< Întrebare biblică din 2 Corinteni

Î: În ce fel se deosebește 2 Corinteni de celelalte epistole ale lui Pavel?

R: 2 Corinteni este una dintre epistolele mai personale ale lui Pavel, referitoare la chestiuni familiale din cadrul bisericii. Este foarte sinceră, prezentând o biserică foarte imperfectă și modul în care Pavel gestionează situația. În timp ce abordează situațiile din biserica din Corint, Pavel dezvăluie mai multe despre sine în 1 și 2 Corinteni decât în orice altă carte. Se pare că Pavel a scris 1 Corinteni în primul rând ca învățător, iar 2 Corinteni în primul rând ca păstor.

Î: Care este ordinea călătoriilor lui Pavel și a scrisorilor către corinteni?

R: Pavel a avut următoarele interacțiuni.

a) 50-52 d.Hr. Pavel a vizitat pentru prima dată Corintul în cea de-a doua călătorie misionară, după Atena, conform Faptele Apostolilor 18.

b) Le-a scris o scrisoare care s-a pierdut

c) 54-55 d.Hr. A scris 1 Corinteni, probabil în timp ce se afla la Efes

d) A făcut o a doua vizită „dureroasă” la Corint (2 Corinteni 2:1; 12:21)

e) A scris o a treia scrisoare către Corint, care s-a pierdut

f) 55-57 d.Hr. A scris 2 Corinteni după ce a vizitat Corintul de două ori (2 Corinteni 12:14; 13:1)

g) A vizitat Corintul pentru a treia oară.

Î: Care este schița generală a cărții 2 Corinteni?

R: Iată o schiță.

1 Dezamăgirea lui Pavel față de viață și încrederea în Hristos

2-3 Suferința și împăcarea

4-5 Să nu vă descurajați, pentru că suntem împăcați

6-7 Îndemnul de a nu primi în zadar harul lui Dumnezeu

8-9 Apel pentru colectele destinate celor din Ierusalim

10-13 Apel la acceptarea apostoliei lui Pavel

Î: În 2 Corinteni 1:1; 1 Corinteni 1:2; 1 Tesaloniceni 1:1 și 2 Tesaloniceni 1:1, întrucât exista o singură biserică într-un oraș, ar trebui să existe astăzi o singură biserică în fiecare oraș?

R: Există trei niveluri de exprimare a unității creștine: credincioșii din aceeași adunare locală, credincioșii din diferite adunări și unitatea dintre diferite biserici. Acest răspuns se referă doar la al treilea nivel, cu patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Aceste patru versete nu înseamnă că ar trebui să existe un singur loc de adunare, mai ales având în vedere că într-un oraș se află sute de mii de creștini.

2. Nimic nu spune că diviziunile administrative umane trebuie să dicteze modul în care sunt organizate bisericile. Ele pot fi situate în multe locuri geografice, deși acest lucru nu justifică existența bisericilor separate din cauza diviziunilor doctrinare sau de altă natură.

3. Toți creștinii autentici fac deja parte din singura și adevărata Biserică a lui Isus Hristos. Dacă loialitatea unui creștin față de propria sa biserică locală sau denominație este mai mare decât loialitatea sa față de Dumnezeu, atunci acel creștin are loialitățile greșite.

4. Din păcate, mulți lideri creștini nu au luat suficient de în serios învățăturile și poruncile privind unitatea dintre creștini. Citiți Efeseni 4:3-4; Filipeni 1:27; 2:1-4; 4:2; Romani 15:5-7; Ioan 17:20-23. Consultați următoarele întrebări și întrebările referitoare la 1 Corinteni 1:10-14 și Efeseni 4:4 pentru o discuție mai aprofundată.

Î: În 2 Corinteni 1:1, având în vedere că Biblia oferă exemplul unei singure biserici pe oraș și nu prezintă contraexemple, ar trebui oare ca acest exemplu să devină regula noastră, așa cum ne învață grupul care se numește „biserica locală”?

R: Nu. Dacă ați crede că fiecare exemplu, fără a fi însoțit de o poruncă sau de un contraexemplu, ar trebui urmat, atunci creștinii ar trebui:

a) Să nu se întâlnească niciodată în clădiri; să se întâlnească doar în case (1 Corinteni16:19 ; Filimon 2).

b) Să nu se prezinte niciodată în instanță ca reclamant, indiferent de motiv.

c) Bărbații să nu poarte niciodată pantaloni. Toți să poarte doar sandale, nu pantofi.

d) Să nu mănânce niciodată cartofi, porumb, ardei iute jalapeno sau alte alimente din Lumea Nouă.

e) Să nu mănânce înghețată, pizza, înghețată pe băț sau alimente despre care nu puteau ști în vremurile biblice.

f) Nu folosiți limba engleză în timpul slujbei, deoarece aceasta era necunoscută scriitorilor biblici.

g) Nu vă deplasați niciodată cu mașini, biciclete, avioane sau utilaje agricole.

h) Nu folosiți niciodată unelte agricole și niciun fel de mașini inventate după vremea lui Hristos.

i) Nu folosiți niciodată frigidere, electricitate, gaz, radio sau televizor.

j) Alte reguli ciudate.

Mai degrabă ar trebui să urmăm exemplul Scripturii, chiar și fără o poruncă, dacă:

1. Există un motiv întemeiat pentru a urma exemplul,

2. Nu există contraexemple și

3. Motivul pentru care nu există contraexemple nu se datorează pur și simplu timpului, tehnologiei, culturii sau circumstanțelor de natură nemorală.

Dacă ceva nu îndeplinește aceste trei criterii, înseamnă oare că este automat în regulă să facem acel lucru? – Nu neapărat. Ar trebui să judecăm ce trebuie să facem, fiind plini de cunoașterea Scripturii și întrebându-ne: „Ce ar vrea Dumnezeu să facem?”

Î: În 2 Corinteni 1:1-11, cum putem fi mângâiați sau cum putem mângâia pe alții?

R: Mângâierea altuia este un lucru individual, care depinde de persoană și de circumstanțe. 2 Corinteni 1:1-11 ne arată șase aspecte ale mângâierii primite sau oferite unui alt creștin.

a). Dumnezeu înțelege suferința noastră – 2 Corinteni 1:5

b). Experiența comună din trecut – 2 Corinteni 1:6, 8-9

c). Să ne amintim de speranța noastră viitoare – 2 Corinteni 1:7; 1 Tesaloniceni4:16 -18

d). Dumnezeu ne mângâie direct – 2 Corinteni 1:3-5

e) Să ne bazăm pe Dumnezeu ca să ne izbăvească – 2 Corinteni 1:9-10

f) Rugăciunea – 2 Cor 1:11

Î: În 2 Corinteni 1:4, ar trebui să-i mângâiem pe infractori, pe homosexualii practicanți care suferă de SIDA și pe alții care suferă pe bună dreptate?

R: Da. 2 Corinteni 1 nu limitează cercul celor pe care trebuie să-i mângâiem. Când îi mângâiem pe alții care suferă pe bună dreptate, ar trebui să ținem cont de următoarele:

1. Ei au nevoie să vadă iubirea lui Hristos strălucind prin noi și să știe că Dumnezeu îi iubește și dorește ca ei să se pocăiască și să devină copiii Lui.

2. Nu trebuie să ne concentrăm asupra faptei lor, dar nici nu ar trebui să le scuzăm fapta ca fiind banală sau nesemnificativă. Nu ar trebui să le facem pe plac spunându-le că a fost nedrept ca ei să fie prinși sau că viața sau sistemul sunt nedrepte.

3. Deși nu minimalizăm păcatul lor, ar trebui să subliniem faptul că Hristos aduce iertare și vindecare pentru păcatele noastre.

Î: În 2 Corinteni 1:5-11, de ce le-ar spune Pavel altora despre luptele sale de aici și când ar trebui să le spunem și noi altora?

R: În scrisorile sale, Pavel, în general, nu vorbește prea mult despre sine, iar când o face, este de obicei optimist și pozitiv. Iată o excepție notabilă. În versetul 1:11, el indică faptul că le spune aceste lucruri pentru ca ei să se poată ruga mai bine pentru el. Acest lucru le oferă șansa de a-l înțelege mai bine și, prin exemplul său, pot vedea că chiar și creștinii maturi și ascultători pot suferi uneori de depresie. În cele din urmă, ei pot vedea cum se descurcă Pavel cu depresia, apropiindu-se mai mult de Hristos. Paradoxal, harul lui Dumnezeu se simte mai intens nu în momentele cele mai bune, ci în cele mai grele.

Î: În 2 Corinteni 1:6, cum le aduc suferințele lui Pavel și ale lui Timotei mângâiere și mântuire corintenilor? De obicei, oamenii nu sunt mângâiați când aud că alții suferă.

R: Oamenii primesc mângâiere când aud că un prieten drag a trecut cu bine printr-o încercare. Suferința lui Pavel pentru Evanghelie a adus mântuirea lui Isus corintenilor și altora.

Î: În 2 Corinteni 1:8-9, de ce a ajuns Pavel să-și piardă speranța în viață, având în vedere că el însuși a spus: „A trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” în Filipeni1:21 ?

R: Filipeni1:21 arată atitudinea pe care Pavel o avea în închisoare și atitudinea pe care ar trebui să o avem noi. Pavel era totuși un om cu momente de disperare, iar în 2 Corinteni 1:8-9, Pavel era sincer și nu ascundea cât de jos se simțea în acel moment.

Există aici un aspect pe care creștinii îl pot aplica în propriile noastre vieți. Dacă înveți modul corect de a te simți față de ceva, dar uneori te-ai simțit altfel, este în regulă; fii sincer cu ceilalți și recunoaște când ai fost slab în credință. Mai important decât a afișa o fațadă nesinceră de „fericire permanentă” unul față de celălalt este să fii autentic și să nu te ferești să fii deschis față de ceilalți frați și surori.

Î: În 2 Corinteni 1:15-20, a mințit Pavel când a spus că va veni din nou și apoi nu a venit?

R: Pavel nu le-a promis că va veni; le-a spus doar că intenționa să vină. Astăzi, ar trebui să facem distincția între a face o promisiune și a-ți declara pur și simplu intențiile. Când situația se schimbă, este în regulă ca și intenția să se schimbe.

Î: În 2 Corinteni 1:15-20, cum ar trebui lumea să poată avea încredere că un „da” sau un „nu” al unui creștin este un „da” sau un „nu” sincer și de bună-credință?

R: Ar trebui să ne ținem promisiunile și angajamentele, chiar dacă mai târziu acest lucru devine incomod. Echilibrul în această privință constă în faptul că ar trebui să fim reticenți în a ne lăsa prinși în angajamente inutile. De asemenea, nu ar trebui să ne ținem cuvântul dacă acest lucru ar însemna, , să păcătuim făcând așa ceva. De exemplu, dacă ai promis odată, în mod nechibzuit, că vei jefui o bancă, nu jefui banca.

Un mafiot a definit odată un om cinstit spunând: „Odată ce este cumpărat, rămâne cumpărat.” Creștinii nu trebuie să fie așa. Trebuie să fim „necumpărați” și să nu acceptăm mită sau alte plăți secrete. Când cineva încheie o înțelegere cu noi, ar trebui să poată avea încredere în noi că nu vom „încălca regulile” atunci când credem că nu vom fi prinși. Când ni se încredințează să judecăm ceva imparțial și drept, ar trebui să fim deschiși și să ne îndeplinim obligația cu onestitate, indiferent de banii pe care i-am putea câștiga acceptând o mită.

Î: În 2 Corinteni 1:17-19, ar trebui credincioșii să se răzgândească vreodată în privința unei promisiuni?

R: Biblia arată că credincioșii nu ar trebui să-și încalce o promisiune, cu excepția următoarelor condiții.

1. O fată care locuiește acasă este contrazisă de tatăl ei (Numeri 30:3-5).

2. O soție este contrazisă de soțul ei (Numeri 30:6-8, 15).

3. Desigur, prioritatea noastră numărul unu este să-L mulțumim pe Dumnezeu. Prin urmare, nu ar trebui să-ți ții o promisiune dacă aceasta ar însemna să păcătuiești și să nu te supui lui Dumnezeu.

4. În concordanță cu punctul 3, mulți creștini consideră că, dacă respectarea unei promisiuni sau spunerea adevărului ar contribui la uciderea unei persoane, atunci ar trebui să căutăm să-i salvăm viața. De aceea, unii creștini au mințit naziștii când aceștia i-au întrebat dacă ascundeau vreun evreu.

Vezi și următoarea întrebare.

Î: În 2 Corinteni 1:17-19, cum ar trebui credincioșii să-și facă planuri într-un mod plăcut lui Dumnezeu, în comparație cu un mod lumesc, carnal?

R: Când ne asumăm un angajament, oamenii ar trebui să se poată baza pe noi că ne vom respecta angajamentele. Singurele excepții sunt un angajament de a face rău sau imposibilitatea de a-l îndeplini din cauza unor factori care nu țin de voința noastră. Nu-ți schimba planurile doar din interes personal. Nu fi nestatornic. Nu faceți planuri din dorința de răzbunare, invidie, ură sau lăcomie. În cele din urmă, nu vă asumați angajamente pe care nu trebuie să le faceți. Puteți să le spuneți oamenilor intențiile voastre actuale, fără a le transforma într-o promisiune sau un angajament.

Î: În 2 Corinteni 2:1-4, când ar trebui să evităm o vizită pentru că este „dureroasă”?

R: Nu ar trebui să evităm lucrurile doar pentru că sunt neplăcute, nici să facem lucruri doar pentru că ne fac să ne simțim bine. Se pare că vizita anterioară, a doua vizită, nu a decurs deloc bine pentru unii. Pavel a vrut să treacă ceva timp înainte de a se întoarce, probabil pentru a evita repetarea situației de la vizita anterioară. Scopul lui Pavel nu era evitarea durerii, ci împăcarea. Uneori, dacă cineva este foarte nemulțumit de tine, este bine să-i acorzi puțin timp înainte de a aborda problema.

În mod similar, ca părinți, nu ar trebui să ne disciplinăm copiii atunci când ne-am pierdut cumpătul. Este perfect în regulă să-i spui copilului tău: „O să te pedepsesc pentru asta, dar nu chiar acum. Am nevoie de timp să mă calmez mai întâi.” Apoi, disciplinează-l pe copil așa cum se cuvine, pentru a-l ajuta, nu pentru a-ți satisface mânia.

Pavel le-a scris o scrisoare, în parte, ca un substitut mai potrivit pentru o vizită dureroasă.

Î: În 2 Corinteni 1:9, unul dintre beneficiile circumstanțelor deprimante în care se afla Pavel a fost faptul că i s-a reamintit să nu se încreadă în sine însuși. Cum putem practica faptul de a nu ne încrede în noi înșine?

R: Poți privi această întrebare din două perspective.

Pe termen lung, când vrem să-I spunem lui Dumnezeu: „Mă descurc eu, nu am nevoie de Tine”, acesta este un semn că ne îndreptăm spre o cădere. Marea majoritate a oamenilor, cel puțin în Occident, cred că au mai mult control asupra a ceea ce li se întâmplă decât au în realitate. Ei cred că au o cunoaștere mai sigură a modului în care se vor desfășura lucrurile decât au de fapt. Chiar și cele mai bine puse la punct planuri pot fi distruse complet de un singur accident rutier, o singură infracțiune, o singură boală gravă sau un singur diagnostic de cancer.

În viața de zi cu zi, cerem puterea și ajutorul lui Dumnezeu doar când avem probleme sau când nu vedem nicio cale de a reuși pe cont propriu? Este greșit să-L rugăm pe Dumnezeu doar ca ultimă soluție. Ar trebui să cerem ca puterea lui Dumnezeu să curgă prin noi tot timpul. Motivul pentru care ar trebui să cerem acest lucru NU este doar pentru a-I arăta respect lui Dumnezeu, ci pentru că avem cu adevărat nevoie de ea, pentru a face tot ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să facem.

Î: În 2 Corinteni 1:10, de ce vorbește Pavel despre izbăvirea lui Dumnezeu folosind trei timpuri verbale diferite?

R: Există trei aspecte diferite la care ar trebui să ne gândim.

În trecut, Dumnezeu ne-a izbăvit deja. Dumnezeu ne-a izbăvit deja de moarte și de pedeapsa ei prin moartea lui Isus Hristos pe cruce pentru păcatele noastre.

În prezent, Dumnezeu ne izbăvește acum de pericol și ne păzește, pecetluind mântuirea noastră.

În viitor, vom primi moștenirea și răsplătirile promise, dar încă nu le avem.

Î: În 2 Corinteni 1:23, când ar trebui să ne schimbăm planurile pentru a nu pune pe altcineva într-o situație jenantă?

R: Este în regulă să spui că intenționezi să faci ceva, dacă ai planificat sincer acest lucru, și apoi să-ți schimbi planurile mai târziu. Amintește-ți că un program poate fi și el un idol. Dacă nu ne-am asumat deja un angajament ferm, atunci analizează avantajele și dezavantajele de a face ceva față de a nu face. În general, nu vrei să faci ceva doar pentru a-l pune într-o situație jenantă pe altcine . Dar dacă neîndeplinirea acelui lucru ar dezamăgi o mulțime de oameni, doar de dragul sentimentelor unei singure persoane, atunci cel mai bun lucru ar putea fi să-l faci oricum. Totuși, ai putea încerca să-i spui cu blândețe acelei persoane că ai de gând să faci acel lucru și de ce.

Î: În 2 Corinteni 2:5, când mustrăm pe cineva care avea nevoie de mustrare, cum știm care este limita pentru a nu fi prea severi cu acea persoană?

R: Iată trei puncte de luat în considerare în răspuns.

a) Disciplina, inclusiv disciplina bisericească, nu ar trebui să fie niciodată un scop în sine, ci mai degrabă un instrument. Ea servește scopului de a încerca să-i aducă pe indivizi înapoi la pocăință și de a arăta restului bisericii și lumii că acest comportament sau această credință este intolerabilă în biserică.

b) În ceea ce privește nivelul disciplinei, ia în considerare rezultatul probabil al continuării cursului actual de acțiune și ia în considerare rezultatul probabil al alternativei.

c) Cum este percepută disciplina de către persoana care face obiectul acesteia? Pare arbitrară, răutăcioasă sau inconsecventă, iertându-i pe unii și fiind mai severă cu alții?

Î: În 2 Corinteni 2:5, era Pavel supărat pe „o anumită persoană care l-a jignit pe Pavel”, așa cum afirmă „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 1113?

R: Nu există dovezi care să susțină această speculație. Persoana respectivă a făcut ceva greșit, iar 2 Corinteni nu precizează despre ce anume era vorba. Cu toate acestea, mulți consideră că era vorba de aceeași persoană care a comis o faptă imorală menționată în 1 Corinteni 5:1-13.

Mai mult, mânia nu este o descriere exactă a sentimentelor lui Pavel în acest context. Pavel tocmai spusese în 2 Corinteni 2:4 că ceea ce a scris a fost „cu lacrimi”, așa că Pavel simțea mai degrabă tristețe și dezamăgire, decât mânie față de persoana respectivă.

Î: În 2 Corinteni 2:10-11, credeți că era vorba de același bărbat care a avut relație cu soția tatălui său, menționat în 1 Corinteni 5:1-5?

R: Este destul de improbabil, deoarece Pavel spune: „dacă am iertat ceva”. Singura posibilitate ar fi ca el să fi fost acuzat pe nedrept că a avut o relație cu soția tatălui său.

Î: În 2 Corinteni 2:11, care este pericolul de a nu exprima iertarea atunci când este necesar?

R: 2 Corinteni 2:11 spune că Satana poate distruge prin întristare excesivă și descurajare. Disciplina, fără a da răgaz sau fără ca persoana disciplinată să vadă vreo speranță că aceasta se va sfârși, tinde să producă disperare. De ce să te supui disciplinei, când supunerea față de ea este percepută ca neavând niciun efect față de nesupunere? Așadar, dacă un membru al bisericii este disciplinat, este bine să se discute și condițiile viitoare de restaurare. Altfel, persoana respectivă poate ajunge la concluzia că nu există nicio speranță de a se întoarce din această situație.

Așa cum spune J. Sidlow Baxter, Satana poate folosi spiritual o sită (Luca 22:31), uneltiri (2 Corinteni 2:11), buruieni care să sufoce (Matei 13:22), „uneltiri” pentru a înșela (Efeseni 6:11), deghizarea într-un înger (2 Corinteni 11:14) și capcane pentru a prinde oamenii (2 Timotei 2:26).

Î: În 2 Corinteni 2:11, care este pericolul de a nu lua măsurile disciplinare necesare?

R: Există pericolul ca persoanele implicate să nu se pocăiască. Există pericolul unui exemplu rău pentru restul bisericii. Aceasta ar putea părea opțiunea „cea mai puțin dureroasă” pe termen scurt, dar poate fi opțiunea cea mai dureroasă pe termen lung. Gândiți-vă însă pe termen lung. Scopul nu este cum se va simți temporar astăzi persoana care are nevoie de disciplină, ci ce va rămâne în inima și caracterul ei.

Î: În 2 Corinteni 2:12-13, având în vedere că Pavel avea o ușă deschisă pentru a predica în Troas, ar fi trebuit oare să plece de acolo și să se ducă în Macedonia, așa cum a făcut?

R: Deși nu cunoaștem toate detaliile privind situația specifică a lui Pavel, se pot spune două lucruri în general.

1. Cel mai important lucru este să ascultăm de Dumnezeu, nu să trecem prin fiecare ușă deschisă.

2. Când tânjim foarte mult să vedem pe cineva, Dumnezeu, în îndurarea Sa, ne înțelege și sentimentele noastre.

Î: În 2 Corinteni 2:12-13, de ce ar trebui corintenii și Tit să se simtă puțin vinovați aici?

R: Pavel renunța la ceea ce părea a fi o mare oportunitate de evanghelizare în orașul Troas pentru a se întoarce să vadă ce mai fac ei. Mulți dintre corinteni ar fi fost fericiți să-l vadă pe Pavel, dar abaterea lui Pavel l-a împiedicat să predice altora.

Î: În 2 Corinteni 2:14, dacă creștinii triumfă întotdeauna în Hristos, atunci de ce cad uneori?

R: 2 Corinteni 2:14 nu sugerează că creștinii triumfă întotdeauna fără păcat asupra tuturor lucrurilor, pentru că creștinii încă mai păcătuiesc. Mai degrabă, noi suntem parte din triumful lui Hristos de pe cruce și vom triumfa asupra vieții în general, pe măsură ce vom intra în sala eroilor victorioși: adică, în Cer.

Î: În 2 Corinteni 2:17, având în vedere că mulți au denaturat Cuvântul lui Dumnezeu, avem oare doar cuvintele denaturate ale lui Dumnezeu, iar adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu a pierit de pe pământ?

R: Nu. Învățătorii înșelători pot încă să predice un cuvânt al lui Dumnezeu denaturat. Cu toate acestea, adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu nu va lipsi niciodată, iar cuvântul lui Dumnezeu nu se va pierde niciodată, așa cum promite Isaia 59:21.

Î: În 2 Corinteni 3:5, cum cultivăm lipsa încrederii în noi înșine într-un mod corect, față de un mod incorect?

R: Unii oameni nu o fac. Ei emană prea multă încredere de sine și aroganță și sunt neplăcuți pentru mulți alții din jurul lor. Și, de obicei, nici măcar nu știu de ce. Dacă vrei pur și simplu să împărtășești altora ce s-a întâmplat cu tine și simți această nevoie copleșitoare de a împărtăși pentru că te va face să arăți bine, asta nu înseamnă să fii comunicativ, ci să fii mândru.

Dacă Dumnezeu nu ne face suficienți pentru slujirea noastră, atunci nu vom avea succes în ea. Așadar, nu ar trebui să fim nici prea încrezători (în noi înșine), nici să avem lipsă de încredere (în Dumnezeu).

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1828, pentru mai multe informații.

Î: În 2 Corinteni 3:11, ce anume trecea la neființă aici?

R: Aceasta se referă la întreaga Lege, inclusiv la Cele Zece Porunci, nu doar la Legea ceremonială. Desigur, acestea au fost înlocuite de porunci din Noul Testament. Și multe dintre porunci sunt aceleași: să nu te închini la idoli, să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi etc. Deși slujim în felul nou al Duhului, nu în felul vechi al legii scrise (Romani 7:6), felul nou include totuși și ascultarea acestor porunci.

Î: Oare 2 Corinteni 3:13-15 înseamnă că alegerea lui Moise de a-și pune un văl peste față a fost motivul pentru care evreii au fost orbiți față de Hristos?

R: Nu. Pavel a adus acest exemplu ca o analogie bazată pe Exodul 34:33-35 pentru a ilustra cum oamenii aflați atât de aproape de slava lui Dumnezeu puteau totuși să fie atât de orbi. Pavel arată, de asemenea, cât de esențial era să te întorci mai întâi la Domnul pentru a nu fi orbit. În cele din urmă, o persoană nu poate înțelege pe deplin toate semnificațiile și prefigurările din Vechiul Testament, dacă nu citește Noul Testament.

Î: Versetul din 2 Corinteni3:17 , care spune că Domnul este Duh, dovedește oare că Isus este Duhul Sfânt, așa cum cred penticostalii unitarieni?

R: Dumnezeul Trinitar este Duh, dar asta nu înseamnă că era imposibil ca Isus să aibă și un trup fizic, atât înainte, cât și după înviere.

Î: În 2 Corinteni 4:2, care sunt câteva mijloace posibile de a vesti Evanghelia pe care NU ar trebui să le folosim?

R: Nu ar trebui să folosim forța, alte forme de constrângere sau legi. Nu ar trebui să folosim amenzi, mită sau alte stimulente financiare. Nu ar trebui să folosim minciuni sau înșelăciuni. Nu ar trebui să folosim lingușeli sau calomnii. Una dintre fiicele mele mi-a spus odată: „O să aflu care dintre prietenii mei nu sunt creștini și nu o să mai fiu prietenă cu ei.” I-am explicat că acest lucru era greșit. Deoarece dorim ca oamenii să aleagă în mod voluntar să-L iubească pe Dumnezeu, ei trebuie să poată face această alegere din proprie voință. Dacă îi punem sub presiune să facă acest lucru, atunci ne aflăm în situația îngrozitoare de a încerca să ne substituim Duhului Sfânt în a-i aduce pe oameni la Hristos.

De aceea, atunci când oferim hrană celor flămânzi, îngrijire medicală celor bolnavi sau împrumuturi celor săraci, le oferim aceste lucruri indiferent dacă sunt sau nu creștini sau dacă și-au exprimat interesul de a veni la Hristos.

Î: În 2 Corinteni 4:3-4, de ce ar permite Dumnezeu ca Evanghelia să fie ascunsă celor care pier?

R: Pentru cei care înăbușă adevărul despre Dumnezeu care le-a fost deja dat (Romani1:18 -32), Dumnezeu nu are nicio obligație să le dea mai mult adevăr. Într-adevăr, dacă cineva urmează să-L respingă pe Dumnezeu, 2 Petru2:20 -22 arată că, cu cât știu mai puțin, cu atât va fi mai bine pentru ei.

Î: În 2 Corinteni 4:4, cine este dumnezeul veacului acesta?

R: Este vorba de Satana, căruia i s-a dat un anumit grad de control asupra acestei lumi, conform 1 Ioan 5:19. El este numit „prințul acestei lumi” în Ioan 12:31, 14:30 și16:11 . Satana este numit, de asemenea, „stăpânul împărăției aerului” în Efeseni 2:2. A se vedea și Efeseni6:12 și Coloseni 1:13.

Ca o notă marginală, Irineu, episcopul de Lyon (182-188 d.Hr.), discutând acest verset al lui Pavel, a avut o interpretare diferită a acestuia. El considera că „Dumnezeul acestei lumi” era adevăratul Dumnezeu și că adevăratul Dumnezeu i-a orbit pe necredincioși, după cum se menționează în lucrarea lui Irineu „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 7.1, p. 420. Scriitorii Bisericii primare erau oameni evlavioși, dar și ei au făcut greșeli. Cu toate acestea, în lucrarea lui Irineu „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 6.2, el menționează că Scriptura se referă la dumnezeii falși ca la niște dumnezei, adăugând însă precizarea că, în realitate, aceștia nu sunt deloc dumnezei. În Fragmentul 46, p. 575, Irineu spune, de asemenea, că dumnezeul acestei lumi este Satana.

Î: În 2 Corinteni 4:7, ce sunt „vasele de lut” care conțin comoara?

R: Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să știm mai întâi ce este comoara și să analizăm versetele dinainte și de după. „Această comoară” este, mai precis, „lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”, conform 2 Corinteni 4:6.

2 Corinteni 4:8-10 arată că suntem

strâmtorați din toate părțile, dar nu zdrobiți (4:8)

Încurcați, dar nu disperați (4:8)

persecutați, dar nu părăsiți (4:9)

Doar doborâți, dar nu nimiciți (4:9)

Purtăm mereu în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru (4:10 )

Noi, cei vii, suntem mereu predați morții pentru Isus, ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor (4:11 ).

Moartea [martiriul] lucrează în noi [Pavel și tovarășii săi], dar viața [veșnică] lucrează în voi [corintenii] (4:12 ).

În plus, vasele de lut pot fi folosite pentru orice scop dorește proprietarul (Ieremia 18:1-10), unele vase pentru scopuri nobile, iar altele pentru scopuri ignobile (2 Timotei2:20 -21).

Este interesant faptul că 2 Corinteni 4:8-10 nu ar avea niciun sens dacă ar fi plasat după 2 Corinteni 4:6, cu excepția cazului în care 2 Corinteni 4:7 s-ar afla între ele, legându-le în mod crucial.

Vasele de lut sunt „noi” (4:8-9), trupul nostru (4:10 ) și „trupul nostru muritor” (4:11 ).

Dumnezeu a ales să pună această mare comoară în noi, care suntem numiți, fără prea multă laudă, vase de lut. Vasele de lut au un aspect foarte simplu, iar un vas nu durează mult; este ușor ca cineva să-l spargă. Cu toate acestea, un vas de lut poate fi util și poate păstra cu fidelitate conținutul lichid din interiorul său fără să se scurgă.

Este o experiență fundamental nouă în Biblie faptul că comoara pe care Dumnezeu ne-a dat-o este păstrată nu într-o cutie de tămâie sau într-un chivot, ci chiar în interiorul nostru. Vechiul Testament a prefigurat acest lucru când a spus: „Dar acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune Legea Mea în mintea lor și o voi scrie în inimile lor. Și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciun om nu-și va mai învăța aproapele sau fratele său, zicând: «Cunoaște-L pe Domnul», pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei, zice Domnul.” Ieremia 31:33-34a

Î: În 2 Corinteni 4:7, de ce ar alege Dumnezeu să pună comoara în vase de lut?

R: Contrastul dintre comoara de nedescris și vasul de lut foarte ieftin. În timp ce oamenii pun adesea pietre prețioase în monturi scumpe din aur, a pune o comoară într-un vas de lut ar părea ciudat, cu excepția cazului în care ai încerca să ascunzi comoara. Vasele de lut erau obișnuite și foarte neimpresionante. Acest lucru are scopul de a arăta că Dumnezeu este Cel care are slava, nu noi. Un vas de lut nu rivalizează cu comoara din interior. De asemenea, în cazul oștirii lui Ghedeon din Judecători 7, lumina torțelor nu s-a văzut până când nu au spart vasele de lut în care se aflau. Așadar, oamenii trebuie să vadă comoara și lumina care vin de la noi, care, recunoaștem, suntem foarte obișnuiți.

Î: În 2 Corinteni 4:8-9, ce face Pavel aici?

R: La fel cum a vorbit despre comori în vase de lut, el continuă cu mai multe paradoxuri.

2 Corinteni 4:8, pentru a păstra jocurile de cuvinte din greacă, ar putea fi tradus astfel: „strânși, dar nu zdrobiți; în încurcătură, dar fără să ne pierdem mințile; persecutați, dar nu lăsați să murim; doborâți, dar nu înfrânți.

Dărâmați la pământ, dar nu doborâți, mereu pe moarte, dar niciodată morți.” Chiar și atunci când circumstanțele ar face pe cineva să se simtă descurajat, nu trebuie să trăim sub stăpânirea circumstanțelor.

Î: În 2 Corinteni 4:1, 16-17, de ce nu și-a pierdut Pavel curajul?

R: Răspunsul scurt este că a ales să nu o facă. 2 Corinteni 4:1 spune că motivul este faptul că avea această slujire. 2 Corinteni 4:16 spune că, în aparență, se ofilea. Cu alte cuvinte, bătăile, lapidările, precum și faptul că se afla în temnițe și în lanțuri i-au afectat trupul, iar el nu mai era la fel de puternic și sănătos fizic cum fusese odinioară sau cum ar fi fost în lipsa persecuțiilor. Dar cele două răsplăți – aceea de a vedea oamenii venind la Domnul și propria sa întoarcere viitoare acasă, în cer – au făcut ca totul să merite efortul.

Î: În 2 Corinteni 4:17, ce înseamnă expresia „greutatea slavei”?

R: Termenul ebraic pentru „glorie” poate însemna și „greu” sau „greutate”. „Greu” era modul în care evreii concepeau gloria lui Dumnezeu. Este un mod bun de a ne gândi și noi la gloria lui Dumnezeu.

Î: În 2 Corinteni 5:21, cum a devenit Isus păcat? A invadat Satana trupul lui Isus, așa cum au învățat mulți învățători falși, inclusiv Rev. Moon în „Principiul Divin” (ediția a cincea, 1977), pp. 147-148, 330?

R: Nu. Isus a luat asupra Sa pedeapsa păcatului nostru și a simțit separarea de Dumnezeu Tatăl pe care o meritam cu toții.

Trebuie menționat că un membru al Bisericii Unificării a negat, într-o dezbatere televizată, că ar crede că trupul lui Isus a fost invadat de Satana. Cu toate acestea, iată ce a învățat Rev. Moon în „Principiul Divin” (ediția a cincea, 1977).

„Principiul Divin”, p. 148: „Isus nu a putut îndeplini scopul providenței mântuirii fizice deoarece trupul său a fost invadat de Satana. Cu toate acestea, el a putut stabili baza mântuirii spirituale... prin... sângele de pe cruce.”

„Principiul Divin”, p. 330: „Acest lucru [faptul că Moise a lovit de două ori stânca] prefigura posibilitatea ca, atunci când Isus, Stânca substanțială, urma să vină, trupul său să fie invadat de Satana prin crucificare, din cauza necredinței poporului...”

Principiul Divin, pp. 147-148 „Deoarece poporul evreu nu a crezut în Isus și l-a predat pentru a fi răstignit, trupul său a fost invadat de Satana, iar el a fost ucis. Prin urmare, chiar și atunci când creștinii cred în Isus și devin un singur trup cu El, al cărui trup a fost invadat de Satana, trupurile lor rămân în continuare supuse invaziei lui Satana.”

Principiul Divin, p. 510 „Cu toate acestea... trupul fizic al lui Isus a fost predat în mâinile lui Satana ca condiție de răscumpărare pentru restaurarea evreilor și a întregii omeniri înapoi în sânul lui Dumnezeu; trupul său a fost invadat de Satana. În mod firesc, mântuirea fizică a omenirii a rămas neîmplinită, iar Isus a murit, promițând că aceasta se va realiza când Domnul va veni din nou.” (Observați că se spune „Domnul” și nu „El” sau „Iisus”.)

În Biblie, acest lucru este infirmat de Faptele Apostolilor 2:31-32, care citează Psalmul16:10 , spunând că trupul lui Isus nu va cunoaște putrezirea sau descompunerea. Când Isus le-a apărut lui Toma și celorlalți ucenici în Ioan 20:24-28, El a demonstrat, prin urmele cuielor și prin rana din coastă, că era același trup, înviat la viață. În Ioan 2:19-21, Isus a menționat, de asemenea, că trupul Său va fi înviat.

Isus a fost făcut păcat pentru noi în mod substitutiv, dar El nu a fost niciodată păcătos în mod personal.

Î: În 2 Corinteni 5:2, de ce era Pavel atât de nemulțumit de viața de pe pământ?

R: Din motive similare cu cele ale cuiva care a fost plecat luni întregi și abia așteaptă să se întoarcă acasă și să-și revadă familia. Noi, creștinii, tânjim să-L vedem pe Hristos față în față și să ne întâlnim cu toți credincioșii care ne-au precedat. Din păcate, filmul „Heaven Can Wait” transmite exact mesajul opus.

Schimbarea deliberată, dar bruscă, a metaforelor folosite de Pavel – de la corturi la haine – s-ar putea datora faptului că, în calitate de făcător de corturi, Pavel și-a dat seama că aceeași pânză era folosită uneori atât pentru confecționarea hainelor, cât și a corturilor.

Î: În 2 Corinteni 5:2,4, dacă creștinii ar trebui să fie mulțumiți de viață, de ce ar trebui să „gemem”?

R: Ar trebui să fim mulțumiți și satisfăcuți că Îl urmăm pe Hristos și că primim ceea ce El ne-a dat. Dar, în mod paradoxal, ar trebui să tânjim și chiar să gemem să părăsim această lume pătată, nebună și cu inima frântă și să locuim pentru totdeauna cu Dumnezeu. Suntem aproape ca un copil mic într-o călătorie, care întreabă frecvent: „Am ajuns?”

Cuvântul „gemem” din versetele 2 și 4 contrastează cu „încrezători” din versetele 6 și 8. Așadar, trebuie să fim încrezători și, în același timp, să gemem, dacă înțelegem corect. Totuși, nu gemem pentru că avem în prezent un trup pământesc, ci mai degrabă pentru că tânjim după trupul nostru nemuritor.

Î: În 2 Corinteni 5:2-4, ar putea „dezbrăcați” și „îmbrăcați” să se refere la o „stare intermediară” între moarte și înviere?

R: Există două puncte de vedere.

Trei stări: în acest trup, în cer înainte de înviere și în Noul Cer și pe Noul Pământ într-un trup înviat.

Două stări: Unii văd aici doar două stări: mortalitatea „dezbrăcată” și viața veșnică „îmbrăcată” în cer. În sprijinul punctului de vedere al celor două stări stă faptul că Pavel contrastează aici doar două lucruri: mortalitatea și nemurirea.

Î: În 2 Corinteni 5:5, garanția este o promisiune sau un semn al unei plăți viitoare, pentru o primă tranșă, restul urmând mai târziu?

R: Cuvântul grecesc pentru „gaj” aici, arrhabon, poate avea ambele sensuri, în funcție de context.

Promisiune viitoare: În sprijinul primei semnificații, trupurile noastre sunt fragile și muritoare, iar noi avem doar promisiunea unui trup ceresc total diferit de trupul nostru pământesc.

Avans: În sprijinul celui de-al doilea sens, suntem acum o creație nouă, îi aparținem lui Isus acum, avem Duhul Sfânt acum, iar Împărăția cerurilor este în noi acum.

Desigur, un al treilea punct de vedere este că acest cuvânt grecesc se potrivește perfect aici, deoarece ambele sensuri sunt adevărate.

Î: În 2 Corinteni 5:7, se referă expresia „Căci umblăm prin credință, nu prin vedere” la muzica instrumentală?

R: Deloc, în ciuda a ceea ce învață un autor al Bisericii lui Hristos. Aceasta nu se referă la muzica instrumentală mai mult decât se referă acest verset la cântat sau la bătut din palme. Broșura Bisericii lui Hristos intitulată „Muzica instrumentală în închinare”, la pagina 28, afirmă că muzica instrumentală în închinare „1. Încalcă legea credinței (2 Corinteni 5:7; Evrei 11:6; Romani10:17 )”. La fel, nici celelalte două versete invocate pentru a susține că muzica instrumentală încalcă legea credinței nu au nicio legătură cu muzica.

La paginile 3-5, autorul, James M. Tolle, încearcă să susțină că orice formă de închinare care nu este revelată în Cuvântul divin nu se bazează pe credință, iar o investigație meticuloasă a revelației lui Hristos nu va găsi niciun cuvânt în favoarea muzicii instrumentale în închinare. Cu toate acestea, Vechiul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu, iar cartea Apocalipsa este, de fapt, Revelația lui Isus Hristos. Nici Noul Testament nu menționează amvoanele. Dacă ignorăm „meticulos” Vechiul Testament, cum ar fi Neemia 8:4, s-ar putea argumenta mai convingător că nu ar trebui să avem amvoane în biserică decât că nu ar trebui să avem niciodată muzică instrumentală. Este trist să vedem cum oamenii pot încerca să folosească versete total irelevante pentru a-și susține doctrinele sectare.

Acum, creștinii evanghelici nu spun că bisericile trebuie să aibă instrumente muzicale, sau că o persoană nu poate fi un creștin autentic dacă greșește în privința acestui aspect. Totuși, această problemă poate fi mai gravă decât simpla muzică, deoarece legalismul poate împiedica oamenii să experimenteze harul și libertatea care sunt în Hristos.

Î: Ignorând 2 Corinteni 5:8, scepticul Ehrman vede inconsistențe în viziunea asupra vieții de apoi (Jesus, Interrupted, p. 261). „Această viziune asupra existenței veșnice și fără trup a sufletului nu se regăsește în cele mai vechi scrieri creștine, ci doar în scrierile apărute mai târziu” (Jesus, Interrupted, p. 266).

R: De fapt, noi nu credem într-o existență eternă și fără trup a sufletului pentru totdeauna. Credem într-o existență fără trup a sufletului, pentru o perioadă, până la revenirea lui Isus, urmată de o existență eternă cu un trup nou, glorificat. Indiferent de aceasta, atât creștinii, cât și criticii Bibliei cred că cele mai vechi scrieri creștine au fost scrisorile lui Pavel.

Iată câteva versete despre care Ehrman este de acord că sunt scrise de Pavel și care arată o existență a sufletului după moarte, separat de trup.

2 Corinteni 5:8 „Suntem, așadar, încrezători și am prefera să fim departe de trup și acasă cu Domnul.”

Filipeni 1:23b-24 „Doresc să plec [să mor] și să fiu cu Hristos, ceea ce este cu adevărat mult mai bine. Dar este mai necesar pentru voi ca eu să rămân în trup.”

Rom8:38 -39 „Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici prezentul, nici viitorul, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nici orice altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru.”

Î: În 2 Corinteni 5:10, chiar și necredincioșii se prezintă înaintea scaunului de judecată al lui Hristos?

R: Nu. Există două judecăți.

1. Prima judecată este Judecata Marelui Scaun Alb din Apocalipsa 20:11-15, unde credincioșii sunt declarați neprihăniți prin Isus. Deși unii creștini consideră că credincioșii nici măcar nu sunt prezenți la Judecata Marelui Scaun Alb, toți creștinii sunt de acord că credincioșii nu au nimic de temut de la Judecata Marelui Scaun Alb.

2. 2 Corinteni 5:10 se referă la o a doua judecată, numită „judecata de la scaunul de judecată”, destinată exclusiv credincioșilor, pentru a evalua ceea ce au făcut pentru Hristos și a-i răsplăti corespunzător. Pentru mai multe informații, consultați discuția referitoare la 1 Corinteni 3:12-15.

Î: În 2 Corinteni 5:11, trebuie oare creștinii să cunoască „groaza Domnului”?

R: Traducerile moderne spun „frica de Domnul”. Noi, creștinii, trebuie să cunoaștem frica de Domnul, în sensul corect al venerației și respectului față de Dumnezeu, dar și să ne temem pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Alte versete care vorbesc despre frica noastră cuvenită față de Domnul sunt Geneza 22:12; Proverbe 1:7; 1 Samuel 12:14; 2 Cronici 6:33; 19:7; Neemia 5:9; Psalmul 19:9; 22:25; 33:8; 119:74; 128:1; Eclesiastul 8:13; 12:13; Isaia 11:3; Ieremia 5:22; Mica 6:9; Maleahi 3:5.

Î: În 2 Corinteni 5:13, a fost Pavel vreodată nebun?

R: Aici nu se spune că Pavel a fost vreodată nebun. El nu se obosește să-și apere faptul că a fost sau nu nebun. Pavel spune aici că, dacă a dat vreodată impresia că era „în afara lui” sau „înnebunit”, a făcut-o pentru binele lor.

Î: În 2 Corinteni 5:16, care sunt câteva moduri de a privi pe cineva dintr-un punct de vedere spiritual, în comparație cu un punct de vedere lumesc?

R: O perspectivă lumească s-ar putea întreba câți bani sau câtă putere are acea persoană, ce poate face pentru tine, cât de frumoasă sau de atrăgătoare este, sau dacă ar putea fi un potențial iubit sau o potențială iubită. Nu toate aceste aspecte sunt rele, dar aceasta înseamnă doar a privi lucrurile la suprafață. O perspectivă spirituală se referă la locul în care pare să se afle acea persoană în relația cu Dumnezeu, cum este în interior și ce poți face tu pentru a-i aduce beneficii.

Î: În 2 Corinteni 5:17, când cineva devine o făptură nouă în Hristos, poate pierde mântuirea și să „nu mai fie” o făptură nouă?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la posibilitatea pierderii mântuirii. Vezi discuția despre Efeseni1:14 și Evrei 6:4-10 pentru mai multe informații.

Cu toate acestea, întrucât Dumnezeu știa încă dinainte de crearea lumii cine va ajunge în Rai, nimeni nu-L poate surprinde pe Dumnezeu și nu poate deveni unul dintre cei nealeși.

Î: În 2 Corinteni 5:17, în ce fel sunt creștinii creații noi în Hristos?

R: Suntem creații noi în următoarele moduri:

1. Din punct de vedere al poziției: Ni se dă promisiunea sigură a vieții veșnice.

2. Din punct de vedere al experienței: Duhul Sfânt locuiește în noi și suntem în procesul de sfințire.

Rămânem aceiași în următoarele moduri:

1. Din punct de vedere fizic, avem în continuare aceleași trupuri, care sunt supuse bolilor, rănilor și morții.

2. Natura noastră păcătoasă este încă prezentă.

3. Încă mai păcătuim.

Î: În 2 Corinteni 5:19, ce anume înseamnă „împăcarea” despre care se vorbește aici?

R: Cu toții eram despărțiți de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre. Dar Isus Hristos, care era fără păcat, a adus împăcarea între Dumnezeu și oameni.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 568, pentru mai multe informații.

Î: În 2 Corinteni 5:20, cum rezumă acest verset slujirea lui Pavel (și a noastră)?

R: În esență, Pavel a fost un ambasador, vestind împăcarea lui Dumnezeu tuturor oamenilor, dar mai ales neamurilor.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 568, pentru mai multe informații.

Î: În 2 Corinteni 5:21, cum a putut Isus „să fie făcut păcat”, având în vedere că Isus era fără păcat, conform Evrei4:15 ?

R: Răspunsul se găsește chiar în 2 Corinteni 5:21. Dumnezeu L-a făcut pe Cel care nu avea păcat să fie jertfă de ispășire pentru noi. Povara vinovăției tuturor păcatelor noastre a fost pusă asupra Celui fără păcat.

Î: În 2 Corinteni 6:1, cum pot oamenii să primească harul lui Dumnezeu în zadar sau să se împotrivească Duhului Sfânt, așa cum se menționează în Faptele Apostolilor 7:51?

R: Amintiți-vă că ascultătorii inițiali ai versetului din 2 Corinteni 6:1 erau oameni care mărturiseau că L-au acceptat pe Hristos în Corint. Trei puncte cheie de luat în considerare în răspuns.

1. Dumnezeu poate face orice și tot ce dorește.

2. Dacă alege, mâinile lui Dumnezeu pot face lucruri în zadar. De exemplu, în Romani10:21 , citând din Isaia 65:2, se spune: „Toată ziua Eu [Dumnezeu] Mi-am întins mâinile către un popor neascultător și încăpățânat.”

3. Cu toate acestea, gura lui Dumnezeu nu decretează niciodată în zadar, ci cuvintele Lui împlinesc întotdeauna ceea ce dorește El (Isaia 55:10-11).

Pe scurt, poruncile lui Dumnezeu nu sunt niciodată în zadar, dar Dumnezeu alege uneori să permită lucruri care sunt în zadar și care Îi frâng inima.

Î: În 2 Corinteni 6:3, care sunt câteva moduri în care putem pune o piatră de poticnire în calea cuiva?

R: Se poate ispi direct pe cineva să păcătuiască, punându-i ispite în cale. Isus a spus că ispitele vor veni cu siguranță, dar vai de cei prin care vin (Matei 18:6-7). Se poate conduce indirect la păcat și prin a da un exemplu rău. Cineva poate spune că este creștin, dar să fie un exemplu și o mărturie proastă. În cele din urmă, se poate încuraja la păcat prin a nu face nimic atunci când ar trebui să se ia măsuri.

Î: În 2 Corinteni 6:4-5, cum își grupează Pavel dificultățile?

R: Pavel are trei grupuri, fiecare cu câte trei dificultăți. Primul grup cuprinde necazurile și situațiile dificile în general. Al doilea grup cuprinde greutățile cauzate de alți oameni. Al treilea grup constă în greutățile autoimpuse.

Î: În 2 Corinteni 6:5, de ce am avea vreodată greutăți autoimpuse?

R: Mai întâi două lucruri care nu constituie răspunsul și apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Deși putem avea greutăți autoimpuse ca urmare a păcatelor noastre, nu aceasta este tema centrală aici.

Nu este răspunsul: Uneori, oamenii religioși fac lucruri nechibzuite care le provoacă suferințe fizice, în convingerea greșită că Dumnezeu este mulțumit când fac lucruri împotriva propriului corp pe care Dumnezeu nu le-a cerut niciodată. Unii musulmani șiiți își însângerează spatele aruncându-și lanțuri peste el. Călugării trapisti, în loc să petreacă mai mult timp călătorind și împărtășind Evanghelia lui Isus așa cum a poruncit Isus, depun jurăminte de tăcere pentru o perioadă de timp. Unii călugări și călugărițe, în loc să muncească din greu pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu altor oameni, își impun suferințe fizice asupra propriului corp, prin abuzul de semi-înfometare, slăbindu-l, crezând că asta Îi face plăcere lui Dumnezeu mai mult decât ceea ce El le-a poruncit să facă. Postul este bun, până la un anumit punct, dar când ești incapabil să-i ajuți pe ceilalți, ai pierdut din vedere scopul tău pe pământ.

Răspunsul: Contextul se referă la greutățile autoimpuse pe care un creștin alege să le îndure pentru a-L sluji pe Dumnezeu, în cadrul voinței Lui. De ce ne-am impune vreodată greutăți de bunăvoie? De ce ar renunța un luptător la deserturi atunci când încearcă să se încadreze în categoria de greutate? De ce s-ar trezi un bun vânzător devreme pentru a prinde un zbor cu scopul de a negocia o afacere? De ce ar mărșălui și s-ar antrena un soldat tot timpul înainte de a intra în luptă? Într-o echipă de baseball, oamenii au roluri diferite, dar, ca creștin, ar trebui să aspiri să fii mai mult decât un rezervist. La fel cum un soldat absent fără permisiune este unul care a dispărut pur și simplu, părăsindu-și datoria, pot exista și creștini „absenti fără permisiune” care, într-un fel, dispar atunci când Dumnezeu are ceva de făcut pentru ei. Cât de serios ești în a spune lumii cine este Hristos?

Î: În 2 Corinteni 6:6-7, care este legătura dintre aceste versete și lista anterioară?

R: Aceste calități reprezintă secretul modului în care Pavel a putut să îndure în mod continuu dificultățile menționate anterior. Când Pavel folosește termenul general „armele neprihănirii”, el sugerează că nu dorește să folosească alte arme, nejustificate (coerciție, amenințări, mită etc.)

Î: De ce apar toate aceste nouă paradoxuri în 2 Corinteni 6:8-10?

R: Acestea sunt adesea situații opuse. Prin dificultățile fiecăreia dintre ele, Pavel nu trebuia doar să îndure, ci să prospere. El subliniază contrastul dintre circumstanțele temporare, pământești, și realitatea eternă și spirituală.

Î: În 2 Corinteni 6:11-13, care este contextul apelului lui Pavel?

R: Cele șase versete anterioare arată dificultățile lui Pavel, modul în care a îndurat și a prosperat în ele, în toate circumstanțele. Aici el întreabă politicos ce vor face ei . El va urma acest lucru cu un apel pentru strângerea de fonduri, pentru a atenua foametea care urma să lovească Ierusalimul și Iudeea.

Cineva a comparat odată o biserică cu un meci de fotbal. Într-un meci de fotbal sunt 22 de jucători care au nevoie disperată de odihnă și 20.000 de suporteri care au nevoie disperată de mișcare. Oare doar câțiva oameni din biserică fac cea mai mare parte a muncii? Oare doar câțiva oameni din biserică donează un procent substanțial din venitul lor, sau toată lumea își face partea și contribuie? Într-o biserică există oameni care sunt în primul rând dătători și oameni care primesc. Unii pot dărui cu generozitate bani, alții talentele lor, iar alții timpul lor. Dacă ești un credincios nou, un creștin începător, și ești în primul rând unul care primește, acest lucru este perfect normal pentru etapa în care te afli. Dar dacă ești creștin de ceva vreme, ești în primul rând un dătător sau unul care primește?

A.W. Tozer a spus: „Pavel era un om mic de statură, cu o viață interioară vastă; inima lui mare era adesea rănită de îngustimea ucenicilor săi. Priveliștea sufletelor lor micșorate îl rănea mult.” (The Root of Righteousness, 1955). Citat în Believer’s Bible Commentary, p. 1844.

Î: În 2 Corinteni 6:14-18 și Efeseni 5:7, ce înseamnă aceasta despre a fi înjugat cu necredincioșii?

R: Aceasta este o analogie foarte potrivită. Pentru a obține cele mai bune rezultate, doi boi înhămați împreună trebuie să aibă o forță similară și amândoi să tragă exact în aceeași direcție.

Creștinii aplică acest verset și căsătoriei, întâlnirilor romantice între doi oameni și parteneriatelor de afaceri. În general, ei nu cred că acest lucru se aplică angajării într-o companie, deținerii de acțiuni la bursă și apartenenței la cluburi sociale, organizații și asociații caritabile laice.

Imaginați-vă că un creștin și un necreștin sunt căsătoriți, iar creștinul dorește să doneze cu sacrificiu o sumă mare de bani unei misiuni creștine sau unei biserici. Cum ar reacționa necreștinul? Adesea (deși nu întotdeauna) soții necredincioși îl îndepărtează pe credincios de Domnul.

Î: În 2 Corinteni 6:14-17, cum se leagă acest pasaj de cele trei versete anterioare (2 Corinteni 6:11-13)?

R: Unii creștini ar dori să fie mai generoși în dăruire, dar nu pot cu adevărat să o facă deoarece sunt compromiși. Ar putea fi compromiși într-o căsătorie în care partenerul nu dorește să doneze bisericii. Ar putea fi compromiși de obiceiuri costisitoare care consumă mult bani. Ar putea fi compromiși de păcat, ceea ce îi face nepotriviți pentru anumite roluri. Ar putea fi compromiși de distrageri care le consumă tot timpul pe care l-ar putea dedica slujirii lui Dumnezeu. Uneori trebuie să te „eliberezi de compromisuri” înainte de a putea să fii dăruitorul pe care Dumnezeu vrea să fii. S-ar putea să fie compromiși de sincretismul cu alte religii, de astrologie, de lojile masonice sau de ocultism.

Î: În 2 Corinteni 6:17, de ce este importantă puritatea?

R: Există cel puțin trei motive.

Puritatea noastră este una dintre modalitățile cheie prin care Îl mulțumim pe Dumnezeu.

Puritatea este un bun exemplu pentru ceilalți, atât pentru necreștini, cât și pentru creștini, așa cum arată 1 Tesaloniceni 2:10.

În limba greacă, puritatea înseamnă atât sfințenie, cât și concentrare asupra unui singur scop. Puritatea implică, de asemenea, eliberarea de distrageri pentru a fi devotați lui Dumnezeu.

Expresia „ieșiți din mijlocul lor” provine din Isaia 52:11, unde li s-a spus să părăsească Babilonul. În mod similar, ar trebui să părăsim locurile, inclusiv locurile de muncă, în care nu suntem puri față de Dumnezeu. Dacă ești implicat într-un loc de muncă sau într-o companie care îndepărtează în mod activ oamenii de Dumnezeu sau de neprihănire, ar trebui să-ți găsești un alt loc de muncă.

La fel, nu ar trebui să fim membri ai unor biserici care nu doresc să-L urmeze pe Dumnezeu. Deși nicio biserică nu este perfectă, nu ar trebui să avem părtășie cu biserici în care Dumnezeu și Cuvântul Său nu sunt pe primul plan. Comentariul biblic al credinciosului, la pagina 1846, afirmă: „Problema este foarte răspândită astăzi printre creștinii evanghelici din bisericile liberale și neo-ortodoxe. Ei se întreabă continuu: «Ce să fac?» Răspunsul lui Dumnezeu se găsește aici. Ar trebui să părăsească o comunitate în care Domnul Isus nu este cinstit și înălțat ca Fiul preaiubit al lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Ei pot face mai mult pentru Dumnezeu în afara unei astfel de comunități decât vor realiza vreodată în interiorul ei.”

Î: În 2 Corinteni 7:1, cum ne putem curăți, având în vedere că numai Dumnezeu ne poate curăți?

R: Prin puterile noastre, nu ne putem curăți nici măcar pe noi înșine și nici nu putem dori curățirea cu o sinceritate de 100%.

Cu ajutorul Duhului Sfânt, ne putem supune lui Dumnezeu, ne putem încredința viața lui Isus și putem lăsa viața lui Dumnezeu să atingă și să umple fiecare colț întunecat al vieții noastre. Făcând aluzie la Filipeni 2:12-13, toți credincioșii adevărați au responsabilitatea de a-și desăvârși mântuirea care se află în ei.

Î: În 2 Corinteni 7:1, care este diferența dintre: „curățire” (2 Corinteni 7:1), „spălarea regenerării” (Tit 3:5), „înnoirea prin Duhul Sfânt” (Tit 3:5), „a te naște din nou” (Ioan 3:7) și „noua viață” (Romani 6:4)?

R: Toate se referă la viața creștină, dar se referă la aspecte diferite. Hristos ne-a asigurat îndreptățirea pe cruce acum 2.000 de ani. Cu toate acestea, astăzi suntem încă regenerați pe măsură ce avem credință mântuitoare în Dumnezeu. Mai mult, ca și creștini, Dumnezeu este în procesul de a ne curăți viețile. Dumnezeu nu numai că ne oferă iertarea pentru păcate (adică faptele păcătoase), ci ne și transformă natura păcătoasă. Nu vom ajunge la o desăvârșire fără păcat până la moarte, dar, pe măsură ce îl urmăm pe Hristos, devenim din ce în ce mai asemănători cu El aici, pe pământ. Un simbol al alegerii noastre de a ne identifica public cu moartea și curățirea lui Hristos este botezul cu apă, care este o garanție a unei conștiințe curate față de Dumnezeu (1 Petru3:21 ).

Î: În 2 Corinteni 7:1, având în vedere că Dumnezeu ne purifică/ne curăță, cum trebuie să ne purificăm/curățăm noi înșine?

R: Dumnezeu ne oferă puterea, dar și noi avem o responsabilitate, pe măsură ce interacționăm cu El. Indiferent de stadiul în care ne aflăm ca credincioși, ar trebui să ne așteptăm (și să ne dorim) ca, în trei sau patru ani, să fim semnificativ mai asemănători cu Hristos decât suntem acum.

Î: În 2 Corinteni 7:2, cum a putut Pavel să spună că „nu a nedreptățit pe nimeni”, având în vedere că, înainte de a deveni creștin, Pavel a pus la moarte pe mulți?

R: 2 Corinteni 5:17 răspunde la această întrebare: „Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi au trecut. Iată, cele noi au venit!” Odată, presa a descoperit că un evanghelist avusese o aventură cu mulți ani în urmă. Evanghelistul a recunoscut această fărădelege, dar a spus că creștinii nu-i vor reproșa acest păcat lui și slujirii sale, întrucât s-a întâmplat înainte de a deveni creștin. Evanghelistul avea dreptate – așa cum era și normal. Dumnezeu l-a iertat pe Pavel în totalitate pentru tot ce a făcut, iar Pavel s-a iertat și pe sine însuși, așa cum ar trebui să facem și noi.

Î: În 2 Corinteni 7:2, de ce crezi că Pavel a simțit nevoia să se apere aici?

R: Se pare că Pavel auzise de niște oameni care îi atacau caracterul sau slujirea. Nu trebuie să fim mândri sau aroganți, dar dacă cineva ne atacă caracterul sau slujirea, este în regulă să vorbim pentru a ne apăra. Din felul în care vorbește Pavel, reiese că el nu credea că corintenii dădeau crezare acestor calomnii. Cu toate acestea, este bine să clarificăm aceste lucruri oricum.

Î: În 2 Corinteni 7:2, de ce este important pentru noi să spunem că nu am nedreptățit pe nimeni (sau să îndreptăm lucrurile dacă am făcut-o)?

R: Pentru propria noastră conștiință și pentru mărturia noastră. Repararea greșelilor face parte din pocăință. Dacă am furat ceva, ar trebui să-l înapoiem. Dacă am luat bani sau am distrus ceva de valoare, ar trebui să-i înlocuim. Uneori nu putem face dreptate, poate pentru că am pierdut legătura cu acea persoană sau pentru că a murit. Dar când putem face dreptate și ne putem împăca cu acea persoană, ar trebui să o facem imediat, deoarece ar putea veni un moment, pe neașteptate, când nu vom mai putea face acest lucru.

Î: 2 Corinteni 7:2-8 poate fi privit ca un apel la împăcare după o scrisoare anterioară severă. Când ar trebui să acceptăm împăcarea oferită de altcineva și când ar trebui să fim noi cei care facem primul pas în încercarea de a ne împăca cu cineva?

R: Reconcilierea nu ar trebui niciodată, sub nicio formă, să fie împiedicată de faptul că avem un spirit plin de amărăciune sau de neiertare. Nu numai că trebuie să iertăm greșelile pe care cealaltă persoană ni le-ar fi putut face, dar trebuie să o iertăm și pentru lucruri pe care nu le-a făcut greșit, dar pe care noi le-am considerat, în mod eronat, greșite la momentul respectiv. Ar trebui să iertăm de bunăvoie cealaltă persoană, dar ar trebui să acordăm un nivel adecvat de încredere în ea, mai ales dacă acea persoană a fost necinstită în trecut. Iartă un hoț, dar nu-l ispiti încredințându-i toate obiectele tale de valoare.

Î: În 2 Corinteni 7:8, de ce a spus Pavel că nu regretă, deși a afirmat că regretă? Cum se aplică acest lucru uneori în situațiile noastre?

R: În momentul în care a scris acea scrisoare severă, Pavel se simțea foarte incomod făcând acest lucru și se temea că ar fi putut fi prea aspru cu ei. Dar mai târziu, când Pavel a văzut rezultatul, pocăința lor, s-a bucurat că a scris-o. Totuși, era nerăbdător să le spună acest lucru și să înlăture orice resentimente pe care le aveau.

O intervenție chirurgicală poate fi dureroasă, dar necesară. Pedepsirea unui copil poate fi dureroasă, chiar și pentru părinte.

Î: În 2 Corinteni 7:2-8, când încercăm să ne împăcăm cu cineva, ce putem spune?

R: În funcție de situație, poți pune accentul pe trei lucruri.

Amintiți-vă de trecut: dragostea și afecțiunea, momentele frumoase, angajamentul

Luați în considerare prezentul: cine suntem și ce facem

Priviți spre viitor: speranța noastră și colaborarea mai strânsă

Î: În 2 Corinteni 7:10, care este diferența dintre întristarea după voia lui Dumnezeu și întristarea lumescă?

R: Îndurerea lumească include regretul de a fi fost prins și tristețea față de consecințele asupra ta și a celorlalți. Îndurerea lumească este ceea ce a simțit Esau în Evrei 12:16-17.

Întristarea după voia lui Dumnezeu poate include sau nu cele menționate anterior, dar include

1) Înțelegerea gravității păcatului și a faptului că Dumnezeu a fost Cel împotriva căruia ai păcătuit în primul rând (Psalmul 51:4).

2) O inimă zdrobită față de Dumnezeu (Psalmul 51:17), inclusiv recunoașterea nevoii noastre de a striga după iertarea și curățirea milostive ale lui Dumnezeu (Psalmul 51:1-2).

3) Angajamentul de a nu mai face niciodată asta (Psalmul 51:10-12).

4) Continuarea relației cu Dumnezeu pe calea cea dreaptă și renunțarea definitivă la acea cale păcătoasă (Psalmul 51:13-15, 18), conștientizând totuși că slujirea noastră nu este dorită la fel de mult ca inima noastră ascultătoare (Psalmul 51:16-17).

Î: În 2 Corinteni 7:11, credeți că este vorba de indignare față de ei înșiși sau față de altcineva?

R: Indignarea se referă „mai probabil” la indignarea față de ei înșiși. Poate că nu este neapărat o indignare personală față de sine, ci o indignare colectivă față de faptul că acest lucru s-a întâmplat în biserica lor și că l-au tolerat o perioadă de timp.

Î: În 2 Corinteni 7:11, când ar trebui să avem acest tip de indignare?

R: Când suntem în păcat și nu ne-am pocăit, ar trebui să fim indignați că nu arătăm, înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și chiar a demonilor, cine suntem cu adevărat. Nu-I suntem pe plac lui Dumnezeu și nu strălucim ca o lumină în această lume.

Î: În 2 Corinteni 8:1-3, credeți că era mai anormal sau mai normal ca o biserică sau un creștin să trăiască în suferință și greutăți în acea vreme?

R: Era normal pentru Pavel, dar poate nu atât de normal pentru toate bisericile – încă. Totuși, la scurt timp după acea perioadă, odată cu persecuțiile și, mai târziu, cu invaziile barbare, a devenit mai degrabă normal decât anormal. Astăzi nu ar trebui să considerăm că a trăi ca creștin în condiții de greutăți sau adversitate este ceva anormal.

Î: În 2 Corinteni 8:1-7, ce este cu adevărat incredibil de crezut în legătură cu apelul lui Pavel de aici?

R: Pavel, pe când era Saul din Tars, îi persecuta pe sfinții din Ierusalim. Acum, ani mai târziu, el face un apel urgent către oameni care nu-L cunoșteau pe Hristos în timpul persecuției lui Saul, să dea cu generozitate pentru aceiași oameni pe care el îi închidea și îi omora. Dacă ai fi întrebat un creștin obișnuit care fugea de Saul din Tars dacă credea că într-o zi acesta va strânge o ofrandă pentru creștinii din Ierusalim, el sau ea ar fi crezut că ești nebun și i-ar fi fost foarte, foarte greu să te creadă. Totuși, Dumnezeu lucrează uneori așa.

Este, de asemenea, interesant faptul că Pavel pare să nu-și dea seama cât de repede a trecut de la a fi recunoscător că el și ei s-au împăcat, la a le cere donații pentru Biserica din Ierusalim.

Î: În 2 Corinteni 8:5, de ce crezi că, în mijlocul greutăților, au putut să se dăruiască atât de ușor mai întâi lui Dumnezeu și apoi celorlalți creștini?

R: Creștinismul înseamnă iubire și grijă, mai ales față de Dumnezeu și poporul Său. Totuși, în al doilea rând, creștinismul înseamnă să nu iubești și să nu-ți pese. Înseamnă să nu iubești lumea și să nu te iubești pe tine însuți mai mult decât pe ceilalți. Înseamnă să nu ne pese de noi înșine la fel de mult cât ne pasă de Împărăția lui Dumnezeu. Pavel a dat un bun exemplu al acestei atitudini, pentru că era mult mai preocupat de răspândirea cuvântului Evangheliei decât de ceea ce i se întâmpla lui.

Î: În 2 Corinteni 8:6 și 2 Corinteni 8:7, ce este „această har/privilegiu” (charis în greacă) în care li s-a dat responsabilitatea să se îmbogățească și de ce este important?

R: Aceasta este harul dăruirii generoase. Vrem să abundăm în acest har și astăzi. Putem pierde tot ce Dumnezeu are pentru noi și tot ce ne-a rânduit să facem, dacă nu abundăm și în acest lucru.

Î: În 2 Corinteni 8:8, care este diferența între faptul că Pavel „vorbește prin poruncă” și „nu prin poruncă”?

R: În calitate de apostol și de conducător al lor, Pavel ar fi putut să le poruncească să dea o anumită sumă. Dar unde mai este generozitatea și inițiativa, dacă se recurge la porunci și constrângere? El dorește ca ei să dea, dar vrea ca acest lucru să vină din propria lor hotărâre și generozitate. Dacă l-ar fi întrebat pe Pavel cât trebuie să dea, probabil că el le-ar fi spus să se roage în această privință și apoi să decidă singuri. Există momente în care, ca lideri creștini, ar trebui să „vorbim prin poruncă” și momente în care nu ar trebui să o facem.

Î: În 2 Corinteni 8:9, cum a fost Hristos bogat, dar a devenit sărac?

R: Hristos era bogat în ceruri înainte de a veni pe pământ. El a renunțat la o mare parte din această bogăție când s-a născut dintr-o femeie de la țară în Betleem.

Î: În 2 Corinteni 8:9, ispășirea ne aduce prosperitate financiară, așa cum spun unii învățători ai mișcării „cuvânt-credință”?

R: Nu. Pavel spune că, deși Isus era bogat [în ceruri], pentru noi S-a sărăcit, ca noi să devenim bogați. Este surprinzător cum cineva ar putea confunda adevăratele bogății ale vieții veșnice cu bogățiile materiale neînsemnate de pe acest pământ.

Dacă cineva ar insista să susțină că acest lucru garantează și bogății pământești, presupun că s-ar putea argumenta că creștinii pot fi la fel de înstăriți financiar ca Pavel. (Pavel nu era deloc foarte bogat, în ceea ce privește bogățiile pământești.)

Î: În 2 Corinteni 8:11-13 și 2 Corinteni 8:6, ce vrea să spună Pavel când afirmă că trebuiau să ducă la bun sfârșit ceea ce au început?

R: Unii oameni se entuziasmează când își donează banii, resursele sau timpul pentru un proiect, iar apoi interesul lor se estompează. Alții sunt mai buni la a duce lucrurile până la capăt. Nu este vorba că cei dintâi nu sunt sinceri, dar uneori au nevoie să li se reamintească și să fie încurajați să ducă lucrurile la bun sfârșit.

Î: În 2 Corinteni 8:13-15, cum ar trebui creștinii să aibă egalitate financiară?

R: Vezi discuția despre Faptele Apostolilor 4:32-35 pentru răspuns.

Î: În 2 Corinteni 8:15, ce s-a întâmplat cu cei care au luat prea multă mană? Cum se întâmplă acest lucru astăzi?

R: Pavel citează din Exodul 16:18. Exodul 16:19-20 povestește despre alții care au luat mană în plus pentru a o strânge pentru a doua zi. Mana strânsă era plină de viermi. Astăzi, când oamenii acumulează bogății, și acestea pot genera „viermi” care le distrug viața și pe cea a familiilor lor.

Î: În 2 Corinteni 8:16-17, 2 Corinteni 8:6, 2 Corinteni 8:23 și 2 Corinteni 7:13-15, ce era deosebit în faptul că Pavel îl menționa adesea pe Tit?

R: Deși Tit era, fără îndoială, un bun lucrător creștin care cunoștea adevărul, putea să învețe și să păstorească, nimic din toate acestea nu este menționat aici. Inima lui Tit era cu adevărat preocupată de ei. Când slujim altora, în interiorul și în afara bisericii și a familiei noastre, le arătăm cu adevărat că ne pasă de ei, sau ne limităm doar la a face lucrurile mecanic?

Î: În 2 Corinteni 8:18-19, având în vedere că Tit era de încredere, de ce a trimis Pavel împreună cu el și un alt frate al cărui nume nu este menționat? Ar trebui să avem întotdeauna două persoane implicate în chestiunile legate de bani?

R: Nu este vorba că Pavel nu avea încredere în Tit, ci pentru a evita aparența răului sau acuzația că, poate, Tit ar fi deturnat o parte din bani. Trebuie să facem lucrurile cu sinceritate în fața Domnului, dar ar trebui să le facem cu sinceritate și în fața oamenilor.

Ce-ar fi dacă ai strânge o sumă mare de bani, nu i-ai număra și i-ai da unei persoane ca să-i dea altcuiva? Dar ai ști că persoana căreia i-ai dat toți banii are cea mai mare integritate. Este ceva greșit în asta?

Să pun o altă întrebare. De fapt, este aceeași întrebare, cu excepția faptului că, în loc de bani, era vorba de otravă mortală. Ar fi ceva în neregulă cu asta? Din punctul nostru de vedere, sinuciderea prin consumul deliberat de otravă mortală ar putea fi mult mai gravă decât furtul banilor. Așadar, dacă cele două ar putea fi similare din punctul nostru de vedere, ce le face atât de diferite acum?

Î: În 2 Corinteni 8:24, de ce ar trebui să ne preocupe nu doar dragostea noastră, ci și dovada dragostei noastre?

R: Aceasta se referă la exprimarea iubirii noastre. Poate că îi iubim profund pe ceilalți, dar simplele gânduri sentimentale nu ajută prea mult. Ne arătăm oare iubirea față de ceilalți, în moduri semnificative și potrivite?

Î: În 2 Corinteni 9:1, când ar trebui să ne îngrijorăm că alți credincioși nu duc la bun sfârșit ceea ce au început?

R: Uneori oamenii se opresc din motive legitime, și asta este în regulă. Dar alteori se opresc oferind doar scuze: motive care nu sunt reale. Uneori, oamenii d ă practică „ghosting-ul”. Se arată dornici să participe, iar apoi nu-i mai vezi niciodată.

Când credincioșii nu duc la bun sfârșit ceea ce au început, fără motive întemeiate, nu dau un exemplu bun de credincioșie și integritate. Ceilalți oameni pot începe să se întrebe dacă pot avea încredere în ei sau nu.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 575, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1853, pentru mai multe informații.

Î: În 2 Corinteni 9:2-3, când constatăm că nu reușim să ducem la bun sfârșit ceva ce știm că ar trebui să facem, ce putem face pentru a ne motiva să trecem la treabă?

R: Este important să luptăm împotriva amânării. La fel ca multe păcate, aceasta poate deveni un obicei care se amplifică. Iacov 4:17 spune: „Deci, oricine știe ce este bine să facă și totuși nu face, este vinovat de păcat.” (BSB) Un lucru care te poate ajuta este organizarea; scrie o listă cu ceea ce trebuie să faci, păstrează lista și bifează ce ai realizat. De asemenea, este util să ai un partener de responsabilitate; un soț sau o soție sau o altă persoană care să verifice cum te descurci. Desigur, pe lângă asta, nu ar trebui să te plângi sau să te simți jignit când surorile și frații creștini te întreabă cum te descurci din punct de vedere spiritual.

Î: În 2 Corinteni 9:2-3, există lucruri pe care le începem cu cele mai bune intenții, dar pe care nu le ducem la bun sfârșit, pentru că nu ar trebui să o facem?

R: Da, uneori acesta este lucrul corect de făcut. Uneori, circumstanțele externe, starea de sănătate și dificultățile financiare ne determină să ne schimbăm planurile. Alteori, s-ar putea să aflăm mai multe informații despre răul sau consecințele negative care ar rezulta din ducerea la bun sfârșit a unui lucru, lucruri pe care nu le cunoșteam înainte sau care păreau improbabile anterior.

Î: În 2 Corinteni 9:5, ce este interesant la acest cuvânt grecesc pentru „dar generos”?

R: Acest cuvânt, eulogia, era adesea folosit în limba greacă pentru a vorbi bine despre binecuvântările altcuiva. Sensul este că, aici, a vorbi bine și a face bine sunt strâns legate. Îți „exprimi” dragostea și binecuvântarea față de alții (cum ar fi biserica din Ierusalim) prin faptele tale.

Î: În 2 Corinteni 9:6 și Maleahi 3:8-10, acest principiu al semănatului înseamnă că, dacă dăm bani lui Dumnezeu, vom avea prosperitate financiară?

R: Nu. Semănatul și culegerea nu trebuie neapărat să fie același lucru. Ar fi regretabil dacă dăruirea către Dumnezeu în această viață ne-ar aduce răsplăți doar în această viață și nu în Ceruri. Răsplățile pe care creștinii le vor primi în Ceruri fac ca orice răsplată din această viață pe pământ să pară foarte mică. Este trist că mulți privesc relația cu Dumnezeu doar prin prisma a ceea ce văd în această viață pe pământ.

Î: În 2 Corinteni 9:6-11, care ar trebui să fie motivațiile noastre pentru a da?

R: În primul rând, ar trebui să fie din dragoste și recunoștință față de Dumnezeu. În al doilea rând, ar trebui să fie și din grijă și dragoste față de semeni. Ni se poruncește să ne îndeplinim datoria și să dăm, dar nu sub constrângere. Ar trebui să găsim plăcere în a da, pentru că știm că aceasta Îi face plăcere lui Dumnezeu. Un creștin, care era destul de înstărit, a decis să trăiască cu 10% și să-I dea lui Dumnezeu 90%.

Pe de altă parte, am auzit odată de o biserică mică care, întrucât se presupunea că toată lumea trebuia să dea 10%, pur și simplu a dedus 10% din salariul pastorului. Acest lucru a ratat complet esența, întrucât nu a existat o dăruire voluntară din partea lui și, prin urmare, nici o oportunitate de a se supune.

Î: În 2 Corinteni 9:8, cum face Dumnezeu ca tot binele și harul să se revarsă asupra corintenilor și asupra noastră?

R: Nu există niciun obstacol din partea lui Dumnezeu în a ne da tot ce avem nevoie în această viață. Poate că Dumnezeu nu ne dă întotdeauna tot ce ne dorim, dar dacă ne lipsește ceea ce avem nevoie, vina nu este a lui Dumnezeu, ci a omului. Ar trebui să ne asigurăm că ne îndeplinim responsabilitatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o de a-i ajuta pe ceilalți să aibă ceea ce le trebuie.

Î: În 2 Corinteni 9:15, în ce sens este acest dar de nedescris, având în vedere că Pavel a putut vorbi atât de mult despre el?

R: O viață pe pământ nu este suficient de lungă pentru ca Pavel, sau oricine altcineva, să descrie pe deplin și în detaliu măreția a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi când Isus a murit pe cruce. Dar putem încerca. Ca creștini, vrem să ne petrecem viața „mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru darul Său de nedescris”.

Î: În 2 Corinteni 9:15, a avut succes apelul lui Pavel?

R: Se pare că da. Epistola către Romani a fost scrisă la aproximativ cinci luni după 2 Corinteni. Pavel vorbește cu mare apreciere despre darul bisericilor din Macedonia și Ahaia în Romani 15:26-28. Tesalonic și Filipi se aflau în Macedonia, iar Corintul era orașul principal din Ahaia.

Î: În 2 Corinteni 10:1-12, credeți că Pavel a avut nevoie să-și apere slujirea aici? A fost Pavel doar „defensiv” sau a fost și „ofensiv”?

R: S-ar putea crede că, dacă cineva nu avea nevoie să se apere de contestări, acela era tocmai Pavel. Cu toate acestea, chiar și Pavel a avut de suferit din cauza acuzațiilor false. Deși ar putea părea ciudat că Pavel a trecut la acest subiect, nu exista de fapt un moment mai potrivit pentru a spune acest lucru. Pavel a fost atât defensiv, apărându-se, cât și ofensiv, în sensul că a pus sub semnul întrebării motivul pentru care acești alți „super-apostoli” (o denumire batjocoritoare) considerau că au autoritatea de a spune că nu trebuie ascultat.

Î: În 2 Corinteni 10:8-11, când ar trebui să fim „îndrăzneți” în exercitarea autorității noastre, riscând să fim considerați niște nesimțiți, față de a fi „blânzi” și a risca să fim considerați slabi și neputincioși?

R: Unii oameni confundă blândețea cu slăbiciunea. Doar pentru că Pavel era blând și umil, nu înseamnă că nu putea să-și exercite autoritatea de apostol. De exemplu, când vrăjitorul Elima i s-a opus în Cipru, Pavel i-a spus că Dumnezeu îl va lovi cu orbire, iar Dumnezeu a făcut acest lucru în Faptele Apostolilor 13:8-11. Romani 14:10-13, 15 ne învață că trebuie să fim blânzi cu „frații mai slabi”. Totuși, Romani 14:16 spune că nu trebuie să permitem ca ceea ce este bun să fie considerat rău.

Două diferențe principale între îndrăzneală și aroganță sunt că, în cazul aroganței, vrei să fii în centrul atenției, iar în cazul aroganței te consideri mai bun decât ceilalți. Dar, în afară de asta, îndrăzneala bună poate fi la fel de zgomotoasă și stridentă ca aroganța.

Î: În 2 Corinteni 10:12, cum să nu ne comparăm cu noi înșine, din moment ce trebuie să facem acest lucru în Galateni 6:4-5?

R: 2 Corinteni 10:12 critică pe cel care se compară cu sine însuși. Dacă te compari doar cu tine însuți, atunci presupun că vei fi întotdeauna pe primul loc! Galateni 6:4-5 spune că nu trebuie să ne comparăm cu alții și că trebuie să ne examinăm propriile fapte, dar nu spune să te compari cu tine însuți.

Î: În 2 Corinteni10:13 -15, având în vedere că Pavel nu s-a lăudat niciodată decât cu crucea, conform Galateni6:14 , ce făcea Pavel aici și în 2 Corinteni11:18 -12:6?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. 2 Corinteni 10:13-15 spune că Pavel nu se lăuda dincolo de sfera sa proprie.

2. Deși era în sfera lui Pavel (nu a noastră) să-și stabilească propriile credențiale ca apostol, Pavel era reticent să facă acest lucru, așa cum arată 2 Corinteni12:11 .

3. În 2 Corinteni 11:18-12:6, Pavel le vorbea corintenilor în mod obiectiv despre un anumit om. Dacă citiți cu atenție, vă dați seama că acel om este chiar Pavel însuși.

4. Probabil că Pavel era reticent să facă acest lucru, deoarece, stabilindu-și autoritatea în acest mod, unii ar fi putut vedea în aceasta un exemplu pe care să se laude, dacă Pavel nu ar fi scris și 2 Corinteni 10:17-18.

Î: În 2 Corinteni 10:13-15, când ar trebui să punem în evidență ceea ce am făcut și când nu ar trebui să o facem?

R: Este în regulă să spui, în mod obiectiv și sincer, ce ai făcut și ce s-a realizat. Asta nu înseamnă să fii mândru sau egocentric. Poate ar fi bine să te concentrezi mai mult pe fapte și mai puțin pe ceea ce ai realizat tu.

Totuși, nu este nevoie să spui tuturor tot timpul; doar atunci când este util să o faci. Este în regulă să păstrezi secret ceea ce ai făcut și ce ai realizat.

Î: În 2 Corinteni 10:13-15, care sunt câteva moduri în care creștinii pot, din păcate, să „depășească limita”?

R: Aceasta include prezentarea eronată a unui lucru ca fiind mai bun sau mai important decât este în realitate, adesea pentru a-i impresiona pe ceilalți. Exagerarea realizărilor tale, lăudarea cu ceea ce a făcut altcineva, ca și cum ar fi opera ta, asumarea întregului merit pentru ceva la care ai contribuit, lăudarea cu ceea ce ai fi putut face, lăudarea cu ceea ce intenționezi să faci sau lăudarea de sine în general.

Se pare că falsii învățători se lăudaseră foarte mult, iar corintenii căzuseră în capcana lor. Pentru mai multe informații, consultați New International Bible Commentary, pp. 1407-1408, The Bible Knowledge Commentary: New Testament, pp. 578-579, și Believer’s Bible Commentary, pp. 1857-1858.

Î: În 2 Corinteni 10:13-15, a fost crucea o victorie a lui Satan și nu a lui Dumnezeu, așa cum susține „Biserica” Unificării a lui Rev. Moon? (Cursul de studiu la domiciliu pentru Principiul Divin, ediția a 5-a (1977), p. 30; Principiul Divin, p. 143; Dialog, p. 161)

R: Nu. Acest lucru este contrazis direct nu numai de atitudinea lui Pavel din 2 Corinteni 10:13-15, ci și de Coloseni 1:20 și Coloseni 2:13-15. În Galateni6:14 se spune: „Dar, cât despre mine, să nu mă laud niciodată decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea a fost răstignită pentru mine, și eu pentru lume.”

În Filipeni 3:18-19, Pavel deplânge faptul că mulți trăiesc ca dușmani ai crucii lui Hristos. Pavel și primii creștini nu se considerau dușmani ai crucii lui Hristos, așa cum ne-am fi așteptat dacă ar fi crezut că aceasta reprezintă victoria lui Satan.

Î: În 2 Corinteni 11:2, 11, 28-29, ce este gelozia dumnezeiască, în ce se deosebește de gelozia omenească și de ce o avea Pavel?

R: Gelozia omenească compară ceea ce se spune despre alții cu ceea ce se spune despre tine sau despre grupul tău; ea se preocupă de onoarea și respectul arătate. Gelozia dumnezeiască compară ceea ce se spune despre alții cu ceea ce se spune despre Dumnezeu; ea se preocupă de onoarea și respectul arătate lui Dumnezeu. Pavel era chiar dispus să se facă de râs vorbind nebunește, dacă asta i-ar fi ajutat, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 1859.

Î: În 2 Corinteni 11:2, deși nu trebuie să avem gelozie omenească, cum putem avea mai multă gelozie dumnezeiască?

R: Putem face acest lucru printr-un tip specific de rugăciune. Rugați-vă ca Dumnezeu să vă facă inima mai asemănătoare cu a Lui. Rugați-vă să vedeți ce este mai important, cu ochii lui Dumnezeu, și să vedeți ce este mai puțin important. Rugați-vă să aveți o inimă care să nu fie îndreptată spre distrageri și alte lucruri, ci spre oameni, pentru ca aceștia să ajungă să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu.

Trebuie să înțelegem ce a spus Oswald Chambers: „Rugăciunea nu ne pregătește pentru lucrări mai mari; ea este lucrarea cea mai mare.”

Î: În 2 Corinteni 11:2, care este diferența dintre „gelozia după voia lui Dumnezeu” și a numi pe cineva „hoț de oi”?

R: Dacă cineva părăsește o biserică evlavioasă, care crede în Biblie, și se duce la o altă biserică evlavioasă, care crede în Biblie, acest lucru ar putea fi în regulă. De fapt, s-ar putea ca Dumnezeu să dorească în mod special ca aceștia să se schimbe, chiar dacă nu era nicio problemă cu vechea biserică. Dacă ești pastor, atunci ești un păstor, dar, în ultimă instanță, ei nu sunt oile tale. Ei sunt oile lui Hristos și ți-au fost încredințate pentru a avea grijă de ele pentru o perioadă scurtă de timp.

Dar dacă o oaie este atacată de lupi spirituali, ai datoria să aperi turma de cei care vor să o abată spre ceva ce nu este evlavios. Problema nu este dacă oile se îndepărtează de tine pentru a merge la un alt păstor de încredere, ci dacă aceștia sunt lupi spirituali.

Î: În 2 Corinteni 11:4, cine sunt acești mulți „Iisusi”?

R: Există mulți „Iisus” falși, dar un singur Iisus adevărat. Dacă o persoană pretinde că crede și se supune lui Iisus, asta nu este suficient. Trebuie să crezi și să te supui adevăratului Iisus al Bibliei.

Î: În 2 Corinteni 11:4, cum îți dai seama dacă ceva sau cineva este „dintr-un alt duh”?

R: Un alt duh poate proveni dintr-o altă Evanghelie, lucru împotriva căruia Pavel ne avertizează cu tărie în Galateni 1:8-9. Există cel puțin șase moduri în care aceștia pot avea un alt duh.

Din punct de vedere doctrinar, ei pun mereu la îndoială sau se opun lucrurilor esențiale.

Iubire: nu există niciun entuziasm față de lucrurile lui Dumnezeu sau față de oamenii care vin la Hristos. Sau sunt entuziasmați de alte lucruri.

Acțiune: fac sau tânjesc să facă lucruri care contravin lui Dumnezeu și sunt indiferenți față de lucrurile lui Dumnezeu?

Fricțioși: Sunt ei divizori, încercând să creeze o despărțire sau sentimente negative, sau pur și simplu sunt certăreți de dragul certurilor?

Mândria: Sunt ei plini de invidie, aroganță sau amărăciune?

Din punct de vedere spiritual, sunt unii care, având darul discernământului, sunt capabili să vadă unul dintre lucrurile menționate anterior?

Î: În 2 Corinteni 11:5, era Pavel „în niciun fel inferior”, sau era el „cel mai mic dintre apostoli”, așa cum spune 1 Corinteni 15:9?

R: Contextul din 2 Corinteni 11:5 era o comparație cu falsii apostoli care propovăduiau o Evanghelie falsă. BSB traduce: „Mă consider deloc inferior acelor «super-apostoli»”.

Contextul din 1 Corinteni 15:9 era o comparație a momentului convertirii și a vieții dinainte de a deveni creștin cu ceilalți apostoli adevărați. Pavel era totuși cel mai harnic dintre apostolii adevărați, conform 1 Corinteni 15:10.

Î: În 2 Corinteni 11:13, dacă cineva se opune adevărului, când ar trebui să încerci să-l convingi cu blândețe și când ar trebui să-l demasc public ca fiind un fals apostol sau un creștin fals?

R: Mai întâi încearcă să-l convingi, inițial în particular, dacă este posibil. Dar dacă nu se pocăiește sau nu vrea să asculte și să se schimbe, atunci ar trebui să treci de la a încerca să-l ajuți în particular la a încerca în primul rând să-i protejezi public pe ceilalți de învățăturile sale greșite.

Î: În 2 Corinteni 11:12-15, se pare că acești falși apostoli îl vorbeau de rău pe Pavel. Ce ar trebui să facem când oamenii ne vorbesc de rău pe noi sau pe un prieten al nostru?

R: De multe ori, tăcerea este interpretată ca o recunoaștere a vinovăției. Ia atitudine împotriva acuzațiilor false. Chiar dacă unii oameni nu te vor crede, ia totuși atitudine, ca să rămână consemnat. Desigur, dacă câțiva iau atitudine în favoarea ta, acest lucru poate avea un impact mai puternic decât dacă ai lua atitudine doar tu singur. La fel, dacă cineva vorbește calomnios împotriva altcuiva, ar trebui să iei atitudine în apărarea acestuia.

Î: În 2 Corinteni 11:13-15, cum se deghizează unii apostoli falși în copii ai luminii?

R: Ei pretind că sunt creștini sau că Îl urmează pe Dumnezeu, dar resping ceea ce Biblia învață sau poruncește. S-ar putea să învețe corect unele alte lucruri sau să facă unele fapte bune de slujire. Cu toate acestea, de multe ori problema nu constă atât în ei, cât în naivitatea și lipsa de discernământ din partea unor creștini. O problemă este că oamenii adesea vor crede pe cineva, indiferent de dovezile contrare.

Î: În 2 Corinteni 11:13-15, de ce aceste deghizări par să funcționeze atât de bine în societatea de astăzi și de-a lungul istoriei?

R: Mulți oameni iau lucrurile la prima vedere. Dacă cineva pretinde că este creștin, ei consideră că așa și este.

Î: În 2 Corinteni 11:24, a fost Pavel biciuit de 5 ori câte 39 de lovituri sau de 4 ori câte 40 + 39 de lovituri?

R: Deuteronomul 25:3 nu spune că trebuiau să dea 40 de lovituri, ci mai degrabă un maxim de 40 de lovituri. Au fost cinci ocazii separate, iar se pare că era obiceiul evreiesc să se dea întotdeauna cu una mai puțin decât 40, doar pentru a se asigura că nu depășeau numărul din cauza unei greșeli de numărare, așa că probabil este vorba de 5 x 39 de lovituri.

Î: În 2 Corinteni 11:32, există vreo dovadă extrabiblică privind existența lui Aretas, guvernatorul Siriei?

R: Nu. Nu știm cine erau guvernatorii Siriei la momentul respectiv, când s-au petrecut evenimentele descrise în Faptele Apostolilor 9:24, 25. Deși Pavel îl citează pe un anume Aratus în Faptele Apostolilor 17:28, acesta era o altă persoană, un poet care a murit în anul 240 î.Hr. Nu știm dacă, la acea vreme, Damascul era un stat client al Romei, aflat indirect sub control roman sau direct sub control roman, deoarece nu au fost descoperite monede din acea perioadă care să ne ofere această informație. Cu toate acestea, știm că, în anul 63 d.Hr., după această perioadă, se afla sub controlul direct al Romei.

Î: În 2 Corinteni 12:2, când a avut loc acest eveniment de acum 14 ani?

R: Probabil că acest lucru s-a întâmplat când Pavel se afla în Arabia, între convertirea sa, în jurul anilor 34-36 d.Hr., și prima sa călătorie misionară, care a început în anii 46-47 d.Hr.

Î: 2 Corinteni 12:2 arată trei ceruri, identice cu învățătura mormonă?

R: Nu. Faptul că Pavel a fost răpit în al treilea cer nu validează conceptul mormon, care era total necunoscut înainte de secolul al XIX-lea. În special, „cerul telestial” mormon, despre care se spune că este puțin mai rău decât pământul și unde ajung mulți oameni, nu ar părea deloc un cer pentru un creștin sau un evreu.

Î: În 2 Corinteni 12:6,11, când, dacă este cazul, ar trebui să „vorbim ca un nebun”, așa cum face Pavel aici?

R: Pavel nu a făcut acest lucru foarte des, și nici noi nu ar trebui să o facem. Pavel arată tot ce a suferit și a realizat, pentru că era contestat. Poate că singura dată când ar trebui să facem acest lucru este uneori, când suntem contestați.

Î: În 2 Corinteni 12:7, de ce i s-a dat lui Pavel un spin?

R: Un motiv pe care Pavel îl cunoștea, menționat în 2 Corinteni 12:7, este acela de a nu deveni îngâmfat. Dacă Dumnezeu a avut și alte motive, El nu le-a menționat.

Uneori, creștinii au doar un singur lucru – fie că este vorba de o circumstanță, de aspectul fizic sau de o trăsătură de caracter la ei înșiși, la soțul/soția lor sau la alții – pe care vor ca Dumnezeu să-l schimbe, iar Dumnezeu nu o face. Când Dumnezeu ne respinge cererile din rugăciune, El nu ne spune întotdeauna de ce. Oricare ar fi motivul, Dumnezeu nu vrea ca noi să fim atât de mulțumiți în această viață încât să ne pierdem dorința arzătoare pentru cea viitoare. Amintiți-vă, unii oameni pot fi prea mari (în ochii lor) pentru ca Dumnezeu să-i folosească, dar nimeni nu poate fi prea mic. Vedeți și răspunsul la următoarele două întrebări.

Î: În 2 Corinteni 12:7, ce era „țepușa”? – o suferință fizică, aspectul fizic, homosexualitatea, o altă ispită rea sau depresia?

R: Scriptura nu precizează, probabil pentru că nu este necesar să știm. Când oamenii afirmă dogmatic că a fost un anumit lucru, acest lucru spune mai multe despre acei oameni decât despre Pavel. Teoriile au variat de la probleme cu ochii, malarie, migrene, epilepsie, dureri de urechi, tulburări de vorbire și diverse ispite. „New International Bible Commentary”, p. 1411, înclină fie spre probleme cu ochii, fie spre malarie, posibil contractată la Perga.

Mulți creștini au un „țepuș”, o problemă principală cu care se luptă sau pe care încearcă să o accepte. Dacă ai un „țepuș”, amintește-ți că și Pavel a avut unul, iar Dumnezeu a putut totuși să-l folosească pe Pavel într-un mod puternic, atâta timp cât Pavel s-a bazat pe puterea lui Dumnezeu, și nu pe a sa.

În cele din urmă, dacă Isus îi poate accepta pe alți creștini cu spini, atunci pot și eu (vezi Romani 15:7).

Î: În 2 Corinteni 12:7-8, având în vedere că Pavel a înțeles importanța de a nu fi mândru, de ce nu i-a luat Dumnezeu „țepușa” lui Pavel după ce acesta s-a rugat în legătură cu aceasta?

R: Există o mare diferență între a auzi mesajul de a nu fi mândru și a avea ceva care să-ți garanteze că nu va trebui să duci acea luptă. Vezi și răspunsul la cele două întrebări anterioare.

Î: În 2 Corinteni 12:9-10, ce înseamnă „când sunt slab, atunci sunt puternic”?

R: Când ești întins pe spate, este foarte ușor să privești în sus. Când suntem făcuți să conștientizăm foarte clar propria noastră neputință, adesea atunci suntem cei mai puternici în a ne baza pe Domnul. Eforturile noastre cele mai bune, din propria noastră putere, nu sunt nimic în comparație cu ceea ce poate face Dumnezeu prin noi. Parafrazând liber cuvintele lui Hudson Taylor, atunci când putem îndeplini toate planurile noastre fără ca Dumnezeu să lucreze în noi, înseamnă că planurile noastre nu sunt suficient de mari.

Î: În 2 Corinteni 12:9-10, care sunt modalitățile prin care putem să-I dăm lui Dumnezeu slăbiciunea noastră?

R: Creștinii cred adesea că ar trebui să-I dăm lui Dumnezeu dragostea, timpul, banii, ambițiile, cariera și viața noastră, și așa și trebuie. Creștinii doresc să dea o mărturie bună că suntem iubitori, înțelepți, deștepți și „de succes”, orice ar însemna asta. Dar acestea înseamnă doar să-I dăm lui Dumnezeu punctele noastre forte.

Ce se întâmplă dacă ai un păcat în care cazi mereu? Te poți pocăi și poți regreta, și cel puțin să-I oferi lui Dumnezeu inima ta plină de regret. Dar ce se întâmplă dacă nu vrei cu adevărat să te pocăiești; dacă, într-un fel, îți place păcatul tău? Atunci poți fi sincer cu Dumnezeu, spune-I că ai o inimă rea. Rugați-L să vă arate, fie prin sentimente, fie prin circumstanțe exterioare, ce consecințe are acest lucru, și să vă schimbe inima rea într-una plină de pocăință. Atunci îi puteți oferi lui Dumnezeu inima voastră plină de pocăință și să-L rugați să vă purifice. Purificarea nu înseamnă doar că nu veți mai face acel lucru. Înseamnă că nici măcar nu veți mai dori să-l faceți.

Poți fi mai deschis cu ceilalți în legătură cu luptele și slăbiciunile tale și să nu apari în fața lor ca cineva „prea bun ca să fie adevărat”. Totuși, dacă ești predispus la un anumit păcat, nu le spune celor care te-ar putea ispiti în acest fel.

În cele din urmă, nu trece cu vederea faptul că Pavel, în 2 Corinteni 12:9, spune că se va „lăuda cu slăbiciunile sale”. Cu alte cuvinte, Pavel își făcea publice dificultățile. Putem fi sinceri cu privire la neajunsurile și păcatele noastre. Totuși, nu vorbi despre păcat în așa fel încât să-l glorifici și să-l ispitești pe altcineva să comită același păcat, să-i faci mai ușor cuiva să te ispitească sau să determini pe cineva să se îndepărteze de părtășie.

Î: În 2 Corinteni 12:10, a fost Pavel ciudat aici?

R: Deloc. Dimpotrivă, Pavel a înțeles cu înțelepciune că lucrurile care îi provocau suferință din punct de vedere lumesc erau unele dintre instrumentele pe care Dumnezeu le folosea pentru a-l menține pe Pavel puternic în Hristos.

Ca și creștini, este firesc să vrem să ne protejăm copiii și pe cei dragi de toate încercările și furtunile vieții. Nu am vrea niciodată să limităm modul în care Dumnezeu poate lucra în viața lor, dar dacă tot ceea ce facem le limitează efectiv șansa de a avea experiențe care să-i ajute să crească, atunci nu le facem niciun bine copiilor noștri.

Î: În 2 Corinteni 12:12, care erau semnele unui apostol?

R: Deși și alții puteau profeți și face minuni, apostolii aveau aceste daruri într-o măsură extraordinară, așa cum arată Faptele Apostolilor 2:43; 3:3-9, 5:4-12, 14-16.

Î: În 2 Corinteni 12:14-15, când este corect, echitabil și legal să primești bani sau sprijin financiar, în ce circumstanțe ar fi mai bine să nu-i accepți?

R: Este în regulă să primești sprijin financiar atunci când tu și familia ta aveți nevoie de el. Când îndeplinești slujirea lui Dumnezeu, este în regulă să primești sprijin financiar atât pentru slujire în sine, cât și pentru nevoile tale personale, dacă acest sprijin te susține. Este greșit să primești sprijin financiar din lăcomie sau să te îmbogățești foarte mult îndeplinind slujirea lui Dumnezeu. De exemplu, un director general al unei organizații caritabile necreștine care ajută săracii câștigă 1 milion de dolari pe an.

Î: În 2 Corinteni 12:15, faptul că Pavel se dăruiește pe sine pentru corinteni demonstrează doctrina catolică a indulgențelor?

R: Nu. Pavel spune pur și simplu că este dispus să „cheltuiască tot ce are” (din punct de vedere financiar și material) și să „se dedice” (timp și viață fizică) pentru corinteni.

Dacă ar fi dovedit doctrina indulgențelor, atunci, întrucât Pavel nu murise încă, o persoană care trăiește pe pământ ar putea oferi indulgențe altor oameni care trăiesc pe pământ.

Î: În 2 Corinteni 12:16, în ce fel era Pavel viclean?

R: Pavel era sarcastic aici și în 2 Corinteni 12:13. Se pare că Pavel a fost acuzat că era viclean și că profita de ei, când, de fapt, adevărul era că ar fi putut să le ceară, pe bună dreptate, sprijin financiar, dar a ales să nu o facă.

Ca și creștini, uneori putem face un efort suplimentar pentru alții, doar pentru ca acesta să ne fie aruncat înapoi în față de către oameni suspicioși. Totuși, trebuie să continuăm să-i iubim.

Î: În 2 Corinteni 12:16-18, de ce crezi că oamenii inventează uneori acuzații împotriva altora fără absolut niciun temei și de ce îi cred alții?

R: Uneori, dacă nu există dovezi că o acuzație este falsă, atunci, din anumite motive, oamenii cred că trebuie să fie adevărată. Dacă nu ești sigur de ceva, atunci este calomnie să afirmi ceva ca fiind un fapt, când nu știi dacă este într-adevăr un fapt.

Î: În 2 Corinteni 12:16-18, când nu ar trebui să ne apărăm drepturile, chiar dacă, de fapt, le avem?

R: Nu trebuie să ne apărăm întotdeauna ceea ce merităm, dacă există ceva mai important decât drepturile noastre. Atunci când renunțarea la ceea ce ar trebui să avem poate contribui la răspândirea Evangheliei, la viața spirituală a cuiva sau la ajutorarea altora în general. Nimeni nu ar trebui să-l acuze pe Pavel că a făcut acest lucru doar pentru bani, întrucât el se întreținea singur. (Deși l-au acuzat pe Pavel oricum.) Există momente în care trebuie să întindem și celălalt obraz și să nu-l facem pe un frate să se poticnească. Nu este nevoie să ai întotdeauna ultimul cuvânt.

Î: În 2 Corinteni 12:20, ce sunt bârfa și calomnia și de ce sunt greșite?

R: Bârfa înseamnă a spune ceva despre altcineva ce nu trebuie spus, chiar dacă este adevărat. Bârfa înseamnă a trăda o încredere, așa cum spun Proverbele 11:13;16:28 și20:19 .

Certurile sunt alimentate de bârfă, așa cum spune Proverbe26:20 .

Bârfa este o ispită, la fel ca și consumul de bucăți alese de mâncare, conform Proverbelor 18:8; 26:22.

Oamenii bârfitori sunt mustrați în mod specific în Romani 1:29; 1 Timotei 5:13.

Totuși, nu te lăsa copleșit când oamenii bârfesc răutăcios despre tine; au făcut același lucru cu apostolul Ioan în 3 Ioan 10.

Calomnia este strâns legată de bârfă; înseamnă a spune lucruri negative despre alții care sunt fie falsuri cunoscute, fie că cel care vorbește nu s-a deranjat să verifice dacă sunt adevărate sau false. Calomnia diferă de situația în care cineva crede că spune adevărul și se înșală. Lingăria include a spune lucruri false și pozitive despre alții.

Biblia nu ne spune niciodată doar să reducem calomniile pe care le rostim; dimpotrivă, nu trebuie să avem deloc calomnie pe limba noastră, așa cum arată Psalmul 15:3, Tit 3:2 și Iacov 4:11.

Calomnia este un instrument preferat al fiarei din Apocalipsa 13:6.

Nu vă mirați când oamenii vă calomniază; Isus și credincioșii au fost calomniați în Psalmul 38:20; 56:5; 119:23; 1 Petru3:16 . Cu toate acestea, în timp ce alții îi vor calomnia pe creștini, văduvele creștine și ceilalți creștini nu trebuie să ofere prilej de calomnie, așa cum arată 1 Timotei 5:14.

Î: În 2 Corinteni 12:21, cum a putut Pavel să se smerească în fața corintenilor?

R: Aceasta nu înseamnă că Pavel era mândru în fața lor. Mai degrabă, Pavel putea fi umilit în ochii lor prin faptul că era bolnav, așa cum s-a îmbolnăvit în Galatia (Galateni4:13 ). Le-ar fi putut părea ciudat că omul despre care auziseră că îi vindeca pe alții era el însuși bolnav. De fapt, boala lui Pavel arăta că vindecarea nu provenea din puterea lui Pavel, ci din puterea lui Dumnezeu.

Î: În 2 Corinteni 13:1,3, Matei 18:16 și Deuteronom 19:15, de ce oamenii tind să tragă concluzii pripite pe baza unor dovezi fragile și sunt incapabili să recunoască o concluzie chiar și în prezența unor dovezi solide?

R: Aici intervin trei factori. În primul rând, oamenii ajung repede, adesea prea repede, la o concluzie la care doreau să ajungă de la bun început. Oamenii pot avea o tendință de confirmare, concentrându-se pe dovezile care susțin ceea ce au concluzionat deja și ignorând dovezile care contrazic ceea ce au concluzionat deja. În al doilea rând, oamenii nu sunt adesea conștienți că fac acest lucru. În al treilea rând, chiar și atunci când o persoană vede că s-ar putea să greșească, poate exista un factor de mândrie care nu-i permite să recunoască că s-ar putea să se înșele. Necredincioșii fac acest lucru, la fel și credincioșii. Aceasta este o slăbiciune pe care trebuie să ne dăm seama că o avem. O modalitate de a atenua această slăbiciune este însă să ne întâlnim cu alți credincioși, în special cu cei care au un trecut și o educație diferite de ale noastre; poate că îi putem ajuta să vadă unde trag concluzii pripite și au prejudecată de confirmare, iar ei ne pot ajuta la rândul lor.

Î: În 2 Corinteni 13:2 și 1 Corinteni 4:21, ar trebui să amenințăm vreodată oamenii, inclusiv pe frații creștini, așa cum a făcut Pavel?

R: Există un moment și un loc potrivit pentru a avertiza oamenii în trei moduri.

1. Nu trebuie să ne neglijăm responsabilitatea de a-i avertiza pe ceilalți cu privire la ceea ce a spus Dumnezeu despre soarta iminentă a oamenilor dacă refuză să-și încredințeze viața lui Hristos.

2. Așa cum părinții înțelepți stabilesc reguli și consecințe pentru copiii lor, iar managerii unei companii stabilesc obiective, stimulente (și descurajări) pentru angajații lor, cei care conduc biserica ar trebui să clarifice ce așteaptă de la oamenii cu care lucrează.

3. Cu atât mai mult, în calitate de apostol, Pavel avea o autoritate specială de a porunci, avertiza și mustra pe alți creștini.

Din păcate, unele biserici creștine pot avea lideri care nu-i conduc pe oameni spre Dumnezeu și membri care nu i-ar urma nici măcar dacă ar face-o.

Î: În 2 Corinteni 13:3, ce faci când întâlnești creștini care sunt impresionați de lucrurile greșite?

R: Pe lângă a suspina, poți încerca cu răbdare să-i îndrumi spre ceea ce este important. Întreabă-i cât de importante vor fi anumite lucruri pentru ei peste câțiva ani. În plus, există șase lucruri pe care le poți face.

Rugați-vă pentru ei, ca să poată să se concentreze asupra a ceea ce este semnificativ și, la fel de important, să poată vedea ce nu este.

Încurajați-i atunci când se concentrează asupra lucrurilor importante.

Corectează-i atunci când se concentrează pe lucruri mărunte sau rele. Explică-le cu răbdare de ce nu ar trebui să ne concentrăm pe acele lucruri.

Mustră-i, dacă este nevoie, atunci când continuă să fie atrași de lucrurile greșite.

Fii tu însuți un exemplu de concentrare asupra lucrurilor importante.

Cu smerenie, verificați dacă nu cumva voi sunteți cei care greșiți. Poate că ei au dreptate sau au parțial dreptate.

Î: În 2 Corinteni 13:3, cum ați descrie rolul „slăbiciunii” în viața creștină?

R: Viața creștină este un paradox. Putem avea siguranța mântuirii, încredere în providența lui Dumnezeu și să ne străduim să excelăm și să dăm tot ce avem mai bun ca și cum am face-o pentru Domnul. Totuși, trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu, odihnindu-ne în puterea Lui, nu în a noastră, și știind că nu putem realiza nimic cu semnificație veșnică fără El.

Slăbiciunea a făcut parte din viața lui Pavel, iar slăbiciunea face parte din viața noastră, indiferent dacă ne dăm seama și o recunoaștem sau nu.

În fața lui Dumnezeu, mărturisește-ți păcatele și recunoaște-ți slăbiciunea. Roagă-te pentru puterea lui Dumnezeu (pentru că ai nevoie de ea), ca să depășești slăbiciunile din viața ta.

Față de tine însuți, conștientizează că nu ai capacitatea de a face singur tot ce Dumnezeu a intenționat să faci și, mai important, de a fi tot ce Dumnezeu a intenționat să fii pe pământ. Dar, cu puterea lui Dumnezeu care lucrează în tine, AI puterea să faci tot ce Dumnezeu a intenționat să faci și să fii tot ce Dumnezeu a intenționat să fii.

Față de ceilalți, fii liber să recunoști că nu ești perfect și fii dispus să-ți împărtășești slăbiciunile. Totuși, nu o face fără discernământ, aruncând mărgăritare în fața porcilor. De asemenea, nu-ți împărtăși ispitele în așa fel încât cineva să poată folosi acea informație pentru a te ispiti.

Î: În 2 Corinteni 13:3, când se manifestă „slăbiciunea” în noi?

R: Un sprijin puternic și unul șubred pot părea la fel, până când pui o greutate pe amândouă. La fel, o credință fermă și una șubredă pot părea la fel pentru ceilalți și pot fi clasificate greșit în mintea persoanei respective până când vin încercările și necazurile.

O eventuală persecuție poate arăta dacă o credință este fermă sau nu. Ce se întâmplă dacă oamenii mă privesc cu dispreț sau, mai rău, dacă vestesc Evanghelia sau Îl slujesc pe Dumnezeu?

Riscul pare de obicei mai mic dacă nu faci nimic. Dacă Dumnezeu ar vrea să faci ceva, dar ar fi mai riscant decât să nu o faci, ai lăsa riscul în mâinile lui Dumnezeu, rămânând totuși prudent, sau ai crede că viața ta depinde în totalitate de tine?

Greutățile pot arăta ce fel de credință avem. Cânți despre bucuria Domnului când totul merge bine – așa cum ar trebui. Dar când lucrurile nu merg bine, sau când tu sau o persoană dragă ești pe moarte, ți s-a oprit cântecul? Sau, în fața durerii și a pierderii, mai poți cânta despre bucuria Domnului? Ce fel de cântec este mai dureros pentru urechile demonilor și mai plăcut lui Dumnezeu?

Î: În 2 Corinteni 13:5-8, cum ne examinăm pe noi înșine pentru a vedea dacă suntem în credință?

R: Deși oamenii pot avea certitudinea mântuirii, pot avea și o convertire falsă și o certitudine falsă. Cum știi dacă certitudinea ta este autentică? Sau, dacă cineva nu simte această certitudine, poate recunoaște că, , îi lipsește mântuirea, sau că are mântuirea, dar îi lipsește doar certitudinea.

Te-ai angajat să-L accepți pe Isus ca Domn și Mântuitor al tău? Crezi că Isus a murit pentru păcatele noastre și a înviat fizic din morți (1 Corinteni 15:1-6)? Crezi ceea ce ne-a învățat Dumnezeu în Scripturile Sale (1 Ioan 2:24)? Îl iubești pe Dumnezeu și nu lumea (1 Ioan 2:15-16)? Îți petreci timp cu Dumnezeu, în rugăciune și citind Cuvântul Său? Deși nu ești perfect fără păcat (1 Ioan 1:8), dorești să lași păcatele în urmă și să crești pentru a-L urma pe Dumnezeu mai deplin (1 Ioan 3:6-10)? Dorești să te supui lui Dumnezeu (1 Ioan 2:4-6) și să umbli în lumină, nu în întuneric (1 Ioan 1:5-7)? Îi iubești pe ceilalți (1 Ioan 2:9; 3:10; 4:20-21)? Ești dispus să împărtășești credința ta cu ceilalți? Dacă răspunsurile sunt toate „da”, atunci ești în regulă.

Dar, așa cum a spus odată cineva cu umor: „Dacă ai fi judecat pentru că ești creștin, ar exista suficiente dovezi pentru a te condamna?”

Accentul pus pe acest aspect îl face pe Pavel să sugereze, de asemenea: „Nu mă examinați pe mine, examinați-vă pe voi înșivă”.

Î: În 2 Corinteni 13:6, de ce a spus Pavel: „Și sper că veți realiza că nu am picat la încercare”, având în vedere că nu știm niciodată cu adevărat dacă ceilalți sunt mântuiți?

R: Pavel se referă la verificarea vieților noastre în lumina Scripturii. Deși niciun creștin nu va fi fără păcat pe pământ, creștinii autentici se vor apropia treptat tot mai mult de țelul absolut al asemănării cu Hristos. Aceasta este încercarea la care se referă Pavel.

Î: Oare 2 Corinteni13:14 dovedește că Trinitatea este adevărată?

R: Implică faptul că Trinitatea este adevărată, dar, recunoscut, nu o dovedește. „Trinitatea” Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt este dovedită de acest verset, precum și de Matei 3:16-17; 28:19; Ioan 15:26; Romani 15:16; 1 Corinteni 12:4-6; Efeseni 2:18; 3:14-17; 1 Tesaloniceni 1:3-5; Evrei 9:14; Iuda 20,21; 2 Tesaloniceni 2:13-14; 1 Petru 1:2; și Apocalipsa 4:8.

Concepția despre „trei” face parte din doctrina Sfintei Treimi, dar chiar și mormonii cred în această „treime” fără a crede în Sfânta Treime. (Rețineți că, deși Biserica LDS neagă oficial Trinitatea, am întâlnit mulți mormoni care fac greșeala sinceră de a spune că cred în Trinitate. Ei spun acest lucru deoarece nu înțeleg doctrina Trinității și cred pur și simplu că aceasta înseamnă că Cei Trei sunt uniți în iubire, spirit și scop.) Pentru o descriere a doctrinei Trinității, consultați discuția referitoare la Matei 28:19.

Î: În 2 Corinteni, de unde știm că Scriptura de astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Avem cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din 2 Corinteni de aproximativ 312 ori, fără a număra aluziile. Ei au citat 47% din Cartea 2 Corinteni, considerând versetele fracționare ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 120,8 din totalul de 257 de versete.

Iată scriitorii prenicenieni care au făcut referire la versete din 2 Corinteni.

Ignatie al Antiohiei (c. 110-117 d.Hr.) citează 9 din cele 18 cuvinte din 2 Corinteni 4:18 și următoarele. Scrisoarea către romani, cap. 3, p. 74

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 18, p. 148, face aluzie la 2 Corinteni

Policarp (111-155 d.Hr.) citează primele 11 din 25 de cuvinte din 2 Corinteni 5:10a, precum și 7 din 22 de cuvinte din Romani 14:10 și următoarele. Epistola lui Policarp către Filipeni, cap. 6, p. 34

Policarp (110-155 d.Hr.) face aluzie la 2 Corinteni 4:14a (precum și la prima pătrime din Romani 8:11) Epistola lui Policarp către filipeni, cap. 2, p. 33

Policarp (110-155 d.Hr.) face aluzie la 2 Corinteni 8:21b (citat parțial) Epistola lui Policarp către filipeni, cap. 6, p. 34 (de asemenea, Romani12:17 )

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.), cap. 5, p. 27 (citat de 3/4) citează 11 din cele 16 cuvinte din 2 Corinteni6:10 .

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.), cap. 5, p. 27, face aluzie la 2 Corinteni 10:3; 6:9;6:10 ; și4:12

Creștinii din Viena și Lugdunum (177 d.Hr.) (ANF vol. 8), p. 781, fac aluzie la 2 Corinteni 2:15

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.), referindu-se la 2 Corinteni în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea a II-a, 22:7, spune: „Căci toate Scripturile proclamă cu voce tare că există ființe spirituale în ceruri; iar Pavel mărturisește în mod expres că există lucruri spirituale atunci când declară că a fost răpit până în al treilea cer, …” El citează, de asemenea, 2 Corinteni 7:7-9 ca fiind scrisă de Pavel în „A doua epistolă către Corinteni”, în lucrarea lui Irineu „Împotriva ereziilor”, cartea 5, p. 3.1, p. 529

Canonul Muratorian (c. 190-217 d.Hr.) menționează cele două epistole ale lui Pavel către corinteni, precum și celelalte 11 epistole ale lui Pavel.

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează 2 Corinteni 7:1 ca fiind scrisă de Pavel. „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 3, capitolul 11, p. 394

Tertulian (198-220 d.Hr.) a afirmat că 2 Corinteni a fost scrisă de apostolul Pavel în lucrarea Despre învierea trupului, capitolul 40. El mai spune că Pavel a scris 2 Corinteni 2:5-11 în lucrarea Despre modestie, capitolul 14, p. 89

Tertulian (204/205 d.Hr.) face aluzie la 2 Corinteni 4:10 în „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 5, capitolul 11, p. 454.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează 2 Corinteni 12:2 ca fiind scrisă de Pavel în „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 5, capitolul 3, p. 54

Ipolit citează o parte din 2 Corinteni 12:4. „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 7, capitolul 14, paginile 107-108

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează ultimele 10 din cele 19 cuvinte grecești din 2 Corinteni 4:18. Fragmente din Teodot, cap. 11, p. 44

Origen (225-253/254 d.Hr.) citează 2 Corinteni 4:17,18 ca fiind scrise de Pavel, în „A doua epistolă către corinteni” din lucrarea lui Origen „Împotriva lui Celsus”, cartea 6, capitolul 19, p. 582

Comentariul lui Origen la Evanghelia după Ioan (c. 227-240 d.Hr.) menționează Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și Ioan. El menționează că Pavel a scris în 2 Corinteni, iar Ioan în Apocalipsa.

Novatian (250/254-257 d.Hr.) a citat ultimele 3/5 din 2 Corinteni 3:17. Tratat privind Trinitatea, cap. 29, p. 641

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din „a doua epistolă către corinteni” în Tratatul 12, cartea a treia, cap. 2.

Firmilian din Cezareea (256 d.Hr.) citează ultimele 10 din cele 10 cuvinte grecești din 2 Corinteni 11:2

Adamantius (c. 300 d.Hr.) afirmă că Apostolul a scris corintenilor și citează 2 Corinteni 4:6. De asemenea, el se referă la 2 Corinteni 1:20 ca fiind scris de Apostol.

Victorinus din Petau (martirizat în 304 d.Hr.) (Corinteni) menționează Vechiul și Noul Testament în Comentariul său la Apocalipsa Sfântului Ioan, p. 345. El enumeră epistolele lui Pavel: Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei și citează 1 Timotei 3:15 în capitolul 16, p. 345. El continuă citând 1 Corinteni 15:53 la p. 346

Petru din Alexandria (306, 285–311 d.Hr.) parafrazează 2 Corinteni 11:32–33. Epistola canonică, canonul 9, p. 273

Metodiu (c. 250–312 d.Hr.) citează 2 Corinteni 10:5. Discurs despre Înviere, partea 3.2, capitolul 1, p. 371

Atanasie din Alexandria (318 d.Hr.) afirmă că 2 Corinteni 5:10 este scris de binecuvântatul Pavel. „Întruparea Cuvântului”, cap. 56, p. 66-67.

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează 2 Corinteni 6:14 și următoarele (6 din 16 cuvinte) și 6:15a (6 din 123 de cuvinte citate) și 2:9 ca fiind ale apostolului în „Epistole privind erezia ariană”, Epistola 1, cap. 7, p. 294-295

Ei au 312 citate din 2 Corinteni, citând 47% (120,8) din cele 257 de versete. A se vedea https://www.biblequery.org/Bible/BibleCanon/Early ChristianNTQuotes.xlsx pentru toate detaliile.

După Niceea

Istoria ecleziastică a lui Eusebiu (323-340 d.Hr.)

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în Scrisoarea de sărbătoare 39, p. 552

Hegemonius (sec. al IV-lea) face referire la 2 Corinteni 2:9. De asemenea, el citează 2 Corinteni 13:3 ca fiind scrisă de Pavel și îl numește pe acesta apostol. Disputa cu Manes, cap. 42, p. 218

Optatus (sec. al IV-lea) face referire la 2 Corinteni 3:3

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează 2 Corinteni 13:4 ca fiind „către corinteni [binecuvântatul Apostol] scrie” în lucrarea Despre Sfânta Treime, cartea 9, capitolul 13, p. 159

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează cele două epistole ale lui Pavel către corinteni ca făcând parte din Noul Testament. Ea citează trei sferturi din 2 Corinteni 1:1.

Schismaticul Lucifer din Cagliari (370/371 d.Hr.)

Marcel din Ancyra (aproximativ 374 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează 2 Corinteni 10:4 ca fiind „Pavel le scrie corintenilor”. Despre Duhul, cap. 16.37, p. 23

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, spune că numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament pot fi citite în biserică.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează 2 Corinteni 13:3 ca fiind scris de Pavel în Prelegerea 10.17, p. 62

Ambrozie al Milanului (370–390 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.)

Amfilochie (după 394 d.Hr.)

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) face aluzie la 2 Corinteni 5:16 ca fiind scris de Pavel în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 6, capitolul 2, p. 184. De asemenea, Pavel către corinteni pentru 2 Corinteni 5:20 în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 2, capitolul 14, p. 128-129

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Macarie/Simeon (sec. al IV-lea sau al V-lea)

Optatus (sec. al IV-lea)

Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361–c. 399 d.Hr.) Efeseni 5:9, 15

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Gaudentius (după 406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) a consemnat 30 de predici despre 2 Corinteni. El afirmă că 2 Corinteni a fost scrisă de Pavel.

Cromatius (407 d.Hr.)

Severian (după 408 d.Hr.)

Niceta din Remesianus (366-c. 415 d.Hr.)

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) se referă la 2 Corinteni 5:9-10 ca fiind scrisă de apostolul Pavel. Apărare împotriva pelagianilor, cap. 18, p. 140

Ieronim (373-420 d.Hr.)

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) citează 2 Corinteni 2:15 în „Despre botez, împotriva donatiștilor”, cap. 39, p. 508

Marcus din Eremita (după 430 d.Hr.)

Acacius din Melitene (c. 438 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Manuscrisul Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (după 450 d.Hr.)

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Prosper din Aquitania (adversar al lui Cassian) (426-465 d.Hr.)

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Hegemonius (sec. al IV-lea)

Macarie/Simeon (sec. al IV-lea sau al V-lea)

Maximinus (sec. IV sau V)

Speculum (sec. al V-lea)

Teodot din Ancyra (sec. al V-lea d.Hr.)

Le avem pe toate și astăzi.

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Constituțiile Apostolice (dată incertă, aproximativ 380 d.Hr.)

Marcion face referire la Epistola către Romani, conform lui Tertulian.

Mani/Manes (262-278 d.Hr.) „Așa cum și Pavel a dat aceste mărturii suplimentare, că” și citează o parte din 2 Corinteni 3:6-7, 1 Corinteni 15:56. (Manes vorbește) Disputa cu Manes, cap. 31, p. 203

Ereticul Priscilian (c. 385 d.Hr.)

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.)

Ereticul maniheist Faustus-Milevis (după 383 d.Hr.)

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din 2 Corinteni arată că există mici variații manuscrise, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

p. 46 Chester Beatty II, 100-150 d.Hr., 2 Corinteni 1:1-11:10;11:12 -21;11:23-13:13 (95% sau 254 din 257 de versete) și alte părți din epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei. Cartea „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts” conține o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stichiometrice indică faptul că acest manuscris a fost scris de un scrib profesionist.

Prima jumătate a secolului al III-lea – 1936 – Frederic G. Kenyon, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

Secolul al II-lea, anul 200 d.Hr. – 1935 – Ulrich Wilken, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

200 d.Hr. – 1968 – „Textul Noului Testament”.

81-96 d.Hr. – 1988 – Young Kyu Kim, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Începutul până la mijlocul secolului al II-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament. Acest lucru se bazează, în parte, pe faptul că scrisul de mână este foarte asemănător cu cel din Papirusul Oxyrhynchus 8 (sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea) și din Papirusul Oxyrhynchus 2337 (sfârșitul secolului I).

p. 46, acoperă 95% din 2 Corinteni, adică 254 din 257 de versete.

p. 34 – 1 Corinteni 16:4-7; 10; 2 Corinteni 5:18-21; 10:13-14; 11:2, 4, 6-7 (sec. al VII-lea) text alexandrin.

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Gotic [Goth] 493-555 d.Hr.

Efraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Consultați www.BibleQuery.org/2 Corinthians Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale 2 Corinteni.