Î: În 2 Petru 1:4, având în vedere că avem parte de natura divină, devenim noi zei?

R: Nu. Nu devenim atotputernici, nu creăm îngeri, nu primim în mod legitim închinare și nu avem multe alte atribute ale lui Dumnezeu. Acest verset înseamnă că Dumnezeu ne dă și continuă să susțină în noi unele aspecte ale naturii divine, precum viața veșnică, sfințenia și capacitatea de a locui cu El.

Î: În 2 Petru 1:4, cum avem parte de natura divină?

R: Isus ne-a numit frați și surori (Marcu 3:35), iar noi suntem așezați împreună cu Hristos pe tronul Său (Efeseni 2:6). Nu devenim nici mici zei, nici Singurul și Adevăratul Dumnezeu, ci avem parte de natura divină deoarece Hristos trăiește în noi prin Duhul Său Sfânt (Ioan 14:23; 1 Ioan 4:12, 15; Romani 8:9-11; 1 Corinteni 6:19).

Î: În 2 Petru 1:4, cum corupe lumea oamenii?

R: Lumea ne corupe mintea în sensul că oamenii cred minciuni și nu mai pot distinge între adevăr și fals. Cu toții avem o conștiință care ne servește drept ghid de bază pentru a distinge între bine și rău, iar lumea amorțește conștiința oamenilor. Lumea ne corupe inima, în sensul că nu mai dorim ceea ce este drept și nu mai căutăm calea cea mai bună.

   Ca metaforă, gândiți-vă la un dependent de droguri aflat în stadiul cel mai grav al dependenței. La început, el crede că drogul este incitant, apoi își justifică faptul că nu-i face deloc rău și, în cele din urmă, chiar dacă vede clar că i-a distrus viața, nici măcar nu-i mai pasă.

Î: În 2 Petru 1:6, unul dintre secretele stăpânirii de sine este că aceasta provine, în parte, din cunoaștere. Cum provine stăpânirea de sine din cunoaștere?

R: Desigur, cunoașterea îți spune ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci, dar nu la asta se face referire aici, deoarece stăpânirea de sine nu înseamnă a-ți da seama ce să faci, ci a alege să fii autodisciplinat și a face ceea ce știi că este corect. Cunoașterea oferă o viziune. Cu ajutorul cunoașterii poți vedea consecințele stăpânirii de sine și, adesea, poți vedea consecințele potențiale ale lipsei de stăpânire de sine. Uneori, când ești tentat să fii necinstit sau să comiți un alt păcat, poți decide să nu păcătuiești din simplul motiv că nu vrei. Nu vrei pentru că poți vedea consecințele acestui lucru, atât în viața celorlalți, cât și în a ta.

Î: În 2 Petru 1:6, cum se leagă perseverența de stăpânirea de sine?

R: Dacă compari viața creștină cu o cursă, aceasta seamănă mai mult cu un maraton decât cu un sprint scurt. Stăpânirea de sine nu este atât de utilă dacă nu durează. Este bine să spui: „Astăzi nu voi păcătui”, dar dacă de fapt vrei să spui: „Mâine voi face din nou acest lucru”, asta nu este la fel de bine ca și cum ai spune: „Nu vreau să mai fac niciodată acest păcat”. Amânarea unei posibile înfrângeri nu este la fel de bună ca obținerea victoriei asupra unui păcat.

Î: În 2 Petru 1:6, cum provine evlavia din perseverență?

R: Evlavia presupune statornicie. Dacă o persoană ar putea fi cinstită, ar putea fi curată sau s-ar putea abține de la un anumit păcat, asta nu se compară nici pe departe cu a fi cineva pe care te poți baza că va face aceste lucruri.

Î: În 2 Petru 1:7, cum decurge bunătatea frățească din evlavia adevărată? De ce unele forme de religiozitate nu duc deloc la bunătate frățească?

R: Dumnezeu vrea ca noi să-i iubim pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine. Dacă vrem cu adevărat să fim evlavioși, asta înseamnă să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne poruncește să-i iubim pe ceilalți. Acum, s-ar putea să nu avem iubirea necesară pentru a face acest lucru, din noi înșine. Dar, cu iubirea lui Dumnezeu curgând prin noi, putem să-i iubim pe ceilalți.

Î: În 2 Petru 1:7, se poate observa cum iubirea duce la bunătatea frățească, dar cum duce bunătatea frățească la iubire?

R: Dacă ne străduim în mod conștient să arătăm bunătate față de ceilalți, ne este mai ușor să-i iubim. Într-un anumit sens, a alege să fim buni cu ei este similar cu a alege să-i iubim.

Î: În 2 Petru 1:9, cum pot oamenii să uite că au fost curățiți de păcatele lor din trecut?

R: Cum pot copiii mici să uite că tocmai au făcut baie și să iasă afară să se joace în noroi? Pot. Din păcate, ca copii ai lui Dumnezeu, putem fi la fel de nechibzuiți.

Î: În 2 Petru 1:10, cum putem să ne asigurăm de alegerea noastră?

R: Alegerea (sau nealegerea) unei persoane nu poate fi făcută mai sigură în ochii unui Dumnezeu atemporal. Cu toate acestea, ea poate fi făcută mai sigură în ochii noștri.

   Deoarece ascultarea de Isus este un semn al unei persoane mântuite, dacă un credincios nu trăiește o viață ascultătoare față de Hristos, semnul acesta (cel puțin pentru o vreme) lipsește, și se pune o întrebare legitimă cu privire la faptul dacă acea persoană este cu adevărat mântuită sau nu. S-ar putea ca aceștia să nu ajungă în Rai, așa cum arată 2 Petru 2:19-22. Sau, s-ar putea să fie un creștin neascultător. Nu există însă această ambiguitate în cazul cuiva care trăiește în ascultare față de Hristos.

Î: În 2 Petru 1:11, cum se împacă ideea unei primiri bogate/abundente cu suferința aprinsă și dureroasă a creștinilor din purgatoriu?

R: Nu este foarte compatibil. Purgatoriul este o doctrină catolică total absentă din Biblie și nu este nevoie să credem acest lucru. Vezi discuția despre 1 Corinteni 3:13-15 pentru mai multe informații.

Î: În 2 Petru 1:12-15, de ce avem nevoie de „amintiri” în viața noastră creștină?

R: Petru a simțit nevoia să petreacă mult timp reamintindu-le turmei sale de atunci lucrurile pe care le auziseră deja. Avem nevoie de același tip de reamintiri și astăzi. Avem nevoie de reamintiri din câteva motive diferite. Mintea noastră ar putea uita unele dintre informațiile pe care le-am învățat, dar acesta nu este motivul principal. Mai des, chiar dacă ne amintim faptele, trebuie să medităm din nou la importanța și impactul a ceea ce ni s-a învățat. Nu vrem să ne lepădăm de prima noastră iubire, așa cum a făcut biserica din Efes în Apocalipsa 2:4-5. În cele din urmă, avem nevoie de reamintiri ale scopului nostru pentru a ne întări hotărârea de a face ceea ce este drept.

Î: În 2 Petru 1:16 și 1 Ioan 1:1-2, de ce este atât de important faptul că apostolii au fost martori oculari?

R: Apostolii și profeții sunt temelia credinței noastre, conform Efeseni 2:20, având pe Hristos ca piatră de capăt. Este important că L-au văzut pe Isus cu ochii lor.

Î: În 2 Petru 1:17, când i-a spus Tatăl acest lucru lui Isus, în auzul lui Petru?

R: Tatăl a spus acest lucru la botezul lui Isus, în Matei 3:17, și la Schimbarea la Față, în Matei 17:5. Este, de asemenea, posibil ca Petru să fi auzit acest lucru și în alte ocazii care nu sunt consemnate în Scriptură.

Î: 2 Petru1:19 , sugerează oare că unele pasaje din Scriptură sunt mai sigure decât altele?

R: Nu. Ceea ce este complet adevărat nu poate deveni și mai adevărat. Cu toate acestea, martorii oculari suplimentari pot face ca un lucru să pară mai cert în ochii oamenilor, oferind mai multe dovezi. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, p. 726-727, menționează, de asemenea, că „făcut mai sigur” (formularea din NIV; BSB are „confirmat fără îndoială”) nu este neapărat cea mai bună traducere, deoarece aceasta este o expresie idiomatică greacă care înseamnă „ne bazăm foarte ferm (sau mai ferm) pe...”.

Î: În 2 Petru 1:20-21, având în vedere că Scriptura nu este de interpretare particulară, de ce oamenii par atât de dornici să o interpreteze în mod particular?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Interpretarea personală nu trebuie confundată cu studiul individual. Toți credincioșii trebuie să studieze individual Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să verificăm ceea ce auzim cu ajutorul Scripturii, așa cum au făcut nobilii bereeni în Faptele Apostolilor 17:11-12.

2. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are nevoie de ceilalți credincioși din biserică, pentru a învăța unii de la alții și a ne corecta reciproc. Proverbe 27:17 spune că, așa cum fierul ascute fierul, așa un om îl ascute pe altul.

3. Cei care se izolează în mod conștient de ceilalți credincioși cad uneori în capcana respingerii sensului clar al Scripturii în favoarea unor sensuri extrem de obscure, care erau complet străine tuturor creștinilor vorbitori nativi de greacă din Noul Testament. Dacă teologia ta te obligă să postulezi că Dumnezeu se pare că nu a reușit să comunice sensul esențial niciunui creștin înainte de anul 400 d.Hr., poate că acea interpretare esențială nu era, până la urmă, atât de esențială.

Î: Oare 2 Petru 1:20-21 arată că Biserica ar trebui să se ocupe exclusiv de interpretare?

R: Nu. Luați în considerare istoricul Bisericii Catolice; iată câteva dintre învățăturile sale.

Aceasta a justificat tortura, chiar și a creștinilor autentici.

Toate relațiile intime, chiar și în cadrul căsătoriei, sunt păcătoase.

Ucideți-i pe cei care nu se supun bisericii.

Plătiți bani Bisericii când păcătuiți (indulgențe).

În timpul Euharistiei, laicii nu ar trebui să bea din potir, ci doar clericii.

Oamenii ar trebui uciși dacă nu fac parte din cler și dețin o Biblie.

Clericii care se căsătoresc trebuie omorâți.

Clericii care au iubite și copii ar trebui să plătească o taxă, iar atunci este în regulă.

   2 Petru 1:20-21 vorbește despre două subiecte: profeții și Duhul Sfânt. Se referă la profeție, nu la citirea sau interpretarea Bibliei.

Î: În 2 Petru 1:21, cum anume au fost conduși scriitorii Bibliei de Duhul Sfânt?

R: Cuvântul pentru „conduși” este folosit în Faptele Apostolilor 27:15, 17 („împinși” în BSB) pentru a descrie o corabie purtată de vânt. Iată patru puncte privind inspirația Bibliei.

1. Cuvântul lui Dumnezeu prin oameni

1a. Cea mai mare parte a revelației se face prin ideile și gândurile unor oameni pe care Domnul i-a ales în mod special. Apocalipsa 1:19 oferă un exemplu. Totuși, nimic din aceasta nu a fost doar cuvântul omului (2 Petru 1:19-21).

1b. O parte din revelație a constat în cuvinte directe, cum ar fi în Ioan12:28 , Isaia 6; Exodul 3:4,5 și așa mai departe.

1c. Dumnezeu a folosit stilul individual al autorilor umani în scriere. Nimic nu a fost scris ca Cuvânt al lui Dumnezeu fără ca Dumnezeu să fi dorit acest lucru sau fără ca acel lucru să fie adevărat.

1d. Biblia nu este o carte cu coduri secrete. Sensurile cuvintelor nu sunt definițiile moderne pe care ne place să le atribuim lor, ci sunt sensurile normative înțelese de vorbitorii nativi ai limbilor respective din acea vreme.

2. Capacitatea lui Dumnezeu de a comunica cu noi

2a. Nu putem înțelege totul despre un Dumnezeu infinit, care este transcendent și „altfel” decât noi. Cu toate acestea, avem responsabilitatea de a învăța și de a înțelege ceea ce Dumnezeu ne-a revelat.

2b. Dumnezeu comunică în moduri pe care le înțelegem. El este liber să ne emoționeze prin poezie, să ne explice lucrurile prin analogii și să simplifice lucrurile prin expresii antropomorfe. Dumnezeu poate folosi expresii idiomatice, precum „apus de soare”, și poate folosi categoriile noastre de lucruri, cum ar fi clasificarea unui iepure în categoria ebraică a animalelor care rumegă, deoarece iepurele pare să facă acest lucru.

2c. Cuvântul lui Dumnezeu conține atât adevăr propozițional, cât și o prezentare a Lui Însuși. Conține atât limbaj pozitiv despre ceea ce este adevărat, cât și limbaj negativ despre ceea ce este fals.

2d. Scriitorii umani s-au putut referi la surse nebiblice, cum ar fi cărțile de istorie evreiască (Cartea lui Iasher în Iosua10:13 ; 2 Samuel1:18 etc.) și chiar la poeți greci, atunci când aceștia spuneau adevărul (Faptele Apostolilor17:23 , 28; Tit1:12 ).

3. Cuvântul lui Dumnezeu este în întregime adevărat

3a. Toată Scriptura provine de la Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este în întregime adevărat în tot ceea ce spune. Adevărul nu este contradictoriu. Scriptura nu conține doar Cuvântul lui Dumnezeu, ci este Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 3:1-2; Ioan 10:35; Proverbe 30:5-6; 2 Timotei 3:15; 2 Samuel 22:31; Psalmul 33:4; Psalmul 119:151).

3b. Scriptura nu este doar exactă, ci are și precizia necesară pentru ca noi să înțelegem sensul lui Dumnezeu. Precizia se extinde chiar și la timpuri verbale și la numărul de cuvinte, așa cum se vede în Psalmul 82:6 și Matei 22:32. Cu toate acestea, Scriptura folosește adesea aproximări, mai ales în ceea ce privește timpul și cantitatea.

3c. Dumnezeu nu minte. Cu toate acestea, faptul că nu ne spune totul despre un subiect nu înseamnă că minte. De exemplu, dacă la mormântul lui Isus din Marcu 16:1 se aflau cel puțin trei femei, Matei 28:1 rămâne totuși adevărat chiar dacă menționează doar două dintre ele. Noul Testament conține esența exactă a învățăturii lui Isus, dar nu întotdeauna cuvintele exacte (Matei22:37 ; Matei 13:22; Marcu 12:30; Marcu4:19 ).

3d. Scriptura este completă, spunându-ne tot ce trebuie să știm pentru mântuire și pentru creșterea în credință. Scriptura nu este o enciclopedie și nici nu pretinde să ne spună totul despre toate lucrurile.

3e. Dumnezeu a permis unele erori de transmitere, dar Cuvântul Său rămâne veșnic (Isaia 59:21; Isaia 40:8; Psalmul 119:89). Cuvântul Său este păstrat infailibil (fără erori semnificative) până în zilele noastre (Isaia 55:11; 1 Petru1:23 -25; Psalmul 119:89,91,144,160).

4. Răspunsul nostru

4a. Ar trebui să prețuim și să iubim Scriptura ca pe ceva prețios pentru noi (Psalmul 56:10; Psalmul 119:72, 97, 105, 120). Nu trebuie să ne închinăm Scripturii, ci să-L lăudăm pe Dumnezeu care ne-a dat Scriptura (Psalmul 119:12). Ar trebui să ne bucurăm de Legea lui Dumnezeu (Psalmul 119:16, 35, 47) și să „tremurăm” la Cuvântul lui Dumnezeu (Isaia 66:5). Speranța noastră este în Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 119:74, 81).

4b. Ne dăm seama că suntem mântuiți prin Isus, nu prin studierea Scripturii (Ioan 5:39-40; Iacov 1:22-25; 1 Corinteni 13:2).

4c. Prețuim Scriptura (Faptele Apostolilor 13:48; Coloseni 3:16) pentru învățătură, mustrare, îndreptare și instruire în neprihănire (2 Timotei 3:16-17) și pentru ajutor în ispită (Psalmul 119:10).

4d. Ar trebui să citim și să studiem cu sârguință Scriptura (Faptele Apostolilor 17:11; Apocalipsa 1:3). Ar trebui să o interpretăm cu sinceritate și acuratețe, fără a o denatura sau a o interpreta greșit (2 Petru 3:16). Nu trebuie să adăugăm nimic la Cuvântul lui Dumnezeu și nici să depășim limitele lui (Proverbe 30:5-6; 1 Corinteni 4:6-7; Deuteronom 4:2; Apocalipsa 22:18-19; Eclesiastul 12:12; Marcu 7:13).

4e. Unele porunci din Vechiul Testament s-au împlinit și nu mai trebuie respectate, cum ar fi consumul de carne de porc, aducerea de jertfe etc. (Faptele Apostolilor 10:9-16; 15:1,5-29; Marcu 7:19; Galateni 5:2-4; Evrei 9:9-10; 10:18).

4f. Scriptura nu este doar o serie de sugestii pentru viață, ci are autoritate în viețile noastre (Psalmul 119:33-34; Ioan 8:37; Ioan 12:48-50; Ioan 14:23). Ar trebui să credem tot ce ne învață Dumnezeu și să ascultăm de toate poruncile Lui (Ioan 14:23-24).

   Pentru cititorii mormoni, acest lucru diferă de învățătura mormonă privind inspirația Cărții lui Mormon. Se spune că Joseph Smith a tradus în mod supranatural Cartea lui Mormon cuvânt cu cuvânt și literă cu literă, privind într-o piatră de vedere aflată într-o pălărie neagră.

   Pentru cititorii musulmani, viziunea creștină asupra inspirației Bibliei diferă de viziunea musulmană asupra inspirației Coranului. Majoritatea musulmanilor cred că Coranul de pe pământ este o copie exactă, o „dictare mecanică” a unui Coran aflat pe tăblițe în Ceruri.

   Consultați discuția despre Biblie pentru a afla diferența dintre infailibilitate și interpretarea hiperliterală.

Î: În 2 Petru 2:1, despre ce fel de învățători falși îi avertiza Petru? Erau aceștia oameni mântuiți (2 Petru 2:1b, 3b)?

R: Petru îi descrie pe acești oameni mai în detaliu în 2 Petru 2:10-22. El spune că sunt „născuți pentru a fi prinși și distruși” (versetul 12), „întunericul cel mai adânc le este rezervat” (versetul 17) și „Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât să o fi cunoscut și apoi să se abată de la porunca sfântă care le-a fost transmisă” (versetul 21). Așadar, este evident că falsii învățători despre care vorbea Petru sunt destinați iadului. Creștinii care cred că poți pierde mântuirea consideră că aceștia erau oameni mântuiți odată, care și-au pierdut mântuirea și se îndreaptă acum spre iad (dacă nu se pocăiesc). Creștinii care cred în principiul „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna” spun că, deși acești falsi învățători au cunoscut calea neprihănirii (versetul 21), ei nu au fost niciodată mântuiți de la bun început.

Î: În 2 Petru 2:1, spune oare Petru că ar trebui să fim surprinși de acești falși învățători?

R: 2 Petru 2 ne oferă atât de multe exemple istorice încât nu ar trebui să ne surprindă faptul că acestea sunt doar exemple suplimentare. La fel cum pe vremuri existau oameni răi în jurul credincioșilor evlavioși, la fel există și acum oameni răi printre credincioșii evlavioși. De fapt, unii dintre ei se află chiar în interiorul bisericii, propovăduind lucruri rele.

Î: În 2 Petru 2:1, cine este „Stăpânul” care i-a cumpărat?

R: Cuvântul grecesc despotes apare doar de zece ori în Noul Testament. De cinci ori se referă la stăpânul unei case, de trei ori la Dumnezeu Tatăl (Luca2:29 ; Faptele Apostolilor4:24 (despota); Apocalipsa6:10 ), și o dată aici, în 2 Petru 2:1. Cealaltă utilizare se referă la Isus Hristos în Iuda 4, unde se spune: „pe singurul Stăpân [Dumnezeu] și Domn al nostru, Isus Hristos, îl neagă”.

Hipercalviniștii (cum ar fi John Gill) și alți calviniști subliniază că „Stăpânul” de aici nu este doar Hristos, ci fie Tatăl, fie Dumnezeul Trinitar. Ei spun că aceasta nu se referă la vreo lucrare ispășitoare, ci la „răscumpărarea” de către Dumnezeu a israeliților în Exod prin înecarea oștirii egiptene. Clark este unul dintre comentatorii care susține această opinie.

Non-calviniștii și alți calviniști spun că „Stăpânul” de aici se referă la Hristos, așa cum se întâmplă și în Iuda 4. Comentatorul Blum afirmă că este vorba de Hristos datorită identității pronumelui „ei”, iar substantivul „poporul” este prea îndepărtat în comparație cu substantivul precedent „falsii învățători”. Comentatorul Edmond Hiebert, în lucrarea „A doua epistolă a lui Petru și Iuda”, afirmă că este vorba de Hristos. Comentatorul Alford, în „The Greek Testament”, declară că „nicio afirmație privind răscumpărarea universală nu poate fi mai clară decât aceasta”.

Biblia de studiu calvinistă „New Geneva Study Bible”, p. 1981, prezintă o perspectivă interesantă, care este exact opusă celei a lui Alford. Ea acceptă că aici se face referire la Hristos, dar afirmă că „preocuparea lui Petru aici este de a evidenția responsabilitatea falsilor învățători, mai degrabă decât de a promova o teorie a ispășirii. Prin pretenția lor de a fi răscumpărați de Hristos, «căile lor distrugătoare» (v. 2) aduc o dezonorare deosebită asupra lui Hristos și a jertfei Sale pentru păcat.”

Indiferent de asta, toți trebuie să recunoască că, cel puțin într-o anumită măsură, Dumnezeu a „cumpărat” pe unii dintre cei respinși pentru Sine. Așadar, întrebarea nu este dacă Dumnezeu îi cumpără în vreun fel pe cei respinși, ci mai degrabă cum.

Î: În 2 Petru 2:1 și Iuda 5, a murit Hristos pentru ei? Dacă da, atunci cum?

R: Isus a murit cu milă pe cruce pentru a oferi tuturor șansa de a fi mântuiți. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi; este darul lui Dumnezeu…” (Efeseni 2:8). Cu toate acestea, nu toți vor avea credință. Evrei 4:2 spune: „Căci și noi am primit Evanghelia, la fel ca și ei; dar cuvântul pe care l-au auzit nu le-a folosit la nimic, deoarece nu au împărtășit credința celor care l-au înțeles.”

   Calviniștii cu cinci puncte ar fi în dezacord, spunând că Isus nu a murit pentru cei care nu ar accepta-o niciodată și că aceștia nu au avut nicio șansă de a scăpa de Iad. De ce ar permite Dumnezeu, care este atotputernic și suveran peste toate, să existe „cauze pierdute” sau încercări eșuate de a-i aduce pe oameni la El?

   Răspunsul se află în strigătul plin de durere al lui Isus: „Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci și pietrezi pe cei trimiși la tine, de câte ori am dorit să adun pe copiii tăi, cum adună găina puii sub aripile ei, dar n-ai vrut!” (Matei 23:37).

  Dumnezeu are controlul asupra tuturor lucrurilor; El poate chiar să aleagă să se controleze pe Sine Însuși. Slavă Domnului pentru asta, altfel tot ce este păcătos ar putea fi distrus chiar în această clipă. Calvinistii ar putea spune că nu există cauze pierdute, dar, după cum spune un necalvinist pe nume Iona: „Cei care se agață de idoli fără valoare renunță la devotamentul Lui plin de iubire.” (Iona 2:8) Trebuie să existe ceva la care au renunțat.

Cum ar putea cineva să respingă planul lui Dumnezeu, iar planul lui Dumnezeu să fie zădărnicit? Nimeni nu ar putea să se opună planului Dumnezeului atotputernic – decât dacă Dumnezeu ar alege să permită acest lucru. Un alt necalvinist, Luca, a scris: „Dar fariseii și cărturarii au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși, pentru că nu fuseseră botezați de Ioan.” (Luca 7:30).

Nu este vorba că Dumnezeu a vrut ca oamenii să-L respingă și să piară, ci că Dumnezeu este în stare să permită acest lucru dacă dorește – și a făcut-o. Ezechiel 33:11 spune: „Spune-le: «Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu-Mi face plăcere moartea celui rău, ci ca cel rău să se întoarcă de la căile sale și să trăiască...»”

   „Acest lucru este bun și plăcut în ochii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului. Căci există un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuși ca răscumpărare pentru toți – mărturia care a fost dată la timpul potrivit.” (1 Timotei 2:3-6)

   Isus nu a murit doar pentru o parte din lume, așa cum se spune în 1 Ioan 2:2, ci fie acel verset i-a indus în eroare pe toți creștinii din primele veacuri care vorbeau limba greacă, fie Isus a murit pentru întreaga lume. Există, de asemenea, un aspect particular și definit al ispășirii lui Hristos, dar trebuie să le punem pe amândouă una lângă alta, întrucât Isus „este Mântuitorul tuturor, și mai ales al celor care cred.” (1 Timotei 4:10)

1 Ioan 2:2 „El Însuși este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru păcatele întregii lumi.”

   Romani 5:18 „Așadar, după cum o singură fărădelege a adus condamnarea asupra tuturor oamenilor, tot așa o singură faptă de neprihănire a adus îndreptățirea și viața pentru toți oamenii.” Acum, dacă al doilea „toți” nu înseamnă toți oamenii, de ce primul „toți” înseamnă toți oamenii? Cuvintele sunt aceleași în limba greacă și în înțelegerea creștinilor din primele veacuri.

(Citatele biblice sunt din BSB)

Î: În 2 Petru 2:2, având în vedere că unii oameni încearcă să găsească adevărul, de ce ar permite Dumnezeu ca calea adevărului să fie blasfemiată?

R: Dumnezeu ne dă suficientă libertate încât să putem abuza de ea și să ne facem rău nouă înșine. Dumnezeu ne dă chiar și suficientă libertate încât să le facem rău și altora.

1. Cel puțin o parte din adevărul lui Dumnezeu poate fi întotdeauna găsită (Romani1:19 -20; Psalmul 19:1-3).

2. Dumnezeu dorește să le dezvăluie mai mult adevăr celor care Îl caută (Matei7:11 ; Romani 2:7).

3. Dumnezeu este drept și judecă oamenii pe baza a ceea ce știu (Romani4:15 ;5:13 , Deuteronom1:39 ).

4. Cu toate acestea, pentru cei care nu-L caută pe Dumnezeu, Dumnezeu nu ezită să le permită să creadă o minciună și să fie confuzi într-o nebunie deplină (Romani 11:8-10).

Î: În 2 Petru 2:3, de ce oamenii sunt fascinați de povești inventate?

R: Oamenii vor să audă povești fascinante, iar o poveste este mai fascinantă dacă este de fapt adevărată. Așadar, printr-un raționament logic, pare a fi o trăsătură a naturii umane faptul că, uneori, oamenii își doresc ca poveștile mai fascinante să fie adevărate și, prin urmare, sunt mai înclinați să le considere adevărate. Fie că este vorba de poveștile vechilor hinduși și gnostici, fie de mormonism sau de scientologie din zilele noastre, oamenii au inventat povești fascinante în care mulți au crezut.

Î: În 2 Petru 2:4 și Iuda 6, îngerii căzuți sunt legați sau sunt liberi, așa cum spun Apocalipsa 16:14 și alte versete?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Unii demoni sunt legați.

2. Alții sunt liberi, după cum arată Matei12:22 ;17:14 -18; și Faptele Apostolilor 16:16-18.

3. Unii demoni erau liberi, dar se temeau să nu fie legați de cuvintele lui Isus din Luca 8:28-32.

Î: În 2 Petru 2:5, având în vedere că Dumnezeu a mântuit doar opt „suflete” în arcă, ce se întâmplă cu animalele marine care au „suflete” în Apocalipsa 16:3?

R: Deși cuvântul grecesc este același, contextul este diferit. În 2 Petru 2:5, contextul se referă la sufletele umane. Cuvântul grecesc poate însemna și „viață”, așa cum apare în Apocalipsa 16:3. Așadar, doar oamenii au suflete umane care au nevoie de mântuire, așa cum se menționează în 2 Petru 2:5, dar și animalele au viață, așa cum se arată în Apocalipsa 16:3.

Î: În 2 Petru 2:7-8, cum putea Lot să fie un om neprihănit, având în vedere ceea ce a făcut în Geneza 19:30-38?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Lot a fost păcălit să comită incest din cauza băuturii în exces, după ce tocmai își pierduse soția.

2. Sugestiile și ispitele continue ale celor nedrepți pot trage în jos chiar și un om neprihănit.

3. Păcatul lui Lot a avut loc după evenimentele la care face referire 2 Petru 2:7-8.

Î: În 2 Petru 2:8, cum se poate ca sufletul neprihănit al cuiva să fie chinuit de faptele neevlavioase ale altora? Cum ar trebui să nu fie așa?

R: Lot a încercat să ducă o viață neprihănită în mijlocul unui popor extrem de neevlavios. Acest lucru nu numai că l-a tulburat în exterior, dar l-a pus în pericol fizic atunci când au venit cei doi vizitatori. Mai rău încă, neascultarea soției sale i-a cauzat moartea. Și mai grav, oamenii neevlavioși din jurul lui i-au afectat caracterul, făcându-l să se îmbete. Iar cel mai grav dintre toate, acest lucru a afectat nu numai propriul său caracter, ci și caracterul copiilor săi. Există un moment în care o persoană ar trebui să se întrebe dacă Dumnezeu dorește cu adevărat ca ea să trăiască acolo.

Î: În 2 Petru 2:9, având în vedere că Lot a comis incest, în ce fel a fost Lot un exemplu al modului în care Dumnezeu i-a izbăvit pe cei evlavioși de ispită?

R: Lot este un exemplu util atât pentru ceea ce face Dumnezeu, cât și pentru ceea ce nu face Dumnezeu. Lot a dus o viață evlavioasă. Dumnezeu i-a izbăvit pe toți membrii familiei sale, cu excepția soției lui Lot, care s-a uitat înapoi și a fost transformată într-un stâlp de sare. Cu toate acestea, fiicele lui Lot, după ce acesta a băut prea mult, au comis incest cu el. Dumnezeu l-a izbăvit pe Lot, dar nu i-a luat niciodată responsabilitatea de a-și veghea viața și de a se strădui să trăiască în evlavie.

   Un alt exemplu nefericit al unui om evlavios, al marii izbăviri a lui Dumnezeu și al căderii ulterioare a omului a fost Ghedeon, în Judecători 8:24-28.

Î: În 2 Petru 2:9-10, care este diferența dintre „cei nedrepți” și cei care urmează în mod special pofta coruptă a naturii păcătoase și disprețuiesc autoritatea?

R: A urma pofta coruptă a naturii păcătoase și a disprețui autoritatea sunt două forme mai extreme de nelegiuire.

Există o diferență între nedreptatea pasivă și cea activă. Există o diferență între oamenii care cad frecvent atunci când apare vreo ispită și cei care caută în mod activ modalități de a cădea. Uneori, oamenii par „veșnic plini de remușcări” pentru păcatul lor, dar continuă să-l comită. Alții nici măcar nu se prefac că le pare rău, ci fac pur și simplu ceea ce le vine natural. Iar alții par să se mândrească cu sfidare de păcatul lor. Ce rost are să fii „cel mai bun băutor” într-un concurs de băut, să ai cel mai mare „număr” de persoane cu care te-ai culcat (și pe care apoi le-ai abandonat)? Există filme care glorifică cât de buni hoți sunt unii oameni sau cât de buni asasini sunt. Poate că ar fi mai puțini „glorificatori” ai propriului păcat dacă ar fi mai puțini „glorificați” care să fie impresionați de faptele lor păcătoase.

Î: În 2 Petru 2:10 și Iuda 8-10, cum ar putea oamenii să calomnieze ființele cerești?

R: Calomnia are diferite aspecte. Calomnia poate însemna a inventa minciuni despre ceva. Oare îngerii arată ca niște bebeluși drăguți cu aripi? Dar Mihail și îngerul care a distrus armata asiriană? Oare toți demonii au coarne și furci? De fapt, Biblia spune că Lucifer era foarte frumos la înfățișare. Mai târziu, gnosticii au inventat ficțiuni foarte elaborate despre îngeri și ființe semidivine. Nu ar trebui să inventăm lucruri despre îngeri sau despre demoni.

   Calomnia poate însemna a ridiculiza sau a lua în derâdere ceva. Nu cred că Iov s-ar gândi vreodată să-l ia în derâdere pe Satana.

   Calomnia din 2 Petru 2:10 și Iuda 8-10 înseamnă a aduce o acuzație împotriva cuiva, din proprie inițiativă. Așadar, nici chiar Mihail nu l-a mustrat direct pe Satana, ci a spus: „Domnul să te mustre!”

Î: În 2 Petru 2:10, la ce autoritate se face referire aici?

R: Cuvântul pentru „autoritate” se poate referi la autoritatea lui Dumnezeu, a liderilor bisericii, a conducătorilor guvernamentali, a părinților sau pur și simplu la autoritate în general. Adesea, oamenii care disprețuiesc un anumit tip de autoritate au dificultăți în a se supune oricărei autorități în general. Nu există nimic care să indice că Petru se referă doar la un singur tip de autoritate și nu la altul.

   Așa cum sugerează   2 Petru2:10 , disprețul față de autoritate și dorințele corupte pot merge mână în mână. Comentariul biblic al credinciosului, p. 2297, spune: „Nu este un secret că falsii lideri religioși, care se dau drept slujitori ai lui Hristos, sunt adesea caracterizați de standarde morale scăzute. Ei nu numai că se dedau ei înșiși la activități sexuale ilicite, dar susțin deschis libertinismul. Capelanul episcopal al unei școli de fete din Baltimore, Maryland, a scris: «Cu toții ar trebui să ne relaxăm și să încetăm să ne simțim vinovați pentru activitățile, gândurile și dorințele noastre sexuale. Și vorbesc serios, indiferent dacă aceste gânduri sunt heterosexuale, homosexuale sau autosexuale… Sexul este distractiv… și asta înseamnă că nu există legi care să-ți impună ce trebuie sau ce nu trebuie să faci. Nu există reguli ale jocului, ca să zicem așa.» (citat din revista Pageant, octombrie 1965.)

Î: În 2 Petru 2:10-11, unde mai este folosit cuvântul grecesc pentru „cei glorioși/puternici”?

R: Este folosit într-o mare varietate de contexte. Iată câteva dintre ele.

Slava Shekinah a lui Dumnezeu: Luca 2:9; Faptele Apostolilor 7:55

Slava lui Dumnezeu sau noi slăvindu-L pe Dumnezeu: Matei 24:30; Marcu 13:26; Luca 2:14; 19:38; 21:27; Ioan 7:18; 11:4; Romani 1:23; 3:7, 23; 4:20; 15:7; 16:27; 1 Corinteni 10:31; 2 Corinteni 1:20; 4:6; 4:15; 8:19; Galateni 1:5; Efeseni 3:21; Filipeni 1:11; 4:19; Coloseni 1:17; 1 Timotei 1:17; Tit 2:13; Evrei 1:3; 1 Petru 4:13,14; 2 Petru 1:17; Apocalipsa 4:9,11; 19:7; Ieremia 13:16 (Septuaginta); 1 Samuel 6:5 (Septuaginta)

Slavă Domnului: 2 Timotei 4:18

Slavirea lui Dumnezeu: Apocalipsa 11:13; 14:7; diverse forme ale cuvântului „doxa” în cântarea lui Moise din Exod 15:1-6 în Septuaginta

A da slavă lui Dumnezeu [spunând adevărul]: Ioan 9:24; Iosua7:19 în Septuaginta

A-L cinsti pe Dumnezeu: cartea apocrifă 4 Macabei 1:12

Eșecul de a da slavă lui Dumnezeu: Faptele Apostolilor 12:23; Apocalipsa 16:9

Măreția harului lui Dumnezeu: Romani9:23 ; Efeseni1:12 , 14, 18;3:16 ; 1 Timotei 1:11; 2 Petru 1:3; Efeseni 1:6

Faptele puterii: Ioan11:40 ; Romani 6:4 (= Isaia 12:2; 45:24 Sept.)

Tatăl: Ioan 8:49; Efeseni 1:17; Filipeni2:11 ; 4:20

Tatăl care îl slăvește pe Hristos: Ioan 8:54

Maiestatea lui Hristos: Mc10:37 ; Mt16:27 ; Mc8:38; Lc9:26 ; 24:26; In 17:5,22,24; 1 Tim3:16 ; Evr 2:7,9;13:21 ; 1 Pet1:11 ,21; Fil3:21 ; Apocalipsa 5:12

Tatăl/Dumnezeu L-a slăvit pe Fiul: Ioan 11:4; 2 Petru 1:17

Isus are o cinste mai mare decât Moise: Evrei 3:3

Hristos în transfigurare: Lc 9:32

Când au apărut îngerii: Lc 9:31; Apocalipsa 18:1

Oamenii sunt slava lui Hristos: 2 Corinteni 8:23

Noi trebuie să-L slăvim pe Hristos: 2 Petru 3:18

Dumnezeu ne laudă: Ioan 5:44

O persoană care o cinstește/laudă pe alta: Lc 14:10; Ioan 5:44

A nu căuta lauda oamenilor: 1 Tesaloniceni 2:6

Fața lui Moise: 2 Corinteni 3:7

Spre slava noastră: 1 Corinteni 2:7; 2 Corinteni 6:8; Efeseni 3:13

Tesalonicenii erau slava lui Pavel: 1 Tesaloniceni 2:20

Vom primi o cunună de slavă: 1 Petru 5:4

Slava lor stă în rușinea lor: Filipeni 3:19

Câștigarea de cinste pentru sine: Ioan7:18 ;8:50 ,54

Dual: A iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. Ioan 12:43

Soarele, luna și stelele: Faptele Apostolilor 22:11; 1 Corinteni 15:40

Alte locuri: 1 Petru 1:17

Conform Lexiconului lui Thayer, în greaca clasică cuvântul doxa are semnificații variate, de la opinia sau fantezia personală până la renumele public.

   În cartea apocrifă 4 Macabei 5:17 înseamnă opinie, judecată sau punct de vedere, conform „Lexiconului grecesc al Noului Testament” al lui Thayer, p. 155.

   Lexiconul lui Thayer continuă spunând că, deși în literatura greacă acest cuvânt nu înseamnă „splendoare” sau „strălucire”, în Biblie a fost folosit în acest sens ca traducere a cuvântului ebraic.

   După cum puteți vedea, gloria este un concept foarte important în Biblie. 2 Corinteni3:18 spune că trebuie să reflectăm gloria Domnului. Poate că vă concentrați pe cât de mult îi iubiți pe ceilalți pentru Dumnezeu, cât de multe știți și cât de multe faceți, dar vă concentrați și pe modul în care reflectați gloria lui Dumnezeu?

Î: În 2 Petru 2:10-11, cine sunt cei glorioși/puternici menționați aici?

R: Cuvântul grecesc „doxas” înseamnă literalmente „glorii” (Strong 1391). În greaca clasică, acesta era folosit pentru a desemna o părere, o părere înaltă sau onoare. Conform lucrării „Vocabulary of the Greek New Testament” a lui Moulton și Milligan, p. 168, acesta era folosit pentru a se referi la soare, pentru a descrie femei și corăbii, precum și într-un papirus astrologic. Creștinii vorbitori de limba greacă foloseau acest cuvânt pentru a se referi la slava sau măreția lui Dumnezeu și a îngerilor, precum și la faptul că Dumnezeu ne slăvește, atât în Noul Testament, cât și în traducerea Septuagintei a Vechiului Testament.

   Există asemănări între 2 Petru și Iuda. Iuda 8 spune că acești oameni răi resping autoritatea și calomniază ființele cerești (doxa, același cuvânt grecesc). Iuda 9 continuă dând exemplul lui Mihail, care nu l-a mustrat direct pe Satana, ci a spus: „Domnul să te mustre!”

Două concluzii: Asemănările cu Iuda arată că se referă la calomnierea ființelor cerești. Cu toate acestea, nimic din sensul cuvântului nu îl împiedică să se aplice și calomnierea altor „demnitari”, fie că sunt lideri ai bisericii sau ai guvernului.

Î: În 2 Petru 2:12, în ce fel sunt unii oameni asemănători cu fiarele sălbatice?

R: Unele animale sunt capabile doar să se gândească la siguranță, la mâncare, la împerechere, la plăcere, la luptă și la dominare. Unii oameni sunt foarte asemănători.

Î: În 2 Petru 2:13, cum i-ai explica unui necredincios de ce nu este bine să trăiești doar pentru petreceri?

R: Așa cum întreabă Ieremia 5:31b: „Ce vei face la sfârșit?” Ce-ar fi fost dacă te-ai fi dus la „petrecerea supremă” cu câțiva ani în urmă? Cum te-ar fi făcut asta mai fericit astăzi? Caută bucuria care dăinuie, nu plăcerea trecătoare care se transformă în durere.

Î: În 2 Petru 2:14, ce mai spune Biblia despre ochi și adulter? Care este legătura dintre ele?

R: Adesea, ispitele către adulter vin prin ochi. Poate de aceea Isus a menționat metaforic să-ți scoți ochiul mai degrabă decât să comiți adulter în Matei 5:27-30. Iov a spus că „a făcut un legământ cu ochii săi” să nu privească cu poftă o fecioară (Iov 31:1).

Î: În 2 Petru 2:15, cum ar putea oamenii, chiar și credincioșii de astăzi, să se abată de la calea cea dreaptă pentru a urma calea lui Balaam, fiul lui Beor?

R: Balaam nu L-a respins niciodată pe Dumnezeu în mod direct; mai degrabă, a făcut compromisuri de dragul banilor. Banii nu sunt răi, iar a câștiga bani nu este rău. Dar, din această cauză, este adesea prea ușor să-ți justifici compromiterea credinței din dragoste de bani, așa cum a făcut Balaam.

Î: În 2 Petru 2:16, cum ar putea un adevărat profet al lui Dumnezeu, precum Balaam, fiul lui Beor, să fie nebun?

R: Balaam nu era nebun în sensul de a fi lipsit de minte, ci era nebun în sensul că făcea lucruri nechibzuite și încerca să depășească limitele a ceea ce îi permitea Dumnezeu pentru a câștiga niște bani. Este o nebunie să încerci să depășești limitele voinței lui Dumnezeu de dragul banilor, al plăcerii sau al siguranței, dar oamenii încă fac asta și astăzi.

Î: În 2 Petru 2:17-19, în ce sens sunt unii învățători ca niște izvoare fără apă? Are aceasta legătură cu Proverbe 25:14?

R: Un izvor arată atrăgător și are apă de folosit. Dar fără apă, izvorul oferă iluzia că este util, fără a fi de fapt așa. Uneori, unii învățători par a fi buni în ochii unora, dar nu predau adevărul, ci doar propriile lor opinii. Alți învățători ar putea avea cunoștințe, dar învățătura lor nu are viață, pentru că nu împărtășesc apa vie a lui Hristos.

Î: 2 Petru 2:19-22 ne învață că oamenii își pot pierde mântuirea?

R: Cuvântul grecesc pentru „cunoaștere” înseamnă aici „recunoaștere” sau „admitere”. Unii creștini se bazează pe acest lucru pentru a arăta că credincioșii își pot pierde mântuirea. Alți creștini nu sunt de acord, deoarece scroafele și câinii reprezintă animale necurate. Observați că scroafa a fost spălată doar la exterior, iar nici scroafa, nici câinele nu și-au schimbat niciodată natura de scroafă și, respectiv, de câine.

   Toți creștinii pot fi de acord că există în biserică persoane care par altora, cel puțin pentru o vreme, a fi creștine, dar care vor ajunge în Iad când vor muri. Cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 87, subliniază că aceasta este o avertizare gravă pentru cei care cunosc calea mântuirii și totuși o resping. A se vedea și discuția referitoare la Evrei 6:4-8.

Cartea „Hard Sayings of the Bible”, pp. 729-730, discută modul în care oamenii pot deveni apostați, pot ajunge într-o situație și mai rea și pot ajunge în Iad, iar acești oameni au fost „convertiți”, deși nu se spune că au fost născuți din nou.

Î: În 2 Petru2:19 -22, jucând rolul avocatului diavolului, dacă un porc este promiscuu sau un câine ucide alți câini, iar acest lucru nu-L ofensează pe Dumnezeu, atunci de ce Îl ofensează pe Dumnezeu când oamenii fac același lucru?

R: Chiar și un porc sau un câine nu uită ce este, dar se pare că unii oameni uită că au fost creați pentru ceva mai bun decât să trăiască pur și simplu ca un animal.

Î: În 2 Petru 3:1, care sunt exact scopurile pentru care Dumnezeu ne-a dat profeția?

R: Putem vedea cel puțin trei motive pentru care Dumnezeu ne-a binecuvântat cu cuvintele Sale profetice.

a) Uneori există lucruri specifice pe care trebuie să le facem când vedem o situație profetică. De exemplu, în ceea ce privește Babilonul menționat în Apocalipsa, ni se poruncește să „ieșim/fugim din Babilon”. Când a venit Mesia, evreii trebuiau să-L recunoască și să-L urmeze.

b) Când se întâmplă lucruri îngrozitoare și rele, Dumnezeu ne spune adesea dinainte, astfel încât să putem vedea că, da, Dumnezeu știa despre acestea și că nici măcar aceste lucruri nu vor zădărnici planul Lui. Câteva exemple în acest sens se găsesc în Daniel 7:28 și Daniel 11.

c) Pentru a ne întări credința, pe măsură ce vedem cum Dumnezeu împlinește ceea ce a promis.

Î: Care este afirmația din 2 Petru 3:1-2?

R: Petru afirmă că cuvintele sale și cuvintele celorlalți apostoli se află la același nivel cu autoritatea Vechiului Testament. De asemenea, Petru confirmă în mod explicit scrierile lui Pavel ca fiind Scriptură în 2 Petru 3:15-16.

Î: În 2 Petru 3:3, ce este mai exact un batjocoritor?

R: Mai întâi, ce nu este un batjocoritor, iar apoi ce este.

Toată lumea este sceptică în privința unor lucruri — sau cel puțin ar trebui să fie. Nu este bine să fii credul în privința oricărui lucru; dimpotrivă, ar trebui să fim sceptici în privința lucrurilor pentru care fie nu există dovezi, fie există multe dovezi care le contrazic.

   Dar un batjocoritor este deschis sceptic față de lucruri pentru care fie nu a examinat dovezile, fie a ignorat dovezile referitoare la ceva. Adesea, un batjocoritor pare prost, deoarece ridiculizează deschis ceva despre care alții știu că este adevărat.

Î: În 2 Petru 3:3, în ce fel batjocura și urmarea propriilor dorințe rele merg adesea mână în mână?

R: De multe ori, motivul ultim, deși neexprimat, al batjocoririi este acela de a oferi o justificare pentru urmarea propriilor dorințe în locul lui Dumnezeu. Dacă nu ar crede în Dumnezeu, nu s-ar simți vinovați că nu-L urmează.

Î: Se referă 2 Petru 3:4-7 la uniformitarism?

R: Poate că da. Uniformitarismul este punctul de vedere geologic secular popular conform căruia procesele actuale, împreună cu timpul, sunt tot ceea ce este necesar pentru a explica toate evenimentele trecute din istoria Pământului.

   Cu toate acestea, perspectiva uniformitaristă pierde teren în prezent. Din ce în ce mai mulți geologi adoptă o perspectivă diferită, susținută de Stephen Jay Gould, numită „echilibru punctat”, deoarece dovezile geologice o susțin mai bine. Deși Gould era un ateu convins, unele dintre dovezile care susțin echilibrul punctat în detrimentul uniformitarismului susțin, de asemenea, creaționismul (fie al Pământului vechi, fie al Pământului tânăr).

Î: În 2 Petru 3:5-8, de ce credeți că lumea a fost distrusă prin potop și foc?

R: A fost distrusă de potopul lui Noe, descris în Geneza 6-8. Dar Dumnezeu a promis în Geneza 9:11 că nu va mai distruge pământul cu un potop. Așadar, Dumnezeu a promis că nu va mai folosi un potop pentru a distruge pământul în viitor.

Î: În 2 Petru 3:7, „distrugerea” sau „pierderea” înseamnă că necredincioșii vor fi anihilați?

R: Nu. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Iadul este pedeapsa veșnică menționată în Matei 25:41, 46. Satana și ceilalți vor fi chinuiți pentru totdeauna, conform Apocalipsa 20:10.

2. Este vorba de pierzare în Luca 13:3; Ioan3:15 , 16,10:28 și în alte pasaje. Este vorba de distrugere veșnică în 2 Tesaloniceni 1:9, iar necredincioșii vor fi distruși în 1 Corinteni 6:13; 2 Tesaloniceni 2:8; Apocalipsa 11:18; și în alte versete.

3. Niciun verset din Biblie nu spune că oamenii sunt anihilați.

Cum pot fi adevărate atât punctul 1, cât și punctul 2? Ar putea fi în două moduri posibile, sau ar putea fi ambele.

1. Ruine: Multe lucruri pământești pot fi distruse și totuși să existe în continuare. Acestea oferă exemple rudimentare despre cum oamenii pot fi distruși și totuși să existe pentru totdeauna. Mașinile pot fi distruse și apoi trimise la cimitirul de mașini. O casă poate fi distrusă de un incendiu, iar rămășițele carbonizate pot fi nivelate cu buldozerul și îndepărtate. În cele din urmă, cei necredincioși există în continuare, chiar și după ce trupurile lor sunt distruse.

2. Asimptotele: Un lucru poate fi în proces de a deveni inexistent și, totuși, poate rămâne etern, deoarece procesul durează o veșnicie. De exemplu, să presupunem că, în fiecare an, dimensiunea unui lucru se reduce la jumătate. Câți ani vor trece până când dimensiunea va fi exact zero? Răspunsul este un număr infinit de ani. Nu am găsit nimic în Biblie care să susțină sau să contrazică această speculație despre asimptote.

   Unii dintre cei care propovăduiesc ceea ce este, în esență, perspectiva asimptotelor o prezintă ca o alternativă la perspectiva tradițională (ruinele). Cu toate acestea, aceste perspective se completează reciproc, iar demonstrarea caracterului rezonabil al perspectivei asimptotelor nu diminuează în niciun fel perspectiva tradițională.

Vezi *When Critics Ask*, pp. 493-494, *When Cultists Ask*, p. 297, și următoarea întrebare.

Î: În 2 Petru 3:7, 10-12, Apocalipsa 21:1 și Țefania 1:2-3, cum este distrus pământul, când Eclesiastul 1:4 spune că pământul va dăinui pentru totdeauna?

R: Pentru a răspunde la această întrebare, să vedem cum a fost distrusă pământul de potop. Geneza 9:11 spune că potopul a „distrus” pământul. Fundația și stâncile erau încă acolo, dar toată viața și orice altceva au fost șterse de pe fața pământului de către potop. Așadar, când pământul a fost distrus în vremea lui Noe, acesta nu a încetat să existe, ci suprafața sa a fost curățată complet.

   Cuvântul ebraic pentru „pământ” avea o gamă largă de semnificații, la fel ca și cuvântul pentru „pământ” în limba engleză. „Pământ” poate însemna sol, teritoriu, această lume sau ceea ce se află pe această lume. Dumnezeu a ales ca ceea ce se află sub suprafață să dăinuie pentru totdeauna, dar Dumnezeu va curăța suprafața așa cum spune El în Țefania 1:2-3. Noul pământ din Apocalipsa 21:1 se va baza pe ceea ce a rămas din vechiul pământ.

Î: În 2 Petru 3:8, ce înseamnă cei 1.000 de ani?

R: Creștinii autentici au păreri diferite în această privință.

1. Unii o consideră aproape ca pe o ecuație: 1 zi în Geneza = 1.000 de ani ai noștri. Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), capitolul 15, p. 146, spune: „Ascultați, copiii mei, sensul acestei expresii: «El a terminat în șase zile». Aceasta înseamnă că Domnul va încheia toate lucrurile în șase mii de ani, căci o zi este pentru El o mie de ani. Și El Însuși mărturisește, zicând: «Iată, ziua de azi va fi ca o mie de ani.» De aceea, copiii mei, în șase zile, adică în șase mii de ani, toate lucrurile se vor încheia. Și El S-a odihnit în ziua a șaptea.”

2. Alții interpretează cuvântul „ca” și faptul că 1 este ca 1.000, iar 1.000 este ca 1, în sensul că ceea ce Dumnezeu numește una dintre zilele Sale poate fi foarte lungă sau foarte scurtă în comparație cu timpul nostru. Un exemplu în care cuvântul ebraic „yom” înseamnă mai mult de 24 de ore este atunci când li s-a prezis că vor traversa râul Iordan, în Deuteronom 9:1. De asemenea, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, „Ziua Domnului” reprezintă mai mult decât o perioadă de 24 de ore.

Î: În 2 Petru 3:8-9, de ce credeți că a durat atât de mult după crearea lumii până când Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos pentru prima dată?

R: Răspunsul scurt este că Isus a venit exact atunci când a venit, deoarece în Daniel 9:20-27 Dumnezeu a profețit că Isus va veni. Totuși, aceasta ridică întrebarea: de ce nu ar fi profețit Dumnezeu un alt moment și nu L-ar fi trimis pe Isus atunci?

   Romani 5:6 spune: „Căci, la timpul potrivit, ... Hristos a murit pentru cei neevlavioși.” Scriptura nu răspunde direct la întrebarea de ce acesta a fost momentul potrivit, dar este interesant să speculăm.

Cel puțin 60% din populația de după: Estimăm că au trăit vreodată pe pământ peste 32 de miliarde, sau între 100 și 117 miliarde de oameni. Cel puțin 60% dintre ei au trăit după vremea lui Hristos.

Dreptate față de cei dinainte: Dumnezeu îi judecă pe oameni pe baza adevărului pe care îl au; păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege (Romani 4:15;5:13 ). Așadar, oamenii care au trăit înainte de Hristos, precum Avraam, David etc., au putut fi mântuiți prin Hristos, chiar dacă Hristos nu venise încă.

O perioadă mai pașnică: Epoca lui Hristos a fost o perioadă de relativă pace în comparație cu vremurile anterioare, marcate de cuceririle romane, și cu vremurile ulterioare, caracterizate de războaiele dintre romani și parți, precum și de invaziile barbarilor europeni în Imperiul Roman. Dacă sunteți interesați, consultați www.BibleQuery.org/History/Calamities/Wars.html pentru mai multe informații despre războaiele din acele vremuri.

Momentul ideal pentru extindere: În epoca romană, unul dintre motivele cheie ale răspândirii rapide a creștinismului a fost rețeaua excelentă de drumuri construită de romani, care a permis călătorii extinse și rapide. Dacă Iisus ar fi venit înainte de această perioadă, ar fi fost mult mai dificil să se răspândească Evanghelia în diferite țări.

Conservarea materialelor: Dacă ar fi fost cu mult mai devreme, am fi avut probabil mult mai puține manuscrise care să ateste fiabilitatea Noului Testament. Dacă ar fi fost cu câteva secole mai târziu, am fi avut probabil mai multe, dar chiar și așa, avem peste 10.000 de manuscrise și fragmente grecești ale Noului Testament. Cel mai vechi dintre ele, apropo, este papirusul John Rylands, datat între anii 110-138 d.Hr. Iată și alte manuscrise pe care le avem.

110/117–125/138 d.Hr.	p52 (= papirusul John Rylands)	Ioan 18:31-33, verso 18:37-38         -4 versete
100-150 d.Hr.	p. 104	Matei 21:34-37,43,45(?)             -5,5  versete
100-150 d.Hr.	p. 46 (=Chester Beatty II)	70% din Epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei            -1.680 de versete
c. 125 d.Hr.	p. 87 – caligrafie asemănătoare cu cea din p. 46.	Filimon 13-15, 24 (parțial), 25b cu lacune – 4 versete
sec. al II-lea	Papirusurile din Magdalen	Matei 26:7-8, 10, 14-15, 22-23, 31-33 – 10 versete
100/125-150/175 d.Hr.	p66 (= Bodmer II) p14/15, p75	92% din Evanghelia după Ioan           -808,5 versete
125-150 d.Hr.	p. 64, p. 67 (același manuscris)	(p. 67) Mt 3:9,15;5:20 -22,25-28         -19 versete (p. 64) Mt 26:7-8, 10, 14-15, 22-23, 31-33
Începutul până la mijlocul secolului al II-lea	p. 4 – caligrafie similară cu cea de la p. 64, p. 67	Luca 1:58-59; 1:62-2:1,6-7 etc.        -95 de versete
c. 170 d.Hr.	Uncial 0212	Fragmente din Diatessaron: Mt 27; Mc 15; Lc 23; In 19
c. 175 d.Hr.	p90	Ioan 18:36-19:7                                 -12 versete
177 d.Hr. – 97% (855/878) din Evanghelia după Ioan, 70% din scrisorile lui Pavel și din Epistola către Evrei (persecuția lui Aureliu)

Folosind doar manuscrisele pe care le mai avem și care au fost scrise înainte de persecuția lui Marcus Aurelius din anul 177 d.Hr., avem 97% din Evanghelia după Ioan (855/878 de versete) și 70% din Epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei.

„Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea 1, capitolul 2, pagina 84, oferă un răspuns diferit, dar complementar. El spune pur și simplu că Evanghelia nu a fost propovăduită mai devreme deoarece omenirea păcătoasă nu era încă pregătită pentru aceasta. Părinții de la Niceea și post-niceeni, seria a doua, vol. 1, p. 84

Î: În 2 Petru 3:8-9, de ce îi ia lui Dumnezeu atât de mult timp înainte de a-L trimite pe Isus a doua oară?

R: Dumnezeu amână din milă. Nu cunoaștem toți factorii pe care Dumnezeu i-a luat în considerare atunci când a stabilit calendarul. Faptele Apostolilor 1:7 spune că nu ne revine nouă să cunoaștem vremurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria Sa autoritate. Dar 2 Petru 3:8-9 spune că Dumnezeu nu a vrut ca nimeni dintre cei care L-ar fi acceptat să piară; așa că amânarea lui Dumnezeu este din milă.

Î: În 2 Petru 3:10, hoțul vine în mod așteptat sau neașteptat? Când vine un hoț, este practic invizibil sau vizibil?

R: Un hoț vine pe neașteptate, iar venirea lui nu este vizibilă. Cu toate acestea, după ce hoțul pleacă, rezultatul este cu siguranță vizibil. Ziua Domnului va fi, de asemenea, neașteptată, dar când Isus va veni, fiecare ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1:7). Venirea Lui va fi la fel cum a plecat Isus, pe nori (Faptele Apostolilor 1:9-11).

Î: În 2 Petru 3:11, cum anume ar trebui cunoașterea profeției să ne încurajeze să trăim o viață sfântă și evlavioasă?

R: Știm că Dumnezeu vede și cunoaște totul. Știm că oamenii vor trebui să dea socoteală pentru fiecare cuvânt deșert pe care îl rostesc (Matei 12:36-37). Ca credincioși, va trebui să dăm socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5:10). Știm că orice plăceri păcătoase pe care le-am putea avea pentru o vreme nu se compară cu bucuria veșnică alături de Dumnezeu.

Î: În 2 Petru 3:11-12, cum pot credincioșii să pară că „grăbesc” venirea lui Hristos?

R: Creștinilor li s-a spus să se roage pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu încă de când Isus ne-a dat Rugăciunea Domnului (numită de unii și „Tatăl nostru”). Isus nu ne-a spus să spunem o rugăciune scurtă „doar de dragul distracției”, ci rugăciunile noastre chiar au putere.

   Este uimitor să ne gândim că Dumnezeul Atotputernic a ales rugăciunea noastră ca un instrument pe care El îl folosește pentru a-Și împlini voia.

   De asemenea, întrucât 2 Petru 3:9 spune că Dumnezeu întârzie în mod deliberat pentru ca nimeni să nu piară dintre cei care altfel ar fi mântuiți, faptul că vestim întregii lumi vestea bună a lui Isus Hristos este, de asemenea, o modalitate de a grăbi venirea lui Hristos.

Î: În 2 Petru 3:16, în ce fel cei ignoranți și instabili denaturează Scripturile? Care sunt câteva exemple de necredincioși și eretici care denaturează Scriptura?

R: În primul rând, rețineți că Petru nu a folosit aici cuvintele „prost” sau „neinteligent”. O persoană poate fi destul de isteață și inteligentă și, totuși, să fie ignorantă. În cele din urmă, totul se reduce la exegeză versus eisegeză. Exegeza înseamnă a încerca să extragi din Scriptură sensul pe care aceasta încearcă să-l transmită. Eisegeza înseamnă a citi în Scriptură sensul pe care vrei tu să-l aibă. Satana vrea să nege Scriptura, dar dacă nu poate realiza acest lucru, vrea să arunce îndoială asupra Scripturii. Iar dacă nu poate face nici asta, vrea să denatureze Scriptura. Denaturarea Scripturii poate însemna afirmarea a ceea ce este fals sau poate însemna să aruncăm îndoială asupra faptului că am putea ști vreodată exact ce a însemnat ea.

   Proverbe 30:5-6 spune că trebuie să fim atenți să nu adăugăm nimic la Scriptură. Când punem raționamentele și interpretările noastre pe același nivel cu Scriptura, atunci nu respectăm Proverbe 30:5-6. Acest lucru este valabil chiar și dacă raționamentele și interpretările noastre sunt corecte.

Iată câteva exemple de denaturare a Scripturii.

Reverendul Moon, care neagă apariția literală a lui Hristos în nori, interpretează toate astfel de referințe ca fiind nori care reprezintă grupuri de oameni, întrucât Evrei 12:1 spune că noi [nu Isus] suntem înconjurați de un nor atât de mare de martori [nu doar de un nor].

Martorii lui Iehova, care neagă existența conștiinței după moarte, interpretează în Luca 16:19-31 suferința bogatului care l-a ignorat pe Lazăr, pur și simplu ca „clasa fariseilor simțindu-se rușinată de clasa servitorilor credincioși”.

Misiunea Luminii Divine învață că, întrucât Hristos se întoarce în nori, iar Guru Maharajah a zburat în America cu un avion care a străbătut norii, prin urmare el a împlinit acel verset.

Mormonii, care cred că Dumnezeu este un om glorificat, interpretează uneori Numeri 23:19: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă” (KJV) ca „Dumnezeu nu este genul de om care ar minți”.

   Aceste interpretări anterioare au o „logică ciudată”. Deoarece sensul literal al Cuvântului lui Dumnezeu contrazice teologia lor, ei trebuie să înlocuiască sensul literal cu un altul.

Un alt tip de denaturare a Scripturii constă în a învăța că nu putem cunoaște sensul unui anumit pasaj, când, de fapt, îl putem cunoaște și îl cunoaștem. Nu ar trebui să ezităm să afirmăm ceea ce știm că este adevărat. Nu poți alege doar anumite versete și să ignori altele. De exemplu, evanghelicii, reverendul Moon, Martorii lui Iehova, musulmanii, adepții mișcării New Age, liberalii și mulți alții au prezentat atât de multe puncte de vedere diferite cu privire la învierea lui Isus, încât „prin urmare” nu putem ști ce a vrut să spună Biblia când afirmă că Isus a înviat din morți. Așadar, mai degrabă decât să credem ceva greșit, hai să nu credem nimic în legătură cu acest lucru. O altă modalitate de a privi același lucru este să ne întrebăm: câte minciuni diferite trebuie să inventeze Satana înainte să-i spui: „Bine, renunț și cedez. Nu voi mai crede nimic din ce spune Dumnezeu despre asta.” Creștinii nu trebuie să-l asculte niciodată pe Satana și nu ar trebui să ne pese câte minciuni se spun despre un pasaj sau câtă îndoială stârnește Satana. Era clar și evident ce însemna „învierea” atât pentru scriitorii Bibliei, cât și pentru primii creștini, iar pe baza textului din 1 Corinteni 15, trebuie să recunoaștem că cei care neagă învierea fizică a lui Isus se află în afara turmei și, dacă nu se convertesc ulterior, nu au parte de mântuirea lui Dumnezeu.

Iată câteva semne ale denaturării Scripturii:

1) Dacă pretinzi că versetul are un „sens mai profund” care contrazice sensul clar pe care oricine l-ar înțelege ca fiind intenția autorului. Dacă acest lucru ar fi tolerat, atunci fiecare verset care poruncește sau spune ceva ce unei persoane nu-i place ar putea avea un pretins „sens real” contrar a ceea ce Dumnezeu spune în mod clar. Când cineva caută prea insistent un sens profund, iar acesta contrazice sensul clar, atunci pretinsul sens mai profund este greșit.

2) În mod similar, interpretarea excesiv de alegorică a Scripturii: unele pasaje din Scriptură sunt menționate în Scriptură ca fiind alegorice, dar majoritatea pasajelor nu sunt.

3) Ți se cere să afirmi că limba greacă sau ebraică are un sens particular pe care niciun vorbitor nativ de greacă sau ebraică nu l-ar recunoaște. Dacă trebuie să atribui sensuri ciudate sau neobișnuite unor cuvinte pe care cititorul obișnuit nu le-ar fi observat deloc, atunci denaturezi Scriptura prin redefinirea ei.

4) Dacă sensul pe care vrei să-l dai unui verset contrazice alte pasaje biblice și tonul general al restului Bibliei.

5) Dacă ești mai preocupat să găsești o explicație care să o ocolească pe cea a unui verset decât să explici versetul în sine. În schimb, este mai bine ca teologia ta nu doar să explice [ocolind] un verset, ci să presupună adevărul acelui verset. Dacă interpretarea ta face ca anumite pasaje din Scriptură să nu mai aibă sens, atunci interpretarea ta este greșită.

6) În cazuri extreme, interpretarea ta înseamnă că Dumnezeu a ținut ascuns de fiecare credincios, timp de aproape 2.000 de ani, un sens special și secret pe care ți l-a revelat acum ție.

Chiar și creștinii autentici pot, fără să-și dea seama, să denatureze Scriptura uneori. James Sire are o carte excelentă pe această temă, intitulată simplu „Scripture Twisting” (IVP). Ar trebui să cerem călăuzirea Duhului Sfânt atunci când studiem Scriptura.

Î: În 2 Petru 3:16, care sunt câteva exemple de credincioși autentici care au denaturat Scriptura?

R: Iată câteva exemple istorice, pe care toți creștinii de astăzi ar trebui să fie de acord că sunt greșite. Scopul pentru care aducem acest lucru în discuție nu este acela de a-i privi de sus pe cei care au comis aceste erori, ci de a ne asigura că nu vom face și noi alte greșeli din același motiv.

Lipsa de atenție la detalii: Iustin Martirul (138-165 d.Hr.) a spus că marele preot avea 12 clopoței la poalele mantiei sale. De fapt, în efod se aflau 12 pietre prețioase, dar un număr nespecificat de clopoței la poalele mantiei sale. „Dialog cu Trypho iudeul”, cap. 42, p. 215

Confundarea numelor: Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) menționează uciderea lui Mefiboșet, când ar fi trebuit să spună Iș-Boșet. Comentariu la Filipeni, Omilia 5, versetul 3, p. 206

Confundarea a ceea ce Scriptura spune că a spus un necredincios cu ceea ce spune Dumnezeu: Irineu (182-188 d.Hr.) spune că Isus avea aproape 50 de ani când și-a început slujirea. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 2, capitolul 22.6, p. 392

Neluarea în considerare a altor pasaje din Scriptură: „Păstorul lui Hermas” (c. 115-155 d.Hr.), în cartea a 2-a, porunca 10, capitolul 2, p. 27, spune că întristarea alungă Duhul Sfânt, deoarece Duhul Sfânt este un duh vesel. Dar cum rămâne cu pocăința și cu Cartea Plângerilor? Este oare Duhul Sfânt cu adevărat alungat din creștini de fiecare dată când ne întristăm?

Interpretarea excesiv de alegorică a Scripturii: Novatian (250/4–256/7 d.Hr.) spune că porunca din Vechiul Testament de a nu mânca cămilă înseamnă că aceasta condamnă o viață strâmbă, plină de crime. În „Despre carnea evreiască”, capitolul 3, p. 647

O interpretare cu adevărat excesiv de alegorică a Scripturii: Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) „Haina marelui preot este simbolul lumii simțurilor. Cele șapte planete sunt reprezentate de cinci pietre și de cele două carbunculi, pentru Saturn și Lună. Prima este situată în sud-vest, este umedă, pământească și grea; cea de-a doua este aeriană, de aceea unii o numesc Artemis, ca și cum ar fi Aerotomos (cea care taie aerul); iar aerul este înnorat.” Stromata, cartea 4, capitolul 6, p. 453

Interpretarea eronată a cuvintelor traduse: Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.) „«Dumnezeu și-a așezat cortul în soare» trebuie înțeles astfel? Dumnezeu «s-a așezat în soare», adică în Dumnezeul care este lângă El, așa cum se spune în Evanghelie: «Eli, Eli», în loc de «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu».” Nota de subsol spune că Teodot a confundat „Eli, Eli” cu „Helios, Helios”. Fragmente din Teodot, capitolul 57, p. 50, 5:2, 8

Restricționarea dincolo de ceea ce spune Scriptura: Anabaptistul Conrad Grebel (1498-1526 d.Hr.) credea că nu era permisă cântarea în biserică. Coloseni 3:16 spune: „...cântând psalmi, imnuri și cântări duhovnicești, cu recunoștință în inimile voastre față de Dumnezeu.” Cu toate acestea, Conrad a interpretat „în inimile voastre” în sensul că nu trebuia să cântați cu voce tare.

Extrapolând din ceea ce Scriptura afirmă cu modestie: Atanasie (326-373 d.Hr.) a învățat că Ieremia și Ioan Botezătorul s-au născut fără natură păcătoasă.

Proiectarea sentimentelor tale asupra lui Dumnezeu: Dumnezeu este liber de orice mânie, potrivit lui Clement din Roma (96-98 d.Hr.) (1 Clement, cap. 19, p. 10) și în „Către Diognet” (c. 130-200 d.Hr.), cap. 8, p. 28.

Echivalarea propriilor opinii cu Scriptura: Ciprian din Cartagina (c. 248-256 d.Hr.) (Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 58.2, p. 353), Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.), Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) și Prosper din Aquitania (c. 390-455) (Despre iertarea păcatelor 5:25, 26-28-29 și Despre botez, cap. 26-30, 33-35) au învățat cu toții că pruncii botezați care mor merg cu siguranță în rai, iar pruncii nebotezați care mor merg cu siguranță în iad.

Adăugarea propriilor concepții spirituale în Scriptură: Origen (225-254 d.Hr.) credea în preexistența sufletelor în lucrarea „De Principiis”. (Totuși, el nu credea în reîncarnare.)

Introducerea propriilor concepții despre natură în Scriptură: Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) a învățat că pământul este plat. Este o prostie să crezi că este o sferă și că există oameni la antipoduri care merg cu capul în jos. „Instituțiile divine”, cartea 3, capitolul 24, p. 94.

Adăugarea superstiției la Cuvântul lui Dumnezeu: luteranul Philip Melanchthon (1497-1560) credea în utilitatea astrologiei și a chiromantiei. (Luther a respins însă aceste lucruri.)

Introducerea prejudecăților proprii în Cuvântul lui Dumnezeu: Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) îi numește pe bărbați puternici și mai viguroși, iar pe femei mai slabe și mai fragile. „Instituțiile divine”, cartea 1, capitolul 16, pagina 29. Atanasie (318 d.Hr.) a scris: „Căci chiar și femeile, pe care nu este sigur să le admitem la deliberarea asupra treburilor publice, le venerează și le slujesc cu onoarea cuvenită lui Dumnezeu, precum cele poruncite de Tezeu, așa cum s-a menționat mai sus”, Atanasie, „Împotriva păgânilor”, capitolul 10.2, p. 9. Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) era antisemit; el a scris o lucrare întreagă împotriva evreilor. Aceasta nu era doar critică la adresa religiei iudaice, ci și împotriva evreilor înșiși.

Lipsa iertării: Novatian (250/254–256/257 d.Hr.) a declanșat o schismă în cadrul Bisericii. Novatianienii credeau la fel ca ceilalți creștini, cu excepția faptului că, dacă o persoană renunța vreodată la credință, chiar și sub constrângere, novatianienii învățau că aceasta își pierduse mântuirea pentru totdeauna și nu o mai putea recâștiga niciodată.

Lipsa de caritate: Martin Luther credea că toți anabaptiștii ar trebui uciși. (Și-a schimbat însă părerea în ultima predică pe care a ținut-o.) Augustin a susținut torturarea ereticilor, precum Priscilian.

   Dar și creștinii autentici pot avea încă erori de aceeași magnitudine ca cele de mai sus. Trebuie să avem o doctrină corectă, precum și să fim în armonie cu Duhul. Așa cum a spus ironic un scriitor creștin modern: „Dacă ai doctrină fără Duhul, te usuci; dacă ai Duhul fără doctrină, explodați; iar dacă le ai pe amândouă, te maturizezi.”

Î: În 2 Petru 3:17, cum pot credincioșii adevărați să fie duși în rătăcire de eroarea celor fără de lege?

R: Este trist să spunem asta, dar se poate întâmpla. Cunosc personal un creștin care s-a convertit la mormonism. Ulterior, a părăsit această religie și s-a întors la creștinism.

   Am citit, de asemenea, povestea unei femei care a părăsit creștinismul și s-a convertit la islam. După 15 ani în islam, ea a spus: „Ieri am ajuns la o conștientizare pe care am încercat să o ignor, mai ales din mândrie. Am fost întotdeauna creștină, chiar dacă m-am convertit la islam. A existat întotdeauna o parte din mine care pur și simplu nu putea crede așa cum o făceau ceilalți musulmani. O voce mică care spunea: «Oare Dumnezeu ar vrea ca oamenii să fie uciși cu pietre
până la moarte?”, „ar vrea Dumnezeu ca femeile să fie obligate să poarte un văl?”, „dacă islamul este mai bun, de ce se tratează atât de rău unii pe alții?” Ieri, am simțit
o dorință arzătoare de mântuire și de compasiune adevărată, așa cum le oferă creștinismul.”

   Așadar, 2 Petru le adresează credincioșilor autentici o avertizare strictă să fim cu băgare de seamă; ni se poate întâmpla și nouă. Căderea din starea lor sigură se poate referi nu numai la pierderea răsplății, ci și la pierderea siguranței mântuirii. Cu toate acestea, dacă avem o credință statornică, ne vom întoarce la Dumnezeu.

Î: În 2 Petru 3:17, de ce trebuie creștinii adevărați, care sunt deja mântuiți, să fie cu băgare de seamă?

R: Dumnezeu ne poruncește să ne examinăm pe noi înșine în 2 Corinteni 13:5-7 pentru a ne asigura că suntem într-adevăr mântuiți. De asemenea, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne examineze pentru a ne arăta dacă facem ceva care Îl ofensează, așa cum spune Psalmul 139:24.

Î: În 2 Petru 3:17, cum pot credincioșii să cadă din starea lor sigură?

R: Unii creștini consideră că credincioșii adevărați își pot pierde mântuirea; alți credincioși nu cred acest lucru. Însă, indiferent de asta, ceea ce este descris în Matei 7:22-23 se va întâmpla, fie că îi spui „pierderea mântuirii”, fie că îi spui „conversie falsă”. Ni se poruncește să ne examinăm pe noi înșine, pentru a vedea dacă suntem în credință, conform 2 Corinteni 13:5-7.

   Chiar și creștinii autentici pot fi înșelați pentru o perioadă de timp. Am cunoscut un mormon care a părăsit mormonismul și a venit la Hristos. Mai târziu, s-a întors la mormonism. Apoi, alți creștini foști mormoni au vorbit cu el, iar el a plecat din nou și s-a întors la Hristos.

Chiar și creștinii autentici pot cădea în păcat. Dar se pot întoarce, așa cum indică 1 Corinteni 5:1-5 și 2 Corinteni 2:5-11.

   În plus, creștinii pot suferi pierderea răsplății, așa cum arată 1 Corinteni 3:5-15 și 2 Ioan 8. Nu vrem să stăm rușinați înaintea lui Hristos pentru ceea ce am făcut (1 Ioan 2:28).

Î: În 2 Petru 3:18, având în vedere că harul ne-a fost deja dăruit în Isus pe cruce, cum putem crește în har?

R: Putem crește în har în mai multe moduri, iar iată câteva dintre ele.

1. Putem crește arătând harul lui Dumnezeu în viețile noastre. Darurile noastre bănești sunt acte de har (2 Corinteni 8:6), iar noi trebuie să ne desăvârșim mântuirea din noi în Filipeni2:12 -13.

2. Putem crește în cunoașterea și încrederea noastră în harul lui Dumnezeu. În 2 Timotei 2:1, Timotei trebuie să fie tare în harul care este în Hristos Isus.

3. Harul lui Dumnezeu poate ajunge la tot mai mulți oameni din zona noastră (2 Corinteni4:15 ).

4. Vom primi bogățiile incomparabile ale harului lui Dumnezeu, conform Efeseni 2:6-7.

Î: Când a fost scrisă 2 Petru?

R: Deoarece 2 Petru 1:13-15 spune că Dumnezeu i-a arătat lui Petru că moartea lui era aproape, cea mai simplă explicație este că a fost scrisă cu puțin timp înainte de moartea sa, în anii 67-68 d.Hr. „The Bible Knowledge Commentary: New Testament” oferă următoarele dovezi:

Firmilian (256 d.Hr.) face referire la avertismentul lui Petru împotriva falsilor învățători.

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.) citează 2 Petru 3:8 ca provenind de la Petru în lucrarea sa „Despre Înviere”.

   Din perspectiva unei viziuni necreștine, în „Ghidul lui Asimov pentru Biblie” (p. 1165) se afirmă: „este posibil ca 2 Petru, la fel ca 1 Petru și Iacov, să dateze din perioada persecuției lui Domițian” (începută în anul 90 d.Hr.). Diversi comentatori susțin acest lucru deoarece:

a. Menționează epistolele lui Pavel ca și cum ar fi fost deja adunate sau, cel puțin, scrise.

b. Accentul pus în text indică faptul că creștinii se aflau sub persecuție.

c. 2 Petru este similar cu Iuda, așa că poate cele două au fost scrise la un interval scurt una de cealaltă.

   Cu toate acestea, având în vedere că scrisorile lui Pavel au fost scrise înainte de moartea lui Petru, că o persecuție foarte intensă a început cu trei-patru ani înainte de moartea lui Petru și că Epistola lui Iuda ar fi putut fi scrisă cu ușurință înainte de moartea lui Petru, nu există nicio problemă în a afirma că 2 Petru a fost scrisă înainte de anii 67-68 d.Hr. A se vedea și discuția privind perioada în care a fost scrisă 1 Petru.

Î: În 2 Petru, de unde știm că cartea 2 Petru a fost scrisă de Petru, mai ales având în vedere că stilul și greaca din 1 Petru și 2 Petru sunt diferite?

R: Există cel puțin trei motive.

1. 2 Petru 1:1 afirmă acest lucru, iar Biserica primară a acceptat această afirmație. Singura excepție este Origen, care a spus că a doua epistolă a lui Petru este îndoielnică. După Sinodul de la Niceea, Eusebiu menționează că 2 Petru este contestată.

2. Stilul (dar nu gramatica greacă) celor două epistole este diferit deoarece subiectele abordate sunt diferite. Așa cum subliniază Gleason Archer (Encyclopedia of Bible Difficulties, pp. 425-426), compararea listelor de cuvinte nu dovedește mai mult că acestea au autori diferiți decât ar „dovedi” listele de cuvinte că poemele lui John Milton ar fi fost scrise de o altă persoană decât autorul Paradisului pierdut, iar toată lumea recunoaște că Milton le-a scris pe toate.

3. Gramatica greacă din 2 Petru este mai rudimentară, deoarece, așa cum indică 1 Petru5:12 , Sila l-a ajutat pe Petru să scrie 1 Petru. Nu știm însă dacă Petru i-a spus lui Sila ce să scrie în aramaică sau în greacă.

Î: În 2 Petru, cum a putut Petru să scrie această carte, având în vedere că Petru [presupus] nu cunoștea limba greacă (Bart Ehrman susține acest argument)?

R: Ehrman presupune că Petru nu putea cunoaște limba greacă deoarece era, atât din punct de vedere etnic, cât și cultural, un evreu din Palestina care practica cultura evreiască. Cu toate acestea, chiar părinții lui Petru i-au dat unuia dintre fiii lor un nume grecesc! În timp ce numele dat lui Petru la naștere era Simon (care este ebraic și aramaic), fratele său se numea Andrei, ceea ce înseamnă „bărbătesc” în limba greacă. În plus, ei erau din Betsaida, care se afla aproape de granița dintre Galileea și regiunile vorbitoare de greacă de pe jumătatea estică a țărmului Mării Galileei. Filip, încă un nume grecesc, era și el din Betsaida. Este la fel de logic ca și cum am presupune că un cetățean american născut și crescut în orașul de frontieră El Paso din Texas, având un frate pe nume Manuel sau Jose, nu ar putea cunoaște deloc limba spaniolă pentru că era american.

Î: În 2 Petru, cum putem ști dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Iată scriitorii care au făcut referire la 2 Petru sau la versete din această epistolă.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 2:5 în 1 Clement, cap. 7, vol. 1, p. 7, vol. 9, p. 231

Iustin Martirul face referire atât la Psalmul 90:4, cât și la 2 Petru 3:8 când spune: „Ziua Domnului este ca o mie de ani.”

Epistola lui Barnaba, cap. 15, p. 146 (100-150 d.Hr.), Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) și Irineu (182-188 d.Hr.) afirmă că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani (2 Petru 3:8). Totuși, acestea s-ar putea referi atât la Psalmul 90:4, cât și la 2 Petru 3:8. 2 Petru este cartea cea mai puțin atestată din Noul Testament.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 2, p. 517, face aluzie la 2 Petru 3:9: „Căci este într-adevăr un lucru mare și admirabil să întărești nu lucrurile care stau în picioare, ci pe cele care se prăbușesc. Astfel, și Hristos a dorit să salveze lucrurile care pier...”.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 16, p. 522, face aluzie la 2 Petru: „Dar voi știți că ziua judecății chiar acum «vine ca un cuptor aprins», iar unele «din ceruri se vor topi», și tot pământul va fi ca plumbul care se topește în foc, iar atunci vor apărea faptele ascunse și cele vădite ale oamenilor.”

Irineu (182-188 d.Hr.) citează o treime din 2 Petru 3:8m: „o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani”. Această formulare exactă se găsește doar în 2 Petru 3:8m și în Psalmul 90:4. Irineu, *Împotriva ereziilor*, p. 551. El citează același lucru în *Împotriva ereziilor*, p. 557.

Ca o notă marginală, Canonul Muratorian (c. 170 d.Hr.) nu includea Epistola lui Iacov, Epistola către Evrei, 1 și 2 Petru, nici a treia epistolă a lui Ioan.

Clement din Alexandria citează partea de mijloc din 2 Petru 2:5 în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 21, p. 331: „Noe a propovăduit pocăința”. Această idee, pe care Clement pare să presupună că cititorii săi o auziseră deja, nu se regăsește în Scriptură, cu excepția aluziei din 2 Petru 2:5. (3 cuvinte, inclusiv un cuvânt lung, din 15 cuvinte)

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) citează un sfert din 2 Petru 2:22: „dar, după puțin timp, se cufundă din nou în același noroi.” *Refutarea tuturor ereziilor*, cartea 9, capitolul 1, p. 125

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 1:18,19. „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 10, capitolul 24, p. 151

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 1:21. „Tratat despre Hristos și Anticrist”, capitolul 2, p. 204

X Origen (225-254 d.Hr.) spune că Petru a lăsat „doar o singură epistolă a cărei autenticitate este recunoscută. Să presupunem că a lăsat și o a doua; însă acest lucru este îndoielnic.” Comentariul lui Origen la Ioan, din cartea a cincea, cap. 3, p. 346

Origen (225-254 d.Hr.) spune: „Domnul nostru Iisus Hristos, care este «lumina adevărată» și «ce se ridică în inimile noastre»”. Expresia „ce se ridică în inimile noastre” este o aluzie la 2 Petru 1:19.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) menționează „Epistola lui Petru” și citează 2 Petru 2:11, 12 în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12 – cartea a treia, Mărturii, cap. 11, p. 536.

Firmilian (256 d.Hr.) face referire la avertismentul lui Petru împotriva falsilor învățători, ceea ce constituie o aluzie la 2 Petru.

Adamantius (300 d.Hr.) citează 2 Petru 3:15b ca fiind scris de Petru: „apoi de către apostolul Petru, când a scris: «după înțelepciunea dată fratelui meu Pavel»”.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează cu autoritate scripturală 2 Petru 2:19b. El spune că citează un pasaj scriptural când afirmă: „De cine este biruit fiecare om, de acela este și sclav.”

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.) citează 2 Petru 3:8 ca provenind de la Petru în lucrarea sa „Despre Înviere”.

Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru2:22 : „Cirenicii spun că virtutea însăși trebuie lăudată din acest motiv, pentru că ea produce plăcere. Adevărat, spune câinele murdar sau porcul care se tăvălește în noroi.” „Instituțiile divine”, cartea 3, capitolul 8, p. 75

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 2:22: „se cufundă în pofte murdare, ca scroafa care se tăvălește în noroi; căci se ung cu noroi cei care se închină zeilor, adică cei care se închină noroiului și pământului.” „Instituțiile divine”, cartea 4, capitolul 17, p. 119

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 3:8, care este și Psalmul 90:4. „Instituțiile divine”, cartea 7, capitolul 14, p. 211

Mulți au interpretat „ziua Domnului” ca fiind de 1.000 de ani.

După Niceea

Sinodul de la Niceea (mai-iunie 325 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 2:22 (câini și scroafe) în canonul 12, p. 27.

? „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea 3, capitolul 3, paginile 133-135, discută despre cărțile Noului Testament. El afirmă că 1 Petru este autentică. El spune că cele 14 epistole ale lui Pavel sunt bine cunoscute, deși biserica din Roma se îndoia că Pavel a scris Epistola către Evrei. El afirmă că 2 Petru este contestată. Așa-numitele Fapte ale lui Pavel, [Păstorul lui] Hermas, Faptele lui Petru, Evanghelia lui Petru, Predica lui Petru și Apocalipsa lui Petru nu sunt autentice. Părinții Niceeni și Post-Niceeni, Seria a II-a, vol. 1, p. 133-135

Firmicus (sec. al IV-lea) face referire la 2 Petru 2:11

Atanasie (367 d.Hr.) nu face referire la niciun verset specific din 2 Petru, dar enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” 39, p. 552

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează două cărți ale lui Petru ca făcând parte din Noul Testament. Ea citează integral 2 Petru 1:1.

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.) „Și, din nou, deși este conștient că este părtaș la natura divină, așa cum spune sfântul apostol Petru în a doua sa Epistolă, totuși nu trebuie să măsoare natura divină prin limitările propriei sale naturi...” Din „Despre Sfânta Treime”, cartea 1, capitolul 18, p. 45

Efraim Sirianul (373 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) (implicit) menționează cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. „Prelegeri catehetice”, Prelegerea 4, cap. 36, p. 27-28

Chiril al Ierusalimului (c. 349–386 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 1:19 în Prelegerea 10.15, p. 61

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 1:21: „la fel și Duhul Sfânt este unul singur, care a lucrat prin profeți”,

Al treilea Sinod de la Cartagina (397 d.Hr.)

Schismaticul Lucifer din Cagliari (370/371 d.Hr.)

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Iulius Firmicus Maternus (sec. al IV-lea) Eroarea religiilor păgâne

Ieronim (404 d.Hr.) face referire la 2 Petru 1:4;2:13 ; 3:10

Ieronim spune: „Apostolii Iacov, Petru, Ioan și Iuda au publicat șapte epistole, atât spirituale, cât și la obiect, scurte și lungi, scurte în cuvinte, dar bogate în conținut, astfel încât sunt într-adevăr puțini cei care nu se simt în întuneric când le citesc.” Scrisoarea 53 (Către Paulinus), vol. 6, p. 102.

Ieronim a observat însă că stilul din 1 Petru și 2 Petru este diferit. El a spus că acest lucru se datorează faptului că Silvan a redactat 1 Petru în calitate de scrib.

Augustin din Hippo (416-430 d.Hr.) menționează 2 Petru 1:4 ca fiind scrisă de apostolul Petru în lucrarea „Despre procedurile lui Pelagius”, cap. 42, p. 202 (vol. 5). El se referă, de asemenea, la 2 Petru 1:2, 17, 21; 2:4, 15, 20; 3:9, 11, 18

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) face aluzie la 2 Petru 2:19 în „Institutele lui Ioan Casian”, cartea 5.8, p. 238

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.) face referire la 2 Petru 2:4; 3:11

„Speculum” (secolul al V-lea) face referire la 2 Petru 1:2 (3), 5;2:11 , 13; 3:9, 10, 11

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.) face referire la 2 Petru 1:21; 2:4

Varimadum (445/480 d.Hr.) se referă la 2 Petru 1:21

Ioan din Damasc (706-749 d.Hr.) „...șapte epistole catolice, și anume una a lui Iacov, două ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda...” Expunerea credinței ortodoxe, cartea 4, cap. 17, p. 90

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Ereticul Priscilian face referire la 2 Petru 2:2

Pseudo-Ipolit (după 235/236 d.Hr.) menționează 2 Petru 3:3 ca fiind scrisă de Petru. Secțiunea 10, p. 244

Pseudo-Ciprian (după 358 d.Hr.) face referire la 2 Petru 2:13

Pseudo-Metodiu (după 312 d.Hr.) conține un citat care poate fi jumătate din 1 Petru 2:6, Psalmul 118:22; sau Isaia 28:16. Discursul despre Simeon și Ana, cap. 6, p. 387

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.) face referire la 2 Petru 2:20; 3:9, 10, 11

Ereticul pelagian Iulian din Eclanum (c. 454 d.Hr.) face referire la 2 Petru 3:11

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din 2 Petru arată că există mici variații manuscrisale, dar nu și erori semnificative din punct de vedere teologic.

p72 Papirusurile Bodmer 7 și 8: 1 Petru 1:1-5:14, 2 Petru 1:1-3:18 și Iuda 1-25. c. 300 d.Hr. O fotografie a unei părți din acest manuscris (care prezintă 2 Petru1:16 -2:2) se găsește în The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts, p. 468. Se menționează că scrisul este realizat „într-un stil documentar”.

p74 (=Bodmer 17) Faptele Apostolilor 1:2-5,7-11,13-15,18-19,22-25; 2:2-4; 2:6-3:26; 4:2-6,8-27; 4:29-27:25; 27:27-28:31; Iacov 1:1-6,8-19,21-23,25,27; 2:1-3,5-15; 18-22, 25-26; 3:1,5-6,10-12,14,17-18; 4:8,11-14; 5:1-3, 7-9, 12-14, 19-20; 1 Petru 1:1-2, 7-8, 13, 19-20, 25; 2:6-7, 11-12, 18, 24; 3:4-5; 2 Petru 2:21; 3:4, 11, 16; 1 Ioan 1:1,6; 2:1-2,7,13-14,18-19,25-26; 3:1-2,8,14,19-20; 4:1, 6-7, 12, 16-17; 5:3-4, 9-10, 17; 2 Ioan 1, 6-7, 13; 3 Ioan 6, 12; Iuda 3, 7, 12, 18, 24 (sec. al VII-lea)

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament conține Iacov 2:4 și 1 Petru 1:12

Secolul al VII-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Secolul al VI-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.), Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin în întregime 2 Petru.

Vulgata Clementină din secolele IV-V face referire la 2 Petru 1:1; 2:14

Vulgata lui Wordsworth-White, din secolele IV-V, face referire la 2 Petru 1:1-2; 3:9

Vulgata de la Stuttgart, din secolele IV-V, face referire la 2 Petru 1:1-2; 3:9

048 secolul al V-lea

0209 (sec. al VII-lea)

Italică (h) secolul al V-lea

Italic (j) secolul al V-lea

Italic (q) secolele al VI-lea/al VII-lea

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Ephraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Siriacă Peshitta [SyrP] Peste 350 de manuscrise, cele mai vechi datând din 411-435 d.Hr. (2 Petru3:18 , conform lui Bruce Metzger în A Textual Commentary on the New Testament, p. 633.)

Siriacă harcleană [SyrH] secolele III/IV sau 616 d.Hr. face referire la 2 Petru 1:3-5,10,17,19,21; 2:4,6,9-13,15,20; 3:9-11,18

Siriaca filoxeniană [SyrPh], din anii 507/508 d.Hr., face referire la 2 Petru 1:3, 10, 14, 17; 2:4, 6, 11-13, 15, 17, 20; 3:9-11, 18

Siriaca palestiniană [SyrPal] din secolul al VI-lea face referire la 2 Petru 1:1-5,10;3:10 -11,18

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Gotic 493-555 d.Hr.

Vezi www.BibleQuery.org/2 Peter Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale 2 Petru.