< Întrebare biblică din 1 Timotei

Î: Care este ideea principală din 1 Timotei?

R: Cele șase capitole scurte din cartea 1 Timotei pot fi citite pe trei niveluri complet diferite.

Conduita: Fiecare capitol arată că aceasta poate fi, în primul rând, o carte despre modul în care creștinii ar trebui să se comporte, atât individual, cât și împreună, sub conducerea lui Hristos.

Conducerea: Cinci capitole tratează în mod specific aspectele esențiale ale conducerii bisericii și modul în care turma trebuie învățată să trăiască după modelul lui Hristos.

Exemplul lui Hristos: Cinci capitole se concentrează în mod special asupra a ceea ce a făcut Hristos și, prin urmare, asupra a ceea ce ar trebui să fim și să facem în lumina acestui fapt.

   Dar, indiferent de tema pe care o considerați firul principal, 1 Timotei este ca o frânghie cu trei fire care nu se rupe ușor.

   Prin învățătura și exemplul tău pentru tineri, vei ține frânghia către viitor? Marele misionar William Carey a spus că va călători în India doar dacă biserica de acasă „ține frânghia”, sprijinindu-l prin rugăciuni și finanțare. Dar tinerii ar putea merge nu doar în locuri în care noi nu vom merge, ci într-un loc în care noi nu putem merge pe pământ: departe, în viitor. Trupul lui Hristos și liderii săi trebuie să-i susțină, să-i pregătească și să-i păzească împreună pe credincioșii mai tineri pe măsură ce aceștia își croiesc drumul spre viitor, mergând acolo unde noi nu putem ajunge. Așadar, să studiem aceste trei fire din 1 Timotei și modul în care ele ar trebui să se împletească în ucenicizarea celorlalți.

Î: Care este o schiță a cărții 1 Timotei?

R: Iată o schiță, care pune accentul pe conducere.

1 Conducătorii falși vs. conducerea adevărată

2 Închinarea înaintea lui Dumnezeu

3 Liderii din Biserica lui Dumnezeu

4 Conducerea: apărarea Bisericii lui Dumnezeu

5 Conducerea: a fi alături de credincioși

6 Conducerea: provocarea credincioșilor

Î: În 1 Timotei 1:2, de ce îl numește Pavel pe Timotei „fiul său”?

R: Timotei nu era fiul biologic al lui Pavel, dar această metaforă afectuoasă exprima relația strânsă dintre cei doi colaboratori ai lui Hristos, unul mai tânăr și celălalt mai în vârstă.

Î: În 1 Timotei 1:3, în ce moment Timotei se afla la Efes, în timp ce Pavel spera să vină în curând la el (1 Timotei 3:14)?

R: Cele două epistole către Timotei și epistola către Tit sunt denumite în mod obișnuit „epistolele pastorale” ale lui Pavel. Epistolele pastorale au fost scrise după evenimentele din Faptele Apostolilor. Aceasta înseamnă că au fost scrise fie după arestul la domiciliu al lui Pavel la Roma, fie, posibil, chiar în timpul arestului său la domiciliu la Roma. Este foarte probabil ca Pavel să nu fi fost executat imediat la sfârșitul arestului său la domiciliu la Roma; altfel, Luca, care era tovarășul de călătorie al lui Pavel, ar fi menționat acest lucru.

   1 Timotei a fost scrisă probabil între anii 62-65 d.Hr., iar 2 Timotei a fost scrisă probabil în jurul anului 67 d.Hr.

Î: În 1 Timotei 1:3, care este rostul de a da porunci ereticilor?

R: Chiar dacă ei nu vor asculta, cel puțin cei care îi ascultă pe eretici și cei din biserică vor vedea că te opui lor. În plus, când îi avertizezi în mod oficial, poate că se vor pocăi. Dar dacă nu se pocăiesc, atunci prin cuvintele tale Dumnezeu îi va judeca.

Î: În 1 Timotei 1:4, despre ce mituri vorbește Pavel?

R: Acest verset se referă la mituri în general. Printre acestea se numărau probabil fabulele iudaice, despre care Pavel, în Tit 1:14, l-a îndrumat pe Tit să-i împiedice pe oameni să le acorde atenție. De asemenea, chiar și în vremea lui Pavel existau religii false, inclusiv unele mituri grecești de mister foarte fanteziste, și poate că Pavel se gândea și la acestea.

Î: În 1 Timotei 1:4 și Tit 3:9, putem ignora ceea ce spune Biblia despre genealogii?

R: Nu spune să nu citim sau să ignorăm genealogiile, ci spune să nu ne dedicăm timpul lor. Concentrați-vă pe punerea în practică a ceea ce spune Biblia despre a trăi în închinare față de Dumnezeu, a-L sluji și a-i ajuta pe ceilalți.

Î: În 1 Timotei 1:4 (KJV), cuvântul care urmează după „evlavios/al lui Dumnezeu” ar trebui să aibă terminația „-ing”, cum ar fi „lucrând”, sau să fie un substantiv, cum ar fi „lucrare”?

R: NASB, NIV, NKJV și Green’s Literal Translation au toate un substantiv în acel loc. NRSV traduce acest cuvânt ca „instruire”, cu o notă de subsol care precizează că ar putea fi „plan”. „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 731, menționează „plan”. „Expositor’s Bible Dictionary”, volumul 11, p. 351, afirmă că KJV se bazează pe o variantă textuală inferioară.

   Traducerea lui Williams este cea mai neobișnuită în acest context. Ea spune: „genealogii nesfârșite, căci astfel de lucruri duc la controverse, în loc să ne stimuleze slujirea față de Dumnezeu prin credință”.

Î: În 1 Timotei 1:7, de ce sunt unii învățători religioși atât de încrezuți?

R: Un motiv ar putea fi faptul că simt că nu au nicio responsabilitate. Ei consideră că se află într-o poziție în care nu pot fi niciodată puși la îndoială. În unele organizații, liderul de vârf răspunde doar în fața lui Dumnezeu, iar astfel de lideri, de obicei, nu vor vedea că Dumnezeu îi va trage la răspundere pentru nimic – până la judecată. Ei nu iau în considerare faptul că Dumnezeu îi va trage la răspundere, deoarece nu mai au nicio teamă de Dumnezeu.

   Un al doilea motiv este că mulți oameni Îl urmează pe Isus deoarece învățătura Lui se potrivește cu ceea ce își doresc ei. De exemplu, Isus a propovăduit o împărăție nouă, iar revoluționarilor care doreau să-i răstoarne pe romani le-a plăcut foarte mult acest lucru. Dar când a devenit clar că Isus nu avea de gând să pornească o rebeliune, oamenii au devenit deziluzionați și unii s-au întors împotriva Lui. Astăzi, unii oameni Îl urmează pe Isus din cauza a ceea ce le place; și vor înceta să-L mai urmeze dacă vor vedea ceva ce nu le place. Aceasta nu este ascultare. Dar un lider ar putea crede că, atâta timp cât prezintă lucrurile populare care le plac oamenilor, poziția sa de lider este asigurată.

Î: În 1 Timotei 1:8-10, ce scop îndeplinește Legea pentru acești oameni?

R: Legea servește pentru a arăta cât de departe sunt ei – și noi – de a îndeplini singuri toate cerințele lui Dumnezeu. Legea ne îndreaptă spre harul lui Dumnezeu.

Î: În 1 Timotei 1:11 și 1 Timotei 6:15, ce este neobișnuit la acest cuvânt „binecuvântat”?

R: În Noul Testament, Dumnezeu este adesea numit „binecuvântat” cu un cuvânt grecesc care include ideea de a fi adorat. Oamenii sunt adesea numiți „binecuvântați” cu acest cuvânt grecesc, makarios, care înseamnă pur și simplu „fericit”. Numai în 1 Timotei 1:11 și 6:15 este Dumnezeu numit makarios. Dumnezeu este lăudat și adorat, da, dar, în afară de aceasta, în Sine și prin Sine, Dumnezeu este o ființă fericită.

Î: În 1 Timotei 1:13, Dumnezeu iartă oamenii doar pentru faptele rele pe care le-au săvârșit din necunoștință?

R: Nu. Pavel a primit milă pentru ceea ce a făcut din neștiință, dar printre cei care au primit milă pentru păcate comise intenționat se numără David și Petru.

Î: În 1 Timotei 1:16, în ce sens a fost Pavel „primul” în harul lui Dumnezeu?

R: Cuvântul grecesc protos poate însemna șef, cel mai important sau anterior, precum și primul. Cuvântul grecesc protostates înseamnă conducător.

Î: În 1 Timotei 1:17, dacă există un singur Dumnezeu „înțelept”, există oare alți zei care nu sunt foarte inteligenți?

R: Desigur. În 1 Corinteni 8:1-7, Pavel vorbește despre numeroșii idoli neinteligenți și fără viață.

Î: În 1 Timotei 1:18, de unde știi în cine ar trebui să-ți investești timpul?

R: Evident, ar trebui să te ferești de cei care nu vor să cunoască adevărul, ci vor doar să te persecute sau să afle de la tine despre alți oameni pe care să-i persecute. Dacă ai timp pentru toată lumea, este minunat, dar de multe ori nu este așa. Când nu poți să-ți dedici timpul tuturor, concentrează-te nu doar pe cei care vor să învețe, ci pe cei care vor să învețe, să se schimbe și să crească. În al doilea rând, cu care persoane, după părerea ta, ai avea cel mai mare impact? Și mai important, întrucât judecata ta ar putea fi greșită, roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea o judecată bună cu privire la cei în care El ar dori să-ți investești timpul.

   Pavel ar fi putut să-și dedice timpul unui număr nenumărat de oameni și, deși a predicat multora, și-a dedicat timpul doar câtorva, printre care și Timotei. Desigur, o mare parte a fost instruire practică, întrucât Timotei îl însoțea pe Pavel pretutindeni, ajutându-l. Isus a avut mulți oameni care L-au urmat, nu doar cei doisprezece. Când Isus Și-a ales ucenicii, nu părea să-i favorizeze pe unii din cauza sau în ciuda bogăției, a învățăturii sau a relațiilor lor. Matei era probabil bogat și avea relații bune, dar majoritatea celorlalți nu erau. Totuși, ucenicii aveau credință în Isus și făceau ceea ce le spunea El să facă. La fel, Timotei nu era doar un ucenic care să absoarbă cunoștințe; Timotei lucra alături de Pavel și chiar predica și făcea ucenici în Tesalonic și în alte locuri când Pavel nu era acolo.

Î: În 1 Timotei 1:18, de ce ar trebui Timotei să-l asculte pe Pavel, având în vedere că creștinii ar trebui să-L asculte pe Dumnezeu?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Creștinii trebuie să se supună conducătorilor lor, așa cum spune Evrei 13:17. Trebuie să ne supunem bătrânilor noștri, așa cum spune 1 Petru 5:5.

2. Biserica este zidită pe temelia apostolilor și a profeților, așa cum afirmă Efeseni 2:20.

3. Orice ascultare trebuie să fie „în Domnul”. Cu alte cuvinte, dacă părinții, profesorii, conducătorii guvernamentali, conducătorii bisericii sau oricine altcineva căruia ar trebui să-i ascultăm ne poruncesc ceva contrar celor spuse de Dumnezeu în Scriptură, trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni, așa cum a arătat Petru în Faptele Apostolilor 4:19-21.

Î: În 1 Timotei 1:19, cum își pierd unii oamenii credința?

R: O corabie din acele vremuri era, în esență, alcătuită din multe piese realizate cu grijă, asamblate cu pricepere pentru un scop specific, care să poată pluti și naviga în numeroase călătorii profitabile. Materialul dintr-o epavă este, în esență, același cu cel al unei corăbii. Majoritatea pieselor sunt încă acolo, dar, întrucât unele piese nu mai sunt la locul potrivit, nava nu mai este capabilă să plutească, cu atât mai puțin să navigheze. Nu mai este bună de nimic, cu excepția faptului că o parte din lemn ar putea fi încă bună ca lemne de foc. Cu toate acestea, uneori navele naufragiate în ape puțin adânci pot fi ridicate, reparate și pot naviga din nou.

   Unii oameni ar putea avea elementele corecte ale credinței și practicii, bine asamblate, și pot împărtăși Evanghelia. Dar dacă credința lor naufragiază apoi din cauza păcatului sau a învățăturilor false, ei nu mai sunt buni de nimic. Unii oameni ar putea fi creștini care s-au îndepărtat de Isus și trebuie să se întoarcă. Alții s-ar putea să nu fi fost niciodată creștini adevărați, dar chiar dacă ceea ce încercau să facă s-a transformat într-un naufragiu, ei se pot pocăi și pot deveni creștini autentici acum.

Î: În 1 Timotei 1:20, cum sunt oameni precum Himeneu și Alexandru „predați lui Satana”?

R: Această expresie se poate referi atât la credincioși, cât și la necredincioși. În cazul credincioșilor, poate însemna că au fost excluși din biserică pentru a fi „disciplinați” să nu mai hulească. În cazul necredincioșilor, poate însemna că, întrucât s-au împotrivit adevărului pe care l-au auzit, Pavel s-a rugat ca Dumnezeu să-l folosească pe Satana pentru a-i disciplina, astfel încât să se pocăiască și să creadă mai târziu adevărul pe care îl respinseseră.

Î: În 1 Timotei 2:1, de ce ne rugăm pentru toți oamenii, având în vedere că Dumnezeu știe deja cine va ajunge în Rai?

R: Deși ar trebui să ne rugăm pentru fiecare persoană deoarece nu știm cine va ajunge în Rai, există și un motiv mai important. Dumnezeu ne poruncește acest lucru, iar faptul că Dumnezeu știe cu certitudine cine va ajunge în Rai nu înseamnă că aceștia nu au nicio șansă sau responsabilitate. Vezi și discuția despre 1 Timotei 4:10 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Timotei 2:2, ar trebui să ne rugăm pentru toți liderii politici, chiar și pentru cei răi? Ar trebui să ne rugăm pentru binele lor?

R: Da. Când Pavel a scris acest lucru, Imperiul Roman, de la împărat în jos, era plin de corupție. Ne rugăm pentru toți conducătorii politici, indiferent cât de răi ar fi, din cel puțin trei motive.

1. Ca să nu existe piedici pentru creștini, astfel încât aceștia să „ducă o viață liniștită și pașnică, cu toată evlavia și demnitatea”, după cum spune 1 Timotei 2:2.

2. Să ne rugăm ca Dumnezeu să continue să lucreze atât prin faptele bune, cât și prin cele rele ale conducătorilor politici, astfel încât Dumnezeu să aducă oameni în Împărăția Sa.

3. Să ne rugăm pentru toți oamenii, chiar și pentru liderii politici răi înșiși, ca să li se întâmple ce este mai bun posibil, ca să se pocăiască de căile lor, să se întoarcă la Hristos și să împărtășească cu noi bucuriile cerului pentru totdeauna.

Î: În 1 Timotei 2:4-6, dacă Isus a murit pentru toți, de ce nu sunt toți mântuiți, așa cum învață erezia universalismului?

R: Așa cum afirmă Evrei 4:2, mesajul pe care l-au auzit „nu a avut nicio valoare pentru ei, deoarece nu împărtășeau credința celor care l-au înțeles”. Dumnezeu are puterea de a-i mântui pe toți oamenii, iar Dumnezeu oferă Evanghelia în mod gratuit. Niciun verset nu spune că unii ajung în Iad fără să fi avut vreo șansă. Cu toate acestea, oamenii pot fi ca fariseii și cărturarii din Luca 7:30, care „au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși”. Au fost momente în care Isus a fost îndurerat de necredința lor (Matei 23:37-39), dar Dumnezeu permite ca alegerea lor finală să fie destinul lor final. Desigur, universalismul este o erezie în care creștinii autentici nu trebuie să creadă.

Î: În 1 Timotei 2:4-6, care sunt interpretările non-calviniste și calviniste ale acestui pasaj?

R: Îmi cer scuze pentru citatul lung, dar am vrut să mă asigur că nu se pierde nimic din context.

Calvinist: Loraine Boettner, în lucrarea *The Reformed Doctrine of Predestination* (p. 294-296), spune: „Dacă cuvintele din 1 Timotei 2:4, conform cărora Dumnezeu «dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului», sunt interpretate în sens arminian, rezultă fie că Dumnezeu este dezamăgit de propriile Sale dorințe, fie că toți oamenii, fără excepție, sunt mântuiți. Mai mult, doctrina care atribuie dezamăgirea Divinității contrazice acea categorie de pasaje biblice care învață suveranitatea lui Dumnezeu... Este adevărat că unele versete, luate izolat, par să sugereze poziția arminiană [necalvinistă]. Acest lucru ar reduce însă Biblia la o mulțime de contradicții; căci există alte versete care învață despre predestinare, incapacitate, alegere, perseverență etc. și care nu pot fi interpretate, prin niciun mijloc legitim, în armonie cu arminianismul. ... În consecință, dacă găsim un pasaj care, în sine, admite două interpretări, dintre care una se armonizează cu restul Scripturii, iar cealaltă nu, avem datoria să o acceptăm pe prima.” Boettner (p. 294-296)

Non-calviniști: Atât non-calviniștii, cât și calviniștii amyraldieni pot cita exact aceleași cuvinte ale lui Boettner după cele trei puncte, schimbând pur și simplu cuvintele „arminian” și „predestinare” și modificând ordinea propozițiilor. Rețineți că Boettner spune că un Dumnezeu suveran nu poate fi dezamăgit și că alte versete arată clar că toți ar trebui să fie mântuiți dacă mântuirea ar fi oferită tuturor. Citiți acum următoarele:

„Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci și pietrezi pe cei trimiși la tine, de câte ori am dorit să adun pe copiii tăi, cum adună găina puii sub aripile ei, dar n-ai vrut!” (Matei 23:37)

 „Dar fariseii și cărturarii au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși, pentru că nu fuseseră botezați de Ioan.” (Luca 7:30)

„El Însuși [Isus] este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru păcatele întregii lumi.” (1 Ioan 2:2)

Concluzie: Cu toții ar trebui să fim de acord cu cuvintele lui Boettner: „Este un principiu recunoscut de interpretare că pasajele mai obscure trebuie interpretate în lumina pasajelor mai clare, și nu invers.”

Î: În 1 Timotei 2:9, de ce femeile creștine poartă uneori coafuri sofisticate și bijuterii scumpe?

R: Este bine să ai grijă în mod rezonabil de părul tău, dar coafurile scumpe și extravagante nu sunt ceea ce dorește Dumnezeu.

   Majoritatea femeilor creștine nu poartă bijuterii scumpe. Dacă o femeie creștină este ostentativă, poartă bijuterii scumpe și își petrece un timp excesiv aranjându-și părul, ea poate fi totuși o creștină autentică, dar ar trebui să renunțe la această practică. În epoca greacă, unele femei purtau haine foarte extravagante. Conform Omiliilor   lui Ioan Gură de Aur la 1 Timotei (c. 397 d.Hr.), acest verset contrastează cu imitarea actorilor și a prostituatelor.

Î: În 1 Timotei 2:11-14 și 1 Timotei 3:1-7, de ce învață Biblia că femeile de atunci (și probabil și acum) nu puteau să învețe sau să dețină autoritate?

R: Deși diferite biserici au opinii diferite cu privire la rolul femeilor în biserică, iată opt puncte asupra cărora toți creștinii biblici ar trebui să fie de acord.

1. Pavel a acceptat faptul că femeile puteau totuși să ocupe poziții de seamă în biserică. Unele femei importante pe care le-a menționat au fost Febe (Romani 16:1,2), Priscila, care împreună cu soțul ei l-a corectat pe Apolo (Faptele Apostolilor 18:26), Euodia și Sintiche, care au luptat alături de Pavel pentru Evanghelie (Filipeni 4:2-3), și, posibil, Cloe (1 Corinteni 1:11).

2. Femeile pot și ar trebui să învețe femeile și copiii, iar femeile pot avea autoritate asupra femeilor și copiilor în biserică. (Tit 2:3-5)

3. În afara bisericii, femeile au fost ascultătoare față de Dumnezeu în calitate de conducătoare. Debora a fost o importantă conducătoare laică în Judecători 4:4-5. Debora nu se afla într-o funcție temporară: ea era deja profetă și judecătoare înainte de a-și folosi autoritatea pentru a-i spune lui Barac că Dumnezeu îi poruncise să-l învingă pe Sisera.

4. Femeile încă puteau rosti Cuvântul lui Dumnezeu prin profeție. În vremurile Vechiului Testament, nu numai Debora era profetă, ci și Miriam (Exodul 15:20-21) și Hulda (2 Cronici 34:22-28). În Noul Testament, Ana (Luca 2:36-38), cele patru fiice ale lui Filip (Faptele Apostolilor 21:9) și femeile în general, menționate în 1 Corinteni 11:5, profețeau.

5. Biblia nu oferă niciodată motive care să sugereze că femeile ar fi mai slabe fizic, mai puțin inteligente, mai fragile emoțional sau inferioare bărbaților. De fapt, unii dintre conducătorii bărbați ai Israelului, precum Abimelec (Judecători 9:52-53) și Roboam (1 Regi 12:3-16), nu erau nici evlavioși, nici foarte inteligenți.

6. Singurul motiv pe care îl oferă Biblia este că așa preferă Dumnezeu. Motivele lui Dumnezeu țin de faptul că Eva a fost prima înșelată în Grădina Edenului, nu de toate femeile.

7. Ipotetic vorbind, dacă Dumnezeu ar spune că dorește ca femeile, sau chiar copiii, să aibă autoritate asupra bărbaților în biserică, ar trebui să ne supunem. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu ar dori ca numai bărbații să aibă autoritate, noi, cei care ne supunem lui Dumnezeu, trebuie să facem ceea ce dorește El.

8. În toate chestiunile, nu doar în aceasta, ar trebui să-L ascultăm pe Dumnezeu, indiferent dacă ni se dau sau nu toate motivele.

Î: Cum se compară 1 Timotei 2:11-14 și 1 Timotei 3:1-7 cu islamul?

R: Coranul spune în Sura 4:34 să-ți „bati” sau să-ți „biciuiești” soția dacă ea este neascultătoare. Cuvântul arab pentru „a bate” sau „a biciui” este același cuvânt folosit pentru a bate un criminal violent sau o cămilă. Însuși Mahomed a lovit-o odată în mod deliberat pe Aisha „pe piept, ceea ce mi-a provocat durere”, conform Sahih Muslim, vol. 2, 2127. Dacă soția este bună, dar soțul este neglijent, Coranul nu spune nicăieri că soția trebuie să-și bată soțul sau să-și roage tatăl, fratele sau un alt bărbat să-l bată pe soțul ei.

   Are această poruncă legătură cu următoarele cuvinte ale Profetului din Hadisul lui Bukhari, vol. 2, cartea 18, cap. 8, nr. 161, p. 91-92; vol. 1, cartea 6, cap. 8, nr. 301, p. 181, și citând din vol. 1, cartea 2, cap. 21, nr. 28, p. 29; „Profetul a spus: «Mi s-a arătat focul Iadului și că majoritatea locuitorilor săi erau femei.»” (Cele mai multe dintre aceste femei erau nerecunoscătoare față de soții lor.)

   De ce credeți că sunt mai multe femei în Iad? Oare pentru că nu au la fel de multe motive să ajungă în Paradis? Hadisul lui Bukhari, vol. 6, cartea 60, capitolul 294, nr. 402, p. 374 și următoarele, spune: „Cuvântul lui Allah: «Femei frumoase și albe, ținute [adică înlănțuite] în pavilioane.» A relatat Qaisi: Apostolul lui Allah a spus: «În Paradis există un pavilion făcut dintr-o singură perlă goală la interior, lată de șaizeci de mile; în fiecare colț se află soții care nu le vor vedea pe cele din celelalte colțuri; iar credincioșii le vor vizita și se vor bucura de ele.»”

   „A relatat Abu Huraira: Apostolul lui Allah a spus: «Tratați femeile cu blândețe, căci femeia a fost creată dintr-o coastă, iar partea cea mai curbată a coastei este partea superioară; așa că, dacă ați încerca să o îndreptați, se va rupe; dar dacă o lăsați așa cum este, va rămâne strâmbă. Așadar, tratați femeile cu blândețe.” Hadisul lui Bukhari, vol. 4, cartea 55, capitolul 1, nr. 548, p. 346.

   „A relatat Abu Sai’id Al-Khudri: Profetul a spus: «Nu este mărturia unei femei egală cu jumătate din cea a unui bărbat?» Femeile au răspuns: «Da.» El a spus: «Acest lucru se datorează deficienței minții femeii.»” Hadisul lui Bukhari, vol. 3, cartea 48, capitolul 12, nr. 826, p. 502.

   „El [Mohammed] a spus: «Niciodată nu va avea succes o națiune care își alege o femeie ca conducătoare.»” Hadisul lui Bukhari, vol. 9, cartea 88, capitolul 18, nr. 220, p. 171. Așadar, când musulmanii invocă 1 Timotei 2:11-14 și 1 Timotei 3:1-7 pentru a susține că, deoarece femeile nu pot fi bătrâni în Biblie, Biblia le consideră mai puțin valoroase, poți spune, cu ironie, că ți-ar plăcea să discuți acest lucru cu imama lor.

Î: Oare 1 Timotei 2:12 înseamnă că femeile nu trebuiau să învețe deloc, sau că nu trebuiau să-i învețe pe bărbați?

R: Pavel a spus doar că femeile nu trebuiau să-i învețe pe bărbați, deoarece în Tit 2:3-4 Pavel le-a spus femeilor mai în vârstă să le învețe lucruri bune pe cele mai tinere, precum și pe copii.

Î: 1 Timotei 2:13-14 ne învață oare că femeile au o judecată inferioară, așa cum susține un ateu (Capella)?

R: Nu. Trebuie să ai o judecată bună pentru a fi un judecător bun. În Vechiul Testament, pe care Pavel îl cunoștea foarte bine, Debora a fost o bună judecătoare a lui Israel.

   În ceea ce privește valoarea unei femei în comparație cu cea a unui bărbat, același autor, Pavel, în Galateni 3:26-28, spune că în Hristos nu există nici bărbat, nici femeie, ci toți suntem fii ai lui Dumnezeu. În cultura greacă, fiicele nu erau apreciate la fel de mult ca fiii, așa că, dacă Pavel ar fi spus acolo că toți suntem „copii” ai lui Dumnezeu, ar fi putut exista îndoieli în acea cultură cu privire la faptul că bărbații și femeile sunt cu adevărat egali. Cu toate acestea, Pavel a înlăturat orice îndoială spunând că amândoi sunt „fii” ai lui Dumnezeu.

Î: În 1 Timotei 2:5, am o întrebare cu privire la doctrina catolică conform căreia Maria și sfinții sunt „mediatori” pentru noi. Un argument catolic în sprijinul acestei teorii este că Moise a făcut acest lucru pentru a proteja poporul lui Israel de mânia lui Dumnezeu atunci când poporul nu credea în Dumnezeu. Moise I-a cerut lui Dumnezeu să-i ierte pe israeliți, iar Dumnezeu a acceptat (Numeri 14:1-20). Catolicii pot folosi acest exemplu pentru a-și susține teoria conform căreia putem apela la alții, precum Maria sau anumiți sfinți, pentru a mijloci sau a interceda în fața lui Dumnezeu pentru noi. Însă în 1 Timotei 2:5, Pavel afirmă clar că există „un singur” mijlocitor, și anume Isus. Așadar, confuzia mea este că aceste pasaje pot susține ambele teorii; cum putem alege una în detrimentul celeilalte?

R: De obicei, orice argument pe care ți-l poți imagina va avea un contraargument. Așadar, permite-mi mai întâi să extind întrebarea ta, astfel încât să nu se refere doar la Maria, ci la determinarea biblică a punctelor de vedere concurente în general. Apoi voi aplica principiile generale la ceea ce ai întrebat.

În primul rând, o poruncă, o afirmație sau orice altă expresie clară din Scriptură are prioritate față de interpretarea noastră sau de analogiile pe care le creăm noi înșine pornind de la Scriptură. Deoarece 1 Timotei 2:5 spune că există un singur Mijlocitor, dacă ar exista de fapt doi mijlocitori, atunci 1 Timotei 2:5 ar fi o minciună. Pe de altă parte, dacă există într-adevăr un singur mijlocitor, acest lucru nu ar face ca afirmațiile din Vechiul Testament să fie o minciună, deoarece: a) nu s-a spus în mod specific că Moise ar fi un Mijlocitor; b) faptul că Moise stătea în locul poporului se referea doar la pedeapsa lor fizică, nu la întreaga persoană; c) deși Moise era un tip al lui Hristos, rolul pe care l-a avut Moise a fost înlocuit de Hristos; și d) Moise nici măcar nu mai stă în locul poporului.

În al doilea rând, este bine să vedem dacă obținem același răspuns dacă inversăm întrebarea. De exemplu, în loc să întrebăm: „Cine din Vechiul Testament s-ar apropia cel mai mult de acel tip de mijlocire pe care catolicii susțin că Maria l-a avut?”, să întrebăm: „Cine din Noul Testament este, din punct de vedere logic, împlinirea rolului pe care Moise l-a avut în Vechiul Testament?” Răspunsul este destul de clar: Isus, și nu Maria.

În al treilea rând, ar trebui să ne întrebăm: „Inventăm o doctrină cu totul nouă?” și, de asemenea: „Cum înțelegeau creștinii din primele veacuri aceste versete?” Nu că creștinii din primele veacuri ar fi fost perfecți, dar mulți dintre ei vorbeau greaca biblică încă de la vârsta de trei ani și visau în greacă, și ar fi ridicol să încercăm să le spunem că greaca însemna ceva anume, când toți erau de acord că însemna ceva cu totul diferit. Nu există absolut niciun scriitor creștin din perioada pre-niceeană care să fi învățat că Maria era co-mediatoare, co-mântuitoare, mediatoare, mântuitoare sau orice alt termen inventat de Biserica Catolică. Însă următorii scriitori ai Bisericii primare au afirmat cu toții că Isus era mijlocitorul nostru. Niciunul dintre ei nu a menționat-o pe Maria ca mijlocitoare.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) (fragment) „Iată, iubiților, modul în care îl găsim pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Marele Preot al tuturor jertfelor noastre, apărătorul și ajutorul slăbiciunii noastre. Prin El ne îndreptăm privirea spre înălțimile cerului. … Prin El, Domnul a voit ca noi să gustăm din cunoașterea nemuritoare.” 1 Clement, cap. 36, vol. 1, pp. 14-15 (de asemenea, vol. 9, p. 240)

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) (fragment), citând din Isaia 53, spune despre Isus: „prin rănile Lui suntem vindecați. El a fost o jertfă pentru păcat. Isus Însuși va purta păcatele noastre.” 1 Clement, cap. 16, vol. 1, p. 9 (de asemenea, vol. 9, p. 234)

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) „Să privim cu stăruință spre sângele lui Hristos și să vedem cât de prețios este pentru Dumnezeu acel sânge [al lui Isus], care, fiind vărsat pentru mântuirea noastră, a pus harul pocăinței înaintea întregii lumi.” 1 Clement, cap. 7, vol. 1, p. 7 (de asemenea, vol. 9, p. 231)

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) „Din cauza iubirii pe care ne-a purtat-o, Iisus Hristos, Domnul nostru, Și-a dat sângele pentru noi, după voia lui Dumnezeu; trupul Său pentru trupul nostru și sufletul Său pentru sufletele noastre.” 1 Clement, cap. 49, p. 18

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) discută motivul pentru care Hristos a trebuit să fie pe deplin om, precum și Dumnezeu, pentru a-și asuma rolul de „mediator”. Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 18.7, p. 448

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) menționează că Sămânța [Iisus] este un mijlocitor. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 7.2, p. 420

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) spune că Isus „a unit omul prin Sine cu Dumnezeu”. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 3, cap. 4.2, p. 417

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) îl numește pe Iisus Mijlocitorul care împlinește voia Tatălui, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor. „Instructorul”, cartea 3, capitolul 1, p. 271

Tertulian (c. 213 d.Hr.) spune că apostolul îl numește pe Hristos „Mijlocitorul dintre Dumnezeu și om”. *Împotriva lui Praxeas*, cap. 27, p. 624

Tertulian (198-220 d.Hr.) îl numește pe Isus „Mijlocitorul dintre Dumnezeu și om”. Despre Învierea trupului, cap. 51, p. 584

Ipolit, episcopul de Portus (222-235/6 d.Hr.), vorbește despre Hristos ca fiind mijlocitorul dintre Dumnezeu și om în „Comentariul la Numeri”, p. 169.

Origen (c. 227-240 d.Hr.) îl menționează pe Iisus ca Mijlocitor, Mare Preot, Paraclet și ușă. Comentariul lui Origen la Ioan, cartea 2, cap. 28, p. 343

Novatian (250/254-256/7 d.Hr.): „Dacă Hristos este doar om, de ce este un om invocat în rugăciuni ca Mijlocitor?”, în „Despre Sfânta Treime”, cap. 14, p. 623. El discută, de asemenea, despre întrupare în „Despre Sfânta Treime”, cap. 10, p. 619.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) „El este îmbrăcat în trup; Dumnezeu se amestecă cu omul. Acesta este Dumnezeul nostru, acesta este Hristos, care, ca mijlocitor al celor doi, se îmbracă în om pentru a-i conduce la Tatăl.” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 6, cap. 11, p. 468

Petru din Alexandria (306, 285–311 d.Hr.) spune că Isus este Mijlocitorul nostru înaintea Tatălui. Epistola canonică, Canonul 11, p. 276

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.): „A venit un mijlocitor – adică Dumnezeu întrupat – pentru ca trupul să poată să-L urmeze și pentru ca El să-l salveze pe om de moarte, care stăpânește peste trup.” Instituțiile divine, cartea 4, cap. 25, p. 126.

Î: În 1 Timotei 2:15, având în vedere că femeile „vor fi mântuite prin nașterea de copii”, ce se întâmplă cu femeile evlavioase, dar fără copii?

R: Este evident că Pavel nu credea că femeile ajung în ceruri prin faptul că au copii, altfel nu ar fi recomandat celibatul în 1 Corinteni 7:8, 25-28. Pavel știa de cele patru fiice necăsătorite ale lui Filip, care profețeau în Faptele Apostolilor 21:9. Pentru dovezi că Biserica a interpretat istoric acest verset în sensul că femeile fără copii sunt în regulă, citiți Omiliile lui Ioan Gură de Aur despre Timotei (c. 397 d.Hr.).

Î: În 1 Timotei 2:15, ce înseamnă „Femeile, însă, vor fi mântuite prin nașterea de copii”?

R: Dumnezeu poate păzi fizic femeile în perioada dificilă a nașterii. I-am spus în glumă soției mele că a avea un copil este o procedură atât de costisitoare, dureroasă, plină de necazuri și periculoasă, încât, înainte de apariția medicinei moderne, femeile pur și simplu nu ar fi trebuit să aibă copii!

   Serios vorbind, acesta este un verset complex, deoarece Pavel folosește cazul specific al Evei ca reprezentare pentru a le corecta și încuraja simultan pe toate femeile. Creștinii au multe puncte de vedere diferite. Iată o interpretare inspirată în mare măsură din omilia a 9-a a   predicatorului exegetic de limbă greacă Ioan Gură de Aur (c. 397 d.Hr.) despre Timotei (p. 436).

1. Deși Eva a fost cea care l-a înșelat pe Adam, ea a avut totuși un rol ulterior în planul lui Dumnezeu ca „mama tuturor celor vii” (Geneza 3:20). Printre urmașii Evei s-a numărat și Hristos, care a mântuit-o. [Geneza 3:15, nu Crisostom]

2. Din motive legate de Eva, Dumnezeu nu dorește ca femeile să învețe sau să aibă autoritate asupra bărbaților (1 Timotei 2:11-14).

3. Femeile au un rol special și unic în a naște copii (1 Timotei 2:15a). Potrivit lui Ioan Crisostom, a fi „mântuită” nu se referă la Eva sau la vreo femeie anume, ci la rolul femeilor în general.

4. Nu doar prin nașterea fizică a copiilor, ci femeile ar trebui să ducă o viață credincioasă, plină de iubire și sfântă, cu stăpânire de sine. Așa cum subliniază Hrisostom, Efeseni 6:4 menționează că este o mare responsabilitate pentru părinți să-și crească copiii în Domnul.

5. Deși unii ar putea interpreta în mod eronat acest verset ca însemnând că toate femeile au fost vinovate de păcatul Evei, Ioan Gură de Aur a subliniat că acesta este un raționament greșit.

   Consultați „The NIV Study Bible”, „New Geneva Study Bible” și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 736, pentru o discuție mai detaliată.

Î: În 1 Timotei 3:1, ar trebui ca bărbații să-și dorească să fie „episcopi”, având în vedere că episcopii predică, iar Iacov 3:1 spune că nu mulți ar trebui să-și dorească să fie învățători?

R: Cuvântul grecesc din 1 Timotei 3:1 este „supraveghetor”. 1 Timotei 3:1 nu spune că bărbații necalificați ar trebui să-și dorească să fie supraveghetori, ci că, dacă un bărbat își dorește să fie supraveghetor, își dorește un țel vrednic. Deși unii ar putea privi cu dispreț lucrarea creștină cu normă întreagă, Biblia arată că ar trebui să o prețuim foarte mult.

Î: 1 Timotei 3:1-7 interzice femeilor să fie supraveghetoare?

R: Creștinii autentici au păreri diferite.

Da) Deși s-a vorbit despre bătrânii bărbați, soțiile lor și copiii lor, conceptul de bătrâne nu apare în 1 Timotei 3:1-7. Totuși, acest concept nu lipsea din mintea lui Pavel, deoarece 1 Timotei 2:11-14 învață în mod explicit că femeile nu pot învăța pe bărbați și nici nu pot avea autoritate asupra lor.

Doar în acea perioadă) Unii creștini autentici consideră că această regulă era valabilă doar pentru acea perioadă.

Nu) Unii consideră că Galateni 3:28, referitor la egalitatea dintre bărbați și femei, se aplică și rolurilor lor în biserică. 1 Timotei 3:11 s-ar putea referi la soțiile diaconilor sau la diaconițe. O’Brien, în *Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties*, pp. 374-375, menționează, de asemenea, că atât Priscila, cât și Aquila l-au instruit pe Apolo în Faptele Apostolilor 18:26.

Da, din nou) Cu toate acestea, nu se oferă niciun argument legat de contextul istoric sau cultural care să arate de ce 1 Timotei 3:1-7, și nu alte porunci, pot fi ignorate în zilele noastre. Motivul invocat, referitor la Adam și Eva, este la fel de valabil acum ca și atunci. Vezi și întrebarea privind 1 Timotei 2:11-14 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Timotei 3:2, 12 și Tit 1:6, bătrânii și diaconii ar trebui să fie soțul a cel puțin unei soții, al unei singure soții sau al cel mult unei soții (luând în calcul sau nu căsătoriile anterioare)?

R: Mai exact, expresia grecească înseamnă literalmente „un bărbat fidel unei singure femei”. Toți sunt de acord că bărbații promiscui, divorțați și recăsătoriți, precum și cei poligami erau excluși din funcția de prezbiter (îmi pare rău, mormoni). Recăsătoria nu este un păcat, așa cum arată cartea Rut. Creștinii sunt, în general, de acord cu Omiliile lui Ioan Gură de Aur despre Timotei (c. 397 d.Hr.) și cu Constituțiile Sfinților Apostoli 3:17 (sec. al IV-lea), conform cărora bătrânii și diaconii necăsătoriți sunt acceptați. Cartea „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, p. 54, menționează, de asemenea, că aceasta se referă la o relație monogamă.

Î: În 1 Timotei 3:3 (KJV), ce ar trebui să scrie?

R: Iată câteva traduceri diferite.

„…să nu fie lacom după câștig murdar [bani]; ci răbdător, nu certăreț, nu lacom” (KJV)

„…să nu fie lacom după bani, ci blând, să nu fie certăreț, să nu fie lacom;” (NKJV)

„… ci blând, fără spirit de ceartă, liber de iubirea de bani.” (NET Bible)

„…nu lacom după câștiguri necinstite – ci blând, necertăreț, care nu iubește banii” (Green’s Literal Translation)

„… ci blând, fără certuri, care nu iubește banii” (NIV)

„… ci blând, necontroversat, liber de iubirea de bani” (uNASB)

„… care nu se lasă pradă vinului, care nu este violent, ci blând, pașnic și liber de iubirea de bani.” (BSB)

„blând și fără certuri, fără lăcomie” (Williams)

Noul Testament grecesc al lui Aland et al. nu prezintă nicio variație între manuscrisele grecești timpurii.

Î: În 1 Timotei 3:3, ce înseamnă să fii iubitor de bani?

R: Este posibil ca cineva să nu fure, să nu jefuiască sau să nu fie necinstit și totuși să fie iubitor de bani. Se poate fi sărac sau bogat și totuși să fii iubitor de bani. Se poate fi bogat și să nu fii iubitor de bani, ci mai degrabă să consideri banii doar un instrument pe care să-l folosești pentru Împărăția lui Dumnezeu.

   Așa cum mi-a spus cineva despre șeful său, unii oameni iubesc oamenii și folosesc banii, dar el iubea banii și folosea oamenii. Te gândești mai mult la oameni și la relații, sau mai mult la cum să câștigi (sau să economisești) mai mulți bani? Investițiile în imobiliare, pe bursă sau în alte domenii nu sunt rele în sine. Dar ai grijă să nu-ți consume tot timpul liber, gândurile și inima. În loc să te întrebi cât ai câștigat din case, acțiuni etc., întreabă-te cât ai câștigat pe oră de efort. De exemplu, dacă ai câștigat 8.000 de dolari dintr-o investiție de 100.000 de dolari (iar 8% este o rată de rentabilitate foarte bună), dar a trebuit să urmărești evoluția acțiunilor timp de 10-12 ore pe săptămână, ai fi putut obține rezultate aproape la fel de bune, cu un risc mult mai mic, dacă ai fi acceptat în schimb un loc de muncă cu jumătate de normă la salariul minim.

   În Matei 7:24-27 și Luca 6:47-49, Isus spune pilda casei zidite pe stâncă față de casa zidită pe nisip. A avea mulți bani pentru a construi o casă extravagantă pe nisip este pur și simplu tragic.

Î: În 1 Timotei 3:4, trebuie ca un bărbat să aibă copii înainte de a deveni supraveghetor?

R: Nu: trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Se poate fi fără copii, precum Pavel și, probabil, Timotei.

2. Dacă un episcop are copii, aceștia ar trebui să fie crescuți bine. Vezi următoarea întrebare pentru mai multe detalii.

3. Creșterea copiilor poate oferi o experiență valoroasă pentru conducerea unei biserici formate din bărbați, femei și copii. Citiți Omiliile lui Ioan Gură de Aur despre Timotei pentru mai multe informații.

Î: În 1 Timotei 3:4-5, 12b, ce înseamnă că un episcop trebuie să-și conducă bine propria familie și copiii?

R: Episcopul trebuie să se străduiască în mod conștient să-și crească copiii în credință. Au mers copiii mici la biserică, au învățat credința, a rugat-o părintele împreună cu ei și a studiat Biblia cu ei etc.? La un al doilea nivel, ce fel de exemplu au văzut copiii în părintele lor? Au crescut copiii iubindu-L pe Dumnezeu sau urând biserica? Dacă este vorba de cea din urmă situație, atunci de ce?

   O întrebare cheie, asupra căreia unii creștini nu sunt de acord, este dacă cineva poate continua să fie supraveghetor dacă unul dintre copiii săi părăsește credința? În opinia mea, răspunsul este da, deoarece alegerea copilului de a pleca a fost propria lui alegere și nu a depins de părinte. Isus i-a învățat pe cei doisprezece ucenici, și totuși unul a plecat și L-a trădat. Înseamnă asta că Isus a fost un mentor slab? Desigur că nu. Am cunoscut părinți evlavioși, cu copii foarte evlavioși (nu adulți), cu excepția unui singur copil din familie care L-a părăsit complet pe Dumnezeu.

Î: În 1 Timotei 3:6, ce înseamnă „aceeași condamnare ca a diavolului”?

R: Diavolul a căzut în mare parte din cauza mândriei. În mod similar, cineva care la un moment dat L-a slujit bine pe Dumnezeu poate cădea, din cauza mândriei față de sine sau față de poziția sa, mai ales dacă este un convertit recent. Din păcate, atunci când un lider cade din cauza mândriei, acest lucru constituie adesea un exemplu negativ în fața credincioșilor și a necredincioșilor care cunosc situația.

Î: În 1 Timotei 3:7, ce înseamnă „capcana diavolului” despre care se vorbește aici?

R: O capcană, în general, este ceva care prinde brusc sau ucide prin surprindere. Aici, capcana se referă la momentul în care cineva se simte în vârful succesului, se mândrește cu asta și devine prea încrezător chiar înainte de a cădea cu putere.

Î: În 1 Timotei 3:8 și Tit 2:2, ce înseamnă că diaconii și bătrânii ar trebui să fie „serioși” sau „demni”?

R: Cuvântul grecesc semnos înseamnă venerabil, onorabil, sobru, cinstit sau sincer. Citiți Omiliile lui Ioan Gură de Aur despre Timotei pentru o discuție de trei pagini despre 1 Timotei 3:8-13.

Î: În 1 Timotei 3:11, care sunt câteva moduri în care o femeie sau un bărbat ar putea să nu fie demni de încredere?

R: Există diverse moduri în care oamenii pot să nu fie demni de încredere, chiar dacă nu mint întotdeauna. Fac ceea ce spun? Bârfesc sau nu păstrează secretele pe care știu că ar trebui să le păstreze? Dacă iau ceva ce nu le aparține atunci când sunt siguri că pot scăpa nepedepsiți, sunt doar „demni de încredere condiționat”, în funcție de cât de mult cred că pot scăpa nepedepsiți. Iar a fi „demn de încredere doar în anumite condiții” înseamnă a nu fi deloc demn de încredere; chiar și infractorii sunt demni de încredere doar în anumite condiții. Integritatea este ceea ce ești și ceea ce faci atunci când crezi că nimeni nu te vede. Dar Dumnezeu te vede întotdeauna.

Î: În 1 Timotei 3:11-13, pot femeile să fie diaconi?

R: Termenul din 1 Timotei 3:11 poate fi tradus fie ca „diaconițe”, fie ca „soțiile diaconilor”. Există trei puncte de vedere în rândul creștinilor autentici.

a) Diaconițe: Nu se referă doar la soțiile diaconilor, deoarece, în acest caz, soțiile diaconilor ar avea un rol special, iar soțiile prezbiterilor nu ar avea niciun rol. Până la Sinodul de la Calcedon, din anul 451 d.Hr., diaconițele reprezentau o funcție în biserică. Diaconisele trebuiau să aibă cel puțin 40 de ani și să fie celibatare, conform lucrării „Primele șapte sinoduri ecumenice (325-787)”, p. 189.

b) Soțiile diaconilor: Nu se referă la diaconițe, altfel structura pasajului ar fi neobișnuită.

3:1-7 Bătrânii, copiii și soțiile lor

3:8-10         La fel și diaconii, fără informații specifice privind sexul masculin

3:11  La fel și diaconițele

3:12-13 Din nou diaconii, inclusiv informații specifice bărbaților

c) Ambele: Ioan Gură de Aur (c. 397 d.Hr.), în Omilia 11 despre Timotei, spune: „El se referă la cele care dețin rangul de diaconițe. «Diaconii să fie soți ai unei singure soții.» Prin urmare, acest lucru trebuie înțeles ca referindu-se la diaconițe.” Astfel, soțiile diaconilor aveau o slujbă specială de diaconiță.

Î: Ce ne învață 1 Timotei 3:14-15?

R: În 1 Timotei 3:14-15, Pavel spune că îi scrie lui Timotei pentru ca, în cazul în care Pavel va întârzia, oamenii (nu doar Timotei) să știe cum să se poarte în biserică. Aici sunt câteva puncte importante:

   Acestea sunt instrucțiuni autoritare pentru biserică din partea lui Pavel. Ele nu sunt doar sugestii pentru viață, ci porunci de la Dumnezeu.

   O familie are de obicei un părinte sau părinți și copii. Biserica este familia lui Dumnezeu, întrucât noi suntem copiii lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este Tatăl nostru.
Biserica nu aparține nici bătrânilor, nici celorlalți credincioși. Biserica este proprietatea Dumnezeului cel viu.

   Expresia „stâlp și temelia adevărului” se referă la biserică în acest verset, nu la Dumnezeu. Cu toate acestea, sursa adevărului nu este, în ultimă instanță, nici biserica, nici Biblia, ci Dumnezeu Însuși. Este oarecum deranjant faptul că unii romano-catolici afirmă în mod eronat că ar trebui să fim recunoscători Bisericii Catolice pentru că ne-a dat Biblia. Avem o datorie față de Biserica primară (nu față de Biserica Romano-Catolică) pentru recunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este Cel care ne-a dat Biblia, nu Biserica. Problema fundamentală este să ne încredem în Biserică pentru mântuire și să nu ne încredem în Dumnezeu și în Cuvântul Său.
   Biserica are totuși un rol important. Ce face mai exact un stâlp? El susține restul clădirii și este, de asemenea, un loc unde se pot afișa mesaje. Pietrele de temelie trebuie să rămână nemișcate, susținând toată greutatea a ceea ce se află deasupra lor. Credincioșii au funcționat astfel de-a lungul veacurilor, de la primii martiri creștini la scriitorii Bisericii primare de la care putem învăța, la tăcuții valdenzi din Italia, la marile mișcări misionare ulterioare și așa mai departe. Dar dacă o anumită biserică nu mai este un stâlp și o temelie a adevărului, atunci la ce mai folosește ea ca biserică? Poate de aceea Isus a amenințat că va îndepărta unele sfeșnice în Apocalipsa 2-3. Metafora lui Pavel despre clădire este un ecou al versetelor din Efeseni 2:19b-22 (BSB): „...ci concetățeni ai sfinților și membri ai casei lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a proorocilor, având pe Însuși Isus Hristos ca piatră de capăt. În El, întreaga clădire este îmbinată și crește, devenind un templu sfânt în Domnul. Și în El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți o locuință pentru Dumnezeu în Duhul Său.” 2 Corinteni 6:16 afirmă, de asemenea, că noi (creștinii) suntem templul Dumnezeului celui viu. Totuși, această metaforă nu este predată doar de Pavel. 1 Petru 2:5 (BSB) spune: „și voi, ca pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală, pentru a fi o preoție sfântă, aducând jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.” Aceste versete arată clar că o biserică nu este o clădire, nici o organizație umană, ci o comunitate și o părtășie a credincioșilor.
   Totuși, cine sunt preoții? 1 Petru 2:9 (BSB) spune: „Dar voi sunteți un popor ales, o preoție împărătească, o națiune sfântă, un popor care este proprietatea lui Dumnezeu.” Așadar, noi toți suntem preoți. Preoții Îl reprezintă pe Dumnezeu în fața altor oameni, iar noi suntem ambasadorii lui Hristos, conform 2 Corinteni 5:20.

Î: În 1 Timotei 3:16, faptul că Isus „S-a arătat în trup” și a fost „justificat prin Duhul” înseamnă oare că El nu a înviat fizic din morți?

R: Desigur că nu, altfel Pavel nu ar fi scris 1 Corinteni 15. În 1 Timotei 3:16, Pavel a subliniat că Isus nu a venit doar aparent, ca o fantomă, ci a fost de fapt aici, în trup și sânge, în ciuda erorilor propovăduite de viitorii eretici gnostici și docetiști. Justificarea lui Isus a avut loc prin învierea Sa prin Duhul Sfânt.

Î: În 1 Timotei 4:1-2, se dovedește oare că adevăratul creștinism a dispărut de pe fața pământului, așa cum susțin unele secte?

R: Nu. Se spune că unii vor abandona credința, dar nu se spune că toți o vor face. De exemplu, chiar și între anii 1000 și 1500 d.Hr., când Biserica Catolică oficială era extrem de coruptă, a existat un grup în nordul Italiei, sudul Franței și nordul Spaniei numit valdenzii, care au urmat Scriptura lui Dumnezeu mai presus de tradiția omenească.

Î: În 1 Timotei 4:3, având în vedere că creștinii nu ar trebui să interzică căsătoria, de ce îi încurajează Pavel pe cei necăsătoriți în 1 Corinteni 7:1, 25-28?

R: Pavel recomandă celibatul, dar nu îl poruncește. Imediat după ce îl recomandă, Pavel subliniază din nou că căsătoria este permisă tuturor în 1 Corinteni 7:28.

Î: În 1 Timotei 4:7, care sunt unele dintre „miturile neresponsabile și nesăbuite” care ar fi trebuit respinse pe atunci? Care sunt unele dintre cele pe care ar trebui să le respingem astăzi?

R: Există diverse superstiții în diferite culturi. În cultura europeană, numărul 13 este considerat ghinionist, iar unii se tem de pisicile negre care le taie calea. În cultura chineză, oamenii nu se tem de niciuna dintre aceste lucruri, dar unele clădiri nu au etajul al patrulea, deoarece cifra 4 este considerată ghinionistă, având în vedere că sună similar cu cuvântul care înseamnă „a muri”. Nu știu ce ar trebui să facă oamenii aflați la jumătatea distanței dintre China și Europa – să adopte o abordare de mijloc? Ar trebui să spună că 8 1/2 este ghinionist? În islam, hadisurile spun că ar trebui să mănânci și să bei cu mâna dreaptă, deoarece Satana mănâncă cu stânga (Ibn-i-Majah, vol. 4, cartea 29, nr. 3266-3268, p. 433). Conform Muwatta’ Malik 48.7.15, atunci când îți pui sandalele, piciorul drept trebuie introdus primul și scos ultimul.

   Dar miturile absurde nu sunt doar superstiții păgâne; ele s-au strecurat și în unele biserici. De exemplu, deși acest lucru nu se întâmplă în bisericile ortodoxe grecești sau protestante, în bisericile romano-catolice doctrina transsubstanțierii învață că, după ce pâinea și vinul sunt sfințite pentru împărtășanie, ele nu mai sunt fizic pâine și vin; doar par a fi încă pâine și vin.

   În secolele de după anul 325 d.Hr., au fost scrise multe cărți pseudepigrafice despre faptele diversilor apostoli. Este posibil ca acestea să fi fost scrise pentru a satisface curiozitatea oamenilor cu privire la ce altceva au mai făcut apostolii, dar ele nu servesc niciunui scop al adevărului.

   Proverbe 30:5-6 ne poruncește să nu adăugăm nimic la cuvintele lui Dumnezeu. Împărtășiți-vă opiniile și speculațiile dacă trebuie, dar nu păcătuiți spunând „Dumnezeu a spus...” pentru lucruri pe care Dumnezeu nu le-a spus de fapt.

Î: 1 Timotei 4:8 spune: „exercițiul fizic are o valoare limitată”, așa că ar trebui să neglijăm exercițiul fizic?

R: Nu, nu asta vrea să spună Pavel. Grecii puneau un accent de proporții olimpice, ca să zicem așa, pe exercițiul fizic și atletism. Cât de ciudat trebuie să li se pară îngerilor faptul că unii pun accentul pe exercițiul fizic și beneficiile sale timp de vreo 70 de ani, dar eșuează complet în practicarea evlaviei, cu beneficiile sale pentru milioanele de ani ai veșniciei.

Î: În 1 Timotei 4:10, întrucât Dumnezeu este „Mântuitorul tuturor, și mai ales al celor care cred”, de ce nu cred toți și nu ajung în Rai, așa cum învață universalismul?

R: Majoritatea cred că alegerile lui Dumnezeu în predestinare sunt strâns legate de presciența Lui. În singurele două ocazii în care ambele cuvinte sunt folosite împreună în Scriptură, presciența este menționată prima. Deoarece Dumnezeu a făcut unele lucruri înainte de începutul timpului, conform Tit 1:2, atunci Dumnezeu poate face lucruri în afara timpului. Dacă predestinarea lui Dumnezeu este un act atemporal, atunci este o simplificare excesivă să încercăm să discutăm dacă Dumnezeu a ales totul înainte de a ști ceva sau a știut totul înainte de a alege ceva.

   Alegerea și presciența lui Dumnezeu nu ne elimină capacitatea de a face alegeri. De exemplu, dacă citesc într-o carte de istorie despre Pompei, cunoașterea mea aproape certă nu îl obligă pe el să acționeze așa cum o face. Dacă aș putea să mă întorc cu o mașină a timpului, înainte de epoca lui, și să iau cartea de istorie cu mine, nici atunci nu i-aș restricționa alegerile lui Pompei. În mod similar, cunoașterea lui Dumnezeu nu ne limitează alegerile.

   În istoria timpurie a Bisericii, Origen (225-253/254 d.Hr.) a aplicat 1 Timotei 4:10 și 1 Ioan 2:1-2 pentru a include nu doar sclavii, femeile și copiii, ci toți oamenii, fie ei inteligenți sau simpli. (Împotriva lui Celsus, cartea 3, cap. 49, p. 484)

Î: În 1 Timotei 4:1, cum permite Dumnezeu oamenilor să „renunțe la credință”?

R: În două moduri.

1) Creștinii pot cădea în păcat și rătăcire, iar mai târziu se pot întoarce, așa cum arată Iacov 5:19-20 și Iuda 23.

2) Oamenii pot fi printre creștini, se pot îndepărta și pot pieri în Iad, așa cum arată 1 Ioan 2:18-19 și Matei 7:21-23.

   În ceea ce privește motivul pentru care Dumnezeu permite acest lucru, vezi răspunsul la Ioan 5:4; Faptele Apostolilor 14:12 etc.

Î: În 1 Timotei 4:15, având în vedere că Timotei a învățat de la Pavel și că acum slujește cu credincioșie, de ce trebuie Timotei să fie sârguincios în aceste chestiuni?

R: Un lider creștin poate fi influențat în sens negativ de alții, iar un lider precum Timotei se află, de asemenea, într-o poziție de mare influență. Un creștin de pe pământ nu ajunge niciodată la o maturitate atât de mare încât să nu mai trebuiască să-și facă griji cu privire la ispita de a nu-L asculta pe Dumnezeu pe deplin.

Î: Deoarece 1 Timotei 4:15 și multe psalmi spun să „meditezi”, ar trebui creștinii să practice meditații, cum ar fi meditația transcendentală?

R: Nu. În versiunea KJV, 1 Timotei 4:15 spune de fapt: „meditează la aceste lucruri”, adică la lucrurile despre care Pavel a vorbit anterior. (Versiunea BSB redă: „Fii sârguincios în aceste chestiuni și dedică-te lor.”) Nu spune să meditezi la înșelăciuni fără valoare și la lucruri neevlavioase.

   Un articol hilar din revista Omni, la pagina 129 (aproximativ 1985), povestește cum, în Meditația Transcendentală (TM), se susține că există mii de mantre individualizate. Adevărul, potrivit foștilor instructori TM, este că există doar vreo 16 mantre, iar acestea sunt atribuite în funcție de vârsta la care o persoană s-a alăturat TM. De exemplu, mantra pentru persoanele care s-au alăturat între 55 și 59 de ani este „SHAM”. Articolul concluzionează: „Pentru ce este toată această secretomanie? Orice persoană cu vârsta între 55 și 59 de ani care a practicat TM a primit un indiciu foarte clar.”

   Alte versete care descriu modul în care creștinii trebuie să mediteze asupra lui Dumnezeu și a Legii Sale sunt: Iosua 1:8; Psalmii 1:2; 63:6; 77:12; 119:15, 23, 48, 78, 148; 143:5.

Î: În 1 Timotei 4:16, cum poate Timotei să-i salveze pe alții?

R: Cuvântul grecesc folosit aici, sozo, poate însemna atât „a salva”, cât și „a scăpa”. Timotei nu poate salva pe alții, dar poate aduce vestea bună a mântuirii celor care îl ascultă. Pentru mai multe informații, consultați discuția despre Coloseni 1:24.

Î: În 1 Timotei 5:1, cine sunt „bătrânii” menționați aici: conducătorii bisericii sau persoanele în vârstă?

R: Deși cuvântul grecesc „episcopos” înseamnă „supraveghetor”, acesta nu este cuvântul folosit aici. Este vorba de cuvântul „presbyteros”, care ar putea însemna un bărbat în vârstă sau un lider al bisericii. În acest context, cel mai probabil se referă la bărbați în vârstă.

Î: În 1 Timotei 5:1-2, având în vedere că Isus a spus să nu numim pe nimeni „tată” în Matei 23:9, de ce spune Pavel să-i tratăm pe bărbații în vârstă ca pe niște tați?

R: Pavel a spus să-i tratați ca pe niște tați, nu să-i numiți „tați”. De altfel, Pavel adaugă imediat să tratați femeile în vârstă ca pe niște mame. Cu alte cuvinte, nu vă supuneți bărbaților în vârstă așa cum un copil ar trebui să se supună părintelui său, ci îi tratați pe bărbații și femeile în vârstă așa cum v-ați trata propriul tată și propria mamă.

Î: În 1 Timotei 5:3, Exodul 22:22 și Iacov 1:27, cum ar trebui să le ajutăm în mod special pe văduve?

R: Scriptura nu răspunde în mod explicit, dar se pot observa cel puțin trei aplicații.

1. Pe vremuri, văduvele erau adesea foarte sărace dacă nu aveau un bărbat care să le întrețină financiar. La fel ca orfanii din Iacov 1:27, văduvele aveau nevoie de ajutor pentru nevoile lor materiale.

2. Acum, la fel ca pe vremuri, este important să le arătăm dragostea noastră văduvelor și orfanilor în dificultățile cu care se pot confrunta. Așa cum arată Pavel în 2 Corinteni 1:4-11, putem fi tari în necazuri mari prin mângâierea lui Dumnezeu. Uneori putem fi instrumentele pe care Dumnezeu le folosește pentru a ajuta la îngrijirea și mângâierea altora.

3. Prietenia: să petrecem timp cu ele, nu doar să le iubim de la distanță.

Î: În 1 Timotei 5:8, de ce faptul de a nu ne ajuta propria familie este considerat o faptă mai rea decât cea a unui necredincios?

R: Chiar și păgânii își ajută propriile familii. Dacă creștinii ar refuza să-și ajute propriile familii aflate în nevoie, ar arăta mai puțină iubire decât au chiar și păgânii. 1 Timotei 5:4 menționează că aceasta include conceptul de a le răsplăti părinților ceea ce au făcut pentru tine.

Î: În 1 Timotei 5:10 și Ioan 13:1-8, este important să ne spălăm picioarele unii altora astăzi?

R: Creștinii autentici au păreri diferite în această privință.

a) Unii, precum menoniții, cred că este o expresie specială și o practică importantă pe care, din păcate, alții o neglijează.

b) Alții cred că era o expresie specială a grijii în acele vremuri, deoarece purtau sandale și mergeau pe drumuri de pământ. Ar trebui să adaptăm această învățătură la vremurile noastre, iar ideea este că expresiile speciale de grijă sunt la fel de importante și în zilele noastre.

   Indiferent de asta, este în regulă să avem o slujbă specială de spălare a picioarelor în biserică.

Î: În 1 Timotei 5:9-13, ce înseamnă ca o văduvă să fie „înregistrată”?

R: Înseamnă a o trece pe lista văduvelor. Aceasta era o listă a văduvelor care erau întreținute de biserică și care se dedicau lui Dumnezeu. Totuși, acest lucru nu susține și nici nu critică conceptul de călugărițe, întrucât aceste femei erau văduve care fuseseră „înregistrate”, nu călugărițe care nu se căsătoriseră niciodată.

Î: În 1 Timotei 5:14 și 1 Corinteni 7:8-9, 39, este acceptabil să te recăsătorești după moartea soțului sau a soției?

R: Biblia arată clar că recăsătorirea este acceptabilă după moartea soțului sau a soției. Vezi 1 Timotei 5:14 și Romani 7:3; 1 Corinteni 7:8-9 și 1 Corinteni 7:39. În Vechiul Testament, Abigail s-a căsătorit cu David după ce soțul ei a murit, iar datoria unei văduve era să se recăsătorească dacă soțul ei murea fără să lase copii. Întreaga carte a lui Rut arată că recăsătorirea după moartea unui soț nu este doar „permisă”, ci poate chiar să-I fie pe plac lui Dumnezeu. Unele culturi ar putea dezaproba acest lucru și ar putea atribui căsătoriei ulterioare un „statut de clasa a doua”, punând poate la îndoială dragostea față de soțul decedat. Contrar acestui lucru, în Biblie nu există păcat, rușine sau jenă legată de recăsătorie; 1 Timotei 5:14 nu numai că o permite, ci o și recomandă. În scrisoarea adresată soției sale, Tertulian i-a spus că recăsătoria după moartea unui soț este în regulă, deși i-a cerut să nu se recăsătorească.

Î: În 1 Timotei 5:17, Pavel spune că bătrânii care conduc eficient sunt demni de o dublă cinste. În acest context, ce înseamnă „dublă cinste”?

R: Există două răspunsuri complementare: un răspuns scurt și câteva aspecte asupra cărora să medităm.

Pe scurt: Cuvântul grecesc pentru „cinste” (time) înseamnă atât respect, cât și bani plătiți, precum un onorariu în limba engleză. Se poate interpreta acest lucru ca fiind dublul respectului sau dublul sumei de bani acordate văduvelor. Pe lângă faptul că cuvântul grecesc are două semnificații, versetele din jurul acestuia discută atât despre sprijinul financiar (1 Timotei 5:16, 18), cât și despre încredere și cinste (1 Timotei 5:19).

   Cinci comentarii și două Biblii de studiu spun toate același lucru: acest verset include ambele sensuri. A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, p. 380; „The Believer’s Bible Commentary”, p. 2096-2097; „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 1108; „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 744; „New International Bible Commentary”, p. 1482-1483; „The NIV Study Bible”, p. 1840; și „The New Geneva Study Bible”, p. 1914.

Trei aspecte de meditat: Termenul „prezbiter” nu se referă aici la lideri voluntari, ci la cei care și-au abandonat propria carieră pentru a sluji cu normă întreagă.

1. Responsabilitatea de a-i plăti pe bătrâni: Deși unii lucrători creștini, precum Pavel, au ales să nu fie plătiți, acest lucru stabilește că nu numai că era potrivit să se plătească bătrânii bisericii, ci era o responsabilitate a bisericii să îi plătească. „Demni de dublă cinste” arată că plata lor era cel puțin la fel de importantă ca și dăruirea de bani văduvelor. Dacă tu nu îți faci griji dacă îți vei primi salariul la fiecare perioadă de plată pentru munca ta, nici bătrânii nu ar trebui să-și facă griji în privința salariului lor.

2. Prezbiterii primeau o remunerație modestă: Dacă văduvelor li se plătea cât era necesar pentru a supraviețui decent, prezbiterii ar fi fost plătiți mai mult, dar nimic nu indică faptul că primeau salarii mari. Plătirea unor sume exorbitante poate încuraja oamenii lipsiți de spiritualitate să urmărească această carieră pentru bani. Cunosc personal un bărbat care a devenit pastor într-o biserică liberală doar pentru că salariul era decent și spunea că nu trebuia să muncească prea mult.

3. Bătrânii trebuie cinstiți cu deosebită cinste: Multe văduve erau văduve pentru că soții lor au fost martirizați pentru Hristos. Bătrânii din biserică trebuiau cinstiți chiar mai mult decât ele. Astăzi, le arătăm oare liderilor evlavioși ai bisericii onoarea cuvenită? Trebuie să judecăm ceea ce spun ei în lumina Scripturii, iar bătrânii care cad în păcat trebuie mustrați public, dar bătrânii evlavioși trebuie să fie ținuți în cinste și menționați cu respect. Nu-i criticați pe bătrâni pentru preferințele lor, stilul lor sau lucruri care nu sunt păcătoase.

Î: În 1 Timotei 5:17, ar trebui ca supraveghetorii bisericii noastre să „ne conducă”?

R: Da, într-un sens, și nu, în alte trei sensuri.

1. Da, trebuie să acceptăm conducerea celor care supraveghează biserica. Ei sunt, în parte, responsabili pentru viața noastră spirituală, iar noi trebuie să le ușurăm sarcina, așa cum spune Evrei 13:17. Ei au autoritatea de a ne mustra (Tit 2:15). Nu trebuie să fim dintre cei care disprețuiesc autoritatea (2 Petru 2:10).

2. Nu, nu trebuie să permitem ca liderii să „domine” peste noi (1 Petru 5:2-3). Ei nu trebuie să adauge nimic la Cuvântul lui Dumnezeu (Proverbe 30:5-6) sau să depășească ceea ce este scris în 1 Corinteni 4:6.

3. Nu, nu trebuie să acceptăm autoritatea oricui. Nu trebuie să urmăm pe învățătorii falși sau să-i tolerăm pe cei care:

3a) Pretinde că este creștin, dar este imoral, lacom, idolatru, calomniator, bețiv sau escroc. (1 Corinteni 5:9-13, Iuda 3-4)

3b) Neagă venirea lui Isus în trup sau nu-L are pe Hristos. (1 Ioan 4:1-3; 2 Ioan 7-11)

3c) Nu crede că scrierile lui Pavel, fie că se referă la femei sau în general, sunt porunca Domnului. (1 Corinteni 14:37-38)

3d) Are „o formă de evlavie”, dar neagă „puterea ei” sau nu ascultă de Hristos în diverse moduri. (2 Timotei 3:1-5)

3e) Este un lup îmbrăcat în haine de oaie din unul dintre motivele menționate anterior (Matei 7:16, Faptele Apostolilor 20:29-31) [Dacă trebuie să ne ferim de ei, este logic că nu este corect să-i susținem ca lideri.]

4. Nu, femeile nu trebuie să aibă autoritate asupra bărbaților în biserică, așa cum ne învață 1 Timotei 2:12-3:7. (Trebuie să ne supunem femeilor care dețin autoritate în alte funcții, cum ar fi cele guvernamentale, conform Romani 13:1-7 și Judecători 4:4-6).

Î: În 1 Timotei 5:18, ce este neobișnuit în afirmația lui Pavel de aici?

R: Pavel citează mai întâi un pasaj din Vechiul Testament (Deuteronom 25:4), apoi o învățătură a lui Isus (Luca 10:7) și le numește pur și simplu pe amândouă „Scriptură”. Pavel nu vedea „două scripturi”, ci o singură Scriptură unificată. Vezi „The Complete Book of Bible Answers”, pp. 27-30, pentru mai multe informații despre acest pasaj și despre canonul Scripturii.

   Pavel a scris 1 Timotei între anii 62-65 d.Hr., iar se consideră că Luca și-a scris Evanghelia în jurul anului 63 d.Hr. (New Geneva Study Bible), între anii 59-60 d.Hr. (The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 199) sau fie între anii 59-63 d.Hr., fie între anii 70 și 80 (The NIV Study Bible). Luca a fost tovarășul de călătorie al lui Pavel, așa că:

1) Pavel a recunoscut ceea ce a scris Luca ca fiind Scriptură la câțiva ani după ce Luca a consemnat-o.

2) Pavel s-a referit la această învățătură a lui Isus înainte ca Luca să o consemneze.

Î: În 1 Timotei 5:22, având în vedere că fiecare este judecat pentru propriile sale păcate, așa cum arată Ezechiel 18:4,20 și Deuteronom 24:16, cum poate cineva să fie părtaș la păcatele altuia?

R: Foarte ușor. Fiecare este judecat doar pentru propriile sale păcate. Cu toate acestea, dacă aprobi păcatele altuia și îi înveți pe oameni că un păcat este acceptabil înaintea lui Dumnezeu, atunci este propriul tău păcat să alegi să fii părtaș la păcatul altei persoane.

   Dacă hirotonești pe cineva ca prezbiter, diacon sau alt lider care se află în păcat și ai făcut acest lucru fără să-l verifici mai întâi, atunci ai parte de păcatul său.

Î: În 1 Timotei 5:23, este acceptabil să bei alcool?

R: Unii creștini consideră că consumul oricărui tip de alcool este păcat. Alți creștini autentici nu sunt de acord. Iată șase puncte care susțin cea de-a doua opinie.

1. Consumul de vin nu este un păcat, întrucât Isus l-a băut în Luca 7:34 și a transformat apa în vin în Ioan 2:1-11. Vinul bucură inima omului, după cum se menționează în Psalmul 104:15. Ioan Gură de Aur (decedat în anul 407 d.Hr.), în lucrarea sa „Despre legi” 1:1-7, menționează acest lucru și afirmă, de asemenea, că consumul de vin este permis.

2. Era vin alcoolic, nu doar suc de struguri.

2a) Ioan 2:10: „după ce oaspeții s-au îmbătat”.

2b) Sucul de struguri nefrigid, păstrat timp de șase luni sau un an, are conținut alcoolic.

2c) În 1 Timotei 5:23, sucul de struguri nu ar fi de niciun ajutor pentru problemele de stomac. Pavel a dat un sfat bun: alcoolul încetinește considerabil creșterea bacteriilor.

2d) În 1 Corinteni 11:21, când corintenii luau Cina Domnului în mod necorespunzător, cum ar fi putut să se îmbete dacă vinul nu ar fi fost alcoolic?

2e) În Marcu 2:22 și Luca 5:37-39, ar fi dat oare Isus ilustrația cu vinul din burdufuri, dacă ar fi vrut să dea un exemplu de abstinență de la băutură?

Cu toate acestea, cartea „Dificultăți în Biblie”, paginile 147-149, subliniază că nu se spune că vinul miraculos era îmbătător.

3. Nu ar trebui să ne îmbătăm niciodată, așa cum arată clar Efeseni 5:18, 1 Tesaloniceni 5:7; Proverbe 20:1; 23:20-21; și Isaia 28:3,7. Singura excepție este că starea de ebrietate sau de intoxicare poate fi permisă celor care sunt pe moarte sau se află într-o mare suferință, așa cum indică Proverbe 31:6.

4. Nu ar trebui să-i facem pe alții să se poticnească.

5. Mulți creștini (inclusiv eu) nu consumă alcool, considerând că băutul este permis, dar nu recomandat. (Creștinii fac adesea lucruri din dragoste pentru Dumnezeu, chiar și atunci când nu există o poruncă strictă.) În societatea noastră, consumul de alcool poate fi o ispită pentru noi înșine și pentru alții de a se îmbăta, iar noi nu vedem necesitatea acestei distrageri. Cu toate acestea, nu ne deranjează să vedem alți creștini consumând alcool.

6. Decizia de a nu bea, pentru slava lui Dumnezeu, a fost luată de alții, precum nazireii (Numeri 6:1-21), recabiții (Ieremia 35) și Ioan Botezătorul (Luca 7:33).

Cartea completă a răspunsurilor biblice, p. 359-360, spune că vinul era adesea băut în proporție de o parte vin la douăzeci de părți apă, iar uneori o parte vin la o parte apă. Grecii îi considerau barbari pe cei care beau vin neamestecat.

Î: În 1 Timotei 5:23, de ce i-a spus Pavel lui Timotei să bea puțin vin pentru a-și vindeca afecțiunea stomacală, în loc să-l vindece pur și simplu?

R: Ioan Gură de Aur (decedat în anul 407 d.Hr.) a ținut o predică întreagă pe această temă. El cunoștea greaca Noului Testament (koine) mai bine decât oricine astăzi, iar în predica sa despre 1 Timotei 5:21-23 spune: „El [Pavel] nu-i permite însă [lui Timotei] să se dedice fără măsură vinului, ci doar atât cât era necesar pentru sănătate și nu pentru lux.” Pentru un rezumat și pentru mai multe informații cu privire la motivul pentru care cei evlavioși se îmbolnăvesc, consultați discuția despre Galateni 4:13.

Î: În 1 Timotei 5:23, de ce nu îi vindecă Dumnezeu pur și simplu pe toți?

R: Toată lumea va fi vindecată – în ceruri. În primul rând, nu poți spune că boala este pur și simplu o lipsă de credință. Dumnezeu nu l-a vindecat pe Timotei de bolile frecvente de stomac (1 Timotei 5:23), Epafrodit a fost pe punctul de a muri în Filipeni 2:26-27, Pavel a fost bolnav în timp ce predica în Galateni 4:13-14, iar marele Elisei a murit din cauza unei boli în 2 Regi 13:14. Isus a spus că orbirea omului din Ioan 9:1-3 nu se datora păcatului său sau al părinților săi.

   Boala poate fi o pedeapsă din partea lui Dumnezeu pentru neascultare și rebeliune (Faptele Apostolilor 13:11; Apocalipsa 2:22), dar chiar și atunci când nu este așa, este un moment de reflecție asupra ascultării noastre față de Dumnezeu. Durerea poate fi „megafonul lui Dumnezeu” (așa cum a spus C.S. Lewis) pentru a ne atrage atenția. Așadar, boala și alte suferințe pot fi o pedeapsă benefică pentru noi.

   Totuși, acest lucru nu este valabil pentru toate bolile și suferințele. Chiar și după ce Pavel s-a rugat cu stăruință de trei ori, Dumnezeu a refuzat să-i ia „țepușa” lui Pavel, după cum se menționează în 2 Corinteni 12:7-10. Pavel a învățat că, oricare ar fi fost acea „țepușă”, ea îl va împiedica să devină îngâmfat. De asemenea, pentru noi toți, Pavel a învățat că, atunci când suntem slabi, Dumnezeu este puternic în noi.

   Uneori nu cunoaștem motivul specific pentru care suntem bolnavi. Când citim cartea lui Iov, este ușor să uităm că, deși noi putem arunca întotdeauna o privire la final, Iov nu avea nicio idee de ce suferea în timp ce trecea prin acea încercare. Totuși, la fel ca Iov, putem avea încredere că statornicia noastră în suferință, chiar și în suferința nedreaptă, poate să-L slăvească pe Dumnezeu. Putem, de asemenea, să ne amintim de Romani 8:28, care spune că Dumnezeu lucrează toate lucrurile [chiar și cele rele] împreună spre binele celor ce-L iubesc, care sunt chemați potrivit scopului Său.

   În general, noi, oamenii căzuți, trăim în fosta perfecțiune a creației, acum decăzută (Romani 8:20-22). Totuși, aceasta este doar o situație temporară, căci Apocalipsa 21:4 spune că în cerul cel nou și pământul cel nou nu va mai fi moarte, nici jale, nici plâns, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.

Î: În 1 Timotei 6:1-2, de ce permite Biblia sclavia?

R: Unele lucruri din Biblie, precum consumul de alcool, poligamia, sclavia permanentă și divorțul în vremurile Vechiului Testament, erau permise, dar nu recomandate.

   Părinții le interzic adesea copiilor să facă anumite lucruri, cum ar fi consumul de droguri. Cu toate acestea, ei permit, deși îi sfătuiesc să nu o facă, alte lucruri, cum ar fi cheltuirea nechibzuită a banilor. Mulți îl văd pe Dumnezeu într-un mod similar. Ca creștini, nu ar trebui să ne străduim să rămânem la limita limitelor lui Dumnezeu, ci să încercăm să atingem centrul țintei voinței lui Dumnezeu pentru noi. Vezi și „Believer’s Bible Commentary”, p. 2140, precum și discuția despre Efeseni 6:5-8 și Efeseni 6:9.

Î: În 1 Timotei 6:5, cum poate cineva să fie jefuit de adevăr?

R: Există două puncte de vedere ușor diferite.

Lipsit de adevăr sau care nu l-a primit niciodată: Li s-a împiedicat să aibă vreodată adevărul. „Lipsit de adevăr” (KJV, NKJV, „Believer’s Bible Commentary”, p. 2099, Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.), „Stromata”, cartea 1, cap. 98, p. 309; Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.), Omilii la 1 Timotei, omilia 17, p. 468). BSB redă în mod similar „lipsit de adevăr”.

„apesterumenon: privat. Apostereu transmite noțiunea unei persoane private de un lucru la care are dreptul. Vezi ref. Acest lucru este exprimat în R.V. prin «lipsit de». Adevărul a fost odată al lor; ei s-au dezmoștenit singuri. Versiunea A.V., «lipsit de», nu presupune că l-au avut vreodată.” The Expositor’s Greek New Testament, vol. 4, p. 142.

Jefuiți sau privați: Ei aveau adevărul, dar acesta le-a fost luat. „Jefuiți de adevăr” (NIV, The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 746, New International Bible Commentary, p. 1483, Evangelical Commentary on the Bible, p. 1108)

„White spune că apostereo «transmite noțiunea unei persoane private de un lucru la care are dreptul… adevărul a fost odată al lor; ei s-au dezmoștenit singuri. Versiunea A.V., cu expresia «lipsit de», nu presupune că l-au avut vreodată (EGT, 4:142)». Expositor’s Bible Commentary, vol. 11, p. 384

   Prin paralelism, în 1 Timotei 6:3-5, Pavel opune „sănătos” cu „corupt”, și „lipsit/jefuit” cu „câștig”.

Răspunsul: Ambele sunt parțial adevărate, în sensul că fiecare punct de vedere prezintă doar jumătate din imagine.

Luca 8:5, 12 arată cum Satana poate lua adevărul de la unii care sunt ca pământul de pe cărare. Dar, deși sămânța a atins suprafața pământului de pe cărare, nu a pătruns niciodată în pământ.

Iona 2:8 spune: „Cei care se agață de idoli fără valoare renunță la devotamentul Său plin de iubire.”

Evrei 6:4-6 avertizează cu privire la oamenii care gustă din bunătatea Cuvântului lui Dumnezeu, se îndepărtează (ceea ce înseamnă că nu se îndepărtaseră anterior) și nu pot fi aduși înapoi la pocăință. Dar, deși au gustat din bunătate, nu se spune că au înghițit-o vreodată sau că aceasta a pătruns în ei.

Î: În 1 Timotei 6:7, de ce unii creștini au înmormântări și comemorări costisitoare?

R: Așa cum a spus odată un creștin, nu vezi niciodată o remorcă U-Haul în spatele unui dric. Este în regulă să organizezi o mică celebrare a vieții persoanei respective și a bucuriei din Ceruri. Cu toate acestea, o înmormântare extravagantă este o risipă de bani pentru cineva care nu mai este acolo.

Î: În 1 Timotei 6:8, ce factori de mediu sau culturali ne determină să fim nemulțumiți atunci când avem suficientă mâncare și îmbrăcăminte?

R: Putem observa că scopul majorității reclamelor este să ne facă nemulțumiți de ceea ce avem și să ne facă să dorim ceva mai mult. Presiunea exercitată de cei din jurul nostru, care sunt influențați de reclame și au cumpărat mașini de lux, haine mai scumpe etc., ne poate afecta și pe noi. Dar acești factori externi nu ne fac nemulțumiți în mod direct. Mai degrabă, ei amplifică lăcomia, invidia și pofta din interiorul nostru, care ne fac să ne simțim nemulțumiți de faptul că avem destul și de proviziile pe care Dumnezeu ni le oferă.

   Ca părinți, uneori putem alimenta fără să vrem pofta copiilor noștri după bunuri materiale atunci când le cumpărăm pantofi de 180 de dolari și alte lucruri pentru care nu este nevoie să cheltuim atât de mulți bani. Desigur, copiii învață nu doar din ceea ce le spunem sau le permitem, ci și din propriul nostru exemplu.

Î: În 1 Timotei 6:9 și Iacov 5:1-6, ar trebui creștinii [să nu fie împotriva / să dorească / să tânjească] după îmbogățire?

R: Bogăția în sine nu este rea; Avraam, pe care atât Pavel, cât și Iacov l-au dat ca exemplu de om evlavios, era foarte bogat. Există însă trei aspecte care necesită prudență.

1. Dorința arzătoare de bogăție este atât un rău, cât și o sursă de rău. Ar trebui să fim pe deplin mulțumiți să fim creștini cu mijloace modeste. Dacă un creștin este bogat și Dumnezeu schimbă situația astfel încât acesta să-și piardă averea, el ar trebui să rămână mulțumit în orice împrejurare (Filipeni 4:12).

2. Fiecare creștin care are avere ar trebui să se ferească de ispita de a dori să se agațe cu strânsoare de acea avere și de a o prețui la fel de mult cât îl prețuiește pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni. Apropo, în comparație cu nivelul economic mediu al lumii, majoritatea oamenilor din America de Nord, Singapore, Japonia și Europa de Vest sunt bogați.

3. Nici cei care nu au avere nu sunt scutiți de lăcomie. Uneori, oamenii cred că pot fi fericiți doar dacă sunt bogați și că vor fi fericiți dacă vor ajunge să fie bogați.

Î: În 1 Timotei 6:10, cum poate iubirea de bani să fie o/rădăcina tuturor relelor?

R: În primul rând, observați că nu se spune „banii”, ci „dragostea de bani”. În al doilea rând, nimeni nu crede cu adevărat că Pavel considera că dragostea de bani a provocat căderea lui Satana, căderea lui Adam sau păcatele de lașitate, mândrie și poftă. Dragostea de bani este rădăcina tuturor tipurilor de rău. Textul grecesc spune literalmente: „rădăcina tuturor relelor este dragostea de bani”, deci pot exista și alte rădăcini ale răului. Așa cum spune Eclesiastul 5:10: „Cel ce iubește banii nu se satură niciodată de bani.” Isus a spus în Luca 16:13 că nimeni nu poate sluji atât lui Dumnezeu, cât și banilor. Evrei 13:5-6 ne spune, de asemenea, să ne ferim de iubirea de bani. O modalitate de a iubi banii este aceea de a-ți pune viitorul în mâinile banilor.

   Este interesant faptul că limba greacă are o serie de cuvinte pentru a desemna răul, iar cuvântul folosit aici de Pavel pentru a desemna răul pune accentul pe lipsa de valoare.

   Pentru mulți creștini occidentali care nu sunt dependenți de droguri, alcool, pornografie și sex, cele mai mari două ispite sunt materialismul și compromisul în privința elementelor esențiale ale credinței.

Î: În 1 Timotei 6:10, cum au interpretat creștinii din primele veacuri acest verset?

R: Scriitorii Bisericii primare trebuie să fi considerat că adevărul din spatele acestui verset era deosebit de important, deoarece l-au citat sau parafrazat frecvent. Iată o listă incompletă a unora dintre cei care au vorbit despre acest verset.

Policarp (100-155 d.Hr.) citează pur și simplu prima jumătate a acestui verset în scrisoarea sa către filipeni. Epistola lui Policarp către filipeni, cap. 4, p. 34

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează acest verset menționând că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor și face legătura între aceasta și lăcomie. Cartea „Instructorul”, vol. 2, cap. 3, p. 248

Tertulian (198-220 d.Hr.) „lăcomia, «rădăcina tuturor relelor», prin care, într-adevăr, unii, fiind prinși în capcană, «au suferit naufragiu în credință»”. Despre idolatrie, cap. 11, p. 67. A se vedea și Despre răbdare, cap. 7, p. 711.

Novatian (250-258 d.Hr.) oferă o interpretare foarte interesantă în *Despre mâncărurile evreiești*, cap. 6, p. 649. Ceea ce răul ia, banii permit să fie restabilit, astfel încât calea păcatului să poată fi parcursă din nou. De exemplu, băutura sau apelarea la prostituate îi iau banii unei persoane, dar mai mulți bani îi permit omului să continue să păcătuiască.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează acest verset, înlocuind „bani” cu „lăcomie”. El menționează că, atunci când te temi că averea ta s-ar putea diminua, nu-ți dai seama că tu însuți ești diminuat atunci când iubești mamona mai mult decât propria ta suflet. Tratatul 8, cap. 10, p. 479

Î: În 1 Timotei 6:11, de ce trebuie să fugim de lăcomie (și de alte ispite), din moment ce trebuie să ne împotrivim diavolului în Iacov 4:7 și să stăm împotriva răului în Efeseni 6:13-14? Chiar și 1 Timotei 6:12 spune că trebuie să luptăm, ceea ce implică faptul că nu trebuie să fugim.

R: Trebuie să-i rezistăm diavolului, dar trebuie să fugim de ispită. O analogie bună ar fi modul în care lupta infanteria romană. Ei luptau în unități mici, dreptunghiulare, numite manipule, dispuse într-un model de tablă de șah, alternând oameni și spațiu. Existau trei linii de maniple. Când un maniple obosea sau suferea pierderi grele, acesta se retrăgea ușor, iar un alt maniple avansa. Pe măsură ce luptăm în războiul spiritual, trebuie să luptăm împreună, avansând și regrupându-ne în armonie pentru a ne ajuta frații și a fi ajutați de ei.

Î: În 1 Timotei 6:12a, cum ducem astăzi lupta cea bună a credinței?

R: În primul rând, să ne ținem ochii ațintiți asupra țelului. Să ne luptăm în rugăciune, lăudându-L pe Dumnezeu. Să nu ne lăsăm împovărați de alte lucruri. Să luptăm cu adevărat; să nu dormim pur și simplu.

   Întotdeauna îl depășesc pe câinele meu într-o cursă până la un stâlp, chiar dacă câinele meu aleargă mult mai repede decât mine. Vedeți voi, câinele meu se oprește întotdeauna înainte de stâlp ca să miroasă lucrurile, pentru că nu-și dă seama că este o cursă (așa cum cred eu că este). La fel, nu ajungem departe când uităm că suntem într-o cursă sau într-o competiție. Există o diferență între viteză și viteză de deplasare. Viteza este cât de repede te miști, chiar dacă o faci în cercuri. Viteza de deplasare este cât de repede te miști într-o anumită direcție.

   Apropo de curse, pot să-l depășesc pe un atlet olimpic – atâta timp cât el sau ea trebuie să alerge cărând o greutate de o sută de livre. La fel, în efortul nostru de a alerga pentru Hristos, putem avansa mult prea încet când suntem împovărați de grijile lumii sau de păcatul care ne asaltează.

   În cele din urmă, ar trebui să facem ceva pentru a-L sluji pe Domnul. Rugăciunea este foarte importantă în lupta noastră pentru credință. Folosirea Cuvântului lui Dumnezeu este importantă; așa i-a răspuns Isus lui Satana. De asemenea, după ispitele lui Isus, au venit îngerii și L-au slujit. La fel, ar trebui să-i slujim și noi pe ceilalți. Nu ar trebui să luptăm ca indivizi, ci ca grup, ca biserică, similar cu modul în care unitățile armatei romane luptau în manipule și în „tripla linie”. A avut loc o bătălie celebră între romani și germani, în Pădurea Teutoburg în anul 9 d.Hr., unde câmpul de luptă era o pădure deasă. Așadar, în mare parte, a fost vorba de lupte unu la unu. Trei legiuni, aproximativ 14.000 de soldați romani sub comanda generalului Varus, au fost ucise în totalitate. Acest lucru contrastează cu situația din Galia, unde Iulius Cezar, cu o armată romană relativ mică, a învins armatele galilor, care erau de două până la trei ori mai numeroase. Creștinii lucrează mai bine împreună pentru Dumnezeu.

Î: În 1 Timotei 6:16 și Romani 2:7, având în vedere că numai Dumnezeu este nemuritor, cum putem fi noi nemuritori?

R: Numai Dumnezeu este nemuritor în mod intrinsec încă de la început. Viața noastră nemuritoare derivată este o viață veșnică inițiată și menținută de Dumnezeu. Ioan 15:1-8 ilustrează conceptul de viață derivată arătând că noi suntem lăstari, iar Isus este vița. Vezi și Coloseni 1:17, Coloseni 3:3-4 și When Critics Ask, p. 439-440, 501.

Î: În 1 Timotei 6:16, Dumnezeu locuiește într-o lumină de nepătruns sau locuiește în întuneric, așa cum spune 1 Regi 8:12?

R: Lumina și întunericul pot fi literale, dar în unele pasaje ele sunt metafore, lumina reprezentând sfințenia, iar întunericul reprezentând misterul.

   Dumnezeu este lumină, și în El nu este deloc întuneric (1 Ioan 1:5). Cu toate acestea, în comparație cu Dumnezeu, orice alt loc pare a fi întuneric. Dumnezeu poate face ca împrejurimile să fie luminate, și Dumnezeu poate face ca împrejurimile să fie în întuneric. Dumnezeu a vorbit din întuneric pe Muntele Sinai, în Deuteronom 4:11; 5:23 și Evrei 12:18.

   Dacă acest lucru reprezintă o problemă pentru tine, s-ar putea să vrei să citești 2 Samuel 22:10-13 și Psalmul 18:11-12, unde lumina și întunericul se regăsesc în același pasaj. David cântă că întunericul era baldachinul lui Dumnezeu și se afla sub picioarele Lui, și totuși fulgerul strălucea din strălucirea prezenței lui Dumnezeu. Psalmul 97:2 este un alt exemplu al prezenței atât a întunericului, cât și a luminii în jurul lui Dumnezeu.

Î: În 1 Timotei 6:17-18, este în regulă ca creștinii să câștige (și să păstreze) mulți bani?

R: Banii sunt un lucru neutru care poate deveni bun sau rău pentru noi. Iată trei puncte de luat în considerare.

1. „Să vă feriți de iubirea de bani și să vă mulțumiți cu ce aveți” este porunca din Evrei 13:5. Alte versete despre iubirea de bani sunt:

   1 Timotei 6:17-18. 2 Timotei 3:2 ne avertizează să nu fim iubitori de bani. Nu trebuie să slujim banilor sau să ne epuizăm pentru a ne îmbogăți (Matei 6:24-34; Proverbe 23:4; 1 Timotei 6:9-10). Nu trebuie să râvnim la ceea ce au alții (Exodul 20:17; Deuteronomul 5:21; și Romani 7:7-12). Nu trebuie să ne încredem în bogăție, ci în Dumnezeu (Proverbe 11:4, 28; 18:10-11; și Luca 12:15-21). Priviți-vă bogăția cu „ușurință” și nu vă temeți să o pierdeți (Evrei 10:34; Faptele Apostolilor 4:32-37).

2. Totuși, Dumnezeu ne dă unele bunuri materiale de care să ne bucurăm, conform 1 Timotei 6:17. Atât Avraam, cât și Iov erau oameni foarte bogați, atât după standardele moderne, cât și după cele antice. Dumnezeu dă bogăție, conform Proverbe 10:22 și Deuteronom 8:18.

3. Dăruiește cu generozitate celorlalți:

3a. Trebuie să fim buni și plini de compasiune față de ceilalți (Coloseni 3:12; 1 Corinteni 13:4; Efeseni 4:32; Proverbe 11:16-17; 1 Tesaloniceni 5:15). Acest lucru nu înseamnă doar prin cuvinte, ci și material (Iacov 2:14-17; Faptele Apostolilor 4:34-35; Matei 19:21).

3b. Trebuie să-L cinstim pe Dumnezeu cu averea noastră (Proverbe 3:9-10) și să muncim din greu pentru a putea dărui altora (Proverbe 31:11-27).

3c. Multe versete subliniază că trebuie să-i ajutăm pe cei săraci (Isaia 1:17; 58:6-10; Ieremia 5:28; 22:16; Galateni 2:10; Psalmul 41:1; Proverbe 14:21; 24:11-12; 29:7; Efeseni 4:28).

3d. Avem responsabilitatea de a ne întreține propriile familii (1 Timotei 5:8; Proverbe 31:15) și de a ne achita datoriile și obligațiile (Psalmul 37:21; Romani 13:8; Iacov 5:4).

3e. Trebuie să dăm cu generozitate pentru lucrarea lui Dumnezeu (Proverbe 3:9,10; 11:24; 1 Corinteni 16:2; 2 Corinteni 8:1-8; 9:6-11).

3f. Ar trebui să-i ajutăm în mod special pe văduve și pe orfani (Iacov 1:27; Deuteronom 15:11; Psalmul 68:5), precum și pe cei bolnavi, flămânzi, goi și închiși (Matei 25:34-46; Zaharia 7:9-10).

3g. Singura excepție este că nu trebuie să dăm celor care refuză să muncească (2 Tesaloniceni 3:6-15).

Rezumat: Așa cum se spune în cartea *When Critics Ask*, la pagina 502: „Nu este nimic rău în a deține bogății – ceea ce este rău este să fii stăpânit de bogății.”

Î: În 1 Timotei 6:20, cum trebuia Timotei să păzească ceea ce i-a fost încredințat, și cum trebuie să facem noi?

R: În ceea ce-l privește pe el însuși, lui Timotei i s-a poruncit să acorde o atenție deosebită vieții și învățăturii sale și să persevereze în aceste lucruri, conform 1 Timotei 4:16a.

Dar, în calitate de lider, Timotei trebuia să facă acest lucru și pentru binele ascultătorilor săi, așa cum spune 1 Timotei 4:16b.

Î: În 1 Timotei, de unde știm că Pavel a scris 1 Timotei?

R: 1 Timotei 1:1 spune că a fost scrisă de Pavel, iar biserica primară nu a pus niciodată la îndoială acest lucru. Probabil a fost scrisă după evenimentele menționate în Faptele Apostolilor.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.): „Despre acest Linus, Pavel face mențiune în Epistolele către Timotei.” Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 3.3, p. 416

Canonul Muratorian (c. 190-217 d.Hr.), capitolul 3, p. 603, menționează că Pavel a scris către șapte biserici în epistolele sale: Corinteni (2 epistole), Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni (2 epistole) și Romani. De asemenea, a scris către Filimon, către Tit și două epistole către Timotei.

Clement din Alexandria (202 d.Hr.) citează 1 Timotei 6:20,21 ca fiind scrisă către Timotei. Apoi spune: „Convinși de această afirmație, ereticii resping Epistolele către Timotei.” Stromata, cartea 2, capitolul 11, p. 359

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) afirmă că 1 Timotei 6:16 este scris de Pavel, iar 1 Ioan 4:16 de Ioan. Fragmentul 3 al lui Clement din Alexandria, p. 575

Tertulian a afirmat că Pavel a scris către romani, galateni, filipeni, tesaloniceni și efeseni în lucrarea sa „Împotriva lui Marcion”, cartea 4, capitolul 5, p. 350 (207 d.Hr.). El spune că Noul Testament era o carte „care provine de la apostoli și care a fost păstrată ca un depozit sacru în bisericile apostolilor”.

Tertulian (198-220 d.Hr.) „pentru că Pavel i-a adresat chiar și această expresie lui Timotei: «O, Timotei, păzește ce ți-a fost încredințat»; și din nou: «Păzește lucrul bun care ți-a fost încredințat»”. „Prescripție împotriva ereticilor”, capitolul 25, p. 255

Tertulian (198-220 d.Hr.) „În mod evident, același apostol [Pavel] i-a predat lui Satana pe Himeneu și pe Alexandru, «ca să fie îndreptați și să nu mai hulească», așa cum îi scrie lui Timotei [1 Timotei 1:20]”. Despre modestie, cap. 13, p. 87

Tertulian (198-220 d.Hr.) „Dar cum a procedat Pavel, un apostol, ... Când, în cele din urmă, a ajuns foarte aproape de împlinirea dorinței sale, bucurându-se nespus de ceea ce vedea înaintea lui, îi scrie lui Timotei în acești termeni: «Căci eu sunt deja oferit ca jertfă, iar timpul plecării mele se apropie. Am dus lupta cea bună, mi-am încheiat alergarea, am păstrat credința; mi se păstrează cununa pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea” [2 Timotei 4:6-8] Scorpiace, cap. 13, p. 646-647

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) „Dar persoanele de acest fel sunt considerate mai degrabă cinici decât creștini, în măsura în care nu țin seama de cuvintele rostite împotriva lor prin apostolul Pavel. Acesta, prezicând noutățile care urmau să fie introduse fără succes de către anumiți (eretici), a făcut următoarea declarație: «Duhul spune în mod expres: În vremurile din urmă, unii se vor îndepărta de învățătura sănătoasă, dând ascultare duhurilor înșelătoare și învățăturilor demonilor, rostind minciuni cu ipocrizie, având conștiința lor arsă cu un fier încins, interzicând căsătoria, impunând abstinența de la mâncăruri, pe care Dumnezeu le-a creat pentru a fi consumate cu mulțumire de către credincioși și de cei care cunosc adevărul; căci orice creatură a lui Dumnezeu este bună, și nimic nu trebuie respins din ceea ce este primit cu mulțumire; căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.» (1 Timotei 4:1-5) „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 8, cap. 13, p. 124

Origen (225-253/254 d.Hr.) citează prima jumătate din 1 Timotei 1:7 și discută despre a doua jumătate ca fiind „menționată de Pavel”. Comentariu la Matei, cartea 12, cap. 41, p. 472

Origen (233/234 d.Hr.) citează 1 Timotei 2:8 ca fiind al lui Pavel în 1 Timotei. Rugăciunea, cap. 9.1, p. 38

Novatian (250/254-257 d.Hr.) „spune apostolul Pavel: «De la crearea lumii, se văd clar, fiind înțelese prin lucrurile făcute, chiar puterea Lui veșnică și dumnezeirea; astfel încât mintea omenească, învățând lucrurile ascunse din cele vădite, din măreția lucrărilor pe care ar trebui să le contemple, să poată contempla cu ochii minții măreția Arhitectului.” [aluzie la Romani 1:20a] Despre El, același apostol spune: „Acum, Împăratului veșnic, nemuritor, invizibil, singurul Dumnezeu, să fie cinste și slavă.” [1 Timotei 1:17]” Despre Sfânta Treime, cap. 3, p. 614

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) (implicit, întrucât este vorba de o a doua epistolă) „Despre același lucru, Pavel, în a doua Epistolă către Timotei: «Acum sunt jertfit, și timpul ridicării mele este aproape. Am dus o luptă bună, mi-am încheiat alergarea, am păstrat credința. Acum îmi rămâne coroana neprihănirii, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea; și nu numai mie, ci tuturor celor care iubesc venirea Lui.” [2 Timotei 4:6-8] Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, partea a treia, cap. 16, p. 539

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) citează din „prima epistolă a lui Pavel către Timotei” în Tratatul 12, cartea a treia, 74, 75, 76, 77.

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) „În întreaga lume, Pavel a învățat că toate bisericile sunt organizate în grupuri de câte șapte, că ele sunt numite «cele șapte» și că Biserica Catolică este una singură. Și, mai întâi de toate, într-adevăr, pentru ca el însuși să păstreze modelul celor șapte biserici, nu a depășit acest număr. Dar a scris romanilor, corintenilor, galatenilor, efesenilor, tesalonicenilor, filipenilor și colosenilor; ulterior a scris unor persoane individuale, pentru a nu depăși numărul de șapte biserici. Și rezumând într-un spațiu scurt vestirea sa, el îi spune astfel lui Timotei: „Ca să știi cum trebuie să te porți în Biserica Dumnezeului cel viu.” [1/2 din 1 Timotei 3:15] Comentariu la Apocalipsa, din primul capitol, p. 345

Avem și astăzi copii ale tuturor acestor scrisori.

Î: În 1 Timotei, există diferențe stilistice între restul epistolelor lui Pavel și cele din 1 și 2 Timotei și Tit? (din Ghidul lui Asimov pentru Biblie, p. 1143)

R: De fapt, există multe asemănări. Orice diferențe stilistice pot fi explicate prin faptul că Pavel a scris

a) o scrisoare personală, nu o scrisoare adresată unei biserici,

b) într-o etapă ulterioară a vieții sale,

c) abordând teme diferite (probleme personale legate de păstorire față de probleme comune la nivel de biserică)

   Un mod de gândire oarecum neobișnuit este analogia dintre vasele mâniei și obiectele/vasele milostivirii, din Romani 9:22-23 și 2 Timotei 2:20-21.  

„The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 728, menționează că metoda „numărării cuvintelor” pentru a identifica cuvinte similare nu este valabilă din punct de vedere statistic decât dacă eșantionul este suficient de mare. Dacă s-ar folosi aceeași tehnică în cazul altor cărți, s-ar putea „demonstra” cu aceeași validitate că niciuna dintre celelalte epistole ale lui Pavel nu a fost scrisă de el.

Î: În 1 Timotei, ce versete a citat sau a discutat Ioan Gură de Aur (decedat în anul 407 d.Hr.)?

R: Din cele 113 versete din 1 Timotei, Ioan Gură de Aur s-a referit la 89 de versete, adică 79%. Cu alte cuvinte, s-a referit la fiecare verset, cu excepția a 24 (21%). Numărul de versete din capitolele din 1 Timotei este următorul: capitolul 1: 20 de versete, capitolul 2: 15 versete, capitolul 3: 16 versete, capitolul 4: 16 versete, capitolul 5: 25 de versete, capitolul 6: 21 de versete.

Iată versetele din 1 Timotei la care s-a referit Hrisostom:

1:1-7, 9, 11-16, 18-19; 2:1-4, 6-15; 3:1-16 (toate); 4:1-3, 7, 11-16; 5:2, 5, 6, 8-18, 20-23; 6:1-13, 15, 17

Iată versetele din 1 Timotei la care Hrisostom nu a făcut referire:

1:8, 10, 17, 20; 2:5; 4:4-6, 8-10; 5:1, 3, 4, 7, 19, 24, 25; 6:14, 16, 18-21

   Ioan Gură de Aur, din păcate, a propovăduit concepția nebiblică conform căreia sfinții sunt mijlocitori ai noștri față de Dumnezeu. 1 Timotei 2:5 contrazice acest lucru, afirmând că există un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Isus Hristos. Dacă sunteți curioși să aflați cum a explicat Ioan Gură de Aur versetul 1 Timotei 2:5 în scrierile sale, răspunsul este că el nu a scris niciodată despre acest verset.

Î: În 1 Timotei, cum putem ști dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din 1 Timotei de aproximativ 108 ori, fără a număra aluziile. Ei au citat 51% din cartea 1 Timotei, considerând versetele parțiale ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 58,1 din totalul de 113 versete.

   Iată scriitorii care au făcut referire la versete din 1 Timotei:

Nu chiar. Clement din Roma (96-98 d.Hr.) (parțial) spune să nu facem lucrurile din părtinire, la fel ca în 1 Timotei 5:21, dar acest lucru este prea general pentru a fi considerat o aluzie. 1 Clement, vol. 1, cap. 21, p. 11

Ignatie (c. 110-117 d.Hr.) citează o pătrime din 1 Timotei 1:1: „Iisus Hristos, care este nădejdea noastră”. Scrisoarea lui Ignatie către magnezieni, cap. 1, p. 64

Către Diognet (c. 130 d.Hr.), cap. 11, p. 29, face aluzie la 1 Timotei 3:16

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 12, p. 145, face aluzie la 1 Timotei 3:16

Policarp (100-155 d.Hr.) citează 1 Timotei 6:7: „Știind, așadar, că «așa cum n-am adus nimic în lume, tot așa nu putem lua nimic cu noi»” (11 din 12 cuvinte) Epistola lui Policarp către filipeni, cap. 4, p. 34

Policarp (100-155 d.Hr.) citează prima jumătate din 1 Timotei 6:10: „Dar iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.” (8 din 21 de cuvinte) Epistola lui Policarp către filipeni, cap. 4, p. 34

Atenagora (177 d.Hr.) citează o parte din 1 Timotei 2:1-2. „O pledoarie pentru creștini”, cap. 32, p. 148

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.) citează 1 Timotei 2:2b. Teofil către Autolic, cartea 3, cap. 14, p. 115

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) „Despre acest Linus, Pavel face mențiune în Epistolele către Timotei.” Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 3.3, p. 416

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) face aluzie la 1 Timotei 6:4,5 ca fiind scrisă de Pavel. Irineu, Fragmentul 36, p. 574

Canonul Muratorian (c. 190-217 d.Hr.), ANF, vol. 5, p. 603, menționează cele două epistole ale lui Pavel către Timotei, precum și celelalte 11 epistole ale lui Pavel.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează 1 Timotei 4:8, afirmând că este scrisă de Pavel în „Îndemnul către păgâni”, cap. 9, p. 196

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) afirmă că 1 Timotei 6:16 este scrisă de Pavel. Clement din Alexandria, Fragmentul 3, p. 575

Tertulian (198-220 d.Hr.) „pentru că Pavel i-a adresat chiar și această expresie lui Timotei: «O, Timotei, păzește ce ți-a fost încredințat»; și din nou: «Păzește lucrul bun care ți-a fost încredințat.»” *Prescripția împotriva ereticilor*, cap. 25, p. 255

Tertulian (198-220 d.Hr.) „În mod evident, același apostol [Pavel] i-a predat lui Satana pe Himeneu și pe Alexandru, «ca să fie îndreptați și să nu mai hulească», așa cum îi scrie lui Timotei [1 Timotei 1:20].” Despre modestie, cap. 13, p. 87

Tertulian (198-220 d.Hr.) „Dar cum se face că Pavel, un apostol, ... Când a ajuns, în sfârșit, foarte aproape de împlinirea dorinței sale, bucurându-se nespus de ceea ce vedea înaintea lui, îi scrie lui Timotei în aceste cuvinte: «Căci eu sunt deja oferit ca jertfă, iar timpul plecării mele se apropie. Am dus lupta cea bună, mi-am încheiat alergarea, am păstrat credința; mi se păstrează cununa pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea» [2 Timotei 4:6-8] Scorpiace, cap. 13, pp. 646-647

Tertulian (207/208 d.Hr.) îl întreabă pe Marcion de ce respinge ca Scriptură cele două epistole ale apostolului către Timotei și cea către Tit. Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea 5, cap. 21, p. 473.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează 1 Timotei 4:1-5 ca fiind scrisă de Pavel. „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 8, capitolul 13, p. 124

Origen (225-253/254 d.Hr.) menționează Epistola către Timotei (1 Timotei). „Origen împotriva lui Celsus”, cartea 1, capitolul 64, p. 425

Novatian (250-257 d.Hr.) se referă la 1 Timotei 1:17 ca fiind scrisă de apostolul Pavel. „Despre Sfânta Treime”, cap. 3, p. 614

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) menționează că Pavel a scris Epistola către Efeseni, Prima Epistolă către Timotei și Epistola către Tit în „Tratatele lui Ciprian”, Tratatul 12, cartea a treia – Mărturii, capitolele 70-78, p. 552.

Pontius (după 258 d.Hr.) face aluzie la 1 Timotei 3:6 ca fiind scrisă de apostol. „Epistola apostolului spune că novicii trebuie trecuți cu vederea, altfel, din cauza stuporii păgânismului care încă se agață de mințile lor neconfirmate, neexperiența lor neinstruită ar putea, în orice fel, să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu.” Viața și Patimile lui Ciprian, cap. 2, p. 268

Scrisoarea lui Himeneu (= Scrisoarea celor șase episcopi) (c. 268 d.Hr.)

Malchion (270 d.Hr.) (aluzie) face aluzie la 1 Timotei 6:5 Împotriva lui Pavel din Samosata, cap. 2, p. 169

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează 1 Timotei 1:13 ca fiind scris de apostolul Pavel.

Victorinus din Petau (martirizat în 304 d.Hr.) enumeră epistolele lui Pavel ca fiind Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei și citează jumătate din 1 Timotei 3:15 în Comentariul la Apocalipsa Sfântului Ioan, din primul capitol, nr. 16, p. 345

Petru din Alexandria (306, 285–311 d.Hr.) citează 1 Timotei 4:11–12 ca referindu-se la Timotei. Epistola canonică, Canonul 14, p. 279

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) citează 1 Timotei 2:4 ca fiind scris de apostol. „Banchetul celor zece fecioare”, cap. 7, p. 316

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează 1 Timotei 4:1 ca fiind scris de Pavel. Epistole despre erezia ariană, Epistola 2, cap. 4, p. 298

După Niceea

Istoria ecleziastică a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.)

Hegemonius (c. 351 d.Hr.) citează o parte din 1 Timotei 1:19 ca fiind „este scris” Disputa cu Manes, cap. 31, p. 204, și citează 1 Timotei 4:1-4 Disputa cu Manes, cap. 35, p. 209

Victorinus din Roma (după 363 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 4:16

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.)

Zeno (sec. al IV-lea) face referire la 1 Timotei 1:4

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează cele două epistole ale lui Pavel către Timotei ca parte a Noului Testament. Ea citează 1 Timotei 1:1-2a.

Schismaticul Lucifer din Cagliari (370/371 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 2:1; 6:5

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează 1 Timotei 5:21 ca fiind „Porunca lui Pavel către Timotei”. În lucrarea Despre Duhul, cap. 13.29, p. 18

Sinodul de la Laodiceea (din Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 6:7,9

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Apollinaris din Laodiceea (c. 390 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) citează 1 Timotei 5:22 ca fiind scris de apostolul Pavel. Scrisoarea 3, cap. 19.2, p. 61

Diodor (înainte de 394 d.Hr.)

Grigorie de Nyssa (c. 356-396 d.Hr.) afirmă că 1 Timotei 4:4 este scris de Pavel în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 37, p. 86

Didim cel orb (398 d.Hr.) citează 1 Timotei 4:1-2 ca fiind scris de Pavel. Comentariu la Zaharia 13, p. 309

Evagrie din Pont (c. 399 d.Hr.)

Asterius din Emesa (c. 400 d.Hr.)

Hiperechius (sec. IV/V) face referire la 1 Timotei 6:9

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Gaudentius (după 406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (c. 397 d.Hr.) a scris 18 predici despre 1 Timotei, pe care le mai avem și astăzi. El a spus că a fost scrisă de apostolul Pavel în omilia 1.

Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) a făcut referire la 89 de versete (79%) din 1 Timotei, adică la toate cu excepția a 24 de versete. El a ținut 18 predici despre 1 Timotei.

Cromatius (407 d.Hr.)

Severian (după anul 408 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Noului Testament. El menționează în mod specific fiecare dintre cele patru Evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei și scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim discută apoi despre Faptele Apostolilor. Apoi discută despre cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el discută despre Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, p. 101-102.

Niceta din Remesianus (366–c. 415 d.Hr.)

Sozomen (370/380-425 d.Hr.) face aluzie la 1 Timotei 5:9, spunând că este scrisă de Pavel. Istoria ecleziastică a lui Sozomen, cartea 7, capitolul 16, p. 387

Augustin din Hippo (388–28 august 430 d.Hr.) menționează că apostolul a scris 1 Timotei 2:2 în *Orașul lui Dumnezeu*, cartea 19, capitolul 26, p. 419

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează 1 Timotei 4:14 și 2 Timotei 1:6 ca fiind „Către Timotei” în *A treia conferință a abatelui Chaeremon*, capitolul 12, p. 429

Paulinus din Nola (431 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 6:9

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (-450 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 6:7,9

„Speculum” (secolul al V-lea) face referire la 1 Timotei 6:9

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 6:17

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Printre eretici și cărți apocrife

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.) face referire la 1 Timotei 1:4,15,17; 3:16; 4:10; 6:7,9,13,17,19,21

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

Constituțiile Apostolice (dată incertă, aproximativ 380 d.Hr.) fac referire la 1 Timotei 5:18

Ereticul pelagian Iulian din Eclanum (c. 454 d.Hr.)

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din 1 Timotei arată că există mici variații manuscrise, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

1 Timotei nu a fost păstrat în Vaticanus [B]

Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Alexandrinus [A] cca. 450 d.Hr.

Italic [Ital] secolele IV–XIII

Vulgata latină [Vg] secolele IV și V

Siriaca Peshitta [Syr P] 400-450 d.Hr.

Efraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Freerianus [I] (Washington, D.C.) secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din cca. 500 d.Hr.

Claromontanus [D] secolele al V-lea/al VI-lea

Siriacă filoxeniană [Syr Ph] 507/508 d.Hr.

Siriacă harcleană [Syr H] 616 d.Hr.

Gotic 493-555 d.Hr.

Pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale epistolei 1 Timotei, consultați www.BibleQuery.org/1 Timothy Manuscripts.html.