Î: Cine a fost prima persoană care a răspuns în mod sistematic la întrebări despre Biblie?
R: Cel mai vechi autor pe care l-am găsit este Filon, evreul din Alexandria. Nu știm cu exactitate când a scris, dar a făcut parte dintr-o delegație trimisă la împăratul Caligula în anii 38-40 d.Hr. Se presupune că a murit în jurul anului 50 d.Hr. Filon a scris „Întrebări și răspunsuri despre Geneza”, părțile 1, 2 și 3, în care răspunde la 244 de întrebări despre Geneza.
Printre primii creștini, mulți au răspuns la întrebări individuale despre Biblie. Dar primul care a scris exclusiv despre întrebări și răspunsuri, din câte am găsit, este Eusebiu de Cezareea (313-339/340 d.Hr.), care a scris două lucrări. Prima se numește „Întrebări și răspunsuri despre Evanghelie adresate lui Ștefan”, care poartă și titlul „Întrebări și răspunsuri despre genealogia Mântuitorului nostru”, iar a doua este „Întrebări și răspunsuri despre Evanghelie adresate lui Marinus”. Cele două lucrări, luate împreună, se numesc „Întrebări și răspunsuri despre Evanghelie”. În plus, Eusebiu a scris o refutare a pretinselor contradicții prezentate de Hierocles, un filosof neoplatonic și guvernator roman al Bitiniei și, mai târziu, al Egiptului, care i-a persecutat sever pe creștini sub Dioclețian.
După aceea, Ambrosiaster a scris „Întrebări privind Vechiul și Noul Testament” (în latină) în jurul anului 384 d.Hr.
Pentru mai multe informații, consultați „Părinții Niceeni și Post-Niceeni”, Seria a II-a, vol. 1, pp. 32, 38-39.
Î: Creștinismul este o religie?
R: Creștinismul poate fi numit pe bună dreptate o religie, așa cum o face Iacov 1:27, deoarece vorbește despre Dumnezeu, despre modul în care ar trebui să trăim și despre ce se întâmplă după moarte. Cu toate acestea, ar fi incomplet să spunem că creștinismul este doar o religie. Este modul în care Dumnezeu ne transformă viețile și ne oferă iertarea, astfel încât să putem trăi cu El pentru totdeauna.
Trebuie să conștientizăm sfințenia, măreția, iubirea, dreptatea și puterea lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegem cum am eșuat în a atinge standardul de dreptate al lui Dumnezeu din cauza păcatelor noastre. Nu există nicio cale spre Rai decât prin darul gratuit al jertfei lui Isus pe cruce pentru păcatele noastre. Pentru a fi născuți din nou, trebuie să acceptăm acest dar de la Dumnezeu și să ne încredințăm întreaga viață Lui.
Islamul, iudaismul și hinduismul nu promit „nașterea din nou” printr-o transformare care să ne facă copii ai lui Dumnezeu.
Î: Ce se întâmplă dacă nu cred că există un Dumnezeu?
R: La sfârșitul unei întâlniri, celebrul evanghelist D.L. Moody a fost abordat de un bărbat care i-a spus: „Domnule Moody, sunt ateu.” Iată o parafrazare a ceea ce i-a spus Moody.
Lasă-mă să te întreb: din toată informația din univers, câtă crezi că știu oamenii?
Bărbatul a răspuns că poate 10%. (Era o estimare destul de generoasă, dar Moody nu a insistat asupra acestui aspect.)
Moody a continuat: „Din toată informația pe care o cunosc oamenii, ce procent cunoști tu?”
Bărbatul a răspuns: „Poate 20%”.
Moody a spus atunci: „Din cele 80% din informațiile umane pe care nu le cunoști și din cele 90% în plus pe care niciun om nu le cunoaște, crezi că există vreo posibilitate ca Dumnezeu să existe?”
Bărbatul a spus că este posibil.
Moody a spus atunci: „Bine, atunci nu ești ateu; ești agnostic.”
Moody l-a întrebat apoi: „Dacă ar exista cu adevărat un Dumnezeu acolo sus, care te iubește și a creat un rai pentru oameni, ai fi interesat să afli mai multe despre El?”
Bărbatul a răspuns: „Dacă ar exista, atunci sigur că da.”
Moody a răspuns: „Bine, atunci nu ești agnostic, ești un căutător.”
Moody a continuat: „Dacă ar exista o scrisoare, despre care se spune că ar fi fost scrisă de acest Dumnezeu, ai fi interesat să o vezi?”
Bărbatul a răspuns: „Sigur!”
Moody a spus: „Iată Evanghelia după Ioan din Biblie. De ce nu o iei acasă și o citești?”
Să analizăm puțin mai atent aceste trei „etape”.
De la ateu la agnostic: Celebrul om de știință Isaac Newton avea odată un model mecanic frumos și complex al sistemului solar. Un prieten ateu al său a venit în vizită. El a admirat foarte mult modelul și l-a întrebat pe Newton cine l-a făcut. Newton a răspuns că nimeni nu l-a făcut; pur și simplu s-a făcut singur. Prietenul a întrebat din nou, iar Newton și-a repetat răspunsul. Prietenul a început să se enerveze, când Newton l-a întrebat: „Dacă nu poți crede că ceva atât de simplu ca acesta s-a făcut singur, atunci cum poți crede că universul s-ar fi putut crea singur?”
Există un argument filosofic celebru în favoarea existenței lui Dumnezeu, numit Argumentul cosmologic. Acesta susține că fiecare lucru creat a avut o cauză pentru crearea sa. Lucrurile pot genera alte lucruri, dar, întrucât există cel puțin un lucru creat, a trebuit să existe o primă cauză, care la rândul ei nu a avut o cauză, deoarece nu poți obține ceva din nimic. Acum, acest lucru nu dovedește că creștinismul este adevărat sau că prima cauză a fost personală, dar toată lumea trebuie să creadă într-o primă cauză.
Dar oare prima cauză este inteligentă? În ciuda a ceea ce spun, chiar și ateii cred în „Dumnezeu”. Dacă definiți „Dumnezeu” ca fiind ceea ce este etern, fără început, atotputernic, chiar și cel mai închis la minte dintre atei crede în „Dumnezeu”. Doar că ei își numesc zeul „întâmplare aleatorie”. Acum, ce este mai rezonabil să credem? Că uimitorul echilibru, ordinea și frumusețea din univers au avut un proiect inteligent, sau că au fost doar o întâmplare aleatorie? Dacă constantele fizice ar fi fost puțin diferite, atomii nu ar exista; apa nu ar avea un interval de temperatură suficient de larg pentru ca viața pe Pământ să existe, animalele nu ar putea respira, iar Pământul nu ar fi într-o stare care să susțină viața organică. Este rezonabil să credem că toate viețile noastre și existența noastră sunt un „accident” cosmic? Nu, trebuie să existe Cineva acolo sus.
De la agnostic la căutător: Genialul om de știință francez Blaise Pascal a formulat o celebră maximă numită „Pariul lui Pascal”. Este un fel de joc de cuvinte care sună astfel: „A crede în Dumnezeu implică un potențial câștig mare și nicio pierdere potențială. A nu crede în Dumnezeu implică o pierdere potențială mare și niciun câștig potențial. Un câștig potențial mare fără nicio pierdere potențială este mai bun decât o pierdere potențială mare fără niciun câștig potențial. Prin urmare, este mai bine să crezi în Dumnezeu decât să nu crezi în Dumnezeu.” Argumentul său este valabil și astăzi, chiar dacă nu poți spune asta repede.
Acum, dacă Dumnezeu ar vrea să Se ascundă și să nu Se reveleze omului, trebuie să recunoaștem că ar putea face acest lucru. Dar dacă Dumnezeu S-ar revela, cum ar putea să o facă? Ar putea lăsa indicii în natură. Ar putea vorbi unor persoane, care ar fi purtătorii Săi de cuvânt. Pe de altă parte, și un impostor ar putea avea purtători de cuvânt. Așadar, Dumnezeu și-ar „valida” purtătorii de cuvânt făcându-i să prezică cu exactitate viitorul și să facă minuni. În cele din urmă, ar putea veni El Însuși. Dacă ar veni în toată slava Sa, pielea noastră ar putea fi arsă de strălucirea orbitoare. Dar, dacă este Atotputernic, ar putea găsi o cale de a veni, lăsând deoparte cea mai mare parte a slavei Sale, astfel încât să putem suporta să-L vedem și totuși să-L înțelegem ca fiind Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu să comunice cu noi? Cred că a făcut toate lucrurile menționate mai sus.
Dacă Dumnezeu ar veni pe pământ, nu într-o glorie atât de mare încât totul să fie distrus, ci cu suficientă putere pentru a face minuni, a prezice viitorul și a învăța lucruri mărețe, v-ar satisface asta? Dacă Dumnezeu ar face asta, de câte ori ar trebui să vină pentru a vă convinge? O singură dată a fost suficient pentru mine. Dovada profețiilor împlinite, faptul incontestabil al învierii și mărturia apostolilor, dintre care unsprezece și-au dat viața murind pentru Hristos, sunt suficiente pentru mine. Dar pentru tine?
Î: Cum pot să cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, având în vedere că pare la fel ca orice altă carte religioasă?
R: Benjamin Franklin, mereu dornic de experimente, a făcut odată un test cu Biblia. Într-o zi, când se afla la Curtea Franței, Franklin a auzit niște aristocrați francezi vorbind cu dispreț despre Biblie, așa că iată ce a făcut. Franklin a scris povestea lui Rut cu propria mână, schimbând toate numele în nume franceze. Apoi le-a citit povestea aristocraților. Aceștia l-au întrebat: „Dar unde ați găsit această bijuterie literară, domnule Franklin?” Franklin a răspuns: „Provine din acea carte pe care o disprețuiți atât de mult, la sainte [Sfânta] Biblie!” (Conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 287-288.)
Dacă Dumnezeu ar vrea să Se reveleze oamenilor, cum ar face-o? Nu ar trebui să aștepte până când oamenii ar intra într-o eră științifică, pentru că adevărurile despre Sine și despre ceea ce ar trebui să facă oamenii ar fi valabile pentru toate timpurile. Ar putea da câteva profeții despre viitor, ar putea pune mesagerii Săi speciali să facă câteva minuni și ne-ar putea învăța cele mai înalte standarde etice. Dacă ar exista o astfel de carte, ai vrea să o citești? O astfel de carte există, și anume Biblia.
Ne-am gândi că Dumnezeu ar ști cum să procedeze astfel încât cartea să nu se piardă, ci să fie publicată pe scară largă. Nu există multe cărți religioase publicate pe scară largă care să pretindă că provin de la Dumnezeu: singurele care au adepți, în afară de Biblie, sunt Coranul, Vedele, Mahabharata – inclusiv Bhagavad Gita –, Upanishadele și Tripitaka. Vă invităm să comparați în orice moment învățăturile Bibliei cu cele ale acestor cărți.
De exemplu, Coranul, în Sura 4:34, spune că, dacă o soție continuă să nu-și asculte soțul, acesta trebuie să-și „bată” sau să-și „biciuiască” soția. Cuvântul arab folosit aici nu înseamnă „a lovi ușor”; este același cuvânt folosit pentru a bate un criminal violent sau o cămilă. Dacă soția este bună, dar soțul este neglijent, Coranul nu spune nicăieri că soția trebuie să-și bată soțul sau să-și caute tatăl, fratele sau un alt bărbat care să-l bată pe soțul ei. Sura 18:85-86 relatează că un bărbat a urmărit soarele apus și a constatat că acesta se scufunda în apele unui izvor noroios. Știm însă că soarele nu se scufundă într-un izvor noroios.
„Fiii mei își ucid dușmanii, iar fiica mea este împărăteasă, iar eu sunt complet victorioasă. Vocea mea este supremă în urechile soțului meu. Jertfa pe care Indra a adus-o și astfel a devenit glorios și suprem, aceasta este ceea ce am adus eu pentru voi, o, zei. Am devenit cu adevărat fără soții rivale. Fără soții rivale, ucigașă a soțiilor rivale, victorioasă și preeminentă, am acaparat pentru mine atracția celorlalte femei, ca și cum ar fi fost bogăția femeilor nestatornice.” Rig Veda 10.159.3-5. Baza sistemului de caste care împiedică oamenii din castele inferioare (în general, cu tenul mai închis) să ocupe poziții superioare provine, de asemenea, din Rig Veda 10.90.11-12, p. 31.
La fel ca Rig Veda, și Bhagavad Gita susține sistemul de caste al segregării din India. „O, fiu al lui Prtha [Arjuna], cei care se adăpostesc în Mine [Krsna], chiar dacă sunt de origine inferioară — femei, vaisya [negustori] și sudra [muncitori] — pot atinge destinația supremă. Cu cât mai mult este acest lucru valabil pentru brahmanii drepți, pentru devotați și pentru regii sfinți. De aceea, venind în această lume temporară și mizerabilă, dedică-te serviciului plin de iubire față de Mine.” Bhagavad Gita 9.32-33, p. 497-498.
Katha Upanishad, p. 19, ne spune ceva despre natura „Dumnezeului” hindus Brahman: „Pentru el [Brahman], brahmanii și kshatriyii nu sunt decât hrană, iar moartea însăși este condimentul [adică, mirodenia].” Upanishadele învață că scopul omului este să-și piardă toată iubirea, grija și individualitatea, pe măsură ce acestea sunt reabsorbite în flacăra cosmică.
Tripitaka ar putea avea învățături mai „reținuțe”, dar budismul învață, de asemenea, că toată viața este suferință și că oamenii ar trebui să se refugieze într-un loc unde nu există iubire sau ură, bucurie sau tristețe și nici individualitate.
Așadar, înainte de a spune că Biblia este la fel ca orice altă carte, citește 1 Corinteni 13, Predica de pe Munte și, mai ales, ultima săptămână a lui Iisus din Evanghelii, și vezi singur.
Î: Nu vei ajunge în Rai dacă ești pur și simplu o persoană bună?
R: La fel cum tu și colegul tău de cameră puteți stabili regulile în propriul vostru apartament, Dumnezeu poate stabili regulile pentru Casa Sa. Dacă un câine necunoscut, dar prietenos, vine la ușa mea, care nu este dresat să-și facă nevoile la locul potrivit și care va face nevoile sau va vomita pe patul meu, el nu va intra în casa mea. (Și asta este valabil și pentru oameni.)
De fapt, dacă ești un om bun, ai ajunge în Rai, dar cât de bun ar trebui să fii? Standardul lui Dumnezeu pentru locul Său perfect este perfecțiunea, iar potrivit Lui, Romani 3 spune că nimeni nu se ridică la acest standard. Mai rău încă, suntem supuși judecății pentru păcatele pe care le-am comis deja. Ei bine, de fapt, un singur „om” este suficient de perfect. Acesta este Isus Hristos. Deși nu era obligat să o facă, El a ales să moară în locul nostru. Dacă acceptăm darul Său gratuit și dacă suntem dispuși să ne supunem viețile procesului lui Dumnezeu de a ne face sfinți, perfecți și acceptabili înaintea Lui (cu alte cuvinte, „dresați pentru Rai”), atunci vom fi primiți în Rai.
Î: De unde știi că calea ta este cea corectă?
R: În primul rând, nu este „calea mea”, ci calea lui Isus. Arată-mi pe altcineva despre care s-au făcut peste 200 de profeții și previziuni înainte de nașterea Sa, și arată-mi pe altcineva care a înviat din morți, și poți lua în considerare și calea lor.
Știi, unele dintre profeții erau incredibil de detaliate, cum ar fi cea din Daniel 9 despre momentul în care Mesia urma să moară. Altele sunt uimitoare, cum ar fi faptul că El a fost numit „Dumnezeu cu noi” sau că s-a născut dintr-o fecioară (parthenos în greacă) în Isaia. Așadar, dacă fac o listă cu toți oamenii care s-au născut în Betleem, au murit în jurul anilor 32-33 d.Hr., despre care s-a afirmat că s-au născut dintr-o fecioară și că erau Dumnezeu, și parcurg lista pentru a vedea câți dintre ei au făcut minuni și au înviat din morți, am un singur candidat. Cine altcineva are aceste calități?
Î: Cum poate Dumnezeu să fie iubitor și să permită tot ce se întâmplă în lume?
R: Deși inițial lumea era bună, nu uitați că astăzi trăim într-o lume căzută. Nimeni nu este bun în comparație cu standardul lui Dumnezeu, dar de multe ori, lucruri rele se întâmplă unor oameni care merită mai puțin decât alții care par să scape nepedepsiți.
Acest lucru ar părea să facă viața nedreaptă, adică dacă viața pământească ar fi tot ce există. Un fost editorialist al revistei „Scientific American”, un teist pe nume Martin Gardner, a făcut o observație profundă în cartea sa, „The Whys of a Philosophical Scrivener”. El a spus că, dacă crezi în dreptate (și el credea), atunci trebuie să crezi într-o viață de apoi. Cu alte cuvinte, viața este atât de nedreaptă pe acest pământ, încât, dacă toată lumea primește dreptate, trebuie să existe un moment după moarte în care se face dreptate. Creștinii numesc acest moment Ziua Judecății. Cu secole în urmă, Lactanțiu (c. 303-325 d.Hr.) a exprimat aproape același punct de vedere în *Institutele divine*, cartea 6, capitolul 9, paginile 171-172.
Lumea este departe de a fi un loc ideal, dar dacă ar fi ideală, cum ar arăta? Nimănui nu i s-ar întâmpla nimic rău, și nimeni nu s-ar îmbolnăvi sau nu ar muri. Deși fiecare ar avea liberul arbitru să facă orice i-ar plăcea, toți ar alege în unanimitate să-L iubească pe Dumnezeu și pe semeni. Eu cred în această lume ideală, numită Rai. Suferințele pământului ne spun să nu ne simțim prea confortabil aici, dar Romani 8:18 și 1 Petru 1:6-9 ne reamintesc că suferințele acestei vieți nu sunt nimic în comparație cu bucuriile vieții viitoare pentru poporul lui Dumnezeu. Pământul nu este cea mai bună dintre toate lumile posibile, dar ar putea fi cel mai bun drum către cea mai bună dintre toate lumile posibile: Raiul.
Î: Având în vedere că Dumnezeu are atât o mare iubire, cât și o mare mânie, cum trebuie să înțelegem Iadul și Lacul de Foc?
R: Ne putem gândi la pedeapsa de după moarte prin prisma a șase metafore complementare: un destin ales, o groapă de gunoi cosmică, o judecată, o carantină, o creștere infinită și o distorsiune temporală a distrugerii.
Un destin ales: Privește Iadul din perspectiva unei persoane răutăcioase: imaginează-ți că Hitler ar fi în rai, fără să se fi pocăit vreodată de ceea ce a făcut. Imaginează-ți milioane de oameni forțați să trăiască pentru totdeauna alături de un Dumnezeu Sfânt, împotriva voinței lor. Îți poți imagina măcar asta? Eu nu pot. Mai degrabă, cred că dacă cineva spune în cele din urmă că nu vrea să-L iubească, să-L slujească și să-L venereze pe Dumnezeu pentru totdeauna, Dumnezeu spune cu regret „Bine”. Dumnezeu va crea un univers separat doar pentru ei, iar ei vor putea face orice vor în acel univers. Acest univers îl numim Iad. Desigur, Dumnezeu este sursa întregii iubiri și a întregii bunătăți, iar ei nu vor experimenta aceste lucruri acolo. S-ar putea să aibă foști prieteni alături de ei în Iad, dar fără iubire, aceștia nu vor mai fi prietenii lor. Oamenii nu sunt singurii care se află în acel univers. Demonii și alte ființe vor fi acolo alături de ei. Așadar, o persoană din Iad nu a ales în mod direct suferința Iadului, ci a ales calea respingerii lui Dumnezeu, care a condus-o către destinul său.
O groapă de gunoi: Unul dintre cele mai frecvente cuvinte folosite de Isus pentru a desemna „Iadul” este Gehenna. Gehenna era, de fapt, groapa de gunoi din afara Ierusalimului. Acolo se adunau deșeurile, iar când se acumulau suficient de mult încât să miroasă urât și apăreau destui șobolani și alte creaturi, le ardeau. Iadul poate fi considerat o groapă de gunoi cosmică a celor care aleg să fie nevrednici de a fi alături de Dumnezeu în Rai.
O judecată: Nu ar trebui să fim cruzi față de nicio creatură, dar cruzimea față de o furnică este diferită de cea față de un câine sau de un om. În legislație, uciderea unui cetățean este diferită de asasinarea unui președinte sau a unui rege. Cu alte cuvinte, gravitatea păcatului este parțial măsurată în funcție de cine sau de ce păcătuiești. Așadar, păcatele împotriva celui mai sfânt Dumnezeu ar avea o gravitate mult, mult mai mare decât păcatele împotriva altora.
O carantină: În casa mea, vreau să țin la distanță ceea ce este murdar și provoacă boli. Am dreptul să refuz intrarea celor care ar dori să-mi facă rău familiei. Dacă eu consider că am acest drept, oare Dumnezeu nu are același drept pentru Casa Sa?
Creștere infinită: Imaginează-ți pe cineva care are un păcat în această viață, cum ar fi lăcomia sau pofta trupească. Imaginează-ți că dorința pentru acel păcat crește cu 0,01% pe an. Acum imaginează-ți că acea persoană se află în Iad de un milion de ani și are certitudinea că dorința păcătoasă nu poate fi niciodată satisfăcută.
O distorsiune temporală a distrugerii: Biblia sugerează că timpul petrecut cu Dumnezeu în Cer nu este la fel cu modul în care noi percepem timpul pe pământ (2 Petru 3:8; Ps 90:4; Tit 1:2; posibil Apocalipsa 10:6). Timpul din viața de apoi, în general, ar putea fi semnificativ diferit. Biblia vorbește despre fumul chinurilor lor și despre Lacul de Foc ca fiind veșnice, dar vorbește și despre „pierire” și „distrugere”. Având în vedere că Dumnezeu ne-a dat suflete veșnice și că ne-a dat capacitatea, care dă de gândit, de a alege să fim despărțiți de El pentru totdeauna, unii evanghelici au văzut în aceasta, poate, o atenuare milostivă a caracterului infinit al păcatului. Distrugerea nu trebuie să însemne neapărat anihilare (ceea ce contrazice pedeapsa veșnică), ci mai degrabă o pierdere asimetrică a conștiinței sau a rațiunii.
Unele dintre aceste metafore anterioare nu sunt menite să fie definiții biblice ale felului în care trebuie să fie Lacul de Foc, ci mai degrabă descrieri, care nu sunt nebiblice, ale felului în care ar putea fi.
Î: Cum pot să cred în minuni?
R: Și oamenii spuneau că nici frații Wright nu vor putea zbura vreodată. Era „absolut sigur” că omul nu va putea depăși niciodată legea naturală a gravitației, și totuși s-a întâmplat. Oamenii de știință au afirmat, de asemenea, că atomul nu va putea fi niciodată divizat și că timpul era constant pentru toate lucrurile. Ne putem amuza de greșelile dogmatice ale oamenilor de știință din trecut, fără să bănuim măcar că generațiile viitoare s-ar putea amuza de greșelile științei noastre.
Mai mult, având în vedere că Creatorul a stabilit toate legile naturii, cum poți fi atât de sigur că El nu le poate depăși cu mai multă ușurință decât chiar frații Wright? Imaginează-ți pentru o clipă că ai putea observa și comunica cu ființe dintr-un univers bidimensional. Le-ai spune câteva „lucruri miraculoase”, cum ar fi faptul că le poți vedea interiorul și exteriorul în același timp. Ai putea „vedea” după colțuri și ai putea face lucrurile să apară și să dispară (doar mutându-le în interiorul sau în afara planului lor). Dacă ți-ar cere să te vadă, ai putea să întinzi trei degete în planul lor, iar ei ar observa că arăți ca trei cercuri. Sunt sigur că și ei ar avea oameni care ar afirma, din punct de vedere științific, că ești imposibil. Așadar, putem fi cu adevărat atât de siguri că cunoștințele noastre primitive cuprind tot ceea ce există?
Dacă ai studiat chimia sau fizica, atunci ia în considerare următorul lucru. Având în vedere ceea ce știm despre mecanica cuantică și mecanica statistică din chimie, dacă cineva nu ar avea puteri speciale, cu excepția puterii de a face să se întâmple ceva ce era deja posibil din punct de vedere statistic, există puține minuni din Biblie care nu ar putea fi realizate (în afară de prezicerea viitorului).
Cineva ar putea spune că, dacă un miracol l-ar convinge, acesta ar trebui să fie un miracol cu adevărat mare. Ce zici de învierea morților? Vezi următoarea întrebare pentru mai multe detalii despre acest subiect.
Î: Învierea lui Isus nu este doar o poveste mitică?
R: Nu. Unii oameni cred astăzi în farfurii zburătoare; alții cred că aselenizarea a fost un mit. Unii cred în astrologie și în cărțile de tarot; alții consideră că iubirea, respectul și tot ceea ce ne dă sens în viață nu sunt altceva decât reacții chimice rezultate dintr-un „accident” întâmplător. Oricât de ciudate ar fi unele credințe din zilele noastre, acesta este un semn că ceva nu este în regulă aici. Ce este în neregulă este faptul că prea puțini oameni pun întrebarea simplă: „unde sunt dovezile?” Chiar și în cazul lucrurilor care nu pot fi verificate prin experimente științifice, cum ar fi istoria, ar trebui totuși să întrebăm: „unde sunt dovezile?”, analizând mărturiile martorilor oculari și dovezile pe care le-ați prezenta într-o instanță de judecată. Așadar, dacă cereți să vedeți „dovezi” ale învierii fizice a lui Isus, este o cerere legitimă.
Avem patru linii diferite de dovezi. În primul rând, avem mărturia evangheliștilor și a lui Pavel, care L-a văzut pe Isus într-o viziune și știa de peste 500 de oameni care L-au văzut pe Isus după învierea Sa (1 Corinteni 15:5-7).
O a doua categorie de dovezi, de care mulți oameni nu sunt conștienți, o constituie dovezile necreștine în favoarea lui Hristos. Istoricul roman Suetonius (120 d.Hr.) a scris despre un „Chrestus” care îi tulbura pe evreii din Roma. (Deși Chrestus nu era un nume neobișnuit, nu cunoaștem pe nimeni numit Chrestus care să fi provocat agitație printre evreii din Roma, în afară de Iisus Hristos.) Istoricul palestinian Thallus a scris despre întunericul care a cuprins țara în acea perioadă. Istoricul roman Tacitus menționează, de asemenea, un „Christus” care a fost ucis sub Pontius Pilat. Există o scrisoare a unui bărbat numit Mara bar-Serapion, care i-a scris fiului său în jurul anului 73 d.Hr. El îl încurajează să-i urmeze exemplul înțelepților din istorie, precum Socrate, Pitagora și înțeleptul rege pe care iudeii l-au executat. Iosifus a fost un istoric iudeu care a scris atât despre Iisus, cât și despre Iacov, fratele său. Talmudurile evreiești îl menționează, de asemenea, pe Iisus ca fiind un magician. Iisus este menționat în Talmudul babilonian, în „Tol’doth Yeshu”, de către amora „Ulla”, în „Yeb. IV 3” și în „Baraita”. Lucian din Samosata, un satirist din secolul al II-lea, a scris despre Hristos ca fiind răstignit în Palestina. El a mai spus că Hristos a învățat că toți oamenii sunt frați și a încurajat renunțarea la zeii greci. Pliniu cel Tânăr, guvernator al Bitiniei, scriind în anul 112 d.Hr. către împărat, a întrebat cum să-i trateze pe creștini și a descris pe scurt credințele acestora, inclusiv faptul că Iisus era un Dumnezeu. Flegon din Caria, scriind în anul 137 d.Hr., a menționat, de asemenea, o mare întunecime care a cuprins țara în anul 33 d.Hr. (El nu l-a menționat însă pe Hristos.)
O a treia categorie de martori o constituie creștinii care au scris despre credința lor. Clement din Roma, care a scris o scrisoare către corinteni pe care o putem data destul de precis între anii 96-98 d.Hr., vorbește pe larg despre Hristos și Pavel. Ignatie, care a murit în jurul anului 116 d.Hr., a scris numeroase scrisori. Policarp, care a murit în jurul anului 163 d.Hr., a fost un alt martir creștin și ucenic al apostolului Ioan. Papias, martirizat în jurul anului 156 d.Hr., Teofil din Antiohia, care a murit fie în 181, fie în 188 d.Hr., Iustin, martirizat în 165 d.Hr., Irineu (182-188 d.Hr.), Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.), Tertulian (198-220 d.Hr.) și Ipolit, care a murit în 235/6 d.Hr., au scris, de asemenea, pe larg despre Hristos. „Didache” (sau „Învățăturile Sfinților Apostoli”) a fost un manual bisericesc anonim, scris între anii 60 și 120 d.Hr. Tatian (c. 172 d.Hr.) a fost un creștin care a devenit gnostic encratit și care a scris o armonizare a evangheliilor numită „Diatessaron”. Dacă fiecare exemplar al evangheliilor ar fi distrus, am avea totuși toate sau părți din aproximativ 79% din versetele din evanghelii doar din Diatessaron.
O a patra sursă de dovezi este însăși Biserica creștină. Se estimează că aproximativ 40.000 de creștini au fost martirizați înainte ca creștinismul să devină religia oficială a Imperiului Roman. Dacă toți creștinii din primele veacuri, inclusiv apostolii, nu numai că au murit pentru ceea ce știau că era o minciună, dar au și călătorit cu îndrăzneală prin întreaga lume cunoscută, proclamând ceea ce știau că era o minciună cu un entuziasm atât de mare încât au dat naștere celei mai mari religii din lume, atunci acest „miracol” al scepticilor este aproape la fel de mare ca miracolele din Biblie.
Având în vedere toate dovezile prezentate anterior, mai rămâne doar o singură întrebare. Când oamenii îți spun că învierea lui Isus este doar un mit, întreabă-i: „Unde sunt dovezile voastre?”
Î: Care sunt minunile din Biblie?
R: Există un număr mare de minuni: chiar fără a lua în calcul profețiile și lucrarea lui Dumnezeu prin mijloace naturale. Iată minunile (inclusiv întâlnirile divine) din Biblie.
Minuni care au avut loc în Geneza
Crearea cerurilor și a pământului. Genesa 1
Crearea Grădinii Edenului. Gen 2
Potopul lui Noe. Genesa 7-8
Turnul Babel și amestecul limbilor. Gen 11:7-9
Trimiterea bolilor asupra lui Faraon și a casei sale din cauza lui Sarai. Gen 12:17
Dumnezeu i se arată lui Avraam sub forma a trei oaspeți. Gen 18
Distrugerea Sodomei și Gomorei. Genesa 19:1-29
Nașterea lui Isaac din Sara, o femeie în vârstă și stearpă. Genesa 21:1-2
Dumnezeu a chemat-o pe Agar să găsească o fântână. Genesa 21:17-19
Un înger l-a chemat pe Avraam și i-a dat un berbec în locul lui Isaac. Genesa 22:12-13
Slujitorul lui Avraam a găsit imediat o soție pentru Isaac (rânduială divină). Genesa 24:12-16
Minunile care au avut loc în Exod
Fiica faraonului l-a găsit pe pruncul Moise (rânduială divină). Exodul 2:5-6
Moise și rugul aprins. Exodul 3:2-6
Toiagul lui Moise și mâna lui leproasă. Ex 4:2-7
Toiagul lui Aaron s-a transformat într-un șarpe. Ex 7:8-10
Toiagurile egiptenilor s-au transformat în șerpi, dar toiagul lui Aaron i-a înghițit. Ex 7:11-12
Plaga sângelui. Ex 7:19-22
Plaga broaștelor. Ex 8:6-7
Plaga țânțarilor. Ex 8:17-18
Plaga muștelor. Ex 8:24
Plaga morții vitelor. Ex 9:6-7
Plaga de grindină. Ex 9:23-25
Plaga lăcustelor. Ex 10:12-15
Plaga întunericului. Ex 10:22-23
Paștele. Ex 12:29-30
Norul și stâlpul de foc. Ex 13:21-22
Trecerea Mării Roșii. Ex 14:21-31
Îndulcirea apei la Mara. Ex 15:25
Provizia de prepelițe și mană. Ex 16:13-15; Num 11:4-9
Apa din stânca de la Masa. Ex 17:1-7; Num 20:11
Israeliții i-au învins pe amaleciți atâta timp cât Moise a ținut mâinile ridicate. Ex 17:11
Domnul a coborât pe muntele Sinai, care părea cuprins de flăcări. Ex 19:20
Poporul a fost lovit de ciumă din cauza vițelului de aur. Ex 32:35
Fața strălucitoare a lui Moise. Exod 34:29-30
Minunile care au avut loc în Levitic
Nadab și Abihu au murit pentru că au adus foc neautorizat înaintea Domnului. Leviticul 10:1-2
Minuni care au avut loc în Cartea Numeri
Focul de la Domnul. Numeri 11:1
Numeri 11:4-9, deja menționat împreună cu Exodul 16:13-15
Miriam a avut temporar lepră. Numeri 12:10-14
Numeri 20:11, menționat deja în Exodul 17:1-7
Măgarul lui Balaam. Numeri 22:22-32
Ciuma împotriva israeliților. Numeri 25:8-9
Minunile care au avut loc în Deuteronom
Moise era puternic și încă avea o vedere bună chiar înainte de a muri, la vârsta de 120 de ani. Deuteronom 34:7
Minunile care au avut loc în cartea lui Iosua
Trecerea râului Iordan. Iosua 3:15-17
Căderea zidurilor Ierihonului. Iosua 6:20-21
Grindina și soarele care s-a oprit în timpul luptei împotriva regilor canaaniți din sud. Iosua 10:11-14
Minuni care au avut loc în cartea Judecătorilor
Lana lui Ghedeon. Judecători 6:36-40
Părinții lui Samson, care erau sterili, au văzut un înger și l-au născut pe Samson. Judecători 13:2-6
Puterea lui Samson. Judecători 14:5-16:20
Miracolul care a avut loc în cartea Rut
Rut a ales câmpul lui Boaz pentru a lucra acolo (rânduială divină). Rut 2:3, 19-20
Minunile care au avut loc în 1 Samuel
Ana era fără copii, dar l-a născut pe Samuel. 1 Samuel 1:3,17
Când filistenii aveau chivotul, idolul lor a căzut, iar ei au fost loviți de tumori. 1 Samuel 5
Dumnezeu a ucis 70 de bărbați din Bet-Șemeș care s-au uitat în chivot. 1 Samuel 6:19
Saul a intrat întâmplător, fără să știe, în peștera unde se ascundea David. (voința divină) 1 Samuel 24:3-4
Minuni care au avut loc în 2 Samuel
Uza a fost ucis când a întins mâna să stabilizeze chivotul. 2 Samuel 6:6-7
Domnul a trimis o ciumă pentru că David a numărat oamenii de război. 2 Samuel 24:15-16
Minuni care au avut loc în 1 Regi
Domnul i s-a arătat lui Solomon de două ori. 1 Regi 3:5; 9:2
Seceta profețită de Ilie. 1 Regi 17:1-6
Ulciorul cu făină și ulciorul cu untdelemn care nu s-au epuizat niciodată pentru văduva din Sarepta. 1 Regi 17:7-14
Ilie a înviat băiatul mort al văduvei din Sarepta. 1 Regi 17:17-24
Ilie și profeții lui Baal pe muntele Carmel. 1 Regi 18:38
Dumnezeu l-a hrănit în mod supranatural pe Ilie după aceea. 1 Regi 19:1-9
Domnul i s-a arătat lui Ilie. 1 Regi 19:9-13
Minuni care au avut loc în 2 Regi
Dumnezeu a trimis foc să ucidă soldații trimiși să-l prindă pe Ilie. 2 Regi 1:9-12
Ilie se înalță la cer într-un vârtej de vânt. 2 Regi 2:11-12
Râul Iordan se desparte pentru Elisei. 2 Regi 2:13-14
Elisei și vindecarea apei. 2 Regi 2:19-22
Un urs sfâșie 42 de tineri care îl batjocoreau pe Elisei. 2 Regi 2:23-25
Uleiul văduvei. 2 Regi 4:1-7
Elisei îl învie pe fiul femeii din Sunem. 2 Regi 4:8-37
Elisei îndepărtează otrava din mâncarea dintr-o oală. 2 Regi 4:38-41
Elisei hrănește 100 de oameni cu 20 de pâini de orz. 2 Regi 4:42-44
Elisei îl vindecă pe sirianul Naaman de lepră. Ghehazi se îmbolnăvește de lepră. 2 Regi 5:1-27
Un cap de topor de fier plutește. 2 Regi 6:1-7
Elisei îi prinde pe aramei. 2 Regi 6:8-20
Armata arameană se retrage după ce aude sunetul carelor și al cailor. 2 Regi 7:5-8
185.000 de asirieni au fost uciși în timp ce asediau Ierusalimul. 2 Regi 19:35-36; 2 Cronici 32:21; Isaia 37:21-37
Minuni care au avut loc în 1 Cronici
Uza a fost ucis după ce a atins chivotul. 1 Cronici 13:9-10
Zgomotul marșului se auzea din vârfurile copacilor de balsam. 1 Cronici 14:15
Ciuma care a lovit Israelul după recensământ. 1 Cronici 21:14-15
Minuni care au avut loc în 2 Cronici
Moabiții și edomiții se luptă între ei în loc să se lupte cu Israelul. 2 Cronici 20:22-23
Regele Ozia a fost lovit de lepră după ce a adus jertfa preotului. 2 Cronici 26:20-21
Vezi 2 Regi 19:35-36; 2 Cronici 32:21; Isaia 37:21-37 pentru decimarea armatei asiriene.
Nu au avut loc minuni în cartea Ezra până la Cântarea Cântărilor
Minunile care au avut loc în Isaia
(Viziunile și minunile viitoare nu sunt incluse aici.)
A se vedea 2 Regi 19:35-36; 2 Cronici 32:21; Isaia 37:21-37 pentru decimarea armatei asiriene.
În Ieremia și în Plângerile lui Ieremia nu au avut loc minuni
(Miracolele viitoare nu sunt incluse aici.)
Miracolele care au avut loc în Ezechiel (încă nu s-au împlinit)
(Viziunile și minunile viitoare nu sunt incluse aici.)
Soția iubită a lui Ezechiel moare. Ezechiel 24:15-18
Minunile care au avut loc în cartea lui Daniel
Daniel interpretează visul lui Nebucadnețar. Daniel 2:24-49
Șadrac, Meșac și Abednego sunt salvați din cuptorul aprins. Daniel 3:20-30
Nebucadnețar trăiește o vreme ca un animal. Daniel 4:31-34
Scrierea de pe perete. Daniel 5
Daniel în groapa cu lei. Daniel 6:16-28
Minunile care au avut loc de la Osea până la Maleahi
Iona, peștele cel mare, vița și viermele. Iona 1:17; 4:6-7
Minunile care au avut loc în Evanghelii (încă nu au fost realizate)
Minunile care au avut loc în Faptele Apostolilor (încă neterminate)
Isus înălțat la cer. Faptele Apostolilor 1:9-11
La Rusalii, limbi de foc și vorbirea în diferite limbi omenești. Faptele Apostolilor 2:1-13
Petru și Ioan vindecă un cerșetor infirm de peste 40 de ani. Faptele Apostolilor 3:1-10; 4:22
Locul de adunare a fost zguduit după ce credincioșii s-au rugat. Faptele Apostolilor 4:31
Anania și Safira au fost omorâți pentru că au mințit pe Dumnezeu. Faptele Apostolilor 5:1-11
Apostolii vindecă mulți oameni. Faptele Apostolilor 5:12-16
Apostolii au fost eliberați în mod miraculos din închisoare. Faptele Apostolilor 5:17-21
Filip face minuni în Samaria. Faptele Apostolilor 8:4-8,12
Simon vrăjitorul uimea oamenii cu magia sa (fie ea falsă sau adevărată, nu se precizează). Faptele Apostolilor 8:9-11
Filip și etiopianul. Faptele Apostolilor 8:26-40
Viziunea și orbirea lui Saul din Tars. Faptele Apostolilor 9:1-12
Vederea lui Saul este restabilită. Faptele Apostolilor 9:17-18
Petru îl vindecă pe Enea, paraliticul. Faptele Apostolilor 9:32-35
Petru o învie pe Tabita (Dorca) din morți. Faptele Apostolilor 9:36-43
Corneliu și cei din casa lui vorbesc în limbi (înainte de a fi botezați). Faptele Apostolilor 10:44-48
(nu se termină aici)
Nu au avut loc minuni în epistolele de la Romani până la Iuda
(Viziunile nu sunt incluse aici.)
Minunile care au avut loc în Apocalipsa
(Miracolele viitoare nu sunt incluse aici. Viziunea lui Ioan nu este menționată aici.)
Î: Nu este ridicol să te aștepți ca cineva să urmeze reguli absolute?
R: Acum recunoaștem cu toții că unele lucruri nu sunt absolute, cum ar fi chestiunile legate de gust, culoare sau stil. Totuși, spuneți-mi că sunt de modă veche dacă doriți, dar eu consider că ucigașii în serie au, cel puțin, probleme sociale. Numiți-mă „politic incorect” dacă doriți, dar cred că faptul că Stalin a lăsat milioane de ucraineni să moară de foame a fost, fără îndoială, un gest lipsit de bunătate. Numiți-mă „obsedat de siguranță” dacă doriți, dar uneori cred că săritul de la ferestrele de la etajul 21 poate fi periculos pentru sănătate. Poate că nu sunteți de acord cu toate acestea, sau poate că și dumneavoastră susțineți anumite absoluturi.
Prin urmare, „dragul meu absolutist”, întrebarea nu este dacă există absoluturi, ci mai degrabă ce fel de lucruri sunt absoluturi. Există absoluturi fizice: de exemplu, dacă îți împingi mașina de pe un pod, valoarea ei de revânzare s-ar putea foarte bine să scadă. Există adevăruri absolute emoționale: dacă îi spui iubitului tău că el este singurul pe care îl vei iubi vreodată, iar a doua zi el te vede sărutându-te cu un alt bărbat, s-ar putea să trebuiască să aștepți foarte, foarte mult timp până să primești un inel de logodnă de la el. Așadar, dacă aceste lucruri ar putea fi aproape de adevăruri absolute, de ce te-ai îndoi că ar putea exista și adevăruri absolute morale?
Un prieten de-al meu a scris o lucrare pentru un curs de filosofie despre viziunea lui Kant conform căreia binele este definit ca „ceea ce se face din simțul datoriei”. M-a lăsat să citesc lucrarea în timp ce el s-a dus la prânz. Mi-a spus doar să o pun pe patul lui și să încui ușa când plec. Am făcut asta și mai târziu m-am alăturat lui la prânz. M-a întrebat ce părere am despre ea, iar eu i-am spus că nu sunt de acord. Soldații lui Hitler, care au ucis toți acei evrei considerând că este datoria lor, nu făceau un lucru bun. Nimeni căruia i se ordonă de către șeful unei bande să comită o crimă nu face un lucru bun. De fapt, i-am spus că mi se părea atât de greșit, încât am simțit că era de datoria mea să-i rup lucrarea în bucăți mici! Nu a fost asta un lucru bun? – Atunci el a luat un cuțit de masă și a vorbit despre simțul său al datoriei.
Un prieten creștin al meu se afla odată la un curs de filosofie unde profesorul preda că totul este relativ. De fapt, a spus că, atunci când întoarce spatele clasei, clasa nu mai există. S-a întors cu spatele pentru a demonstra. Chiar în acel moment, un alt student a aruncat o carte și l-a lovit pe profesor în ceafă. Profesorul s-a întors brusc și a strigat: „Cine a făcut asta?” Studentul a răspuns: „Nimeni, pentru că noi nu existăm!” La fel ca o carte care are o anumită masă, absoluturile realității au un mod de a ne lovi peste cap atunci când le ignorăm.
Într-o notă mai sumbră, unele lucruri pot fi atât relative (cum ar fi statisticile), cât și absolute. De exemplu, acum câțiva ani, un studiu realizat într-un oraș de la granița cu Mexicul a constatat că 20% dintre prostituate aveau SIDA. Să presupunem acum că un bărbat imoral încearcă să „se protejeze” astfel încât riscul de transmitere să fie de 10%. Dacă un băiat se oprește pentru tot restul vieții după 10 întâlniri, șansa ca el să nu aibă SIDA este de 81,7%, adică (1 - (0,2) * (0,1))^10. Dacă un bărbat se oprește după 50 de întâlniri, atunci șansa ca el să nu aibă SIDA este de doar 36%. Da, există chiar și elemente absolute în cadrul celor relative.
Î: Isus era un tip petrecăreț și, dacă ar fi aici, n-ar petrece El cu noi?
R: Isus a participat la nunți și la multe petreceri cu cină. Nu s-a îmbătat niciodată, nu și-a pierdut niciodată mințile din cauza drogurilor și nu și-a dezonorat niciodată trupul. Acum, există petreceri de proastă calitate și petreceri distractive. O modalitate de a le deosebi este să observi cum se simt oamenii a doua zi sau, așa cum a spus un creștin: „te poți închina lui Dumnezeu sau te poți închina toaletei”. De fapt, nouă, creștinilor, ne plac petrecerile și am dori să te invităm să vii: în fiecare duminică dimineața. Desigur, nu este o simplă petrecere, ci mai degrabă o închinare plină de bucurie și de uimire în fața Dumnezeului cel Viu.
Î: Dar dacă am fost creștin dintotdeauna?
R: Ei bine, poate că ești, dar, desigur, nu oricine se simte îndreptățit să poarte această etichetă este neapărat creștin în ochii lui Dumnezeu. A fi creștin înseamnă a-L urma pe Hristos. Înseamnă a recunoaște că Dumnezeu este Creatorul nostru, că ne iubește și că va judeca omenirea în Ziua Judecății. Înseamnă să ne pocăim de păcatele noastre; nu doar de faptele păcătoase, ci și de lucrurile bune pe care ar fi trebuit să le facem și nu le-am făcut, precum și de cuvintele și gândurile noastre. Înseamnă să recunoaștem că noi înșine nu putem fi niciodată suficient de buni pentru a merita să ajungem în Raiul perfect al lui Dumnezeu. Mai degrabă, acceptăm pur și simplu harul vieții veșnice oferit gratuit, dăruit prin Isus Hristos, care a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a înviat trupește din morți. Înseamnă să ne încredințăm viețile lui Dumnezeu. Înseamnă, în loc să încercăm să ajungem în Rai prin propriile noastre fapte bune, să-L acceptăm pe Isus ca Domn și Mântuitor al vieților noastre și să trăim pentru a-I face plăcere.
Dacă ți-ai încredințat deja viața lui Hristos, este minunat. Aș dori să aflu despre experiența ta. Dacă nu ai făcut-o încă, nu există moment mai potrivit decât acum. Aș dori să împărtășesc cu tine ceea ce am învățat și să fiu aici pentru a încerca să răspund la orice întrebări sau îndoieli pe care le ai înainte de a veni la Hristos.
Î: Dar dacă am fost creștin în trecut?
R: Dacă este așa, mi se pare trist. Mi-e greu să-mi imaginez cum ar fi să te simți atât de iubit de cea mai puternică, dar și cea mai iubitoare ființă din univers, să fii atât de prețuit de El, și apoi să te îndepărtezi de acea iubire. Probabil că te simți de zece ori mai rău decât atunci când o fată (sau un băiat) pe care o (îl) placi cu adevărat se desparte de tine pentru că, odată, te-ai comportat rece și indiferent. Cum ar fi să ai un scop atât de măreț în viață, acela de a-i ajuta pe alții să trăiască veșnic în bucurie, și apoi să ajungi într-un punct în care viața și obiectivele tale sunt doar combinații fără sens de substanțe chimice de care nimănui nu-i va păsa în secolele viitoare? Mi-ar plăcea să-ți aud povestea.
Î: Este în regulă să bei alcool, având în vedere că chiar și Isus a transformat apa în vin?
R: Isus a transformat într-adevăr apa în vin, dar Biblia nu spune nicăieri că cineva s-ar fi îmbătat cu acel vin. Consumul cu moderație este permis, dar ni se poruncește să nu ne îmbătăm. Odată, un băutor înrăit pe care îl cunoșteam a mers la un studiu biblic și a deschis Biblia pentru prima dată după mult timp. Primul verset la care a dat a fost Efeseni 5:18, care spune: „Nu vă îmbătați cu vin, care duce la comportament nesăbuit. În schimb, umpleți-vă de Duhul.” (BSB). Mai târziu mi-a spus că i s-a părut că studiul biblic a fost „înfiorător”.
Î: Având în vedere că unii creștini pe care îi cunosc petrec împreună cu mine, care este diferența?
R: Desigur, simplul fapt de a pretinde că ești creștin sau de a merge la biserică nu te face creștin, la fel cum traversarea unui teren de fotbal nu te transformă într-o vedetă a fotbalului. Un creștin ascultător nu ar face lucruri care contravin poruncilor lui Dumnezeu, cum ar fi să se îmbete.
Ca creștin, obișnuiam și eu să „petrec din plin” alături de necreștini. Beam (dar nu alcool, doar băuturi răcoritoare); nu am consumat niciodată droguri și nu am făcut nimic altceva care să-L dezonoreze pe Dumnezeu. Ca oricine altcineva, voiam să cunosc oameni și să mă întâlnesc cu vechi prieteni. Cu toate acestea, am încetat treptat să mai merg, în principal pentru că m-am plictisit. Când oamenii beau atât de mult încât oricum nu-și vor aminti niciun cuvânt din ce le spui a doua zi, ce rost mai are?
Î: Cred că religia este o chestiune personală, așa că de ce să nu-L venerez pe Dumnezeu în felul meu?
R: Da, relația noastră cu Dumnezeu ar trebui să fie personală. Hristos era foarte personal pentru apostolul Pavel – atât de personal, încât Pavel și-a riscat viața, călătorind prin întreaga lume mediteraneană, pentru a le spune tuturor celor pe care îi putea întâlni despre a avea o relație personală cu Dumnezeu! Există, de asemenea, dovezi că apostolul Andrei a mers în Rusia de astăzi, Matei a mers în Etiopia, iar apostolul Toma a ajuns probabil până în India. Totuși, în loc să-L venerezi pe Dumnezeu în felul tău (așa cum a încercat Cain să facă), de ce să nu încerci să-L venerezi pe Dumnezeu în felul Lui? La urma urmei, închinarea este pentru El și nu pentru tine, nu-i așa?
Î: Nu sunt chiar atât de rău în comparație cu acel criminal din celula închisorii.
R: Poate că nu, dar cu toții suntem totuși departe de a îndeplini cerințele necesare pentru a ajunge în cer. Chiar dacă unii, precum Caiafa, au comis păcate mai grave decât alții, cum ar fi Pilat din Pont (Ioan 19:11), acest lucru nu îți oferă prea multă mângâiere dacă ești separat de Dumnezeu pentru toată veșnicia. Întrebarea fundamentală este: vrei să-ți petreci toată eternitatea cu Dumnezeu, lăudându-L și slujindu-L, în moduri pe care nici măcar nu ni le putem imagina? Dacă nu, atunci Dumnezeu spune „Bine” în cele din urmă. El va crea un alt univers, unde tu și alții cu sentimente similare vă veți putea vedea de treburile voastre. Desigur, Dumnezeu este izvorul întregii iubiri și bunătăți, așa că acel alt loc, o rezervație sălbatică, dacă vreți, va fi destul de îngrozitor fără Dumnezeu. Acel loc se numește Iad. Isus îl numea adesea Gehenna, care era și numele gropii de gunoi de lângă Ierusalim. Tot ce ai fi putut fi, toată iubirea și bunătatea pe care le-ai fi putut experimenta, sunt acum aruncate la gunoi. Și nu vei avea pe cine să dai vina, decât pe tine însuți.
Î: Biblia este doar pentru preoți și pastori, deoarece nimeni altcineva nu o poate înțelege cu adevărat, în afară de ei.
R: Pot să înțeleg aceste sentimente. Ar trebui să fim plini de uimire față de Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu; este uimitor că Dumnezeu, care este extrem de inteligent și atotștiutor, a ales să-Și reveleze cuvintele tuturor nouă, oamenilor săraci, limitați și uituci. Poate că demonii ar râde de inteligența noastră, sau mai degrabă de lipsa acesteia, dacă nu ar fi faptul că, prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin puterea Lui, avem autoritate asupra lor. Dar, chiar dacă teologii își petrec întreaga viață explorând bogăția Bibliei, nu ar trebui să ne fie prea frică de Sfânta Carte a lui Dumnezeu încât să nu o citim și, la fel de important, să nu o ascultăm. Mesajul mântuirii este suficient de simplu încât chiar și copiii mici pot învăța destul din această carte pentru a cunoaște calea mântuirii. Dar, deși este simplu, el reprezintă totuși o provocare pe care o vom urma toată viața. Deși s-au scris cărți bune pentru a-i învăța pe cei care nu știu nimic despre Biblie cum să o studieze, permiteți-mi să vă ofer câteva indicații succinte.
Dacă doriți ajutor (și sunt sigur că doriți), rugați-vă înainte de a studia Cuvântul lui Dumnezeu, cerând călăuzirea Lui.
Amintiți-vă că Dumnezeu nu ne cere să știm totul despre ceea ce El nu a revelat, dar ne-a dat atât privilegiul, cât și responsabilitatea de a cunoaște ceea ce a revelat. El dorește ca voi să învățați asta chiar mai mult decât doriți voi înșivă!
Când studiați Biblia, exersați:
Observația: nu te uita doar la ce spun versetele respective, ci și la versetele dinainte și de după ele, precum și la orice pasaje paralele.
Interpretarea: Comparând cu restul Bibliei, interpretează sensul pe care Dumnezeu l-a intenționat pentru acele versete.
Aplicare: Și ce dacă? Stabilește ce poți învăța din aceasta care va (sau ar trebui să) facă o diferență în viața ta.
Alătură-te unei comunități biblice bune. Unul dintre motivele pentru care trebuie să ne adunăm împreună cu alți credincioși este ca să ne putem ajuta reciproc.
Procurați-vă resurse biblice de calitate de la alți creștini. Există o mulțime de Biblii de studiu și broșuri bune pentru studiul Bibliei, iar comentariile sunt de mare ajutor. O concordanță vă va ajuta să găsiți alte pasaje cu aceeași idee sau același cuvânt. Există, de asemenea, resurse bune (dar și proaste) pe internet. Una care răspunde în mod specific la peste 8.667 de întrebări despre Biblie este www.BibleQuery.org. www.MeeknessAndTruth.org are, de asemenea, o mulțime de materiale utile pentru apărarea credinței, iar www.leaderu.org conține numeroase articole despre creștinism și alte subiecte. www.watchman.org conține materiale care arată ce este greșit în religiile false, precum Martorii lui Iehova și mormonii.
Î: De ce nu credeți în toți profeții (inclusiv în Mahomed)?
R: Un ahmadiyya ar putea pune unui musulman aceeași întrebare: de ce nu cred musulmanii în profetul lor, Mirza Ghulam Ahmad? Dar bahá’í-ii pot pune ahmadiyya-ilor aceeași întrebare: de ce nu cred ei în profeții lor, Bab și Bahá’u’lláh? Chiar și musulmanii ar fi de acord că nu trebuie să-i credem pe Musailama al-Kadhdhab și pe al-Ansi din San’a, deoarece cu toții suntem de acord că nu trebuie să credem în toți profeții, atunci când unii dintre ei sunt profeți falși.
Așadar, nu credem în Mahomed, deoarece Mahomed este un profet fals.
Desigur, un evreu ar putea întreba de ce creștinii îl urmează pe Iisus, deoarece Talmudul evreiesc învăța că Iisus era un profet fals. Mergând și mai înapoi în timp, Faraonul Egiptului nu a înțeles la început că Moise era un profet adevărat.
Așadar, având în vedere că trebuie să credem în fiecare profet al lui Dumnezeu și să nu credem în niciun profet fals, cum îi deosebim pe profeții adevărați de cei falși?
În această chestiune crucială, Dumnezeu ne oferă două criterii de verificare în Deuteronom 18:20-22: un profet este fals dacă vorbește în numele altor zei sau dacă, în numele lui Dumnezeu, spune ceea ce Dumnezeu nu a poruncit. 1 Ioan 4:1-3 adaugă că aceștia sunt falși dacă neagă că Isus a venit în trup, iar Ieremia 6:13; 23:16 arată profeți falși care au rostit propriile lor cuvinte ca și cum ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu.
Vechiul Testament, ale cărui copii din vremea lui Isus și dinaintea acesteia le avem în Manuscrisele de la Marea Moartă, ne învață foarte clar că Dumnezeu este un Tată, iar credincioșii sunt fiii Săi, nu în sens sexual, ci prin adoptarea în familia Sa, prin nașterea din nou ca o creație nouă. Mahomed și Coranul resping în mod explicit acest lucru. Mahomed, în calitate de profet, și Coranul, ca pretinsă carte sfântă a lui Dumnezeu, spun lucruri false despre adevăratul Dumnezeu.
Î: Deoarece protestantismul a ajuns aici abia în secolul al XIX-lea, este imposibil să spunem că stră-străbunicii noștri din secolul al XVI-lea au fost aruncați în iad.
R: De acord. Deși și unii catolici pot fi creștini autentici, de ce să ne limităm doar la perioada protestantismului? Mulți oameni neevrei au murit înainte chiar ca Hristos să se nască. Deși Biblia nu ne spune totul despre ei, ne vorbește despre Dumnezeu. Dumnezeu este drept și just (Romani 3:4-5), iar Dumnezeu nu socotește păcatul acolo unde nu există lege (Romani 4:15; 5:13). Totuși, acest lucru nu îi scutește pe oameni de răspundere, căci chiar și nativii din epoca de piatră au o copie imperfectă a legii lui Dumnezeu în conștiința lor (Romani 2:14-15). Și cu toții am încălcat-o. Dar, la fel cum Dumnezeu a putut să-i mântuiască pe Noe, Avraam, Iov și pe alții prin Hristos, chiar dacă aceștia nu auziseră niciodată numele lui Hristos, Dumnezeu este în stare să-i mântuiască pe toți cei care Îl cheamă, indiferent de ceea ce știu.
Î: Nu am timp pentru grupul mic, deoarece sunt foarte ocupat cu munca și familia.
R: Esențialul nu este dacă te alături sau nu unui anumit grup, ci dacă ai credință în Dumnezeu. Mai exact, ai credință că Dumnezeu dorește ca tu să ai o viață sănătoasă și echilibrată, care să includă familia și munca, precum și apropierea de El? Ai credință că Dumnezeu îți va oferi tot timpul de care ai nevoie pentru a face ceea ce ar trebui să faci, chiar dacă s-ar putea ca acest timp să nu fie suficient pentru a face toate lucrurile suplimentare pe care ți-ai dori să le faci, dar pe care Dumnezeu nu a intenționat niciodată să le faci până la epuizare?
Toți creștinii vor sta în fața scaunului de judecată al lui Hristos (numit și judecata de la scaunul Bema) și vor da socoteală, iar faptele lor vor fi puse la încercare (1 Corinteni 3:11-15). Așadar, îți poți stabili prioritățile pământești temporare așa cum dorești, dar fă-o știind că va trebui să dai socoteală pentru modul în care le-ai stabilit. Dacă ar trebui să faci ceva, atunci fă-o.
Î: Credința în Trinitate și cea în Unitatea lui Dumnezeu mi se par la fel. E doar o chestiune de semantică. La urma urmei, amândouă cred că Isus este Dumnezeu.
R: Și mormonii, adepții mișcării New Age și chiar, ocazional, unii budiști cred că Isus este Dumnezeu; trebuie să crezi în Dumnezeul cel adevărat. În loc să spui că o anumită doctrină este esențială, excluzându-le pe celelalte, este important să te supui și să crezi tot ceea ce Dumnezeu a revelat despre Sine.
Este o minciună îngrozitoare să spui că Tatăl a murit pe cruce.
La botezul lui Isus, Tatăl a vorbit, iar Duhul Sfânt a coborât sub forma unui porumbel. A fost Isus un ventriloc care a înșelat oamenii cu un număr de magie, sau există trei ființe/persoane distincte?
Evrei 5:8 spune că Fiul a învățat ascultarea. Întrebați un adept al doctrinei Unicității: cui anume i-a fost ascultător Fiul?
Sau, așa cum a spus un predicator al doctrinei „Unicității” la radio: „Aș refuza să mă închin unui Dumnezeu care și-ar trimite «băiatul» să moară în locul Său.”
Î: Nu poți spune cu adevărat că credința ta este corectă, în timp ce celelalte sunt greșite.
R: Într-un fel, ai dreptate. Nu pot spune că punctele mele de vedere și opiniile mele sunt corecte, dar Isus poate, și aș dori doar să împărtășesc oamenilor ceea ce a spus El. Am avut o învățătoare la școala primară pe care sper să nu o consideri prea dogmatică; ea insista că 2 + 2 = 4. Nu mi-a trecut niciodată prin cap să-i spun „asta e adevărat pentru tine, dar nu și pentru mine”. Dacă ai avea nevoie de o operație pe cord deschis, ai vrea să mergi la un medic care să-ți spună: „Mulți oameni au efectuat cu succes această operație în același mod, dar, hei, astăzi mă simt foarte creativ. Vreau să încerc ceva diferit.” Nu, vă doriți ca chirurgul nu doar să cunoască metoda corectă, ci să fie ferm în a urma ceea ce este corect și să-și folosească măiestria pentru a face ce este cel mai bine pentru pacient. Adevărul este că am avut nevoie de o operație pe cord deschis. De fapt, cu toții avem nevoie de o operație pe cord deschis; pentru a înlocui inima noastră plină de egoism și indiferență cu o inimă nouă, de la Dumnezeu, plină de iubire supranaturală. Nu avem nevoie de orice medic, ci de cel mai bun medic care există. Avem nevoie ca Isus să intre în inima noastră.
Î: Chiar nu am timp pentru această Biblie acum.
R: Un creștin, Charles E. Hummel, a scris o broșură bună pe această temă, intitulată „Tirania urgenței”, în care a concluzionat: „Tirania urgenței este dușmanul lucrurilor importante.” Ne lăsăm copleșiți de atâtea sarcini mărunte care au termene limită, încât eșuăm în a face ceea ce este de cea mai mare importanță, doar pentru că nu are un termen limită (cel puțin nu unul de care să avem cunoștință). Cât de lungă va fi viața ta pe pământ, în comparație cu eternitatea? Nu ar trebui să neglijezi lucrurile cele mai importante, și ce este mai important decât Dumnezeu și destinul tău etern? Dacă într-adevăr nu ai suficient timp pentru Dumnezeu, atunci roagă-te Lui, cerându-I să elimine din viața ta toate lucrurile care te împiedică să te apropii de El.
Î: Biblia este scrisă doar de oameni ca noi și, prin urmare, este supusă erorilor.
R: Ar putea Dumnezeu Atotputernicul să scrie un cuvânt perfect cu un stilou imperfect? – Desigur că ar putea. El este Atotputernicul. Deși nici Petru, nici Pavel, nici vreun alt apostol nu au pretins că ar fi perfect fără păcat, trebuie să decidem dacă vom avea încredere în apostolii lui Hristos sau nu. Dacă avem încredere în ei, iată ce au spus ei despre Scriptură.
„Căci nu am urmat basme născocite cu iscusință când v-am făcut cunoscută puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos, ci am fost martori oculari ai măreției Sale.” (2 Petru 1:16 BSB)
„Mai presus de toate, trebuie să înțelegeți că nicio profeție din Scriptură nu provine din propria interpretare. Căci nicio astfel de profeție nu a fost vreodată adusă la existență prin voința omului, ci oamenii au vorbit din partea lui Dumnezeu, fiind purtați de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:20-21 BSB)
„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și este folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare și pentru instruire în neprihănire, ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17 BSB)
„…așa cum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel, cu înțelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu. El scrie astfel în toate scrisorile sale, vorbind în ele despre astfel de lucruri. Unele părți din scrisorile sale sunt greu de înțeles, pe care oamenii ignoranți și nestabili le răstălmăcesc, așa cum fac și cu restul Scripturilor, spre propria lor pierzare.” (2 Petru 3:15b-16 BSB)
În cele din urmă, Isus i-a spus lui Satana: „Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»” (Matei 4:4 BSB) Și în celelalte ispite, Isus i-a răspuns lui Satana cu Scriptura. A fost suficient pentru Isus; sper că veți considera că este suficient și pentru voi.
Î: Nu cred că un miliard de romano-catolici vor ajunge în iad doar pentru că au o credință diferită de a ta.
R: Nici eu. Dar trebuie să-ți spun că nu vor fi catolici în cer. Nici protestanți nu vor fi în cer, și spun asta ca protestant. Singurii oameni din cer vor fi copiii lui Dumnezeu, care Îl iubesc și Îl ascultă. Cred că unii catolici sunt creștini autentici. De asemenea, cred că unii catolici și protestanți nu sunt. Nu sunt aici ca să te conving să te alături organizației mele sau oricărei alte organizații; sunt aici ca să te invit la o relație cu Dumnezeu. Totuși, dacă religia ta, fie ea catolică, protestantă sau de altă natură, te determină să nu mai acorzi atenție Cuvântului lui Dumnezeu și să urmezi în schimb altceva, atunci religia ta este un idol care stă în calea unei relații autentice cu Dumnezeu.
Î: Religia este importantă și pentru că Iacov a menționat-o în scrisoarea sa (1:26-27).
R: Religia poate fi importantă, dar, așa cum v-ar spune Ilie în 1 Regi 18:27, religia nu este întotdeauna bună. Depinde de religie. Pentru unii, religia este un idol care stă în calea lui Dumnezeu. Când cineva vrea să ucidă pe altcineva sau să facă alte lucruri care întristează inima lui Dumnezeu, în numele religiei, acea religie este toxică. Pavel a spus că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor în 1 Corinteni 10:20. Pentru alții, religia, chiar și „religia creștină”, este un sedativ care nu face nimic. A fi religios nu poate mântui pe nimeni; numai Dumnezeu mântuiește oamenii. Dar, acestea fiind spuse, Iacov ne învață că religia POATE fi foarte bună și că toți ar trebui să avem acest fel de religie. O religie bună manifestă, în exterior, fapte de iubire față de semeni (adică îngrijirea orfanilor și a văduvelor aflate în suferință), iar în interior, o ascultare disciplinată față de Dumnezeu (ferindu-se de a fi pângăriți de lume).
Î: Isus nu poate fi Dumnezeu și om în același timp.
R: De ce nu? Dacă Dumnezeu este cu adevărat Atotputernic, cine suntem noi să-I spunem lui Dumnezeu ce nu poate face? Un om nu poate deveni Dumnezeu, dar Dumnezeu Atotputernicul nu este prea slab pentru a fi capabil să Se arate ca om. Dacă cineva crede că Dumnezeu nu Se poate revela „în persoană”, atunci Dumnezeul acelei persoane este prea mic și nu este adevăratul Dumnezeu. Așadar, nu putem decât să urmăm ceea ce ne-a revelat Dumnezeu cu privire la ceea ce a făcut.
Un simplu om nu ar trebui să accepte închinare (Matei 28:9, 17; Luca 24:52) și nu poate ierta păcatele pe care numai Dumnezeu le poate ierta (Mt 9:2-6; Mc 2:5-12; Lc 5:20-23; 7:48-50). Isus a făcut-o însă, pentru că El nu era doar un om, ci și Dumnezeu.
Î: Trinitatea are origini păgâne și este o învățătură a Bisericii Romano-Catolice.
R: Acesta este un mit repetat adesea și propagat de atei. Niciun istoric nu ar afirma așa ceva fără a fi considerat incompetent. Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.) a folosit termenul „Sfânta Treime” înainte ca Biserica Romano-Catolică să existe. Tertulian (198-220 d.Hr.) a scris o lucrare întreagă despre Sfânta Treime, iar el era montanist, separat de episcopul Romei. La fel, Novatian (250-254/257 d.Hr.) a scris „Un tratat despre Trinitate” și a fondat propria sa denominație. În plus, avem alți 12 scriitori creștini, anterior anului 325 d.Hr., care au folosit cuvântul „Trinitate”.
Înainte de aceasta, Ignatie al Antiohiei a scris pe larg că Isus este Dumnezeu, iar el era un ucenic al apostolului Ioan. Desigur, în Biblie, Ioan 1:1 spune că „Cuvântul [Isus] era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu”. Apostolul Toma L-a numit pe Isus „Domnul meu și Dumnezeul meu!” în Ioan 20:28, orbului I s-a închinat lui Isus în Ioan 9:38, iar ucenicii I s-au închinat lui Isus în Matei 14:33. Magii I s-au închinat lui Isus în Matei 2:11, iar magii I se închină și astăzi.
Î: Există multe reguli de urmat atunci când devii un creștin născut din nou.
R: Da, dar există multe reguli de urmat și atunci când ești căsătorit: fii atent cu soțul sau soția ta, nu-ți bate soțul sau soția, nu te încurca cu alții etc. Dar când doi logodnici sunt îndrăgostiți, a considera căsătoria doar ca o serie de reguli este probabil ultimul lucru la care se gândesc. Ei se gândesc la relația lor permanentă. Da, Dumnezeu ne dă porunci, nu doar sugestii opționale, și trebuie să ascultăm de Domnul nostru. Dar aceasta nu este creștinismul, ci doar o expresie exterioară a creștinismului. Creștinismul este o relație între mine, cu toate imperfecțiunile mele, și un Dumnezeu cu totul sfânt și iubitor, care mă iubește chiar mai mult decât mă iubesc eu însumi; care mă iubește chiar mai mult decât îmi pot imagina. A respecta regulile este mult mai ușor, odată ce înțelegem în sfârșit că regulile sunt pentru binele și siguranța noastră și că calea lui Dumnezeu este cea mai bună cale.
Î: Dacă pastorul tău îl învinge pe pastorul meu într-o confruntare religioasă, atunci eu și familia mea ne vom transfera la biserica ta.
R: Problema nu ține de argumentare, așa cum o fac avocații, ci de adevăr, așa cum l-ar discuta oamenii de știință sau cercetătorii. A existat un politician britanic și un dezbaterist strălucit pe nume William Wilberforce, care era anglican doar cu numele. Un prieten personal al său, în timpul unei lungi călătorii cu trăsura, i-a împărtășit adevărul Evangheliei, iar Wilberforce l-a zdrobit în dezbatere. Creștinul i-a spus în cele din urmă să tacă și să asculte adevărul. Oricum, ceva mai târziu, Wilberforce a devenit creștin și a fost unul dintre principalii promotori ai abolirii sclaviei în toate teritoriile britanice. Asigură-te că motivul este cunoașterea adevărului, nu doar câștigarea unei dispute.
Î: Cum poți să o ignori pur și simplu pe mama lui Isus?
R: Nu o ignorăm. O cinstim și o respectăm pe mama lui Isus, dar este o blasfemie să o punem pe același nivel cu Isus. În 2 Corinteni 11:2-3, Pavel își exprimă temerea că unii se vor abate de la credință și se vor dedica altora în afară de Hristos. Însă Biserica Catolică a numit-o după numele unui idol malefic, Regina Cerului (Ieremia 44:17), precum și „co-mântuitoare” (co-redemptrix) și „co-mijlocitoare” (mediatrix). Aceasta este idolatrie, întrucât Isus este singurul nostru mijlocitor, conform 1 Timotei 2:5-6.
Î: Biblia protestantă este diferită de Biblia romano-catolică, prin urmare prima este incompletă.
R: Nu se poate trage această concluzie, deoarece este posibil ca Biblia romano-catolică să conțină adăugiri. Deși toate Bibliile creștine sunt identice în ceea ce privește Noul Testament, în privința Vechiului Testament nu există două puncte de vedere (protestant și catolic), ci cel puțin cinci:
1. Cele 39 de cărți „de bază” ale Vechiului Testament, acceptate de evrei și de toți creștinii.
2. Conciliul Catolic de la Trent include acestea, plus 8 cărți, plus 4 adăugiri la Daniel și Estera.
3. Apocrifele ortodoxe slave sunt identice cu cele catolice, cu excepția faptului că includ și 2 Esdra, 3 Esdra, 3 Macabei și părți din alte două cărți (Rugăciunea lui Manase și Psalmul 151)
4. Apocrifele ortodoxe grecești sunt identice cu cele ortodoxe slavone, cu excepția faptului că includ și 4 Macabei.
5. Apocrifele copte istorice conțin 1, 2 și 3 Macabei, Baruch, Ecleziasticul (Sirach), Iudita, Tobit, Înțelepciunea lui Solomon și adăugiri la Daniel și Estera. Cu toate acestea, sub conducerea lui Chiril al V-lea (1874-1927), Biserica coptă le-a respins.
Biserica primară avea o mare diversitate de opinii, mulți dintre scriitorii care nu vorbeau limba ebraică acceptând apocrifele. Ieronim, care a tradus apocrifele în Vulgată, le-a acceptat ca Scriptură încă din tinerețe, dar după ce a învățat limba ebraică le-a respins ca parte a canonului biblic.
Astăzi, catolicii avizați vor fi chiar de acord cu protestanții că apocrifele conțin erori istorice demonstrabile, în special Cartea lui Iudita. Din punct de vedere doctrinar, Rugăciunea lui Manase ne învață, de asemenea, că Avraam, Isaac și Iacov nu au păcătuit niciodată împotriva lui Dumnezeu. Așa cum a spus Charles Ryrie, dacă ai prelucra carne și o parte din ea ar cădea în noroiul de pe pământ, chiar dacă în mare parte este încă carne bună, ai vrea ca oamenii să o mănânce? Deci, trebuie să urmăm cărțile problematice? Desigur că nu.
Î: Credința și faptele bune trebuie să meargă mână în mână pentru ca o persoană să ajungă în cer.
R: Da, ele merg împreună, dar nu în felul în care ai putea crede. Oamenii confundă adesea ceea ce ne câștigă mântuirea, ceea ce ne face să fim mântuiți și ceea ce arată că suntem mântuiți.
Ceea ce ne aduce mântuirea: Nici credința, nici faptele nu merită mântuirea; nu putem face niciodată suficient din niciuna dintre ele pentru a șterge păcatele pe care le-am comis. Hristos și jertfa Sa sunt cele care ne-au adus mântuirea, nu ceva ce am făcut sau am crezut noi.
Ne aduce mântuirea: Pentru a fi mântuiți, trebuie să îmbinăm mesajul Evangheliei pe care l-am auzit cu credința (Evrei 4:2). Suntem mântuiți prin har, prin credință, nu prin fapte (Efeseni 2:8-9).
Dă dovadă de mântuire: Dar o credință care nu dorește să se manifeste prin fapte nu este o credință mântuitoare. Chiar și demonii „cred” și se cutremură, iar „credința fără fapte este moartă” (Iacov 2:14-26).
Î: Nu putem ști cu siguranță că vom ajunge în cer.
R: Apostolul Ioan spune altfel în 1 Ioan 5:13. Ai avea dreptate – dar numai dacă mersul în cer ar depinde de meritele noastre. Nu am ști niciodată dacă am muncit suficient de mult. De fapt, Biblia spune că niciunul dintre noi nu a muncit suficient de mult, iar dacă am păcătuit vreodată, atunci poarta largă spre cer ne este închisă pentru totdeauna. Dar chiar și atunci când nu aveam nicio speranță proprie, Dumnezeu ne-a dat speranță, trimițându-ne o poartă îngustă prin care putem ajunge în cer. Această ușă este Isus (Ioan 10:7), iar renunțând la propriile noastre ambiții și încredințându-I viețile noastre, El ne oferă iertarea prin sângele Său vărsat pe cruce și ne conduce spre viața veșnică. Este un dar al harului, nu al faptelor noastre (Efeseni 2:8-9). Trebuie pur și simplu să-l acceptăm prin credință.
Acum, credința nu este ceva ce trebuie luat de la sine; Pavel ne poruncește: „Examinați-vă pe voi înșivă, ca să vedeți dacă sunteți în credință; puneți-vă la încercare” (2 Corinteni 13:5-6). Acest lucru presupune că suntem capabili să ne punem la încercare. 1 Ioan 5:12-13 spune că putem „ști” că avem viața veșnică. La fel, 1 Ioan 5:19 spune: „Știm că suntem din Dumnezeu.”
Î: Părinții mei nu vor să merg la biserică, dar Biblia spune: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Faptele Apostolilor 5:29).
R: Este important să ascultăm de cei care dețin autoritatea, fie că sunt părinți, oficiali guvernamentali, profesori etc., dar trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu ca pe autoritatea noastră supremă. Trebuie să ne ascultăm și să ne cinstim părinții (Efeseni 6:1-3), așa că eu aș merge totuși la biserică, dacă este posibil, dar le-aș spune clar părinților tăi că îi respecți și că îi vei asculta în tot ceea ce nu contrazice ceea ce spune Dumnezeu. Dacă bunicii tăi le-ar fi spus părinților tăi să nu plătească impozite sau să nu-și achite datoriile, părinții tăi i-ar fi ascultat? La fel, trebuie să-I acorzi lui Dumnezeu onoarea cuvenită pentru ceea ce a făcut El prin crearea și mântuirea ta.
Î: Este în regulă să-mi practic credința singur și să nu merg la biserică.
R: Există cel puțin două tipuri de credință: „credința autodeterminată”, o credință după propriile tale condiții, în care sursa și autoritatea supremă a credinței ești tu însuți, și „credința ascultătoare”, după condițiile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne-ar porunci să ne adunăm împreună, atunci oamenii credincioși ar trebui să decidă în ce fel de credință își vor pune încrederea. Evrei 10:25 ne poruncește să nu renunțăm la adunările noastre. Dar depinde de noi dacă alegem să avem o credință ascultătoare sau nu.
Uneori, un creștin s-ar putea să nu fie prea entuziast în privința întâlnirii cu alți creștini, deoarece aceștia au defecte sau pentru că a avut o experiență neplăcută în trecut. Niciun creștin nu este perfect, iar noi avem nevoie unii de alții pentru a ne încuraja, a ne corecta și, ocazional, a ne mustra reciproc, în dragoste. Este minunat dacă îl asculți pe Dumnezeu cu entuziasm, dar chiar și atunci când nu suntem entuziaști, suntem totuși chemați să-L ascultăm pe Dumnezeu.
Î: Ceea ce este corect pentru tine s-ar putea să nu fie corect pentru alții.
R: Ceea ce simt eu că este corect nu contează prea mult, pentru că s-ar putea să mă înșel, chiar și în privința a ceea ce este corect pentru mine. Comuniștii considerau că uciderea necomuniștilor era corectă pentru ei. Teroriștii islamici radicali consideră că atentatele sinucigașe cu bombă sunt corecte pentru ei, unii dependenți de droguri pot considera că consumul de opiu este corect pentru ei, iar jainii consideră că a se lăsa să moară de foame este corect pentru ei. Nu, ceea ce contează este ceea ce spune Dumnezeu că este corect. Putem alege să urmăm sau să respingem ceea ce Dumnezeu ne spune că este corect, dar a pretinde că nu cunoaștem adevărul pe care Dumnezeu ni l-a revelat nu este o opțiune pe care El ne-a oferit-o.